Informatii utile componente retele electrice

Liniile electrice aeriene (LEA) de inalta tensiune sunt echipamente energetice

pentru distributia energiei electrice la inalta tensiune, la care protecţia împotriva electrocutarii
prin atingere directa este rezolvată prin amplasarea la inaltime a partilor conductoare aflate
sub tensiune.

Elementele principale ale liniilor aeriene de inalta tensiune sunt: stalpii,

fundatiile,
consolele şi armăturile, izolatoarele, conductoarele si prizele de pamint.

Liniile aeriene de inalta tensiune sint solutii tehnice prin care energia electrica este
distribuita la distante relativ mari, asigura interconectarea între staţii electrice IT/MT, şi
alimentarea consumatorilor la IT.

Liniile aeriene de IT încep si se termina de la riglele statiilor de transformare 110

kV/MT, statii care sint interconectate prin acea linie.

TIPURI DE LINII AERIENE IT DIN PUNCT DE VEDERE AL

TOPOLOGIEI

Linii IT radiale
Se caracterizeaza prin aceea ca orice consumator (statie electrica de transformare) nu
poate primi energie decit dintr-o singura parte, deci sunt retele care nu prezinta
siguranta in functionare, insa au avantajul ca sunt ieftine, usor de exploatat, necesitind
aparatura de protectie simpla.
Linii IT buclate
Sunt acelea in care fiecare consumator (statie electrica de transformare) poate primi
energie din doua parti. Schema prezinta o siguranta mai mare in functionare,
necesitand aparatura de protectie complexa.

EXECUŢIA LINIIILOR AERIENE IT (inalta tensiune)

Liniile aeriene IT sunt executate in urmatoarele solutii:

Dupa natura materialelor din care sunt confectionati stalpii:
• LEA 110 kV pe stalpi de beton;
• LEA 110 kV pe stalpi de metal;
Dupa numarul de circuite:
• LEA 110 kV simplu circuit;
• LEA 110 kV dublu circuit;
• LEA 110 kV cu patru circuite
• LEA 110 kV cu stalpi de utilizare comuna cu linii de alte tensiuni (de regula cu inca
un circuit de medie tensiune).
Conductoarele liniilor aeriene IT

Conductoarele liniilor electrice aeriene sunt de doua feluri: conductoare active, care
asigura circulatia energiei electrice si conductoare de protectie (fire de garda) care au rolul
de a proteja linia impotriva descarcarilor atmosferice. Conductoarele folosite sunt neizolate.

3.1.1. Conductoare active

Conductoarele neizolate sunt tipul de bază al conductorului în reţelele aeriene IT.
Conform standardizarii Distribuție Energie Oltenia, se utilizează conductoare Ol-Al – de
aluminiu multifilare cu inimă de oţel tip ACSR cu sectiuni de 184/30 mmp si 243/39 mmp.
Pentru linii modernizate sau noi , atunci cand stalpii nu rezista la sectiuni ale
conductoarelor rezultate din calcul mai mari de 185 mmp, se folosesc conductoare neizolate
cu capacitate de transport marita- tip AAAC cu sectiunea minima de 240 mmp.

3.1.2. Conductoare de protectie (fir de garda)

Conductoarele neizolate IT sunt conductoare Ol-Al, OL-Zn sau OL-Zn cu fibra optica
tip OPGW incorporata. In mod standard se utilizeaza conductoare multifilare de urmatoarele
tipuri: 95/55 Al Ol Sp, 160/95 Al Ol Sp, 95 Ol Zn, 70 Ol Zn, 50 Ol Zn, OPGW 50, OPGW 70,
OPGW 95, OPGW 120.
Pentru linii noi sau modernizate se va utiliza numai conductor de garda cu fibra optica
incorporata tip OPGW.

