LUCRAREA NR.

M AT E R I A L E F E R O E L E C T R I C E

Scopul lucrării

Scopul acestei lucrări este determinarea dependenţei de frecvenţă şi

temperatură a permitivităţii complexe relative şi studiul efectului piezoelectric
pentru materiale ceramice feroelectrice.

I. Introducere teoretică
Materialele cu polarizare spontană sunt materiale care se caracterizează
prin existenţa unui moment electric nenul al unităţii de volum în absenţa unui
câmp electric exterior. Celula elementară a unui asemenea material prezintă
moment dipolar spontan printr-unul din următoarele mecanisme:
- polarizarea de deplasare a electronilor atomici;
- polarizarea de deplasare a ionilor celulei elementare.
Vectorul polarizaţie spontană se caracterizează prin simetria limită de
tip m care conţine următoarele elemente de simetrie:
- o axă de rotaţie de ordinul  care conţine dreapta suport a vectorului
- o infinitate de plane de oglindire care conţin această dreaptă.
Pentru ca într-un material să existe polarizaţie spontană este necesar ca
simetria structurală a materialului să constituie, conform principiului lui
Neumann, un subgrup al clasei de simetrie limită m; din cele 32 de clase de
simetrie cristalină existente în natură, numai 10 îndeplinesc această condiţie şi
anume: 1, 2, 3, 4, 6, m, mm, 3m, 4mm, 6mm.
Starea feroelectrică reprezintă o stare de ordine a materiei, rezultată
spontan din tendinţa către stabilitate care corespunde unui minim al energiei
libere totale a materialului. Din acest motiv temperatura influenţează starea de
polarizaţie spontană prin efectul perturbator. În consecinţă există o temperatură
limită, numită temperatură Curie TC, la care agitaţia termică distruge starea de
ordine dielectrică, materialul pierzând polarizarea sa spontană.
După modul în care are loc tranziţia de fază la temperatura Curie T C
materialele feroelectrice se împart în două categorii:
- materiale cu tranziţie de fază de ordinul I caracterizate prin anularea
cu salt a polarizaţiei spontane la TC (Figura 1a);
- materiale cu tranziţie de fază de ordinul II caracterizate prin scăderea
monotonă şi continuă a polarizaţiei spontane la TC (Figura 1b).
Structura materialelor feroelectrice poate fi monocristalină sau
policristalină. Indiferent de structura cristalină se constată că în aceste materiale
ordinea dielectrică spontană se caracterizează prin formarea de domenii
dielectrice în interiorul cărora momentele electrice ale celulelor elementare sunt
orientate în aceeaşi direcţie şi sens, dar diferite domenii pot avea orientări
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
diferite. Drept rezultat polarizaţia macroscopică prezentată de material este în
general mai mică decât valoarea corespunzătoare orientării homoparalel a
tuturor momentelor dipolare elementare, putând fi şi nulă.

Figura 1. Materiale feroelectrice de speţa I şi II.

Principalele caracteristici ale materialelor feroelectrice sunt dependenţa de

tip histerezis a inducţiei electrice de intensitatea câmpului electric aplicat şi
dependenţa permitivităţii complexe relative de intensitatea câmpului electric, de
frecvenţă şi temperatură.
Materialele feroelectrice care prezintă la nivel macroscopic polarizaţie
remanentă nenulă se caracterizează prin efect piezoelectric direct şi invers, care
constă în interacţiunea dintre mărimile electrice (intensitatea câmpului electric
şi inducţia electrică ) şi mărimile mecanice (tensiunea mecanică şi
deformaţia mecanică relativă ). În domeniul liniar, de semnal mic, în regim
armonic (când mărimile cauză mecanice şi electrice variază sinusoidal în timp)
efectul piezoelectric poate fi descris cantitativ prin următorul sistem de ecuaţii:

[D]=0[T][E]+[d][T]
(1)
E
[S]=[dt][E]+[s ][T]
unde
[E] este reprezentarea în complex simplificat a vectorului câmp electric;
[T] - reprezentarea în complex simplificat a tensorului tensiune mecanică;
[D] - reprezentarea în complex simplificat a vectorului inducţie electrică;
[S] - reprezentarea în complex simplificat a tensorului deformaţie elastică.
Factorii de proporţionalitate sunt parametri de material.
Proprietăţile elastice ale unui material anizotrop sunt, deci, descrise de un
tensor de ordinul doi în spaţiul hexadimensional având 36 de componente:

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -2- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
 s11 s12 s13 s14 s15 s16 
s s s s s s 
 21 22 23 24 25 26 
s s s s s s 
 S   31 32 33 34 35 36 
s 41 s 42 s 43 s 44 s 45 s 46  (2)
s 51 s 52 s 53 s 54 s 55 s 56 
 
s 61 s 62 s 63 s 64 s 65 s 66 
Primul indice reprezintă direcţia deformaţiei elastice, iar cel de-al doilea
direcţia deformaţiei elastice relative.
Din relaţia de definiţie a coeficientului de complianţă rezultă că s ij este în
general o mărime complexă, dat fiind faptul că Sn nu este în fază cu Tm :
smn = s'mn - js''mn (3)
Componenta imaginară s''mn caracterizează pierderile de putere activă de
natură elastică datorate frecărilor interne ale materialului. Practic aceste pierderi
sunt evaluate cu ajutorul factorului de calitate mecanic Qm definit de relaţia:
s' mn
Qm  (4)
s' ' mn

Proprietăţile electrice ale materialelor anizotrope sunt caracterizate de

coeficientul tensorial de permitivitate dielectrică absolută care este un tensor de
ordinul doi în spaţiul tridimensional, având 9 componente:
  11  12  13 
    21  22  23  (5)
 31  32  33 

Primul indice reprezintă direcţia câmpului electric, iar al doilea indică

direcţia inducţiei electrice.
În general coeficienţii ij sunt mărimi complexe, deoarece inducţia
electrică Di produsă de câmpul electric Ej este defazată faţă de acesta datorită
pierderilor de energie de natură dielectrică:
ij = 'ij - j''ij (6)
Factorul de calitate electric Qe care caracterizează acest tip de pierderi
este definit cu ajutorul următoarei formule:
' ij
Qe  (7)
' ' ij

În sfârşit, coeficientul piezoelectric care caracterizează proprietăţile

piezoelectrice ale materialelor anizotrope conţine 18 elemente şi are următoarea
configuraţie matriceală:
d 11 d 12 d 13 d 14 d 15 d 16 
 d   d 21 d 22 d 23 d 24 d 25 d 26  (8)
d 31 d 32 d 33 d 34 d 35 d 36 
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -3- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
Un parametru important care caracterizează sintetic materialele din punct
de vedere piezoelectric este coeficientul de cuplaj piezoelectric K. Pătratul său
reprezintă fracţiunea din energia electrică, respectiv mecanică de excitare care se
transformă în energie mecanică, respectiv electrică, fiind înmagazinată în
traductorul piezoelectric.
Lucrarea de faţă îşi propune determinarea parametrilor de material
caracteristici ceramicelor piezoelectrice de tip PZT care conţin titanaţi şi
zirconaţi de plumb în diferite concentraţii şi se obţin prin sinterizare. Din punct
de vedere al proprietăţilor electroelastice, ceramicele de tip PZT prezintă o
simetrie de tip m, determinată de existenţa unei axe polare pe direcţia x 3, fiind
caracterizate de următoarele configuraţii ale matricilor de material:
 '11 0 0  0 0 0 0 d 15 0
 '   0  '11 0   d    0 0 0 d 15 0 0
 0 0  ' 33  d 31 d 31 d 33 0 0 0

 s'11 s'12 s'13 0 0 0 

s' s'11 s'13 0 0 0 
 12 
s' s'13 s' 33 0 0 0  (9)
 S'   013 0 0 s' 44 0 0

 
 0 0 0 0 s' 44 0 
 
 0 0 0 0 0 2 s'11  s'12  

II. Metoda de măsură

1. Determinarea dependenţei de frecvenţă a permitivităţii complexe relative
Se utilizează plachete din material feroelectric ceramic de tip PZT (soluţie
solidă de titanat-zirconat de plumb) de lungime l, lăţime a şi grosime b, având
armăturile depuse pe suprafeţele mari (al). Schema electrică echivalentă a
probei este compusă dintr-un condensator plan C S0 şi un rezistor R0 conform
Figurii 2:

Figura 2. Schema echivalentă a unei probe de material ceramic de tip PZT.

