ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

C. Petrescu

1. Roman modern, subiectiv, psihologic, al experienței (experiențialist)

- autenticitate
- tematică modernă: citadină, drame interioare puternice
- personaj complex: intelectualul superior, inadaptat societății din care face parte
- narator subiectiv, personaj, cu o perspentivă unică, intradiegetică
- firul epic nu mai urmărește cronologia și cauzalitatea, ci fluxul conștiinței și memoria involuntară
- tehnici narative moderne: introspecția, analiza psihologică, monologul interior
- stilul anticalofil
Ca roman al experienței se caracterizează prin:
- autenticitate sporită: sunt folosite în text documente reale ( jurnalul din război al autorului, articole din
ziarele vremii și ordinul de intrare în luptă a României în Primul Război Mondial)
- se prezintă experiențe definitorii pentru personaj
- pentru personajul care își așterne amintirile pe hârtie, actul scrierii devine un act de cunoaștere și de
autocunoaștere.

2. 1930 = roman interbelic, încadrându-se în direcția modernistă a vremii, pe model proustian

3. Viziunea autorului despre lume = modernă, a autenticității, transferată personajului narator, care este
un filozof, un spirit reflexiv, analitic, ce își dorește experiențe apropiate de absolut, dar este dezamăgit de ceea
ce trăiește efectiv.

4. Temele: - moderniste: dramele interioare provocate de iubire și de război; condiția intelectualului;

cunoașterea; tematica citadină
+ există și o temă socială: a doua parte a romanului se desfășoară în timpul războiului, deci în plan
social; în plus, societatea devine un termen de opoziție pentru personaj = superficialitatea lumii, egoismul și
materialismul se opun caracterului superior al lui Ștefan, scoțându-l în relief.

5. Titlul: cele două drame interioare trăite de personaj

- adjectivele ”ultima” și ”întâia” = consecutivitatea celor două experiențe; sugerează că drama colectivă
a războiului a pus punct celei individuale a iubirii;
- ”noapte” = sens denotativ - indică două momente dificile din viața personajului, plasate, într-adevăr,
noaptea: drumul de la Câmpuluing la Rucăr, făcut cu dl. colonel, în care Stefan află că acesta venea la vreo
femeie în oraș = ultima noapte de dragoste; marșul început la ora 18:00 și continuat toată noaptea, de la Rucăr
la Bran este întâia noapte de război.
= sens conotativ - sugerează timpul psihologic, interior, totalitatea amintirilor lui Ștefan,
punctate de introspecție, de confesiune și de analiză psihologică; această noapte din mintea lui se așterne pe
hârtie și devine confesiune scrisă, ajutându-l să înțeleagă ce s-a întâmplat și unde a greșit.
- titlul este reluat simetric în numele capitolelor VI (”Ultima noapte de dragoste”) și VII (”Întâia noapte
de război”) = unitatea romanului

6. Indicii spațio-temporali: sunt neașteptat de numeroși și de preciși pentru un roman modern, de

analiză; explicațiile: partea a doua a romanului are la bază jurnalul de campanie al autorului în care
evenimentele sunt consemnate cu tot cu dată și loc, iar în prima parte, amintirile sunt stocate în directă
legătură cu respectivul context spațio-temporal.
- spațiul: - citadin: București, Câmpulung;
- în partea a doua, spațiul este rural: linia frontului, de la Rucăr spre Sibiu: Bran, Tohanul Vechi,
Vulcan, Săsăuș, Moha.
- timpul: prima parte a sec. al XX-lea; acțiunea acoperă o perioadă de doi ani și jumătate, din 1914 în
octombrie 1916.
 - roman modern: există mai multe categorii de timp:
- timp interior, psihologic (predominant) ----- timp exterior, cronologic
- timp al narării (momentul în care Ștefan își scrie amintirile: ”Acum când scriu aceste
rânduri...”) ---- timpul narat (al evenimentelor, cronologic)

7. Incipitul = surprinde precis cadrul desfășurării acțiunii, în manieră balzaciană: ” În primăvara lui
1916, ca sublocotenent întâia oară proaspăt concentrat, luam parte, cu un regiment din Capitală, la fortificarea
Văii Prahovei, între Bușteni și Predeal.”
Finalul = despărțirea de Ela, căreia îi lasă o sumă de bani, casa de la Constanța și toate lucrurile din
casa lor din București - ”Adică tot trecutul.”
 final deschis - modern: cititorul nu știe dacă Ela a fost sau nu infidelă și nici ce soartă va avea Ștefan,
care urmează să se întoarcă pe front.
 Relația incipit-final este surprinzătoare, deoarece la un incipit precis, cititorul se aștepta și la un final
clar.