Stalpii liniilor aeriene IT

Stalpii sunt elemente care sustin conductoarele active si de protectie, la distante

prescrise atit intre ele cit si deasupra solului ori alte constructii sau obstacole de pe
traseu, asigurindu-se astfel stabilitatea liniei din punct de vedere mecanic, izolatia si
gabaritele prevazute. Stilpii trebuie sa suporte eforturile create de: greutatea proprie,
greutatea conductoarelor, izolatoarelor si armaturilor, precum si eforturile rezultate din
actiunea vantului si chiciurii.
Prin amplasarea si forma lor constructiva stilpii trebuie sa faca fata si altor servituti:
ocuparea unor suprafete minime de teren, functionalitatea altor utilitati in zona liniei (cai
de comunicatie, drumuri, cai ferate, riuri navigabile, linii de telecomunicatii si alte linii
electrice etc.), traversarea sau ocolirea estetica a localitatilor (in special a oraselor
mari), integrarea in peisajul natural.
Stalpii trebuie sa indeplineasca anumite functii mecanice si electrice pe care le impune
traseul ales. Din punct de vedere al functiei indeplinite in linie, stilpii se clasifica astfel:

- Stilpi de sustinere - servesc la sustinerea conductoarelor active si de protectie si

pot fi folositi numai pe portiuni drepte ale traseului liniei. Tipuri de stalpi: din beton
centrifugat SCB 1185, metalici Sn 110 102, Sc 110 106, Sn 1187, Sn 110 252, Ss
110 256, Sn 110 402;
- Stilpi de intindere - formeaza punctele de rezistenta in lungul liniei si servesc
pentru preluarea tractiuni in conductoare. Stilpii de intindere formeaza punctele de
separare a conductoarelor intre panouri si la traversari, astfel incit in cazul
avarierilor grave (ruperi de conductoare, caderi de stilpi de sustinere) limiteaza
defectul la panoul sau travaersarea respectiva. Tipuri de stalpi: metalici ITn 110
114, ITn 110 264, ITn 110 244;
- Stilpi de colt - sunt destinati a prelua tractiunea in conductoare, in punctele in care
aliniamentul liniei se schimba, formind un unghi. Tipuri de stilpi: metalici ICn 110
113, ICs 110 143, ICn 110 263, ICn 110 243, ICn 110 413;
- Stilpi terminali - se utilizeaza la capetele liniilor. Tipuri de stilpi ITn-TR;
- Stilpi de subtraversare - se utilizeaza pentru subtraversari de linii de 110, 220, 400
kV. Tipuri de stilpi: IC nY 110 243.

- Presele hidraulice vă permit să creați conexiuni mecanice, cum ar fi manșonul miezului de cablu
sau capul miezului cablului folosind sertizarea mecanică. Produsul este echipat cu matrițe
interschimbabile proiectate pentru diferite secțiuni de conductori. Presele hidraulice facilitează
foarte mult procesul de sertizare, deoarece necesită mai puțin efort decât presele mecanice.
Electric Casa recomanda bac iEK.
- Sertizarea este acțiunea de unire a două sau mai multor bucăți de metal sau a unui
material ductil prin deformarea forțată a acestora.
- Bac-urile sunt folosite pentru presarea/sertizarea conductoarelor.

- Cele mai importante proprietati ale oţelului sunt tenacitate şi durabilitate înaltă,
rezistență la rupere şi limită la curgere şi conductivitate termică bună. Pe lângă aceste
proprietăţi importante cel mai caracteristic pentru proprietăţile de oţel inoxidabil este
rezistenta la coroziune.
- Unele dintre proprietăţile atractive a aluminiului includ aspect bun, uşurinţa de
fabricație, rezistenţă bună la coroziune, joasă densitate, raport ridicat putere-greutate şi
duritate mare la fractură. Conductivitatea termică de aluminiu este foarte buna, aproximativ
de trei ori mai mare decât cea de oţel, o proprietate care face aluminiu un material important
pentru aplicații de răcire şi încălzire precum schimbătoare de căldura. 

- Raportul între secţiunea firelor de aluminiu şi a celor din oţel poate fi diferit în funcţie de
calitǎţile electrice şi mecanice care se cer conductorului respectiv. Pentru construcţia
normalǎ, este folosit raportul de cca. 6/1, iar pentru rezistenţe mecanice mari sunt folosite
rapoarte variind între 1,7/1 şi 4,6/1.

- Izolatoarele sunt elemente componente ale liniilor electrice aeriene, constituite dinrt-un
corp izolant solid, cu sau fǎrǎ armături metalice, cu ajutorul cǎrora se realizeazǎ atât izolarea
conductoarelor sub tensiune, cât şi fixarea lor.

În funcţie de materialul din care sunt confecţionate :

 izolatoare din materiale ceramice (porţelan, steatit);
 izolatoare din sticlă;
 izolatoare din materiale sintetice

Din punct de vedere constructiv :

 izolatoare suport – realizate într-o formă constructivă astfel încât izolatorul să reziste atât
la străpungerea masei izolante dintre conductor şi tija de susţinere a izolatorului, cât şi la
conturnări, în condiţii atmosferice variate sau în medii poluate;
 izolatoare de suspensie – numărul de elemente ale lanţului depinzând de tipul izolatorului;
din punct de vedere constructiv, acestea ridică probleme atât de natură mecanică, cât şi de
natură electrică.

Din punct de vedere mecanic:

 izolatoare sau lanţuri de izolatoare de susţinere care preiau greutatea conductoarelor, a
chiciurei, precum şi a sarcinilor mecanice provenite din acţiunea vântului pe conductoare şi respectiv
izolatoare;
 izolatoare sau lanţuri de izolatoare de întindere (tracţiune) care preiau, în plus, eforturile de
tracţiune din conductoare.

În cazul liniilor electrice aeriene de medie tensiune, cu tensiunea nominală de 20 kV,

se folosesc în practică următoarele tipuri de izolatoare:

 Izolatoare din ceramică nestrăpungibile, cu suport drept, utilizate la stâlpii de susţinere, tip Is Ns
20 kV

 Izolatoare din ceramică de tracţiune nestrăpungibile, utilizate la stâlpii de întindere (cap de

panou), tip IT fs 20 kV

 Izolatoare suport cu cauciuc siliconic tip ICS-24 K/L (ICS – izolator compozit de susţinere; 24 kV
– tensiunea maximă a reţelei; K – echipare cu clemă K; L – lungimea lanţului de prindere)

 Izolatoare compozite cu cauciuc siliconic de tracţiune, tip ITS

La liniile electrice aeriene de înaltă şi foarte înaltă tensiune (110 kV÷400 kV) se
utilizează următoarele tipuri de izolatoare:

 Izolatoare nestrăpungibile de suspensie cu linie lungă de fugă de tip tijă.

 Izolatoare de suspensie tip capă-tijă din porţelan

 Izolatoare de suspensie tip capă-tijă din sticlă călită. Aceste izolatoare sunt fabricate atât pentru
zone cu poluare normală, cât şi pentru zone intens poluate.

Din punct de vedere funcţional, lanţurile de izolatoare utilizate la liniile electrice aeriene sau la
staţiile de transformare, pot fi împărţite după cum urmează:

 lanţuri de izolatoare de susţinere simple sau duble;

 lanţuri de izolatoare de întindere simple, duble, triple sau quadruple.
 - Conturnarea este o descarcare exterioarǎ a izolatorului producându-se între pǎrţile ce sunt
supuse în mod obişnuit la o diferenţa de tensiune.
- Străpungerea este o descǎrcare prin corpul solid al izolatorului.
- Distanţa disruptivă exterioară a izolatorului este ditanţa cea mai micǎ între parţile metalice
sub tensiune şi cele puse la pamânt pe o cale care nu trece prin materialul izolatorului.
- Linia de fugă este distanţa cea mai micǎ pe suprafaţa izolatorului între parţile metalice aflate
la potenţiale elecrice diferite. În cazul izolatoarelor compuse din mai multe elemente se considerǎ
suma liniilor de fugǎ a elementelor componente.
- Lanţul de izolatoare este ansamblul format din unul sau mai multe izolatoare şi armǎturi
necesare spre a se realiza un ansamblu articulat pentru susţinerea conductoarelor. Lanţul de
izolatoare este supus numai la eforturi de întindere.

Clasificararea LEA:
1 Din punct de vedere al materialului din care se confecţionează:

- izolatoare din materiale ceramice(portelan-steatit);

- izolatoare din sticlǎ;
- izolatoare din materiale sintetice(compozit/cauciuc siliconic)

2 Din punct de vedere constructiv:

- izolatoare capǎ şi tije care au corpul izolant sub forma unui singur taler, având la partea superioarǎ
o capǎ de tip nucǎ, iar la partea inferioarǎ o tijǎ cu rotulǎ;
- izolatoare suport care se moteazǎ rigid pe stâlp, fiind formate dintr-un corp izolant, cu una sau mai
multe aripioare; corpul izolatorului poate fi strǎpungibil sau nestrǎpungibil; fixarea izolatoarelor
suport se face prin intermediul unor armături sau suporţi metalici; izolatorul suport este supus în
principal la eforturi de înconvoiere şi compresiune.
- izolatoare cu inimă plinǎ care au capul izolant masiv cu mai multe aripioare şi la un capǎt sau la
ambele capete au armături metalice;
- izolatoarele de tracţiune sunt izolatoarele suport de joasa tensiune (până la 1kV inclusiv), la care
conductorul se fixeazǎ prin înfǎşurare în jurul corpului izolant sub formǎ de cilindru cu un gol în
interior, având douǎ sau mai multe aripioare;
- izolatoare pentru siguranţe fuzibile utilizate numai la linii sub 1000V şi destinate montǎrii
siguranţelor fuzibile pentru racorduri şi branşamente.

3 Din punct de vedere mecanic:

- izolatoare sau lanţuri de izolatoare de întindere (sau tracţiune) care preiau în plus şi eforturile
din conductoare.
-izolatoare (sau lanţuri de izolatoare) de sustinere, care preiau greutatea conductoarelor, a
chiciurii şi sarcina provenind din acţiunea vântului pe conductoare şi izolatoare.

CLEME ŞI ARMĂTURI
Clemele şi armǎturile realizeazǎ legǎtura electricǎ şi mecanicǎ între conductoarele liniei, izolatoare
şi stâlpii LEA.
Prin cleme se înţeleg piesele care sunt în contact direct cu conductoarele şi asigurǎ legǎtura electricǎ
şi/sau mecanicǎ între conductoare sau între acestea şi izolatoare.
Armǎturile sunt piese sau dispozititve de legǎtura intermediarǎ între izloatoarele şi consolele
stâlpilor, sau între cleme şi izolatoare.

Clemele şi armăturile lanţurilor de izolatoare ale LEA trebuie sǎ aibǎ muchiile rotunjite, pentru a
evita descarcǎrile şi pierderile prin efluvii. În plus, clemele şi armǎturile trebuie sǎ reziste agenţilor
corozivi, protecţia pieselor din oţel sau fontǎ fǎcându-se prin zincare la cald.

STÂLPII LEA
STÂLPII LEA sunt construcţiile care prin intermediul izolatoarelor, clemelor şi armǎturilor susţin
conductoarele deasupra solului.
Stâlpii pot fi din metal, beton armat sau din lemn.
Stâlpii metalici sunt folosiţi pentru LEA de înaltǎ şi foarte înalta tensiune (mai rar pentru
medie tensiune) şi se executǎ din profile de oţel într-o construţie de forma zǎbrelitǎ.
Se mai folosesc stâlpii metalici din ţeava pentru linii de joasǎ tensiune (distribuţie sau
iluminat public) în oraşe mari şi mai rar, stâlpii din ţeava pentru linii de înalta tensiune.
Stâlpii din beton armat, se întrebuinţeazǎ în prezent la noi în ţarǎ, la majoritatea liniilor de medie
şi de joasa tensiune, precum şi la înalta tensiune (110 KV) ca stâlpi de susţinere.
Stâlpii din lemn sunt în prezent folosiţi foarte rar în ţara noastrǎ; sunt admişi numai pentru linii
de joasa tensiune în cazuri speciale, în zone greu accesibile.
La un stâlp oarecare distingem corpul propriu-zis şi coronamentul, constituit din
ansamblul de console, traverse, suporţi, vârfare, montat la partea superioarǎ a
corpului stâlpului, de care sunt suspendate conductoarele active şi de protecţie.
Printr-o formǎ judicios aleasǎ a coronamentului se asigurǎ distanţele necesare între
conductoare, precum şi între acestea şi corpul stâlpului.
Stâlpii se fixeazǎ în sol prin intrermediul unor fundaţii.
Stâlpii LEA pot fi construiţi pentru unul, douǎ sau mai multe circuite şi pentru unul sau două
conductoare de protecţie

Din punct de vedere funcţional, stâlpii se impart în:

1. Stâlpii de susţinere, care au rolul ca în funcţionare normalǎ sǎ preia eforturile datorate

încǎrcǎrilor verticale (greutatea conductoarelor, a izolatoarelor, etc.), precum şi forţele orizontale
datorite acţiunii vântului. Stâlpii de susţinere constituie tipul cel mai numeros de pe o linie (70-90%
din numărul total al stâlpilor liniei). În funcţie de modul de prindere a conductoarelor la lanţurile
izolatoare, stâlpii pot fi de tip normal, dacǎ se utilizeazǎ cleme cu eliberarea conductoarelor ori cleme
cu tracţiune limitatǎ, sau de tip întǎrit, când se utilizeazǎ cleme cu reţinerea conductoarelor.

2. Stâlpii de întindere: se fixeazǎ pe aliniamentul liniei la distanţe cuprinse în general între 2 şi 10

km şi au rolul de a prelua unele eforturi în lungul liniei, în scopul limitǎrii avariilor pe o porţiune
limitatǎ a liniei.
Porţiunea de linie cuprinsǎ între doi stâlpi de întindere se numeşte panou de întindere. În afără
funcţiunii aratate mai sus, stâlpii de întindere constituie puncte de sprijin pentru întindera
conductoarelor în panou la construirea liniei sau la reparaţii.

3. Stâlpii terminali se monteazǎ la capetele liniei şi trebuie sǎ preia în permanenţǎ forţele de

tracţiune orizontale ale tuturor conductoarelor de aceeaşi parte a stâlpului . Stâlpii terminali au şi
rolul de stâlpi de întindere, delimitând la câte un capǎt primul şi ultimul panou de întindere al liniei.
Se recomandǎ ca stâlpii terminali sǎ fie amplasaţi în aliniamentul liniei, nu în colţ.
4. Stâlpii de colţ se monteazǎ la intersecţia a două aliniamente şi trebuie sǎ preia forţele de
tracţiune rezultante în conductoare. În funcţie de unghiul format de cele două aliniamente, stâlpii de
colţ pot fi calculaţi şi realizaţi ca stâlpi de susţinere sau ca stâlpi de întindere. De obicei, la unghiuri
apropiate de 1800(2000) se realizeazǎ ca stâlpi de susţinere, iar la unghiuri mai pronunţate între
aliniamente se utilizeazǎ stâlpi de întindere şi de colt, delimitând în acelaşi timp şi un panou de
întindere.

5. Stâlpii de traversare se utilizeazǎ în porţiunile de traseu la care linia trecere peste cǎi
ferate, şosele, canale navigabile, etc.
6. Stâlpii de subtraversare se folosesc în cazurile în care o linie electricǎ trece pe sub o
altǎ linie cu o tensiune egalǎ sau superioarǎ, fără ca cele două linii sǎ aibǎ vreun punct
comun.
7. Stâlpii de intersecţie (încrucişare) sunt stâlpii pe care se executǎ intersecţia a două
linii electrice; se utilizeazǎ în special la LEA de joasa tensiune.
8. Stâlpii de derivaţie sunt stâlpii pe care se efectueazǎ o derivaţie din linia respectivǎ.
9. Stâlpii de transpunere a fazelor se folosesc pentru rotirea fazelor în scopul uniformizǎrii
inducţiei şi capacitǎţii liniei. Transpunerile de faza se impun numai la liniile cu lungimi mari
şi cu tensiuni de la 110kV inclusiv în sus. De obicei, ca stâlpi de transpunere se utilizeazǎ
stâlpi de întindere, la care se monteaza echipament suplimentar pentru a se putea face
rotirea conductoarelor.