NOTE de CURS Dce PT Calculatoare + Esca

CIRCUITE
INTEGRATE
ANALOGICE
NOTE DE CURS
JELER GRIGORE EDUARD

Cuprins
Contents
Cuprins.................................................................................................................................................1
Centralizator figuri...............................................................................................................................3
Centralizator tabele..............................................................................................................................4
1 CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN ELECTRONICA ANALOGICĂ....................................4
1.1 INTRODUCERE...................................................................................................................4
1.2 Semnale analogice.................................................................................................................8
1.3 1.2. Elemente pasive de circuit............................................................................................12
1.3.1 Rezistorul....................................................................................................................12
1.3.2 Condensatorul...............................................................................................................18
1.3.3 Bobina..........................................................................................................................25
2 Circuite integrate liniare.........................................................................................................28
2.1 Amplifictoare Operationale..............................................................................................28
2.2 Aplicații liniare ale A.O.....................................................................................................32
2.2.1 Amplificatorul Inversor.............................................................................................32
2.2.2 Amplificatorul Neinversor cu A.O............................................................................37
2.2.3 Repetorul neinversor..................................................................................................42
2.2.4 Repetor inversor.........................................................................................................43
2.2.5 Sumatorul inversor....................................................................................................44
2.2.6 Sumator neinversor....................................................................................................46
2.2.7 Circuit de scădere (Amplificatorul diferential).......................................................48
2.2.8 Circuit de integrare....................................................................................................51
2.2.9 Circuit de derivare cu A.O........................................................................................53
2.2.10 Circuit de logaritmare...............................................................................................55
2.2.11 Circuit de exponențiere..............................................................................................57
2.2.12 SCCU – Sursa de curent comandata in tensiune (Convertorul tensiune-curent)

cu A.O. 59
1
2.2.13 Surse controlate în curent..........................................................................................64
3 Capitolul 2: Redersoare de precizie........................................................................................67
3.1 Circuit de redresare monoalternanță cu A.O. inversor.................................................67
3.2 Circuit de redresare monoalternanță cu A.O. de precizie inversor..............................69
3.3 Circuit de redresare bialternanță....................................................................................70
3.4 Detectoare de vârf (Detectoare de anvelopă)..................................................................71
4 Comparatoare de tensiune.......................................................................................................72
4.1 Comparatorul in bucla deschisa.......................................................................................74
4.1.1 Comparatorul neinversor saturat.............................................................................75
4.1.2 Comparatorul inversor saturat.................................................................................78
4.1.3 Comparatoare cu prag de referinta..........................................................................79
4.1.4 Efectul semnalelor parazite in comparatoare..........................................................84
4.1.5 Comparator cu histerezis(TRIGGER SCHMITT) inversor..................................85
4.1.6 Comparator cu histerezis (TRIGGER SCHMITT) neinversor.............................87
4.1.7 Comparatorul cu fereastra........................................................................................89
5 Capitolul 5: Generatoare de semnal cu A.O..........................................................................91
5.1 Oscilatoare nesinusoidale (generatoare de semnal) cu A.O...........................................91
5.1.1 Generator de semnal dreptunghiular cu A.O..........................................................91
5.1.2 Generator de semnaltriunghiular cu A.O................................................................93
6 Sursa de tensiune continua......................................................................................................95
2
Centralizator figuri
Figura 2.1: Jonctiunea pn................................................................................................................46

Figura 3.1: Fotorezistorul si simbolurile grafice ale fotorezistorului sunt prezentate..............88
Figura 3.2: Structura unei diode LED.............................................................................................94
Figura 3.3: Tipuri de diode LED......................................................................................................94
Figura 3.4: Caracteristica statică de ieșire a LED-ului..................................................................97
Figura 3.5: Identificarea terminalelor unui LED...........................................................................98
Figura 3.6: Conectarea unui LED în circuit..................................................................................99
Figura 3.7: Afişaj 7 segmente (a) Cu Anod comun (b) Cu Catod comun.................................101
Figura 3.8: Structura unui cuplor optic.......................................................................................102
Figura 3.9: Cuplor optic cu 4 terminale.......................................................................................103
Figura 3.10: Comutator optoelectronic........................................................................................103
Figura 3.11: Cuplor optic cu 6 terminale.....................................................................................103
Figura 3.12: Cuplor optic cu 8 terminale (fotodarlington).........................................................104
Figura 3.13: Parametrii optocuplorului PC123...........................................................................104
Figura 3.14: Simulare montaj cu optocuplor...............................................................................106
Figura 3.15: Sistem de transmisie prin fibră optică....................................................................107
Figura 3.16: Rază de lumină într-o fibră optică.........................................................................108
Figura 3.17: Structura fibrei optice.............................................................................................109
Figura 3.18: Structura cablului cu fibră optică...........................................................................110
Figura 4.1: Tranzistor tip pnp şi npn si simbolul tranzistorului pnp şi npn.....................................112
Figura 4.2 Tranzistoare încapsulate.................................................................................................113
Figura 4.3: Reprezentarea curenţilor tranzistorului pnp...................................................................114
Figura 4.4: Modul de conectare al rezistenţei din colector Rc ...................................................133
Figura 4.5: Circuit pentru determinarea PSF la un TB conexiune EC....................................141
Figura 5.1: Schema de Amplificator cu emitor-comun..............................................................153
Figura 1.1: Caracteristica de frecvenţă a AO-ului............................................................................175
Figura1.2: Amplificator inversor cu A.O.....................................................................................176
Figura1.3: Caractersitica de transfer pentru A.O. inversor......................................................177
Figura1.4: Schema electrica a amplificatorului inversor cu A.O. realizata in Proteus....................178
Figura1.5: Tensiune de intrare (rosu) si tensiunea de iesire (verde) pentru Vin=1V........................179
Figura1.6: Tensiune de intrare (rosu) si tensiunea de iesire (verde) pentru Vin=2V (se poate observa
apariția fenomenului de saturație)....................................................................................................180
3
Figura1.7: Caracteristica de transfer a A.O. inversor.......................................................................181
Figura1.8: Amplificator neinversor cu A.O.................................................................................182
Figura1.9: Caracteristica de transfer a A.O. Neinversor...........................................................183
Figura1.10: Schema electrica a amplificatorului neinversor cu A.O. realizata in Proteus..............184
Figura1.11: Tensiune de intrare (rosu) si tensiunea de iesire (verde) pentru Vin=1V......................185
Figura1.12: Tensiune de intrare (rosu) si tensiunea de iesire (verde) pentru Vin=2V (se poate observa
apariția fenomenului de saturație)....................................................................................................186
Figura1.13: Caracteristica de transfer a A.O. neinversor.................................................................187
Figura 1.14: Repetor neinversor cu A.O......................................................................................188
Figura1.15: Repetorinversor cu A.O............................................................................................192
Figura1.16: Sumatorulinversor.....................................................................................................199
Figura1.17: Sumatorulneinversor.................................................................................................201
Figura1.18: Amplificatoruldiferențial..........................................................................................204
Figura1.19: Pasivizarea sursei 2...................................................................................................205
Figura1.20: Pasivizarea sursei 1...................................................................................................206
Figura1.21: Circuit de integrare cu A.O......................................................................................211
Figura1.22: Circuit de derivare cu A.O.......................................................................................216
Figura1.23: Circuit de logaritmare cu A.O..................................................................................218
Figura1.24: Circuit de exponențiere.............................................................................................221
Figura1.25: SCCU de tip inversor cu sarcina flotanta...............................................................223
Figura1.26: SCCU de tip neinversor cu sarcinaflotanta............................................................224
Figura1.27: Sursă de curent HOWLAND....................................................................................226
Figura2.1: Circuit de redresaremonoalternanta cu A.O............................................................231
Figura2.2 Circuit de redresaremonoalternanță cu A.O. de precizieinversor...........................236
Figura2.3 Circuit de redresarebialternanță.................................................................................238
Figura2.4: Detectoare de vârf (Detectoare de anvelopă)............................................................240
Figura3.1: Comparatorul neinversor saturat..............................................................................246
Figura3.2: Schema electrica a comparatorul neinversor saturat cu A.O. realizata in Proteus.........248
Figura3.3: Tensiune de intrare (rosu) si tensiunea de iesire (verde) pentru Vin=2V/100Hz............249
Figura3.4: Caracteristica de transfer a A.O. inversor.......................................................................250
Figura3.5: Comparatorulinversorsaturat....................................................................................251
Figura3.6: Comparator neinversor cu prag................................................................................256
Figura3.7 Comparator cu histerezis (TRIGGER SCHMITT) neinversor...............................268
Figura4.1: Generator de semnal dreptunghiular cu A.O...........................................................277
Figura4.2: Amplificator cu reactiepozitivasistructura de oscillator.................................................288
4
5
Centralizator tabele
No table of figures entries found.
6
1 CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN ELECTRONICA ANALOGICĂ
1.1 INTRODUCERE
Circuitul electronic estede fapt un circuit electric care conţine dispozitive electronice pentru
realizarea unor funcții cum ar fi amplificarea, generarea unor oscilații armonice, redresarea tensiunii
alternative, stabilizarea tensiunii, modulare/demodulare.
Dispozitivele electronice sunt componente de circuit electronice a căror funcționare sebazează
pe controlul mișcării purtătorilor de sarcină în corpul solid, în gaze sau în vid. Dispozitivele se
numesc electronice datorită faptului că folosesc mecanismul de conducția în corpul solid, de regula
în semiconductoare.Acest control al mișcării purtătorilor de sarcină se poate realiza fie prin
controlul injecției de purtători de sarcini, fie controlul propriu-zis,care se poate exercita prin câmpul
electric care apare datorită unei diferențe de potențial. În cazul dispozitivelor optoelectronice
controlulcurentului electric se realizează prin efectul unui flux luminos (fotoni) asupra numărului
depurtători de sarcină dintr-o anumită zonă a dispozitivului electronic.
Mărimile electrice care apar la bornele dispozitivului electronic sunt tensiuni si curenţi electrici,
iar de regulă, utilizăm dispozitive electronice cu două sau cu trei borne. Pentru dispozitivele mai
simple cu două borne, caracterizarea se face prin legătura care există între tensiunea aplicată și
curentul rezultat, conform ecuației nr.1, 2 și al prezentării din figura nr. 1.
u
i DISPOZITIV ELECTRONIC
Fig. nr.I.1: Dispozitiv electronic cu două borne și mărimile electrice ce îl caracterizează
i=i ( u ) (1)
i=i ( u ,t ) (2)
Pentru ecuația 2 comportarea dispozitivului este reprezentată cu ajutorul schemele
echivalente.
Pentru dispozitivele cu un număr de borne mai mare (trei sau mai multe) descrierea se poate
face prin relațiile care există între patru mărimi electrice: doi curenți și două tensiuni.
Cele două ecuații 3 prezintă caracteristicile statice ce descriu complet funcționarea unui
dispozitiv cu trei borne, prezentat în figura 2.
7
{i1=i1(u1,u2)¿ ¿¿¿ (3)
Fig. nr.I.2: Dispozitiv electronic cu două borne și mărimile electrice ce îl caracterizează
1.2 Proprietăţi ale dispozitivelor electronice
1.Dispozitivele electronice au caracter neliniar (au caracteristici statice neliniare). Din această
cauză studiul lor nu se poate face aplicând direct legile electrotehnicii care se referă la circuite
liniare. Pentru rezolvarea acestei probleme comportamentul dispozitivului electronic se
liniarizează.Liniarizare se poate face în 2 moduri:
- pentru un semnal mare liniarizarea se face prin aproximarea caracteristicii neliniare prin segmente
de dreaptă pe porţiuni;
8
Fig. nr. I.3: Liniarizarea caracteristici statice a dispozitivelor electronice pentru
semnal mare
- pentru semnal mic liniarizarea se face în jurul unui punct static de funcţionare (P.S.F).
Fig. nr.I.4: Liniarizarea caracteristici statice a dispozitivelor electronice pentru semnal

mic
I D , U D=P . S . F .
UD 1 (4)
=ctgα= =R D
ID tgα
2.Caracterul parametric al dispozitivelor electronice:un parametru esenţial al dispozitivului

electronic poate fi controlat pe cale electrică.
3.Unele dispozitive electronice auun caracter activ: consumând energie de la o sursă de tensiune
continuă sunt capabile să amplifice sau să genereze semnale variabile în timp.
9
Convenţii privind notaţiile utilizate
1) notaţii pentru tensiuni si curenţi:

a) înregim static:
- curentul se notează cu literă mică indice literă mare.
- în cazul unor valori particulare ce se dorește a fi evidențiate se notează cu literă
mare indice literă mică.
b) în regim variabil:
- valorile momentane se notează cu literă mică indice literă mică.
- valorile maxime se adaugă în plus indicele m.
- valorile efective se notează cu literă mare indice literă mică.
2) notaţii pentru rezistenţe, condensatoare, bobine:
- se notează prin literă mare indice literă mare sau literă mare plus cifre arabe.
- elementele de circuit ce intervin în schemele echivalente senotează cu literă mică indice literă
mică, dacă e vorba de parametrii de semnal mic și literă mică indice literă mare pentru
parametrii de semnal mare.
10
1.3 Semnale analogice
Prin semnal se înțelege o anumită formă de variație în timp a unei mărimi

electrice.Încontinuare se vor prezenta câteva noțiuni generale despre cele mai întâlnite semnale în
practicaelectronică.
În general, un semnal este exprimat ca o mărime instantanee si este format dintr-omărime
continuă plus o mărime variabilă.
Din notația unui semnal trebuie sărezulte dacă este vorba de componenta sa continuă
(constantă), de componenta variabilă sau de mărimea instantanee (totală) a acestuia.
În figura nr.1este prezentat un semnal oarecare (de exemplu: curentul din colectorul
unuitranzistor).
Fig. nr. I.1. Convenții de notare a semnalelor
Notațiile folosite în continuare în curs vor exprima:

-valorile instantanee (totale) vor fi notate cu litere mici si indici formați din litere mari (ex:
i B , u BE ,i C etc.).
-componentele continue şi valorile medii ale diferitelor mărimi se notează cu litere marişi indici
formați din litere mari (ex: I B , U BE , I C etc.); partea dreaptă a figurii. Componentele continue
corespunzătoare punctelor statice de funcționare (fără semnal) PFS ale dispozitivelorelectronice se
marchează şi cu un indice superior zero (ex: I 0C , U 0CE ); partea stângă a figurii.
-variațiile în jurul valorii medii sau în jurul unor nivele de referință continue se noteazăcu litere
mici şi indici formați tot din litere mici, plus sufixul “v” de la „variabil” (ex:i cvar , ubevar , i cvar , etc ).
Cu aceste notații, valoarea instantanee a semnalului din figura nr. 1.1 se scrie:
i C =I C +i cv (1.1)
unde:
11
i cv =I cvM sinωt (1.2)
estecomponenta variabilă, cu evoluţie sinusoidală şi care are valoarea maximă I cvM .
Semnale sinusoidale
Sunt frecvent utilizate atât în descrierile teoretice, cât si în experimentele practiceprivind
dispozitivele si circuitele electronice.
Fig. I.2: Semnal sinusoidal
Un semnal sinusoidal are expresia generală dată derelaţia:

s(t )= Asin(ωt + φ) (1.3)
unde: - A - amplitudinea semnalului;
- (ω t +φ)- faza semnalului.
2π
- ω=2 πf = – pulsaţia [rad/sec];
T
- f - frecvenţa [Hz];
- T este perioadasemnalului [sec];
- φ este faza iniţială a semnalului [rad].
Dacă semnalele sunt tensiuni sau curenţi, amplitudinea se măsoară în volţi sau amperi.
Semnalele sinusoidale sunt utilizate pe larg deoarece răspunsul unui sistem liniar lasemnal
sinusoidal este tot un semnal sinusoidal, dar cu amplitudine şi fază diferite faţă desemnalul de
intrare (de excitaţie). Pentru a determina comportarea sistemului liniar la aplicareaunui semnal
sinusoidal, deci cum îi modifică amplitudinea si faza se utilizează caracteristicile defrecvenţă.
Frecvența semnalelor sinusoidale este cuprinsă de obicei între câţiva herţi (Hz) si
câţivamegaherţi (MHz). Expl: - frecvenţe audio corespund undelor acustice care pot fi auzite de
om:20 Hz÷20 kHz (practic 16 kHz); microunde: sute de MHz, cu particularităţi referitoare
lagenerare, amplificare, radiaţie, propagare si recepţie a oscilaţiilor.
12
Cel mai adesea amplitudinea se exprimă prin valoarea efectivă. În general,
valoareaefectivăa unui semnal este egală cu valoarea tensiunii (curentului) continuu care dezvoltă
într-orezistenţădată aceeaşi putere ca şi tensiunea (curentul) periodic considerat.
În cazul semnalelor sinusoidale, între valoarea efectivă U e f şi amplitudinea U ma uneitensiuni
există relaţia:
Um
U ef = =0.707 U M (1.4)
√2
Puterea disipată pe o rezistenţă, în regim sinusoidal este dată de expresia:
Um Im
P=U ef I ef = (1.5)
2
Semnale rectangulare (dreptunghiulare)

Deoarece sunt specifice electronicii digitale, nu vom insista prea mult asupra lor încursul de
faţă.Sunt denumite şi impulsuri, fiind definite prin durată (lăţimea impulsului) şiamplitudine.
Fig. I.3: Semnale rectangulare (dreptunghiulare)
Funcţionarea circuitelor digitale este caracterizată de secvenţe de impulsuri, de

regulăneperiodice. Aceste circuite lucrează cu semnale (tensiuni) având două nivele logice: 1
logic(nivel superior, HIGH) şi 0 logic (nivel inferior, LOW).
Alte tipuri de semnale sunt:
-semnal treaptă unitate;
-semnal dinte de ferăstrău;
-semnal triunghiular, etc.
13
2 Capitolul 2: Elemente pasive de circuit
Sunt acele elemente de circuit care nu pot realiza funcţii de amplificare. Dintre acesteacele
mai importante sunt: rezistorul, condensatorul, bobina.
2.1 Rezistorul
Rezistorul este elementul de circuit cel mai utilizat a cărei principală proprietate este
rezistența electrică. După materialul folosit, se realizează: rezistoare din metale sau aliaje metalice
(fire sau benzi); rezistoare peliculare cu carbon, (pelicule depuse pe un suport izolat); rezistoare cu
peliculă de metal-oxid; rezistoare cu lichid, bazate pe rezistența unui strat de lichid între două plăci
metalice cufundate în lichid.Din punct de vedere tehnologic, rezistoarele reprezintă utilizări ale
materialelor conductoare în scopul controlului şi limitării curentului electric
Figura 2.1: Tipuri de rezistori
Cel mai important parametru al unui rezistor este R (rezistența electrică). În sistemul
internaţional unitatea de măsură a rezistenței este [ R ] SI =1 Ω(Ohm).Rezistenta electrică se poate
exprima în 2 moduri:
 în funcţie de proprietăţile materialului din care este construit condensatorul (la rece),
paarmetrii de material fiind prezentati in figura nr. 2.1
14
l
R=ρ 2.1
S
Figura 2.2: Rezistenţa unui fir conducător în funcţie de proprietăţile materialului
unde:
- ρ – rezistivitatea materialului conductor, care este caracteristică de material[ Ω m ];
- l – lungimea conductorului [m];
- S – aria secţiunii conductorului [m2]
-  în funcţie de valorile mărimilor electrice dintr-un circuit electric (la cald): Conform legii
lui Ohm relaţia de proporţionalitate dintre tensiunea aplicată la bornele rezistorului şi curentulcare
trece prin elestedată de:
U =R I 2.2
Figura 2.3: Rezistența în circuit (Legea lui Ohm)
2.1.1 Conectarea serie a rezistoarelor
Fie n rezistoare conectate în serie între bornele A şi B ale unui circuit (figura 2.4.).
15
Figura 2.4: Conectarea rezistențelor în serie
Deoarece rezistoarele sunt conectate în serie, ele sunt parcurse de acelaşicurent, iar între
tensiunile la borne existărelaţia:
U =U 1+ U 2+ …+ U n 2.3
Folosind pentru fiecare rezistor relaţii de tipul (2.2) şi înlocuind în relaţia (2.3) se obţine:
U =R 1 I + R2 I +… + Rn =( R1 + R2 +…+ Rn ) I 2.4
Ţinând seama de circuitul echivalent, se poate scrie relaţia:

U =R s I 2.5
Din relaţiile (2.4-2.5), rezultărezistenţa echivalentăpentru un număr denrezistoare conectate

în serie:
n
R s=∑ Rk 2.6
k=1
2.1.2 Conectarea in paralel a rezistoarelor
Fie n rezistoare conectate înparalel între bornele A şi B ale unui circuit (figura 2.5).
Figura 2.5: Conectarea rezistențelor în paralel
Deoarece cele n rezistoare sunt conectate în paralel (sau în derivaţie), ele au laborne aceeaşi
tensiune, iar între curenţi există relaţia data de teorema I a lui Kirchhoff:
I =I 1+ I 2 +… + I n 2.7
Folosind pentru fiecare rezistor relaţii de tipul (2.1)şi înlocuind în relaţia (2.8) se obţine:
16
( )
U AB U AB U 1 1 1
I= + + … .+ AB =U AB + +…+ 2.8
R1 R2 Rn R1 R2 Rn
Ţinând seama de circuitul echivalent, se poate scrie relaţia:
( )
U AB 1 1 1
=U AB + + …+ 2.9
Rp R1 R2 Rn
Rezultă rezistența echivalentă pentru cele n rezistoare conectate în paralel:

n
1 1
=∑ 2.10
R p k=1 R k
Trebuie reţinut urmatoarele:la conectarea în serie, rezistenţa echivalentă este mai mare
decât cea mai mare din rezistenţeleindividuale, în timp ce la conectarea în paralel se obţine o
rezistenţă echivalentă a circuitului maimicădecât cea mai mică din rezistenţele individuale.
Rezistorul obișnuit are două terminale. Un rezistor variabil este un rezistor a cărui rezistență
electrică poate fi ajustată prin deplasarea mecanică a unui contact (cursor) electric intermediar; cel
mai adesea rezistoarele de acest tip au trei terminale: capetele rezistorului (între care rezistența este
maximă și constantă) și conexiunea la contactul mobil(cursor). Dacă contactul mobil nu face punct
comun cu unul din capete, atunci uzual se vorbește despre "un potențiometru", care este un divizor
variabil de tensiune.
Clasificare
Rezistoarele, în funcție de relația între tensiunea și curentul la bornele sale, pot fi clasificate
in:
 rezistoare liniare, care au un raport tensiune - curent constant ( VI =R=const .) și o

dependență neglijabilă față de valorile tensiunii,curentului sau ale altor factori exteriori;
 rezistoare neliniare, care au valoarea rezistenței puternic dependentă de actiunea unor factori
cum ar fi:
 rezistoare dependente de tensiunea de la bornele sale (varistoare);
 rezistoare dependente de temperatură (termistoare);
17
 rezistoare dependente de intensitatea luminoasa (fotorezistoare).
Tabel 2.1: Modele de rezistoare și reprezentarea simbolică a acestuia în circuit1
Denumire Simbol Imagine Observaţii

