CARDURI DE MEMORIE

Compact Flash (CF)

Primul tip de card de memorie apărut după o specificaţie SanDisk. Se menţine încă în topul preferinţelor fabricanţilor datorită
capacităţilor mari şi lipsei problemelor de compatibilitate apărute cu alte tipuri de carduri. Este construit după standardul PCMCIA –
ATA (adică, din punct de vedere al echipamentului gazdă, se comportă exact ca un hard disk) şi necesită doar un mic adaptor pasiv
pentru a fi conectat la un dispozitiv compatibil PCMCIA. Există două variante de CF: CF Type 1 şi Type II. Cele două sunt complet
compatibile electric, dar diferă fizic, ele având grosimi diferite: unul de 3,3 mm şi celălalt de 5 mm – cardurile Type I pot fi folosite
atât în echipamentele Type I, cât şi în Type II. Din cauza dimensiunilor mari, acest tip de card este astăzi destul de rar întâlnit în
dispozitivele cu pretenţii de ultra-portabilitate. Viteza de transfer nominală este notată de fabricant în multiplu de 150 kb. De exemplu,
un card notat cu 600x va avea o viteză de transfer de 600*150 kb, 90 MB/s viteză, care necesită un cititor de card USB 3.0.

EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read-Only Memory)

Un cip de memorie non-volatilă care poate fi programat şi şters electric de mai multe ori. Există o limită a numărului de reprogramări,
dar poate fi citit de nenumărate ori. Controlerele moderne au circuite speciale de egalizare a „uzurii” celulelor prin declararea zonelor
libere la scriere mereu în alte locuri şi mutarea datelor care nu au mai fost şterse în zone uzate.

Memorie Flash
Tip de memorie EEPROM în care scrierea datelor se face la nivel de bloc de date; în general, dispozitivele cu scriere/citire Byte cu Byte sunt
considerate EEPROM, iar cele ce permit scrierea/citirea în bloc, Flash.

Memory Stick (MS)

Primul card dezvoltat de Sony pentru produsele sale. Despre acesta se poate spune doar că producătorul, îl laudă ca fiind
„aproximativ de dimensiunile unei lame de gumă de mestecat”. Mult mai mare fizic decât cardurile SM şi cu aceeaşi limitare la
128 MB, acest format a supravieţuit doar datorită insistenţei companiei Sony de a-l folosi în produsele proprii.

Memory Stick Duo

Un card Sony într-un format revizuit, două treimi din lungimea unui MS original. Versiunea Memory Stick PRO Duo l-a înlocuit
definitiv, acesta putând avea capacităţi mai mari (32 GB) şi viteză de transfer mai bună.

Memory Stick Micro

Tip de card miniatural cunoscut şi sub numele de M2, cu dimensiunile de 15×12,5×1,2 mm. Până în 2009, a fost folosit destul de mult
în telefoanele Sony Ericsson, fiind înlocuit de microSD. Poate avea capacitate de până la 16 GB (teoretic 32 GB). Se poate utiliza
împreună cu un adaptor pasiv pentru a fi compatibil cu Memory Stick PRO sau cu adaptor activ pentru compatibilitate cu formatul
SD. Viteza maximă de transfer este de 20 MB/s.

1
Memory Stick PRO-HG
Variantă de card Memory Stick PRO la care s-a mai adăugat o interfaţă paralelă de 8 biţi şi s-a crescut frecvenţa de ceas a interfeţei de
la 40 la 60 MHz. Cu aceste îmbunătăţiri, se pot atinge, teoretic, limitările interfeţei USB 2.0, adică 480 Mbps.

Memory Stick XC
Format de card a cărui limitare de capacitate a fost împinsă până la 2 TB, pentru care se foloseşte sistemul de fişiere exFAT. Are o interfaţă
paralelă de 8 biţi de date pentru o viteză de transfer egală cu cea a interfeţei USB 2.0, adică 60 MB/s.

Microdrive
Card parţial compatibil CF Type II care nu foloseşte pentru stocare un EEPROM, ci un hard disk în miniatură. Se pierde astfel avantajul
rezistenţei la şocuri, dar creşte capacitatea şi nu apare efectul de obosire a celulelor de memorie. în momentul de faţă, avantajul
capacităţii a dispărut. Există CF-uri cu capacitate egală cu cea a unui microdrive, chiar la preţuri comparabile.

