Cap.3 Materiale Electrotehnice

3 Materiale folosite în instalaţii electrice
3.1 Materiale conductoare

3.1.1 Aspecte generale
În cazurile practice prezintă interes, în principal, cablurile electrice izolate şi

barele neizolate, precum şi conductoarele pentru liniile aeriene de energie de medie
şi înaltă tensiune. Conductoarele multifilare neizolate, din aluminiu, pentru liniile
aeriene de joasă tensiune, au fost înlocuite, în noile linii electrice, de conductoarele
izolate torsadate şi fără manta.
Clasificarea cablurilor se face în funcţie de:
a) caracteristica de funcţionare de bază, care reprezintă capacitatea de trans-
port a unei anumite puteri la o tensiune dată:
− cabluri de energie, prin care circulă curenţi electrici de ordinul a zeci,
sute si mii de amperi, la tensiuni joase, medii şi înalte (până la 750 kV) şi care se
mai numesc şi cabluri de putere;
− cabluri de comandă, semnalizare şi control, prin care circulă curenţi
electrici de ordinul amperilor, la joasă tensiune, de regulă 230 V;
− cabluri de telecomunicaţii şi electronice, prin care circulă curenţi
electrici foarte mici, de ordinul miliamperilor.
b) gradul de mobilitate al consumatorului în timpul funcţionării:
− cabluri pentru instalaţii electrice fixe;
− cabluri pentru instalaţii electrice mobile.
c) mediul de pozare, conform căruia cablurile pot fi:
− aeriene, pozate suspendat pe stâlpi (autopurtate, adică având înglobate
o funie purtătoare, sau prinse din loc în loc cu bride de o funie purtătoare
exterioară) sau pozate pe pereţii exteriori sau interiori ai clădirilor, pe/în canale sau
paturi de cabluri, pe pereţii tunelelor sau în canalizaţii;
− subterane (îngropate în pământ);
− submarine (direct în apa mărilor, lacurilor, fluviilor sau râurilor);
d) domeniul specific de folosire:
− cabluri de distribuţie de joasă tensiune, pentru aplicaţii obişnuite sau
civile;
− cabluri de putere, de medie şi înaltă tensiune, la care principalul
parametru calitativ şi de fiabilitate este nivelul descărcărilor parţiale, ce reflectă
gradul de omogenitate şi acurateţe al izolaţiei;
42 Consumatori de energie electrică
− cabluri miniere, la care se impun condiţii severe de rezistenţă mecanică,

de flexibilitate, de protecţie la scurtcircuit şi la electrocutare;
− cabluri pentru centrale nucleare, la care se impun condiţii speciale de
rezistenţă la radiaţii;
− cabluri pentru aviaţie, la care se impun cerinţe specifice: greutate re-
dusă, rezistenţă la vibraţii, ecranare electromagnetică, imunitate la variaţii bruşte de
temperatură;
− cabluri pentru locomotive şi vagoane, la care se impun condiţii speciale
de rezistenţă la vibraţii şi la agenţi chimici şi combustibili;
− cabluri pentru roboţi, de regulă cabluri hibride, ce conţin, atât circuite
de energie, cât şi de comandă şi control;
− cabluri pentru macarale, la care principala caracteristică o constituie
flexibilitatea.
De menţionat că şi în alte aplicaţii se solicită respectarea unei anumite condiţii
sau a mai multora, cum ar fi:
• rezistenţa mare la tracţiune;
• rezistenţa la temperaturi înalte sau/şi joase;
• rezistenţă la radiaţii solare intense, la ozon, la diverse medii chimice
agresive etc.
De regulă, în denumirea unui tip de cablu, se menţionează o parte din criteriile
enumerate, ca de exemplu:
− cablu de energie pentru lucrări miniere de 6 kV, cu izolaţie şi manta din
cauciuc, cu ecrane individuale pe fiecare fază;
− cablu de telecomunicaţii cu izolaţie din polietilenă celulară, umplutură cu
gel petrolier şi barieră transversală la umezeală;
− cablu de energie de 20 kV, cu conductoare din aluminiu, izolaţie din
polietilenă reticulată şi manta din PVC .
În continuare vor fi analizate, în special, următoarele categorii de cabluri:
• cabluri electrice pentru instalaţii fixe;
• cabluri electrice pentru instalaţii mobile;
• cabluri şi bare neizolate.
Pentru aceste tipuri de cabluri se prezintă majoritatea aspectelor constructive
şi funcţionale, cerinţe specifice de pozare şi montaj, comportarea la diferite forme
de solicitări mecanice, electrice, comportarea la foc ş.a., date necesare în activitatea
de proiectare şi execuţie a instalaţiilor electrice.
3.1.2 Criterii tehnico-economice de stabilire a tipului

şi dimensiunii unui cablu
În stabilirea tipului şi dimensiunii unui cablu sunt luate în considerare

următoarele criterii principale:
• Zona în care urmează a se poza cablul
− zone rurale, unde distribuţia se face la joasă tensiune (până la 1 kV) cu
conductoare neizolate sau cu cabluri izolate torsadate, pe stâlpi din lemn/beton sau
la medie tensiune (de regulă la 20 kV) cu conductoare neizolate, pe stâlpi din beton;
Materiale folosite în instalaţii electrice 43
− zone urbane, unde distribuţia se face cu cabluri subterane, cu cabluri

izolate torsadate, pe stâlpi din lemn, metalici ori din beton sau se face numai în
cabluri izolate pozate de regulă subteran.
• Tensiunea nominală a cablului se stabileşte în funcţie de tipul traseului: de
transport (la tensiuni peste 110 kV) sau de distribuţie (până la 110 kV inclusiv);
• Materialele folosite ca izolaţie şi manta, în functie de valorile maxime, în
regim permanent, ale curenţilor electrici:
− pentru conductoare: cupru sau aluminiu;
− pentru izolaţia conductoarelor, funcţie de temperaturile maxime de
lucru, ca de exemplu: 70C pentru majoritatea amestecurilor pe bază de PVC,
90C pentru polietilena reticulată (XLPE), între 65C  90C pentru majoritatea
amestecurilor pe bază de cauciuc, 180C pentru cauciucul siliconic, 220C pentru
izolaţia din teflon.
• Mediul şi geometria pozării cablului, când se introduc factori de corecţie
faţă de următoarele condiţiile ideale stabilite pentru un singur cablu:
− pentru zona climatică temperată, montare la 30C în aer şi 20C în
pământ, la 0,7 m adâncime;
− pentru zona climatică subtropicală, montare la 40C în aer şi 30C în
pământ, la 0,7 m adânc;
− pentru zona climatică tropicală, montare la 55C în aer şi 40C în
pământ, la 0,7 m adâncime.
Astfel, dacă montarea cuprinde mai multe cabluri în paralel, pozate în pământ,
în aer sau în grupuri de fascicole pe rastele, în diferite geometrii de aşezare, se vor
introduce corecţii prin care se micşorează valorile ideale cu atât mai mult cu cât
răcirea cablurilor este mai dificilă. Prin urmare, corecţiile valorii curenţilor electrici
se vor face prin aplicarea unor factori, funcţie de temperatura maximă şi, dacă este
cazul, şi de valoarea rezistivităţii solului, a locului unde se vor monta cablurile.
Regimul de lucru, de exemplu, pentru un regim ciclic (repetabilitatea unor
valori/timpi de încărcare - pauză) al sarcinii, ceea ce permite adoptarea unor valori
mai mari ale curenţilor electrici sau reducerea ariei secţiunii transversale a cablului.
Stabilirea corectă a încărcării reale a unui cablu conduce la alegerea ariei
optime a secţiunii transversale a acestuia.
3.1.3 Comportarea la foc a cablurilor
În numeroase incendii, dintre care unele cu urmări catastrofale, au fost afectate

şi cablurile electrice montate în clădiri. De circa 50 de ani se acordă o atenţie
deosebită comportării la foc a cablurilor.
Studiile se referă în principal la:
• Natura materialelor şi construcţia cablului, ce pot influenţa prin:
− Uşurinţa de autoaprindere la temperaturi ridicate provocate de un
incendiu extern cablurilor;
− Rezistenţa la propagarea flăcării, de care depinde extinderea incendiu-
lui. De exemplu, policlorura de vinil (PVC) nu întreţine arderea, adică se stinge de
la sine după îndepărtarea flăcării iniţiatoare, dar fumul degajat din ardere este opac,
chiar negru şi este toxic şi coroziv, în timp ce polietilena întreţine flacăra, fumul
este relativ deschis la culoare (albicios) dar gazele nu sunt toxice sau corozive. O
comportare asemănătoare PVC-ului o au şi alte izolaţii care conţin halogeni în
compoziţia lor. Pentru punerea în evidenţă a caracteristicii de propagare scăzută,
respectiv a efectului de întârziere a propagării flăcării, se foloseşte simbolul FR –
(flame retardant), adică întârziere la flacără;
− Căldura degajată prin arderea cablurilor, care contribuie la susţinerea
incendiului, proporţional cu energia termică la ardere a materialelor din cablu;
− Emisia de fum - cu cât fumul este mai opac, cu atât este mai dificilă
evacuarea personalului şi eventual a bunurilor. Pentru a caracteriza această situaţie
se foloseşte simbolul LSZH (Low Smoke Zero Halogen), adică nivel redus de fum
şi fără halogeni (fără aportul lor toxic şi coroziv);
− Producerea de gaze toxice, cu implicaţii asupra sănătăţii sau chiar vieţii
oamenilor surprinşi în incintele afectate de incendiu;
− Producerea de gaze corozive, ce conduc la pierderi materiale, mai ales
asupra echipamentelor electrice;
• Locul de pozare şi modul de instalare, ce pot influenţa prin:
− Felul şi importanţa consumatorilor: alimentarea separată a consuma-
torilor foarte importanţi, a circuitelor de avarie şi iluminare a căilor de evacuare;
− Modul de pozare: în grup, în grupuri de fascicole, în poziţie verticală,
orizontală sau înclinată, direct în aer sau în ţevi metalice, cabluri de curenţi electric
pentru circuite de comandă şi semnalizare lângă cabluri de energie, treceri simple
prin pereţi şi pardosele/tavane sau treceri speciale (dopuri) ş.a.;
− Existenţa vechilor gospodării de cabluri ce pot constitui sursă potenţială
de foc, căldură, gaze toxice şi corozive.
Pentru evaluarea sau măsurarea diverselor efecte negative menţionate s-au

iniţiat o serie de metode care sunt într-o continuă perfecţionare.
Rezultatele obţinute la testele de ardere au condus la o clasificare a cablurilor
în funcţie de comportarea la foc, cum ar fi: cabluri cu întârziere la foc, cabluri cu
risc scăzut la foc, cabluri cu zero halogeni etc. Se mai folosesc încă denumiri
incorecte, de felul cabluri rezistente la foc sau cabluri incombustibile.
Începând din anul 1990, pentru obiective importante cum ar fi centralele
electrice, s-a început definirea şi construcţia unor tipuri cabluri care îşi menţin
funcţia de bază pentru o perioadă scurtă (de ordinul a 30, 60, 90 sau 120 de minu-
te), ceea ce asigură menţinerea unor funcţiuni vitale ale instalaţiilor de semnalizare
şi stingere a incendiilor şi de evacuare în siguranţă a personalului. Deşi ard, aceste
cabluri îşi îndeplinesc sarcinile de bază pe perioada de timp garantată. De menţio-
nat faptul că un rol puternic de întârziere îl au armătura din benzi de oţel şi straturile
de vopsele speciale (intumescente - care la foc îşi cresc foarte mult volumul şi se
transformă într-un strat protector) aplicate după pozare peste fascicolele de cabluri.
Cu toate eforturile de standardizare la nivel internaţional, nu s-a reuşit o
clasificare uniformă a cablurilor din punctul de vedere al comportării la foc a
acestora. În tabelul 3.1 [3.1] se prezintă o clasificare a nivelelor de performanţă la
foc ale cablurilor .
Tabelul 3.1
Nivele de performanţă la foc pentru diferite tipuri de cabluri
Tipul cablului Comportarea la foc Aplicaţie
Pentru menţinerea circuitelor esen-
- rezistenţă la foc şi integri-
ţiale cum ar fi iluminatul şi alarma
Izolaţie minerală tatea circuitelor până la tem-
de incendiu, circuitele pentru decup-
(manta din cupru) peratura de topire a cuprului;
larea în siguranţă a proceselor critice
- risc neglijabil la foc.
etc.
Aceeaşi aplicaţie ca mai sus, dar
Integritate limitată a - rezistenţă la foc limitată;
integritatea circuitelor menţinută
circuitelor, risc foarte - întârziere la flacără;
pentru perioadă scurtă de timp. Risc
redus la foc, zero - niveluri foarte reduse de
scăzut provocat de combustibilitatea
halogeni fum şi de emisii gaze toxice.
cablului.
Integritate limitată a - rezistenţă la foc limitată; Aceeaşi aplicaţie ca mai sus, dar risc
circuitelor, risc redus la - întârziere la flacără; crescut provocat de emisia de fum şi
foc, (conţine halogeni) - emisie redusă de gaze acide; gaze acide.
- emisie redusă de fum.
Pentru instalare în zone unde fumul
Risc scăzut la foc, nivel - cu întârziere la flacără, şi gazele toxice pot să fie un risc
scăzut de fum, zero niveluri reduse de fum şi pentru personal sau echipamente
halogeni gaze toxice. sensibile, dar unde nu este necesară
integritatea circuitelor.
- cu întârziere redusă la
Emisie redusă a compu-
flacără; În locurile unde sunt necesare
şilor pe bază de PVC
- fum şi/sau gaze acide niveluri reduse de fum şi de gaze
(sau a polimerilor
reduse; corozive, comparativ cu cablurile pe
clorinaţi)
- posibilă reducere a propa- bază de PVC sau polimeri clorinaţi.
gării flăcării.
În locurile unde întârzierea flăcării
PVC sau polimeri
- cu întârziere la flacără. este dorită, dar fumul şi gazele nu se
clorinaţi
consideră a produce riscuri serioase.
În locurile unde cablurile sunt
Izolaţie din fluorpoli- - întârzierea la flacără este expuse la temperaturi înalte sau la
meri inerentă. medii agresive în condiţii de folosire
normală.
Fără întârziere la flacără În locurile unde cerinţele de
(polietilena sau performanţă la foc sunt scăzute sau
- uşor combustibile.
amestecurile pe bază de unde combustibilitatea cablului
cauciuc etilenpropilenic) prezintă un risc scăzut.
În România se folosesc următoarele categorii de cabluri:

• Cabluri fără întârziere la propagarea flăcării – cele care încercate conform
standardului SR CEI 60332-1 [3.2], nu corespund (cablul supus unei flăcări
calibrate ca intensitate termică un anumit timp, continuă să ardă şi după stingerea
flăcării până la arderea completă a epruvetei). Din această categorie fac parte
cablurile cu izolaţie şi manta din polietilenă, ca de exemplu cablurile telefonice, dar
care de regulă sunt montate în pământ, situaţie în care nu se mai pune problema
comportării la foc; pozate însă în clădiri sunt foarte periculoase;
• Cabluri cu întârziere la propagarea flăcării – cele care încercate conform
standardului SR CEI 60332-1 [3.2], corespund (cablul supus unei flăcări calibrate
ca intensitate termică un anumit timp, continuă să ardă pentru scurt timp şi după
stingerea flăcării iniţiatoare, după care focul se stinge de la sine). Din această
categorie fac parte toate cablurile cu izolaţie şi manta din PVC, unele din acestea
putând îndeplini şi condiţiile de la încercarea în grup. În această categorie se mai
pot include, după efectuarea încercării, şi unele cabluri cu izolaţie din polietilenă şi
cu manta din PVC;
• Cabluri cu întârziere mărită la propagarea flăcării – cele care încercate
conform standardului SR CEI 60332-3 [3.3], corespund (cablul supus unei flăcări
calibrate ca putere termică, cu o intensitate mai mare decât cea din standardul SR
CEI 60332-1 de mai sus, un anumit timp, continuă să ardă pentru scurt timp şi după
stingerea flăcării, după care focul se stinge de la sine); încercarea se face în trei
grade de severitate, în funcţie de cantitatea de material combustibil pe metrul de
fascicol /grup supus arderii, astfel:
− categoria C (cea mai puţin severă) - fascicul de 1,5 litri de material
combustibil pe metru;
− categoria B (medie) - fascicul de 3,5 litri de material combustibil pe
metru;
− categoria A (cea mai severă) - fascicul de 7,0 litri de material
combustibil pe metru.
3.1.4 Producători de cabluri din România
În România sunt câţiva mari producători de cabluri, cu o tradiţie de peste 30

ani şi alţi noi producători aflaţi într-o continuă dezvoltare.
În continuare ,sunt menţionate, succint, principalele tipuri de cabluri realizate
de unii dintre aceşti producători:
• ICME Cablel Bucureşti, fosta ICME Bucureşti, în prezent proprietate
majoritară a grupului Viohalco-Hellenic Group din Grecia, produce:
− conductoare şi cordoane cu izolaţie pentru instalaţii de interior;
− cabluri de energie de 1; 6;10 şi 20 kV;
− cabluri de telecomunicaţii de până la 2400 perechi;
− cabluri de comandă şi control de 0,5 şi 1 kV;
− cabluri de sudare, în cauciuc, în gama 10  150 mm2 ;
− cabluri navale;
− cabluri miniere ş.a.
• IPROEB Bistriţa, având ca principal acţionar trustul Electromontaj, produce:
− conductoare şi cordoane cu izolaţie din PVC pentru instalaţii de
interior;
− cabluri de energie de 1; 6 şi 20 kV;
− cordoane şi cabluri cu izolaţie şi manta din cauciuc (navale, miniere ş.a.);
− funii din aluminiu şi din oţel/aluminiu pentru linii aeriene.
• Prysmian Slatina, preluată de grupul financiar american Goldman Sachs,
produce:
− cabluri de energie de 1; 6 şi 20 kV;
− cabluri de telecomunicaţii de până la 2400 perechi;
− funii din aluminiu şi din oţel/aluminiu pentru linii aeriene.

