REZISTOARELE.

REZISTORUL–este o componentă electronică pasivă, prevăzută cu 2 terminale, care are proprietatea fizică de a se opune
trecerii curentului electric.Mărimea fizică care caracterizează rezistorul se numeşte rezistenţă electrică( R )
Parametrii cei mai importanţi a unui rezistor sunt următorii:

 Valoarea nominala in Ω
 Toleranţa în procente
 Puterea disipată în waţi
 Coeficientul de temperatură

Valoarea nominală a unui rezistor reprezintă mărimea rezistenţei, valoarea în ohmi a rezistorului. Valoarea ce ar trebui să o aibă. Această valoare este
marcată pe corpul rezistorului sau prin codul culorilor. La rezistoarele de putere ce au de obicei o dimensiune mai mare se inscripţionează pe corpul
rezistorului în clar rezistenta şi toleranţa. Iar codul culorilor se utilizează de obicei pentru rezistoarele în miniatură excepţie făcând rezistoarele SMD,
acestea fiind inscripţionate în clar cu text dar despre asta voi vorbi în alt articol.

Toleranţa unui rezistor reprezintă devierea în procente a valorii reale faţă de valoarea nominală. De exemplu, dacă un rezistor are scris pe corpul lui
100Ω şi are o toleranţă de 10%, înseamnă că valoarea lui poate fi între 90 şi 110Ω. Aceasta tolerantă poate fi de 5%, 10%, 20% etc. Cu cât toleranţa este
mai mică (de exemplu 1%) cu atât şi valoarea ce scrie pe el este mai reală dar şi preţul unui astfel de rezistor creşte. Rezistoarele cu toleranta mai mică
sunt mai scumpe ca rezistoarele cu toleranta mare. Aceste tipuri de rezistoare cu toleranta mică se mai numesc în practică şi rezistoare de precizie. În
majoritatea aparatelor electronice se folosesc rezistoare cu o toleranţă între 10 şi 20%. Iar rezistoarele cu toleranţă de 1% se folosesc de obicei în
aparatele electronice unde sunt nevoie de rezistente cu valori foarte precise, de exemplu în aparatele de măsură.

Puterea disipata in waţi reprezintă puterea în curent continuu sau alternativ pe care o poate disipa un rezistor când temperatura ambiantă este de 70
grade într-o funcţionare îndelungată fără că valoarea lui să se modifice. Valorile puterilor sunt standardizate şi sunt cuprinse între 0,125 W până la sute de
waţi sau chiar mai mult. Puterile nominale standardizate ale rezistoarelor sant:
0.05,0.1,0.125,0.25,0.5.,1,2,4,6,12,16,25,40,50,100W

P=UI
Coeficientul de temperatură reprezintă variaţia relativă a rezistenţei la o anumită temperatură. Adică într-un circuit valoarea unei rezistente se poate
modifica în funcţie de temperatura mediului ambiant. dar despre asta voi vorbi în alt articol.
1
UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Rezistenţa electrică se măsoară în ohmi (Ω). 1ohm este rezistenţa unui rezistor parcurs de un curent de 1 amper atunci când la bornele sale se aplică o
tensiune de 1 volt.

Deoarece 1 ohm are valoarea mică, în practică se utilizează multiplii acestuia:

1 k Ω (kiloohm) = 1000 Ω = 103Ω (simbolizarea pe unele smd)

1 M Ω (megohm) = 1000 k Ω = 1.000.000 Ω = 106Ω

Rezistoare: clasificare şi unde se utilizează

Rezistoarele se pot clasifica în funcţie de caracteristicile lor după modul constructiv, după materialul din care sunt construite, după caracteristică tensiune
curent.
În acest articol voi vorbi despre modul constructiv al rezistoarelor.

