Indrumar Draft 19februarie2016 PDF

Modelarea şi simularea circuitelor
electrice
- Îndrumar pentru studenţii facultăţii de Automatică şi Calculatoare -
Gabriela Ciuprina, Alexandru Gheorghe, Mihai Popescu, Dragoş Niculae,
Aurel Sorin Lup, Ruxandra Bărbulescu, Daniel Ioan
Draft din 19 februarie 2016

Cuprins
0 Introducere 1
I Breviar teoretic şi sugestii pentru teme 7
1 Modelarea circuitelor reale 9

1.1 Mărimi primitive şi derivate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.2 Legile teoriei circuitelor electrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.2.1 Legile lui Kirchhoff . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.2.2 Legea puterii transferate pe la borne . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
1.3 Elementele ideale de circuit electric şi clasificarea lor . . . . . . . . . . . . 15
1.4 Elementele ideale dipolare liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.4.1 Rezistorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.4.2 Bobina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
1.4.3 Condensatorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
1.5 Elementele ideale dipolare neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.5.1 Rezistorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.5.2 Bobina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
1.5.3 Condensatorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
1.6 Elemente ideale multipolare liniare rezistive . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.6.1 Cazuri particulare - după tipul de control . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.6.2 Surse comandate liniar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
1.7 Elemente ideale multipolare liniare reactive . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
1.8 Elemente ideale multipolare neliniare rezistive . . . . . . . . . . . . . . . . 39
1.9 Elemente ideale multipolare neliniare reactive . . . . . . . . . . . . . . . . 48
1.10 Concluzii privind modelarea circuitelor reale . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
i
ii CUPRINS
2 Simularea numerică a circuitelor electrice 55

2.1 Analiza circuitelor rezistive ı̂n CC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
2.1.1 Formularea problemei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
2.1.2 Tehnica nodală pentru analiza circuitelor rezistive . . . . . . . . . . 60
2.1.3 Cazul circuitelor rezistive neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
2.2 Simularea circuitelor liniare ı̂n domeniul frecvenţei . . . . . . . . . . . . . 70
2.3 Simularea circuitelor electrice ı̂n regim tranzitoriu . . . . . . . . . . . . . . 75
2.4 Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
II Modelare şi simulare ı̂n Spice 89
3 Circuite rezistive liniare ı̂n regim staţionar 91

3.1 Obiectivele lucrării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
3.2 Problema DC1.1: ”Bine formulat” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
3.3 Problema DC1.2: ”Generatorul echivalent Thèvenin” . . . . . . . . . . . . 93
3.4 Problema DC1.3: ”Transfer maxim de putere” . . . . . . . . . . . . . . . . 93
3.5 Problema DC1.4: ”Surse comandate” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
3.6 Problema DC1.5: ”Caracteristica de transfer” . . . . . . . . . . . . . . . . 94
3.7 Problema DC1.6: ”Matrice de transfer” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
3.8 Problema DC1.7: ”Senzitivităţi” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
3.9 Problema DC1.8: ”Elemente reactive ı̂n curent continuu” . . . . . . . . . . 97
3.10 Problema DC1.9: ”Potenţiometru” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
3.11 Problema DC1.10: ”Surpriză” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
4 Modelarea liniară si liniarizată 99

4.2 Problema DC2.1: ”Caracteristicile BJT” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
4.3 Problema DC2.2: ”Scheme echivalente ale BJT . . . . . . . . . . . . . . . 104
4.4 Problema DC2.3: ”Punctul static de funcţionare” . . . . . . . . . . . . . . 106
4.5 Problema DC2.4: ”Conexiunea emitor comun” . . . . . . . . . . . . . . . . 107
4.6 Problema DC2.5: ”Circuitul Darlington” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
4.7 Problema DC2.6: ”Caracteristicile MOSFET” . . . . . . . . . . . . . . . . 110
4.8 Problema DC2.7: ”AO ı̂n montaj inversor” . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
4.9 Problema DC2.8: ”AO ı̂n montaj neinversor” . . . . . . . . . . . . . . . . 115
4.10 Problema DC2.9: ”Amplificator cu mai multe etaje realizat cu AO” . . . . 115
4.11 Problema DC2.10: ”Convertor digital/analog pe 3 biţi” . . . . . . . . . . . 117
CUPRINS iii
5 Caracteristici de transfer. PSF. 119

5.2 Problema DC3.1: ”Caracteristica diodei semiconductoare” . . . . . . . . . 120
5.3 Problema DC3.2: ”Circuit de redresare cu diode semiconductoare” . . . . . 122
5.4 Problema DC3.3: ”Caracteristica diodei Zener” . . . . . . . . . . . . . . . 122
5.5 Problema DC3.4: ”Circuit stabilizator de tensiune cu diodă Zener” . . . . 123
5.6 Problema DC3.5: ”Circuit stabilizator cu DZ şi TB . . . . . . . . . . . . . 124
5.7 Problema DC3.6: ”Circuit stabilizator cu DZ şi TB, Darlington” . . . . . . 125
5.8 Problema DC3.7: ”Circuit stabilizator DZ şi TB, paralel” . . . . . . . . . . 127
5.9 Problema DC3.8: ”Funcţionarea MOSFET ca poartă logică” . . . . . . . . 128
6 Analiza ı̂n domeniul frecvenţei 131

6.2 Problema AC.1: ”Mărimi ı̂n curent alternativ” . . . . . . . . . . . . . . . . 132
6.3 Problema AC.2: ”Rezonanţa” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
6.4 Problema AC.3: ”Transformatorul” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
6.5 Problema AC.4: ”Transfer maxim de putere” . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
6.6 Problema AC.5: ”Filtre pasive de ordinul 1” . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
6.7 Problema AC.6: ”Filtre pasive de ordinul 2” . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
6.8 Filtre active . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
6.9 Circuite neliniare la semnale mici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
6.10 Problema AC.9: ”Circuite trifazate” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
6.11 Problema AC.10: ”Linii de transmisie” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
7 Analiza circuitelor ı̂n regim dinamic 155

7.2 Problema TS.1: ”Descărcarea unui condensator” . . . . . . . . . . . . . . . 158
7.3 Problema TS.2: ”Releul” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
7.4 Problema TS.3: ”Amplificator operaţional: integrare/derivare” . . . . . . . 160
7.5 Problema TS.4: ”Circuitul RLC serie” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
7.6 Problema TS.5: ”Diagrame ı̂n planul fazelor” . . . . . . . . . . . . . . . . 162
7.7 Problema TS.6: ”Redresare” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
7.8 Problema TS.7: ”Analiza Fourier. Oscilatorul Colpitts” . . . . . . . . . . . 164
7.9 Problema TS.8: ”Distorsiunea amplificatorului de clasa A” . . . . . . . . . 165
iv CUPRINS
III Anexe 167
A Tutorial Spice 169

A.1 Instalare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
A.1.1 LTSpice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
A.1.2 PSpice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
A.1.3 ngspice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
A.2 Ce este un netlist? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
A.3 Problema de test. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
A.3.1 Etapele de pregătire ale circuitului . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
A.4 Analiza ı̂n LTSpice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
A.4.1 Simularea şi observarea rezultatelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
A.4.2 Sweep pentru valorile unei surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
A.4.3 Parametrizare. Sweep pentru valorile unui parametru . . . . . . . . 175
A.4.4 Salvarea rezultatelor ı̂n fişiere text . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
A.4.5 Definirea unui circuit prin desenarea schemei . . . . . . . . . . . . . 177
A.4.6 Netlist sau schemă? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179
A.5 Analiza ı̂n PSpice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179
A.6 Analiza ı̂n ngspice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
B Comenzi SPICE 181

B.1 Descrierea unui rezistor liniar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
B.2 Folosirea parametrilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
B.3 Descrierea surselor independente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
B.3.1 Descrierea unei surse ideale de tensiune . . . . . . . . . . . . . . . . 181
B.3.2 Descrierea unei surse ideale de curent . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
B.4 Descrierea analizei de curent continuu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
B.4.1 Punct de funcţionare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
B.4.2 Baleierea valorilor surselor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
B.4.3 Baleierea valorilor parametrilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
B.5 Descrierea unui tranzistor bipolar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
B.6 Descrierea surselor comandate liniar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 184
B.6.1 Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune . . . . . . . . . . . . 184
B.6.2 Sursa de curent comandată liniar in curent . . . . . . . . . . . . . . 184
B.6.3 Sursa de curent comandată ı̂n tensiune . . . . . . . . . . . . . . . . 184
CUPRINS v
B.6.4 Sursa de tensiune comandată ı̂n curent . . . . . . . . . . . . . . . . 184

B.7 Descrierea unei diode . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
B.8 Descrierea elementelor rezistive neliniare - caracteristici liniare pe porţiuni 185
B.9 Descrierea surselor de curent alternativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
B.10 Descrierea unei bobine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
B.11 Descrierea unui condensator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187
B.12 Descrierea unei perechi de bobine cuplate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187
B.13 Descrierea analizei de curent alternativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
B.14 Parametrizarea elementelor pasive ı̂n simulările de c.a. . . . . . . . . . . . 188
B.15 Vizualizarea rezultatelor analizei de c.a. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
B.16 Descrierea analizei ı̂n regim tranzitoriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
C Precizări asupra simbolurilor 191
Referinţe 191
vi CUPRINS
.
Capitolul 0
Introducere
Această lucrare se adresează studenţilor de la ciclul de licenţă sau master din facultăţile
de profil electric ı̂n sens larg: inginerie electrică, electronică, energetică, automatică şi
calculatoare sau altele similare. Lucrările de laborator prezentate ı̂n capitolele 3 ÷ 7 sunt
destinate ı̂n principal disciplinei de Bazele electrotehnicii de la facultăţile de Inginerie
electrică şi Automatică şi calculatoare din Universitatea Politehnică Bucureşti, dar pot fi
folosite, ca şi ı̂ntreaga lucrare, de toţi cei interesaţi ı̂n căpătarea deprinderilor necesare
modelării şi simulării pe calculator a circuitelor electrice, la un nivel conform standar-
delor internaţionale ı̂n domeniu. Progresul tehnologic din ultima decadă face ca aceste
deprinderi să fie tot mai necesare ı̂n activitatea inginerească de rutină. Puţini ingineri
mai rezolvă astăzi ı̂n activitatea lor profesională circuitele electrice cu metode manuale.
Pe de altă parte, majoritatea sistemelor, aparatelor şi instalaţiilor electrice avansate: cal-
culatoare, telefoane celulare, reţele de transmisia datelor sau distribuţia energiei electrice
sunt circuite.
Lucrarea este structurată astfel:
• Un capitol dedicat modelării circuitelor reale prin elemente ideale de circuit electric.
Se porneşte de la constatarea că teoria circuitelor electrice este o teorie abstractă,
care are ca obiect de studiu circuitele alcătuite din elemente ideale. Acestea sunt de-
finite de ecuaţiile lor constitutive, care sunt idealizări ale elementelor reale. Studiul
circuitelor reale se face prin modelarea componentelor reale folosind elemente ideale
şi analizând substitutul. Scopul capitolului este de a prezenta pe scurt fundamentul
axiomatic al teoriei circuitelor electrice şi de a exemplifica procedeul de modelare,
evidenţiind avantajele abordării. Aplicaţiile au fost concepute pentru a fi rezolvate
pe calculator (ı̂n SPICE, MATLAB sau alt limbaj de programare) şi sunt ı̂n majoritatea
lor extrem de utile pentru a ı̂nţelege funcţionarea şi proiectarea circuitelor electro-
nice fundamentale. Dintre aceste aplicaţii studenţii pot alege pe cele care le stârnesc
1
2 CAPITOLUL 0. INTRODUCERE
interesul pentru a fi rezolvate ı̂n temele lor de casă.
• Următorul capitol prezintă pe scurt formularea corectă a problemei de analiză siste-

matică a circuitelor electrice şi metodele folosite ı̂n simularea pe calculator a acestor
circuite, adică de rezolvare numerică a problemelor de analiză a circuitelor electrice
ı̂n diferite regimuri. Şi aplicaţiile acestui capitol au fost concepute pentru a fi rezol-
vate pe calculator, prin dezvoltarea unor programe ı̂n MATLAB, C sau alt limbaj de
programare. Ele sunt utile pentru a ı̂nţelege funcţionarea şi anatomia programelor
profesionale de simulare şi proiectare a circuitelor electronice şi electroenergetice,
cum este programul SPICE. Fără ı̂nţelegerea acestor aspecte, aceste programe nu pot
fi folosite ı̂n mod profesional, mai ales ı̂n rezolvarea problemelor complicate sau spe-
ciale, care apar ı̂n cercetare. Ne referim mai ales la setarea parametrilor de control
din comanda .OPTIONS. Pentru a rezolva corect probleme extreme cu un program
de complexitatea SPICE, utilizatorul său trebuie să ştie nu numai ce face, ci şi cum
face programul. Acesta este scopul capitolului dedicat metodelor de simulare nume-
rică. Şi dintre aplicaţiile acestui capitol, studenţii pot alege pe cele care le stârnesc
interesul, pentru a fi rezolvate ı̂n temele lor de casă. Le vor crea deprinderi utile.
• Urmează descrierea a cinci lucrări de laborator, care acoperă aspecte referitoare la

modelarea şi simularea circuitelor electrice şi electronice de diferite tipuri, ı̂ntr-o se-
rie de regimuri: circuite rezistive liniare, circuite rezistive neliniare (caracteristici de
transfer, determinarea punctelor statice de operare şi liniarizarea circuitelor cu ele-
mente neliniare adică analiza de semnal mic), analiza circuitelor liniare ı̂n domeniul
frecvenţei, analiza tranzitorie şi ı̂n regim periodic permanent a circuitelor electrice
şi electronice liniare şi neliniare. La fiecare lucrare de laborator se prezintă:
– Obiectivele specifice ale lucrării;

– Formularea clară a problemei care trebuie rezolvată (”ce se dă şi ce se cere”);
– Descrierea pe scurt a metodei de rezolvare cu indicaţii şi trimiteri bibliografice;
– Ce se aşteaptă din partea studenţilor (rezultatele şi formele de prezentare,
studenţii având la dispoziţie un şablon al referatului pe care trebuie să-l ı̂ntocmească).
• O listă de referinţe bibliografice.
• O primă anexă este un tutorial pentru folosirea programului SPICE, care este cel mai
des utilizat simulator de circuite electrice, aplicat mai ales ı̂n analiza şi proiectarea
circuitelor electronice. Acest tutorial are ca scop iniţierea rapidă ı̂n folosirea progra-
mului, descriind circuitele aât interactiv, ı̂n manieră grafică, dar şi prin intermediul
unui limbaj specializat de descriere.
3
• A două anexă este dedicată prezentării pe scurt a limbajului specializat pentru

descrierea circuitelor. Se discută apoi descrierea ierarhică şi ı̂n final comenzile pentru
controlul execuţiei.
Obiectivul general al lucrărilor de laborator este de a consolida deprinderile necesare

modelării şi simulării cu calculatorul, ı̂n SPICE a circuitelor electrice, electronice şi a
reţelelor electroenergetice. Ultimele două categorii sunt circuite reale, ı̂n timp ce prima
este o categorie de circuite abstracte, alcătuite din elemente ideale de circuit electric.
După parcurgerea lucrărilor de laborator, studenţii trebuie:
• Să ı̂nţeleagă utilizarea SPICE după o documentare independentă şi să fie capabili
ulterior să găsească singuri resursele (programe, manuale, ghiduri, biblioteci de mo-
dele, etc.) necesare modelării şi simulării cu calculatorul a circuitelor electrice şi
electronice uzuale sau speciale (să ştie ”ce, cum şi unde să caute”).
• Să genereze un fişier de intrare SPICE, care să conţină descrierea corectă a circuitului,
circuit care iniţial este descris ı̂n manieră neformală (să facă singuri modelarea). Să
ştie ce trebuie să conţină fişierul de intrare, pentru ca simularea să se facă ı̂n regimul
dorit, iar ı̂n urma ei să rezulte semnalele de ieşire dorite.
• Să realizeze simularea SPICE şi să verifice dacă rezultatul este acceptabil. Să recu-
noască o simulare eşuată, să identifice şi apoi să corecteze motivele pentru care s-a
ı̂ntâmplat acest lucru (să facă singuri simularea, ”până iese” şi să ı̂nţeleagă ”de ce
nu iese”). Pentru a ı̂nvăţa din greşeli, vor fi ı̂ncurajate şi simulări eşuate intenţionat.
• Să valideze analiza efectuată, prin folosirea a cel puţin două modele cu grade diferite
de acurateţe şi complexitate, dar şi prin folosirea unor tehnici diferite de simulare:
calcul analitic/manual, ı̂ntr-un limbaj de programare de tip MATLAB/OCTAVE/SCILAB
sau cu SPICE, folosind opţiuni diferite de execuţie a simulării (să fie ı̂ncrezători sau
circumspecţi, când este cazul, dar mereu responsabili de rezultate, şi nu să dea vina
pe programul utilizat, pe motiv că ”aşa mi-a dat calculatorul”).
• Să interpreteze rezultatele simulării şi să le ı̂ncorporeze ı̂ntr-un referat ştiinţific (să
ştie să comunice ştiinţific, să explice şi altora ce au făcut, şi care sunt concluziile).
Chiar dacă lucrarea se referă la multe aspecte conceptual-teoretice, obiectivul ei esenţial

este cel practic, de a sprijini studenţii să capete deprinderile nesesare folosirii instrumen-
telor actuale avansate, hardware şi software ı̂n modul cel mai eficient, pentru rezolvarea
tipurilor de probleme de circuite electrice pe care inginerii le ı̂ntâlnesc cel mai des ı̂n ac-
tivitatea lor profesională. Metoda prin care studenţii sunt solicitaţi să rezolve probleme
de analiza circuitelor electrice şi electronice prin metode manuale, dar şi numerice, cu
MATLAB şi SPICE, este intens folosită ı̂n pregătirea la nivel de licenţă (undergraduate) la
toate marile universităţi din lume, la Facultăţile de profil electric numite de cele mai multe
ori ı̂n limba engleză Electrical and Computer Engineering (ECE) şi Electrical Engineering
and Computer Science (EECS). Dovadă ı̂n acest sens este [AS13], care este un manual de
referinţă pentru astfel de studii.
În capitolele 1 şi 2 ale lucrării, studenţii găsesc o serie de aplicaţii, care dacă sunt
parcurse cu răbdare, duc la dezvoltarea unui set de instrumente software extrem de util ı̂n
analiza şi proiectarea circuitelor electrice, electronice şi electroenergetice. De aici studenţii
pot prelua idei pentru realizarea temelor de casă, care la această disciplină nu au subiecte
fixe. Dezvoltarea lor cu inventivitate duce la obţinerea unor excelente lucrări pentru
Sesiunea cercurilor ştiinţifice studenţeşti. Acesta este ı̂n fond scopul celor două capitole.
Temele lucrărilor de laborator prezentate ı̂n capitolele 3-7 le urmăresc pe cele de semi-
nar, dar utilizarea SPICE ı̂n cadrul laboratorului nu urmăreşte doar ilustrarea conceptelor
teoretice, ci şi verificarea modului manual de analiză a circuitelor electrice. Se are ı̂n
vedere şi ı̂nţelegerea faptului că SPICE este un instrument complex, cu o mare putere de
simulare, care poate rezolva probleme complicate, de proiectare asistată de calculator,
ı̂ntlnite ı̂n cercetare şi ı̂n dezvoltarea de produse electronice avansate. Astfel de probleme
nu se pot rezolva ı̂n nici un caz manual, fără utilizarea tehnicii de calcul.
Chiar dacă utilizarea simulatorului SPICE este relativ uşoară, studenţii nu trebuie să
rămnă cu impresia falsă că după parcurgerea laboratorului, SPICE nu mai are niciun secret
pentru ei. Modelarea componentelor electronice sau a altor dispozitive rămne o problemă
care nu este tratată ı̂n profunzime. De asemenea structura internă a simulatorului şi
tehnicile numerice folosite pentru o analiză eficientă sunt şi acestea tratate doar la nivel
informativ. Prin parcurgerea laboratorului se ajunge la concluzia că pnă la urmă nu
contează aşa mult dacă problema rezolvată a avut o structură topologică mai simplă
sau mai complicată. Simularea o face calculatorul. Iar ceea ce contează este contribuţia
inteligentă a celui care rezolvă problema. Limbajul SPICE nu este deloc dificil, şi nici
interpretarea rezultatelor sale. Dar ı̂nţelegerea conceptului de modelare optimă nu este
banală, cum nu este banală ı̂ntotdeauna nici găsirea motivelor pentru care o simulare
eşuează. Ele pretind intuiţie şi experienţă.
Dacă este să ne referim la scopul acestui manual şi la noutatea adusă de el, trebuie să
remarcăm ı̂n ı̂ncheierea acestei introduceri următoarele aspecte concluzive:
• Lucrarea conţine un scurt ı̂ndrumar de laborator, care are ca subiect introducerea

ı̂n modelarea şi simularea cu SPICE a circuitelor electrice.
• În acest manual este prezentată şi o serie coerentă de aplicaţii despre modelarea
şi simularea cu calculatorul a circuitelor electrice, din care studenţii ı̂şi pot alege
5
subiecte interesante pentru temele lor de casă la Bazele electrotehnicii.
• În document se pune ı̂n lumină importanţa conceptuală a idealizării şi a abstrac-
tizării ı̂n activitatea ştiinţifică şi tehnică, ı̂n vederea managementului complexităţii.
S-au avut ı̂n vedere mai multe nivele de abstractizare, fundamentale pentru ingineria
electrică actuală, şi anume : idealizarea circuitelor cu parametri distribuiţi prin pa-
rametri concentraţi, definirea elementelor ideale de circuit electric şi reprezentarea
lor prin elemente primitive, liniarizarea circuitelor neliniare, funcţii şi operatori de
circuit, sisteme dinamice intrare-ieşire, reprezentarea finit dimensională a sistemelor
continue, şi ı̂n final, abstractizarea digitală.
• Importanţa modelării - ca etapă esenţială ı̂n activitatea ştiinţifică inginerească - este

un alt aspect conceptual relevat ı̂n manual. Se evidenţiază faptul că teoria circuite-
lor electrice operează cu elemente ideale de circuit, cu ajutorul cărora se modelează
circuitele electrice reale: cele electronice, de curenţi slabi, dar şi reţelele electroe-
nergetice, de curenţi tari. Se dau mai multe exemple, ı̂n care acelaşi dispozitiv sau
sistem real este modelat ı̂n mai multe feluri, cu grade diferite de precizie şi implicit
de complexitate.
• O atenţie deosebită este acordată formulării corecte a problemei analizei circuitelor,

dar şi identificării celor mai potrivite metode de simulare pentru diferite categorii
de circuite şi regimuri.
• Lucrarea nu se reduce doar la a ilustra modul ı̂n care calculatorul poate fi folosit
ca un ajutor ı̂n rezolvarea manuală a circuitelor electrice. Ea descrie modul ı̂n
care se pot analiza circuitele şi sistemele de mare complexitate structurală şi/sau
funcţională (care nu ar putea fi analizate manual), folosind două abordări numerice
complementare, cele mai răspndite ı̂n practică: SPICE şi MATLAB.
Breviarele anexate ca şi referinţe ale lucrării pun la dispoziţie şi indică utilizatorului
interesat bogate şi utile resurse bibliografice şi webografice, alese cu mare grijă.
Parcurgerea lucrării permite dezvoltarea mai multor deprinderi de maximă importanţă
practică, toate plasate pe o foarte solidă bază teoretică şi conceptuală.
Contribuţia şi responsabilitatea autorilor la această lucrare a fost următoarea:
Gabriela Ciuprina capitolul 3, anexele şi integrarea conţinutului;

Alexandru Gheorghe capitolul 6;
Mihai Popescu capitolul 5;
Dragoş Niculae capitolul 7;
Sorin Lup capitolul 4;
Ruxandra Bărbulescu capitolele 1 şi 2;

Daniel Ioan capitolele 1 şi 2, iniţiatorul acestei cărţi.
Vom fi bucuroşi să primim comentarii, critici sau sugestii de ı̂mbunătăţire a acestei
lucrări. Pentru aceasta, ne puteţi scrie la lmn@lmn.pub.ro.
Pentru moment, mulţumim următorilor studenţi care au semnalat erori sau au propus
ı̂mbunătăţiri: lista este deschisă.
Partea I
Breviar teoretic şi sugestii pentru

teme
7
Capitolul 1
Modelarea circuitelor reale
Prin definiţie un circuit electric real este alcătuit dintr-o mulţime de dispozitive (compo-
nente) conectate pe la borne. Elementul real de circuit este un domeniu spaţial a cărui
interacţiune electrică cu exteriorul se realizează prin intermediul bornelor (terminalelor),
care sunt suprafeţe disjuncte, părţi din frontiera sa. Pentru a caracteriza interacţiunea
electrică ı̂ntre elemente se folosesc două mărimi fizice:
• Curentul: mărime fizică scalară asociată unui terminal, orientat convenţional spre
exteriorul sau interiorul elementului de circuit, şi definit ca integrala pe suprafaţa
terminalului (orientată conform sensului de referinţă al curentului) din densitatea
de curent.
• Tensiunea: mărime fizică scalară asociată unei perechi orientate de terminale, defi-
nită ca integrala de-a lungul unei curbe care uneşte cele două terminale, a intensităţii
câmpului electric.
Sensul de referinţă indică modul ı̂n care este conectat aparatul de măsură: voltmetru
sau ampermetru. Aparatul măsoară mărimea orientată de la borna plus (+) la borna
minus (−) a acestuia. La schimbarea sensului de referinţă (adică a modului ı̂n care este
montat aparatul) are loc schimbarea semnului mărimii măsurate, deoarece se schimbă
sensul de integrare.
Elementele cu două borne se numesc dipolare, iar cele cu mai multe borne se numesc
multipolare. Cele mai des ı̂ntâlnite elemente dipolare sunt rezistoarele, bobinele, con-
densatoarele şi diodele semiconductoare. Exemple de elemente tripolare (cu trei borne)
sunt tranzistoarele, iar de elemente multipolare sunt bobinele cuplate (transformatoarele),
amplificatoarele operaţionale, porţile logice şi multe alte componente electronice.
Relaţiile pe care elementele reale le stabilesc ı̂ntre curenţii terminalelor şi tensiunile
dintre terminale sunt de obicei extrem de complicate. Ele depind de structura internă
9
10 CAPITOLUL 1. MODELAREA CIRCUITELOR REALE
a elementelor şi natura materialelor din care sunt acestea constituite. Prin simplificarea
la maxim a acestor relaţii se defineşte o serie de elemente abstracte, numite elemente
ideale, deoarece acestea idealizează comportarea elementelor reale. Elementele ideale
nu sunt definite structural, ci funcţional, prin indicarea relaţiilor constitutive, de regulă
foarte simple, pe care aceste elemente le stabilesc, prin definiţie, ı̂ntre curenţii şi tensiunile
terminalelor lor.
În teoria circuitelor, spaţiul fizic are doar structură topologică, nu şi una
metrică. Aceasta ı̂nseamnă că nu este relevantă forma elementelor, ci doar conexiunile
dintre ele. În consecinţă, reprezentarea elementelor poate fi făcută simplificat, printr-
un graf, aşa cum se observă ı̂n Fig.1.1. În consecinţă, pentru a descrie topologia unui
circuit dată de schema sa electrică, se poate folosi graful său. Graful poate fi definit
ca o mulţime de puncte, numite noduri (care reprezintă borne ı̂n contact) unite printr-o
mulţime de arce de curbă orientate, numite laturi (care reprezintă elementele dipolare).
Elementele multipolare cu m terminale sunt tratate ca m − 1 laturi, care concură la
unul din terminalele elementului, ales la ı̂ntâmplare (Fig.1.1). Grafurile sunt concepte
topologice şi nu figuri geometrice ı̂n spaţii metrice. Două grafuri sunt identice dacă
descriu aceeaşi conexiune, chiar dacă sunt diferite ca figuri geometrice (Fig.1.2). Laturile
lor pot fi drepte sau curbe, iar distanţele dintre noduri şi unghiurile laturilor nu au nici
o relevanţă. În consecinţă, graful este o clasă de echivalenţă de figuri geometrice, care au
aceeaşi topologie. Orice figură din clasă poate fi considerată reprezentantul clasei.
Figura 1.1: Reprezentarea elementelor dipolare şi multipolare ı̂n graful circuitului.
Figura 1.2: Exemple de grafuri echivalente.

1.1. MĂRIMI PRIMITIVE ŞI DERIVATE 11
Laturile unui circuit sunt indexate cu l = 1, 2, . . . , L, unde L este numărul total de

laturi din circuit. Nodurile unui circuit sunt indexate cu (n) = (1), (2), . . . , (N), unde
N este numărul total de noduri. Buclele (adică mulţimile de laturi care alcătuiesc curbe
ı̂nchise) sunt indexate cu [b] = [1], [2], [3], . . . , [B], unde B este numărul total de bucle.
Un graf se descrie fie geometric, fie numeric printr-un tabel numit ”de conexiune”, cu
L rânduri şi două coloane, care conţine pentru fiecare latură, numărul nodului iniţial şi
al celui final.
1.1 Mărimile primitive şi derivate ale teoriei circui-

telor electrice
Prin definiţie, un circuit electric este o mulţime de elemente ideale, dipolare sau multi-
polare, cu terminalele puse ı̂n contact. Conexiunea (topologia) unui astfel de circuit este
descrisă de graful său. Iar interacţiunea electrică ı̂ntre elemente este descrisă pentru fie-
care latură de curentul şi tensiunea sa. În consecinţă, acestea sunt mărimile primitive
ale teoriei circuitelor electrice.
Curenţii din laturile unui circuit se agregă ı̂n vectorul coloană i = [i1 , i2 , . . . iL ]T , de
dimensiune L. El este asociat grafului curenţilor, un graf similar cu graful circuitului, dar
cu laturile orientate ı̂n sensurile de referinţă ale curenţilor (Fig.1.3).
Tensiunile din laturile unui circuit se agrega ı̂n vectorul coloană u = [u1 , u2 , . . . uL ]T , de
dimensiune tot L. El este asociat grafului tensiunilor, cu laturile orientate ı̂n sensurile de
referinţă ale tensiunilor (Fig.1.4). Graful circuitului, cel al curenţilor şi cel al tensiunilor
sunt trei grafuri echivalente dacă eliminăm orientările laturilor, dar ı̂n general neechiva-
lente ca grafuri orientate, deoarece o latură poate avea orientări diferite pentru curent şi
pentru tensiune.
Cei doi vectori i şi u descriu integral interacţiunile electrice ı̂ntre elementele ı̂ntregului
circuit electric, motiv pentru care aceste mărimi derivate sunt mărimi globale, ı̂n
timp ce mărimile scalare, primitive sunt mărimi locale. Deoarece atât curentul cât
Figura 1.3: Montarea ampermetrului. Graf de curent al unui circuit.

Figura 1.4: Montarea voltmetrului. Graf de tensiuni al unui circuit.
şi tensiunea pot fi variabile ı̂n timp, mărimile locale şi cele globale sunt funcţii scalare
(reale), respectiv vectoriale (de dimensiune L), definite pe un interval (tmin , tmax ) din axa
reală.
1.2 Legile teoriei circuitelor electrice
1.2.1 Legile lui Kirchhoff

Prima lege a lui Kirchhoff (LK1): Suma algebrică1 a curenţilor care concură la un
nod este nulă. Regula de semn: + pentru curenţii care ies din nod şi − ı̂n caz contrar.
XA
ik = 0. (1.1)
k∈(n)
A doua lege a lui Kirchhoff (LK2): Suma algebrică a tensiunilor laturilor unei
bucle este nulă. Regula de semn: + pentru tensiunile orientate ı̂n sensul buclei şi − ı̂n
caz contrar.
XA
uk = 0. (1.2)
k∈[b]
Orice circuit electric satisface relaţiile lui Kirchhoff şi reciproc, orice sistem fizic care
satisface relaţiile lui Kirchhoff este circuit. Cele două legi sunt axiome ale teoriei circui-
telor şi sunt valabile fără demonstraţie pentru orice nod şi, respectiv, pentru orice buclă
a circuitului.
Consecinţe:
1. Suma curenţilor care intră ı̂ntr-un nod este egală cu suma curenţilor care ies din
nod (ı̂n analogie cu adunarea debitelor);
P P
O sumă algebrică este prin definiţie A xk =
1
εk xk unde εk = ±1 este un factor de semn. În
consecinţă, pentru fiecare sumă algebrică trebuie să se precizeze care este convenţia (regula) de semn
folosită.
1.2. LEGILE TEORIEI CIRCUITELOR ELECTRICE 13
2. Suma curenţilor care intră ı̂n terminalele unui element de circuit multipolar este
nulă.
3. Tensiunea ı̂ntre două noduri nu depinde de cale (ı̂n analogie cu adunarea vectorilor);
4. Se poate defini o mărime asociată unui nod, astfel ı̂ncât tensiunea ı̂ntre două noduri
să se exprime numai ı̂n funcţie de aceste mărimi ”nodale”. Această mărime se
numeşte potenţial electric.
Potenţialul unui nod este tensiunea de la acel nod la nodul de referinţă (de masă)
al circuitului, ı̂n care potenţialul este convenţional nul. Dacă tensiunile se exprimă ca
diferenţe de potenţial (mai exact ca potenţialul iniţial minus cel final):
uAB = vA − vB , (1.3)
atunci LK2 este automat validă (deoarece adunând pe orice buclă tensiunile exprimate
prin (1.3) potenţialele se reduc succesiv şi rezultatul este nul).
Vectorul potenţialelor are componente potenţialele nodurilor cu excepţia celui de
referinţă. Acest vector coloană v = [v1 , v2 , . . . vN −1 ]T , are dimensiunea N − 1. Nodul de
referinţă are aici indexul N.
În continuare vom considera graful circuitului partajat ı̂n arbore (o mulţime maximală
de N − 1 laturi, numite ramuri, care nu formează bucle) şi coarbore (complementarul
arborelui faţă de ı̂ntregul graf, care are ı̂n consecinţă L − N + 1 laturi numite coarde).
Formele matriceale ale relaţiilor lui Kirchhoff sunt recapitulate ı̂n Tabelul 1.1. Se poate
demonstra că fiecare rând conţine exclusiv ecuaţii liniar independente. Acesta este motivul
pentru care aceste forme minimale ale legilor lui Kirchhoff se numesc teoremele lui
Kirchhoff (TK1, TK2).
Tabelul 1.1: Formele matriceale ale teoremelor lui Kirchhoff.
TK1 (pentru curenţi) TK2 (pentru tensiuni) Matricea folosită

(1.4)
Ai = 0 u = AT v A
i = BT ic Bu = 0 B (1.5)
Ci = 0 u = CT ua C (1.6)
ia = DT ic uc = −Dua D (1.7)
În Tabelul 1.1 mărimile cu indice a se referă la arbore (deci la ramuri), iar cele cu indice
c se referă la coarbore (deci la coarde). Mărimea ia este vectorul curenţilor din arbore, iar
ic este vectorul curenţilor din coarbore. Pentru ca teoremele lui Kirchhoff să aibă această
formă, s-a presupus că toate laturile au sensurile asociate ı̂n regula de la receptoare, deci
cele două grafuri de curent şi de tensiune sunt echivalente ca grafuri orientate.
S-au folosit şi următoarele notaţii:
A matricea incidenţelor laturi-noduri, de dimensiune (N − 1) × L;
B matricea apartenenţelor laturi-bucle fundamentale, de dimensiune (L − N + 1) × L;
C matricea apartenenţelor laturi-secţiuni fundamentale, de dimensiune (N − 1) × L;
D matricea apartenenţelor fundamentale, adică a apartenenţei ramurilor la buclele fun-

damentale, de dimensiune (L − N + 1) × (N − 1). Transpusa ei descrie apartenenţa
coardelor la secţiunile fundamentale.
Toate aceste matrice au un caracter topologic, fiind alcătuite din elemente care pot avea
doar trei valori: −1, 0, şi +1. Ele descriu topologia circuitului, fiecare dintr-o anumită
perspectivă, conţinând ı̂n fond factorii de semn ai sumelor algebrice. Cunoscând una dinte
aceste matrice le putem determina pe celelalte şi toate se pot genera pornind de la tabelul
de conexiune.
1.2.2 Legea puterii transferate pe la borne

Legea puterii transferate pe la borne: Puterea transferată pe la bornele unui element
multipolar cu m terminale este produsul scalar dintre curenţii terminalelor şi potenţialele
lor: m
X
T T
p=v i=i v= ik vk . (1.8)
k=1
Deoarece conform LK1, suma curenţilor din terminalele unui element multipolar este
nulă, rezultă că valoarea puterii p nu se modifică dacă potenţialele se translatează. Puterea
este deci invariantă la schimbarea referinţei potenţialului.
Sensul convenţional al puterii p coincide cu sensul curenţilor. Dacă sensurile lor vin spre
element, atunci puterea p este convenţional consumată (”regula de la receptoare”), adică
este realmente consumată când este pozitivă. Dacă sensurile lor ies din element, atunci
puterea p este convenţional produsă (”regula de la generatoare”), adică este realmente
generată, atunci când este pozitivă.
În cazul particular al elementului dipolar (m = 2) aceste reguli au altă semnificaţie.
Regula de la receptoare se aplică atunci când curentul şi tensiunea din latură au acelaşi
sens de referinţă, iar regula de la generatoare se aplică ı̂n caz contrar (Fig.1.5).
1.3. ELEMENTELE IDEALE DE CIRCUIT ELECTRIC ŞI CLASIFICAREA LOR 15
Figura 1.5: Regulile de la receptoare şi de la generatoare, pentru interpretarea semnului

puterii.
1.3 Elementele ideale de circuit electric şi clasificarea

lor
Legile lui Kirchhoff sunt incomplete, deoarece pentru orice circuit ele generează un sistem
de L ecuaţii algebrice liniare, omogene, cu 2L necunoscute (L curenţi şi L tensiuni).
Sistemul este nedeterminat, iar pentru a determina o soluţie univocă mai sunt necesare
ı̂ncă L relaţii. Acestea sunt ecuaţiile constitutive ale circuitului, care exprimă relaţiile
dintre curentul şi tensiunea din fiecare latură. În practică se ı̂ntâlneşte o diversitate
enormă de relaţii constitutive. Pentru a simplifica teoria la minim se preferă să nu se
lucreze cu elemente reale de circuit ci cu idealizări ale acestora, numite elemente ideale
de circuit.
Un element ideal este un element definit prin relaţia sa constitutivă, stabilită de
acesta ı̂ntre curenţii şi tensiunile terminalelor, relaţie care de regulă este foarte simplă
(simplificată, până la a fi rudimentară). Aceste elemente au un dublu statut (Fig.1.6):
1. idealizează cel mai des ı̂ntâlnite elemente reale şi
2. sunt folosite pentru a modela elementele reale.
Ecuaţiile constitutive ale elementelor ideale sunt fundamentale ı̂n teoria circuitelor elec-
trice. Ele au un caracter axiomatic, deoarece fără acestea, relaţiile care stau la baza teoriei
(şi care au fost prezentate anterior) nu sunt complete.
Elementele ideale se clasifică după mai multe criterii:
• După numărul de terminale m, deosebim elemente
dipolare m = 2;
multipolare m > 2, ı̂n particular tripolare (m = 3), cuadripolare (m = 4), etc;
Idealizare
Figura 1.6: Relaţia ı̂ntre elementele reale şi cele ideale.
multiport m = 2k, terminalele se grupează ı̂n perechi, fiecare pereche având suma
curenţilor nulă. În particular, un uniport este sinonim cu un dipol, iar un
element diport este un tip de cuadripol cu două porturi. În graf, aceste elemente
se reprezintă prin k laturi.
• După tipul de control (natura variabilelor independente ale ecuaţiei constitutive),

deosebim elemente
controlate ı̂n curent - ecuaţia constitutivă exprimă dependenţa tensiunilor de

curenţi;
controlate ı̂n tensiune - ecuaţia constitutivă exprimă dependenţa curenţilor faţă
de potenţiale/tensiuni;
controlate hibrid - unele variabile independente sunt curenţi, iar altele sunt po-
tenţiale;
controlabile şi ı̂n curent şi ı̂n tensiune - ecuaţia constitutivă este inversabilă;
necontrolabile ı̂n curent sau tensiune - relaţia constitutivă nu poate fi expli-
citată, pentru a permite controlul ı̂n curent sau ı̂n tensiune.
• După caracterul relaţiei constitutive, există elemente
rezistive - relaţia constitutivă este o funcţie, care exprimă dependenţa ı̂ntre valorile
instantanee ale curenţilor şi tensiunilor;
reactive - relaţia constitutivă are forma unui operator (de derivare, integrare sau
integro-diferenţial), care exprimă dependenţa ı̂ntre variaţia ı̂n timp a curenţilor
şi cea a potenţialelor bornelor.
• După comportarea ı̂n timp, elementele pot fi
invariante - relaţia constitutivă nu ı̂şi schimbă forma ı̂n timp (comportarea ele-
mentului nu se modifică);
1.4. ELEMENTELE IDEALE DIPOLARE LINIARE 17
parametrice - relaţia constitutivă depinde de timp, explicit sau indirect, prin in-
termediul unui parametru, de exemplu temperatura sau presiunea.
• După liniaritatea relaţiei constitutive, elementele sunt
liniare - relaţia constitutivă este liniară din punct de vedere matematic (tensiunile
sunt proporţionale cu curenţii şi/sau reciproc);
neliniare - la care relaţia constitutivă nu este liniară;
afine - elemente neliniare care au ı̂n relaţia constitutivă un termen liniar, la care
se adaugă o constantă (numite şi elemente liniare cu surse, printr-un abuz de
limbaj).
• Din punct de vedere energetic, elementele pot fi
active - pot genera energie, fără restricţii;

pasive - nu generează mai multă energie decât au primit anterior;
acumulatoare de energie - elemente care pot genera energie, doar dacă au primit-
o anterior;
disipative - randamentul acumulării de energie este subunitar;
nedisipative - randamentul acumulării de energie este unitar.
Electroniştii dau altă semnificaţie acestor termeni. Ei se referă la schemele de mici

variaţii, şi de aceea un tranzistor este considerat ı̂n electronică o componentă activă,
chiar dacă acesta nu poate genera energie.
În [PLE15] este prezentată o serie largă de modele cu elemente ideale de circuit,
folosite de simulatorul PLECS, destinat instalaţiilor electromecanice.
1.4 Elementele ideale dipolare liniare
1.4.1 Rezistorul
Rezistorul ideal dipolar liniar este un element dipolar (Fig.1.7-a), la care tensiunea
la borne este proporţională cu curentul instantaneu ce străbate elementul.
Dacă sensurile sunt asociate ı̂n regula de la receptoare, ecuaţia sa constitutivă este:
u = Ri ⇔ i = Gu, (1.9)
unde R este rezistenţa rezistorului şi G este conductanţa rezistorului şi RG = 1.

Figura 1.7: Rezistoare liniare ideale.
În regula de la generatoare (Fig.1.7-b) are loc egalitatea
u = −Ri ⇔ i = −Gu. (1.10)
Cazuri particulare:
• Conductorul perfect este un rezistor cu rezistenţa nulă (Fig.1.7-c). El este un

element controlat ı̂n curent:
R=0 ⇒ u = 0. (1.11)
• Izolatorul perfect este un rezistor cu conductanţa nulă (Fig.1.7-d). El este un

element controlat ı̂n tensiune:
G=0 ⇒ i = 0. (1.12)
Caracterizare energetică:
p = ui = Ri2 = Gu2 > 0, dacă R > 0. (1.13)
Rezistorul cu rezistenţa pozitivă este un element controlabil atât ı̂n curent cât şi ı̂n
tensiune, rezistiv, invariant ı̂n timp, pasiv şi neacumulator de energie. Rezistorul ideal
idealizează rezistoarele reale (fără efecte inductive, capacitive, sau termice, de modificare
a rezistenţei datorită variaţiei temperaturii).
1.4.2 Bobina
Bobina ideală liniară (Fig.1.8) este un element dipolar reactiv, la care tensiunea la
borne este proporţională cu viteza de variaţie ı̂n timp a curentului ce străbate elementul.
În regula de la receptoare (Fig.1.8-a) , ecuaţia constitutivă a elementului este:
Z
di 1 t
u=L ⇔ i(t) = i(0) + u(t′ ) dt′ , (1.14)
dt L 0
Figura 1.8: Bobine liniare ideale.
unde L este inductanţa bobinei. Elementul este liniar doar ı̂n condiţii iniţiale nule i(0) = 0.
În regula de la generatoare (Fig.1.8-b)
Z t
di 1
u = −L ⇔ i(t) = i(0) − u(t′ ) dt′ . (1.15)
dt L 0
Cazuri particulare (Fig.1.8-c):
• Bobina cu inductanţa nulă este un conductor perfect:
L=0 ⇒ u = 0. (1.16)
• În regim staţionar bobina ideală este un conductor perfect, deci se comportă ca un
rezistor cu rezistenţa nulă.
i(t) = I = constant ⇒ u=0 ⇒ R = 0. (1.17)
Caracterizare energetică: element pasiv, acumulator de energie, nedisipativ:

di d Li2 dW
p = ui = iL = = , (1.18)
dt dt 2 dt
unde
W = Li2 > 0, dacă L > 0. (1.19)
Curentul bobinei este variabilă de stare (determină energia şi este o funcţie continuă de
timp).
1.4.3 Condensatorul
Condensatorul ideal liniar (Fig.1.9) este un element dipolar reactiv la care curentul
este proporţional cu viteza de variaţie ı̂n timp a tensiunii de la bornele elementului.
Figura 1.9: Condensatoare ideale.
În regula de la receptoare (Fig.1.9-a), ecuaţia sa constitutivă are una din formele
echivalente: Z
du 1 t ′ ′
i=C ⇔ u(t) = u(0) + i(t ) dt , (1.20)
dt C 0
unde C este capacitatea condensatorului. Elementul este liniar doar ı̂n condiţii iniţiale
nule u(0) = 0.
În regula de la generatoare (Fig.1.9-b) ecuaţia constitutivă devine
Z
du 1 t ′ ′
i = −C ⇔ u(t) = u(0) − i(t ) dt . (1.21)
dt C 0
Cazuri particulare (Fig.1.9-c):
• Condensatorul cu capacitate nulă este un izolator perfect:
C=0 ⇒ i = 0. (1.22)
• În regim staţionar condensatorul ideal este un izolator perfect, deci are conductanţa
nulă:
u(t) = U = constant ⇒ i = 0 ⇒ G = 0. (1.23)
Caracterizare energetică: element pasiv, acumulator de energie, nedisipativ:

du d Cu2 dW
p = ui = uC = = , (1.24)
dt dt 2 dt
unde
W = Cu2 > 0, dacă C > 0. (1.25)
Tensiunea condensatorului este variabilă de stare (determină energia şi este o funcţie
continuă de timp).
Condensatorul este dualul bobinei.
Aplicaţia 1.1: Model de circuit pentru o spiră circulară.