• ROMCAB Târgu-Mureş, fostă Electromureş, preluată de grupul Paneuro,
produce:
− conductoare şi cordoane cu izolaţie din PVC pentru instalaţii de
interior;
− cabluri de energie de 1 kV;
− cordoane simple sau cu terminale injectate;
− cordoane flexibile şi cabluri telefonice de mică capacitate (număr mic
de perechi).
3.1.5 Cabluri electrice pentru instalaţii fixe
3.1.5.1 Cabluri de energie pentru instalaţii fixe
a) Cabluri de energie de joasă tensiune cu conductoare din cupru sau

aluminiu, izolaţie şi manta din PVC, nearmate şi armate.
Descriere: Standardul SR CEI 60502-1/2006 [3.5] ca bază, însoţit de standar-
dul de produs al fiecărui producător. Din STAS 8778, s-a preluat simbolizarea:
C – cabluri cu conductoare din cupru;
A – cabluri cu conductoare din aluminiu;
Y – izolaţie si/sau manta din PVC;
Ab – armătură din benzi din oţel.
Exemple de notare:
− CYY 425: cablu de energie de joasă tensiune, cu conductoare din
cupru, izolaţie şi manta din PVC, cu 4 conductoare, fiecare cu aria secţiunii
transversale de 25 mm2;
− ACYAbY 3240+120: cablu de energie de joasă tensiune, cu
conductoare din aluminiu, izolaţie şi manta din PVC, cu 3 conductoare de fază,
fiecare cu aria secţiunii transversale de 240 mm2 şi un conductor neutru cu aria
secţiunii transversale de 120 mm2 .
Utilizare: distribuţia energiei electrice în instalaţii electrice fixe.
Montaj:
− cele care nu sunt armate: în pământ, trase în conducte de cabluri (ţevi
din oţel sau plastic), sub un strat protector de cărămidă sau similar şi în aer în
interiorul sau exteriorul clădirilor, fără solicitări mecanice;
− cele armate: direct în săpătură, fără altă protecţie mecanică (eventual cu
o bandă de avertizare colorată din plastic) şi în aer .
În figura 3.1 se prezintă o secţiune transversală printr-un cablu de joasă
tensiune.
Cablurile pot avea unul până la cinci conductoare, de formă rotundă (r) sau
sector (s), iar din punct de vedere constructiv, pot fi masive (e) sau multifilare (m),
iar ariile secţiunii transversale pot fi cele din anexele 3.2, 3.3, 3.4 şi 3.5, unde sunt
prezentate şi alte date: diametrele maxime, greutăţile, rezistenţa electrică a
conductoarelor şi încărcările admisibile pentru situaţiile standard prezentate (a se
vedea paragraful 3.1.2), pentru pozare în pământ sau în aer. Conductoarele neutre
pot avea izolaţie bicoloră (galben-verde) şi aria secţiunii transversale egală cu cea a
conductoarelor de fază, dar şi o secţiune redusă, cu valoarea cea mai apropiată de
jumătate din secţiunea fazei, aleasă din şirul secţiunilor nominale.
Conductoare
Conductoare
Izolaţie PVC
Izolaţie PVC Manta interioară
PVC
Umplutură Armătură benzi
Manta PVC din oţel
Manta PVC
a) b)
Fig. 3.1 − Construcţia cablurilor de joasă tensiune:
a) cabluri nearmate; b) cabluri armate.
Culoarea izolaţiei conductoarelor este normalizată:

− albastru deschis sau negru la cablurile cu un conductor (la cerere poate fi
oricare culoare);
− la cablurile cu mai multe conductoare (în funcţie de felul instalaţiei în care
se montează - cu sau fără conductor de protecţie), culoarea conductoarelor este cea
dată în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Culorile izolaţiei conductoarelor în cablurile de joasă tensiune
Număr de Cablu cu conductor de Cablu fără conductor de Cablu cu conductor de
conductoare protecţie verde-galben protecţie verde-galben protecţie concentric
2 VG/N N/AD N/AD
3 VG/N/AD N/AD/M N/AD/M
4 VG/N/AD/M N/AD/M/N N/AD/M/N
5 VG/N/AD/M/N N/AD/M/N/N Negru marcat cu cifre
VG = verde galben; AD = albastru deschis; M = maro; N = negru; culoarea verde galben
constă din una sau două dungi longitudinale galbene pe un fond de verde.
Materialul de umplutură este un element constructiv opţional, folosit, mai ales,

în cazul conductoarelor rotunde.
Armătura poate fi şi din sârme rotunde (Ar), sau din sârme late(Al) din oţel.
Caracteristicile constructive şi funcţionale ale diferitelor cabluri sunt date în
anexe, după cum urmează: CYY (anexa 3.2), ACYY (anexa 3.3), CYAbY (anexa
3.4) şi ACYAbY (anexa 3.5).
Alte variante constructive pot avea una sau mai multe caracteristici funcţio-
nale suplimentare privind de exemplu comportarea la foc sau la condiţii particulare
de mediu, cum ar fi de pildă temperatura minimă (la nivelul mantalei) la instalare
de +5C iar în exploatare la −33C.
b) Conductoare izolate pentru instalaţii electrice de joasă tensiune
În tabelul 3.3 se prezintă principalele utilizări ale conductoarelor izolate pentru
instalaţii electrice de joasă tensiune.
Tabelul 3.3
Principalele utilizări ale conductoarelor izolate pentru instalaţii electrice de joasă tensiune
Tensiune
Simbol Standard maximă Descriere Utilizare
[V]
În instalaţii interioare fixe,
FY(română)
montate în tuburi de protecţie.
sau H07V-U Conductoare din
SR HD Nu se admite montarea
H07V-R 750 cupru cu izolaţie din
21.3 S3 directă sub tencuială, înglo-
(interna- PVC.
bate în betoane sau sub acţiu-
ţional)
nea directă a razelor solare
In instalaţii interioare fixe,
montate în tuburi de protecţie.
Conductoare din
STAS Nu se admite montarea
AFY 750 aluminiu cu izolaţie
6865-89 directă sub tencuială, îngloba-
din PVC.
te în betoane sau sub acţiunea
directă a razelor solare
MYf
În instalaţii electrice interioa-
(română)
re fixe şi mobile, unde se cere
SR HD Conductoare flexibile
500 o flexibilitate mărită. Nu se
H05V-K 21.3 S3 cu izolaţie din PVC.
admite utilizarea în aer liber
(interna-
sub acţiunea intemperiilor
ţional)
În instalaţii electrice interioa-
re fixe şi mobile, unde se cere
SR HD Conductoare flexibile
H07V-K 750 o flexibilitate mărită. Nu se
21.3 S3 cu izolaţie din PVC.
admite utilizarea în aer liber
sub acţiunea intemperiilor
În funcţie de tipul izolaţiei se mai întîlnesc şi alte variante constructive: cu

XLPE (polietilenă reticulată) pentru utilizare la 90C, cu PE termoplastică fără
halogeni, cu emisie redusă de fum (LSFH), cu cauciuc siliconic (Fsiff sau FffSi), ş.a.
În anexa 3.6 se prezintă dimensiunile constructive şi curenţii electrici admi-
sibili ale conductoarelor FY şi AFY.
c) Cabluri de energie de medie tensiune cu conductoare din aluminiu, izolaţie

din polietilenă reticulată şi manta din PVC, nearmate.
Caracteristicile acestora sunt date în standardul SR CEI 60502-2/2006 [3.6]
ca bază, însoţit de standardul de produs al fiecărui producător.
Tensiunea nominală :12/20 kV.
Utilizare: transportul energiei electrice în instalaţii fixe.
Construcţia cablurilor de 12/20 kV este arătată în figura 3.2. Polietilena
reticulată provine din polietilena termoplastă (simplă sau nereticulată) la care s-au
adăugat agenţi de reticulare care, la temperatura din coloana de reticulare sau prin
iradiere, produc în masa izolaţiei o serie de noi legături chimice mai stabile, care
conferă conductorului şi izolaţiei o temperatură de lucru în regim permanent de
90C, faţă de 70C cât are polietilena termoplastă. Această creştere permite
adoptarea unor curenţi de încărcare substanţial mai mari şi o stabilitate mecanică şi
la scurtcircuit superioare.
Manta exterioară
din PVC sau PE
Strat semi-
conductor interior Ecran din sârmă din
cupru
Strat semiconductor
exterior
Conductor din
aluminiu Izolaţie XLPE
Fig. 3.2 − Construcţia cablurilor de 12/20 kV.
Descriere: A2XSrY; A2XSr2Y-B, în care A − conductor din aluminiu; 2X−

simbolul pentru izolaţie (poate fi şi pentru manta la alte cabluri) din polietilenă
reticulată (prescurtat XLPE); Sr − ecran (screen) din sârme rotunde; Y − manta din
PVC; 2Y − manta din polietilenă termoplastă; B − barieră transversală la umezeală.
Varianta constructivă A2XSr2Y-B se recomandă pentru soluri cu umezeală
ridicată.
De regulă, se construiesc cu un singur conductor, nearmate şi se folosesc în
reţele trifazate.
La cablurile de medie şi înaltă tensiune, izolaţia este cuprinsă între două
straturi semiconductoare cu rol de uniformizare a câmpului electric, avînd ca efect
micşorarea pierderilor dielectrice.
Caracteristici generale:
− temperatura minimă (la nivelul mantalei) la instalare: +5C, în
exploatare: -330 C;
− temperatura maximă de utilizare ( la nivelul conductorului): +90C;
− temperatura maximă admisă la scurtcircuit timp de max. 5 secunde:
+250C;
− tensiunea de încercare: 30 kV, 50Hz, timp de 5 minute;
− nivelul descărcărilor parţiale: max. 1 pC la 24 kV (2U0), (U0 −
tensiunea de fază între conductoare şi pământ);
− tanδ: max. 4010-4 ;
− raza minimă de curbură admisă: în timpul pozării 15D (D − diametrul
exterior al cablului), iar după pozare 15D.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale cablurilor de 12/20kV
sunt date în anexa 3.7.
3.1.5.2 Cabluri de comandă, control şi semnalizare
Cablurile de comandă, control şi semnalizare, numite în continuare cabluri de

semnalizare, se construiesc pentru două tensiuni nominale: 0,25/0,5 kV şi 0,6/1 kV.
Descriere: SR CEI 60502 - 1 şi standardul de producător.
Utilizare: în instalaţii fixe, pozare în tuburi sau conducte, în interiorul sau
exteriorul clădirilor, iar cele armate direct în pămînt.
Variante constructive: CSYY: cabluri de semnalizare nearmate; CSYEY:

cabluri de semnalizare nearmate, dar ecranate; CSYAbY: cabluri de semnalizare
armate.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale al cablurilor de semna-
lizare de tipul CSYY sunt date în anexa 3.8
Domeniul temperaturilor de montaj şi utilizare sunt similare cu cele ale
cablurilor de energie (a se vedea paragraful 3.1.5.1).
Tensiunea de încercare: 3,5 kV, 50 Hz, timp de 5 minute.
Cablurile ce cuprind în simbol litera F sunt cu întârziere mărită la propagarea
flăcării.
3.1.5.3 Cabluri telefonice
Principalel tipuri constructive sunt următoarele:

• Cabluri telefonice urbane cu izolaţie din polietilenă în dublu strat (foam-skin,
adică PE celulară acoperită cu o peliculă de PE masivă, simbol 2Yfs), cu barieră
longitudinală la umezeală (constând dintr-un înveliş din folie din aluminiu placată
cu PE – alpet, simbol (L)) şi umplutură din gel petrolier, simbol F, cu rol de barieră
longitudinală la umezeală şi manta exterioară din polietilenă, având simbol complet
TU2Yfs(L)F2Y;
• Cabluri telefonice interurbane cu izolaţie din hârtie, manta de plumb, armate
şi nearmate. De menţionat faptul că aceste tipuri de cabluri s-au folosit în toate
reţelele interurbane de cabluri până în anul 1990, după care s-a trecut la folosirea
cablurilor cu fibre optice; în prezent nu se mai produce acest tip de cablu;
• Cabluri telefonice de centrală, simbol TCYY, având atât izolaţia, cât şi
mantaua din PVC, încadrându-se în categoria cablurilor cu întârziere mărită la
propagarea flăcării, fiind montate exclusiv în clădirile centralelor telefonice;
Dintre parametrii funcţionali cei mai importanţi ai acestor cabluri sunt: atenu-
area de linie (reducerea semnalului pe linie), diafonia (fenomenul de ascultare a
unei convorbiri de pe circuitul vecin) şi impedanţa caracteristică. Toţi aceştia para-
metri sunt, la rândul lor, dependenţi de parametrii primari ai cablurilor telefonice:
rezistenţa R a circuitului, capacitatea C a perechii, inductanţa L a perechii şi perdi-
tanţa G (mărime ce pune în evidenţă gradul de izolare a perechii, fiind invers pro-
porţională cu rezistenţa de izolaţie) a perechii.
Dimensiunile conductoarelor sunt de la 0,4 la 0,8 mm pentru majoritatea
tipodimensiunilor ce se mai fabrică în prezent.
3.1.6 Cabluri şi conductoare pentru instalaţii electrice mobile
Tipuri de cabluri: MCCG şi MCCGI (simboluri româneşti), respectiv H07RN-

F, simbol armonizat în cadrul Comunităţii Europene: H este simbolul pentru
armonizat, 07 - tensiunea în kV, R - rubber (cauciuc la izolaţie şi manta), F -
flexibil).
Tensiune nominală: 450/750 V.
Descriere: SR HD 22.4 S3 norma armonizată [3.7] şi standardele de
producător ST 5272/2000 la ICME-Cablel şi SF 116/2004 la IPROEB .
Construcţie: conductoare rotunde din cupru flexibile, izolaţie din cauciuc şi

manta din cauciuc. Codul de culori: similar cu cel de la cablurile CYY (a se vedea
paragraful 3.1.5.1).
Utilizare: instalaţii electrice mobile, pentru alimentarea maşinilor-unelte
mobile, motoarelor mobile şi pe şantiere de construcţii.
Temperatura de funcţionare: de la -30C la +60C.
Tensiunea de încercare: 2 kV, 50 Hz, timp de 5 minute.
Tipul MCCGI este cu întârziere la propagarea flăcării, echivalent cu H07RN-F.
Tipuri similare: MCCU(pentru aplicaţii/eforturi mecanice uşoare şi MCCM
pentru cele medii.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale cablurilor pentru
instalaţii electrice mobile sunt prezentate în anexa 3.9.
3.1.7 Cabluri şi bare neizolate
3.1.7.1 Cabluri neizolate
Cablurile neizolate se folosesc pentru liniile aeriene de transport şi distribuţie

a energiei electrice şi se construiesc din aluminiu tare (cu grad mare de ecruisare şi
rezistenţă mecanică specifică mare), aliaje din aluminiu (cu rezistenţă mecanică
specifică mai mare decât a aluminiului) sau din aluminiu-oţel (cu o inimă din oţel
de rezistenţă mare şi câteva straturi din aluminiu tare). Aceste conductoare sunt
dimensionate pentru a rezista la tensiunile mecanice generate de greutatea proprie
pe deschiderile mari dintre stâlpii de susţinere, precum şi la eforturile suplimentare
datorate vântului, contracţiilor la temperaturi scăzute, depunerilor de gheaţă etc.
La liniile electrice aeriene de foarte înaltă tensiune, pentru a limita pierderile
datoate depăşirii valorii critice a câmpului electric la suprafaţa conductoarelor, se
montează câte două conductoare în paralel (conductoare jumelate), sau chiar câte
trei sau şase conductoare în paralel.
În ultimii 20 de ani, odată cu perfecţionarea comunicaţiilor prin fibre optice,
se construiesc conductoare neizolate pentru linii electrice de înaltă tensiune, care
conţin în centru una sau mai multe fibre optice, pe care se realizează transmisii de
date şi telefonice.
3.1.7.2 Bare neizolate
Barele conductoare neizolate se folosesc la executarea legăturilor electrice pe

distanţe mici (de la câţiva metri la zeci de metri), de regulă la joasă tensiune, în
perimetrul staţiilor electrice, între separatoare, întreruptoare, transformatoare şi
chiar în dulapurile electrice de intrare ale utilajelor de mare putere. Zonele în care
se montează trebuie să fie îngrădite şi protejate de accesul persoanelor neautorizate,
al animalelor sau căderilor întempestive de copaci etc.
În ultima vreme, se extind instalaţiile electrice de distribuţie în bare neizolate
(busbar systems) instalate în clădiri. În funcţie de sarcina suportată, aceste bare pot
fi clasificate în [3.7]:
− bare pentru 25 A  40 A, folosite acolo unde aspectul arhitectonic este

important, cum ar fi marile magazine, de tipul supermarket. Acestea sunt flexibile
ca mod de conectare, având locuri de contact aranjate la intervale regulate, cu
posibilităţi nelimitate de modificare şi extindere;
− bare pentru 40 A  160 A, folosite în instalaţiile din comerţ şi industrie
pentru a asigura o alimentare sigură pentru sarcini electrice mici;
− bare pentru 160 A  1250 A, folosite în clădiri mari şi în instalaţiile
industriale pentru sarcini electrice medii.
De regulă, sistemele de bare sunt proiectate gen monobloc (semifabricat
capsulat), care permite conectarea rapidă şi sigură, fără a fi nevoie de operaţii
pregătitoare costisitoare şi îndelungate. Este posibilă astfel, conectarea unor noi
receptoare fără deconectarea alimentării celorlalte receptoare. Elementele construc-
tive prefabricate sunt de tipul: elemente drepte, de colţ (de schimbarea direcţiei),
elemente în ,,T”, elemente de ieşire, elemente de dilatare sau de preluarea
mişcărilor seismice, elemente de capăt cu ieşire în plan sau la 90. Pentru izolarea
bună a zonelor mai delicate se folosesc răşini cu turnare la rece.
Barele pot fi din cupru sau din aluminiu tare, de formă dreptunghiulară şi pot
fi dispuse simplu (unice) sau în paralel pentru a satisface necesarul de sarcină
electrică. Dispunerea lor cu latura mare în plan vertical asigură o rezistenţă
mecanică mărită, de multe ori nemai fiind necesare alte elemente de suport.
Pentru identificarea fazelor se practică vopsirea în culori diferite. Pentru
izolarea fazelor se folosesc izolatoare din porţelan şi diverse materiale izolatoare
stratificate.
Avantajele legăturilor prin bare neizolate faţă de cablurile izolate sunt urmă-
toarele:
− sunt mai ieftine, la costul barelor se adaugă doar costul izolatoarelor suport;
− sunt uşor de montat;
− sunt flexibile şi permit reconfigurarea montajului fără costuri suplimentare;
− admit curenţi electrici mari datorită răcirii directe în aer;
− asigură căderi de tensiune reduse, datorită rezistenţelor electrice mai mici;
− sunt rezistente la agenţi chimici, ciuperci, insecte, rozătoare;
− sunt rezistente la foc.
3.2 Materiale conductoare de mare rezistivitate

Rezistenţa electrică R a unui conductor se determină din relaţia:

l
R = ρ , (3.1)
A
în care: ρ este rezistivitatea materialului conductorului; l − lungimea conducto-
rului; A − aria secţiunii transversale a acestuia.
Rezistivitatea materialului este variabilă cu temperatura, conform relaţiei:
ρT = ρ 20  (1 + α  T ) , (3.2)
în care: ρT este rezistivitatea materialului la temperatura T; ρ20 − rezistivitatea

materialului la temperatura de referinţă de 20C; α - coeficientul de variaţie a
rezistivităţii cu temperatura, mărime specifică fiecărui material; ΔT − diferenţa de
temperatură dintre temperatura de măsurare şi valoarea de 20C.
În tabelul 3.4 [3.7] sunt indicate valorile rezistivităţii şi coeficientului de
variaţie a acesteia cu temperatura pentru diferite materiale.
Tabelul 3.4
Valorile rezistivităţii unor materiale conductoare
Rezistivitatea Coeficientul  Rezistivitatea Coeficientul 
Materialul Materialul
[Ωm] [1/K] [Ω m] [1/K]
Argint 1,47x10-8 0,0038 Platină 1,1x10-7 0,039200
Cupru 1,72x10-8 0,0039 Plumb 1,1x10-7 0,039000
Aur 2,47x10-8 0,0034 Manganină 1,1x10-7 0,000002
Aluminiu 2,82x10-8 0,0039 Constantan 1,1x10-7 0,000010
Tungsten 5,6 x10-8 0,0045 Mercur 1,1x10-7 0,000900
Alamă 0,8 x10-7 0,0015 Nicrom 1,1x10-6 0,000400
Fier 1,0 x10-7 0,0050 Carbon 1,1x10-5 0,000500
3.2.2 Materiale folosite
Rezistivitatea aliajelor este mult mai mare decât cea a metalelor pure. De
exemplu, rezistivitatea manganinei (aliaj de cupru cu magneziu şi nichel) este de 25
de ori mai mare decât cea a cuprului; rezistivitatea constantanului (aliaj de cupru cu
nichel) este de 30 de ori mai mare decât cea a cuprului; rezistivitatea nicromului
(aliaj de nichel cu crom, fier şi magneziu ) este de 60 de ori mai mare decât cea a
cuprului.
De regulă, se folosesc aliaje pe bază de cupru (cu rezistivităţi moderate) sau pe
bază de metale scumpe, precum cromul şi nichelul (cu rezistivităţi mari şi foarte
mari). Pentru fiecare aplicaţie particulară, care înseamnă de fapt temperaturi
ridicate, medii corozive, variaţii mici cu temperatura, se folosesc aliaje speciale, iar
forma de prezentare poate fi: sârme, benzi sau bare, neizolate sau izolate cu
materiale speciale, rezistente la medii agresive şi temperaturi mari, într-o varietate
foarte mare de dimensiuni.
3.2.3 Aplicaţii ale conductoarelor de mare rezistivitate
Conductoarele de mare rezistivitate se folosesc pentru confecţionarea de [3.8]:

• rezistoare de limitare a curenţilor electrici în instalaţii de putere (de exemplu
în staţiile electrice), dar şi in diverse circuite şi montaje electrice sau electronice, în
bobinajul motoarelor pas cu pas din hard-driverele calculatoarelor, în sursele de
curent electric constant sau de tensiune constantă etc.;
• regulatoare de curent electric sau tensiune (reostate, potenţiometre etc.);
• rezistoare de încălzire de diverse puteri, tensiuni, forme şi medii de lucru
(radiatoare, cuptoare, rezistoare de dezgheţ, încălzire în pardoseală, încălzire
conducte sau diverse recipiente, costume şi scaune calde, brichete electrice, articole
electrocasnice (reşouri, prăjitoare de pâine, fiare de călcat sau ondulat părul, perne
şi pături electrice etc.); rezistoare de încălzire înglobate în bobinajul maşinilor

electrice ce lucrează în condiţii grele de umiditate sau pe nave;
• corpuri de iluminat prin incandescenţă, la care se folosesc metale de mare
rezistivitate, dar şi cu rezistenţă bună la oxidare în medii cât mai inerte;
• relee rezistive (aşa numitele bimetale sau trimetale), bazate pe coeficienţii de
dilatare diferiţi ai celor două metale presate împreună, care fac sau desfac un
contact la o anumită temperatură, ce poate fi reglată/aleasă;
• traductoare rezistive, ce pot fi:
− de temperatură: termorezistoare şi termocuple;
− de deplasare lineară sau unghiulară;
− pentru măsurarea forţelor, momentelor sau presiunilor;
− măsurări tensometrice.
În cataloagele firmelor producătoare se găsesc dimensiunile, caracteristicile
fizico-mecanice şi electrice ale fiecărui material, precum şi metode şi relaţii de
calcul pentru diverse aplicaţii practice.
3.3 Materiale electroizlante

