MODULUL 5

Instalaţii de electroalimentare

Elaborare expert - Ionel-Petrică Moldovan

suport de curs: expert coordonator – Vasile Honcan
 5.1. LINII ELECTRICE AERIENE
A. Conductoarele electrice - asigura transportul energiei electrice cu pierderi cat mai mici.
Se clasifică în: - monofilare (masive)
- multifilare (funie)
Conductoarele monofilare au sectiunea circulara şi sunt din : cupru , bronz , otel-aluminiu , aluminiu.
Conductoarele funie se executa din aceleasi materiale , dar sunt mai flexibile si au siguranta mai mare in functionare, spre
deosebire de cele monofilare.
B. Stalpii de sustinere -sustin conductoarele LEA.
Se clasifica în mai multe categorii:
-stalpi de sustinere propriuzisi - sustin conductoarele liniei si sunt sub forma de I
-stalpi de intindere - se plaseaza intre stalpii de sustinere , sunt sub forma de A si aceştia preiau fortele necesare
intinderii conductoarelor LEA
- stalpi de colt - pentru schimbarea directiei unui traseu de LEA
- stalpi terminali - care se plaseaza la capetele retelei
In functie de materialul din care se construiesc stalpii se clasifică :
-stalpi din lemn - se utilizeaza mai mult in mediul rural , se executa din rasinoase si foioase si se impregneaza cu
solutii antiseptice
- stalpi din beton - sunt cei mai utilizati deoarece au rezistenta mecanica sporita
- stalpi de metal - se confectioneaza din teava sau cornier.
C. Dispozitive de prindere a conductoarelor pe stalpi :
- izolatoare - fixeaza conductoarele electrice pe stalpi .Se executa din materiale ceramice
- suporturi pentru izolatoare - sustin izolatoarele. Se executa din metal in doua variante curbe sau drepte
- consolele - fixeaza suporturile izolatoarelor pe stalpi.
- clemele de legatura -se utilizeaza atat pentru inadirea conductoarelor cat si pentru a asigura rezistenta mecanica a
legaturii dintre 2 conductoare inadite.

5.2. LINII ELECTRICE SUBTERANE

(Sursa: NORMATIV PENTRU PROIECTAREA Şl EXECUTAREA REŢELELOR DE CABLURI ELECTRICE
NTE 007/08/00 Dr.ing. Cornel TOADER şi Drd.ing. Laurenţiu LIPAN)
Datele caracteristice privind cablurile şi accesoriile sunt:
a) tipul cablului (armat sau nearmat, ecranat sau neecranat, cu camp radial sau nu etc.)
b) numărul de conductoare
c) natura materialului conductor (aluminiu, cupru)
d) natura materialului izolant (PVC, PE, XLPE etc.)
e) comportarea la foc
f) tipul terminalelor (de exterior, de interior, natura materialului de umplere, risc de poluare
atmosferică etc.)
g) lungimea totală a cablului
h) manşoane de legătură, derivaţie sau de stopare (loc de instalare, protecţii mecanice, chimice etc.)
i) condiţii de legare la pămant (asigurarea continuităţii, legarea la pămant a armăturilor, modul de legare la pămant a
ecranelor etc.)
Nivelul de izolaţie a cablurilor este caracterizat de valorile tensiunilor nominale alecablurilor (Uo şi U) şi de valorile
rigidităţii dielectrice.
Tensiunile nominale ale cablurilor se aleg in funcţie de tensiunea nominală şi tensiunea ceamai ridicată a reţelei,
Rigiditatea dielectrică a cablurilor caracterizează nivelul de izolaţie la supratensiuni şi arevalorile indicate in standardele şi
normele interne de produs, in funcţie de tensiunea cea mai ridicată a reţelei.
Cablurile de energie se prevăd cu conductoare de aluminiu sau cupru; in mod special se prevăd conductoare din cupru in
următoarele situaţii:
a) la circuitele care alimentează receptoarele de importanţă deosebită (de exemplu: instalaţii de prevenire şi stingere a
incendiilor, consumatorii de siguranţă, cum ar fi circuitele vitale de curent alternativ din centralele electrice sau
receptoarele de curent continuu cu funcţie de protecţie tehnologică, absorbind curenţi de durată mai mari de 10A etc.),
atunci cand secţiunea conductoarelor (din aluminiu) ar rezulta mai mică de 10mm2;
b) la circuitele care alimentează receptoarele in medii cu pericol de explozie, in cazurile indicate in prescripţiile de
proiectare specifice acestor medii;
Alegerea tipului de izolaţie a cablurilor comportă studierea şi compararea unui număr mare de date şi parametri cum ar fi:
performanţele dielectrice, regimurile termice, comportarea in timp, comportarea la foc, posibilităţile de realizare de trasee cu
denivelări, tehnologiile de montaj, costurile de investiţii etc.
Avand in vedere experienţa acumulată pană in prezent, pentru cazurile cele mai uzuale, se fac următoarele recomandări de
alegere a izolaţiei:
 - izolaţie din PVC, in cazul cablurilor de 1 ÷ 10 kV;
- izolaţie din polietilenă (PE), de preferinţă polietilenă reticulată (XLPE), in cazul cablurilor cu tensiunea cuprinsă in
domeniul (10 ÷ 30 kV).
Pentru cablurile de circuite secundare se recomandă alegerea unei izolaţii sintetice (PVC, PE,etc.).

5.3. INSTALATII DE ILUMINAT ŞI FORŢĂ INTERIOARE ŞI

EXTERIOARE
(Sursa: Proiectarea instalatiilor de joasa tensiune de lumina si forta/facultate .regielive.ro Profesor Indrumator / Prezentat
Profesorului: Nagat Gabriela)

Instalatiile electrice pentru iluminat dintr-o cladire se clasifica astfel

- instalatia electrica pentru iluminat normal, care serveste pentru alimentarea cu energie electrica a corpurilor de iluminat,
care asigura desfasurarea activitatii normale in cladire;
- instalatia electrica pentru iluminat de siguranta, care serveste pentru alimentarea cu energie electrica a unor corpuri de
iluminat in cazul defectarii instalatiei electrice pentru iluminat normal.
Iluminatul de siguranta, la randul lui, poate fi:
- pentru continuarea lucrului, care se prevede in incaperile unde functioneaza receptoare electrice de categorie zero (de
exemplu sali de operatii, de reanimare, studiouri de radio, de televeziune etc.);
- pentru evacuarea personalului din cladire, care se prevede in incaperile si pe caile de circulatie din cladire cand in si pe
acestea se afla mai mult de 50 de persoane simultan (se prevede practic in toate cladirile industriale si social-
administrative);
- contra panicii, care se prevede in incaperile cu aglomerari de persoane: peste 400 persoane (de exemplu salile de teatru,
cinematorgraf etc.);
- pentru circulatie, care se prevede in incaperile cu aglomerari de persoane si cu multe obstacole pe caile de evacuare (de
exemplu in marile magazine comerciale, hale industriale etc.);
- pentru veghe, care se prevede in incaperile in care pe timpul noptii se efectueaza serviciul de supraveghere (de exemplu,
in dormitoarele din crese, camere de bolnavi etc.).
- pentru marcarea hidrantilor, care se prevede pentru a permite indentificarea usoara a pozitiei hidrantilor pe timpul
noptii;
- de paza, care se prevede in cladiri sau in incintele acestora, pentru a le asigura mai usor securitatea.
A.Conditii pentru alimentarea corpurilor de iluminat si prizelor
Alimentarea corpurilor de iluminat si prizelor se face prin circuite electrice de la tablourile secundare de lumina. Pentru
formarea circuitelor electrice, trebuie respectate prevederile normativului 1-7-900 (privind proiectarea si executarea instalatiilor
electrice la consumatori cu tensiuni pana la 1000V). Cele mai importante dintre acestea sunt:
- corpurile de iluminat sunt receptoare monofazate care se leaga la o conducta de faza, dupa ce in prealabil aceasta a
trecut prin intreruptor si la conducta de nul de lucru. Partea metalica a corpului de iluminat se leaga la conducta de nul de
protectie numai in cazurile in care corpul de iluminat se monteaza la mai putin de 2 m de la pardoseala sau se monteaza
intr-o incapere cu pericole de electrocutare;
- corpurile de iluminat fluorescente se monteaza numai cu condensatoare pentru emeliorarea factorului de putere, astfel ca
montajul sa aiba factorul de putere cos φ = 0,95;
- corpurile de iluminat si prize electrice nu se monteaza pe materiale combustibile;
- dispozitivele de prindere a corpurilor de iluminat se vor proiecta si executa astfel incat sa reziste la de 5 ori greutatea
corpurilor de iluminat, dar cel putin a 10 kgf(100N). Nu este admis ca suspendarea corpurilor de iluminat sa se faca de
conductele electrice de alimentare;
- intreruptoarele pentru actionarea corpurilor de iluminat se monteaza pe pereti la 1,5 m de la pardoseala si la 0,8 m de
elemente sau instalatii metalice aflate in contact direct cu solul (tevi pentru apa rece, pentru incalzire etc.);
- prizele electrice se monteaza:
- la 1,5 m de la pardoseala in camerele pentru copii din crese, gradinite, spitale sic amine;
- la 2,0 m de la pardoseala in clasele din scoli;
- la 0,1 m de la pardoseala in locuinte, institutii, cladiri social-administrative;
- la inaltimea necesara din punct de vedere functional in industrie, in laboratoarele din invatamant, cercetare etc.;
- in pardoseala, in incaperile cu suprafete mari si unde este necesara racordarea unui numar mare de receptoare (in
atelierele de proiectare, in industrie). In aceste cazuri se prevad obligatoriu prize cu gradul normal de protectie
IP 54 si rezistente la lovituri mecanice;
- prizele se prevad obligatoriu cu contact de protectie (care se va lega la conducta de nul de protectie) in incaperile cu
pardoseala buna conductoare de electricitate;
- cand se monteaza pe acelasi perete mai multe aparate electrice, ordinea de asezare a lor de sus in jos este:
- intreruptoare, comutatoare, butoane pentru lumina;
- butoane pentru sonerii;
- prize pentru lumina;
 - prize pentru telefoane, anteta colectiva, difuzoare;
- in gruparile sanitare prevazute numai cu lavoare, se pot monta numai intreruptoare si prize speciale pentru racordat
masina electrica de barbierit. Nu se monteaza prize electrice obijnuite;
- in grupurile sanitare cu dus,baie etc. daca se monteaza aparate electrice, acestea vor fi legate atat la nulul de protectie,
cat si la pamant. De asemenea nu se prevad circuite electrice cu alta destinatie in doze;
- corpurile de iluminat se alimenteaza in paralel pe circuite electrice. Pe un astfel de circuit monofazat se pot monta pana
la 30 de corpuri de iluminat, dar care sa nu depaseasca puterea de 3 kW. Pe un circuit trifazat se pot monta pana la 30 de
corpuri de iluminat pe faza, dar care san u depaseasca puterea totala de 8 kW. In locuinte, pe un circuit se pot monta pana
la 12 corpuri de iluminat, dar care sa nu depaseasca puterea de 1000 W. In spatiile comune din cladirile de lucuit, pe un
circuit se pot monta 15 corpuri de iluminat cu puterea pana la 1000 W. In practica, circuitele de lumina nu se incarca la
puterea maxima. Pe un circuit se prevad corpurile de iluminat din 2-3 incaperi alaturate. Daca incaperea este foarte
importanta ca destinatie (cum sunt clasele, laboratoarele din scoli etc.) corpurile de lumina din aceasta se prevad pe un
singur circuit. De asemenea, corpurile de iluminat din casa scarii sunt alimentate pe un circuit separate (de regula, acesta
face parte din iluminatul de siguranta), ca si corpurile de iluminat de pe culoarele principale din cladire (mai ales atunci
cand pe aceste culoare se afla si tablourile electrice).
- prizele electrice se alimenteaza pe circuite separate de cele pentru corpurile de iluminat. Pe un circuit de priza se pot
monta pana la 15 prize simple sau duble in cladirile social-administrative si opt in locuinte. Puterea de calcul pentru un
astfel de circuit este 1000-800 W. Daca se cunoaste puterea receptorului racordat la priza (cum este cazul in industrie au
in laboratoarele din invatamant), aceasta se ia in calcul. In locuinte, puterea maxima la care se poate utiliza circuitul de
priza, fara a-l deteriora, este de 2000 W. Pentru receptoarele cu putere mai mare (cum sunt sobele, plitele si boilerele
electrice) trebuie prevazute circuite separate (nono- sau trifazate);
- intr-un tub de protectie se introduc numai conductele ce apartin unui singur circuit.
B. Dimensionarea elementelor instalatiei electrice de lumina si prize
Dimensionarea instalatiei de lumina si priza consta in:
- dimensionarea circuitelor tablourilor electrice secundare si receptoare;
- dimensionarea coloanelor secundare dintre TGL si tablourile secundare;
- dimensionarea coloanei generale dintre circuitul de bransament (sau un post de transformare) si TGL.
In toate aceste cazuri se determina sectiunea conductelor electrice, a tuburilor de protectie si aparatelor necesare pentru
actionare, protectie sau masura.
Dimensionarea circuitelor se face in functie de curentul nominal al circuitului.