Dupa modul constructiv sunt:

 rezistoare cu rezistenţa fixă
 rezistoare cu rezistenţa variabilă

Rezistoarele fixe după cum spune şi numele sunt rezistoare ce au o rezistenţă fixă ce nu se poate modifica.
Într-un circuit rezistoarele se pot recunoaşte uşor. Există totuşi rezistoare fixe care sunt mai mari şi sunt introduse în nişte corpuri de porţelan, aluminiu
sau ceramică. Acestea sunt rezistoarele de putere. Rezistoarele cu o putere mai mare de 1W au pe corpul lor pe lângă valoarea în ohmi şi valoarea puterii
în waţi. Pe multe sunt scrise toleranţă în procente.
2
În funcţie de utilizarea lor rezistoarele fixe pot aveau forme şi dimensiuni diferite chiar şi materialul din care sunt făcute poate fi diferit de la un model la
altul.Rezistoare variabile după cum spune şi numele sunt rezistoare ce au o rezistenţă variabile ce nu se poate modifica.

Acum voi enumera câteva tipuri de rezistoare fixe dintre cele mai utilizate:

Rezistoare bobinate

Rezistoarele bobinate pot avea puteri de disipaţie până la câteva sute de waţi, acestea au de obicei dimensiuni mai mari şi se folosesc de obicei în montaje
cu tensiuni sau intensităţi mari şi sunt ideale acolo unde avem nevoie de rezistente sub 100 ohmi şi în medii cu temperaturi înalte de până la 450 grade.
acestea sunt folosite foarte des şi în tehnica de măsurare deoarece rezistenţele bobinate pot fi construite cu tolerante mici (0,005%) şi au o stabilitate bună
la modificări de temperatură. Au şi un dezavantaj. Deoarece stratul rezistiv este bobinat, construcţia acestui tip de rezistor fiind asemănătoare ca a unei
3
bobine, acesta are o inductivitate parazita. Adică rezistorul poate a avea un efect ciudat dacă este folosită într-un montaj de înaltă frecvenţă. De exemplu
un radioreceptor.

Rezistoare cu peliculă de carbon

Aceste tipuri de rezistoare sunt foarte întâlnite şi sunt ieftine. Se găsesc în majoritatea aparatelor electronice şi au valori de la 1 ohm până la 20mohmi cu
o putere de până la 2 waţi şi tolerante de 5% 10%. Aceste tipuri de rezistoare sunt aproape universale şi se folosesc peste tot, ideale în circuite de înaltă
frecvenţă deoarece inductivitatea lor nu se simte. ai şi ele dezavantaje: sunt sensibile la umiditate, nu pot lucra la temperaturi mari şi au toleranţe mari.

Rezistoare cu peliculă de metal și SMD

4
Aceste tipuri de rezistoare sunt asemănătoare cu rezistoarele cu peliculă de carbon dar se pot realiza cu toleranţe mici, nu sunt sensibile la umiditate,
temperatura, pot lucra la frecvenţe mari. Majoritatea rezitoarelor de precizie sunt cu peliculă de metal. dezavantaj: acestea sunt mereu mai scumpe ca
celelalte tipuri de rezistoare. Se folosesc de obicei în aparatura profesională, tegnica de masurare.

CE ESTE TERMISTORUL ? CE ESTE VARISTOARUL?

Denumirea de "termistor" este o combinare a cuvintelor englezesti "thermally sensitive resistor" (rezistenta sensibila termic). Aceasta denumire descrie
cu exactitate functia de baza a dispozitivului si anume aceea de-a avea o schimbare de rezistenta electrica predictibila in functie de orice schimbare a
temperaturii sale absolute.
Termistorul NTC (Negative Temperature Coefficient, coeficient negativ de temperatura) este un dispozitiv semiconductor cu doua terminale relativ
simplu, realizat din amestecuri sinterizate din oxizi ai metalelor de tranzitie ca manganul, cobaltul, nichelul, fierul, cuprul. Spre deosebire de metale la
care rezistenta electrica creste cu temperatura, la termistori rezistenta scade cu cresterea temperaturii lor
Termistoarele au o aplicatie larga ca traductoare de temperatura, dar si in circuite de comanda pentru reglarea temperaturii sau protectiei impotriva
supraincarcarii, stabilirea tensiunii la variatii de temperatura, limitare de curent etc.