8. Structură și compoziție:
 structural: două părți, însumând 13 capitole cu titluri metaforice
 prima parte este construită cu un artificiu compozițional: o imensă analepsă între capitolele 2 și 5:
Cap. I: ”La Piatra Craiului în munte” - evenimente din primăvara lui 1916 până în august același an,
până la discuția de la popotă = factorul declanșator al analepsei
Cap. II: ”Diagonalele unui testament” - cu 2 ani și jumătate în urmă, când a cunoscut-o pe Ela ………..
rememorarea unor evenimente din căsnicia lor ……………………. până la 
Cap. V: ”Între oglinzi paralele” - la final: ”Dar ultima scrisoare mă chema negreșit sâmbătă la
Câmpulung.” - analepsa s-a închis.
Cap. VI: ”Ultima noapte de dragoste” continuă firul evenimentelor întrerupt în cap. I, la popotă
Compozițional: două planuri narative aparent distincte:
 primul plan = al iubirii - partea I
 al doilea plan = al războiului - partea a II-a

9. Acțiunea:
 primăvara lui 1916: Ștefan Gh. era pe Valea Prahovei - fortificații
 este mutat în mai pe Valea Dâmbovicioarei, la Rucăr - starea de spirit este tulbure: ”ca o foială de
șerpi”
 13 august 1916: discuția de la popotă = un caz despre care citiseră în ziar: judecătorul achitase un
bărbat care își ucisese soția infidelă: discuția îi provoacă lui Ștefan o suferință de neînchipuit, nu doar
pt. că se suprapunea cu propria problemă, cât pentru simplismul ei.
 are o ieșire nepoliticoasă, îi jignește pe toți prin limbajul său superior și nu numai: ”Discutați mai bine
ce vă pricepeți!”, vrea să iasă din popotă, este oprit de căp. Corabu, se înfruntă, chiar dacă Ștefan risca
ani buni de închisoare și apoi iese.
   Orișan îl urmează și îi ascultă mărturisirea: 
” Ce este o iubire să o faci regulă casnică?” ”O iubire adevărată”/ ”O iubire a sufletelor” (= iubirea
absolută) este o împletire/ contopire a sufletelor ce nu mai poate fi desfăcută: despărțirea ar provoca dureri de
neimaginat (comparația cu pansamentul lipit pe rană) și ar deforma total cele două suflete (comparația cu cei
doi litri de apă și de sare)
”O iubire mare este un proces de autosugestie, trebuie timp și complicitate în formarea ei” = proces
rațional, de voință
”Iubești întâi din milă” ca apoi ”să nu mai poți trăi” fără persoana iubită; ”orice iubire este ca un
monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă”
”Iubirea are și ea riscurile ei.” ”Acei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.” 
 Cap. al doilea = analepsa ”Eram insurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și
bănuiam că mă înșeală.”
 cum s-au cunoscut ….. orgoliul de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente, de a provoca
 atâta suferință a constituit baza iubirii lui
 se căsătoresc - studenți săraci
 de Sf. Dumitru 1914 - invitație la masă la un unchi bogat și avar al lui Ștefan, unchiul Tache: în
discuția lui Tache și a lui Nae Gheorghidiu despre tatăl lui Ștefan, el îl pune la punct pe Nae, dovedind
că nu îi păsa de averea lui Tache, de moștenire; Ela îl susține.
 Repede după acest episod, Tache moare = moștenește o avere considerabilă + o cotă parte peste ce au
primit ceilalți moștenitori
 un proces din cauza moștenirii; Ela se ceartă cu toată lume pentru această parte în plus ”devenise
odioasă tuturor”: el crede că din dragoste și grijă pentru el; totuși el renunță la partea aceea de avere;
 devin bogați; Nae îi propune o afacere cu o fabrică de fier, iar Ștefan acceptă, spre mulțumirea Elei; o
vreme, Ștefan încearcă să se implice în administrarea fabricii, dar nu se poate adapta practicilor