Determinaţi un model RL pentru o spiră circulară, pornind de la dimensiunile geometrice
şi constantele de material. Scrieţi un scurt program care porneşte de la datele geometrice şi
de material şi generează modelul Spice al spirei. Neglijaţi efectul pelicular din conductor.
Indicaţie: Pentru inductanţa L puteţi folosi formule din literatură, de exemplu
http://www.cvel.clemson.edu/emc/calculators/Inductance Calculator/circular.html.
Aplicaţia 1.2: Model de circuit pentru o spiră circulară, cu efect pelicular∗ .
Reluaţi aplicaţia2 anterioară şi modelaţi efectul pelicular din conductor.
Indicaţie: Modelarea efectului pelicular ı̂n conductoare necesită cunoştinţe de câmp
electromagnetic. Puteţi ı̂ncepe cercetarea pornind de la [Ioa12] - Elemente ideale de circuit
electric, pag. 15.
Aplicaţia 1.3: Model de circuit pentru o bobină circulară.
Determinaţi un model RL pentru o bobină circulară cu N spire circulare, identice, apro-
piate, pornind de la dimensiunile geometrice şi constantele de material. Scrieţi un scurt
program care porneşte de la datele geometrice şi de material şi generează modelul Spice
al bobinei. Neglijaţi atât efectul pelicular din conductor cât şi capacitatea dintre spire.
Aplicaţia 1.4: Model de circuit RLC pentru o bobină circulară∗ .
Determinaţi un model RLC pentru o bobină circulară cu N spire circulare, identice,
bobinate ı̂ntr-un strat, apropiate, pornind de la dimensiunile geometrice şi constantele
de material. Scrieţi un scurt program care porneşte de la datele geometrice şi de material
şi generează modelul Spice al bobinei. Neglijaţi efectul pelicular din conductor, dar luaţi
ı̂n considerare capacitatea dintre spire.
Aplicaţia 1.5: Model de circuit pentru un cablu coaxial.
Determinaţi un model RLC pentru un cablu coaxial, pornind de la dimensiunile geometrice
şi constantele de material. Scrieţi un scurt program care porneşte de la datele geometrice
şi de material şi generează modelul SPICE al cablului.
Validaţi modelul, comparând simulările ı̂n SPICE ale modelului pe care l-aţi realizat cu
modelul existent ı̂n SPICE al liniei de transmisie∗ .
Indicaţie: Pentru inductanţa L puteţi folosi formule din literatură, de exemplu
http://www.cvel.clemson.edu/emc/calculators/TL Calculator/index.html.
Aplicaţia 1.6: Model de circuit pentru un cablu bifilar.
Reluaţi aplicaţia anterioară pentru un cablu bifilar.
2
Aplicaţiile marcate cu ∗
au un grad sporit de dificultate.
1.5 Elementele ideale dipolare neliniare
1.5.1 Rezistorul
Rezistorul dipolar neliniar este un element dipolar pentru care valoarea instantanee
a tensiunii la borne şi cea a curentului ce străbate elementul se află ı̂ntr-o relaţie descrisă
de o funcţie (Fig.1.10-a).
Figura 1.10: Rezistoare neliniare, SIT, SIC.
Ecuaţia constitutivă a rezistorului neliniar este
F (u, i) = 0, unde F : IR2 → IR, (1.26)
unde F este funcţia caracteristică a rezistorului. În particular, există următoarele tipuri
de rezistoare neliniare:
rezistorul controlat ı̂n curent: u = f (i), unde f : IR → IR;
rezistorul controlat ı̂n tensiune: i = g(u), unde g : IR → IR;
rezistorul controlabil ı̂n curent şi tensiune: u = f (i), i = g(u), f = g −1.
Parametrii caracteristici sunt: rezistenţa/conductanţa statică/dinamică definite ca
u f (i) du
Rs = = , Rd = = f ′ (i), (1.27)
i i di
i g(u) di
Gs = = , Gd = = g ′(u). (1.28)
u u du
Cazuri particulare:
Rezistorul liniar este un caz particular de rezistor neliniar, la care
Rs = Rd = 1/Gs = 1/Gd = R = 1/G.

1.5. ELEMENTELE IDEALE DIPOLARE NELINIARE 23
Sursa ideală, independentă de tensiune (SIT) este un element dipolar ideal care are
tensiunea la borne independentă de curent (Fig.1.10-b).
Ecuaţia constitutivă ı̂n cazul alegerii sensului de referinţă al tensiunii ca ı̂n figură
este
u = e(t), (1.29)
ı̂n care e se numeşte tensiune electromotoare (t.e.m.) şi este parametrul sursei. SIT
este un element cu bornele polarizate (+ şi −). Dacă sensul de referinţă al tensiunii
este orientat de la − la +, atunci u = −e(t). Dacă sursa are t.e.m. egală cu
zero, atunci se spune că este pasivizată, fiind echivalentă cu un conductor perfect
(cu ecuaţia u = 0). Sursa ideală de tensiune este un rezistor neliniar controlat ı̂n
curent, cu rezistenţa dinamică nulă.
Din punct de vedere energetic sursa este un element activ, care produce putere dacă
i şi e au acelaşi sens, iar ı̂n caz contrar, consumă putere.
Elementul SIT idealizează sursele reale de tensiune (SRT), la care u = e − Ri. Dacă
se neglijează rezistenţa internă R, atunci ecuaţia acestei surse degenerează ı̂n cea a
sursei ideale de tensiune. Este evident că SRT se modelează cu o sursă ideală SIT,
ı̂n serie cu un rezistor liniar dipolar, cu rezistenţa R Fig.1.10-d).
Sursa ideală, independentă de curent (SIC) este un element dipolar ideal care are
curentul independent de tensiunea de la borne (Fig.1.10-c).
Ecuaţia constitutivă ı̂n cazul alegerii sensului de referinţă al curentului ca ı̂n figură
este
i = j(t), (1.30)
ı̂n care j se numeşte curent electromotor (c.e.m.) şi este parametrul sursei.
SIC este un element cu bornele polarizate (+ şi −). Dacă sensul de referinţă al
curentului este orientat de la − la +, atunci i = −j(t). Dacă sursa are c.e.m. egal
cu zero, atunci ea este pasivizată şi devine un izolator perfect (cu ecuaţia i = 0).
Sursa ideală de curent este un rezistor neliniar controlat ı̂n tensiune, cu conductanţa
dinamică nulă.
Din punct de vedere energetic sursa este un element activ, care produce putere dacă
u şi j au sens opus, şi consumă putere ı̂n caz contrar.
Elementul SIC idealizează sursele reale care au rezistenţa internă foarte mare (prin
faptul că se neglijează conductanţa internă).
In planul u − i ecuaţia constitutiva a SIT se reprezintă grafic printr-o dreaptă ori-
zontală, cea a SIC printr-o dreaptă verticală, iar ecuaţiile surselor reale prin drepte
oblice (care trec prin origine, ı̂n cazul surselor pasivizate, care se reduc la rezistoare
liniare).
Elemente rezistive, neliniare pasive sunt elemente care ı̂ndeplinesc condiţia de pa-
sivitate, echivalentă cu condiţia ca graficul funcţiei caracteristice să fie inclus ı̂n
cadranele 1 şi 3. În Fig.1.11-b,c,d sunt prezentate modele simple care ı̂ndeplinesc
condiţia de pasivitate p = ui > 0, pentru un element real (dioda semiconductoare,
al cărei simbol este cel din Fig.1.11-a.)
Dioda semiconductoare este o componentă reală de circuit electronic (Fig.1.11-a),

pentru care se folosesc mai multe modele:
• Modelul exponenţial este un rezistor neliniar pasiv controlat ı̂n tensiune dar nu şi ı̂n
curent (Fig.1.11-b), la care curentul depinde de tensiune astfel:

i = Is eu/VT − 1 , (1.31)
deci i = f (u), unde f : IR → (−Is , ∞). Acest rezistor neliniar este un element
caracterizat de conductanţa dinamică Gd = eu/vT Is /VT . Valori tipice sunt Is = 1 pA
şi VT = 26 mV.
Figura 1.11: Dioda semiconductoare: simbol şi modele simple.

• Modelul liniar pe porţiuni este un rezistor neliniar pasiv controlabil ı̂n tensiune şi ı̂n
curent (Fig.1.11-c):
(
Gi u pentru u < up ,
i= (1.32)
Gd u + (Gi − Gd )up pentru u ≥ up .
Aceasta are conductanţa dinamică Gi , foarte mică, atunci când u este sub tensiunea
de prag up (ı̂n polarizare inversă, spunem că dioda este blocată) şi conductanţa
dinamică Gd , foarte mare, ı̂n polarizare directă (când tensiunea u depăşeşte valoarea
de prag, şi dioda intră ı̂n conducţie, spunem că dioda se deschide).
• Dioda perfectă (DP) este limita modelului anterior, când Gi tinde către zero şi
Gd şi tinde către infinit. Este un rezistor pasiv necontrolabil ı̂n tensiune sau curent,
la care (Fig.1.11-d):
i=0 pentru u > 0 şi (1.33)

u=0 pentru i > 0. (1.34)
Aplicaţia 1.7: Modele pentru dioda semiconductoare.

Studiaţi diferitele modele ale diodei semiconductoare şi generaţi schemele lor echivalente
descrise ı̂n limbajul SPICE.
Indicaţie: Puteţi porni ı̂n acest studiu de la pagina
http://en.wikipedia.org/wiki/Diode modelling.
Aplicaţia 1.8: Modele liniare pe porţiuni.
Generaţi modelele liniare pe porţiuni ale diodelor Zener, tunel, tiristor şi reprezentaţi
aceste modele prin circuite echivalente formate din rezistoare liniare, surse independente şi
diode perfecte, descrise ı̂n limbajul SPICE. Generalizaţi rezultatul, dezvoltând un program
care pornind de la funcţia caracteristică a unui rezistor neliniar aproximată liniar pe
porţiuni generează un subcircuit SPICE cu acea caracteristică şi care este alcatuit din
rezistoare liniare, surse ideale şi diode perfecte.
1.5.2 Bobina
Bobina ideală neliniară este un element dipolar reactiv la care tensiunea la borne este
viteza de variaţie a unei variabile de stare numită flux, care se află ı̂ntr-o relaţie funcţională
cu intensitatea curentului ce străbate elementul (Fig.1.12-a).
Ecuaţia constitutivă a acestui element este
dϕ
u= , F (ϕ, i) = 0, unde F : IR2 → IR, (1.35)
dt
Figura 1.12: Bobina neliniară.
unde F este funcţia caracteristică a bobinei. În particular există următoarele tipuri de
bobine neliniare:
bobina controlată ı̂n curent: ϕ = f (i), unde f : IR → IR;
bobina controlată ı̂n flux: i = g(ϕ), unde g : IR → IR;
bobina controlabilă ı̂n curent şi flux: ϕ = f (i), i = g(ϕ), f = g −1 .
Parametrii caracteristici sunt: inductanţa/inductanţa inversă statică/dinamică definite

ca
ϕ f (i) dϕ
Ls = = = tg α, Ld = = f ′ (i) = tg β, (1.36)
i i di
i g(ϕ) di
Γs = = = tg γ, Γd = = g ′(ϕ) = tg δ. (1.37)
ϕ ϕ dϕ
În cazul bobinei ideale neliniare controlată ı̂n curent, deoarece tensiunea la borne este
viteza de variaţie a fluxului, care este funcţie de curentul ce străbate elementul, ecuaţia
constitutivă devine:
dϕ dϕ di di
u= = = Ld . (1.38)
dt di dt dt
Modelarea bobinei cu miez feromagnetic din Fig.1.12-b, controlabilă şi ı̂n curent şi ı̂n
flux, se poate face liniar pe porţiuni:


 Ls i − ϕs (1 − Ls /Ll ) pentru i < −ϕs /Ll ,
ϕ= Ll i pentru −ϕs /Ll ≤ i ≤ ϕs /Ll , (1.39)


Ls i + ϕs (1 − Ls /Ll ) pentru i > ϕs /Ll .
Parametrii acestui element sunt: inductanţa liniară Ll , cea de saturaţie Ls şi fluxul de
saturaţie ϕs . Elementul are bornele nepolarizate, deoarece funcţia f este impară: f (−i) =
−f (i).
dϕ
p = ui = i , (1.40)
dt
Z t2 Z t2 Z ϕ2 Z ϕ2
dϕ
W12 = p(t) dt = i dt = i dϕ = g(ϕ) dϕ, (1.41)
t1 t1 dt ϕ1 ϕ1
Z ϕ Z i
W = ′ ′
g(ϕ ) dϕ = ϕi − f,
g(i′ ) di′ = ϕi − W (1.42)
0 0
unde W este energia, iar Wf este coenergia bobinei. Dacă bobina este controlată ı̂n curent
sau flux, atunci ea este un element reactiv pasiv, acumulator de energie, nedisipativ.
În cazul liniar Z i
f = ϕi − Li2 ϕi
W =W Li′ di′ = ϕi − = . (1.43)
0 2 2
Dacă bobina neliniară are o caracteristică cu histerezis (Fig.1.12-c), atunci ea este
un element pasiv acumulator de energie disipativ, datorită pierderilor prin histerezis.
Teorema lui Wartburg dă expresia acestor pierderi egală cu aria ciclului de histerezis ı̂n
planul flux-curent:
Z ϕf =ϕi Z ϕ2 Z ϕ3 Z ϕ4 Z ϕ1
Wiϕ = i dϕ = i dϕ + i dϕ + i dϕ + i dϕ = A. (1.44)
ϕi ϕ1 ϕ2 ϕ3 ϕ4
Aplicaţia 1.9: Modelul unei bobine cu miez feromagnetic.

Determinaţi modelul unei bobine cu miez feromagnetic de tip E+I pornind de la datele
geometrice şi de la caracteristică de magnetizare a miezului:
H [A/m] 0 15 30 50 60 70 80 100 150 200 300

B [T] 0 0.007 0.033 0.10 0.30 0.63 0.90 1.14 1.34 1.41 1.48
Indicaţie: Bobina cu miez de tip E+I este cea de la [Ioa12] - Teoremele fundamentale
ale electrogmanetismului, pag. 39.
1.5.3 Condensatorul
Condensatorul ideal neliniar este un element dipolar reactiv la care intensitatea cu-
rentului ce-l străbate este viteza de variaţie a unei variabile de stare numită sarcină, care
se află ı̂ntr-o relaţie funcţională cu tensiunea la bornele acestuia (Fig.1.13).
Figura 1.13: Condensatorul ideal neliniar.

Ecuaţia constitutivă a acestui element este

dq
i= , F (q, u) = 0, unde F : IR2 → IR, (1.45)
dt
unde F este funcţia caracteristică a condensatorului. În particular există următoarele

tipuri de condensatoare neliniare:
condensatorul controlat ı̂n tensiune: q = f (u), unde f : IR → IR;
condensatorul controlat ı̂n sarcină: u = g(q), unde g : IR → IR;
condensatorul controlabil ı̂n tensiune şi sarcină: q = f (u), u = g(q), f = g −1.
Parametrii caracteristici sunt: capacitatea/susceptanţa statică/dinamică definite ca
q f (u) dq
Cs = = = tg α, Cd = = f ′ (u) = tg β, (1.46)
u u du
u g(q) du
Ss = = = tg γ, Sd = = g ′ (q) = tg δ. (1.47)
q q dq
În cazul condensatorului ideal neliniar controlat ı̂n tensiune, deoarece curentul ce-
l străbate este viteza de variaţie a sarcinii, care este funcţie de tensiunea la bornele
elementului, ecuaţia constitutivă devine:
dq dq du du
i= = = Cd . (1.48)
dt du dt dt
dq
p = ui = u , (1.49)
dt
Z t2 Z t2 Z ϕ2 Z q2
dq
W12 = p(t) dt = u dt = u dq = g(q) dq, (1.50)
t1 t1 dt ϕ1 q1
Z q Z u
W = ′ ′
g(q ) dq = qu − g(u′) du′ = qu − Wf, (1.51)
0 0
f este coenergia condensatorului.

unde W este energia, iar W
Condensatorul neliniar controlabil este un element reactiv pasiv, acumulator de ener-
gie, nedisipativ, dual bobinei neliniare (curentul ia locul tensiunii şi invers). Elementele
necontrolabile ı̂n q sau u, care au caracteristici cu histerezis sunt elemente acumulatoare
disipative.
1.6. ELEMENTE IDEALE MULTIPOLARE LINIARE REZISTIVE 29
1.6 Elemente ideale multipolare liniare rezistive

Elementul multipolar de circuit (EMC) cu n terminale (Fig.1.14-a) este caracterizat de
• vectorul curenţilor i = [i1 , i2 , . . . , in−1 ]T ∈ IRn−1 şi
• vectorul potenţialelor: v = [v1 , v2 , . . . , vn−1 ]T ∈ IRn−1 ,
deoarece terminalul n are curentul egal cu suma curenţilor din celelalte terminale şi
potenţialul egal cu zero, dacă este ales terminal de referinţă. Prin definiţie, un rezis-
tor multipolar este liniar dacă impune relaţii liniare ı̂ntre componentele celor doi vectori.
Figura 1.14: Elemente multipolare de circuit, liniare rezistive.
1.6.1 Cazuri particulare - după tipul de control

Deosebim trei cazuri particulare de rezistoare multipolare liniare: controlate liniar ı̂n
curent. controlate liniar ı̂n potenţial, controlate hibrid.
1. Rezistorul multipolar controlat liniar ı̂n curent are relaţia constitutivă
v = Ri, (1.52)
ı̂n care R este matricea rezistenţelor, cu elementele Rkj numite rezistenţe de intrare pentru
k = j şi rezistenţe de transfer, ı̂n caz contrar.
Elementul se numeşte reciproc, dacă are matricea rezistenţelor simetrică, adică
R = RT . (1.53)
Puterea transferată de un astfel de element este
p = vT i = iT v = iT Ri. (1.54)
Condiţia de pasivitate este

p = iT Ri > 0 ∀ i 6= 0, (1.55)
adică matricea rezistenţelor trebuie să fie pozitiv definită. Conform criteriului lui Sylves-
ter, această condiţie este ı̂ndeplinită ı̂n cazul matricelor simetrice dacă
rkk > 0, (1.56)

√
rkk rjj − rkj rjk > 0 ⇒ |rkj | < rkk rjj . (1.57)
Aplicaţia 1.10: Modelarea unui rezistor multipolar controlat ı̂n curent.

Determinaţi valorile rezistenţelor conectate ı̂n Y (Fig.1.14-b), care modelează un element
tripolar cu matrice R simetrică şi pozitiv definită, cunoscută.
2. Rezistorul multipolar controlat liniar ı̂n potenţiale are relaţia constitutivă
i = Gv, (1.58)
ı̂n care G este matricea conductanţelor, cu elementele Gkj numite conductanţe de intrare
pentru k = j şi conductanţe de transfer, ı̂n caz contrar.
Dacă matricea conductanţelor este simetrică, elementul multipolar de circuit electric
se numeşte reciproc. Condiţia de pasivitate impune pozitivitatea matricei G:
p = vT i = vT Gv > 0 ∀ v 6= 0. (1.59)
În cazul elementelor reciproce, aceasta implică
gkk > 0, (1.60)

√
gkk gjj − gkj gjk > 0 ⇒ |gkj | < gkk gjj . (1.61)
Dacă det(G) 6= 0 atunci matricea este inversabilă, iar multipolul este controlabil atât ı̂n
curenţi cât şi ı̂n potenţiale.
Teorema modelării multipolilor reciproci. Orice element multipolar rezistiv li-
niar şi reciproc, controlat ı̂n potenţiale, admite o schemă echivalentă formată numai din
rezistoare dipolare conectate ı̂n poligon complet.
Pentru demonstraţia acestei teoreme considerăm un circuit cu n noduri care are un
graf complet, adică ı̂ntre fiecare pereche de noduri k-j este conectată o conductanţa Gkj .
Curentul absorbit de nodul k din exterior are expresia:
n
X n−1
X
ik = Gk1 (vk − v1 ) + Gk2 (vk − v2 ) + · · · Gkn (vk − vn ) = vk Gkj − Gkj vj . (1.62)
j=1 j=1
Pe de altă parte, din relaţia constitutivă a elementului multipolar

n−1
X
ik = gkj vj , k = 1, . . . , n − 1. (1.63)
j=1
Prin identificare, rezultă următoarele relaţii ı̂ntre conductanţele de transfer/intrare şi

conductanţele poligonului complet echivalent:
gkj = gjk = −Gkj , k 6= j, k, j = 1, . . . , n − 1, (1.64)

X n
gkk = Gkj , k = 1, . . . , n − 1. (1.65)
j=1,j6=k
Matricea conductanţelor terminalelor G a unui circuit cu topologie de poligon complet

este deci simetrică, are diagonală pozitivă şi dominantă, şi elementele nediagonale ne-
gative. Conductanţele rezistoarelor dipolare se exprimă ı̂n funcţie de conductanţele de
intrare/transfer astfel:
Gkj = −gkj , k 6= j, k, j = 1, . . . , n − 1, (1.66)

n−1
X Xn
Gkk = gkk + gkj = gkj . (1.67)
j=1,j6=k j=1
În cazul n = 3 schema echivalentă este ı̂n triunghi (∆) sau ı̂n stea (Y). Schema ∆ se
generalizează pentru n > 3, ı̂n schimb cea ı̂n Y nu se generalizează ı̂n mod natural pentru
n > 3.
Aplicaţia 1.11: Modelarea unui rezistor multipolar controlat ı̂n potenţiale.
Determinaţi valorile rezistenţelor conectate ı̂n poligon complet, care modelează un element
multipolar cu matrice G simetrică şi pozitiv definită cunoscută.
3. Rezistor multipolar controlat hibrid.
În acest caz, o parte din terminale sunt controlate ı̂n curent, iar restul ı̂n tensiune,
astfel:
• intrarea este descrisă de semnalele de excitaţie:
x = [i1 , i2 , . . . , im , vm+1 , vm+2 , . . . , vn−1 ]T = [ia , va ]T ∈ IRn−1 , (1.68)
unde ia = [i1 , i2 , . . . , im ]T ∈ IRm , va = [vm+1 , vm+2 , . . . , vn−1 ]T ∈ IRn−m−1 .
• ieşirea este descrisă de semnalele de răspuns:
y = [v1 , v2 , . . . , vm , im+1 , im+2 , . . . , in−1 ]T = [vd , id ]T ∈ IRn−1 , (1.69)
unde vd = [v1 , v2 , . . . , vm ]T ∈ IRm , id = [im+1 , im+2 , . . . , in−1 ]T ∈ IRn−m−1 .

Ecuaţia constitutivă este relaţia liniară ı̂ntre aceşti vectori de intrare/ieşire:

" # " #" #
vd R A ia
= ⇔ y = Hx, (1.70)
id B G va
unde R ∈ IRm×m , G ∈ IR(n−m−1)×(n−m−1) , H ∈ IR(n−1)×(n−1) . Matricele A şi B sunt matrice

de transfer ı̂n tensiune, respectiv curent.
Matricea hibridă H degenerează ı̂n matricea rezistenţelor R, dacă m = n − 1, şi ı̂n
matricea conductanţelor G, când m = 0. Astfel, acest caz hibrid generalizează cazurile
anterioare, ı̂n care elementul era excitat ı̂n curent sau ı̂n tensiune.
Condiţia de pasivitate este
n−1
X
p= vk ik = xT y = yT x = xT Hx > 0 ∀ x 6= 0. (1.71)
k=1
Condiţia de reciprocitate este

HT = H. (1.72)
Aplicaţia 1.12: Modelarea unui rezistor multipolar reciproc, controlat hi-

brid.
Determinaţi valorile rezistenţelor conectate ı̂n poligon complet, care modelează un element
multipolar cu matrice H simetrică, cunoscută.
1.6.2 Surse comandate liniar

Un caz particular important al elementelor rezistive multipolare ı̂l constituie sursele co-
mandate liniar. Acestea sunt elemente cuadripolare, de tip diport, rezistive liniare şi
nereciproce. Ele sunt ideale, deoarece fiecare este caracterizată doar de un singur para-
metru scalar. Acesatea sunt
1. Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n curent (SUCI) - (Fig.1.15-a):

( " # " #" #
u1 = 0 u1 0 0 i1
⇔ = ⇔ u = Ri. (1.73)
u2 = ρi1 u2 ρ 0 i2
2. Sursa de curent comandată liniar ı̂n tensiune (SICU) - (Fig.1.15-b):

( " # " #" #
i1 = 0 i1 0 0 u1
⇔ = ⇔ i = Gu. (1.74)
i2 = γi1 i2 γ 0 u2
3. Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune (SUCU) - (Fig.1.15-c):

( " # " #" #
i1 = 0 i1 0 0 u1
⇔ = ⇔ x = H′ y. (1.75)
u2 = αu1 u2 α 0 i2
4. Sursa de curent comandata liniar ı̂n curent (SUCU) - (Fig.1.15-d):

( " # " #" #
u1 = 0 u1 0 0 i1
⇔ = ⇔ y = Hx. (1.76)
i2 = βi1 i2 β 0 u2
Prin ı̂nlănţuirea unei SUCI cu o SICU se obţine o SICI şi prin ı̂nlănţuirea unei SICU cu o
SUCI se obţine o SUCU (Fig.1.16).
Figura 1.15: Surse comandate liniar.
Aplicaţia 1.13: Modelarea unui element multipolar rezistiv liniar cu rezis-

toare liniare şi surse comandate liniar.
Dezvoltaţi un program care generează un model sub forma unui circuit SPICE cu rezistoare
liniare şi surse comandate liniar, echivalent cu orice element multipolar rezistiv liniar, cu
matrice H cunoscută.
Aplicaţia 1.14: Modelarea unui bobine neliniare.
Dezvoltaţi un program care modelează o bobină neliniară cu caracteristică de magnetizare
cunoscută cu un circuit SPICE cu rezistoare neliniare şi surse comandate liniar.
Figura 1.16: Înlănţuire de surse comandate liniar.
Indicaţie. Un astfel de model poate fi realizat folosind trei circuite cuplate prin sursa
comandată de tip SUCI pe care o conţine fiecare subcircuit (Fig.1.17). Subcircuitul reactiv
realizează derivarea faţă de timp, iar cel rezistiv (numit circuit magnetic), descrie neli-
niaritatea. Curentul din circuitul magnetic este chiar fluxul magnetic, iar tensiunea este
proporţională cu curentul din bobină (prin SUCI). Caracteristica neliniară este chiar ca-
racteristica de magnetizare a bobinei. Tensiunea la bornele bobinei este proporţională cu
curentul din circuitul de derivare (SUCI), alcătuit dintr-un condensator liniar cu C = 1 F,
alimentat de o sursă de tensiune (SUCI) proporţională cu fluxul. Modelul conţine deci un
rezistor (ne)liniar, un condensator liniar şi trei surse comandate identice, de tip SUCI cu
parametru unitar.
Figura 1.17: Model al bobinei ideale neliniare cu surse comandate.
Amplificatorul operaţional (AO) este o componentă electronică (adică un element

real de circuit) capabilă să efectueze ı̂n diferite circuite simple o gamă largă de operaţii
algebrice sau analitice (amplificare, sumare, scădere, derivare, integrare, etc). Acesta are
cinci terminale (Fig.1.18-a), astfel:
• două terminale de intrare: inversoare (−) şi neinversoare (+);
• un terminal de ieşire (O);
• două terminale de alimentare (+Vcc, −Vcc).

Figura 1.18: Amplificatorul operaţional (AO).
Încapsulând ı̂n element sursa de alimentare simetrică şi extrăgând terminalul de masă
comună a celor două surse se obţine un element cuadripolar (diport) cu două terminale
de intrare, unul de ieşire şi unul de masă (Fig.1.18-b). Modelul liniar cu surse comandate
al acestui element are următorii parametri (Fig.1.18-c):
• Rezistenţa de intrare, de valoare foarte mare: Ri = 105 ÷ 107 Ω;
• Rezistenţa de ieşire, de valoare mică: R6 = 10 ÷ 100 Ω;
• Amplificarea enormă ı̂n buclă deschisă (factorul de amplificare ı̂n tensiune): A0 =

105 ÷ 106 .
Elementul este nereciproc deoarece efectul ieşirii asupra intrării este neglijabil (având
astfel o comportare unidirecţională: semnalul de ieşire este amplificarea celui de intrare,
dar nu şi invers).
Idealizând modelul amplificatorului operaţional se obţine un SUCU cu factor de am-
plificare foarte mare (teoretic infinit) :
( ( (
ii = ui /Ri Ri →∞,Re →0 ii = 0 A0 →∞ ii = 0
=⇒ =⇒ . (1.77)
ue = A0 ui − Re ie ui = ue /A0 ui = 0
Acesta este un element ideal cuadripolar numit amplificator operaţional perfect (AOP).
Idealizarea (1.77) se poate aplica doar dacă AO se află ı̂ntr-un circuit cu reacţie negativă.
Aceasta deoarece ı̂n mod ”misterios” tensiunea de intrare se anulează tocmai datorită
reacţiei. Explicaţia este de fapt simplă, AO sesizează micile abateri de la zero ale tensiu-
nii de intrare şi modifică tensiunea de ieşire până când această modificare readuce prin
circuitul de reacţie externă, tensiunea de intrare din nou la valoare nulă. Acesta este ı̂n
fond principiul reacţiei negative (feedback ı̂n limba engleză), un concept fundamental ı̂n
automatizare.
La rândul său AOP se poate modela cu o pereche de elemente dipolare degenerate
(Fig.1.19):
• un nulator la intrare şi
• un norator la ieşire,
pereche numită nulor.
Figura 1.19: Amplificatorul operaţional perfect (AOP).
Nulatorul este un element dipolar, care are şi curentul dar şi tensiunea nule (”graficul”
funcţiei caracteristice F se reduce la origine), iar noratorul le are pe amândouă arbitrare
(”graficul” funcţiei caracteristice F se extinde la ı̂ntreg planul u-i).
Aplicaţia 1.15: Modelarea surselor comandate.
Arătaţi cum se pot modela sursele comandate cu AOP şi rezistoare liniare.
Aplicaţia 1.16: Modelarea unui element multipolar rezistiv liniar cu rezis-
toare liniare şi AOP.
Deoarece atât SUCI cât şi SICU se pot modela cu un AOP şi un rezistor, rezultă că AOP
şi R sunt elemente ideale primitive ı̂n clasa circuitelor rezistive liniare multipo-
lare. Folosind rezultatul aplicaţiei 1.13, dezvoltaţi un program care generează un circuit
SPICE cu rezistoare liniare şi AOP, care modelează orice element multipolar rezistiv liniar,
cu matrice H cunoscută.
1.7 Elemente ideale multipolare liniare reactive

Bobinele ideale liniare cuplate mutual sunt elemente multiport, la care tensiunile
sunt combinaţii liniare ale vitezei de variaţie ı̂n timp a curentului din porturi (Fig.1.20).
Figura 1.20: Bobine ideale liniare cuplate mutual.

1.7. ELEMENTE IDEALE MULTIPOLARE LINIARE REACTIVE 37
În cazul a n bobine:

di
u=L , (1.78)
dt
ı̂n care
     
L11 L12 · · · L1n i1 u1
     
 L21 L22 · · · L2n   i2   u2 
L=  ∈ IRn×n , i=
 ..  ∈ IRn ,
 u=
 ..  ∈ IRn ,
 (1.79)
 ··· ··· ··· ···   .   . 
Ln1 Ln2 · · · Lnn in un
unde L este matricea inductanţelor, cu elementele Lkj = Ljk numite inductanţe proprii
pentru k = j şi inductanţe mutuale, ı̂n caz contrar. Elementul este reciproc, deoarece
matricea inductanţelor este simetrică. Sensurile de referinţă pentru curent şi tensiune
sunt asociate ı̂n mod standard, dacă:
• sunt orientate după regula de la receptoare şi
• toţi curenţii intră ı̂n bobine prin bornele polarizate (marcate cu un punct la fiecare
bobină).
Schimbarea bornei polarizate determină schimbarea semnului inductanţei mutuale. Poziţia

bornei polarizate are un caracter convenţional, dar fixarea ei permite identificarea felului
ı̂n care interacţionează cele două bobine (aditiv sau diferenţial).
Caracterizare energetică.
Bobinele cuplate mutual sunt elemente pasive, acumulatoare de energie, dacă matricea
inductanţelor lor este pozitiv definită. În acest caz, inductanţele mutuale sunt pozitive,
iar cele mutuale sunt mai mici decât media geometrică a inductanţelor proprii:
Lkk > 0, (1.80)

p
Lkk Ljj − Lkj Ljk > 0 ⇒ |Lkj | = M < Lkk Ljj . (1.81)
Aplicaţia 1.17: Modelarea unui element multipolar inductiv.

Identificaţi inductanţele proprii şi mutuale, care modelează un element multipolar cu
matrice L simetrică şi pozitiv definită cunoscută. Cum sunt conectate aceste bobine
cuplate?
Condensatoarele ideale liniare multipolare sunt elemente multipolare la care
curenţii sunt combinaţii liniare ale vitezei de variaţie ı̂n timp a potenţialului terminalelor.
În cazul elementelor reciproce şi pasive, C este simetrică şi pozitiv definită.
Aplicaţia 1.18: Modelarea unui element multipolar capacitiv.
Identificaţi capacităţile condensatoarelor, care modelează un element multipolar cu ma-
trice C simetrică şi pozitiv definită cunoscută. Cum sunt conectate aceste condensatoare?
Elementele multipolare liniare reactive nereciproce au ecuaţia constitutivă de

forma
y = Hx, (1.82)
ı̂n care mărimile de intrare x : (tmin , tmax ) → IRn−1 şi de ieşire y : (tmin , tmax ) → IRn−1 sunt
semnale (funcţii vectoriale de timp), iar matricea hibridă H : {x} → {y} are elementele
operatori integro-diferenţiali. Dacă H este nesimetrică, atunci elementul este nereciproc.
Şi ı̂n cazul elementelor reactive cele mai simple elemente nereciproce sunt sursele coman-
date, dar acum ele sunt controlate de derivata sau integrala faţă de timp a semnalului de
intrare. Şi de această dată ele se pot modela cu AOP, numai că ı̂n locul rezistorului, ı̂n
reacţie găsim un element reactiv de tip L sau C.
Aplicaţia 1.19: Modelarea unui element multipolar nereciproc.
Folosind circuitul inversor cu AOP, ı̂n care la intrare şi ı̂n reacţie se află celule RC,
identificaţi valorile acestor patru parametri de circuit pentru ca ı̂ntregul circuit să re-
prezinte, pe rând, un regulator P, PI, PD, PID cu parametri daţi (Fig.1.21).
Figura 1.21: Circuit inversor cu reacţie RC - filtru TJ, TS, TB, regulator PID.
Aplicaţia 1.20: Modelarea unui sistem mecanic cu un grad de libertate.

Se consideră un corp de masă m, ce se poate mişca rectiliniu sub acţiunea unei forţe
F (t), fiind legat de un resort cu constanta elastică k, ı̂n paralel cu un amortizor având
forţa proporţională cu viteza corpului, cu constanta de proporţionalitate d. Determinaţi
ecuaţia de mişcare a corpului şi condiţiile sale iniţiale. Determinaţi soluţia numerică a
acestei ecuaţii de diferenţiale ordinare, liniare, de ordinul doi, folosind un model de circuit
analizat ı̂n regim tranzitoriu cu SPICE (Fig.1.22).
Figura 1.22: Sistem mecanic de ordinul doi.

1.8. ELEMENTE IDEALE MULTIPOLARE NELINIARE REZISTIVE 39
Aplicaţia 1.21: Modelarea unui sistem mecanic cu două grade de libertate.

Se consideră două corpuri de masă m1 şi m2 ce se pot deplasa rectiliniu ı̂ntre doi pereţi,
fiind legate fiecare cu un resort cu constanta elastică k1 , respectiv k2 şi cu un al treilea
resort cu constanta k12 ı̂ntre ele, ı̂n paralel cu amortizoare care au parametrii d1 , d2 ,
d12 . Analizaţi acest sistem mecanic prin modelarea sa cu un circuit echivalent SPICE, aşa
cum aţi procedat ı̂n aplicaţia anterioară. Puteţi adăuga forţe suplimentare cu variaţie
cunoscută ı̂n timp care acţionează asupra corpurilor (Fig.1.23).
Figura 1.23: Sistem mecanic cu două grade de libertate.
Aplicaţia 1.22: Modelarea unui sistem dinamic liniar invariant ı̂n timp.
Se consideră un sistem dinamic liniar şi invariant ı̂n timp, descris de matricele de stare A,
B, C, D, semnalele de intrare u, de ieşire y şi de stare x. Determinaţi circuitul electric (R,
C, AOP), format din rezistoare, condensatoare şi amplificatoare operaţionale perfecte, cu
care poate fi modelat acest sistem. Scrieţi un program, care generează descrierea acestui
circuit ı̂n limbajul SPICE. Pentru a reduce efortul, utilizaţi facilităţile de descriere ierarhică
oferite de SPICE.
1.8 Elemente ideale multipolare neliniare rezistive

Ecuaţiile constitutive ale acestor elemente multipolare cu n terminale sunt descrise de
(n − 1) funcţii reale, cu tot atâtea variabile reale:
y = f(x), f : IRn−1 → IRn−1 (1.83)
care descriu relaţiile dintre semnalele de intrare x şi cele de ieşire y. În cazul controlului
hibrid f(x) = Hx unde H se partiţionează ı̂n componente cu aceeaşi semnificaţie ca ı̂n
cazul elementelor multipolare rezistive liniare (1.70). Dacă funcţiile caracteristice sunt
derivabile, atunci se poate defini matricea Jacobian:
" # " #
dvd dvd
def df R d A d
Hd = = = di a
did
dva
did
. (1.84)
dx Bd Gd dia dva
Şi ı̂n acest caz elementele controlate ı̂n tensiune şi cele controlate ı̂n curent sunt cazuri
particulare ale controlului hibrid prezentat anterior (pentru m = 0 şi respectiv m = n−1).
Dacă matricea hibridă dinamică este simetrică, atunci elementul este reciproc.
Un model aproximativ frecvent folosit pentru elementele neliniare este cel obţinut prin
liniarizare. Parametrii acestui model se obţin prin aproximarea caracteristicii neliniare
cu una afină, mai exact, prin trunchierea seriei Taylor a relaţiei constitutive la primii doi
termeni. Punctul y0 = f(x0 ) ı̂n jurul căruia se face dezvoltarea ı̂n serie se numeşte punct
static de funcţionare (PSF). Abaterile mărimilor de intrare sau ieşire de la valorile
din PSF se numesc semnale ”mici”. Între aceste semnale există o relaţie liniară, numită
modelul de mici variaţii:
∆y = Hd ∆x, (1.85)
unde ∆y = y − y0 ∈ IRn−1 şi ∆x = x − x0 ∈ IRn−1 . Relaţia (1.85) este valabilă pentru
abateri suficient de mici, pentru care modelul liniarizat nu se depărtează prea mult de cel
neliniar (graficul este aproximat cu tangenta sa).
Modelul astfel generat este un model neliniar, afin de mari variaţii şi are forma:
y = y0 + Hd (x − x0 ), (1.86)
unde y0 = f(x0 ) şi Hd este dat de (1.84). Relaţia (1.86) poate fi realizată dintr-un
multiport rezistiv liniar, cu m surse ideale de tensiune şi n − 1 − m surse ideale de curent.
Ambele modele aproximează comportarea elementului multipolar ı̂n jurul PSF, prin
liniarizarea sa.
Aplicaţia 1.23: Modelul exponenţial de semnal mic al unui tranzistor bipo-
lar.
Determinaţi circuitul liniarizat echivalent, de semnal mic pentru modelul exponenţial
(Ebers-Moll) al tranzistorului bipolar.
Indicaţie. Începeţi documentarea despre tranzistorul bipolar de la pagina
http://en.wikipedia.org/wiki/Bipolar junction transistor.
Aplicaţia 1.24: Modele hibride de semnal mare şi de semnal mic ale unui
tranzistor bipolar.
Determinaţi modelele hibride de semnal mare şi de semnal mic ale tranzistorului bipo-
lar, care funcţionează ı̂n regiunea activă normală (RAN). Idealizaţi aceste circuite, prin
simplificarea lor, neglijând elementele ideale care reprezintă componente nerelevante.
Indicaţie. Folosiţi valorile tipice ale parametrilor hibrizi date ı̂n
http://www.zen22142.zen.co.uk/Theory/tr model.htm (Fig.1.24).
Aplicaţia 1.25: Modele pentru tranzistorul bipolar ı̂n regim de comutaţie.
Determinaţi cele mai simple modele pentru tranzistorului bipolar, care funcţionează ı̂n
regim de comutaţie.
Aplicaţia 1.26: Etaj amplificator cu tranzistor bipolar.
Determinaţi factorul de amplificare al semnalului mic de tensiune al unui etaj amplificator
Figura 1.24: Tranzistorul bipolar (npn) şi caracteristica sa IC(UCE, IB).
cu un tranzistor bipolar ı̂n conexiunea cu emitor comun (Fig.1.25). Verificaţi rezultatul

prin simulare ı̂n SPICE, determinând ı̂n prealabil punctul static de funcţionare al tranzis-
torului. Determinaţi amplitudinea maximă a semnalului sinusoidal de intrare, pentru care
se poate folosi modelul liniar de mici variaţii.
Indicaţie. Folosiţi valorile rezistenţelor de polarizare şi valorile tipice ale parametrilor
hibrizi din ultimul exemplu prezentat ı̂n
http://www.zen22142.zen.co.uk/Theory/tr model.htm.
Figura 1.25: Etaj amplificator cu un tranzistor bipolar ı̂n conexiunea cu emitor comun
(EC).
Aplicaţia 1.27: Modele hibride de semnal mare şi de semnal mic ale unui
tranzistor MOSFET.
Determinaţi modele hibride liniarizate, de semnal mare şi de semnal mic ale tranzistorului
MOSFET, care funcţionează ı̂n regiunea liniară şi apoi ı̂n regiunea de saturaţie (Fig.1.26).
Idealizaţi aceste circuite, prin simplificarea lor, neglijând elementele ideale care reprezintă
componente nerelevante. Extrageţi pe baza lor modelul pentru funcţionarea ı̂n comutaţie.
Indicaţie. Începeţi documentarea despre tranzistorul MOSFET de la pagina

http://en.wikipedia.org/wiki/MOSFET.
Figura 1.26: Tranzistorul (N)MOSFET şi caracteristica sa.
Aplicaţia 1.28: Amplificare ı̂n tensiune a unui etaj amplificator.

Determinaţi factorul de amplificare al semnalului mic de tensiune al unui etaj amplificator
cu un tranzistor MOS ı̂n conexiunea sursă comună (Fig.1.27). Verificaţi rezultatul prin
simulare ı̂n SPICE.
Indicaţie. Pentru rezolvarea acestui exerciţiu scrieţi un mic program ı̂n MATLAB sau
OCTAVE. Folosiţi valorile rezistenţelor de polarizare şi parametrii tranzistorului 2N7000 din
documentele
http://www.ece.ucsb.edu/Faculty/rodwell/Classes/ece2c/labs/Lab 2 2C 2007.pdf (Fig. 2-
7) şi https://www.fairchildsemi.com/ds/2N/2N7000.pdf.
Figura 1.27: Etaj amplificator cu un tranzistor J-FET, n conexiunea cu sursă comună

(SC).
Tranzistoarele MOSFET sunt folosite la circuitele integrate digitale, care efectuează

operaţii logice şi aritmetice (semnalele au doar două valori simbolizate T = True =1 şi F =
False = 0). Poarta logică NAND (Fig.1.28-a) şi circuitul de negare NOT (Fig.1.28-b) sunt
cele mai simple circuite de acest tip. Schema ı̂n comutaţie: Poarta NOT VA=Vdd(True),
VA=Vss(False). Poarta NAND realizează operaţia logică not(A and B) = F pentru
A=B=T şi T ı̂n rest. Această poartă este universală (primitivă), deoarece s-a demonstrat
că orice operaţie logică se reduce la o combinaţie de NAND-uri, deci orice circuit logic,
digital combinaţional se poate realiza folosind exclusiv porţi NAND. Porţile pot fi realizate
şi cu tranzistoare bipolare, ı̂n comutaţie, dar este mai eficient din punct de vedere ener-
getic şi mai precis să se folosească perechi de tranzistoare MOS complementare - CMOS:
un tranzistor cu canal n şi altul p. În regim de comutaţie, tranzistorul MOS este fie
blocat (curentul ID = 0 ) fie ı̂n conducţie (UDS = 0), după cum tensiunea de comandă
VGS depăşeşte tensiunea de prag sau nu. În tehnologia CMOS cele două tranzistoare
ale perechii sunt ı̂ntotdeauna ı̂n stări complementare (unul este blocat şi celălalt este ı̂n
conducţie).
Aplicaţia 1.29: Porţi logice.
Simulaţi ı̂n SPICE funcţionarea (caracteristică neliniară de transfer) a unei porţi NOT şi
a unei porţi NAND realizate ı̂n tehnologia CMOS. Cum arată semnalul de ieşire, dacă la
intrare se aplică un semnal cu variaţie sinusoidală ı̂n timp?
Figura 1.28: Porţi logice realizate ı̂n tehnologia CMOSF.
Un caz particular important de circuite rezistive multipolare neliniare, din care fac
parte şi porţile logice sunt circuitele unidirecţionale. Acestea au terminalele ı̂mpărţite
ı̂n două categorii: terminale de intrare şi terminale de ieşire, cele de intrare nefiind
influenţate de cele de ieşire (elementele corespunzătoare din matricea hibridă Hd sunt
nule).
Cel mai simplu mod de a defini elementele multipolare neliniare pare a fi dat de sursele
comandate neliniar. Ele se realizează cu AOP-uri, folosind ı̂n reacţie rezistoare dipolare
neliniare:
1. Sursa de tensiune comandată neliniar ı̂n curent (SUCIn) cu AOP (Fig.1.29-a):
v1 = 0, (1.87)
i = i1 ⇒ vo = −f (i1 ). (1.88)
2. Sursa de curent comandată neliniar ı̂n tensiune (SICUn) cu AOP (Fig.1.29-b):
i1 = 0, (1.89)
v = v1 ⇒ v2 = g(v1 ). (1.90)
Figura 1.29: Surse comandate neliniar.
Din păcate rezultatul obţinut ı̂n cazul liniar nu se poate generaliza, deoarece ı̂n cazul
neliniar, suma efectelor nu este efectul sumei cauzelor, şi deci ecuaţia constitutivă nu se
poate scrie ca o sumă de termeni liniari. Totuşi, această abordare este folosită frecvent
ı̂n practică, de exemplu pentru modelul neliniar al amplificatorului operaţional
(AOn), iar la limită pentru AOPn.
Modelele liniare ale AO, inclusiv AOP nu se pot aplica decât pentru studiul circuitelor
cu reacţie negativă. În cazul circuitelor fără reacţie sau al circuitelor cu reacţie pozitivă
trebuie considerată şi saturaţia AO (Fig.1.30), deci trebuie folosit un model neliniar (de
ex. SUCUn).
Funcţia neliniară de transfer a unui AO are aproximarea liniară pe porţiuni


 −Vs pentru ui < −ε,
vo = f (ui ) = A0 ui pentru − ε ≤ ui ≤ ε, (1.91)


Vs pentru ui > ε,
unde are loc egalitatea impusă de continuitatea caracteristicii: Vs = A0 ε, de unde ε =

Vs /A0 ≈ 10 µV.
Figura 1.30: Modelul neliniar al amplificatorului operaţional (AOn).
Amplificatorul neliniar perfect (AOPn) (Fig.1.30-b) presupune
A0 → ∞ ⇒ ε=0 ⇒ v0 = Vs sgn(ui ). (1.92)
În circuitele cu reacţie negativă, AOPn funcţionează ca un AOP cu ui = ε = 0.