Varistoarele sunt rezistoare a căror rezistenţă se modifică în funcţie de tensiune, deci caracteristica curent-tensiune este neliniară.
Principalii parametrii ai varistoarelor cu oxid de zinc sunt:
a)tensiunea nominală (Un) –reprezintă valoarea tensiunii continue la care funcţionează varistorul când este parcurs de curentul nominal, de obicei de
1mA.
b)Tensiunea maximă de limitare Uc ("Maximum Clamping Voltage") Varistoarele sunt utilizate în prezent aproape în totalitatea cazurilor la limitarea
tensiunilor perturbatoare. Din acest motiv, oricare solicitare a varistorului la un curent mai mare de 1mA este realizată sub formă de impulsuri. Tensiunea
maximă de limitare Uc este valoarea de vârf a tensiunii care apare la bornele varistorului în condiţiile aplicării unui impuls de curent “standard” de
8/20s.
5
c) Supracurentul maxim nerepetitiv Inrp
d) Energia maximă absorbită în mod nerepetitiv WM(J). Pentru varistoarele cu carbură de siliciu se defineşte şi puterea nominală disipată Pn.

Simbolizarea rezistoarelor electrice

Rezistoarele sunt reprezentate conventional printr-o serie de simboluri care sunt ilustrate in figura de mai jos.
a: rezistor,semn general
b: rezistor,semn tolerat
c: rezistor, semn nestandardizat
d: rezistor cu rezistaenta variabila
e: rezistor cu contact mobil
f: rezistor cu contact mobil cu pozitie de intrerupere
g: potentiometru cu contact mobil
h: potentiometru cu contact mobil,semn general
i: potentiometru cu ajustare predeterminata
j: rezistenta cu doua prize fixe
k: șunt
l: element de incalzire
m: rezistor cu rezistenta neliniara dependenta de temperatura (termistor)
n: rezistor cu rezistenta neliniara dependenta de temperatura(termistor)
o: rezistor cu rezistenta neliniara dependenta de tensiune (varistor)
p: rezistor cu rezistenta neliniara dependenta de tensiune, semn tolerat (varistor)

GRUPAREA REZISTOARELOR

1. Gruparea serie

Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în serie dacă aparţin aceleiaşi ramuri dintr-o reţea electrică. Rezistoarele grupate în serie sunt parcurse de
acelaşi curent electric.

6
Un rezistor poate înlocui o grupare serie formată din mai multi rezistori dacă, prin conectarea acestuia între aceleaşi puncte, nu va modifica tensiunea
electrică de la borne.

 Vom obtine expresia de calcul a rezistentei electrice a rezistorului echivalent, pentru o grupare de trei rezistori,  utilizând Legea lui Ohm pentru o
portiune de circuit, atât pentru fiecare rezistor din acea grupare serie, cât şi pentru rezistorul echivalent (curentul care străbate cei trei rezistori fiind
acelaşi):

7
I = U1/R1 = U2/R2 = U3/R3
U = U1+U2 +U3 → IR = IR1+IR2 +IR3 → IR = I(R1+R2+R3) → RE = R1 + R2 + R3

 2. Gruparea paralel

Două sau mai multe rezistoare sunt grupate în paralel dacă sunt conectate între aceleaşi două noduri. Rezistoarele grupate în paralel au
aceeaşi tensiune la borne.

Conform legii I a lui Kirchhoff: 

8
 I = I1 + I2+ I3
I = U/R → I = U/R1 + U/R2 + U/R3 → I = U( 1/R1+1/R2+ 1/R3)
I = U/RE  → U/RE = U(1/R1+1/R2+1/R3) → 1/RE = 1/R1+ 1/R2+  1/R3 → RE = R1R2R3/R1+R2+R3
3. Gruparea stea - triunghi (Υ - Δ)
La conexiunea stea (Υ), capetele de sfârșit se leagă împreună, constituind punctual de nul al înfășurării
La conexiunea triunghi (Δ), capătul de sfârșit se leagă împreună cu capătul de început al următoarei înfășurări

 
Se observă că între tensiunile de linie UL  şi de fază UF există următoarele relaţii
- la conexiunea stea UL =√3UF  
- la conexiunea triunghi UL=UF
Transformarea Δ - Υ Transformarea Υ - Δ

9
 MARCAREA REZISTOARELOR

CONDENSATORUL
Ce este condesatorul?

Condesatorul reperezinta un sistem de doua conductoare numite armaturi care sunt separate printr-un izolator (dielectric) si care au capacitatea de a
inmagazina o cantitate de electricitate.