- simbolul indicat este reprezentat conform
standardului IEC.
Rezistenţă (de
valoare fixă) -simbolul indicat este reprezentat conform
standardului IEEE.
-valoarea rezistenţei electrice a unui reostat poate fi

modificată de către utilizator;
-reostatele sunt folosite cu precădere la lucrul cu
curenţi de intensităţi mari;
Reostat - simbolul indicat este reprezentat conform

standardului IEC.
-simbolul indicat este reprezentat conform

standardului IEEE.
-este un reostat destinat lucrului cu curenţi de

Rezistenţă
intensităţi foarte mici;
semireglabilă sau
sau -denumirea de “semireglabilă” provine de la faptul că
(semireglabil,
nu este concepută pentru aplicaţii în care este necesară
trimmer)
modificarea frecventă a valorii rezistenţei electrice.
-este un atenuator rezistiv reglabil, folosit pentru

modificarea intensităţii semnalelor electrice de mică
putere.
Potenţiometru
standardului IEC.

standardului IEEE.
1
http://www.hobbytronica.ro/simboluri-rezistente-condensatoare-si-bobine/
18
-este o rezistenţă a cărei valoare se este foarte sensibilă
la modificările termice. Din acest motiv, termistorul
Termistor este frecvent folosit ca senzor termic;
standardului IEC.
-este o rezistenţă a cărei valoare se reduce foarte mult

atunci când tensiunea aplicată la borne creşte peste o
Varistor anumită valoare. Din acest motiv, varistorul este
frecvent folosit în circuitele de protecţie la
supratensiune.
-este o rezistenţă a cărei valoare este foarte sensibilă la
modificările intensităţii luminoase. Din acest motiv,
fotorezistenţa este frecvent folosită ca senzor pentru
Fotorezistenţă
măsurarea intensităţii luminoase;
standardului IEC.
2.1.3 Aplicaţiile rezistoarelor
2.1.3.1 Divizoare de tensiune si de curent

Prin conectarea rezistoarelor în serie sau paralel se obţin divizoare de tensiune, respectiv
curent, reprezentate în figura nr.I.7.
Figura 2.6: Divizoare de tensiune şi curent realizate cu rezistoare
19
În figura nr. 2.5a) este prezentat un divizor de tensiune la care una din rezistenţe este
legatăla masă. Relaţia dintre tensiuni este:
R2
U =E 2.11
R 1 + R2
Dacă nici una din rezistenţele divizorului nu sunt legate la masă (fig. 2.5b) atunciscriind
T2K pe ochiul mic si pe cel mare:
E1−E2
R1 I +U −E1=0 şi I = 2.12
R1 + R2
Dacă se înlocuieşte valoarea curentului în prima ecuaţie rezultă relaţia între tensiuni:
R2 R1
U =E1 + E2 2.13
R1 + R2 R 1+ R 2
Înfigura nr. 2.5b cele două rezistenţe sunt legate în paralel, obţinându-se astfel undivizor de
curent; relaţiile între curenţi sunt:
U U R +R R R
I 1= , I 2= , I =I 1+ I 2=U 1 2 rezul ta U=I 1 2 2.14
R1 R2 R 1 R2 R1 + R2
Înlocuind tensiunea în ecuaţiile curenţilor rezultă relaţiile dintre acestia:

U R2 U R1
I 1= =I si I 2= =I
R1 R1 + R2 R2 R1 + R2
2.15
Se observă că tensiunea “divizată” este proporţională cu valoarea rezistenţei de pe carese

culege (relaţia 2.15) în timp ce curentul “divizat” este proporţional cu valoarea celeilalterezistenţe a
divizorului (relaţiile 2.17).
2.1.3.2 Reglarea sau limitarea curentului printr-un dispozitiv electronic
Montarea în serie a rezistorului cu o altă componentă electronică, de exemplu o dioda

luminiscentă (LED – Light Emitting Diode), face ca prin acest circuit, să poată fi menţinut
şicontrolat curentul la o valoare sigură pentru o bună funcţionare a diodei.Această simplă aplicaţie,
în care rezistorul are rol de limitator de curent este reprezentată înfigura 2.7.
20
Figura 2.7: Rezistenţa utilizată ca limitator de curent
2.1.3.3 Alte aplicatii ale rezistoarelor

– Dirijarea controlată a curentuluiîn anumite zone ale circuitelor
– Polarizarea componentelor active (stabilirea anumitor potenţiale în diferite puncte
ale circuitelor) şi stabilirea PSF-ului (Punctul Static de Funcţionare) unor
componente active
– Filtre şi circuite de temporizare (împreună cu condensatoare).
2.1.3.4 Rezistoare variabile
Rezistoarele variabile numite şi potenţiometre sau rezistoare ajustabile sunt larg folositeîn
circuitele electronice ca dispozitive de stabilire şi reglare a unor parametri ai circuitului.
Figura 2.8: Fotoreristorul, simbolizarea si schema interna
Ele sepot realiza în forme, dimensiuni, valori etc. foarte variate. Principalele caracteristici
alepotenţiometrelor sunt:
- legea de variaţie a rezistenţei (liniară, logaritmică etc.);
- valorile minimă şi maximă de reglaj;
- puterea disipată;
- materialul rezistiv şi proprietăţile acestuia;
21
- modul de încapsulare şi numărul de rezistoare care pot fi reglate simultan;
- modul de reglaj şi precizia reglării (cu ax, cu cursor, cu şurub etc.).
În figura 2.15se prezintă un potențiometru care va prestabili o tensiune U2, care va avea
ovaloare dependentă de poziția cursorului, anume:
U 2=K U 1 2.16
unde: K= 1...0
Figura 2.9: Divizor potențiometric de tensiune
2.1.3.5 Reglarea turaţiei unui motor electric
Turaţia unui motor electric de curent continu poate fi controlată prin intercalarea
uneirezistenţe reglabile (reostat) în serie cu indusul motorului, cum se putea întâlni la controlul
vitezeide deplasare ale tramvaielor electrice sau ale troleibuzelor urbane (figura 2.7).
Figura 2.10: Rezistenţa utilizată la reglarea turaţiei unui motor
2.1.3.6 Rezistoare dependente de temperature (Termistor)
22
Rezistoarele dependente de temperatură au la baza funcţionării lor variaţia
rezistivităţiiunor materiale semiconductoare sau de alt tip, atunci când se modifică temperatura
acestora.
Figura 2.11: Model de termistor, simbolul electric si compunerea interna
Varistorele se produc din materiale pe bază de carbură de Si, ZnO sau alţi oxizi.Dependenţa
de tensiune a rezistenţei se explică prin fenomenele ce au loc la suprafaţa granulelorce compun
materialul la diferite tensiuni. Prin sinterizare, între două granule vecine se formeazăo dublă
jonţiune, echivalentă cu două diode în serie. Suprapunerea efectelor în întregul
volumsemiconductor conduce la o caracteristică curent – tensiune de forma:
n−1
I =k 1 U +k 2 U
unde, k1, k2 şi n sunt constante de material.

Diferenţiind ecuaţia de mai sus se obţine ecuaţia dependenţei rezistenţei de tensiune:
dU 1
RU = =
dI k 1 U + k 2 U n−1
Tipuri de termistoare:
23
Termistoarele cu coeficient de temperatură negativ (NTC – Negative
TemperatureCoefficient) se realizează din materiale semiconductoare a căror rezistivitate scade cu
creştereatemperaturii, fenomen specific majorităţii semiconductoarelor. În acest scop se utilizează
deregulă oxizi de Cr, Mn, Fe, Ni etc. impurificaţi cu ioni străini pentru a-şi spori
proprietăţilesemiconductoare.Dependenţa de temperatură a rezistenţei termistorului este:
−B
T
RT = A e
unde:
- A=R∞ - este valoarea limită a rezistenţei când T → ∞, iar B este o constantă de material şi
detehnologie şi are valori între 2000 şi 5000°C.Coeficientul de temperatură este:
1 d R T −B
α R= = 2 <0
R T dt T
Un NTC este utilizat în mod obișnuit ca senzor de temperatură sau în serie cu un circuit ca
limitator de curent de intrare.
Termistoarele cu coeficient de temperatură pozitiv (PTC – Positive

TemperatureCoefficient) se realizează din materiale pe bază de titanat de bariu (BaTiO3) cu o
tehnologie tipică materialelor ceramice, urmărindu-se ca prin tratamentul termic să se substituie
ionii deBa2+cu ioni de impurificare, devenind astfel materiale semiconductoare.Dependenţa de
temperatură a rezistenţei termistorului este dată de relația:
RT = A+C e BT
iarcoeficientul de temperatură al rezistenţei este:
1 d RT
−BT
BC e
αR= =
R T dT A +C e
− BT
Termistorii PTC sunt de obicei instalați în serie cu un circuit și sunt folosiți pentru a proteja
împotriva condițiilor de supracurent, cum ar fi resetarea siguranțelor.
Prin utilizarea materialelor semiconductoare, cel mai des fiind siliciu, se

realizeazărezistoare puternic dependente de temperatură, cu aplicaţii primordial în domeniul
măsurăriitemperaturilor.Termistoarele au o sensibilitate la variaţii de temperatură cu câteva ordine
de mărime maimare decât rezistoarele metalice, iar rezistenţa lor este dată de o expresie
exponenţială de forma:
±K (T −T 0)
RT =RT exp
0
[Ω]
24
Figura 2.9 prezintă comparativ evoluţia rezistenţei cu temperatura a termistoarelor
şitermorezistenţelor.
Figura 2.12: Variaţia rezistenţei cu temperatura a unui termistor.
Figura 2.13: Detectare a temperaturii cu termistor NTC
Aplicaţiile varistoarelor sunt legate de sistemele de monitorizare şi control automat

altensiunilor electrice, traductoare de tensiune, modulaţia semnalelor electrice, realizarea de
funcţiielectrice neliniare etc.El protejează dispozitivele electrice și electronice de tranzitorii de
supratensiune. Este întotdeauna pus în șunt cu dispozitivul protejat. Acest lucru se face în principiu
pentru a proteja circuitul de supratensiuni.
1.10 Rezistoare dependente de lumină (fotorezistoare)

Fotorezistoarele, simbolizate ca în figura 2.11, au la baza funcţionării lor efectulfotoelectric,
care constă în modificarea conductivităţii electrice a unui semiconductor în urmarecepţiei unui flux
25
luminos. Absorbţia fotonilor modifică concentraţia de purtători liberi dinsemiconductor şi prin
aceasta conductivitatea sa, în sensul reducerii acesteia.
Figura 2.14: Model de fotorezistor, simbolul electric, scompunerea interna si elementele

componente ale fotorezistorului.
Fotorezistorul în circuit (figura 2.14) formează un divizor de tensiune, iar informația dată
defluxul luminos este dată de relația:
Rf
U= E
R+ R f
în acest caz, tensiunea de ieșire U scade odată cu creșterea intensității luminoase.
Figura 2.15: Utilizarea fotorezistorului într-uncircuit electric
Fotorezistoarele se construiesc după domeniul de utilizare; astfel pentru spectru vizibil

seutilizează ca material sulfura de cadmiu, pentru domeniul infraroșu apropiat – sulfuri de plumbsau
compuși de indiu-antimoniu, iar pentru domeniul infraroșu îndepărtat – germaniu dopat
cucupru.Fotorezistoarele au o largă arie de aplicații, începând de la controlul camerelor de
luatvederi, comanda iluminatului, până la fotospectrometre.
26
2.2 Condensatorul
Un condensator (capacitor) este un dispozitiv electric pasiv ce înmagazinează energie sub

forma unui câmp electric între două armături încărcate cu o sarcină electrică egală, dar de semn
opus, așa cum este prezentat în figura nr. 2.15.Atunci când se aplică o tensiune electrică, pe cele
doua plăci ale armăturii condensatoruluiapare un câmp electric în dielectric, ceea ce duce la apariţia
unei încărcări cu sarcini electrice depolarităţi opuse ±Q.Condensatorul este un dispozitiv simplu
pasiv care este folosit pentru a "stoca energie electrică" pe plăcile sale. In forma sa de bază, un
condensator este alcătuit din două sau mai multe plăci conductive (metalice) paralele, care nu sunt
conectate sau se ating una de alta, ci sunt separate electric fie de aer, fie de o formă de material bun
izolator, cum ar fi hârtie cerată, mică, ceramică, plastic sau o formă de gel lichid, așa cum este
utilizat în condensatoare electrolitice. Stratul izolator dintre plăcile condensatoarelor este numit în
mod obișnuit dielectric.
Definiție:Capacitatea C sedefinește ca raportul dintre sarcina electrică Q înmagazinată si

tensiunea aplicată la bornele sale:
Q
C= sau Q=CU 2.17
U
unde:
- Ceste capacitatea condensatorului.
În sistemul internaţional unitatea de măsură a capacității este[ C ] SI =1 F ( Farad)
Deoarece în practică coulombul și faradul sunt unități foarte mari, principalul parametrual
condensatorului este capacitatea nominală, exprimată în μF( 10−6 ), nF( 10−9 ) sau pF(10-12).
27
Figura 2.16: Condensatorul
Cel mai important parametru al unui condensator estecapacitatea C.
Capacitatea electrică se poate exprima în 2 moduri:

 în funcţie de proprietăţile materialului din care este construit condensatorul (la rece)
S
C=ε (3)
d
unde:
- ε =ε 0 ε r-permitivitatea absolută a dielectricului
- ε 0=
1
4 π 9 ∙10
9
=8.854 ∙10−12
[ ]
F
m
permitivitatea vidului ;
ε r - permitivitatea relativă a dielectricului

S = suprafaţa armăturilor
d = distanţa dintre armături
Figura 2.17: Capacitateaîn funcţie de proprietăţile materialului
-  în funcţie de valorile mărimilor electrice dintr-un circuit electric (la cald)
28
Q
C= sau Q=CU
U
unde:
- Q = cantitatea de electricitate acumulată pe armături
- - U = tensiunea electrică aplicată la bornele condensatorului
Figura 2.18: Condensatorul în circuit
Conformlegii conservării sarcinii electrice, curentul I Cprin condensator estedeterminat de

variația în timp a sarcinii electrice de pe armăturile condensatorului conformrelației:
dQ
I c= 2.18
dt
Derivând relația (2.20) se obține legătura dintre tensiune si curent în cazul unui condensator:
dQ dU dU ∆U
=C ,i=C , I =C 2.19
dt dt dt ∆t
Se observă că valoarea curentului prin condensator este proporțională cu viteza devariație a

tensiunii la bornele sale. Expl: Dacă avem un condensator de 1 μF care se încarcă cuun curent
constant de 10 mA atunci într-un interval de timp ∆ t=1 ms tensiunea la bornele salecreste cu
∆ U =10 V .
La conectarea condensatoarelor în serie sau paralel se obțin capacități echivalente cuformule
invers ca la rezistențe (serie capacități cu paralel rezistențe și invers).
Parametrii caracteristici:
 capacitatea nominală,
 toleranța,
 coeficientul de temperatură,
 tensiunea nominală,
 rezistența de izolație,
29
 curentul de fugă.
2.2.1 Energia înmagazinată (stocată)

Sarcinile electrice acumulate pe cele două armături dezvoltă un câmp electric, a cărui
energie (carese măsoară în Joule, în SI ) este stocată şi care este dată de:
2
1 2 1Q 1
E= C U = = VQ [ J ] 2.20
2 2 C 2
unde:
- V este tensiunea electrică dintre armături.
Energia maximă ce poate fi acumulată într-un tip oarecare de condensator este limitată
dedimensiunea câmpului electric ce nu-l poate distruge, care se poate defini prin densitatea
deenergie pe volumul dielectricului (J / m³ ).
2.2.2 Condensatorul în circuite de curent continuu (Încărcarea condensatorului la un curent

constant)
Electronii nu pot trece uşor de pe o armătură pe cealaltă prin dielectric, care este ales
astfelîncât să fie un foarte bun izolator. Curentul prin condensator rezultă de fapt, mai mult ca
urmare aseparării sarcinilor electrice, decât acumulării electronilor lor pe armături. Această separare
asarcinilor Q creşte cu tensiunea V aplicată plăcilor.
Montajul din figura 2.18 care foloseste încărcarea/descărcarea unui condensator se utilizează
încircuite de temporizare, întârziere, oscilatoare de relaxare, etc. pentru stabilirea unor
anumiteintervale de timp.
Figura 2.19: Cresterea tensiunii pe un condensator sub un curent continuu constant
30
Se foloseste schema din figura 2.8. unde condensatorului C i se aplică un curent constantI de
la o sursă de curent continuu. Încărcarea se poate face si de la o sursă detensiune continuă,
constantăprin intermediul unei rezistențe.
Rezultă:
dQ dUC I
I= =C =I =ct sau d U C = dt 2.21
dt dt C
Integrând rezultă:
I
U C= t 2.22
C
I
Aceasta reprezintă ecuația unei drepte de pantă tg α=
C
Pentru circuitele alimentate de la o sursă de curent continuu tensiunea pe condensator

nupoate excede tensiunea sursei, decât în aplicaţii speciale. În acest caz se ajunge la un
echilibruenergetic, din care cauză se spune uzual – condensatorul blochează curentul continuu.
2.2.3 Conectarea condensatoarelor
2.2.3.1 Conectarea serie (în cascadă)

La acest tip de grupare, condensatoarele se leagăunul dupăcelălalt ca în figura nr.
Figura 2.20: Conecatarea serie a condensatoarelor
La gruparea serie fiecare condensator are aceiaşi sarcinăq datorită fenomenuluide influenţă
electrostatică, dar în schimb, diferenţa de potenţial pe fiecare condensatoreste diferită, fiind invers
proportional cu capacitatea condensatoarelor astfel:
31
q q q q
U 1= ,U 2= , U 3= ,U 4= 2.23
C1 C2 C3 C4
Capacitatea echivalentă la bornele AB, a acestei grupări este capacitatea aceluicondensator

care – înlocuind grupareaşi având aplicatăîntre armături o diferenţădepotenţial U egalăcu suma
diferenţelor de potenţial aplicate condensatoarelor din grupare– se încarcăcu aceiaşi sarcinăq:
U AB=U 1+U 2+U 3+ U 4 2.24
Înlocuind vom obţine:

q q q q q
= + + +
C s C 1 C2 C 3 C 4
2.25
sau dacăîmpărţim relatia cu q:

1 1 1 1 1
= + + +
C s C 1 C2 C 3 C 4
2.26
unde:
-C s reprezintăcapacitatea echivalentăa gruparării în serie a condensatoarelor.
Astfel avem formula:
n
1 1
=∑ 2.27
C s k=1 C k
Obs: Legarea condensatoarelor în serie este justificată mai ales atunci când sefolosesc
tensiuni mari, pe care un singur condensator nu le-ar putea suporta.
2.2.3.2 Gruparea paralel (derivaţie)

Aceasta grupare se realizează legând împreună într-un punct (în punctul A de exemplu) câte
o armatura a fiecărui condensator şi în alt punct (de ex. în punctul B) celelalte armături ale
condensatoarelor, ca în figura nr. de mai jos.
32
Fig.6. Conectarea în paralel a condensatoarelor
În cazul acestui tip de grupare, se observă că fiecare condensator este conectat la aceiaşi
diferenţă de potenţial UAB şi va avea corespunzător sarcina:
q 1=C1 U 1 , q2=C 2 U 2 , q n=… .=C n U n 2.28
Capacitatea echivalentă ce trebuie determinate este capacitatea acelui condensator care pus
în locul grupării şi având la borne diferenţa de potenţial U se încarcă cu o sarcină egală cu suma
sarcinilor cu care s-au încărcat condensatoarele din grupare:
Deci la bornele AB vom avea:
q=C ep U ABundeq=q 1+ q2 +…+ qn 2.29
înlocuind vom obţine:

C ep U AB=C 1 U AB +C 2 U AB + …+Cn U AB 2.30
Dacă împărţim relaţia cu U rezultă capacitatea echivalentă a grupării condensatoarelor în

paralel:
n
C=∑ C i 2.31
i=1
În tabelul 2.2.esteprezentat condensatorul și simbolul acestuia în circuite.
Tabel 2.2: Modele de condesatoare și reprezentarea simbolică a acestuia în circuit2