În construcţia echipamentelor electrice se utilizează următoarele grupe

principale de materiale: materiale active (conductoare şi magnetice) şi materiale
electroizolante.
Materialele electroizolante (dielectrice) sunt acele materiale care se
polarizează prin efecte ale câmpurilor electrice stabilite din exterior, prin efecte
mecanice (piezoelectricitate) sau termice (piroelectricitate).
Funcţia principală a materialelor electroizolante este de a izola, adică de a
preveni trecerea curentului electric între conductoare care pot avea potenţiale
electrice diferite. Utilizarea cea mai frecventă a materialelor izolante este în
construcţia schemelor de izolaţie ale instalaţiilor, maşinilor şi aparatelor electrice.
Fiind elementul hotărâtor pentru determinarea duratei de viaţă a acestora, ele
trebuie să aibă o serie de caracteristici: proprietăţi dielectrice, mecanice şi termice
foarte bune, rezistenţă mare la agenţi chimici, îmbătrânire lentă, prelucrare uşoară
şi cost redus.
Din punct de vedere electric un material izolant bun trebuie să prezinte urmă-
toarele proprietăţi: rezistenţă la curenţi electrici pe suprafaţă, rigiditate dielectrică
mare, rezistenţă de izolaţie mare, constantă dielectrică mică, dacă materialul nu se
foloseşte ca dielectric în condensatoare, factor de pierderi dielectric mic, rezistenţă
la descărcări luminiscente, rezistenţă la arc electric şi rezistenţă la radiaţii.
Un material izolant trebuie să aibă şi următoarele proprietăţi mecanice: un
modul de elasticitate ridicat, rezistenţă la încovoiere, rezistenţă la şoc, rezistenţă la
tracţiune, duritate şi rezistenţă la abraziune.
Se impun cerinţe în comportarea sa la căldură şi anume: conductibilitate
termică mare, coeficient de dilatare termică liniară apropiat de cel al metalelor sau
de cel al celorlalte materiale cu care este prelucrat împreună, stabilitate a formei la

căldură cât mai bună, punct de înmuiere cât mai mare, stabilitate termică.
Este de dorit ca aceste materiale să aibă şi rezistenţă mare la acţiunea agenţilor
chimici cât şi o mică absorbţie la umiditate.
Definirea şi explicarea pe larg a acestor caracteristici este prezentată în diferite
lucrări de specialitate [3.9  3.12].
La dielectricii gazoşi şi lichizi se impun alte cerinţe referitoare la greutatea
atomică, respectiv greutatea moleculară, tensiunea superficială, vâscozitatea,
punctul de inflamabilitate etc.
O alegere corectă a unui material electroizolant nu este simplă. O selecţie
adecvată se poate baza pe o cunoaştere completă a funcţiilor electrice şi mecanice pe
care trebuie să le îndeplinească izolaţia respectivă şi pe o cunoaştere aprofundată a
proprietăţilor electrice, mecanice, chimice şi de anduranţă ale materialelor disponi-
bile pentru utilizarea dată, incluzând efectele umidităţii, oxidării, agenţilor chimici,
temperaturii şi a altor factori care activează degradarea electrică.
Sunt menţionaţi patru factori fundamentali pe care se bazează selecţia unui
material pentru utilizarea tehnică [3. 13]:
− proprietăţile fizice, chimice, mecanice şi electrice;
− prelucrabilitatea;
− satisfacerea cerinţelor tehnice prevăzute;
− costul.
Este necesară o evaluare corectă a importanţei fiecărei proprietăţi, a inter-
dependenţei unei proprietăţi cu alta în funcţionarea normală a aparatului sau insta-
laţiei electrice respective, în condiţiile extreme care se întâlnesc în funcţionare.
Proiectantul unui produs electric – aparat, maşină sau echipament electric – a
unei instalaţii electrice trebuie să dispună de informaţii cuprinzătoare despre
numeroasele tipuri de materiale izolante, compatibilitatea lor reciprocă şi aplicaţiile
izolaţiei, ceea ce îi va permite să compenseze vulnerabilitatea până la degradare a
celui mai slab component al sistemului de izolaţie, astfel încât materialele folosite
să dea un produs tehnic corespunzător, capabil să satisfacă cerinţele funcţionale în
exploatarea acestuia pe toată durata sa de utilizare.
3.3.2 Clasificarea materialelor electroizolante
Alegerea judicioasă a unui material izolant prezintă un rol important în

funcţionarea şi durata de viaţă a unui aparat sau maşini electrice, a unui echipament
sau a unei instalaţii electrice. Această alegere devine din ce în ce mai dificilă, fiind
influenţată de numărul mare de materiale izolante disponibile, de dezvoltarea
rapidă a tehnologiilor de izolaţie şi de exigenţele multiple impuse [3.11, 3.13]
Clasificarea prezentată în continuare ţine seama de diferite criterii de alegere
şi anume:
− clasificare după caracteristici fundamentale;
− clasificare pe baza unor considerente practice;
− clasificare după stabilitate termică.
3.3.2.1 Clasificare după caracteristici fundamentale
O ordonare în funcţie de caracteristicile fundamentale constă în împărţirea în

materiale izolante anorganice şi organice [3.13, 3.14] iar apoi aceste materiale sunt
la rândul lor divizate în materiale naturale şi în produse obţinute sintetic (a se vedea
tabelele 3.6 şi 3.7).
Materialele naturale sunt acelea care apar în natură gata de întrebuinţare, dar
nu trebuie exclusă totuşi o preparare a acestora.
În cazul produselor sintetice este vorba de acele materiale obţinute din
anumite materii prime prin procedee fizico-chimice sau chimice.
Materiale izolante anorganice naturale

Aceste materiale se folosesc tehnic fără transformare chimică. Din această
grupă fac parte un număr de gaze, câteva roci naturale, cuarţul, azbestul şi mica.
În continuare se va prezenta succint numai utilizarea acestora.
Gazele naturale se utilizează în izolarea unor cabluri, în condensatoarele cu
gaze, în corpurile de iluminat sau ca agent frigorific. Aerul, ca izolant sau
incluziuni gazoase, se află în toate schemele de izolaţie ale instalaţiilor electrice.
Rigiditatea dielectrică a aerului depinde de umiditatea, temperatura şi presiunea la
care se află şi ia valori foarte mari în cazul presiunilor înalte sau foarte reduse.
Această caracteristică determină utilizarea aerului în construcţia condensatoarelor,
a întreruptoarelor de înaltă tensiune cu vid sau aer comprimat.
Hidrogenul se caracterizează prin valori mari ale conductivităţii termice, ale
căldurii specifice şi coeficientului de transmisie a căldurii, caracteristici ce au
determinat utilizarea lui ca mediu de răcire în construcţia maşinilor electrice de
puteri mari. Deoarece, în contact cu aerul prezintă pericol de explozie, se iau
măsuri speciale pentru ca aerul să nu pătrundă în interiorul maşinii, prin mărirea
presiunii hidrogenului faţă de presiunea mediului ambiant.
Azotul se utilizează în condensatoare şi transformatoare cu ulei, pentru
evitarea oxidării şi pătrunderii umidităţii în izolaţii, în cablurile cu izolaţii din
hârtie impregnată cu ulei, la presiuni înalte de utilizare (1,7 MPa), iar în amestec cu
argonul la fabricarea lămpilor cu incandescenţă.
Bioxidul de carbon are solubilitate mare în uleiul mineral. Se utilizează ca
preimpregnant pentru transformatoare şi cabluri cu ulei sub presiune, pentru
umplerea cuvelor transformatoarelor în vederea transportării acestora.
În afara gazelor amintite mai sus, se mai utilizează amoniacul şi clorura de
metil pentru frigidere cu absorbţie, argonul, neonul, heliul pentru lămpi cu
incandescenţă sau cu descărcări în gaze.
Din grupa rocilor naturale electroizolante fac parte marmura, ardezia şi
talcul. Au o structură poroasă, sunt higroscopice, casante şi cu proprietăţi
dielectrice reduse. Au fost utilizate numai la tensiuni şi frecvenţe joase: tablouri de
distribuţie, plăci de borne, suporturi pentru întreruptoare sau reostate, la izolarea
cablurilor (talc).
Tabelul 3.6
Materiale izolante anorganice
Gaze
Aer Hidrogen Azot Bioxid de Amoniac şi Gaze nobile
carbon clorură de metil (He, Ne, Ar)
Roci naturale electroizolante
Materiale Marmură Ardezie Talc
izolante
anorganice Cuarţ
naturale Azbest
Mică
Muscovit (mică potasică) Flogopit (mică magneziană)
Compuşi halogeni gazoşi
Hexaflorura de sulf Acid bromhidric
Sticlă
Materiale izolate ceramice
Materiale Produse ce conţin silicaţi de aluminiu (porţelan dur);
izolante Produse ce conţin silicaţi de magneziu (steatit);
anorganice Produse cu conţinut ridicat de bioxid de titan sau alţi compuşi de titan;
produse Produse dense din silicat de magneziu şi aluminiu;
sintetic Produse poroase;
Produse cu alumină;
Produse cu oxizi metalici.
Oxizi metalici de fabricaţie neceramică
Oxizi de aluminiu Oxizi de magneziu
Materiale refractare
În stare naturală cuarţul se foloseşte mai ales ca nisip cuarţos. Cuarţul şi sticla
de cuarţ pot fi produse astăzi şi sintetic. Nisipul cuarţos este folosit pentru stingerea
arcului electric în siguranţele fuzibile, iar făina de cuarţ ca material de umplutură în
răşinile de turnare. Din sticla de cuarţ se produc lamelele de acoperire pentru
celulele solare şi baloane mici de sticlă la anumite lămpi cu incandescenţă. Din
materialul cuarţos se obţin izolatoare de susţinere pentru instalaţiile de desprăfuire
electrostatică, încălzitoarele de imersie (termoplonjoare). Straturile de bioxid de
siliciu produse sintetic sunt folosite pentru izolare, respectiv poartă în circuitele
integrate.
Azbestul poate fi folosit numai la solicitări electrice moderate, acolo unde
există temperaturi mari şi condiţii chimice severe. Gradul de valorificare al
azbestului brut este foarte mic în raport cu masa de stâncă care se prelucrează. Din
fibrele lungi prin operaţia de filare se obţin fire care se prelucrează sub formă de
ţesături, şnururi şi benzi. Fibrele scurte prin flotare în apă şi adăugarea unui liant se
transformă în hârtie, respectiv mucava, prin tehnici asemănătoare celor din
industria hârtiei. Azbestul sub formă de fibre de lungimi diferite şi scame se
utilizează ca material de consolidare şi umplutură în diferite formule de mase de
presare respectiv piese presate. Firele de azbest se folosesc, de asemenea, la
izolaţia unor conductoare. Produsele de azbociment constau din fibre de azbest
(80%) şi ciment (20%).
Mica este un material cristalin care face pare din grupa silicaţilor de aluminiu.
Varietăţile cele mai utilizate de mică sunt muscovitul si flogopitul.
Mica naturală se utilizează ca dielectric pentru condensatoare, la realizarea

sistemelor de izolaţie ale maşinilor şi aparatelor electrice, a rezistoarelor neinduc-
tive, precum şi la fabricarea unor materiale cu proprietăţi termice superioare.
Hârtia de mică se obţine prin dezintegrarea deşeurilor de mică în particule
foarte fine şi dispunerea acestora sub forma unor straturi asemănătoare celor de
hârtie celulozică.
Micalexul se obţine din mica muscovit şi sticlă pe bază de bor-plumb. Este
rezistentă la umiditate şi arc electric, cu proprietăţi mecanice şi dielectrice foarte
bune. Se utilizează la confecţionarea pieselor izolante fasonate, izolatoare etc.
Micanitele se obţin din straturi de hârtie de mică sau mică foiţă lipită cu şellac
sau lacuri sintetice la presiuni şi temperaturi înalte. În funcţie de conţinutul de liant
se obţin micanite de colector, micanite de garnituri, micanite de formare, micanite
flexibile, termomicanite.
Micafoliile se obţin din hârtie sau foiţă de mică lipite cu lianţi pe bază de
şellac, poliesteri sau siliconi pe un suport de hârtie sau ţesătură de sticlă. În acelaşi
mod se obţin şi micabenzile, ţesătura aflându-se pe ambele părţi ale materialului.
Produsele pe bază de mică se utilizează la fabricarea sistemelor de izolaţie ale
maşinilor şi aparatelor electrice. De asemenea, se utilizează la izolarea lamelelor de
colector şi a bobinelor electromagneţilor, la fabricarea conurilor izolante pentru
colectoare, a unor piese fasonate, a garniturilor din aparatele electrocasnice.
Materiale izolante anorganice produse sintetic

Din această grupă fac parte compuşii halogenaţi gazoşi, sticla, produsele
ceramice, diferiţi oxizi metalici şi materialele refractare.
Compuşii halogenaţi gazoşi mai importanţi sunt: hexaflorura de sulf şi acidul
bromhidric.
Hexaflorura de sulf (SF6) se utilizează ca izolant şi mediu de stingere a arcului
electric în întreruptoarele de înaltă tensiune şi transformatoare, în construcţia unor
condensatoare şi transformatoare speciale, acceleratoare de particule, microscoape
electronice etc.
Acidul bromhidric (HBr) este un lichid incolor, la temperatura camerei fiind
gazos, şi are utilizări la lămpile cu halogeni.
Sticla este un material amorf termoplast obţinut din oxizi de siliciu, bor sau
fosfor la care se adaugă oxizi de calciu, aluminiu, plumb, sodiu, potasiu. Prin adău-
garea acestui număr mare de oxizi metalici rezultă sticle cu proprietăţi speciale, din
care se confecţionează izolatoare de înaltă tensiune, lămpi cu vapori de mercur,
lămpi cu vapori de sodiu, redresoare cu vapori de mercur, tuburi catodice, fibre de
sticlă etc.
Prin cristalizare dirijată s-au creat materiale sticlo-ceramice. De asemenea,
prin prelucrarea sticlei pulverulente s-a obţinut sticla sinterizată şi aliajele de sticlă
pentru lipit.
Materialele ceramice se obţin din argilă sau steatită, la care se adaugă fondanţi
(feldspat, marmură etc) şi degresanţi (SiO2, MgO etc.), care apoi este supusă arderii
la temperaturi ridicate. Ceramica pe bază de steatită sau caolin se utilizează la
fabricarea izolatoarelor de înaltă sau joasă tensiune.
Ceramica cordierit are proprietăţi dielectrice reduse şi se utilizează în instala-

ţiile de încălzire.
Ceramica pe bază de celsian şi ultraporţelanul (pe bază de argilă, oxid de
aluminiu şi de bariu) se utilizează la fabricarea bobinelor şi condensatoarelor
pentru înaltă frecvenţă.
Ceramica pe bază de compuşi ai titanului este, în general, un material
feroelectric.
Ceramica poroasă (talc, caolin şi şamotă) are porozitatea cuprinsă între 10 şi
30% , rezistivitate electrică mare la temperaturi ridicate şi se utilizează în medii cu
conţinut redus de umiditate.
Oxizii metalici utilizaţi sunt, în principal de aluminiu şi de magneziu.
Materialele electroizolante obţinute prin sinterizarea oxizilor de aluminiu (Al 2O3)
sau de magneziu (MgO) au structură cristalină, proprietăţi mecanice şi electrice
foarte bune, conductivitate termică ridicată şi rezistă la temperaturi înalte (2000 
3000C). Se prelucrează însă greu şi sunt foarte scumpe. Se utilizează ca dielectrici
pentru condensatoare, la fabricarea bujiilor, a cuptoarelor electrice pentru tempera-
turi ridicate etc.
Materiale refractare rezistă la temperaturi foarte înalte fără a se oxida sau a-şi
modifica proprietăţile electrice şi mecanice. Din această grupă fac parte oxizii
metalici polivalenţi, carburi, nitruri, boruri etc. Se utilizează la fabricarea micei
sintetice, a circuitelor integrate monolitice NMOS, a varistoarelor, a cermeţilor
(carbura de W, Ti, Cr), pentru reactorii nucleari (carbura de B).
Materiale izolante organice naturale

Din această grupă fac parte produsele petroliere (uleiul mineral, vaselina,
parafina, bitumul), asfaltul, uleiurile vegetale, cerurile, răşinile naturale, lemnul,
cauciucul natural şi materialele fibroase.
Uleiurile minerale se obţin din gazolină şi sunt folosite în transformatoare şi
convertoare, redresoare, izolatoare de trecere, cabluri şi condensatoare.
Vaselina se obţine din parafină şi se utilizează ca masă de izolare sau ca adaos
în masele de turnare.
Parafina reprezintă un amestec de hidrocarburi saturate cu structură cristalină;
se foloseşte pentru impregnarea hârtiei, la izolarea cablurilor şi ca masă de turnare.
Bitumul este un amestec de hidrocarburi obţinut la prepararea ţiţeiului din
reziduu şi se utilizează la impregnarea şi fixarea bobinelor şi înfăşurărilor, pentru
mase de turnare şi pentru lacuri izolante.
Asfaltul este o masă de culoare brun închisă până la negru, asemănător
bitumului, şi se foloseşte la prepararea de mase de turnare, de benzi izolante şi
adezive.
Uleiurile vegetale pot fi sicative (uleiul de in, uleiul de tung), semisicative
(uleiul de soia), nesicative (uleiul de ricin, uleiul de terebentină). Uleiurile vegetale
se utilizează pentru obţinerea lacurilor izolante.
Cerurile pot fi vegetale (ceara de carnauba, ceara montană), de origine
animală (ceara de albine, ceara chinezească produse de insecte) şi minerală
(ozocherita, cunoscută şi sub denumirea de ceară de pământ). Ceara este folosită ca
agent de impregnare sau masă de turnare.
Răşinile naturale mai importante sunt: colofoniu, obţinut din răşini de

conifere, folosit ca agent de îngroşare şi stabilizare pentru uleiurile izolante, în
fabricarea lacurilor izolante sau ca fondant pentru lipirea de aliaje moale; copalul,
ce reprezintă o răşină de provenienţă botanică aparte (copalul de Congo, copalul de
Manila) şi care serveşte ca materie primă pentru lacuri; chihlimbarul, o răşină de
origine fosilă, folosită ca materie primă, în stare topită, pentru lacuri izolante;
şellacul, care se prezintă sub formă de solzi, ce se utilizează ca bază pentru lacurile
de lipire, emailare, etc.
Lemnul se foloseşte ca material de construcţie şi ca material izolant. Din lemn
de pin şi de molid se execută stâlpii pentru liniile aeriene de telecomunicaţii şi de
energie electrică, mai ales în zone rurale. Carpenul uscat şi impregnat se utilizează
pentru pene de crestătură şi reazime de capete de înfăşurare. Lemnul de fag este
folosit ca material de construcţie la fabricarea transformatoarelor.
Dintre materialele fibroase, se folosesc în electrotehnică următoarele: mătasea
naturală, sub formă de fire la izolarea unor conductoare sau sub formă de ţesătură
în obţinerea de benzi şi ţesături lăcuite; bumbacul sub formă de şnururi şi benzi de
înfăşurare, adesea impregnate, pentru legarea bandajelor bobinelor şi înfăşurărilor;
se foloseşte şi în materialele stratificate presate, impregnate cu răşini sintetice, în
special răşini fenolice, la presiuni şi temperaturi ridicate. Alte materiale ca iuta,
inul şi cânepa, cu o utilizare mai restrânsă, sunt folosite sub formă de bandă sau
şnur pentru legarea înfăşurărilor .
Hârtia reprezintă un produs ce constă dintr-o reţea de fibre celulozice obţinute
în principal din lemnul de conifere. Hârtia impregnată în uleiuri speciale are o
utilizare importantă în transformatoare, izolatoare de înaltă tensiune, în
condensatoare şi în cablurile cu ulei. Hârtia, ca atare, este folosită şi la izolarea în
straturi a bobinelor. Cu răşini sintetice (fenolice, melaminice, epoxidice) hârtia se
prelucrează în materiale stratificate. Preşpanul, ce reprezintă un carton izolant,
deosebit de tenace şi rezistent, obţinut din mai multe straturi de hârtie înfăşurate pe
un cilindru, presate ulterior pe calandre grele, se întrebuinţează pentru corpurile de
bobină şi în construcţia de transformatoare etc.
Cauciucul natural are proprietăţi dielectrice foarte bune, dar caracteristici me-
canice şi termice reduse. Aceste caracteristici se îmbunătăţesc prin vulcanizare,
adică prin legarea macromoleculelor între ele cu punţi de sulf şi prin adăugare de
negru de fum. Se utilizează la izolarea conductelor electrice flexibile, a cablurilor
pentru instalaţii de interior, a benzilor adezive etc.
Materiale izolante organice produse sintetic