10
Condesatorul este o componenta pasiva, mediul dielectric care separa cele doua armaturi are permitivitatea .

Daca acesta este cuplat la o tensiune U se va incarca cu sarcini electrice Q in functie de capacitatea C, dupa cum se poate observa in urmatoarea formula:

Capacitatea electrica a unui condensator - este marimea fizica egala cu raportul dintre sarcina electrica Q de pe o armatura si tensiunea electrica U la
bornele condensatorului

11
Capacitatea condensatorului se masoara in farad [F], condesatoarele avand valori uzuale cuprinse intre 1pF si 10.000 uF. In regim sinusoidal
condensatorul introduce un defazaj cu intre tensiune si curent si are o reactanta capacitiva:

Unde este pulsatia tensiunii sinusoidale.

Dupa cum se cunoaste intre armaturile unui condesator este un strat isolator numit dielectric, ce nu permite trecerea curentului electric prin el. Intr-un
circuit de curent alternativ condesatorul are comportare putin diferita deoarece el se incarca si se descarca electric periodic, determinand prezenta unui
curent electric prin circuitul exterior lui. Daca tensiunea aplicata condesatorului este o tensiune alternativa atunci curentul de incarcare si descarcare al
condesatorului este:

Unde q reprezinta sarcina electrica variabila de pe armaturile condesatorului.

Dupa cum s-a explicat mai sus, Xc se numeste reactanta capacitiva si se masoara in ohmi. Acesta poate fi calculat folosind leagea lui Ohm pentru un
circuit de curent alternativ: U = I x Xc

12
In acest caz expresia curentului va fi:

Reprezentarea grafica a curentului si tensiunii printr-un condensator in curent alternativ:

Moldul de functionare al condensatorului

Atunci cand la bornele condensatorului vom aplica o tensiune electrica, intre cele doua armaturi se va crea un camp electric care permite existenta unei
diferente semnificative de electroni liberi (sarcina) intre cele doua armaturi. Pe masura ce campul electric se formeaza, datorita aplicarii tensiunii,
electronii liberi vor fi fortati sa se "adune" la terminanul negativ fiind luati de pe terminalul pozitiv.

Aceasta diferenta de sarcina se traduce prin aparitia unui "stoc" de energie electrica in condensator si reprezinta sarcina potentiala a electronilor dintre
cele doua armaturi. Cu cat diferenta numerica a electronilor intre cele doua armaturi este mai mare, cu atat mai mare este fluxul campului cu atat mai
mare stocarea de energie din condensator.

13
Liniile campului electric intre placile unui condensator plan:

Atunci cand tensiunea la bornele unui condesator creste acesta utilizeaza curent din circuit. In acest caz condensatorul se comporta ca o sarcina si spunem
ca se incarca. Invers, atunci cand tensiunea la bornele condensatorului scade, acesta introduce / genereaza curent in circuitul extern. In acest caz
condensatorul se comporta ca si o sursa de putere si spunem ca se descarca. Stocul de energie din campul electric este redirectionat catre restul
circuitului.

Daca introducem brusc o sursa de tensiune la bornele unui condensator descarcat (o crestere brusca de tensiune), acesta va utiliza curent din circuitul
exterior, reprezentat in acest caz de sursa respectiva, pana in momentul in care tensiunea la bornele sale este egala cu tensiunea sursei. Dupa atingerea
acestui punct de incarcare curentul scade spre 0. Asta insemnand (condesator descarcat). Marimea pentru volumul de energie stocat de un condesator,
atunci cand se aplica o anumita tensiune la bornele sale poarta denumirea de capacitate electrica.

Mai mult decat atat denumirea de condesator la momentul actual este considerata destul de invechita si nu mai este utilizata in lucrarile de specialitate
aceasta fiind inlocuita cu cea de capacitor.

Simboluri conventionale pentru condensatori

Pentru condentator general:

Pentru condensatori polatizati:

Pentru condensatori variabili (trimmere):

14
Reprezentarea in detaliu cu migrarea electronilor intre cele doua armaturi, cat timp capacitorul este alimentat:

Dupa cum am mentionat si mai sus condesatorul este un dispozitiv electric pasiv ce inmagazineaza energie sub forma unui camp electric intre cele doua
armaturi incarcate cu o sarcina egala, dar de semn opus. Capacitatea de inmagazinare a sarcinii electrice de catre un condesator, sau capacitanta, este
masurata in Sistemul International in farazi. Un condesator de un farad poate stoca un coulomb de sarcina la un volt iar un amper reprezinta rata de
electroni de un coulomb pe secunda, asadar un condesator de un farad poate sustie un amper pe secunda la tensiunea de un volt.

Energia inmagazinata in condesator este egala cu actiunea necesara pentru a stabili tensiunea in condesator si implicit a campului electric. Energia
inmagazinata este calculata cu ajutorul formulelor de mai jos:

Condesator de capacitate C, incarcat cu sarcina electrica Q:

Condesator de capacitate C, incarcat la o tensiune electrica U:

15
Condesator de volum V intre armaturi si intensitatea campului E:

Clasificarea condensatorilor

In functie de natura dielectricului:

- Cu dielectric solid (Anorganic: sticla, ceramica; Organic: hartie, pelicule plastic)
- Cu dielectric oxid metallic: condesatoare electrolitice
- Cu dielectric gazos
- Cu dielectric lichid (ulei)

In functie de forma armaturilor:

- Condesator plan
- Condesator sferic
- Condesator cilindric

Condesatoarele pot fi de mai multe feluri:

16
17
 TRANSFORMATORUL ȘI BOBINA
CE ESTE BOBINA?
In sens larg, prin bobina se intelege un element de circuit format dintr-un conductor electric astfel infasurat, incat se
formeaza una sau mai multe spire.
O spira are doua conductoare active: unul de ducere si unul de intoarcere, raportat la sensul curentului prin spira.

Simbolul bobinei și modele bobine

Ca forme obisnuite, intalnim bobine cilindrice, paralelipipedice sau toroidale.

Semnificatia simbolurilor folosite este urmatoarea :
Cu – cupru

18
 Al – aluminiu
E – emailat
M – proprietati mecanice ridicate
S – sudabil
T – foarte stabil termic
A – termoaderent
F – rezistent la agenti frigorifici
S - cu rezistenta la soc termic imbunatatita
U – rezistent la ulei de transformator
b – aptitudini de bobine deosebite
1,2,3, - izolatie simpla, dubla, tripla
105, 103 etc. – temperatura maxima de functionare admisa
H – izolatie de hartie
B – izolatie de bumbac, sau bumbac in amestec cu fibre sintetice
f - flexibil
2S – doua infatisari de fire de sticla impregnate
3Sy – trei infasurari cu fire de sticla, in amestec cu fir sintetic impregnat
Parametrii bobinelor
       Tensiunea nominal Un este tensiunea maxima pentru care se dimensioneaza izolatia bobinei
       Tensiunea de serviciu Us este tensiunea care se aplica la capetele infasurarii bobinei intr-un anume regim de lucru.
       Rezistenta R a bobinei este o marime care se pot evidentia daca bobina este alimentata cu tensiune continua. Din legea lui Olm, rezulta:
R=U/I
       Inductia proprie a bobinei L depinde de dimensiunile acesteia de numarul de spire si de materialul miezului magnetic, conform relatiei:

L=mN2
Inductia proprie a bobinei se mai poate calcula in functie de fluxul magnetic si de curentul care strabat bobina, conform relatiei:
L=Փ/I
       Impedanta Z a bobinei se manifesta la alimentarea acesteia cu tensiunea alternativa si se poate calcula cu relatia:
Z=U/I
       Reactanta inductiva XL=2pfL
Impedanta se poate calcula in functie de rezistenta si de reactanta inductiva:
Z2=R2+XL2
       Factorul de calitate Q este raportul dintre reactanta inductiva si rezistenta:

19
 Q= XL /R

MĂSURAREA BOBINEI

20
 REDRESAREA CURENTULUI ELECTRIC ALTERNATIV.

Cea mai mare parte a energiei electrice care este produsă astăzi se regăseşte sub formă de curenţi electrici alternativi. Pe de altă parte, aproape
toate montajele electronice au nevoie să fie alimentate cu curent continuu. De aici rezultă necesitatea unor circuite electronice care să transforme curentul
electric alternativ în curent electric continuu, transformare care este în mod curent numită redresarea curentului alternativ sau pur şi simplu redresare.
Există mai multe circuite de redresare a curentului alternativ însă astăzi vom vorbi doar despre cele utilizate mai frecvent, şi anume:
 Redresarea monoalternanţă;
 Redresarea bialternanţă cu priză mediană;
 Redresarea bialternanţă cu punte de diode;
 Redresarea bialternanţă cu dublare de tensiune.
În zilele noastre redresarea curentului alternativ se realizează aproape exclusiv prin utilizarea diodelor. După cum am discutat şi în trecut, una din
proprietăţile diodei este aceea că permite trecerea curentului electric doar într-un singur sens: de la anod la catod. Dat fiind faptul că există doar două
sensuri posibile de curgere a curentului electric, circuitele de redresare (numite pe scurt redresoare) pot fi de tip:
 monoalternanţă – caz în care semnalul de la ieşirea redresorului este extras dintr-o singură semialternanţă a tensiunii alternative
aplicată la intrare;
 bialternanţă – situaţie în care semnalul de la ieşirea redresorului este extras din ambele semialternanţe ale tensiunii alternative
aplicată la intrare.
Redresarea monoalternanţă.
Este cel mai simplu procedeu de redresare al curentului alternativ. Pentru a realiza o redresor monoalternanţă nu ai nevoie decât de o simplă
diodă. În figura 1a am desenat un circuit de redresare monoalternantţă şi câte o reprezentare grafică a tensiunilor de la intrarea şi de la ieşirea
redresorului. Tensiunea (UIN) aplicată la intrarea unui redresor este în general preluată de la ieşirea (bobina/bobinele secundare ale) unui transformator
(elementul TR din figura 1a), însă dacă dorim putem folosi fără nici o problemă orice altă sursă de tensiune electrică alternativă.
Dacă aruncăm o privire peste graficele din figura 1a vom observa că funcţionarea redresorului monoalternanţă este deosebit de simplă: din
tensiunea de intrare (vezi graficul din stânga jos), redresorul transferă la ieşire doar semialternanţele pozitive (graficul din dreapta jos).

21
 Figura 1a. Redresarea monoalternanţă.
Aşadar, semnalul de ieşire (UOUT) al redresorului monoalternanţă este format dintr-un şir de semialternaţe sau impulsuri de tensiune pozitivă. Asta
înseamnă că între două impulsuri de tensiune consecutive semnalul de ieşire este zero, adică în acele momente circuitele pe care le conectăm la ieşirea
redresorului nu primesc nici un strop de energie electrică. Pentru a rezolva această problemă trebuie să adăugăm în circuit o componentă care să
acumuleze energie electrică atunci când apar impulsurile de tensiune şi să elibereze energie electrică atunci când impulsurile de tensiune lipsesc (dispar).

22
În figura 1b am completat schema din figura 1a cu o astfel de componentă, şi anume cu un condensator.

Figura 1b. Redresarea monoalternanţă cu filtru capacitiv.