Aplicaţia 1.30: Modelarea unui diport rezistiv, neliniar, unidirecţional.
Modelaţi un circuit diport, rezistiv neliniar unidirecţional, cu caracteristica neliniară de
transfer cunoscută folosind un AOP şi un rezistor neliniar.
Aplicaţia 1.31: Modelarea unui diport rezistiv, neliniar, unidirecţional, cu
caracteristică aproximată liniar pe porţiuni.
Modelaţi un circuit diport, rezistiv neliniar unidirecţional, cu caracteristica neliniară de
transfer aproximată liniar pe porţiuni cu un circuit alcătuit din elementele ideale R, E,
DP, AOP.
Aplicaţia 1.32: Circuit comparator.
Simulaţi ı̂n SPICE funcţionarea unui circuit comparator (Fig.1.31), formator de impulsuri
dreptunghiulare, alcătuit dintr-un amplificator operaţional modelat neliniar şi o sursă de
tensiune de referinţă. Cum arată circuitul dacă sursa de referinţă este o diodă Zener sau
un divizor de tensiune?
Figura 1.31: Circuitul comparator.
Aplicaţia 1.33: Trigger Schmitt

Simulaţi ı̂n SPICE funcţionarea unui circuit cu AO cu reacţie pozitivă (Fig.1.32), care de-
termină o funcţie neliniară de transfer cu histerezis. Determinaţi caracteristica neliniară
de transfer, dar şi răspunsul circuitului la un semnal de intrare cu variaţie sinusoidală ı̂n
timp. Comparaţi forma semnalului de ieşire al acestui circuit excitat cu semnalul circui-
tului anterior, ı̂n condiţiile ı̂n care semnalul de intrare iniţial sinusoidal are o perturbaţie
mică, de ı̂naltă frecvenţă.
Indicaţie. Pentru detalii puteţi consulta paginile
http://en.wikipedia.org/wiki/Schmitt trigger
http://ecetutorials.com/analog-electronics/schmitt-trigger/.
Figura 1.32: AO cu reacţie pozitivă.
Reţele neurale artificiale.

Chiar dacă s-a demonstrat că funcţiile arbitrare de mai multe variabile nu pot fi repre-
zentate prin funcţii de o singură variabilă, căutarea elementelor primitive ale clasei circu-
itelor multipolare neliniare a continuat deoarece era o problemă de maximă importanţă
pentru aplicaţiile practice. Soluţia (este adevarat că una aproximativă şi nu una perfectă-
exactă) a fost inspirată de natură, şi anume de reţelele neuronale biologice.
Figura 1.33: Neuronul artificial.
Un neuron artificial este un circuit nelinar unidirecţional, al cărui potenţial de ieşire

depinde neliniar, printr-o funcţie monoton crescătoare, numită ”sigmoidă” de combinaţia
liniară a potenţialelor de la intrarea circuitului (Fig.1.33).
O reţea neurală artificială (circuit neural) (ANN) cu un strat ascuns este un cir-
cuit format din unul sau mai multe circuite multipolare cu o ieşire, care ponderează
şi sumează ieşirile a m neuroni artificiali, alimentaţi de la aceleaşi terminale de intrare

(Fig.1.34).
Figura 1.34: Reţea neurală cu un strat scuns.
Teorema aproximării universale, a lui Cybenko.

Fie o funcţie ϕ : IR → IR, continuă, neconstantă, mărginită şi monoton crescătoare. Se
notează cu Im hipercubul [0, 1]m sau orice domeniu compact din IRm , şi cu C(Im ) mulţimea
funcţiilor reale şi continue definite pe Im .
Atunci, pentru orice funcţie f ∈ C(Im ) şi orice ε > 0, există un ı̂ntreg N şi un set de
constante reale αi , bi ∈ IR, şi un set de vectori reali wi ∈ IRm , cu i = 1, . . . , N ı̂ncât putem
defini:
XN
F (x) = αi ϕ(wiT x + bi ) (1.93)
i=1
ca o aproximare a funcţiei f , astfel ı̂ncât |F (x) − f (x)| < ε, pentru orice x ∈ Im .
Pe scurt, teorema spune că putem aproxima funcţiile de mai multe variabile oricât
de bine vrem, cu o combinaţie liniară de funcţii sigmoidale (de o singură variabilă), care
depind de combinaţii liniare ale variabilelor independente. Ca interpretare fizică, această
teoremă garantează că orice funcţie neliniară de mai multe variabile se poate reprezenta
aproximativ, dar suficient de precis printr-o reţea neurală artificială.
Circuitele neurale au un mare avantaj, deorece ca şi ı̂n natură ele sunt ı̂n stare să
”ı̂nveţe”. Prin algoritmul propagării inverse, ponderile αi , bi , wi sunt adecvate succesiv
unei funcţii f date.
În consecinţă, deoarece AOPn are caracteristica neliniară de transfer de tip sigmoidal,
putem afirma că AOPn este element primitiv ı̂n clasa elementelor multipolare rezistive
neliniare şi orice circuit de acest tip se poate modela, cât de exact dorim, cu un circuit
neural cu un strat ascuns, alcătuit din AOPn, AOP, R şi E, afirmaţie care reprezintă
teorema fundamentală a modelării circuitelor electrice multipolare rezistive
neliniare.
Aplicaţia 1.34: Sinteza unui circuit neural.

Sintetizaţi ı̂n SPICE un circuit neural artificial cu două intrări şi o ieşire, format din m
neuroni artificiali. Consideraţi pe rând m = 1, 2, 3, 4. Folosiţi facilităţile de descriere
ierarhică, oferite de SPICE.
Aplicaţia 1.35: Antrenarea unui circuit neural.
Antrenaţi circuitele generate ı̂n aplicaţia anterioară, prin algoritmul propagării inverse
pentru a aproxima o funcţie de transfer cu grafic parabolic. Simulaţi aceste circuite (ı̂n
SPICE sau MATLAB) şi comparaţi caracteristicile lor de transfer, reprezentate prin grafice
tridimensionale.
1.9 Elemente ideale multipolare neliniare reactive

Elemente multipolare neliniare reactive sunt cele mai complicate elemente ideale.
Pentru a putea face o comparaţie cu cazul rezistiv, este util să reamintim că, ı̂n general,
elementul multipolar neliniar rezistiv are ecuaţia constitutivă de forma
y = f(x), f : IRn−1 → IRn−1 , (1.94)
ı̂n care atât vectorii mărimilor de intrare x şi de ieşire y au elementele numere reale şi au
aceeaşi semnificaţie ca ı̂n cazul elementelor multipolare rezistive liniare controlate hibrid.
În cazul elementului multipolar neliniar reactiv
y = F (x), F : {x} → {y}, (1.95)
unde F este un operator integro-diferenţial neliniar şi nu o funcţie, cum este ı̂n (1.94),
iar mărimile de intrare şi de ieşire sunt semnale vectoriale x, y : (tmin , tmax ) → IRn−1 ,
adică funcţii vectoriale de timp şi nu vectori constanţi. Funcţiile asigură corespondenţa
univocă dintre valorile instantanee ale semnalelor de intrare şi cele de ieşire, ı̂n timp ce
operatorii descriu corespondenţa dintre semnalele de intrare si cele de ieşire, ca funcţii
de timp (deci ı̂ntre două funcţii şi nu ı̂ntre două numere). În consecinţă, semnalele de
ieşire ale elementelor reactive la un moment dat depind nu numai de valorile semnalelor
de intrare din acel moment, ci şi de istoria evoluţiei semnalelor de intrare ı̂n timp. Se
spune că elementele reactive au caracter dinamic, deoarece ele au memorie.
Cele mai simple elemente din această categorie sunt sursele comandate neliniar,
ı̂n derivată sau integrală faţă de timp a semnalului de intrare. Şi de această dată
ele se pot modela cu AOP, numai că ı̂n locul rezistorului din reacţie găsim un element
reactiv L sau C neliniar (Fig.1.35). Prin această abordare se obţin elemente controlate ı̂n
curent, potenţial sau hibrid.
1.9. ELEMENTE IDEALE MULTIPOLARE NELINIARE REACTIVE 49
Figura 1.35: Sursa de tensiune comandată neliniar de derivată faţă de timp a curentului.
Aplicaţia 1.36: Modelarea unei surse de tensiune comandată neliniar ı̂n

derivata curentului.
Modelaţi un circuit diport, neliniar unidirecţional, reactiv (de exemplu o SUCInd) cu
caracteristica neliniară de transfer cunoscută folosind un AOP şi elemente dipolare liniare
şi neliniare (R, C, DP).
Bobinele montate pe un miez feromagnetic comun sunt alte elemente din
această clasă ı̂ntâlnite uzual ı̂n practică (de exemplu transformatoarele electrice). Acest
caz va fi tratat similar cu cel al bobinei cu miez de fier (Fig.1.36). Circuitul magnetic
conţine reluctanţe magnetice neliniare (care eventual modelează şi histerezisul magnetic)
şi surse comandate de curenţii din bobine. Fluxurile satisfac prima relaţie a lui Kirchhoff,
iar tensiunile magnetice satisfac cea de a doua relaţie. Bobinele sunt modelate pe baza
relaţiilor (ce consideră tensiunea ohmică şi t.e.m. indusă):
dϕk
uk = Rk ik + nk , k = 1, 2, 3, (1.96)
dt
3
X
ϕk = 0, (1.97)
k=1
X X
Rk (ϕk )ϕk = nk ik . (1.98)
Figura 1.36: Bobine cu miez feromagnetic.
Aşa cum s-a văzut ı̂n cazul bobinei neliniare, sursele comandate ı̂n derivată pot fi
eliminate, dacă se folosesc circuite auxiliare de derivare. Pentru a modela efectul pelicular,
rezistoarele Rk trebuie ı̂nlocuite cu modele mai complicate (de exemplu o scară RL ca ı̂n
[Ioa12] cap4, pag. 17), iar pentru a modela pierderile ı̂n miez, prin curenţii turbionari,
la reluctanţele magnetice trebuie adăugate ”inductanţe” (ı̂nlocuindu-le ı̂n mod similar cu
modele având topologia de tip scară). La frecvenţe ı̂nalte trebuie modelată şi propagarea
ı̂n ı̂nfăşurări, deci să se ţină cont şi de efectul capacitiv.
În concluzie, se remarcă faptul că modelarea precisă, pe o plajă largă de frecvenţe, a
dispozitivelor electromagnetice, inclusiv a celor relativ simple, nu este banală. Ea pre-
supune rezolvarea unor probleme de câmp electromagnetic, pentru a extrage parametrii
de circuit. Operaţia este cunoscută sub numele de reducerea modelelor, pentru că ea
presupune aproximarea modelelor de câmp, cu parametri distribuiţi, prin modele mult
mai simple, de circuit, cu parametri concentraţi, care se doreşte să aibă o complexitate
cât mai scăzută, dar o acurateţe acceptabilă.
Aplicaţia 1.37: Modelarea unui transformator.
Modelaţi un transformator cu miez feromagnetic, care funcţionează la frecvenţe mici.
Modelele dinamice ale elementelor reale multipolare neliniare. Modelele ne-
liniare ale componentelor electronice (AO, transistor bipolar, MOS) prezentate anterior,
nu au ţinut cont de comportarea dinamică (ı̂n timp) a acestor componente. Efectele ca-
pacitive şi inductive parazite duc la o comportare diferită a acestor componente, faţă de
comportarea lor rezistivă prezentată anterior, mai ales la frecvenţe ı̂nalte şi la semnale cu
variaţie rapidă ı̂n timp.
Dioda semiconductoare. Efectele rezistive, inductive şi capacitive ce apar ı̂n con-
ductoarele de aducţie şi respectiv ı̂n joncţiunea pn pot fi modelate prin adăugarea de
rezistenţe, bobine şi condensatoare parazite (Fig.1.37).
Figura 1.37: Modelul dinamic al diodei semiconductoare.
Tranzistorul bipolar. Joncţiunile pn ale tranzistorului bipolar au la fel ca dioda

efecte capacitive (Cc , Ce ). Datorită lor comutaţia are loc cu ı̂ntârziere, iar factorul de
amplificare ı̂n curent β scade la creşterea frecvenţei (Fig.1.38).
Se numeşte frecvenţă de tăiere, notată fT , valoarea la care factorul de amplificare
√
β scade de 2 ori faţă de valoarea sa staţionară. În primă aproximare (pentru h12 = 0),
fT = 2π/(h11 Ce ), din care rezultă capacitatea parazită Ce . Frecvenţa de tăiere poate are
valori cuprinse ı̂n plaja (100 MHz ÷ 100 GHz).
Tranzistorul MOSFET. Datorită stratului subţire de oxid mărginit de doi electrozi,
unul metalic şi altul canalul semiconductor, tranzistorul MOSFET are şi el capacităţile
1.9. ELEMENTE IDEALE MULTIPOLARE NELINIARE REACTIVE 51
Figura 1.38: Modelul dinamic al tranzistorului bipolar.
parazite Cgs şi Cgd , care apar ı̂n schemele de semnal mic şi de comutaţie (Fig.1.39).
Figura 1.39: Model dinamic al tranzistorului MOSFET.
Amplificatorul operaţional. Şi comportarea dinamică a acestei componente poate fi

modelată prin adăugarea de condensatoare ı̂n schema ei echivalentă, formată din elemente
ideale. Pentru f > fT (cca 5 Hz, deci neaşteptat de mică!), amplificarea ı̂n buclă deschisă
A0 scade de 10 ori când f creşte de 10 ori, fT = 2/(Ri Cp ). În buclă, amplificarea este
Ab = A0 fT /fT b (Ab = 50 pentru fT b = 20 kHz) - (Fig.1.40).
Figura 1.40: Model dinamic al amplificatorului operaţional.
Aplicaţia 1.38: Circuit de detecţie cu diode.

Determinaţi prin simulare SPICE caracteristica de frecvenţă a unui circuit de detecţie cu
diode semiconductoare. Simulaţi şi alte circuite de radiofrecvenţă cu diode.
Indicaţie. Pentru documentare, puteţi folosi documentul

http://www.skyworksinc.com/downloads/literature/rf diode design guide.pdf.
Aplicaţia 1.39: Etaj cu tranzistor bipolar.
Determinaţi prin simulare SPICE caracteristica de frecvenţă a unui etaj cu un tranzistor
bipolar, conectat cu emitor comun. Identificaţi frecvenţa de tăiere a etajului.
Indicaţie. Pentru detalii puteţi consulta
http://ocw.mit.edu/courses/electrical-engineering-and-computer-science.
Aplicaţia 1.40: Etaj cu tranzistor bipolar - diferite modele pentru TB.
Reluaţi aplicaţia anterioară şi comparaţi acurateţea rezultatelor obţinute folosind pentru
tranzistor modele simplificate cu elemente ideale sau modele din biblioteca SPICE.
Indicaţie. Folosiţi parametrii din
http://ece.utah.edu/∼ccharles/ece3110/Labs/spice models.html .
Aplicaţia 1.41: Frecvenţa maximă de funcţionare a unei porţi NOT.
Folosind modelul pentru ı̂naltă frecvenţă al tranzistorului MOS determinaţi frecvenţa ma-
ximă până la care funcţionează o poartă NOT ı̂n tehnologia CMOS de 1 micron. Simulaţi
ı̂n SPICE cu un semnal de intrare de forma unui tren 010101.. având diferite frecvenţe.
Indicaţie. Pentru tranzistorul MOS puteţi folosi modelul descris la
http://www.ee.iitm.ac.in/∼nagendra/EE539/200601/lectures/20060110.pdf.
Aplicaţia 1.42: Model dinamic al AO.
Determinaţi modelul dinamic al amplificatorului operaţional LM741, folosind valorile din
http://users.ece.gatech.edu/∼alan/ECE3040/Lectures Evaluaţi acurateţea acestui mo-
del, comparând caracteristicile de frecvenţă obţinute prin simulare SPICE a lui şi a circu-
itului amplificatorului operaţional LM741 preluat din biblioteca SPICE.
Indicaţie. Dacă lucraţi cu LTSpice, atunci preluaţi modelul din
http://jeastham.blogspot.ro/2009/10/adding-lm741-op-amp-model-to-ltspice.html.
Dacă lucraţi cu PSpice, atunci preluaţi modelul din
http://www.ece.rochester.edu/courses/ECE222/lab.files/sedra lib.lib.
Aplicaţia 1.43: AO ı̂n reacţie negativă.
Determinaţi prin simulare Spice caracteristica de frecvenţă a unui circuit cu amplificator
operaţional cu reacţie negativă, pentru două valori foarte diferite ale rezistenţei din reacţie.
Calculaţi produsul amplificare banda de frecvenţă (frecvenţa de tăiere) ı̂n cele două cazuri.
Comparaţi cu aşteptările.
Aplicaţia 1.44: AO ı̂n reacţie negativă cu celule RC.
Determinaţi prin simulare Spice caracteristicile de frecvenţă ale unor circuite cu ampli-
ficator operaţional şi reacţie negativă, realizată prin celule RC ca ı̂n aplicaţia 1.19, care
realizează operaţii de integrare, derivare, sau ı̂n mod echivalent funcţia de filtrare (a
frecventelor ı̂nalte, joase sau medii). Comparaţi cu aşteptările.
1.10. CONCLUZII PRIVIND MODELAREA CIRCUITELOR REALE 53
Reţele neurale artificiale dinamice. Ecuaţiile de stare ale sistemelor dinamice

neliniare au forma (
ẋ(t) = f(t′ , x(t′ , u(t′ )))
(1.99)
y(t) = h(t′ , x(t′ , u(t′ )))
care generalizează comportarea elementelor multipolare atât rezistive-neliniare cât şi reactive-
liniare. Schema bloc a circuitului electric care are ecuaţiile (1.99) este cea din Fig.1.41, ı̂n
care funcţiile neliniare se pot realiza (conform teoremei lui Cybenko) ı̂n mod aproximativ,
prin reţele neurale artificiale (ANN), ı̂n care vectorul de stare este integrat ı̂n timp. În
consecinţă, AOPn, R, C, SIT sunt elemente ideale primitive ı̂n cea mai largă
clasă de circuite electrice, cele multipolare, neliniare reactive.
Figura 1.41: Schema bloc a reţelei neurale artificiale dinamice.
Aplicaţia 1.45: Circuit neural artificial dinamic.

Sintetizaţi ı̂n Spice un circuit neural artificial dinamic cu trei neuroni artificiali, cu două
intrări şi o ieşire.
1.10 Concluzii privind modelarea circuitelor reale

În acest capitol a fost prezentat modul ı̂n care se obţin elementele ideale prin abstractizarea
elementelor reale, dar şi felul ı̂n care aceste elemente sunt folosite la modelarea elemen-
telor reale. A fost dovedită astfel importanţa modelării ı̂n ingineria electrică. De fapt,
modelarea nu face obiectul teoriei circuitelor, deoarece ea presupune analiza câmpului
electromagnetic, dar fără această etapă, circuitul nu poate fi extras, pornind de la datele
geometrice şi de material ale sistemului fizic ce este supus analizei. Extragerea automată
a modelelor şi reducerea ordinului lor este o problemă de cercetare actuală, ı̂ncă deschisă,
de mare interes teoretic şi practic.
Dintre elementele ideale, cele primitive sunt prezentate ı̂n Tabelul 1.10, dar ı̂n practică
sunt folosite frecvent următoarele categorii mai largi:
• liniare dipolare: R, L, C, conductorul şi izolatorul perfect;

Tabelul 1.2: Elementele ideale primitive
Element Categorie Ecuaţie

Rezistorul Rezistiv liniar u = Ri
( R)
Sursa ideală de tensiune Activ u=e
(SIT)
Condensatorul Reactiv liniar i = Cdu/dt
(C )
Dioda perfectă Rezistiv neliniar u<0⇒i=0
(DP) i>0⇒u=0
Amplificatorul operaţional perfect Rezistiv liniar nereciproc ui = 0
(AOP) ii = 0
• parametrice: K (comutatorul);
• neliniare rezistive : SIT, SIC, DP;
• liniare multipolare: SICU, SUCI, SUCU, SICI, AOP, M;
• neliniare multipolare: AOPn.
Acestea sunt elementele ı̂ntâlnite ı̂n schemele echivalente ale componentelor şi dispo-
zitivelor ce alcătuiesc circuitele reale electrice, electronice, analogice sau digitale şi cele
electroenergetice. Extragerea manuală sau automată a acestor scheme face obiectul mo-
delării circuitelor reale. Cu excepţia amplificatorului operaţional, toate sunt şi elemente
primitive SPICE, care mai conţine ca elemente primitive linia de transmisie şi tranzistoarele
MOS şi bipolar.
Din aplicaţiile prezentate se ı̂ntelege foarte clar că stăpânirea teoriei circuitelor elec-
trice cu elemente ideale este absolut necesară pentru a realiza dezvoltările inginereşti ı̂n
domeniul electronicii analogice şi digitale, pentru a proiecta circuite care indeplinesc cele
mai diverse funcţii, esenţiale ı̂n dezvoltarea tehnologică electronică şi IT.
Capitolul 2
Simularea numerică a circuitelor

electrice
Prin simulare se ı̂nţelege determinarea răspunsului unui circuit electric sub acţiunea unui
semnal de excitaţie cunoscut. Se simulează schemele echivalente ale circuitelor reale, adică
modelele lor alcătuite din elemente ideale. Simularea se aplică deci ı̂n interiorul teoriei
circuitelor electrice, după operaţia de modelare.
În funcţie de tipul circuitului şi de modul ı̂n care variază ı̂n timp semnalul de intrare,
deosebim mai multe regimuri diferite ale circuitelor electrice şi tot atâtea moduri de
simulare:
• Circuite rezistive liniare şi neliniare, ı̂n regim staţionar, de curent continuu.
• Circuite rezistive şi reactive, liniare ı̂n regim sinusoidal.
• Circuite liniare ı̂n regim periodic permanent.
• Circuite neliniare ı̂n regim periodic permanent.
• Circuite rezistive şi reactive, liniare ı̂n regim tranzitoriu.
• Circuite neliniare ı̂n regim tranzitoriu.
• Oscilatoare. Circuite ı̂n regim rezonant, periodic permanent. Frecvenţe proprii.
Fiecărui regim ı̂i corespunde o problemă, care este de dorit să fie bine formulată, adică
ar trebui să aibă soluţie, iar această soluţie să fie unică. Circuitele reale sunt ı̂ntotdeauna
”bine formulate”, ı̂n schimb cele ideale, care sunt abstractizări ale celor reale pot să nu
aibă soluţie, sau să aibă soluţii multiple, deci să fie ”prost formulate”. Problemele care
nu sunt bine formulate sunt de regulă greşit modelate, fiind excesiv idealizate.
55
56 CAPITOLUL 2. SIMULAREA NUMERICĂ A CIRCUITELOR ELECTRICE
2.1 Analiza circuitelor rezistive ı̂n regim staţionar

(curent continuu)
2.1.1 Formularea problemei

Problema fundamentală a analizei circuitelor rezistive de curent continuu (CC) are ca
date:
• Topologia circuitului (schema electrică sau graful circuitului descris geometric sau
numeric, de exemplu prin matricele topologice, de incidenţă A şi/sau apartenenţă
B sau prin tabelul de conexiune (netlist) adică lista nodurilor iniţiale şi finale pentru
fiecare latură) .
• Tipul laturii şi caracteristica sa constitutivă, definitorie fiecărei laturi k: rezistenţa

liniară Rk sau conductanţa liniară Gk , sau caracteristica neliniară fk (i) dacă latura
este controlată ı̂n curent sau gk (u) dacă latura este controlată ı̂n tensiune, unde
k = 1, . . . , L.
• Tipul şi parametrul fiecărei surse din circuit: ek , jk , k = 1, . . . , L, iar dacă sursa
este comandată, atunci pe lângă parametrul ei (transmitanţa: rezistenţa de trans-
fer, conductanţa de transfer, factorul de transfer ı̂n tensiune sau curent), trebuie
specificat şi semnalul de comandă din circuit (curent sau tensiune).
Necunoscutele acestei probleme sunt: curenţii ik şi tensiunile uk din laturile circui-
tului k = 1, . . . , L.
Soluţia trebuie să satisfacă:
• Ecuaţiile lui Kirchhoff pentru curenţi şi tensiuni: Ai = 0; Bu = 0.
• Relaţiile constitutive ale laturilor controlate ı̂n curent sau tensiune.
Dacă circuitul este liniar, atunci putem considera că laturile standard din care este alcătuit
sunt cele din Fig.2.1, deci fiecare latură are o relaţie constitutivă de tipul
uk = Rk ik − ek , sau (2.1)
ik = Gk uk + jk , ∀ k = 1, . . . , L. (2.2)
Toate cele L relaţii constitutive pot fi scrise sub o formă compactă, matriceală. Dacă
toate laturile sunt controlate ı̂n curent atunci forma matriceală este
u = Ri − e, (2.3)
2.1. ANALIZA CIRCUITELOR REZISTIVE ÎN CC 57
Figura 2.1: Structura laturilor.
iar dacă toate laturile sunt controlate ı̂n tensiune, atunci
i = Gu + j, (2.4)
unde u, i, e, j sunt vectori coloană de dimensiune L, iar matricele R şi G ale rezistenţelor,
respectiv, conductanţelor sunt diagonale ı̂n cazul circuitelor cu elemente dipolare şi au
elemente nediagonale ı̂n caz contrar.
În cazul elementelor neliniare, structura laturilor este similară, cu deosebirea că pentru
latura serie, ı̂n locul elementului caracterizat de Rk se află un element neliniar controlat ı̂n
curent, descris de o dependenţă fk (i) sau, mai general, de un operator de impedanţă Zk ,
iar pentru latura paralel, ı̂n locul elementului caracterizat de Gk se află un element neliniar
controlat ı̂n tensiune, descris de o dependenţă gk (u) sau, mai general, de un operator de
admitanţă Yk . În particular, o latură care conţine doar o sursă ideală de tensiune este
caracterizată de un operator de impedanţă (care este nul), iar o latură care conţine doar
o sursă reală de curent este caracterizată de un operator de admitanţă (care este nul).
Problema fundamentală este bine (corect) formulată dacă are soluţie şi aceasta este
unică. O condiţie necesară de formulare corectă este ca circuitul să aibă un arbore,
numit arbore normal, care să conţină toate sursele ideale de tensiune şi nicio sursă ideală
de curent. În aceste condiţii sursele ideale de tensiune nu formează bucle, iar sursele ideale
de curent nu formează secţiuni.
Circuitele ı̂n care laturile sursă ideală de tensiune formează bucle sau laturile sursă
ideală de curent formează secţiuni se numesc circuite cu surse ı̂n exces (Fig.2.2), şi
sunt circuite incorect formulate, deoarece nu au soluţie (dacă t.e.m. nu satisfac relaţiile
Kirchhoff pentru tensiuni sau dacă c.e.m. nu satisfac relaţiile lui Kirchhoff pentru curenţi)
sau au mai multe soluţii. Sursele ideale de tensiune conectate ı̂n paralel şi cele de curent
conectate ı̂n serie sunt ı̂n exces. În consecinţă, circuitele care conţin astfel de combinaţii
sunt prost formulate. De exemplu:
• surse ideale de tensiune conectate ı̂n paralel (Fig.2.3-a): nu au soluţie dacă t.e.m.
sunt diferite şi au curenţi nedeterminaţi dacă t.e.m. sunt egale. În particular,
conductorul perfect (care este o sursă cu t.e.m. nulă) nu poate fi conectat ı̂n paralel
cu surse de t.e.m. (nenulă sau nulă - adică alt conductor perfect).
• surse ideale de curent conectate ı̂n serie (Fig.2.3-b): nu au soluţie dacă c.e.m. sunt
diferiţi şi au tensiuni nedeterminate dacă c.e.m. sunt egali. În particular, izolatorul
perfect (care este o sursă cu c.e.m. nul) nu poate fi conectat ı̂n serie cu surse de
c.e.m. (nenul sau nul - adică alt izolator perfect).
Figura 2.2: Elemente ı̂n exces.
Figura 2.3: Exemple de surse ı̂n exces.
Teorema de bună formulare pentru circuite rezistive liniare. Un circuit

alcătuit din rezistoare liniare disipative (cu rezistenţe strict pozitive) şi surse indepen-
dente ideale este bine formulat dacă şi numai dacă nu are surse ı̂n exces (adică dacă are
un arbore normal).
În aceste condiţii problema de analiză are soluţie şi aceasta este unică. Teorema
se extinde ı̂n mod natural atât ı̂n curent alternativ (CA) cât şi ı̂n regim tranzitoriu.
Demonstraţia unicităţii se face arătând că dacă sursele se pasivizează, atunci conform
teoremei lui Tellegen, circuitul are doar soluţia nulă. Existenţa se demonstrează con-
structiv.
În lumina acestei teoreme, vom presupune că toate laturile controlate ı̂n curent (carac-
terizate de un operator de impedanţă şi o tensiune electromotoare) sunt cuprinse ı̂n arbo-
rele normal şi că cele controlate ı̂n tensiune (caracterizate de un operator de admitanţă
şi un curent electromotor) aparţin coarborelui. Ecuaţiile constitutive ale acestor circuite
care au atât laturi controlate ı̂n curent cât şi laturi controlate ı̂n tensiune pot fi scrise
compact " # " #" # " #

ua Z 0 ia −e
= + , (2.5)
ic 0 Y uc j
unde ua /ia sunt vectorii tensiunilor/curenţilor din arbore, de dimensiune N − 1, uc /ic
sunt vectorii tensiunilor/curenţilor din coarbore, de dimensiune L − N + 1, Z/Y sunt
operatori matriceali de impedanţă/admitanţă, e este vectorul tensiunilor electromotoare
din arbore, iar j este vectorul curenţilor electromotori din coarbore. Dacă se notează cu
" #
ua
y= (2.6)
ic
vectorul mărimilor esenţiale ale soluţiei (tensiunile din ramuri şi curenţii din coarde), cu
" #
−e
z= (2.7)
j
excitaţiile circuitului, respectiv parametrii surselor independente (tensiuni electromotoare

şi curenţi electromotori), cu " #
ia
x= (2.8)
uc
vectorul mărmilor de control (curenţii din ramuri şi tensiunile din coarde) şi cu
" #
Z 0
H= (2.9)
0 Y
un operator matriceal hibrid, atunci relaţia (2.5) devine
y = Hx + z. (2.10)
Operatorul H a are structură diagonală dacă circuitul este alcătuit din elemente dipolare
şi are componente nediagonale ı̂n cazul elementelor multipolare, cum sunt SUCI, SUCU
plasate ı̂n arbore, şi SICI, SICU ı̂n coarbore, comandate de curenţi din ramuri şi, respectiv,
tensiuni din coarde.
Aplicaţia 2.1: Arbore normal.
Verificaţi dacă circuitele din Fig.2.4 au arbore normal.
Aplicaţia 2.2: Buna formulare ı̂n probleme cu surse comandate.
Generaţi două circuite care să conţină rezistoare liniare, surse independente de ten-
siune/curent şi surse comandate, care au aceeaşi schemă electrică, dar parametri diferiţi
ai elementelor, astfel ı̂ncât primul să fie bine formulat şi al doilea să fie prost formulat.
Simulaţi cele două circuite ı̂n SPICE sau MATLAB/OCTAVE şi constataţi ce rezultate obţineţi.
Figura 2.4: Exemple de circuite electrice.
Indicaţie: un caz de proastă formulare obţineţi dacă alegeţi parametrii surselor coman-
date astfel ı̂ncât rezistenţa generatorului echivalent la bornele unei surse ideale indepen-
dente de tensiune să fie nulă (sau, dual: conductanţa generatorului echivalent la bornele
unei surse ideale independente de curent să fie nulă). Pentru simularea ı̂n MATLAB/OCTAVE
asamblaţi ecuaţiile de rezolvat ı̂ntr-un sistem pe care rezolvaţi-l cu o procedură directă
(de exemplu cea disponibilă cu ”\”). Este o deprindere utilă sa identificaţi simulări eşuate
din cauza proastei formulări a problemei. La fel de important este să identificaţi care este
eroarea de modelare care a dus la proasta formulare a problemei de simulare.
2.1.2 Tehnica nodală pentru analiza circuitelor rezistive

Rezolvarea problemei de analiză a circuitelor rezistive se poate face prin mai multe metode
sistematice, cu caracter general, care nu necesită o structură topologică specială. Acestea
sunt: metoda Kirchhoff, metoda curenţilor ciclici, tehnica nodală şi altele. Indiferent
de metodă, analiza se reduce la rezolvarea unui sistem de ecuaţii algebrice, care are ca
soluţie necunoscutele principale ale circuitului, specifice metodei. Ecuaţiile diferitelor
tehnici se obţin prin eliminarea unor necunoscute, considerate secundare, din sistemul de
ecuaţii generale algebrice ce descrie circuitul analizat. Acest sistem este unul liniar, dacă
circuitul este alcătuit din elemente liniare (rezistoare liniare şi surse comandate liniar) şi
surse independente (de tensiune sau curent), dar este unul neliniar dacă circuitul conţine
elemente neliniare (rezistoare neliniare sau surse comandate neliniar).
Un program de analiză sistematică a circuitelor rezistive liniare are următoarele etape
1. Preprocesarea. În această etapă se citesc datele de descriere a circuitului şi se

aduc la forma potrivită metodei de analiză.
2. Rezolvarea. În această etapă se asamblează şi se rezolvă sistemul de ecuaţii (liniare
sau neliniare) determinându-se necunoscutele principale ale metodei.
3. Postprocesarea. În final se determină celelalte necunoscute ale problemei, pornind

de la cele principale.
Dacă circuitul este unul liniar, etapa de rezolvare constă ı̂n rezolvarea unui sistem
algebric liniar, cu coeficienţi ai matricei sistemului şi termeni liberi numere reale. Dacă
circuitul este unul neliniar, etapa de rezolvare se face de regulă ı̂n manieră iterativă, la
fiecare iteraţie asamblându-se şi rezolvându-se un sistem algebric liniar care corespunde
analizei unui circuit liniar, numit incremental, deoarece acesta permite determinarea
incrementului care se adaugă soluţiei numerice la iteraţia curentă pentru a continua şirul
convergent către soluţia exactă. Iteraţiile se opresc atunci când precizia, indicată de
norma diferenţei dintre două aproximaţii consecutive, este acceptabilă, mai mică decât o
toleranţă acceptabilă.
Dintre metodele de analiză sistematică, cea mai potrivită pentru a fi implementată pe
calculator este metoda potenţialelor nodurilor şi generalizarea sa numită metoda
nodală modificată (MNA - Modified Nodal Analysis).
Necunoscutele principale ale metodei nodale sunt potenţialele nodurilor circuitului,
adică N − 1 variabile scalare. Vom presupune pentru ı̂nceput că analizăm un circuit
electric rezistiv, liniar, cu toate laturile controlabile ı̂n tensiune. Un astfel de circuit (cum
este cel din Fig.2.5) poate conţine laturi de tip surse reale de curent (Fig.2.1-b), surse reale
de tensiune (Fig.2.1-a) care pot fi transfigurate ı̂n surse reale de curent (au operatorul de
impedanţă inversabil) şi surse de curent comandate liniar ı̂n tensiune.
Figura 2.5: Exemplu de circuit cu toate laturile controlate ı̂n tensiune.
Ecuaţia matriceală având ca necunoscute vectorul potenţialelor nodurilor se obţine

pornind de la relaţiile Kirchhoff scrise cu matricea A, ı̂n care se substituie relaţiile con-
stitutive ale elementelor controlate ı̂n tensiuni. Se obţine un sistem de N − 1 ecuaţii
independente, astfel:


 Ai = 0
u = AT v ⇒ A(Yu + j) = 0 ⇒ AYAT v = −Aj. (2.11)


i = Yu + j
Tabelul 2.1: Structuri de date ce descriu exemplul simplu.
k tip nik nf k Gk jk γk ncik ncf k

[S] [A] [S]
1 SRC 1 2 1 13.5 - - -
2 SRC 2 3 1 0 - - -
3 SRC 4 3 0.5 −1 - - -
4 SRC 4 1 2 0 - - -
5 SICU 1 2 - - 0.4 2 4
6 SICU 3 1 - - 0.3 2 4
Dacă se notează cu
Yn = AYAT v (2.12)
operatorul matriceal al admitanţelor nodale şi cu
jn = −Aj (2.13)
vectorul termenilor liberi, ce are semnificaţia unor curenţi asociaţi nodurilor (”injecţii de
curent”), atunci sistemul de rezolvat ı̂n metoda potenţialelor nodurilor devine
Yn v = jn . (2.14)
Dacă circuitele nu conţin surse comandate, atunci Yn se numeşte matricea conduc-

tanţelor nodale. Un element aflat pe diagonala acestei matrice, pe poziţia k reprezintă
suma conductanţelor laturilor incidente nodului k. Matricea este simetrică, iar un element
nediagonal aflat pe poziţia kj (sau jk) este egal cu minus suma conductanţelor laturilor
ce unesc direct nodul k cu nodul j.
Pentru a concepe un algoritm care asamblează sistemul de rezolvat al unui astfel de
circuit, trebuie mai ı̂ntâi să fie stabilite structuri de date ce descriu problema. Să presu-
punem că topologia este descrisă de doi vectori de numere ı̂ntregi, unul pentru indexul
nodului final (ni), iar altul pentru indexul nodului final (nf), admitem două tipuri de
laturi şi anume SRC (sursă reală de curent), caracterizate de o conductanţă (G) şi un
curent electromotor (j), şi SICU (sursă de curent comandată ı̂n tensiune), caracterizată
de conductanţă de transfer (γ) şi două noduri care indică tensiunea de comanda (nci/ncf
- nodul iniţial/final pentru tensiunea de comandă). Aceste informaţii sunt exemplificate
pentru circuitul din Fig.2.5 ı̂n Tabelul 2.1.
Pentru a uşura scrierea relaţiilor ce urmează am presupus că laturile circuitului sunt
numerotate ı̂ncepând cu laturile de tip SRC. Pentru o astfel de latură relaţia constitutivă
este
ik = Gk uk + jk , (2.15)
iar pentru o latură de tip SICU, relaţia constitutivă este
ik = γk Sk v, (2.16)
unde Sk este matrice de selecţie a potenţialelor folosite pentru comandă. Pentru exem-
plul simplu de mai sus γ5 = 0.4, iar S5 = [0, 1, 0, −1], unde v = [v1 , v2 , v3 , v4 ]T este,
pentru moment, vectorul tuturor potenţialelor. Numerotarea relaţiilor ı̂n acest fel per-
mite partiţionarea naturală a vectorului curenţilor şi tensiunilor din circuit ı̂n
" # " #
isrc usrc
i= , u= . (2.17)
isicu usicu
Aceasta permite scrierea matriceală a relaţiilor ce descriu starea circuitului ca



 Asrc isrc + Asicu isicu = 0



 T
 usrc = Asrcv
usicu = ATsicu v ⇒ Asrc(Gsrc usrc + jsrc ) + Asicu γSsicu v = 0, (2.18)



 isrc = Gsrc usrc + jsrc


 i
sicu = γSsicu v
unde şi matricea incidenţelor laturi noduri a fost partiţionată corespunzător ı̂n
h i
A = Asrc Asicu , (2.19)
Gsrc este o matrice diagonală de dimensiune egală cu numărul laturilor de tip SRC, având
pe diagonală conductanţele acestor laturi, jsrc este vectorul curenţilor electromotori din
laturile de tip SRC, γ este o matrice diagonală de dimensiune egală cu numărul laturilor
de tip SICU, având pe diagonală conductanţele de transfer ale surselor comandate, iar
Ssicu este o matrice dreptunghiulară, având un număr de linii egal cu numărul surselor
comandate şi un număr de coloane egal cu numărul de noduri.
Pentru exemplul simplu de mai sus
1 2 3 4
   
1 1 0 0 −1 1 1 −1
 −1 +1 0 0   −1 0 
2
  2
 
Asrc =  , Asicu =  , (2.20)
3  0 −1 −1 0  3  0 +1 
4 0 0 +1 +1 4 0 0
1 2 3 4
 
1 +1 0 0 0 " #
 0 +1 0 0  0.4 0
2
  5
Gsrc =  , γ= , (2.21)
3  0 0 0.5 0  6 0 0.5
4 0 0 0 +2
 
" #
1 13.5
0 +1 0 −1  0 
5 2
 
Ssicu = , jsrc =  , (2.22)
6 0 +1 0 −1 3  −1 
4 0
unde cifrele mici indică indicii corespunzători de laturi (cu albastru) sau de noduri (cu
roşu).
Ecuaţia generală de asamblat şi rezolvat devine
(AsrcGsrc ATsrc + Asicu γSsicu )v = −Asrc jsrc . (2.23)
Scrierea unui program care asamblează acest sistem ı̂ntr-un limbaj de programare de tip
MATLAB sau OCTAVE, ı̂n care se pot face cu uşurinţă operaţii cu matrice (stocate rar) este
extrem de simplă. Este important de precizat că asamblarea sistemului se face neţinând
cont de potenţialul de referinţă. De aceea, ı̂nainte de rezolvare, se elimină din matricea
coeficienţilor ultima linie şi ultima coloană şi din termenul liber ultimul element. Aceasta
corespunde alegerii nodului de referinţă ca fiind nodul de index maxim.
O altă variantă de scriere a algoritmului se bazează pe observaţia că fiecare element con-
tribuie la matricea sistemului şi la vectorul termenilor liberi cu o aşa-numită ”ştampilă”.
Astfel, ştampila laturii k, de tip SRC, având nodul inţial nik şi nodul final nf k , conductanţa
Gk şi curentul electromotor jk la matricea Yn este de tip AGAT adică
k nik nf k nik nf k
" # " #
nik +1 h i nik +Gk −Gk
Gk +1 −1 = , (2.24)
nf k −1 nf k −Gk +Gk
iar la vectorul jn este de tip −Aj adică
k k
" # " #
nik +1 nik −jk
jk = . (2.25)
nf k −1 nf k +jk
Ştampila laturii k, de tip SICU, având nodul inţial nik şi nodul final nf k (noduri considerate
pentru latura de ieşire, adică cea corespunzătoare sursei de curent - mărimea comandată),
Tabelul 2.2: Ştampilele metodei potenţialelor nodurilor - circuite rezistive liniare cu laturi
controlate ı̂n tensiune.
SRC SICU SRT R

nik nf k ncik ncf k nik nf k nik nf k
" # " # " # " #
nik +Gk −Gk nik +γk −γk nik + R1k − R1k nik + R1k − R1k
Yn
nf k −Gk +Gk nf k −γk +γk nf k − R1k + R1k nf k − R1k + R1k
" # " #
nik −jk nik − Rekk
jn Nu contribuie Nu contribuie
nf k +jk nf k + Rekk
conductanţa de transfer γk şi nodurile ce indică tensiunea de comandă: iniţial ncik şi final
ncf k este de tip AγS adică
k ncik ncf k ncik ncf k

" # " #
nik +1 h i nik +γk −γk
γk +1 −1 = , (2.26)
nf k −1 nf k −γk +γk
şi se aplică doar matricei coeficienţilor, ea necontribuind la vectorul termenilor liberi.