Condensator (de - simbolul indicat este folosit de
valoare fixă) regulă pentru condensatoare
nepolarizate.
2
33
sau
Condensator (de -simbolul indicat este folosit pentru

valoare fixă) condensatoare polarizate.
Condensator (de -simbolul indicat este folosit pentru

valoare fixă) condensatoare polarizate.
-simbolul indicat este folosit pentru

condensatoare polarizate.
Condensator (de
-Terminalul legat la linia groasa
valoare fixă)
reprezintă borna pozitivă ca
condensatorului.
Condensator -simbolul indicat este folosit pentru

variabil (trimer) condensatoare variabile.
2.2.4 Condensatorul în circuite de curent alternativ
Curentul prin condensator datorat unei tensiuni alternative aplicată pe plăci îşi
schimbădirecţia periodic, astfel încât sarcinile electrice se transferă de pe o placă pe cealaltă, iar
curentulnu se anulează niciodată. De aceea se spune că prin condensator trece curentul alternativ.
Impedanţa condensatorului: Raportul dintre fazorul tensiunii şi fazorul curentului se numeşte

impedanţă, iar în cazul condensatorului aceasta este dată de:
−j
ZC = =− j X C 2.32
2 πfC
unde:
- j=√−1
- f - frecventa
- ω=2 πf - pulsatia sau frecventa unghiulara
1
- XC= - reactanta capacitiva
ωC
34
Semnul negativ al impedanţei indică faptul că tensiunea (alternativă) este înainteacurentului
cu 900 pentru un semnal sinusoidal. Se observă că reactanţa este invers proporţională cucapacitatea
şi scade o dată cu creşterea frecvenţei, ajungând chiar la un scurtcircuit la frecvenţemari.
Vectorii asociaţi tensiunii şi curentului
Descrierea vectorilor este dată de relaţiile (2.7):
u=U √2 sin ( ωt )
(
i=I √2 sin ωt+
π
2 ) 2.33
Vectorul curent I este rotit cu unghiul π/2 în sens trigonometric (înainte) faţă de vectorul
tensiunea U aplicata la la borne. La un condensator U ⊥ I , iar curentul I este defazat cu unghiul
π/2înaintea lui U , cum se arată în figura 2.20, unde se observă că vectorul curentului estedefazat cu
π/2 rad înaintea vectorului tensiunii.
Figura 2.21: Curentul si tensiunea prin condensator in curent alternativ, resprectiv diagramA
fazoriala a vectorilor
Aplicaţii ale condensatoarelor

Condensatoarele au multiple utilizări în circuitele electrice şi electronice, de la aparatele
detelecomunicaţie până la centralele energetice nucleare.
Stocarea de energie: Un condensator poate înmagazina energie electrică, atunci când este
deconectat de lacicuitul electric, astfel încât el devine o baterie temporară, cu atât mai bună cu cât
capacitatea estemai mare.De exemplu, la schimbarea bateriei unei plăci de bază a unui calculator,
35
un condensatormenţine tensiunea de alimentare a memoriei, aşa fel încât aceasta să nu-şi piardă
informaţia; la unvehicul hibrid, pornirea motorului termic se face de la un supracondensator etc.
Filtrarea: Datorită proprietăţilor de stocare a sarcinilor electrice, condensatorul netezeşte
pulsaţiiletensiunii redresate. De asemenea prin blocarea tensiunii continue, el separă component
alternativă, caz în care se numeşte condensator de cuplaj.Energia stocată poate fi utilizată ca
informaţie memorată, de exemplu în circuitele deconversie analog – digital, caz în care este denumit
condensator de memorare (sample & holdcapacitor).
Circuite acordate: Condensatorul cuplat într-un mod particular cu o inductanţă, formează aşa
numitul circuitde acord, care selectează o anumită frecvenţă de transmisie a unui semnal util, cum
se întâmplă lacăutarea unui post de radio.
Relaţia dintre frecvenţă şi valorile condensatorului C şi ale inductanţei L este dată de:
1
f= - frecvenţă care coincide cu frecvenţa de rezonanţă a circuitului LC.
2 π √ LC
Alte aplicaţii consideră condensatorul ca un senzor, în care orice modificare a distanţei
dintrearmături, a dielectricului sau suprafeţei plăcilor armăturilor conduce la realizarea măsurărilor
dedeplasare liniară, unghiulară saude acceleraţie.
2.3 Bobina
Bobina. este în electrotehnică un dispozitiv electric pasiv, care are două terminale (capete) și
este folosit în circuitele electrice pentru a înmagazina energie în câmp magnetic sau pentru detecția
câmpurilor magnetice.
Parametrul specific al unei bobine este inductanța sa.Cel mai important parametru al bobinei
este inductanța L care se măsoară în Henry (H), respectiv mH sau μH. Inductanța L se definește ca
raportul dintre fluxul magnetic al bobinei Φ Lși intensitatea curentului prin bobină:
36
ΦL
L= (1.17)
iL
Relația dintre tensiunea la bornele bobinei si curent rezultă din legea inducției
electromagnetice:
di ∆I 1
u=L ; U=L sau i= ∫ udt (1.18)
dt ∆t L
Inductanta electrică se poate exprima în 2 moduri:
 în funcţie de proprietăţile materialului din care este construita bobina (la rece), paarmetrii
de material fiind prezentati in figura nr. 2.21.
N2 S
L=μ 0 μr [H ]
l
unde:
L - Inductanță în Henry,
μr - permeabilitatea magnetică a vidului,
μ - permeabilitatea relativă a materialului miezului,
N- numărul de spire ale înfășurării bobinei,
S - suprafața secțiunii transversale a bobinei,
l - lungimea bobinei.
Figura 2.22: Inductanta unui fir conducător în funcţie de proprietăţile materialului
Tabel 2.3: Modele de bobine și reprezentarea simbolică a acestuia în circuit3

3
37
-de regulă, simbolul indicat este
Bobină (de
folosit în cazul bobinelor fără miez
valoare fixă)
feromagnetic.
-simbolul indicat este folosit în
Bobină cu aer (de
cazul bobinelor fără miez
valoare fixă)
feromagnetic.
Bobină cu miez
cazul bobinelor cu miez
(de valoare fixă)
feromagnetic.
sau

Bobină cu miez
cazul bobinelor cu miez
(de valoare fixă)
feromagnetic.
Bobină cu -simbolul indicat poate fi întâlnit

inductanţă atât în cazul bobinelor cu miez
variabilă feromagnetic cât şi a celor cu aer.
Fig. nr. I.7: Bobina în circuit
Bobina în curent continuu:

Bobina ideală nu permite salturi de curent la bornele sale deoarece i(t) trebuie să fie
ocfuncție continuă (bobina realizează astfel o netezire a curentului prin ea).
Dacă se aplică o tensiune U constanta (de la o sursă de tensiune continuă) la bornele bobinei
se constată o crestere liniară a curentului prin bobină, de la zero către infinit.(fig. 1.7).
38
Figura 2.23: Creșterea curentului într-o bobină sub o tensiune continuă constantă
di
- deoarecei=ct , rezultă și u=0, deci bobina se comportă în curent continuu caun scurtcircuit (o
dt
rezistență de valoare nulă).
2.3.1 Conectarea serie a bobinelor
Figura 2.24: Conectarea serie a bobinelor
|
I L1=I L2=… …=I ln=I
U AB =U 1 +U 2 +…+U n
=¿ L s=L1+ L2 + … … Ln
dI d I1 d I2 d In
U AB=L S , U 1=L2 , U 2=L2 ,… U n =Ln
dt dt dt dt
Rezultă impedanta echivalentă pentru cele n bobine conectate în serie:
39
n
LS =∑ Lk
k=1
Această relaţie simplă este valabilă doar dacă nu există cuplaje magnetice mutuale întreinductanţele
conectate.
2.3.2 Conectarea in paralel a bobinelor
Figura 2.25: Conectarea parallel a bobinelor
Rezultă impedanta echivalentă pentru cele n bobine conectate în paralel:
n
1 1
=∑
L p k=1 Lk
Bobina în curent alternativ, sinusoidal:

- dacăcurentuli(t)prin bobină are forma:
i=I sinωt (1.19)
Derivând si înlocuind în relația (1.18) se obține expresia tensiunii la bornele bobinei:
u=ωLIsi n ωt+( π
2 ) ( π
) (
=X L Isin ωt + =U ωt+
2
π
2 ) (1.20)
Se observă că tensiunea este defazată cu π /2 înaintea curentului care străbate bobina.

Se spune că o bobină “întârzie” curentul care o străbate.
40
În curent alternativ bobina este caracterizată printr-o rezistență aparentă
numităreactanțăinductivă X L (exprimată în ohmi):
X L =ωl=2 πfL (1.21)
Se observă că la frecvențe mari (f→∞) bobina ideală se comportă ca un circuit deschis
( X L →∞, I L →0 ). Bobina ideală nu disipă energie; ea poate transmite si înmagazina energieelectrică.
Cantitatea de energie electrică acumulată de o bobină prin care trece curentul I leste datade relația:
2
Li
W L= L (1.22)
2
Categorii
 Toroidale (A).
 • Cilindrice (B).
 • Încapsulate (C).
 • Reglabile (D, E).
41
Un transformator este o componentă electrică ce conţine două bobine poziţionate pe
acelaşi miez magnetic.
• Miezul magnetic cuplează fluxul magnetic, ФB, între cele două bobine.
• Luând în considerare legea lui Faraday:
Transformatorul ideal • Un transformator ideal nu are pierderi, deci:
Puterea de intrare = Puterea de ieşire
V P I P =V S I S
I S V P NP
= =
IP VS NS
42
Transformatoarele reale pot atinge eficienţe de peste 99%
Un transformator îşi indeplineşte funcţia numai dacă tensiunea/curentul variază prin una
dintre înfăşurări. Această variaţie va genera un flux variabil care la rândul său va genera o
tensiune variabilă în cealaltă înfăşurare.
Inductanţa mutual
• Variaţia în timp a curentului din înfăşurarea primară determină apariţia unei tensiuni induse în
înfăşurarea secundară. Bineînţeles, curentul prin înfăşurarea secundară va apărea doar dacă această
înfăşurare va avea conectată o sarcină la terminalele sale.
Se consideră bobina 1 cu N1 spire şi bobina 2 cu N2 spire şi Ф21 – fluxul magnetic din

bobina 2 apărut din cauza curentului care trece prin prima bobină:
inductanţa mutual
• Tensiunea indusă în cea de-a doua bobină poate fi exprimată:
43
Similar, poate fi demonstart că tensiunea indusă in prima bobină de către cea de-a doua bobină
datorită variaţiei curentului prin acesta din urmă, este:
Dar, în general M21=M12 şi poate fi scrisă după cum urmează, unde
k – factorul de cuplaj (ideal egal cu 1):
44
În concluzie
Transformatorul – Tipuri constructive
 Cilindric (solenoidal)
 Tor
 Jug
45
3 Capitolul 2: Joncțiunea pn. Dioda semiconductoare
2.1. Introducere
Din punct de vedere electric, conform valorilor conductivității electrice măsurată la

temperature camerei corpurile solide se împart în trei mari grupe:
 conductoare: se definește conductorul electric ca fiind un materialul care conduce curentul
electric; (ex. metalele sînt buni conductori electrici, plasma (gaz ionizat) este în general un
bun sau foarte bun conductor electric, unele lichide care conțin mulți ioni (ex. apa sărată
conduce curentul electric cu atât mai bine cu cât concentrația de sare este mai mare).
Intervalul în care variază conductivitatea electrică pentru materiale conductoare este
σ =( 10 ÷ 10 )
8 6
[ ]
1
Ωm
.
 semiconductoare: se definește semiconductorul ca fiind materialul care este izolator la zero

absolut dar conduc electric, într-o anumită măsură, la temperatura camerei. Proprietatea
principala a materialului semiconductor este că poate fi dopat cu impurități care îi modifică
controlat proprietățile electronice. Conductivitatea semiconductorilor poate fi reglată prin
procesul de fabricație, dopându-se materialul, sau prin expunerea la câmpuri electrice
exterioare, modificări ale temperaturii, iluminare, etc. Intervalul în care variază
conductivitatea electrică pentru materiale semiconductoare este σ =( 10 ÷ 10 )

5 −9
[ ]
1
Ωm
.
 izolatoare: se definește izolatorul electric ca fiind materialul care nu permite în mod

semnificativ trecerea sarcinilor electrice (ex.sticla, vidul, apa deionizată etc.). Intervalul în
care variază conductivitatea electrică pentru materiale izolatoare este σ =( 10 ÷ 10 )

−9 −18
[ ]
1
Ωm
.
3.1 Materiale conductoare
Materialele conductoare sunt acele material care au o rezistivitate ce nu depășește

ρ=( 10−5 ÷10−3 ) [ Ωc m ].
Clasificare materiale conductoare:

1. După natura conductibilității electrice materialele conductoare:
46
 Materiale conductoare de ordinul I: prezintă o conductibilitate de natură electronică,
rezistivitatea lor crește cu temperatură, nesuferind modificări de structură sub acțiunea
curentului electric. Materialele conductoare de ordinul I sunt metale în stare solidă și lichidă.
Se poate face o clasificare a acestora în funcție de valoarea conductivității lor:
 materiale de mare conductivitate (Ag, Cu, Al, Fe, Zn, PB, Sn etc.);
 materiale de mare rezistivitate, de obicei din aliaje.
 Materiale conductoare de ordinul II: prezintă o conductibilitatea de natură ionică,
rezistivitatea lor scade cu creșterea temperaturii, suferind modificări sub acțiunea curentului
electric (ex.: materiale conductoare sunt toți electroliții).
3.2 Materiale electroizolante

Materialele electroizolante prezintă o rezistivitate electrică cu valori cuprinse între
ρ=( 108 ÷1018 ) [ Ω cm ].
Clasificare material electroizolante:

1.După natura lor chimică:
 materiale electroizolante organice: sunt foarte bune izolatoare electric dar prezintă
proprietăți slabe la solicitările termice și mecanice;
 material electroizolante anorganice: au o comportare inversă materialelor organice;
 materiale electroizolantesiliconice: combină cele mai bune proprietăți ale materialelor
electroizolante organice și anorganice.
2. După starea de agregare a materialelor electroizolante:
 material electroizolante solide;
 material electroizolantelichide;
 materiale elctroizolante gazoase.
3. După starea de clasificare stabilitatea termică:
 materialele electroizolante se împart în clase de izolație și au caracteristica comună
temperatura maximă la care pot fi utilizate timp îndelungat. Pentru determinarea stabilității
termice, pe lângă temperatură, se pot utiliza și mărimi electrice (constante de material) ca de
exemplu scăderea rigidității dielectrice cu creșterea temperaturii, mărimi fizice sau mărimi
mecanice. O clasă de izolație cuprinde materialele care au o stabilitate termică comparabilă,
la o temperatură de serviciu dată.
Materiale semiconductoare
47
Materialele semiconductoare sunt materialele care au o rezistivitate electrică cuprinsă în
intervalul ρ=( 10−3 ÷10 10) [ Ω cm ].
Clasificare materialele semiconductoare:
1. După gradul de puritate:
 Semiconductori intriseci: sunt materiale perfect pure și au o rețea cristalină perfect
simetrică;
 Semiconductori extrinseci: sunt materiale impurificate iar conductibilitatea lor depinde de
natura impurităților. În funcție de tipul impurităților pe care le conțin, se poate face
următoarea clasificare a semiconductorilor extrinseci:
 semiconductorii extrinseci donori:impuritatea are valența mai mare decât
cea a semiconductorului;
 semiconductorii extrinseci acceptori: impuritatea are valența mai mică decât
cea a semiconductorului.
Semiconductorextrinsec de tip p
Obs: La majoritatea materialelor conductivitatea electrică este dependentă de temperatură.

În cazul majorității metalelor, conductivitatea scade cu temperatura, iar pentru semiconductorilor
conductivitatea crește cu temperature [H1].
3.3 Jonctiunea pn
Daca doua semiconductoare extrinsece de tip p si n (realizate prin dopare) sunt realizate
în aceeaşi pastilă de material semiconductor se realizeaza o joncţiune semiconductoare
(jonctiunea pn). Datorită diferenţei de concentraţie de purtători majoritari de acelaşi fel din cele
două zone, golurile din regiunea p vor difuza în regiunea n şi electronii din regiunea n vor difuza în
regiunea p. Ca urmare a acestui proces de difuzie va apare o sarcină spaţială negativă în regiunea
iniţial de tip p şi o sarcină spaţială pozitivă în regiunea iniţial de tip n. Astfel, în vecinătatea
joncţiunii se va genera o zonă sărăcită de purtători majoritari, zonă care se numeşte zona de golire
(regiune de trecere). Datorită acestei separări de sarcină, în regiunea detrecere va apare un câmp
electric intern,⃗
E∫ ¿ ¿ câmp a cărui intensitate creşteodată cu creşterea cantităţii de sarcină difuzate şi
care se opune procesuluide difuzie. Când el a devenit suficient de intens se ajunge la o situaţie
deechilibru în care cantitatea de sarcină difuzată rămâne constantă.
48
Figura 3.26: Jonctiunea pn
2.2.2. Caracteristica statica a jonctiunii pn
Se definește caracteristica statică ca fiind dependența curentului prin jonctiune, de tensiunea

aplicată acesteia.Convenția de notații prezentată în figura nr 3.2 este următoarea:
Figura 3.27: Polarizarea directă și inversă a jocțiunii pn
Dacă potenţialul anodului estemai mare decât cel al catodului, câmpul extern şi cel intern
vor fi orientate în sens contrar. Bariera de potenţial se va micşora. Atâta timp cât suma celor două
câmpuri are sensul înspre regiunea p, purtătorii de sarcină majoritari nu se vor putea deplasa prin
joncţiune. În momentul în care câmpul total îşi schimbă sensul (bariera de potenţial dispare),
purtătorii majoritari de sarcină din cele două zone vor putea traversa joncţiunea şi dioda va fi
parcursă de un curent electric. În acest caz se spune despre diodă că estepolarizată direct.
49
Daca anodul este la un potenţial mai mic decât catodul, atunci câmpul extern se va adăuga
câmpului intern şi amândouă se vor opune mai drastic “curgerii” purtătorilor majoritari de sarcină
prin joncţiune. În această situaţie bariera de potenţial va creşte iar despre joncţiune se spune că este
polarizată invers.
U A > 0 → I A >0 – POLARIZARE DIRECTĂ

U A < 0 → I A <0 – POLARIZARE INVERSĂ
Notații:
- polarizarea directă: U A =U F , I A =I F ( direct−forward);
-polarizarea inversă: U A =−U R , I A =−I R (invers−reverse )
În figura nr.3.3 se prezintă caracteristica statică ideală a joncțiunii pn. Ecuația matematică
ce descrie caracteristica static a joncțiunii are următoarea formă matematică:
[
I A=I s exp ( qmkTU )−1]= I [ exp ( UU )−1]
A
s
A
T
3.34
unde:
- I A - current anodic
- I s−curent de saturatie
- q=−1.6 ∙ 10−19 C - sarcina electrică;
- U A - tensiunea aplicată joncțiunii;
- m∈ [ 1, 2 ] - constanta de material;
- k =1.38 ∙10
−23
[ ]
J
K
- constanta lui Boltzmann;
-T [ K ] - temperatura absolută.
mkT
- UT= – tensiunea termică (la o temperature obișnuită de 25ºC, U T =26 mV )
q
În cadranul I se prezintă caracteristica directă, unde tensiunea anodică are valori foarte mici,
pentru Ge (0.2, ..., 0.5V) și pentru Si (0.6, ..., 0.9V), iar curentul poate avea valori mari. În
polarizare directa predomină fenomenele de difuzie, de obicei valoarea tensiunii aplicate este mult
mkT
mai mare ca tensiunea termică U A ≫ U T = astfel încât ecuația poate fi aproximată cu:
q
I F =I 0 exp ( )
qUA
mkT
(partea exponențială din cadranul I al caracteristicii statice).
50
În cadranul III se reprezintă ramura de polarizare inversă, în care tensiunile aplicate diodei
pot avea valori mari, dar curentul prin diodă este practic constant şi foarte mic. La tensiuni inverse
mari se constată o creştere important a curentului invers prin diodă, datorat multiplicării în avalanşă
a purtătorilor de sarcină. Sub acţiunea câmpului electric rezultat prin aplicarea tensiunii la borne,
purtătorii de sarcinăsunt acceleraţi, putând produce ionizări, respectiv generări de perechi electron -
gol, datorită ciocnirilor neelastice. Purtătorii rezultaţi sunt la rândul lor acceleraţi şi pot genera noi
perechi electron - gol prin alte ciocniri neelastice.
În polarizare inversa, pentru tensiuni negative mult mai mari în valoare absolută ca
mkT
tensiunea termică U R ≫ U T = curentul prin joncțiune depinde foarte slab de tensiunea aplicată,
q
având valoarea curentului de saturație:
I R =−I s
Figura 3.28: Caracteristica statică a jocnțiuni pn și dependența acesteia de temperatură
Temperatura joncţiunii p-n influenţează substanţial curentul prin diodă, în sensul creşterii,
atât la conducţia directă, dar în special la polarizarea inversă [H3, Z1].
2.2.3. STRĂPUNGEREA JONCTIUNII PN
Fenomenul electric de străpungere a joncțiunii pn constă în creșterea puternică a curentului

în polarizare inversă la o anumită tensiune, așa cum rezultă din figura de mai jos. În dreptul
tensiunii U BR - numite tensiune de străpungere (Breakdown Voltage), curentul invers I R tinde către
infinit.
51
Fig.nr II.7: Zona de stăpungere
Dacă circuitul electric exterior limitează curentul prin joncțiune la o valoare care nu duce
ladistrugerea structurii prin încălzire excesivă, fenomenul de strapungere este reversibil.
Strapungerea joncțiunii poate fi explicată prin două efecte, amândouă fiind legate de valorile mari
ale intensității câmpului electric la tensiuni inverse mari.
Multiplicarea în avalanșă a purtătorilor de sarcină. La tensiuni inverse ridicate, câmpul electric
din regiunea de sarcina spatiala atinge valori mari si imprima o energie crescuta purtatorilorde
sarcina. In urma ciocnirii cu atomii retelei cristaline, un purtător de sarcina poate avea energie
suficienta pentru a forma o pereche electron gol prin ruperea unei legaturi covalente.Acesti purtatori
de sarcina suplimentari suntantrenati la rândul lor de câmpul electric și în mod similar pot rupe
legaturi covalente, fenomenul ducând la o creștere nelimitată a curentului. Din punct de vedere
cantitativ, prezența fenomenului de multiplicare este luat în considerație prin înmultirea valorii
curentului invers I 0 (în absența acestui fenomen) cu un coeficient M de multiplicare în avalanșă:
I R =M I 0
Coeficientul M poate fi calculat cu o relație empirică:

1
M=
( )
n
UR
1−
U BR
unde n este un exponent cuprins între 4 și 7, valoarea sa depinzând de semiconductor.
Efectul Zener. Pentru concentrații mari de impurități (>1018 cm -3) străpungerea joncțiunii nu se
mai face prin multiplicare în avalanșă, ci prin efect Zener. Aceasta constă în apariția unui număr
crescut de purtători de sarcina prin ruperea unor legaturi covalente sub acțiunea directă a câmpului
52
electric. Efectul Zener apare la un număr redus de tipuri de jonctiuni și anume acelea cu tensiuni
mici de strapungere (<5V). Regiunea de strapungere a caracteristicii electrice (cadranul trei), unde
tensiunea este practice independenta de valoarea curentului se numeste si regiune de stabilizare.
Suprafața semiconductorului poate juca un rol important în străpungerea joncțiunii,
imperfecțiuni majore, impurități nedorite ajută la o străpungere prematură.
Circuitul echivalent al jonctiunii pn

Circuitul echivalent pentru semnal mic este alcatuit din rezistenta interna Ri (care ține seama
de toate efectele stationare ale tuturor componentelor curentului) si din doua capacitati, C b,
capacitatea de bariera și C d, capacitatea de difuzie. Acest circuit echivalent poate căpăta forme
particulare în funcție de polarizarea de curent continuu a joncțiunii.
Fig. nr. II.8: Circuitul echivalent la semnal mic al joncțiunii pn
53
3.4 Diode semiconductoare
Dioda semiconductoare este un dispozitiv electronic format dintr-o joncţiune pn şi este

prevăzută cu 2 terminale: Anod (+) şi Catod (-). Sensul direct de conducție este de la anod la catod.
Simbolul diodei este reprezentat în figura nr. II.9.
(a) Structura de bază a diodei (b) Simbolul grafic al diodei

Fig. nr. II.9: Structura de bază a diodei semiconductoare și reprezentarea simbolică a acesteia
Materialele utilizate pentru construcţia joncţiunii PN sunt metale semiconductoare

(Germaniu şi Siliciu).Capsulele diodelor pot fi din plastic, din sticlă sau metalice [H4].
(a) Diodă în capsulă de plastic (b) Diodă în capsulă de sticlă (c) Diodă în capsulă metalică
Fig. nr II.10: Capsule de diode uzuale
POLARIZAREA DIODELOR
Prin polarizare se înţelege aplicarea la terminalele diodei a unei tensiuni continue.
Polarizarea poate fi directă şi inversă.
 Polarizare directă - constă în conectarea bornei (+) a sursei la Anodul (+) diodei şi a bornei
(-) a sursei la Catodul (-) diodei. La polarizare directă dioda intră în conducţie şi permite
trecerea curentului electric prin ea.
 Polarizare inversă - constă în conectarea bornei (+) a sursei la Catodul (-) diodei şi a bornei
(-) a sursei la Anodul (+) diodei. La polarizare inversă dioda se blochează şi nu permite
trecereacurentului electric prin ea.
54
Tensiunea de prag - este tensiunea minimă cu care trebuie să fie polarizată o diodă pentru a
intra în conducție. Pentru diodele cu siliciu tensiunea de prag are valoarea 0,6V iar pentru cele cu
germaniu are valoarea 0,2V.
(a) Joncțiune pn polarizată direct (b) Joncțiune pn polarizată invers

Fig. nr I.11: Polarizarea joncţiunii PN
Obs: O diodă intră în conducţie când este polarizată direct cu o tensiune mai mare decât
tensiunea de prag.
3.5 Diode redresoare
Diodele redresoare se folosesc la transformarea curentului alternativ în curent continuu, de

obicei sunt utilizare la frecvențe joase (50/60 Hz).În figura nr. II.14 sunt reprezentare modele de
diode redresoare și reprezentarea simbolică în circuite a acesteia. Principalii parametri ale diodelor
redresoare sunt curentul în polarizare directă maxim admisibil I FM și tensiunea în polarizare inversă
maxim admisibilăU RM .
Realizările actuale permit curenți direcți până la ordinul sutelor de amperi și tensiuni inverse
de mii de volți [Z1].
55
Fig. nr. II.14. Tipuri de diode redresoare și reprezentrarea simbolică în circuite
3.6 Diode detectoare
Diodele detectoare se folosesc la demodularea semnalelor radio, video, etc, ele au funcții
asemanatoare cu diodele redresoare, dar la frecvențe mari, sute de kHz, MHz, însă la puteri mici.
De aceea structurile semiconductoare acestor dispozitive au arii mici, în vederea micșorării
capacităților asociate [Z1].
Fig. nr. II.15 Tipuri de diode detectoareși reprezentrarea simbolică în circuite
3.7 Diode de comutație
Aceste diode, prezenate în figura nr.II.16 sunt folosite în circuite de impulsuri, principalii
parametri fiind timpii de comutație directă (din stare de blocare în stare de conducție) și inversă (din
stare de conducție în stare de blocare).De obicei pentru reducerea timpilor de comutație se folosesc
tehnologii de impurificare a structurii cudiferite materiale, de exemplu aurul, în cazul siliciului.
Fig. nr. II.16. Tipuri de diode comutație și reprezentrarea simbolică în circuite
3.8 Diode varicap
Dioda Varicap este un tip de diodă construit special pentru a înlocui condensatorul variabil
care, după cum se ştie, prezintă mai multe inconveniente cum ar fi gabaritul mare, capacitatea mică,
fiabilitate redusă datorită pieselor mecanice în mişcare.Datorită difuziei purtătorilor majoritari de
sarcină, în vecinătatea joncţiunii semiconductoare apare o separare de sarcină electrică (sarcină
spaţială). Cele două straturi de sarcină separate pot fi asimilate cu un condensator plan ale cărui
armături se îndepărtează odată cu creşterea tensiunii inverse a diodei. Tensiunea inversă nu trebuie
56
să depăşească tensiunea corespunzătoare multiplicării în avalanşă a purtătorilor de sarcină.
Capacitatea astfel generată se numeşte capacitate de barieră.Simbolurile utilizate pentru
reprezentarea diodei Varicap în schemele electronice sunt prezentate în figura nr. II.17.
Fig. nr. II.17. Tipuri de diode varicapși reprezentrarea simbolică în circuite
Dioda Varicap, polarizată invers (potenţialul anodului să fie mai mic decât cel al catodului),
se comportă ca o capacitate a cărei valoare depinde detensiunea aplicată. Capacitatea dintre
terminalele unei diode Varicap este cu atât mai mare cu cât tensiunea aplicată între catod şi anod
(tensiunea inversă) este mai mică. În figura II.18 se arată dependenţa capacităţii diodei Varicap în
raport cu tensiunea inversă U KA aplicată din exterior.
Fig. nr. II.18: Dependenţa capacităţii diodei Varicap în raport cu tensiunea inversă U d
aplicată din exterior.
CB0
C B=
√ 1−
Ud
UD
unde:
57
- C B 0este capacitatea de barieră în absenţa unei tensiuni exterioare.
-U Deste tensiunea de difuzie specifică tipului de semiconductor (de regulă, UD < 1V).
Uzual, capacitatea de barieră este de ordinul pF – zeci de pF. Se poate observa că ea poate
fi controlată cu ajutorul tensiunii de polarizare inversă a diodei.
Dioda Varicap, polarizată direct, se comportă ca o diodă obişnuită. Dioda Varicap este un
dispozitiv semiconductor de bază pentru realizarea oscilatoarelor controlate în tensiune. Frecvenţa
de oscilaţie se controlează prin tensiunea inversă aplicată diodei Varicap.Deci, principala aplicaţie a
diodei varicap o constituie acordul circuitelor rezonante din componenţa radiourilor sau
televizoarelor [Z1, H5].
3.9 Diode stabilizatoare (Zener)
Diodele stabilizatoare folosesc regiunea de străpungere (efect Zener) a caracteristicii statice

în vederea stabilizarii tensiunii continue. În vederea stabilizării este necesar, ca în domeniul de
stabilizare rezistența diferentială r zsă fie cât mai mică (adică unei variații mari de curent să-i
corespundă o variație foarte mică de tensiune), acest lucru este echivalent cu asigurarea unei
tensiuni stabilizate U Z ¿ U BRcât mai constante. De asemenea, este foarte important ca tensiunea de
stabilizare să depindă cât mai slab de temperature.
Fig. nr. II.19: Dioda Zener reală și reprezentarea acesteia în circuite
58
Fig. nr. II.20: Regiunea de străpungere (efect Zener)
3.10 Dioda Schottky
Dioda Schottky se realizează prin contactul dintre un metal (de obicei aluminiu) şi un
semiconductor de tip n. Prin comparaţie cu diode semiconductoare obişnuită care conţine o
joncţiune pn, în locul regiunii de tip p, dioda Schottky are o regiune metalică (figura nr. II.20).
Acest tip de diodă utilizează proprietăţile contactului dintre un metal şi un semiconductor.
Figura 3.29: Model de diodă Schottky și reprezentarea simbolică a acesteia
La o joncţiune pn din siliciu, căderea de tensiune directă la borne este de (0,6 ÷ 0,8)V, iar
capacitatea diodei, timpul de răspuns şi frecvenţa de lucru au anumite valori care se precizează în
catalogul firmei producătoare. La o diodă Schottky căderea de tensiune directă este de numai
( 0,3 ⋯ 0,5 V ) , capacitatea este mult mai mică, timpul de răspuns este mai mic, frecvenţele la care
poate lucru sunt foarte mari. Diodele Schottky se folosesc în structurile circuitelor integrate logice
rapide [Z1, H5].
59
3.11 2.8.3. Fotodioda
Fotodioda este un dispozitiv optoelectronic receptor de lumină care transformă radiaţia

electromagnetică în energie electrică. Simbolurile de reprezentare în schemele electronice sunt date
în figura nr. II.21.
Fig. nr. I.21: Model de fotodiodă și reprezentarea
La această diodă, joncţiunea pn din siliciu este amplasată într-o capsulă transparentă total
sau parţial, cu posibilitatea ca la nivelul joncţiunii să acţioneze un flux luminos. În aplicaţiile
realizate cu acest dispozitiv electronic se disting două tipuri de regimuri de funcţionare: regimul de
fotodiodă şi regimul de fotoelement (sau de celulă fotovoltaică).
1. Dacă joncţiunea pn este polarizată invers prin aplicarea unei tensiuni continue din exterior
(fig. 2.17), atunci funcţionarea este în regim de fotodiodă. Curentul care se stabileşte prin circuit
(curentul invers prin diodă) depinde de nivelul fluxului luminos la nivelul joncţiunii.
Fig. nr. II.22:
2. Dacă joncţiunea pn nu este polarizată din exterior (sursa de tensiune continuă lipseşte) iar
între anod şi catod este conectată o rezistenţă R,atunci sub acţiunea fluxului luminos va apare o
60
tensiune U la bornele rezistenţei (fig. 2.18 a). Fotodioda funcţionează în regim de fotoelementsau de
celulă fotovoltaică (simbolul în figura 2.18 b), adică devine o sursăde tensiune continuă [Z1, H5].
Fig. nr. I.23:
3.12 Dioda electroluminiscentă (LED)
Dioda electroluminiscentă este cunoscută frecvent sub numele de LED(Light Emissive

Diode) şi este o diodă construită astfel încât transformă oparte din energia electrică primită în
energie luminoasă. Randamentul transformării este de 1 ÷ 5 %, iar lumina emisă are culoarea roşie,
galbenă, verde, etc. Există LED-uri care emit în infraroşu şi radiaţia emisă de acestea nu este
percepută de ochiul omului. Se bazează pe fenomenul invers celui care se manifestă la fotodiodă şi
joncţiunea diodei se polarizează în sens direct.Simbolurile grafice prin care se reprezintă o diodă
electroluminiscentă înschemele electronice sunt arătate în figura nr II.24.
Fig. nr. II.24: Modele de diode electroluminiscentă (LED) și reprezentarea simbolică a

acesteia
Emisia de lumină este posibilă prin recombinarea purtătorilor de sarcină aflaţi în număr
mare de o parte şi de alta a joncţiunii PN. Dioda electroluminiscentă se polarizează direct, tensiunea
de polarizareare valoarea aproximativă de 2V, curentul direct prin dispozitiv are intensitatea10 ÷ 20
61
mA. Dacă se polarizează invers, prin diodă nu trece curent şi nu va emite lumină.Un LED se
comportă ca şi o diodă obişnuită, dar care suplimentar emite lumină atunci când este polarizat
direct. Rezistenţa opusă trecerii curentului electric este mică în starea de conducţie, adică în cazul
polarizării directe şi de aceea LED-ul trebuie înseriat cu o rezistenţă electrică care are rolul de
limitare a intensităţii curentului care îl străbate. În absenţa rezistenţei de limitare, LED-ulse va
defecta („arde”) instantaneu. Aceste diode au timpi de răspuns foarte mici (de ordinul
nanosecundelor), prezintă o bună robusteţe mecanică şi au o durată de viaţă foarte mare.Dioda
electroluminiscentă se foloseşte ca indicator luminos.Mai multe diode electroluminiscente special
dispuse geometric se folosesc ca elemente de afişare pentru cifre sau litere. Cel mai cunoscut este
elementul de afişare cu şapte segmente care permite afişarea tuturor cifrelor din baza de numeraţie
zece.
Lungimile de undă ale radiaţiilor emise de diodele electroluminiscente depind de materialele
semiconductoare din care sunt fabricate, prezentat in tabelul de mai jos.
Material λ [nm] Culoare
GaAs 940 infraroşu
GaAs0,7 P0,3 660 roşu
GaAs0,5P0,5 610 portocaliu
GaAs0,15P0,85 590 galben
GaP 540 verde
Materialele semiconductoare folosite pentru construcţia diodelorelectroluminiscente sunt

compuşi pe bază de galiu. Siliciul şi germaniul nuse folosesc pentru acest scop deoarece energia
electrică este convertită maidegrabă în energie termică decât în energie luminoasă.
62
3.13 Aplicaţii ale diodelor
3.13.1 Redresoarele de tensiune
Introducere
Funcţionarea majorităţi circuitelor electronice se bazează peutilizareaenergiei de la

unasaumaimultesurse de alimentare de curent continuu, care face conversia tensiunii alternative din
reţeaua dedistribuţie cu frecvenţa de 50Hz. Această conversie se realizează cu ajutorul redresoarelor
de tensiune.Transformareatensiunii alternative într-o tensiune care are componenta continua diferită
de zero este posibilă datorită elementelor neliniarepe care le conţine un redresor,
diodelesemiconductoare. Figura de mai jos reprezintă schema bloc a uneisursestabilizate de
alimentare de current continuu:
Transformatorul are rolul de a modifica tensiunea de Filtrul are rolul de a atenua ondulaţiile
current alternativ a reţelei la nivelul necesar obţinerii tensiunii redresate, deci trebuie să fie un
tensiunii continue dorite şi de a izola aparatul filtru trece-jos, cu frecvenţa de tăiere foarte
electronic de la reţeaua de curent alternativ. joasă.
TRANSFORMAT REDRESOR FILTRU STABILIZATOR

220 OR
V RS
50
Redresorul realizează componenta de current Stabilizatorul are rolul de a face tensiune

continuu cu ajutorul diodelor redresoare.Pe lângă de ieşire independentă de tensiunea de intrare,
componenta continuă la ieşirea redresorului se obţine de curentul de ieşire (de sarcină) şi pe cât
şi o componentă variabilă numită ondulaţie. posibil de temperatură.
63
Fig. 2.28. Schema bloc a uneisursestabilizate de alimentare de curent continuu
3.13.1.1 Redresor monofazat monoalternanţă
Redresorul monofazat monoalternanţă este cel mai simplu redresor. Practic el permite
trecerea doar unei alternanţe prin consumator.
Schema de bază a redresorului este prezentată în figura nr. 2.29, unde D reprezintă o diodă
semiconductoare, denumită diodă redresoare, iar R este rezistenţa de sarcină a redresorului.
Figura 3.30: Schema redresorului monofazat monoalternanţă
Funcţionarea redresorului depinde de alternanţa tensiunii sinusoidale de intrare. Astfel, în

alternanţa pozitivă, când tensiunea de intrare este pozitivă (mai mare decât 0), dioda D este
polarizată direct. Deoarece amplitudinea tensiunii de intrare este mult mai mare decât valoarea
tensiunii de prag a diodei ( V D ≅ 0.7 V ), aceasta din urmă se poate considera nulă. În consecinţă,
comportamentul redresorului pentru cazul în care avem alternanţa pozitivă este aceea că tensiunea
de ieşire este egală cu tensiunea de intrare.
În alternanţa negativă, când tensiunea de intrare este negativă (mai mică decât 0), dioda D
este polarizată invers. Deoarece dioda D este alimentată invers ea este blocată şi nu permite trecerea
curentului prin ea. În acest caz tensiunea de ieşire devine la rândul său zero.
64
Se consideră un transformator fără pierderi, cu u1=U 1 sinωt șiu2=U 2 sinωt, unden1 și n2
respectivr 1 ș i r 2 sunt numărul de spire și r1 și r2 rezistențele din primar
șisecundar.Expresiacurentuluiprin sarcină este:
i s=
{
I M sin ωt 0≤ ω ≤ π
¿ 0 π ≤ ω ≤2 π
I M=
U2
R+ R S
R=R trans+ RD – rezistența totală însumând rezistența de pierderi a transformatorului și rezistența
diodei.
În figura nr. suntprezentatetensiunea de intrarerespectiv de ieşire a
redresorulmonofazatmonoalternanţă.
65
Fig.3.2. Variaţia tensiunilor de intrare respectiv de ieşire a redresorului monofazat
monoalternanţă.
Dezvoltând în serie Fourie această formă de undă, rezultă:
[ ]
∞
1 1 1 coskωt
i S =I M + sin ωt−
π 2 π
∑
k=2,4,6, … (k +1)(k−1)
u0 =RS i 0 – tensiunea pe sarcină
Caurmarecurentulsitensiuneamedie (redresată) sunt:

IM IM RS U 2
I 0= , U 0=R S =
π π R+ R S π
Amplitudineacomponenteifundamentale a semnalului (ondulaţiei):
IM IM RL U2
I 01= ,U 01=RS =
2 2 R+ R L 2
Valoarea eficace (efectivă) a curentului total de sarcină este:
√ √
T π
1 1 IM
I 0 EF = ∫
T 0
2
i 0 dt= ∫
2π 0
2 2
I M sin ωtd (ωt )=
2
66
Randamentul redresării se defineștecafiindraportuldintre puterea de cc în sarcină şiputerea
totală:
R s I 20 4 1
η= = <40 %
( RS+ R) I
2
0 EF π 2 1+ R
Rs
Factorul de ondulaţie caracterizează calitativ forma de undă obţinută după redresare, fiind:
U 01 π
γ= = =¿
U0 2
Caracteristica externă a redresorului se obţineprineliminarealui R Sdin expresia tensiunii de
ieşire:
U2
U0= −R I 0
π
ceea ce ne arată că tensiunea redresată scadepe măsură ce creşte curentul de sarcină, datorită
pierderilorpe rezistenţă de pierderitotale.
Se observă că variaţia tensiunii de ieşire s-a redus la jumătate din variaţia tensiunii de
intrare. Chiar şi cu această reducere, rezultatul nu este satisfăcător – este de dorit ca la ieşirea
redresorului să se obţină o tensiune de variaţie cât mai redusă, ideal de variaţie zero, adică o
tensiune continuă.
Pentru cele mai multe aplicaţii redresarea obţinută în urma redresorului monoalternanţă nu
este suficientă. Un mare defect a acestui redresor este acela că sursa de alimentare nu furnizează
putere consumatorului decât pe o singură alternanţă şi prin urmare sursa este folosită doar la
jumătate din capacitatea ei.
3.13.1.2 Redresor cu filtru capacitiv
Pentru obţinerea unei variaţii şi mai reduse pentru tensiunea de ieşire a redresorului, la
ieşirea acestuia, în paralel cu R S se introduce un condensator de capacitate foarte mare, denumit
condensator de filtrare, rezultând schema prezentată în figura nr. Rolul condensatorului este de a
limita variaţia tensiunii de ieşire.
67
Fig. Schema redresorului monofazat monoalternanţă cu condensator de filtrare.
În figura nr. se prezintă variaţia tensiunii de ieşire pentru cazul în care redresorul dispune de
un condensator de filtrare.
68
Fig.3.4. Variaţia tensiunilor de intrare respectiv de ieşire a redresorului monofazat
monoalternanţă cu condensator de filtrare.
Condensatorul înmagazinează energieînintervalulcânddioda conduce, energie debitată în

sarcină atunci când diode este blocată, caurmaretimpulcâtcurentul trece prin sarcină creşte (ca
șivaloareamedie a curentului), iar ondulaţiile se reduc.
Presupunândcondensatorul de valoare foarte mare, se obține un factor de ondulație:
ΔU 0 π
γ= =
U0 ω RS C
În general se pot utilize multetipuri de filtre de netezire (filtre inductive, capacitive,

compuse) înmulte configuraţii (în T, în π),dintreacesteafiltrul capacitive fiind el mai răspândit.
3.13.1.3 Redresor bialternaţă
Redresoarele monofazate bialternanţă sunt mai performante şi permite folosirea ambelor

alternanţe ale sursei de alimentare (cea pozitivă şi cea negativă). Există două variante de bază a
redresorului bialternanţă: cu priză mediană şi în punte.
3.13.1.3.1 Redresorul cu priză mediană