Se măsoară prin metoda Q-metrului prin metoda compensaţiei la diferite
frecvenţe folosind inductanţe auxiliare adecvate capacitatea C S0 şi factorul de
calitate Qe ale probei la temperatura ambiantă.

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -4- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
Se determină permitivitatea relativă reală ', permitivitatea relativă
imaginară '' şi tangenta unghiului de pierderi tg cu relaţiile:
C S0 b C S0 b 1
  ;    ; tg   (10)
al 0 al 0 Q e Qe
unde 0 este permitivitatea electrică absolută a vidului:0=8,85610-12 F/m

2. Determinarea dependenţei de temperatură a permitivităţii complexe relative

Se determină variaţia cu temperatura a capacităţii C S0 şi a conductanţei
G0 = 1/R0 cu ajutorul montajului din Figura 3.

Figura 3. Montajul folosit pentru determinarea dependenţei de

temperatură a permitivităţii.
Cuptorul (1) este încălzit cu o rezistenţă (3) aflată în pereţii cuptorului.
Rezistenţa de încălzire este alimentată de la reţea prin intermediul unui
autotransformator (6). Temperatura din interiorul cuptorului se determină cu
ajutorul termometru (5). Cuptorul glisează pe şină astfel încât să poată fi
introdusă proba (2) care este fixată cu ajutorul a două tije de ceramică refractară
care apasă elastic asupra probei. Prin aceste tije trec două fire de conexiune,
fiecare fiind în contact cu câte o armătură a probei. Cele două fire sunt conectate
la o punte RLC care măsoară elementele C S0 şi G0 ale probei.
Se determină variaţia lui C S0 şi R0 în intervalul de temperaturi
20÷300C.
Se calculează parametrii de material cu următoarele relaţii:
bC S0 G0 ' '
'  ; tg    (11)
al 0  0 C S0 '

unde 0 este frecvenţa unghiulară a semnalului de lucru al punţii: 0=104 rad/s.

Temperatura Curie corespunde maximului curbei '(T), reprezentând
temperatura la care dispare ordinea dielectrică în material.
Conform teoriei fenomenologice a feroelectricităţii pentru materialele
feroelectrice cu tranziţie de fază de ordinul II dependenţa permitivităţii relative
reale de temperatură este de tipul:
1
'  pentru T<TC (12)
4 0 A 0  TC  T 

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -5- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
şi
1
'  pentru T>TC (13)
2 0 A 0  T  TC 

unde A0 este o constantă fenomenologică.

1
Conform acestei teorii graficul  f (T ) arată ca în Figura 4, pantele
'
1
celor două drepte ale lui '
pentru T<TC şi T>TC având raportul:
tg 2
 2 (14)
tg1

1
Figura 4. Dependenţa  f (T ) pentru materiale feroelectrice.
'

3. Determinarea parametrilor de material elastici şi piezoelectrici

Metoda de determinare a proprietăţilor materialelor piezoelectrice este o
metodă dinamică de rezonanţă. Ea se bazează pe faptul că prin aplicarea unui
câmp electric sinusoidal de frecvenţă f punctele materiale ale unei probe
piezoelectrice vor oscila elastic forţat cu aceeaşi frecvenţă f. Amplitudinea
oscilaţiilor elastice este maximă dacă nu există forţe elastice externe care să le
atenueze. Unda elastică determinată de oscilaţiile elastice se propagă fie pe o
direcţie paralelă cu direcţia de oscilaţie, în acest caz unda elastică numindu-se
undă longitudinală, fie pe o direcţie perpendiculară, corespunzător obţinându-se
o undă elastică transversală.
Lungimea de undă  care caracterizează propagarea undei elastice este
dată de relaţia:
vf