Uleiurile sintetice tind să înlocuiască uleiurile minerale, întrucât acestea
prezintă deficienţe în exploatare: inflamabilitate şi pericol de explozie, tendinţă de
oxidare, îmbătrânire rapidă etc. După natura chimică uleiurile sintetice se grupează
în uleiuri clorurate, fluorurate şi siliconice.
Uleiurile clorurate sunt derivaţi ai hidrocarburilor aromatice de tipul
benzenului sau diferiţi cloruraţi şi se utilizează în construcţia transformatoarelor,
condensatoarelor cu hârtie.
Uleiurile fluorurate au caracteristici dielectrice superioare, nu ard şi nu
prezintă pericol de explozie, nu produc gaze toxice şi nu atacă izolanţii cu care vin
în contact, dar sunt foarte scumpe. Se utilizează la întreruptoare şi transformatoare

care funcţionează în condiţii speciale. Uleiurile siliconice au proprietăţi dielectrice
asemănătoare uleiului mineral. Se folosesc în construcţia transformatoarelor
speciale, pentru ungerea mecanismelor din mase plastice etc.
Tabelul 3.7
Materiale izolante organice
Produse petroliere
Ulei mineral Vaselină Parafină Bitum
Asfalt
Uleiuri vegetale
Ulei de in Ulei de tung Ulei de soia Ulei de ricin Ulei de
terebentină
Materiale Ceruri
izolante Vegetală Animală Minerală
organice Ceară de carnauba; Ceară de albine; Ozocherita
naturale Ceară montană Ceară chinezească
Răsini naturale
Colofoniu Chihlimbar Şellac Copal
Lemn
Cauciuc natural
Materiale fibroase
Bumbac Mătase Hârtie In Cânepă Iută
Uleiuri sintetice
Uleiuri clorurate Uleiuri florurate Uleiuri siliconice
Răşini sintetice
Polimerizare Policondensare Poliadiţie
Termoplaste Termoplaste Termorigide Termoplaste Termorigide
Polietilenă Poliamide Fenoplaste Poliuretani Răşini
Materiale
Polistiren Poliimide Aminoplaste epoxidice
izolante
Policlorură de vinil Poliesteri
organice
Politetrafluoretilena nesaturaţi
produse
Răşini acrilice
sintetic
Cauciucuri sintetice
Cauciucuri pe bază de butadienă Cauciucuri din poliacrilaţi
Elastomeri
Polietilenă clorosulfonată Cauciucul butilic Elastomerii fluoruraţi
Siliconii
Cauciuc siliconic Răşini siliconice
Răşinile sintetice, datorită proprietăţilor electrice şi mecanice deosebite

precum şi a prelucrării lor uşoare, prezintă numeroase şi diverse aplicaţii. Ele se
clasifică în funcţie de tipul reacţiei chimice în răşini de polimerizare, de
policondensare şi de poliadiţie, în funcţie de proprietăţile termomecanice în răşini
termoplaste şi termorigide sau în funcţie de caracterul polar sau nepolar al
moleculelor. Astfel, răşinile nepolare sunt caracterizate prin valori mici ale
permitivităţii şi factorului de pierderi dielectric şi variază puţin cu temperatura şi
frecvenţa. Dimpotrivă, răşinile polare au valori mari ale permitivităţii şi ale
factorului de pierderi, iar aceste mărimi se modifică foarte mult cu temperatura şi

frecvenţa.
Materialele termoplastice sunt materiale ce prezintă o mare plasticitate şi
care, sub acţiunea căldurii, se înmoaie, dar îşi reiau forma iniţială după răcire.
Dimpotrivă, materialele termorigide prezintă o rezistenţă mecanică mare şi
plasticitate redusă, iar modificarea produsă sub acţiunea căldurii este ireversibilă.
Răşinile de polimerizare sunt substanţe cu macromolecule liniare, deci sunt
termoplastice, au o absorbţie de apă redusă şi proprietăţi dielectrice foarte bune. Se
prelucrează uşor, cu sau fără plastifianţi. Din această grupă fac parte: polietilena
(PE), polistirenul (PS), policlorura de vinil (PVC) şi de viniliden, politetra-
fluoretilena (PTFE), polimonoclortrifluoretilena (PCTFE), răşinile acrilice, etc.
Principalele utilizări ale răşinilor de polimerizare sunt următoarele:
• polietilena sub formă de folie se foloseşte la fabricarea condensatoarelor, la
izolarea cablurilor submarine, telefonice şi a celor care funcţionează în medii coro-
zive; prin extrudere se izolează conducte şi cabluri pentru înaltă frecvenţă,
conductoare de bobinaj, cabluri de energie, etc.;
• polistiren sub formă de benzi, tuburi, fire, piese turnate este folosit, în
special, în înaltă frecvenţă;
• policlorura de vinil, fiind un material polar are caracteristici dielectrice mai
reduse decât polietilena sau polistirenul, dar se comportă mai bine decât cauciucul
natural atât la acţiunea ozonului cât şi a uleiului mineral, se utilizează la izolarea
conductoarelor şi cablurilor de energie, la fabricarea izolaţiilor de crestătură, a
benzilor adezive, a unor piese izolatoare: plăci, carcase pentru aparate de măsurare,
tuburi pentru instalaţii electrice etc.;
• politetrafluoretilena se foloseşte pentru realizarea unor scheme de izolaţie
care funcţionează în clase termice superioare (temperaturi peste 180C), în medii
umede sau în atmosfere puternic corosive, la confecţionarea unor cutii pentru
acumulatoare, carcase pentru bobine, izolaţii pentru conductoare şi cabluri de înaltă
frecvenţă etc.;
• răşinile acrilice sunt utilizate la fabricarea lacurilor, adezivilor, a carcaselor
pentru aparate, a camerelor de stingere etc.
Răşinile de policondensare cuprind fenoplastele, aminoplastele, poliamidele,
poliimidele, policarbonaţii şi poliesterii. Unele sunt termoplaste, având moleculele
liniare (poliamidele) şi altele sunt termorigide cu molecule spaţiale (fenoplastele).
Principalele utilizări ale acestora sunt:
− fenoplastele, numite şi bachelite, au numeroase aplicaţii atât sub formă de
lacuri – pentru stratificate, pentru impregnarea înfăşurărilor – cât şi sub forma unor
mase de turnare sau presare pentru confecţionarea de fişe, prize, carcase pentru
aparate de măsurare, produse de formă complicată etc.;
− aminoplastele sunt răşini termorigide şi servesc la realizarea camerelor de
stingere pentru întreruptoare, pentru obţinerea de adezivi, lacuri, lianţi pentru
stratificate etc.;
− poliamidele au proprietăţi mecanice foarte bune, se lipesc uşor şi se aprind
greu; se folosesc pentru confecţionarea diferitelor piese cu rezistenţă mecanică
mare (roţi dinţate, role, lagăre etc.), sub formă de folii sunt întrebuinţate pentru
cabluri, condensatoare, izolaţii de crestătură, iar sub formă de fire şi ţesături pentru
stratificate, hârtii, lacuri etc.;
− poliimidele au proprietăţi mecanice bune şi se utilizează sub formă de folii şi
lacuri de emailare;
− poliesterii cu denumirile comerciale de hostafan, mylar etc. se utilizează ca
dielectrici pentru condensatoare, la izolarea conductoarelor, la fabricarea izolaţiilor
de crestătură, a produselor pe bază de mică etc.; poliesterii nesaturaţi formează aşa-
numitele lacuri fără solvenţi ce sunt utilizate ca lianţi pentru stratificate, ca răşini
de turnare şi impregnare cât şi pentru înglobări de micromotoare şi transfor-
matoare.
Răşinile de poliadiţie cuprind răşinile epoxidice şi poliuretanii. Răşinile
epoxidice sunt termorigide, aderă foarte bine la suprafaţa metalelor, ceramicelor,
maselor plastice etc. Sunt neinflamabile, rezistente la acţiunea curenţilor electrici
de scurgere, a agenţilor chimici şi prezintă stabilitate termică bună, proprietăţi
mecanice şi dielectrice foarte bune. Au utilizări multiple: răşini de turnare pentru
cutii terminale, încapsulări de aparate, camere de stingere, izolatoare de înaltă
tensiune, răşini de presare pentru izolaţii de crestătură, răşini de impregnare pentru
stratificate, răşini de lipire, la emailarea conductoarelor. Poliuretanii se folosesc la
izolarea cablurilor sub formă de folii, la fabricarea lacurilor de emailare, a
elastomerilor, adezivilor etc.
Cauciucuri şi elastomeri
Cauciucurile sunt materiale cu elasticitate mare care, sub acţiunea unor forţe
mecanice exterioare se deformează, dar îşi recapătă dimensiunile iniţiale odată cu
anularea acestor solicitări. Elastomerii sunt polimeri cu forţe intermoleculare slabe,
se deformează uşor, dar revenirea la starea iniţială se face foarte lent. Cauciucurile
sintetice au caracteristici dielectrice mai slabe decât cele ale cauciucului natural,
dar au proprietăţi termice şi mecanice superioare şi rezistenţă mai bună la acţiunea
solvenţilor, uleiurilor etc.
Cauciucurile pe bază de butadienă se utilizează la confecţionarea mantalelor
pentru cabluri care lucrează în medii umede, toxice etc.
Perbunanul, obţinut prin polimerizarea dimetilbutadienei, se utilizează la
fabricarea curelelor de transmisie care nu trebuie să înmagazineze sarcini electrice.
Cauciucurile de poliacrilaţi sunt rezistente la acţiunea ozonului, oxigenului şi
uleiurilor. Rezistă până la o temperatură de 150C. Se folosesc pentru izolarea
cablurilor de alimentare a lămpilor fluorescente, la autovehicule, în instalaţii
Roentgen.
Elastomerii se obţin din răşini de polimerizare sau poliadiţie. Din această
grupă fac parte polietilena clorosulfonată (Hypanol) ce se utilizează la izolarea
conductoarelor, cablurilor etc., cauciucul butilic cu proprietăţi dielectrice foarte
bune, care amestecat cu fenolformaldehida îl recomadă până la temperaturi de 180C
şi elastomerii fluoruraţi ce rezistă la temperaturi cuprinse între − 50C şi 200C, la
acţiunea solvenţilor, ozonului şi oxigenului, dar au proprietăţi mecanice slabe.
Siliconii
Materialele siliconice sunt compuşi organici ai siliciului. Din această grupă fac
parte cauciucurile siliconice caracterizate prin rezistenţă la acţiunea ozonului,
solvenţilor, a curenţilor electrici de scurgere pe suprafaţă. Îşi găsesc utilizarea la
izolarea conductoarelor, a cablurilor care funcţionează în condiţii grele etc.
Răşinile siliconice sunt materiale termorigide, nehigroscopice, greu inflama-
bile, cu rezistenţă mare la acţiunea curenţilor electrici de scurgere pe suprafaţă şi cu
bune proprietăţi dielectrice. Se utilizează la fabricarea lacurilor de acoperire pentru
ţesături de azbest sau sticlă, produse pe bază de mică, a lacurilor de lipire pentru
stratificate, a lacurilor de impregnare pentru condensatoare, stratificate, a lianţilor
pentru mase plastice cu umplutură anorganică. Răşinile siliconice sunt utilizate în
realizarea sistemelor de izolaţie a maşinilor electrice de puteri mari şi tensiuni
înalte precum şi a celor cu regim greu de lucru (pentru laminoare, macarale,
tracţiune etc.). Aceste sisteme de izolaţie folosesc benzi din ţesătură de sticlă,
hârtie de mică şi liant siliconic.
3.3.2.2 Clasificare pe baza unor considerente practice
Această clasificare are în vedere următoarele considerente de ordin practic:

− starea finală a materialului izolant;
− destinaţia materialului izolant (înfăşurare, impregnare, lăcuire etc.)
− starea şi forma materialului izolant înainte de prelucrare.
Toate materialele izolante ce fac pare din aceeaşi grupă prezintă aceeaşi stare
finală, pot fi folosite în acelaşi mod şi prelucrarea lor este asemănătoare. În anexa
4.10 se prezintă clasificarea materialelor electroizolante conform acestor considerente.
Lucrările de specialitate privind materialele electroizolant [3.13] cuprinde date
care oferă, la fiecare grupă de materiale, proprietăţile generale, destinaţia, modul de
prelucrare şi măsurile de precauţie necesare la prelucrare şi în utilizare a acestora.
Se foloseşte o notaţie (clasificare zecimală) care uşurează alegerea unui anumit
material.
3.3.2.3 Clasificarea materialelor electroizolante în funcţie

de stabilitatea termică
Anduranţa produselor electrotehnice este afectată de numeroşi factori care, în

principal, sunt: temperatura, sarcinile mecanice şi electrice, vibraţiile, climatul şi
produsele chimice nocive, umiditatea, murdăria şi radiaţiile.
Temperatura reprezintă un factor de îmbătrânire preponderent pentru materia-
lele izolante şi sistemele de izolaţie şi, din acest punct de vedere, materialele
electroizolante se clasifică în clase termice, în funcţie de limitele de temperatură
maximă admisă pentru o funcţionare de lungă durată. Aceste clase, temperaturile şi
materialele electroizolante corespunzătoare fiecărei clase sunt prezentate în tabelul
3.8. După cum se poate observa, clasa C care era utilizată pentru toate
temperaturile de peste 180C, este înlocuită prin clasele indicate în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
Clasificarea materialelor electroizolante solide în diferite clase termice
Simbolul Temperatura
Exemplificări de materiale şi produse electroizolante, care
clasei clasei termice
corespund clasei termice
termice [C]
Bumbac, mătase naturală, polietilenă, hârtie, carton, hârtie de
polietilenă, ţesătură de bumbac cu policlorură de vinil, cauciuc
Y 90
natural, tub din fire de bumbac, plăci din fibră vulcan, ceruri,
asfalt, bitum, polistiren, ebonită, lemn neprelucrat.
Bumbac acetilat, poliproplilenă, ţesătură de bumbac cu lacuri
organice, răşini ureoformaldehidice cu făină din lemn,
policlorura de vinil, polimetilpentenă, polietilentereftalat,
A 105
poliizobutilenă, tub din fire de bumbac acoperite cu lac
oleorăşinos, poliuretani, lacuri oleorăşinoase, lacuri de emailare
acrilice, hârtie celulozică.
Policarbonat, hârtie celulozică cu lacuri organice, ţesătură
poliesterică cu lacuri organice, răşini fenolice cu fibre vegetale,
E 120 răşini melaminoformaldehidice cu făină din lemn, butilcauciuc,
răşini fenolice pe ţesătură de bumbac, răşini epoxidice pe
ţesătură de bumbac, folie policarbonat cu adeziv termoplastic.
Ţesătură din sticlă cu lacuri poliuretanice, răşini poliesterice cu
fibre din sticlă, răşini melaminoformaldehidice cu fulgi din
azbest sau cu fibre din sticlă, răşini alchidice cu pudre mine-
B 130
rale, micanită de colector cu liant, folie poliesterică, poliole-
fine, tub sau folie din polietilentereftalat, răşini melamino-
formaldehidice pe ţesătură de azbest sau ţesătură din sticlă.
Hârtie din azbest cu lacuri organice, ţesătură din sticlă cu lacuri
epoxidice, răşini fenolice cu praf din mică, răşini epoxidice cu
F 155 fibre din sticlă, policlortrifluoretilenă, tub din fire din sticlă cu
acoperire acrilică, hârtie de aramidă cu răşină epoxidixă, bandă
din fire de sticlă cu răşină poliesterică.
Ţesătură din sticlă cu lacuri siliconice, aramidă cu folie poli-
esterică, răşini siliconice cu pudre minerale, tuburi extrudate
din elastomer siliconic, tub din fire din sticlă acoperite sili-
H 180 conic, răşini epoxidice pe ţesătură din sticlă, răşini poliesterice
nesaturate, micanită de formare cu liant, folie poliimidică cu
adeziv siliconic, hârtie de aramidă cu poliesterimidă, lacuri
siliconice, hârtie de aramidă.
Poliimidă, hârtie din azbest cu lacuri siliconice, răşini siliconice
200 200
pe ţesătură din sticlă, folie poliimidică.
220 220 Poliamidă aromatică (aramidă), hârtie, cartoane de aramidă,
Politetrafluoretilenă, sticlă, azbest, hârtie din mică, ţesătură din
250 250
sticlă cu politetrafluoretilenă,
3.4 Materiale de protecţie şi susţinere

3.4.1 Tuburi şi ţevi de protecţie
Un tub pentru instalaţii electrice este un element închis, care serveşte pentru
instalarea şi/sau înlocuirea prin tragere a conductelor şi/sau a cablurilor.
Pentru realizarea tuburilor, în funcţie de necesităţi, se au în vedere: materialul
folosit, modul de racordare, protecţia împotriva solicitărilor mecanice, aptitutidinea
de a fi îndoite, comportarea la temperatură, caracteristici electrice (de izolare),

protecţia contra pătrunderii corpurilor străine solide şi a lichidelor, rezistenţa la
substanţe corozive sau poluante, rezistenţa la acţiunea radiaţiilor solare.
Pentru a fi recunoscute uşor, se utilizează pentru tuburi simboluri
standardizate, dintre care se amintesc : P - tuburi de protecţie; E - tuburi etanşe; Y -
tuburi din PVC; L - lăcuite; R - tuburi cu manta rigidă; I - înveliş exterior de
protecţie impregnat.
Pentru a fi ferite de coroziune, tuburile se plumbuiesc sau se lăcuiesc. Pentru a
nu se produce deteriorarea izolaţiei conductoarelor introduse în tuburi, interiorul
acestora trebuie să fie bine finisat.
În funcţie de construcţie şi de materialul din care sunt executate se deosebesc
mai multe categorii de tuburi:
a) tuburile izolante uşor protejate IP, sunt fabricate din carton rezistent la
umezeală şi care au înveliş din bandă din oţel laminată la rece; pentru protecţia la
umezeală se impregnează cu bitum industrial; se pot monta aparent sau îngropat;
b) tuburile de protecţie P, sunt confecţionate din bandă din oţel laminată, cu
margini petrecute una peste alta pentru încheiere; se montează numai aparent;
c) tuburile izolante uşor protejate, flexibile IPF, se execută din spirale din
bandă de hârtie impregnată, peste care se înfăşoară spirale din bandă din oţel
plumbuite;
d) tuburile izolante de protecţie, etanşe IPE, sunt executate din carton izolant,
protejat în ţeavă din oţel; la ambele capete aceste tuburi sunt filetate, în felul acesta
îmbinările realizându-se uşor;
e) tuburile izolante de protecţie flexibile cu rezistenţă mecanică PFR, se
execută din spirale din oţel plumbuite, peste care se înfăşoară benzi de hârtie
impregnată şi deasupra alte benzi din oţel plumbuite; aceste tuburi nu se montează
în medii corozive;
f) tuburi de protecţie etanşe din ţeavă din oţel lăcuite PEL, se montează
aparent, sub tencuială, sau îngropat în pardoseală, pentru protecţia conductoarelor
electrice, în locul tuburilor IPE; aceste tuburi sunt întâlnim şi la instalaţiile sanitare;
g) tuburile cu manta din policlorură de vinil, se utilizează pentru instalaţii
electrice şi nu se montează pe pereţi din lemn sau alte materiale combustibile;
etanşarea tuburilor se realizează prin lipire cu adezivi speciali.
Ţevile de protecţie pentru instalaţii electrice se utilizează cu precădere, în
medii umede dar necorozive, în medii cu pericol de incendiu sau de explozie.
În Anexa 3.11 sunt prezentate tuburi şi ţevi de protecţie.
3.4.2 Semifabricate metalice
Sunt utilizate semifabricate din oţel, cupru, aluminiu (table, bare, plase, sârme).
3.4.2.1 Profile din oţel laminate la cald
Sunt utilizate următoarele tipuri de profile laminate la cald (tabelul 3.9):

a) cornier cu laturi egale;
b) oţel lat;
c) oţel pătrat;
d) profil INP;
e) profil UNP;
f) profil T.
Tabelul 3.9
Profile din oţel laminate la cald
Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm]
20202,3 163 88
20202,5 203 1010
20203 205 1212
25252,5 253 1414
Oţel
25252,7 254 1616
pătrat
30302,3 255 88
30302,5 264 1010
30302,7 303
Cornier
30303 Oţel 304
cu laturi
35352,5 lat 305 INP 80
egale
35353 403 INP 100
35353,5 404 INP 120
40403,5 405 INP 140
Profil
40403,8 504 INP 160
INP
40404 505
50x50x4 163
50504,5 203
50505 205
Tip Dimensiuni [mm] Tip Dimensiuni [mm]
UNP 50 T 25
UNP 65 T 30
UNP 80 T 35
UNP 100 T 40
Profil Profil
UNP 120 T 25
UNP T
UNP 140 T 30
UNP 160 T 35
UNP 50 T 40
UNP 65 T 25
3.4.2.2 Benzi şi foi din oţel laminate la rece cu conţinut scăzut de carbon
Material: conform DIN 1624/1995; DIN 1623/1983.