Nand Flash
Dezvoltat de Toshiba în 1989, formatul are viteze de transfer şi densitate mai mari decât NOR şi poate fi rescris de până la 1.000.000 de ori.
Dezavantajul ar fi interfaţa secvenţială ce are ca efect timpi de căutare mai mari, care fac tehnologia adecvată doar pentru dispozitive de
stocare. Este folosit în cardurile MMC, SD, Memory Stick şi xD şi explică de ce aceste formate sunt mult mai încăpătoare chiar dacă au
dimensiuni mai mici decât cele bazate pe NOR Flash.

NOR Flash
A fost primul tip de Flash dezvoltat, inventat de Intel în 1988. Are viteze de transfer şi densitate de date mai mici decât tipul Nand, dar
permite adresarea aleatorie a oricărei locaţii. A fost folosit în cardurile Compact Flash şi SmartMedia. Poate fi rescris de 10.000-100.000
de ori.

Pen Drive / Flash Drive / Key Drive / Memorie USB

Dispozitiv de stocare externă cu conectare pe USB, bazat pe memoria flash. Acesta s-a impus rapid ca unul dintre cele mai
populare medii de transport datorită capacităţii relativ mari, posibilităţii de rescriere şi rezistenţei mari la medii dificile specifice
dispozitivelor portabile.

2
 Secure Digital (SD)
Formatul care a înlocuit cardul MMC. Este puţin mai gros decât acesta şi permite criptarea datelor pentru
a împiedica piratarea conţinutului. Este cel mai răspândit tip de card, o mare parte din dispozitivele
portabile mai noi având un slot pentru carduri SD (este compatibil şi cu MMC).

Mini Secure Digital (Mini SD)

Un format asemănător cu SD, dar împachetat într-o formă cu 60% mai mică. Nu s-a bucurat de foarte mare succes, doar câteva
tipuri de telefoane l-au folosit. A fost înlocuit cu microSD.

SIM Card
Tip de card de memorie dedicat identificării abonaţilor în telefonia mobilă GSM. Formatul standard este de
dimensiunile unui card bancar, dar foarte puţine telefoane l-au utilizat aşa. De regulă, se foloseşte formatul
mini-SIM, care se obţine prin decuparea formatului standard. Unele telefoane mobile şi tablete folosesc
formatul micro-SIM care necesită încă o decupare, pentru care există cleşti speciali. Principala lui funcţie este
de a permite conectarea controlată în reţeaua GSM, dar are şi funcţii secundare de memorare a agendei de
contacte şi a mesajelor SMS.

SmartMedia (SM)
Cel mai subţire tip de card, a fost foarte mult timp folosit în aparatele foto digitale. Este construit prin depunerea unui cip flash lipsit de controller
pe un suport plastic, fiind dintre cele mai ieftine carduri ale vremii. Are însă unele probleme de compatibilitate între generaţiile diferite de
controllere. Capacitatea redusă de stocare (maxim 128 MB) a dus la eliminarea lor treptată de pe piaţă. A fost disponibil în două versiuni, de
3,3V şi de 5V, diferenţa fizică fiind dată de poziţia colţului decupat.

Transflash
Denumire iniţială a cardurilor de memorie microSD (se foloseşte şi denumirea T-flash). Este cel mai mic card de memorie
(11x15x1 mm). A fost realizat de SanDisk şi preluat destul de repede de Motorola pentru a fi utilizat în telefoane mobile. Un
adaptor îl poate transforma uşor în card SD.

XD
A fost dezvoltat de Olympus şi FujiFilm ca urmaş al cardului SmartMedia. Este puţin mai gros decât acesta, dar are mai puţin de jumătate
în lungime şi permite densităţi mai mari de date datorită tehnologiei mai noi utilizate. Nu se mai foloseşte, fiind şi el înlocuit de către SD.
Se mai poate găsi ca mediu de stocare pentru camerele foto mai vechi, cele noi fiind toate cu SD.