f
unde vf este viteza de propagare a undei elastice în materialul piezoelectric, iar f
frecvenţa oscilaţiei elastice.
În cazul când dimensiunea probei pe direcţia de propagare a undei elastice
este un multiplu al jumătăţii lungimii de undă, în proba piezoelectrică se
stabileşte un regim de undă elastică staţionară, determinând fenomenul de
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -6- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
rezonanţă elastică. În acest caz oscilaţiile sunt maxime, singurul fenomen care
limitează amplitudinea lor fiind frecarea internă. Deci, rezonatorul piezoelectric
este un dispozitiv electronic care funcţionează la frecvenţa electrică
corespunzătoare regimului de undă staţionară. El este construit dintr-o structură
de formă şi dimensiuni oarecare, confecţionată din material piezoelectric şi două
armături metalice pe care aplicând o tensiune electrică de frecvenţă dorită se
induce în structură un câmp electric corespunzător de comandă care va genera
oscilaţii şi unde elastice. Modul fundamental de vibraţie la rezonanţă este
caracterizat de frecvenţa fs dată de următoarea relaţie:
vf vf
fs   (15)
 2l
Indiferent de forma constructivă şi tipul de material piezoelectric, schema
electrică echivalentă, general valabilă, a unui rezonator piezoelectric în regiunea
rezonanţei fundamentale este prezentată în Figura 5.

Figura 5. Schema echivalentă a unui rezonator piezoelectric.

Elementele din schema echivalentă au următoarele semnificaţii:
C S0 este capacitatea electrică prezentată de rezonator dacă se împiedică,
printr-o metodă oarecare (de exemplu încastrare), oscilaţia elastică;
R0 este rezistenţa echivalentă a pierderilor de putere activă de natură
dielectrică;
reactanţa L-C modelează electric rezonanţa elastică; inductanţa L este
determinată de masa rezonatorului, iar C de coeficientul de elasticitate;
R este o rezistenţă care atenuează oscilaţia electrică a circuitului serie L-C,
fiind determinată de pierderile de putere activă de natură elastică,
datorate vâscozităţii interne a materialului piezoelectric.
Circuitul serie R-L-C este activ numai în apropierea rezonanţei elastice, în
orice alt domeniu de frecvenţă el fiind pasiv, prezentând o impedanţă mult mai
mare decât circuitul derivaţie C S0 -Re: pentru frecvenţe mult mai mici decât f s
impedanţa mare este determinată de C, iar pentru frecvenţe superioare lui f s
impedanţa mare este determinată de L. Dependenţa admitanţei de intrare a unui
rezonator piezoelectric de frecvenţa electrică este caracterizată de un grup de
şase frecvenţe cu următoarele semnificaţii:
fs - frecvenţa de rezonanţă serie a circuitului L-C;
fp - frecvenţa de rezonanţă derivaţie a circuitului (L-C)- C S0 ;
fm - frecvenţa la care modulul admitanţei este maxim;
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -7- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
fn - frecvenţa la care modulul admitanţei este minim;
fr şi fa - frecvenţele la care susceptanţa este nulă.
În cazul rezonatoarelor piezoelectrice cu pierderi de natură dielectrică şi
elastică neglijabile cele trei perechi de frecvenţe coincid:
fm = fn = fs
fr = fa = fp
La rezonatoarele piezoelectrice realizate din materiale ceramice
piezoelectrice cu coeficient de cuplaj piezoelectric mare şi cu factori de calitate
electrici şi elastici de valori medii, deşi aceste frecvenţe sunt foarte apropiate, nu
mai pot fi neglijate pierderile elastice care separă frecvenţele fs şi fp de fn şi fm
astfel:
fn  fm
f p  fs 
4 (16)
1 2
Qm
unde Qm este factorul de calitate elastic.
Diferenţa între aceste două frecvenţe este mai mică de 1% dacă este
îndeplinită condiţia următoare:
Q 2m  f p  f s 
 100 (17)
fs

Caracteristica de frecvenţă a modulului admitanţei de intrare a unui

rezonator piezoelectric ceramic este prezentată în Figura 6.

Figura 6. Caracteristica de frecvenţă a modulului admitanţei de

intrare a unui rezonator piezoelectric ceramic
Această caracteristică poate fi obţinută cu ajutorul montajului din
Figura 7, unde:
O - generator sinusoidal de frecvenţă variabilă;
F - frecvenţmetru numeric;
V - voltmetru numeric;
RZ - rezonator piezoelectric;

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -8- CATEDRA TEF
 LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
R1 Rz

O R2 R3 U V

R1 = 100 
F R2 = 1 
R3 = 1 K
Figura 7. Montaj experimental pentru determinarea caracteristicii de
frecvenţă pentru un rezonator piezoelectric ceramic
Utilizând acest montaj tensiunea citită pe voltmetrul electronic este
proporţională cu modulul admitanţei rezonatorului piezoelectric.
Capacitatea electrică prezentată de rezonatorul piezoelectric la frecvenţa
f<<fs este C T0  C S0  C , inductanţa L contribuind cu o reactanţă neglijabilă.
Capacitatea electrică prezentată de rezonator la frecvenţa f>>fs este C S0 .
Indicele superior T exprimă faptul că la f<<f s există oscilaţii elastice, iar
tensiunile elastice sunt nule (T = 0), iar S exprimă faptul că la f>>f s oscilaţiile
elastice sunt complet suprimate (S = 0), având o situaţie echivalentă cu
încastrarea completă a rezonatorului. Acest fapt se explică prin inerţia
materialului datorită căreia punctele materiale nu mai pot urmări comanda
electrică la aceste frecvenţe.
Ţinând seama de faptul că rezonatoarele au o formă de
disc cu raza a şi grosimea b, conform Figurii 8, rezultă
a pentru coeficienţii de permitivitate dielectrică absolută
şi relativă următoarele expresii:
T C T0 b C S0 b
' 33  ; 'S33  ; (18)
a 2 a 2
b
T
2a T '33 'S33
'33 r  ; 'S33r  ; (19)
0 0
Figura 8. Forma de disc a
rezonatorului unde 0 este permitivitatea absolută a vidului.

Elementele schemei echivalente se pot determina folosind următoarele

relaţii:
 f 
2
 1 Qe
C C T0  n   1 ; L ; R0  (20)
 f m   4 f m2 C
2
2f 0 C 0

unde Qe este factorul de calitate electric al rezonatorului determinat la o

frecvenţă f0<<fm.

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE -9- CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
Rezonatoarele piezoelectrice ceramice sub formă de disc vibrează sub
acţiunea unei tensiuni electrice aplicate pe armături (care generează câmpul
electric E3) pe cele două direcţii principale ale sale:
- de-a lungul razei discului, deci perpendicular pe axa x 3 şi cu simetrie
cilindrică;
- de-a lungul axei x3 (modul longitudinal).
Ambele moduri sunt caracterizate de un fenomen de rezonanţă elastică,
conform Figurii 6.
Fie f mr şi f nr frecvenţele caracteristice modului de vibraţie radial şi Z rm
modulul impedanţei de intrare a rezonatorului la frecvenţa f mr .
Coeficientul de cuplaj piezoelectric planar caracteristic modului de
vibraţie radial KP poate fi determinat din următoarea relaţie:
K 2P fn  fm
 2,51 (21)
1  K 2P fm

Coeficientul de cuplaj transversal K31 se obţine astfel:

1
1  E 2
K 31  KP


 (22)
 2 

unde E este coeficientul Poisson la câmp electric constant.

Coeficienţii de complianţă pot fi determinaţi cu următoarele relaţii:
2,048  0,62  0,3
E 2

4 a 1      f 
E
s11  (23)
2 2 E 2 2 2
m

unde  este densitatea materialului piezoelectric:

E
s 12   E s 11
E
; E
s 66 E
 2 s11  E
 s12 . 
Coeficienţii piezoelectrici corespunzători modului de vibraţie transversal
rezultă din formulele următoare:
d 31
 
1
T E 2 ; g 31  ; (24)
d 31  K 31  33 s11 T
 33

Din caracteristica modului de vibraţie longitudinal se obţin f ml , f nl şi Z lm .

Coeficientul de cuplaj piezoelectric corespunzător K33 se obţine astfel:
Cu aceste elemente se pot determina următoarele elemente ale
tensorului de complianţă:
E 1
s' 33 
 2lf 
l 2
m 
E
s'13 rezultă din următoarea relaţie:
 K 2P  K 33
2
 2AK P K 33 
'S33  ' 33
T
1  
 1 A2 

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 10 - CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
unde:
1
 E
2s'13 2
A E E (26)

E 
 s'33 s'11 s'12  
D
s'11 E
 s'11 
2
1  K 31 
D E 2 E
s'12  s 12  K 31 s'11

D E d 31d 33
s'13  s13  T
' 33
D 1
s' 33 
 2lf  l 2
m 
D
s' 66 D
 2 s'11 D
s'12 
Coeficienţii piezoelectrici caracteristici modului de vibraţie longitudinal
au următoarele expresii:
d 33
 
1
T E 2; g 33 
d 33  K 33 ' 33 s'33 T
' 33
Factorul de calitate elastic al rezonatorului piezoelectric poate fi
determinat cu formula următoare:
1 1
Q rm  Q lm 
2f mr C r Z lm ; 2f ml C l Z lm (27)

(25)
Cu aceste elemente se pot determina următoarele elemente ale tensorului
de complianţă:
E 1
s' 33 
 2lf  l 2
m 
E
s'13 rezultă din următoarea relaţie:
 K 2P  K 33
2
 2AK P K 33 
'S33  ' 33
T
1  
 1 A2 
unde:
1
 2s' E 2
A   E E13 E  (26)

 s'33 s'11 s'12  
D
s'11 E
 s'11 
2
1  K 31 
D E 2 E
s'12  s 12  K 31 s'11

D E d 31d 33
s'13  s13  T
' 33

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 11 - CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
D 1
s' 33  2
2lf ml   
D
s' 66 
D
 2 s'11 D
s'12 
Coeficienţii piezoelectrici caracteristici modului de vibraţie longitudinal
au următoarele expresii:
d 33
 
1
T E 2 ; g 33 
d 33  K 33 ' 33 s'33 T
' 33
Factorul de calitate elastic al rezonatorului piezoelectric poate fi
determinat cu formula următoare:
1 1
Q rm  Q lm 
2f mr C r Z lm ; 2f ml C l Z lm (27)

III. Desfăşurarea lucrării

1. Determinarea dependenţei de frecvenţă a permitivităţii complexe relative.

Se foloseşte o plachetă de PZT cu grosimea b = 3 mm care se introduce
într-un dispozitiv de probă cu aria armăturilor A = 80 mm 2. Măsurătorile se fac
cu ajutorul Q-metrului. Pentru fiecare frecvenţă se foloseşte o bobină auxiliară
(vezi Tabelul 1) pentru a fi posibilă realizarea acordului aparatului. Se execută
două determinări: prima - fără probă, notându-se capacitatea de acord internă a
Q-metrului Cv0 şi factorul de calitate Q0; a doua – utilizând proba din PZT,
refăcându-se acordul şi notându-se Cv1 şi Q1. Se completează Tabelul 1 cu
valorile măsurate, iar apoi se calculează C S0 şi Qe folosind următoarele relaţii:
C v 0  C v1  Q1Q 0 
C S0 = Cv0 – Cv1 Qe   
C v 0  Q 0  Q1 

Ultima secţiune a Tabelului 1 se completează folosind relaţiile (10).

Tabelul 1.
Laux L1 L2 L3 L5 L6 L7 L9 L10 L11 L12
f [MHz] 0,055 0,1 0,2 0,55 1 2 5,5 10 20 40
Cv0 [pF]
Q0
Cv1 [pF]
Q1
S
C 0 [pF]
Qe
'
"
tg

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 12 - CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
Se trasează diagramele '(f), ''(f), tg(f) şi diagrama Cole-Cole "(').

2. Determinarea dependenţei de temperatură a permitivităţii complexe relative.

Proba de material feroelectric are grosimea b=3 mm şi aria armăturilor
A=80 mm2.
Se face montajul din Figura 3 şi se efectuează o determinare la
temperatura ambiantă.
Se reglează autotransformatorul pe poziţia de 100 V astfel încât cuptorul
să-şi modifice lent temperatura şi se fac citiri din 5C în 5C până la temperatura
de 250 C (până la o temperatură cu aproximativ 50 C mai mare decât TC). La
fiecare valoare a temperaturii se măsoară C S0 şi R0. Valorile acestora se trec în
Tabelul 2.
Tabelul 2
T [C] ambiantă 80 85 90 95 ..... 245 250
C S0 [nF]
R0 [K]
'
"
tg
Se calculează ', " şi tg cu ajutorul relaţiilor (10) şi ştiind că factorul de
calitate al probei este Qe = 0R0 C S0 , iar 0 este frecvenţa unghiulară de lucru a
punţii de măsură. Valorile calculate se trec în secţiunea a doua din Tabelul 2.

Se trasează diagramele '(T), ''(T) şi tg(T).

1
Se trasează diagrama '  f  T  determinând TC şi pantele celor două
tg 2
drepte. Se calculează raportul tg .
1

Se calculează constanta A0 la T1 = TC - 5 C şi la T2 = TC + 5 C.

3. Determinarea parametrilor care caracterizează efectul piezoelectric

a) Se vor măsura caracteristicile a două rezonatoare:
- un rezonator piezoelectric ceramic Philips confecţionat din PZT 4 cu
următorii parametri: a = 20 mm, l = 6 mm,  = 7,5103 kg/m3, E = 0,3;
- un rezonator piezoceramic confecţionat în laborator din PZT 5 cu următorii
parametri: a = 10 mm, l = 2 mm,  = 5,1103 kg/m3, E = 0,2 , unde  este
densitatea, iar E este coeficientul Poisson la câmp electric constant.
b) Se măsoară pentru fiecare rezonator C T0 , identică cu capacitatea
rezonatoarelor piezoelectrice la frecvenţe mult mai mici decât frecvenţele de
rezonanţă elastică radială şi longitudinală. Se foloseşte puntea RLC.
c) Se determină caracteristica de frecvenţă “punct cu punct” corespunzătoare
fiecărui mod de vibraţie pentru fiecare rezonator. În acest scop se utilizează
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 13 - CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
montajul existent (vezi Figura 7) la care se conectează succesiv rezonatoarele
între bornele mediane. Semnalul sinusoidal de intrare în montaj este dat de
generator prin ieşirea sinusoidală de 75  şi o amplitudine de 2÷3 V, iar
semnalul necesar frecvenţmetrului se ia de pe ieşirea de 75  (semnal
dreptunghiular).
Rezonatorului 1 i se determină caracteristicile:
- pentru modul radial fundamental în domeniul 40 - 85 KHz;
- pentru modul longitudinal în domeniul 300 - 400 KHz;
iar rezonatorului 2:
- pentru modul radial fundamental în domeniul 60 - 135 KHz;
- pentru modul longitudinal în domeniul 0,9 - 1,1 MHz.
Pentru fiecare caz se completează secţiunea respectivă din Tabelul 3.
Indicaţie: Se vor determina mai întâi frecvenţele fm şi fn prin modificarea
frecvenţei oscilatorului O (vezi Figura 7) până când indicaţia voltmetrului V
devine maximă, respectiv minimă. După aceea se mai aleg încă 5 frecvenţe după
cum se vede în Tabelul 3, respectând domeniul de frecvenţe corespunzător
modului respectiv.

Tabelul 3
fm fn
Rezonatorul 1 f [KHz]
mod radial U [mV]
40 – 85 KHz Rm []
Rezonatorul 1 f [KHz]
mod longitudinal U [mV]
300 – 400 KHz Rm []
Rezonatorul 2 f [KHz]
mod radial U [mV]
60 – 135 KHz Rm []
Rezonatorul 2 f [KHz]
mod longitudinal U [mV]
0,9 – 1,1 MHz Rm []

d) Se înlocuiesc rezonatoarele piezoelectrice cu o cutie de rezistoare. Se fixează

frecvenţa la valoarea fm şi se reglează valoarea rezistenţei până se obţine aceeaşi
valoare de tensiune ca pentru rezonator. Se notează valoarea rezistenţei (R m) în
Tabelul 3 pentru cele două moduri de rezonanţă (radial, longitudinal). Se
determină astfel modulul minim al impedanţei rezonatoarelor, aproximativ egal
cu rezistenţa de pierderi de putere elastică R:
R m  Zm  R

Se vor calcula elementele schemei echivalente pentru cele două moduri de

vibraţie ale fiecărui rezonator:
—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 14 - CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————
 2
 Q
T  fn  1
C  C 0    1 ; L 2 2 ; R  Rm ; R e  eT ; C S0  C T0  C
f
 m   4  f C C 0
  m

Pe baza Tabelului 3 se trasează cele patru grafice U=f(f) pentru cele 4 moduri
de vibraţie ale rezonatoarelor.

Conţinutul referatului
 scopul lucrării;
 Tabelul 1 împreună cu relaţiile da calcul folosite, precum şi graficele de la
punctul III.1.;
 Tabelul 2 şi relaţiile de calcul folosite, împreună cu graficele de la
tg 2
punctul III.2., împreună cu calculul constantei A0 şi al raportului tg ;
1
 Tabelul 3, cele 4 grafice de la punctul III.3., precum şi calculul elementelor
schemei echivalente pentru cele două rezonatoare;
 concluzii şi comentarii.

Întrebări şi răspunsuri

1. Prezentaţi elementele de simetrie caracteristice cristalelor dielectrice din

clasele de simetrie mm, 3m şi 6mm. Căror sisteme cristalografice le aparţin
aceste cristale?

2. Să se determine configuraţia concretă a tensorului de permitivitate pentru

cristalul de niobat de litiu care face parte din clasa de simetrie 3m.

3. Să se prezinte dependenţa detip histerezis a inducţiei electrice ( D ) de
intensitatea câmpului electric ( E ) caracteristică unui material feroelectric.

4. Prin ce proprietăţi fizice diferă materialele feroelectrice cu tranziţie de fază

de ordinul I de materialele feroelectrice cu tranziţie de fază de ordinul II?

5. Să se calculeze coeficientul de cuplaj piezoelectric în cazul unei plăci din

PZT cu dimensiunea în lungul axei x1 mult mai mare decât celelalte
dimensiuni, ştiind că polarizaţia spontană P şi câmpul electric de comandă
S

E se află pe direcţia x3 (vezi Figura 9) .

Indicaţie: Configuraţia geometrică determină componentele tensorului de

tensiune mecanică: T10, T2= T3= T4= T5= T6= 0.

x3
x2

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 15 - x1 CATEDRA TEF
LUCRAREA NR. 2 MATERIALE FEROELECTRICE
—————————————————————————————————————

Figura 9.

Bibliografie

1. O. Iancu- Materiale şi componente electronice, Ed. UPB, Bucureşti, 1988

2. P. Şchiopu, S. Vasilescu – Teoria şi proiecterea componentelor pasive, Ed.

UPB, Bucureşti, 1976

3. I. S. Jeludev – Cristale electrice, Bucureşti, Editura Tehnică, 1973

4. O. Iancu, P. Şchiopu, S. Vasilescu – Dispozitive dielectrice şi magnetice,

Editura UPB, Bucureşti, 1976

—————————————————————————————————————
LABORATORUL DE MATERIALE - 16 - CATEDRA TEF