corupte ale lui Nae și renunță.
 aprilie 1915: lecția de seminar ținută de Ștefan = episod semnificativ pentru tema problematicii
intelectualului și pentru superioritatea lui: își alesese o temă dificilă, o prezintă vorbind liber, cu o sală
plină de colegi și de studenți/-e de pe la alte facultăți; este un succes, profesorul îl felicită și îi strânge
mâna, colegii de asemenea. Ela, care fusese și ea prezentă, este foarte tăcută. Acasă, târziu, în patul
conjugal: ”Uf, și filozofia asta!”, ”Nu înțeleg nimic!”. De aici - o lecție de filozofie în toată regula, o
istorie a școlilor și a curentelor filozofice, întreruptă câteodată de gesturi tandre. Rostul acestei scene =
de a sublinia, pentru ultima dată, diferența dintre cei doi: Ștefan este superior, rațional, lucid, Ela este
copilăroasă, are nevoie de explicații pe înțelesul ei: ”... ca să înțeleagă și o proastă mică, așa ca tine…”
(spune Ștefan). 
 mai 1915: întâlnirea cu Anișoara = ”Am devenit și mondeni.” Ela începe să îi impună stilul bărbaților
din grupul nou de prieteni, făcând comparații între soțul ei și ceilalți care nu îi sunt favorabile lui
Ștefan.
 De Sf. Constantin și Elena - excursia la Odobești 
 Ștefan se răzbună, Ela îi răspunde la fel. Când ea refuză să meargă acasă de la petrecere, Ștefan aduce
în patul lor o cocotă ….. = prima despărțire
 Aprox. 2 luni sunt despărțiți, Ștefan suferă groaznic, dar duce o viață mondenă foarte activă, ca să
dovedească Elei că nu îi pasă de ea; 
 Se întâlnesc întâmplător la un chioșc de ziare, o conduce la mătușa ei, vorbesc…. După scurt timp, ea
se întoarce la el ”cu brațele pline de crini galbeni, ca o amantă” și se împacă
 August 1915 - la mare , la Constanța: este fericit și liniștit
 Sept. - se ceartă din cauza copilului așteptat pe care Ela nu îl dorește; în oct. stă internată și face
întreruperea de sarcină;
 De sărbători, în decembrie, sunt invitați de Anișoara la moșie, dar acolo era și G. Ela se ceartă cu
Anișoara din această cauză și se întorc la București
 Februarie 1916: Ștefan este concentrat pe Valea Prahovei; 
 15 febr. se întoarce într-o seară pe neașteptate acasă și nu o găsește pe Ela; aceasta vine acasă
dimineață: ”Așadar mă gonești?” Se despart, iar Ștefan divorțează
 Aprox. 2 luni sunt despărțiți; se mai văd prin oraș, mai vorbesc. Ștefan suferă la fel de mult. 
 Într-o zi, căutând printre cărțile de pe noptieră, Ștefan găsește un bilet de la Anișoara prin care se
explica absența Elei de acasă; se împacă iar cu ea; 
 Mai 1916 - Ștefan este concentrat pe Valea Dâmbovicioarei, la Rucăr; aranjează ca Ela să-și petreacă
vara la Câmpulung, aproape de el. Ea îi scria în fiecare zi de acolo, spunea că e fericită. Ultima
scrisoare îl chema negreșit sâmbătă la Câmpulung. Dimiu nu îi dădea drumul. Aseară, la popotă, a fost
ultima încercare de a-l convinge.
 dimineața Dimiu îi dă drumul să plece la Câmpulung; Ela îi cere o sumă de bani - ceartă; Ștefan iese în
oraș să se calmeze, dar îl zărește pe dl. G. Crede că totul a fost pus la cale de Ela și de G. Hotărăște să-
i surprindă împreună și să-i omoare. Este luat de colonel înapoi la Rucăr, de aceea nu reușește să facă
nimic. Pe drum, colonelul îi spune că G. venea des în Câmpulug, probabil la vreo femeie…. Ștefan
vrea să se întoarcă de la Rucău, dar nu are cu ce. (sâmbătă, 14 aug. 1916)
 - a doua zi, duminică - 15 aug. 1916 primesc ordin de intrare în luptă; la ora 18:00 trupele pornesc spre
 graniță; Ștefan este convins că va muri, nu se mai gândește la Ela; 