Dimensiuni:
a) Benzi laminate, grosime: 0,07  2,5 mm, lăţime 4  300 mm.
b) Benzi subţiri: grosime: 0,3  2 mm, lăţime 50 1050 mm.
c) Tablă în foi: grosime: 0,3  2,5 mm, lăţime 1000 1500 mm, lungimi 1000
 4500 mm,
d) Benzi subţiri şi debitate în lungime: grosime: 0,3 2 mm, lăţime 70  1400
mm, lungimi 1000  4500 mm.
3.4.2.3 Sârmă din fier şi oţel. Sârmă din oţel, trefilată, oţel pentru armare
Sârmă din fier:
− garduri din fier forjat; plasă de sârmă.

Sârmă din oţel şi produse din sârmă:
• profile laminate: oţel rotund; oţel pătrat; oţel hexagonal; oţel lat; oţel pentru
scule; oţel pentru pile; bare din cupru cojite; profile mici laminate la cald pe
microlaminoare:
• bare trase (oţel calibrat): oţel rotund calibrat; oţel pătrat calibrat; oţel
hexagonal calibrat; oţel lat calibrat;
• sârme din oţel laminate sau trefilate utilizate în scopuri generale: sârmă
rotundă din oţel laminată la cald; sârmă rotundă trefilată din oţel; sârmă
semirotundă din oţel; sârmă trefilată din oţel cu secţiune pătrată; sârmă lată
laminată la rece din oţel;
• sârmă şi produse din sârmă din oţel utilizate în construcţii: oţel beton
laminat la cald; sârmă trasă pentru beton armat; sârmă beton precomprimat; liţă
beton precomprimat;
• sârmă şi profile din oţel pentru arcuri: sârme din oţel carbon de calitate
pentru arcuri; sârme rotunde şi profilate din oţel aliat şi nealiat de arc; sârme din
oţel pentru şaibe Grower; oţel lat pentru foi de arcuri; oţel trapezoidal pentru inele
de resort; profil lat călit-revenit; sârmă din oţel călită şi revenită pentru arcuri de
supapă;
• sârme din oţel zincate: sârmă zincată din oţel cu conţinut scăzut de carbon;
sârmă rotundă din oţel zincată utilizată în scopuri generale; sârme din oţel zincate
pentru conductoare cablate din aluminiu; sârmă zincată pentru suspensia reţelelor
de contact de tramvai şi troleibuz;
• sârme din oţel cu utilizări speciale: sârmă din oţel trefilată mată sau zincată
pentru cabluri de tracţiune; sârmă din oţel pentru ace; sârmă rotundă din oţel pentru
cocleţi; liţă de tip FILOU pentru tăiat roci ornamentale;
• sârmă folosită în procesele de sudare: sârmă plină de oţel pentru sudare;
sârmă de sudare în gaz protector; sârme pentru metalizare prin pulverizare.
Oţel pentru armare:
− fibre din oţel pentru armarea betoanelor;
− oţel armat (armătură): foi; bare; fier laminat, sârmă; grindă cu profil U;
colţari; bande; foi rulante.
3.4.3 Stâlpi şi elemente de susţinere pentru linii electrice aeriene
3.4.3.1 Stâlpii liniilor electrice aeriene
Stâlpii liniilor electrice aeriene susţin conductoarele active şi de protecţie,

asigurând anumite distanţe între ele, faţă de sol sau faţă de obiectele situate pe
traseul liniei.
Se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: după materialul din care
sunt confecţionaţi − din lemn, din beton armat, din metal; după construcţia lor -
rigizi şi articulaţi; după rolul funcţional - de susţinere, de întindere, de colţ,
terminal, de traversare, de derivaţie, de rotire a fazelor; după forma coronamentului
- Y, pisică, brad drept, brad invers, triunghi, hexagon etc.; după tensiunea
nominală - de joasă, medie sau înaltă tensiune; după rolul funcţional - cu bază
largă, îngustă etc. [3.15].
Stâlpii de lemn, odinioară mult folosiţi, astăzi sunt utilizaţi mai puţin şi anume
la liniile aeriene de 6  20 kV ce traversează zone accidentale, la racorduri
provizorii sau la reţele rurale de joasă tensiune.
Stâlpii din beton armat sunt răspândiţi la construcţia liniile aeriene de joasă şi
medie tensiune, întrucât au preţ relativ redus, conduc la economisirea materialelor
deficitare, se obţin în urma unor procedee industriale perfecţionate, au durată lungă
de viaţă, prezintă cheltuieli de întreţinere neînsemnate, nu sunt combustibili, rezistă
la acţiunea agenţilor corozivi. Prezintă şi unele dezavantaje, cum ar greutate
specifică mare, sunt fragili, nu pot fi folosiţi în terenuri greu accesibile, reclamă
cheltuieli de investiţii ridicate etc.
Constructiv, stâlpii din beton pot fi: cu secţiune dreptunghiulară (prevăzuţi cu
goluri pentru a micşora greutatea şi pentru a uşura accesul muncitorilor pe ei) sau
cu secţiune cilindrică - goi în interior, figura 3.3.
1 2
1 2
Secţiunea 1-2 Secţiunea 1-2
a) b)
Fig. 3.3 − Stâlpi din beton armat:
a) cu secţiune transversală circulară;
b) cu secţiune transversală dreptunghiulară.
Ca mod de confecţionare, stâlpii din beton, se pot executa manual sau pre-
fabricaţi. Stâlpii prefabricaţi au caracteristici superioare celor obţinuţi manual, se
confecţionează în ateliere specializate şi pot fi din: beton armat centrifugat,
obţinuţi prin depunerea betonului pe armătura metalică prin centrifugare; beton
armat vibrat, obţinuţi prin depunerea betonului pe armătura metalică prin vibrare,
beton armat precomprimat, caracterizaţi prin aceea că armătura metalică este
întinsă în mod normal, exercitând o acţiune de comprimare asupra betonului.
Stâlpii metalici sunt confecţionaţi din oţel şi aliaje ale aluminiului, fiind foarte
răspândiţi la liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune.
La liniile de joasă şi medie tensiune [3.20] au fost înlocuiţi de stâlpii din beton
armat datorită avantajelor pe care le prezintă aceştia din urmă.
Totuşi stâlpii metalici prin calităţile lor deosebite, rămân şi pentru viitor,
elementul de bază în construcţia liniilor electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă
tensiune.
Principalele avantaje pe care le reprezintă sunt: au o durată lungă de exploa-
tare (35  40 ani), pot fi calculaţi în soluţii economice, se pot monta uşor pe
traseul liniei, pot fi executaţi în condiţii industriale, au greutatea relativ redusă,
sunt rezistenţi la foc, asigură o bună legătură a conductorului de protecţie la
pământ prin corpul stâlpului, permit montarea a două sau mai multe circuite şi
realizarea unor coronamente complicate, au formă arhitectonică plăcută etc.
După forma constructivă stâlpii metalici pot fi: tubulari, monomontanţi,
monomontanţi din oţel profilat şi cu zăbrele.
În figura 3.4 se prezintă stâlpul metalic cu zăbrele.
 7 Legendă:
1 − montant;
6 5
8 2 − diagonale;
4 3 − furcă;
4 − consolă,
9 11 5 − vârfar;
6 − traversă;
10 3 12 7 − conductor de protecţie;
13
8 − unghi de protecţie;
9 − lanţ de izolatoare;
10 – conductor activ;
2 11 − balansul conductoarelor
12 − distanţa dintre conductoare;
1 13 − centură;
14 15 14 – cadru;
15 − contravânturi;
16 16 − baza stâlpului.
Fig. 3.4 − Stâlp metalic cu zăbrele.
Unul dintre elementele componente principale ale stâlpilor liniilor aeriene

[3.20] este coronamentul.
Alegerea unui anumit tip de coronament, depinde de: tensiunea nominală a
liniei, numărul de circuite, modul de protecţie împotriva supratensiunilor de
trăşnet, configuraţia terenului, mărimea deschiderii, costul stâlpului.
În figura 3.5 sunt prezentate diferite forme de coronamente pentru liniile de
înaltă tensiune folosite la stâlpii cu simplu şi dublu circuit, echipaţi cu izolatoare
şi conductoare de protecţie.
a) b) c) d) e) f)
g) h) i) j) k) l)
Fig. 3.5 − Componente pentru stâlpii liniilor de înaltă tensiune:
cu simplu circuit (a), b), c), d), e), f)) şi cu dublu circuit (g), h), i), j), k), l)).
Alegerea şi utilizarea stâlpilor

Alegerea şi utilizarea stâlpilor liniilor electrice aeriene [3.18] este o problemă
destul de dificilă, datorită faptului că soluţionarea optimă a problemelor de
exploatare vine de cele mai multe ori în contradicţie cu soluţiile optime de
construcţie. Una din problemele principale ce se pune în legătură cu folosirea
stâlpilor este dispunerea conductoarelor, adică alegerea acelui tip de corona-
ment ce reprezintă, în anumite condiţii date, soluţia optimă. Practica de exploatare
a impus următoarele dispoziţii ale conductoarelor [3.15, 3.16]:
− la liniile de joasă tensiune cu un singur circuit se folosesc obişnuit
dispoziţiile clasice: în triunghi sau în acelaşi plan orizontal; în cazul liniilor
cu mai multe circuite se foloseşte frecvent aşezarea conductoarelor pe console
metalice orizontale; conductorul neutru se montează deasupra conductoarelor de
fază, iar uneori sub acestea;
− la liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune, materialul de bază este oţelul
(profile laminate); pentru fiecare linie mai importantă din această categorie se
stabileşte stâlpul de susţinere fundamental din care prin înlocuirea unor elemente
componente se pot obţine toţi stâlpii necesari liniei.
Dispoziţia orizontală a conductoarelor [3.19], apare ca cea mai raţională şi
mai economică, întrucât conduce la stâlpii cei mai puţin înalţi şi se evită posibi-
lităţile de atingere a conductoarelor între ele, ca urmare a vânturilor sau a descăr-
cărilor de gheaţă pe conductoare.
Stâlpul economic pentru dispunerea orizontală a conductoarelor este în
general stâlpul portal ancorat, care deşi suplu, datorită ancorelor, ocupă suprafeţe
mari de teren şi ca urmare nu este indicat în cazul terenurilor agricole. Tot în ideea
economisirii suprafeţelor de teren agricol, apare ca raţională alegerea tipului de
stâlp care să permită montarea mai multor circuite. Actualmente doar la liniile
electrice aeriene cu Un > 400 kV se mai folosesc stâlpi pentru un singur circuit; în
rest se construiesc linii prevăzute cu stâlpi pentru două circuite, chiar şi atunci când
necesităţile transportului de energie într-o primă etapă pot fi acoperite cu un singur
circuit, urmând ca cel de-al doilea circuit să fie montat mai târziu, odată cu
creşterea necesităţilor de energie electrică.
Tendinţele care se manifestă în construcţia stâlpilor liniilor aeriene sunt
orientate pe două direcţii şi anume: standardizarea sau normalizarea stâlpilor
pentru nivelul de joasă şi medie tensiune, realizarea unor tipuri de stâlpi cu
caracteristici tehnice îmbunătăţite, capabili să satisfacă în cele mai bune condiţii
sarcinile de natură electrică şi mecanică respective şi să soluţioneze problemele
particulare ce apar la fiecare linie: traversarea unor zone cu condiţii speciale,
aspectul estetic şi integrarea armonioasă a liniei în cadrul natural etc.
Stâlpii liniilor electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă tensiune, continuă să
fie fabricaţi, mai ales, din oţel. Alături însă de oţelurile obişnuite şi-au făcut loc şi
unele oţeluri speciale, slab aliate şi rezistente la coroziune. La aceste oţeluri, pe
suprafaţa lor în contact cu atmosfera se formează un strat de protecţie, rezistent la
coroziune. Din această categorie face parte cortenul (SUA), oţel care datorită
adaosurilor de cupru şi crom este anticoroziv, stratul protector formându-se mai
rapid în atmosferă industrială decât în atmosferă curată.
Un alt pas important în construcţia stâlpilor liniilor aeriene îl constituie
folosirea aluminiului. Stâlpii din aluminiu sunt uşori şi rezistenţi la acţiunea
agenţilor atmosferici, întrucât la suprafaţa exterioară a lor, se formează un strat
protector de oxid de aluminiu.
O comportare foarte bună o prezintă stâlpii de susţinere din sistemul AEP de
765 kV construiţi din aluminiu (fig. 3.6).
4,36 m
13,85 13,85
36,6 m
Fig. 3.6 − Stâlp de susţinere ancorat AEP, din

aluminiu, pentru linii aeriene cu tensiunea
nominală de 750 kV.
În perioada care urmează, este de aşteptat să-şi găsească o largă folosire pentru
liniile electrice aeriene de joasă şi medie tensiune, stâlpii din material plastic,
întăriţi cu fibre din sticlă, care sunt extrem de uşori, rezistenţi la îngheţ, putrezire şi
alte stricăciuni.
În figura 3.7 se prezintă evoluţia unor coronamente de liniile de înaltă şi

foarte înaltă tensiune, iar în tabelul 3.10. coridoarele de siguranţă minimală pentru
amplasarea paralelă a 8 circuite de înaltă tensiune [3.15].
a) b) c)
Fig. 3.7 − Evoluţia coronamentelor liniilor de
înaltă tensiune:
a) cu lanţuri de izolatoare; b) cu izolatoare în V;
c) cu console electroizolante.
Tabelul 3.10
Coridoare de siguranţă minimală pentru amplasarea paralelă
a circuitelor de 110, 220 şi 400 kV
Culoar minimal [m]
Soluţia
110 kV 220 kV 400 kV
110,6 190 297,1
49,4 94,0 133
52 84 128
Fundaţii pentru stâlpi

Fundaţia [3.18], este o construcţie specială, parte componentă a liniilor
electrice aeriene, ce fixează în teren stâlpul şi transmite solului sarcinile ce acţio-
nează asupra stâlpului.
Funcţional fundaţiile pot fi: de greutate şi încastrate elastic în pământ.
Din punct de vedere al solicitărilor, fundaţia este supusă la: momente de
răsturnare şi eforturi de smulgere. Pentru a putea fi corespunzătoare, fundaţia
trebuie să îndeplinească condiţia [3.15]:
Ms  k  Mr , (3.3)
în care: Ms este momentul de stabilitate ce se opune răsturnării şi este dat de greuta-

tea stâlpului, a pământului dislocat de fundaţie etc.; Mr − moment de răsturnare dat
de sarcinile exterioare, k − factor de siguranţă la răsturnare şi smulgere şi are valori
cuprinse între 1,3  3,5 dependent de rolul funcţional al stâlpului şi de regimul de
funcţionare.
1
3
4
Fig. 3.8 − Fixarea stâlpului din beton cu
ajutorul riglelor din beton armat prefabricate:
1 − argilă bătătorită; 2 − rigle prefabricate;
3 − rigle; 4 − placă prefabricată.
Dintre tipurile constructive de fundaţii, dependent de materialul stâlpului se

pot menţiona: pentru stâlpii de beton, fundaţii prefabricate de tip rigle (fig. 3.8), iar
pentru cei metalici, fundaţii monobloc, prefabricate, fracţionate, din traverse (fig. 3.9).
Plăci din
beton armat
b)
a)
c) d)
Fig. 3.9 − Fundaţii pentru stâlpii metalici:
a) monobloc; b) prefabricate; c) fracţionată; d) din traverse.
3.4.3.2 Izolatoare pentru liniile electrice aeriene
Izolatoarele sunt elemente constructive ale liniilor electrice aeriene prin care
se realizează izolarea electrică a conductoarelor active faţă de pământ res-
pectiv faţă de stâlpii ce le susţin, precum şi fixarea conductoarelor pe stâlpi [3.18].
Avându-se în vedere rolul funcţional al izolatoarelor, precum şi condiţiile

de lucru ale acestora, materialul din care ele se confecţionează trebuie să prezinte
următoarele proprietăţi:
• Rigiditate dielectrică mare, adică să nu străpungerea electrică a
construcţiei izolatorului, pentru dimensiuni acceptate ale acestuia. De asemenea,
trebuie să asigure limitarea valorii curenţilor electrici de scurgere pe suprafaţă. În
cursul funcţionării, căile posibile de trecere ale curentului electric la un izolator
suport sunt următoarele (fig. 3.10):
− 1 - descărcarea directă prin aer de la conductor la masă (străpungere
în aer);
− 2 - descărcarea electrică pe suprafaţă izolatorului (conturnare), în
stare uscată uscat;
− 3 - descărcarea electrică pe suprafaţa izolatorului (conturnare), în stare
umedă (sub ploaie);
− 4 - descărcarea electrică pe suprafaţa izolatorului (conturnarea)
poluat şi umed;
− 5 - descărcarea electrică prin materialul dielectric (perforare).
Din punct de vedere electric, izola-
toarele nu trebuie să permită descărcarea
prin aer (străpungere), pe suprafaţa lor
(conturnare) sau prin corpul lor (perfo-
rare). De obicei, probabilitatea de contur- 5 1
nare sau de străpungere este mai mare decât 2
probabilitatea de perforare. Tensiunile care 4
determină descărcarea electrică se numesc
tensiunea de conturnare, de străpungere şi 3
respectiv de perforare. Aceste tensiuni
depind de construcţia izolatorului şi de starea
mediului, fiind mai mici pe timp de ploaie
[3.15], [3.16], [3.18]:
• să prezinte bune calităţi mecanice,
adică să reziste bine la acţiunea forţelor
exterioare;
• să prezinte stabilitate termică;
• să fie cât mai ieftine; Fig. 3.10 − Trasee de descărcare electrică.
• să nu fie higroscopice;
• să se poată transporta şi monta uşor;
• să se conserve bine un timp cât mai îndelungat.
Materialele care întrunesc cele mai bine condiţiile impuse sunt: porţelanul,
steatita, sticla şi răşinile epoxidice.
Folosirea sticlei la realizarea izolatorilor a cunoscut o largă utilizare în trecut,
ca urmare a îmbunătăţirii calităţii sticlei, fapt posibil prin tratarea ei cu oxizi
metalici şi prin călire. În urma călirii, în stratul exterior al izolatorului vor apărea
eforturi de compresiune, iar în masa izolatorului eforturi de întindere. La
solicitări bruşte stratul exterior, iniţial comprimat, va prelua o parte foarte
însemnată din eforturile suplimentare, fără ca în masa de sticlă să crească

eforturile prea mult. Izolatoarele din sticlă călită fiind de mai bună calitate şi
mai ieftine decât cele de porţelan au fost intens utilizate la echiparea liniilor
de înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Constructiv, izolatoarele [3.18], folosite la liniile electrice aeriene pot fi de
două categorii: izolatoare suport şi izolatoare de suspensie. Primele, se folosesc
la joasă şi medie tensiune, iar izolatoarele de suspensie la: medie, înaltă şi foarte
înaltă tensiune.
Larg răspândite sunt izolatoare suport, de tip Delta (fig. 3.11 a)) care se
fixează rigid pe tije metalice, suporţi drepţi sau curbi, iar conductorul se fixează
de izolator prin intermediul unei legături. În zonele cu depuneri mari de murdărie
se asigură izolatorului o suprafaţă mărită prin aşezarea unei mantale
suplimentare de forma unui clopot (figura 3.11 c)) [3.15].
Din punct de vedere al rigidităţii electrice izolatoarele se construiesc în două
variante: străpungibile (2 < 1/2) şi nestrăpungibile(2 > 1/2). Izolatoarele
nestrăpungibile pot fi cu linie medie de fugă sau cu linie lungă de fugă.
Izolatoarele de suspensie, se caracterizează prin aceea că distanţa de izolaţie
dorită se obţine din mai multe elemente simple legate între ele, formând un
ansamblu numit lanţ de izolatoare. Lanţurile sunt flexibile, fapt ce permite
micşorarea forţelor exercitate asupra stâlpilor intermediari în cazul ruperii
conductorului într-o deschidere.
Funcţional lanţul de izolatoare poate fi: de susţinere sau de întindere.
Lanţurile de susţinere servesc la simpla susţinere a conductoarelor, în timp ce
lanţurile de întindere preiau şi tracţiunea din conductoare.
Din categoria izolatoarelor de suspensie străpungibile face parte izolatorul cu
capă şi tijă (fig. 3.12 a), din categoria izolatoarelor nestrăpungibile cu linie medie
de fugă face parte izolatorul cu inimă plină (fig. 3.12 b)), iar din categoria celor
nestrăpungibile cu linie lungă de fugă face parte izolatorul tijă (fig. 3.12 c)) [3.15].
2
H
1
D
a) b) c)
Fig. 3.11 − Izolatoare suport tip delta:
a) dintr-o bucată; b) din două bucăţi; c) pentru zone cu poluare intensă.
Izolatoarele tip tijă prezintă o serie de avantajele faţă de lanţurile de izolatoa-

rele cu capă şi tijă:
− număr redus de armături metalice, ceea ce determină un număr mic de
defecte mecanice şi electrice;
− repartiţia mai uniformă a potenţialului pe izolator;