De exemplu ştampilele laturilor 1, 2 şi 6 ale exemplului simplu considerat sunt:
     
+1 −1 0 0 0 0 0 0 0 0.3 0 −0.3
 −1 +1 0 0   0 +1 −1 0   0 0 0 0 
     
     .
 0 0 0 0   0 −1 +1 0   0 −0.3 0 0.3 
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Ştampila laturii 1 Ştampila laturii 2 Ştampila laturii 6
În concluzie, sistemul de ecuaţii pentru metoda potenţialelor nodurilor poate fi generat
parcurgând laturile şi adaugând contribuţia (ştampila) fiecărei laturi la sistem. Aceste
ştampile sunt recapitulate ı̂n Tabelul 2.2.
Metoda nodală modificată (MNA = Modified Nodal Analysis) se aplică analizei
circuitelor care conţin elemente incompatibile cu tehnica nodală clasică, de exemplu surse
independente de tensiune sau alte elemente controlate ı̂n curent (surse de tensiune coman-
date, sau surse de curent comandate ı̂n curent). Pentru astfel de probleme se asamblează
şi se rezolvă un sistem extins, ı̂n care intervin ı̂n plus faţă de varianta nodală clasică
următoarele necunoscute (grupate ı̂ntr-un vector de curenţi notat im mai jos):
• curenţii din sursele ideale de tensiune (SIT);
• curenţii porţilor de ieşire la SUCU;
• curenţii porţilor de ieşire la SUCI;
• curenţii rezistoarelor liniare sau neliniare controlate ı̂n curent.
Ecuaţiile MNA au forma:

" #" # " #
Yn Bm v jn
= , (2.27)
Am Zm im em
provenită din forma particulară a primelor ecuaţii Kirchhoff, la care se adaugă ecuaţiile
constitutive ı̂n care intervin curenţii menţionaţi anterior. Matricea sistemului MNA este
o matrice hibridă, iar laturile controlate ı̂n curent contribuie cu ştampilele prezentate ı̂n
Tabelul 2.3 [Ioa12]. În acest tabel indexul k corespunde porţii (laturii) de ieşire, iar indexul
j corespunde porţii de intrare. Curentul de control al unei laturi comandate ı̂n curent
trece printr-o sursă ideală de tensiune. Dacă o astfel de sursă nu există ı̂n latura prin care
trece un curent de control, atunci poate fi introdusă, ı̂n mod artificial, o sursă ideală de
tensiune, având t.e.m. nulă. Notaţia idxsit reprezintă indexul ı̂n vectorul necunoscutelor
al curentului ce trece printr-o sursă ideală de tensiune. Semnificaţii similare au idxsucu şi
idxsuci .
Aplicaţia 2.3: Implementarea metodei potenţialelor nodurilor - fără surse
comandate.
Implementaţi o funcţie dedicată analizei nodale a unui circuit de CC cu elemente dipolare
liniare, considerând că latura standard a circuitului este formată dintr-un rezistor ı̂nseriat
cu o sursă ideală de tensiune şi ı̂n paralel cu una de curent. Funcţia va avea ca date de
intrare: numărul de noduri N, numărul de laturi L, iar pentru fiecare latură k = 1, . . . , L,
se dau: nodul iniţial ni(k), nodul final nf(k), rezistenţa R(k), curentul electromotor j(k) şi
tensiunea electromotoare e(k). Funcţia va ı̂ntoarce la isire vectorul potenţialelor nodurilor
şi vectorul curenţilor prin rezistenţe. Validaţi implementarea pe un exemplu simplu pe
care vi-l concepeţi sau printr-o simulare ı̂n SPICE.
Aplicaţia 2.4: Implementarea metodei potenţialelor nodurilor - cu SICU.
Extindeţi programul dezvoltat la aplicaţia anterioară pentru a include şi surse comandate
de tip SICU.
Aplicaţia 2.5: Implementarea MNA
Extindeţi programul dezvoltat la aplicaţia anterioară, folosind metoda nodală modificată,
pentru a include şi surse independente de tensiune şi surse comandate de tip SUCU, SUCI
şi SICI.
Tabelul 2.3: Ştampilele MNA - circuite rezistive liniare, contribuţiile laturilor controlate
ı̂n curent.
SIT SUCU SUCI SICI

nik nf k nik nf k ncij ncf j nik nf k
h i h i h i
Am k +1 −1 k +1 −1 −αk +αk k +1 −1 Nu contribuie
k k k idxsit
" # " # " # " #
nik +1 nik +1 nik +1 nik +βk
Bm
nf k −1 nf k −1 nf k −1 nf k −βk
h idxsit i
Zm Nu contribuie Nu contribuie idxsuci −ρk Nu contribuie
h i
em idxsit +ek Nu contribuie Nu contribuie Nu contribuie
h i h i h i
jn idxsit ik idxsucu ik idxsuci ik Nu contribuie
Aplicaţia 2.6: Extragerea matricei hibride.

Dezvoltaţi programul anterior astfel ı̂ncât să extragă matricea hibridă a circuitului (care
leagă tensiunile la bornele surselor independente de curent şi curenţii din sursele indepen-
dente de tensiune de parametrii acestora: c.e.m. şi respectiv t.e.m.).
Aplicaţia 2.7: Analiza parametrică.
Dezvoltaţi apoi programul astfel ı̂ncât să poată efectua şi analiza parametrică şi a variaţiilor.
Indicaţie. În analiza parametrică, programul determină modul ı̂n care depinde o
mărime rezultată de un parametru al unui element din circuit şi reprezintă această
dependenţă tabelar şi grafic. Analiza variaţiilor presupune calculul senzitivităţilor [MI08].
Aplicaţia 2.8: Analiza simbolică.
Modificaţi programul dezvoltat la Aplicaţia 2.3 pentru a realiza analiza simbolică a unui
circuit rezistiv liniar, ı̂n care o conductanţă Gk sau un c.e.m. Jk este considerat(ă) para-
metru simbolic.
Indicaţie. Operaţiile aritmetice (adunare, scădere, ı̂nmulţire, ı̂mpărţire) ı̂ntre numerele
reale necesare rezolvării sistemului vor fi substituite cu operaţii ı̂ntre funcţii raţionale
care au parametrul simbolic variabilă independentă. În final, soluţia obţinută este o
funcţie simbolică de acest parametru. Funcţii care sunt raţionale, adică rapoarte de două
polinoame, sunt deci descrise de doi vectori care conţin coeficienţii celor două polinoame.
Aplicaţia 2.9: Analiza circuitelor neliniare prin parcurgerea combinaţiilor

de segmente.
Extindeţi programul dezvoltat la Aplicaţia 2.3, pentru a include şi rezistoare nelinare, cu
caracteristici liniare pe porţiuni. Determinaţi soluţia parcurgând toate combinaţiile de
segmente ale acestor caracteristici.
Indicaţie. La fiecare combinaţie de segmente, rezistoarele neliniare se substituie cu
sursele reale echivalente, deci trebuie rezolvată o problemă liniară, similară cu cea din
Aplicaţia 2.3. După rezolvarea unei combinaţii, aceasta trebuie validată prin verificarea
că punctul static de funcţionare al rezistorului neliniar corespunde zonei din caracteristica
de funcţionare care a determinat schema echivalentă.
2.1.3 Cazul circuitelor rezistive neliniare

Dacă circuitul conţine mai multe elemente neliniare, iar elementele neliniare sunt descrise
de tabele cu multe noduri (puncte de frângere), atunci metoda parcurgerii sistematice a
combinaţiilor de segmente ale aproximării liniare pe porţiuni nu este performantă, deoa-
rece risipeşte resursele de calcul, rezolvând inutil foarte multe circuite liniare de CC ale
căror soluţii nu se află ı̂n interiorul segmentelor liniare.
Pentru a evita această risipă se folosesc metode de rezolvare iterativă a sistemelor
de ecuaţii neliniare, ce descriu circuitele rezistive neliniare. Dintre acestea, cea mai des
folosită este metoda Newton-Raphson la care, ı̂n rezolvarea unui sistem de ecuaţii algebrice
neliniare
f(x) = 0, (2.28)
unde f : IRn → IRn este o funcţie vectorială, se aproximează funcţia neliniară cu una afină,
obţinută prin trunchierea seriei Taylor la primii doi termeni (Fig.2.6):
f(x) ≈ f(x(k) ) + f ′ (x(k) )(x − x(k) ), (2.29)
unde x(k) este aproximarea soluţiei la iteraţia k şi f ′ este matricea Jacobian, evaluată ı̂n
punctul x(k) . Din condiţia ca această aproximare să se anuleze, rezultă valoarea la iteraţia
următoare
x(k+1) = x(k) − (f ′ (x(k) ))−1 f(x(k) ). (2.30)
Calculul numeric nu implementează explicit relaţia (2.30), ci rezolvă mai ı̂ntâi sistemul
de ecuaţii algebrice liniare
f ′ (x(k) )z = −f(x(k) ), (2.31)
şi calculează corecţia z care este folosită apoi pentru a calcula aproximaţia nouă
x(k+1) = x(k) + z. (2.32)

Figura 2.6: Aproximarea afină generată de seria Taylor (liniarizarea).
În cazul circuitelor rezistive neliniare, matricea Jacobian este chiar Jacobianul siste-
mului de funcţii caracteristice neliniare. Circuitul electric care are aceste ecuaţii liniare
se obţine ı̂nlocuind la iteraţia k + 1 rezistoarele neliniare cu SRT, de ecuaţie:
u = f (i(k) ) + f ′ (i(k) )(i − i(k) ) = Ri + e, (2.33)
cu rezistenţa dinamică R calculată pentru curentul din iteraţia anterioară (Fig.2.7).

Acest circuit, care se modifică şi trebuie analizat la fiecare iteraţie se numeşte circuit
diferenţial, fiind un circuit de variaţii, care descrie variaţia mărimilor, de la o iteraţie la
alta.
Figura 2.7: Modelul diferenţial al elementelor neliniare la iteraţia k.
Metoda Newton-Raphson implementată ı̂n tehnica nodală calculează soluţia incremen-

tală (variaţia de la iteraţia curentă la cea următoare) care este dată de rezolvarea unui
circuit liniar, obţinut prin ı̂nlocuirea rezistoarelor neliniare cu un model afin. Circuitul
care se rezolvă la fiecare iteraţie este un circuit liniar (Fig.2.8) şi este numit circuit
incremental.
Ambele circuite se obţin ı̂nlocuind rezistoarele neliniare cu SRC cu conductanţa dina-
mică la iteraţia curentă, dar c.e.m. diferiţi. Primul dă variaţia soluţiei numerice de la
iteraţia k la k + 1, iar al doilea dă direct soluţia numerică de la iteraţia k + 1.
Aplicaţia 2.10: Analiza circuitelor neliniare prin parcurgerea combinaţiilor
de segmente conform metodei Newton-Raphson.
Figura 2.8: Circuitul incremental la iteraţia k.
Modificaţi programul dezvoltat la Aplicaţia 2.9, pentru a parcurge combinaţiile de seg-

mente conform metodei Newton-Raphson. Pentru a obţine stabilitate numerică se re-
comandă ca la fiecare iteraţie să se modifice doar un singur segment faţă de iteraţia
anterioară, şi anume cel mai solicitat să fie modificat prin metoda Newton-Raphson.
Indicaţie. Consultaţi referinţa [Kat65].
Aplicaţia 2.11: Analiza circuitelor rezistive neliniare cu MNA.
Extindeţi programul dezvoltat la aplicaţia anterioară, folosind metoda nodală modificată,
pentru a putea include ı̂n circuit orice fel de element rezistiv liniar sau nelinar.
Aplicaţia 2.12: Caracteristici de transfer.
Folosiţi programele dezvoltate ı̂n aplicaţiile anterioare pentru a determina caracteristicile
de transfer ale unor circuite electrice neliniare. Analizaţi circuitul excitat cu o singură
sursă, pentru diferite valori ale parametrului sursei şi reprezentaţi grafic variaţia unei
mărimi rezultate (potenţial, curent sau tensiune), ı̂n funcţie de parametrul sursei. Cum
ar trebui modificat programul, pentru ca o astfel de analiză să fie eficientă din punct de
vedere computaţional?
2.2 Simularea circuitelor liniare ı̂n domeniul frecvenţei

Vom considera acum circuite alcătuite din elemente liniare (rezistoare, bobine, condensa-
toare, bobine cuplate şi surse comandate liniar) excitate de surse independente de tensiune
e(t) şi/sau curent j(t) care au o variaţie sinusoidală faţă de timp, cu o frecvenţă comună.
Metoda cea mai eficientă pentru analiza acestor circuite se bazează pe reprezentarea lor
ı̂n complex ([Ioa12]-cap.5, pag.7-14). Aceasta este o metodă simbolică, prin care soluţia
se găseşte pe un drum mai lung dar mai uşor (Fig.2.9).
Conform teoremei de similitudine CC-CA, după reprezentarea ı̂n complex ecuaţiile
circuitelor de CA, acestea capătă o formă similară cu ecuaţiile circuitelor de CC. Singura
deosebire este că locul numerelor reale este luat de numere complexe. În locul rezistenţelor
R, conductanţelor G, t.e.m. E şi c.e.m. J găsim impedanţele Z, admitanţele Y , parametrii
2.2. SIMULAREA CIRCUITELOR LINIARE ÎN DOMENIUL FRECVENŢEI 71
Figura 2.9: Un drum mai lung, dar mai uşor, prin domeniul frecvenţei.
Tabelul 2.4: Similitudinea CC-CA.

Circuitul de CC Circuitul de CA
P(A) P(A)
TK1 k∈(n) ik = 0 k∈(n) Ik = 0
P(A) P(A)
TK2 k∈[b] uk = 0 k∈[b] Uk = 0
SRT uk = Rk ik − ek U k = Z kI k − Ek
SRC ik = Gk uk + jk Ik = Y kU k + J k
SUCI ek = rkm im E k = z km I m
SICU jk = gkm um J k = y km U m
SUCU ek = αkm um E k = αkm U m
SICI jk = βkm im J k = β km I m
E şi J, toate mărimi complexe (Tabelul 2.4). Elementele ideale au parametrii din Tabelul
2.5. În consecinţă, metodele de analiză prezentate ı̂n paragraful anterior se aplică şi aici,
doar că trebuie folosite numere complexe, ı̂n locul celor reale. Dacă programele au fost
dezvoltate ı̂n MATLAB, acest lucru se realizează automat, fără modificarea codului, deorece
variabilele ı̂n acest mediu de programare sunt implicit numere complexe, cazul real fiind
unul particular, ı̂n care partea imaginară a numerelor este nulă. Singura modificare ce
trebuie operată este ı̂n etapa de preprocesare (citirea datelor de descriere şi reprezentarea
lor ı̂n complex).
Aplicaţia 2.13: Implementarea metodei potenţialelor nodurilor - fără surse
comandate, pentru analiza circuitelor de CA.
Dezvoltaţi un program MATLAB sau OCTAVE care citeşte descrierea ı̂n limbaj SPICE a unui
circuit liniar de CA format din rezistenţe, bobine, condensatoare şi surse independente
de curent şi generează un tabel de descriere a circuitului ı̂n complex, care conţine pentru
Tabelul 2.5: Reprezentarea ı̂n complex a elementelor ideale.
Rezistor (R) Bobină (L) Condensator (C)

Impedanţa complexă Z R jωL 1/(jωC)
Admitanţa complexă Y 1/R 1/(jωL) jωC
Defazajul ϕ 0 π/2 −π/2
Impedanţa Z R ωL 1/(ωC)
Admitanţa Y 1/R 1/(ωL) ωC
Rezistenţă de CA R R 0 0
Reactanţa X 0 ωL −1/(ωC)
Conductanţa de CA G 1/R 0 0
Susceptanţa B 0 −1/(ωL) ωC
fiecare latură admitanţa complexă şi c.e.m. echivalent.

Folosiţi această structură de date pentru a analiza circuitul cu programul dezvoltat
la Aplicaţia 2.3. Calculaţi curenţii şi tensiunile din laturile circuitului şi interpretaţi
rezultatele: module (valori efective) şi argumente (faze iniţiale). Calculaţi şi puterile
complexe ale fiecărei laturi şi interpretaţi modulele lor, părţile reale şi cele imaginare.
Aplicaţia 2.14: Implementarea metodei nodale modificate, pentru analiza
circuitelor de CA.
Folosind metoda nodală modificată, extindeţi programul dezvoltat la aplicaţia anterioară
pentru a admite ı̂n circuit şi surse independente de tensiune e(t) şi surse comandate liniar.
Aplicaţia 2.15: Implementarea metodei nodale modificate, pentru analiza
circuitelor de CA care conţin bobine cuplate.
Extindeţi programul dezvoltat la aplicaţia anterioară pentru a admite ı̂n circuit şi bobine
cuplate mutual.
Indicaţie. Ştampilele aplicate de bobinele cuplate ı̂n sistemul de ecuaţii algebrice liniare
complexe al metodei MNA sunt cele din Tabelul 2.6.
Aplicaţia 2.16: Caracteristici de frecvenţă.
Folosiţi programele dezvoltate ı̂n aplicaţiile anterioare, pentru a determina şi reprezenta
grafic variaţia ı̂n funcţie de frecvenţă a diferitelor semnale de ieşire: potenţiale, curenţi,
tensiuni şi puteri, cu referire la modulele, părţile reale, imaginare şi argumentele lor.
Procedaţi astfel pentru a studia diferite circuite de integrare, derivare, filtre pasive sau
active de tip trece-jos, trece-sus sau trece-bandă. Validaţi rezultatele, prin comparaţie
cu rezultatul simulărilor SPICE. Comparaţi aşteptările bazate pe raţionamente teoretice
(analiza simbolică, manuală, diagramele Bode) cu rezultatele grafice obţinute prin simu-
2.2. SIMULAREA CIRCUITELOR LINIARE ÎN DOMENIUL FRECVENŢEI 73
Tabelul 2.6: Ştampilele MNA - contribuţiile bobinelor cuplate.
Cuplaje
nij nf j nik nf k
" #
+1 −1 0 0
Am
0 0 +1 −1
j k
 
nij +1 0
 −1 0 
nf j
 
Bm  
nik  0 +1 
nf k 0 −1
j k
" #
j −jωLjj −jωLjk
Zm
k −jωLkj −jωLkk
em Nu contribuie
" #
ij
jn
ik
lare.
Redactaţi un scurt referat ştiinţific despre acest studiu. Trageţi concluzii privind efor-
turile de dezvoltare şi analiză prin cele trei tehnici.
Circuite trifazate
În producţia şi distribuţia energiei electrice se foloseşte frecvent curentul alternativ de
frecvenţă industrială, ı̂n circuite trifazate (Fig.2.10), ı̂n care curenţii şi tensiunile formează
un triplet de mărimi sinusoidale simetrice, care au valori efective egale şi sunt defazate cu
120 de grade ı̂ntre ele. Această tehnologie are avantaje multiple: reducerea necesarului
de material conductor din liniile de transport şi uşurinţa de a produce câmp magnetic
ı̂nvârtitor, lucru ce simplifică structura maşinilor electrice - motoare şi generatoare. În
circuitele trifazate echilibrate (cu impedanţe egale pe cele trei faze) curentul prin firul
neutru este nul ([Ioa12]-cap.5, pag.57, 58).
Aplicaţia 2.17: Analiza unui circuit trifazat.
Folosiţi programele dezvoltate ı̂n aplicaţiile anterioare pentru a analiza un circuit electric
trifazat. Identificaţi mărimile de fază şi cele de linie.
Figura 2.10: Exemplu de circuit trifazat.
Circuite liniare ı̂n regim periodic nesinusoidal.

Analiza acestora se bazează pe dezvoltarea ı̂n serie Fourier a semnalelor periodice din
circuitul studiat. În condiţii destul de generale, funcţiile periodice se dezvoltă ı̂n serii de
funcţii sinusoidale având frecvenţele 1/T ,2/T , 3/T , funcţii numite armonicile semnalului
(prima este fundamentala).
Figura 2.11: Sume Fourier successive, cu 1, 2, 3 armonici.
De obicei se trunchiază seriile la polinoame trigonometrice cu m termeni (Fig.2.11).

Conform teoremei superpoziţiei-liniarităţii, circuitele electrice liniare excitate de surse cu
m armonici vor avea la rândul lor răspunsul o sumă de m armonici. Analiza se reduce deci
la rezolvarea unui circuit liniar de CA la m frecvenţe diferite ([Ioa12]-cap.5, pag.77-89).
Aplicaţia 2.18: Analiza unui circuit ı̂n regim periodic permanent.
Folosiţi programele dezvoltate ı̂n aplicaţiile anterioare, pentru a analiza un circuit electric
liniar ı̂n regim periodic permanent, nesinusoidal. Reprezentaţi grafic variaţia de-a lungul
unei perioade a semnalelor de excitaţie şi respectiv a răspunsului, ı̂n cazul unor circuite
care funcţionează ı̂n acest regim.
Indicaţie. Pentru detalii puteţi consulta [Ioa12]-cap.6, pag.82 89. Dacă lucraţi ı̂n
MATLAB folosiţi fie funcţia quad, fie funcţia fft pentru a determina valorile coeficienţilor
2.3. SIMULAREA CIRCUITELOR ELECTRICE ÎN REGIM TRANZITORIU 75
Fourier (valorile efective ale armonicilor) semnalelor de excitaţie. Comparaţi rezultatele.

Aplicaţia 2.19: Transformata Fourier.
Folosiţi programele dezvoltate ı̂n aplicaţiile anterioare pentru a analiza ı̂n domeniul frecvenţei
un circuit electric liniar care funcţionează ı̂n regim tranzitoriu cu condiţii iniţiale nule.
Indicaţie. Utilizaţi transformata Fourier ([Ioa12]- cap.6, pag. 80-89).
2.3 Simularea circuitelor electrice ı̂n regim tranzito-

riu
Problema fundamentală a analizei circuitelor electrice ı̂n regim tranzitoriu are
următoarele date:
• Topologia circuitului adică schema electrică sau graful circuitului descris geometric
sau numeric, prin matricele topologice de incidenţă A şi/sau B sau prin tabelul de
conexiune (netlist = lista nodurilor iniţiale/finale pentru fiecare latură).
• Pentru fiecare latură k: tipul laturii şi caracteristica constitutivă, definitorie a fiecărei
laturi: Rk , Ck , Lk , Lkj , iar dacă latura este neliniară, funcţiile caracteristice ale
rezistorului: fk (i) sau gk (u), k = 1, . . . , L.
• Tipul şi modul de variaţie ı̂n timp a parametrului fiecărei surse independente: ek (t),
jk (t), k = 1, 2, . . . , L, pentru tmin < t < tmax , iar dacă sursa este comandată, pe
lângă parametru trebuie specificat şi semnalul de comandă (curent sau tensiune şi
latura din circuit ı̂n care se află acesta).
• Condiţiile iniţiale ı̂ndeplinite de curenţii prin bobine şi tensiunile la bornele conden-
satoarelor, adică valorile iLk (tmin ) şi uCk (tmin ), pentru k = 1, 2, . . . , NL , şi respectiv
k = 1, 2, . . . , NC , unde NL şi NL sunt numărul de bobine şi, respectiv, de condensa-
toare din circuit.
Necunoscutele acestei probleme sunt: curenţii ik (t) şi tensiunile uk (t) din laturile
k = 1, 2, . . . , L. Atât pentru date cât şi pentru rezultate, domeniul de variaţie a variabilei
temporale este tmin < t < tmax , ı̂n care de obicei se consideră ı̂n mod convenţional
tmin = 0.
Soluţia trebuie să satisfacă:
• Ecuaţiile lui Kirchhoff pentru curenţi şi tensiuni:
Ai = 0, (2.34)
Bu = 0. (2.35)
• Relaţiile constitutive ale laturilor controlate ı̂n curent sau tensiune:
uk = Zk ik − ek , k = 1, . . . , m (2.36)
ik = Yk uk + jk , k = m + 1, . . . , L, (2.37)
unde am presupus că numerotarea laturilor ı̂ncepe cu laturile controlate ı̂n curent. Forma
matriceală a ecuaţiilor constitutive se scrie uşor dacă se partiţionează vectorii tensiunilor
u şi curenţilor i ı̂n două părţi, una corespunzătoare laturilor controlate ı̂n curent (u′ , i′ )
şi una corespunzătoare laturilor controlate ı̂n tensiuni (u′′ , i′′ ):
u′ = Zi′ − e, (2.38)
i′ = Yu′ + j, (2.39)
unde
Z = diag(Z1 , Z2 , . . . , Zm ), (2.40)
Y = diag(Ym+1 , Ym+2 , . . . , YL ), (2.41)
sunt operatori matriceali (de impedanţă/admitanţă) diagonali ı̂n cazul circuitelor cu ele-
mente dipolare, şi având elemente nediagonale ı̂n caz contrar.
Problema fundamentală este bine formulată dacă are soluţie şi aceasta este unică.
O condiţie necesară de formulare corectă este cea de la CC, şi anume ca circuitul să aibă
un arbore normal care să conţină toate sursele ideale de tensiune şi nicio sursă ideală de
curent. În aceste condiţii sursele ideale de tensiune nu formează bucle, iar sursele ideale
de curent nu formează secţiuni.
De această dată trebuie rezolvat un sistem de ecuaţii diferenţiale şi algebrice (DAE-
Differential Algebraic Equations), cu condiţii iniţiale de tip Cauchy.
Variabile şi ecuaţii de stare. În multe situaţii, eliminând ecuaţiile algebrice din
sistem, ecuaţiile de tip DAE se pot aduce la o formă standard mai simplă, care conţine
numai ecuaţii diferenţiale ordinare (ODE).
Variabilele de stare sunt mărimi esenţiale care descriu starea unui circuit. Ele:
• sunt derivate faţă de timp (deci continui) ı̂n ecuaţiile circuitului;
• reprezintă - conform teoremei lui Cauchy - condiţiile iniţiale ale ecuaţiilor diferenţiale
ordinare, care descriu evoluţia ı̂n timp a circuitului;
• reprezintă şi memorează evoluţia circuitului ı̂nainte de momentul iniţial;
• exprimă energia acumulată ı̂n circuit, mărime termodinamică de stare.

Forma standard (canonică) a ecuaţiilor de stare ale unui sistem liniar invariant ı̂n timp
este:
dx
= Ax + Bu, (2.42)
dt
y = Cx + Du. (2.43)
ı̂n care:
• x reprezintă vectorul variabilelor de stare, care este o funcţie vectorială (de dimen-
siune n), derivabilă faţă de timp;
• u reprezintă semnalele de intrare (excitaţiile), funcţie vectorială (de dimensiune m)

de timp;
• y reprezintă semnalele de ieşire (răspunsurile), funcţie vectorială (de dimensiune m)

de timp;
• A este matricea de stare, reală, de dimensiune n × n.
• B este matricea de intrare, reală, de dimensiune n × m.
• C este matricea de ieşire, reală, de dimensiune m × n.
• D este matricea relaţiei directe intrare-ieşire, reală, de dimensiune m × m.
• n este numărul de variabile de stare (complexitatea sau ordinul sistemului).
• m este numărul de intrări şi de ieşiri (tensiuni/curenţi ai surselor independente,

numărul maxim posibil este 2L).
În cele ce urmează vom considera ca excitaţii toate tensiunile electromotoare e şi toţi
curenţii electromotori j din circuit, iar ca mărimi de ieşire curenţii prin sursele ideale
de tensiune ie şi tensiunile la bornele surselor ideale de curent uj . Fiecărei excitaţii ı̂i
corespunde deci un singur răspuns, numărul de intrări este egal cu numărul de ieşiri.
Să considerăm acum un circuit alcătuit din rezistoare, bobine cuplate sau nu, con-
densatoare, toate elemente ideale liniare, surse comandate liniar şi surse independente,
ideale de curent şi tensiune, care sunt excitaţiile circuitului liniar. Vom mai presupune
că există un arbore care conţine toate elementele controlate ı̂n curent şi niciun element
controlat ı̂n tensiune. În consecinţă, acest arbore normal conţine toate sursele ideale, in-
dependente sau comandate de tensiune, conductoarele perfecte şi toate condensatoarele,
fără să conţină surse ideale, independente sau comandate de curent, izolatoare perfecte
sau bobine. Rezultă că nu există bucle formate din condensatoare ideale şi/sau surse
Figura 2.12: Substituirea elementelor reactive cu surse.
ideale de tensiune şi nici secţiuni formate din bobine ideale şi/sau surse ideale de curent.
Spunem ı̂n aceste condiţii că circuitul nu conţine elemente ı̂n exces.
În acest circuit, ecuaţiile constitutive ale bobinelor şi condensatoarelor vor fi scrise ı̂n
regula de asociere a sensurilor de la generatoare:
" # " # " #
uL −L 0 d iL
= , (2.44)
iC 0 −C′ dt uC
unde L este matricea inductanţelor proprii şi mutuale presupusă pozitiv definită şi C′
este matricea diagonală a capacităţilor, presupuse strict pozitive.
Conform teoremei substituţiei, ı̂nlocuind ı̂n acest circuit condensatoarele cu surse ideale
de tensiune şi bobinele cu surse ideale de curent (Fig.2.12) soluţia nu se schimbă, iar
conform teoremei liniarităţii-superpoziţiei:
" # " #" # " #" #
uL RLL ALC iL RLj ALe j
= + , (2.45)
iC BCL GCC uC BCj GCe e
" # " #" # " #" #
uj RjL AjC iL Rjj Aje j
= + . (2.46)
ie BeL GeC uC Bej Gee e
Înlocuind (2.44) ı̂n (2.45) şi făcând următoarele notaţii:
• vectorul variabilelor de stare " #

iL
x= (2.47)
uC
alcătuit din curenţii prin bobine iL şi tensiunile la bornele condensatoarelor uC ;
• vectorul mărimilor de intrare (excitaţiile)

" #
i
u= (2.48)
e
alcătuit din curenţii electromotori j ai surselor ideale de curent şi tensiunile electro-
motoare e ale surselor ideale de tensiune;
• vectorul mărimilor de ieşire (răspunsurile)

" #
uj
y= (2.49)
ie
alcătuit din tensiunile uj la bornele surselor ideale de curent şi curenţii ie prin
surselor ideale de tensiune;
rezultă că matricile de stare din (2.42) sunt

" #−1 " # " #−1 " #
L 0 RLL ALC L 0 RLj ALe
A=− , B=− , (2.50)
0 C′ BCL GCC 0 C′ BCj GCe
" # " #
RjL AjC Rjj Aje
C= , D= . (2.51)
BeL GeC Bej Gee
Dacă circuitul nu conţine bobine şi nici surse ideale de tensiune (este de tip GCJ),
atunci sistemul este descris de
• variabilele de stare care sunt doar tensiunile la bornele condensatoarelor x = uC ;
• excitaţiile care sunt curenţii electromotori1 u = j;
• răspunsurile care sunt tensiunile la bornele surselor ideale de curent y = uj ,
Relaţiile (2.45) şi (2.46) ı̂n care sunt substituite relaţiile constitutive au o formă mai
simplă:
duC
−C′ = GCC uC + BCj j, (2.52)
dt
uj = AjC uC + Rjj j. (2.53)
În consecinţă, matricile de stare sunt
A = −(C′ )−1 GCC , B = −(C′ )−1 BCj , (2.54)
C = AjC , D = Rjj . (2.55)
Dacă circuitul nu conţine condensatoare şi nici surse ideale de curent (este de tip RLE,
dual celui de tip GCJ), atunci sistemul este descris de
1
Atenţie la context! Aici cu u este notat vectorul mărimilor de intrare şi nu vectorul tensiunilor din
circuit.
• variabilele de stare care sunt doar curenţii prin bobine x = iL ;
• excitaţiile care sunt tensiunile electromotoare u = e;
• răspunsurile care sunt curenţii prin sursele ideale de tensiune y = ie .
Relaţiile (2.45) şi (2.46) ı̂n care sunt substituite relaţiile constitutive au forma mai simplă:
diL
−L = RLL iL + ALe e, (2.56)
dt
ie = BeL iL + Gee e. (2.57)
În consecinţă, matricile de stare sunt
A = −(L)−1 RLL , B = −(L)−1 ALe , (2.58)
C = BeL , D = Gee . (2.59)
Dacă unele capacităţi/inductanţe sunt nule, atunci matricele C′ sau L pot deveni
singulare. În acest caz, dimensiunea spaţiului stărilor scade, motiv pentru care vectorul
x se va numi vectorul variabilelor de semistare. Ecuaţiile de semistare au forma generală
cu matricele descriptor2 A, B, C, D, E, numită şi forma descriptor
dx
E = Ax + Bu, (2.60)
dt
y = Cx + Du, (2.61)
care generalizează forma canonică (2.42) a ecuaţiilor de stare. Dacă matricea E este
unitară sau inversabilă, atunci (2.60) se reduce la forma canonică prin multiplicare cu
inversa matricei E. Dacă nu, sistemul este de tip diferenţial-algebric (DAE), conţinând
atât ecuaţii diferenţiale cât şi ecuaţii algebrice.
Dacă ı̂n circuit există bucle EC (formate din surse ideale de tensiune şi condensatoare)
sau secţiuni JL (formate din surse ideale de curent şi bobine), atunci circuitul are un
exces de speţa ı̂ntâi. În acest caz, circuitul obţinut prin ı̂nlocuirea condensatoarelor cu
SIT şi a bobineleor cu SIC este prost formulat.
Dacă ı̂n circuit există bucle EL (formate din surse ideale de tensiune şi bobine) sau
secţiuni JC (formate din surse ideale de curent şi condensatoare), atunci circuitul are un
exces de speţa a doua. În acest caz, circuitul de regim staţionar (de CC) ulterior
regimului tranzitoriu nu este bine formulat (det(A) = 0, A are valori proprii nule). În
Tabelul 2.7 sunt prezentate exemple de excese.
2
Datorită semnificaţiei matricelor ı̂n cazul circuitelor de tip GCJ, ı̂n cărţile de inginerie electrică se
mai obişnuieşte notarea sistemului de semistare sub forma −Cdx/dt = Gx + Bu, y = Lx + Du.
Tabelul 2.7: Exemple de elemente reactive ı̂n exces.
Elemente Exces se speţa ı̂ntâi Exces de speţa a doua

2C paralel serie
2L serie paralel
3C triunghi stea
3L stea triunghi
CE paralel serie
LJ serie paralel
2C, E triunghi stea
2L, J stea triunghi
C, 2E triunghi stea
L, 2J stea triunghi
Cele două speţe se explică prin ambivalenţa elementelor L, C. Bobina ideală este con-
trolată ı̂n tensiune, dar ı̂n regim staţionar devine conductor perfect care este controlabil
ı̂n curent. Condensatorul se comportă ı̂n mod dual.
Analiza circuitelor cu elemente ı̂n exces se recomandă a fi făcută folosind tehnici
operaţionale (prin transformată Laplace).
Analiza numerică.
Integrarea numerică a sistemului de ecuaţii diferenţiale ordinare (ODE) de tip
x′ (t) = f(x(t), t), (2.62)
unde f(x(t), t) = Ax(t) + Bu(t), iar A şi B sunt date de (2.50) se poate face ı̂n mai multe
moduri. Relatia (2.62) reprezintă forma generală a ecuaţiei de stare, valabilă şi ı̂n cazul
circuitelor neliniare.
Întotdeauna axa timpului se discretizează ı̂n momente discrete t0 , t1 , t2 , . . ., care se
parcurg succesiv pentru a calcula aproximări xn ale soluţiei necunoscute ı̂n aceste momente
discrete x(tn )
xn ≈ x(tn ). (2.63)
O metodă generală de integrare numerică a sistemului (2.62) ı̂n m paşi aproximează

soluţia la un moment discret tn+m ı̂n funcţie de soluţiile obţinute ı̂n m paşi anteriori
tn , tn+1 , . . . , tn+m−1 , conform relaţiei
m
X m
X
ρi xn+i = h σi f(xn+i , tn+i ), (2.64)
i=0 i=0
unde h = tn+m − tn+m−1 . În această relaţie ρm = 1, iar restul coeficienţilor ρi şi σi sunt
aleşi astfel ı̂ncât procedeul să fie convergent. Dacă σm = 0, atunci calculul valorii noi
xn+m se face explicit, altfel el este implicit şi necesită rezolvarea unei ecuaţii algebrice, ı̂n
general neliniare.
În particular, metodele cu un pas (m = 1) conduc la următoare schemă de calcul
−xn + xn+1 = h [σ0 f(xn , tn ) + σ1 f(xn+1 , tn+1 )] , (2.65)
unde ρ0 = −1 tot din motive de convergenţă. Dacă notăm σ0 = θ şi σ1 = 1 − θ, aceste

metode cu un pas se numesc metode θ. În particular, şi renotând n cu k − 1, există
următoarele scheme de calcul celebre
• Metoda Euler explicită (sau progresivă) - corespunde alegerii θ = 1, iar relaţia de

calcul este
xk = xk−1 + hf(xk−1 , tk−1 ), (2.66)
unde h = tk − tk−1 . Ea corespunde aproximării derivatei din sistemul de ecuaţii cu
o formulă de diferenţe finite progresive de ordinul 1.
• Metoda Euler implicită (sau regresivă) - corespunde alegerii θ = 0, iar relaţia de

calcul este
xk = xk−1 + hf(xk , tk ), (2.67)
unde h = tk − tk−1 . Ea corespunde aproximării derivatei din sistemul de ecuaţii cu
o formulă de diferenţe finite regresive de ordinul 1.
• Metoda trapezelor - corespunde alegerii θ = 1/2, iar relaţia de calcul este
h
xk = xk−1 + (f(xk−1 , tk−1 ) + f(xk , tk )) , (2.68)
2
unde h = tk − tk−1 .
Justificarea numelui metodei trapezelor poate fi făcută astfel. Soluţia sistemului de ecuaţii
diferenţiale poate fi scrisă ca
Z t
x(t) = f(x(t′ ), t′ ) dt′ . (2.69)
t0
În consecinţă, considerând momentele discrete tk−1 şi tk are loc

Z tk−1 Z tk
x(tk ) = f(x(t), t) dt + f(x(t), t) dt. (2.70)
t0 tk−1
Schema de calcul va ı̂nlocui valorile exacte cu unele aproximative, ı̂n consecinţă
xk = xk−1 + I, (2.71)
R tk
unde I reprezinta o aproximare pentru integrala tk−1 f(x(t), t) dt. Dacă f este o funcţie
scalară, atunci cea mai simplă aproximare a integralei se face folosind aria trapezului
corespunzător intervalului [tk−1 , tk ], şi aceasta corespunde formulei (2.68).
Pentru calculul numeric al integralei I se pot alege scheme numerice mai rafinate şi
mai eficiente, care conduc la iteraţii ı̂n timp de tipul
ν
X
xk = xk−1 + h bj f(x(tk−1 + cj h), tk−1 + cj h). (2.72)
j=1
Într-o astfel de formulă, valorile x(tk−1 + cj h) nu sunt cunoscute. Aproximarea lor prin
combinaţii liniare ale unor valori calculate succesiv conduce la scheme de tip Runge-Kutta
cu ν etape.
O altă variantă a schemelor multipas date de (2.64) este cea ı̂n care σi = 0 pentru
orice i < m. Aceste scheme sunt cunoscute sub sigla de BDF (backward differentiation
formula):
m−1
X
ρi xn+i + xn+m = hσm f(xn+m , tn+m ), (2.73)
i=0
unde h = tn+m − tn+m−1 . Renotând n + m cu k, modul de calcul al soluţiei la iteraţia k
ı̂n funcţie de m paşi anteriori este
m−1
X
xk − hσm f(xk , tk ) = − ρi xk−m+i . (2.74)
i=0
În cazul circuitelor ı̂n regim tranzitoriu f(xk , tk ) = Axk + Bu(tk ), iar sistemul (2.74)
este un sistem neliniar care necesită pentru rezolvarea numerică folosirea unui algoritm
potrivit, de exemplu Newton-Raphson.
Implementarea unui astfel de algoritm ar putea fi făcută folosind asamblarea mai ı̂ntâi
a matricelor de stare. Alternativ, ecuaţiile discrete obţinute pot fi privite ca ecuaţiile unui
circuit rezistiv obţinut prin ı̂nlocuirea elementelor acumulatoare de energie (bobine sau
condenstoare) cu surse reale de tensiune. Circuitul echivalent acestor elemente, generat la
fiecare pas de integrare ı̂n timp poartă numele de circuit discret. De exemplu, ı̂n metoda
Euler implicită, bobinele şi condensatoarele se ı̂nlocuiesc cu surse reale de tensiune sau
curent (Fig.2.13), având parametrii deduşi după cum urmează:
• pentru bobină - relaţia constitutivă

di
u=L (2.75)
dt
se discretizează ı̂n
ik − ik−1
uk = L ⇒ uk = Rik − e unde R = L/h, e = Rik−1 , (2.76)
h
unde indicele k corespunde pasului de timp tk = tk−1 + h.
• pentru condensator - relaţia constitutivă

du
i=C (2.77)
dt
se discretizează ı̂n
uk − uk−1
ik = C ⇒ ik = Guk + j unde G = C/h, j = −Guk−1 , (2.78)
h
echivalentă cu
uk − uk−1
ik = C ⇒ uk = Rik − e unde R = h/C, e = −uk−1. (2.79)
h
Figura 2.13: Circuitul discret al unei bobine la pasul de timp k.
Dacă circuitul original este liniar, atunci la fiecare moment de timp trebuie rezolvat un
circuit liniar rezistiv (de CC), obţinut prin ı̂nlocuirea elementelor reactive cu surse reale
de curent sau tensiune.
Circuitele neliniare se rezolvă iterativ, cu metoda Newton-Raphson. La fiecare iteraţie
neliniară, rezistoarele neliniare se ı̂nlocuiesc cu surse reale de curent sau tensiune, care
reprezintă circuitul incremental. Precizia metodei de integrare ı̂n timp este mai ridicată
cu cât pasul de timp h este mai scăzut. La paşi mici de timp metoda iterativă de rezolvare
a sistemului neliniar este mai rapid convergentă. Prin această abordare analiza tranzitorie
s-a redus la o serie de rezolvări de circuite de CC liniare. Aceste circuite pot fi rezolvate
cu orice metodă, inclusiv cu tehnica nodală, deci nu este necesară scrierea explicită a
ecuaţiilor de stare. Pentru precizia simulării, programele performante modifică automat
pasul de timp şi adaptează ordinul şi tipul metodei la fiecare pas de timp.
Cele două circuite discret sau incremental (diferenţial) de tip SRT sau SRC folosite ı̂n
rezolvarea numerică se numesc circuite companion. Prin utilizarea lor analiza numerică
a unui circuit neliniar ı̂n regim tranzitoriu este redusă la rezolvarea unui circuit rezistiv
liniar, care poate fi făcută eficient cu metoda nodală modificată. În consecinţă, structura
algoritmului de simulare tranzitorie a circuitelor neliniare este următoarea:
t=0
iniţializează tensiunile/curenţii cu zero sau cu condiţiile iniţiale
repetă
t=t+h ; avansează momentul de timp al integrării numerice
ı̂nlocuieşte elementele reactive cu SRC/SRT echivalente (discrete)
it = 0 ; iniţializează contor iteraţii neliniare
repetă
it = it + 1 ; iteraţii neliniare Newton-Raphson
ı̂nlocuieşte rezistoarele neiniare cu SRC/SRT dinamice (incrementale)
rezolvă circuitul liniar cu MNA (calculează variaţia z a soluţiei)
x = x + z ; corectează soluţia
dacă it == itmax scrie mesaj de eroare ; neconvergent
cât timp norma(z) ≥ tol şi it < itmax
cât timp t ≤ tmax
Se constată că algoritmul de analiză are două cicluri imbricate (incluse unul ı̂n altul):
ciclul de integrare ı̂n timp (de exemplu Euler sau Runge-Kutta) şi respectiv ciclul de
iteraţii neliniare (Newton-Raphson).
Se recomandă implementarea acestui algoritm ı̂n MATLAB sau C. Chiar dacă implementa-
rea nu va avea performanţele unor programe profesionale, ea permite ı̂nţelegerea anatomiei
acestor programe şi folosirea lor eficientă, ı̂n cazul problemelor dificile (vezi de exemplu,
comanda .OPTIONS din SPICE). Mai mult, porţiuni din codurile realizate pot fi folosite cu
succes ı̂n cercetare/dezvoltare, atunci când sunt necesare aplicaţii customizate.
Aplicaţia 2.20: Program pentru analiza circuitelor electrice ı̂n regim tranzi-
toriu.
Dezvoltaţi un program MATLAB pentru analiza circuitelor electrice ı̂n regim tranzitoriu,
refolosind programele dezvoltate anterior pentru metoda MNA. Validaţi rezultatele, com-
parându-le cu cele ale simulării ı̂n SPICE.
Aplicaţia 2.21: Studiul metodelor de integrare numerică a ODE.
Folosiţi diferite metode de integrare numerică şi comparaţi precizia rezultatelor obţinute.
Aplicaţia 2.22: Influenţa pasului de integrare.
Analizaţi efectul modificării pasului de integrare (h) asupra preciziei soluţiei numerice.
Aplicaţia 2.23: Influenţa acurateţei rezolvării neliniare.
Analizaţi efectul mărimii toleranţei folosite ı̂n criteriul de oprire a iteraţiilor neliniare
asupra preciziei soluţiei numerice.
Aplicaţia 2.24: Influenţa pasului de integrare.
Studiaţi influenţa pasului h de integrare ı̂n timp asupra numărului de iteraţii neliniare.
Aplicaţia 2.25: Pas de integrare adaptat.