În figura nr se prezintă un transformator a cărui secundar are o priză mediană, şi două diode.
69
Fig.3.5. Schema redresorului monofazat bialternanţă cu priză mediană
Pentru alternanţa pozitivă se observă că doar dioda D1 este în conducţie (polarizată direct),
dioda D2 fiind blocată (polarizată invers). În acest caz se poate observa circuitul de închidere a
curentului, din partea superioară a transformatorului, prin dioda D1 ajunge la rezistenţa R şi în final
la priza mediană.
Dacă se consideră că sursa este în alternanţa negativă se observă că dioda D1 este blocată,
dioda D2 este în conducţie. În acest caz circuitul de închidere a curentului este de la partea
inferioară a transformatorului, prin dioda D2 ajunge la rezistenţa R şi în final la priza mediană.
În figure nr. se prezintă variaţia tensiunilor de intrare, respectiv de ieşire pentru redresorul
monofazat bialternanţă.
70
Fig.
Dacă admitempentru diode caracteristica ideală,curentulprin sarcină vaaveaexpresia:
[ ]
∞
serie ℱ 2 4 coskωt
i S =I M|sinωt|
❑
>IM − ∑
π π k=2,4,6, … ( k+ 1 ) (k −1)
Curentul şi tensiunea redresată sunt:
2IM RS 2 U 2
I 0= ,U 0=
π R + RS π
Se observă că frecvenţa minimăa ondulaţiilorestedublulfrecvenţeitensiunii din secundar,
iaramplitudinilefundamentaleiîn sarcină sunt:
4 IM RS 4 U 2
I 02= → U 02 =
3π R + RS 3 π
Valoareaeficace a curentului desarcina:
IM
I OEF=
√2
Randamentul redresării:
R S I 20
( )
2
I0 1 8 1
η= ¿ = < 80 %
( R+ R S ) I
2
I OEF R π 2 1+ R
OEF 1+
RS RS
factorul de ondulaţie:
71
U 02 2
γ= =
U0 3
deci subunitar faţă de redresarea monoalternanţă
caracteristica externă:
2 U2
U0= −R I 0
U0
În concluzie se poate spune că redresorul prezentat mai sus utilizează ambele alternanţe ale
sursei de alimentare, furnizând consumatorului aproape toată puterea sursei.
Dezavantajul principal al acestui redresor este faptul că necesită un transformator cu priză
mediană. Din acest motiv acest tip de redresor este folosit doar în aplicaţii de putere mică, deoarece
la o aplicaţie de putere mare transformatorul ar avea o dimensiunea ridicată.Pentru înlăturarea
acestui dezavantaj s-a realizat redresorul monofazat bialternanţă în punte.
3.13.1.3.2 Redresorul monofazat bialternanţă în punte
În figura nr este prezentat redresorul monofazat bialternanţă în punte. Acest redresor conţine
patru diode.
72
Fig.: Schema redresorului monofazat bialternanţă în punte.
73
Fig: Variaţia tensiunilor de intrare respectiv de ieşire a redresorului monofazat bialternanţă.
Dacă se consideră că sursa este în alternanţa pozitivă atunci circulaţia curentului este de la
partea superioară a sursei prin dioda D1 ajunge la rezistenţa R. De aici prin dioda D2 ajunge la
partea inferioară a sursei. În acest caz se poate spune că diodele D1 şi D2 sunt în conducţie
(polarizate direct), iar diodele D3 şi D4 sunt blocate (polarizate invers).Dacă considerăm că sursa de
alimentare este în alternanţa negativă atunci circulaţia curentului este de la partea inferioară a
sursei, prin dioda D3 ajunge la rezistenţa R. De aici, prin dioda D4 ajunge la partea superioară a
sursei. În acest caz se poate spune că diodele D1 şi D2 sunt blocate, iar diodele D3 şi D4 sunt în
conducţie.
Dezavantajul principal al redresorului în punte este acela că la fiecare alternanţă se înseriază
două diode, iar în cazul diodelor de Si căderea de tensiune este de 1,4V. Bineînţeles acesta este un
dezavantaj pentru consumatorii ce necesită o tensiune de alimentare foarte mică.
Pentru obţinerea unei variaţii mai reduse pentru tensiunea de ieşire a redresorului, la ieşirea
acestuia, în paralel cu R, se introduce un condensator de capacitate foarte mare, denumit
condensator de filtrare, prezentat în figura nr.
Fig.: Schema redresorului monofazat bialternanţă în punte cu condensator de filtrare.

74
În Fig.3.11 se prezintă variaţia tensiunii de ieşire pentru cazul în care redresorul dispune de
un condensator de filtrare.
Fig.3.11. Variaţia tenisiunii de ieşire pentru redresorul monofazat bialternanţă cu

condensator de filtrare.
3.13.1.4 Redresor trifazat
Acest redresor, prezentat în figura nr transformă curentul alternativ trifazat în curent

continuu. El conţine câte o pereche de diode pentru fiecare fază. O diodă funcţionează în alternanţa
pozitivă şi cealaltă în alternanţa negativă.
Fig. nr.: Schema redresorului trifazat
Redresarea curentului alternativ trifazat va conduce la o formă mai dreaptă a curbei

curentului continuu, deci curba curentului continuu va conţine o componentă alternativă mai
scăzută. Acesta este şi principalul avantaj al redresării curentului trifazat alternativ [H6]
75
Fig.: Variaţia tensiunii de ieşire pentru redresorul trifazat.
3.13.2 Detector de vârf
Un detector de vârf, prezentat în figura nr. este format din conectarea în serie a unei diode şi
un condensator, care scoate la ieşire o tensiune în curent continuu egală cu valoarea tensiunii de
vârf din curent alternativ.
a) b)
Fig.: a) Schema detectorului de vârf. b) Variaţia tensiunii de alimentare (U1) şi tensiunea pe
condensator (U2)
Practic dacă se aplică o tensiune alternativă detectorului de vârf, în alternanţa pozitivă, dioda
acestuia intră în conducţie şi încarcă condensatorul cu o tensiune egală cu amplitudinea tensiunii
alternative. În momentul în care tensiunea sursei scade sub valoarea tensiunii din condensator,
dioda se blochează şi nu permite descărcarea condensatorului spre sursă. Din acest motiv
condensatorul reţine valoarea de vârf chiar şi când curba tensiunii trece prin zero, așa cum este
prezentat în figura nr.
76
Din punct de vedere funcţional detectorul de vârf este identic cu redresorul monofazat
monoalternanţă cu condensator de filtrare.
3.13.3Limitatoare de tensiune
Limitatoarele de tensiune sunt circuite care conţin o rezistenţă şi una sau două diode şi care
se folosesc pentru limitarea tensiunii de ieşire pe alternanţa pe care este montată dioda, la o valoare
care depinde de tipul diodei folosite. În figura nr se prezintă un limitator de tensiune care limitează
valoarea tensiunii pe alternanţa negativă.
Circuitul funcţionează astfel: pe alternanţa pozitivă dioda este blocata (polarizată invers) şi
la ieşire avem o tensiune mai mică decât cea a sursei datorită căderii de tensiune de pe rezistenţa R;
pe alternanţa negativă dioda D intră în conducţie, iar tensiunea remanentă U2 va fi de 0,7V în cazul
în care dioda folosită este o diodă standard din Si.
a) b)
77
Fig.3.13. a) Schema limitatorului de tensiune pe alternanţa negativă. b) Variaţia tensiunii de
alimentare (U1) şi a tensiunii remanentă (U2)
În Fig.3.14 se prezintă un limitator de tensiune care limitează tensiunea pe ambele

alternanţe. Practic pe alternanţa pozitivă tensiunea este limitată de dioda D1care intră în conducţie,
cealaltă fiind blocată. În alternanţa negativă tensiunea este limitată de dioda D2 care intră în
conducţie [H6].
a) b)
Fig.3.14. a) Schema limitatorului de tensiune pe ambele alternanţe. b) Variaţia tensiunii de
alimentare (U1) şi a tensiunii remanentă (U2)
78
3.13.4 Multiplicatoare de tensiune
Un multiplicator de tensiune este un circuit care creşte valoarea tensiunii în curent continuu
la o valoare care este de câteva ori mai mare decât amplitudinea tensiunii de alimentare. În
continuare se va prezenta în detaliu dublorul de tensiune, prezentat în figura nr. urmat de
prezentarea schematică a altor multiplicatoare de tensiune, prezentate în figura nr.
Dublorul de tensiune, așa cu este el prezentat în figura de mai jos este un circuit electronic
care are la ieşire o tensiune continuă care are valoarea egală cu dublul tensiunii de alimentare. De
exemplu dacă tensiunea de alimentare este de 5V, în alternanţa negativă dioda D1 intră în
conducţie, ceea ce conduce la încărcarea condensatorului C1 cu 5V (4,3V dacă se ţine cont de
căderea de tensiune pe diodă). În alternanţa pozitivă, dioda D2 intră în conducţie şi se încarcă
condensatorul C2, dioda D1 fiind blocată nu permite descărcarea condensatorului C1 spre sursă. În
final tensiunea în punctul 3 este suma tensiunilor pe cele două condensatoare U3(t) ) adică 10V
(8,6V dacă se ţine cont de căderea de tensiune pe diode).[H6]
a) b)
Fig.3.15. a) Schema dublorului de tensiune. b) Variaţia tensiunilor din circuit.
Fig.3.16. a) Schema tripliorului de tensiune.

79
Fig.3.17. Schema unui multiplicator de tensiune.
3.14 Sursa de tensiune continua
In mod ideal, valoareatensiunii de alimentaretrebuiesa se mentina la o anumita, indiferent de

valoareacurentuluisolicitatsursei de catrecircuitulalimentatsau de variatiiletemperaturii la care
lucreazacircuitulrespectiv.
80
3.15 Stabilizatoare de tensiune
3.16 Clasificarea stabilitoarelor

1. Dupaparametrulmentinut constant
o Stabilizatoare de curent
o Stabilizatoare de tensiune
2. Dupamodul de stabilizare
o Stabilizatoareparametrice: la care functionarea se bazeazape o comportare neliniara
unui element (de ex. o diode Zener)
o Stabilizator electronic la care un element regulator preiavariatiile de tensiunesau de
curent mentinandparametrul de iesire constant
 Stabilizatorserie: elemental regulator al tensiuniistabilizate se afla in serie cu
iesireastabilizatorului
 Stabilizatorparalel:Elementul regulator al tensiunii se afla in paralelcu
iesireastabilizatorului
 Stabilizator cu AE si fara AE.
o Stabilizatorul in regim de comutatie:suntstabilizatoare la care elemental regulator
al tensiunii de iesirelucreaza in regimul de comutatie
81
3.17 Principaliiparametrii aistabilizatorului
V OUT =V OUT ( V ¿ , I OUT , T )=¿ se poate scrie ecuatie cu variatii finite

1
∆ V OUT = ∆ V ¿ −ROUT ∆ I OUT + ST ∆ T
S
1
V OUT = V ¿−R OUT I OUT + ST T
S
unde:
S=COEFICIENT DE STABILIZARE=
∆V ¿
∆V OUT |I OUT , T =ct
=
V¿
V OUT |
I OUT, T=0
ROUT =REZISTENTA DE IESIRE=−

∆ V OUT
∆ I OUT |
V ¿, T =ct
=−
V out
I OUT |V ¿ , T =0
ST =COEFICIENTUL DE TEMPERATURA=
∆ V OUT
∆T | V ¿, I OUT =ct
=
V out
T |V ¿, T=0
Stabilizatoare parametrice cu dioda Zener

Cel mai simplu si mai economic circuit de stabilizare a tensiuni este cel ce utilizeaza diode
Zener. Spre deosebire de diodele semiconductoare normale dioza Zener este utilizata in cadranul 3
(polarizare inversa). Pentru ca indeplini rolul de stabilizator trebuie aplicata la intrare o tensiune
mai mare decat V z.
In serie cu diode zener trebuie utilizata o rezistenta (de ballast) deoarece diode se va
autodistruge dupa cateva secunde de functionare.
82
Figura 3.31: Schema electrica a unui stabilizator cu diode Zener
Tensiunea la iesireastabilizatoruluiestechiarV z=V OUT si ca urmare este dorit ca pentru a fi

V OUT =ct . dioda sa lucreze in zona de stabilizare (cadranul 3).
Caz: V OUT ↑ I OUT ↑ I Z ↓ V Z ↓ V OUT ↓
83
Valoarea tensiunii inverse pentru cele mai utilizate diode Zener este prezentată în tabelul de
mai jos.
Tabel nr. Valoarea tensiunii inverse pentru cele mai utilizate diode Zener
0.5W 1.3W
3.3
2.7V 3.0V 3.6V 3.9V 4.7V 5.1V 5.6V 6.2V 6.8V 7.5V 8.2V
V
5.1
4.3V 4.7V 5.6V 6.2V 9.1V 10V 11V 12V 13V 15V 16V
V
8.2
6.8V 7.5V 9.1V 10V 18V 20V 22V 24V 27V 30V 33V
V
11V 12V 13V 15V 16V 36V 39V 43V 47V 51V 56V 62V
200
18V 20V 24V 27V 30V 68V 75V 100V
V
Conditiistabilizator:
84
I Z ϵ ( I ZMIN ÷ I ZMAX )
unde:
P ZMAX
I ZMA X = −din considerente de putere
V ZMAX
I ZMIN −iesirea din zona Zener
V ¿ ϵ ( V INMIN ÷ V INMAX )
Cazulcelmainefavorabilpentru care aparevaloarea maxima a lui I z

V INMAX −V Z V INMAX −V Z
I ZMAX = −I OUTMIN =¿ R LMIN =
R LMIN I ZMAX + I OUTMIN
Cazulcelmainefavorabilpentru care aparevaloarea minima a lui I z
V INMIN −V Z V INMIN −V Z
I ZMIN = −I OUTMAX =¿ RLMAX =
R LMAX I ZMIN + I OUTMAX
R L ϵ ( R LMIN ÷ R MAX )
VZ
I OUTMAX =
R SMIN
VZ
I OUTMIN =
R SMAX
I OUT ϵ ¿
3.17.1 Variante de stabilizatoare
In figura nr. 3.7. este prezentata o schema de stabilizator de tensiune cu diode Zener ce
permiteobținereauneitensiunistabilizateV OUT de valoare reglabila
85
Figura 3.32: Stabilizator cu diode Zener cu iesire variabila
Princonectareamaimultor diode Zener se poateextindelimita tensiuni stabilizate.
Figura 3.33: Stabilizator cu diode Zener cu cu valoarea de iesire extinsa
Circuite de comutare a bobinelor
Dacă se consideră un circuit simplu în care o bobină este alimentată în curent continuu prin
intermediul unui comutator (Fig.3.18.a). La închiderea comutatorului se stabileşte continuitatea
circuitului şi astfel apare un curent care străbate bobina şi care generează un câmp magnetic în jurul
86
bobinei (Fig.3.19.b). La deschiderea comutatorului curentul devine nul, iar câmpul magnetic
existent se reduce rapid generând în bobină o supratensiune (Fig.3.18.c şi d).
Fig.3.18. Fenomenul de cuplare şi decuplare a unei bobine prin intermediul unui comutator.
Dacă în circuitul prezentat anterior se introduce o diodă de protecţie (Fig.3.19.a), se observă

că aceasta nu intervine în circulaţia curentului atât timp cât comutatorul este închis (Fig.3.19.b)
deoarece dioda este polarizată invers. În momentul deschiderii comutatorului, curentul din bobină
generează un o tensiune inversă care polarizează direct dioda şi aceasta intră în conducţie
(Fig.3.19.c).
Fig.3.19. Fenomenul de cuplare şi decuplare a unei bobine prin intermediul unui comutator
dacă în circuit există o diodă de protecţie.
Un dezavantaj major a acestei scheme este faptul că dispariţia câmpului magnetic din bobină
este foarte lentă, deoarece curentul care se stabileşte în circuit se disipă pe rezistenţa diodei care are
o valoare foarte mică. Din fericire există o metodă de înlăturare a acestui defect. Dacă în serie cu
dioda se conectează o rezistenţă (Fig.3.20), demagnetizarea este cu atât mai rapidă cu cât rezistenţa
are o valoare mai mare.
87
Fig.3.20. Fenomenul de cuplare şi decuplare a unei bobine prin intermediul unui comutator
dacă în circuit există o diodă de protecţie înseriată cu o rezistenţă.
Dacă se analizează Fig.3.20.b se poate observa că în cazul în care circuitul este fără diodă de
protecţie (curba - c) valoarea tensiunii inverse este foarte mare putând crea pagube circuitului. În
cazul în care se montează dioda de protecţie (curba - e) se observă apariţia unei tensiuni inverse de
o valoare egală cu valoarea tensiunii sursei de alimentare şi din care se scade căderea de tensiune pe
diodă. Ultima situaţie, cea în care există şi un rezistor de descărcare (curba - d), conduce la o
tensiune inversă de o valoare scăzută care dispare foarte repede din circuit.
Circuite logice cu diode
Un circuit logic este acel circuit în operează în matematica Booleană. Într-un circuit logic o
tensiune egală sau apropiată de tensiunea sursei de alimentare înseamnă “1” logic, iar o tensiune
nulă, negativă sau pozitivă apropiată de zero reprezintă “0” logic. Cu ajutorul diodelor se pot obţine
diferite circuite logice.
Cele mai uzuale circuite logice sunt cele care realizează funcţii logice cum ar fi funcţiile
„SI”, „SAU” etc.
În Fig.3.21 se prezintă un circuit cu trei intrări care realizează o funcţie SI. La ieşirea Y
avem tensiunea de 5V prin rezistenţa R, atât timp cât diodele D1, D2 sau D3, nu intră în conducţie.
Diodele pot intra în conducţie în momentul când tensiunea aplicată la catod este mai mică decât
diferenţa dintre tensiunea de alimentare şi căderea de tensiune pe diodă. În concluzie, dacă în
punctele A, B şi C avem tensiuni de 5V (1 logic), atunci diodele sunt blocate şi la ieşirea Y avem tot
5V (1 logic). Dacă la oricare dintre intrări avem 0V (0 logic) atunci dioda care are catodul la ieşirea
respectivă intră în conducţie şi la ieşirea Y avem 0V (0 logic).
88
Fig.3.21. Circuit logic care realizează funcţia SI.
În Fig.3.22 se prezintă un circuit cu două intrări care realizează o funcţie SAU. Dacă la
intrările A şi B avem tensiuni de 0V (0 logic), diodele sunt blocate şi la ieşirea Y vom avea tot 0V
(0 logic). Dacă la oricare dintre intrări se aplică o tensiune de 5V (1 logic), dioda care are anodul
conectat la acea ieşire intră în conducţie şi la ieşirea Y avem o tensiune de 5V (1 logic)
Fig.3.22. Circuit logic care realizează funcţia SAU.
89
4 Tranzistoare bipolar
4.1 Structura şi simbolul tranzistorului bipolar
Tranzistorul bipolar este un dispozitiv implantat într-un monocristal de material

semiconductor (Ge sau Si) în care se creează prin impurificare trei regiuni alternativ dopate,
despărţite prin suprafeţe de separaţie. Regiunile de la extremităţi au acelaşi tip de conductibilitate
(de tip p sau de tip n) şi se numesc EMITOR (E) şi COLECTOR (C). Regiunea centrală are
conductibilitate opusă şi se numeşte BAZĂ (B).
Figura 4.34: Tranzistor tip pnp şi npn si simbolul tranzistorului pnp şi npn
În jurul suprafeţelor de separaţie se formează două joncţiuni:

- joncţiunea emitor-bază (EB)
- joncţiunea colector-bază (CB)
Se observă că săgeata marchează întotdeauna emitorul şi indică sensul curentului

prin tranzistor.
Gradul de dopare al regiunilor se referă la procentajul alocat purtătorilor majoritari în raport
cu purtătorii minoritari.
Din analiza comparativă a dimensiunilor şi a gradului de dopare a regiunilor tranzistorului,
rezultă următoarele concluzii:
- Emitorul este de dimensiune relativ mare şi este puternic dopat.
- Baza este foarte subţire (1µm, ceea ce reprezintă 1% din suprafaţa emitorului) şi este slab dopată.
- Colectorul are dimensiunea cea mai mare şi este dopat moderat.
Din cauza deosebirilor structurale, emitorul şi colectorul nu îşi pot inversa rolurile deşi au
acelaşi tip de conductibilitate.
90
Pentru a-l feri de agenţi externi, monocristalul în care s-a implantat tranzistorul va fi
introdus într-o capsulă ermetică, terminalele E,B,C fiind accesibile prin electrozi sudaţi pe regiunea
respectivă.
Aspectul fizic al tranzistoarelor şi marcajul înscris pe capsulă va fi analizat pentru diferite
tipuri de tranzistoare, clasificate în funcţie de materialul semiconductor, puterea maximă disipată
sau factorul de amplificare.
Figura 4.35 Tranzistoare încapsulate
4.2 Funcţionarea tranzistorului bipolar.
Se analizează funcţionarea tranzistorului în situaţia în care joncţiunea emitor-bază EB este

direct polarizată, iar joncţiunea colector-bază CB invers polarizată.În figura de mai jos este
îndeplinită această condiţie pentru tranzistorul de tip pnp.
91
Figura 4.36: Reprezentarea curenţilor tranzistorului pnp
Emitorul de tip p puternic dopat are un număr foarte mare de sarcini pozitive majoritare,
care se deplasează în bază datorită polarizării directe a joncţiunii emitor-bază; în acest fel apare un
curent de difuzie mare dinspre emitor spre bază notat cu I E .
Baza este foarte îngustă şi slab dopată şi ca urmare are un număr mai mic de purtători,
respectiv un număr mic de sarcini negative disponibile pentru recombinarea cu numărul mare de
sarcini pozitive venite din emitor. Sarcinile relativ puţine care s-au recombinat părăsesc baza prin
terminalul B formând curentul de bază I Bde valoare mică.
Majoritatea sarcinilor pozitive care circulă dinspre emitor către bază nu se recombină şi sunt
atraşi prin joncţiunea BC invers polarizată, de tensiunea de alimentare a colectorului. Astfel se
formează curentul de colector I C.Curenţii I R , I CBO sunt formaţi de purtători de sarcină minoritari din
fiecare joncţiune şi au valoare foarte mică, deci I R ≅ I CBO ≅ 0.
Relaţia între curenţii tranzistorului este exprimată prin Ecuaţia I a fundamentală a

tranzistorului.
92
1. I E=I B + I C - Ecuaţia I a fundamentală a tranzistorului.
Cea mai mare parte a purtătorilor de sarcină din emitor ajung in colector, de aceea curentul
de colector are valoare mult mai mare decât curentul din bază ceea ce este exprimat prin Ecuaţia a –
II-a a tranzistorului.
2. I C = α * I E - Ecuaţia a –II-a a tranzistorului.
Cu α = ( 0.95 ÷ 0.998 )
α
Din ( 1 ) şi ( 2 ) rezultă I C = β * I Bşi cu β =
1−α
- Toate ecuaţiile sunt valabile pentru tranzistoarele pnp şi npn

- Deşi joncţiunea colector-bază este invers polarizată favorizează trecerea unui curent de valoare
mare, acest fenomen fiind denumit “ Efect de tranzistor “
- Prin lăţimea şi doparea bazei este controlată valoarea curenţilor I B si I C . Acest aspect este
exprimat prin valorile coeficienţilor α şi β.
4.3 Parametrii tranzistoarelor bipolare
Parametrii tranzistoarelor bipolare sunt mărimi care definesc condiţiile de funcţionare a

tranzistorului şi stabilesc limitele în care acesta poate să funcţioneze fără a se deteriora.
4.3.1 Factorul de amplificare al tranzistorului
1. Raportul dintre curentul continuu din colector I C şi curentul continuu din bază I B este factorul de
amplificare în curent din bază în colector.
Ic
β= - factorul de amplificare în curent din bază în colector.
IB
In fapt, ß este câştigul în c.c al tranzistorului şi indică de câte ori este mai mare curentul de
colector IC faţă de curentul de bază IB.ß este o mărime statică de c.c, iar valoarea acesteia pentru un
tranzistor anume este precizată în cataloagele de componente, fiind stabilită de producător (între 10
şi 1000)
2. Raportul dintre curentul din colector I C şi curentul continuu din emitor I E se numeşte factor de
amplificare in curentul din emitor in colector.
Ic
α= - factor de amplificare in curent din emitor in colector.
IE
93
De regulă, α are valori între 0.95 si 0.99 deci întotdeauna este subunitar pentru că I C este
puţin mai mic decât I E . Valoarea parametrului α pentru un tranzistor anume este dată în cataloagele
de componente.
Valorile precizate în catalogul de componente pentru parametrii α şi ß pentru un tranzistor,
se consideră că nu se vor modifica pe durata utilizării acestuia.
Relaţia matematică dintre α siß este:
α
β=
1−α
β
α=
1+ β
Cu cât α este mai aproape de 1 cu atât ß are valoare mai mare.
4.3.2 Valori limită ale parametrilor funcţionali ai tranzistorului
Depăşirea valorilor limită ale unor parametri poate provoca distrugerea tranzistorului,
acestea fiind:
 temperatura maximă a joncţiunilor T (℃)
 puterea disipată maximă P DMAX
 curentul de colector maxim I CMAX
 tensiunea maxima U BEMAX ,U CEMAX
Temperatura maximă a joncţiunilor este, pentru tranzistoarele de Ge de 85°C,iar pentru
tranzistoarele cu Si între 175-200 °C.
Nu se referă la temperatura mediului ambiant.