C. Dimensionarea elementelor instalatiei electrice de forta

Calculul prezinta cateva particularitati fata de cel pentru iluminat, atat datorita naturii receptoarelor, cat si numarului mare de
aparate de actionare si protectie ce se prevad.
Calculul circuitelor cuprinde :
- determinarea sectiunii conductelor de faza si tubului de protectie;
- alegerea contactorului pentru actionare;
- alegerea releului termic pentru protectie la suprasarcina;
- alegerea sigurantelor fuzibile pentru protectie la scurtcircuit.

5.4. MOTOARE ELECTRICE

Un motor electric (sau electromotor) este o maşină electrică ce transformă energia electrică în energie mecanică.
Transformarea în sens invers, a energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un generator electric. Nu există diferențe
de principiu semnificative între cele două tipuri de mașini electrice.
Motoarele electrice funcționează pe baza forțelor electromagnetice ce acționează asupra unui conductor parcurs de curent
electric aflat în câmp magnetic. Există însă și motoare electrostatice construite pe baza forței Coulomb.
Sunt construite pentru o gamă extinsă de puteri, fiind folosite la foarte multe aplicații: de la motoare pentru componente
electronice (hard disc, imprimantă) până la acționări electrice de puteri foarte mari (pompe, locomotive, macarale)
Motoarele electrice pot fi clasificate după tipul curentului electric ce le parcurge: motoare de curent continuu și motoare de
curent alternativ.

A, Motoare de curent continuu

Funcționează cu curent ce nu-și schimbă sensul, curent continuu.

B. Motoare de curent alternativ

Mașinile electrice asincrone sunt cele mai utilizate mașini electrice. S-au dat mai multe definiții în ceea ce privește mașina
electrică asincronă:

1. O mașină asincronă este o mașină de curent alternativ pentru care viteza în sarcină și frecvența rețelei la care este legată nu
sunt într-un raport constant.
 2. O mașină este asincronă dacă circuitului magnetic îi sunt asociate două sau mai multe circuite ce se deplasează unul în
raport cu celălalt și în care energia este transferată de la partea fixă la partea mobilă sau invers prin fenomenul inducției
electromagnetice.
Mașinile electrice asincrone sunt folosite ca motoare electrice (în curent trifazat), fiind preferate față de celelalte tipuri de
motoare prin construcția mai simplă şi prin siguranța în exploatare.
La aceste motoare, viteza scade puțin cu sarcina. Motoarele asincrone se folosesc în acționările în care se cere ca turația să nu
varieze cu sarcina: mașini-unelte obișnuite, ventilatoare, unele mașini de ridicat, ascensoare, etc.
Motorul asincron trifazat este cel mai folosit motor electric în acționările electrice de puteri medii și mari. Statorul motorului
de inducție este format din armătura feromagnetică statorică pe care este plasată înfășurarea trifazată statorică necesară
producerii câmpului magnetic învârtitor. Rotorul este format din armătura feromagnetică rotorică în care este plasată înfășurarea
rotorică.
Motorul se numește asincron pentru că turația rotorului este întotdeauna mai mică decât turația câmpului magnetic învârtitor.
Dacă turația rotorului ar fi egală cu turația de sincronism atunci nu ar mai avea loc fenomenul de inducție electromagnetică și
motorul nu ar mai dezvolta cuplu.
Turația motorului se calculează în funcție alunecarea rotorului față de turația de sincronism.

Alunecarea este egală cu: ,

unde
n1 este turația de sincronism și
n2 este turația rotorului.

,
unde f este frecvența tensiunii de alimentare și p este numărul de perechi de poli ai înfășurării statorice.

5.5.GRUPURI ELECTROGENE
Grupul electrogen generează energie pentru alimentarea consumatorilor cu energie elecctică, pe timpul intreruperii
alimentării din reteua electrică.
Un grup electrogen este compus, dintr-un motor diesel, un alternator electric si partea de comanda si control. Partea de
comanda si control automat, monitorizeaza in permanenta reteaua electrica de alimentare si porneşte şi opreşte automat grupul
electrogen .

Grupurile electrogene sunt echipamente care genereaza energie electrica. Un motor termic pune in miscare rotorul unui
alternator care produce la bornele infasurarilor sale o tensiune electrica.
Grupurile se pot clasifica in functie de:
- regimul de utilizare
- putere (de la fractiuni de KVA la mii de KVA)
- alimentarea si caracteristicile motorului termic
- parametrii electrici ai energiei furnizate
- mobilitatea echipamentului
- gradul de insonorizare (cu sau fara carcasa de insonorizare, cu insonorizare speciala)

Parametrii de control si protectie ai grupului: presiunea la ulei, absenta/prezenta ulei, temperatura motorului si a lichidului de
racire, absenta/prezenta combustibil, nivelul combustibilului, prezenta fazelor, tensiunea si frecventa furnizata de grup, turatia
motorului.
 In functie de acestea protectiile sunt: la presiunea scazuta a uleiului, la lipsa uleiului, la supraincalzirea motorului, la lipsa
combustibilului, la lipsa unei faze, la suprasarcina, la scurtcircuit, etc. Protecţia poate fi semnalizata prin lampi de avarie si/sau
semnale acustice.
In cazul panourilor automate, mai apar urmatorii parametrii: timpii de intârziere la caderea tensiunii, la pornirea motorului, la
cuplarea/ decuplarea sarcinii, la oprirea motorului.

5.6. TRANSFORMATOARE

Un transformator este o mașină electrică care transferă energie electrică din primarul transformatorului în secundarul
transformatorului, funcționând pe baza legii inducției electromagnetice. Curentul electric alternativ care străbate înfășurarea
primară produce un câmp magnetic variabil în miezul magnetic al transformatorului, care produce o tensiune electrică alternativă
în înfășurarea secundară.
În circuitele și rețelele electrice, transformatorul realizează transfer de energie dintr-un circuit de anumiți parametri , în
energie electrică cu alți parametri , în condițiile unei separări (izolări) galvanice între cele două circuite electrice.
Principiul de funcționare:

Schema de principiu a unui transformator

t.e.m. în primar este:

iar în secundar, t.e.m. este:

Facem raportul celor două relații:

Conform legii lui Ohm, în circuitul primar suma dintre tensiunea de alimentare u 1 și t.e.m. de autoinducție e1 trebuie să fie
egală cu căderea de tensiune din primar:

T.e.m. e1 și e2 sunt în fază, iar tensiunile u1 și u2 sunt în opoziție de fază. Rezultă o relație și între valorile efective ale
mărimilor alternative:
 Raportul tensiunilor la bornele înfășurărilor, notat cu k, se numește raportul de transformare al transformatorului. Dacă k < 1,
u2 > u1, transformatorul poartă denumirea de transformator ridicător de tensiune, iar dacă k > 1, u2 < u1, se numește
transformator coborâtor de tensiune. Când k = 1, u2 = u1, transformatorul servește la separarea electrică a circuitelor(separare
galvanică).
Pierderi în transformator:
-Pierderi în circuitul magnetic – nu tot fluxul magnetic trece prin miezul magnetic al transformatorului. Circuitul magnetic nu
se comportă perfect liniar, ci are histerezis.
-Pierderi în înfășurări

5.7. INSTALAŢII ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE

Consumatorul de energie electrică este alcătuit din totalitatea receptoarelor dintr-un spaţiu .
Instalaţiile electrice la consumator se compun din:
- receptoare electrice;
- reţele electrice şi puncte de alimentare ;
- echipamente de conectare, protecţie,aparate de măsură şi control( AMC) .
Schema de distribuţie pentru instalaţiile electrice la consumator este prezentată în figură.

Compunerea instalaţiilor electrice la consumator: SSE - staţia sistemului energetic;

ST(SD) - staţia de transformare (distribuţie); PT - post de transformare; TG - tablou general de distribuţie;
TD - tablou de distribuţie; TU - tablou de forţă utilaj; mi - receptor înaltă tensiune; mj - receptor joasă tensiune;
1 - racord înaltă tensiune; 2 - distribuitor; 3 - coloană; 4 – circuit utilaj; 5 - circuit receptor.

Racordarea consumatorilor la sistemul electroenergetic naţional se face, de regulă, printr-o singură linie electrică de
alimentare, fiind prevăzută cu numărul minim de circuite şi la parametri de calitate şi siguranţă ceruţi de consumator.
Punctul de separaţie între furnizor şi consumator se numeşte punct de delimitare.
Două căi de alimentare se consideră independente dacă un defect unic sau lucrările de reparaţii şi întreţinere la elementele
unei căi nu conduc la scoaterea din funcţiune a celeilalte căi.

5.8. INSTALAŢII DE CURENT CONTINUU

 Majoritatea consumatorilor de energie electrica sunt alimentati cu tensiune alternativa. Siguranta in alimentare in acest caz
depinde de fiabilitatea instalatiilor de producere, transport si distributie a energiei electrice. Energia electrica obtinuta de la
generatoarele de tensiune alternativă nu se poate stoca.
Deoarece energia eletrica continua poate fi "acumulata", s-a adoptat solutia alimentarii cu tensiune continua prin
acumulatoare.
De regula, circuitele electrice de comanda, semnalizare, protectie si automatizare sunt alimentate cu tensiune continua.
Cele mai raspandite tipuri de acumulatoare sunt cele cu placi de plumb. Bateria de acumulatoare se realizeaza prin inserierea
unui numar de elemente corespunzatori tensiunii necesare.
Un element acumulator se compune din : vas electrolit si placi.
Principalele caracteristici ale unui element acumulator sunt : tensiunea, rezistenta electrica interioara, capacitatea,
randamentul, autodescarcare si durata de serviciu.

5.9. APARATE ELF

Cele mai utilizate aparate folosite pentru măsurători, în instalaţiile ELF sunt: ampermetrul, voltmetrul şi ohmetrul.
În lipsa ohmetrului ,metoda voltampermetrică este o metodă indirectă de măsurare a rezistenţei electrice, care se bazează pe
legea lui Ohm.
Dacă măsurăm precis atât valoarea tensiunii, cât şi a curentului, prin raportul lor am putea calcula precis valoarea rezistenţei.
Din păcate nu putem măsura precis ambele mărimi. Pe lângă erorile de măsură introduse de aparatele de măsură, metoda de
măsurare indirectă introduce erori sistematice, dependente de modul de conectare al aparatelor electrice. După modul de
conectare al aparatelor de măsură, există două variante ale metodei voltampermetrice şi anume:
- montajul amonte, cu voltmetrul conectat înaintea ampermetrului, voltmetrul fiind mai aproape de sursă, decât ampermetrul ;
- montajul aval, cu voltmetrul conectat după ampermetru, voltmetrul fiind mai departe de sursă faţă de poziţionarea
ampermetrului.

Ambele scheme sunt afectate de erori. Astfel, la varianta amonte ampermetrul real, de rezistenţă proprie R , măsoară corect
A
curentul din rezistor, dar voltmetrul nu măsoară tensiunea U la bornele rezistorului, ci tensiunea pe două elemente, pe rezistor şi
pe ampermetru (suma lor).
’
Prin urmare, prin calculul rezistenţei utilizând raportul indicaţiilor aparatelor de măsură se obţine rezistenţa R ≠ R. Dacă R
’
>> R , atunci eroarea de metodă este neglijabilă şi R ≈ R.
A
La varianta aval voltmetrul măsoară corect tensiunea U de la bornele rezistorului, dar ampermetrul nu măsoară curentul I, ci
’
curentul I = I + I , adică rezistenţa R , calculată din raportul direct al valorilor măsurate, este rezistenţa echivalentă a două
A V
rezistenţe conectate în paralel, a rezistorului de măsurat (R) şi a voltmetrului (R ) conectat în paralel cu acesta. Dacă R << R
V V
’
atunci eroarea de metodă este neglijabilă şi R ≈ R.
În concluzie, pentru a obţine rezultate cât mai exacte, montajul amonte se recomandă pentru măsurarea rezistenţelor mari faţă
de rezistenţa ampermetrului, iar montajul aval pentru rezistenţe mici faţă de rezistenţa voltmetrului.

VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR
1. Care este semnificaţia literelor folosite în denumirea cablurilor de energie?
2. Care sunt părţile componente ale unei instalaţii de iluminat şi forţă interioare?
3. În funcţie de ce se face calculul secţiunii conductoarelor într-o instalaţie electrică?
4. Faceţi clasificarea grupurilor electrogene ?
5. Care sunt parametrii de control şi protecţie a unui grup electrogen?
6. Ce circuite electrice dintr-o instalaţie sunt alimentate cu tensiune continuă?
7. În funcţie de ce parametrii variază tensiunea la bornele unei baterii?
8. Descrieţi încărcarea permanentă în regim tampon a unei baterii.
9. Descrieţi funcția transformatorului în circuitele și rețelele electrice.
10. Descrieţi maşina asincronă.
 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
CENTRUL NAŢIONAL DE CALIFICARE ŞI INSTRUIRE FEROVIARĂ - CENAFER

MODULUL 6
Instalații de energoalimentare,
telemecanizare și telesemnalizare

2011
„Investeşte în OAMENI!”
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2: „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”
Domeniul major de intervenţie 2.3 „Acces şi participare la formare profesională continuă”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/80/2.3/S/55283
Titlul proiectului: „Calificarea angajaţilor din transporturile feroviare”

MODULUL 6
Instalații de energoalimentare,
telemecanizare și telesemnalizare

Elaborare expert - Ionel-Petrică Moldovan

suport de curs: expert coordonator – Vasile Honcan
 6.1.TIPURI DE SUBSTAŢII DE TRACŢIUNE ELECTRICĂ
STE în c.a. monofazat de frecvenţă industrială, cu transformator de putere monofazat legat simplu (consummator
dezechilibrat) şi locomotive electrice echipate cu convertoare statice de putere(consumator deformant), constituie, în ansamblul
său, un receptor complex permanent dezechilibrat şi deformant pentru sistemulelectroenergetic trifazat de alimentare, căruia îi
provoacă un regim permanent nesimetric şi nesinusoidal de tensiuni şi curenţi cu efecte energetice defavorabile. Estimarea
acestor efecte este posibilă dacă se au în vedere circulaţiile puterilor active şi reactive pe fiecare secvenţă a componentelor
simetrice şi pe fiecare armonică în parte.
Astfel, receptorul monofazat şi deformant de tracţiune electrică absoarbe din sistemul electroenergetic putere activă şi
reactivă numai pe secvenţa directă a armonicei fundamentale, consumă o parte din puterea primită, iar diferenţa o desimetrizează,
o degradează şi o retrimite în sistem ca putere activă şi reactivă pe secvenţa inversă şi homopolară a armonicei fundamentale,
respectiv pe toate secvenţele armonicelor superioare.
Corespunzător, factorul de putere global al receptorului monofazat şi deformant de tracţiune electrică este decompozabil în
trei termeni, care pun în evidenţă efectele energetice ale consumurilor tehnologice suplimentare datorate circulaţiilor separate ale
puterilor active, simetrică (pe secvenţa directă a fundamentalei), nesimetrică (pe secvenţa inversă şi homopolară a
fundamentalei), respectiv reziduală (pe toate secvenţele armonicelor superioare). Problema ameliorării acestui factor de putere
global a fost revigorată, în ultimul timp ca urmare a interesului crescând pentru asigurarea calităţii energiei electrice din sistemul
electroenergetic.
Problema se poate rezolva, în principiu, pe trei căi specifice:
- compensarea puterii reactive pe secvenţa directă a armonicei fundamentale;
- echilibrarea sarcinii monofazate de tracţiune electrică pentru armonica fundamentală;
- filtrarea armonicelor superioare;
din care primele două sunt operante la nivelul SSTE de c.a. monofazat (de frecvenţă industrială), iar ultima, la nivelul
consumatorului deformant reprezentat de locomotive electric echipat cu convertoare statice de putere.
În scopul echilibrării sarcinii monofazate de tracţiune electric pentru armonica fundamentală, la nivelul SSTE de c.a.
monofazat de frecvenţă industrială se pot aplica următoarele metode:
- echilibrarea intrinsecă (aplicată, de exemplu, în electrificarea feroviară din Marea Britanie), constând în schimbarea ciclică
succesivă a modului de racordare al STE de c.a. monofazat adiacente la diferite faze ale sistemului electroenergetic trifazat; în
cazul ideal al încărcării egale a tronsoanelor LC alimentate de STE, se obţine, pentru un număr de trei (sau multiplu de trei) STE,
o echilibrare completă a sarcinii monofazate de tracţiune electrică; metoda nu permite funcţionarea în paralel a SSTE adiacente
cu transformatoare de putere monofazatelegate simplu;
- echilibrarea locală, constând în înlocuirea în SSTE de c.a. a transformatorului de putere monofazat legat simplu, fie cu
două transformatoare de putere monofazate conectate, uzual, în V/V (metodă aplicată, de exemplu, în electrificarea feroviară din
ţara noastră), fie cu un transformator de putere trifazat cu încărcare pe două faze (metodă aplicată, de exemplu, în U.R.S.S. pe
magistrale feroviare lungi cu tracţiune electrică de mare putere); la ambele metode se impune secţionarea LC în dreptul SSTE
printr-o zonă neutră , iar echilibrarea realizată este parţială şi depinde de încărcarea relativă a celor două înfăşurări secundare de
transformator de putere din STE, prin care se alimentează zonele fider corespunzătoare ale LC ;
A mbele metode utilizează transformatoare de putere mono, respectiv trifazate, din seria curentă şi permit funcţionarea în
paralel a STE învecinate; metoda cu transformator de putere trifazat prezintă dezavantajul supradimensionării cu peste 20% a
transformatorului, impusă de încărcarea pe două faze şi de existenţa curenţilor de circulaţie între STE adiacente;
- echilibrarea extrinsecă, constând în utilizarea unor grupuri de bobine de reactanţă şi baterii de condensatoare, conectate în
circuitele înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor de putere din STE de c.a. monofazat.
Toate metodele anterioare de echilibrare a sarcinii monofazate de tracţiune electrică realizează, în fapt, o simetrizare parţială
a tensiunilor şi curenţilor armonicei fundamentale în sistemul electroenergetic trifazat.
Ca atare, alegerea optimă a metodelor de echilibrare asarciniimonofazate de tracţiune electric trebuie să se bazeze pe calculul
distribuţiei în sistemul electroenergetic al curenţilor şi tensiunilor de secvenţă directă, inversă şi homopolară relativ la armonica
fundamentală .
Se recomandă, de asemenea, ca metodele de echilibrare ale sarcinii monofazate de tracţiune electrică să fie combinate în
vederea creşterii eficienţei lor. O astfel de soluţie practică (uzuală, de exemplu, în electrificarea feroviară românească) constă în
instalarea unui grup de 2-3 STE adiacente de c.a. monofazat, având transformatoare de putere monofazate legate simplu la
aceleaşi două faze ale sistemului electroenergetic, după care se instalează o STE cu transformatoare de putere monofazate
conectate permanent în V/V, care modifică perechea fazelor de racordare la sistemul electroenergetic pentru următorul grup de 2-
3 STE adiacente cu transformatoare monofazate legate simplu ş.a.m.d.
Dezvoltarea sistemelor electroenergetice, caracterizată prin creşterea puterii instalate în centrale electrice şi a puterii de
scurtcircuit, a creat posibilitatea utilizării curente a SSTE de c.a. monofazat, de frecvenţă industrială, cu transformator de putere
monofazat legat simplu.

6.2. ECHIPAMENTUL ELECTRIC AL CIRCUITELOR DE FORŢĂ

A. Siguranţa în funcţionare a instalaţiilor
 Modul în care se dispun aparatele şi legăturile conductoare afectează direct gradul de siguranţă în funcţionare al instalaţiilor
în regim normal de funcţionare sau în condiţiile apariţiei unor perturbaţii. Măsurile care se iau încă din faza de proiectare a
instalaţiilor în vederea obţinerii unei siguranţe în funcţionare satisfăcătoare se referă la:
a) Asigurarea nivelului de izolare necesar între diferitele elemente sub tensiune sau între acestea şi pământ, realizabilă prin
dispunerea spaţială a acestor elemente astfel încât intensitatea câmpului electric în orice situaţie de funcţionare permisă să rămână
inferioară valorii critice la care are loc străpungerea mediului izolant folosit. Altfel spus, trebuie asigurate distanţele minime
izolante. Aceste distanţe, verificate pe cale experimentală, sunt normate.
b) Reducerea riscului de avarie datorită arcurilor electrice, care în general sunt mobile, deplasându-se sub acţiunea
câmpurilor electromagnetice şi termice intense, dezvoltate la scurtcircuite polifazate şi care pot deci scoate din funcţiune parţial
sau total staţia electrică.
În vederea limitării efectelor în cazul apariţiei unui defect prin arc, se recurge la anumite artificii constructive, cum ar fi
prevederea unor pereţi despărţitori rezistenţi mecanic între:
- celule alăturate;
- barele colectoare şi restul echipamentelor;
- diferite părţi din interiorul celulelor, funcţie de mărimea curentului de scurtcircuit;
- secţii de bare colectoare.
Aceste măsuri constructive se iau, de obicei, la instalaţii de tip interior. La instalaţii în aer liber, din cauza intervalelor mari
între părţile sub tensiune şi într-o oarecare măsură datorită acţiunii în general favorabile a curenţilor de aer, este suficient să se
facă un amplasament corespunzător al aparatajului pentru a se limita efectele unui defect prin apariţia arcului electric.

B. Scheme cu bare colectoare simple

Schemele cu bare colectoare au ca element central barele colectoare, bare la care se leagă prin intermediul aparatajului de
comutare toate circuitele (linii, transformatoare, generatoare, etc.) ce aduc sau extrag energia electrică în şi din nodul respectiv.
Barele colectoare realizează practic legătura dintre toate circuitele ce se racordează la staţia respectivă. Este dispusă transversal
pe direcţia circuitelor aferente şi permite exploatarea comodă a staţiei.
Cea mai simplă şi mai ieftină schemă este cea cu bară simplă nesecţionată. Spaţiul în care se montează aparatele ce aparţin
unui circuit se numeşte celulă.
Separatoarele de bare au rolul de a separa în vederea intervenţiilor directe, echipamentul din celulă, de barele colectoare care
pot rămâne astfelsub tensiune. Lipsa separatoarelor de bare ar impune de fiecare dată când e necesar accesul într-o celulăsă fie
scoasă de sub tensiune întreaga instalaţie.
Separatorul de linie (SL) separă vizibil linia de întreruptor în scopul accesului personalului la acesta din urmă. El trebuie
demontat atunci cândexistă sursă de tensiune (generator, sistem) în celălalt capăt al liniei. Separatorul de linie poate avea cuţite
de punere la pământ de o parte sau de alta a sa în scopul legării la pământ a elementului respectiv în cazul intervenţiei la acesta.
În special la liniile în cablu cuţitele de punere la pământ sunt folosite şi pentru descărcarea sarcinii electrostatice (capacitive)
remanente după deconectarea acestuia de la sursa de tensiune.
Cuţitele de legare la pământ (CLP) ale separatorului de bare din celula de măsură sau descărcătoare folosesc la descărcarea
sarcinii electrostatice, respectiv punerea la pământ a barelor colectoare înainte de eventualele intervenţii la acestea.
Transformatorul de curent (TC) serveşte la racordarea aparatelor de măsură, protecţie, etc. la curentul circuitului respectiv. El
este necesar pentru a transforma valoarea curentului primar (care străbate circuitul) valoare, în cele mai multe cazuri, mare sau
foarte mare, în scopul de a face posibilă racordarea aparatelor de măsură de curenţi mici şi deci mai puţin voluminoase şi mai
ieftine. Montarea transformatoarelor de curent permite, de asemenea, ca aparatele de măsură, protecţie, etc. care măsoară sau
supraveghează valoarea curentului să fie amplasate oriunde şi nu numai în apropierea circuitului respectiv.
Curentul care străbate circuitele racordate la secundarul transformatorului de curent fiind mai mic, rezultă că şi conductoarele
acestor circuite vor fi de secţiune mai mică.

C. Echipamentul electric al circuitelor primare

Echipamentul electric al circuitelor primare ale STE de c.a. monofazat, evidedenţiat pe subansambluri de bază, este:
- celule de linie (trifazate) de înaltă tensiune pentru racordul (dublu) de alimentare prin LEA de pe barele unei staţii a
sistemului electroenergetic general; aceste celule sunt prevăzute cu separatoare tripolare cu cuţit de punere la pământ;
- sistem trifazat (simplu) de bare colectoare de înaltă tensiune, montat pe izolatori suport de tip exterior;
- celulă (trifazată) de măsurare în înaltă tensiune, prevăzută cu separatoare tripolare (cu cuţit de punere la pământ, acţionate
cu, transformator de măsură de tensiune şi descărcător cu rezistenţă variabilă (pentru protecţia împotrivasupratensiunilor
externe);
- celule trafo (bifazate) de înaltă tensiune, racordate la aceeaşi pereche de faze ale sistemului trifazat de alimentare şi echipate
cu separatoare bipolare , întreruptoare automate bipolare cu ulei puţin(pentru protecţia la scurtcircuite şi suprasarcini) şi
transformatoare de curent ;
- două transformatoare de putere monofazate, coborâtoare de tensiune, unul activ, celălalt rezervă rece integrală; câte unul din
capetele înfăşurării secundare al ambelor transformatoare se leagă împreună la priza de pământ a STE (pentru protecţia împotriva
tensiunilor de atingere şi de pas periculoase) şi, în acelaşi timp, la fiderii de întoarcere a curentului de la şina metalică a CR,
pentru închiderea circuitului electric de tracţiune; transformatoarele de putere monofazate se construiesc şi se exploatează,
ţinându-se seama de marea lor capacitate la suprasarcină, în special în condiţiile tracţiunii electrice, unde curba de sarcină
prezintă goluri alternate cu vârfuri de sarcină de scurtă durată; tensiunea transformatoarelor se reglează: în trepte şi sub sarcină,
pe partea de înaltă tensiune, cu comutator acţionat cu servomotor; automat, pe partea tensiunii corespunzătoare LC, cu
transformator survoltor şi comutator sub sarcină;
- celule trafo (monofazate) debroşabile, de tensiune (până la 25kV) corespunzătoare LC de c.a. monofazat, prevăzute cu
întreruptor automat monopolar , în corpul căruia sunt înglobate transformatoare de măsură, de tensiune şi de curent ;
- sistem monofazat (dublu) de bare colectoare de tensiune (până la 25 kV) corespunzătoare LC, prevăzut cu celulă de cuplă
transversală cu separator monopolar ;
- celule de plecare, debroşabile, pentru fiderii de alimentare al LC, având, în plus faţă de echipamentul celulelor trafo de
tensiunea corespunzătoare LC, descărcătoare cu rezistenţă variabilă (pentru protecţia împotriva supratensiunilor interne sau
provenind din LC).
Pentru compensarea puterii reactive (pe secvenţa directă a armonicei fundamentale) la nivelul SSTE de c.a. monofazat se
utilizează baterii de condensatoare. În cazul compensării longitudinale, bateria de condensatoare se înseriază simplu pe legătura
de şină a transformatorului de putere monofazat din STE, realizându-se, astfel, şi o ameliorare a nivelului de tensiune în LC.
Schemele de STE de c.a. monofazat prezintă următoarele avantaje importante:
- sunt simple constructiv şi comode în exploatare;
- costul lor este redus, iar întreţinerea lor necesită cheltuieli mici;
- asigură tensiune ridicată în LC, ceea ce conduce la distanţe mari(40 ÷ 80 km) între SSTE adiacente, respectiv la un număr
redus de STE ce trebuie instalate;
- permit funcţionarea în paralel a transformatoarelor de putere din STE adiacente, prin intermediul LC şi deci, alimentarea
bilaterală a zonelor fider ale LC (cu consecinţa ameliorării nivelului de tensiune în LC şi solicitării mai uniforme a instalaţiilor
fixe de tracţiune electrică);
- în plus, schemele de SSTE de c.a. monofazat de frecvenţă industrială se încadrează simplu în sistemul electroenergetic
general.

D. Rolul aparatelor de comutare în schemele electrice de conexiuni

Comutarea (închiderea, deschiderea) diverselor căi (circuite) de energie electrică şi localizarea defectelor în instalaţii se
realizează cu ajutorul întreruptoarelor.
Întreruptoarele sunt aparate de comutare a circuitelor de ÎT atât în prezenţa curenţilor de lucru cât şi a curenţilor de
suprasarcină sau scurtcircuit. Cu ele se realizează toate operaţiile de închidere, deschidere în regim de mers în gol, de mers la
sarcină normală sau la scurtcircuite.
Declanşarea rapidă automată în caz de scurtcircuit, este operaţia principală şi cea mai importantă a întreruptoarelor, prevenind
avarierea şi distrugerea echipamentelor electrice datorate curenţilor de scurtcircuit. De asemenea, un rol important îl au
întreruptoarele în eliminarea abaterilor posibile de la funcţionarea normală a sistemului energetic (perturbaţii în alimentarea cu
energie electrică, pierderea stabilităţii agregatelor ce funcţionează în paralel, etc.). Prin declanşare întreruptoarele localizează
zonele defecte separându-le de restul reţelei.
Având capacitatea de a întrerupe sau restabili curentul de scurtcircuit, întreruptoarele se folosesc împreună cu dispozitivele de
automatizare (RAR) pentru a încerca restabilirea regimului normal de funcţionare după defectele trecătoare care dispar odată cu
dispariţia tensiunii.
Întreruptoarele sunt elementele importante cele mai solicitate, mai complexe şi mai scumpe din instalaţii. Ele trebuie montate
în schemă astfel încât să poată fi uşor revizuite, reparate sau înlocuite.
Separatoarele sunt aparate de comutare, care separă în mod vizibil şi cu suficientă izolaţie conductoarele unui circuit în
scopul protejării personalului care lucrează în instalaţie. Separatorul este un aparat mecanic de conectare care, pentru motive de
securitate, asigură în poziţia deschis o distanţă de izolare predeterminată între bornele fiecărui pol.
Separatorul se utilizează pentru a deschide sau închide un circuit atunci când un curent de intensitate neglijabilă este interrupt
sau stabilit şi atunci când nu se produce nici o schimbare de tensiune la bornele fiecărui pol al separatorului.
Deschiderea separatorului se face totdeauna în urma întrerupătorului corespunzător iar închiderea se face înaintea acestuia. În
unele cazuri separatoarele se folosesc pentru deconectarea unor curenţi mici (curenţi de mers în gol a transformatoarelor mici şi a
LEA scurte).
Ele se mai folosesc în schemele circuitelor electrice primare pentru realizarea unei anumite configuraţii de funcţionare a
instalaţiei, care configuraţie este apoi definitivată cu ajutorul întreruptoarelor.
Separatoarele se mai folosesc pentru legarea vizibilă la pământ a unei părţi din instalaţie fără tensiune (în acest scop se
folosesc mai puţin separatoarele speciale şi mai mult cuţite suplimentare ale separatoarelor din schemă). Oricare ar fi rolul
separatoarelor în schemă, acestea neputând comuta curenţi, vor fi manevrate numai atunci când prin comutarea lor nu se produce
nici o schimbare de tensiune la bornele oricărui pol al său. Practic această situaţie poate apare în două cazuri:
- separatorul se găseşte pe acelaşi circuit (înseriat) cu un alt aparat de comutare care este deschis,;
- separatorul este şuntat de un circuit de impedanţă zero.
Există între întreruptoare şi separatoare o clasă intermediară de aparataj de ÎT care are capacitatea de a comuta (întrerupe sau
restabili) curentul normal de sarcină dar nu pe cel de scurtcircuit. Acestea poartă numele de separatoare de putere sau
întreruptoare de sarcină. Sunt mai simple şi mai ieftine decât întreruptoarele şi se folosesc în special la MT pe circuitele de mai
mică importanţă, de obicei combinate cu siguranţe fuzibile legate în serie. La folosirea unei astfel de combinaţii comutările din
regim normal se fac cu separatoarele de putere sau
întreruptoarele de sarcină respective iar separarea unui scurtcircuit se face de către siguranţele fuzibile.
 O combinaţie similară se face în cazul circuitelor de curent normal foarte mic (exemplu circuit transformator de tensiune)
între separatoare şi siguranţe fuzibile.
Siguranţele fuzibile de ÎT sunt aparate care asigură, prin deconectare, protecţia instalaţiilor faţă de curenţii de scurtcircuit şi
faţă de suprasarcinile inadmisibile.
Siguranţa fuzibilă este un aparat de conectare şi de protecţie care întrerupe în mod automat curentul în limita puterii sale
nominale de rupere prin topirea unei părţi a căii de curent.
Elementul fuzibil al siguranţei se conectează în serie în circuitul instalaţiei protejate şi este topit direct de curentul de
scurtcircuit sau curentul de suprasarcină care trece prin acesta.
Întreruptorul cu ulei puţin are mecanism de tipul MR pentru acţionarea lui. Aceste tipuri de mecanisme utilizează pentru
închidere şi deschidere energia înmagazinată în resoarte întinse (tensionate). Ele sunt cuplate cu întreruptorul pe care-l
acţionează. Aceste resoarte sunt armate manual sau automat cu ajutorul unui servomotor, atât pentru închidere cât şi pentru
deschidere. Acest principiu de acţionare asigură închiderea bruscă a aparatului cu toată securitatea, independent de viteza de
manevră a operatorului.
Caracteristicile tehnice ale mecanismului MR-2 sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1.

Nr. crt. Caracteristici U.M MR-2

1. Lucrul mecanic de Nm 500

închidere

2. Unghiul de rotaţie a axului grade 155

3. Caracteristicile motorului Tensiunea de alimentare V 110; 220

de

armare a resortului Curent mediu absorbit A 1

4. Caracteristicile Puterea absorbită VA 150

electromagneţilor de
închidere şi deschidere Tensiunea de alimentare V 110Vc.c

24Vc.c.

110Vc.a.

5. Timpul de rearmare sec. 59

6. Masa kg. 140

7. Tipul întreruptorului IO - IO-15-630

acţionat
IO-20-400

10-20-2500
 Reprezentare schematică a mecanismului de armare a resoartelor MR 2-3. S1, S2, S3, S4, - Sursă de alimentare ; BI - Buton
îchidere; BD - Buton de deschidere; LV, LR - Lămpi de semnalizare

Întrerupătoarele de putere de înaltă tensiune de tipul GL 311F1/ 4031 P/VE şi GL 312F1/ 4031 P/VE, cu hexaflorura de
sulf ( SF 6 ) reprezintă o parte integrantă a substaţiilor de tracţiune electrică modernizate, înlocuind vechile întrerupătoare IO 110
KV sau IUP 110 KV.
Întrerupătoarele de putere sunt destinate distribuirii energiei electrice în reţelele electrice de înaltă tensiune. Ele sunt utilizate
împreună cu alte aparataje de comutare în staţii de transformare şi constituie o caracteristică principală de funcţionare şi de
siguranţă. În cazul unei avarii de reţea, întrerupătoarele de putere întrerup în mai puţin de câteva milisecunde curenţii de
scurtcircuit care apar. De obicei, aceste întrerupătoare sunt comandate de la distanţă.
Un întrerupător de putere este compus din coloane de poli, cadru de bază şi acţionare.
Coloanele de poli sunt compuse dintr-un izolator al contactorului pentru izolarea tensiunii de lucru la pământ, şi un izolator al
camerei, în care se află unitatea de întrerupere.
Cadrul principal este executat în forma unei construcţii sudate de oţel zincat.
Acţionarea este compusă dintr-o construcţie din oţel auto-portantă, protejată împotrivă coroziunii. Uşa, podeaua şi partea din
spate, ca şi părţile laterale detaşabile şi acoperişul sunt din tablă de aluminiu.
Coloanele de poli formează cu ţevile pentru gaz un spaţiu comun pentru gaz. Contactele mobile ale unităţii de întrerupere
sunt legate cu acţionarea prin intermediul barelor de izolare, al arborilor rotativi şi al manetei din coloana de pol, dar şi prin
barele de legătură din cadrul de bază.
În cazul unei întreruperi de curent, se realizează într-un interval mai mic decât câteva milisecunde trecerea de la poziţia
"PORNIT " la poziţia "OPRIT".
 În timpul acestei mişcări de OPRIRE, sunt separate mai întâi contactele principale. Arcul electric, care se formează între
contactele pentru arc electric, care se deschid în consecinţă, este stins printr-un curent de gaz în interiorul unităţii de întrerupere.
Contactele principale deschise deja nu suferă eroziunea datorată arcului electric.
În cazul întrerupătoarelor de putere din generaţia a-3-a, presiunea necesară a gazului dintr-o cameră de presiune este produsă
independent prin energia arcului de lumină, independent de curentul electric. Acţionarea furnizează doar energia necesară pentru
deplasarea contactului de cuplare şi sarcina mecanică auxiliară pentru deconectarea sigură a curenţilor mici.
La conectare, se închid mai întâi contactele pentru arc electric şi apoi contactele principale.
Poziţia de comutare este vizualizată cu ajutorul afişajului pentru poziţia de comutare.
Pentru salvarea energiei de comutare necesare, arcul de anclanşare din acţionare este întins de un angrenaj cu ajutorul unui
electromotor. Arcurile principale de decuplare (oprire) se află în coloanele de pol, fiind astfel întinse la fiecare mişcare de cuplare
(pornire).
Şi în cazul în care alimentarea cu energie a motorului este defectă, rezervorul pentru energia arcului conţine astfel destulă
energie mecanică pentru efectuarea secvenţei O-CO.
Prin acţionarea electrică a bobinelor de pornire, respectiv de oprire, se deblochează clicheţilor şi se eliberează astfel energia
arcurilor pentru comutare. Energia arcurilor este transmisă prin intermediul pârghiei de legătură şi a tijelor de transmisie în
exteriorul şi în interiorul coloanelor de pol înspre sistemul de contact.

Întreruptor CBR 25
CBR este un întreruptor monofazat pentru aplicaţii la căile ferate, a cărui funcţionare se bazează pe o tehnologie combinată
de vacuum si scăderea presiunii unui gas izolat. CBR este disponibil in variante cu un singur pol sau cu doi poli. Varianta cu doi
poli este folosită în general pentru catenara dublu alimentată. Toate componentele sunt montate in interiorul unui recipient etanş
de otel sudat, asigurând un ansamblu sigilat pe viaţă. Nu este necesară nici un fel de întreţinere. Controlat prin telecomanda, CBR
poate fi de asemenea deconectat manual mecanic pentru cazuri de urgenţă sau pentru asigurarea securităţii. Un indicator de
poziţie vizibil de la nivelul solului da informaţii precise cu privire la poziţia întreruptorului. CBR a fost îmbunătăţit si dezvoltat
cu ajutorul companiilor de transporturi feroviare de top, pentru obţinerea unei exploatări sigure si asigurarea unei securităţi in
funcţionarea feederilor de alimentare respectiv a surselor de alimentare a catenarei.
CBR este disponibil in variante cu un pol sau cu doi poli. Varianta cu doi poli are doi poli identici care funcţionează sincron
(de exemplu întreruptor de feeder şi întreruptor din celula trafo).

Polul electric al Întreruptorului CBR 25

Cilindrul etanş
Întreruptorul cu vacuum este montat in interiorul unui cilindru complet etanşeizat prin sudare fabricat din oţel inoxidabil
asigurând o garnitura perfect sigilată.
Gazul izolant este SF6 la presiune scăzută (0.5 bar relativ). Nivelul foarte scăzut al pierderilor prin scurgerile de gaz asigură o
durată de funcţionare de peste 30 de ani. Pentru siguranţa personalului, pe cilindru este sudata o supapa de refulare si siguranţa
pentru cazurile de funcţionare defectuoasă sau stingerea defectuoasă a arcului electric.
Senzorul de presiune
CBR este echipat cu un echipament de monitorizare a presiunii SF6. Nivelul scăzut al presiunii (0,3bar) este semnalizat
printr-un contact normal închis dacă valoarea presiunii este corectă. Această informaţie este transferată la centrul de control al
dispozitivului.
Întreruptorul de vacuum
Întreruperea este realizata folosindu-se ultima generaţie de întreruptoare de vacuum AREVA: cu controlul arcului electric în
câmp magnetic axial pentru o mai buna performanţă.
Actuatorul
Funcţionarea se bazează pe un actuator magnetic, un eficient mecanism bistabil cu magneţi permanenţi, instalaţi in cilindrul
sigilat şi etanşat de otel inoxidabil. Acest sistem înlocuieşte sistemul de cuplaj acţionat de motor. Figurile de mai jos ilustrează
secvenţele de funcţionare.
In poziţia închis sau deschis, câmpul magnetic produs de magneţii permanenţi asigură două poziţii stabile. Pentru o comandă,
un curent care circulă prin bobină, creează un câmp magnetic puternic pentru mutarea contactului. Operaţiunea de deschidere este
garantată de o sursă suplimentară pentru asigurarea unei viteze independente indiferent de energia din bobina.
Nu este necesară nici un fel de întreţinere. Anduranţa mecanică şi electrică este garantata la 10 000 de acţionări.
Recipientul de otel inoxidabil permite operaţiuni de deschidere manuala a întreruptorului fără a fi compromisă integritatea
structurii cilindrului etanşat. Nu exista comanda mecanica pentru închidere.
Contacte auxiliare
Contactele auxiliare sunt direct conectate cu părţile în mişcare ale recipientului de vacuum. Trei perechi (3NO+3NC) de
contacte auxiliare sunt disponibile pentru scopuri personalizabile. Contacte adiţionale, suplimentare pot fi adăugate prin relee in
unitatea de control
 Întreruptor CBR varianta cu un pol

6.3. FIDERI DE ALIMENTARE ŞI ÎNTOARCERE

Alimentarea electrică a LC de la STE se asigură prin fiderii de alimentare (FA) care sunt, uzual, LEA din oţel-aluminiu
susţinute pe stâlpi de beton sau metalici. În general, racordul FA la LC este dublu, prin separatoare de fider acţionate manual sau
cu servomotor.
Returul curentului electric de tracţiune la bornele secundare corespunzătoare ale
transformatoarelor de putere din STE de c.a., se face prin şinele metalice ale (căii de rulare) CR şi de la acestea prin fiderii de
întoarcere (FÎ),realizaţi în cablu sau aerian.
La şinele metalice ale CR, conexiunea FÎ se efectuează în mod diferenţiat, în funcţie da soluţia de echipare a CR cu circuite
de cale (reprezentând circuite electrice de semnalizare şi comandă, care utilizează drept conductoare porţiuni din şinele metalice
ale CR):
- la CR neechipate cu circuite de cale, conexiunea FÎ se face direct la şine;
- la CR echipate cu circuite de cale monofilare, conexiunea se face direct la şina de tracţiune;
- la CR echipate cu circuite de cale bifilare, conexiunea la şine se face indirect, prin intermediul unor bobine de joantă.

6.4. TELEMECANIZARE
Telemecanizarea cuprinde instalaţiile de telecomandă şi telesemnalizare.
Telecomanda permite efectuarea comenzilor de la distanţă a aparatajului din instalaţiile de electrificare.
Telesemnalizarea permite transmiterea semnalizărilor poziţiei aparatajului din instalaţiile de electrificare.
Suportul transmiterii informaţiilor pentru telemecanizare este firul telephonic sau fibra optică.

6.5. CIRCUITE SECUNDARE

Circuitele electrice secundare deservesc circuitele electrice primare şi se caracterizează prin faptul că nu sunt parcurse de
fluxul principal de energie care circulă spre consumatori precum şi prin niveluri reduse ale tensiunii (de exemplu Un=220 V,
curent continuu) şi foarte reduse ale curenţilor (de exemplu In=5 A, în secundarul transformatoarelor de curent).
Circuitele secundare se împart în circuite de comandă şi circuite de control.
Circuitele de comandă servesc la acţionarea voită (de la faţa locului sau de la distanţă) a diverselormecanisme aparţinând
aparatelor de conectare (întreruptoare, separatoare) şi de reglaj.
Circuitele de control sunt cele care deservesc instalaţiile de informare (semnalizare, măsură, înregistrări diverse), blocaj
(pentru evitarea manevrelor greşite – blocaje operative, protejăriipersonalului de exploatare – blocaje de siguranţă, protejării
instalaţiilor tehnologice – blocaje tehnologice), sincronizare, protecţie prin relee şi automatizare.
Principalele aparate ale circuitelor secundare dintr-o staţie electrică sunt amplasate într-o cameră (ce poate fi cameră de
comandă, cameră de supraveghere sau cabină de relee), pe panouri sau pe pupitre, ansamblul acestor panouri şi pupitre formând
tabloul de comandă.
 Legătura aparatelor circuitelor secundare cu aparatele din circuitele primare pe care le deservesc, se realizează cu ajutorul
unui foarte mare număr de cabluri speciale de circuite secundare (fiecare cablu are mai multe conductoare izolate
corespunzătoare nivelului de tensiune redus), conductoare care datorită curenţilor relativ mici, au secţiune ce obişnuit nu
depăşeşte 2,5 mm2. Cablurile de circuite secundare sunt pozate în canale speciale de cabluri.
Serviciile proprii ale staţiilor electrice (consumatorii proprii tehnologici) se împart în servicii de curent alternativ şi servicii
de curent continuu.
Serviciile proprii de curent alternativ sunt formate din instalaţiile de răcire ale transformatoarelor (autotransformatoarelor),
instalaţiile de reglaj ale transformatoarelor (autotransformatoarelor), instalaţiile de încărcare ale bateriei de acumulatoare,
instalaţie de ventilaţie a încăperii bateriei de acumulatoare, dispozitivele de acţionare ale întrerupătoarelor şi separatoarelor,
instalaţia de aer comprimat, instalaţia de stingere a incendiilor, instalaţia de telecomunicaţii, instalaţia de iluminat, etc.
Serviciile proprii de curent continuu sunt formate din iluminatul de siguranţă, unele dispozitive de acţionare a aparatelor,
consumatorii ce nu admit întreruperi în funcţionare, etc.
Instalaţiile auxiliare din staţiile electrice sunt formate din instalaţiile menţionate anterior la servicii proprii (sunt atât servicii
proprii cât şi instalaţii auxiliare) precum şi din: bateria de acumulatoare, instalaţia de legare la pământ, instalaţia de protecţie
împotriva loviturilor directe de trăsnet, etc.

VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR
1. În ce categorii se împart instalaţiile electrice ale staţiilor şi posturilor de transformare?
2. Definiţi o staţie de racord adânc?
3. Ce conţine celula 110 kv, dintr-o substaţie de tracţiune electrică?
4. Ce conţine celula trafo 16 MVA, dintr-o substaţie de tracţiune electrică?
5. Descrieţi întrerupătorul cu ulei puţin.
6. Descrieţi mecanismul MOP, de acţionare a întrupătorului IO 110 Kv.
7. Care sunt principalele caracteristici tehnice ale unui separator?
8. Care sunt principalele caracteristici tehnice ale unui izolator de ancorare compozit ITS – CF ?
9. Descrieţi camera de stingere a unui întrerupătorul cu ulei puţin de medie tensiune.
10. Care sunt principalele caracteristici tehnice a unui întrupător IO 110 Kv?
 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
CENTRUL NAŢIONAL DE CALIFICARE ŞI INSTRUIRE FEROVIARĂ - CENAFER

MODULUL 7

Instalaţiile liniei de contact

2011
„Investeşte în OAMENI!”
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2: „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”
Domeniul major de intervenţie 2.3 „Acces şi participare la formare profesională continuă”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/80/2.3/S/55283
Titlul proiectului: „Calificarea angajaţilor din transporturile feroviare”

MODULUL 7
Instalaţiile liniei de contact

Elaborare expert - Ionel-Petrică Moldovan

suport de curs: expert coordonator – Vasile Honcan
 7.1. TIPURI DE SUSPENSII CATENARE
Linia de contact (LC) constituie partea instalaţiilor fixe de tracţiune electrică, prin care se asigură transportul, energiei
electrice în lungul căii de circulaţie şi de la care locomotiva electrică se alimentează printr-un contact electric alunecător (numit
pantograf). În fapt, LC realizează conexiunea electrică între STE și locomotivă.
Principalele părţi componente ale LC sunt: suspensia de contact şi instalaţiile de susţinere ale suspensiei de contact.
LC pune două categorii de probleme:
- mecanice, legate de evitarea desprinderii captatorului de curent al locomotivei de pe firul de contact şi menţinerea
constantă a presiunii de contact în orice regim de funcţionare al locomotivei;
- electromagnetice, legate de influenţele electrostatice, inductive şi galvanice ale LC asupra
reţelelor electrice de joasă tensiune din vecinătate.
În functie de complexitatea lor suspensiile catenare pot fi clasificate astfel:
I. Suspensii catenare simple, compuse din LC care este suspendat de cablul purtător. Elementele de susținere numite
pendule pot fi:
- simple, la care LC este suspendat direct de cablul purtător;
- elastice, compuse dintr-un conductor de bază și două sau mai multe pendule elastice, care asigură o uniformizare a
elasticităţii suspensiei catenare, înbunătățindu-i astfel priza de curent;
II. Suspensii catenare compound la care LC este suspendat prin pendule de un cablu purtător intermediar, care la rândul lui
este legat tot prin pendule de un cablu purtător principal. Datorită faptului că această suspensie realizează o elasticitate uniformă
de-a lungul căii ferate, ea se utilizează pentru vitezele de circulație foarte mari.

A. Scheme de ancorare

Capetele conductoarelor longitudinale ale suspensiei catenare care fac parte dintr-o zonă de ancorare se pot lega direct la
instalaţiile de sprijin, în cazul acesta sistemul de ancorare este numit rigid. Când capetele conductoarelor se leagă prin
intermediul dispozitivelor de menţinere constantă a efortului de întindere, denumite compensatoare, sistemul de ancorare este
denumit compensat.
În functie de modul de ancorare a conductoarelor longitudinale , suspensiile catenare se împart în:
-suspensii catenare necompensate , la care FC şi CP sunt ancorate rigid;
-suspensii catenare semicompensate , caracterizate prin ancorare rigida a CP, şi ancorare compensata a FC;
 - suspensii catenare complet compensate, caracterizate prin ancorare compensată a FC si CP.

Zonele de ancorare au lungimi variind de la 150m pana la 1.600m, fiind condiţionate de lucrările de artă şi de profilul diferit
al liniilor.
Se deosebesc următoarele moduri de realizare a zonelor de ancorare :
- un capăt al zonei este ancorat rigid, iar la celălalt capăt zona este ancorată semicompensat;
- un capăt al zonei este ancorat rigid, iar la celălalt capăt zona este ancorată complet compensată;
 - la ambele capete zona este ancorată semicompensat, iar la mijlocul zonei se află ancorarea mediană;
- la ambele capete zona este ancorată complet compensat, iar la mijlocul zonei se află ancorarea mediană;
- la un capăt zona este ancorată semicompensată şi la celălalt capăt zona este ancorată complet compensată, zona de ancorare
fiind prevazută cu ancorare mediană semicompensată şi cu ancorare mediană complet compensată.
În funcţie de poziţia FC în raport cu CP deosebim:
- suspensii catenare verticale, ce se caracterizează prin menţinerea CP şi a FC în acelaşi plan vertical , cele două
conductoare fiind legate între ele cu pendule verticale;
- suspensii catenare oblice , ce se caracterizează prin menţinerea CP în plan orizontal, în axa căii ferate , iar FC tras
la zigzag. În acest caz se utilizează pendule oblice faţă de axa căii;
- suspensii catenare ondulate , ce se caracterizează prin opoziţia de fază a proiecţiilor traseelor CP şi a FC în plan
orizontal. Cele două conductoare sunt legate între ele cu pendule secante la axa căii;

7.2. POSTURI DE SECŢIONARE, DE SUBSECŢIONARE

ŞI DE LEGARE ÎN PARALEL
Secţionarea longitudinală a LC între două STE adiacente, se realizează la nivelul posturilor de secţionare şi de subsecţionare.
Posturile de secţionare (PS) reprezintă instalaţii fixe, de tip exterior, amplasate pe LC aproximativ la jumătatea distanţei
dintre două STE adiacente, care permit scoaterea de sub tensiune a LC, respectiv conectarea acesteia, pentru necesităţi de
exploatare, întreţinere şi protecţie. În cazul CR duble, PS realizează şi legarea în paralel a celordouă LC.
 Din punct de vedere funcţional, PS pot fi normal închise sau deschise, în cazul PS normal închise, zona fider a LC este
alimentată de la două capete, adică transformatoarele de putere ale STE adiacente funcţionează în paralel. Aceste PS sunt cele
mai răspândite şi au, în regim normal de alimentare, întreruptoarele şi separatoarele închise. PS normal deschise se utilizează
numai în cazul când transformatoarele de putere din STE adiacente nu pot funcţiona în paralel. În aceste situaţii trebuie realitate
zone neutre în LC lângă PS.
Un PS pentru o LC de c.a. monofazat are următorul echipament electric al circuitelor primare ale.: un întreruptor
(monopolar) sub sarcină , două separatoare (monopolare) acţionate cu servomotor , două transformatoare de măsură de tensiune ,
care încadrează întrerupătorul şi două descărcătoare cu rezistenţă variabilă , pentru protecţia echipamentului electric al PS
împotriva supratensiunilor (atmosferice şi de comutaţie) provenind din LC. Întreruptorul sub sarcină şi separatoarele permit, în
caz de intervenţii sau reparaţii, scoaterea de sub tensiune a LC de o parte şi de alta a PS. De asemenea, separatoarele, asigură
punerea şi scoaterea de sub tensiune a zonei neutre ZN. Transformatoarele de tensiune sesizează lipsa sau prezenţa tensiunii în
LC şi, corespunzător, servesc la declanşarea automată a întreruptorului la dispariţia tensiunii în LC, respectiv la anclanşarea
acestuia la restabilirea tensiunii în LC, de ambele părţi ale PS.
În cazul unei CR duble, PS posedă patru întreruptoare sub sarcină prin care se realizează şi legarea în paralel a celor două LC.
Pentru protecţia personalului de exploatare împotriva tensiunilor de atingere periculoase, în PS toate părţile metalice ale
echipamentului electric care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care accidental pot ajunge sub tensiune, se leagă la instalaţia
de punere la pământ a PS.
Posturile de subsecţionare (PSS) sunt instalaţii fixe exterioare, amplasate pe LC aproximativ la jumătatea distanţei dintre o
STE şi un PS, care îndeplinesc atât o funcţie de exploatare, asigurând secţionarea longitudinală suplimentară a LC pe porţiuni
mici (afectând prin aceasta foarte puţin circulaţia cu ocazia lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la LC) şi legarea în paralel a LC
în cazul CR duble, cât şi o funcţie de protecţie, permiţând localizarea automată a porţiunii defecte, în caz de scurtcircuit în LC.
Un PSS pentru o LC de c.a. monofazat pentru CR duble are următorul echipament electric al circuitelor primare: trei
întreruptoare sub sarcină, din care două sunt pentru secţionarea longitudinală acelor doua LC, iar al treilea pentru legarea în
paralel a LC, un transformator de măsură de tensiune racordat la o LC, pentru semnalizarea lipsei de tensiune în LC şi un
descărcător cu rezistenţa variabilă pentru protecţia la supratensiuni. În dreptul PSS, pe fiecare LC se prevede câte o lamă de aer,
având rolul de a desface, dacă este necesar, legătura electrică dintre STE adiacente PSS.
Toate părţile metalice ale PSS care în mod normal nu sunt sub tensiune se leagă la instalaţia da punere la pământ a PSS, la
care se racordează şi descărcătorul cu rezistenţă variabilă .
Posturile de legare in paralel (PLP) reprezintă instalaţii fixe, similare constructiv cu PS sau PSS, care se amplasează la
mijlocul distanţei dintre o STE şi un PS, atunci când în schema generală a STE nu sunt prevăzute PSS şi care realizează o legare
în paralel suplimentară a LC corespunzătoare CR duble.
Montarea PLP pe LC are ca scop asigurarea unei distribuţii mai uniforme a curenţilor în LC de pe CR duble şi obţinerea unei
reduceri suplimentare a căderilor de tensiune şi a pierderilor de energie în LC. PLP sunt echipate cu un singur întreruptor sub
sarcină, acţionate automat la apariţia sau dispariţia tensiunii în LC. PLP nu îndeplinesc nici o funcţie de protecţie. Ca şi la PS sau
PSS, toate părţile metalice ale PLP care în mod normal nu sunt sub tensiune se leagă la instalaţia de punere la pământ a PLP.

7.3. INSTALAŢII DE SPRIJIN ALE LINIEI DE CONTACT

A.Stâlpii de sprijin ai suspensiei de contact
Stâlpii de sprijin ai suspensiei de contact se confecţionează din beton armat (precomprimat) sau din profile de oţel şi, în
funcţie de poziţia ocupată şi de rolul îndeplinit în cuprinsul zonei de ancorare, se clasifică în;
- stâlpi de ancorare, amplasaţi la capetele zonei de ancorare şi solicitaţi la eforturi orientate atât în lungul, cât şi perpendicular
pe calea de circulaţie;
- stâlpi de trecere, care, ca poziţie, preced stâlpii de ancorare în joncţiunile zonelor de ancorare, iar, după natura solicitării lor,
se aseamănă cu stâlpii intermediari;
- stâlpi intermediari (cei mai numeroşi), amplasaţi în cadrul zonei de ancorare şi solicitaţi la eforturi pe direcţie
perpendiculară pe axa căii.
B. Fundaţii şi ancore

7.4. INSTALAŢIILE DE SUSŢINERE A SUSPENSIILOR CATENARE

 Sistem de alimentare prin LC, de tip feroviar.

Instalaţiile de susţinere a suspensiei de contact au rolul de a asigura poziţia corespunzătoare a acesteia în raport cu calea de
circulaţie.

A. Firul de contact

Firul de contact are în secţiune aria nominală de 50 ÷ 600 mm2 şi o formă adaptată la fixarea uşoară în cleme . El se execută
din cupru electrolitic (tras la rece din bare), oţel-cupru, oţel-aluminiu, cadmiu-cupru etc.
Pentru ca uzura captatorului de curent al locomotivei să fie uniformă, dispunerea în plan orizontal, deasupra căii de
circulaţie, a firului de contact se face, de obicei, în zigzag şi nu în axa (sau aliniamentul) căii.
Pentru realizarea unui captaj cât mal bun al curentului electric de la LC aeriene, fără desprinderea patinei culegătorului de
curent al locomotive, de pe firul de contact, îndeosebi la viteze mari de circulaţie, se impun următoarele condiţii mecanice:
- păstrarea paralelismului dintre LC şi calea de circulaţie, în plan vertical;
- elasticitate mecanică redusă şi cât mai uniformă pe întreaga deschidere a LC.
Aceste condiţii sunt satisfăcute dacă valoarea efortului de întindere a firului de contact este mare, dacă distanţa între punctele
de susţinere a LC este mică, dacă masa firului de contact este redusă etc.
În funcţie de poziţia firului de contact în raport cu cablul purtător, suspensiile catenare se clasifică în: verticale , caracterizate
prin menţinerea cablului purtător şi a firului de contact, în acelaşi plan vertical (pendulele care le leagă fiind verticale), oblice , la
care cablul purtător, este menţinut în axa căii (pendulele fiind oblice) şi ondulate , caracterizate prin opoziţia de fază între
proiecţiile traseelor cablului purtător, respectiv firului de contact, în plan orizontal (pendulele fiind secante la axa căii).

B. Zone de Ancorare

Pentru menţinerea efortului de întindere a firului de contact şi a cablului purtător, în vederea asigurării paralelismului dintre
LC şi calea de circulaţie (respectiv, a săgeţii firului de contact în limitele admisibile), se impune segmentarea mecanică
longitudinală a suspensiei catenare în tronsoane de 150 ÷ 2000 m, numite zone, (sau sectoare) de ancorare.
Capetele conductoarelor longitudinale ale suspensiei catenare, care delimitează o zonă de ancorare, se leagă la instalaţiile de
susţinere a suspensiei de contact, uzual, prin intermediul unor dispozitive de întindere, numite compensatoare.
La joncţiunea dintre două zone de ancorare adiacente din lungul căii de circulaţie trebuie asigurată trecerea captatorului de
curent al locomotivei de pe firul de contact al unei zone de ancorare pe cel al zonei următoare, fără micşorarea vitezei
locomotivei şi fără slăbirea prizei de curent.
 C. Console

Consolele reprezintă suporturi cu tiranţi utilizate la susţinerea şi fixarea cablurilor purtătoare şi a firelor de contact. Poziţia în
spaţiu a consolelor se reglează într-un plan ortogonal la calea de circulaţie. În funcţie de numărul de LC pe care le acoperă şi le
deservesc, consolele pot fi simple sau duble. La rândul lor, consolele simple pot fi realizate cu tirant comprimat (dacă sunt
montate pe suporţi plantaţi pe partea interioară a curbelor căii de circulaţie) sau cu tirant tensionat (dacă sunt fixate pe suporţi
amplasaţi în aliniament sau pe partea exterioară a curbelor căii de circulaţie).
 D. Fixătoarele

Rolul fixătoarelor la linia de contact este de a crea zig-zagurile şi devierea firului de contact în dreptul stâlpilor, cât şi pentru
limitarea devierilor firului datorită vântului. Deoarece fixătoarele măresc rigiditatea nodului de la stâlp, iar pantograful resimte
această greutate cu o masă concentrată, trebuie să se acorde o mare atenţie montării lor; de asemenea, trebuie ca fixătoarele să fie
cât mai uşoare şi să aibă articulaţii cât mai bune, pentru a se putea deplasa în plan vertical şi în lungul căii.
Fixătoarele sunt supuse unor eforturi diferite: astfel la un zig-zag negativ fixătorul este supus unui efort de întindere, iar la un
zig-zag pozitiv el este supus unei forţe de compresiune.
Un fixător se compune din:
- port fixător care are la un capăt introdusă o mufă terminală;
- mufă 1 cu pinten şi ochi care se introduce pe port fixător;
- fixătorul propriu.
 E. Dispozitivul antivânt

Dispozitivul antivânt care se montează pe portfixător şi fixător având dublu rol, primul să elimine efectul de pendulare a
suspensiei catenare în condiţiile de vânt foarte puternic şi al doilea de a elimina căderea în gabarit a fixătorului în cazul ruperii
clemei de la fixător.
 F. Montarea şi reglarea legăturilor electrice

Scopul montării legăturilor electrice la suspensiile catenare este de a realiza un contact sigur între conductoare atât în cazul
asigurării lor în paralel, cât şi în cazul continuităţii electrice longitudinale ale zonelor de ancorare.Prin aceste legături electrice se
obţine o tensiune echilibrată între catenare.
După modul de folosire, aceste legături electrice se împart în legături:
a) transversale;
b) longitudinale;
c) derivaţii.

a) Legăturile electrice transversale se montează între conductoarele suspensiei catenare (adică între cablul purtător şi firul
de contact). Scopul electric în paralel este de a spori secţiunea de scurgere a curentului electric. Pe o zonă de ancorare se
montează trei legături transversale. Aceste legături sunt amplasate astfel: una la mijlocul distanţei de la ancorarea mediană la
compensator, a doua pe a doua jumătate a distanţei dintre ancorarea mediană şi compensator, iar a treia lângă ancorarea mediană.
Aceste legături se montează la o distanţă de aproximativ 8 m de la stâlpi. În figura 17.38 este reprezentată amplasarea legăturilor
electrice.
Legăturile electrice transversale, longitudinale şi derivaţiile se fac din conductor flexibil din cupru, cu secţiunea de 70 mm2.
La suspensiile semicompensate legăturile electrice transversale se fac cu spirale şi la fixarea acestora pe firul de contact se
aplică aceeaşi regulă de înclinare ca la pendulele simple.
În figura 17.39 este reprezentată o legătură transversală pentru suspensia semicompensată.
În cazul suspensiilor cu conductoare de întărire (fideri de întărire) pe zonă, aceste conductoare se leagă, de asemenea, de
suspensia catenară prin legături electrice, transversale montate din 120 m în 120 m. În figura 17.40 este reprezentată o legătură
electrică la fiderii de întărire.
La suspensiile complet compensate legăturile electrice transversale se execută fără spirale şi prinderea pe firul de contact se
face direct fără să se dea vreo înclinaţie (figura 17.41).
 b)Legăturile electrice longitudinale se montează la joncţiunile zonelor de ancorare, de o parte şi de alta a joncţiunii, adică în
lungimea deschiderii intermediare la circa 4 m de stâlpul de trecere(figura 17.42, 17.43). Se montează, de asemenea, la
macazurile aeriene.

G. Traversele rigide

Traversele rigide constituie grinzi metalice cu rol de susţinere al suspensiilor catenare pentru un număr de 8÷10 LC. Dacă
este necesar, pe stâlpii care susţin rigla metalică a traversei rigide se montează şi console, numărul LC acoperite crescând astfel
cu încă una sau două.
 Schema de montaj a traversei rigide:
1- rigla metalică; 2- montant; 3- izolator de secţionare; 4- fixător; 5- consolă

H. Traverse elastice

Traversele elastice reprezintă ansambluri de cabluri (purtătoare şi de fixare) suspendate pe stâlpi metalici, transversal faţă de
LC şi calea de circulaţie, servind la susţinerea unui număr mare de suspensii catenare (de exemplu, în staţii şi triaje feroviare).

I. Izolatoare de secţionare

Izolatoarele de secţionare se intercalează în suspensia catenară cu scopul de a separa linia de contact în secţii independente.
Intercalarea acestor izolatoare se face în fiecare conductor, unde este necesară crearea separării electrice. In cablul purtător
izolatorul se intercalează direct. La firele de contact, intercalarea trebuie făcută astfel încât să fie asigurată trecerea fără obstacole
a pantografelor. Intercalarea izolatoarelor în linia de contact se face mai sus de nivelul de trecere a pantografelor.
De aceea, pentru a nu acosta izolatoarele pantograful trebuie să gliseze pe un fir suplimentar sau pe ghidaje speciale.
 Tipuri de izolatoare de secţionare: a-de
gabarit mare; b -pentru gabarit redus; c-
b) pentru viteze mari;-
d-utilizate pe căi ferate elene

J. Zone neutre

Zonele neutre sunt porţiuni izolate intercalate în linia de contact, care fie că în mod normal nu se află sub tensiune, fie că se
poate scoate uşor de sub tensiune.Zonele neutre se amplasează astfel ca toate pantografele unei locomotive care trece peste
joncţiunea zonei de ancorare să treacă mai întâi de pe firul de contact al unei zone de ancorare pe zona neutră şi apoi, de pe zona
neutră, pe firul de contact al celeilalte zone de ancorare.
Nu se admite sub nici o formă ca pantografele să acopere simultan ambele intervale aeriene, deoarece aceasta ar duce la
scurtcircuitarea conductoarelor, ce pot fi cu faze diferite. Pentru evitarea acestei situaţii, lungimea zonei neutre se ia mai mare
decât distanţa dintre pantografele extreme ale locomotivelor electrice, în cazul tracţiunii multiple sau dintre pantografele extreme
ale unei rame electrice.
Amplasamentul acestor zone trebuie făcut în zone cu rezistenţe la înaintare cât mai reduse, deoarece trecerea locomotivelor
electrice sau a ramelor electrice pe sub zonele neutre se face prin inerţie.
Pentru ca mecanicii de pe locomotivă să ştie unde trebuie să deconecteze şi să conecteze motoarele de tracţiune, aceste zone
se semnalează cu balize avertizoare şi indicatoare. Aceste semnale se amplasează pentru ambele sensuri de circulaţie a trenurilor,
chiar şi pe acele linii pe care se circulă într-un singur sens.
In figura 17.36 este prezentat modul de semnalizare a zonelor neutre.
 La aceste zone neutre se montează şi separatoare cu ajutorul cărora se poate pune sub tensiune zona neutră cu scopul ca în
momentul când un tren în caz de forţă majoră s-a oprit în zonă neutră să poată fi scos de pe această porţiune.
Căile ferate române au utilizat în instalaţiile de electrificare zone neutre cu patru deschideri (fig. 17.37). Zona are două
sectoare distincte: zona sub tensiune şi zona neutră.

K. LC în zona lucrărilor de artă

Pentru trecerea suspensiei catenare pe sub lucrările de artă cu gabarit redus (pasarele, viaducte şi poduri) s-au folosit o serie
de metode printre care:
- reducerea tensiunii nominale a liniei de contact instalată în lucrarea de artă;
- izolarea maselor lucrărilor de artă;
- ecranarea electrostatică.
Soluţiile cele mai bune care se adaugă continuitatea electrică şi mecanică a suspensiei de contact din lucrările de artă sunt
următoarele:
a) Trecerea integrală a catenarei pe sub lucrarea de artă;
b) Trecerea firului de contact pe sub lucrarea de artă, cu ancorarea cablului purtător.
La rândul său în funcţie de lungimea lucrării de artă şi de curentul de sarcină din catenară, fiecare dintre cele două soluţii se
poate realiza în două variante, astfel:
a1 - trecerea integrală a catenarei pe sub lucrarea de artă, cu suspendarea acesteia de lucrarea de artă;
a2 - trecerea integrală a liniei de contact pe sub lucrarea de artă, fără prinderea acesteia de lucrarea de artă;
b1 - trecerea firului de contact pe sub lucrarea de artă cu întreruperea continuităţii electrice a cablului purtător;
b2 - trecerea firului de contact pe sub lucrarea de artă cu menţinerea continuităţii electrice a cablului purtător.

K.a.1. trecerea integrală a catenarei pe sub lucrarea de artă, cu suspendarea acesteia de lucrarea de artă
 Pentru prevenirea apropierii cablului purtător aflat sub tensiune la o distanţă mai mică decât cea admisibilă, se montează pe
lucrarea de artă nişte limitatoare, aşa cum se vede în figura 20.1.

K.b.1. Trecerea firului de contact pe sub lucrarea de artă cu întreruperea continuităţii electrice a cablului purtător
Se aplică la pasajele superioare (pasarele din staţii sau poduri) situate pe linii ce necesită curenţi de lucru mici.
In figura 20.2 este prezentată o astfel de trecere a suspensiilor catenare pe sub o pasarelă.

L. linia de contact în tuneluri

Pentru fixarea liniei de contact la o anumită înălţime de nivelul superior al şinei şi pentru asigurarea unui zig-zag al firului de
contact faţă de axa căii, în tuneluri deosebim următoarele tipuri de instalaţii:
a) transversale;
b) cu console;
c) cu noduri.
a) susţineri transversale
Aceste tipuri de susţinere a liniei de contact în tuneluri sunt cel mai răspândite la electrificările feroviare, neavând nici un
grad de libertate, la rândul lor aceste transversale se clasifică în:
a1 - susţinere transversală flexibilă;
a2 - susţinere transversală rigidă.
 b) susţineri cu console.
Aceste instalaţii de susţinere şi fixare sunt destule de uzuale în electrificările feroviare, deoarece prezintă o serie de avantaje
prin folosirea lor în tuneluri:
- se elimină perforarea suplimentară a pereţilor tunelului pentru prinderea fixatoarelor (acestea se montează direct de
console);
- se reduce poziţia pe înălţime a izolatoarelor, ceea ce favorizează condiţiile de lucru (se reduce considerabil poluarea izo-
latoarelor); prin utilizarea consolelor în tuneluri se poate susţine şi fixa atât suspensia semicompensată, cât şi cea complet
compensată datorită faptului că consolele sunt rabatabile;
- se utilizează mai bine spaţiul liber al tunelului.
În figura 20.21 este prezentată o consolă fixată în tunel.

În funcţie de tipul instalaţiei de susţinere deosebim consolă cu dublă izolare şi transversal cu dublă izolare aşa cum se vede în
figura 20.22.

c) noduri de susţinere
Aceste instalaţii de susţinere sunt dintre cele mai simple şi se compun în general dintr-un izolator de susţinere fixat de bolta
tunelului prin intermediul unui bulon de scelment.
În funcţie de numărul gradelor de libertate aceste noduri se împart astfel:
c1 - noduri de suspensie cu două grade de libertate;
c2 - noduri de suspensie cu un singur grad de libertate.
 Nodurile c1 - aceste noduri de suspensie cu două grade de libertate se caracterizează prin aceea că pot pendula în ambele
planuri ale tunelului (transversal şi longitudinal). În figura 20.23 este prezentat un asemenea nod.
Nodurile c2 - aceste noduri de suspensie cu un singur grad de libertate se caracterizează prin aceea că pot pendula numai în
planul longitudinal al tunelului. Pentru o mai raţională utilizare a elementelor, cât şi pentru o mai bună folosire a spaţiului liber,
aceste noduri se execută în două forme „V" sau „L" (figura 20.24).

M.Linii de contact modernizate

Actualmente şi în ţara noastră se pune accent pe ridicarea vitezei de circulaţie a trenurilor electrice la maxim 200 km/h. Astfel
în anul 2000, s-a început reabilitarea şi modernizarea căilor ferate pe coridoare paneuropene:
- coridorul IV: CURTICI-BRAŞOV-BUCUREŞTI-CONSTANŢA.
- în viitor : coridor IX-GIURGIU-VIDELE-BUCUREŞTI-IAŞI-UNGHENI.

M.1. Linia de contact cu ancorare individual complet compensate (LC-ICC)

 Ancorarea conductoarelor liniei de contact pentru viteze mari de circulaţie utilizate în prezent, este un mecanism de
compensare cu frână cu funie de oţel. Acest mecanism de compensare se utilizează pentru retensionarea firului de contact şi a
cablului purtător, la instalaţiile liniei de contact având rolul de a compensa variaţiile de lungime, datorate temperaturii la firul de
contact sau cablul purtător, asigurând o forţă de întindere constantă.
Mecanismul de compensare (vezi fig. 1 şi 2) are ghidajul aproape de stîlp şi se utilizează pentru forţe de retensionare de
maxim 30kN şi se compune din :
-placa de prindere (susţinere)
-ansamblu rola de tensionare : – rolă mare
- rolă mică
-ansamblu funie de frînare
-pană pentru fixare funie a greutăţilor
-bucşă de amortizare pentru funia de frînă
-funie specială din oţel pentru tensionare şi pentru greutăţi cu diametrul de 9,5 mm
-distanţier

Figura 1. Sistem de compensare vedere din lateral

Figura 2. Sistem de compensare vedere de sus.

Izolarea mecanismului de compensare se realizează cu izolatori compozit .

Avantajele acestui mecanism sunt :
- suspensia catenară este mult mai uşoară decît cea veche.
- se elimină legăturile electrice transversale
- necesită întreţinere mai usoară
- în cazul ruperii cablului de ancorare la ancorarea veche se deregla toată semizona, iar intervenţia pentru remediere necesita
un număr mare de personal şi timp.
- compensarea instalaţiei vechi era realizată de un compensator comun pentru FC si CP, cu trei scripeţi iar deplasarea
contragreutăţilor pe verticală este mare fapt ce a determinat gruparea acestora pe un cadru dublu.
Reglarea ancorării se realizează conform diagramelor în funcţie de lungimea semizonei şi temperatura mediului ambiental.
M.2. Linia de contact pe distanţa Periş-Predeal
Linia de contact pe distanţa Periş-Predeal este componentă a Coridorului IV Pan-European (Curtici-Arad-Sighişoara-
Braşov-Bucureşti –Constanţa ) şi este construită pentru viteze de 160 km/h. Pe distanţa Comarnic-Predeal, datorită configuraţiei
terenului, curbelor dese, viteza de circulaţie este limitată la 85-90 km/h. Această rută feroviară, este una din cele mai solicitate
din reţeaua de cale ferată a CNCF „CFR”-SA, pe ea derulându-se traficul de marfă şi călători, intern şi internaţional.
Pe distanţa Periş-Câmpina, linia de contact este ancorată individual compensată, dispozitivul de ancorare individual are
raportul de ¼ (2 tamburi, 2 role de egalizare, 2 izolatori compozit, câte unul pentru firul de contact, respectiv pentru cablul
purtător şi cu suport dublu pentru cablele de ghidare). Pe distanta Câmpina –Predeal, dispozitivul de ancorare are raportul de 1/3
şi acesta asigură atât ancorarea firului de contact cât şi a cablului purtător (un singur tambur, un singur scripete de egalizare, un
izolator, un balansier şi o tija de ghidare). Acest ultim sistem de ancorare este mai avantajos din punct de vedere economic.
Ambele sisteme de ancorare sunt prevăzute cu blocaj, în cazul ruperii cablului de ancorare sau a firului de contact, respectiv
cablul purtător.
Deschiderile între stâlpi, sunt cu modul de 45 m, iar zonele de ancorare sunt de aproximativ 1200 m. În curbe cu raza mai
mică de 700 m, sunt realizate semizone R-CC (cu ancorare rigidă la un capăt şi complet compensată la celălalt capăt) cu
lungimea de aproximativ 600m sau zone chiar mai scurte.
Gabaritul stâlpilor şi al ancorelor este de 3 m, faţă de axa căii, iar în curbe s-a adăugat sporul de curbă şi de supraînălţare.
Stâlpii folosiţi în linie curentă şi pe liniile directe, sunt metalici de oţel, confecţionaţi din profil H şi sunt zincaţi.
În staţii, pentru liniile abătute, s-au folosit şi stâlpi de beton precomprimat tip SBC. Tot în staţii şi la peroane s-au folosit şi
stâlpi metalici de otel pentru consola avion, executaţi din profile U 30. Acolo unde linia directă din staţie a fost susţinuta pe
acelaşi stâlp cu linia în abatere, s-au prevăzut stâlpi tip H echipaţi cu console jumelate.
Catenara aptă a fi parcursă cu maximum 160 km/h, este alcătuită din fir de contact cu secţiunea de 100 mmp din cupru şi
cablul purtător din bronz, cu secţiunea nominală de 70 mmp pe liniile curente şi pe liniile directe din staţii, iar pe diagonale şi pe
liniile abătute, din fir de contact din cupru cu secţiunea de 8o mmp şi cablu purtător din bronz, cu secţiunea de 50 mmp.
Pendulele simple sunt confecţionate din bronz multifilar, cu secţiunea nominală de 10 mmp, având diametrul de 4,5 mm.
Cablurile purtătoare şi pendulele simple folosite, fiind din bronz, asigură şi rezistenta mecanică, acestea fiind supuse unor
forţe de întindere precum şi o mai bună capacitate de transmitere a curentului electric.
Cablul legăturii electrice longitudinale, este din cupru multifilar cu secţiunea de 70 mmp.
Cablul dispozitivului de compensare al ancorărilor, este din oţel zincat, cu diametrul de 11mm, cu inserţie textilă în interior,
iar diametrul sârmelor din toron, este de 0,50 mm.
Izolatoarele, asigură separarea electrică a echipamentului liniei de contact de stâlpi şi dispozitivele de ancorare pe de o parte
şi separarea electrică a porţiunilor de catenară sau grupele de catenară între ele.
Izolatoarele folosite sunt de mai multe tipuri:
- izolatoare pentru sustinerea consolelor
- izolatoare de ancorare
- izolatoare de sectionare.
Izolatoarele, sunt de tip compozit, cu bara din fibră de sticla şi fustele din cauciuc siliconic. Izolatoarele de secţionare, sunt
corespunzătoare vitezei de circulaţie.
În staţiile de cale ferată Periş, Crivina şi Buda, în câte un cap al staţiei, sunt montate izolatoare de mare viteză, tip „Fleurry”.
Acestea sunt montate pe diagonalele staţiilor care au fost prevăzute cu macazuri de mare viteză. De asemenea acest tip de
izolatoare au fost montate şi la zonele neutre aferente substaţiei de tracţiune electrică Ploiesti Vest (de pe distanţa Ploieşti Triaj-
Ploieşti Vest şi Ploieşti Triaj-Ploieşti Sud).
În restul staţiilor, nu s-au folosit izolatoare de secţionare de mare viteză.
Pentru protejarea stâlpilor LC, s-a adoptat soluţia legării colective la mediana bobinelor de joantă a instalaţiilor SCB sau la
mediana bobinelor de protectie suplimentară, prin intermediul unui conductor colector din oţel-aluminiu OL-Al 95/15 mmp.
Această soluţie duce la sporirea gradului de utilizare a timpilor de inchideri pentru eventualele lucrări la calea de rulare (nu
mai este necesară demontarea şi apoi remontarea legăturilor inferioare la şină).
Consolele, sunt simple izolate, cu tirant orizontal, cu cablul purtător montat sub tirant şi în acelaşi plan vertical cu firul de
contact. Acestea sunt confecţionate din ţeavă de oţel galvanizată. Fixătorii, sunt din ţeavă de oţel galvanizat.
Prin modul de realizare a acestor console, prevăzute cu bara de rigidizare şi pendulă antivânt, s-a eliminat folosirea
dispozitivelor antivânt suplimentare (antivânt în V şi dispozitiv antivânt).
Un alt avataj al consolelor folosite, este că se utilizează acelaşi tip de izolator atât la tirant cât şi la contrafişă şi anume
izolatoare compozit cu o capă cu ureche pentru diametrul de 22 mm, grosime 20 mm şi o capă cu manşon pentru ţeavă cu
diametrul de 60 mm.
Clemele de legare a conductoarelor, asigură trecerea curentului de la un conductor la altul şi sunt executate din bronz cu
aluminiu, din aliaj de cupru cu nichel şi siliciu, tombac sau fier.
Prin solutiile adoptate , materialele şi piesele folosite, s-a realizat o mai mare fiabilitate a instalaţiei, o întreţinere mai
accesibilă şi cu costuri mai reduse.
Prin realizarea schemelor de secţionare noi, (realizarea de joncţiuni cu secţionare între diagonalele unor staţii) s-a realizat o
fluiditate mai mare a traficului, în cazul unor scoateri de sub tensiune pentru lucrări de întreţinere, prin reducerea intervalului de
restricţionare a circulaţiei, cu trenuri remorcate cu locomotive electrice.
Prin lucrările la terasamente şi modificarea configuraţiei liniilor din staţii, s-au eliminat traversele elastice din statiile Ploiesti
Triaj (peste liniile principale ) şi Câmpina şi s-a redus foarte mult numărul traverselor rigide de pe toată distanţa.
Înlocuirea izolatoarelor de porţelan şi sticlă cu izolatoare compozit a redus numarul izolatoarelor care trebuiau inlocuite
datorită spargerilor şi a redus lucrările de întreţinere necesare.
 Folosirea stâlpilor metalici tip H, zincaţi, a elementelor metalice galvanizate sau a unor componente din oţel inox, măreşte
durata de viata a acestora şi s-au eliminat operaţiunile de vopsitorie.