− pentru tensiuni mai mari de 110 kV, folosirea izolatoarelor tijă conduce la
obţinerea unor distanţe de izolaţie mai mici;
− se comportă mai bine în zonele poluate decât izolatoarele cu capă şi tijă.
− practic sunt nestrăpungibile.
Capă
Capă
Ciment Ciment
h1
Sticlă sau porzelan

H
Porţelan
Tijă
D
a)
Capă
b)
c)
Fig. 3.12 − Izolatoare de suspensie:
a) cu capă şi tijă; b) dublu (tip motor); c) tijă.
În tabelul 3.11. se prezintă componenţa întâlnită la lanţurile de izolatoare la
liniile electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă tensiune din România.
Tabelul 3.11
Echiparea sistemelor de izolaţie la liniile de înaltă
şi foarte înaltă tensiune
Tensiunea Izolatoare /nr. elemente Tipul
nominală [kV] capă şi tijă tijă izolatorului
110 7 1 CTS
220 13 2 CTS
400 22 3 CTS
750 41 - CTs
În prezent, sunt din ce în ce mai utilizate izolatoarele compozite (fig. 3.13),

fiind mai uşoare, respectiv mai rezistente şi mai simplu de montat [3.17].
Cele mai importante tipuri de izolatoare compozite sunt: izolatoare de
întindere şi suspensie, izolatoare utilizate ca distanţare interfază, izolatoare pentru
căi ferate electrificate. O utilizare largă a izolatoarelor compozite este în zonele
intens poluate, având în vedere caracteristicile hidrofuge ale materialului izolant.
Izolatoarele sunt realizate fabricate dintr-o bară ultra purificată de răşină

epoxidică, armată cu fibră de sticlă, acoperită cu un înveliş din cauciuc siliconic şi
armături metalice la capete. Izolatorul are o rezistenţa mecanică înaltă, elasticitate
excelentă şi bune calităţi anticorosive şi antideformante.
Testele mecanice au demonstrat faptul că aceste izolatoare rezistă la încercări
mai mari decât izolatoarele convenţionale. Greutatea lor scăzută prezintă un mare
avantaj pentru instalarea şi transportul lor în zonele montane.
În figura 3.14 se prezintă lanţul izolator dublu de 110 kV, cu izolatoare tip tije
[3.17].
1
Capă
Fibră din sticlă 2
3
Material
de lipire
4
1562 mm
Cauciuc
min 970 mm
siliconic
Fig. 3.13 − Izolator cu fibră Fig. 3.14 − Lanţ dublu de 110 kV, cu izolatoare tijă:
din sticlă (compozit). 1 − clema de prindere; 2 − ochi dublu; 3 − eclator de
protecţie; 4 − izolator din material compozit.
Izolatoarele compozite siliconice de tip tije prezintă următoarele avantaje

[3.17]:
− materialul siliconic hidrofobizează depunerile de impurităţi (rugina, praful
de ciment etc.) împiedicând conturnarea izolatoarelor în mediul umed;
− montarea izolatoarelor este mai rapidă şi mult mai uşoară, datorită
greutăţii materialelor compozite care sunt mult mai uşoare, decât izolatoarele
din sticlă sau porţelan;
− se pretează a se utiliza în medii foarte poluate avându-se în vedere traseul
mărit al curentului electric de scurgere;
− rezistă mult mai bine la „vandalismele” datorate persoanelor care prin
diferite mijloace ţintesc asupra acestor izolatoare în scopul distrugerii lor;
− în timpul transportului şi montajului nu se deteriorează;
− nu sunt exigente la întreţinerea în exploatare;
− prezintă o mare siguranţă în funcţionare, probabilitatea de defectare este de
ordinul a 10-6.
Avantajele liniilor de transport care utilizează izolatoarele compozite sunt:
− permit construirea de LEA de tip nou, compacte, a căror investiţie este

mai mică în comparaţie cu cele obişnuite;
− puterea transportată sau nivelul de tensiune se poate mări într-o măsură
apreciabilă prin aplicarea braţelor transversale din material compozit, fără
schimbarea stâlpilor;
− compactarea permite construirea pe aceeaşi stâlpi, a mai multor linii cu
niveluri de tensiune diferite;
− prin compactare se reduce câmpul magnetic, care influenţează organismul
uman, deoarece prin aranjamentul spaţial al conductoarelor de fază, se influenţea-
ză în mod esenţial câmpul magnetic aflat dedesubtul liniei;
− prin utilizarea distanţoarelor din material compozit se pot: minimiza
distanţele între conductoare; împiedica atingerile cauzate de vânt; reduce
dimensiunile stâlpilor la traversarea văilor sau munţilor [3.17].
3.4.3.3 Armături şi cleme pentru liniile electrice aeriene
Armăturile sunt piese metalice care folosesc la montarea izolatoarelor pe

stâlp, la montarea lanţurilor de izolatoare, pentru protecţia împotriva
supratensiunilor de trăsnet, pentru limitarea vibraţiilor conductoarelor etc. [3.18].
Clemele [3.18] se folosesc la prinderea conductorului de izolatoare sau a
conductoarelor între ele. În cursul exploatării, aceste elemente trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe [3.15]:
− să asigure o prindere sigură a conductoarelor şi a izolatoarelor;
− să reziste la acţiunile mecanice ce se transmit asupra lor din partea
conductoarelor: forţe de tracţiune, vibraţii etc;
− să nu permită amplificarea oscilaţiilor, ci să le amortizeze;
− să reziste la acţiunea agenţilor corozivi;
− clemele care servesc la prinderea conductoarelor între ele, trebuie să
prezinte o conductibilitate electrică ridicată.
Datorită condiţiilor diferite de lucru, armăturile sunt executate din
materiale diferite; cele expuse la eforturi mari se confecţionează din oţel forjat, iar
cele de forme complicate, din fontă maleabilă. După rolul pe care îl au armăturile
şi clemele se clasifică în următoarele categorii:
a) Armături pentru fixarea izolatoarelor pe stâlp

Cuprind suporturi care pot fi: curbe şi drepte (fig. 3.15 a), b)), pentru izola-
toare suport, cârlige de prindere, pentru izolatoarele de suspensie (fig. 3.15 c),
d), e), f)) [3.15].
b) Armături şi cleme pentru fixarea conductoarelor pe izolatoare

Cuprind legături din sârmă sau bridă pentru izolatoare suport, cleme de
susţinere (fig. 3.16 a)), pentru lanţurile de susţinere şi cleme de tracţiune (fig.
3.16 b)), pentru lanţurile de întindere [3.15].
a) b)
Ochi de suspensie
c) d) e) f)
Fig. 3.15 − Armături pentru fixarea izolatoarelor suport:
a) suport curb; b)suport drept; c) cârlig S; d) cârlig B; e) sistem oscilant; f) cârlig O.
90,5
18 6
1 18
23
4
5
a)
12
8 7
9 10
12
11
b)
Fig. 3.16 − Cleme de prindere a conductorului pe lanţurile de izolatoare:
a) de susţinere oscilantă fără declanşare; b) de tracţiune cu con.
1 − suportul clemei; 2 − bride de strângere; 3 - piesă de presare; 4 - patul
clemei; 5 -bolţ; 6 – nucă; 7 − corpul clemei; 8 − con interior; 9 − suportul
clemei; 10 − piesă de strângere; 11 − bridă; 12 −piuliţă.
c) Armături pentru realizarea lanţurilor de izolatoare

Cuprind siguranţe (fig. 3.17 a)) pentru asigurarea îmbinării tijă şi nucă, tije cu
două capete (fig. 3.17 b)), juguri pentru punerea în paralel a două sau mai multor
lanţuri de izolatoare (fig. 3.17 c)) [3.15].
a) b) c)
Fig. 3.17 − Armături pentru realizarea lanţurilor de izolatoare:
a) siguranţă; b) tijă cu două capete; c) jug pentru armături de suspensie.
d) Armături de protecţie
Au următoarele funcţiuni: îndepărtarea arcului electric de pe suprafaţa
izolatoarelor, prevenirea descărcării electrice în cascadă pe lanţul de
izolatoare, uniformizarea repartiţiei tensiunii pe lanţ, preîntâmpină apariţia
descărcării corona, fiind reprezentate prin coarne de protecţie (fig. 3.18 a)) sau
inele de protecţie (fig. 3.19 b), c), d)) [3.15].
a)
b) c) d)
Fig. 3.18 − Armături de protecţie:
a) eclatoare de protecţie duble; b) inele 2/4; c) inele 3/4;
d) inele închise.
e) Armături antivibratoare
Sunt folosite pentru amortizarea oscilaţiilor conductorului. Aceste dispozitive
produc oscilaţii ale conductorului defazate faţă de cele datorate forţelor exterioare,
astfel încât, în final, prin suprapunere vor rezulta oscilaţii mult mai reduse.
Dintre cele mai răspândite amortizoare se menţionează: amortizorul Stock-
bridge (fig. 3.19) şi distanţierele amortizoare [3.15].
4 1
83
2
3
65
60
615
Fig. 3.19 − Amortizor Stockbrige:
1 − clemă; 2 − contragreutăţi; 3 − cablu din oţel; 4 − înfăşurare din aluminiu.
f) Armături pentru fixarea conductoarelor de protecţie

Cuprind aşa numitele capace, ce fixează conductorul prin presare, în cazul
stâlpilor de susţinere, şi cleme de tracţiune cu role (fig. 3.20) sau cleme cu pană, în
cazul stâlpilor de tracţiune [3.15].
Fig. 3.20 − Fixarea conductorului de protecţie cu clemă de

tracţiune cu role, tip Tpr.
g) Armături pentru distanţarea conductoarelor fasciculare

Au rolul de a evita lovirea conductoarelor (componente a unui fascicul) între
ele, atunci când bate vântul sau sub acţiunea forţelor electrodinamice, în caz de
scurtcircuit, precum şi de a evita depunerile masive de gheaţă pe conductoare. În
figura 3.21 se prezintă un tip de distanţier larg utilizat şi modul lui de montare
[3.15].
Fig. 3.21 − Distanţiere şi montarea lor.
h) Cleme de legătură ale conductoarelor

Clemele de legătură ale conductoarelor au rolul de a asigura legătura mecanică
şi electrică sau numai legătura electrică între capetele conductoarelor. În mod obişnuit
se confecţionează din acelaşi material ca şi conductorul.
Din categoria clemelor de legătură mecanică, şi electrică se menţionează:

cleme cu butoane sau nituri (fig. 3.22 a)), cu crestături (fig. 3.22 b)), prin laminare
(fig. 3.22 c)), iar din categoria celor de legătură electrică se menţionează: clemele
universale (fig. 3.23 a)) şi clemele cu plăci de contact (fig. 3.23 b)) [3.15].
a)
A Loc de marcare Secţiunea A−A
A
b)
Ol Al
c)
Fig. 3.22 − Cleme de legătură mecanică şi electrică:
a) cu butoane sau nituri; b) cu crestături; c) prin laminare
a)
b)
Fig. 3.23 − Cleme de legătură electrică:
a) universală; b) cu plăci de contact (LEPC).
3.5 Accesorii pentru realizarea conexiunilor

3.5.1 Papuci pentru conductoare
Papucii pentru conductoare sunt accesorii [3.21] care se fixează la capătul

unui conductor, prin strângere sau prin lipire, pentru a putea executa legături la o
bornă, la un bolţ sau la un şurub de contact.
Papucii se execută în mai multe variante constructive [3.22] (fig. 3.24):
a) papuci ştanţaţi, pentru conductoare din cupru multifilare, confecţionaţi din
cupru cositorit, a căror fixare se face prin presare cu cleşti speciali (sertizare) sau
prin cositorire;
b) papuci presaţi, confecţionaţi din ţeavă din cupru sau din aluminiu (pentru
conductoare din cupru, respectiv din aluminiu), pot fi închişi sau deschişi;
c) papuci auto, denumiţi astfel, deoarece se utilizează la execuţia instalaţiilor
electrice ale automobilelor; de aceea forma lor este una specifică;
d) papuci din ţeavă din aluminiu, cu ureche din cupru, utilizaţi pentru
conexiunile cablurilor din aluminiu, la bornele din cupru ale maşinilor şi aparatelor
electrice. Pe urechea papucilor sunt gravate două numere care reprezintă aria
secţiunii transversale a conductorului şi respectiv diametrul bornei pe care se poate
monta.
a) b) c)
d) e) f)
g) h)
Fig. 3.24 − Papuci electrici:
Fig. 4.24. Papuci electrici:
a) papuci a) papuci
ştanţaţi (închişi,ştanţaţi (închişi,
deschişi); deschişi);
b) papuci b) papuci
auto (normali, auto
cu piesă
(normali, cu piesă
arcuitoare); arcuitoare);
c) papuci c) aluminiu;
închişi din papuci închişi din închişi
d) papuci aluminiu;
din cupru-
d) papucie)închişi
aluminiu; papucidin cupru-aluminiu;
deschişi din cupru; f) e), papuci
papuci deschişi
închşi dincucupru;
din cupru, fixare în
2  4 puncte;
f) papuci închişi g)
dinpapuci
cupruînchişi
cu fixare în 2-4h)puncte;
din cupru; papuci deschişi din cupru.
g) papuci închişi din cupru; h) papuci deschişi din cupru.
În anexa 3.12 sunt prezentate mai multe variante de papuci electrici.
3.5.2 Cleme de legătură
Sunt executate din cupru sau din oţel zincat şi

se folosesc pentru legarea conductoarelor între ele
(fig. 3.25). Variante constructive:
a) cleme mobile cu şurub folosite pentru
îmbinarea a două, trei sau patru conductoare, care
se introduc în crestătura şurubului şi se strâng cu o
piuliţă. Fig. 3.25 − Clemă de legătură.
b) clemele mobile plate servesc la îmbinarea a
două sau trei conductoare cu o arie a secţiunii transversale de la 2,5 mm2 la 4 mm2.
3.5.3 Conectoare şi cleme de şir
Conectoarele [3.21.] realizează îmbinarea conductoarelor cu ajutorul şurubu-

rilor de strângere.
Variante constructive:
a) conector derivaţie fix (fig. 3.26, tabelul 3.12.)
b) conector derivaţie demontabil (fig. 3.27, tabelul 3.13.)
c) conector derivaţie pentru două cabluri cu arii egale ale secţiunii transver-
sale (fig. 3.28 a), tabelul 3.14.)
d) conector derivaţie pentru două cabluri cu arii diferite ale secţiunii trans-
versale (fig. 3.28 b), tabelul 3.15.)
Fig. 3.26 − Conector de derivaţie fix. Fig. 3.27 − Conector derivaţie demontabil.
Tabelul 3.12
Conector derivaţie fix
Pentru cablu  [mm2] Culoare
0,25  1 roşie
1 2,5 albastră
4  6 galbenă
Fig. 3.28 − Conector pentru două cabluri: a)

cu secţiuni egale; b) cu secţiuni diferite.
Tabelul 3.13
Conector derivaţie demontabil
0,25  1 roşie
1 2,5 albastră
4 galbenă
Tabelul 3.14
Conector pentru două cabluri arii egale ale secţiunilor
transversale
1-2,5 albă
Tabelul 3.15
Conector pentru două cabluri cu arii diferite ale secţiunilor
transversale
1-2,5/4-6 maron
Şir de cleme de secţiune: 2,5; 4; 6; 10 mm2.

Şir de cleme elastic, cu următoarele caracteristici: carcasa clemelor din
poliamidă; cu şurub demontabil (fig. 3.29., tabelul 3.16.).
Fig. 3.29 − Şir de cleme.
Tabelul 3.16
Şir de cleme
Aria secţiunii
Număr conductoare Număr poli
transversale [mm2]
1,5 6
2,5 4 12
4 2
3.5.4 Scoabe şi brăţări
Scoabele şi brăţările [3.21] se folosesc pentru fixarea tuburilor montate apa-

rent. Pentru protecţia împotriva coroziunii acestea se plumbuiesc sau se lăcuiesc.
Scoabele, sunt piese metalice fabricate din bandă din oţel laminată la rece.
Sunt utilizate la fixarea tuburilor de protecţie, în cazul instalaţiilor aparente.
3.5.5 Dibluri
Diblurile [3.21] sunt utilizate pentru fixarea de elementele de construcţie a

scoabelor, brăţărilor şi a altor elemente (cârlige, role etc.).
Diblurile din oţel au o gaură cu filet interior, în care se poate fileta un şurub de
diferite lungimi şi diametre, în funcţie de necesităţi.
Diblurile din lemn, se confecţionează din lemn uscat de brad sau de tei şi
trebuie să aibă formă trapezoidală cu baza mare spre zid pentru a nu se smulge.
3.5.6 Manşoanele de legătură
Manşoanele de legătură [3.21] se folosesc la înnădirea tuburilor şi sunt con-

fecţionate din acelaşi material ca şi tuburile.
3.5.7 Coturile şi curbele
Coturile şi curbele servesc la schimbarea direcţiei unui tub de protecţie cu un

anumit unghi.
3.5.8 Inelele şi pipele de protecţie
Inelele şi pipele de protecţie se confecţionează din porţelan şi se utilizează

pentru a se proteja izolaţia conductoarelor de marginea tăioasă a mantalelor de
tablă.
3.5.9 Dozele
Dozele [3.21] sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor electrice deoarece
permit accesul la instalaţie pentru executare legăturilor la conductoarele electrice
sau la cabluri.
Sunt cutii rotunde, pătrate sau hexagonale confecţionate din tablă din oţel
plumbuită sau turnate din masă plastică. Au la periferie un număr variabil de găuri
folosite pentru a introduce capetele tuburilor de protecţie care se îmbină prin doză.
Dozele sunt prevăzute cu capace de închidere.
În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc se deosebesc trei tipuri de doze:
a) doze de trecere, folosite pentru realizarea circuitelor pe distanţe mari şi au
rolul de a uşura introducerea şi tragerea conductoarelor prin tuburi;
b) doze de derivaţie (fig. 3.30) utilizate pentru ramificarea circuitelor electrice;
c) doze de aparat (fig.3.31) necesare pentru fixarea aparatelor de conectare
(întreruptoare, comutatoare, prize).
Fig. 3.30 − Doză de derivaţie. Fig.3.31 − Doză de aparat.