 A doua experienţă în planul cunoaşterii existenţiale o reprezintă războiul: capitolele şapte-
doisprezece. 
 haos, mizerie, măsuri absurde, învălmăşeală, dezordine. 
 Ordinele ofiţerilor superiori sunt contradictorii, legăturile dintre unităţi sunt aleatorii. Din cauza
informaţiilor eronate, artileria română îşi fixează tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea
cu inamicul, se adaugă frigul şi ploaia.
 Rucăr - Bran ….cuceresc măgura cu acelaşi nume, apoi Tohanul Vechi, comuna Vulcan, trec Oltul, se
opresc pe dealurile de dincolo de râu, în Cohalm şi se îndreaptă spre Sibiu. 
 Pe tot parcursul acestui traseu au loc mai multe întâmplări care dovedesc haosul ce stăpânea în armata
română: 
 Ștefan este confundat cu un soldat inamic şi luat prizonier de un camarad de-al  său, 
 ofiţerii se contrazic dacă să tragă sau nu în soldaţii pe care îi vedeau în oraş, 
 confundă două surori partizane cu două spioane, 
 anchetează nişte ţigani care furau (Vulcan) dintr-un sat (prilej să admire, pentru prima dată, şi o altă
femeie în afara Elei – o ţigăncuşă), 
 arestează un ostaş părăsit de regimentul său cu ordinul de a păzi un sat, îl bat, iar ceva mai târziu este
făcut caporal. 
 Prima luptă serioasă se dă pe malul Oltului, românii fiind surprinşi când voiau să treacă vadul: se
împiedică în sârma ghimpată de sub apă şi sunt răpuşi de artileria şi de mitralierele duşmanilor de pe
malul celălalt. 
 La 11 septembrie, Ştefan primeşte ordin să asigure un post înaintat (în avangardă), în munţi, în pădure.
Peste noapte îi este atât de frig, încât soldaţii săi se culcă peste el ca să-l încălzească. Apoi, spre
disperarea lui, se îmbolnăveşte de „intestine”, temându-se că va fi trimis acasă din această cauză
ruşinoasă. 
 în faţa satului Săsăuş, unde se va da cea mai aprigă luptă la care a participat. Regimentul său este
atacat în timp ce era încolonat pe şosea, duşmanii deschizând foc de artilerie, foarte bine ţintit. Ştefan
şi plutonul său nu mai reuşesc să se retragă şi sunt vânaţi cu precizie de undeva de sus. Acesta este
punctul culminant al părţii a doua. El compară focul artileriei cu o ciocnire de trenuri şi cu trăsnete
uriaşe: „O explozie de obuz e ca o ciocnire de trenuri. Cine ar putea suporta şase – şapte sute de
ciocniri de tren într-o singură zi?”. Scene terifiante se petrec: membre împrăştiate peste tot, un om
decapitat alergând câţiva paşi pe urma lui Gheorghidiu. Unul dintre oameni descrie foarte clar totul:
„Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu…” Cu eforturi uriaşe şi cu pierderi maxime, plutonul reuşeşte
să iasă din foc, iar Ştefan are surpriza de a găsi în urmă un alt pluton al cărui comandant refuzase să
plece cu restul regimentului ca să-i aştepte pe ei: „Cum era să te las singur pe aici?” Astfel, capitolul
ilustrează absurdul războiului şi tragismul confruntării cu moartea. Drama colectivă a războiului pune
în umbră drama individuală a iubirii.
 la Moha, pe 2 octombrie, Ştefan este rănit, i se retează un deget, este scos din luptă,, trimis cu
ambulanţa la trenul sanitar şi de acolo la Bucureşti. După spitalizare se întoarce acasă şi se desparte de
Ela.
Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator faţă de restul existenţei sale:
„ De soţia meu, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte cu-adevărat, ca de o întâmplare din
copilărie."
 Ultimul capitol, „Comunicat apocrif” - îi lasă Elei ”Tot trecutul” și peste două săptămâni se întoarce pe
front.

