2.1 Caracteristicile tehnico-economice ale SO.

Caracteristica 1: Primele sisteme de calcul nu aveau sistem de operare: de la consolă se lucra

direct în limbaj mașină. Ulterior apar primele produse soft și primele dispozitive periferice:
cititorul de cartele, imprimanta, unitatea de bandă magnetică. Legatura dintre un periferic și
memoria, împreună cu procesorul central, se realizează din punctul de vedere al SO prin
rutine (proceduri) de interfață numite drivere. Fiecare fază necesară pentru execuția
programelor presupunea intervenția operatorului uman (citirea cartelelor, încărcarea
programului în memorie și lansarea lui în execuție), ceea ce ducea la utilizarea ineficientă a
sistemului de calcul și la o viteză de calcul redusă. Se pune astfel problema înlănțuirii
automate a fazelor prin care trece un program (numit job) pentru a fi executat și a mai multor
programe executate consecutiv.

Caracteristica 2: Sistemele seriale cu monoprogramare introduc înlănțuirea automată a

fazelor și job-urilor, adică înlănțuirea automată a programelor unul după altul iar în cadrul
unui program, a fazelor - una dupa alta. Aceste operații sunt realizate de un program numit
monitor de înlănțuire, care se depune în memorie (devine rezident în memorie) și este activat
de cartele speciale de comandă care conțin comenzile: compile, link, run (pentru compilare,
editare de legături, respectiv execuție).

Caracteristica 3: Sistemele seriale cu multiprogramare introduc conceptul de

multiprogramare și canalul de intrare-ieșire ca procesor specializat în operații de intrare-ieșire
(generația a doua de calculatoare). Activitatea sa este lansată de procesorul central, după
care pot executa operații independent de acesta (și în acelașii timp). La terminarea operației
de intrare-ieșire, canalul trimite catre procesorul central un semnal (întrerupere), anunțind
terminarea operației. Canalul poate fi selector, dacă la un moment dat lucrează cu un singur
periferic (adecvat pentru perifericele rapide, care prelucrează suporturi magnetice) sau
multiplexor, dacă poate lucra simultan cu mai multe periferice (de exemplu, USM - unitatea
de schimburi multiple). Sistemele seriale cu multiprogramare introduc cîteva tehnici speciale
de exploatare a procesorului. Cea mai cunoscută dintre acestea este multiprogramarea, care
presupune gestionarea mai multor 17 programe aflate în memoria internă. Acestea se găsesc
în stări diferite: unul se execută, iar celelalte pot fi pregătite pentru execuție sau pot aștepta
terminarea unei operații de intrare-ieșire. Un SO cu multiprogramare trebuie să aibă un
sistem de întreruperi, să gestioneze, să aloce, să protejeze resursele (memorie, periferice,
timp, fișiere) între utilizatori și să implementeze o disciplină de servire prin care să se decidă
care program trece în stare de execuție (în acest sens, se poate utiliza un sistem de priorități
sau pur și simplu, se poate adopta o servire circulară simplă). Un program aflat pe un suport
cu viteză mică de acces va suferi o conversie de intrare, prin care se va depune pe un suport
cu acces mai rapid și de aici va fi depus în memorie. Analog, la extragerea sa din sistem, asupra
sa se poate efectua o conversie de ieșire (acestea sunt caracteristicile unei tehnici numite
spooling).
Caracteristica 4: Sistemele interactive permit comunicarea permanentă între utilizator și
sistemul de calcul prin consolă sau terminale. Ele sunt evident mai avantajoase decât
sistemele anterioare, la care numai corectarea câtorva greșeli de sintaxă putea dura câteva
zile în care programul pe cartele să fie introdus în loturi succesive de programe; în urma
consultării listingului cu rezultate se puteau face corecturile, după care programul pe cartele
să fie din nou dat spre execuție etc. În funcție de rezultatul comenzii / fazei precedente,
utilizatorul va decide ce comandă sa dea sau ce faza sa urmeze. Spre deosebire de sistemele
seriale, sistemele interactive au un timp de răspuns bun. În general, aceste sisteme conțin
editoare de texte pentru corectarea programelor sursă si depanatoare interactive. Sistemele
interactive pot fi: monoutilizator (microcalculatoarele) sau multiutilizator
(minicalculatoarele). Ultimele au introdus modul de lucru numit time-sharing, care combină
interactivitatea cu multiprogramarea si prin intermediul căruia sistemul comuta intre
programele tuturor utilizatorilor care urmează a fi executate, deci cărora li se va aloca
procesorul, adoptând uzual o servire circulară. Când numărul de utilizatori nu este prea mare,
fiecare utilizator este servit cel puțin o data într-un timp scurt, ceea ce poate crea utilizatorilor
impresia că sunt unicii beneficiari ai resurselor de calcul. Primul sistem time-sharing a fost
creat în 1965 de firma IBM si s-a numit CTSS (Control Time Sharing System); el a fost urmat
de MULTICS, apărut în 1968 la MIT. Aceste sisteme stau la baza cunoscutului sistem UNIX,
care a apărut în 1971-1978 si s-a dezvoltat, fiind azi cel mai folosit SO pentru calculatoare
interconectate. Un alt mod de lucru apărut la sistemele interactive este pipe-line (folosit inițial
de UNIX si ulterior preluat de DOS). Urmărind principiul că orice program lansat (de la un
terminal) are o intrare standard (de obicei tastatura) si o ieșire standard (de obicei ecranul),
tehnica pipe-line presupune conectarea ieșirii standard a unui program la intrarea standard a
altui program (prin intermediul unor zone de memorie tampon). In evoluția sistemelor
interactive se poate remarca trecerea de la sisteme de operare la nivel de comanda (UNIX,
DOS) la sisteme cu interfață vizuală de tip Windows, mult mai accesibile pentru utilizatori.

Caracteristica 5: Sistemele în timp real sunt folosite pentru conducerea directa, interactiva,
a unui proces tehnologic sau a altei aplicații (de exemplu, un sistem de rezervare de locuri).
Necesitatea unor asemenea sisteme se poate ușor imagina în cazul analizelor medicale
asistate de calculator, a reacțiilor chimice sau a unor experiențe fizice (de exemplu, cazul
acceleratoarelor de particule). De la procesul controlat se transmit către sistemul în timp real
parametrii procesului, culeși prin intermediul unor senzori, iar sistemul în timp real transmite
către proces deciziile luate. Informațiile despre proces sunt luate în considerare în momentul
comunicării lor iar răspunsul sistemului trebuie să fie extrem de rapid (oportun pentru
proces), deci timpii de execuție ai programelor din sistem trebuie sa fie mici.

Caracteristica 6: Sistemele paralele gestionează arhitecturile multiprocesor (arhitecturi

paralele), împărțind sarcinile între procesoare si controlând combinarea rezultatelor generate
de acestea. Astfel, un sistem multiprocesor va avea simultan mai multe programe aflate în
stare de execuție. Evident, un algoritm paralel, în care anumite calcule independente se
realizează simultan, va fi 18 mai rapid decât algoritmul serial (uzual) corespunzător. Studiul
algoritmilor paraleli este un domeniu prolific al informaticii. Mai mult, au apărut limbaje
specifice, care pot paraleliza algoritmi seriali, pot exploata paralelismul arhitecturii sau
paralelismul problemei. Pentru majoritatea algoritmilor recent elaborați, cercetătorii sunt
preocupați de găsirea unor variante paralele.

Caracteristica 7: Sistemele distribuite sunt sistemele de operare ale rețelelor de calculatoare.

Pentru rețelele locale de calculatoare, cele mai utilizate sisteme de operare sunt Novell
Netware si Windows NT, în timp ce pentru rețelele de arie mai larga si conectarea la Internet
se folosesc sisteme Linux.