Sunteți pe pagina 1din 6

Tema : Programe de monitorizare a performanțelor unui calculator

E bine să ai la îndemână câteva programe de monitorizare a PC-ului în


momentul în care observi că sistemul se comportă altfel decât o face de obicei sau,
de ce nu, pentru a cunoaște utilizarea care i se dă acestuia în lipsa ta. În articolul de
față vom vorbi despre câteva aplicații interesante cu care putem monitoriza atât
parametri cum ar fi temperatura diverselor componente cât și activitatea realizată la
calculatorul nostru de către persoanele care au acces la acesta.

Înțelegem că trebuie de început cu Hardware sensors monitor deoarece este


unul dintre programele mele preferate când vine vorba de afișarea temperaturilor
înregistrate de către diversele componente ale calculatorului (singurul său
inconvenient fiind prețul a cărei plată o putem evita dacă nu suntem nevoiți să
utilizăm programul mai mult de 10 minute atunci când îl deschidem ori nu
presupune o problemă pentru noi relansarea sa odată depăsit acest interval de
timp).
Spre diferență de Hardware sensors monitor, SensorsView este un program
de monitorizare mult mai complex. Printre principalele-i caracteristici regăsim și o
funcție care ne permite configurarea unor alarme specifice pragurilor de
temperaturi atinse de componentele PC-ului. Din păcate și în cazul de față e vorba
de un soft comercial; singura consolare fiind faptul că poate fi utilizat fără nici un
fel de probleme timp de 14 zile de la instalare. Ar mai fi de adăugat că versiunea
actuală (v4.2) nu funcționează pe Windows 8 așa cum ar trebui să o facă; în unele
circumstanțe inclusiv raportează o eroare apoi se închide automat.

2
Despre SpeedFan v-am vorbit pentru prima dată prin 2010. Ei bine, încă este
prima opțiune la care apelez când vine vorba de monitorizarea temperaturilor și a
turațiilor ventilatoarelor existente în calculator. Îmi place deoarece este gratuit,
simplu și extrem de eficient la interpretarea datelor extrase de la placa de bază a
calculatorului.

3
Bineînțeles că nu puteam scrie un articol despre monitorizarea PC-ului fără a
pomeni nimic despre CPU-Z, programul care din punctul meu de vedere este
cireașa de pe tort a categoriei de programe din care face parte. Cu atât mai puțin cu
cât versiunea portabilă a acestuia nu lipsește niciodată din pen-drive-ul cu aplicații
pe care îl am întotdeauna la îndemână.

4
Înainte de a pune punctul final am să vă vorbesc despre PC Pandora, un
program care nu are nimic în comun cu cele prezentate mai sus în afară de faptul
că denumirea acțiunii pe care o realizează (monitorizare) coincide și din acest
motiv e posibil ca unele persoane să ajungă la acest articol în căutarea unei astfel
de soluții. Ei bine, cu acest program putem monitoriza activitatea la PC desfășurată
de către ceilalți utilizatori / persoane care au acces la acesta, înregistrând de la
conversații realizate cu diverși clienți de mesagerie instant, la parolele utilizate
pentru logarea pe site-uri precum Facebook sau Twitter. Cu alte cuvinte, e vorba de
o unealta perfectă de spionaj…

Sarcini de lucru:
1. Să se prezinte moduri de căutare/ instalare și update a pachetului de drivere
pentru calculatorul personal. Descrieți modul de utilizare a aplicațiilor: DPS –
DriverPack Solution și Driver Booster.

2. Să se prezinte modul de configurare a calculatorului personal, identificînd mai


apoi programele necesare pentru monitorizarea performanțelor calculatorului
personal.

5
6

S-ar putea să vă placă și