În partea de jos a figurii 1a sunt trasate din nou graficele pentru tensiunile de la intrarea şi de la ieşirea redresorului. Atunci când apare un impuls
de tensiune pozitiv, dioda D se deschide şi astfel impulsul de tensiune încarcă condensatorul C. Atunci când pulsul de tensiune pozitivă dispare, dioda D
se blochează (nu mai conduce curentul electric) iar condensatorul C începe să se descarce pe consumatorul legat la ieşirea redresorului (între bornele
UOUT). Descărcarea condensatorului C face ca şi tensiunea de la bornele acestuia să scadă. Astfel, tensiunea de ieşire a redresorului nu va fi chiar
constantă aşa cum ar fi de dorit, ci va varia între valoarea tensiunii maxime a impulsului şi valoarea minimă a tensiunii pe condensatorul C. Această
variaţie de tensiune este numită tensiune de riplu (vezi VRIPLU [V] din figura 1b). Nu voi aborda acum modele de calcul însă trebuie să-ţi spun că
valoarea tensiunii de riplu:
 creşte odată cu puterea consumată de la ieşirea redresorului;
 scade odată cu creşterea capacităţii condensatorului C;
 scade odată cu creşterea frecvenţei tensiunii alternative aplicată la intrare.
În mod curent, condensatorul C este numit de filtrare, deoarece filtrează (înghite) impulsurile de tensiune şi oferă în loc o tensiune (aproximativ)
constantă.
Chiar dacă în practică de multe ori se neglijează acest lucru, este important să avem în vedere că pe o diodă aflată în conducţie mereu va apare o
cădere de tensiune de circa 0,65V. Asta practic înseamnă că tensiunea livrată la ieşirea redresorului monoalternanţă va fi mereu cu cel puţin 0,65V mai
mică decât tensiunea aplicată la intrare. Așadar, fără nici un consumator conectat la ieșirea redresorului monoalternanță, tensiunea de ieșire a acestuia
este:
23
 Important de adăugat este şi faptul că dintre toate tipurile de redresoare, cel monoalternanţă foloseşte cel mai mic procent din semnalul primit la
intrare (doar 50%). Asta înseamnă că pentru a menţine tensiunea de riplu a redresorului monoalternanţă la valori mici este nevoie să folosim valori foarte
mari ale condensatorului de filtrare C (cu mult mai mari decât cele necesare în cazul redresoarelor bialternanţă).  Din aceste motive, în ciuda simplităţii
sale, nu este avantajos să folosim redresorul monoalternanţă decât pentru redresarea semnalelor electrice de mică putere.
Redresarea bialternanţă cu priză mediană.
Acest tip de redresor este format practic din două redresoare monoalternanţă care au tensiunile de intrare defazate cu 180°. Rezultatul acestei
conexiuni este un semnal care are de două ori mai multe impulsuri de tensiune decât redresorul monoalternanţă.
Schema redresorului bialternanţă cu priza mediană este prezentată în figura 2. Am presupus din nou că semnalele de intrare vin de la un
transformator (TR) care de această dată are secundarul format din două bobine identice (cu număr egal de spire). Cele două bobine sunt legate la redresor
în antifază sau în contratimp: când bobina legată UIN1 dă o semialternanţă pozitivă, cealaltă bobină va oferi la intrarea UIN2 o semialternanţă negativă, şi
invers (vezi graficul din figura 2, stânga-jos). În acest mod, în fiecare moment vom avea în circuit o semialternanţă pozitivă care prin D1 sau D2 va fi
transferată la ieşire (UOUT). Este cumva ca şi mersul pe bicicletă: când apeşi pedala cu piciorul drept, piciorul drept lucrează iar stângul se odihneşte, şi
invers.

Figura 2. Redresarea bialternanţă cu priză mediană.

În lipsa unei sarcini conectate la ieşire, tensiunea UOUT a circuitului din figura 2 este dată de ecuaţia:

24
 Redresorul bialternanţă cu priză mediană oferă la ieşire semialternanţe de două ori mai dese decât redresorul monoalternanţă, motiv pentru care
condensatorul de filtrare C are mai puţin timp la dispoziţie pentru a se descărca. Din acest motiv, redresorul bialternanţă cu priză mediană (la fel ca orice
alt tip de redresor bialternanţă) ne permite să folosim condensatoare de filtrare mai mici decât în cazul redresării monoalternanţă (de cel puţin 2-3 ori mai
mici). Mai mult, prin faptul că necesită utilizarea a doar 2 diode, acest circuit permite obţinerea unei redresări cu pierderi minime de energie electrică.
Din acest motiv, redresorul bialternanţă cu priză mediană este frecvent folosit la redresarea curenţilor electrici de putere. Bineînţeles, asta doar atunci
când putem face rost de două tensiuni de intrare (UIN1 şi UIN2) egale :).
Redresarea bialternanţă cu punte de diode.
Am o veste bună: redresarea bialternanţă este posibilă chiar şi atunci când avem la dispoziţie doar o singură tensiune alternativă (UIN). Tot ceea ne
trebuie este un circuit care:
 atunci când UIN are polaritatea dorită să o transfere pur şi simplu la ieşire;
 atunci când UIN are polaritate inversă să o conecteze inversat la bornele de ieşire.
Pentru un astfel de circuit avem nevoie de 4 diode conectate “în punte”, adică aşa ca în figura 3.

Figura 3. Redresarea bialternanţă cu punte de diode.

Pentru a uşura înţelegerea funcţionării acestui circuit, am marcat cu săgeţi roşii diodele prin care trec semialternanţele directe (adică cele care au
deja polaritatea dorită) şi cu săgeţi verzi diodele prin care trec semialternanţele care au polaritate inversă. Acestea fiind zise, funcţionarea redresorului din
figura 3 se rezumă la:

25
  atunci când între punctele B şi C avem o semialternanţă pozitivă (cu plusul pe B şi cu minusul pe C), diodele D2 şi D3 se deschid
(fiind polarizate direct) iar diodele D1 şi D4 rămân blocate (fiind polarizate invers). În această situaţie, curentul electric trece prin dioda D2, apoi
prin consumatorul electric conectat între bornele UOUT şi în cele din urmă se întoarce către transformatorul TR prin dioda D3.
 atunci când între punctele B şi C avem o semialternanţă negativă (cu minusul pe B şi cu plusul pe C), diodele D1 si D4 se deschid
(fiind polarizate direct) iar diodele D2 şi D3 rămân blocate (fiind polarizate invers). În această situaţie, curentul electric trece prin dioda D1, apoi
prin consumatorul electric conectat între bornele UOUT şi în cele din urmă se întoarce către transformatorul TR prin dioda D4.
Faptul că redresorul cu punte de diode necesită o singură tensiune de intrare îl face să fie cel mai des folosit în practică. La capitolul dezavantaje
trebuie să amintesc faptul că semnalul redresat trebuie să treacă prin două diode (fie prin grupul D2-D3, fie prin grupul D1-D4), ceea ce înseamnă că pe un
redresor în punte se va pierde o putere dublă faţă de redresorul cu priză mediană sau de redresorul monoalternanţă. Pentru a rezolva cât mai comod
această problemă, producătorii de componente electronice ne pun la dispoziţie punţi de diode înglobate în capsule care pot fi uşor montate pe radiatoare
de racire. Un exemplu frecvent de astfel de capsulă este cel din figura 4.

Figura 4. Punte de diode încapsulată.

Dacă ai nevoie să redresezi curenţi mai mari de 2-3 A, recomandarea mea este să foloseşti o punte de diode încapsulată montată pe un mic radiator
din aluminiu.
În lipsa unei sarcini conectate la ieşire, tensiunea de ieşire a redresorului bialternanţă cu punte de diode este dată de relaţia:

Redresarea bialternanţă cu dublare de tensiune.

Redresorul bialternanţă cu dublare de tensiune este în general privit doar ca un simplu truc prin care dintr-o tensiune de intrare mică poţi obţine o
tensiune redresată mai mare (aproape dublă).
Aşa cum se observă din figura 5, redresorul cu dublare de tensiune este format din două redresoare monoalternanţă legate în serie şi care
funcţionează complementar:
 în momentul în care UIN este format dintr-o semialternanţă pozitivă, dioda D1 este adusă în conducţie (fiind polarizată direct), iar
dioda D2 rămâne blocată (fiind polarizată invers). În această situaţie UIN încarcă condensatorul C1 aplicându-i o tensiune pozitivă pe borna
conectată la D1;
 în momentul în care UIN este format dintr-o semialternanţă negativă, dioda D2 este adusă în conducţie (fiind polarizată direct), iar
dioda D1 rămâne blocată (fiind polarizată invers). În această situaţie, UIN încarcă condensatorul C2 aplicându-i o tensiune negativă pe borna
conectată la D2;
26
  condensatoarele C1 si C2 sunt legate în serie, ceea ce înseamnă că tensiunile de la bornele lor se vor aduna. În aceste condiţii, fără
nici o sarcină conectată la ieşirea redresorului, tensiunea UOUT va avea valoarea:

Figura 5. Redresarea bialternanţă cu dublare de tensiune

Redresorul bialternanţă cu dublare de tensiune nu este unul destinat redresării curenţilor de mare putere.

27