Fig. 4.30. Doză de derivaţie. Fig. 4.31. Doză de aparat.
Fig. 4.30. Doză de derivaţie. Fig. 4.31. Doză de aparat.
Dimensiunile dozelor depind de mărimea tuburilor sau de diametrul cablurilor
care se conectează.
Anexa 3.1
Şirul secţiunilor curente în AWG şi echivalentul acestora în mm2 [3.1]
Rezistenţa electrică Rezistenţa electrică
Secţiune Secţiune
la 20C în curent la 20C în curent
[AWG Secţiune [AWG Secţiune
continuu aluminiu continuu aluminiu
sau [mm2] sau [mm2]
[Ω / km] [Ω / km]
MCM*] MCM*]
Cupru Aluminiu Cupru Aluminiu
1000* 507 0,0347 0,0569 3 26,7 0,660 1,08
750 380 0,0463 0,0759 4 21,2 0,832 1,36
600 304 0,0578 0,0948 5 16,8 1,05 1,72
500 253 0,0694 0,114 6 13,3 1,32 2,17
400 203 0,0468 0,142 7 10,6 1,67 2,73
350 177 0,0992 0,163 8 8,37 2,10 3,45
300 152 0,116 0,190 9 6,63 2,65 4,35
250 127 0,139 0,228 10 5,26 3,34 5,48
4/0 107 0,164 0,269 11 4,17 4,22 6,92
3/0 85 0,207 0,339 12 3,31 5,32 8,71
2/0 67,4 0,261 0,428 13 2,63 6,69
1/0 53,4 0,329 0,539 14 2,08 8,45
1 42,4 0,415 0,680 15 1,65 6,70
2 33,6 0,523 0,857 16 1,31 13,4
Notă:
− *) secţiunile sunt exprimate în AWG pentru 4/0 şi mai mici şi în MCM pentru 250 şi mai mari;
− 1mil. = 1inch/1000 = 0,0254 mm ;
− 1 CM = 1 Circular mil.= 0,0005067 mm2 ;
− 1 MCM = 1000 CM = 0,5067 mm2.
− AWG (American Wire Gauge), sistem american de notare/masurare a ariei secţiunii trans-
versale a conductoarelor; are la bază inch-ul (ţolul) în loc de mm.
− 4/0 este o secţiune din şirul de secţiuni (al 9-lea rând din partea dreapta a tabelului 4.2).
− Ariile mai mici ale secţiunilor transversale (fizic, nu ca număr) de 4/0, se măsoara în MCM.
− 1 mil este a miia parte dintr-un inch. Aria unui cerc cu diametrul de 1 mil, este 0,0005067 mm2.
Anexa 3.2
Cabluri CYY – caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Număr conductoare  Diametrul Rezistenţa Curent electric
Masă
secţiune [mm2] şi mod exterior electrică a conduc- admisibil [A]
[kg/km]
de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în pământ în aer
11,5 re 5,8 51 12,1 35 25
12,5 re 6,2 64 7,41 48 34
14 re 7,1 88 4,61 62 43
16 re 7,6 112 3,08 77 55
1 10 re 8,4 155 1,83 96 75
1 16 rm 9,6 221 1,15 120 100
1 25 rm 11,1 325 0,727 155 135
1 35 rm 12,2 423 0,524 185 170
1 50 rm 13,8 561 0,387 220 205
1 70 rm 15,7 777 0,268 270 260
1 95 rm 17,7 1048 0,193 325 320
1 120 rm 19,4 1292 0,153 370 375
1 150 rm 21,5 1585 0,124 420 430
1 185 rm 23,5 1967 0,0991 470 490
1 240 rm 26,6 2557 0,0754 540 590
1 300 rm 30,4 3200 0,0601 620 680
1 400 rm 32,8 4018 0,0470 720 780
21,5 re 10,0 144 12,1 30 21
2x2,5 re 10,8 180 7,41 41 29
24 re 12,6 250 4,61 53 38
26 re 13,6 314 3,08 66 48
2 10 re 15,1 425 1,83 88 66
2 16 rm 17,6 607 1,15 115 90
31,5 re 10,5 166 12,1 27 18
32,5 re 11,3 210 7,41 36 25
34 re 13,2 297 4,61 46 34
36 re 14,3 380 3,08 58 44
310 re 16,0 526 1,83 77 60
316 rm 18,7 759 1,15 100 80
325 rm 22,0 1121 0,727 130 105
335 rm 23,7 1278 0,524 135 130
350 rm 25,3 1720 0,387 165 160
370 rm 28,8 2380 0,268 230 200
395 rm 32,8 3218 0,193 275 245
3120 rm 36,1 3970 0,153 315 285
3150 rm 38,4 4816 0,124 355 325
3185 rm 44,0 6083 0,0991 400 370
3240 rm 50,9 8122 0,0754 465 435
325+16 rm+rm 23,7 1287 0,727/1,15 130 105
335+16 sm+rm 24,0 1512 0,524/1,15 155 130
350+25 sm+rm 28,9 2018 0,387/0,727 185 160
370+35 sm+sm 32,3 2768 0,268/0,524 230 200
395+50 sm+sm 38,0 3765 0,193/0,387 275 245
3120+70 sm+sm 41,5 4729 0,153/0,268 315 285
3150+70 sm+sm 43,5 5571 0,124/0,268 355 325
Anexa 3.2 (continuare)

3x185+95 sm+sm 49,8 7103 0,0991/0,193 400 370
3x240+120 sm+sm 57,2 9371 0,0754/0,153 460 435
4x1,5 re 11,4 196 12,1 27 18
4x2,5 re 12,4 252 7,41 36 25
4x4 re 14,6 359 4,61 46 34
4x6 re 15,8 464 3,08 58 44
4x 10 re 17,8 650 1,83 77 60
4x 16 rm 20,9 944 1,15 100 80
4x 25 rm 24,6 1403 0,727 130 105
4x 35 sm 23,9 1642 0,524 156 130
5x1,5 re 12,1 224 12,1 27 18
5x2,5 re 13,2 292 7,41 36 25
Notă: re − conductor rotund masiv sau unifilar; rm − conductor rotund multifilar ;
se − conductor sector unifilar; sm − conductor sector multifilar.
Anexa 3.3
Cabluri ACYY– caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masă
secţiune [mm2] şi exterior electrică a conduc- admisibil [A]
[kg/km] în pământ
mod de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în aer
125 re 10,8 168 1,44 150 110
135 re 11,8 206 1,04 180 135
150 rm 13,8 270 0,770 215 165
170 rm 15,7 350 0,533 270 210
195 rm 17,7 465 0,385 325 260
1120 rm 19,4 560 0,305 375 300
1150 rm 21,5 683 0,248 420 350
1185 rm 23,5 832 0,198 480 400
1240 rm 26,6 1065 0,152 560 480
1 300 rm 30,2 1326 0,0985 640 550
1400 rm 32,8 1663 0,077 840 720
24 re 12,6 206 7,55 42 30
26 re 13,5 242 5,02 52 38
210 re 15,3 313 3,00 69 52
216 re 17,3 408 1,88 90 70
34 re 13,3 230 7,55 36 27
36 re 14,2 268 5,02 45 34
310 re 16,2 354 3,00 60 47
316 re 18,3 466 1,88 78 63
325 re 21,3 637 1,20 100 82
335 sm 21,7 637 0,868 120 100
350 sm 25,3 848 0,641 145 125
370 sm 28,8 1117 0,443 178 155
395 sm 32,8 1470 0,330 215 190
3120 sm 36,1 1774 0,253 245 220
315 sm 38,4 2110 0,206 275 250
3185 sm 44,0 2678 0,164 310 285
3240 sm 50,4 3474 0,125 360 340
325+16 re+re 23,0 710 1,20 120 100

335+16 sm+re 24,0 776 0,868 120 100
350+25 sm+re 28,1 1057 0,641 145 125
370+35 sm+sm 32,3 1292 0,443 175 155
395+50 sm+sm 37,3 1725 0,330 215 190
3120+70 sm+sm 41,5 2111 0,253 245 220
3150+70 sm+sm 43,5 2444 0,206 275 250
3185+95 sm+sm 49,8 3118 0,164 310 285
3240+120 sm+sm 56,7 3994 0,125 360 340
44 re 14,7 269 7,55 36 27
46 re 15,8 320 5,02 45 34
410 re 18,0 420 3,00 60 47
416 re 20,5 556 1,88 78 63
425 re 24,6 791 1,20 100 82
435 sm 23,9 796 0,868 120 100
Anexa 3.4
Cabluri CYAbY - caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masă
[kg/km]
mod de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în pământ în aer
21,5 re 13,2 275 12,1 30 21
22,5 re 14,0 320 7,41 41 29
24 re 15,8 413 4,61 53 38
26 re 16,8 489 3,08 66 48
2 10 re 18,3 619 1,83 88 66
2 16 rm 20,8 832 1,15 115 90
31,5 re 13,7 303 12,1 27 18
32,5 re 14,5 358 7,41 36 25
34 re 16,4 468 4,61 46 34
36 re 17,5 564 3,08 58 44
310 re 19,2 731 1,83 77 60
316 rm 21,9 998 1,15 100 80
325 rm 25,2 1400 0,727 130 105
335 sm 25,0 1553 0,524 135 130
350 sm 28,7 2054 0,387 165 160
370 sm 32,2 2757 0,268 230 200
395 sm 37,6 4012 0,193 275 245
3120 sm 41,3 4883 0,153 315 285
3150 sm 43,6 5780 0,124 355 325
3185 sm 49,2 7178 0,0991 400 370
3240 sm 56.5 9440 0,0754 465 435
325+16 rm+rm 25,8 1505 0,727/1,15 130 105
335+16 sm+rm 27,2 1816 0,524/1,15 155 130
350+25 sm+rm 32,0 2393 0,387/0,727 185 160
370+35 sm+sm 37,5 3590 0,268/0,524 230 200

395+50 sm+sm 42,3 4684 0,193/0,387 275 245
3120+70 sm+sm 46,7 5766 0,153/0,268 315 285
3150+70 sm+sm 48,5 6633 0,124/0,268 355 325
3185+95 sm+sm 55,4 8394 0,0991/0,193 400 370
42,5 re 15,6 413 7,41 36 25
44 re 17,8 547 4,61 46 34
46 re 19,0 667 3,08 58 44
4 10 re 21,0 876 1,83 77 60
4 16 rm 24,1 1209 1,15 100 80
4 25 rm 28,0 1727 0,727 130 105
4 35 sm 27,3 1966 0,524 156 130
51,5 re 15,3 381 12,1 27 18
52,5 re 16,4 462 7,41 36 25
56 re 20,0 761 3,08 58 44
510 re 22,2 1012 1,83 77 60
516 rm 25,6 1410 1,15 100 80
525 rm 29,9 2030 0,727 130 105
535 rm 33,0 2608 0,524 155 130
Anexa 3.5
Cabluri ACYAbY - caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masă
[kg/km]
mod de construcţie [mm] torului la 20C [Ω/km] în pământ în aer
24 re 15,8 370 7,55 42 30
26 re 16,8 417 5,02 52 38
2 10 re 18,3 510 3,00 69 52
216 rm 20,8 629 1,88 90 70
34 re 16,4 402 7,55 36 27
36 re 17,5 451 5,02 45 34
310 re 19,2 562 3,00 60 47
316 rm 21,9 700 1,88 78 63
325 rm 25,2 907 1,20 100 82
335 rm 25,0 913 0,868 120 100
350 rm 28,7 1181 0,641 145 125
370 rm 32,2 1494 0,443 175 155
395 sm 37,6 2263 0,330 215 190
3120 sm 41,3 2687 0,253 245 220
3150 sm 43,6 3075 0,206 275 250
3185 sm 49,2 3774 0,164 310 285
3240 sm 56,5 4778 0,125 360 340
325+16 re+re 25,8 1001 1,200 100 82
335+16 sm+re 27,2 1078 0,868 120 100
350+25 sm+re 32,0 1425 0,641 145 125
370+35 sm+sm 37,5 2074 0,443 175 155
395+50 sm+sm 42,3 2644 0,330 215 190

3120+70 sm+sm 46,7 3150 0,253 245 220
3150+70 sm+sm 48,5 3506 0,206 275 250
3185+95 sm+sm 55,4 4406 0,164 310 285
3240+120 sm+sm 62,8 5453 0,125 360 340
44 re 17,8 458 7,55 36 27
46 re 15,8 523 5,02 45 34
410 re 18,0 650 3,00 60 47
416 re 20,5 816 1,88 78 63
425 re 24,6 1064 1,20 100 82
435 sm 23,9 1100 0,868 120 100
Anexa 3.6
Conductoare FY − caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masa Curentul
Aria nominală a Construcţia Grosimea Diametrul
conductorului electric
secţiunii transversale conducto- izolaţiei exterior
[kg/km] admisibil în
[mm2] rului [mm] maxim
aer [A]
1,5 ru 0,7 3,2 13 26
1,5 rm 0,7 3,3 14 26
2,5 ru 0.8 3,9 22 35
2,5 rm 0,8 4,0 23 35
4 ru 0,8 4,4 36 46
4 rm 0,8 4,6 37 46
6 ru 0,8 5,0 53 58
6 rm 0,8 5,2 54 58
10 ru 1,0 6,4 89 79
10 rm 1,0 6,7 91 79
16 rm 1,0 7,8 145 105
25 rm 1,2 9,7 229 140
35 rm 1,2 10,9 318 174
50 rm 1,4 12,8 430 212
70 rm 1,4 14,6 621 269
95 rm 1,6 17,1 860 331
120 rm 1,5 18,8 1087 386
150 rm 1,8 20,9 1336 442
185 rm 2,0 23,3 1636 511
240 rm 2,2 26,6 2202 612
300 rm 2,4 29,6 2762 707
400 rm 2,6 33,2 3631 859

Conductoare AFY − caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Masa Curentul
Aria nominală a Construcţia Grosimea Diametrul
conductorului electric
secţiunii transversale conducto- izolaţiei exterior
[kg/km] admisibil în
[mm2] rului [mm] maxim
aer [A]
2,5 0,8 ru 3,5 14 26
4 0,8 ru 4,2 21 36
6 0,8 ru 4,7 28 46
10 1,0 ru 6,0 46 63
16 1,0 rm 7,5 70 82
25 1,2 rm 9,3 109 128
35 1,2 rm 10,5 142 145
50 1,4 rm 12,5 198 176
70 1,4 rm 14,5 261 224
95 1,6 rm 17,0 359 271
120 1,6 rm 18,5 439 314
150 1,8 rm 20,5 541 361
185 rm 2,0 23,0 663 412
240 rm 2,2 26,0 878 484
300 rm 2,4 28,5 1094 548
Notă: ru − conductor rotund unifilar; rm − conductor rotund multifilar .
Anexa 3.7
Cabluri de 12/20 kV - Caracteristici constructive şi funcţionale ale [3.4]
Aria Aria Masa cablu[kg/km] Curent
nominală a nominală a Diametrul electric
secţiunii secţiunii exterior admisibil la
A2XSrY A2XSr2Y-B
transversale ecranului [mm] pozare în
[mm2] [mm2] pământ [A]
150 16 28,4 945 858 173
170 16 30,1 1058 964 211
195 16 31,8 1192 1090 252
1120 16 33,8 1308 1203 286
1150 25 35,7 1500 1436 320
1185 25 38 1670 1610 361
1240 25 40,6 1930 1820 419
Anexa 3.8
Cabluri CSYY 0,6 /1kV - Principalele caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Diametrul Masă Curent electric
Număr conductoare  admisibil [A]
exterior cablu
secţiune [mm2] în pământ în aer
[mm] [kg/km]
21 10,7 155 14 10
31 12,0 172 14 10
41 12,0 199 14 10
51 12,5 223 10 6,5
71 12,6 219 7 6
91 14,5 270 6,7 5,5
121 15,8 332 6,3 5

141 16,5 371 5,3 4,3
161 17,2 410 5 4
191 18,0 466 4,5 3,5
211 19,0 508 5,3 4,3
241 21,0 574 5 4
271 21,2 627 4,5 3,5
301 21,9 681 4,5 3,5
331 22,6 737 4,5 3,5
371 23,5 809 4,5 3,5
421 25,3 908 4 3
481 27,0 1017 4 3
521 27,5 1100 4 3
561 28,3 1172 4 3
611 29,1 1261 4 3
21,5 11,2 178 27 20
31,5 11,7 200 27 20
41,5 12,6 233 27 20
51,5 13,3 264 19 15
71,5 13,4 265 16 13
91,5 15,4 329 16 13
121,5 16,8 408 13 10,6
141,5 17,6 459 12 10
161,5 18,4 517 11,6 9,6
191,5 19,3 584 10,8 9
211,5 20,3 636 10,3 8,6
241,5 22,8 721 9,5 8
271,5 22,8 791 9,3 7,7
301,5 23,6 862 9 7,5
331,5 24,4 935 9 7,5
371,5 25,3 1033 9 7,5
421,5 27,5 1170 8,1 7
481,5 29,0 1314 7,5 6,5
521,5 29,7 1408 7 6
561,5 30,8 1524 7 6
611,5 31,7 1633 7 6
22,5 12,0 216 36 25
32,5 12,5 248 36 25
42,5 13,6 293 36 25
52,5 14,3 335 25 19
72,5 14,6 350 22 16
92,5 16,8 436 18 14
122,5 18,5 549 17 13,5
142,5 19,4 621 16,2 12,5
16 x2,5 20,3 701 15,5 12
192,5 21,3 800 14,5 11
212,5 22,4 875 13,7 10,5
242,5 24,7 994 12,6 10
272,5 25,3 1094 11,5 9
302,5 26,1 1198 11,5 9

332,5 27,1 1313 11,5 9
372,5 28,3 1453 11,5 9
24 13,7 294 46 34
34 14,4 342 46 34
44 15,8 409 46 34
54 16,7 467 32 25
74 17,2 503 28 22
94 20,0 632 23 19
124 22,0 802 22 18
26 14,8 361 58 44
36 15,5 421 58 44
46 17,0 515 58 44
56 18,0 594 40 33
76 18,7 664 35 28
Anexa 3.9
Cabluri MCCG – Principalele caracteristici constructive şi funcţionale [3.4]
Număr Număr
Curent Curent
conduc- Diametrul Masă conduc- Diametrul Masă
electric electric
toare  exterior cablu toare  exterior cablu
admisibil admisibil
secţiune [mm] [kg/km] secţiune [mm] [kg/km]
[A] [A]
[mm2] [mm2]
11,5 6,0 55 18 3x6 16,6 450 44
12,5 6,7 72 26 3x10 22,3 840 61
14 7,6 98 34 3x16 26,4 1183 82
16 8,9 134 44 3x25 31,1 1687 106
110 10,6 208 73 3x35 34,3 2147 135
116 12,5 294 98 3x50 40,0 2916 168
125 15,2 432 129 370 44,5 3801 207
1x35 16,8 560 158 395 50,1 4901 250
1x50 19,4 758 198 41 10,2 153 15
1x70 21,7 1003 245 41,5 11,3 193 18
1x95 24,2 1290 292 42,5 13,4 279 26
1120 27,3 1624 344 44 15,4 363 34
1150 29,6 1965 391 46 18,8 561 44
1185 33,1 2405 449 410 24,8 1018 61
1240 36,4 3044 528 416 29,4 1438 82
21 8,4 104 15 425 35,1 2129 108
21,5 9,4 131 18 435 38,7 2718 135
22,5 11,1 189 26 450 45,0 3690 168
24 12,8 257 34 470 50,4 4848 207
26 15,5 375 44 4x95 57,0 6307 250
210 20,8 701 61 325+16 33,9 1954 108
216 24,6 985 82 335+16 36,7 2402 135
225 29,0 1396 108 350+25 42,8 3291 168
3x1 9,1 124 15 370+35 47,9 4304 207
3x1,5 10,1 157 18 395+50 54,6 5656 250
32,5 12,0 227 26 51 11,1 189 15
34 13,7 311 34 51,5 12,2 238 18