Puterea disipată maximă este determinată de condiţia ca temperatura joncţiunii colector-bază să nu
depaşească temperatura maximă admisă. De aceea se utilizează radiatoare metalice montate pe
colector pentru a mări suprafaţa de radiaţie a căldurii.
Curentul de colector maxim este valoarea maximă pe care o poate avea curentul de colector fără a
distruge tranzistorul prin efect termic.
Tensiunea maximă este valoarea limită pe care o poate avea tensiunea colector-emitor, U CEMAX ,
pentru care tranzistorul nu este distrus, respectiv valoarea maximă a tensiunii emitor bază U BEMAX
pentru care tranzistorul nu este distrus.
- Valorile numerice ale parametrilor sunt precizate în cataloagele de componente

electronice pentru fiecare tranzistor.
94
- Parametrii nu vor atinge simultan valorile limită deci este necesar să ne asigurăm că puterea
disipată de tranzistor P D=I C U CE este mai mică decât P DMAX .
4.3.3 Dependenţa cu temperatura a parametrilor tranzistorului
Valoarea curentului rezidual colector-bază Icb0 se dublează la fiecare creştere a temperaturii

cu 9°Cpentru tranzistoarele de Ge, respective la creşterea cu 6°C pentru tranzistoarele cu Si.
Această mărire a curentului rezidual are drept consecinţă creşterea semnificativă a curentului de
colector care poate depăşi curentul maxim ceea ce are drept consecinţă distrugerea tranzistorului.
De aceea în circuitul de polarizare a tranzistorului se introduc elemente de circuit care să asigure
stabilizarea termică a curenţilor tranzistorului astfel încât creşterea temperaturii să nu influenţeze
regimul de funcţionare al tranzistorului.
U BE=0.7 V
UR U BB−U BE
I B= B
=
RB RB
I C =β I B
I E =I C + I B
U CE =U CC −U R =V CC−I C R C
C
U CB =U CE −U BE
Figura 4.37: Curenţii şi tensiunile tranzistorului
IB– curentul continuu de bază

IC– curentul continuu de colector
IE– curentul continuu de emitor
UCB– tensiunea colector-bază
UBE– tensiunea bază-emitor
UCE– tensiunea colector-emitor
UBB– sursă de tensiune continua care polarizează direct joncţiuneabază – emitor
VCC - sursă de tensiune continuă care este furnizată colectorului tranzistorului.
95
UCCeste o tensiune foarte importantă la polarizarea tranzistorului, deoarece determină cât de
mult poate fi amplificat semnalul de curent alternativ în tranzistor.Dacă VCC este prea scăzut,
tranzistorul nu va avea suficientă putere și semnalul de CA amplificat va ieși tăiat.
4.3.4 Modurile de conexiune ale tranzistoarelor bipolare
Tranzistorul dispune de trei terminale care pot fi conectate în 3 moduri:

1. Modul de conexiune emitor comun, în care emitorul este conectat la masă (emitorul este comun
intrarii si iesiri); emitorul şi baza sunt borne de intrare iar la emitor şi colector sunt borne de ieşire.
Conexiunea este utilizata in circuitele de aplificare in tensiune, putere.
Figura 4.38: Modul de conexiune emitor comun
Caracteristici:
- Impedanta de intrare medie, impedanta de iesire mare
- Amplificare in curent mare(10-100)
- Amplificare in tensiune mare (peste 100)
- Amplificare in putere foarte mare (pana la 10000)
2. Modul de conexiune bază comună, în care baza este conectată la masă (baza este comuna intrarii
și iesiri); baza si emitorul sunt borne de intrare iar baza şi colectorul sunt borne de ieşire.
Conexiunea este utilizata in etajele de amplificare de RF din RR-UUS.
Figura 4.39: Conexiunea bază comună

96
Caracteristici:
- Impedanta de intrare mica, impedanta de ieșire mare
- Amplificare in curent unitara (1)
- Amplificare in tensiune mare (pana la 1000)
-Amplificare in putere mare (pana la 1000)
3.Modul de conexiune colector comun, în care colectorul este conectat la masă; colectorul şi baza
sunt borne de intrare iar colectorul şi emitorul sunt borne de ieşire. Conexiunea este utilizata ca
adaptor de impedanta intre impedanta de iesire a unui amplificator si o rezistenta de sarcina de
valoare mica.
Fig 1.7 Conexiunea colector comun
In aceasta conexiune colectorul este comun intrarii si iesirii circuitului. Conexiunea este
utilizata ca adaptor de impedanta inntre impedanta de iesire a unui amplificator si o rezistenta de
sarcina de valoare mica
Caractersitici:
- Impedanta de intrare mare, Impedanta de iesire mica
- Amplificare in curent mare (peste 100)
- Amplificare in tensiune unitara (1)
- -Amplificare in putere mare (peste 10)
Fiecare mod de conexiune este caracterizat de mărimile electrice de intrare şi de ieşire

respectiv
- curentul de intrare ; tensiunea de intrare
- curentul de ieşire ; tensiunea de ieşire
97
Schema electrică a modurilor de conexiune este identică pentru ambele tipuri de tranzistoare
pnp şi npn.
4.3.5 Regimurile de funcţionare ale tranzistoarelor bipolare.
După felul în care sunt polarizate cele două joncţiuni, tranzistorul funcţionează în unul din
următoarele regimuri funcţionare:
a) Regimul activ normal dacă:
- joncţiunea emitor- bază este direct polarizată
- joncţiunea colector- bază este invers polarizată
A)Regimul activ normal se bazează pe existenţa efectului de tranzistor, iar dispozitivul
funcţionează practic în regim de amplificare.
În regiunea activă normală tranzistorul funcţionează în regim activ normal (RAN):
- joncţiunea bază – emitor este polarizată direct;
- joncţiunea bază – colector este polarizată invers;
- curentul prin tranzistor este mare I C =β I B ;
- tensiunea de ieşire (UCE) este mică;
- tranzistorul se comportă ca un amplificator de semnal
Sunt valabile relaţiile între curenţii tranzistorului stabilite prin ecuaţiile fundamentale ale
acestuia. Factorul de amplificare în curent are valoare de catalog când tranzistorul funcţionează în
acest regim.
b) Regimul de saturaţie dacă:
- joncţiunea emitor- bază este direct polarizată
- joncţiunea colector- bază este direct polarizată
Regimul de saturaţie.
- joncţiunea bază – emitor este polarizată direct;
- joncţiunea bază – colector este polarizată direct;
- curentul de saturaţie este mai mare decât în regim activ normal I C ( sat )> β I B;
- tensiunea de saturaţie este forte mică UCE(sat) = 0,2 – 0,3 V; (Tensiunea de colector – emitor UCE
are valoare foarte mică, de aproximativ 0,2 - 0,3 V, deoarece este determinată ca diferenţa
tensiunilor UCB si UEB si care au valori apropiate datorită polarizării directe ambelor joncţiuni. Ca
urmare, rezistenţa de ieşire a tranzistorului este foarte mică.
- tranzistorul se comportă ca un întrerupător închis
c) Regimul de blocare sau de tăiere dacă:
98
- joncţiunea emitor- bază este invers polarizată
- joncţiunea colector- bază este direct polarizată
Regimul de blocare. Prin ambele joncţiuni invers polarizate trec doar curentii reziduali de valoare
foarte mică, rezistenţa echivalentă a tranzistorului este deci foarte mare. Tranzistorul în acest regim
întrerupe curentul.
d) Regimul activ invers dacă:
- joncţiunea emitor- bază este invers polarizată
- joncţiunea collector- bază este direct polarizată
Regimul activ invers. În această situaţie, emitorul are rolul colectorului iar colectorul pe cel al
emitorului. Din cauza deosebirilor tehnologice (suprafaţă, grad de dopare) al celor două regiuni,
factorul de amplificare în curent al tranzistorului este mult mai mic decât în regim normal.
4.3.6 Circuite de polarizare ale tranzistorului
Circuitul de polarizare are rolul de a fixa valorile curenţilor şi tensiunilor corespunzătoare

tranzistorului în regimul de c.c. , fiind format din rezistoare şi surse de alimentare.
Astfel, sunt polarizate joncţiunile tranzistorului şi este stabilit regimul de funcţionare al
acestuia.
a) Rezistenţa din colector
Figura 4.40: Modul de conectare al rezistenţei din colector Rc
Tensiunile de alimentare de valoare constanta E Bsi EC polarizează joncţiunea EB şi indirect

joncţiunea CB. .Pentru tranzistorul în conexiune emitor comun, ieşirea se află în colector iar
potenţialul colectorului în raport cu masa este:
99
U C = EC −I C R C
Prezenţa rezistenţei RC în colectorul tranzistorului permite reglarea valorii UC , care altfel ar

fi constantă şi egală cu tensiunea de alimentare EC.
În situaţia in care se va conecta un semnal alternativ la intrarea circuitului, rezistenţa de
colector RC va avea si rol de rezistenţă, de sarcină, care va prelua variaţiile semnalului alternativ
format la ieşirea circuitului: u s=i c Rc .
Valoarea u seste direct proporţională cu a rezistenţei RC, de aceea este indicat ca aceasta sa
fie mare.
Insă consumul de energie de la sursa de alimentare EC depinde şi de valoarea rezistenţei RC
direct proporţional deoarece puterea disipată la ieşire este:
2
P D=I C R C
Pentru a limita consumul în c.c. este necesar ca valoarea rezistenţei RC să fie mică.
Aceste două considerente vor influenţa alegerea valorii rezistenţei din colectorul
tranzistorului.
b) Rezistenţa din emitor
Figura 4.41:. Modul de conectare al rezistenţei din emitor RE

La variaţiile temperaturii mediului ambiant se consemnează o variaţie semnificativă a
curentului de colector, acesta depăşind valoarea maximă admisă şi provocând distrugerea
tranzistorului.
Rezistenţa RE introdusă între emitor şi masă are rolul de a stabiliza valoarea curentului
prin tranzistor la variaţii ale temperaturii.
100
Interdependenţa curenţilor tranzistorului IE, IB, IC este exprimată de ecuaţiile fundamentale
ale tranzistorului şi justifică afirmaţia ca variaţia unui curent va provoca variaţii ale celorlalţi doi,
respectiv stabilizarea termică a unui curent este echivalentă cu stabilizarea termică a celor trei
curenţi amintiţi.
În acest circuit, potenţialul bazei în raport cu masa este constant şi egal cu tensiunea de
alimentare EB .
E B=U BE + I E RE =constant
O eventuală creştere, a temperaturii va avea ca efect o tendinţă de creştere a curentului I E
ceea ce va determina scăderea tensiunii U BE, conform ecuaţiei prezentate.
Din analiza caracteristicilor de intrare ale conexiunii emitor comun rezultă că o scădere a
U BEimplică o scădere a curentului I B, deci şi o scădere a curentului I C =β I B şi a curentului
I E =I B + I C
Scăderea valorii curentului I E compensează tendinţa iniţială de creştere a aceluiaşi curent,
astfel ca valorile curenţilor prin tranzistor nu vor fi afectate de variaţiile temperaturii şi aceasta
datorită potenţialului constant al bazei în raport cu masa şi rezistenţei din emitor. Valoarea acestei
rezistenţe, R E, va fi stabilită astfel încât să facă posibilă stabilizarea termică a curenţilor.
Daca, însă, la utilizarea circuitului în regim de curent alternativ ar fi benefica micşorarea
valorii rezistenţei R E, se va aplica o soluţie de compromis: conectarea unui condensator în paralel
cu rezistenţa R E.
Fig 1.10 Conectarea condensatorului CE
Astfel în regim de c.c. condensatorul CE nu are nici o funcţie şi valoarea rezistenţei RE nu

este afectată de prezenţa CE dar în regim de c.a. între emitor şi masă este conectată o impedanţă
echivalentă ZE = RE ll CE de valoare foarte mică, astfel încât emitorul poate fi considerat a fi legat
direct la masă.
101
De aceea, CE se numeşte “condensator de decuplare a rezistenţei RE în c.a.”
c) Rezistenţele de polarizare a bazei

Pentru polarizarea în c.c. a celor două joncţiuni ale tranzistorului sunt necesare două surse de
tensiune.
În practică se va utiliza o singură sursă de alimentare împreună cu rezistoare care să realizeze
indirect polarizarea joncţiunilor tranzistorului.
Fig 1.11 Modul de conectare al rezistenţei de polarizare a bazei RB
Din relaţia EC = IB RB + UBE + IE · RE rezultă că potenţialul bazei în raport cu masa nu este

constant iar această condiţie trebuie îndeplinită pentru ca rezistenţa RE să realizeze stabilizarea
termică a curenţilor tranzistorului.
De aceea, în practică este preferat circuitul cu tensiune de bază constantă din figura de mai
jos.
RB 2
E B=EC
RB1+ RB1
Fig 1.12 Circuit de polarizare cu divizor de tensiune în bază
102
103
Rezistenţele de polarizare a bazei au rolul de a înlocui a doua sursă de alimentare ce ar fi
necesară pentru polarizarea celor două joncţiuni ale tranzistorului.
4.3.7 Functiile tranzistorului Bipolar

...........
............
...........
4.3.8 Caracteristicile statice ale tranzistoarelor bipolare
În cataloagele de tranzistoare sunt prezentate caracteristica de intrare şicaracteristica de

ieşire, deoarece aceste caracteristici sunt mai importante. Pecaracteristica de ieşire se pot delimita
regiunile de funcţionare a tranzistorului şi sepoate trasa dreapta de sarcină.Prin interpretarea
104
caracteristicilor de intrare se vor obţine informaţii privind modul de conexiune şi regimul de
funcţionare ale tranzistorului.
a) Caracteristicile de ieşire sunt reprezentarea grafică a variaţiei curentului de ieşire în funcţie

de tensiunea de ieşire pentru valori date ale curentului / tensiunii de intrare.
pentru = constant sau pentru = constant
b) Caracteristicile de intrare sunt reprezentarea grafică a variaţiei curentului de intrare în

funcţie de tensiunea de intrare pentru valori date ale tensiunii de ieşire a tranzistorului.
U ies=constant
pentru
c) Caracteristicile de transfer sunt reprezentarea grafică a variaţiei curentului de ieşire în

funcţie de tensiunea / curentul de intrare pentru valori date ale tensiunii de ieşire a tranzistorului.
pentru = constant sau pentru = constant
Corelaţia între curenţii / tensiunile de intrare / ieşire care definesc tranzistorul bipolar şi
mărimile se va face în funcţie de modul de conexiune al tranzistorului

astfel că se vor enunţa expresiile matematice ale celor trei categorii de caracteristici pentru fiecare
mod de conexiune în parte.
105
4.3.9 Punctul static de funcţionare al tranzistorului bipolar.
Pentru a funcţiona ca amplificator, un tranzistor trebuie alimentat in curent continuu, deci

polarizat cu un circuit de polarizare format din surse de alimentare în c.c. si grupuri rezistive, în
care se stabilesc valorile de curent continuu ale mărimilor electrice specifice tranzistorului,
respectiv valorile următorilor curenţi si tensiuni: IE, IB, IC, UBE, UBC, UCE.
În planul caracteristicilor de ieşire a tranzistorului determinat în funcţie de modul de
conexiune al acestuia, un punct este determinat de trei mărimi:
- curentul de ieşire, tensiunea de ieşire, curentul de intrare (Iies, Uies, Iin), sau
- curentul de ieşire, tensiunea de ieşire, tensiunea de intrare (Iies, Uies, Uin).
Punctul static de funcţionare în curent continuu este un punct în planul caracteristicilor

de ieşire a tranzistorului, este determinat de trei mărimi electrice si defineşte condiţiile de
funcţionare ale tranzistorului: modul de conexiune si regimul de funcţionare. Se foloseşte
abrevierea PSF pentru punctul static de funcţionare
106
În regiunea de blocare tranzistorul funcţionează în regim de blocare (tăiere):
joncţiunea bază – emitor este polarizată invers (sau direct cu o tensiune maimică decât
tensiunea de prag);
joncţiunea bază – colector este polarizată invers;
curenţii prin tranzistor sunt foarte mici, practic IC=0;
tensiunea de ieşire are valoare mare, practic VCE = VCC;
tranzistorul se comportă ca un întrerupător deschis.
În regiunea de saturaţie tranzistorul funcţionează în regim de saturaţie:
joncţiunea bază – emitor este polarizată direct;
joncţiunea bază – colector este polarizată direct;
curentul de saturaţie este mai mare decât în regim activ normal IC(sat) > β∙IB;
tensiunea de saturaţie este forte mică VCE(sat) = 0,2 – 0,3 V;
tranzistorul se comportă ca un întrerupător închis.
În regiunea activă normală tranzistorul funcţionează în regim activ normal (RAN):
joncţiunea bază – emitor este polarizată direct;
joncţiunea bază – colector este polarizată invers;
curentul prin tranzistor este mare IC = β∙IB;
tensiunea de ieşire (VCE) este mică;
tranzistorul se comportă ca un amplificator de semnal.
Pe graficul caracteristicii de ieşire (figura 5.17) dacă se uneşte punctul de blocare(V CC) cu
punctul de saturaţie (ICsat) se obţine dreapta de sarcină în curent continuu.De-a lungul dreptei de
sarcină între cele două puncte se află regiunea activă normal de funcţionare a tranzistorului. La
107
intersecţia unei caracteristici de ieşire cu dreaptade sarcină se află punctul static de funcţionare
(PSF)
Se analizează dependenţa dintre poziţia PSF în planul caracteristicilor de ieşire şi

regimul de funcţionare al tranzistorului astfel:
- se indică modul de conexiunii al tranzistorului
- se identifică reprezentarea grafica a caracteristicelor de ieşire corespunzătoare
- se alege poziţia PSF în planul caracteristicilor de ieşire astfel încât tranzistorul să fie în
regim normal activ
- se alege un alt PSF corespunzător regimului de saturaţie
Pentru determinarea valorilor numerice ale mărimilor care definesc PSF se va rezolva
circuitul de polarizare al tranzistorului, pentru care se vor scrie ecuaţiile corespunzătoare
legilor lui Kirchhoff.
4.3.10 Dreapta de sarcinǎ staticǎ
Dreapta de sarcinǎ staticǎ este formatǎ din totalitatea punctelor statice de funcţionare în c.c.
posibile ale unui tranzistor conectat într-un circuit de polarizare
Se pot face următoarele observaţii:

- ecuaţia dreptei de sarcinǎ este ecuaţia circuitului de ieşire a tranzistorului
- ecuaţia dreptei de sarcinǎ este dependentǎ de structura circuitului de polarizare la ieşirea
tranzistorului.
- circuitul de ieşire al tranzistorului este stabilit în funcţie de modul de conexiune al acestuia.
- dreapta de sarcinǎ se va reprezenta în planul caracteristicilor de ieşire a tranzistorului.
Reprezentarea grafică a dreptei de sarcină

Pentru a defini o dreaptă sunt suficiente două puncte. Se vor determina punctele de
intersecţie ale dreptei cu axele sistemului de coordonate din planul caracteristicilor de ieşire al
tranzistorului (Iieş, Uieş ), unde Iieş şi Uieş sunt curentul respectiv tensiunea de ieşire ale tranzistorului.
Ecuaţia unei drepte este de forma Y = mx +n respectiv Iieş = m∙ Uieş + n
Pentru a determina punctele de intersecţie cu axele se consideră I ieş = 0 şi rezultă Uieş = -
n /m ; apoi se consideră Uieş =0 şi rezultă Iieş = n
Se marchează aceste două puncte pe axe iar prin unirea lor se obţine dreapta de sarcină
statică.
108
Tranzistorului i se impun condiţiile de funcţionare I ieş> 0 şi Uieş>0 deci punctul static de
funcţionare (PSF) se va situa pe dreapta de sarcină în primul cadran al sistemului de axe.
Fig 1.22 Dreapta de sarcină statică
Etapele de parcurs pentru ridicarea dreptei de sarcină sunt :

- identificarea circuitului de polarizare al tranzistorului
- identificarea modului de conexiune al tranzistorului
- identificarea circuitului de ieşire al tranzistorului
- scrierea ecuaţiei dreptei de sarcină
- identificarea planului caracteristicilor de ieşire a tranzistorului
- ridicarea dreptei prin determinarea tăieturilor cu axele
Concluzie: Punctul static de funcţionare PSF al tranzistorului se poate situa teoretic oriunde în
planul caracteristicilor de ieşire, însă conectarea tranzistorului într-un circuit de polarizare îl
limitează la dreapta de sarcină
109
110
Determinarea dreptei statice de fucntionare si a PSF pentru conexiunea EC.
Se va determina PSF al circuitului din figura 4.9. Pentru tranzistorul BC 546BP se
consideră βCC = 200
Figura 4.42: Circuit pentru determinarea PSF la un TB conexiune EC
Se determina coordonatele dreptei statice de functionare, apoi se traseaza dreapta:

U CC =Rc I c +U CE
Pentru I C =0=¿ U CE =U CC =12V =¿ A (12 , 0) ec. 4.1

U CC 12V
Pentru U CE =0 V =¿ U CC=R C I C =¿ I C = R =¿ I C = 150 Ω =¿ B( 0 , 08) ec. 4.1
C
Se determina coordonatele PSF (IC, UCE)

U BB−U BE 5−0.7
I B= = =195 μA
RB 22 K Ω
I C =β CC I B=195 μA ∙ 200=39 mA
111
U CE =U CC −I C RC =12V −39 mA ∙150 Ω=6.2V
Punctul static de functionare PSF (6,2V, 39mA).
Figura 4.43: Punctul static de functionare PSF (6,2V, 39mA)
5 AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
5.1 Parametrii amplificatoarelor
Un amplificator este un circuit electronic care măreşte puterea unuisemnal electric, lăsând
neschimbată variaţia lui în timp. Pentru a putea îndepliniaceastă funcţie, un amplificator trebuie
prevăzut cu sursă de energie electrică, peseama căreia se obţine sporul de putere de la ieşire şi cu
elemente activecapabile să transforme în energie de curent alternativ, variabil în ritmulsemnalului, o
parte din energia absorbită de la sursa de alimentare.Cu ajutorul unui tranzistor se poate obţine o
amplificare în putere, întensiune sau în curent.Structura amplificatoarelor este complexă, acestea
conţinând în modfrecvent mai multe tranzistoare. Gradul de complexitate şi varietatea
schemelordepind de o serie de factori cum ar fi: nivelul semnalului de intrare, nivelulsemnalului de
ieşire, banda de frecvenţă, fidelitatea redării, etc.Reprezentarea unui amplificator sub formă de
cuadripol se poate face caîn figura 5.1.
112
Figura 5.44: Amplificatorul reprezentat ca un cvadripol.
1. Parametrii (performanţele) unui amplificator caracterizează circuitul dinpunctul de vedere al

ansamblului pe care îl reprezintă, nefăcându-se referire lastructura internă. Pentru un amplificator se
pot defini astfel parametri de intrare,de ieşire şi de transfer.
a) Parametri de intrare
- Gama tensiunilor ce se pot aplica la intrare reprezintă domeniul de valoripe care le poate lua
semnalul de la intrare astfel încât amplificatorul să nu sedistrugă sau să determine schimbarea
regimului de lucru.
- Impedanţa de intrare este impedanţa echivalentă la bornele de intrare,atunci când la bornele de

ieşire este conectată impedanţa de sarcină nominală.Acest parametru caracterizează încărcarea
produsă de intrarea amplificatoruluiasupra sursei de semnal, sau altfel spus, cum simte generatorul
de semnalcircuitul de amplificare. Impedanţa de intrare se defineşte prin relaţia
U1
Z1 =
I1
Utilizarea mărimilor complexe pentru descrierea impedanţei de intrare estenecesară

deoarece aceasta este formată, în general, dintr-o parte active (rezistenţă) şi dintr-o parte reactivă
(capacitate cel mai des). Ca urmare,impedanţa de intrare este dependentă de frecvenţă, intrarea
amplificatoruluicomportându-se diferit în funcţie de frecvenţa de lucru. Impedanţa de intrare aunui
amplificator trebuie să fie cât mai mare şi să nu varieze cu frecvenţa delucru.
b) Parametri de ieşire
113
- Gama de tensiuni / curenţi la ieşire reprezintă domeniul de valori pe carele poate lua tensiunea /
curentul de ieşire din amplificator. Pentru valori alesemnalului de ieşire cuprinse în acest interval,
semnalul nu este distorsionat.
- Impedanţa de ieşire este impedanţa internă a generatorului echivalentîntre bornele de ieşire ale
amplificatorului şi se defineşte cu ajutorul relaţiei
Z 2=
U2
I2 |
U S=0
în care Us este tensiunea generatorului de semnal conectat la bornele de intrareale

amplificatorului.Pentru semnale de ieşire de tip tensiune, impedanţa de ieşire trebuie să fie câtmai
mică.
c) Parametri de transfer
Amplificarea se defineşte ca raportul dintre mărimea de ieşire şi mărimeade intrare. Se pot defini:
- Amplificarea în tensiune
U2
AU =
U1
- Amplificare în curent
I2
A I=
I1
-Amplificare în putere
P2
A P=
P1
Relaţiile de mai sus consideră amplificarea ca o mărime adimensională,deoarece se exprimă

prin raportul a două mărimi de acelaşi tip.Există aplicaţii în care domeniul de variaţie al amplificării
este mare şiutilizarea unei scări logaritmice este mai avantajoasă. De asemenea, dacă maimulte etaje
de amplificare sunt conectate în cascadă, scara logaritmică permitecalcularea amplificării totale prin
sumarea amplificărilor parţiale ale fiecărui etajîn parte. Amplificarea se exprimă în decibeli (dB).
Amplificarea în tensiune
U2
AU =20lg ( AU ) =20 lg [ dB ]
U1
114
Amplificarea în curent
Amplificarea în current
I2
A I =20 lg ( A I ) =20 lg [ dB ]
I1
Amplificarea în putere
P2
A P=20 lg ( A P )=20 lg [ dB ]
P1
Amplificarea măsurată în decibeli se numeşte câştig (gain în limbaengleză).
7.2. Caracteristicile amplificatoarelor
a) Caracteristica intrare-ieşire
U 2=f ( U 1 )- reprezintădependenţa mărimii de ieşire de mărimea de intrare.
Figura 5.45: Caracteristica intrare-ieşire a amplificatorului
Se evidenţiază o zonă liniară (OA), de obicei simetrică în jurul originii, ozonă neliniară
(AB) şi o zonă neliniară de saturaţie (BC). Depăşirea valoriimaxime a semnalului de intrare
115
determină intrarea în regim de funcţionareneliniară a amplificatorului. Efectul neliniarităţii conduce
la distorsionareasemnalului de la ieşirea amplificatorului. Aceste distorsiuni se numesc distorsiuni
de neliniaritate.
b) Caracteristicile de frecvenţă se referă la reprezentarea evoluţiei unuiparametru al

amplificatorului în funcţie de frecvenţă. În mod curent se folosescdouă astfel de caracteristici:
caracteristica amplitudine-frecvenţă şi caracteristicafază-frecvenţă.
b1) Caracteristica amplitudine-frecvenţă (fig. 7.3) caracterizează unamplificator, ce funcţionează în

porţiunea liniară a caracteristicii intrare-ieşire,funcţie de frecvenţa semnalului de la intrare. Se
determină în regim sinusoidal.
Figura 5.46: Caracteristica amplitudine-frecvenţă a amplificatorului.
Domeniul de frecvenţă în care amplificarea rămâne aproximativ constantădetermină banda

de trecere sau banda de frecvenţă a amplificatorului. În figura 5.3 s-au definit două frecvenţe, fmin şi
fmaxce corespund scăderii amplificării A dela A0 la 0,707A0. Diferenţa celor două frecvenţe
constituie banda de trecere la 3dB (corespunzătoare scăderii amplificării la 0,707 din A0. Cele două
frecvenţese mai notează fjşi fsşi se numesc frecvenţa limită de jos, respectiv, frecvenţalimită de sus
pentru banda de frecvenţă.
b2) Caracteristica fază-frecvenţă reprezintă dependenţa defazajuluiintrodus de amplificator

în funcţie de frecvenţă. Pentru ca semnalul amplificat săaibă aceeaşi formă cu semnalul de la
intrare, trebuie ca defazajul introdus deamplificator să fie zero sau să existe o dependenţă liniară de
frecvenţă.
116
Concluzie. Corespunzător caracteristicilor definite până acum, unamplificator poate distorsiona
semnalul de la intrare prin două mecanisme:
1. prin neliniaritate, când semnalul de intrare este mai mare decâtlimitele corespunzătoare
domeniului de liniaritate;
2. prin filtrare, când banda de frecvenţă a semnalului de intrare estemai mare decât banda
amplificatorului. Acestea se numesc distorsiuni defrecvenţă.
5.2 Clasificarea amplificatoarelor
a) După banda de frecvenţă transmisă:
• amplificatoare de curent continuu, care transmit banda de frecvenţăcuprinsă între zero şi o

frecvenţă oarecare f;
• amplificatoare de bandă largă, care transmit o bandă de frecvenţă (fj ….fs)în care raportul
fs 5
=10 …10
fj
- fj – frecvenţa limită de jos
- fsfrecvenţa limită de sus.
fs
• amplificatoare selective, care au raportul =1… .1,2= 2,1...1deci transmit obandă îngustă în jurul
fj
unei frecvenţe fixe
b) După amplitudinea semnalului amplificat:
- amplificatoare de semnal mic (amplificatoare de tensiune), la carevariaţiile de tensiune şi curent

corespunzătoare semnalului de la intrare, suntmici în raport cu valorile tensiunilor şi curenţilor din
punctul static defuncţionare;
- amplificatoare de semnal mare la care variaţiile semnalului de intrare suntrelativ mari în raport cu
valorile din punctul static de funcţionare, iardispozitivul electronic lucrează la limita de funcţionare
liniară; se urmăreşteobţinerea unei puteri mari la ieşire, motiv pentru care se numesc
şiamplificatoare de putere.
c) După valoarea frecvenţei medii din spectrul semnalului amplificat:
117
-amplificatoare de frecvenţă joasă, atunci când frecvenţa medie este maimică de câţiva zeci de kHz;
- amplificatoare de frecvenţă medie, atunci când frecvenţa medie este desute de kHz până la câţiva
MHz;
- amplificatoare de frecvenţă înaltă, cu frecvenţa medie de zeci de MHz.
7.5. Amplificatoare de bandă largă
7.5.1. Amplificator cu un etaj în conexiune emitor comun (EC)
Schema amplificatorului şi formele semnalelor de intrare şi de ieşire seprezintă în
118
Amplificarea în tensiune Au are valori de ordinul zecilor până la ordinal
sutelor. Polarizarea şi stabilizarea punctului static de funcţionare al TBJ se realizeaz ă
cu ajutorul unui circuit de polarizare cu rezistenţă în emitor (R4) şi divizor de
tensiune în bază (R1, R2).Condensatoarele C1 şi C2 au rolul de a separa componenta
continuă decomponenta alternativă (blochează trecerea componentei continue).
In regimul dinamic, cu semnal sinusoidal aplicat la intrare,

emitorultranzistorului este legat la masă, deoarece condensatorul C3 se
scurtcircuitează lafrecvenţe ridicate (condensator de decuplare a
emitorului).Semnalul sinusoidal de la intrare şi cel de la ieşire sunt defazate cu
180°deoarece etajul de amplificare în conexiunea emitor comun este defazor.
https://www.tehnium-azi.ro/articles_tehnium/notiuni-teoretice-din-electronica/tranzistorul_bipolar/
https://sites.google.com/site/bazeleelectronicii/home/amplificatoare/amplificator-cu-colector-comun
119
6 CAPITOLUL 6. DISPOZITIVE OPTOELECTRONICE
8.1. DISPOZITIVE FOTODETECTOARE
6.1.1 Fotorezistorul (LDR - light-dependent resistor)
Fotorezistorul – este un dispozitiv electronic, a cărui rezistenţă electrică se modificăsub acţiunea

unui flux luminos care cade pe suprafaţa sensibilă a acestuia.Fotorezistorul este format dintr-o
peliculă din material semiconductor, depusă prinevaporare în vid pe un grătar metalic care este fixat
pe o placă izolatoare. Peliculaeste prevăzută la capete cu contacte ohmmetrice care reprezintă
terminalele şi esteprotejată prin acoperire cu lac sau prin încapsulare în material plastic.
Figura 6.47: Fotorezistorul si simbolurile grafice ale fotorezistorului sunt prezentate
Principiul de functionare
Electronii de valență sunt cei aflați in stratul orbital exterior al unui atom. Prin urmare,
acestea sunt legati slab de nucleul atomului. Aceasta înseamnă că si numai o cantitate mică de
energie este necesară pentru ai scoate de pe orbita.Electronii liberi, pe de altă parte, sunt cei care nu
sunt atașați de nucleu și, prin urmare, liberi să se miște când se aplică o energie externă cum ar fi un
câmp electric. Astfel, când o anumită energie face ca electronul de valență să iasă din orbita
exterioară, acționează ca un electron liber; gata să se miște ori de câte ori se aplică un câmp electric.
Energia luminoasă este folosită pentru a transforma electronul de valență intr-un electron
liber.Acest principiu fundamental este folosit în fotorezistor. Lumina care cade pe un material
fotoconductiv este absorbit de acesta, care la rândul ei face o mulțime de electroni liberi de electroni
de valență.
120
Figura 6.48: Fotorezistor - Principiul de functionare
Pe măsură ce energia luminii ce cade pe materialul fotoconductiv crește, crește numărul de
electroni de valență care câștigă energie și părăsesc legătura cu nucleul. Acest lucru duce la un
număr mare de electroni de valență care se deplasează la banda de conducție, gata să se deplaseze
cu aplicarea oricărei forțe externe (cum ar fi un câmp electric de exemplu).
Astfel, pe măsură ce crește intensitatea luminii, crește numărul de electroni liberi. Aceasta
înseamnă creșterea fotoconductivității care implică o scădere a rezistivității foto a materialului.
Rezistenţa electrică a fotorezistorului scade odată cu creşterea intensităţii fluxuluiluminos
aplicat pe suprafaţa sensibilă a fotorezistorului. Conectat într-un circuit electric, fotorezistorul
modifică intensitatea curentului dincircuit. Intensitatea curentului creşte proporţional cu scăderea
rezistenţei electrice afotorezistorului, deci proporţional cu creşterea intensităţii fluxului luminos.
(+)
+88.8
mA
+88.8
Volts
R1
1k
+88.8
Amps
+88.8
LDR1 Volts
TORCH_LDR
2
Figura 6.49: Schema electrica a unui circuit in Proteus ce studieaza efectului unui LDR expus
la o sursa de lumina in circuit
Aplicații ale fotorezistorului LDR

- alarme și comutatoare activate în lumină și întuneric. Acestea sunt, de asemenea,
- controlul automat luminile stradale.
- contorul de intensitate luminoasă și în alarmele de fum etc.
6.1.2 Fotodioda
121
Fotodioda este un dispozitiv optoelectronic, realizat dintr-o joncţiune pn fotosensibilă,care
funcţionează în polarizare inversă.Capsula fotodiodei prezintă o fantă transparentă, sub forma unei
ferestre plane sau aunei lentile, care permite pătrunderea luminii către joncţiunea pn.În de mai
jossunt prezentate structura şi simbolul fotodiodei.
Figura 6.50:Modele şi simbolul fotodiodei
În structura fotodiodei materialul de bază este siliciul dopat N. La suprafaţa stratuluiN este
creat un strat subţire P, prin implantarea ionică sau difuzia termică a unuimaterial adecvat (de obicei
se utilizează bor). Suprafaţa activă a fotodiodei esteacoperită cu un stat subţire de protecţie, care
este şi antireflectorizant, care poate fimonoxid sau bioxid de siliciu. Între cele două substraturi, P şi
N, se formează joncţiunea PN. Regiunea care se formează în vecinătatea joncţiunii PN se
numeşte“regiune sărăcită de purtători” deoarece în această regiune siliciul „ este golit”
depurtători de sarcină liberi. Această regiune este foarte importantă în funcţionareafotodiodei, ea îşi
modifică adâncimea în funcţie de valoarea tensiunii inverse aplicatăla terminalele fotodiodei.
Capacitatea joncţiunii PN depinde de grosimea acesteiregiuni. Cu cât tensiunea de polarizare
inversă a fotodiodei creşte, se măreşteadâncimea regiunii şi scade capacitatea joncţiunii PN.
Figura 6.51: Fotorezistor –Principiul constructiv
122
6.1.3 Fototranzistorul
Fototranzistorul este un tranzistor cu joncţiunea bază-colector fotosensibilă.

Pentrufototranzistoare sunt două variante constructive: cu două terminale sau cu treiterminale. În
configuraţia cu două terminale, baza nu este accesibilă, situaţie în caresemnalul de intrare în
fototranzistor este exclusiv lumina. În configuraţia cu treiterminale, baza se conectează în circuit şi
asigură o stabilitate mai bună a punctuluistatic de funcţionare faţă de variaţiile de temperatură.Spre
deosebire de fotodiodă, fototranzistorul are sensibilitatea mult mai mare dar înschimb are viteză de
răspuns mai mică decât fotodioda (microsecunde faţă denanosecunde în cazul fotodiodei).Capsula
fototranzistorului este prevăzută cu o fereastră în care este plasată o lentilăcare focalizează fluxul
luminos asupra regiunii fotosensibile a dispozitivului.
Figura 6.52:
În figura 8.13 sunt prezentate structura şi simbolul fototranzistorului
Identificarea terminalelor şi verificarea fototranzistorului
123
Fi
gura 8.14 Identificarea terminalelor fototranzistorului după forma capsulei
Principiul de funcţionare a unui fototranzistor se bazează pe efectulfotoelectric intern:

generarea de perechi electron-gol într-un semiconductorsub acţiunea unei radiaţiei electromagnetice
cu lungimea de undă îndomeniul vizibil sau ultraviolet. Dacă semiconductorul este supus
uneidiferenţe de potenţial, atunci el va fi parcurs de un curent a cărui intensitateva depinde de
mărimea fluxului luminos incident. Intensitatea lui poate fimărită prin utilizarea proprietăţii
structurii de tranzistor de a amplificacurentul.Fototranzistorul este un tranzistor cu regiunea
joncţiuniiemitor-bază expusă iluminării, astfel încât rolul diferenţei de potenţial dintrebază şi emitor
este jucat de fluxul luminos incident pe joncţiunea emitoare.Generarea de perechi electron-gol
contribuie la micşorarea barierei depotenţial a joncţiunii şi deschiderea ei mai mult sau mai puţin, în
funcţie denumărul de fotoni incidenţi. Terminalul bazei poate lipsi sau, dacă există, elpermite un
control suplimentar al curentului de collector. Caracteristicile de ieşire ale unui fototranzistor sunt
similare cu celeale unui tranzistor obişnuit, cu deosebirea că, în locul parametrului
IBapareiluminarea sau fluxul luminous
.
PARAMETRII PRINCIPALI AI FOTOTRANZISTOARELOR:
124
 Tensiunea colector-emitor (Collector-emitter voltage) - [VCE];
 Puterea disipată totală (Total power dissipation) - [Ptot];
 Curentul de colector (Collector current) - [IC];
 Curentul de colector maxim (Collector surge current) - [ICS];
 Temperatura de stocare (Storage temperature) - [TSTG].
 Exemplu:Parametrii principali ai fototranzistorului SFH 309
VCE = 35 V ; Ptot = 165 mW ; IC = 15 mA ; ICS = 75 mA ; TSTG = (-55 …+100)ºC.
125
8.2. DISPOZITIVE FOTOEMIŢĂTOARE
6.1.4 DIODA LUMINISCENTĂ (LED)
LED (Light Emitting Diode) – este o diodă care are proprietatea de a emite luminăatunci când este
polarizată direct.
Figura 6.53: Structura unei diode LED
Figura 6.54: Tipuri de diode LED
LED-ul este construit dintr-o structură semiconductoare pn cu suprafaţă foarte micăcare

emite lumină. Această structură se realizează din aliajesemiconductoare speciale. La construcţia
structurii semiconductoare nu se utilizeazăsiliciu sau germaniu deoarece se încălzesc şi nu emit bine
lumină. Această structurăcare mai poartă denumirea de diodă este amplasată într-o cupă reflectoare
şi este conectată la terminalele diodei (ANOD şi CATOD). Toate acesteelemente sunt încapsulate.
126
Aceste capsule se realizează din răşini sintetice dediverse culori şi sub diverse forme. Culoarea
radiaţiei luminoase depinde de aliajulutilizat la realizarea structurii semiconductoare:
roşu, infraroşu – AlGaAs (Aluminiu – Galiu - Arsen);
verde – AlGaP (Aluminiu - Galiu - Fosfor);
roşu-orange, orange, galben, verde – AlGaInP (Aluminiu–Galiu–Indiu-Fosfor);
roşu, roşu-orange, orange, galben – GaAsP (Galiu - Arsen - Fosfor);
roşu, galben, verde – GaP (Galiu - Fosfor);
verde, verde-smarald, albastru – GaN (nitrură de galiu);
ultraviolet apropiat, albastru-verzui, albastru – InGaN (nitrură indiu-galiu);
albastru – ZnSe (zinc-seleniu);
ultraviolet – Diamant (C) (Carbon);
de la ultraviolet apropiat pana la ultraviolet îndepărtat–AlN, AlGaN (nitruri Al, Ga).
Funcţionarea LED-uluiÎntre semiconductorul de tip N şi semiconductorul de tip P al diodei LED-

ului seformează o joncţiune PN. La frontiere joncţiunii electronii difuzează din partea N înpartea P
şi se recombină cu golurile de aici, iar golurile difuzează din parte P înpartea N şi se recombină cu
electronii de aici. În consecinţă se formează o regiunesărăcită de purtători, în care nu există nici
electroni liberi şi nici goluri libere, ceformează o barieră care nu mai permite recombinarea
electronilor din partea N cugolurile din partea P.
Prin polarizarea directă a joncţiuni PN, bariera creată de regiunea sărăcită depurtători este
străpunsă, electronii din partea N sunt atraşi către terminalul pozitiv alsursei de alimentare iar
golurile din partea P sunt atrase către terminalul negativ alsursei de alimentare. Atât electronii cât şi
golurile ajung în regiunea sărăcită depurtători unde se recombină şi eliberează energie sub formă de
căldură şi lumină.La LED-uri, prin construcţia acestora, majoritatea combinărilor electron-
goleliberează fotoni sub formă de lumină în spectrul vizibil. Acest proces se
numeşteelectroluminescenţă.
Intensitatea radiaţiilor luminoase produse de LED sunt direct proporţionale cuintensitatea
curentului direct prin joncţiunea PN a LED-ului.Un LED emite lumină într-un anumit domeniu de
lungimi de undă (în funcţie de aliajulutilizat la construcţia diodei LED-ului). Lungimea de undă ()
este exprimată înnanometri (nm) şi încadrează lumina în spectrul vizibil sau invizibil:
= 460 nm – lumină albastră (400nm – 540 nm)
= 540 nm – lumină verde (460 nm – 620 nm)
= 590 nm – lumină galbenă (520 nm – 680 nm)
= 660 nm – lumină roşie ( 580 nm – 740 nm)
127
= 940 nm – radiaţie invizibilă (infraroşu) (740 nm – 20.000 nm)
Figura 8.23 Spectrul radiaţiilor electromagnetice
Parametrii electrici ai LED-urilor:

Curentul direct (IF) – reprezintă curentul maxim suportat de LED la polarizaredirectă. Valoarea
maximă a acestui curent este de 50 mA pentru LED-urile ceemit în spectrul vizibil respectiv 100
mA pentru LED-urile ce emit în infraroşu.În majoritatea cazurilor se alege IF = 20 mA;
Tensiunea directă (VF) – reprezintă tensiunea ce trebuie aplicată la borneleLED-ului pentru ca
acesta să emită radiaţii luminoase. Valoarea acesteitensiuni variază între 1,6 V şi 4,5 V, în
funcţie de culoarea luminii emise;
Tabel 4.4: Valoarea tensiuni directe si a curentului direct pentru diferite tipuri de LED ce
emis in culori diferite
Culoare LED TENSIUNE DIRECTĂ CURENT DIRECT

TIPIC MAXIM TIPIC MAXIM
ROȘU 1,6 V 2V 10 mA 20 mA
VERDE 2,2 V 3V 10 mA 20 mA
GALBEN 2,2 V 3V 10 mA 20 mA
ALBASTRU 3,8 V 4,5 V 20 mA 20 mA
Tensiunea inversă (VR) – reprezintă tensiunea maximă inversă care o poatesuporta LED-ul fără
a se distruge (tipic 3V – 10V).
Caracteristica statică a LED-ului - IF = f(UF)
128
Figura 6.55: Caracteristica statică de ieșire a LED-ului
Identificarea terminalelor şi verificarea LED-ului.
129
Figura 6.56: Identificarea terminalelor unui LED
6.1.5 Conectarea LED-ului în circuit
Un LED se conectează într-un circuit electric, întotdeauna în serie cu un rezistor

carelimitează valoare intensităţii curentului prin LED.
Calculul rezistenţei rezistorului R (conectat în serie cu LED-ul).
Figura 6.57: Conectarea unui LED în circuit
Fie tensiunea de alimentare V CC =15 V

Aplicand TIIK in circuit
¿
6.1.6 Celula de afişaj 7 segmente cu LED-uri.
LED prezinta multe avantaje față de becurile și lămpile tradiționale (dimensiuni reduse,
durata lungă de viață, culorile variate, pret redus), precum și ușor de interfațat cu diverse alte
componente electronice și circuite digitale. Dar principalul avantaj al diodelor emițătoare de lumină
este că, datorita dimensiunii mici a matriței, mai multe dintre ele pot fi conectate împreună într-un
pachet mic și compact, producând ceea ce se numește în general un afișaj cu 7 segmente. Afișajul
cu 7 segmenteeste format din șapte LED-uri dispuse în mod dreptunghiular așa cum se arată.
130
Fiecare dintre cele șapte LED-uri se numește segment, deoarece atunci când este iluminat,
segmentul face parte dintr-o cifră numerică care trebuie afișată. Un al optulea LED suplimentar este
uneori utilizat în același pachet, permițând astfel indicarea unui punct zecimal (DP) atunci când
două sau mai multe afișaje cu 7 segmente sunt conectate împreună pentru a afișa numere mai mari
de zece. Fiecăruia dintre cele șapte LED-uri de pe afișaj i se dă un pin de pozitie. Acești pini LED
individuali sunt etichetați de la a până la g reprezentând fiecare LED individual. Ceilalți pini LED
sunt conectați împreună și cablați pentru a forma un pin comun. Deci, polarizând înainte pinii
corespunzători ai segmentelor LED într-o anumită ordine, unele segmente vor fi deschise, iar altele
vor fi întunecate, permițând generarea pe afișaj a modelului de caractere dorit al numărului. Acest
lucru ne permite apoi să afișăm fiecare dintre cele zece cifre zecimale de la 0 la 9 pe același afișaj
cu 7 segmente sau de la la A la F, pe afișaj trebuie să fie iluminată combinația corectă de segmente
LED. Un afișaj LED cu șapte segmente standard are în general opt conexiuni de intrare, unul pentru
fiecare segment LED și unul care acționează ca un terminal sau conexiune comună pentru toate
segmentele interne.
Pinul comun al afișajelor este utilizat în general pentru a identifica tipul de afișaj pe 7
segmente. Deoarece fiecare LED are doi pini de conectare, unul numit „Anod” și celălalt denumit
„Catod”, există, prin urmare, două tipuri de afișaje cu 7 segmente LED denumite: Catod comun
(CC) și Anod comun (CA). Afişajul este format din 7 segmente. Fiecare segment de afişaj este
unled. Prin combinaţii ale segmentelor se formează cele zece cifre de la 0 la 9. Prinpolarizarea
directă a segmentelor , în diverse combinaţii, se poate forma orice cifră asistemului zecimal.
Afişajele 7 segmente se construiesc în două variante: cu anodulcomun şi cu catodul comun.
Ecranul cu catod comun (CCD) - În afișajul cu catod comun, toate conexiunile catod ale LED-urilor
sunt unite și segmentele individuale luminează prin aplicarea unui semnal HIGH, logic "1".
Afișajul cu anod comun (CAD) - În ecranul cu anod comun, toate conexiunile anod ale LED-urilor
sunt unite și segmentele individuale luminează prin conectarea terminalelor la semnalul LOW, "0"
logic.
131
CU ANOD COMUN CU CATOD COMUN
1
2
3
4
5
6
7
8
1
2
3
4
5
6
7
8 DSW1 DSW2
ON
ON
DIPSWC_8
DIPSWC_8
OFF
PROPERTY=VALUE
OFF
9
9
Figura 6.58: Afişaj 7 segmente (a) Cu Anod comun (b) Cu Catod comun
Pentru activarea unui segment acesta se polarizează direct.La afişajele cu Anod comun,
anodul se conectează spre polul pozitiv al sursei (+) iarsegmentul care se activează se conectează
spre polul negativ al sursei (-).
La afişajele cu Catod comun, catodul se conectează spre polul negativ al sursei (-)iar
segmentul care se activează se conectează spre polul pozitiv al sursei (+).
Un segment are următorii parametrii electrici:
- Vf = 1,9 V – 2,2 V - Tensiunea directă de polarizare (în funcţie de culoareasegmentelor)
If = 10 mA – 20 mA - Curentul direct
https://www.circuitstoday.com/proteus-tutorial-using-single-and-multiple-digit-segment-
displays
6.2 MODULATOARE OPTOELECTRONICE
8.3.1 CUPLOARE OPTICE
132
Cuplorul optic –este un dispozitiv optoelectronic format dintr-un emiţător (LED) şi unreceptor de
lumină (fotodiodă, fototranzistor, fototiristor, etc.) aşezate faţă în faţă ladistanţă mică în aceeaşi
capsulă opacă. Scopul principal al optocuplorului este de
realiza o izolare electrică totală între un circuit de intrare şi unul de ieşire
a. Structura cuplorului optic
Figura 6.59: Structura unui cuplor optic
Circuitul de intrare sau emiţătorul unui cuplor optic este, de obicei, un LED. Acestaprimeşte semnal
electric şi emite semnal optic.Circuitul de ieşire sau receptorul unui cuplor optic poate fi: fotodiodă,
fototranzistor,fotodarlington, fototiristor, fototriac. Acesta transformă semnalul optic în
semnalelectric.Cele două dispozitive (de intrare şi de ieşire) se află în aceeaşi capsulă la
distanţămică şi sunt cuplate optic împreună, dar sunt izolate perfect din punct de vedereelectric.
Când la intrarea cuplorului optic se aplică un semnal electric, la ieşirea cuplorului seobţine
un semnal electric. Prin urmare, cuplorul optic transmite o comandă electricăprin intermediul
luminii, asigurându-se o izolare perfectă din punct de vedere electricîntre circuitul de intrare şi
circuitul de ieşire. Informaţiile se transmit strict într-unsingur sens, de la circuitul de intrare spre
circuitul de ieşire, fără reacţie în sensinvers.
b. Tipuri constructive de cuploare optice
Figura 6.60: Cuplor optic cu 4 terminale
133
Figura 6.61: Comutator optoelectronic
Figura 6.62: Cuplor optic cu 6 terminale
Figura 6.63: Cuplor optic cu 8 terminale (fotodarlington)
c. Parametrii unui optocuplor
134
Figura 6.64: Parametrii optocuplorului PC123
Parametrii care caracterizează un optocuplor se împart în două categorii:

parametrii care se referă separat la emiţător şi receptor (fig.3.13.– input,output);
parametrii specifici optocuplorului – sunt parametrii care caracterizeazăansamblu LED –
receptor:
o tensiunea de izolare – reprezintă tensiunea maximă dintre bornele deintrare şi cele de
ieşire fără ca dielectricul să se străpungă (valori deordinul kV);
o factorul de transfer în curent – reprezintă raportul dintre valoareacurentului de ieşire şi
cel de intrare. Se exprimă în procente. Pentrucircuit de ieşire cu fototranzistor este cuprins între 2%
şi 100%, iar pentrucircuit de ieşire cu fotodarlington este cuprins între 50% şi 500% .
d. Conectarea în circuit a cuplorului optic.
135
Figura 6.65: Simulare montaj cu optocuplor
În figura 3.14 a, întrerupătorul S1 este deschis. În această situaţie emiţătorul

optocuplorului (LED-ul) nu este alimentat cu tensiune iar curentul prin emiţător şi prinreceptor
(fototranzistor) este aproape nul. Fototranzistorul este blocat iar LED1 estestins. Se observă ca
tensiunea pe emiţător Uf este foarte mică iar pe receptor Uceste mare, aproximativ egală cu
tensiunea de alimentare.
În figura 3.14 b, întrerupătorul S1 este închis, situaţie în care emiţătorul estealimentat cu
tensiune şi emite radiaţii luminoase. Receptorul captează aceste radiaţiifapt care duce la intrarea în
conducţie a fototranzistorului şi la luminareadispozitivului LED1.Se observă că If = 13mA, Uf =
1,18V şi Ic = 11 mA, Uc = 1,22V.
136
6.3 FIBRE OPTICE
Fibra optică – este o fibră din plastic sau sticlă care transportă lumină de-a lungulsău. Fibra
optică se comportă ca un ghid de undă care transportă lumina de-a lungulaxei sale prin procesul de
reflexie internă totală.În principiu, fibra optică constituie o cale de cuplare a unui dispozitiv ce
emite luminăcu un dispozitiv fotodetector, printr-un cablu prin care lumina se poate
propaga(fig.3.15).
Figura 6.66: Sistem de transmisie prin fibră optică
Un sistem de transmisie prin fibră optică este compus din:

transmiţător optic – produce şi codează semnalele luminoase;
ghid optic – conduce semnalele luminoase;
receptorul optic – primeşte şi decodează semnalele luminoase.
Transmiţătorul optic conţine o diodă (laser sau LED) şi o monofibră al căruidiametru este
mai mic decât cel al fibrei optice. Semnalul de intrare este convertit înimpulsuri optice pentru a
putea fi transmise pe fibra optică. Impulsurile luminoasesunt prelucrate într-un sistem optic pentru a
se obţine la ieşire un fascicul paralel delumină monocromatică care va fi injectat în monofibră.În
cazul unor surse cu spectrul mai larg se poate intercala un filtru optic pentru aobţine radiaţii
monocromatice cu anumite lungimi de undă.
Ghidul optic conţine următoarele elemente: cablul optic, repetoare-amplificatoare
şiechipamentul de electroalimentare. Fasciculul de lumină de la ieşirea transmiţătoruluioptic,
modulat în impulsuri, este trimis în fibra optică prin cupla optică. Aceastarealizează legătura cu
sursa optică şi permite cuplarea şi decuplarea uşoară a fibreila transmiţător.
Receptorul optic conţine o diodă detectoare şi o monofibră al cărui diametru estemai mare
decât cel al fibrei optice. Fibra este ghidată de o cuplă optică, pentru atrimite lumina la receptorul
137
electrooptic. Impulsurile luminoase sunt transformate înimpulsuri de curent. Acestea sunt
amplificate şi decodificate pentru a recompunesemnalul transmis.Fibra de sticlă este protejată la
exterior cu un strat de sticlă cu indicele de refracţiemai mic decât cel al fibrei. O rază de lumină ce
pătrunde prin extremitatea cablului seva refracta (figura 3.16). După refracţie lumina va fi
reflectată în interiorul fibrei demai multe ori pe toată lungimea fibrei şi va ieşii prin extremitatea
opusă după o ultimărefracţie.
Figura 6.67: Rază de lumină într-o fibră optică
Fibra optică este compusă din trei elemente de bază (figura 3.17):
- miez (fibra de sticlă) (1);
- strat protector (izolaţia optică a fibrei) (2);
- înveliş protector (amortizor) (3).
Figura 6.68: Structura fibrei optice
Miezul fibrei este construit din sticlă dopată (GeO2 + SiO2).

Stratul protector este construit din sticlă pură (SiO2). Pentru a obţine reflexie internătotală
indicele de refracţie a celor două materiale este diferit (stratul protector areindicele de refracţie mai
mic decât miezul).
Învelişul protector este construit din plastic şi geluri speciale care protejează fibra.
138
Fibrele optice, în funcţie de construcţia miezului, se împart în două mari categorii:
fibră multimodală – transmite mai multe fascicule de lumină cu viteze diferiteşi aceeaşi
lungime de undă. La aceste fibre scade semnificativ distanţa şiviteza de transmisie a semnalului
( distanţa de transmisie, fără regenerare asemnalului, este până la 2 km);
fibră monomodală – transmite un singur fascicul de lumină cu lungime deundă
specifică. La acest tip de fibre distanţa şi viteza de transmisie sunt mari(distanţa de transmisie, fără
regenerare a semnalului, zeci de Km).
Cablul cu fibră optică este format din una sau mai multe fibre optice, protejate deunul sau
mai multe straturi de întărire, prevăzut la exterior cu o manta din polietilenăextrudată.
Figura 6.69: Structura cablului cu fibră optică
Elementele componente ale unui cablu optic în construcţie standard sunt:
fibre optice de tip multimod sau monomod;
element central de rezistenţă;
straturi şi benzi de protecţie din materiale termoplastice;
mantale interioare şi exterioare din materiale termoplastice.
Avantajele sistemelor de comunicaţie cu fibră optică:
capacitate mare de transmisie;
viteze mari de transfer;
imunitate la interferenţele electromagnetice perturbatoare;
izolaţie electrică totală;

139
fiabilitate în funcţionare ridicată;
bandă de frecvenţe mai ridicată;
securitate perfectă a transmisiei;
greutate redusă şi dimensiuni mici;
rezistenţă la condiţii nefavorabile de vreme şi de mediu.
Domeniile de utilizare ale sistemelor de comunicaţie cu fibră optică:telecomunicaţii, reţele

de calculatoare, sisteme de iluminat, aparatură medicală(endoscoape, etc.).Pentru a înțelege mai
bine cum funcționează fibra optică urmăriți filmul de la adresa:http://www.youtube.com/watch?
v=0MwMkBET_5I .
140

NOTE de CURS Dce PT Calculatoare + Esca

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOTE de CURS Dce PT Calculatoare + Esca

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CIRCUITE

JELER GRIGORE EDUARD

1 CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN ELECTRONICA ANALOGICĂ....................................4

1.2 Semnale analogice.................................................................................................................8

1.3 1.2. Elemente pasive de circuit............................................................................................12

2 Circuite integrate liniare.........................................................................................................28

2.1 Amplifictoare Operationale..............................................................................................28

2.2 Aplicații liniare ale A.O.....................................................................................................32

2.2.1 Amplificatorul Inversor.............................................................................................32

2.2.2 Amplificatorul Neinversor cu A.O............................................................................37

2.2.3 Repetorul neinversor..................................................................................................42

2.2.4 Repetor inversor.........................................................................................................43

2.2.5 Sumatorul inversor....................................................................................................44

2.2.6 Sumator neinversor....................................................................................................46

2.2.7 Circuit de scădere (Amplificatorul diferential).......................................................48

2.2.8 Circuit de integrare....................................................................................................51

2.2.9 Circuit de derivare cu A.O........................................................................................53

2.2.10 Circuit de logaritmare...............................................................................................55

2.2.11 Circuit de exponențiere..............................................................................................57

2.2.12 SCCU – Sursa de curent comandata in tensiune (Convertorul tensiune-curent)

3 Capitolul 2: Redersoare de precizie........................................................................................67

3.1 Circuit de redresare monoalternanță cu A.O. inversor.................................................67

3.2 Circuit de redresare monoalternanță cu A.O. de precizie inversor..............................69

3.3 Circuit de redresare bialternanță....................................................................................70

3.4 Detectoare de vârf (Detectoare de anvelopă)..................................................................71

4.1 Comparatorul in bucla deschisa.......................................................................................74

4.1.1 Comparatorul neinversor saturat.............................................................................75

4.1.2 Comparatorul inversor saturat.................................................................................78

4.1.3 Comparatoare cu prag de referinta..........................................................................79

4.1.4 Efectul semnalelor parazite in comparatoare..........................................................84

4.1.5 Comparator cu histerezis(TRIGGER SCHMITT) inversor..................................85

4.1.6 Comparator cu histerezis (TRIGGER SCHMITT) neinversor.............................87

4.1.7 Comparatorul cu fereastra........................................................................................89

5 Capitolul 5: Generatoare de semnal cu A.O..........................................................................91

5.1 Oscilatoare nesinusoidale (generatoare de semnal) cu A.O...........................................91

5.1.1 Generator de semnal dreptunghiular cu A.O..........................................................91

5.1.2 Generator de semnaltriunghiular cu A.O................................................................93

6 Sursa de tensiune continua......................................................................................................95

Figura 2.1: Jonctiunea pn................................................................................................................46

No table of figures entries found.

Fig. nr.I.1: Dispozitiv electronic cu două borne și mărimile electrice ce îl caracterizează

Fig. nr.I.2: Dispozitiv electronic cu două borne și mărimile electrice ce îl caracterizează

1.2 Proprietăţi ale dispozitivelor electronice

Fig. nr.I.4: Liniarizarea caracteristici statice a dispozitivelor electronice pentru semnal

2.Caracterul parametric al dispozitivelor electronice:un parametru esenţial al dispozitivului

1) notaţii pentru tensiuni si curenţi:

Prin semnal se înțelege o anumită formă de variație în timp a unei mărimi

Fig. nr. I.1. Convenții de notare a semnalelor

Notațiile folosite în continuare în curs vor exprima:

Fig. I.2: Semnal sinusoidal

Un semnal sinusoidal are expresia generală dată derelaţia:

Semnale rectangulare (dreptunghiulare)

Fig. I.3: Semnale rectangulare (dreptunghiulare)

Funcţionarea circuitelor digitale este caracterizată de secvenţe de impulsuri, de

Figura 2.1: Tipuri de rezistori

Figura 2.2: Rezistenţa unui fir conducător în funcţie de proprietăţile materialului

Figura 2.3: Rezistența în circuit (Legea lui Ohm)

2.1.1 Conectarea serie a rezistoarelor

Ţinând seama de circuitul echivalent, se poate scrie relaţia:

Din relaţiile (2.4-2.5), rezultărezistenţa echivalentăpentru un număr denrezistoare conectate

2.1.2 Conectarea in paralel a rezistoarelor

Figura 2.5: Conectarea rezistențelor în paralel

Ţinând seama de circuitul echivalent, se poate scrie relaţia:

Rezultă rezistența echivalentă pentru cele n rezistoare conectate în paralel: