Universitatea Ioan Slavici

Facultatea de Calculatoare Inginerie

HARD DISK-ul

AUTORI: Ladislau Korbuly Anul IV

Timisoara 2011

Definitie
Hard discul este un disc magnetic dur care are rolul de a stoca mai multe informatii decat o discheta. De obicei, hard discul nu poate fi scos din disc drive-ul localizat in computer. In cele mai multe computere, hard discul este desemnat prin litera C:, in timp ce drive-ul floppy se numeste A: sau B:. Hard discul poate stoca in mod normal cateva sute de milioane de bytes (sau caractere) de informatie, in timp ce un floppy disc poate stoca doar un milion si jumatate de bytes. Aproape orice calculator personal sau server contine unul sau mai multe dispozitive harddisk. Fiecare supercalculator este conectat la chiar sute de hard-diskuri. Mai nou se gasesc chiar si Video Recordere sau camere video care folosesc hard-diskul ca mediu de stocare in locul benzii magnetice. Miliardele de hard-diskuri fac un singur lucru, ele depoziteaza informatia digitala intr-o forma relativ permanenta, astfel calculatorul are capabilitatea de a detine in memorie informatia chiar si nealimentat la o sursa de curent.

Istoric
Hard-disk-ul serveste drept memorie non-volatila, mediu de stocare pentru documentele, fisierele sau aplicatiile utilizatorului. Hard-Disk-urile au fost inventate in anii 1950, fiind initial discuri mari cu un diametru de 20 de inchi. Initial se numeau discuri fixe sau Winchesters. Mai tirziu au devenit cunoscute sub numele de Hard-Disk-uri, pentru a se face deosebirea de Floppy Disk. In 1954 IBM a inventat primul hard-disk cu o capacitate extraordinara pentru acea perioada, de 5MB (mega bytes) impartita pe 24 de platane, pentru ca apoi sa dezvolte hard diskul "Piccolo" de 8MB. Cu 25 de ani mai tarziu cunoscutul producator de HDD-uri Seagate, introduce pe piata primul HDD pentru calculatoare personale, capabil sa inmagazineze pana la 40 MB, ajungand la rate de transfer de 625KBps (kilobytes) folosind modul de codare MFM (Modified Frequency Modulation - Modulare de frecventa modificata), acest mod de codare fiind folosit de vechile FDD-uri (floppy disk drive) sau de sistemele de inmagazinare de date. Pentru inceput unitatea de masura pentru acestea era byte-ul, apoi pe masura ce tehnologia a progresat sa convenit la folosirea multiplilor acestuia, respectiv kilobyte-ul(KB), megabyte-ul(MB), si relativ recent gigabyte-ul(GB).

(IBM 62PC "Piccolo" HDD, creat in 1979)

Datorita posibilitatilor de acces aproape aleatoriu la date, unitatile de disc magnetic au intrat in compunerea calculatoarelor cu mult inainte de aparitia PC-urilor. Totusi primele unitati nu reuseau sa faca cererilor de date si uzau rapid. Capatele de citire/scriere atingeau discurile si le polizau, lasand numai praf acolo unde o data fusesera stocate date. Pentru a permite viteze mari de acces, unele unitati de disc foloseau zeci de capete de citire/scriere aliniate de-a lungul razelor discului, fiecarui cap fiindu-i dedicata o portiune a discului. Aceste modele ofereau viteza mare de acces, in functie de viteza de rotatie a discului si aveau nevoie de operatii minime de intretinere, deoarece aveau putine elemente mobile. Dar dimensiunea capetelor si costul instalarii unei matrice de capete cresteau foarte mult costul acestor modele. Pasul inainte a fost facut de IBM prin laboratoarele Husley, aflate in Anglia, in apropiere de Winchester. Cercetatorii de la aceste laboratoare au folosit un singur cap pentru scanarea fiecarui inci patrat de pe suprafata discului. Aceasta inovatie a fost eliminarea contactului fizic dintre capul de citire/scriere si suprafata discului, evitand astfel uzura discului prin frecare. Acest model a stabilit pentru sistemele de stocare ale calculatoarelor un standard care a durat mai mult de trei decenii. Capul de citire/scriere ,pluteste pe o perna de aer, astfel incat nu atinge niciodata discul. Mai mult, datorita eliminarii frecarii, capul poate sa se deplaseze rapid in diferite pozitii pe disc. Modelul original avea doua variante, un disc ,fix, pastrat permanent in interiorul unitatii de disc, si un disc amovibil care poate fi demontat pentru schimbul de date sau pentru arhivare. Ambele variante puteau stoca 30MB pe discuri cu dimensiunea de 14 inci. In timpul dezvoltarii, acest model a fost numit 30/30, pentru a reflecta cele doua variante de stocare. Pornind de la faptul ca Remington a folosit acelasi nume pentru faimoasa carabina cu repetitie arma care a cucerit Vestul acest tip de unitate a devenit cunoscuta sub numele de unitate de disc Winchester. In afara de Winchester, exista si alte denumiri care se refera la ceea ce se numeste azi ,,hard-disc. Multi dintre cei de la IBM se refera la acestea cu termenul ,,discuri fixe. Daca un specialist vrea sa creeze confuzie, s-ar putea sa foloseasca un alt termen imprumutat din zilele de inceput ale calculatoarelor, DASD, care provine de la Direct Access Storage Device (dispozitiv de stocare cu acces direct).

Caracteristici
In cele mai multe PC-uri, hard-discul este principalul sistem de stocare masiva. Aceasta pastreaza toate programele si fisierele de date si trebuie sa le furnizeze sistemului intr-o clipa. Hard-discul difera prin tehnologie, interfata, viteza si capacitate aspecte care sunt legate unul de altul. Printre aspectele importante ale unui hard-disc se numara: Aspect Interfata Rata de transfer a datelor Conectorul Capacitatea Descriere Determina daca o anumita unitate poate fi conectata la PC. Interfata folosita de unitate trebuie sa se potriveasca cu cea folosita de adaptorul gazda din PC Statiile de lucru si servetele folosesc cu precadere interfete SCSI. Un aspect legat de interfete. Interfetele moderne permit conectarea unei unitati care respecta orice versiune a standardului. Parte a interfetei, dar un aspect separat, in special pentru unitatile SCSI. Cumparati cel mai mare hard-disc pe care vi-l puteti permite. Unul sau doi gigaocteti in plus vor impiedica depasirea hard-discului pentru cateva saptamani sau luni. In general fabricantii folosesc ca unitate de masura multiplii din SI ai

Viteza Impachetarea Codul BIOS

octetului (putere de 10), pe cand multe sisteme de operare (Windows, unele distributii de Linux, MacOS folosesc masuratoarea in multiplii binari). Daca primul hard disc avea 5 MO, astazi capacitatile hard discurilor pot depasi 500 GO. Cea mai usoara modalitate de masurare este viteza de rotatie. O unitate cu 7.200 rpm (rotatii pe minut) este de calitate superioara. O unitate noua sau de modernizare trebuie sa trebuie incapa acolo unde vreti sa o instalati. Nu al unitatii, ci al PC-ului codul BIOS trebuie sa va permita sa folositi intreaga capacitate a hard-discului. Codurile BIOS mai vechi ar putea sa va impiedice sa folositi tot spatiul de pe hard-disc. Masurata in toli (inch). Astazi hard discurile au fie 3.5" (pentru PC-uri), fie 2.5" (pentru laptopuri - mai mici, utilizand mai putin curent electric dar mai scumpe si mai incete). Exista si discuri de 1.8", pentru playere MP3 (precum Apple iPod), care pe langa marimea redusa, sunt mai rezistente la socuri. (exprimata in timp mediu intre erori - MTBF). Discurile SATA 1.0 au viteze de 10.000 rpm si un MTBF de 1 milion de ore sub un ciclu de utilizare de opt ore. Alte discuri permit pana la 1.4 milioane de ore sub un ciclu de 24 de ore.

Dimensiunea fizica Durabilitate

Limitele de capacitate De-a lungul anilor, capacitatea hard-discurilor pentru PC-uri a fost restrictionata de diferite limite, incepand de la 10 MB, iar importanta limitelor scade treptat. La instalare, Windows NT 4.0 impune o limita de 2 GB pentru volumele de incarcare. Primele versiuni Windows 95 si NT, folosind vechiul sistem de fisiere FAT pe 16 biti, impun o limita similara pentru toate partitiile. Desi versiunile Windows 95 ulterioare, ca si versiunile Windows 98 sau Windows 2000, nu prezinta aceasta restrictie, sistemele BIOS ale unor PC-uri pot sa limiteze accesul la hard-discurile mai mari de 8 GB. Principalele restrictii istorice privind capacitatea hard-discurilor: limita 10 MB 16 MB 32 MB 128 MB 528 MB 2 GB 8 GB capacitate maxima (in octeti) cauza principala 10.485.760 proiectarea hardware 16.777.216 tabelul FAT pe 12 biti 33.554.432 numarul de intrari in tabelul FAT (16 KB) 134.217.728 dimensiunea clusterului (2 KB) 528.482.304 necorespondenta dintre ATA si BIOS 2.147.483.648 tabelul FAT pe 16 biti 8.589.934.592 adresele LBA pe 24 de biti

Probleme de performanta Diferentele dintre hard-discurile moderne sunt mult mai mici decat cu ceva timp in urma si intr-un sistem configurat corespunzator acestea pot fi eliminate aproape complet. Performantele unui hard-disc sunt legate de alegerea mecanismelor. Cel mai mare efect asupra vitezei il are mecanismul de actionare a capetelor de citire/scriere. Numarul de discuri fizice are un efect mai redus. Deoarece modele mecanismelor de actionare folosite de producatorii de hard-discuri au devenit tot mai asemanatoare, iar numarul discurilor pentru

fiecare unitate a fost limitat de restrictiile privind inaltimea unitatilor de disc, performantele diferitelor produse au ajuns cam in acelasi punct. Timpul mediu de acces Termenul timp de asteptare indica intarzierea medie la gasirea unui anumit bit, impusa de miscarea de rotatie a discului. Exista si un alt factor care influenteaza timpul trecut intre momentul in care unitatea primeste o comanda si momentul in care informatiile sunt scrise sau citite intr-un anumit punct de pe un disc: viteza cu care capetele de citire/scriere se pot deplasa de pe un cilindru pe altul. Aceasta viteza este exprimata in mai multe moduri, deseori fiind utilizat termenul timp de pozitionare. Timpul de pozitionare de la o pista la alta reprezinta timpul necesar pentru deplasarea capetelor de la o pista la urmatoarea pista. Totusi, mai important este timpul mediu de acces, numit uneori timp mediu de pozitionare, care specifica durata medie necesara pentru deplasarea capetelor de citire pe orice pista a discului (sau pozitie radiala). Cu cat timpul mediu de acces este mai mic (exprimat in milisecunde), cu atat harddiscul este mai rapid. Timpul mediu de acces este influentat de tehnologia folosita pentru mecanismul de actionare, de masa si de puterea acestuia, precum si de latimea zonei de stocare a datelor pe disc. Unitatile mai mici au avantaje inerente in reducerea timpului de acces. Capetele de citire/scriere si mecanismele de actionare mai usoare au inertie mai mica si pot fi accelerate sau oprite mai repede. Cu cat spatiile dintre piste sunt mai inguste, cu atat capetele de citire/scriere trebuie sa parcurga o distanta mai mica de la o pista la alta. Timpii de acces pot varia cu un facor de zece. Hard-discurile primelor PC-uri aveau timpi de acces de ordinul a 150 milisecunde; unele se apropie de 6 milisecunde. Rata de transfer a datelor Rata de transfer a datelor, reflecta viteza cu care sunt mutati octetii dintr-o parte in alta, afectand viteza de transferare a informatiilor intre microprocesor si hard-disc. Rata de transfer a unui disc este determinata de un numar de factori complet diferiti de cei ce determina timpul mediu de acces. De-a lungul anilor, factorul are restrictioneaza rata de transfer a datelor pentru sistemele de calcul a trecut de la microprocesorul gazda la interfata cu discul, apoi la magistrala si la unitatea de disc. De exemplu, in cazul microprocesoarelor din primele PC-uri (cele produse inainte de 1984), chiar si cele mai lente discuri furnizau datele mai repede decat puteau fi acceptate de sistem. Sistemele din urmatoarea generatie erau mai rapide decat primele interfete de disc. Dupa ce producatorii de unitati au depasit si aceasta problema, limitele au fost impuse de magistrala de extensie ISA. Dupa ce magistrala PCI a depasit aceasta bariera, limita a fost impusa chiar de mecanismul unitatii. Ca rezultat, viteza cu care se rotesc discurile a devenit unul dintre cele mai importante aspecte pentru evaluarea performantelor discului. Rata de transfer a unui hard-disc este exprimata in megaherti (MHz) sau megaocteti pe secunda (MB/sec, care reprezinta a opta parte din rata exprimata in megaherti). Primele harddiscuri (cele construite conform anticului standard ST506) aveau o rata maxima de transfer de 0,625 MB/sec. Cele mai bune unitati actuale ofera performante mai bune interfata Ultra 2 Wide SCSI poate transfera informatiile la 80 MB/sec atunci cand capetele discului pot citi datele suficient de repede. Hard-discurile UltraDMA sau ATA-4 Mode 2 ajung la 33MB/sec; discurile UDMA/66 sau ATA-5 Mode 4 ajung la 66 MB/sec.

Viteza Primele unitati de discuri (pe vremea modelului original IBM Winchester) foloseau motoare sincrone. Aceasta inseamna ca motorul era proiectat astfel incat sa se sincronizeze cu frecventa curentului alternativ de alimentare. Ca rezultat, cele mat multe motoare folosite de primele hard-discuri roteau discul cu o viteza egala cu frecventa liniei de alimentare, 3.600 rotatii pe minut, care reprezinta frecventa de 60 Hz a retelei electrice standard in Statele Unite ale Americii. Motoarele sincrone sunt mari, grele si scumpe. In plus, acestea functioneaza la tensiunea nominala a retelei electrice - 117 volti curent alternativ - care nu este o tensiune recomandabila pentru echipamentele dintr-un calculator, unde cativa volti pot duce la blocarea sistemului. Pe masura ce hard-discurile au fost miniaturizate, producatorii au adoptat o noua tehnologie motoare servocomandate de curent continuu - care elimina aceste probleme. Motoarele servocomandate folosesc reactia inversa pentru a mentine o viteza de rotatie constanta si precisa. Aceasta inseamna ca unitatea de disc contine un senzor care monitorizeaza viteza de rotatie si o ajusteaza daca difera fata de specificatiile modelului. Deoarece motoarele servocomandate nu depind de frecventa liniei electrice, producatorii pot sa foloseasca orice viteza de rotatie pentru unitati. Primele hard-discuri cu motoare servocomandate foloseau tot viteza standard de 3.600 RPM, pentru a se putea conecta cu interfetele proiectate in jurul acestei viteze de rotatie. Dupa ce standardele de interfete au trecut de la nivelul dispozitivului la nivelul sistemului, corespondenta dintre viteza de rotatie si rata de transfer al datelor a devenit irelevanta. In cazul interfetelor la nivel de sistem, datele brute sunt deja separate, deserializate si stocate in buffere chiar de unitatea de disc. Viteza datelor in interiorul unitatii este independenta de lumea exterioara. In acest model, proiectantii au un motiv puternic sa creasca viteza de rotatie a discurilor. Cu cat discul se roteste mat repede, cu atat este mai mic timpul care trece intre scanarea a doua puncte oarecare de pe disc. Un disc care se roteste mai repede inseamna o unitate cu timp de raspuns mai mic si care poate transfera mai rapid informatiile. Datorita libertatii de proiectare oferite de interfetele moderne, producatorii pot alege orice viteza de rotatie fara sa-si faca probleme privind compatibilitatea semnalelor. Ca urmare, hard-discurile de mare performanta se rotesc cu viteze mult mai mari decat vechile standarde - unele ajung la 10.000 sau 12.000 RPM. Viteza de rotatie a discurilor nu poate fi crescuta la infinit. Forta centrifuga tinde sa dezmembreze orice obiect care se roteste cu viteza mare, si hard-discurile nu fac exceptie de la aceasta regula. Proiectantii trebuie sa faca un compromis intre obtinerea unor performante mai bune si tendintele auto-distructive ale mecanismelor cu viteze mari de rotatie. Mai mult, informatiile suplimentare din sistemele de discuri pentru PC-uri tind sa anuleze cresterile de viteza obtinute prin rotirea mai rapida. Conform unor dezvoltatori, viteza optima de rotatie (cel mat bun raport intre pret si performanta) pentru hard-discuri se situeaza intre 4.500 si 5.400 RPM, desi pentru noile unitati de discuri raportul optim este obtinut pentru viteza de 7.200 RPM. Timpul de asteptare In ciuda vitezei mari si constante de rotatie, hard-discurile nu pot furniza instantaneu informatiile cerute. Intotdeauna apare o intarziere numita timp de asteptare (latency). Acest termen descrie timpul trecut intre lansarea unei comenzi de citire sau scriere pe hard-disc si momentul in care discul se roteste in pozitia unghiulara corecta pentru localizarea informatiilor cerute. De exemplu, daca un program cere un octet de pe disc si octetul respectiv tocmai a trecut pe sub capul de citire/scriere, discul trebuie sa execute o rotatie completa inainte ca octetul

respectiv sa poata fi citit si transmis programului. Daca cererile de citire sau de scriere apar in momente aleatorii in raport cu miscarea discului (asa cum se intampla in realitate), discul trebuie sa efectueze in medie o jumatate de rotatie inaintea pozitionarii corecte a capului de citire/scriere pentru executarea comenzii de citire sau de scriere. Timpul normal de asteptare la o viteza de rotatie de 3.600 RPM inseamna ca perioada minima dupa care va puteti astepta ca hard-discul sa gaseasca informatiile cerute este - in medie - de 8,33 milisecunde. Pentru un calculator care opereaza la nivelul nanosecundelor, aceasta inseamna foarte mult. Noile hard-discuri cu viteze de rotatie mai mari reduc timpul de asteptare. Relatia dintre viteza de rotatie si timpul de asteptare este liniara, asa ca fiecare procent cu care creste viteza de rotatie scade timpul de asteptare cu acelasi factor. In cazul unui disc modern care se roteste cu 5.400 RPM, timpul de asteptare ajunge la 5,6 milisecunde.

Generalitati
Probabilitatea cea mai uimitoare proprietate a hard-discurilor este capacitatea acestora de a tine pasul cu programele contemporane. Primele PC-uri nici nu aveau hard-discuri. Primele hard-discuri erau cat jumatate de cutie de pantofi si puteau stoca 10 megaocteti, adica mai pusin decat aveti nevoie pentru un singur program Windows. Hard-discurile actuale ocupa un spatiu de zece ori mai mic si pastreaza de 100 de ori mai multe date. De fapt, unitatea de masura standard pentru capacitatea hard-discurilor a crescut de 1000 de ori, de la megaocteti la gigaocteti. In acelasi timp, costul hard-discurile a scazut nu numai costul per megaoctet, ci si pretul de baza al unei unitati standard. Hard-discurile actuale au foarte putine in comun cu discurile produse cu cinci ani in urma. Hard-discurile moderne ocupa mai putin spatiu, raspund mai rapid, au capacitati de cateva ori mai mari, rezista de cateva ori mai mult timp si sunt mai putin expuse la defecte decat harddiscurile mai vechi. Un hard-disc modern nici nu se conecteaza la PC la fel ca unul dintre primele hard-discuri. Noile interfete, intr-o evolutie constanta, promit cresterea vitezei si simpliflica instalarea. In timp ce standardele de viteza si de calitate pentru hard-discuri nu au fost niciodata mai ridicate, alegerea unui anumit model este din ce in ce mai grea. Pe masura ce numarul produselor disponibile creste, diferentele dintre modelele de pe acelasi nivel se micsoreaza. Alegerea unui hard-disc corespunzator cere mai mult ca niciodata intelegerea functionarii interne, a mecanismelor si tehnologiei si a optiunilor care se potrivesc cel mai bine cu calculatoarele moderne.

Hard Disc Seagate

Barracuda ATA

Descriere
Hard-discul este principalul dispozitiv de stocare masiva pentru PC-urile actuale. Nici un alt echipament periferic nu poate ajunge la combinatia utila de viteza, capacitate si comoditate de instalare oferita de hard-discuri. Hard-discul PC-ului stocheaza fisierele si extinde capacitatea memoriei RAM prin memoria virtuala. Hard-discurile ofera sute sau chiar mii de megaocteti. Intr-o secunda, hard-discul poate sa isi aminteasca si sa furnizeze sistemului informatii echivalente cu intregul continut al unui manual sau al unui roman. De asemenea, hard-discul are posibilitatea sa renunte la informatiile mai vechi si sa le inlocuiasca cu versiuni mai noi, mentinand actualitatea sistemului.

Alcatuire
Un hard disc este format din: o placa electronica de control logic o un numar de platane (de obicei 2 sau 3), impartite in piste, sectoare si cilindri o capete magnetice de citire/scriere (eng. read/write, R/W), de o parte si de alta a platanelor, legate printr-un brat metalic o un sistem electro-mecanic de blocare a capetelor pe pista de stop (engl. landing zone) atunci cand discul e oprit o un motor electric pas-cu-pas

In figura se pot vedea: o Platanele, care de obicei se invart la 3600 sau 7200 rpm, cand discul este pornit. Aceste platane sunt fabricate cu tolerante uimitoare si au suprafata atat de bine finisata incat oglindesc mediul exterior. o Bratul care sustine capul de citire/scriere si care este controlat de mecanismul din coltul stanga, sus si este capabil sa se miste de la centrul discului pana in capatul acestuia. Bratul si mecanismul de miscare sunt extrem de usoare si rapide. Bratul unui hard-disk obisnuit se poate deplasa de la centru spre exterior si inapoi de aproximativ 50 de ori pe secunda.

Fiecare platan are doua fete si este divizat intr-un numar de piste, fiecare pista fiind divizata in sectoare. Platanele sunt astfel aranjate incat pista 0 de la platanul 1 sa fie situata exact deasupra pistei 0 de la platanul 2 si 3. Pentru a accesa o pista oarecare pe unul din platane, bratul care sustine capetele va muta capetele spre acea pista. Deoarece aceasta metoda necesita doar un singur mecanism de pozitionare, simplifica design-ul si coboara pretul. Totusi, pentru a accesa o singura pista, trebuiesc mutate toate capetele. Deci, pentru a citi date de pe pista 1 de pe platanul 1, apoi pista 50 pe platanul 3 si apoi iar pe pista 1 dar de pe al treilea platan, intregul brat cu capete trebuie mutat de doua ori. (Eventual s-ar putea si numai cu o mutare, daca pista1/platanul1 si pista1/platanul3 se citesc simultan, si abia apoi se sare la pista50.) Pentru a muta un brat trebuie un timp semnificativ, comparativ cu timpul de transfer. Pentru a minimiza mutarile trebuie impiedicata imprastierea datelor pe mai multe piste. O metoda de a optimiza timpul de acces este ca un grup de date care sunt accesate secvential sa fie scrise toate pe o singura pista. Daca datele nu incap pe o singura pista, atunci se continua scrierea pe aceeasi pista, dar pe un platan diferit. Prin aceasta metoda, bratul nu mai trebuie sa execute asa multe miscari. Doar trebuie sa fie selectat capul de citire/scriere cel mai apropiat. Selectarea capetelor se face electronic si de aceea ea este mult mai rapida decat miscarea fizica a bratului cu capete intre piste. Se mai foloseste termenul de cilindru pentru a descrie multiplele platane suprapuse. Un cilindru se refera la toate pistele care au acelasi numar de pista, dar care sunt localizate pe diferite platane. Discurile Discul care se roteste in interiorul unei unitati de disc este elementul central al unitatii din mai multe puncte de vedere. Diametrul acestui disc determina cat de mare trebuie sa fie mecanismul unitatii. De fapt, cele mai multe unitati de hard-disc sunt masurate dupa dimensiunea discurilor. La aparitia primului PC, producatorii de hard-discuri au facut eforturi mari de miniaturizare a discurilor, trecand de la un diametru de opt inci la 5,25 inci. In prezent, producatorii tind sa foloseasca discuri si mai mici. Cele mai multe hard-discuri de mare capacitate pentru calculatoarele desktop folosesc discuri de 3,5 inci. Hard-discurile destinate calculatoarelor in care dimensiunea si greutatea trebuie reduse la minimum (ceea ce inseamna, desigur, PC-uri notebook si mai mici) au discuri de 2,5, 1,8 sau 1,3 inci (cel mai mic hard-disc actual). Pentru cresterea capacitatii de stocare in sistemele conventionale de stocare pe harddiscuri magnetice, ambele parti ale unui disc sunt folosite pentru stocarea informatiilor, fiecare suprafata avand un cap propriu de citire/scriere. (Un cap pluteste sub disc). In plus, producatorii monteaza deseori pe un singur ax mai multe discuri, construind un pachet mai inalt, dar cu acelasi diametru. Numarul de discuri din interiorul unui hard-disc influenteaza si viteza cu care sunt obtinute datele stocate pe hard-disc. Cu cat o unitate de hard-disc foloseste mai multe discuri, cu atat mai mare este probabilitatea ca unul dintre capetele asociate discurilor sa se afle deasupra octetului cautat. Ca urmare, timpul necesar pentru cautarea informatiilor este mai scurt. Totusi, adaugarea mai multor discuri are si alte dezavantaje decat cresterea in inaltime a unitatii. Mai multe discuri inseamna o masa mai mare, deci inertie mai mare la atingerea vitezei de operare. Aceasta nu este o problema pentru calculatoarele desktop verificarea memoriei la alimentare dureaza de obicei mai mult decat ii trebuie celui mai lenes hard-disc sa ajunga la viteza de lucru. Dar timpul de asteptare mai lung este suparator in cazul calculatoarelor laptop si notebook, care incetinesc si opresc hard-discurile ca sa economiseasca energia furnizata de baterie. in plus, deoarece pentru fiecare suprafata a fiecarui disc este nevoie de un cap de citire/scriere, mecanismul de actionare a capetelor devine inevitabil mai complex si mai mare, pe masura ce creste numarul de discuri. Si in acest caz inertia isi ia tributul, incetinind miscarea capetelor si crescand timpul de acces al unitatii. Desigur, producatorii de hard-discuri pot sa compenseze masa mai mare a capetelor de citire/scriere prin folosirea unor mecanisme de actionare mai puternice, dar aceasta inseamna costuri si dimensiuni mai mari pentru unitatile de disc. Substraturile

Discurile unui hard-disc magnetic conventional sunt fabricate cu o precizie care reduce toleranta pana la nivelul micronilor. Este foarte important ca tolerantele sa fie foarte mici, deoarece, capetele de citire/scriere se deplaseaza la numai cativa microni de suprafata discurilor. 0 protuberanta pe disc are acelasi rezultat ca si intalnirea dintre varful unui munte si un DC-10, un accident cu consecinte la fel de grave pentru un avion ca si pentru hard-disc. Ca urmare, producatorii incearca sa fabrice discuri cat mai plane si mai netede. Materialul cel mai des folosit ca substrat este aluminiul, care are mai multe calitati: este usor de prelucrat pentru obtinerea unei suprafete relativ netede. In general este inert, asa ca nu reactioneaza cu materialul cu care este acoperit. Nu este magnetic, asa ca nu afecteaza procesul de inregistrare. A fost folosit de mult timp (inca de la primele unitati de disc) asa ca este un material familiar. Si, peste toate acestea, este ieftin. O varianta mai noua este numita de obicei disc de sticla, desi materialul folosit variaza de la sticla obisnuita la compusi ceramici avansati, asemanatori cu materialele folosite pentru navetele speciale. Discurile de sticla exceleaza in acelasi calitati ca si discurile de aluminiu. Avantajul este ca pot fi produse suprafete mai netede, care permit capetelor de citire/scriere sa se deplaseze la distanta mai mica de discuri. Totusi, sticla este un material mai nou li procesul de fabricare este mai putin familiar. Ca urmare, hard-discurile cu discuri de sticla patrund mai incet in fluxul de productie.

Capetele de citire/scriere In afara discurilor, singura componenta aflata in miscare in interiorul celor mai multe unitati de hard-disc este sistemul de capete. In aproape toate unitatile, pentru fiecare fata a discurilor este folosit un cap de citire scriere, care se deplaseaza aproape de suprafata. Fiecare dintre aceste capete de citire scriere este flexibil conectat la un brat mai rigid, care sustine intreg ansamblul. De obicei, mai multe brate sunt legate laolalta pentru a forma o singura unitate mobila (de obicei pivotanta).

Functionare
Transferul datelor la memorie

Modalitatea in care datele sunt transferate in memorie determina viteza efectiva a combinatiei controler - hard disc. Sunt folosite patru metode: o Programmed I/O - Cu aceasta metoda, porturile controlerului au grija atat de comenzile drive-ului cat si de transferul de date intre controler si memorie. Se folosesc comenzile IN si OUT ale limbajului de asamblare. Aceasta inseamna ca fiecare octet este transferat prin intermediul procesorului. Aici, viteza datelor va fi limitata la cea a bus-ului PC si la performanta procesorului. o Memory Mapped I/O - Procesorul poate procesa datele provenite dintr-un controler de disc mult mai repede daca sunt stocate intr-o regiune fixa de memorie. Segmentul localizat deasupra memoriei video RAM este folosit in general cu acest scop. Datele sunt transferate cu ajutorul instructiunii de transfer (mov in cazul arhitecturii x86). Este mai rapida decat metoda precedenta. o DMA - Folosind DMA, un dispozitiv poate transfera datele direct in memorie. Procesorul nu participa la acest transfer. Pentru a folosi DMA, un program trebuie sa ii precizeze controlerului DMA marimea in bytes a pachetului de date ce urmeaza a fi transferat dintr-o locatie intr-alta. Totusi, controlerul DMA intr-un PC este inflexibil si lent. Controlerele DMA opereaza la 4 MHz, in concluzie sunt extrem de lente. o Busmaster DMA - Folosind aceasta metoda, controlerul hard-discului deconecteaza procesorul de la bus si transfera datele in memorie singur. Interfete si controlere ESDI Controlerul ESDI a fost dezvoltat dupa controlerul ST506, si a fost unul din primele controlere de hard discuri pe calculatoare x86. Acest tip de controler a fost folosit in modelele IBM PS/2. Pentru ca separatorul de date si controlerul lucreaza in paralel, rata de transfer este aproximativ 10 megabiti/secunda la modelele initiale, respectiv 15, 20 megabiti la cele recente. Hard discurile ESDI stocheaza informatii despre formatul fizic si adresele sectoarelor defecte si poate transmite aceste informatii controlerului, pentru identificare si corectare de erori. Nu mai este utilizat decat pe scara redusa. SCSI Controlerele SCSI (Small Computer System Interface) sunt folosite in special in sistemele care au nevoie de performanta si stabilitate ridicata (servere, statii de lucru performante). ATA/PATA (IDE/EIDE) Controlerul IDE (Integrated Drive Electronics), cel mai folosit in calculatoarele personale de astazi foloseste un singur cablu de 40 pini care combina functiile unui cablu de date si al unuia de control care conecteaza discul IDE direct la magistrala (bus-ul) de sistem. Controlerele IDE au abilitatea de a emula orice format de disc. Din cauza consumului redus de energie, este una din solutiile folosite pentru calculatoarele portabile. Controlerul IDE permite legarea pe acelasi cablu a doua hard discuri sau a unui hard disc si al unei unitati optice in sistem master/slave. Aceasta arhitectura a dus la incompatibilitati intre unitati in anii '90, care insa au fost rezolvate.

SATA Controlerele SATA plaseaza fiecare disc pe propriul canal (cu un set propriu de porturi intrare/iesire). Astfel se elimina problemele cauzate de arhitectura PATA.

USB/Firewire (IEEE 1394) Exista si discuri portabile care folosesc interfata USB sau Firewire pentru a transmite datele. De obicei discurile acestea sunt ansambluri formate dintr-un disc IDE sau SCSI, un controler pentru acestea si un controler USB/Firewire. Tehnologii Hard-discul este de fapt un dispozitiv combinat, avand o parte electronica si o parte mecanica. Din punct de vedere electric, hard-discul indeplineste nobila misiune de a transforma impulsurile evanescente ale datelor numerice electronice in campuri magnetice permanente. Ca si alte dispozitive magnetice de inregistrare - indiferent daca folosesc casete sau dischete - harddiscul foloseste un electromagnet, numit cap de citire/scriere, ca sa alinieze polaritatile particulelor magnetice de pe discuri. Alte circuite electronice ale sistemului de hard-discuri controleaza partea mecanica a unitatii si contribuie la organizarea corespunzatoare a informatiilor stocate si la localizarea datelor stocate pe disc. Mecanismul Mecanismul unui hard-disc tipic este de fapt destul de simplu, acesta continand mai putine parti in miscare decat un echipament exotic precum un aparat de ras electric sau o ascutitoare de creioane. Elementele de baza sunt o stiva de unul sau mat multe discuri - hard-discurile propriuzise. Fiecare dintre aceste discuri reprezinta un substrat pe care este depus un mediu magnetic care permite inregistrarea datelor. Toate discurile se rotesc unitar pe un singur ax, numit dispozitiv de antrenare (spindle). De obicei, axul este conectat direct la un motor care roteste intregul ansamblu. Rotatia Aproape invariabil, hard-discurile se rotesc cu o singura viteza, masurata in rotatii pe minut sau RPM. Aceasta viteza nu se modifica in timpul functionarii discului/ desi unele discuri se pot opri pentru economisirea energiei. Rotatia constanta este numita tehnic inregistrare la viteza unghiulara constanta. Aceasta tehnologie stabileste viteza de rotatie a discului la o valoare constanta, astfel incat intr-o perioada data de timp, capul de citire/scriere parcurge un arc de aceeasi marime (masurata in grade) dintr-o pista oarecare a discului. Lungimea reala a arcului, masurata liniar (in inci sau in centimetri) depinde de pozitia radiala a capului. Desi arcul de cerc folosit pentru inregistrarea unui bit are aceeasi marime unghiulara (in grade), atunci cand capul de citire/scriere se afla mai departe de centrul discului, lungimea liniara a arcului (in inci sau milimetri) este mai mare. In ciuda lungimii mai mari a arcurilor catre marginea exterioara a discului, la fiecare rotatie a discului se inregistreaza acelasi numar de biti, deci aceeasi cantitate de informatie. Un cerc complet la marginea exterioara a discului contine acelasi numar de biti ca si un cerc complet de la marginea interioara a discului. Echipamentele cu viteza unghiulara constanta sunt usor de construit, deoarece discul se roteste cu un numar constant de rotatii pe minut (RPM). Cel mai bun exemplu de inregistrare cu viteza unghiulara constanta sunt placile de fonograf - discurile se rotesc cu viteze invariabile de 33/ 45 sau 78 RPM. Aproape toate hard-discurile si toate discurile magneto-optice ISA standard folosesc inregistrarea cu viteza unghiulara constanta. 0 tehnologie mai eficienta, numita inregistrare cu viteza liniara constanta, modifica viteza de rotatie a discului in functie de distanta capului de citire/scriere fata de centrul discului, astfel incat intr-o perioada data de timp pe sub cap trece un arc de aceeasi lungime. Atunci cand capul de citire/scriere se afla mai aproape de marginea exterioara a discului, unde circumferinta este

mai mare, viteza de rotatie mai mica permite inregistrarea unui numar mai mare de biti la fiecare rotatie. Folosind aceasta tehnologie, un disc de o dimensiune data poate stoca o cantitate mai mare de informatii. In figura de mai jos se ilustreaza diferenta dintre cele doua metode de inregistrare. Lungimea sectoarelor variaza in cazul vitezei unghiulare constante, dar ramane aceeasi in cazul vitezei liniare constante. Numarul de sectoare este acelasi pentru toate pistele in cazul vitezei unghiulare constante, ar se modifica in cazul vitezei liniare constante. Inregistrarea cu viteza liniara constanta nu este potrivita pentru hard-discuri. Pentru citirea sau scrierea corespunzatoare pe suprafata discului, acesta trebuie sa se roteasca cu viteza corespunzatoare. In mod obisnuit, capul de citire/scriere sare de la pistele exterioare la cele interioare, in functie de cererile de scriere sau de citire ale programelor. Accelerarea sau decelerarea discului pana la atingerea vitezei de rotatie corespunzatoare ar impune timpi de asteptare mari, probabil de ordinul secundelor, din cauza inertiei, ceea ce ar duce la cresterea timpului mediu de acces la valori foarte mari. Din acest motiv, inregistrarea cu viteza liniara constanta este folosita pentru medii de capacitate mare pentru care nu este important accesul aleatoriu rapid. Cel mai cunoscut dispozitiv de acest tip este compact discul, care sacrifica posibilitatile de acces instantaneu pentru obtinerea unui spatiu suficient de mare pentru stocarea simfoniei dumneavoastra favorite. Hard-discurile moderne folosesc un compromis intre inregistrarea cu viteza unghiulara constanta si inregistrarea cu viteza liniara constanta. Desi pastreaza o viteza de rotatie constanta, aceste discuri modifica temporizarea bitilor individuali in functie de distanta fata de centrul discului la care sunt scrisi. Prin scurtarea duratei bitilor (masurata in microsecunde) pe pistele mai lungi ale discului, se poate obtine o marime liniara constanta (masurata in inci) pentru fiecare bit. Aceasta tehnica de compromis sta la baza tehnologiei de inregistrare pe zone multiple (multiple zone recording). Proiectare fizica Capul de citire/scriere este conectat la mecanismul de actionare printr-o articulatie flexibila care permite coborarea sau ridicarea instantanee a capului. Atunci cand unitatea de harddisc este oprita sau trece in modul asteptare si discurile nu se mai rotesc, capul se aseaza usor pe disc, fiind impins de un resort foarte slab. Modelul fizic al capului de citire/scriere il face sa semene cu aripa de avion. Atunci cand se rotesc, discurile antreneaza si aerul din jur. Deplasarea aerului creeaza un curent care, la fel ca aerul care trece pe langa aripile unui avion, provoaca ridicarea capului de citire/scriere de pe disc. Dupa ce se ridica de pe disc, capetele de citire/scriere zboara la o distanta de cateva milionimi de inci de suprafata discului care se roteste. Proiectarea electrica Deplasarea capetelor de citire/scriere nu este un scop in sine, ci o modalitate de atingere a unui obiectiv. Adevarata functie a acestor capete este crearea si detectarea pe disc a impulsurilor magnetice corespunzatoare datelor stocate. Hard-discurile moderne folosesc doua variante de baza pentru atingerea acestui scop: capete inductive si capete magneto-rezistive.

Mecanismul de actionare a capetelor Fiecare cap de citire/scriere scaneaza hard-discul pentru citirea informatiilor. Daca nu ar face decat acest lucru, fiind fixate intr-o anumita pozitie, asa cum sunt capetele unui magnetofon, capetele de citire/scriere nu ar putea citi decat o portiune ingusta a discului. Capul si intreg

ansamblul la care este atasat trebuie sa aiba posibilitatea sa se miste pentru a folosi de pe harddisc toata suprafata pe care pot fi inregistrate informatii. Mecanismul care deplaseaza capul se numeste mecanism de actionare a capului. De obicei, ansamblul care contine capul de citire/scriere este montat pe un pivot si este actionat de un motor sau de un solenoid. Mecanismele moderne de actionare a capetelor contribuie si la cresterea capacitatii de stocare a hard-discurilor. Aceasta crestere este obtinuta prin precizie. Una dintre cele mai importante limitari privind densitatea de stocare a datelor pe un disc este posibilitatea unui mecanism de a localiza exact si in mod repetat pozitia in care este stocat un bit de informatie pe suprafata unui disc. Mecanismele mai bune de actionare a capetelor (impreuna cu stabilitatea dimensionala a discurilor rigide) sunt folosite pentru construirea unor medii de stocare mai stabile si mai precise, care pot stoca informatii cu o densitate mai mare, fara sa fie afectata siguranta. Mecanismul de actionare a capetelor este o parte a unui sistem electro-mecanic care include si circuitele electronice ce controleaza deplasarea capetelor. Pentru proiectarea harddiscurilor sunt folosite doua tipuri distincte de sisteme electronice: mecanisme de actionare cu bucla inchisa si mecanisme de actionare cu bucla deschisa. Sistemele cu bucla deschisa sunt in general invechite pentru unitatile de hard-disc moderne, fiind importante numai pentru rolul pe care 1-au avut in dezvoltarea discurilor. Tehnicilor de proiectare cu bucla deschisa sau cu bucla inchisa le sunt asociate tipuri specifice de mecanisme pentru hard-discuri. Cele mai multe sisteme cu bucla deschisa folosesc tehnologia de deplasare pas cu pas cu banda. Discurile actuale cu bucla inchisa folosesc aproape universal servomecanisme de actionare cu bobina si magnet permanent (servo-voice coil actuators). Faptul ca bucla" este inchisa sau deschisa nu indica decat daca pentru controlul mecanismului de actionare este folosita o reactie inversa care precizeaza pozitia capului. Un sistem cu bucla deschisa nu primeste direct un semnal de reactie generat de pozitia capului; acesta deplaseaza capul de citire/scriere si spera ca acesta sa fi ajuns in pozitia corecta. Sistemele cu bucla inchisa furnizeaza mecanismului de actionare o reactie privind pozitia capului de citire/scriere pe disc. Ca urmare, unitatile cu bucla inchisa permit densitati mai mari de stocare, deoarece capul de citire/scriere se poate deplasa mai precis daca stie exact unde se afla pe disc. Geometria Modul de aranjare a datelor pe disc este dictat de combinatia dintre mecanismul harddiscului, controller si componentele software care le comanda. Spre deosebire de dischete, care sunt deseori schimbate, hard-discurile nu trebuie sa respecte un anumit standard, deoarece mediile de stocare nu sunt niciodata disponibile; acestea sunt intotdeauna sigilate in interiorul mecanismului unitatii. Deoarece discurile nu pot fi scoase din unitati (decat daca preluati controlul cu un deschizator de conserve si o ranga) si nu se pune problema interschimbarii mediilor. Organizarea fizica a datelor pe disc este lasata la latitudinea proiectantului. Totusi, proiectantii nu au libertate totala, deoarece trebuie sa tina seama de compatibilitatea cu sistemul de operare si cu standardele hardware. Unii parametri ai discurilor trebuie sa fie stabiliti la valorile cerute de compatibilitate. Desigur, oriunde exista o bariera apare si un inginer cu un calculator de buzunar care calculeaza efortul necesar pentru depasirea acesteia. Circuitele electronice ale unitatilor moderne permit proiectantilor cea mai mare libertate privind stabilirea parametrilor pentru discuri daca ceva nu corespunde standardelor pentru PC-uri, partea electronica pacaleste PC-ul, astfel incat acesta nu afla niciodata ca au fost incalcate regulile. Ca urmare, ceea ce vede PC-ul respecta standardele litera cu litera/ dar ceea ce se intampla in interiorul unitatii este treaba proiectantului. Pentru a intelege aceasta problema a parametrilor, trebuie sa stiti cateva lucruri despre geografia hard-discurilor - spatiul in care unitatea stocheaza octetii dumneavoastra. Modul de aranjare a informatiilor stocate reprezinta geometria unitatii si determina parametrii de configurare folositi la instalarea unitatii.

Formatul Fizic Geometria unei unitati de disc descrie numai valorile diferitilor parametri ai discului cilindri, capete si sectoare. Formatul unitatii descrie modul de aranjare si aliniere a acestor parametri. Geometria discului stabileste pistele ca fiind cercuri concentrice cu sectoare sub forma unor mici arce pe fiecare pista. Formatul discului defineste pozitia fiecarui sector in functie de celelalte sectoare adica ordinea in care sunt citite sectoarele. Nu este obligatoriu ca sectoarele de pe o pista sa fie citite unul dupa celalalt. Mai mult, nu este nevoie ca punctele de inceput ala sectoarelor sa fie aliniate pe disc. Adresarea Hard disk-urile sunt dispozitive cu acces aleatoriu, care actioneaza la nivel de sector, nu la nivelul octetilor individuali. Unitatea localizeaza si identifica orice sector dupa pozitia cilindrului la care se deplaseaza mecanismul de actionare a capetelor, dupa numarul corespunzator capului de stiva si dupa numarul sectorului de pe pista. Cele trei valori cilindrul, capul si sectorul formeaza adresa fizica a fiecarui sector de pe disc. Unitatea deplaseaza capetele in pozitia corespunzatoare si executa comanda de scriere sau de citire. De obicei, atunci cand o aplicatie are nevoie de date stocate pe disc, trimite o comanda catre sistemul de operare. Aplicatia identifica datele cerute printr-un nume de fisier sau, la cererile ulterioare, printr-un manipulator de fisiere (file handle). Un manipulator de fisier este un numar pe care sistemul de operare il aloca fisierului in momentul deschiderii. Sistemul de operare lucreaza mai usor cu manipulatoare de fisiere, formate din cativa octeti, in loc de 255 sau mai multe caractere alfanumerice. Sistemul de fisiere transforma numele sau manipulatorul fisierului in termeni pe care ii poate intelege unitatea de disc si trimite cererea catre aceasta.

Bibliografie

1. 2. 3. 4. 5.

Totul despre hardware editia a 2-a Winn L. Rosch, 2001, pg. 460 501 Calculatorul fara secrete Mihaela Carstea, Ion Diamandi, ed. Agni Bucuresti, pg. 45-48 http://www.pcworld.ro/?page=node&id=11883 http://www.bestgames.ro/articles/show_article.php?id=400 http://ro.wikipedia.org/wiki/Hard_disc