CAPITOL III

INSTALAREA ŞI DEZINSTALAREA ECHIPAMENTELOR PERIFERICE

3.1. Unităţi de stocare a datelor

Discul dur
- este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea sau
memorarea nevolatilă a datelor. Utilizatorul normal nu poate sau nu are
voie să despartă discul de circuitele de comandă corespunzătoare,
împreună ele formează așa-numita „unitate fixă”, „unitate de disc fix”
sau, prescurtat, HDD.
Stocarea datelor se face pe o suprafață magnetică dispusă pe platane rotunde metalice
rigide (dure). În general discurile dure sunt utilizate ca suport de stocare extern principal
pentru servere și calculatoare personale, dar și pentru anumite aparate electronice (playere și
recordere DVD, playere MP3). Dacă la începuturi capacitatea unui disc dur nu depășea 20
megaocteți (MO) = 20 megabait (MB), astăzi un disc dur obișnuit depășeşte 1 teraoctet (TO)
= 1 terabait (TB).
O alternativă la folosirea discurilor în mișcare pentru
memorarea datelor, au devenit memoriile pur electronice de
tip Solid - State Drive (SSD), care neavând piese în mișcare
sunt mult mai rapide, dar și mai scumpe. Ele simulează
caracteristicile discurilor dure, reacționând identic la comenzi
și utilizând uneori
chiar aceleași interfețe, nemodificate (semnale electrice, conectoare, cabluri, etc.).
Istoric:
Discurile dure au fost introduse pentru prima oară ca unități de stocare a datelor în 1956,
pentru calculatoarele IBM. Primul hard disk IBM avea o capacitate de 5 MB și se numea 305
RAMAC (Random Access Method of Accounting and Control). Erau grele și aveau
dimensiuni mari, cât o roată de motoretă sau chiar și mai mari. Inițial au fost dezvoltate pentru
a fi utilizate ca medii de stocare pentru calculatoare de uz general.
Ținând cont de cererile de consum, în secolul al XXI-lea utilizarea HDD-urilor s-a
extins și în dispozitive cum ar fi camere video, telefoane mobile, playere audio digitale,
playere video digitale, video-înregistratoare digitale, Personal Digital Assistants (PDA-uri) și
console de jocuri video.
 Construcție:
Discul dur este format de obicei din:
• o placă electronică de control logic,
• un număr de platane cu suprafață magnetizabilă (de obicei 2 sau 3), împărțite în
piste și sectoare,
• capete magnetice de citire/scriere, de o parte și de alta a platanelor,
legate printr-un braț metalic comandat electromagnetic numit în
general actuator,
• un sistem electromecanic de frânare și blocare a capetelor pe pista
de stop, atunci când discul e oprit,
• un motor electric trifazic extraplat, care asigură rotirea cu viteză constantă a
platanelor.
Capacități de stocare și viteze de acces:
În aprilie 2009 cea mai mare capacitate a HDD-urilor de consum
era de 2 TB. Un exemplu tipic de „HDD desktop" stochează între 120 GB
și 10 TB. Discurile dure pot avea o viteză de rotație cuprinsă între
5.400 și 10.000 rpm (rotații pe minut) și o rată de transfer de 1 Gbit/s (109
MB/s) sau chiar și mai mare. Cele mai rapide discuri dure, de tip
„Enterprise”, au viteze de rotații de 10.000 sau 15.000 rpm, pot atinge viteze de transfer de
peste 1,6 Gbit/s și o viteză medie de transfer de până la 125 Mbytes/secundă (MB/s). HDD-
urile mobile, pentru notebook și netbook, care sunt fizic mai mici decât HDD-urile de desktop,
tind să fie mai lente și au o capacitate de stocare mai mică. Discurile mobile au de obicei
viteze de rotații de 5.400 rpm, dar sunt și modele cu viteze de 7.200 rpm.
Interfețe și controlere:
Discurile dure sunt accesate printr-o serie de tipuri de interfețe de acces:
• ATA/PATA (IDE/EIDE) - controlerul de tip
Integrated Drive Electronics (IDE), foarte folosit în
calculatoarele personale, folosește un singur cablu
cu un conector cu 40 pini care combină funcțiile unui
cablu de date și ale unuia de control care conectează
discul IDE direct la magistrala (bus-ul) de sistem.
Controloarele IDE pot emula orice format de disc.
 Din cauza consumului redus de energie, este una din soluțiile folosite pentru
calculatoarele portabile. Controlorul IDE permite legarea pe același cablu a două
discuri dure, sau a unui disc dur și a unei unități optice (de CD sau DVD) în sistem
master/slave.
• SATA - controlerele SATA (prescurtare de la serial ATA) permit conectarea
fiecărui disc pe propriul canal (cu un set propriu de porturi intrare/ieșire). Astfel
se elimină problemele cauzate de arhitectura PATA (parallel ATA). Standardul
inițial numit SATA I a fost proiectat pentru un transfer de date (o viteză) de
maximum 1,5 Gbit/s (echivalent cu circa
180 MB/s). Standardul actual se numește SATA III și
este proiectat pentru maximum 6 Gbit/s = 750 MB/s.
Controloarele SATA se leagă de discurile SATA prin
cabluri cu conectori de tip SATA identici la ambele
capete. Termenul eSATA (de la external SATA) se
referă la conectoare îmbunătățite (mai robuste) față de
cele ale cablurilor SATA obișnuite.
Caracteristici:
• Capacitatea - măsurată în gigaocteți sau gigabaiți (1 octet = 1 bait), și în ultima
vreme chiar teraocteți/terabaiți. În general producătorii folosesc ca unitate de
măsură multiplii din SI ai octetului (puteri de 10), pe când multe sisteme de operare
(Windows, unele distribuții de Linux, mac OS) folosesc măsurătoarea în multipli
binari. Dacă primul disc dur avea numai circa 5 MO, astăzi capacitățile discurilor
dure pot depăși și 3 TO.
• Dimensiunea fizică - măsurată de obicei în țoli, notați cu semnul " (inch). Un țol
măsoară 2,54 cm. Astăzi discurile dure au în diametru fie 3,5 " (pentru PC-uri), fie
2,5 " (pentru notebook-uri - mai mici, utilizând mai puțin curent electric, dar mai
scumpe și mai încete). Există și discuri de 1,8 ", pentru playere MP3 (precum Apple
iPod), care, pe lângă mărimea redusă, sunt mai rezistente la șocuri.
• Durabilitate - exprimată în timp mediu între defecte - mean time between failures
(MTBF). Discurile SATA I au viteze de 10.000 rpm și un MTBF de 1 milion de ore
sub un ciclu de utilizare de opt ore pe zi. Alte discuri permit până la 1,4 milioane de
ore sub un ciclu de 24 de ore din 24.
• Număr de operații de intrare/ieșire pe secundă - începând cu 2008 o unitate HDD
desktop tipică de 7.200 rpm (rotații pe minut) are o rată de transfer de date "disc-
labuffer" de circa 70 MB pe secundă. Această rată depinde de locația pistei, astfel
încât ea va fi cea mai mare pentru pistele exterioare (unde se află mai multe
sectoare) și mai mică pentru pistele interioare (unde sunt mai puține sectoare); și
este, în general, ceva mai mare pentru drive-urile de 10.000 rpm. Un standard curent
utilizat pentru transferul „buffer-lacomputer" este interfața SATA III de 6,0 Gbit/s
(secundă), care poate transfera date cu cel mult 750 MB/s. Rata de transfer de date
de citire/scriere poate fi măsurată prin scrierea pe disc a unui fișier mare, apoi citirea
fișierului respectiv. Ratele de transfer pot fi influențate atât de fragmentarea
sistemului de fișiere cât și de dispunerea fișierelor în dosare.
• Consum de curent - la discurile dure din calculatoarele personale portabile
(notebook etc.) un consum de curent redus înseamnă o durată de funcționare mai
mare până la reîncărcarea acumulatoarelor, deci un avantaj important.
• Nivel de zgomot - măsurat în dBA (decibeli), nivelul de zgomot este semnificativ
pentru anumite aplicații, cum ar fi PVR’s (personal video recorders –
înregistratoare video personale), înregistratoare digitale audio și calculatoare
silențioase. Discurile cu nivel de zgomot scăzut utilizează de obicei lagăre lichide,
viteze de rotație scăzute (de obicei 5.400 rpm) și reduc viteza de căutare în sarcină,
pentru a reduce clicurile sonore și sunetele mecanice ale HDD. Discurile dure mai
mici sunt de obicei mai silențioase decât cele clasice.

• Timpul de acces la date și transfer - variază în prezent începând de la sub 2 ms

(milisecunde) pentru unitățile de HDD de server, la 15 ms pentru unitățile de HDD
în miniatură și în jur de 9 ms pentru unitățile de HDD tipice de desktop. De câțiva
ani încoace nu s-a constatat nici o îmbunătățire semnificativă a timpilor de acces.
• Rezistența la șocuri - este importantă în special pentru dispozitive mobile. Unele
laptopuri includ acum, pentru HDD, o protecție activă care parchează capetele de
citire-scriere ale discului înainte de impact, dacă sistemul este scăpat din mână.
Această protecție oferă șanse mai mari de supraviețuire a HDD-ului în caz de
impact.
• Preț - prețul de magazin al unui HDD nou începe actualmente (2017) de la circa 28
USD pentru 1 terabyte.
 • Producători - în trimestrul al doilea 2013 s-a vândut în lume 133 milioane de HDD-
uri.

Name Cota de piață Cota de piață Cota de piață

2012 Q2 2012 Q3 2013 Q2
Western Digital 45% 45% 45%

Toshiba 13% 14% 15%

Seagate 42% 41% 40%

Prin contrast, discurile așa-numite „optice”, ca de exemplu cele de tip CD, DVD și
Blu-ray, folosesc pentru memorare procedee optice (nemagnetice), care asigură capacități de
ordinul a până la 50 GB pe disc. Uneori însă se mai utilizează și dischete având un singur
platan magnetic flexibil, numite în engleză floppy disk; unitatea de scriere/citire
corespunzătoare se numește Floppy Disk
Drive (FDD). O astfel de dischetă stochează numai cel mult 2,88 MB.
Discheta
- (în engleză: floppy disk) este un dispozitiv de memorie externă pentru stocarea de
date pe un disc magnetic flexibil rotitor. Discheta este compusă dintr-un mic disc din
plastic subțire și flexibil, acoperit cu un strat de o substanță magnetică, pe care se pot
înregistra date prin tehnologia specifică înregistrărilor magnetice. Ca dischetele să poată fi
folosite pe computer, acesta trebuie să dispună de o unitate de dischetă
(engleză: floppy disk drive sau FDD). Volumul de date care poate fi
înregistrat pe o dischetă este relativ mic în comparație cu alte dispozitive de
stocare: 1,44 MB pe dischete cu diametrul de 3,5 inch (1 inch =
1 țol = 2,54 cm), față de valori de mii de ori mai mari pe un disc dur. Totuși,
discheta este uneori folosită încă și în ziua de azi la transferul de fișiere (date) de la un
computer la altul, precum și la stocarea volumelor mici de date.
Un dispozitiv optic de stocare a datelor, numit și disc optic, este un dispozitiv care
stochează informația pe suprafața unui disc și citește această informație prin iluminarea
suprafeței cu un laser și observarea reflexiei. Clasificarea discurilor optice după
caracteristicile înregistrărilor:
• Discuri cu informații permanente, produse în fabrică (read only media, ROM),
 • Discuri ce pot fi înregistrate la utilizator doar o singură dată (write once media,
writeable, R),
• Discuri ce pot fi înregistrate de mai multe ori (re-write media, re-writeable, RW).
În prezent sunt folosite următoarele tipuri de discuri optice:
• CD, CD-ROM, DVD, BD-ROM – de tipul read only,
folosite pentru distribuția în masă a informației digitale
(muzică, filme, programe pentru PC);
• CD-R, DVD-R, BD-R – de tipul write once, folosite pentru
stocarea informației;
• CD-RW, DVD-RW, BD-RE – dispozitive de stocare ce se
scriu foarte încet, dar se citesc foarte repede, folosite pentru stocarea informației.
CD – Compact Disc
Un Compact Disc este un disc optic folosit pentru stocarea informației digitale. Inițial
a fost creat pentru stocarea datelor în format audio, însă mai târziu a permis și păstrarea altor
tipuri de date. CD-urile standard au un diametru de 120 mm si pot stoca până la 80 de minute
de date în format audio necomprimate (700 MB de date). Mini CD-ul are diametre variabile,
între 60 mm şi 80 mm și poate stoca până la 24 de minute de date în format audio.
Un CD este alcătuit dintr-un plastic poli-carbonat, aproape pur, cu grosime de 1,2 mm
și cu greutate între 15 si 20 de grame. Un strat subțire de aluminiu sau mai rar, de aur, este
aplicat suprafeței pentru a o face reflexivă. Metalul este protejat prin aplicarea unui strat de
lac direct pe suprafața reflexivă.
DVD – Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc
Scopurile principale ale unui DVD sunt de stocare fișiere video şi date. DVD-urile au
aceleași dimensiuni ca și compact discurile, dar sunt capabile să stocheze aproape de 7 ori
mai multă informație.
DVD-urile folosesc un laser emis de către o diodă cu o lungime de undă de 650 nm,
care în comparație cu cea folosită la CD de 760 nm, permite gravarea unor gropi mai mici pe
suprafața discului, permițând DVD-urilor să aibă o capacitate de stocare mai mare.
Înregistrarea pe două straturi permite ca DVD să stocheze o cantitate de date - până la 8,54
GB per disc.
 BD – Blu-ray Disc
A fost proiectat pentru a înlocui formatul DVD. Are aceeași formă și mărime ca un CD
și un DVD, cu 25 GB pe strat și două straturi (în total 50 GB). Numele de Blu-ray Disc se
referă la culoarea albastră a laserului folosit pentru citirea datelor de pe disc, ceea ce permite
o capacitate de stocare de 6 ori mai mare în comparație cu un DVD.
În timp ce un DVD folosește un laser roșu cu lungime de undă de 650 nm, BD folosește
un laser albastru de lungime de undă de 405 nm. Lungimea de undă mai mică permite stocarea
de până la 5 ori mai multe date pe fiecare strat decât un DVD. Deoarece într-un BD stratul de
date este mai apropiat de suprafața discului decât la un DVD standard, acesta a fost inițial
mai vulnerabil la zgârieturi. Astfel au fost introduse învelișuri antistatice și rezistente la
zgârieturi pe suprafața de pe care se citesc datele.
 Memoria USB
- e un dispozitiv de stocare care include memorie flash cu o
interfață Universal Serial Bus (USB) integrată. Memoria USB este
în general detașabilă și reinscriptibilă, și fizic mult mai mică decât
un disc optic. Majoritatea cântăresc mai puțin de 30 de grame. Din
ianuarie 2013, sunt disponibile dispozitive cu memorie de până la
512 GB.
Oferă avantaje majore faţă de tradiţionalele unităţi de stocare:
• neavând părţi mobile sunt mai fiabile și mai durabile;
• oferă portabilitate;
• viteza de transfer este foarte mare;
• compatibile cu toate sistemele de operare;
• compatibile cu foarte mult sisteme de calcul (stick-urile se pot utiliza la PC,
Laptop, PDA şi altele, iar card-urile de memorie pot fi folosite la PC, Laptop,
PDA, Telefoane mobile, Aparate foto, şi altele).
Unităţi de stocare pe bandă magnetică
Utilizat mai ales pentru salvări de arhive, foloseşte ca şi suport de
stocare a datelor bandă magnetică. Sunt folosite datorită capacităţii de a stoca
datele stabil pentru o perioadă foarte lungă.
Salvarea de date pe aceste benzi este destul de rapidă, însă datorită
vitezei de căutare foarte scăzute (nu are cap de citire care să sară la locul
dorit) nu sunt practice pentru uzul obişnuit. Capacitatea de stocare a acestor
benzi magnetice poate atinge sute de GB.
 Sarcină de lucru:
Completați tabelul de mai jos:

SSD HDD
Avantaje: Avantaje:
1. 1.
2. 2.
3. 3.
4. 4.
5. 5.
Dezavantaje: Dezavantaje:
1. 1.
2. 2.
3. 3.
4. 4.
5. 5.