10. Conflictele:
 principal - conflictul interior: așteptările și valorile lui Ștefan (crede în absolut) sunt contrazise de
realitate = o dramă puternică a autocunoașterii - se îndoiește de sine, de capacitatea lui de a alege și a
cunoaște
 conflictul exterior îl alimentează pe cel interior: Ștefan intră în conflict cu Ela, cu societatea din care
face parte – superficială, egoistă, meschină = nu se potrivește acestei lumi
 11. Caracterizare personaje
12. Naraţiunea la persoana întâi, cu focalizare exclusiv internă/ viziunea „împreună cu", presupune
existenţa unui narator implicat (identitatea dintre planul naratorului şi al personajului). Perspectivă unică şi
subiectivă, a personajului-narator care mediază între cititor şi celelalte personaje, îl determină pe cititor să
cunoască despre ele atât cât ştie şi personajul principal. Însă situarea eului narativ în centrul povestirii conferă
autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. 

13. Stilul anticalofil („împotriva scrisului frumos") pentru care optează romancierului susţine
autenticitatea limbajului: naturalețe și absența figurilor de stil.

14. Concluzia

Relația dintre personaje

1. Ștefan și Ela Gheorghidiu sunt personajele centrale din romanul modern interbelic ”Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război”, scris de Camil Petrescu și publicat în 1930. Relația lor este complexă,
deoarece pune în evidență superioritatea intelectualului într-o lume egoistă și materialistă. Inițial, întruchipare
a iubirii absolute, triumf pentru capacitatea de alegere a lui Ștefan, releția se degradează treptat, pe măsură ce
legătura cuplului cu societetea avansează. Femeia perfectă devine, încet – încet, o femeie banală, iar bărbatul
trebuie să accepte că s-a înșelat când a crezut că a găsit perfecțiunea și acel suflet alături de care să trăiască o
experiență de iubire totală. Acceptarea acestei înfrângeri pune punct relației lor.
2. Elementele de structură și compoziție ale romanului contribuie la construirea relației dintre cele două
personaje. Astfel, temele regăsite în relația lor sunt:
- dramele interioare provocate personajului masculin de iubire și de război;
- condiția intelectualului într-o societate care devine un termen de opoziție pentru personaj =
superficialitatea lumii, egoismul și materialismul se opun caracterului superior al lui Ștefan, scoțându-l în
relief;
- cunoașterea și autocunoașterea;
- tematica citadină (cadrul preponderent al acțiunii și problematica sunt legate de spațiul citadin).

3. Titlul surprinde, în prima lui parte, drama interioară provocată lui Ștefan de relația cu Ela
- adjectivele ”ultima” și ”întâia” = consecutivitatea a două experiențe; sugerează că drama colectivă a
războiului a pus punct celei individuale a iubirii;
- ”noapte” = sens denotativ - indică două momente dificile din viața personajului, plasate, într-adevăr,
noaptea: drumul de la Câmpulung la Rucăr, făcut cu dl. colonel, în care Stefan află că dl. G venea la vreo
femeie în oraș = ultima noapte de dragoste, în care relația cu Ela îi provoacă lui Ștefan o reacție atât de
puternică, încât hotărăște să-i ucidă pe cei doi amanți; cealaltă noapte se referă la marșul trupelor românești,
imediat ce țara a intrat în război, început la ora 18:00 și continuat toată noaptea, de la Rucăr la Bran (este
întâia noapte de război, în care Ștefan este convins că va muri, de aceea alungă din minte orice avea legătură
cu Ela, trăind halucinant, momentele prezente).
= sens conotativ - sugerează timpul psihologic, interior, totalitatea amintirilor lui Ștefan, legate
atât de căsnicia cu Ela, cât și de război, punctate de introspecție, de confesiune și de analiză psihologică;
această noapte din mintea lui se așterne pe hârtie și devine confesiune scrisă, ajutându-l să înțeleagă ce s-a
întâmplat și unde a greșit.
- titlul este reluat simetric în numele capitolelor VI (”Ultima noapte de dragoste”) și VII (”Întâia noapte
de război”) = unitatea romanului
4. Conflictele:
 principal - conflictul interior se produce în conştiinţa personajului-narator, Ştefan Gheorghidiu, care
trăieşte stări şi sentimente contradictorii în ceea ce o priveşte pe soţia sa, Ela: așteptările și valorile lui Ștefan
(crede în absolut) sunt contrazise de realitate = o dramă puternică a autocunoașterii - se îndoiește de sine, de
capacitatea lui de a alege și a cunoaște
 conflictul exterior îl alimentează pe cel interior: Ștefan intră în conflict cu Ela, cu societatea din care
face parte – superficială, egoistă, meschină = el nu se potrivește acestei lumi. Gheorghidiu trăieşte cu iluzia că
s-a izolat de societatea contemporană, însă tocmai această realitate în care nu vrea să se implice va produce
destrămarea cuplului. Implicarea Elei în lumea mondenă pe care eroul o dispreţuieşte şi faţă de care ţine să se
detaşeze reprezintă principalul motiv al rupturii dintre ei.
5. Caracterizarea lui Ștefan Gheorghidiu
Complexitatea relației dintre personaje este dată de modul de realizare a acestora. Personajul-narator
Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama
îndrăgostitului de absolut. Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa.
Modalităţile de caracterizare Gheorghidiu:
- mai ales prin caracterizarea indirectă: fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte
personaje.
- caracterizarea directă este rar realizată de alte personaje, prin replici scurte: Ela: „Eşti de o sensibilitate
imposibilă” (când soţul îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti)
- autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic („Eram alb ca un om fără globule
roşii"; „Eram înalt şi elegant.")
Trăsături:
- ambițios , orgolios, perfecționist: se înrolează voluntar
- superioritate, aroganță scuzabilă prin intensitatea suferinței: popota,
- mărturisirea în fața lui Orișan: idealist și radical în gândire, intransigent
- partea de început a relației: orgolios, egoist,
- discuția de la masă de la Tache: nu este materialist, disprețuiește posibila moștenire, mândru, cu un
acut sentiment al onoarei; aceleași trăsături când renunță la partea lui de avere
- corectitudine și inadaptare la realitate, intransigent moral, are coloană vertebrală (afacerea cu Nae)
- lecția de la seminar: inteligență, capacitate de înțelegere și de sinteză, superioritate
- transformarea (am devenit mondeni): orgolios, suferă din cauza decăderii de pe piedestalul pe care îl
urcase Ela; se simte umilit
- excursia de la Odobești: hipersensibil, analitic, de o luciditate exagerată; incapabil să accepte
superficialitate lumii în care trăiește;
- orgoliu exagerat, face alegeri impulsive și are convingerea fermă că este corect ceea ce face
- dependent față de Ela = se abate de la convingerile sale: o primește înapoi – face un compromis
deoarece are nevoie ca ea să fie în viața lui
- impulsivitate, nu îi pasă de consecințe, își asumă urmările faptelor sale (la Câmpulung);
- în război: - acceptă că are slăbiciuni: lașitate, teamă de moarte (cu luciditate în analizează comparativ
reacțiile);
- iese din egoismul lui, este conștirnt că ceilalți depind de el
- rămâne o fire analitică și complexă (filozof fiind), dar acum se confruntă cu realitatea
- superioritatea, în momentele de liniște, nu dispare
- despărțirea de Ela = dovadă a puterii de a-și recunoaște greșelile; nu este un înfrânt

6. Caracterizarea Elei:
- personajul feminin al romanului
- creaţia integrală a minţii personajului masculin
- numită doar de câteva ori cu numele ei propriu, în rest naratorul vorbind de “nevastă-mea”.
- un mister pentru cititor: superficială sau spirituală, deoarece ea este prezentată numai prin intermediul
impresiilor lui Ştefan.
- statutul inițial: - face parte din categoria intelectualilor: studentă la Litere
- financiar, statut inferor: orfană crescută de o mătuşă,
- era considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară din Universitate.
Trăsături:
 - lipsă de orgoliu, inițial: nu renunţă la iubirea ei, deşi Ștefan o prefera pe atunci pe alta şi o jignea cu
nepăsarea lui; indiferentă la comentariile celorlalţi.
- putere de sacrificiu de sine, dovadă a unor sentimente deosebite – îlcucerește pe Ștefan
- o căsnicie frumoasă şi săracă, bazată pe comuniune de sentimente.
- Portretul fizic făcut de Ștefan la început îi conferă atribute ale idealităţii: „Era atâta tinereţe, atâta
frângere, atâta nesocotinţă în trupul bălai şi atâta generozitate în ochii înlăcrimaţi, albaştri...”,
adăugând şi neistovita bunătate pe care o răspândea asupra celor din jurul ei, cu o abnegaţie fără
margini; „cu ochii mari albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar, cu neastâmpărul trupului tânăr, cu gura
necontenit umedă şi fragedă, cu o inteligenţă care irumpea, izvorâtă tot atât din inimă cât de sub
frunte"
- o femeie frumoasă, dar cât se poate de obişnuită, cu manifestări de tandreţe şi de feminitate,
copilăroasă, sensibilă, alintată, sub care se ascund suficienţa, egoismul şi mărginirea, presupuse de cititor,
invizibile pentru narator.
- pare geloasă: îşi urmează soţul la seminarii, ca nu cumva să flirteze cu vreo colegă,
- nu are capacitatea intelectuală a lui Ștefan, fapt vădit în timpul lecţiei de filozofie ce se desfăşoară în
patul conjugal.
- dragostea Elei are un efect acaparator, care tinde să anihileze personalitatea lui Gheorghidiu, care
trăieşte cu iluzia că el este cel care integrează eul femeii.
- materialistă: moştenirea lăsată de unchiul Tache, fără trezește în ea „porniri care dormitau latent, din
strămoşi...”. Intervine pătimaş – spre surprinderea soțului – în problemele multe şi încurcate ale moştenirii,
devenind ”odioasă” tuturor
- superficială: admiră lumea mondenă a Anișoarei și își privește critic soțul: este acaparată de această
lume fals strălucitoare şi distins găunoasă şi se îndepărtează tot mai mult de tiparul de idealitate în care o
încadrase cu afişată dragoste şi orgolioasă admiraţie Stefan.
- devine, ca personaj, foarte greu de descris: fidelă – infilelă?
- este cochetă pentru că așa dictează legile noii sale lumi;
- superficială și egoistă, se simte bine știindu-se admirată de toți și profită de această fascinație pe care o
provoacă;
- pare interesată doar de averea acestuia,
- are reacții de orgoliu uneori vulgare: despărțirile lor
- interpretează prost o partitură a iubirii mereu vii, menită să mascheze – tot prost – dorinţa femeii de a
se pune la adăpost de o experienţă precară, de a-şi asigura material viitorul, din care Ştefan a fost omis:
„Am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou. Şi frumuseţea ei blondă era acum de
reproducere în culori, vreau să spun că avea ceva uscat, fără viaţă, aşa cum e diferenţa între culoarea
uleioasă şi grea a tabloului original şi între luciul banal al cromolitografiei”
- în finalul romanului, când iubirea se transformă în indiferenţă, soţia pare să-şi fi pierdut farmecul de
odinioară, deşi, în realitate, nu au trecut decât trei ani de la momentul când era admirată de toţi
studenţii de la Universitate pentru frumuseţea ei: „Şi cum se cunoaşte că a îmbătrânit. Nu simte că,
aşa, destul de trupeşă cum a devenit, nu mai prind anumite graţii. De altfel tot armamentul ei cuceritor
e parcă demodat şi nefolositor.”
- edificat, într-un sfârşit, asupra caracterului ei, Gheorghidiu îi dezvăluie lăcomia şi vulgaritatea şi le
sancţionează lăsându-i cu mărinimie şi dispreţ suveran, o bună parte din avere. În gestul lui e o
răzbunare, dar şi o eliberare morală, care taie punţile tuturor gândurilor spre ea.

7. Modul în care evoluează relația lor este surprins de o mltitudine de scene pe care personajul
masculin le-a fixat în memorie și pe care acum le analizează cu luciditate.
De exenplu, un episod semnificativ pentru faza de început a relației lor îl constituie seminarul
ţinut la facultate, un real succes care îi aduce lui Ștefan recunoaşterea meritelor intelectuale. Munca la
Universitate îl pasiona şi se dedica aproape complet studiului filozofiei lui Kant, un capitol dificil al acestui
domeniu. În a doua jumătate a lunii aprilie a avut de pregătit o lucrare de seminar pe acest subiect, a cărei
susţinere a fost un real succes. A fost ascultat de o sală întreagă, unde se aflau alături de colegii săi şi Ela şi
studente de la alte facultăţi, iar primul rând, profesorul său. A vorbit timp de o oră pe tema dată doar uitându-
se pe o pagină de note ce o avea în faţă. După ce a terminat susţinerea, a fost felicitat călduros de profesorul
său, înconjurat admirativ de colegii săi. Soţia sa, în acest timp, a rămas tăcută, la fel şi pe drum pe casă. Într-
un târziu, acasă, în patul conjugal, îi spuse cu năduf că nu înţelege filozofia, prilej pentru Ştefan să-i facă o
scurtă istorie a şcolilor de filozofie, ”așa, ca să îneleagă și o proastă mică ca tine...”. Scena este punctată cu
glume şi gesturi tandre, având rolul de a scoate în evidenţă că singurul atu al Elei la momentul acela era doar
feminitatea, Ştefan fiindu-i mult superior intelectual. El insă îi solicită Elei o resursă fundamentală:
feminitatea, detaşarea de limitele lumii materiale. Feminitatea înseamnă sinceritate, spontaneitate, dependenţă
(fragilă şi având nevoie de protecţie) şi frumuseţe, caracteristici suficiente pentru a crea acel monoideism
despre care vorbea Gheorghidiu, iar scena aceasta dovedește că Ela se conforma, la începutul relației lor,
acestor așteptări.
Excursia de la Odobeşti însă dovedește că relația lor nu este așa cum o credea Ștefan. Acest episod
declanşează ireversibil criza matrimonială. Natură reflexivă şi hipersensibilă, personajul masculin suferă
pentru că are impresia că este înşelat. Mici incidente, gesturi fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă
cu domnul G., se amplifică în conştiinţa protagonistului. „Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din
nimic", mărturiseşte Ştefan într-un moment de sinceritate. Ela apare ca o femeie infidelă, dar trădarea ei nu
este evidentă, ci se constituie dintr-o suită de împrejurări interpretate de Ştefan în manieră proprie. Nu mai are
nimic din idealitatea pe care Ștefan o întrevedea la începutul relației lor.

În concluzie, relaţia dintre cei doi soţi se bazează pe orgoliu, atât în construirea, cât şi în destrămarea
ei. Ştefan începe să ţină la Ela din orgoliul de a fi iubit de cea mai populară şi mai frumoasă studentă de la
Universitate, ea îl iubeşte atâta timp cât e mândră de valoarea lui intelectuală în lumea lor de studenţi săraci şi
se depărtează când, în noul ei cerc, apar alte criterii valorice şi soţul nu-i mai trezeşte admiraţia. Gelozia se
produce din acelaşi orgoliu, care îi împiedică pe amândoi să se împace. Însă dincolo de jocul iubirii, relația lor
dovedește încapacitatea lui Ștefan de a se conforma lumii în care trăiește, de a accepta jumătăți de măsură și
nonvalori.