Implementaţi metode de adaptare automată a pasului de integrare.
Aplicaţia 2.26: Aplicaţii.
Analizaţi diferite circuite ı̂n regim tranzitoriu şi redactaţi un referat ştiinţific despre acest
studiu.
Aplicaţia 2.27: Regim tranzitoriu repetat.
Analizaţi diferite circuite ı̂n regim periodic permanent, prin metoda regimului tranzitoriu
repetat, ı̂n care folosiţi ı̂n mod iterativ metoda prezentată anterior, modificând condiţiile
iniţiale, până când acestea ajung să aibă valoarea finală egală cu cea iniţială.
Aplicaţia 2.28: Generarea matricelor de stare.
Scrieţi o funcţie MATLAB care generează matricele de stare A, B, C, D ale unui circuit
electric cu elemente dipolare RL, RC şi ı̂n final RLC liniare.
Aplicaţia 2.29: Folosirea procedurilor de rezolvare din MATLAB.
Rezolvaţi ı̂n MATLAB prin mai multe metode ecuaţiile de stare generate ı̂n aplicaţia
anterioară, de exemplu folosind funcţia ode45, exponenţiala matriceală sau funcţia ss2tf
şi reprezentaţi grafic modul ı̂n care variază ı̂n timp variabilele de stare pentru diferite
circuite electrice.
Recomandare: Studiaţi documentul
http://www.mccormick.northwestern.edu/docs/efirst/ode.pdf.
Aplicaţia 2.30: Elemente ı̂n exces.
Definiţi un algoritm care generează matricele descriptor A, B, C, D, E pentru un circuit
cu elemente LC ı̂n exces.
Aplicaţia 2.31: Structuri de date.
Inventariaţi cele mai importante structuri de date ı̂ntâlnite ı̂n modelarea şi simularea
circuitelor electrice de diferite tipuri, ı̂n diferite regimuri, precum şi metodele folosite ı̂n
transformarea lor.
2.4 Concluzii
Simularea numerică a circuitelor electrice este o etapă importantă pentru ı̂nţelegerea
funcţionarii acestora şi pentru caracterizarea şi verificarea lor. Circuitele reale au un
grad ridicat de complexitate, care face ca analiza lor manuală să fie foarte dificilă sau
chiar imposibilă. Analiza circuitelor electrice şi electronice cu calculatorul se poate re-
aliza folosind programe dedicate, cum este SPICE, sau dezvoltând proceduri specifice ı̂n
MATLAB sau ı̂n alte limbaje de programare.
Acest capitol a fost dedicat abordării prin care se dezvoltă instrumente şi programe spe-
cifice de analiză a circuitelor electrice. În funcţie de regimul analizat: staţionar, periodic,
2.4. CONCLUZII 87
periodic permanent sau tranzitoriu, analiza presupune rezolvarea unor sisteme de ecuaţii
de tip algebric, cu soluţii reale sau complexe, sau respectiv sisteme de ecuaţii diferenţiale
ordinare. După cum sunt circuitele, cu elemente liniare sau neliniare, şi ecuaţiile care
trebuie rezolvate sunt liniare sau neliniare.
O atenţie deosebită a fost acordată bunei formulări a problemei ce trebuie rezolvată.
Aceasta deoarece ı̂n analiza circuitelor cu elemente ideale pot interveni situaţii ı̂n care
problemele nu sunt bine formulate (circuitele nu au soluţie unica sau nu au soluţie deloc).
Analiza numerică a circuitelor presupune generarea automată a ecuaţiilor ce trebuie
rezolvate şi apoi rezolvarea lor numerică. Pentru rezolvare se folosesc diferite tehnici
numerice, cum sunt metode directe de tip eliminare Gauss folosite la rezolvarea sistemelor
de ecuaţii algebrice liniare, Newton-Raphson pentru rezolvarea iterativă a sistemelor de
ecuaţii algebrice neliniare, diferite metode de integrare numerică a sistemelor de ecuatii
diferenţiale ordinare (Euler, Runge-Kutta, BDF). Constatăm ca fundamentul simulării
numerice ı̂l reprezinta Metodele Numerice, care se află ı̂ntr-o legatură extrem de strânsă
cu acest capitol al ingineriei electrice.
Generarea automată a ecuaţiilor circuitelor se realizează folosind diferite tehnici cum
sunt reprezentarea ı̂n complex, metoda nodală (şi extensia sa MNA), tehnica ”ştampilelor”,
circuitele companion (incrementale şi diferentiale). Prin acestea, analiza tranzitorie se
reduce la fiecare pas de timp la rezolvarea unor circuite liniare sau neliniare ı̂n regim
staţionar, care la rândul lor, ı̂n cazul neliniar, se reduc la circuite electrice liniare, anali-
zate iterativ. În consecinţă, oricât de complicată este analiza ce trebuie efectuată, ı̂n final
ea se reduce la cazul cel mai simplu, cel al circuitelor rezistive liniare ı̂n regim staţionar.
Parcurgerea aplicaţiilor va conduce la dezvoltarea unei serii de instrumente de analiză
cu putere din ce ı̂n ce mai mare. Acestea sunt extrem de utile atât pentru diferite aplicaţii
practice şi de proiectare, cât şi pentru ı̂nţelegerea modului ı̂n care funcţioneaza simula-
toarele profesionale de circuite electrice. Aplicaţiile propuse intenţionează să ı̂ncurajeze
studenţii să le rezolve (măcar parţial) ca teme de casă. În acest fel se aprofundează
cunoştintele ı̂ntr-un mod foarte solid, iar deprinderile căpătate vor fi extrem de utile ul-
terior ı̂n exercitarea profesiei. Cei care le vor rezolva pe toate vor atinge un nivel mult
peste pregătirea medie a unui student de anul ı̂ntâi, nu numai la nivel naţional ci chiar
şi internaţional. Dificultaţi sunt ı̂ntâmpinate mai ales la ı̂nceput, pentru că pe măsură ce
se avansează, se constată că multe rezultate anterioare se pot refolosi, iar experienţa acu-
mulată permite progresul mult mai rapid. Aplicaţiile punctează doar drumul ce trebuie
parcurs, pentru ca pe masură ce avansaţi, să vă dezvoltaţi gândirea independentă şi să
decideţi singuri ce şi cum merită făcut, ı̂n funcţie de interesul propriu, planul de carieră,
priorităţile şi rezerva de timp pe care o aveţi la dispoziţie.
Partea II
Modelare şi simulare ı̂n Spice
89
Capitolul 3
Circuite rezistive liniare ı̂n regim

staţionar
3.1 Obiectivele lucrării

Problemele pe care vi le propunem ı̂n această lucrare ilustrează aspecte importante legate
de modelarea şi simularea circuitelor electrice ı̂n curent continuu.
Pentru a parcurge cu succes această lucrare şi a realiza un referat de calitate bună,
este util să vă reamintiţi şi să vă documentaţi ı̂n prealabil asupra următoarelor aspecte:
• elemente rezistive liniare ideale de circuit (rezistoare, surse ideale de tensiune, surse
ideale de curent, surse comandate liniar);
• puteri;
• formularea problemei analizei circuitelor de curent continuu (ce se dă şi ce se cere);
• condiţia de bună formulare a acestor probleme;
• generatorul echivalent de tensiune/curent (Thèvenin/Norton);
• teorema transferului maxim de putere;
• matrice de transfer;
• senzitivităţi; propagarea erorilor;
• comportarea elementelor reactive liniare ideale de circuit (bobine, condensatoare)

ı̂n curent continuu.
91
92 CAPITOLUL 3. CIRCUITE REZISTIVE LINIARE ÎN REGIM STAŢIONAR
3.2 Problema DC1.1: ”Bine formulat”

Pentru modelul de circuit din 3.1, ı̂n care E1 = 3 V, R2 = 1 Ω, J3 = 8 A, R4 = 4 Ω, E5 =
6 V, R6 = 2 Ω, R7 = 3 Ω pregătiţi un netlist Spice. Pentru aceasta identificaţi nodurile,
laturile şi tipurile lor şi remarcaţi diferenţele faţă de cazul unei rezolvări manuale. Simulaţi
circuitul.
-
(
( 5 5
5
5
Figura 3.1: Circuit folosit pentru problemele DC1 ÷ DC4.
1. Pe baza rezultatelor simulării, calculaţi puterea generată.

2. Schimbaţi modelul circuitului, ı̂nlocuind rezistorul R2 cu o sursă ideală de tensiune

E2. Simulaţi noul model. Notaţi observaţiile şi comentariile ı̂n referat.
Sugestie: Pentru rezolvarea acestei cerinţe comentaţi linia ı̂n care aţi definit R2 şi
sub ea scrieţi noua linie.
3. Reveniţi la situaţia iniţială (comentând linia scrisă la punctul anterior şi deco-
mentând linia lui R2). Schimbaţi din nou modelul, ı̂nlocuind rezistorul R4 cu o
sursă ideală de curent J4. Simulaţi noul model. Notaţi observaţiile şi comentariile
ı̂n referat.
4. Reveniţi la situaţia iniţială (comentând linia scrisă la punctul anterior şi deco-
mentând linia lui R4).
5. Inseraţi netlist-ul final ı̂n referat. Completaţi concluziile.

3.3. PROBLEMA DC1.2: ”GENERATORUL ECHIVALENT THÈVENIN” 93
3.3 Problema DC1.2: ”Generatorul echivalent Thèvenin”

Pentru modelul de circuit din Fig. 3.1:
1. Modificaţi netlist-ul astfel ı̂ncât ı̂n fişierul de ieşire să aveţi disponibil curentul prin
R7, pentru un sens de referinţă de sus in jos. Notaţi acest curent I.
Indicaţie utilă dacă lucraţi ı̂n PSpice: trebuie să conectaţi ı̂n serie cu R7 o sursă
ideală de tensiune, de valoare nulă.
2. Considerând R7 rezistenţa de sarcină, modificaţi fişierul astfel ı̂ncât simularea lui

să vă ofere rapid curentul de scurt-circuit al circuitului la care este conectat R7,
pentru un sens de referinţă de sus in jos. Notaţi acest curent Isc .
3. Considerând R7 rezistenţă de sarcină, modificaţi fişierul astfel ı̂ncât simularea lui

să vă ofere rapid tensiunea de mers ı̂n gol a circuitului la care este conectat R7,
pentru un sens de referinţă de sus in jos. Notaţi această tensiune U0 .
4. Calculaţi R0 = U0 /Isc . Este conform aşteptărilor?

Indicaţie: folosiţi echivalenţe pentru a calcula rapid R0 .
5. Desenaţi generatorul echivalent Thèvenin, la care este conectat R7. Verificaţi for-
mula Thèvenin cu rezultatele pe care le-aţi obţinut la punctele anterioare. Desenaţi
generatorul echivalent Norton.
6. Completaţi concluziile referatului.
7. Cum se generalizează schemele Thèvenin/Norton ı̂n cazul elementelor multipolare?

Propuneţi o procedură Spice de extragere a lor.
3.4 Problema DC1.3: ”Transfer maxim de putere”

Pentru modelul de circuit din Fig. 3.1:
1. Modificaţi netlist-ul asfel ı̂ncât să puteţi trasa curba de variaţie a puterii disipate
pe R7, ı̂n funcţie de R7.
2. Pentru ce valoare a lui R7 puterea disipată pe această rezistenţă este maximă?

3.5 Problema DC1.4: ”Surse comandate”

1. Sursele comandate sunt elemente ideale de circuit care au apărut din necesitatea de
a modela componente electronice reale. Daţi exemple de astfel de componente.
2. Transformaţi pe rând sursele independente din circuitul din Fig. 3.1, ı̂n surse coman-
date, astfel ı̂ncât valorile curenţilor şi tensiunilor să se păstreze. Simulaţi circuitele
modificate.
3.6 Problema DC1.5: ”Caracteristica de transfer”

În circuitul din Fig. 3.2 ı̂n care R = 2 Ω, R1 = 2Ω, R2 = 2 Ω, R3 = 4 Ω, R4 = 4 Ω, iar
E poate lua valori ı̂ntre 0 şi 5 V.
5 5 5
8( "
!
(
5 5
Figura 3.2: Determinarea caracteristicii de transfer.
1. Simulaţi circuitul şi reprezentaţi caracteristica de transfer ı̂n tensiune U(E). Ce fel
de dependenţă reprezintă? Indicaţie: adaugaţi ı̂n Spice două linii de tipul
.dc V_E 0 5 1
.probe
2. Repetaţi punctul anterior pentru valoarea R2 = 8Ω. Comentaţi rezultatul.
3. Pentru E = 4 V fixat şi R2 luând valori ı̂ntre 6 şi 10 Ω, simulaţi circuitul astfel
ı̂ncât să reprezentaţi dependenţa U(R2). La ce ar putea folosi o astfel de aplicaţie?
3.7. PROBLEMA DC1.6: ”MATRICE DE TRANSFER” 95
3.7 Problema DC1.6: ”Matrice de transfer”

1. Circuite reciproce
Pentru circuitul din Fig. 3.3, ı̂n care R1 = 1Ω, R2 = 2Ω, R3 = 3Ω, scrieţi un fişier
Spice care să permită deducerea matricei rezistenţelor de transfer. Câte simulari
trebuie să faceţi pentru a extrage matricea rezistenţelor, dacă folosiţi comanda .tf
şi câte trebuie să faceţi dacă nu o folosiţi? Ce fel de surse independente trebuie sa
folosiţi? Verificaţi rezultatele numerice obţinute cu cele pe care le puteţi estima cu
uşurinţă prin inspectarea circuitului.
, 5 ,
!
8 5 5 8
9 9

Figura 3.3: Determinarea matricei de transfer - circuit doar cu rezistoare.
2. Circuite nereciproce
Modificaţi problema anterioară ca ı̂n Fig. 3.4, unde factorul de transfer ı̂n tensiune
este a = 2. Determinaţi matricea rezistenţelor de transfer. Câte simulări sunt
necesare?
, 5 ,
!
!
8 5
8 5 8
( D8
9 9

Figura 3.4: Determinarea matricei de transfer - circuit cu rezistoare şi surse comandate.
3. Generalizare
Circuitele de la punctele anterioare au două terminale excitate şi un terminal (pse-
udonod) pus la masă, matricele de circuit având ı̂n consecinţă dimensiunea 2.
Imaginaţi-vă un circuit liniar pasiv, cu o topologie oricât de complicată (care conţine
rezistenţe şi surse comandate) şi care are 3 terminale alimentate ı̂n curent sau ten-
siune. Ce simulări Spice trebuie să faceţi pentru a determina matricea de transfer?
Generalizaţi pentru n terminale. Cum echivalaţi un astfel de circuit cu unul care are
un numar minim de rezistoare? Dar dacă circuitul conţine şi surse independente?
3.8 Problema DC1.7: ”Senzitivităţi”

În problemele reale, parametrii elementelor de circuit nu sunt cunoscuţi precis, ci au anu-
mite toleranţe. De aceea, este important să putem evalua nu numai mărimile semnalelor
de interes ci şi abaterile maxime relative ale lor. Aceste abateri pot fi calculate dacă se
cunosc derivatele semnalelor de interes ı̂n raport cu parametrii imprecişi. Aceste derivate
se numesc senzitivităţi.
Câteva consideraţii asupra propagării erorilor in calcule.
Pentru a putea evalua care este efectul micilor perturbaţii ale parametrilor circuitului,
notaţi x1 , x2 , . . . , xn , şi consideraţi a fi mărimi reale, asupra rezultatului y considerat şi el
un număr real, vom nota cu f dependenţa dintre parametri şi rezultat:
y = f (x1 , x2 , . . . , xn ). (3.1)
Pornind de la diferenţiala funcţiei f , micile perturbaţii absolute ale mărimii de ieşire pot
fi aproximate cu
Xn
∂f
∆y = ∆xk , (3.2)
k=0
∂x k
iar micile perturbaţii relative ca

n
∆y X xk ∂f ∆xk
= . (3.3)
y k=0
y ∂xk xk
Dacă notam cu rxk o majorare pentru perturbaţia relativă a parametrului xk , rezultă că
perturbaţia relativă a rezultatului poate fi majorată de
n n
∆y X xk ∂f ∆xk X xk ∂f
≤ ≤
y y ∂xk xk y ∂xk rxk . (3.4)
k=0 k=0
3.9. PROBLEMA DC1.8: ”ELEMENTE REACTIVE ÎN CURENT CONTINUU” 97
Membrul drept al acestei inegalităţi reprezintă o margine superioară pentru abaterea

maximă a rezultatului: n
X xk ∂f
ry =
y ∂xk rxk . (3.5)
k=0
Aplicaţie:
Pentru circuitul din Fig. 3.5 se cunoaşte E = 11 V ± 1 %, R1 = 2 Ω ± 1 %, R1 = 20 Ω
± 1 %. Simulaţi circuitul şi calculaţi senzitivităţile tensiunii pe rezistorul R2, ı̂n funcţie
de toţi parametrii circuitului
∂U ∂U ∂U
=? =? =? (3.6)
∂R1 ∂R2 ∂E
(Indicaţie: folosiţi comanda .sens) Comparaţi valorile calculate de Spice cu valorile pe
care le puteţi estima cu uşurinţă din formula divizorului de tensiune.
5
8 5
9
Figura 3.5: Exemplul folosit pentru calculul abaterii relative maxime a unui semnal.
Calculaţi marginea erorii relative a tensiunii pe rezistorului R2. Formula (3.5) aplicată
acestui circuit devine:

R1 ∂U R2 ∂U E ∂U
rU = rR1 +
U ∂R2 rR2 + U ∂E rE . (3.7)
U ∂R1
Sugestie: Puteţi face rapid astfel de calcule ı̂ntr-un mediu de tip matlab, scilab, octave
sau, dacă nu le aveţi instalate, pe una din paginile
http://www.tutorialspoint.com/execute matlab online.php
http://octave-online.net/
http://www.wolframalpha.com/
3.9 Problema DC1.8: ”Elemente reactive ı̂n curent

continuu”
1. Simulaţi ı̂n curent continuu circuitul din Fig. 3.6. Notaţi curentul prin bobină şi
tensiunea la bornele acesteia, precum şi curentul prin condensator şi tensiunea la
bornele acestuia.
2. Comentaţi comportarea acestor elemente reactive de circuit ı̂n curent continuu.
3. Înlocuiţi bobina şi rezistorul R2 cu condensatoare. Simulaţi. Comentaţi rezultatul.
5
( 5 &
/
Figura 3.6: Elemente reactive in curent continuu.
3.10 Problema DC1.9: ”Potenţiometru”

Citiţi pagina http://www.ecircuitcenter.com/Circuits/pot1/pot1.htm şi explicaţi ce este
un potenţiometru şi cum se poate descrie acesta ı̂n Spice folosind modele comportamen-
tale.
3.11 Problema DC1.10: ”Surpriză”

Propuneţi o problemă interesantă, care să se ı̂ncadreze ı̂n categoria: rezistiv, liniar,
staţionar, care ar putea fi introdusă ı̂n acestă lucrare de laborator1.
1
Problemele care vor fi incluse ı̂n varianta finală a ı̂ndrumarului vor avea menţionat explicit numele
studentului care a propus-o. De asemenea, studenţii care vor contribui la ı̂mbunătaţirea acestui material
didactic vor fi menţionaţi explicit ı̂n prefaţa indrumarului.
Capitolul 4
Modelarea liniară si liniarizată a

circuitelor rezistive neliniare. Surse
comandate.

Lucrarea tratează modele ale unor elemente de circuit neliniare realizate cu ajutorul sur-
selor comandate liniar şi anume tranzistorul bipolar, tranzistorului cu efect de câmp
(MOS-FET), respectiv amplificatorul operaţional (AO). Cele trei elemente de circuit re-
prezintă componentele cele mai des folosite in electronică, pentru crearea unor circuite
de mare complexitate utilizate atât ı̂n circuitele digitale, respectiv analogice, dar şi ı̂n
circuitele integrate hibride analog digitale. Acestea din urmă au cunoscut o puternică
dezvoltare ı̂n ultima decadă de timp, atât din punctul de vedere al complexităţii, dar şi
a multitudinii de funcţii pe care le pot executa, ele devenind adevărate centre de con-
trol, cu aplicaţii diverse ı̂n procese industriale, sisteme profesionale de achiziţii de date,
comunicaţii, tehnică militară.
În lucrare se prezintă felul ı̂n care se analizează ı̂n regim staţionar circuitele neliniare
cu astfel de componente, ı̂n vederea determinării punctului static de funcţionare (PSF),
cum se determină modelele liniarizate ale acestor componente ı̂n jurul punctului static de
funcţionare şi felul ı̂n care se pot folosi schemele echivalente liniarizate (cu surse comandate
liniar). Se discută deosebirea dintre circuitele de semnal mic (de variaţii) şi cele de semnal
mare. Se exemplifică această tehnică prin analiza unor circuite fundamentale pentru
aplicaţiile electronice, amplificatoarele cu tranzistoare şi AO.
În final, se va constata că cele mai simple modele ale celor trei componente studi-
ate sunt de fapt trei surse comandate diferite: sursa de curent comandată ı̂n curent,
99
100 CAPITOLUL 4. MODELAREA LINIARĂ SI LINIARIZATĂ
pentru tranzistorul bipolar, sursa de curent comandată ı̂n tensiune, pentru tranzistorul
MOS-FET şi sursa de tensiune comandată ı̂n tensiune, pentru amplificatorul operaţional.
Acesta este motivul pentru care electroniştii spun despre aceste elemente că sunt compo-
nente active, chiar dacă ı̂n mod riguros, ı̂n teoria circuitelor electrice ele sunt componente
neliniare pasive (nu produc energie).
Pentru a ı̂nţelege cu uşurinţă această lucrare şi a vă putea concentra pe realizarea unui
referat bun, vă recomandăm să vă documentaţi ı̂n prealabil asupra următoarelor aspecte:
• elemente rezistive liniare ideale de circuit (rezistoare, surse ideale de tensiune, surse
ideale de curent, surse comandate liniar);
• teoreme de echivalenţă pentru circuite rezistive liniare;
• modele ale tranzistorului bipolar (BJT);
• modele ale tranzistorului cu efect de câmp (MOS-FET);
• modele liniare pentru amplificatorului operaţional de uz general (AO);
Instrucţiunile Spice noi pe care le veţi exersa ı̂n această lucrare sunt:
• .MODEL - permite definirea unor elemente de circuit noi, bazate pe tipuri de modele
existente (diode, tranzistoare de diferite feluri), cărora li se pot modifica parametrii.
.MODEL <nume model><tip> [(<param1> = <valoare> ...]

.MODEL Q1 NPN (BF=150) * declara Q1 ca tranzistor npn
* pentru care se seteaza BF = 150
• .SUBCKT defineşte un subcircuit ca o grupare de elemente de circuit ce se va conecta

ı̂ntr-un circuit mai mare
.SUBCKT <nume> [lista etichete noduri]

* descriere subcircuit
....
.ENDS
• .STEP permite simulări succesive cu varierea unui anumit parametru (de exemplu
rezistenţa, capacitatea, etc.)
.STEP <element de circuit><parametru de variat><val.init.><val.finala><pas>

4.2. PROBLEMA DC2.1: ”CARACTERISTICILE BJT” 101
• Comanda de simulare LIST se utilizează cu .DC sau .STEP pentru stabilirea moda-
lităţii de variaţie a unui parametru, print-o listă de valori. De exemplu:
.DC V1 LIST 10 15 35 40
.STEP I2 LIST 3 7 8
Tipurile de elemente noi utilizate vor fi:
• Q tranzistor bipolar;
• M tranzistor MOSFET;
• E sursă de tensiune controlată ı̂n tensiune;
• F sursă de curent controlată ı̂n curent;
• S switch (funcţionare ı̂nchis/deschis) controlat de o tensiune;
• X subcircuit.
4.2 Problema DC2.1: ”Caracteristicile de intrare/ieşire

ale tranzistorului bipolar”
SPICE conţine ı̂n biblioteca sa standard un set de modele predefinite pentru tranzistorul
bipolar (BJT1 http://en.wikipedia.org/wiki/Bipolar junction transistor).
Prin liniarizarea pe porţiuni a caracteristicilor neliniare ale acestui element de circuit,
se obţin scheme echivalente simplificate, care conţin surse comandate liniar. BJT, ı̂n
conexiunea cu emitor comun, poate fi privit (Fig. 4.1) ca un cuadripol, excitat hibrid (ı̂n
curentul de bază IB la intrare şi ı̂n tensiunea UCE , la ieşire2 ), descris de caracteristicile
neliniare:
UBE = f1 (IB , UCE ),

IC = f2 (IB , UCE ) (4.1)
Valorile pe care le iau curenţii şi tensiunuile ı̂n regim stationar definesc ”Punctul Static
de Funcţionare” (PSF). Dezvoltând funcţiile (4.1) ı̂n serie Taylor, ı̂n jurul acestui punct,
1
Bipolar Junction Tranzistor
2
Se vor explica ulterior aceste notaţii.
F LF

LE 4
E ! XFH
131
XEH
9 9
H
Figura 4.1: Simbolul şi mărimile de intrare/ieşire pentru tranzistorul bipolar ı̂n montaj
emitor comun.
se obţin următoarele relaţii valabile pentru semnale care nu se abat prea mult faţă de
punctul static de funcţionare:
de intrare: ube = rb ib + αuce + ube0 ,

de ieşire: ic = βib + gc uce + ice0 , (4.2)
unde:
• rb reprezintă rezistenţa de intrare a tranzistorului;
• α reprezintă factorul invers de transfer al tensiunii;
• β reprezintă factorul de amplificare ı̂n curent;
• gc reprezintă conductanţa de ieşire a tranzistorului;
• ube0 reprezintă tensiunea de deschidere a joncţiunii bază-emitor;
• ice0 reprezintă curentul rezidual de colector (ic pentru ube = 0).
Din punct de vedere matematic acesta este modelul afin (conţine o componentă liniară
plus o componentă constantă) al tranzistorului. Prin reţinerea doar a primilor doi termeni
din seria Taylor şi neglijându-i pe ceilalţi, spunem că am liniarizat caracteristicile neliniare
ale BJT.
1. Caracteristicile neliniare (4.2) se pot extrage excitând tranzistorul din Fig. 4.1, cu
două surse: o sursă ideală de curent la intrare şi o sursă ideală de tensiune la ieşire.
Desenaţi schema care corespunde următorului netlist:
* Caracteristica de intrare BJT

Vc c 0 12V
Ib 0 b 100uA
4.2. PROBLEMA DC2.1: ”CARACTERISTICILE BJT” 103
Q1 c b 0 tranzistor
.model tranzistor NPN
.dc Ib 0 100uA 1uA Vc 0 10 2
.probe
.end
2. Simulaţi acest circuit, determinaţi şi reprezentaţi grafic caracteristica de intrare

ube (ib , uce ). Verificaţi rezultatul, comparându-l cu cel din Fig. 4.2.
3. Modificaţi netlist-ul astfel ı̂ncât să reprezentaţi grafic caracteristica de ieşire ic (ib , uce)
reprezentată ı̂n Fig. 4.3.
,,E
$
LEFXUHQWXOGLQED]D
$
$
$
8FH
8FH 9
$
$
$
$
$
$
XEHWHQVLXQHDED]DHPLWRU
$
P9 P9 P9 P9 P9 P9 P9 P9 P9 P9 P9
9E
'?*DEULHOD?/76SLFH?LQGUXPDUBDXWRPDWLFD?/?FDUDFWHULVWLFDBLQWUDUHB%-7?QHWOLVWB/BFLU
Figura 4.2: Caracteristicile intrare pentru tranzitorul bipolar.
Mai multe detalii privind BJT şi despre circuitele amplificatoare găsiţi la
http://www.stanford.edu/class/ee122/Handouts/EE113 Course Notes Rev0.pdf
,F4
P$
LFFXUHQWXOGLQFROHFWRU
LE X$
P$
5HJLXQHDDFWLYDQRUPDOD5$1
P$
LE X$
P$
5HJLXQHDGHVDWXUDWLH LE X$
P$
P$
LE X$
P$
P$ LE X$
P$
P$
XFHWHQVLXQHDFROHFWRUHPLWRU
P$
9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9
'?*DEULHOD?/76SLFH?LQGUXPDUBDXWRPDWLFD?/?FDUDFWHULVWLFDBLHVLUHB%-7?QHWOLVWB/BBLHVLUHFLU
Figura 4.3: Caracteristicile de ieşire pentru tranzitorul bipolar.
4.3 Problema DC2.2: ”Scheme echivalente cu surse

comandate ale BJT”
În caracteristicile neliniare din Fig. 4.3 se pot observa următoarele zone de funcţionare
ale BJT:
blocat: ube = 0;
blocat cu joncţiunea b-e deschisă: uce < 0 şi ib > 0;
saturat: uCEsat ≥ uce > 0 şi βib > ic > 0; (4.3)
regiune activă normală(RAN) : uce > uCEsat > 0 şi 0 < βib < iCsat ,
unde uCEsat , respectiv ic,sat sunt tensiunea colector-emitor, respectiv curentul de colector
de saturaţie (cele două valori reprezintă date de catalog). În circuitele electronice liniare,
cum sunt amplificatoarele sau circuitele similare, tranzistoarele funcţionează in Regiunea
Activa Normală (RAN). În celelalte regiuni ele ajung doar accidental sau intenţionat ı̂n
cazul circuitelor logice (digitale), ı̂n care tranzistoarele funcţionează ı̂n regim de comutaţie.
De obicei interesează abaterile semnalelor de la valorile lor din PSF, notate şi definite
4.3. PROBLEMA DC2.2: ”SCHEME ECHIVALENTE ALE BJT 105
LE LF LE UE LF
E ! F E ! F
X L DX FH
% L E
X EH % E
EH X X JF X
FH EH FH
9 9 9 9
H H
D E
Figura 4.4: Modele echivalente liniarizate pentru BJT aflat ı̂n RAN: (a) modelul afin
simplificat rb = 0, α = 0, ice0 = 0; (b) modelul liniar, de mici variaţii ube0 = 0, ice0 = 0.

astfel:
ube = ∆uBE = uBE − UBE ,

uce = ∆uCE = uCE − UCE ,

ib = ∆iB = iB − IB , (4.4)
ic = ∆iC = iC − IC .
În convenţia de scriere (4.4), se folosesc majuscule pentru a denumi semnalele (staţionare)
ale PSF şi litere mici pentru a denumi semnale variabile ı̂n timp. Terminalele se simboli-
zează cu majuscule pentru PSF şi cu litere mici pentru variaţii. În acest fel se simplifică
scrierea ecuaţiilor, pentru că nu mai este necesară folosirea simbolului de variaţie ∆.
Constatăm ca relaţia dintre variaţiile semnalelor din modelul afin este una liniară:
la intrare : ube = rb ib + αuce,

la ieşire: ic = βib + gc uce ,
obţinută formal din (4.2) prin anularea termenului constant. Acesta este modelul liniar
de variaţii (numit şi de ”semnal mic”) al tranzistorului. Este evident că el conţine două
rezistoare liniare şi două surse comandate liniar, una de tensiune comandată ı̂n tensiune şi
alta de curent, comandată ı̂n curent (Fig. 4.4-b). Dacă la acest model se adaugă termenii
constanţi, reprezentaţi de o sursă ideală de tensiune ube0, ı̂nseriată la intrare şi o sursă
ideală de curent ice0 , ı̂n paralel la ieşire, se obţine modelul afin, cunoscut ı̂n mod abuziv
şi sub numele de modelul liniarizat de ”semnal mare”.
La tranzistoarele uzuale, parametrii rb , α, ice0 şi gc au valori neglijabile, astfel ı̂ncât
ı̂n practică se foloseşte frecvent pentru tranzistoare schema simplificată de semnal mare
din Fig. 4.4-a. În Regiunea Activa Normala (RAN), tranzistorul se comportă la intrare
ca o sursă ideală de tensiune cu tensiunea de circa ube0 = 0.7 V, iar la ieşire ca o sursă de
curent comandată liniar ı̂n curentul de bază (ic = βib ). În concluzie, cel mai important
parametru de performanţă al unui tranzistor bipolar este factorul său de amplificare ı̂n
curent β. Modelul de semnal mic, simplificat, al unui tranzistor se reduce deci, ı̂n final, la
o singură sursă de curent (ı̂ntre colector şi emitor) comandată liniar de curentul de bază,
baza fiind conectată (scurtcircuitată) la emitor.
1. Folosind caracteristicile obţinute la problema DC2.1 determinaţi parametrii schemei

echivalente liniarizate - modelul simplificat (Fig. 4.4-a), astfel: din caracteristica de
intrare, pentru uce > 0 determinaţi ube0, iar din caracteristica de ieşire determinaţi
factorul β;
4.4 Problema DC2.3: ”Punctul static de funcţionare”

1. Să se determine punctul static de funcţionare (PSF) al tranzistorului din circuitul
reprezentat ı̂n Fig. 4.5-a utilizând modelul NPN: impuneţi β = 80; determinaţi UBE ,
UCE , IC , respectiv IB şi consemnaţi rezultatele ı̂n referat;
2. Înlocuiţi tranzistorul din schema din Fig. 4.5-a cu schema echivalentă din Fig. 4.4-a,
impunând pentru sursa comandată Ic: β = 80 (Fig. 4.5-b). Determinaţi UBE , UCE ,
IC , respectiv IB şi determinaţi erorile relative faţă de rezultatele obţinute la punctul
anterior;
3. Simulaţi circuitul din Fig. 4.5-a utilizând modelul NPN, cu următoarele valori: R1 =
R2 = 4kΩ, respectiv β = 80. Determinaţi UBE , UCE , IC , respectiv IB şi calculaţi
β ′ = IC /IB . Observaţi că β ′ 6= 80 şi că uce ≈ 0. Interpretaţi rezultatul: ı̂n ce zona
funcţionează tranzistorul ı̂n acest caz (vedeţi şi relaţiile (4.3)?

5
5 5 5
N
N N N
F
),F
F 9 ,F ,E 9
4 9EH
E % ,E
H E ! H
9 9
9
5 5 5 5

D E
Figura 4.5: Pentru determinarea PSF (a) model SPICE, (b) model liniarizat simplificat.

4.5. PROBLEMA DC2.4: ”CONEXIUNEA EMITOR COMUN” 107
4.5 Problema DC2.4: ”Conexiunea emitor comun.

Simulare cu modelul de semnal mic.”
Analizaţi comportarea etajului de amplificare, ı̂n conexiune emitor comun, din Fig. 4.6,
la semnal mic (http://en.wikipedia.org/wiki/Common emitter). Analiza se va efectua
cu ajutorul schemei echivalente din Fig. 4.6-c. Obiectivul este de a determina influenţa
diferiţilor parametri ai circuitului asupra performaţelor acestui etaj amplificator, precum
şi influenţa pe care o are acurateţea modelului de tranzistor folosit ı̂n simulare.
În practică, etajul se excită la intrare cu un semnal de c.a. sinusoidal staţionar (am-
plitudine, frecvenţă, fază iniţială constante). Condensatoarele au capacitaţi suficient de
mari pentru ca semnalul de c.a. să nu ı̂ntâmpine vreo ”rezistenţă” la trecerea prin ele
(vom modela condensatoarele ca nişte conductore perfecte - scurtcircuite).
Deoarece se analizează doar variaţiile, sursa de alimentare se comportă ca una pasivi-
zată (conductor perfect - scurtcircuit). În consecinţă, din punctul de vedere al semnalului
de intrare, rezistoarele R1 şi R2 se ”văd” ca fiind conectate ı̂n paralel; la fel şi rezistoarele
R3 şi RL.
Prin urmare circuitul din Fig. 4.6-a se poate transforma, prin echivalări succesive, ı̂n
circuitul din Fig. 4.6-c pentru a face posibilă simularea de mai sus.
Atenţie! Nu confundaţi simularea propusă, care este una de variaţii (liniară, de
semnal mic), cu cea de c.c. utilizată la Problema DC2.3 pentru determinarea PSF, care
a fost una neliniară, de semnal mare!
Reţineţi! Un ”semnal mare” nu ı̂nseamnă un ”semnal mic”, mai mare. În timp
ce semnalul mic reprezinta abaterile faţă de PSF, iar circuitele echivalente referitoare la
aceste variaţii sunt liniare, semnalul mare este suma dintre valoarea constantă din PSF, la
care se adaugă semnalul mic. În consecinţă, circuitele echivalente pentru aceste semnale
nu sunt circuite strict-liniare, ci sunt circuite afine, conţinând şi surse independente. Iată
că, atunci când semnalul PSF este negativ, ”semnalul mare” poate fi mai mic decât
”semnalul mic”!
1. Ţinând cont de ipotezele de simulare de mai sus, demonstraţi echivalenţa dintre

circuitele din Fig. 4.6-a şi Fig. 4.6-c, folosind echivalări sucesive;
2. Pentru schema echivalentă din Fig. 4.6-d consideraţi următoarele valori: rb = 1, 1kΩ,
rc = 40kΩ, α = 2, 5 · 10−4 , β = 50.
3. Determinaţi factorii de amplificare (transfer) ai ı̂ntregului etaj, ı̂n tensiune (A′v =

V (4)/V s), respectiv ı̂n curent (A′i = IL/Is);
9FF
5 5
N N
&/ 9

& 5V 4
5V 4 )
N
N
) 9V
9V

5 5H 5/ 5 5 5H 5 5/
P9 N N
P9 N N N N
D E

5V 4
N
9V

5H 5/
P9 N
F
9
,
E 5V UE D D F
!
N E N ,/
( )
9V 9 UF 9
N
P9
H 5H 5/
N
Figura 4.6: Etaj de amplificare ı̂n conexiune emitor comun (a) schema completă; (b)(c)
scheme echivalente pentru semnal mic sinusoidal staţionar; (d) circuitul echivalent cu
surse comandate pentru schema (c).
4. Determinaţi factorul de amplificare (transfer) ı̂n tensiune la nivel de tranzistor (Av =

V (4)/V (2)); ce semnificaţie are valoarea negativă a acestui factor?
5. Determinaţi rezistenţele de intrare Ri′ şi de ieşire Ro′ ale etajului;
6. Determinaţi rezistenţele de intrare Ri (fără Rs) şi de ieşire Ro ale tranzistorului (fără
RL); ţineţi cont că Ri′ = Ri + Rs şi că Ro′ = Ro||RL; (Ri = 9, 1kΩ; Ro = 275kΩ).
7. Evidenţiaţi influenţa rezistenţei din emitor Re, prin simulări repetate:
(a) arătaţi că rezistenţa de intrare Ri este direct proporţională cu (1 + β)Re ;

(b) arătaţi că factorul de transfer ı̂n tensiune al amplificatorului se poate evalua
cu relaţia −RL /Re .
4.6. PROBLEMA DC2.5: ”CIRCUITUL DARLINGTON” 109
4.6 Problema DC2.5: ”Circuitul Darlington. Simu-

lare cu modelul de semnal mic.”
Pentru a ı̂mbunătăţi performanţele amplificatoarelor se folosesc circuite cu două tranzis-
toare pe etaj (http://en.wikipedia.org/wiki/Darlington transistor).
Circuitul Darlington (Fig. 4.7) este un astfel de amplificator, care are rezistenţa de
intrare şi factorul de amplificare ı̂n curent mult mai mari decât etajul de amplificare
simplu de tipul celui studiat ı̂n Problema DC2.4. El are o rezistenţă de sarcină ı̂n emitor
şi, ı̂n consecinţă, este de aşteptat să nu amplifice ı̂n tensiune, ci doar ı̂n curent.
1. Analizaţi circuitul Darlington (simplificat) din Fig. 4.7 cu o simulare de tip ”funcţie
de transfer”.
2. Determinaţi factorii de amplificare (transfer) ı̂n tensiune (Av = V (6)/V s), respectiv
ı̂n curent (Ai = IL /IS );
3. Determinaţi rezistenţele de intrare şi de ieşire ale etajului.
* darlington_tf
Vs 1 0 1mV
5V 4
Rs 1 2 1k
N 313
4
9FF V01 3 3A 0
313 V02 5 5A 0
9V
5/
E1 3A 0 4 0 1
P9 N E2 5A 0 6 0 1
D
F1 4 0 V01 -51
9 9
F2 6 0 V02 -51
5V 5, $ 5, $
RI1 2 3 1.1k
N N N
9 9
RI2 4 5 1.1k
)
RC1 4 0 40k
9V ( ) (
5& 5& 5/
RC2 6 0 40k
N N N
P9
RL 6 0 4k
.op
E
.tf v(6) Vs
.end
Figura 4.7: Circuit Darlington cu tranzistoare PNP, ı̂n montaj colector comun: (a) schema
de principiu, (b) schema echivalentă liniarizată.
4.7 Problema DC2.6: ”Caracteristicile de transfer/ieşire

ale tranzistorului MOSFET”
Tranzistorul cu efect de câmp (MOSFET, http://en.wikipedia.org/wiki/MOSFET) este
un element de circuit cu trei terminale: unul de intrare (Sursă), unul de ieşire (Drenă) şi
unul de control (Gate - Poartă). MOSFET poate fi privit, conform schemei din Fig. 4.8
la fel ca şi tranzistorul bipolar, ca un cuadripol. Deosebirea fundamentală este că, de
această dată, dispozitivul este controlat de tensiunea de intrare UGS , şi nu de curentul de
intrare IG , care este practic nul.
L'
'

0 8
L '6
* ! 1026
8
*6 9 9
6
Figura 4.8: Simbolul şi mărimile de intrare/ieşire pentru tranzistorul MOSFET. M este
caracterul ce defineşte MOSFET ı̂n netlist-ul SPICE.

O prezentare excelentă referitoare la tranzistoarele BJT şi MOSFET se află pe You-

tube, la:
• pentru BJT: https://www.youtube.com/watch?v=s69o0AmYyjo
• pentru MOSFET:
– FET http://youtu.be/SjeK1nkiFvI
– MOSFET 1/3: http://youtu.be/U2wWpLQACo8
– MOSFET 2/3: http://youtu.be/u6wP1CifqR4
– MOSFET 3/3 (NEWEST): http://youtu.be/DA8EpMEXoUg
– Tutorial MOSFET 1: http://youtu.be/-zvfVrlNmiA
– Tutorial MOSFET 2: http://youtu.be/WyNtMzoyka0
– Tutorial MOSFET 3: http://youtu.be/bBZ9gVJ1WmE
– Tutorial MOSFET 4: http://youtu.be/ZY3vom Joek
– MOSFET exam 1: http://youtu.be/ZMEpc2o9 gU
– MOSFET exam 2: http://youtu.be/NOY7BtNlwr8
4.7. PROBLEMA DC2.6: ”CARACTERISTICILE MOSFET” 111
' 5'
L' 5 5
' N
N
0
9'6 * L
0 ! 1026 9'6 9'6
9*6
L 1026 9*6 6
9*6 * ! 9
6
9 9
9
9 6 9
D E F
Figura 4.9: (a) Schema pentru determinarea caracteristicilor neliniare ale tranzistorul

MOSFET; (b) poarta logică inversoare (NOT); (c) model cu ”Switch” (ı̂ntrerupător)
controlat ı̂n tensiune.
,G0
$
LGFXUHQWXOGLQGUHQD
$
YGG 9
$
YGG 9
* caracteristica de intrare MOSFET
$
M1 D G 0 0 tranz_NMOS
$
VDD D 0 12V
$ VGS G 0 8V
$
.model tranz_NMOS NMOS
YGG 9
.dc VGS 0 8V 0.1V VDD 2V 10V 4V *transfer

$
.probe
$
.end
$
$
XJVWHQVLXQHDJULODVXUVD
$
9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9
'?*DEULHOD?/76SLFH?LQGUXPDUBDXWRPDWLFD?/?FDUDFWHULVWLFDBLQWUDUHB026)(7?LQWUDUHBPRVIHWFLU
Figura 4.10: Caracteristica de intrare pentru tranzitorul MOSFET.
Pentru tranzistorul MOSFET se definesc următoarele caracteristici:
de intrare: iD = iD (uGS ),
de ieşire: iD = iD (uDS , uGS ). (4.5)
Caracteristica de intrare este de fapt o caracteristică de transfer, dar care, datorită particu-
larităţilor de funcţionare (Ig = 0) este de cele mai multe ori privită ca fiind o caracteristică
de intrare.
1. Utilizaţi schema din Fig. 4.9 pentru trasarea caracteristicilor tranzistorului MOSFET.
Folosiţi pentru tranzistoare modelul standard MOSFET;
,G0
$
9*V 9
,'FXUHQWXOGHGUHQD
$
$
=RQDDFWLYDGHVHPQDOPLF 9*6 9 * caracteristica de iesire MOSFET

$
M1 D G 0 0 tranz_NMOS
=RQDGHVDWXUDWLH
$
VDD D 0 12V
9*6 9
$ VGS G 0 8V
$
.model tranz_NMOS NMOS
9*6 9
.dc VDS 0V 12V .1V Vgs 4 8V 1V
$
.probe
$ 9*6 9
.end
$
$
9'6WHQVLXQHDGUHQDVXUVD
$
9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9
'?*DEULHOD?/76SLFH?LQGUXPDUBDXWRPDWLFD?/?FDUDFWHULVWLFDBLHVLUHB026)(7?LHVLUHBPRVIHWFLU
Figura 4.11: Caracteristica de ieşire pentru tranzitorul MOSFET.
2. Impuneţi variaţii corespunzătoare ale sursei VGS şi ale tensiunii VDS astfel ı̂ncât să
obţineţi caracteristicile din Fig. 4.10.
3. Impuneţi variaţii corespunzătoare ale sursei VDS şi ale tensiunii VGS astfel ı̂ncât să
obţineţi caracteristicile din Fig. 4.11.
4. Folosind rezultatele simulării, extrageţi schema echivalentă de semnal mic a tranzis-

torului şi parametrii ei, dar şi o schemă echivalentă, liniarizată, de semnal mare şi
parametrii ei. Consideraţi ca tranzistorul funcţionează ı̂n zona de saturaţie.
4.8 Problema DC2.7: ”AO ı̂n montaj inversor”

Amplificatorul operational (AO) este un element de circuit multipolar
(http://en.wikipedia.org/wiki/Operational amplifier), a cărui funcţionare este similară cu
cea a unei surse de tensiune comandată ı̂n tensiune (Fig. 4.12-b). Tensiunea de comandă
se aplică ı̂ntre intrările neinversoare (+) şi inversoare (-) ale AO (Fig. 4.12-a).
AO are următoarele caracteristici esenţiale:
• factor de transfer ı̂n tensiune mare (A = 105 ÷ 108, ideal A → ∞);
• rezistenţă mare de intrare (Ri ≥ 109 Ω, ideal Ri → ∞);
• rezistenţă mică de ieşire (Re ≤ 100Ω, ideal Re = 0).

4.8. PROBLEMA DC2.7: ”AO ÎN MONTAJ INVERSOR” 113
9FF
5H
9L 5L
9L $ 9L 9R
9 9
9FF
9
9R 9

D E

Figura 4.12: (a) Amplificatorul operaţional. (a) simbol; (b) schema echivalentă a AO
ideal.
Tipic, AO se alimentează dintr-un sistem de tensiuni simetrice faţă de borna neutră

(0): Vcc+ , respectiv Vcc− . Tensiunea de ieşire Vo este limitată la valorile tensiunilor de
alimentare. Între aceste limite, Vo variază liniar după ecuaţia de funcţionare a sursei de
tensiune comandată liniar ı̂n tensiune:
Vcc− ≤ AVi ≤ Vcc+ . (4.6)
Funcţionarea AO pe porţiunea liniară se poate controla prin conectarea unor circuite de

reacţie ı̂ntre ieşire şi intrarea inversoare (reacţie negativă). În aceste cazuri amplificarea
circuitului obţinut nu este influenţată de amplificarea ı̂n buclă deschisă A ci numai de
componentele circuitului de reacţie.
Din relaţia (4.6) rezultă că AO este un element neliniar, la care tensiunea de ieşire
depinde neliniar (cu saturaţie) de tensiunea de intrare. Dar, pentru valori suficient de
mici ale tensiunii de intrare se poate folosi modelul liniar: Vo = AVi (sursă de tensiune
comandată liniar ı̂n tensiune), ı̂n care, ı̂n plus, se neglijează conductanţa de intrare şi
rezistenţa de ieşire. Acest lucru se poate face ı̂n toate circuitele cu reacţie negativă, de
semnal mic, la care tensiunile nu depăşesc ı̂n modul valoarea Vcc , dar nu şi ı̂n circuitele
fără reacţie, sau ı̂n circuitele cu reacţie pozitivă. La acestea trebuie adoptat un model
neliniar pentru amplificatorul operaţional. Pentru detalii, vă recomandăm să consulăţi
http://www.stanford.edu/class/ee122/Handouts/2-Op-Amp Concepts.pdf.
1. Efectuaţi o simulare de tip ”funcţie de transfer” pentru montajul inversor al AO,

din Fig. 4.13 utilizând modelul cu sursă de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune.
Scopul acestei probleme este de a studia influenţa diferiţilor parametri (rezistenţa
de intrare, ieşire şi amplificarea ı̂n buclă deschisă a AO) asupra performanţelor
acestui amplificator precum şi importanţa modelării exacte a AO. Arătaţi că pentru
A = 105 se obţine V (3)/V i = −9, 999. Ce se ı̂ntâmplă dacă utilizaţi A = 106?

Dar dacă utilizaţi A = 104? Explicaţi rezultatele obţinute. Ce influenţă au asupra
amplificării ceilalţi parametri ai AO?
2. Care este rezistenţa de intrare a etajului inversor? Comentaţi (observaţi că intensi-
tatea curentului de intrare ı̂n AO este practic nulă, ceea ce implică V (Ri ) = 0);
3. Efectuaţi o simulare variind parametric rezistenţa R2 ı̂ntre 1kΩ şi 100kΩ şi puneţi
ı̂n evidenţă grafic dependenţa:
R2
V0 = −Vi . (4.7)
R1
5
5
N
5 5 N

N

9 N 9
9L 8 9L 5L (
*
9 9 9 9

D E
Figura 4.13: AO inversor (a) schema de principiu; (b) schema echivalentă cu sursă co-
mandată.
AO inversor parametrizat
AO inversor
.param valR2 3
Vi 1 0 1V
Vi 1 0 1V
R1 1 2 1k
R1 1 2 1k
Ri 2 0 1G
Ri 2 0 1G
R2 3 2 10k
R2 3 2 {valR2}
E1 3 0 0 2 1e6
E1 3 0 0 2 1e5
.op
.dc param valR2 1k 100k 1k
.tf V(3) Vi
.probe
.end
.end
Figura 4.14: Netlist-uri pentru simulare AO inversor (a) schema de principiu; (b) schema
pentru trasarea caracteristicii de amplificare.
4.9. PROBLEMA DC2.8: ”AO ÎN MONTAJ NEINVERSOR” 115
4.9 Problema DC2.8: ”AO ı̂n montaj neinversor”

Efectuaţi o simulare de tip ”funcţie de transfer” pentru AO neinversor din Fig. 4.15
utilizând modelul cu sursă de tensiune comandată ı̂n tensiune. Arătaţi că pentru A = 105
se obţine V (3)/V i = 11;

(
8 5L

*
5

9L 9 5
9L 9
N
5 N
9 9 5
N
9 N 9
D E
Figura 4.15: AO neinversor (a) schema de principiu; (b) schema echivalentă cu sursă
comandată.
1. Care este rezistenţa de intrare a etajului neinversor? Comentaţi şi comparaţi cu

etajul inversor.
2. Efectuaţi o simulare variind parametric rezistenţa R2 ı̂ntre 1kΩ şi 100kΩ şi puneţi
ı̂n evidenţă grafic dependenţa:

R2
V0 = Vi +1 . (4.8)
R1
4.10 Problema DC2.9: ”Amplificator cu mai multe

etaje realizat cu AO. Definirea unui subcircuit
in SPICE.”
De multe ori este necesară ı̂nlănţuirea mai multor etaje de amplificare realizate cu AO.
Cuplarea acestor etaje se face fără probleme majore ţinând cont că impedanţa de intrare
a unui etaj este mare, iar cea de ieşire este apropiată de zero. Amplificatorul realizat
astfel are o amplificare, egală cu produsul amplificărilor tuturor etajelor ı̂nlănţuite. În
plus, pe parcursul lanţului, se pot mixa ı̂n proporţie controlată cu semnalul principal şi
alte semnale ı̂n scopul extragerii din, sau adăugirii la semnalul principal a unei anumite
informaţii.
Pentru simularea unui circuit care presupune interconectarea mai multor grupări iden-
tice de sub-circuite, Spice permite descrierea acestor grupări separat şi utilizarea lor sub
un nume unic. Aceste grupări poartă denumirea de subcircuite, şi sunt identificate prin
caracterul cheie X. Fiecare subcircuit poate fi conectat la circuitul extern printr-un set de
terminale. Totodată se pot transfera către subcircuit diverşi parametri, fapt ce permite
utilizarea aceleaşi configuraţii topologice cu diverse valori ale componentelor.
1. În schema din Fig. 4.16 este reprezentat un circuit obţinut prin cascadarea ampli-
ficatoarelor descrise la Problema DC2.8 şi Problema DC2.7. În netlist-ul asociat,
declaraţi schema echvalentă a AO ideal folosită mai sus, ca un subcircuit (.SUB-
CKT).
2. Simulaţi şi determinaţi amplificarea totală a circuitului (A = 110). Arătaţi că

A = A1 A2 unde A1 şi A2 reprezintă respectiv amplificările celor două etaje. Arătaţi
că impedanţa de intrare a amplificatorului este de ordinul 1013 ;
3. Ce efect ar avea dacă s-ar inversa ordinea de conectare: la intrare s-ar conecta etajul
inversor, iar ieşirea s-ar face prin etajul neinversor?
AO inversor in cascada
Vi 1 0 10mV
R1 2 0 1k
R2 3 2 10k
5
R3 3 4 1K
; N R4 6 4 10k
5 ;
9 Xamp1 1 2 3 AO
N
5
9L Xamp2 0 4 6 AO
P9 5 N .op
N .tf V(6) Vi
9
9 .SUBCKT AO INP INM Out PARAMS: Ri=1G
Rin INP INM {Ri}
Eo Out 0 INP INM 1E6
.ENDS AO
.end
Figura 4.16: Etaje de amplificare cu AO, cascadate.

4.11. PROBLEMA DC2.10: ”CONVERTOR DIGITAL/ANALOG PE 3 BIŢI” 117
4.11 Problema DC2.10: ”Convertor digital/analog

pe 3 biţi”
Convertorul digital-analogic reprezintă un circuit care generează la ieşirea sa o tensiune
proportională cu un număr codificat binar, prezent ı̂n acel moment la intrările converto-
rului. Fineţea (precizia) de conversie este dependentă de numărul de biţi (intrări digitale)
utilizaţi pentru generarea semnalului de ieşire.
În Fig. 4.17 este reprezentată schema unui convertor digital analogic pe 3 biţi realizat
pe baza unui sumator inversor cu AO. Numărul de intrare este preluat de o reţea rezistivă
ponderată, calculată astfel ı̂ncât cele 8 numere ce pot fi reprezentate pe 3 biţi să ı̂mpartă
ı̂ntr-o reţea uniformă intervalul [0, 1]. Tensiunile de intrare pot avea două nivele V L,
respectiv V H, corespunzătoare stărilor logice ”0” (”LOW”), respectiv ”1” (”HIGH”).
Ţinând cont că AO este presupus ideal (Ii = 0), din scrierea teoremei I a lui Kirchhoff ı̂n
nodul (2) rezultă:
R R R
Ve = V0 + V1 + V2 . (4.9)
R0 R1 R2
Intrarea cu bitul cel mai puţin semnificativ este 0. Considerăm că V L = 0. Jumătatea
intervalului de 8 numere, corespunzătoare tensiunii Ve /2 se obţine pentru V0 = 0, V1 =
0, V2 = V H, de unde rezultă că R/R2 = 1/2. Tensiunea Ve /4 se obţine pentru V0 =
0, V1 = V H, V2 = 0, deci R/R1 = 1/4. Similar, R/R0 = 1/8.
1. Determinaţi cele 8 nivele de tensiune pe care la poate avea Ve pentru convertorul

din Fig. 4.17, pentru V H = 12V. Indicaţie: pasul de reprezentare a V (3) este dat
de bit-ul cel mai puţin semnificativ V0 → ∆V (3) = R4 /R0 VH = 1, 5V);
2. Efectuaţi o baleiere de tip .dc folosind pentru sursele V0 şi V1 (primii doi biţi) câte
o directivă LIST:
.dc V0 LIST 0 12V V1 LIST 0 12V
3. Întrucât .dc nu permite decât varierea a maxim 2 surse, pentru bit-ul al treilea
(V 2) - cel mai semnificativ - utilizaţi instrucţiunea .STEP:
.STEP V3 LIST 0 12V
4. Utilizaţi .PRINT DC pentru afişarea evoluţiei sursei V 1(V (5)), respectiv a tensiunii
de ieşire V (3);
AO convertor D/A pe 3 biti

V0 4 0 5V
V1 5 0 0V
V2 6 0 0V
R0 4 2 8k
5 N 5 R1 5 2 4k
5 N N R2 6 2 2k
5 N 8 R 3 2 1k
Xamp 0 2 3 AO
9 9 9
.dc V0 LIST 0 12 V1 LIST 0 12
9H
.step v2 list 0 12
9
.print dc v(v1) v(3)
.SUBCKT AO INP INM Out PARAMS:Ri=1G
Rin INP INM {Ri}
Eo Out 0 INP INM 1E6
.ENDS AO
.end

Figura 4.17: Convertor digital analogic pe 3 biţi.
**** CURRENT STEP V2 = 0

V0 V(5) V(3)
0.000E+00 0.000E+000.000E+00
1.200E+01 0.000E+00 -1.500E+00
0.000E+00 1.200E+01 -3.000E+00
1.200E+01 1.200E+01 -4.500E+00
**** CURRENT STEP V2 = 12
V0 V(5) V(3)
0.000E+00 0.000E+00 -6.000E+00
1.200E+01 0.000E+00 -7.500E+00
0.000E+00 1.200E+01 -9.000E+00
1.200E+01 1.200E+01 -1.050E+01
5. Ce element de circuit ar putea ı̂nlocui setul de surse V 0 ÷ V 2, astfel incât să putem
trasa automat (cu .probe) variaţia tensiunii de ieşire Ve ?.
6. Proiectaţi un convertor asemănător, dar pe 4 biţi.

Capitolul 5
Circuite resistive neliniare.

Caracteristici de transfer. Punct
static de funcţionare.

Problemele din această lucrare ilustrează aspecte importante legate de modelarea şi si-
mularea circuitelor electrice ı̂n curent continuu, ı̂n care se găsesc elemente neliniare.
Cel mai simplu exemplu ı̂l reprezintă extragerea caracteristicilor neliniare, ilustrat
atât pentru elemente dipolare ca dioda semiconductoare şi dioda Zenner, dar şi pentru
elemente multipolare cum sunt tranzistoarelor bipolare şi tranzistoarele cu efect de câmp
(MOSFET). Liniarizarea acestor elemente şi schemele lor echivalente cu surse comandate
au fost exemplificate ı̂n capitolul precedent. Un alt exemplu se referă la modelele neliniare
ale amplificatoarelor operaţionale (AO) şi folosirea lor ı̂n analiza circuitelor cu reacţie
pozitivă. Domeniul de valabilitate al modelelor liniarizate pentru circuite neliniare este un
alt aspect studiat, cu aplicaţie la determinarea domeniul de liniaritate al unui amplificator
(cu tranzistor şi cu AO), respectiv la determinarea distorsiunilor. O altă aplicaţie propusă
pentru studiu, prin excelenţa neliniară şi fundamentală pentru electronica actuală, se
referă la porţile logice (circuite digitale).
Pentru a parcurge cu succes această lucrare şi a realiza un referat de calitate bună,
este util să vă reamintiţi şi să vă documentaţi ı̂n prealabil asupra următoarelor aspecte:
• elemente rezistive neliniare (rezistoare neliniare, diode, tranzistoare)
• surse comandate
Instrucţiunile Spice pe care le veţi exersa ı̂n această lucrare sunt:
119
120 CAPITOLUL 5. CARACTERISTICI DE TRANSFER. PSF.
• .op - punct static de fucţionare;
• .param - parametrizarea valorilor elementelor de circuit;
• .model - crearea unui model cu anumiţi parametri;
• .tf - calculul funcţiei de transfer;
• .dc - simulare ı̂n curent continuu.
5.2 Problema DC3.1: ”Caracteristica diodei semi-

conductoare”
Dioda este un dispozitiv electronic neliniar, dipolar, care permite trecerea curentului doar
ı̂ntr-un singur sens. Este un dispozitiv neliniar controlat ı̂n tensiune, care permite trecerea
curentului atunci când se aplică o tensiune ı̂ntr-un anumit sens (se spune că dioda este
polarizată direct) şi nu permite trecerea curentului atunci când tensiunea ı̂şi schimbă
sensul (dioda este polarizată invers).
Dioda semiconductoare este un element definit ı̂n SPICE, identificatorul său ı̂ncepând
cu litera D. Ea este reprezentată intern printr-un model exponenţial, ı̂n care intervin mai
mulţi parametri ce pot fi aleşi de utilizator, prin comanda .model:
D[numedioda] [anod] [catod] [numemodel]

.model ([numemodel] D [parmtr1=x] [parmtr2=y] . . .)
Semnificaţia parametrilor modelului este descrisă ı̂n documentaţia Spice, sau pe net, de
exemplu la http://www.allaboutcircuits.com/vol 3/chpt 3/14.html.
Cel mai simplu model este cel ı̂n care parametrii diodei au valorile implicite:
D[numedioda] [anod] [catod] DiodaStandard

.model DiodaStandard D
Pentru a determina caracteristica curent-tensiune a diodei semiconductoare, aşa cum

este modelată ea intern ı̂n Spice puteţi folosi circuitul din Fig. 5.1. Un alt fel de a
modela dioda semiconductoare este cu ajutorul unei surse de curent comandată neliniar
de tensiunea de la terminalele ei. Descrierea funcţiei neliniare de comandă se poate face
tabelar, prin instrucţiuni de forma:
G1 2 0 table {V(2,0)} (-.5V, 0) (.6, 0) (7.42E-01, 4.24E-02)

5.2. PROBLEMA DC3.1: ”CARACTERISTICA DIODEI SEMICONDUCTOARE”121
9 ,
9 ,
*
-
8 ' - 5 8
9 9
Figura 5.1: Circuit pentru determinarea Figura 5.2: Compararea modelului

caracteristicii diodei semiconductoare. exponenţial cu cel liniar pe porţiuni.
În acest caz caracteristica este aproximată cu o funcţie liniară pe porţiuni, definită de

punctele de frângere tabelate. Folosind circuitul din Fig. 5.2, se pot compara caracteris-
ticile celor două modele de diodă.
1. Scrieţi netlist-ul circuitului din Fig. 5.1 folosind pentru diodă modelul Spice implicit.
2. Simulaţi circuitul din Fig. 5.1, impunând o variaţie a curentului sursei de alimentare
ı̂ntre 0 şi 100 mA.
3. Vizualizaţi caracteristica diodei.
4. Refaceţi simulările pentru valorile de 50 mA şi 100 mA ale sursei. Pentru a nu

simula circuitul de două ori puteţi folosi comanda LIST.
.dc I1 LIST 50mA 100mA
5. Folosind rezultatele obţinute la simularea anterioară aflaţi punctul de intersecţie al

dreptei dată de cele 2 puncte cu axa tensiunilor.
6. Realizaţi un model al diodei de tip sursă de curent comandată de tensiunea la

bornele sale, caracteristica de comandă fiind dată tabelar prin perechile de valori
stabilite la punctul anterior. Se va lua unul din punctele simulării anterioare şi
valoarea extrapolată, găsită prin calcul.
7. Determinaţi punctul static de funcţionare, conectând dioda la o sursă reală de curent

având curentul electromotor de 60 mA şi rezistenţa internă de 1 kΩ. Determinaţi
eroarea punctului static de funcţionare determinat prin folosirea modelului implicit
şi folosirea modelului liniar pe porţiuni.
5.3 Problema DC3.2: ”Circuit de redresare cu diode

semiconductoare”
Fig. 5.3 prezintă un circuit care conţine o punte redresoare cu patru diode. Sursa ideală
de tensiune E1 se va alege cu o tensiune variabilă de la -10 V la 10 V, iar rezistorul de
sarcină R6 are valoarea de 100 Ω.
' '
(
' ' 5
Figura 5.3: Circuit de redresare cu diode.
1. Scrieţi netlist-ul Spice pentru acest circuit, folosind pentru diodă modelul Spice
predefinit D.
2. Trasaţi caracteristica de transfer a acestui circuit, reprezentând grafic modul ı̂n care
depinde tensiune de ieşire (care cade pe rezistenţa de sarcină R6) de tensiunea de
intrare (la bornele sursei de alimentare).
3. Comentaţi rezultatele obţinute. Ce se ı̂ntâmplă la valori mici ale tensiunii de intrare

(sub 1 V)?
5.4 Problema DC3.3: ”Caracteristica diodei Zener”

Când diodele normale ating punctul de străpungere, acest fapt duce la distrugerea aces-
tora. Totuşi, se pot construi diode speciale ce pot suporta tensiunea de străpungere fără
a se distruge complet. Acest tip de diodă poartă numele de diodă Zener. La polarizare
directă, dioda Zener se comportă ca o diodă semiconductoare, având tensiunea de deschi-
dere de aproximativ 0.7 V. La polarizare inversă dioda blochează trecerea curentului până
la o anumită tensiune, numită tensiune de străpungere Vs (BV - breaking voltage ı̂n limba
engleză) sau tensiune Zener. Deoarece ı̂n zona de Zener (de străpungere), tensiunea este
5.5. PROBLEMA DC3.4: ”CIRCUIT STABILIZATOR DE TENSIUNE CU DIODĂ ZENER”123
practic constantă, indiferent de curentul ce trece prin diodă, dioda Zener se mai numeşte
şi diodă stabilizatoare de tensiune.
Fig. 5.4 reprezintă un circuit cu o diodă Zener DZ, conectată ı̂ntre bornele A şi B.
Valorile parametrilor elementelor de circuit sunt: E1 = 20V, R1 = 4Ω, parametrul de
modelare al diodei Zener fiind tensiunea de străpungere Vs = 6V.
$
9 , Circuit cu dioda Zener

5 V1 1 0 20
R1 1 2 4
8 ']
9 D1 2 0 DZ6V
( .model DZ6V D(BV = 6V,IBV=5mA)
.end
Figura 5.4: Circuit cu diodă Zener..
1. Variaţi tensiunea de intrare E1 şi trasaţi caracteristica I(U) a diodei Zener.
2. Descrieţi dioda ca o sursă ideală de curent comandată de tensiunea de la bornele

sale, caracteristica de comandă fiind dată tabelar prin perechi de valori stabilite ı̂n
acelaşi mod ca la Problema DC3.1. Refaceţi simulările.
3. Comentaţi rezultatele obţinute.
5.5 Problema DC3.4: ”Circuit stabilizator de ten-

siune cu diodă Zener”
Diodele Zener sunt proiectate să funcţioneze polarizate invers. Tensiunea Us la care
aceste diode ı̂ncep să stabilizeze este numită tensiune Zener (de strapungere, stabilizare
sau de prag). Stabilizarea apare numai ı̂n condiţiile ı̂n care dioda este polarizată invers
şi tensiunea la bornele ei, marcată de la anod la catod, este U < −Us . În aceste condiţii,
tensiunea la bornele diodei rămâne practic constantă. În Fig. 5.5 este prezentat un circuit
stabilizator de tensiune cu diodă Zener DZ2. Valorile parametrilor sunt E1 = 20V, R1 =
10Ω, R3 = 10Ω.
1. Scrieţi netlist-ul Spice al circuitului folosind pentru diodă modelul Spice predefinit
DZ10V şi considerând nodul B ca nod de referinţă.
5
'] 5
(
Figura 5.5: Circuit stabilizator cu diodă Zener.
2. Variaţi valoarea rezistenţei de sarcinăı̂ntre limitele −10Ω ÷ 10Ω şi trasaţi caracte-

ristica de ieşire U(I3 ) a circuitului.
5.6 Problema DC3.5: ”Circuit stabilizator de ten-

siune cu diodă Zener şi tranzistor”
Circuitul anterior solicită excesiv dioda Zener (pe care se disipă o putere prea mare),
pentru valori mari ale tensiunii de intrare. Pentru a elimina acest neajuns se foloseşte
circuitul din Fig. 5.6, ı̂n care Q4 este un tranzistor de putere. Tranzistorul preia variaţiile
tensiunii de intrare menţinând tensiunea de ieşire la o valoare constantă, impusă de dioda
Zener. Deoarece tensiune bază-emitor (B-E) a tranzistorului este practic constantă (cca
0.6 V), Q4 acţionează ca un repetor, generând la ieşire tensiunea de pe dioda Zener, la
care se adaugă tensiunea pe jonctiune B-E a tranzistorului.
Se consideră circuitul din Fig. 5.6, unde:
• Q4 este elementul regulator serie (preia variaţiile tensiunii de intrare şi cele ce apar
din cauza variaţiei sarcinii)
• DZ3 este elementul de referinţă (asigură o tensiune de referinţă constantă)
• E1 este tensiunea de alimentare a circuitului de 10 V
• R1 este rezistenţa internă a sursei de 10 Ω
• R2 este rezistenţa de polarizare a diodei Zener de 100 Ω

5.7. PROBLEMA DC3.6: ”CIRCUIT STABILIZATOR CU DZ ŞI TB, DARLINGTON”125
• R5 este rezistenţa de sarcină cu valoarea de 1 kΩ
Faţă de un stabilizator simplu cu diodă Zener, stabilizatorul cu tranzistor are avantajul

că permite o variaţie a curentului de sarcină de β ori mai mare decât variaţia de curent
maxim admisibilă prin dioda Zener, unde β este câştigul ı̂n curent al tranzistorului.
4
5 5
5
( ']
Figura 5.6: Circuit stabilizator de tensiune cu diodă Zener şi tranzistor bipolar.
1. Scrieţi netlist-ul Spice folosind pentru diodă modelul Spice predefinit DZ10V, iar
pentru tranzistorul bipolar modelul NPN.
2. Simulaţi circuitul, variind tensiunea de intrare ı̂n plaja 0 ÷ 100V. Trasaţi carac-
teristica de transfer, adică dependenţa tensiunii de ieşire (la bornele rezistenţei de
sarcină R5) ı̂n funcţie de tensiunea de intrare (la bornele E1).
3. Pentru o valoare constantă de 10 V a tensiunii de intrare a circuitului, variaţi sarcina

ı̂n plaja 100Ω ÷ 2kΩ. Trasaţi caracteristica de ieşire, adică dependenţa tensiunii de
la bornele rezistenţei de sarcină R5, ı̂n funcţie de curentul prin ea.
5.7 Problema DC3.6: ”Circuit stabilizator cu diodă

Zener şi BJT conectate ı̂n configuraţie Darlin-
gton”
Tranzistoarele de putere nu au un factor de amplificare ı̂n curent prea mare, şi din acest
motiv, pentru a obţine un stabilizator de tensiune performant se folosesc două tranzistoare
unul cu β mare şi altul de putere, conectate ı̂n conexiune Darlington, ca ı̂n Fig. 5.7, unde:
• Q4 şi Q5 sunt elementele regulatosre. Tranzistorul Q5 este de putere medie sau mare
(de tip BD sau 2N3055) iar tranzistorul Q4 este de mică putere de tip BC. Pentru
curenţi mari Q5 este de tipul 2N3055 şi Q4 de tipul BD;
• DZ3 este elementul de referinţă (dioda Zener, care asigură o tensiune de referinţă
constantă);
• E1 este tensiunea de alimentare a circuitului de 10 V;
• R1 este rezistenţa internă a sursei de 10 Ω;
• R2 este rezistenţa de polarizare a diodei Zener de 100 Ω;
• R6 este rezistenţa de sarcină cu valoarea de 1 kΩ.
Stabilizatorul cu element serie ı̂n configuraţie Darlington permite o variaţie a curentului

de sarcină de β = βQ4 βQ5 ori.
4
4
5 5
5
( ']
Figura 5.7: Circuit stabilizator de tensiune cu element de reglare serie - Darlington.
1. Scrieţi netlist-ul Spice pentru circuitului din Fig. 5.7, folosind pentru diodă modelul
Spice predefinit DZ10V şi pentru tranzistoarele bipolar modelul NPN.
2. Simulaţi circuitul pentru o valoare constantă de 10 V a tensiunii de alimentarea a

circuitului şi trasaţi caracteristica de ieşire, adică dependenţa tensiunii la bornele
rezistorului de sarcină R6, ı̂n funcţie de curentul prin această rezistenţă, pentru o
plajă de variaţie a sarcinii ı̂n intervalul 2kΩ ÷ 1GΩ.

5.8. PROBLEMA DC3.7: ”CIRCUIT STABILIZATOR DZ ŞI TB, PARALEL” 127
5.8 Problema DC3.7: ”Circuit stabilizator cu diodă

Zener şi BJT conectate ı̂n paralel”
Dezavantajul principal al circuitelor anterioare este că tranzistorul de putere se distruge
atunci când apare un scurtcircuit la intrare. Pentru a elimina acest dezavantaj, se fo-
loseşte circuitul stabilizator de tensiune din Fig. 5.8, ı̂n care elementul de control adică
tranzistorul, este conectat ı̂n paralel cu sarcina, preluând din curentul de sarcină acea
parte care este necesară pentru a menţine la ieşire o tensiune stabilizată. Circuitul este
compus din:
• E1 este tensiunea de alimentare a circuitului de 10 V;
• R1 numită şi rezistenţă de balast R1 = 2kΩ, preia variaţiile de tensiune, limitând

curentul prin tranzistor şi astfel protejându-l ı̂n cazul apariţiei unui curent de scurt-
circuit sau suprasarcină;
• R3 este rezistenţa de polarizare a diodei Zener de R3 = 100Ω;
• Q4 este elementul regulator paralel;
• DZ3 este elementul de referinţă;
• R5 este rezistenţa de sarcină cu valoarea de R5 = 1kΩ.
Faţă de stabilizatorul serie, acest stabilizator are un randament mai scăzut datorită con-
sumului rezistenţei de balast şi a tranzistorului. Avantajul acestei scheme constă ı̂n faptul
că elementul de control nu se distruge la apariţia unui scurtcircuit sau a unei suprasarcini,
fiind utilizat mai ales când curentul de sarcină prezintă variaţii rapide.
5 ']
4 5
( 5
Figura 5.8: Circuit stabilizator de tensiune cu elementul de reglare ı̂n paralel cu sarcina.
1. Scrieţi netlist-ul Spice pentru circuitului din Fig. 5.8, folosind pentru diodă modelul
Spice predefinit DZ10V şi pentru tranzistoarele bipolar modelul NPN.
2. Simulaţi circuitul variind tensiunea de intrare ı̂n plaja 0 ÷ 100V. Trasaţi caracteris-
tica tensiunii de la bornele rezistorului R5.
4. Comparaţi caracteristiciile de ieşire ale celor trei tipuri constructive de stabilizatoare

de tensiune. Comparaţi valorile la care se stabilizează ieşirea.
5.9 Problema DC3.8: ”Funcţionarea MOSFET ca poartă

logică”
Pentru regimul de semnal mare (funcţionare saturat blocat), tranzistorul MOSFET poate
fi asimilat unui ı̂ntrerupător (switch) comandat de tensiunea Vgs astfel:
pentru Vgs < Vp , switch deschis adică iD = 0,

(5.1)
pentru Vgs > Vp , switch ı̂nchis adică Vds = 0,
unde Vp reprezintă o tensiune de prag (care este o caracteristică de catalog).
1. Realizaţi o schemă pentru trasarea caracteristicii (5.1). Folosiţi pentru tranzistor

modelul standard MOSFET;
2. Impuneţi varierea sursei Vgs ı̂n plaja 0 ÷ 5V;
3. Modelaţi tranzistorul MOSFET cu un switch controlat ı̂n tensiune Vgs ;
4. Netlist-ul din Fig. 5.9 reprezintă o poartă logică inversoare (NOT). Cum trebuie
grupate două astfel de porţi pentru a obţine un circuit (poartă logică) ŞI-NEGAT
(NAND) cu două intrări? Dar pentru a obţine un circuit (poartă) SAU-NEGAT (NOR)?
5.9. PROBLEMA DC3.8: ”FUNCŢIONAREA MOSFET CA POARTĂ LOGICĂ” 129
9G 9
9
,HVLUHLQYHUVRUGLQPRGHO6:,7&+
9
* Poarta NOT MOSFET

9
VGS G 0 2
9
VDD 1 0 12V
9 RD 1 D 1000k
9
RS1 1 3 10k
S1 3 0 G 0 releu
9
M1 D G 0 0 MOSFET
,HVLUHLQYHUVRUGLQPRGHO026)(7
9
.model releu VSWITCH
9
.model MOSFET NMOS
.dc VGS 0 5 .1
9
.probe
9
.end
9
9
9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9
'?*DEULHOD?/76SLFH?LQGUXPDUBDXWRPDWLFD?/?ILJFLU
Figura 5.9: Caracteristica de ieşire a porţii logice NOT simulată cu modelul NMOS, respectiv
modelul VSWITCH şi netlist-ul folosit pentru trasarea caracteristicilor.
Capitolul 6
Analiza ı̂n domeniul frecvenţei

În această lucrare se prezintă modul ı̂n care se pot analiza ı̂n domeniul frecvenţei circuitele
electrice liniare. Faţă de elementele de circuit ı̂ntâlnite ı̂n capitolele anterioare, acum apar
ı̂n plus bobine (inclusiv cuplate) şi condensatoare, iar excitaţiile circuitului sunt mărimi
care variază sinusoidal in timp, cu aceeaşi frecvenţă. Analiza ı̂n frecvenţă mai este numită
şi analiza de curent alternativ1 (alternating current - a.c.). Despre un circuit ı̂n c.a. se
spune că este ı̂n regim sinusoidal sau armonic.
Analiza ı̂n frecvenţă se realizează prin reprezentarea mărimilor ı̂n complex. Acesta este
motivul pentru care primele aplicaţii propuse au ca scop ı̂nţelegerea şi utilizarea corectă
a noţiunilor de: valoare instantanee, valoare maximă, valoare efectivă, fază, fază iniţială,
putere activă, reactivă, aparentă, precum şi ı̂nţelegerea fenomenelor de rezonanţă şi de
transfer maxim de putere, specifice acestui regim. Numai circuitele electrice liniare pot
funcţiona ı̂n regim sinusoidal.
Filtrele sunt exemple de circuite practice care necesită o astfel de analiză, care fur-
nizează modul ı̂n care depind una sau mai multe mărimi (care pot fi semnale de ieşire
sau parametri/matrice de transfer), de frecvenţa de operare. Astfel de dependenţe se
numesc caracteristici de frecvenţă. Exemplele propuse studiului ilustrează modul ı̂n care
pot fi obţinute astfel de caracteristici (inclusiv diagramele Bode) ı̂n cazul filtrelor pasive
şi active.
Chiar şi pentru circuitele care conţin componente reale neliniare (diode, tranzistoare),
poate fi utilă o analiză ı̂n frecvenţă, ea fiind aplicată pentru modele liniare (mai exact li-
niarizate), de mici variaţii, ale acestor componente, despre care s-a discutat şi ı̂n capitolul
2. Unele circuite practice conţin atât surse de c.c, cât şi surse de c.a., primele plasând
1
Numele este abuziv, o mărime alternativă fiind o mărime periodică având media pe o perioadă nulă.
131
132 CAPITOLUL 6. ANALIZA ÎN DOMENIUL FRECVENŢEI
punctul static de funcţionare al componentelor neliniare ı̂ntr-o anumită zonă pe caracte-

ristica neliniară (aşa cum a fost ilustrat ı̂n capitolul 3, unde tranzistorul este polarizat ı̂n
mod convenabil, pentru ca punctul său static de funcţionare (PSF) să se afle ı̂n regiunea
activă normală (RAN)).
Aplicaţiile finale ilustrează simularea circuitelor trifazate şi a circuitelor ce conţin linii
de transmisie, reţele frecvent ı̂ntâlnite ı̂n practica inginerească.
Pentru a realiza un referat de calitate bună este util să vă reamintiţi şi să vă documentaţi
ı̂n prealabil asupra următoarelor aspecte:
• mărimi sinusoidale; reprezentarea ı̂n complex;
• impedanţa complexă a elementelor ideale de circuit;
• puteri ı̂n curent alternativ;
• filtre pasive şi active;
• amplificatoare operaţionale;
• circuite trifazate;
• linii de transmisie.
6.2 Problema AC.1: ”Mărimi ı̂n curent alternativ”

Se consideră circuitul din Fig. 6.1 unde: R1 = 10 Ω, L1 = 0.1/π H, C1 = 1/π mF, f =
√
50 Hz şi is (t) = 2 sin(ωt).
Figura 6.1: Circuit RLC.
1. Simulaţi circuitul şi determinaţi valorile efective şi fazele iniţiale ale curenţilor şi
tensiunilor la bornele tuturor elementelor dipolare de circuit. Completaţi Tab. 6.1
cu rezultatele obţinute.
6.3. PROBLEMA AC.2: ”REZONANŢA” 133
Tabelul 6.1: Mărimi ı̂n c.a.
Tensiune Curent Defazaj Puteri

U[V ] ϕu [o ] I[A] ϕi [o ] ϕ = ϕ u − ϕ i [o ] P [W] Q[VAr] S[VA]
R
L
C
is
2. Pentru fiecare element de circuit calculaţi defazajul dintre tensiune si curent şi
introduceţi rezultatele ı̂n Tab. 6.1.
3. Pentru fiecare element de circuit calculaţi puterea activa P , puterea reactiva Q şi
puterea aparentă S.
Atenţie!
• Dacă lucraţi cu valorile efective, atunci P = UI cos(ϕ), Q = UI sin(ϕ), S = UI.
• Dacă lucraţi cu valorile maxime, atunci P = (Um Im /2) cos(ϕ), Q = (Um Im /2) sin(ϕ),
S = Um Im /2.
Sugestii.
• Vă recomandăm să lucraţi cu valori efective (pentru detalii vedeţi anexa B.9).
• Puteţi descrie parametrii acestui circuit astfel:
.PARAM PI=3.14159
.PARAM valL={0.1/PI}
.PARAM valC={0.001/PI}
....
L1 n1 n2 {valL}
• Pentru a inspecta rapid valorile tensiunilor ı̂n LTSPICE trebuie să plasaţi ı̂n mod
convenabil nodul de referinţă, iar ı̂n PSPICE trebuie să folosiţi comanda .PRINT
(detalii ı̂n anexa B.15).
6.3 Problema AC.2: ”Rezonanţa”

1. Pentru circuitul din Fig. 6.2 ı̂n care R1 = 10 Ω, L1 = 1 mH, C1 = 1 µF, e(t) =
sin(ωt):
(a) Variaţi capacitatea de la 0.1 µF la 5 µF . Pentru detalii despre modul ı̂n care
puteţi parametriza elementele pasive vedeţi anexa B.14).
(b) Reprezentaţi grafic ı̂n funcţie de această mărime modul ı̂n care variază puterea
(activa) consumată de rezistenţă si puterea (reactivă) consumată de grupul
LC.
(c) Identificaţi valoarea capacităţii pentru care puterile au valori extreme (maxime
sau minime).
(d) Impunând condensatorului valoarea determinată la punctul precedent (C =
1 µF), variaţi frecvenţa ı̂ntre 1 kHz ÷ 10 kHz şi reprezentaţi grafic modul ı̂n
care variază puterea activă şi puterea reactivă ı̂n funcţie de frecvenţă.
2. Repetaţi simulările pentru circuitul din Fig. 6.3.
Observaţii asupra rezonanţei

În practică se folosesc diferite abordări pentru obţinerea rezonanţei, de exemplu:
• În unele radioreceptoare se utilizează un condensator variabil, pentru a le acorda pe

postul dorit.
• În proiectare, atunci când se doreşte ca un circuit să rezoneze la o anumită frecvenţă,
se determină valorile elementelor de circuit cu formule analitice şi aceste valori se
ajustează ulterior prin simulări.
• În simulări şi verificări se variază frecvenţa pentru a se vedea dacă circuitul dat
(sau cel proiectat) se comportă conform aşteptărilor (de exemplu, dacă transferă o
putere maximă).
Figura 6.2: Circuit RLC serie. Figura 6.3: Circuit RLC paralel.
6.4. PROBLEMA AC.3: ”TRANSFORMATORUL” 135
Teoretic, frecvenţele de rezonanţă (naturale de oscilaţie) ale unui circuit (RLC) liniar dat
se definesc ca părţile imaginare ale zerourilor/polilor impedanţelor/admitanţelor operaţionale
ale circuitului, aflate ı̂n strânsă legătură cu valorile proprii ale matricei de stare a circu-
itului respectiv http://en.wikipedia.org/wiki/Electrical resonance. Un alt concept im-
portant referitor la rezonanţă este factorul de calitate Q, care descrie efectul pierderilor
rezistive la rezonanţă (http://en.wikipedia.org/wiki/Q factor).
6.4 Problema AC.3: ”Transformatorul”

Un transformator este un aparat electric care transferă energia electrică dintr-un circuit
(primar) ı̂n altul neconectat galvanic cu primul (secundar). Fenomenul prin care are loc
acest transfer de energie se numeşte inducţie electromagnetică. Un curent electric al-
ternativ care străbate ı̂nfăşurarea primară produce un câmp magnetic variabil ı̂n miezul
magnetic al transformatorului, acesta la rândul lui inducând o tensiune electrică alterna-
tivă ı̂n ı̂nfăşurarea secundară (Fig. 6.4).
Figura 6.4: Realizarea de principiu a unui transformator (figură preluată din

http://ro.wikipedia.org/wiki/Transformator ).
Se consideră un transformator electric monofazat cu modelul din Fig. 6.5, alimentat ı̂n
√
primar de o sursa ideală de tensiune sinusoidală e(t) = 220 2 sin(ωt) şi având o rezistenţă
de sarcină RL = 8Ω conectată in secundar. În acest model, R1 = 0.28Ω şi R2 = 0.48Ω sunt
rezistenţele ı̂nfăşurărilor primară şi, respectiv, secundară, L1 = 0.5003H, L2 = 0.5003H, şi
M = 0.5H sunt inductanţele proprii şi mutuale ale celor două ı̂nfăşurări, iar R3 = 2200Ω
modelează pierderile (prin histerezis şi curenţi turbionari) ı̂n miezul feromagnetic.
Figura 6.5: Schema echivalentă a unui transformator electric monofazat.
Figura 6.6: Schema echivalentă raportată la primar a unui transformator electric mono-
fazat.
1. Calculaţi randamentul transformatorului η = P2 /P1 la frecvenţa de f = 50Hz, unde

P1 este puterea activă debitată de sursa de tensiune, iar P2 este puterea consumată
de rezistenţa de sarcină RL . Analizaţi dependenţa randamentului de curentul se-
cundar, modificând valoarea rezistenţei de sarcină. Pentru ce curent, funcţionează
acest transformator ı̂n mod optim?
2. Justificaţi de ce circuitul din Fig. 6.6, unde R1 = 0.28Ω, L1 = L2 = 0.3mH R2 =

√
0.48Ω, R3 = 1100Ω, L3 = 0.5H, RL = 8Ω, e(t) = 220 2 sin(ωt), este echivalent cu
cel din Fig. 6.5. Simulaţi şi acest circuit şi comparaţi rezultatele.
3. Reprezentaţi grafic randamentele η(f ) pentru ambele cazuri, variind liniar frecvenţa
ı̂n intervalul 1 ÷ 100Hz şi verificaţi dacă aceste curbe coincid.
6.5 Problema AC.4: ”Transfer maxim de putere”

Fie circuitul din Fig. 6.7 ı̂n care Rs = 50 Ω, C1 = 1 µF, L1 = 1 mH, RC = 1 µΩ, L2 = 1 mH,
C2 = 1 µF, RL = 1 ÷ 500 Ω, e(t) = sin(ωt).
6.6. PROBLEMA AC.5: ”FILTRE PASIVE DE ORDINUL 1” 137
Figura 6.7: Transfer de putere: ”wire Figura 6.8: Transfer de putere: ”wireless
electricity”. electricity”.
1. Pentru frecvenţa de 100 kHz variaţi rezistenţa RL ı̂n plaja de valori indicată şi
observaţi pentru ce valoare se obţine la ieşire puterea maximă. Comparaţi rezultatul
obţinut cu cel dat de teorema transferului maxim de putere.
2. Pentru RL = Rs (valoarea rezistenţei de sarcină pentru care se obţine transferul

maxim de putere) să se reprezinte grafic puterea transmisă rezistenţei RL variind
liniar frecvenţa ı̂n plaja 10 Hz ÷ 0.1 MHz.
3. Eliminaţi rezistenta RC (ı̂nlocuind-o cu un mers ı̂n gol) şi reprezentaţi puterea trans-
misă rezistenţei RL (Fig. 6.8), introducând un cuplaj magnetic cu factorul de cuplaj
k = 0.1 ı̂ntre L1 şi L2 . Explicaţi ce se ı̂ntâmplă.
4. Să se reprezinte grafic puterea transmisă rezistentei RL variind liniar frecvenţa de la

10 Hz la 0.1 MHz. Explicaţi legătura dintre rezonanţă şi transferul maxim de putere
ı̂n c.a. referindu-vă la generatorul Thèvenin de la bornele rezistenţei de sarcină.
6.6 Problema AC.5: ”Filtre pasive de ordinul 1”

Orice circuit poate fi privit ca un sistem ı̂n care unele mărimi (tensiuni, curenţi) sunt
considerate mărimi de intrare (excitaţii) şi alte mărimi sunt considerate mărimi de ieşire
(răspunsuri). Vom considera un circuit liniar ı̂n curent alternativ, cu o singură ı̂ntrare
x(t) şi o singură ieşire y(t). Vom lucra cu reprezentarea ı̂n complex a mărimii de intrare
X şi cu reprezentarea ı̂n complex a mărimii de ieşire Y (Fig. 6.9).
În evaluarea comportării acestui sistem este utilă determinarea raportului
Y
H= (6.1)
X
Figura 6.9: Orice circuit sau element de circuit poate fi privit ca un sistem.
numit funcţie de transfer şi care este o funcţie raţională cu coeficienţi reali, ce depinde de
frecvenţa unghiulară ω:
P (ω)
H(ω) = (6.2)
Q(ω)
şi care depinde exclusiv de circuit şi nu de starea sa electrică, deci nici de Y sau de X,
deşi ambele au fost folosite ı̂n definiţia (6.1).
De cele mai multe ori interesează răspunsul circuitului atât la frecvenţe joase, cât şi
la cele ı̂nalte, ceea face dificilă reprezentarea acestei funcţii ı̂ntr-un grafic. Prin urmare,
pentru a putea pune ı̂n evidenţă comportarea circuitului ı̂ntr-o gamă largă de frecvenţe,
se preferă reprezentarea funcţiei de transfer ı̂n scară logaritmică.
Diagramele Bode sunt reprezentările grafice ı̂n scară logaritmică, ale următoarelor
mărimi:
HdB = 20 log10 (|H(ω)|), (6.3)

ϕ(ω) = arg(H(ω)), (6.4)
numite şi caracteristici de frecvenţă ale modulului (amplitudinii) şi argumentului (fazei).
Cunoscând rădăcinile polinomului P (ω) numite zerourile funcţiei de transfer şi rădăcinile
polinomului Q(ω) numite polii funcţiei de transfer, diagramele Bode se pot trasa scriind
expresia funcţiei de transfer ı̂n forma standard:
P (ω) (jω)±1 (1 + jω/z1 )[1 + j2ξ1 ω/ωk + (jω/ωk )2 ] · · ·

H(ω) = =K (6.5)
Q(ω) (1 + jω/p1 )[1 + j2ξ2ω/ωk + (jω/ωn )2 ] · · ·
şi combinând caracteristicile fiecărui termen după cum urmează:
• termenul constant K determină o linie orizontală la valoarea 20 log10 (K) pentru

modul şi de 0o pentru argument (Fig. 6.10).
• zeroul ı̂n origine (jω), determină pentru variaţia cu frecvenţa a modulului o

dreaptă cu panta de 20 dB/decadă, şi un argument constant de 900 (Fig. 6.11).
• polul ı̂n origine (jω)−1, determină pentru variaţia cu frecvenţa a modulului o

dreaptă cu panta de −20 dB/decadă, şi un argument constant de −900 .
Figura 6.10: Diagramele Bode pentru K: (a) modul, (b) argument.
Figura 6.11: Diagramele Bode pentru zeroul ı̂n origine (jω): (a) modul, (b) argument.
• zeroul simplu (1 + jω/z1 ) determină pentru modul graficul din Fig. 6.12-(a), iar
pentru argument graficul din Fig. 6.12-(b).
Figura 6.12: Diagramele Bode pentru un zerou simplu (1 + jω/z1 ): (a) modul, (b) argu-
ment.
• polul simplu (1 + jω/p1)−1 determină grafice similare cu cele din Fig. 6.12, dar
panta are semnul schimbat atât pentru amplitudine cât şi pentru fază (graficele sunt
simetrice faţă de axa orizontală).
• polii simpli complex conjugaţi determină expresii de tipul [1 + j2ξ2 ω/ωk +

(jω/ωn )2 ]−1 ı̂n funcţia de transfer care determină pentru amplitudine graficul din
Fig. 6.13-(a), iar pentru argument graficul din Fig. 6.13-(b).
Figura 6.13: Diagramele Bode pentru o pereche de poli complex conjugaţi [1+j2ξ2ω/ωk +
(jω/ωn )2 ]−1 : (a) modul, (b) argument.
• zerourile simple complex conjugate determină expresii de tipul [1 + j2ξ1 ω/ωk +

(jω/ωk )2 ] ı̂n funcţia de transfer, iar graficele se obţin din graficele din Fig. 6.13 prin
simetrie fată de axa orizontală.
Pentru mai multe detalii puteţi consulta http://www.ece.utah.edu/∼ee3110/bodeplot.pdf

sau viziona https://www.youtube.com/watch?v= bXg9YQWovs.
Aplicaţii ı̂n care se folosesc intensiv diagramele Bode sunt filtrele electrice. Acestea
sunt circuite de tip cuadripol-diport care blochează sau elimină semnale cu frecvenţe
nedorite şi transmit semnalele de frecvenţele dorite. Filtrele sunt folosite ı̂n radio, TV şi
telefon pentru a separa o frecvenţă de alta.
Figura 6.14: Filtre de ordinul I.
Consideraţi filtrele din Fig. 6.14 ı̂n care R = 50 Ω şi C = 3.18 µF. Mai multe de-
talii despre aceste filtre puteţi găsi la http://sim.okawa-denshi.jp/en/Fkeisan.htm sau
https://www.youtube.com/watch?v=7jRl XtyRCo.
1. Calculaţi constanta de timp τ = RC si frecvenţa unghiulară de tăiere ω = 1/τ .
2. Dacă semnalul de intrare este e(t) = sin(ωt), calculaţi expresiile funcţiilor de trans-
fer. Trasaţi diagrame Bode aproximative şi indicaţi tipurile filtrelor.
3. Trasaţi diagramele Bode folosind simulatorul Spice şi comparaţi-le cu diagramele

aproximative desenate anterior.
6.7 Problema AC.6: ”Filtre pasive de ordinul 2”

Se consideră circuitele RLC din Fig. 6.15, care au frecvenţa de rezonanţă
1
fc = √ . (6.6)
2π LC
Ele sunt filtre de ordinul II (pentru detalii puteţi consulta
http://sim.okawa-denshi.jp/en/Fkeisan.htm).
Figura 6.15: Filtre de ordinul II.
1. Calculaţi o valoare a inductivităţii L din circuitele din Fig. 6.15 astfel ı̂ncât circuitele
să aibă o frecvenţă de rezonanţă fc = 1 kHz. Folosiţi pentru R şi C aceleaşi valori
ca ı̂n problema precedentă.
2. Dacă semnalul de intrare este e(t) = sin(ωt), calculaţi expresiile funcţiilor de trans-
fer. Trasaţi diagrame Bode aproximative şi indicaţi tipurile filtrelor.
3. Trasaţi diagramele Bode folosind simulatorul Spice, variind decadic frecvenţa de la

1 Hz la 1 MHz şi comparaţi-le cu cele determinate analitic.
6.8 Problema AC.7: ”Filtre active - circuite cu am-

plificatoare operaţionale”
1. Folosind modelul din Fig. 6.16 pentru AO, simulaţi circuitul din Fig. 6.17 variind
decadic frecvenţa de la 1 Hz la 1 MHz.
(a) Reprezentaţi grafic diagrama Bode a acestui circuit, obţinută prin simulare
Spice, cu si fără R2 , şi observaţi efectul buclei de reacţie negativă asupra benzii
de frecvenţă a amplificatorului.
(b) Variaţi rezistenta R2 (ı̂ntre 1 kΩ ÷ 4 kΩ ) şi reprezentaţi grafic Vout (ω) ı̂n scară
dublu logaritmică. Determinaţi expresia amplificării ı̂n tensiune, la frecvenţe
mici, ı̂n funcţie de R1 şi R2 .
(c) Pornind de la expresia impedanţei capacitive, explicaţi forma diagramei Bode.
Analizaţi cum se comportă condensatorul Ce la frecvenţe joase şi la frecvenţe
ı̂nalte şi comentaţi efectul său asupra potenţialului Vout .
Figura 6.16: Model AO: Ri = 10 MΩ, Figura 6.17: Inversor: e(t) = sin(ωt),
Re = 1 kΩ, Ce = 0.1 µF, A = 105 . R1 = R2 = 1 kΩ.
2. Folosind modelul din Fig. 6.16 pentru AO simulaţi circuitul din Fig. 6.18, variind
decadic frecvenţa de la 1 Hz la 1 MHz şi reprezentaţi grafic Vout (ω), ı̂n următoarele
situaţii:
(a) cu ambele condensatoare;

(b) eliminaţi C1 ı̂nlocuindu-l cu un conductor perfect (scurtcircuit);
(c) eliminaţi C2 ı̂nlocuindu-l cu un izolator perfect (mers ı̂n gol);
(d) explicaţi cum se comportă circuitul ı̂n cazurile precedente;
(e) comparaţi rezultatele acestor simulări cu cele obţinute folosind un modelul
implicit al AO (de exemplu: ı̂n PSPICE ua741. ı̂n LTSPICE LM741, adăugând
.lib ı̂n descrierea circuitului pentru a avea acces la biblioteca cu modele).
6.9. CIRCUITE NELINIARE LA SEMNALE MICI 143
Figura 6.18: Circuit PID.
Mai multe detalii despre circuitele PID puteţi găsi la

http://www.ecircuitcenter.com/Circuits/op pid/op pid.htm,
http://engineeronadisk.com/V2/notes labs/engineeronadisk-15.html,
https://www.youtube.com/watch?v=e9pYFb7PeJg.
6.9 Problema AC.8: ”Circuite neliniare care funcţio-

nează la semnale mici”
În cazul circuitelor neliniare (de exemplu circuite cu diode, tranzistoare), analiza de curent
alternativ se poate realiza doar pentru semnale mici, atunci când se calculează răspunsul
ı̂n frecvenţă al circuitelor neliniare, liniarizate ı̂n punctul ı̂n static de funcţionare.
Determinarea punctului static de funcţionare presupune efectuarea unei analize
de curent continuu ı̂n care condensatoarele se ı̂nlocuiesc cu izolatoare perfecte (mers ı̂n
gol) şi bobinele se ı̂nlocuiesc cu conductoare perfecte (scurtcircuite). În această etapă
este posibilă apariţia unor noduri la care rămâne conectat un singur element de circuit,
caz ı̂n care programul Spice afişează un mesaj de eroare. Problema se poate remedia
introducând ı̂n model rezistenţe parazite, de valori convenabil alese.
Un circuit rezistiv neliniar cu o singură sursă de semnal (tensiune sau curent variabil
ı̂n timp) funcţionează la semnale mici, dacă excursia punctului de funcţionare este
suficient de mică, pentru a putea aproxima caracteristica sa neliniară cu un segment de
dreaptă (Fig. 6.22). În consecinţă, orice răspuns la semnale mici al unui circuit neliniar
liniarizat, alimentat cu o surse sinusoidale are toate tensiunile si toţi curenţii din circuit
sinusoidali, de aceeaşi frecvenţă (Fig. 6.19). Dacă se modifică punctul static de funcţionare
al circuitului, atunci se modifică şi amplitudinile tensiunilor si curenţilor. După cum se
vede ı̂n Fig. 6.20, pentru acelaşi semnal de intrare sinusoidal, amplitudinea semnalului de
ieşire poate fi mai mare sau mai mică, ı̂n funcţie de punctul static de funcţionare, deoarece
se modifică valoarea conductanţei dinamice. În cazul ı̂n care răspunsul este distorsionat
Figura 6.19: Funcţionarea la semnale Figura 6.20: Funcţionarea la semnale

mici. mici ı̂n diverse PSF-uri.
Figura 6.21: Funcţionarea la semnale Figura 6.22: Liniarizarea caracteristicii

mari. neliniare .
faţă de sinusoidă (Fig. 6.21), circuitul funcţionează la semnale mari şi trebuie analizat ca
un circuit neliniar.
Mărimile de ieşire ilustrate ı̂n Fig. 6.19÷6.22 se pot obţine cu ajutorul unei analize
tranzitorii, neliniare. Mai multe detalii despre liniarizare şi regimul de semnal mic se
găsesc la http://www.ece.utah.edu/∼harrison/ece3110/small-signal-3110.pdf,
https://www.youtube.com/watch?v=vtMossccRtQ,
https://www.youtube.com/watch?v=B20WWGbe514.
Scopul exerciţiului ce urmează este de a determina influenţa diferiţilor parametri ai
circuitului, asupra performaţelor unui etaj amplificator (Fig. 6.23), dar şi influenţa pe care
o are acurateţea modelului de tranzistor folosit ı̂n simulare. Se consideră că tranzistorul
bipolar are următorul model dinamic:
6.9. CIRCUITE NELINIARE LA SEMNALE MICI 145
.model trans NPN(bf=150 cje=6p cjc=5p)
Dacă se solicită analiza ı̂n frecvenţă a unui circuit cu tranzistoare, Spice determină mai
ı̂ntâi punctele statice de funcţionare ale tranzistoarelor, analizând circuitul neliniar ı̂n
regim staţionar, iar apoi liniarizează caracteristicile tranzistoarelor, ı̂n jurul acestor puncte
şi analizează circuitul liniar, de semnal mic obţinut, ı̂n regim sinusoidal, prin reprezentarea
lui ı̂n complex. Mai multe detalii referitoare la modelele tranzistoarelor şi parametrii lor
găsiţi la http://ecee.colorado.edu/ bart/ecen4375/psphelp.htm,
http://www.centralsemi.com/content/engineering/spicemodels/spicebjt.php,
https://www.youtube.com/watch?v=ZV- 3x3kJXY.
Figura 6.23: Amplificator cu un tranzistor ı̂n montaj EC.
Amplificatorul din Fig. 6.23 are următorii parametri: RS = 1 Ω, RB1 = 20 kΩ, RB2 =
40 kΩ, RE = 2 kΩ, RC = 1 kΩ, C = 100 µF, e(t) = E1 sin(ωt):
1. Studiaţi comportarea ı̂n frecvenţă a amplificatorului de tensiune pentru E1 = 10 mV

variind decadic frecvenţa de la 1 Hz la 10 GHz. Reprezentaţi grafic diagrama Bode.
2. Refaceţi punctul anterior pentru E1 = 1 V şi discutaţi valabilitatea rezultatului.
3. Studiaţi efectul pe care ı̂l are modificarea diferiţilor parametri ai circuitului sau ai
modelului de tranzistor asupra performanţelor etajului amplificator.
4. Comparaţi rezultatele simulării cu cele obţinute prin aplicarea modelului de tranzis-

tor folosit ı̂n problema DC2.4.
Condensatoarele C1 şi C3 de la intrare şi, respectiv, de la ieşire conectează etajul

studiat la cele precedente/următoare. Ele cuplează etajele succesive, din punctul de
vedere al semnalului mic (c.a.) şi le decuplează, din punctul de vedere al semnalului
de c.c. Semnalele mari din etajul studiat conţin componente de curent continuu, absolut
necesare pentru polarizarea corectă (ı̂n RAN) a tranzistorului. Acestea se determină prin
analiza PSF şi depind de rezistentele de polarizare RB1 , RB2 , RC şi RE , dar sunt eliminate
de capacităţile de cuplaj dintre etaje (prin care nu trece curent continuu). Rezistenţa RE
este esenţială pentru funcţionarea stabilă a tranzistorului, dar ea are efect nedorit asupra
scăderii factorului de amplificare. Acest efect este eliminat prin scurtcircuitarea ei, ı̂n
semnal mic, de condensatorul C2 .
6.10 Problema AC.9: ”Circuite trifazate”

Energia electrică este produsă ı̂n centrale electrice şi apoi este transportată la distanţă
prin linii electrice şi distribuită consumatorilor. Pentru a reduce pierderile pe linii, curen-
tul transportat de acestea este redus, fără a modifica puterea transportată. Acest lucru
se realizează cu ajutorul transformatoarelor plasate la centralele care produc energia elec-
trică, care ridică tensiunea până la nivele de sute de mii de volţi şi al transformatoarelor
plasate la consumatori, care reduc tensiunea până la nivelul de 220 V.
Figura 6.24: Producerea şi transportul energiei electrice. (Figură preluată din
http://en.wikipedia.org/wiki/Electric power distribution.)
Pentru alte detalii vizionaţi https://www.youtube.com/watch?v=KhJXNObtSOk.

Producerea energiei electrice se realizează cu generatoare trifazate care au o construcţie
simplă. Transmisia energiei electrice la receptor se face eficient, prin intermediul liniilor
electrice trifazate. Fiecare fază a generatorului trifazat ar putea alimenta un receptor
separat şi deci linia ar putea avea şase conductoare. Prin conexiuni ı̂n stea sau ı̂n triunghi
ale receptoarelor, numărul de conductoare se reduce la patru sau chiar la trei, ceea ce
reduce sensibil costul liniei de transport a energiei electrice trifazate.
Elementele de circuit din schema generatorului care sunt parcurse de acelaşi curent
formează o fază a generatorului. Faza receptorului este formată ı̂n mod asemănător din
6.11. PROBLEMA AC.10: ”LINII DE TRANSMISIE” 147
elemente de circuit parcurse de acelaşi curent. Un generator trifazat, ca şi un receptor

trifazat, are trei faze. Tensiunile ı̂ntre două conductoare ale liniei trifazate se numesc
tensiuni de linie. Conexiunea stea se caracterizează prin legarea tuturor fazelor la un
punct neutru. La conexiunea triunghi a unui generator sau a unui receptor, sfârşitul unei
faze este legat la ı̂nceputul fazei următoare.
Se consideră un receptor trifazat dezechilibrat fără conductor neutru (Fig. 6.25) cu
RAB = 16 Ω, RBC = 14 Ω, RCA = 17 Ω, LAB = 30 mH, LBC = 25 mH, LCA = 20 mH,
care funcţionează la frecvenţa de 50 Hz . Pentru compensarea factorului de putere, care
conduce la scăderea curentului pe linie, deci implicit şi la scăderea pierderilor de transport,
se instalează la consumator o reţea de condensatoare (Fig. 6.26) conectate ı̂n triunghi (o
alta aplicaţie a rezonanţei!). Circuitul este alimentat cu un sistem trifazat simetric de
succesiune directa (cu valori efective egale, dar defazate egal, la 120o ) cu tensiunea de
fază 120 V, iar Ral = Rbl = Rcl = 1 Ω şi Lal = Lbl = Lcl = 3 mH.
1. Determinaţi prin simulare valorile efective ale tensiunilor UAB , UBC , UCA pe sarcină
şi ale curenţilor de linie (Ia , Ib şi Ic ), fără reţeaua de condensatoare şi completaţi
prima linie din Tab. 6.2. Pentru rezolvarea acestei probleme, vă recomandăm să
folosiţi valoarea efectivă ı̂n locul celei maxime, atunci când descrieţi sursele in Spice.
2. Conectaţi reţeaua de condensatoare unde CAB = 87 µF, CBC = 97 µF, CCA = 61 µF,
şi completaţi a doua linie din Tab. 6.2. Ce concluzie se poate trage?
6.11 Problema AC.10: ”Linii de transmisie”

Toate problemele propuse spre analiză de până acum au folosit elemente de circuit cu
parametri concentraţi. În acestă problemă veţi folosi un element de circuit cu parametri
Figura 6.25: Circuit trifazat.

Figura 6.26: Circuit trifazat ı̂n care pentru compensarea factorului de putere se introduce
o baterie de condensatoare.
Tabelul 6.2: Compensarea factorului de putere.
UAB UBC UCA Ia Ib Ic

Fără compensare
Cu compensare
distribuiţi: linia de transmisie (transmission line - TL), a cărui comportare se analizează

ı̂n această lucrare numai ı̂n frecvenţă.
Liniile electrice sunt structuri care permit propagarea mărimilor asociate câmpului
electromagnetic dintr-un punct sursă (generator), ı̂ntr-un punct destinaţie (sarcină). Ele
pot fi folosite la transportul energiei la distanţă (caz ı̂n care se numesc ı̂n mod tradiţional
linii lungi), sau ı̂n comunicaţii, pentru transmiterea semnalelor purtătoare de informaţie,
având ca suport tot câmpul electromagnetic, caz ı̂n care se numesc ı̂n mod tradiţional
linii de transmisie (chiar dacă ı̂ntre cele două tipuri de linii nu există nici o deosebire
principială).
Constructiv, liniile sunt alcătuite din mai multe conductoare paralele, plasate ı̂ntr-
un mediu dielectric, ı̂n care se pot propaga unde electromagnetice. Cablurile coaxiale
sunt exemple tipice de linie de transmisie (Fig. 6.27). Mai multe detalii pot fi găsite ı̂n
http://blog.lamsimenterprises.com/tag/coaxial-cable/,
https://www.youtube.com/watch?v=7Oz1sazpekM,
https://www.youtube.com/watch?v=tCwU1EZWWlo.
La frecvenţele mari (GHz) la care operează acum circuitele integrate, şi interconexiunile
din interiorul acestor circuite se comportă tot ca nişte linii de transmisie (Fig. 6.28) .
Figura 6.27: Cabluri coaxiale. Imagini preluate din

http://blog.lamsimenterprises.com/tag/coaxial-cable/
Figura 6.28: Interconexiuni ı̂ntre şi ı̂n interiorul circuitelor inte-

grate. Imagini preluate din http://phasordesign.com/phasorproj.htm şi
http://www.mwrf.net/tech/tm/2013/12171.html
În astfel de linii, curentul electric nu mai este constant de-a lungul conductorului, şi
nici tensiunea dintre linii (definită ı̂n plane transversale pe linie) nu mai este constantă
de-a lungul ei, cum se ı̂ntâmplă ı̂n regim staţionar (c.c. sau al frecvenţelor mici). Ca-
racterizarea liniilor prin care se propagă semnale se poate face numai local, cu ajutorul
a patru parametri lineici: rezistenţa lineică (Rl [Ω/m]), inductivitatea lineică (Ll [H/m]),
capacitatea linieică (Cl [F/m]) şi conductanţa lineică (Gl [S/m]). Primul modelează ca-
derea de tensiune ohmică de-a lungul conductoarelor liniei, al doilea modelează efectele
inductive, al treilea efectele capacitive, iar ultimul pierderile din dielectricul dintre con-
ductoare. În liniile de transmisie aceste efecte sunt distribuite de-a lungul structurii şi se
influenţează reciproc, ı̂n mod distribuit, determinând apariţia fenomenului de propagare
cu viteză finită.
Să considerăm un regim armonic permanent, de frecvenţă f . Propagarea apare ı̂n
astfel de linii numai dacă lungimea de undă corespunzătoare frecvenţei f este comparabilă
cu lungimea liniei l. Putem estima aproximativ lungimea de unda λ corespunzătoare
frecventei f , dacă presupunem că mărimile se propagă pe linie cu viteza v = 3 · 108 m/s
(viteza de propagare a luminii ı̂n vid), pentru care λ = v/f . Daca λ este mult mai
mică decât l (măcar cu un ordin de mărime), atunci fenomenele de propagare trebuie

luate ı̂n considerare şi elementul tratat ca unul cu parametri distribuiţi. Daca λ este
mult mai mare decât l (măcar cu un ordin de mărime), atunci linia se poate modela cu
acurateţe acceptabilă, cu circuite echivalente, alcătuite dintr-un număr redus de parametri
concentraţi (R,L,C). Daca λ şi l sunt aproximativ egale, modelul cel mai potrivit depinde
de precizia cerută.
1. Estimaţi dacă se justifică folosirea unor modele de linii pentru un cablu coaxial cu
lungimea de 1 m, alimentat la o sursă de tensiune alternativă de 50 Hz. Dar dacă
frecvenţa este de 3 GHz ?
2. Studiaţi comportarea liniei cu o configuraţie bine precizată şi o sarcină precizată,

ı̂n funcţie de frecvenţă, aşa cum este sugerat ı̂n cele ce urmează.
Fie un cablu coaxial, care la un capăt este alimentat la o sursă de tensiune alternativă
de frecvenţă f , iar la celălalt capăt este conectat la un consumator rezistiv RL
(Fig. 6.29). Se defineşte impedanţa de intrare mărimea complexă definită de raportul
Z i = U 1 /I 1 , unde U 1 şi I 1 sunt reprezentările ı̂n complex ale tensiunii şi curentului
la capătul unde este conectată sursa. Impedanţa de intrare depinde de parametrii
liniei, tipul de sarcină, lungimea liniei şi frecvenţa de lucru.
Figura 6.29: Linie de transmisie terminată rezistiv.
(a) Folosiţi modelul de linie electrică din Spice şi realizaţi o simulare cu ajuto-
rul căreia să puteţi reprezenta grafic dependenţa impedanţei de intrare de
frecvenţă. Folosiţi următorii parametri: lungimea cablului de 1 m, parame-
trii lineici Rl = 0, Ll = 378 nH/m, Cl = 37.8 pF/m, Gl = 0, RL = 50 Ω,
pentru gama de frecvenţe de la 50 Hz la 3 GHz.
(b) O linie pentru care se consideră nuli parametrii Rl şi Gl se numeşte linie fără
pierderi. Pentru o astfel de linie, se defineşte impedanţa caracteristică mărimea
p
definită de relaţia Z0 = Ll /Cl . Calculaţi impedanţa caracteristică a cablului
folosit ı̂n simularea anterioară.
(c) Repetaţi simularea (a) pentru RL = 100 Ω. Ce observaţi? Ce legătură există

ı̂ntre impedanţa sarcinii şi impedanţa cablului? În ce caz se realizează o adap-
tare ı̂ntre sarcină şi linie?
(d) Să considerăm acum un model al liniei construit cu parametri concentraţi.
Cel mai simplu model al liniei este cel alcătuit dintr-o singură celulă de tipul
celei din Fig. 6.30 (numită schemă ı̂n Γ), ı̂n care se plasează longitudinal o
rezistenţă egală cu rezistenţa lineică ı̂nmulţită cu lungimea liniei ı̂n serie cu
o inductivitate egală cu inductivitatea lineică ı̂nmulţită cu lungimea liniei, şi
transversal o capacitate egală cu capacitatea lineică ı̂nmulţită cu lungimea liniei
ı̂n paralel cu o conductanţă egală cu conductanţa lineică ı̂nmulţită cu lungimea
liniei.
La descrierea circuitului folosită pentru simularea de la punctul (a), adăugaţi
elementele de circuit corespunzătoare schemei din Fig. 6.30, ı̂n care numărul de
celule este 1, şi ı̂n care pierderile se neglijează. Între bornele in1 şi in2 conectaţi
aceeaşi sursă ideală de tensiune, pe care aţi folosit-o si la (a). Între bornele
out1 şi out2 conectaţi o sarcină identică cu cea de la (a). Realizaţi simulări
care sa vă permită compararea (calitativă) a impedanţelor de intrare pentru
cele două modele, ı̂n diferite domenii de frecvenţă. Până la ce frecvenţă poate
fi considerat acceptabil modelul cu parametri concentraţi? Pentru a răspunde
la această ı̂ntrebare, consideraţi ca referinţă modelul cu parametri distribuiţi
şi definiţi o eroare relativă dependentă de frecvenţă, ca fiind raportul dintre
modulul diferenţei impedanţelor complexe şi modulul impedanţei de referinţă.
Nu ezitaţi sa folosiţi şi alte instrumente soft (Excel, Matlab) pentru a răspunde
cerinţei.
Repetaţi simularea folosind un model cu parametri concentraţi cu două, res-
pectiv trei celule. Repetaţi (a) şi (c), dar ı̂n care modificaţi Rl = 0.311 Ω şi
Gl = 31.1 µS. Comparaţi (calitativ) rezultatele cu cele din cazul fără pierderi.
3. Studiaţi comportarea unei linii cu o configuraţie bine precizată, la o frecvenţă pre-

cizată, pentru diferite sarcini. Pentru aceasta consideraţi o linie fără pierderi, de
parametri lineici Ll = 378 nH/m, Cl = 37.8 pF/m. Viteza de propagare pe o astfel
√
de linie este v = 1/ Ll Cl .
(a) Calculaţi impedanţa caracteristică a liniei Z0 . Calculaţi viteza de propagare.

Comparaţi-o cu viteza luminii ı̂n vid. Calculaţi lungimea de undă presupunând
că linia funcţionează la 3 GHz.
(b) Determinaţi prin simulare impedanţa de intrare a liniei la o singură frecvenţă,
pentru diferite lungimi ale liniei şi diferite sarcini conectate la capăt, astfel ı̂ncât
să puteţi completa Tab. 6.3. Cum depinde comportarea liniei de tipul sarcinii
ı̂n cazul ı̂n care lungimea ei este l = λ/2? Dar ı̂n cazul l = λ/4? Analizaţi
fiecare situaţie: scurt, gol, inductiv, capacitiv, sarcină adaptată liniei.
(c) Rezultatele de la (b) sunt utile ı̂n circuitele de microunde, atunci când liniile se
folosesc pentru a realiza transformatoare de impedanţă. Faceţi un mic studiu
bibliografic asupra acestui tip de aplicaţii.
Figura 6.30: Model de linie de transmisie. Modelul cu o singură celulă reprezintă cel mai
simplu model cu parametri concentraţi ai liniei. Validitatea lui este ı̂nsă redusă, numai
pentru frecvenţe mici.
Tabelul 6.3: Dependenţa impedanţei de intrare ı̂n funcţie de lungimea liniei şi impedanţa
sarcinii.
f λ L Z load Z02 /Z load Zi

[GHz] [m] [m] (calcul) (simulare)
3 λ/2 0 (scurt) ∞
100
10j
−10j
∞ (gol) 0
λ/4 0 (scurt) ∞
100
10j
−10j
∞ (gol) 0
30 λ/2 0 (scurt) ∞
100
10j
−10j
∞ (gol) 0
λ/4 0 (scurt) ∞
100
10j
−10j
∞ (gol) 0
Capitolul 7
Analiza circuitelor liniare şi neliniare

ı̂n regim dinamic

Simulările propuse până acum s-au referit la circuite electrice care funcţionau ı̂n regim
permanent (fie curent continuu, fie curent alternativ), regim care se stabileşte după tre-
cerea unui timp suficient de mare din momentul conectării surselor (mai precis un timp
mult mai mare decât constantele de timp ale circuitelor). În analiza ı̂n regim permanent,
putem spune formal că circuitele se află ı̂n acel regim pentru un timp t ∈ (−∞, ∞).
În practică prezintă o mare importanţă şi regimul tranzitoriu al circuitelor electrice.
Un exemplu ı̂l constituie procesele de comutaţie (ı̂nchideri şi deschideri de ı̂ntrerupătoare)
şi de avarie (scurtcircuite, ı̂ntreruperi etc.) care determină regimuri tranzitorii ce pot
periclita securitatea şi stabilitatea funcţionării circuitelor. Un alt exemplu este cel ı̂n care
se doreşte ı̂n mod explicit ca un circuit să furnizeze un semnal cu o anumită formă ı̂n timp.
Exemple ı̂n acest sens sunt: circuitele monostabile (care au o singură stare stabilă şi care
sunt folosite ca temporizatoare analogice), circuitele astabile (care nu au stări stabile) şi,
ı̂n general, oscilatoarele (circuite fără semnale de intrare, dar care ı̂n regim periodic au
semnale de ieşire cu variatie periodică ı̂n timp).
Experimentele virtuale din această lucrare sunt inspirate din circuite frecvent ı̂ntâlnite
ı̂n practică şi ı̂şi propun să ilustreze câteva aspecte importante legate de modelarea şi
simularea circuitelor liniare şi neliniare ı̂n regim tranzitoriu sau periodic permanent, acesta
din urmă analizat ca un regim tranzitoriu repetat. Un alt aspect ilustrat ı̂n aceast capitol
este folosirea unor circuite ı̂n regim tranzitoriu pentru modelarea unor fenomene dinamice
din alte domenii ale fizicii.
Circuitele ı̂n care intervin regimuri tranzitorii conţin, pe lângă alte elemente, bobine
155
156 CAPITOLUL 7. ANALIZA CIRCUITELOR ÎN REGIM DINAMIC
şi/sau condensatoare. Spre deosebire de rezistoare, care sunt descrise de ecuaţii algebrice,
bobinele şi condensatoarele sunt descrise de ecuaţii diferenţiale ordinare, ı̂n care apar
derivate ı̂n raport cu timpul. De exemplu, ı̂n cazul bobinelor şi condensatoarelor liniare,
ecuaţiile constitutive (presupunând regula de la receptoare pentru perechile tensiune-
curent (uL , iL ), (uC , iC ) prin bobina de inductivitate L şi, respectiv, condensatorul de
capacitate C) sunt:
diL (t)
uL (t) = L , (7.1)
dt
duC (t)
iC (t) = C . (7.2)
dt
Despre bobine şi condensatoare se mai spune că sunt elemente dinamice de circuit, ele-
mente reactive sau elemente acumulatoare de energie. Proprietatea fundamentală a lor
este că pot acumula energie. În timp ce funcţionarea circuitelor rezistive este condiţionată
de existenţa ı̂n circuit a cel puţin unei surse independente, care să furnizeze semnalul
de excitaţie (intrare), circuitele cu bobine şi condensatoare, care au acumulat anterior
energie, pot determina ı̂n circuit curenţi şi tensiuni şi ı̂n absenţa unui generator, com-
portându-se deci, datorită condiţiilor iniţiale nenule, ca nişte surse.
Analiza unui circuit ı̂n regim tranzitoriu va necesita rezolvarea unui sistem de ecuaţii
algebrice-diferentiale, obţinute din relaţiile lui Kirchhoff ı̂n formă generală, ecuaţiile con-
stitutive ale elementelor resistive (toate ecuaţii algebrice liniare sau neliniare) la care se
adaugă ecuaţiile elementelor dinamice (care sunt ecuaţii diferenţiale ordinare). Pentru
ca un astfel de sistem de ecuaţii să aibă soluţie unică, mai trebuie adăugate condiţiile
iniţiale. Conform teoremei lui Cauchy, acestea sunt valorile iniţiale ale variabilelor care
sunt derivate ı̂n ecuaţii, adică valorile iniţiale ale curenţilor din bobine şi ale tensiunilor
de la bornele condensatoarelor. Aceste mărimi sunt variabilele de stare ale circuitului,
deoarece ele determină energia (funcţie termodinamică de stare), acumulată ı̂n fiecare
element, deci şi ı̂n intregul circuit. Elementele dinamice ale circuitului sunt deci cele
care determină natura integro-diferenţială a ecuaţiilor circuitului, aspect evident şi din
exprimarea relaţiilor constitutive sub forma integrală
Z
1 t
iL (t) = uL (τ ) dτ + iL (t0 ), (7.3)
L t0
Z
1 t
uC (t) = iC (τ ) dτ + uC (t0 ), (7.4)
C t0
de unde rezultă clar că evolutia acestor elemente este determinată de condiţiile iniţiale
ale variabilelor de stare, adica de valorile iniţiale ale curenţilor prin bobine şi, respectiv,
ale tensiunilor la bornele condensatoarelor.
Valorile condiţiilor iniţiale iL (t0 ) şi uC (t0 ) se determină din regimul anterior regimului
tranzitoriu studiat, care poate fi unul din următoarele:
7.1. OBIECTIVELE LUCRĂRII 157
• un regim de curent continuu, caz ı̂n care analiza circuitului va ţine seama de fap-
tul că ı̂n acest regim bobinele ideale se modelează prin conductoare perfecte, iar
condensatoarele prin izolatoare perfecte, rezultând un circuit rezistiv descris de un
sistem de ecuaţii liniare sau neliniare (după tipul rezistoarelor din circuit) de tip
algebric;
• un regim periodic sinusoidal, care se analizează cu metoda de reprezentare ı̂n com-

plex, ce conduce la rezolvarea unui sistem liniar de ecuaţii algebrice ı̂n care mărimile
sunt numere complexe;
• un regim periodic nesinusoidal, caz ı̂n care,
– dacă circuitul este liniar, se aplică metoda superpoziţiei, analizând circuitul

pentru fiecare armonică a mărimilor de excitaţie,
– dacă circuitul este neliniar analiza trebuie facută prin rezolvarea sistemului
de ecuaţii diferenţial-algebrice neliniare cu condiţii la limita bilocale (condiţii
de periodicitate, care impun variabilelor de stare să aibă la sfârşitul perioadei
aceeaşi valoare cu cea de la ı̂nceputul perioadei);
• un alt regim tranzitoriu, nu neaparat periodic, caz ı̂n care circuitul se analizează cu
metode numerice sau analitice.
Soluţia obţinută ı̂n oricare din situaţiile de mai sus se particularizează apoi pentru t = t0 .
Pentru a parcurge cu succes această lucrare şi a realiza un referat de calitate bună este
util să vă reamintiţi şi să vă documentaţi ı̂n prealabil asupra următoarelor aspecte:
• circuite liniare de ordinul 1;
• circuite liniare de ordinul 2;
• circuite neliniare ı̂n regim tranzitoriu;
• analiza Fourier, oscilatoare;
• porţi logice;
• modulare, demodulare;
• linii de transmisie ı̂n regim tranzitoriu.

7.2 Problema TS.1: ”Descărcarea unui condensator”

Circuitele care pot fi caracterizate matematic cu o ecuaţie diferenţială de ordinul 1 se
numesc circuite de ordinul 1. Circuitele care conţin un singur element acumulator de
energie (un condensator sau o bobină) sunt circuite de ordinul 1. Regimul tranzitoriu al
acestor circuite este caracterizat de o singură constantă de timp.
Un exemplu de circuit de ordinul 1, ı̂n regim tranzitoriu, este cel din Fig. 7.1. La
momentul t0 = 0 contactul K (presupus ideal şi cu rezistenţa nulă) trece de pe poziţia a
pe poziţia b.
Figura 7.1: Circuit de ordinul 1. Circuitul trece dintr-o stare staţionară ı̂n altă stare
staţionară datorită schimbării poziţiei comutatorului.
1. Calculaţi condiţia iniţială pentru tensiunea la bornele condensatorului. Verificaţi

rezultatul făcând o simulare de curent continuu.
2. Calculaţi valoarea finală a tensiunii la bornele condensatorului. Verificaţi rezultatul

făcând o simulare de curent continuu.
3. Calculaţi constanta de timp a fenomenelor tranzitorii.
4. Simulaţi circuitul ı̂n regim tranzitoriu şi vizualizaţi variaţia tensiunii la bornele
condensatorului, ı̂n funcţie de timp. Comparaţi constanta de timp identificată din
această simulare cu valoarea estimată teoretic.
5. Refaceţi simularea anterioară folosind componenta Spice care modelează un comu-

tator:
Sxxxx n+ n-nc+ nc- Model

7.3. PROBLEMA TS.2: ”RELEUL” 159
6. Comparaţi rezultatele obţinute din Spice cu rezultatul analitic
uc (t) = A exp(−t/τ ) + B, (7.5)
unde B = limt→∞ u(t), A = uc (0) − limt→∞ u(t). (Sugestie: Folosiţi Octave sau
Matlab pentru a trasa ambele curbe pe acelaşi grafic.)
7. Înlocuiţi sursa de curent continuu cu o sursă de curent alternativ de o anumită

frecvenţă pe care o alegeţi şi vizualizaţi variaţia tensiunii la bornele condensatorului
ı̂n funcţie de timp. Experimentaţi pentru diferite frecvenţe ale sursei de c.a.
7.3 Problema TS.2: ”Releul”

Un releu electromagnetic este un ı̂ntrerupător controlat cu ajutorul unui câmp magnetic.
Figura 7.2: Principiul releului electromagnetic (stânga). Model de circuit de ordinul 1

(dreapta).
Principiul releului este sugerat ı̂n Fig. 7.2-stânga. La ı̂nchiderea ı̂ntrerupătorului K1,
prin bobină circulă un curent care crează un câmp magnetic ı̂n ı̂ntrefierul circuitului
magnetic. Ca urmare, armătura mobilă a miezului este atrasă către bobină. Dacă va-
loarea câmpului magnetic creat de curentul prin bobină este suficient de mare, atunci
mişcarea armăturii mobile determină ı̂nchiderea ı̂ntrerupatorului K2. Armătura mobilă
este menţinută ı̂n poziţia ”normală” de un resort, care nu este reprezentat ı̂n figură, şi
care determină deschiderea contactului K2, dacă se anulează curentul de acţionare.
O aplicaţie simplă a acestui principiu este soneria electrică
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Electric Bell animation.gif, dar ı̂n practica instalaţiilor
de curenţi slabi sau de putere se ı̂ntâlnesc multe altele
(http://en.wikipedia.org/wiki/Relay).
1. Fig. 7.2-dreapta reprezintă un model de circuit util pentru a analiza variaţia ı̂n timp
a curentului prin bobină, ı̂n momentul ı̂nchiderii comutatorului K1. Presupuneţi că
bobina se poate modela cu o rezistenţă de 200 Ω ı̂n serie cu o inductivitate de 50
mH, iar sursa de tensiune aplicată are valoarea de 12 V. Estimaţi constanta de timp
a circuitului şi alegeţi ı̂n consecinţă timpul maxim de simulare.
2. Ştiind că electromagnetul ı̂nchide contactul K2 atunci când curentul prin bobină
este de 10 mA, estimaţi aproximativ timpul necesar pentru anclanşare.
7.4 Problema TS.3: ”Amplificator operaţional: inte-

grare/derivare”
Aplicaţii de bază ale amplificatorului operaţional (AO), ı̂n care intervin şi elemente acu-
mulatoare de energie, sunt circuitul de integrare şi circuitul de derivare. Ambele circuite
(de ordinul 1) conţin, pe lângă AO, un rezistor şi un condensator. Teoretic, ele ar putea
fi realizate şi cu o bobină, dar realizarea practică a unui astfel de circuit este mult mai
dificilă şi, ı̂n consecinţă, mai scumpă.
Un circuit de integrare este un circuit ı̂n care semnalul de ieşire este proporţional cu
integrala ı̂n timp a semnalului de intrare. El se obţine din circuitul inversor ı̂n care, ı̂n
locul rezistenţei din bucla de reacţie, se pune un condensator (Fig. 7.3-stânga).
Un circuit de derivare este un circuit ı̂n care semnalul de ieşire este proporţional cu
derivata ı̂n timp a semnalului de intrare. El se obţine din circuitul inversor ı̂n care, ı̂n
locul rezistenţei conectate ı̂ntre intrare şi borna neinversoare a AO, se pune un condensator
(Fig. 7.3-dreapta).
Figura 7.3: Circuit de integrare (stânga). Circuit de derivare (dreapta).
1. Folosind modelul AO perfect, demonstraţi că circuitul din Fig. 7.3-stânga este un
circuit de integrare şi circuitul din Fig. 7.3-dreapta este un circuit de derivare.
7.5. PROBLEMA TS.4: ”CIRCUITUL RLC SERIE” 161
2. Folosind modelul AO cu surse comandate1 simulaţi şi vizualizaţi răspunsul circui-

telor din Fig. 7.3, pentru un semnal de intrare de tip treaptă unitate.
3. Repetaţi simulările folosind un model de AO din biblioteca SPICE.
4. Comparaţi şi comentaţi rezultatele obţinute.
5. Dacă la intrare se aplică un semnal periodic, dreptunghiular, calculaţi semnalul de

ieşire. Realizaţi o simulare a acestui caz şi reprezentaţi grafic variaţia ı̂n timp a
semnalului de ieşire.
6. Dacă la intrare se aplică un semnal cu variaţie temporală triunghiulară (”dinţi

de fierăstrău”), calculaţi semnalul de ieşire. Realizaţi o simulare a acestui caz şi
reprezentaţi grafic variaţia ı̂n timp a semnalului de ieşire.
7.5 Problema TS.4: ”Circuitul RLC serie”

Un circuit de ordinul 2 poate fi caracterizat de o ecuaţie diferenţială de ordinul 2. Cir-
cuitele care conţin rezistoare şi două elemente acumulatoare de energie sunt, ı̂n general,
circuite de ordinul 2.
Circuitul RLC serie (Fig. 7.4) este cel mai simplu circuit de ordinul 2 care poate fi
analizat.
Figura 7.4: Circuit de ordinul 2. Condensatorul este presupus iniţial descărcat.
1. Demonstraţi că acest circuit este de ordinul 2. Pentru aceasta fie deduceţi ecuaţia
diferenţială satisfăcută de tensiunea la bornele condensatorului, fie calculaţi expre-
sia transformatei Laplace a curentului prin circuit şi analizaţi numitorul expresiei
raţionale ı̂n s obţinute.
2. Expresiile mărimilor din acest circuit depind de soluţiile ecuaţiei de gradul doi
R 1
x2 + x+ = 0. (7.6)
L LC
1
Modelul AO cu surse comandate a fost folosit şi ı̂n capitolul 2.
Se folosesc ı̂n mod uzual următoarele notaţii:

q
R 1
α= , ω0 = √ , ω= α2 − ω02, (7.7)
2L LC
unde α se numeşte coeficient de amortizare, ω0 este frecvenţa naturală neamortizată,
iar ω este frecvenţa de oscilaţie. Soluţia ecuaţiei se discută ı̂n următoarele trei cazuri:
• α > ω0 - regim aperiodic2 , răspunsul circuitului este caracterizat de două

constante de timp.
• α = ω0 - regim critic3 , răspunsul circuitului este caracterizat de o constante de
timp.
• α < ω0 - oscilant amortizat4 , răspunsul circuitului are o variaţie sinusoidală
care se atenuează ı̂n timp, el este caracterizat de un factor de atenuare (α) şi
de o frecvenţă de rezonanţă (ω), care este mai mică decât frecvenţa de oscilaţie
ı̂n cazul neamortizat.
Deduceţi condiţiile pe care trebuie să le satisfacă valorile parametrilor R, L, C ı̂n

cele trei cazuri descrise mai sus.
3. Alegeţi valori potrivite pentru rezistenţa R şi simulaţi circuitul RLC serie ı̂n cele
trei regimuri posibile.
Obs: Se mai defineşte factorul de amortizare ζ = α/ω0, care este o mărime adimensio-
nală. În acest caz, cele trei regimuri posibile de variaţie ı̂n timp sunt:
• ζ > 1 - regim aperiodic;
• ζ = 1 - regim critic;
• ζ < 1 - regim oscilant amortizat.
7.6 Problema TS.5: ”Diagrame ı̂n planul fazelor”

Evoluţia unui circuit electric cu două variabile de stare, de la o stare iniţială la o stare
finală, poate fi reprezentată printr-o curbă ı̂n planul celor două variabile de stare, numit
planul fazelor. De exemplu, pentru circuitul din Fig. 7.5 planul fazelor este planul de
coordonate uC -iL . O astfel de curbă dă informaţii calitative asupra stabilităţii circuitului.
2
overdamped
3
critically damped
4
underdamped
7.7. PROBLEMA TS.6: ”REDRESARE” 163
Figura 7.5: Circuit cu două variabile de stare.
1. În circuitul din Fig. 7.5 ı̂ntrerupătorul se deschide la momentul t0 = 0. Simulaţi

circuitul si vizualizaţi variaţia ı̂n timp a tensiunii la bornele condensatorului şi a
curentului prin bobină.
2. Reprezentati grafic diagrama ı̂n planul fazelor.
3. Observaţi efectul modificării valorii R1 (alegând inclusiv valori negative) asupra

evoluţiei ı̂n timp a variabilelor de stare şi asupra diagramei din planul fazelor.
Comentaţi rezultatele.
7.7 Problema TS.6: ”Redresare”

Redresoarele sunt dispozitive care transformă un semnal alternativ ı̂ntr-un semnal conti-
nuu. Ele sunt părţi constitutive ale dispozitivelor electronice sau părţi ale echipamentelor
care alimentează astfel de dispozitive, necesare din cauza faptului că energia electrică este
transporatată, de regulă, prin reţele de curent alternativ, iar dispozitivele sunt proiectate
pentru a funcţiona ı̂n curent continuu.
Figura 7.6: Redresor monoalternanţă.

1. Simulaţi ı̂n domeniul timp circuitul din Fig. 7.6 şi reprezentaţi grafic variaţia ı̂n
timp a tensiunii pe rezistenţa de sarcină Rs . Comparaţi cu cazul ı̂n care dioda este
ı̂nlocuită cu un conductor perfect.
2. Îmbunătăţiţi forma semnalului de ieşire introducând un filtru capacitiv ı̂n schema

circuitului.
3. Simulaţi ı̂n domeniul timp puntea redresoare din capitolul 2, ı̂n care ı̂nlocuiţi sursa de
tensiune continuă cu o sursă de tensiune alternativă. Îmbunătăţiti forma semnalului
de ieşire folosind un filtru capacitiv.
7.8 Problema TS.7: ”Analiza Fourier. Oscilatorul

Colpitts”
SPICE poate realiza analiza Fourier a semnalelor din circuit. Analiza Fourier ı̂n SPICE
ı̂nseamnă calculul componentei de curent continuu şi a amplitudinilor şi fazelor iniţiale ale
unui număr finit de armonici. Armonica de ordinul 1 se numeşte armonica fundamentală.
În mod implicit, SPICE face analiza Fourier considerând armonici până la ordinul 9
inclusiv. Numărul de armonici considerate ı̂n analiză poate fi modificat prin directiva
.FOUR
.FOUR val_frecv [nr_armonici] var_iesire
Figura 7.7: Oscilator Copitts.
Se considera circuitul electric din Fig. 7.7 numit oscilator Colpitts

(http://ro.math.wikia.com/wiki/Circuit oscilant.
1. Determinaţi prin simulare frecvenţa fundamentalei semnalului de ieşire Vout .

7.9. PROBLEMA TS.8: ”DISTORSIUNEA AMPLIFICATORULUI DE CLASA A”165
2. Analizati distorsiunea acestui semnal faţă de unul sinusoidal

(http://en.wikipedia.org/wiki/Total harmonic distortion).
7.9 Problema TS.8: ”Distorsiunea amplificatorului

de clasa A”
Un amplificator electronic este un dispozitiv care măreşte de un număr de ori tensiunea
şi curentul, deci implicit şi puterea unui semnal.
Există multe tipuri de amplificatoare electronice, care se pot clasifica după diferite
criterii http://en.wikipedia.org/wiki/Amplifier. Amplificatoarele de clasă A sunt cele ı̂n
care componenta semiconductoare (tranzistorul) se află ı̂n conductie pe ı̂ntreaga perioadă
a semnalului de intrare.
Pentru ca semnalul să nu fie distorsionat, punctul static de funcţionare al tranzisto-
rului trebuie să fie la mijlocul segmentului din regiunea activă normală (RAN) a drep-
tei de sarcină, condiţie realizată ı̂n proiectarea amplificatorului, prin alegerea corectă a
rezistenţelor de polarizare ale tranzistorului. În plus, semnalul de intrare nu trebuie să
fie excesiv de mare, pentru a nu depaşi zona RAN. Alte detalii găsiţi de exemplu la
http://www.electronics-tutorials.ws/amplifier/amp 4.html
Figura 7.8: Amplificator de clasă A.
1. Pentru o schemă de tipul celei din Fig. 7.8, ilustraţi prin simulare funcţionarea
corectă şi funcţionarea distorsionată, explicând cauzele apariţiei distorsiunilor.
2. Determinaţi factorul de distorsiune armonică şi modul ı̂n care depinde acesta de
amplitudinea semnalului de intrare.
Partea III
Anexe
167
Anexa A
Tutorial Spice
Scopul acestui capitol este de a vă iniţia rapid ı̂n folosirea SPICE (Simulation Program
with Integrated Circuit Emphasis). În text sunt date indicaţii şi explicaţii asupra modului
de lucru, dar acest material nu substituie documentaţia programelor. Vă recomandăm să
citiţi mai ı̂ntâi ı̂ntregul tutorial ı̂nainte de a vă apuca efectiv de lucru.
A.1 Instalare
A.1.1 LTSpice
Dacă lucraţi sub Windows, atunci puteţi folosi LTSpice pe care ı̂l puteţi descărca de la
http://www.linear.com/designtools/software. Programul se numeşte ”LTSpice IV”. Nu
este disponibil sub Linux.
A.1.2 PSpice
Tot sub Windows, puteţi folosi PSpice, pe care ı̂l puteţi descărca de la
http://www.electronics-lab.com/downloads/schematic/013/. Varianta se numeşte ”PS-
pice 9.1 student version”. Nu este disponibil sub Linux.
A.1.3 ngspice
Dacă doriţi să lucraţi sub Linux, atunci vă recomandăm ngspice care se poate descărca
de la http://ngspice.sourceforge.net/.
169
170 ANEXA A. TUTORIAL SPICE
A.2 Ce este un netlist?

În oricare din variantele Spice, un circuit poate fi descris cu ajutorul unui fişier text, numit
netlist, care descrie lista elementelor de circuit, precum şi comenzi de simulare.
Iată cele mai importante reguli care se aplică liniilor scrise ı̂ntr-un astfel de fişier:
• Nu contează dacă literele sunt mari sau mici (este case insensitive).
• Spaţiile goale sunt ignorate.
• Prima linie din fişier este ignorată. Ea este folosită pentru un titlu sau pentru un
comentariu general. Restul liniilor descriu circuitul.
• Nu contează ordinea ı̂n care sunt scrise liniile ı̂n netlist. Pentru claritatea fişierului
vă recomandăm totuşi să puneţi comenzile de simulare după liniile care descriu
circuitul.
• Circuitul se termină cu o instrucţiune .end. Orice linie scrisă după această instrucţiune
este ignorată.
• Primul caracter care nu este blank al unei linii defineşte tipul liniei. Aceasta poate
fi: comentariu, element de circuit, continuare de linie sau directivă de simulare.
Astfel:
– linia care ı̂ncepe cu * este un comentariu;

– linia care ı̂ncepe cu + este continuarea liniei anterioare;
– linia care ı̂ncepe cu o literă ı̂ntre A şi X descrie o componentă, conexiunile ei
şi valorile parametrilor ei;
– linia care ı̂ncepe cu un . este o directivă de simulare.
• Numerele pot fi scrise ı̂n format ştiinţific (de exemplu 1e3), ı̂n format normal (de
exemplu 1000) sau folosind multipli (de exemplu 1k sau 1K). Sufixele folosite sunt,
ı̂n general, cele obişnuite (T = t = 1012 , G = g = 109 , K = k = 103 , U = u = 10−6 ,
N = n = 10−9 , P = p = 10−12 , F = f = 10−15 ), atenţie la cele care ı̂ncep cu litera
m (MEG = meg = Meg = 106 , M = m = 10−3 , Mil = mil = 25.4 · 10−6).
• Nodurile circuitului sunt etichetate, iar etichetele lor sunt şiruri de caractere.
• Este obligatoriu să existe un nod de masă global, etichetat cu ”0”. Atenţie, deoa-
rece nodurile sunt şiruri de caractere, nodurile ”0” şi ”00” sunt diferite.
A.3. PROBLEMA DE TEST. 171
A.3 Problema de test.

Să considerăm circuitul simplu din Fig. A.1. Rezolvaţi problema1 prin orice metodă
pentru a putea valida rezultatele pe care le obţineţi prin simulare.
5 5
,-
9(

5

Figura A.1: Problema de test analizată ı̂n aceste tutorial.
Pregătirea circuitului pentru simularea ı̂n Spice necesită marcarea nodurilor ı̂ntre ori-
care două elemente, conform conexiunilor fizice care s-ar realiza intre aceste elemente de
circuit (vezi Fig. A.2).
A.3.1 Etapele de pregătire ale circuitului

Pasul 1. Etichetarea nodurilor
Vom eticheta nodurile ı̂ncepand cu nodul ”0” (nodul de referinţă sau de ”masă”). Cel
mai popular mod de etichetare este cel cu caractere numerice utilizat ı̂n Fig. A.2.

A Y
5 5 5 A 5
,- ,-

9( 9(
Y
5 5
Y

Figura A.2: ”Numerotarea” Figura A.3: Orientarea latu-

nodurilor. rilor.
1
Pentru verificare: Pc = Pg = 46 W; curentul prin sursa de tensiune este de 1A, orientat ı̂n sus.
Pasul 2. Orientarea laturilor
Laturile trebuie orientate, aceasta determinând poziţiile nodurilor iniţial, respectiv final
ale laturii. Orientarea reprezintă sensurile de referinţă pentru curenţi şi ea trebuie făcută
ı̂n concordanţă cu următoarele reguli:
• La rezistoare alegerea sensului de referinţă se poate face arbitrar.
• La sursele ideale de tensiune sensul de referinţă pentru curent este ı̂n sens opus
săgeţii interne a simbolului sursei (sensul tensiunii electromotoare).
• La sursele ideale de curent sensul de referinţă este ı̂n acelaşi sens cu sensul dublei
săgeţi din simbolul sursei (sensul curentului electromotor).
În cele ce urmează vom presupune orientările din Fig. A.3.
Pasul 3. Tabelul de descriere
În acest moment putem scrie un tabel de descriere al circuitului de următorul tip:
Latura Tip∗ Nod iniţial Nod final Parametru

(numărul ei)
1 sit 1 0 16
2 rez 1 3 1
3 sic 0 3 2
4 rez 3 2 2
5 rez 2 0 3
∗ sit = sursă ideală de tensiune, sic = sursă ideală de curent, rez = rezistor.
Pasul 4. Stabilirea unor identificatori de laturi pentru Spice
În netlist-ul Spice fiecare latură se descrie pe un rând, iar primul caracter diferit de spaţiu
stabileşte tipul liniei. Pentru laturi de tip rezistor, sursă ideală de tensiune, sursă ideală
de curent, acest caracter trebuie să fie respectiv ”R”, ”V”, ”I”. Dacă sunt folosiţi astfel
de identificatori, numerotarea laturilor şi indicarea tipului devin inutile şi atunci circuitul
poate fi descris de următoarea listă de elemente:
A.4. ANALIZA ÎN LTSPICE 173
Latura Nod iniţial Nod final Parametru

(identificator Spice)
VE 1 0 16
R2 1 3 1
IJ 0 3 2
R4 3 2 2
R5 2 0 3
Pasul 5. Editarea netlist-ului
Dacă ı̂n tabelul anterior eliminaţi capul de tabel şi liniile tabelului, obţineti sintaxa Spice
necesară pentru descriere. Trebuie doar să adăugaţi prima linie de comentariu, o linie
care să descrise comanda de simulare şi linia de sfârşit.
Puteţi edita acest fişier text ı̂n orice editor ASCII. Scrieţi ı̂ntr-un fişier numit primul op.cir
netlist-ul acestui circuit simplu:
Primul circuit in spice - calculul punctului de functionare

VE 1 0 16
R2 1 3 1
IJ 0 3 2
R4 3 2 2
R5 2 0 3
.op
.end
A.4 Analiza ı̂n LTSpice
A.4.1 Simularea şi observarea rezultatelor

Deschideţi LTSpice, citiţi fişierul cir creat (File/Open,Fig. A.4), apoi simulaţi-l (Si-
mulate/Run). Ca rezultat al simulării se va deschide o fereastră ı̂n care sunt afişate
potenţialele nodurilor şi curenţii prin laturi (Fig. A.5).
A.4.2 Sweep pentru valorile unei surse

Copiaţi fişierul de tip cir creat sub numele primul sweep.cir, modificaţi prima linie din
fişier pentru a fi relevantă şi schimbaţi comanda .op cu
Figura A.4: LTSpice: Fişierul este vizibil

ı̂n LTSpice şi colorat relevant. Figura A.5: LTSpice: Rezultatele analizei
de curent continuu.
.dc IJ 2 4 0.1
* analiza de curent continuu
* se vor face mai multe simulari, curentul electromotor al
* sursei de curent va lua valori de la 2A la 4 A, cu pas de
* 0.1 A
Simulaţi circuitul. Veţi vedea că apare o fereastră grafică ı̂n care nu este desenat nimic.
Figura A.6: LTSpice: Dependenţa unor mărimi selectate de mărimea definită variabilă ı̂n
comanda .dc.
Activaţi această fereastra grafică (click pe ea) şi apoi Plot Settings/Add Trace. Se
va deschide o listă din care puteţi selecta oricâte mărimi doriţi să reprezentaţi grafic2 .
Selectaţi mărimile potrivite pentru a obţine Fig. A.6.
A.4.3 Parametrizare. Sweep pentru valorile unui parametru

Este util uneori să fie făcute analize parametrice, pentru diferite valori ale unui parametru
care nu este asociat unei surse. Pentru aceasta se defineşte parametrul cu .param, iar
valoarea numerică se ı̂nlocuieşte cu numele variabilei scris ı̂ntre acolade.
Copiaţi fişierul primul sweep.cir sub numele primul param.cir şi parametrizaţi va-
loarea rezistorului R4 ca mai jos. Înlocuiţi parametrii comenzii .dc aşa cum este explicat.
Primul circuit in spice - parametrizare

.param Rload 2
VE 1 0 16
R2 1 3 1
IJ 0 3 2
R4 3 2 {Rload}
R5 2 0 3
* Analiza de curent continuu
* se vor face mai multe simulari, pentru valori diferite ale
* parametrului Rload, pornind de la 2 Ohm, pana la 50 Ohm,
* cu pas 0.01 Ohm
.dc param Rload 2 50 0.01
.end
Simulaţi circuitul şi reprezentaţi dependenţa de rezistenţa parametrizată a urmatoa-

relor mărimi: curentul prin rezistorul parametrizat, tensiunea la bornele lui şi puterea
transferată de acesta. Trebuie să obţineţi graficul3 din Fig. A.7.
A.4.4 Salvarea rezultatelor ı̂n fişiere text şi prelucrarea lor cu

alte programe
Daca doriţi să prelucraţi suplimentar rezultatele obţinute, sau nu sunteţi mulţumiţi de
cum sunt salvate graficele din LTSpice, puteţi salva rezultatele ı̂ntr-un fişier şi folosi alte
programe pentru prelucrarea lor.
2
Schimbarea culorilor implicite din fereastra grafică se face selectând Tools/Color Preferences
atunci când fereastra grafică este activă.
3
Pentru salvarea figurilor puteţi folosi File/Print.
I(R4)*(V(3)-V(2)) V(3)-V(2) I(R4)

21W 17V 3.3A
20W
16V 3.0A
19W
18W 15V 2.7A
17W
14V 2.4A
16W
13V 2.1A
15W
14W
12V 1.8A
13W
11V 1.5A
12W
11W
10V 1.2A
10W
9V 0.9A
9W
8W 8V 0.6A
7W
7V 0.3A
6W
5W 6V 0.0A
2 7 12 17 22 27 32 37 42 47
--- D:\Gabriela\tutorial_spice\primul_param.cir ---
Figura A.7: LTSpice: Dependenţa de parametrul definit cu .param.
Selectaţi File/Export şi alegeţi mărimile pe care doriţi să le exportaţi. De exemplu,
dacă doriţi să salvaţi ultimele curbe obţinute, atunci selecţia este cea din Fig. A.8.
Figura A.9: LTSpice: Fişier text rezultat

după File/Export.
Figura A.8: LTSpice: Fereastra aparută

după File/Export.
Veţi constata apariţia unui fişier text primul param.txt care conţine informaţia ı̂n
detaliu (Fig. A.9).
Prelucrarea rezultatelor ı̂n Matlab sau Octave
Puteţi citi fişierul txt rezultat ı̂n Matlab sau Octave şi prelucra rezultatele mai uşor.
Scriptul de mai jos este un exemplu ı̂n acest sens. Rezultatul rulării lui este reprezentat
de Fig. A.10. În consolă este afişată valoarea puterii maxime şi valoarea rezistenţei pentru
care se obţine acest maxim.
% cod Matlab/Octave (fisier ’script_prelucreaza_spice_output.m’)

% citeste fisiere txt salvate din LTSpice
clear all; % sterge workspace
clc; % sterge consola
close all; % inchide ferestre grafice
filename = ’primul_param.txt’;
M = dlmread(filename,’\t’,1,0); % citeste datele incepand cu linia a doua
parametru = M(:,1); % valorile parametrului
tensiune = M(:,2); % tensiunea
curent = M(:,3); % curentul
putere = M(:,4); % puterea
figure(1); clf; % clear figure
plot(parametru,putere,’-r’,’Linewidth’,2);
xlabel(’R [\Omega]’); ylabel(’P [W]’); grid on;
title(’Puterea disipata pe R_4’);
[pmax,idx] = max(putere);
fprintf(’Pmax = %f W si se obtine pentru R4 = %f Ohm\n’,...
pmax,parametru(idx));
Puterea disipata pe R4
22
20
18
16
14
P [W]
12
10
4
0 10 20 30 40 50
R [Ω]
Figura A.10: Figura obţinută prin rularea scriptului.
A.4.5 Definirea unui circuit prin desenarea schemei

Circuitul se poate defini nu numai prin netlist, ci folosind interfaţa grafică. Fig.A.11 este
un circuit definit ı̂n LTSpice folosind interfaţa grafică.
Remarcaţi că simbolurile folosite nu sunt cele pe care le folosim la curs/seminar. În
lume nu s-a ajuns la un standard unic pentru reprezentarea elementelor ideale de circuit.
De aceea, este util să ştiţi şi alte moduri de reprezentare pentru elementele ideale de circuit.
Q Q
5 5 5 5
,- ,-
Q
Q
Q
Q
9( 9(

5 5

RS RS

Figura A.11: LTSpice: Primul cir- Figura A.12: LTSpice: Acelaşi

cuit descris ca o schemă, folosind circuit descris cu simboluri usuale
simbolurile implicite ale LTSpice folosite ı̂n documentele ı̂n limba
(rezistorul - standard IEEE). română (rezistorul - standard IEC).
LTSpice oferă posibilitatea de a redesena simbolurile. Pentru aceasta ı̂ncărcaţi mai ı̂ntâi
simbolul sursei. Faceţi CTRL + click dreapta şi apoi ”open symbol”. Redesenaţi simbolul
şi salvaţi-l sub un alt nume de exemplu voltage ro.asv ı̂n folderul sym al LTSpice. Aşa
s-a procedat pentru a crea circuitul desenat ı̂n Fig. A.12.
Generaţi circuitul prin desenarea schemei. Iată câteva sfaturi:
• Folosiţi Edit/Component (F2 sau butonul corespunzător de pe bara de instrumente)

pentru a deschide lista din care alegeţi componentele.
• În lista de componente alegeţi ”voltage” pentru a selecta o sursă ideală de tensiune,
”current” pentru a selecta o sursă ideală de curent, ”res” pentru a selecta un rezistor.
Alegerea rezistorului se poate face şi apăsând butonul corespunzător de pe bara de
instrumente.
• Simbolurile se pot roti cu CTRL+R (sau cu butoane de pe bara de instrumente).
• Puneţi obligatoriu un punct de masă Edit/Place GND sau buton pe bara de instu-
mente.
• Faceţi conexiunile folosind butonul Wire de pe bara de instrumente.
• Salvaţi circuitul (fişierul va avea extensia *.asc).
• Simulaţi-l. Înainte de simulare veţi fi interogaţi asupra tipului de analiză. Alegeţi

.op. Verificaţi că obţineţi aceleaşi rezultate ca atunci când aţi lucrat cu netlist-ul.
Putti vedea şi salva ca fişier cir netlist-ul acestei scheme cu View / Spice netlist
A.5. ANALIZA ÎN PSPICE 179
A.4.6 Netlist sau schemă?

Folosirea schemei (interfeţei grafice) are un impact vizual mai puternic, dar netlist-ul are
avantajul că este portabil aproape 100 % ı̂ntre versiunile de Spice. Fişierele .cir create
până acum au nevoie de modificări minime pentru a putea fi rulate ı̂n PSpice sau ngspice.
Este important de precizat faptul că orice program de tip Spice care permite descrierea
circuitului ca schemă, nu simulează schema ci tot fişierul netlist care se creează automat.
În plus există proceduri care permit traducerea fisierului netlist dintr-o sintaxa ı̂n alta
(de exemplu din Spice in Spectre - simulatorul de circuit folosit uzual de proiectanţii de
circuite integrate), pe când pentru schemă nu.
De asemenea, ı̂n momentul ı̂n care doriţi să aflaţi rapid sintaxa unor directive de
rezolvare, folosirea interfeţei grafice s-ar putea să vă conducă mai rapid la rezultat decât
căutarea ı̂n documentătie. Pentru aceasta deschdeţi un fişier schemă nou şi, chiar dacă nu
aţi desenat niciun circuit, selectaţi Simulate/Run. Se va deschide o fereastră grafică cu
mai multe taburi corespunzând unor tipuri de simulări diferite. Pe măsură ce completaţi
parametrii, veţi vedea ı̂n partea de jos a ferestrei sintaxa Spice care trebuie pusă ı̂n netlist
(Fig. A.13).
Atunci când doriţi să creaţi subcircuite sau modele pentru componente, aceasta nu se
poate face decât editând netlistul.
A.5 Analiza ı̂n PSpice

Lucrul ı̂n PSpice este similar cu cel ı̂n LTSpice. Există câteva diferenţe, cum ar fi:
• File/Open: fişierul ı̂ncărcat ı̂n PSpice nu are cuvintele colorate ı̂n funcţie de
semnificaţie;
• Run: după simulare trebuie deschis explicit fişierul de ieşire View/output file; ı̂n
acest fişier sunt numai valorile potenţialelor, şi doar curenţii prin sursele de tensiune;
• Curenţii nu se pot inspecta atunci când este folosită .op. Trebuie dată comanda
.dc ı̂n care se face un fals sweep pe o sursă (valoarea iniţială este egală cu valoarea
finală), şi apoi trebuie adăugate comenzi explicite de print:
.dc IJ 2 2 0.1
.print dc I(R4) V(2) V(1,2)
• Pentru sweep pentru valorile unei surse sau parametru, faţă de LTSpice ı̂n fişier
trebuie adăugată comanda .probe pentru ca să se lanseze procesorul grafic.
• Pentru salvarea rezultatelor trebuie luate informaţiile din fişierul de ieşire.

Figura A.13: LTSpice: Comenzile de simulare ı̂n fereastra grafică afişează si sintaxa pentru
netlist.
A.6 Analiza ı̂n ngspice

Lucrul ı̂n ngspice sub linux se face de la consolă, nu există interfaţă grafică. Pentru
ı̂ncărcarea fişierului se foloseşte comanda source. Puteţi ı̂ncerca următoarele comenzi,
după lansarea ngspice.
ngspice >> source primul_op.cir

ngspice >> listing
ngspice >> run
ngspice >> plot V(3)
Există tutoriale ngspice de exemplu la http://ngspice.sourceforge.net/tutorials.html

Vom dezvolta această secţiune a ı̂ndrumarului ı̂n măsura ı̂n care vor fi interesaţi
studenţii.
Anexa B
Comenzi SPICE
În descrierile de mai jos câmpurile scrise ı̂ntre < ... > trebuie completate, iar ceea ce este
ı̂ntre [...] este opţional.
B.1 Descrierea unui rezistor liniar

O linie care descrie un rezistor liniar trebuie să ı̂nceapă cu caracterul de identificare R.
Urmează apoi specificarea nodului iniţial (numit +nod) mai jos şi a nodului final (numit
-nod), urmat de valoarea rezistenţei.
R<nume> <+nod> <-nod> <valoare rezistenta>
B.2 Folosirea parametrilor

Este util uneori (pentru claritate sau pentru studii parametrice) ca anumite valori să fie
definite ca parametri ai circuitului. Definirea parametrilor se face cu directiva .param),
iar folosirea lor se face prin invocarea numelui.
.param <nume parametru> <valoare parametru>
R<nume> <+nod> <-nod> <{nume parametru}>
B.3 Descrierea surselor independente

B.3.1 Descrierea unei surse ideale de tensiune
Liniile care descriu surse ideale de tensiune ı̂ncep cu litera V. Sensul de referinţă al curen-
tului prin sursă şi sensul de referinţă al tensiunii electromotoare sunt cele din Fig. B.1 -
181
182 ANEXA B. COMENZI SPICE
stânga.
V<nume> <+nod> <-nod> DC <valoare tensiune electromotoare>
Figura B.1: Sensul de referinţă printr-o sursă ideală de tensiune şi printr-o sursă ideală
de curent.
B.3.2 Descrierea unei surse ideale de curent

Liniile care descriu surse ideale de tensiune ı̂ncep cu litera I. Sensul de referinţă al curen-
tului prin sursă şi sensul de referinţă al curentului electromotor sunt cele din Fig. B.1 -
dreapta.
I<nume> <+nod> <-nod> DC <valoare curent electromotor>
B.4 Descrierea analizei de curent continuu
B.4.1 Punct de funcţionare

Pentru calculul soluţiei unui circuit de curent continuu este suficient să se folosească
comanda
.op
B.4.2 Baleierea valorilor surselor

Pentru a face o analiză de curent continuu care să baleieze valorile unei surse se foloseşte
comanda .dc cu următoarea sintaxă:
.dc <srcnam> <Vstart> <Vstop> <Vincr>

B.5. DESCRIEREA UNUI TRANZISTOR BIPOLAR 183
Sursa <srcnam> este o sursă independentă de tensiune sau curent ale cărei valori vor
parcurge intervalul de la <Vstart> la <Vstop> cu pasul <Vincr>. O astfel de comandă
este utilă ı̂n trasarea caracteristicilor de transfer.
Pentru a vizualiza caracteristicile unui tranzistor, este utilă baleierea a două surse,
acesta putând fi realizată completând comanda astfel:
.dc <srcnam> <Vstart> <Vstop> <Vincr>

+ [<srcnam2> <Vstart2> <Vstop2> <Vincr2>]
B.4.3 Baleierea valorilor parametrilor

Pentru o analiză parametrică (pentru un parametru definit cu .param) la valori fixate ale
surselor, se poate folosi comanda
.dc param <nume parametru> <start> <stop> <pas>
sau
.op
.step param <nume parametru> <start> <stop> <pas>
B.5 Descrierea unui tranzistor bipolar

Tranzistoarele bipolare necesită definirea unui model care să le definească caracteristicile.
Modelul poate fi de tip NPN sau PNP, parametrii impliciţi putând fi modificaţi.
Qnume Colector Baza Emitor [Nod substrat]

+ model [arie] [off] [IC=<Vbe, Vce>] [temp=<T>]
.model ....
Un exemplu este următorul (un tranzistor npn cu factorul de amplificare ı̂n curent 80)
Q1 C B E ModelulMeuNPN
.model ModelulMeuNPN NPN(Bf=80)

B.6 Descrierea surselor comandate liniar
B.6.1 Sursa de tensiune comandată liniar ı̂n tensiune

Enume <nod+> <nod-> <nodc+> <nodc-> <factor de transfer>
Sursa de tensiune este conectată ı̂ntre nodurile <nod+> şi <nod-> şi este comandată de
tensiunea de la nodul <nodc+> la nodul <nod->, factorul de transfer ı̂n tensiune fiind
specificat de al cincilea argument din linie.
B.6.2 Sursa de curent comandată liniar in curent

Fnume <nod+> <nod-> <Vnume> <factor de transfer>
Sursa de curent este conectată ı̂ntre nodurile <nod+> şi <nod-> şi este comandată de cu-
rentul ce trece prin sursa independentă de tensiune <Vnume>, factorul de transfer ı̂n curent
fiind specificat de al patrulea argument din linie. Dacă ı̂n latura prin care trece curentul
de comandă nu există nicio sursă independentă de tensiune, atunci trebuie adăugată o
astfel de sursă, având tensiunea electromotoare zero.
B.6.3 Sursa de curent comandată ı̂n tensiune

Fnume <nod+> <nod-> <nodc+> <nodc-> <conductanta de transfer>
Sursa de curent este conectată ı̂ntre nodurile <nod+> şi <nod-> şi este comandată de
tensiunea de la nodul <nodc+> la nodul <nod->, conductanţă de transfer ı̂n tensiune fiind
specificat de al cincilea argument din linie.
B.6.4 Sursa de tensiune comandată ı̂n curent

Hnume <nod+> <nod-> <Vnume> <rezistenta de transfer>
Sursa de tensiune este conectată ı̂ntre nodurile <nod+> şi <nod-> şi este comandată de
curentul ce trece prin sursa independentă de tensiune <Vnume>, rezistenţa de transfer fiind
specificată de al patrulea argument din linie. Dacă ı̂n latura prin care trece curentul de
comandă nu există nicio sursă independentă de tensiune, atunci trebuie adăugată o astfel
de sursă, având tensiunea electromotoare zero.
B.7. DESCRIEREA UNEI DIODE 185
B.7 Descrierea unei diode

Diodele necesită definirea unui model care să le definească caracteristicile.
Dnume <Anod> <Catod> <model> [arie] [off] [m=<val>] [n=<val>] [temp=<T>]
.model ....
Un exemplu este următorul
D1 A C ModelulMeuDioda
.model ModelulMeuDioda(Ron=0.1 Roff=1Meg Vfwd=0.4)
B.8 Descrierea elementelor rezistive neliniare folo-

sind caracteristici liniare pe porţiuni
Elementele neliniare cu ajutorul surselor comandate ı̂n care funcţia de transfer este defi-
nită cu ajutorul unui tabel de valori (caz ı̂n care caracteristica este aproximată liniar pe
porţiuni), sau cu expresii analitice ale funcţiei de transfer (elemente comportamentale).
Pentru detalii, consultaţi documentaţia.
B.9 Descrierea surselor de curent alternativ

Semnalele alternative (Fig. B.2) sunt reprezentate ı̂n Spice sub forma:
x(t) = Xmax sin(ωt + ϕ), (B.1)
ı̂n care Xmax este amplitudinea, ω [rad/s] este frecvenţa unghiulară sau pulsaţia, t este
Figura B.2: Reprezentarea grafică a unei mărimi sinusoidale.
timpul (variabilă independentă), ωt+ϕ [rad] este faza, ϕ este faza iniţiala (numită deseori,
ı̂n mod abuziv, fază).
Aparatele de măsură (ampermetre sau voltmetre) de c.a. indică valoarea efectivă a

√
semnalului, care se calculează ı̂n funcţie de valoarea maximă X = Xmax / 2. În loc de
frecvenţa unghiulară se foloseşte deseori frecvenţa f = ω/(2π) [Hz].
Conform documentaţiei, sursele de tensiune alternativă se descriu in limbaj Spice astfel:
V<nume> <+nod> <-nod> AC <amplitudine> [<faza>]
Sursele de curent alternativ se descriu in limbaj Spice astfel:
I<nume> <+nod> <-nod> AC <amplitudine> [<faza>]
Observaţii:
1. Ca şi ı̂n curent continuu liniile care descriu surse ideale de tensiune ı̂ncep cu litera
V, iar cele care descriu surse ideale de curent ı̂ncep cu litera I.
2. Nodurile iniţiale şi finale ale surselor de tensiune şi curent au aceeaşi semnificaţie
ca ı̂n curent continuu.
3. Dacă faza nu este specificată atunci ea este considerată 0, ceea ce ı̂nseamnă că ı̂n
momentul iniţial (t = 0) valoarea sursei trece prin zero.
4. Spice nu oferă implicit calcule de puteri, ci doar rezolvă sistemul de ecuaţii reprezen-
tat ı̂n complex. De aceea, putem folosi ca descriere a surselor de c.a. chiar convenţia
standard IEEE
√
x(t) = X 2 sin(ωt + ϕ) (B.2)
şi considera sintaxa de descriere următoarea
V<nume> <+nod> <-nod> AC <modulul numarului complex> [<faza initiala>]

I<nume> <+nod> <-nod> AC <modulul numarului complex> [<faza initiala>]
5. Faza (iniţială) se exprimă ı̂n grade.
B.10 Descrierea unei bobine

Bobinele se descriu ı̂n mod similar cu rezistoarele, doar că ı̂n locul caracterului de identi-
ficare R se foloseşte litera L
L<nume> <+nod> <-nod> <valoare inductivitate> [IC=<valoare conditie initiala>]

B.11. DESCRIEREA UNUI CONDENSATOR 187
B.11 Descrierea unui condensator

Condensatoarele se descriu ı̂n mod similar cu rezistoarele, doar că ı̂n locul caracterului de
identificare R se foloseşte litera C.
C<nume> <+nod> <-nod> <valoare capacitate> [IC=<valoare conditie initiala>]
B.12 Descrierea unei perechi de bobine cuplate

Ansamblul format din două bobine cuplate magnetic se descrie ı̂n limbaj Spice cu ajutorul
a două linii ce descriu bobinele şi a unei linii suplimentare care descrie cuplajul, astfel:
L<nume1> <+nod1> <-nod1> <valoare inductivitate>

L<nume2> <+nod2> <-nod2> <valoare inductivitate>
K<nume> L<nume1> L<nume2> <valoare coeficient de cuplaj>
Figura B.3: Pereche de bobine cuplate - sensuri standard de referinţă: curenţii intră
ı̂n bornele polarizate; tensiunile şi curenţii sunt ı̂n regula de la receptoare. Pe scheme
sunt marcate inductivităţi mutuale, dar ı̂n Spice descrierea cuplajului foloseşte factorul
de cuplaj.
De exemplu, pentru perechea de bobine cuplate din Fig. B.3 descrierea Spice va fi de
tipul
L1 N1+ N1- <valoare L1>

L2 N2+ N2- <valoare L2>
K<nume> L1 L2 <valoare k>
unde valoarea coeficientului de cuplaj se calculează ca

M
k=√ . (B.3)
L1 L2
B.13 Descrierea analizei de curent alternativ

În analiza de curent alternativ Spice calculează răspunsul circuitului ı̂ntr-un număr de
eşantioane de frecvenţă descrise de utilizator. Acesta le poate distribui liniar (LIN), sau
logaritmic (pe octave OCT sau decade DEC), ı̂ntr-o plajă de frecvenţe definită de un interval
dat de o frecvenţă iniţială şi una finală [f start; f stop].
Formatul comenzii de simulare este:
.AC [tip de variatie] <numar de esantioane> <f_start> <f_stop>
ı̂n care tipul de variaţie poate fi LIN, OCT sau DEC. Dacă se doreşte efectuarea analizei
la o singură frecvenţă, atunci cele două frecvenţe date trebuie să fie egale cu valoarea
frecvenţei dorite, sau numărul de eşantioane trebuie să fie egal cu 1.
B.14 Parametrizarea elementelor pasive de circuit ı̂n

simulările de curent alternativ
Într-o analiză de curent alternativ, valoarea parametrului unui element pasiv de circuit
(R, L sau C) poate fi variată folosind o descriere de tipul:
R<nume> <+nod> <-nod> <nume model> 1

.MODEL <nume model> RES(R=<valoare>)
.STEP RES <nume model>(R) <val_start> <val_stop> <val pas>
Important: pe linia care descrie rezistorul este important ca ultimul argument să aibă
valoarea 1. Această valoare se ı̂nmulţeste cu <val start>, <val stop> ı̂n simulările care
baleiază valorile parametrilor sau cu <valoare> ı̂ntr-o simulare simplă. De aceea, pentru
a evita confuziile, este mai bine să setaţi această valoare 1.
Notă: În PSpice dependenţa rezultatului de parametrul variat se poate vizualiza cu
ajutorul postprocesorului grafic (.PROBE) modificând următoarea setare: Plot → Axis
Settings → Processing Options → Performance Analysis.
B.15 Vizualizarea rezultatelor analizei de curent al-

ternativ
Răspunsul circuitului cuprinde potenţialele nodurilor, tensiunile si curenţii laturilor (mărimi
complexe descrise de partea lor reală şi de cea imaginară sau de modul şi argument, care
reprezintă amplitudinea şi faza iniţială a mărimii sinusoidale).
B.16. DESCRIEREA ANALIZEI ÎN REGIM TRANZITORIU 189
În PSpice aceste rezultate se pot vizualiza sub formă tabelară in fişierul de ieşire *.out
prin adăugarea uneia sau mai multor declaraţii de tipul:
.PRINT AC var1 var2 ...
sau se pot vizualiza grafic prin adăugarea comenzii:
.PROBE
unde var1 var2 ... specifică diferitele moduri de reprezentare, folosite pentru numerele
complexe reprezentând tensiunile sau curenţii calculaţi:
• VR(nod), VR(nod1, nod2), sau IR(R1) partea reală a potenţialului nodului nod1,
tensiunii ı̂ntre nodurile nod1 şi nod2, curentului prin rezistenţa R1;
• VI(nod), VI(nod1, nod2), sau II(R1) partea imaginară a potenţialului nodului nod1,
tensiunii ı̂ntre nodurile nod1 şi nod2, curentului prin rezistenţa R1;
• VM(nod), VM(nod1, nod2), sau IM(R1) modulul potenţialului nodului nod1, ten-
siunii ı̂ntre nodurile nod1 şi nod2, curentului prin rezistenţa R1;
• VP(nod), VP(nod1, nod2), sau IP(R1) argumentul potenţialului nodului nod1, ten-
siunii intre nodurile nod1 şi nod2, curentului prin rezistenţa R1.
În LTSpice nu este nevoie de scrierea acestor comenzi, toate mărimile fiind disponibile
după simulare. Dacă aveţi nevoie să vizualizaţi rapid o tensiune, atunci, dacă lucraţi cu
netlist este recomandat să puneţi nodul de referinţă ca fiind unul din nodurile ı̂ntre care
doriţi să aflaţi tensiunea.
B.16 Descrierea analizei ı̂n regim tranzitoriu

Comanda de analiză ı̂n domeniul timp este
.TRAN pas_timp timp_stop [timp_start] [timp_max] [UIC]
ı̂n care:
• pas timp reprezintă pasul de timp utilizat pentru salvarea sau trasarea grafică a
rezultatelor cerute (ı̂n PSPICE prin comenzile .PRINT, .PLOT sau .PROBE).
• timp stop fixează timpul maxim de simulare al analizei ı̂n domeniul timp.
• timp start (parametru opţional, implicit este 0) specifică momentul iniţial al in-
tervalului de timp analizat şi de la care se doreşte să se afişeze rezultatele.
• timp max (parametru opţional) reprezintă valoarea maximă pe care poate să o aibă
pasul intern de integrare al algoritmului programului Spice.
• UIC (Use Initial Conditions). În mod normal, soluţia ı̂n domeniul timpului este
precedată implicit de o soluţie de curent continuu. Prin utilizarea comenzii UIC se
dezactivează aceasta analiză de curent continuu, iar valorile iniţiale ale variabilelor
de stare sunt iniţializate prin cuvn̂tul cheie IC din definiţia fiecărui element reactiv.
Dacă elementul reactiv nu are opţiunea IC specificată, atunci se consideră implicit
că valorea condiţiei iniţiale a bobinei sau condensatorului respectiv este nulă. În
loc de UIC se poate folosi comanda echivalenta SKIPBP (skips calculation of the bias
point).
Anexa C
Precizări asupra simbolurilor
În lume există mai multe standarde de reprezentare, cele mai importante fiind:
• Europa: EN/IEC 60617 (sau British Standard BS 3939) - disponibil aici http://std.iec.ch/iec606
dar accesul este contra cost.
• America: ANSI standard Y32 (sau IEEE Std 315) - disponibil aici
http://ieeexplore.ieee.org/xpl/articleDetails.jsp?arnumber=985670, accesibil de la
calculatoare care au IP de UPB, instituţie care a plătit accestul la IEEExplore
oferit de IEEE http://www.ieee.org/index.html.
Există şi pagini web unde puteţi vedea simboluri, de exemplu la

http://www.rapidtables.com/electric/electrical symbols.htm.
Într-o postare pe net este scris: Most people that follow a published standard, use the
old ANSI/IEEE Std 315 standard. I have worked at about 6 companies in my life, and
only one of them used this standard. All the others use a ”home grown” standard.
Toate cele de mai sus sunt argumente pentru a realiza că trebuie să recunoaşteţi
simboluri diferite pentru acelaşi element ideal. Pentru moment trebuie să recunoaşteţi
următoarele simboluri:
5 5
,(& ,(((
Figura C.1: Simboluri pentru rezistoare. Vom folosi pe parcursul acestei discipline stan-
dardul IEC, pentru că reprezentarea din standardul IEEE poate fi confundată cu o bobină
ı̂n desenele de mână.
191
192 ANEXA C. PRECIZĂRI ASUPRA SIMBOLURILOR
H H H
FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ
Figura C.2: Simboluri pentru surse ideale de tensiune. Vom folosi pe parcursul acestei
discipline simbolul surselor pe care ı̂l veţi ı̂ntâlni ı̂n cărţile ı̂n limba română. Simbolul
este mai sugestiv decât celelalte pentru că vă reaminteşte că sursa ideală de tensiune are
rezistenţa internă nulă, prin pasivizare devine conductor perfect. Ultimul simbol desenat
pe care ı̂l puteţi ı̂ntâni ı̂n diverse cărţi are dezavantajul că nu are bornele polarizate deşi
poziţia unei astfel de surse influenţează starea circuitului. În astfel de situaţii va trebui să
căutaţi ı̂n context informaţii din care să vă daţi seama de sensul tensiunii electromotoare.
M
M M M
FDUWL52 ,((( KRPHJURZQ
Figura C.3: Simboluri pentru surse ideale de curent. Vom folosi pe parcursul acestei
discipline simbolul surselor pe care ı̂l veţi ı̂ntâlni ı̂n cărţile ı̂n limba română. Simbolul
este mai sugestiv decât celelalte pentru că vă reaminteşte că sursa ideală de curent are
rezistenţa internă infinită (conductanţa internă nulă), prin pasivizare devine izolator per-
fect. Ultimul simbol desenat pe care ı̂l puteţi ı̂ntâni ı̂n diverse cărţi are dezavantajul că
nu are bornele polarizate deşi poziţia unei astfel de surse influenţează starea circuitului.
În astfel de situaţii va trebui să căutaţi ı̂n context informaţii din care să vă daţi seama de
sensul curentului electromotor. În anumite materiale scrise cu mai puţină grijă, chiar şi
simbolul cu două cercuri nu are săgeata deasupra, caz ı̂n care trebuie să cautaţi ı̂n context
informaţii suplimentare.
H5 H
5
Figura C.4: La liceu aţi mai folosit simbolul sursei reale (stânga), pe care sunt marcaţi
doi parametri. Modelul unei surse reale constă dintr-o sursă ideală de tensiune ı̂n serie cu
un rezistor ideal (dreapta). Pentru a evita confuziile şi scrierea greşită a relaţiilor, vom
evita folosirea simbolului sursei reale şi vom folosi ı̂n schimb schema ei echivalentă, care
conţine exclusiv elemente ideale de circuit.
Referinţe
[AS13] Charles Alexander and Matthew Sadiku. Fundamentals of Electric Circuits. Mc

Graw-Hill, 5th edition, 2013.
[Ioa12] Daniel Ioan. Bazele electrotehnicii - note de curs disponibile online, 2012.
http://www.lmn.pub.ro/∼daniel/.
[Kat65] Jacob Katzenelson. An algorithm for solving nonlinear resistor ne-

tworks. Bell System Technical Journal, 44(8):1605–1620, 1965.
http://ieeexplore.ieee.org/xpl/articleDetails.jsp?arnumber=6769872.
[MI08] Dragoş Niculae Mihai Iordache, Lucia Dumitriu. On the sensitivity analysis
of analog circuits. Annals of the University of Craiova, Electrical Engineering
series, 32:11–16, 2008. http://elth.ucv.ro/fisiere/anale/2008/1 2.pdf.
[PLE15] PLECS - the simulation platform for power electronic systems, 2015. User Ma-
nual Version 3.7, http://www.plexim.com/files/plecsmanual.pdf.
193

Indrumar Draft 19februarie2016 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumar Draft 19februarie2016 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modelarea şi simularea circuitelor

- Îndrumar pentru studenţii facultăţii de Automatică şi Calculatoare -

Gabriela Ciuprina, Alexandru Gheorghe, Mihai Popescu, Dragoş Niculae,

Aurel Sorin Lup, Ruxandra Bărbulescu, Daniel Ioan

Draft din 19 februarie 2016

I Breviar teoretic şi sugestii pentru teme 7

1 Modelarea circuitelor reale 9

2 Simularea numerică a circuitelor electrice 55

II Modelare şi simulare ı̂n Spice 89

3 Circuite rezistive liniare ı̂n regim staţionar 91

4 Modelarea liniară si liniarizată 99

5 Caracteristici de transfer. PSF. 119

6 Analiza ı̂n domeniul frecvenţei 131

7 Analiza circuitelor ı̂n regim dinamic 155

III Anexe 167

A Tutorial Spice 169

B Comenzi SPICE 181

B.6.4 Sursa de tensiune comandată ı̂n curent . . . . . . . . . . . . . . . . 184

C Precizări asupra simbolurilor 191

interesul pentru a fi rezolvate ı̂n temele lor de casă.

• Următorul capitol prezintă pe scurt formularea corectă a problemei de analiză siste-

• Urmează descrierea a cinci lucrări de laborator, care acoperă aspecte referitoare la

– Obiectivele specifice ale lucrării;

• O listă de referinţe bibliografice.

• A două anexă este dedicată prezentării pe scurt a limbajului specializat pentru

Obiectivul general al lucrărilor de laborator este de a consolida deprinderile necesare

Chiar dacă lucrarea se referă la multe aspecte conceptual-teoretice, obiectivul ei esenţial

• Lucrarea conţine un scurt ı̂ndrumar de laborator, care are ca subiect introducerea

subiecte interesante pentru temele lor de casă la Bazele electrotehnicii.

• Importanţa modelării - ca etapă esenţială ı̂n activitatea ştiinţifică inginerească - este

• O atenţie deosebită este acordată formulării corecte a problemei analizei circuitelor,

Gabriela Ciuprina capitolul 3, anexele şi integrarea conţinutului;

Ruxandra Bărbulescu capitolele 1 şi 2;

Breviar teoretic şi sugestii pentru

Modelarea circuitelor reale

Figura 1.2: Exemple de grafuri echivalente.

Laturile unui circuit sunt indexate cu l = 1, 2, . . . , L, unde L este numărul total de

1.1 Mărimile primitive şi derivate ale teoriei circui-

Figura 1.3: Montarea ampermetrului. Graf de curent al unui circuit.

Figura 1.4: Montarea voltmetrului. Graf de tensiuni al unui circuit.

1.2 Legile teoriei circuitelor electrice

1.2.1 Legile lui Kirchhoff

Tabelul 1.1: Formele matriceale ale teoremelor lui Kirchhoff.

TK1 (pentru curenţi) TK2 (pentru tensiuni) Matricea folosită

A matricea incidenţelor laturi-noduri, de dimensiune (N − 1) × L;

B matricea apartenenţelor laturi-bucle fundamentale, de dimensiune (L − N + 1) × L;

C matricea apartenenţelor laturi-secţiuni fundamentale, de dimensiune (N − 1) × L;

D matricea apartenenţelor fundamentale, adică a apartenenţei ramurilor la buclele fun-

1.2.2 Legea puterii transferate pe la borne

Figura 1.5: Regulile de la receptoare şi de la generatoare, pentru interpretarea semnului

1.3 Elementele ideale de circuit electric şi clasificarea

1. idealizează cel mai des ı̂ntâlnite elemente reale şi

2. sunt folosite pentru a modela elementele reale.

• După numărul de terminale m, deosebim elemente

Figura 1.6: Relaţia ı̂ntre elementele reale şi cele ideale.

• După tipul de control (natura variabilelor independente ale ecuaţiei constitutive),

controlate ı̂n curent - ecuaţia constitutivă exprimă dependenţa tensiunilor de

• După caracterul relaţiei constitutive, există elemente

• După comportarea ı̂n timp, elementele pot fi

• După liniaritatea relaţiei constitutive, elementele sunt

• Din punct de vedere energetic, elementele pot fi

active - pot genera energie, fără restricţii;

Electroniştii dau altă semnificaţie acestor termeni. Ei se referă la schemele de mici