5x2,5 14,5 343 26 7x1,5 15,2 356 12,5
5x4 16,8 482 34 7x2,5 17,4 488 18
5x6 20,5 697 44 12x1,5 19,5 564 9,8
5x10 26,7 1245 61 12x2,5 22,9 803 14
5x16 31,9 1781 82 19x1,5 22,8 796 8,8
5x25 38,0 2590 108 19x2,5 26,8 1139 12,7
Anexa 3.10
Clasificarea materialelor electroizolante pe considerente practice
Clasa Materialul Tip material Caracteristici
Materiale izolante
1 111. Gaze şi vapori
gazoase
Materiale izolante
2 211. Materiale izolante lichide
lichide
31. Materiale izolante 311. Mase moi care se pot frământa
solide fără o formă
312. Prafuri, fulgi, fibre
definită
321. Filamente, fire, şnururi
32. Materiale izolante
322. Filamente, fire şi şnururi
solide filiforme
impregnate
331.Materiale izolante anorganice în
formă plată
332. Folii sintetice
333. Hârtii, cartoane şi produse
33. Materiale izolante similare
solide sub formă plată 334. Ţesături şi produse similare
Materiale izolante
335. Hârtii şi ţesături impregnate sau
solide de forme dife-
acoperite (inclusiv tuburi)
rite care nu suferă
3 336. Materiale stratificate (izolaţii
nici o modificare în
crestătură, etc.)
procesul de realizare
a unei izolaţii 341. Piese fasonate anorganice
(ceramică, sticlă, cuarţ)
342. Piese fasonate termorigide
343. Piese fasonate termoplaste
solide nestratificate de
344. Elastomeri (cauciucuri
diferite forme şi
vulcanizate)
dimensiuni
345. Alte materiale izolante
nestratificate de diferite forme şi
dimensiuni
solide stratificate de
351. Materiale stratificate presate
diferite forme şi
dimensiuni

41. Materiale izolante 411. Folii sintetice, autoadezive
solide plate autoadezive 412. Hârtii şi ţesături autoadezive
421 – 422. Folii sintetice, hârtii şi
42. Materiale izolante ţesături cu lipire la cald
solide plate cu lipire la 423. Materiale stratificate plate cu
cald lipire la cald (în principal produse pe
4. Materiale izolante bază de mică)
solide plate pentru 43. Materiale izolante
înfăşurări şi acope- solide plate cu lipire la 431. Materiale izolante plate (în
4
riri, cu lipire prin fi- cald cu un adeziv care principal produse pe bază de mică)
xarea straturilor conţine solvenţi
suprapuse 44. Materiale izolante
solide plate cu lipire 441. Folii sintetice sudabile
prin sudare
solide plate cu lipire 451. Folii sintetice cu lipire prin
prin sudare şi modificări sudare şi modificări chimice
chimice
511. Mase izolante fuzibile fără
materiale de umplutură
512. Mase izolante fuzibile cu
51. Materiale izolante materiale de umplutură
transformabile în stare 513. Lacuri izolante, nepigmentate,
solidă prin modificări care se usucă prin evaporarea
fizice (solidificare, solventului
evaporarea solvenţilor 514. Lacuri izolante, pigmentate, care
sau gelifiere) se usucă prin evaporarea solventului
515. Plastisoli şi organosoli
516. Cleiuri şi chituri care se usucă
Materiale izolante prin evaporarea solventului
solide în stare finală, 521. Răşini de turnare sau
pentru umplere, im- impregnare, fără solvenţi, reactivi,
5
pregnare, acoperire fără materiale de umplutură.
sau încleiere, care transformabile în stare
522. Răşini de turnare sau
solidă prin modificări
sunt prelucrate în impregnare, fără solvenţi, reactivi, cu
fază lichidă sau chimice (polimerizare,
materiale de umplutură în granule
păstoasă policondensare,
fine
poliadiţie)
523. Chituri şi cimenturi fără
solvenţi, reactivi
transformabile în stare
solidă prin modificări
fizice şi chimice 531. Lacuri de impregnare şi
(evaporarea solvenţilor acoperire cu uscare la cuptor. Lacuri
urmată de oxidare, de acoperire cu uscare la aer.
polimerizare,
policondensare,
poliadiţie)
Anexa 3.11
Papuci electrici (fig. 3.32; tabelul 3.17)
Caracteristici:
− Material: ţeavă cupru electrolitic conform DIN 40500;
− Acoperire galvanică cu staniu;
− Rezistenţă mecanică până la 125C.
Fig. 3.32 − Papuci electrici.
Tabelul 3.17
Papuci electrici
Dimensiuni [mm]
Secţiune [mm2] Gaură pentru bolţ
d1 e b a  d2
M5 20,5 10 5,3
M6 20,5 12 6,4
6 3,5 9
M8 23 15 8,4
M10 25 17 10,5
M5 22,5 12 5,3
M6 22,5 12 6,4
10 4,5 10
M8 25 15 8,4
M10 27 17 10,5
M5 26 12 5,3
M6 27 12 6,4
16 M8 5,5 29 15 13,0 8,4
M10 31 17 10,5
M12 32,5 19 13,2
M5 30 14 5,3
M6 30 14 6,4
25 M8 7,0 32,5 16 15 8,4
M10 34,5 18 10,5
M12 35,5 19 13,2
M6 32,5 17 6,4
M8 35 17 8,4
35 M10 8,5 37 19 17 10,5
M12 38,5 21 13,2
M16 41 26 17,0
Tabelul 3.17 (continuare)

M6 37 20 6,4
M8 37 20 8,4
50 M10 10,0 39 20 19 10,5
M12 40 23 13,2
M16 43 26 17
M6 43 23 8,4
M8 45 23 10,5
70 M10 12,0 46 23 21 13,2
M12 49 26 17,
M16 48 26 8,4
M8 48 26 8,4
M10 48 26 10,5
95 13,5 25
M12 49 26 13,2
M16 52 28 17
M10 51 28 10,5
M12 51 28 13,2
120 15 26
M16 53 30 17
M20 59 36 21
M10 58 28 10,5
M12 58 28 13,2
150 16,5 30
M16 58 30 17
M20 64 36 21
M10 65 35 10,5
M12 65 35 13,2
185 19 30
M16 65 35 17
M20 69 39 21
M12 72 39 13,2
240 21,2 35
M16 72 39 17
Papuci electrici (fig. 3.33, tabelul 3.18)

Caracteristici:
Material: cupru electrolitic conform DIN 46234;
Acoperire galvanică cu staniu.
Fig. 3.33 − Papuci electrici.

Tabelul 3.18
Papuci electrici
Dimensiuni [mm]
Secţiune [mm2] Mărime conform DIN
d1 d2 b l
3-1 3,2 6 11
4-1 4,3 8 12
0,5 la 1 1,6
5-1 5,3 10 13
6-1 6,5 11 13
4-2,5 4,3 8 12
5-2,5 5,3 10 14
>1 la 2,5 2,3
6-2,5 6,5 11 16
8-2,5 8,4 14 17
5-6 5,3 10 15
6-6 6,5 11 16
8-6 8,4 14 19
>2,5 la 6 10-6 3,6 10,5 18 21
12-6 13 23 24
5-10 5,3 10 16
6-10 6,5 11 17
>6 la 10 4,5
8-10 8,4 14 20
10-10 10,5 18 21
5-16 5,3 11 20
6-16 6,5 11 20
>10 la 16 8-16 5,8 8,4 14 22
10-16 10,5 18 24
12-16 13 22 26
6-25 6,5 12 25
8-25 8,4 16 25
>16 la 25 7,5
10-25 10,5 18 26
12-25 13 22 31
6-35 6,5 15 26
8-35 8,4 16 26
>25 la 35 9
10-35 10,5 18 27
12-35 13 22 31
6-50 6,5 18 34
8-50 8,4 18 34
>35 la 50 10-50 11 10,5 18 34
12-50 13 22 36
16-50 17 28 40
10-95 8,4 22 38
12-95 10,5 22 38
16-95 13 22 38
>50 la 70 13
10-50 17 28 42
10-95 10,5 24 42
>70 la 95 12-95 15 13 24 42
16-95 17 28 44
10-120 10,5 24 44
>95 la 120 12-120 17 13 24 44
16-120 17 28 48
10-150 10,5 30 50
>120 la 150 12-150 19 13 30 50
16-150 17 30 50
Tabelul 3.18 (continuare)

12-185 13 36 50
>150 la 185 21
16-185 17 36 50
12-240 13 38 56
>185 la 240 23,5
16-240 17 38 56
Papuci electrici izolaţi – Makrolon

Caracteristici:
− executaţi din cupru electrolitic, cositorit galvanic şi sunt lipiţi în manşon;
dimensiunile sunt conform DIN;
− manşonul izolator (fig. 3.34) este confecţionat din Makrolon, nu conţine
halogeni, se autostinge. Rezistenţa la temperatură mărită (120C) faţă de izolaţiile
din PVC (75C). Are o rezistenţă foarte bună la alcooli, acizi minerali, benzine,
uleiuri si grăsimi.
Papucii electrici izolaţi pentru ffire cu secţiuni între 0,5 si 6 mm2 disponibili
în 3 variante:
• forma inelara conform DIN 46237 (fig. 3.35; tabelul 3.19);
• forma furculiţă conform DIN 46237/C (fig. 3.36; tabelul 3.20);
• forma cilindrică conform DIN 46231 (fig. 3.37; tabelul 3.21)
Datorită diametrului majorat al manşonului pot

fi utilizate şi cabluri cu izolaţie mai groasă
Forma pâlnie a orificiului
manşonului asigură introdu-
cerea simplă şi rapidă a con-
ductorului. Se elimină astfel
riscul îndoirii şi nefixării
conductorului.
Fig. 3.34 − Manşon izolator.
Tabelul 3.19
Papuci de formă inelar, conform DIN 46237
Secţiune [mm2] Prindere
M3
M4
0,51,5
M5
M6
M3
M4
1,52,5 M5
M6
M8
M4
M5
46
M6
M8
Fig. 3.35 −electrici,

Papuci electrici Fig. 3.36 − Papuci electrici Fig. 3.37 − Papuci electrici,
Fig. 4.35. Papuci forma inelară.
de formă inelară. furculiţă.forma furculiţă. formă cilindrică.
formăelectrici,
Fig. 4.36. Papuci Fig. 4.37. Papuci electrici, forma cilindrică.
Tabelul 3.20
Papuci forma furcululiţă conform DIN 46237/C
M3
M4
0,51,5
M5
M6
M3
M4
1,52,5 M5
M6
M8
M4
M5
46
M6
M8
Tabelul 3.21
Papuci forma cilindrică conform DIN 46231
0,51,5
1,52,5 13
46
4) Papuci electrici izolaţi (fig. 4.38)
Papuci electrici izolaţi (fig.3.38)
4) Papuci electrici izolaţi (fig. 4.38)
Fig.Fig.
4.38. Papuci
3.38 electrici
− Papuci izolaţiizolaţi.
electrici
Fig. 4.38. Papuci electrici izolaţi
Papuci electrici neizolaţi
5) (fig.
Papuci electrici neizolaţi (fig. 4.39)
3.39)
5) Papuci electrici neizolaţi (fig. 4.39)
Fig. 4.39.− Papuci

Fig.3.39
Fig. 4.39. Papucielectrici
Papuci electricineizolaţi.
electrici neizolaţi.
neizolaţi.
Papuci electrici pentru conductoare cu secţiuni mari, conform DIN 46211 (fig.
3.40)
Fig. 3.40 − Papuci electrici pentru cabluri cu secţiuni mari.
Anexa 3.12
Tuburi electroizolante din policlorură de vinil (PVC) neplastifiată
Tuburile din PVC (fig. 3.41, tabelul 3.22) sunt destinate utilizării în instalaţii
electrice, pentru protecţia conductoarelor şi a cablurilor electrice, pozate sub
tencuială sau chiar aparent.
Fig. 3.41 − Tuburi flexibile din PVC, metal

şi metal plus PVC.
Se utilizează la realizarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune, de până la

1000 V tensiune alternativă şi/sau 1500 V tensiune continuă. Tuburile sunt drepte,
cu secţiunea transversală circulară şi capetele tăiate perpendicular pe axa tubului;

suprafeţele interioară şi exterioară ale tuburilor sunt netede, fără fisuri, perforaţii,
bule de aer sau incluziuni de corpuri străine; pot prezenta uşoare ondulaţii.
Culoare: Natur sau colorate.
Dimensiuni: Conform SR EN 61386.
Ambalarea tuburilor: Tuburile se livrează sub formă de pachete legate în trei
locuri cu fir rezistent
Depozitarea şi transportul tuburilor: Tuburile se depozitează în spaţii
acoperite sau în locuri ferite de acţiunea directă a razelor solare. Temperatura de
depozitare se recomandă sa fie de + 50 C până la +400 C.
Tuburile care au fost păstrate la o temperatură sub: + 5C se ţin timp de
minimum 24 ore la temperatura de: +15C  +25C înainte de a fi montate.
Pachetele cu tuburi se aranjază în rastele orizontale, stivuindu-se pe o înălţime de
maximum 0,75 m. Transportul tuburilor se face în mijloace de transport acoperite
ţinând seama de prescripţiile de mai sus în ceea ce priveşte aranjarea lor.
Tabelul 3.22
Tuburi flexibile pentru instalaţii electrice
Diametrul exterior Grosimea peretelui Masa aproximativă
[mm] [mm] [kg/m]
nominal toleranţe nominal toleranţe 0,066
13 + 0,50 1,0 + 0,30 0,081
16 + 0,55 1,0 + 0,30 0,100
18 + 0,55 1,0 + 0,30 0,128
20 + 0,60 1,3 + 0,30 0,160
25 + 0,70 1,3 + 0,30 0,250
32 + 0,80 1,6 + 0,35 0,352
40 + 0,90 1,8 + 0,40 0,484
50 + 1,05 2,0 + 0,40 0,609
63 + 1,25 2,0 + 0,40 0,066
Tuburi Copex din PVC ignifugat

Diametre:  20 mm;  25 mm;  32 mm;  96 mm.
Tuburi izolante rigide IPEY

Diametre:  13 mm;  16 mm;  18 mm;  20 mm; 25 mm;  32 mm.
Ţeavă PVC tip uşor

Diametre:  40 mm;  50 mm;  63 mm;  75 mm; 90 mm şi  32.
Ţeavă PVC tip mediu

Diametre:  50 mm;  63 mm;  75 mm;  90 mm.
Bibliografie
[3.1] *** Electric Cables Handbook – third edition, BICC Cables, ed. Blackwell Science, 2002;
[3.2] *** Încercări ale cablurilor electrice supuse la foc. Partea 1: Încercare efectuată pe un
conductor sau pe un cablu vertical izolat, SR CEI 60332-1.
[3.3] *** Încercări ale cablurilor electrice supuse la foc. Partea 3: Încercări pe mănunchiuri de
cabluri sau de conductoare izolate. SR CEI 60332-3.
[3.4] *** Catalog ICME – Cablel, 2005.
[3.5] *** Cabluri cu izolaţie extrudată pentru tensiunea nominală de 1 kV şi 3 kV, SR CEI 60502-
1/2006.
[3.6] *** Cabluri cu izolaţie extrudată pentru tensiunea nominală de la 6 la 30 kV, SR CEI 60502-
2/2006:
[3.7] Servay, Raymon A, Principles of Physics, 2nd ed., Fort Worth, Texas, 1998.
[3.8] *** Cataloage Kanthal, www.kanthal.com.
[3.9] Ifrim A., Notingher P., Materiale electrotehnice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979
[3.10] Cătuneanu V.M. (Coordonator), Materiale pentru electronică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982
[3.11] Bogoroditki N.P., Pasinkov V.V., Materiale folosite în radioelectronică, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1963.
[3.12] Popescu Cristhina, Curs de Materiale Electrotehnice, Editura de Stat şi Pedagogică, Bucureşti,
1961
[3.13] Lică V., Materiale electroizolante, vol.1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
[3.14] Lică V., Materiale electroizolante, vol.2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
[3.15] Buta A. Transportul şi distribuţia energiei electrice, Editura I.P. Timişoara, 1990.
[3.16] Crişan O. Sisteme electroenergetice, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.
[3.17] Nomenclator izolatoare compozite Furukuwa Electronic Ccompozite, Budapest, Ungaria.
[3.18] Vulcu I. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice, Editura Matrix Rom,
Bucureşti, 2006.
[3.19] Darie S, ş.a., Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, Editura U.T. Pres,
Cluj-Napoca, 2000.
[3.20] Ignat J. Observabilitatea reţelelor de distribuţie de medie tensiune, Editura Ventura, Iaşi,
1995.
[3.21] Pietrăreanu E. Agenda electricianului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979.
[3.22] Ursea P.C., Ursea B.P. Ghid practic pentru electricieni, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.

Cap.3 Materiale Electrotehnice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap.3 Materiale Electrotehnice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3 Materiale folosite în instalaţii electrice

3.1 Materiale conductoare

În cazurile practice prezintă interes, în principal, cablurile electrice izolate şi

− cabluri miniere, la care se impun condiţii severe de rezistenţă mecanică,

3.1.2 Criterii tehnico-economice de stabilire a tipului

În stabilirea tipului şi dimensiunii unui cablu sunt luate în considerare

− zone urbane, unde distribuţia se face cu cabluri subterane, cu cabluri

3.1.3 Comportarea la foc a cablurilor

În numeroase incendii, dintre care unele cu urmări catastrofale, au fost afectate

Pentru evaluarea sau măsurarea diverselor efecte negative menţionate s-au

În România se folosesc următoarele categorii de cabluri:

3.1.4 Producători de cabluri din România

În România sunt câţiva mari producători de cabluri, cu o tradiţie de peste 30

− funii din aluminiu şi din oţel/aluminiu pentru linii aeriene.

3.1.5 Cabluri electrice pentru instalaţii fixe

3.1.5.1 Cabluri de energie pentru instalaţii fixe

a) Cabluri de energie de joasă tensiune cu conductoare din cupru sau

Culoarea izolaţiei conductoarelor este normalizată:

Materialul de umplutură este un element constructiv opţional, folosit, mai ales,

În funcţie de tipul izolaţiei se mai întîlnesc şi alte variante constructive: cu

c) Cabluri de energie de medie tensiune cu conductoare din aluminiu, izolaţie

Fig. 3.2 − Construcţia cablurilor de 12/20 kV.

Descriere: A2XSrY; A2XSr2Y-B, în care A − conductor din aluminiu; 2X−

3.1.5.2 Cabluri de comandă, control şi semnalizare

Cablurile de comandă, control şi semnalizare, numite în continuare cabluri de

Variante constructive: CSYY: cabluri de semnalizare nearmate; CSYEY:

3.1.5.3 Cabluri telefonice

Principalel tipuri constructive sunt următoarele:

3.1.6 Cabluri şi conductoare pentru instalaţii electrice mobile

Tipuri de cabluri: MCCG şi MCCGI (simboluri româneşti), respectiv H07RN-

Construcţie: conductoare rotunde din cupru flexibile, izolaţie din cauciuc şi

3.1.7 Cabluri şi bare neizolate

3.1.7.1 Cabluri neizolate

Cablurile neizolate se folosesc pentru liniile aeriene de transport şi distribuţie

3.1.7.2 Bare neizolate

Barele conductoare neizolate se folosesc la executarea legăturilor electrice pe

− bare pentru 25 A  40 A, folosite acolo unde aspectul arhitectonic este

3.2 Materiale conductoare de mare rezistivitate

Rezistenţa electrică R a unui conductor se determină din relaţia:

în care: ρT este rezistivitatea materialului la temperatura T; ρ20 − rezistivitatea

3.2.2 Materiale folosite

3.2.3 Aplicaţii ale conductoarelor de mare rezistivitate

Conductoarele de mare rezistivitate se folosesc pentru confecţionarea de [3.8]:

şi pături electrice etc.); rezistoare de încălzire înglobate în bobinajul maşinilor

3.3 Materiale electroizlante

În construcţia echipamentelor electrice se utilizează următoarele grupe

de cel al celorlalte materiale cu care este prelucrat împreună, stabilitate a formei la

3.3.2 Clasificarea materialelor electroizolante

Alegerea judicioasă a unui material izolant prezintă un rol important în

3.3.2.1 Clasificare după caracteristici fundamentale

O ordonare în funcţie de caracteristicile fundamentale constă în împărţirea în

Materiale izolante anorganice naturale

Mica naturală se utilizează ca dielectric pentru condensatoare, la realizarea

Materiale izolante anorganice produse sintetic

Ceramica cordierit are proprietăţi dielectrice reduse şi se utilizează în instala-

Materiale izolante organice naturale

Răşinile naturale mai importante sunt: colofoniu, obţinut din răşini de

Materiale izolante organice produse sintetic

în contact, dar sunt foarte scumpe. Se utilizează la întreruptoare şi transformatoare

Răşinile sintetice, datorită proprietăţilor electrice şi mecanice deosebite

factorului de pierderi, iar aceste mărimi se modifică foarte mult cu temperatura şi

3.3.2.2 Clasificare pe baza unor considerente practice

Această clasificare are în vedere următoarele considerente de ordin practic: