Cap. 1.

Noţiuni generale

1.1. Introducere

Utilitatea temei

Filtrele sunt circuite electronice/electrice care au rolul de a procesa un semnal de intrare

şi de a produce la ieşire un alt semnal permiţând unor anumite frecvenţe ale acestuia să treacă
prin filtru în timp ce alte frecvenţe sunt blocate sau atenuate. Acestea pot fi implementate în
circuite electronice pentru a modifica caracteristicile amplitudinii şi a fazei la ieşirea circuitului.
Dintre acestea filtrele digitale au o importanţă sporită deoarece sunt folosite în prezent
într-o multitudine de aplicaţii fiind utilizate în industria automotive, în telecomunicaţii în
aplicaţii multimedia, radio şi televiziune, în inginerie electrică în aplicaţii legate de electronica
de putere, acţionări electrice şi/sau procesarea semnalelor.
Filtrele digitale sunt folosite în special în sistemele de comunicaţii care transmit semnale
descrise de parametri precum amplitudine sau fază prin intermediul unui canal de comunicaţii
sau în aplicaţiile radio care se folosesc de modularea spectrului semnalului în cauză. De
asemenea filtrele se folosesc şi în cazul staţiilor de emisie/recepţie, aici rolul lor fiind acela de a
elimina anumite frecvenţe nedorite.
Filtrele analogice se folosesc în aplicaţii ce ţin de ingineria electrică cum ar fi înlăturarea
poluprii armonice, înbunătăţirea şi compensarea factorului de putere precum şi în aplicaţii ce ţin
de prelucrarea semnalelor. Filtrele analogice pot fi proiectate pentru a avea caracter capacitiv la
frecvenţa fundamentalei, astfel încât să poată fi utilizate şi pentru producerea puterii reactive
necesară convertoarelor statice şi maşinilor electrice.

Actualitatea temei
Odată cu dezvoltarea industriei telecomunicaţiilor şi a electronicii de putere apare nevoia
folosirii sistemelor de procesare a semnalelor. Datorită faptului că filtrele digitale pot fi
implementate pe DSP si microprocesoare(CPU) acestea sunt ideale pentru a fi folosite în

1
componenţa telefoanelor mobile precum şi a echipamentelor audio-video,de
navigaţie,echipamente IT şi altele, folosite tot mai frecvent în prezent.
O altă problemă fundamentală din punctul de vedere al filtrării este legată de eliminarea
poluării armonice. În mai puţin de 10 ani problema calităţii energiei electrice a depăşit domeniul
de interes al specialiştilor fiind privită în prezent ca o problemă de interes major.
Prin creşterea numărului sarcinilor bazate pe electronică de putere, creşte nivelul
distorsiunii armonice în sistemul de alimentare.
Problemele care ar putea fi determinate de nivelul excesiv al armonicilor de tensiune în
reţeaua electrică sunt cunoscute de mult timp şi au fost stabilite proceduri şi standarde pentru a
limita aceste distorsiuni. În general, există trei tipuri de dispozitive folosite pentru eliminarea
armonicilor, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Acestea sunt:

– filtrele pasive
– soluţii utilizând transformatoare − de izolare, zig-zag, grupare fazorială
– filtrele active.

Poluarea armonică este produsă în mare parte de echipamentele care folosesc electrionică
de putere, care generează armonici impare, acestea ducând la încărcarea conductorului neutru cu
armonici de rang multiplu de trei. Utilizarea filtrelor pasive pentru a combate acest fenomen este
posibilă, însă este dificil de proiectat un circuit pasiv eficient, de filtrare pentru armonica de rang
trei. Un filtru pasiv va răspunde numai la armonicile pentru care a fost proiectat, astfel vor fi
necesare noi circuite de filtrare individuale pentru alte frecvenţe armonice nedorite care apar.
În unele cazuri, atunci când spectrul armonic se modifică, este necesară reamplasarea sau
suplimentarea filtrului pasiv. Transformatoarele în zig-zag sau transformatoarele în triunghi de
izolare sunt eficiente contra armonicilor cu rang multiplu de trei, dar nu au efect asupra altor
armonici. În aceste cazuri, utilizarea filtrelor active reprezintă o soluţie foarte bună.
Evoluţia filtrelor
Primele tipuri de filtre utilizate au fost filtrele pasive liniare analogice, care sunt
construite utilizând doar elemente pasive de circuit, rezistenţe, bobine şi condensatoare. Filtrele
pasive sunt construite fie prin utilizarea unei rezistenţe şi a unui condensator (RC), fie folosind o

2
rezistenţă şi o bobină (RL). În trecut construcţia acestor filtre era destul de simplă utilizându-se
în general filtre RC, RL cu un singur pol, cele mai complexe fiind filtrele LC cu mai mulţi poli.
În cazul acestor filtre elementele cu ajutorul cărora se face selecţia frecvenţelor sunt
bobinele care au rolul de a bloca frecvenţele înalte şi de a lăsa să treacă pe cele joase în timp ce
condensatoarele realizează opusul.
Rezistenţele nu au rol de selectare a frecvenţelor dar sunt adăugate în circuitul de filtrare pentru
introducerea unei constante de timp şi implicit pentru determinarea frecvenţelor la care răspunde
filtrul.

Figura 1.1. Schema filtrului pasiv de tip low-pass

În anul 1930 s-a descoperit că sistemele mecanice de dimensiuni mici având în

componenţă cristale din cuarţ rezoneză acustic la frecvenţe radio, cuprinse între frecvenţe
perceptibile de urechea umană şi până la câteva sute de mega herţi. Pentru a se manifesta
fenomenul de rezonanţă a fost preferat cuarţul deoarece este un piezoelectric, adică un material
care îşi poate converti singur vibraţia mecanică într-un semnal electric. Filtrele cu cuarţ au fost
preferate celor cu elemente pasive de circuit deoarece oferă o stabilitate mai bună.
Treptat filtrele pasive au început să fie înlocuite de alte topologii mai performante cum ar
fi filtrele active realizate cu elemente pasive de circuit(R,L,C) cărora li se adaugă amplificatoare
operaţionale pentru marirea factorului Q(factor de calitate) al filtrului. Acestea din urmă necesită
o sursă de alimentare separată faţă de restul circuitului.
Din motive de reducere a costurilor şi mărire a flexibilităţii s-au adoptat filtrele digitale
care folosesc microprocesoare(CPU) sau DSP specializate pentru procesarea semnalelor de
intrare şi realizarea filtrării. Aceste filtre prezintă avantajul posibilităţii implementării unui
număr mare de topologii de filtre pe aceeaşi platformă fie ea DSP sau CPU.

3
Clasificarea filtrelor utilizate în mod uzual
Există mai multe topologi de filtre frecvent utilizate in tehnica preluvrării semnalelor cum ar fi:

– Filtre pasive care au avantajul că nu depind de o sursă externă de alimentare;

– Filtre pasive cu un singur element reactiv(RC,RL,LC sau RLC);
– Filtre în L care folosesc două elemente reactive, un element în serie şi altul în paralel;

– Filtre cu 3 elemente reactive în T sau în folosite pentru implementarea caracteristicilor:

low-pass, high-pass, band-pass, band-stop. Filtrele in T se folosec în cadrul sistemelor de

transport şi distribuţie a energiei electrice deoarece au o impedanţă foarte mică la
frecvenţe înalte pe când la frecvenţe joase impedanţa creşte semnificativ, fapt care face

ca filtrul să oprească frecvenţele joase(filtru low-pass), pe când filtrele în lasă să treacă

doar frecvenţele înalte;

Figura 1.2. Topologii de filtre în T respectiv în

– Filtre active, care manifestă dezavantajul limitării laţimii de bandă la cea a

amplificatorului operaţional folosit la construcţia filtrului dar au avantajul că folosesc
amplificatoare operaţionale alimentate de la o sursă externă de tensiune folosite
pentru realizarea unei filtrări mai precisă.
– Filtre digitale, care functionează în felul următor: semnalul de intrare este convertit
din analog în digital folosind un convertor analog-digital(CAD), care realizează
operaţiile de eşantionare, cuantizare şi codare asupra semnalului. Şirul numeric

4
 obţinut este procesat de către un CPU sau DSP, pentru ca apoi să fie reconvertit în
analog de către un convertor digital-analog(DAC), care realizează asupra semnalului
operaţile de decuantizare şi decodare.

1.2. Obiectivele lucrării

– Studiul şi analiza filtrelor analogice şi digitale din punctul de vedere al noţiunilor

teoretice necesare proiectării şi a implementării cu ajutorul MATLAB, Simulink şi a
interfeţelor grafice aferente;
– Implementarea filtrelor digitale folosind funcţiile MATLAB dedicatei, analizarea
răspunsului filtrelor date ca exemple;
– Modelarea şi implementarea filtrelor digitale folosind blocurile bibliotecilor Simulink
dedicate;
– Descrierea şi implementarea în Simulink a filtrelor analogice, de reţea, folosite pentru
înlăturarea poluării armonice;
– Descrierea interfeţelor MATLAB dedicate proiectării filtrelor digitale şi exemple de
implementare a filtrelor digitale folosind aceste interfeţe.

Bibliografie selectivă

1. Arthur B. Williams & Fred J. Taylor, „Electronic Filter Design Handbook”, McGraw-
Hill, 1995
2. Allan R. Hanbley, „Electrical engineering principles and applications”, Editura Prentice
Hall, 2004

5
3. John T. Taylor, Qiuting Huang, „CRC Handbook of Electrical Filters”, Editura CRC
Press, 1997
4. Lucian Mheţ-Popa, „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe curs)”, Universitatea
Politehnică din Timişoara, 2009

6
 Cap. 2. Semnale şi Sisteme de prelucrare a semnalelor

2.1. Introducere

Consideraţii generale
Semnalele sunt parametrii electrici variabili în timp sau spaţiu ca de exemplu sunetul,
imaginea, tensiunea electrică, câmpul magnetic, temperaturi, forţe sau viteze. Un semnal, poate fi
definit, şi ca o entitate purtătoare de informaţii cu privire la prezenţa sau evoluţia unui sistem
fizic.
Semnalele pot fi analogice sau digitale şi pot fi generate de surse de cele mai diverse
tipuri cum ar fi surse biologice, chimice, acustice, mecanice şi electrice.
Un sistem de procesare a semnalelor (procesor de semnal) este un dispozitiv sau un grup
de dispozitive bine determinat care primeşte la intrare un semnal analogic f(t) sau digital f(nT),
numit excitaţie, şi produce la ieşire un semnal de acelaşi tip, g(t) sau g(nT), numit răspuns cum
descrie Figura 2.1. Semnalul de ieşire depinde de semnalul de intrare şi de structura sistemului.
Majoritatea sistemelor pot fi modelate matematic în vederea estimării răspunsului
sistemului:

f(t) Sistem g(t)

analogic

f(nT) Sistem g(nT)

digital
Figura 2.1. Reprezentare grafică sisteme analogice/digitale
O categorie importantă de sisteme de procesare a semnalelor o reprezintă sistemele
liniare şi invariante în timp . Un sistem este liniar dacă răspunsul său la o sumă de excitaţii este

7
egal cu suma răspunsurilor individuale corespunzătoare fiecărei excitaţii în parte, dacă aceasta ar
fi fost aplicată separat.
În funcţie de tipul semnalelor cu care lucrează, sistemele de prelucrare a semnalelor se
împart în: sisteme analogice (continue) şi sisteme digitale (numerice).

Clasificare

– După natura semnalelor procesate: sisteme analogice (continue în timp continuu ca de

exemplu amplificatorul de semnal audio) şi sisteme digitale (sisteme care prelucrează
semnalele în timp discret cum ar fi PC, sisteme de calcul);
– Sisteme liniare / neliniare. Un sistem este liniar atunci când mărimea de ieşire se poate
exprima în funcţie de mărimea de intrare;
– Sisteme variante / invariante în timp. Sistemele invariante în timp sunt sisteme la care
răspunsul sistemului va fi acelaşi, indiferent de momentul aplicării semnalului de intrare.
– Sisteme cauzale / necauzale. Sistemele cauzale sunt cele la care mărimea de ieşire nu
depinde decât de valori ale mărimii de intrare, anterioare momentului curent. La
sistemele necauzale ieşirea depinde şi de valori viitoare ale mărimii de intrare.

2.2. Sisteme analogice.

Procesarea semnalelor analogice

Datorită faptului că semnalele analogice pot fi convertite aproape întotdeauna în semnale
electrice, sunt implementate în majoritatea cazurilor prin reţele electrice formate din elemente
convenţionale: rezistenţe, condensatoare, bobine, transformatoare, tranzistori, amplificatoare
operaţionale etc.
Aceste elemente efectuează diverse operaţii elementare asupra semnalelor:
– Multiplicare: g(t)=K*f(t)(dacă k<1:atenuare, dacă k>1:amplificare);
– Derivare (diferenţiere);
– Integrare;
– Însumarea mai multor semnale .

8
Semnalele sinusoidale sunt singurele din natură care se propagă prin sisteme liniare fără a fi
deformate.
Dacă la intrarea unui sistem liniar se aplică o sinusoidă, la ieşire va apare tot o sinusoidă de
amplitudine şi fază diferite în funcţie de transformările efectuate de sistem asupra semnalului.

Filtre analogice(liniare)
Aceste filtre sunt de două tipuri: filtre analogice pasive şi filtre analogice active. Filtrele
pasive nu depind de o sursă externă de alimentare şi au în componenţă rezistenţe, bobine şi
condensatoare. Bobinele blochează semnalele de frecvenţă înaltă şi le lasă să treacă doar pe cele
de joasă frecvenţă, în timp ce condensatoarele se comportă invers. Filtrele active au în
componenţă pe lângă elementele pasive de circuit întâlnite la filtrele pasive şi amplificatoare
operaţionale. Aceste filtre sunt utilizate pentru a elimina frecvenţele (armonicile) nedorite din
semnalul de la intrare, sau pentru a selecta o anumita frecvenţă.
Filtrele analogice pasive sunt sisteme liniare, cu o comportare selectivă, pentru semnale
de frecvenţe diferite aplicate la intrarea filtrului. Valorile rezistenţelor, capacităţilor şi a
inductanţelor sunt determinate de tipul filtrului şi de frecvenţa de acordare a acestuia în timp ce
rezistenţele nu au nici o influenţă asupra frecvenţei dar determină constanta de timp a circuitului.
Numărul de elemente determină ordinul filtrului. Un filtru pasiv conţine un singur
element (celula) reactiv(ă): RC, RL, LC sau RLC, aceste filtre pot fi de tip L, T sau π. De
exemplu filtrele de tip L contin 2 elemente(celule), unul în serie şi unul în paralel.

Analiza filtrelor pasive în regim sinusoidal

Semnalul aplicat la intrarea filtrului diferă faţă de semnalul de la ieşire prin amplitudine
şi fază. Analiza filtrului din Figura 2.2 se face prin ecuaşiile din relaţiile 2.1 şi 2.2.

Figura 2.2. Schema unui filtru trece jos

9
  1 
U i  I  R  I  X c  I  R  
  jC 
 (2.1)
U  I  X  I  1
 0 c
jC

 jC
 I  U i  1  j RC

 (2.2)
U  U  1
0 i
 1  j RC

Figura 2.3. Forma de undă a semnalului de intrare/ieşire

Dependenţa amplificării |Au| faţă de frecvenţă se numeşte caracteristica de frecventă,

aceata fiind definită ca raport a 2 numere complexe modulul şi faza, asociate tensiunilor de
intrare şi de ieşire.
Pentru semnalul de frecvenţă nulă(tensiune continuă), amplificarea este unitară, adică mărimea
tensiunii de ieşire va fi egală cu cea a tensiunii de intrare (semnalul trece neatenuat).
Odată cu creşterea frecvenţei semnalelor sinusoidale de intrare amplificarea scade, amplitudinea
semnalului de ieşire fiind mai mică decât a semnalului de intrare.

U0 1
Au    Au ( ) (2.3)
U i j RC
Modulul caracteristicii de frecventă arată de câte ori este mai mare amplitudinea semnalului
de la ieşire a filtrului decât amplitudinea semnalului de la intrare prin intermediul relaţiei 2.3.
Filtrul trece jos permite trecerea sinusoidelor de frecvenţă joasă şi nu permite trecerea celor de
frecvenţă înaltă(semnalele pentru care amplificarea este mai mare trec, iar semnalele pentru care
amplificarea este mai mică nu trec).

1
Au  (2.4)
2

10
 1 1
Au (T )   (2.5)
1  T 2  ( RC ) 2 2
1 1
T  ; fT  (2.6)
RC 2  RC

Figura 2.4. Frecvenţa sinusoidei de trecere a filtrului

Faza caracteristicii de frecvenţă exprimă defazajul apărut între sinusoida de la intrare şi
cea de la ieşire(relaţia 2.7):

Im Au
  arctg ( )  arctg (  RC ) (2.7)
Re Au

Figura.2.5. Defazajul între sinusoida de intrare/iesire

În continuare ne vom referii la caracteristica de frecventă(exprimată în dB). Pentru

exprimarea acestei caracteristici se foloseşte scara logaritmică deoarece permite:
– vizualizarea unui spectru mult mai larg de frecvenţe decât reprezentarea la scară
proporţională;
– aproximarea modulului caracteristicii de frecvenţă cu ajutorul unor segmente de
dreaptă(caracteristica Bode).

1
Au dB
 20  log Au  20  log (2.8)
1  (2  f  RC ) 2

11
 Figura 2.6. Caracteristica Bode a filtrului

Filtre active
Sunt implementate utilizând atât elemente pasive cât şi active(amplificatoare
operaţionale, elemente semiconductoare) de circuit şi necesită la ieşire o sursă de putere.
Amplificatoarele operaţionale diferenţiale sunt foarte frecvent utilizate în componenţa acestor
filtre pentru realizarea unei filtrări a semnalelor mai precisă şi pentru realizarea fenomenului de
rezonanţă fără utilizarea bobinelor. Un dezavantaj al folosirii acestora este constituit de limitarea
frecvenţei superioare datorită lăţimii de bandă redusă a amplificatoarelor.
Acestea sunt filtre electronice având în componenţă una sau mai multe componente active de
circuit.
Avantajele acestor filtre sunt următoarele:
– Bobinele pot fi înlocuite cu amplificatoare operaţionale pentru obţinerea unui
factor de calitate mai bun;
– Răspunsul filtrului şi frecvenţa de acordare pot fi reglate foarte uşor prin
modificarea unei rezistenţe variabile;
– Amplificatorul poate fi folosit şi ca un buffer.

12
 Figura 2.7. Clasificarea filtrelor active

Cele mai utilizate dintre aceste filtre analogice sunt filtrele de tip: Butterworth,
Chebyshev şi Bessel. Structura generală a filtrelor , permite realizarea unui filtru de tip trece-jos
sau trece-sus, prin înlocuirea componentelor G1-G4 din schema din Figura 2.7 cu rezistoare sau
condensatoare. Filtrul trece sus este utilizat pentru a filtra armonicile superioare iar filtrul trece
jos pentru filtrarea armonicilor inferioare.

Clasificarea filtrelor liniare în funcţie de tipul funcţiei de transfer

Filtrele liniare pot fi împărţite în 2 clase:
– Cu răspunsul finit la aplicarea unui semnal de tip impuls (finite impulse response-
FIR,RFI): filtre cu răspunsul compact la aplicarea unui semnal de tip impuls va
avea răspunsul în frecvenţă infinit;
– Cu răspunsul infinit la aplicarea unui semnal de tip impuls (infinite impulse
response-IIR,RII): filtre cu raspunsul în frecvenţă compact.

13
 Pentru un filtru de tip FIR, dacă mărimea de la intrare devine zero, la un moment dat, şi
valoarea mărimii de la ieşire va fi tot zero, după timpul de intârziere, de aceea acest tip de filtru
este numit filtru cu răspuns infinit la aplicarea mărimii de tip impuls.
Pentru un filtru de tip IIR, dacă intrarea e setată la zero, valoarea mărimii de ieşire va
scădea exponenţial spre zero, dar nu va deveni zero niciodată, continuând să se extindă spre
infinit, de aceea filtrul se numeşte cu răspuns infinit.
În cazul proiectării unui filtru fie el numeric sau analogic, cu răspuns finit sau infinit la
aplicarea unui impuls, se utilizează algoritmi de optimizare, caracteristici care dau naştere unor
topologii aparte de filtre, ce vor fi prezentate în continuare:

Tipuri de filtre utilizate în sistemele analogice

Filtre Butterworth
Sunt proiectate pentru a avea răspunsul în frecvenţă foarte neted (fără ripluri) în banda de
trecere şi căzut spre zero în banda de oprire. Filtrele Butterworth pot fi analogice sau digitale.
Factorul de amplificare a unui filtru trece jos de ordinul n are fdt din relaţia 2.9.

2 2 G0 2
G ( )  H ( j )  2n
 
1  
 c 

(2.9)

Figura 2.8. Caracteristicile filtrului trece jos Butterworth de ordinul I

Filtre Chebyshev

14
 Sunt proiectate pentru a minimiza eroarea dintre caracteristica ideala a filtrului şi cea
actuală pentru un anumit domeniu, dar având oscilaţii(riplu) în banda de trecere. Aceste filtre
pot fi analogice sau digitale în funcţie de cerinţele de proiectare.
Amplitudinea riplului poate fi calculată cu relaţia:

1 (2.10)
riplu  20  log10
unde pentru amplitudinea riplului de 3dB. 1  2

Figura 2.9. Răspunsul şi frecvenţa filtrului trece jos Chebyshev de ordinul IV

Filtre Bessel
Sunt filtre analogice proiectate pentru a întârzia banda de trecere păstrând în acelaşi timp
forma de undă a semnalului de la intrare. Un astfel de filtru are funcţia de transfer din relaţia
2.11.

n
H (s)  (2.11)
 n ( s / 0 )

15
 Figura 2.10. Intârzierea benzii de trecere şi factorul de amplificare

Tehnici (Transformate) utilizate în procesarea semnalelor analogice

Convolutia: concept de bază în procesarea semnalelor care afirmă că semnalul de intrare
poate fi combinat cu diferite funcţii ale sistemului pentru determinarea mărimii de ieşire.
Transformata Fourier: descompune un semnal într-un şir de componente sinusoidale de
frecvenţe diferite, făcând trecerea din domeniul frecvenţă în domeniul timp, realizând calculul
amplitudinii şi fazei semnalului transformat.
b


y (t )  ( x  h)  (t )  x( )  h(t   )  d (2.12)
a

X ( j )   x (t )  e  jt dt (2.13)

Transformata Laplace: transformata Fourier generalizată care transformă un semnal sau
un sistem într-un număr complex, operaţie descrisă de relaţia 2.14 .


X ( js )   x(t )  e  st dt (2.14)


16
 Filtre Adaptive

Ce este filtrul adaptiv? Este un filtru capabil să-şi modifice parametrii interni, în scopul
optimizării performanţelor sale.

În ultima vreme noţiunea de “adaptiv” este din ce în ce mai răspândită în lumea modernă
a comunicaţiilor. Sistemele adaptive se caracterizează prin faptul că capabilitatea de a se
autoadapta în vederea eliminării (minimizării) unor efecte nedorite cum sunt zgomotele,
interferenţele sau ecourile, de aceea sunt cele mai utilizate în domeniul procesărilor de semnal
digital.

Din punctul de vedere al teoriei sistemelor, modul de operare al unui sistem adaptiv se
prezintă în figura 2.1. Se distinge prezenţa unui semnal de eroare rezultat din compararea
răspunsului sistemului cu cel dorit, care va fi utilizat împreună cu semnalul de intrare pentru a
modifica valorile unor parametri specifici. Sistemul poate fi analogic sau discret, liniar sau
neliniar, iar semnalele de intrare, respective de ieţire dorite, sunt considerate ca fiind relizări
individuale ale unor procese aleatoare.

Cuvântul care ilustrează cel mai bine din punct de vedere intuitiv noţiunea de semnal
aleator este zgomotul. Mai mult, în mintea celor mai mulţi dintre noi acest cuvânt este asociat cu
senzaţia de disconfort, care trebuie înlaturată sau macar atenuată. De multe ori zgomotul se
suprapune peste ceea ce denumim de regulă “informaţie utilă” si, uneori, efortul de a le separa
poate fi extrem de anevoios (analiza semnalelor recepţionate de la sondele spaţiale este poate
exemplul cel mai la îndemână).

Fig. 2.15 Schema-bloc a unui filtru adaptiv

17
 În Fig. 2.1 se prezintă schema bloc a unui proces de prelucrare a unor semnale aleatoare,
a cărui element central îl reprezintă un filtru discret având coeficienţii w0, w1, w2, … care
primeşte la intrare o serie de timp u[0], u[1], u[1], ….

Ieşirea filtrului, notata y[n], furnizează o valoare estimată a unui anumit semnal dorit
d[n]. Diferenţa dintre aceste semnale constituie eroarea de estimare e[n]. În condiţiile în care
atât semnalul de intrare cât şi cel dorit reprezintă realizări individuale ale unor procese aleatoare
eroarea devine ea însăşi un proces aleator cu caracteristici statistice proprii.

2.3. Sisteme digitale(numerice)

Introducere
Sistemele digitale au rolul de a prelucra semnale discrete în timp discret. Spre deosebire
de sistemele analogice, în sistemele digitale semnalele nu mai au semnificaţie fizică, ele fiind
codificate numeric, astfel că singurele metode de procesare a semnalelor sunt diversele metode
matematice, bazate pe operaţii elementare(adunări, multiplicări, etc), ecuaţii diferenţiale,
transformate de diferite tipuri(Fourier, Laplace, Wavelet, Z), metode estimative şi statistice.
Aceste operaţii pot fi efectuate fie hardware, prin diverse circuite logice, fie software,
prin programe de calculator. Operaţiile de bază, efectuate de sistemele digitale, sunt operaţii de
multiplicare(atenuare, amplificare), însumarea semnalelor, operaţia de întârziere(cu un nr. k de
eşantioane).
Semnalul de intrare al unui sistem digital este o secvenţă(un şir) de numere rezultate din
conversia analog-numerică a semnalului analogic, iar semnalul de la ieşire va fi tot o secvenţă de
numere. Sistemul care va prelucra secvenţa de numere X[n] va fi un algoritm de calcul (secvenţa
de numere de la ieşirea sistemului se obţine în urma unor calcule).
Un semnal sinusoidal discret se obţine din semnalul analogic sinusoidal, de frecvenţa f şi
amplitudine A, fie prin eşantionare într-un sistem de achiziţie de date, fie pe cale matematică
conform relaţiei următoare:

x[n]  x(t )|nTe  A  sin(t )|t nTe  A sin(2 f  nTe) (2.15)

18
Clasificarea sistemelor digitale
1)Sisteme discrete liniare:
– Un sistem discret este liniar dacă algoritmul de calcul este o funcţie liniară;
2)Sisteme discrete invariante în timp:
– Sistemele invariante în timp sunt acele sisteme la care răspunsul va fi acelaşi,
indiferent de momentul aplicării semnalului de intrare;
3)Sisteme discrete cauzale / necauzale;
4)Sisteme discrete recursive / nerecursive;
5)Sisteme discrete stabile / instabile.
În cazul procesării semnalelor digitale se utilizează mai multe metode cum ar fi: corelaţia,
convoluţia, transformata Fourier discreta(TFD-FFT1), transformata z.

Corelaţia
Permite recunoaşterea sau identificarea semnalelor emise(radar, ECG). Pentru un
semnal(secvenţă) de intrare x[n] şi o secvenţă dată(şablon) h[n] de lungime constantă M,
corelaţia se defineşte ca fiind:

M 1
y[ n ]   h[k ]  x[n( M 1) k ]
k 0

(2.16)

Figura 2.11. Reprezentarea grafică semnal de intrare/şablon

1
FFT-Fast Fourier Transform(Transformata Fourier rapidă)

19
Convoluţia
Este unul dintre cei mai importanţi algoritmi utilizaţi în procesarea numerică a
semnalelor. La convoluţia dintre coeficienţii unui sistem liniar şi semnalul de intrare (x[n]),
eşantionul curent de ieşire se obţine ca sumă ponderată a ultimelor N eşantioane ale semnalului
de intrare(pentru calculul eşantionului de ieşire sunt necesare N înmulţiri şi N-1 adunari).
Convoluţia semnalelor poate fi determinată:
– Direct: utilizând formula de definire;
– Indirect: utilizând Transformata Fourier(se calculează Transformata Fourier, se
face produsul semnalelor şi apoi se calculează transformata Fourier inversă).

y[ n ]   h[ k ]  x[ n  k ]  h[ n ]  x[ n ] (2.17)

Figura 2.12. Reprezentarea grafică a principiului sumei de Convolutie

Transformata Fourier discretă-TFD

20
 Oferă informaţii despre spectrul de frecvenţă al unui sistem(spectrul unui semnal discret)
fiind utilizată pentru eşantionarea datelor vectoriale(mulţimea semnalelor armonice în care
semnalul discret poate fi descompus).
Transformă N eşantioane ale unui semnal din domeniul timp în N valori complexe din domeniul
frecvenţă fapt arătat de relaţia 2.18.

N 1
TFD{u[ nTe] }  UTFD[ n0 ]   u[kTe]  e  jn0 kTe ; n  0,1, 2,.. (2.18)
k 0

Figura 2.12. Reprezentarea grafică a principiului Transformatei Fourier discretă

Legătura dintre Transformata Fourier şi Transformata Fourier Discretă se realizează

considerând că tensiunea u[n ] provine din tensiunea u(t), eşantionată cu frecvenţa fe=1/Te,

atunci TFD poate fi privită ca un caz particular al Transformatei Fourier în care:

t  n  Te ; dt  Te ;   k  0 (2.19)
 N 1
F ( j )   u(t )  e
 jt
dt   u[nT ]  e jk nT Te
e
0 (2.20)

 k 0
F ( j )  Te  UTFD[ n] (2.21)

Transformata Fourier discretă rapidă

21
 Transformata Fourier discretă rapidă este un algoritm de calcul foarte eficient pentru
analiza unui semnal în raport cu frecvenţa. Reduce numărul de calcule matematice de la N 2
operaţii la N/2 * log2(N) operaţii.
Dacă aplicăm TFD unei secvenţe de N date, semnalul căruia îi va corespunde spectrul rezultat se
obţine multiplicând prin periodicitate această secvenţă(dacă secvenţa nu conţine un număr întreg
de perioade spectrul rezultat nu este corect).

Figura 2.13. Reprezentarea grafică a principiului Transformatei Fourier discretă rapidă

2.4. Filtre digitale

Sunt sisteme liniare(invariante în timp) care prelucrează semnale discrete de la intrare

transformându-le tot în semnale discrete la ieşire, pe baza unui algoritm de calcul(operaţii
matematice) în vederea îmbunătăţirii calităţii semnalului respectiv.
Pot avea în componenţă atât convertoare CAN cât şi CDA, pentru conversia semnalelor şi
un microprocesor(DSP, ASIC, FPGA) pentru implementarea algoritmului de control. Aceste
filtre pot fi întâlnite atât în aplicaţii casnice, cât şi în telefoane celulare, radiouri, TV, sau
receptoare stereo.
Majoritatea filtrelor digitale se bazează pe algoritmul matematic al Transformatei Fourier
Rapidă(TFD), în vederea extragerii spectrului frecvenţei dintr-un semnal, pentru prelucrarea

22
acestuia(de exemplu: pentru crearea unui filtru trece bandă). Un alt tip de filtru digital este filtrul
Kalman, în cazul acestuia descrierea matematică a filtrului este realizată printr-un MM-ISI.
În cazul filtrelor digitale relaţia dintre mărimea de intrare şi cea de ieşire este descrisă de
operaţia de convoluţie(relaţia 2.22), în care x(n) este mărimea de intrare, y(n) este mărimea de
ieşire iar h(m) este răspunsul filtrului la aplicarea semnalului de tip impuls. Funcţia de transfer a
unui filtru digital, liniar invariant în timp, este de forma:


y ( n)   h ( m)  x ( n  m ) (2.22)
m 

B ( z ) b0  b1  z 1  ...  bn  z  n (2.23)
H ( z)  
A( z ) a0  a1  z 1  ...  am  z  m

Există o multitudine de tehnici matematice pentru analiza caracteristicilor unui filtru,

majoritatea acestora putând fi incluse în etapele de proiectare(cerinţele, specificaţiile de proiect).
Analiza cea mai simplă a unui filtru constă în aplicarea unui semnal de intrare şi vizualizarea
răspunsului filtrului.
Răspunsul filtrului la aplicarea unui semnal de tip impuls este cea mai utilizată tehnică în
proiectarea filtrelor digitale. De asemenea, transformata z este utilizată pentru analiza filtrelor
digitale.

23
 Bibliografie selectivă

1. Arthur B. Williams & Fred J. Taylor, „Electronic Filter Design Handbook”, McGraw-
Hill, 1995
2. John T. Taylor, Qiuting Huang, „CRC Handbook of Electrical Filters”, Editura CRC
Press, 1997
3. Lucian Mheţ-Popa , „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe curs)”, Universitatea
Politehnică din Timişoara, 2009
4. R. W. Hamming, „Digital Filters third edition”, Editura Prentice Hall, 1998

24
 Cap 3. Proiectarea şi implementarea filtrelor digitale

3.1. Introducere

Un filtru digital este un sistem linear invariant în timp folosit pentru procesarea unei
secvenţe discrete de la intrare într-o secvenţă discretă la ieşirea filtrului. Raportul intrare/ieşire
este definit de relaţia 3.1 numită operaţie de convoluţie:

Y(n)= (3.1)

unde x(n) reprezintă marimea de intrare, y(n) reprezintă marimea de ieşire şi h(m) este răspunsul
filtrului la aplicarea semnalului de tip impuls. Filtrul este adesea descris în funcţie de
caracteristicile frecvenţei date de funcţia de transfer H(ejω). Răspunsul filtrului şi funcţia de
transfer sunt transformate Fouriere descrise de relaţiile următoare:

H(ejω)= -π≤ω≤π
(3.2)

h(n)= -∞≤n≤∞ (3.3)

În afară de transformata Fourier în proiectarea filtrelor se foloseşte transformata z

reprezentată în relaţia 3.4.

H(z)= (3.4)

25
 O proprietate importantă a transformatei z este aceea ca H(z) corespunde lui h(n-1)

deci reprezintă un unit delay(o întârziere unitară).

Funcţia de transfer a unui filtru digital liniar invariant în timp, este de forma:

B ( z ) b0  b1  z 1  ...  bn  z  n
H (z)   (3.5)
A( z ) a0  a1  z 1  ...  am  z  m
În această sectiune atenţia este concentrată asupra filtrelor cu frecvenţă selectivă. Aceste
filtre sunt destinate pentru a trece anumite frecvenţe ale componentei de intrare într-o anumită
bandă de spectru în timp ce restul frecvenţelor sunt blocate. Filtrele tipice din această categorie
sunt următoarele:low-pass, high-pass, bandpass şi band-reject. Există alte filtre speciale cu un
design avansat care nu vor fi abordate aici.
Filtrul trece jos(low-pass) este utilizat pentru a bloca trecerea semnalelor de frecvenţe
înalte în timp ce filtrul trece sus(high-pass) permite trecerea acestor semnale. Filtrul trece
bandă(bandpass) permite trecerea frecvenţelor doar într-un anumit domeniu în timp ce filtrul
opreşte banda(band-reject) permite trecerea frecvenţelor peste sau sub un anumit domeniu.
Un parametru important în proiectarea filtrelor este răspunsul în frecvenţă, în funţie de
acesta putând fi decise ordinul şi fezabilitatea filtrului.
Răspunsul filtrului la aplicarea unui semnal de tip impuls trebuie să se încadreze între
anumite limite sau cerinţe de proiectare. Există o corespondenţă directă între frecvenţa pentru
care a fost proiectat filtrul şi răspunsul la impuls(Transformata Fourier). Aceasta inseamnă că
oricare cerinţă referitoare la răspunsul în frecvenţă este valabilă şi pentru răspunsul de tip impuls.
Un filtru digital trebuie să fie cauzal, stabil şi limitat. Pentru a fi implementat orice filtru
ca funcţie de timp trebuie să fie cauzal: răspunsul filtrului depinde doar de mărimea de intrare
actuală şi anterioara. Un filtru stabil este acela care pentru orice limitare a semnalului de intrare
produce o anumita limitare în răspunsul acestuia. În unele cazuri cerinţele de proiectare impun ca
răspunsul filtrului să se încadreze între anumite limite.
Proiectarea unui filtru digital se realizează conform schemei bloc din Figura 3.1 unde
sunt prezentate etapele proiectării unui filtru, structurile care pot fi alese, parametri aferenţi
fiecărei structuri în parte precum şi metodele de implementare folosind funcţii şi intrfeţe
MATLAB dedicate şi/sau biblioteci Simulink.

26
 O atenţie specială este acordată filtrelor cauzale cele pentru care răspunsul este zero
pentru n negativ şi astfel poate fi realizat în timp real. Filtrele digitale sunt înpărţite în continuare
în două categorii în funcţie de răspunsul filtrului dacă acesta conţine un numar finit sau infinit de
numere nenule.

27
Figura 3.1. Schemă bloc a proiectării unui filtru digital

28
 3.2. Filtre cu Răspuns Finit la Impuls

Un filtru digital sau numeric este un sistem discret care scalează şi/sau defazează în mod
selectiv componentele spectrale ale semnalului discret de intrare, oferind la ieşire un semnal
discret optim pentru scopul dorit. Scopul filtrării este de a îmbunătăţi calitatea semnalului(de a
reduce sau înlătura zgomotul), de a extrage informaţii sau de a separa două sau mai multe
semnale combinate. Filtrarea numerică este preferată celei analogice datorită unuia sau mai
multor avantaje, dintre care enumerăm:
1. Filtrele numerice pot avea caracteristici imposibil de realizat cu filtrele analogice, (de
exemplu, fază perfect liniară, în cazul filtrelor FIR);
2. Spre deosebire de filtrele analogice, performanţele celor digitale nu variază cu variabilele
mediului, de exemplu, temperatura. Aceasta elimină necesitatea calibrării periodice;
3. Diferite semnale de intrare pot fi filtrate de un singur filtru digital, fără modificarea structurii
hard, prin multiplexare.
4. Atât datele filtrate cât şi cele nefiltrate pot fi stocate pentru o prelucrare ulterioară;
5. Folosind avantajele tehnologiei VLSI, aceste filtre pot fi realizate la dimensiuni mici, putere
mică, preţ scăzut.

3.2.1. Elaborarea specificaţiilor filtrului

Proiectarea unui filtru discret presupune trei etape importante:

1. Elaborarea specificaţiilor filtrului;
2. Determinarea parametrilor filtrului pentru a satisface specificaţiile;
3. Realizarea filtrului numeric printr-o structură specifică.
Primul pas este specificarea caracteristicilor filtrului. Pentru exemplificare se prezintă în
Figura 1 caracteristica de amplitudine a unui Filtru Trece Bandă (FTB). Pentru specificarea
răspunsului în amplitudine, H(ω), se utilizează următorii parametri:
ε - eroarea permisă în banda de trecere(B.T.);
δp - deviaţia din banda de trecere;
δs - deviaţia din banda de oprire(B.O.);

29
fp1, fp2 - frecvenţele de margine din banda de trecere;
fs1, fs2 - frecvenţele de margine din banda de oprire.
Deviaţiile din B.T. şi B.O. pot fi exprimate direct în unităţi de măsură corespunzătoare
semnalului(V, A, etc) sau în dB, când sunt definite ca şi în relaţiile 3.6 şi 3.7 .

=-20log10(1-δp)=10log10(1+ ) (3.6)
(3.7)
As=-10log10 s

Pasul următor este cel al calculului coeficienţilor filtrului şi va fi prezentat pe larg în

secţiunile următoare.

Figura 3.1. Caracteristica de frecventa a unui FTB

3.2.2. Algoritmi de calcul

Caracterizarea filtrelor FIR

Un filtru cu răspuns finit la impuls (FIR de la acronimul în engleză Finite Impulse

Response sau RFI în română) poate fi caracterizat, în mod echivalent, prin una din ecuaţiile
următoare:

y[n]= (3.8)

30
 (3.9)
H(z)=
(3.10)
sau H(ω)=

unde:
- h[k] sunt coeficienţii răspunsului la impuls al filtrului;
- H(z) funcţia de transfer a filtrului;
- M-1 ordinul filtrului;
- ω pulsaţia normalizată cu frecvenţa de eşantionare Fs=2/2π (T-perioada
de esantionare).
Filtrele FIR sunt specifice domeniului discret şi nu pot fi obţinute prin transformarea
filtrelor analogice.
Răspunsul în frecvenţă, H(ω), poate fi exprimat sub forma:

H(ω)= ejθ(ω) (3.11)

Dacă h[n](vezi relaţia 3.3) este o funcţie reală, atunci ⎢H(ω) ⎢este o funcţie pară, iar Θ(ω)
impară.
Unul din cele mai simple filtre FIR este cel cu fază liniară. Numai filtrele FIR pot fi
proiectate pentru a avea fază liniară. Se demonstrează că un filtru FIR are fază liniară, dacă şi
numai dacă răspunsului la impuls, h[n], satisface condiţia din relaţia 3.12.
h[n]= ±h[M −1−n], n =0,M −1 (3.12)
Relaţia este cunoscută şi sub numele de condiţia de liniaritate a lui Gibbs.
Filtrele pentru care este îndeplinită condiţia de simetrie(h[n]=h[M−1−n]) sunt utilizate, în
general, pentru filtrare propriu-zisă, pe când cele pentru care este îndeplinită condiţia de
asimetrie(h[n]= −h[M −1−n]) sunt utilizate în aplicaţii cu defazare(integrator, diferenţiator,
transformator Hilbert).

Metode de aproximare a filtrelor FIR

Metodele de aproximare ale funcţiei de transfer cel mai frecvent folosite în cazul filtrelor
FIR sunt:
1) metoda ferestrelor de timp;
2) metoda eşantionării în frecvenţă;
3) metoda optimală.

31
Metoda ferestrelor
Etapele de proiectare în cazul metodei ferestrelor sunt următoarele:

Specificarea răspunsului în frecvenţă dorit, notat Hd (ω ), atenuarea în banda de

oprire, atenuarea în banda de trecere şi frecvenţele capetelor de bandă. De obicei răspunsul
dorit se consideră a fi răspunsul filtrului ideal de acel tip.

Obţinerea răspunsului la impuls hd [n] prin calcularea transformatei Fourier inverse ca şi în

relaţia 3.13.

(3.13)
hd[n]= dω

Pentru filtrele selective de frecvenţă expresia pentru hd [n] este dată în tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Raspunsurile ideale la impuls pentru filtrele uzuale

În general, răspunsul la impuls hd [n] este de durată infinită şi, pentru a se obţine un filtru
FIR, acesta trebuie trunchiat. Pentru un filtru FIR de lungime M trunchierea se face la n = M – 1,
ceea ce este echivalent cu multiplicarea lui hd [n] cu o „funcţie fereastră” de lungime M, notată
w[n], având transformata Fourier W(ω ).
Se selectează funcţia fereastră prin a cărei folosire se satisfac specificaţiile filtrului, apoi
se determină numărul de coeficienţi ai filtrului folosind relaţiile aproximative specificate în
tabelul 3.2 (relaţiile dintre lăţimea benzii de tranziţie şi lungimea filtrului).

Se obţin valorile lui M[n] pentru funcţia fereastră aleasă şi valorile coeficienţilor

filtrului FIR, h[n] după relaţia următoare:

32
 (3.14)
h[n] = hd [n] ω M [n]

Efectele trunchierii în timp se manifestă în domeniul frecvenţă prin apariţia unor ripluri
în banda de trecere şi în banda de oprire, precum şi o bandă de tranziţie de lăţime nenulă. În
tabelul 3.2 sunt prezentaţi diverşi parametri ai ferestrelor utilizate în proiectare.

Tabel 3.2. Parametrii ferestrelor de timp utilizate pentru proiectarea FIR

Metoda eşantionării în frecvenţă

Această metodă permite proiectarea filtrelor FIR nerecursive pentru filtre standard (FTJ,
FTS, FTB, FOB) şi filtre cu răspuns în frecvenţă arbitrar. De asemenea poate fi folosită şi pentru
proiectarea filtrelor FIR recursive.
Se poate specifica următorul set de frecvenţe, egal spaţiate, în care se specifică răspunsul
în frecvenţă descrise în relaţiile următoare:
(3.15)
ωk= ,k=0, pentru M impar

(3.16)
,k=0, -1 pentru M par

α=0, pentru filtre de tipul I sau α=1/2, pentru filtre de tipul II.

33
 Se determină coeficienţii răspunsului la impuls h[n] al filtrului FIR pornind de la aceste
specificaţii în frecvenţă, egal decalate. Este de dorit să se optimizeze cerinţele în frecvenţă în
banda de tranziţie a filtrului. Răspunsul în frecvenţă al unui filtru FIR este dat de relaţia 3.17.

H( (3.17)

Se presupune că răspunsul filtrului este dat la frecvenţele specificate de relaţia

frecventelor filtrului. Se obţin următoarele relaţii:

(3.18)
H(k+ )=H( )
(3.19)

H(k+

Din această relaţie, prin inversare, se obţine răspunsul la impuls h[n], în funcţie de H(k +α)
rezultând suma din relaţia 3.20.

(3.20)
h[n]= unde n=0,M-1

Funcţia de fază zero a filtrului proiectat va fi:

HR(

(3.21)

(3.22)
unde

34
 Figura 3.2. Raspunsul de faza zero al filtrului dorit si al celui real

Dacă h[n] este real, se observă ca eşantioanele în frecvenţă H(k +α) satisfac proprietatea
de simetrie din relaţia 3.23.
H(k +α)= H (M − k −α ) (3.23)
Această condiţie împreună cu cea pentru h[n] face ca numărul de puncte în care se
precizează H(ω ) să se reducă la (M +1)/2 dacă M este impar şi la M/2 dacă M este par.
Există patru situaţii posibile:
1. h[n] simetric, α=0
2. h[n] simetric,α=1/2
3. h[n] antisimetric, α=0
4. h[n] antisimetric, α=1/2.
Pentru fiecare situaţie se stabileşte relaţia pentru răspunsul la impuls h[n].
Avantajul metodei eşantionării în frecvenţă constă în structura de eşantionare eficientă
atunci când multe din eşantioanele răspunsului de modul în frecvenţă sunt zero. În scopul
minimizării erorii se pot utiliza 1-3 eşantioane suplimentare situate în banda de tranziţie.

Metoda optimală
Criteriul standard pentru proiectarea optimă a filtrelor FIR constă în minimizarea valorii
maxime a funcţiei de eroare:

E( Wd( ) (3.24)

35
peste intreaga gama a termenilor din intervalul – . Funcţia Wd( ) este o funcţie de

ponderare utilizată pentru a evidenţia anumite frecvenţe din banda de frecvenţă. Raportul dintre
abaterea in oricare doua benzi este invers proportional cu raportul dintre ponderile respectivului
termen.
O consecinţă a acestui criteriu de optimizare este aceea că deşi deviaţia maximă a acelei
caracteristici este minimizată acea valoare este totusi atinsă de câteva ori pentru fiecare bandă. În
consecinţă deviaţiile trece banda şi opreste banda (pass-band si stop-band) oşcilează în jurul
valorilor dorite cu frecvenţe egale în fiecare banda. Aceste minimizări se numesc aproximari
Chebyshev.
În contrast, abaterile maxime apar în apropierea marginilor benzii pentru filtrele
concepute prin metoda ferestrelor de timp. Aceste filtre supranumite si “Equiripple FIR Filters”
sunt de obicei proiectate folosind algoritmul Parks-McClellan care are la bază algoritmul Remez
pentru a determina frecvenţele extreme la care are loc deviaţia maximă în funcţia de eroare.
Algoritmul este executat prin folosirea valorilor de la capătul benzii ca marimi de intrare pentru
fiecare bandă, ponderilor şi lungimii FIR.
Deşi ne-am concentrat atentia pe proiectarea filtrelor de frecvenţă selectiva mai există şi
alte tipuri de filtre FIR. Prin folosirea algoritmului Parks-McClellan se pot proiecta filtre liniare
pentru diferenţierea semnalelor de bandă largă şi pentru aproximarea transformatei Hilbert
pentru asemenea semnale. O modificare simplă adusă acestui algoritm permite ca un raspuns de
magnitudine arbitrară să fie aproximat ca un filtru linear.

3.2.3. Implementarea în MATLAB a filtrelor de tip FIR

A.Pentru proiectarea filtrelor FIR cu ajutorul metodei ferestrelor şi a eşantionării în

frecvenţă se folosesc următoarele funcţii dedicate:

fir1 implementează metoda clasică a proiectării filtrelor FIR cu fază liniară prin metoda
ferestrelor. Se pot proiecta filtre FTJ, FTS, FTB şi FOB.
b=fir1(n,wn) returnează un vector b ce conţine n+1 coeficienţi ai unui filtru FIR, de tipul FTJ de
ordin n, aproximat prin metoda ferestrei Hamming, cu frecvenţa de tăiere wn. Coeficienţii sunt

36
ordonaţi în ordine descrescătoare a puterilor lui z unde wn este un număr între 0 şi 1, cu 1
corespunzând la Fs/2 . Când wn este un vector cu două elemente wn=[w1 w2], fir1 returnează un
filtru FTB cu banda de trecere cuprinsă între w1 şi w2 .
b=fir1(n,wn,’type’) are aceeaşi semnificaţie ca cea anterioară. În plus specifică tipul filtrului,
unde:
- ‘high’ este pentru un filtru FTS cu frecvenţa de tăiere wn;
- ‘stop’ este pentru un filtru FOB, dacă wn=[w1 w2].
fir1 utilizează întotdeauna un ordin n par pentru filtrele FTS şi FOB, datorită faptului că pentru
ordin impar răspunsul în frecvenţă la frecvenţa Nyquist ( Fs/2 ) este 0.
b=fir1(n,wn,window) utilizează fereastra specificată în vectorul coloană al ferestrei
corespunzătoare.Vectorul coloană trebuie să fie de lungime n+1. Dacă nu este specificată nici o
fereastră, atunci implicit fir1 utilizează fereastra Hamming.
b=fir1(n, wn,’type’,window) acceptă drept parametri atât ‘type’ cât şi ‘window’ .
fir2 reprezintă o combinţie dintre metoda ferestrelor şi cea de eşantionare în frecvenţă, fereastra
aleasă implicit fiind fereastra Hamming.
b=fir2(n,f,m) returnează un vector linie b conţinând n+1 coeficienţi ai unui filtru FIR de ordinul
n. Caracteristica amplitudine-frecvenţă a filtrului este cea dată de vectorii f şi m:
- f este un vector ce conţine eşantioane ale răspunsului în frecvenţă din domeniul 0 la 1, unde 1
corespunde la Fs/2. Primul punct a lui f trebuie să fie 0 şi ultimul 1. Punctele trebuie să fie în
ordine crescătoare;
- m este un vector ce conţine amplitudinile dorite la frecvenţele specificate în f;
- f şi m trebuie să aibă aceeaşi lungime.
Coeficienţii din b sunt ordonaţi în ordine descrescătoare a puterilor lui z.
b=fir2(n,f,m,window) utilizează fereastra specificată în vectorul coloană al ferestrei
corespunzătoare. Vectorul coloană trebuie să fie de lungime n+1. Dacă nu este specificată nici o
fereastră, atunci implicit fir2 utilizează fereastra Hamming.
b=fir2(n,f,m,npt,window) sau b=fir2(n,f,m,npt) specifică numărul de puncte, npt, ale gridului
în care fir2 interpolează răspunsul în frecvenţă, cu sau fără specificaţia de fereastră.
Funcţia filter filtrează secvenţele cu un filtru FIR sau un filtru IIR.

37
y=filter(b,a,x) filtrează datele din vectorul x cu filtrul descris prin coeficienţii din vectorii b şi a
şi obţine datele filtrate în vectorul y pe când filter poate avea date de intrare atât reale cât şi
complexe.

B. Pentru proiectarea filtrelor FIR cu ajutorul metodei optimale se folosesc

următoarele funcţii:

fircls1 are la bază proiectarea filtrelor FIR cu fază liniară tip FTJ şi FTS, având la bază metoda
celor mai mici pătrate.
b=fircls1(n,wo,dp,ds) generează un filtru Trece Jos, FIR cu fază liniară, de lungime n+1, cu
frecvenţa de tăiere normalizată wo în domeniul 0,1 (1 corespunzând la Fs/2 ), cu dp deviaţia
maximă faţă de 1 din banda de trecere şi cu ds deviaţia maximă faţă de 0 din banda de oprire.
b=fircls1(n,wo,dp,ds,’high’) generează un filtru trece sus (ordinul n trebuie să fie par).
b=fircls1(n,wo,dp,ds,’design flag’) permite să se monitorizeze proiectarea filtrului, unde design
filter poate fi:
- ‘trace’ pentru o afişare a unui tabel utilizat în proiectare;
- ‘plots’ pentru trasarea grafică amplitudinii, întârzierii de grup a zerourilor şi polilor;
- ‘both’ pentru afişarea atât tip text cât şi grafică.
Functia firls are la bază proiectarea filtrelor FIR cu fază liniară prin metoda celor mai mici
pătrate.
b=firls(n,f,a) returnează un vector b conţinând n+1 coeficienţi ai unui filtru FIR de ordinul n, a
cărui caracteristică de amplitudine aproximează pe cea dată de vectorii f şi a după cum urmează:
- f este un vector de frecvenţe de la 0 pînă la 1, unde 1 corespunde la Fs/2.Punctele trebuie să fie
în ordine crescătoare;
- a este un vector ce conţine amplitudinile dorite la frecvenţele specificate în f. Amplitudinea
dorită corespunzătoare frecvenţelor cuprinse între perechile de puncte (f(k),f(k+1)), cu k impar
este un segment de dreaptă ce leagă punctele (f(k),a(k)) şi (f(k+1),a(k+1)). Amplitudinea dorită
corespunzătoare frecvenţelor cuprinse între perechile de puncte (f(k),f(k+1)), cu k par este
nespecificată. Spaţiile între astfel de puncte sunt regiuni ce nu interesează;
- f şi a trebuie să aibă aceeaşi lungime. Lungimea trebuie să fie un număr par.
b=firls(n,f,a,’ftype’) specifică tipul filtrului în ’ftype’ după cum urmează:

38
- ‘hilbert’ pentru filtre FIR cu fază liniară şi simetrie impară. Această clasă include
transformatorul Hilbert, ce are amplitudinea egală cu 1 în întreaga bandă;
- ‘differentiator’ pentru filtru cu fază liniară şi simetrie impară, utilizând o tehnică specială de
ponderare după cum urmează: pentru o bandă cu amplitudine nenulă, eroarea medie pătratică
este ponderată cu un factor egal cu (1/f) 2, ceea ce face ca eroarea la frecvenţe mici să fie mult
mai mică decât la frecvenţe ridicate. Pentru filtrele FIR de tip diferenţiator, pentru care
amplitudinea este proporţională cu frecvenţa, aceste filtre minimizează eroarea medie pătratică
relativă (integrala pătratului raportului erorii şi al amplitudinii dorite).
Parametrul remezord estimează ordinul unui filtru FIR prin metoda optimală, utilizând
algoritmul Parks-McClellan.
[n,fo,ao,w]=remezord(f,a,dev,fs); determină ordinul, capetele normalizate ale benzilor,
amplitudinile corespunzătoare şi ponderile care satisfac specificaţiile de intrare cuprinse în f, a şi
dev ce vor fi utilizate cu comanda remez după cum urmează:
- f este un vector ce reprezintă capetele benzilor (între 0 şi F2/2);
- a este un vector ce specifică amplitudinile dorite în benzile specificate de f.
Lungimea lui f este de două ori lungimea lui a minus 2.
- dev este un vector de aceeaşi lungime ca a şi specifică deviaţia maximă permisă a riplului între
răspunsul real în frecvenţă şi cel dorit, pentru fiecare bandă;
- fs este frecvenţa de eşantionare.
Functia remez proiectează un filtru FIR cu fază liniară utilizând metoda Parks-McClellan,
ce are la bază algoritmul Remez. Filtrul proiectat este optimal în sensul că eroarea minimizată.
Uneori filtrele proiectate în acest mod se numesc filtre de tip echiriplu.
b=remez(n,fo,ao) returnează un vector linie b ce conţine cei n+1 coeficienţi ai unui filtru FIR de
ordin n a cărui caracteristică amplitudine-frecvenţă este conţinută în vectorii f şi a:
- fo este un vector de perechi ale eşantioanelor în frecvenţă din domeniul 0 la 1, unde 1
corespunde la Fs/2. Punctele trebuie să fie în ordine crescătoare;
- ao este un vector ce conţine amplitudinile dorite la frecvenţele specificate în f.
Amplitudinea dorită corespunzătoare frecvenţelor cuprinse între perechile de puncte
(f(k),f(k+1)), cu k impar este un segment de dreaptă ce leagă punctele (f(k,a(k)) şi
(f(k+1),a(k+1)). Amplitudinea dorită corespunzătoare frecvenţelor cuprinse între perechile de

39
puncte (f(k),f(k+1)), cu k par este nespecificată. Spaţiile între astfel de puncte sunt regiuni ce nu
interesează.
- fo şi ao trebuie să aibă aceeaşi lungime. Lungimea trebuie să fie un număr par.
b=remez(n,fo,ao,w) utilizează vectorul w pentru a pondera forma în fiecare bandă. Lungimea lui
w este jumătate din cea a lui fo şi ao.
Se utilizează b=remez(n,fo,ao,wo) cu ordinul n, vectorul frecvenţă fo , răspunsul în
amplitudine ao şi ponderile rezultate prin rularea comenzii:
[n,fo,ao,w]=remezord (f,a,dev,fs).
b=remez(n,fo,ao,’type’) specifică tipul filtrului:
- ‘hilbert’ pentru filtru cu fază liniară şi simetrie impară. Această clasă include transformatorul
Hilbert, ce are amplitudinea egală cu 1 în întreaga bandă;
- ‘differentiator’ pentru filtru cu fază liniară şi simetrie impară, utilizând o tehnică
specială de ponderare. Pentru o bandă cu amplitudine nenulă, eroarea este ponderată cu un factor
egal cu 1/f ceea ce face ca eroarea la frecvenţe mici să fie mult mai mică decât la frecvenţe
ridicate.
Pentru filtrele FIR de tip diferenţiator, pentru care amplitudinea este proporţională cu
frecvenţa, aceste filtre minimizează eroarea maximă relativă (maximul raportului dintre eroare şi
amplitudinea corespunzătoare).

3.2.4. Aplicaţii în MATLAB referitoare la proiectarea filtrelor de tip FIR

Aplicaţia 1. Să se proiecteze un filtru TJ FIR de lungime 61, cu frecvenţa de tăiere de 0,3,

utilizând fereastra Kaiser (cu β = 4,533514) şi să se reprezinte modulul răspunsului în frecvenţă.
%Program B1
%Proiectarea unui filtru TJ FIR prin metoda ferestrelor
%Length = 61, Beta = 4.533514
format long
clf;
beta=4.533514;
kw=kaiser(61,beta);
b=fir1(60,0.3,kw);

40
[h,omega]=freqz(b,1,512);
mag=20*log10(abs(h));
plot(omega/pi,mag); axis([0 1 -80 5]);grid
xlabel('\omega/\pi');ylabel('Cistig, dB');
title('Proiectarea unui filtru TJ, FIR, cu fereastra Kaiser');

În Figura 3.3 este descris răspunsul filtrului trece jos modelat de programul B1. Acest
filtru este implementat cu ajutorul functţiei ferestră de timp Kaiser a cărei parametrii sunt
prezentaţi în tabelul 2 din subcapitolul 3.2.2. Acest filtru poate fi folosit în aplicaţii de filtrare a
semnalelor audio şi în aplicaţii de înlăturare a zgomotului de joasă frecvenţă provenit de la surse
aleatoare de zgomot.

Figura 3.3. Răspunsul filtru FIR de tip low-pass folosind fereastra de timp Kaiser

Aplicaţia 2. Să se proiecteze un filtru FIR, având ordinul 100, prin metoda eşantionării în
frecvenţă cu ajutorul comenzii fir2. Caracteristica amplitudine-frecvenţă a filtrului este cea dată
de vectorii fpts şi mval.
%Program B2
%Proiectarea unui filtru FIR prin metoda esantionarii in frecventa

41
clf;
fpts=[0 0.28 0.3 0.5 0.52 1];
mval=[0.3 0.3 1.0 1.0 0.7 0.7];
b=fir2(100,fpts,mval);
[h,omega]=freqz(b,1,512);
plot(omega/pi,abs(h)); grid;
axis([0 1 0 1.2]);
xlabel('\omega/\pi');ylabel('Amplitudine');
title('Proiectarea filtrului FIR prin metoda esantionarii in frec');

Figura 3.4. Răspunsul filtrului FIR folosind fereastra de timp Hamming

Aplicaţia 3. Să se proiecteze un filtru TB, FIR, prin metoda ferestrelor, utilizând fereastra
Hamming, având ordinul 64, cu banda de trecere 0.3<w<0.6. Să se reprezinte răspunsul filtrului
în frecvenţă al filtrului şi răspunsul la impuls în 100 de puncte.
%Program B3
%priectarea unui filtru TB, FIR, prin metoda ferestrelor
clf;
b=fir1(64,[0.3 0.6]);

42
figure(1);
freqz(b,1);
imp=[1 zeros(1,99)];
h=filter(b,1,imp);
figure(2);
stem(h);
title('Raspunsul la impuls');xlabel('n');ylabel('Amplitudine');
Se obţine următorul răspuns în frecvenţă:

Fig 3.5. Raspuns in frecventa

şi răspunsul la impuls:

43
 Fig 3.6. Raspuns la impuls
Aplicaţia 4. Să se determine ordinul unui filtru Trece Jos FIR cu fază liniară utilizând comanda
remezord, iar apoi să se proiecteze prin metoda optimală, utilizând metoda Parks-McClellan şi să
se reprezinte modulul răspunsului în frecvenţă al acestui filtru. Se ştie că frecvenţa de
eşantionare este 8000 Hz, banda de trecere este până la 1500 Hz iar cea de oprire începe la 2000
Hz. Deviaţia maximă în banda de trecere este 0.01 iar în banda de oprire 0.001.
% Program B4
% Estimarea ordinului folosind remezord
f=[1500 2000];
a=[1 0];
dev=[0.01 0.001];
fs=8000;
[n,fo,ao,w] = remezord(f,a,dev,fs);
fprintf('Ordinul filtrului este: %d \n',n);
% Proiectarea unui filtru FIR echiriplu cu functia remez
clf;
format long
b = remez(n,fo,ao,w);
%disp('Coeficientii filtrului FIR'); disp(b)
[H,w] = freqz(b,1,256);
mag = 20*log10(abs(H));

44
plot(w/pi,mag);axis([0 1 -80 5]); grid
xlabel('\omega/\pi'); ylabel('Cistig, dB');
title('Filtru FIR echiriplu cu faza liniara')

3.3. Filtre cu Răspuns Infinit la Impuls

3.3.1. Introducere

Filtrele cu răspuns infinit la impuls (RII sau IIR infinite impulse response în engleză) se
dovedesc în anumite aplicaţii mai avantajoase decât filtrele FIR datorită faptului că pot realiza
caracteristici de selectivitate excelente cu un ordin mult mai mic al funcţiei de transfer.
Spre deosebire de filtrele FIR, filtrele RII nu pot avea caracteristica de fază liniară.
Imposibilitatea realizării unei faze liniare are implicaţii în ceea ce priveşte proiectarea filtrelor
RII, în sensul că aceasta presupune fie aproximarea simultană atât a specificaţiilor pentru
caracteristica de amplitudine cât şi a celor referitoare la fază, fie corecţia ulterioară a
distorsiunilor de fază în ipoteza că proiectarea s-a bazat numai pe aproximarea caracteristicii de
amplitudine. Există un singur tip de filtru RII la care una din cele două caracteristici este
constantă (filtrului trece tot - FTT).
Filtrul RII este descris în domeniul timp prin ecuaţia cu diferenţe finite din relaţia 3.25.

y[n]= (3.25)

În această situaţie funcţia de transfer devine:

(3.26)
H(z)=

unde s-a presupus că a0 =1.

45
 Proiectarea unui filtru digital RII constă în determinarea coeficienţilor ai şi bi din expresia
anterioara astfel încât răspunsul la impuls al acestuia, h[n], sau răspunsul în frecvenţă, H(ejω ) , să
aproximeze într-un anumit mod specificaţiile în timp discret sau în frecvenţe impuse la
proiectare. Domeniul în care este rezolvată problema aproximării(timp sau frecvenţă) este
determinat de aplicaţia specifică. Metodele de proiectare a filtrelor RII pot fi clasificate în două
categorii:
1. Metode indirecte bazate pe proiectarea în prealabil a unui filtru analogic şi apoi transformarea
acestuia într-un filtru digital;
2. Metode directe urmărind realizarea filtrelor digitale fără referire la un model analogic. Aceste
metode se bazează pe utilizarea criteriilor de aproximare în domeniile timp sau frecvenţă.
3.3.2. Proiectarea indirectă a filtrelor de tip IIR

Procedura cea mai frecvent utilizată de proiectare a unui filtru digital RII constă în
transformarea unui filtru analogic într-unul digital, echivalent ca performanţe. Această abordare
prezintă două avantaje:
a) exploatează cunoştinţele şi metodele de proiectare a filtrelor analogice;
b) există transformări care conservă proprietăţile de selectivitate ale modelului
analogic.
Pornind de la specificaţiile referitoare la performanţele filtrului digital, proiectarea
acestuia necesită parcurgerea următoarelor etape:

1. Transformarea specificaţiilor dorite pentru filtrul digital în specificaţii impuse filtrului

analogic prototip;
2. Obţinerea funcţiei de transfer a filtrului analogic prototip astfel încât să se realizeze
specificaţiile deduse la punctul 1;
3. Transformarea funcţiei de transfer a filtrului analogic în funcţia de transfer echivalentă ca
performanţe a filtrului digital.

După obţinerea funcţiei de transfer Ha(s) a prototipului analogic trebuie găsită funcţia de
transfer H(z) a filtrului digital, operaţie denumită frecvent discretizarea filtrului analogic.
Aceasta necesită în domeniul timp trecerea de la variabila continuă t la cea discretă n, ceea ce

46
implică pentru caracterizarea în frecvenţă o transformare de la planul s la planul Z. Orice astfel
de transformare trebuie să satisfacă două cerinţe fundamentale:
I. Să transforme un filtru analogic stabil într-unul digital de asemenea stabil;
II. Să conserve caracteristicile de selectivitate (de modul şi eventual fază) ale filtrului analogic.
Îndeplinirea primei cerinţe necesită transformarea semiplanului stâng al planului s în
interiorul cercului de rază unitate din planul Z, în timp ce îndeplinirea celei de-a doua cerinţe
pretinde conversia liniară a axei {jΩ} a planului s în conturul cercului de rază unitate ( z = e jω ) al
planului Z.
Procedurile utilizate pentru discretizarea funcţiei de transfer Ha(s) satisfac cele două
cerinţe într-un mod mai mult sau mai puţin satisfăcător. Sunt cunoscute în literatura de
specialitate 4 asemenea proceduri şi anume:
1. Metoda transformării ecuaţiei diferenţiale ce leagă semnalele de intrare şi ieşire ale
prototipului analogic în ecuaţia cu diferenţe finite necesară pentru caracterizarea în domeniul
timp a filtrului digital;
2. Metoda invarianţei răspunsului la impuls;
3. Metoda transformării biliniare;
4. Metoda transformării în z adaptate.
În continuare vor fi prezentate procedurile 2 şi 3 care satisfac integral cerinţa I şi foarte
bine(în anumite condiţii) cerinţa II. În schimb rezultatele obţinute cu metodele 1 şi 4 sunt
nesatisfăcătoare în ceea ce priveşte conservarea proprietăţilor de selectivitate pe un domeniu larg
de frecvenţă.

Metoda invarianţei răspunsului la impuls

Această metodă se bazează pe conservarea răspunsului la impuls, în sensul că răspunsul
la impuls al filtrului digital, notat h[n] este versiunea eşantionată a răspunsului la impuls al
filtrului analogic, notat ha(t) . În continuare vor fi utilizate notaţia Ω = 2πF pentru a desemna
domeniul frecvenţă al filtrului analogic şi notaţia ω = 2πf pentru a desemna domeniul frecvenţă
normată al filtrului digital.
Procedura de obţinere a filtrului digital prin metoda invarianţei răspunsului la impuls
necesită parcurgerea următoarelor etape:
1.Se descompune Ha (s) în fracţii elementare:
(3.27)
47
 Ha(s)=

2. Se determină răspunsul la impuls al filtrului analogic, ha (t) :

(3.28)
u(t)

3. Se determină funcţia pondere a filtrului digital:

(3.30)
h[n]=T u[n] unde u[n]=u(nT)

4. Se calculează funcţia de transfer H(z) :

H(z)= =T (3.31)

Efectuând calculele se obţin coeficienţii ai ,bi ai filtrului digital. Se demonstrează că

filtrul digital reproduce răspunsul în frecvenţă al filtrului analogic pe intervalul de frecvenţă:

dacă şi numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(3.32)
h[n]=T ha(nT)

(3.33)
ω=ΩT<=>Ω=
(3.34)

Ha(jω)=0 la

Metoda dă rezultate bune pentru discretizarea filtrelor analogice al căror răspuns la

impuls satisface(chiar aproximativ) condiţia de semnal de bandă limitată (relaţia 3.34). Ca atare
poate fi aplicată la proiectarea FTJ şi FTB dar nu şi la proiectarea FTS, FOB, FTT. Există totuşi
FTS, FOB, FTT obţinute pe calea invarianţei răspunsului la impuls, prin proiectarea unui
prototip analogic de tip trece jos, discretizarea acestuia conform relaţiei 3.32 şi apoi

48
transformarea filtrului digital trece jos într-unul trece sus sau opreşte bandă, folosind
transformări de frecvenţă adecvate.
În realitate funcţiile de transfer ale filtrelor analogice nu satisfac decât cu aproximaţie
condiţia 3.34, ele existând pe toată axa frecvenţelor, fapt care conduce la efecte de aliere
spectrală. Uneori se utilizează un filtru analogic trece jos cu pantă abruptă a caracteristicii de
atenuare(denumit filtru de gardă), conectat în cascadă cu filtrul analogic prototip pentru a realiza
condiţia de răspuns în frecvenţă de bandă limitată al filtrului rezultant.

Metoda transformării biliniare

Transformarea biliniară este o transformare de la planul s la planul Z care conservă

forma algebrică(funcţie raţională) a funcţiei de transfer. Este definită prin relaţia 3.35(unde T
reprezintă perioada de eşantionare).

(3.35)
s= =>

Avantajele metodei transformării biliniare, care determină utilizarea cu precădere a

acesteia pentru discretizarea prototipului analogic, constau în următoarele:
a) Erorile de aliere inerente metodei invarianţei răspunsului la impuls sunt eliminate deoarece
întreaga axă {jΩ} a planului s este transformată în conturul cercului unitate din planul Z;
b) Transformă sisteme analogice stabile în sisteme discrete stabile(deci cerinţa I este îndeplinită);
c) Este o transformare algebrică simplă, funcţia de transfer a filtrului digital obţinându-se din cea
a filtrului analogic prin substituţia din relaţia 3.36.

(3.36)
H(z)=Ha(s) cu s =

Există totuşi un neajuns al acestei metode constând în transformarea neliniară a axei {jΩ}
jω
a planului s în cercul de rază unitate z = e al planului Z. Pentru a evalua natura şi mărimea
neliniarităţii se consideră s = jΩ în relaţia 3.35, fapt ce implică z = 1, adică z = e jω rezultând:

49
 (3.37)

Neliniaritatea implică restrângerea domeniului de aplicabilitate a metodei. Această

metoda este indicată atunci când răspunsul sistemului analogic este constant în frecvenţă sau este
format din porţiuni pe care este aproximativ constant. Nu poate fi aplicată deci pentru
diferenţiatoare şi filtre Bessel, deoarece transformarea nu conservă liniaritatea caracteristicii de
amplitudine, respectiv a celei de fază. Se aplică cu succes la proiectarea FTJ, FTS, FTB, FOB,
FTT.

3.3.3. Algoritmi de proiectarea indirectă a filtrelor digitale de tip IIR

Proiectarea filtrelor analogice

Funcţia de transfer a unui filtru analogic de ordinul N este:

(3.38)
Ha(s)= pt. N

Răspunsul în frecvenţă (la frecvenţe fizice) este funcţia de sistem evaluată pe axa
imaginară a planului s. Proiectarea unui filtru analogic constă în determinarea coeficienţilor ci ,di

2
, care conduc la optimizarea pătratului modulului funcţiei de transfer , în conformitate

cu un anumit criteriu de minimizare a erorii dintre funcţia dorită(funcţia de aproximat) şi cea

2
realizată (funcţia aproximantă). Se lucrează cu (şi nu cu ) pentru că este o

2
funcţie raţională. După determinarea lui se exprimă:

(3.39)
Ha(s) Ha(-s)= =

50
şi apoi se separă Ha(s) astfel:
- polii lui Ha (s) sunt zerourile lui G(−s2 ) localizate în semiplanul stâng (determinare unică
bazată pe stabilitatea filtrului);
- zerourile lui Ha (s) se obţin din zerourile lui E(−s2 ) prin distribuirea acestora din urmă în mod
egal între C(s) şi C(−s), fără a separa perechile de zerouri complex conjugate, aceasta spre a
obţine Ha (s) cu coeficienţi reali.
Determinarea lui C(s) nu este unică. Spre deosebire de poli, zerourile pot fi localizate şi
pe axa jΩ dar numai cu ordin de multiplicitate par în Ha (s)Ha (−s) .
Se vor prezenta în continuare pe scurt funcţiile de transfer şi caracteristicile filtrele
analogice de tip Butterworth, Cebyshev I, Cebyshev II şi eliptice (Cauer), ce vor fi folosite apoi
în proiectarea indirectă a filtrelor digitale.
- Filtre analogice de tip Butterworth
Răspunsul în frecvenţă al unui filtru analogic trece jos de tip Butterworth de ordinul N şi
frecvenţă de tăiere Ωt este dat de expresia:

(3.40)
2
=

Acesta realizează o caracteristică de tip maxim plat la Ω = 0 în sensul că primele 2N −1

derivate sunt nule la Ω = 0 . La Ω = Ω t , indiferent de ordinul N, pătratul modulului este 1/2.

2
Creşterea lui N conduce însă la îngustarea zonei de tranziţie. Caracteristica realizează

o aproximare de tip maxim plat şi la Ω → ∞ , pentru aceasta frecvenţă toate derivatele fiind nule.
- Filtre analogice de tip Cebyshev I
Filtrele Cebyshev de tipul I sunt filtre polinomiale(de tipul numai cu poli), având o
caracteristică de modul cu ripluri egale în banda de trecere şi monoton descrescătoare în banda
de oprire. Dintre toate filtrele polinomiale de ordinul N, filtrele Cebyshev de tipul I au zona de
tranziţie cea mai îngustă.
Pentru un filtru analogic trece jos de tip Cebyshev I de ordinul N şi cu frecvenţa limită
superioară a benzii de trecere Ωe , pătratul modulului funcţiei de transfer este dat de relaţia:

(3.41)
2
=

51
în care CN (x) este polinomul Cebyshev de ordinul N :

(3.42)

În banda de oprire, caracteristica monoton descrescătoare a modulului funcţiei de transfer

realizează o aproximare de tip maxim plat a valorii ideale zero, deoarece toate derivatele sale se

anulează pentru Ω → . Panta de cădere a caracteristicii este cu atât mai mare cu cât ordinul

filtrului este mai mare, iar pentru două filtre de acelaşi ordin panta este mai abruptă pentru cel cu
ripluri mai mari în banda de trecere. Performanţele filtrului sunt complet precizate de parametrul
ε ce fixează mărimea riplului în banda de trecere şi de ordinul N ce determină abruptitudinea
caracteristicii de modul (sau atenuare).
- Filtre analogice de tip Cebyshev II
Filtrele Cebyshev de tipul II realizează o aproximare în sens Cebyshev a modulului
funcţiei de transfer în zona de oprire, modulul descrescând monoton în zona de trecere. Se mai
numesc şi filtre invers Cebyshev deoarece, spre deosebire de filtrele Cebyshev de tipul I,
inversează modul de aproximare a caracteristicii de modul(cu ripluri egale, respectiv maxim plat)
în cele două benzi.
Pentru un filtru analogic trece jos de tip Cebyshev II de ordinul N şi cu frecvenţa limită
inferioară a benzii de oprire Ωb , pătratul modulului funcţiei de transfer este dat de relaţia:

(3.43)
2
=1- =

în care C x N( ) este polinomul Cebyshev de ordinul N.

- Filtre analogice de tip eliptic
Filtrele eliptice (denumite şi filtre Cauer) au o caracteristică de modul cu ripluri egale în
ambele benzi de trecere şi de oprire, motiv pentru care se mai numesc şi filtre echiriplu.
Aproximarea în sens Cebyshev a cerinţelor filtrului trece jos ideal este extinsă la ambele benzi
prin utilizarea funcţiei raţionale Cebyshev FN (Ω).

52
Pentru un filtru analogic trece jos de tip eliptic, de ordinul N, pătratul modulului funcţiei de
transfer este dat de relaţia:

(3.44)
2
=

unde funcţia raţională Cebyshev FN(Ω), introdusă pentru prima dată de Cauer în teoria circuitelor
liniare, se exprimă astfel:

(3.45)

FN(Ω)= ;pt. N=impar

După cum se vede din această relaţie, funcţia FN (Ω) are polii în număr egal cu zerourile
şi plasaţi simetric faţă de acestea în raport cu frecvenţa Ω 0 , definită ca medie geometrică a

frecvenţelor limită de trecere şi de oprire :

Filtrele eliptice sunt considerate optimale, în sensul că, pentru un acelaşi ordin N şi
aceleaşi frecvenţe limite Ωe şi Ωb , realizează cele mai mici ripluri în benzile de trecere şi de
oprire comparativ cu toate celelalte tipuri de filtre.

3.3.4. Implementarea în MATLAB a filtrelor de tip IIR

53
 Figura 3.9. Răspunsul în frecvenţă exemplificare pentru FTJ

Se consideră că:
- zona de trecere efectivă variază între valoarea maximă 1 şi valoarea minimă 1− Δt;
- zona de blocare variază între 0 şi Δb ;
- Ωe ,Ωb ,Ωt reprezintă în ordine frecvenţa de trecere efectivă, frecvenţa de oprire efectivă şi
frecvenţa de tăiere teoretică, exprimate în radiani/secundă.
Uzual la proiectare aceste performanţe sunt date în dB, sub forma atenuării maxime în
bandă de trecere efectivă, aM şi a atenuării minime în zona de oprire efectivă, am descrise de
relaţia 3.46.
aM=-20lg(1-Δt)
(3.46)
am=-20lg(Δb)
Funcţiile MATLAB buttord, cheb1ord, cheb2ord şi ellipord permit determinarea
ordinului minim şi a frecvenţei de tăiere pentru tipurile de filtre analogice prezentate anterior (în
ordine: Butterworth, Cebyshev I, Cebyshev II şi eliptice), pornind de la specificaţiile de gabarit
ale filtrului.

Sintaxa generală:
[n,Wn]=nume_functie(Wp,Ws,Rp,Rs,’s’)
- nume_functie poate fi oricare dintre funcţiile buttord, cheb1ord, cheb2ord şi ellipord;
- Rp reprezintă dimensiunea riplului (exprimată în dB) din banda de trecere (atenuarea maximă
din banda de trecere) iar Rs reprezintă dimensiunea riplului (exprimată în dB) din banda de
oprire (atenuarea minimă din banda de oprire);

54
- Wp şi Ws sunt frecvenţele limită ale benzilor de trecere şi de oprire; ele vor fi exprimate în
radiani/secundă şi vor fi mai mari ca 1. În cazul filtrelor trece bandă şi opreşte bandă W p şi Ws
vor fi vectori cu două elemente;
-parametrul ’s’ indică faptul că este vorba de un filtru analogic şi se vor returna:
1) ordinul minim al unui filtru analogic de tipul corespunzător dat de nume_functie, ce satisface
condiţiile de gabarit impuse prin Wp, Ws, Rp, Rs;
2) frecvenţa de tăiere Wn (frecvenţa la 3 dB) a aceluiaşi filtru; în cazul filtrelor trece bandă şi
opreşte bandă Wn va fi un vector cu două elemente deoarece aceste filtre prezintă două zone de
tăiere.
Ordinul filtrului analogic n şi frecvenţa sa de tăiere Wn, ce constituie argumentele de
ieşire ale funcţiilor prezentate anterior, vor servi ca parametrii de intrare pentru o nouă categorie
de funcţii MATLAB – butter, cheby1, cheby2 şi ellip – care au drept rezultat chiar coeficienţii
funcţiei de transfer a filtrului analogic respectiv.
În MATLAB, funcţia de transfer a unui filtru analogic cu răspuns infinit la impuls de ordinul n
este privită sub forma:

(3.47)
H(s)= =

butter - Filtre analogice de tip Butterworth

Sintaxe:
[b,a] = butter(n,Wn,’s’)
- proiectează un filtru analogic trece jos de ordinul n cu frecvenţa de tăiere Wn (frecvenţa este
exprimată în radiani/secundă ). Se vor returna vectorii linie b şi a de lungime n + 1 ce conţin
coeficienţii funcţiei de transfer H(s) a filtrului ( b = [ b(1),b(2),......,b(n),b(n+1) ], a =
[1,a(2),......,a(n),a(n+ 1) ] . Dacă Wn este un vector cu două elemente, Wn=[w1,w2], cu w1<w2,
se va proiecta un filtru analogic trece bandă de ordinul 2n, cu banda de trecere cuprinsă între
frecvenţele w1 şi w2 şi ’s’ indică faptul că este vorba despre un filtru analogic.
[b,a] = butter(n,Wn,’high’,’s’)
- proiectează un filtru analogic trece sus de ordinul n cu frecvenţa de tăiere Wn.
[b,a] = butter(n,Wn,’stop’,’s’)

55
- Wn este un vector cu două elemente, Wn=[w1,w2] cu w1<w2 . Se va proiecta un filtru
analogic opreşte bandă de ordinul 2n, cu banda de oprire cuprinsă între w1 şi w2.
cheby1 - Filtre analogice de tip Cebyshev I

Sintaxe:
[b,a] = cheby1(n,Rp,Wn,’s’)
[b,a] = cheby1(n,Rp,Wn,’high’,’s’)
[b,a] = cheby1(n,Rp,Wn,’stop’,’s’)
- rămân valabile aceleaşi considerente pentru parametrii de intrare şi de ieşire ca în sintaxele de
la funcţia butter. În plus apare parametrul de intrare Rp care reprezintă dimensiunea riplului
(exprimată în dB) din banda de trecere (atenuarea maximă din banda de trecere).
cheby2 - Filtre analogice de tip Cebyshev II
Sintaxe:
[b,a] = cheby2(n,Rs,Wn,’s’)
[b,a] = cheby2(n,Rs,Wn,’high’,’s’)
[b,a] = cheby2(n,Rs,Wn,’stop’,’s’)
- rămân valabile aceleaşi considerente pentru parametrii de intrare şi de ieşire ca în sintaxele de
la funcţia butter. În plus apare parametrul de intrare Rs care reprezintă dimensiunea riplului
(exprimată în dB) din banda de oprire(atenuarea minimă din banda de oprire).
ellip - Filtre analogice de tip eliptic (filtre Cauer)
Sintaxe:
[b,a] = ellip(n,Rp,Rs,Wn,’s’)
[b,a] = ellip(n,Rp,Rs,Wn,’high’,’s’)
[b,a] = ellip(n,Rp,Rs,Wn,’stop’,’s’)
- rămân valabile aceleaşi considerente pentru parametrii de intrare şi de ieşire ca în sintaxele de
la funcţia butter. În plus apar parametrii de intrare Rp şi Rs cu semnificaţiile de la funcţiile
cheby1 şi cheby2.
Odată cu aflarea coeficienţilor funcţiei de transfer a filtrului analogic putem considera
încheiate etapele 1 şi 2 din cadrul proiectării indirecte a filtrelor digitale RII. Cea de a treia etapă
constă în transformarea funcţiei de transfer a filtrului analogic în funcţia de transfer echivalentă

56
ca performanţe a filtrului digital. Această ultimă etapă se efectuează conform metodei de
proiectare indirectă aleasă(poate fi oricare din cele 4 proceduri menţionate).
În cadrul secţiunilor anterioare au fost discutate pe larg două din cele 4 metode: metoda
invarianţei răspunsului la impuls şi metoda transformării biliniare. Corespunzător acestor două
metode, în MATLAB există funcţiile impinvar şi bilinear ce vor fi prezentate în paragraful
următor.

Transformarea funcţiei de transfer a filtrului analogic în funcţia de transfer echivalentă ca

performanţe a filtrului digital:
Considerăm următoarele forme de exprimare pentru:
- funcţia de transfer a unui filtru analogic:

(3.48)
H(s)=

- funcţia de transfer a unui filtru digital:

H(s)=

(3.49)

impinvar - Metoda invarianţei răspunsului la impuls

Sintaxa:
[bd,ad] = impinvar(b,a,Fs)
- vectorii b şi a vor conţine valorile coeficienţilor numărătorului şi respectiv numitorului funcţiei
funcţiei de transfer a filtrului analogic:
b = [b(1),b(2),…b(m +1)], a = [a(1),a(2),…a(n +1)]

57
- Fs reprezintă frecvenţa de eşantionare exprimată în Hz. Dacă nu este precizată se alege în mod
implicit Fs = 1Hz.
- ordinul numărătorului nu poate fi mai mare decât ordinul numitorului pentru funcţia de
transfer a filtrului analogic ( m ≤ n );
- vor rezulta vectorii linie bd şi ad ce vor conţine valorile coeficienţilor numărătorului şi
respectiv numitorului funcţiei de transfer a filtrului digital:
bd=[bd(1),bd(2),…bd(m +1)], ad=[ad(1),ad(2),…ad(n +1)]
Funcţia MATLAB impinvar face transformarea din domeniul analogic în domeniul
discret considerând h[n] = ha (nT ) ceea ce diferă de relaţia teoretică. Este deci necesară o
înmulţire cu T = 1/Fs a vectorului bd obţinut.

bilinear - Metoda transformării biliniare

Sintaxe:
[bd,ad] = bilinear(b,a,Fs)
- vectorii linie b şi a vor conţine valorile coeficienţilor numărătorului şi respectiv numitorului
funcţiei funcţiei de transfer a filtrului analogic:
b = [b(1),b(2),…b(m +1)], a = [a(1),a(2),…a(n +1)]
- Fs reprezintă frecvenţa de eşantionare exprimată în Hz;
- ordinul numărătorului nu poate fi mai mare decât ordinul numitorului pentru funcţia de
transfer a filtrului analogic ( m ≤ n );
- vor rezulta vectorii linie bd şi ad ce vor conţine valorile coeficienţilor numărătorului şi
respectiv numitorului funcţiei de transfer a filtrului digital:
bd=[bd(1),bd(2),…bd(m +1)], ad=[ad(1),ad(2),…ad(n +1)]
[zd,pd,kd] = bilinear(z,p,k,Fs)
- vectorii coloană z şi p conţin valorile zerourilor şi polilor funcţiei de transfer a filtrului analogic
iar valoarea k reprezintă câştigul (z = [z(1),z(2),…z(m)],p = [p(1),p(2),…p(n)]; vezi relaţia
(4.24));
- Fs reprezintă frecvenţa de eşantionare exprimată în Hz;
- ordinul numărătorului nu poate fi mai mare decât ordinul numitorului pentru funcţia de
transfer a filtrului analogic ( m ≤ n );

58
- vor rezulta vectorii coloană zd şi pd ce conţin valorile zerourilor şi polilor funcţiei de transfer a
filtrului digital şi valoarea kd ce reprezintă câştigul (zd= [zd (1), zd(2),…zd(m)], pd = [pd(1),
pd(2),… pd(n)].

3.3.5. Aplicaţii în MATLAB referitoare la proiectarea filtrelor de tip IIR

Aplicaţia 1. Să se proiecteze prin metoda invarianţei răspunsului la impuls un filtru digital trece
jos de tip Butterworth, ştiind că:
- la frecvenţa Fe =2kHz atenuarea este mai mică de 1 dB, adică aM =1dB;
- la frecvenţa Fb = 3kHz atenuarea este mai mare de 20 dB, adică am = 20dB;
- frecvenţa de eşantionare este Fs = 20kHz.
Se determină în primul rând frecvenţele limită normate ale benzilor de trecere şi oprire:

(3.50)

Ţinând cont de legătură dintre cele două axe de frecvenţă se calculează pentru filtrul analogic:

(3.51)

Fs=20000;
we=2*pi*2/20;
wb=2*pi*3/20;
Oe=we*Fs;
Ob=wb*Fs;

Avem acum toţi parametrii de intrare ai funcţiei buttord utilizată pentru determinarea
ordinului filtrului analogic şi a frecvenţei sale de tăiere.

59
 [n,Wt]=buttord(Oe,Ob,1,20,’s’), (n=8;Wt=1.4144e+004)
Ordinul filtrului analogic este n = 8 iar frecvenţa sa de tăiere este egală cu 14144
radiani/secundă (se observă că această valoare aparţine într-adevăr intervalului [Ωe ,Ωb ]).
Valorile n şi Wt obţinute reprezintă parametrii de intrare pentru funcţia butter ce va avea ca
rezultat coeficienţii funcţiei de transfer a filtrului analogic:
[bs,as]=butter(n,Wt,’s’)
Caracteristicile amplitudine-frecvenţă şi fază-frecvenţă ale filtrului analogic se pot
vizualiza folosind funcţia freqs(Figura 3.10).
figure(1), freqs(bs,as)

Figura 3.10. Caracteristicile amplitudine-frecventa

Aceşti doi vectori, bs şi as, rezultaţi în urma comenzii precedente, vor servi drept
argumente de intrare pentru funcţia impinvar ce va calcula valorile coeficienţilor funcţiei de
transfer a filtrului digital dorit .
[bd,ad]=impinvar(bs,as,Fs)
Caracteristicile amplitudine-frecvenţă şi fază-frecvenţă ale filtrului digital se pot
vizualiza folosind funcţia freqz(Figura 3.11):
figure(2), freqz(bd,ad)

60
 Figura 3.11. Caracteristicile amplitudine-frecventa si fază-frecventa
Funcţia pondere a filtrului se poate vizualiza folosind comanda impz(Figura 3.12):
figure(3),impz(bd,ad),grid

Figura 3.12. Valorile functiei de pondere a filtrului

Pentru a verifica pe cale grafică stabilitatea filtrului digital obţinut (toţi polii trebuie să fie
în interiorul cercului de rază unitate) putem folosi funcţia zplane ,vizualizând numai valorile
polilor funcţiei de transfer(Figura 3.14):
figure(4),zplane(1,ad)

61
 Figura 3.14. Valorile polilor functiei de transfer

Aplicaţia 2. Se rezolvă problema precedentă folosind metoda transformatei biliniare.

Metoda transformatei biliniare presupune transformarea axei de frecvenţă:

(3.52)

(3.53)

Valorile pentru şi sunt desigur aceleaşi ca în problema precedentă.

Fs=20000;
we=2*pi*2/20;
wb=2*pi*3/20;
Oe=2*Fs*tan(we/2);
Ob=2*Fs*tan(wb/2);
Se vor urma aceiaşi paşi ca şi în cazul metodei invarianţei răspunsului la impuls,
prezentată în problema precedentă:
[n,Wt]=buttord(Oe,Ob,1,20,’s’)
[bs,as]=butter(n,Wt,’s’)

62
[bd,ad]=bilinear(bs,as,Fs)
Se va observa că ordinul filtrului va fi n = 7, deci mai mic cu o unitate decât la metoda
invarianţei răspunsului la impuls.

Bibliografie selectivă

63
1. Allan R. Hanbley, „Electrical engineering principles and applications”, Editura Prentice
Hall, 2004
2. John T. Taylor,Qiuting Huang, „CRC Handbook of Electrical Filters”, Editura CRC
Press, 1997
3. Lucian Mheţ-Popa, „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe curs)”, Universitatea
Politehnică din Timişoara, 2009
4. Muhamad H. Rashid, „Power electrinics handbook”, Editura Academic Press, 2001
5. Richard C. Dorf, „The electrical engineering handbook second edition”, Editura CRC
Press, 2000
6. Richard C. Dorf, „The electrical engineering handbook third edition, Circuits, Signals,
Speech and Image proccesing”, Editura CRC Press, 2006
7. R. W. Hamming, „Digital Filters third edition”, Editura Prentice Hall, 1998

64
 Cap. 4. Modelarea filtrelor cu ajutorul Simulink

4.1. Modelarea filtrelor digitale

Pentru a implementa un filtru digital în Simulink utilizatorul poate folosi biblioteca

Signal Procesing Blockset, bibliotecă care conţine blocuri ce descriu fie filtre deja modelate fie
operaţiuni matematice sau algoritmi precum FFT (Fast Fourier Transform), necesare în
proiectarea şi implementarea filtrelor.
Ramura denumită Filtering din Signal Procesing Blockset conţine filtre digitale şi
analogice sub formă de blocuri pe care utilizatorul le poate implementa într-un model Simulink.
De asemenea această ramura conţine utilitarul Digital Filter Design Block, un bloc care
accesează o interfaţă grafică interactivă folosită pentru implementarea filtrelor digitale de tip IIR
şi FIR. Acest utilitar este similar cu interfeţele grafice MATLAB de proiectare a filtrelor
Filterbuilder şi SPtool.
Pentru folosirea Digital Filter Design Block, acesta se adaugă unui model Simulink iar
apoi se deschide Filter Design and Analysis Tool (FDAtool), care serveşte la schimbarea
specificaţiilor blocului pentru filtrarea semnalelor din model şi la vizualizarea în timp real a
răspunsului filtrului (exemplu Figura 4.1).
Un alt bloc asemănător este Filter Realization Wizard. Acesta apelează aceeaşi interfaţă ca şi
Filter Design Block şi anume FDAtool dar se comportă diferit:

– Digital Filter Design accesează interfaţa grafică FDAtool realizând filtre optimizate
pentru simulări şi generarea codului sursă C, care folosesc blocurile din biblioteca Signal
procesing Blockset ;
– Filter Realization Wizard accesează aceaşi interfaţă grafică dar implementarea în cazul
acesta se poate realiza în două feluri, fie prin intermediul blocurilor logice din biblioteca
de bază a Simulink, fie prin blocurile din biblioteca Signal procesing Blockset.
– Ambele blocuri suportă o multitudine de structuri de filtre, dar Filter Realization Wizard
poate construi mai multe structuri de filtre deoarece foloseşte blocurile din biblioteca de
bază.

65
 Figura 4.1. Modelarea şi raspunsul unui FTJ cu ajutorul Filter Design Block

În concluzie blocul Digital Filter Design se foloseşte în special în cazul în care se doreşte
exportarea codului optimizat în C iar Filter Realization Wizard se foloseşte în special pentru
vizualizarea structurilor filtrelor proiectate şi simularea comportării acestora pe DSP.
În continuare vom modela un filtru FTS folosind Digital Filter Design Block. Modelarea
unui filtru prin intermediul Digital Filter Design implică indicarea următorilor parametrii:

– Răspunsul la aplicarea semnalului de tip impuls(în acest caz Highpass)

– Indicarea algoritmului de proiectare(în acest caz ne vom referi la un filtru FIR având la
bază metoda equiriplu)
– Ordinul filtrului(în acest caz vom selecta ordinul minim)
– Parametrii wpass şi wstop reprezentând limitele între care se realizează
filtrarea(wpass=0.5 şi wstop=0.2). Filtrul lasă să treacă toate frecvenţele mai mari sau

66
 egale cu 50% din frecvenţa Nyquist şi opreşte frecvenţele mai mici sau egale cu 20% din
frecvenţa lui Nyquist fapt descris de parametrii wpass şi wstop.

Figura 4.2. Modelarea şi raspunsul unui FTS cu ajutorul Filter Design Block

Aplicaţie. Să se genereze un model Simulink care realizează înlăturarea zgomotului de

frecvenţă înaltă provenit de la o sursă aleatoare, dintr-un semnal, folosind filtrele din Figura
4.1. şi Figura 4.2.

67
 Figura 4.3. Modelul Simulik folosit la înlăturarea zgomotului dintr-un semnal

Filtrul trece sus se foloseşte pentru înlăturarea frecvenţelor joase din semnalul provenit de
la sursa aleatoare, în continuare semnalul este suprapus peste acela provenit de la blocul Sine
Wave iar apoi este filtrat de filtrul trece jos.

Figura 4.4. Forma de undă a semnalului înainte şi după înlăturarea zgomotului

68
 4.2. Modelarea filtrelor de reţea

Diferite configuraţii de circuite RLC serie sau paralel pot fi folosite ca filtre de reţea
pentru eliminarea poluării armonice, generate de elemente neliniare cum ar fi convertoarele
statice, pentru reducerea numărului total al distorsiunilor armonice sau pentru înbunătăţirea şi
compensarea factorului de putere.Prin utilizarea filtrelor pasive compuse din rezistoare, bobine şi
condensatoare, armonicile pot fi reduse la un nivel acceptabil.
Valorile elementelor R, L, C sunt determinate de tipul filtrului, puterea reactivă la
tensiune nominală, factorul de calitate şi de frecvenţa de acordare a filtrului.
De asemenea , filtrele pentru reducerea/eliminarea armonicilor pot fi proiectate pentru a avea
caracter capacitiv la frecvenţa fundamentalei, astfel încât să poată fi utilizate şi pentru
producerea puterii reactive necesară convertoarelor statice sau maşinilor electrice.

Filtre cu o singură frecvenţă de acordare(single-tuned filters)

Cea mai simplă configuraţie a circuitelor electrice utilizate ca filtre de reţea este
conexiunea RLC serie (single-tuned). Poate fi utilizată pentru eliminarea singure componente a
armonicilor(de exemplu ordinul 5).
Pentru a reduce factorul total de distorsiune armonică, pot fi utilizate diferite baterii de
condensatoare, conectate, de obicei, în paralel la bornele consumatorului.
Cele mai utilizate tipuri de filtre sunt:

– Filtrul trece bandă utilizat pentru filtrarea armonicilor de ordin inferior.Acest tip
de filtru poate fi acordat pentru o singură frecvenţă sau pentru maxim două.
– Filtrul trece sus este utilizat pentru a filtra armonicile de ordin superior şi pentru a
acoperi un domeniu larg al frecvenţei. De exemplu filtrul de tip C este utilizat
pentru a furniza putere reactivă şi pentru a evita fenomenul de rezonanţă.

Factorul de calitate a unui filtru RLC serie este definit de relaţia:

(4.1)

69
 Factorul Q se referă la valoarea reacţiei inductive sau capacitive corespunzătoare
frecvenţei de acordare şi determină lăţimea de bandă (relaţia 4.2) a marginii frecvenţei de

acordare (fn), unde n reprezentând ordinul armonicii, iar f1 este frecvenţa fundamentalei.

(4.2)

Filtre cu două frecvenţe de acordare(double-tuned filters)

Sunt caracterizate prin aceeaşi parametrii, cu avantajul că pierderile sunt mai mici, la fel
şi amplitudinea impedanţei la frecvenţa de rezonanţă care apare între cele două frecvenţe de
acordare.Un astfel de filtru poate conţine un circuit serie LC şi un RLC paralel.Cele două circuite
sunt acordate la frecvenţa medie definită în relaţia (4.3) având factorul de calitate definit în
relaţia (4.4).

(4.3)

(4.4)

Filtrul trece sus

Este un filtru acordat pentru o singură frecvenţă, cu deosebirea că elementele R şi L sunt
conectate în paralel. Această configuraţie duce la o bandă de acordare mai largă, valoarea
impedanţei fiind acordată pentru frecvenţe înalte limitată de valoarea rezistenţei.

Filtrul trece sus de tip C

70
 În cazul acestui filtru inductanţa L este înlocuită cu un circuit serie LC acordat pentru
frecvenţa fundamentalei.La această frecvenţă rezistenţa este şuntată de circuitul rezonant fapt
care duce la pierderi zero.
În continuare se prezintă câteva exemple de implementare a filtrelor de reţea, atât prin
utilizarea componentelor din biblioteca SimPowerSystems cât şi prin utilizarea blocurilor din
biblioteca Simulink standard.

Aplicaţie. Să se implementeze un filtru de reţea, având în componenţă elemente pasive de tip R,

L, C serie şi/sau paralel, utilizat pentru filtrarea armonicilor,după cum urmează:

– Un filtru single-tuned pentru filtrarea armonicilor de ordin 5 (f=300 Hz);

– Un filtru double-tuned pentru filtrarea armonicilor de ordinul 11 şi 13;
– Un filtru high-pass de tip C pentru filtrarea armonicilor de ordinul 3.

Ştiind că filtrul este conectat la o reţea de medie tensiune de 315 kV şi f=60 Hz şi consumatorul
inductiv (QL=49 MVar) absoarbe puterea activă P=340 Kw, în cazul filtrului single-tuned P=50
W şi în cazul double-tuned, P=0 pentru filtrul de tip C, să se reprezinte grafic curentul prin
circuit şi răspunsul în frecvenţă în cele trei situaţii:
Impedanţa circuitului pentru filtrul RLC utilizând operatorul Laplace este descrisă de relaţia 4.5.

(4.5)

Implementarea modelului se poate face prin utilizarea blocurilor din bibleoteca

SimPowerSystems iar pentru reprezentarea grafică a răspunsului în frecvenţă a impedanţei Z(s)
trebuie deduse matricele de stare ale MM-ISI ale sistemului de tip SISO.
Acest lucru se poate realiza direct prin utilizarea blocurilor Impedance Measurement şi a
interfeţei grafice Powergui sau prin utilizarea funcţilor MATLAB din biblioteca Control System.

71
 Figura 4.5 descrie modelarea circuitului electric cu implementarea unui filtru de reţea,
RLC serie folosit pentru filtrarea armonicii de ordinul 5. Din Figura 4.6 rezultă răspunsul în
frecvenţă a filtrului utilizând interfaţa grafică powergui şi blocul Impedance measurement din
biblioteca SimPowerSistems.

Figura 4.5. Implementarea filtrului de reţea RLC serie

72
 Figura 4.6. Răspunsul în frecvenţă a filtrului RLC utilizând powergui

Figura 4.7 descrie modelarea circuitului electric cu implementarea unui filtru de reţea,
având două frecvenţe de acordare (double-tuned), constituit dintr-un circuit serie LC şi unul
paralel RLC, proiectat pentru filtrarea armonicilor de ordinul 11 şi 13. În Figura 4.8 este
prezentat răspunsul în frecvenţă a filtrului pentru o scalare logaritmică şi un factor de calitate
Q=16.

73
 Figura 4.7. Implementarea filtrului de reţea LC serie şi RLC paralel

Figura 4.8. Răspunsul în frecvenţă a filtrului LC serie şi RLC paralel utilizând powergui

Figura 4.9 reprezintă implementarea filtrului de reţea trece sus de tip C, pentru filtrarea
armonicii de ordinul 3, cu reprezentarea grafică a răspunsului în frecvenţă, prezentat în Figura
4.10, pentru un factor de calitate Q=1.75.

74
 Figura 4.9. Implementarea filtrului de reţea trece sus de tip C

Figura 4.10. Răspunsul în frecvenţă a filtrului trece sus de tip C utilizând powergui

Bibliografie selectivă

75
1. Lucian Mihet-Popa, „Modelare şi simulare în MATLAB & Simulink cu aplicaţii în
inginerie electrică”, Editura Politehnică Timişoara, 2007.
2. Samuel D. Stearns, „Digital Signal Processing with Examples in MATLAB”, Editura
CRC Press, 2002
3. Steven T. Karris, „Signals and Systems with MATLAB Computing and Simulink
Modeling third edition”, Orchard Publications, 2006

76
 Cap. 5. Interfeţe MATLAB pentru implementarea filtrelor

5.1. Interfaţa Filterbuilder

Introducere
Interfaţa interactiva filterbuilder oferă o fereastră grafică librăriei fdesign din MATLAB,
fiind creată pentru reducerea timpului de proiectare. Această interfaţă foloseşte o abordare bazată
pe specificaţii pentru a determina cel mai bun algoritm în funcţie de răspunsul cerut al filtrului.
Modul de proiectare constă în alegerea constrângerilor şi specificaţiilor filtrului dorit,
astfel încât alegerea celui mai bun algoritm de proiectare să fie realizată în mod automat de către
program în funcţie de performanţele dorite.
Sintaxe
filterbuilder
filterbuilder('response')
filterbuilder(h)
În cazul tastării în prompterul din MATLAB a comenzii filterbuilder(‘response’) se
deschide o fereastră în care se găsesc mai multe tipuri de răspuns din care se alege cel dorit:

Figura 5.1. Fereastra care conţine parametrii filtrului

77
 Prin tastarea comenzii filterbuilder(h) este deschisă fereastra interfeţei adecvată
parametrului h. De exemplu în loc de h tastăm lowpass se deschide o fereastră cu ajutorul căreia
se va proiecta un filtru trece jos(exemplu în Figura 5.2). Deşi parametrii de intrare variază în
funcţie de tipul filtrului dorit structura interfeţei este în mare aceeasi.

Figura 5.2. Fereastra folosită pentru un filtru trece jos

Fiecare fereastră pentru proiectarea filtrelor include următoarele opţiuni:

– Save variable as foloseşte la salvarea variabilelor. Odata cu memorarea acestora

filterbuilder salvează filtrul creat în workspace din fereastra MATLAB ca un obiect având
numele specificat de utilizator.
– View Filter Response afişeaza răspunsul filtrului creat apelând funcţia fvtool din
toolboxul Signal Procesing din Matlab.

În cazul în care utilizatorul în prompterul MATLAB tastează doar comanda filterbuilder

se va deschide o fereastră din care se poate alege răspunsul filtrului fapt arătat în Figura 5.3.

78
 Figura 5.3. Fereastra folosită pentru alegerea răspunsului

Implementare
După alegerea unui tip de răspuns se accesează fereastra pentru proiectarea filtrului,
fereastră care conţine urmatoarele opţiuni:

– Main
– Data Types
– Code Generation

Toate specificaţiile filtrului se găsesc în general în secţiunea Main a ferestrei folosite

pentru proiectarea filtrului. Secţiunea Data Types oferă setări referitoare la precizie şi tipuri de
date folosite în proiectare pe când secţiunea Code Generation conţine opţiuni pentru
implementări ale filtrului sau pentru extragerea codului sursă a filtrului proiectat.
Fereastra de alegere a filtrului conţine şi optiunea Apply care de fiecare data când este folosită
salvează specificaţiile filtrului proiectat cu filterbuilder în mediul workspace din Matlab. În
cazul în care specificaţiile filtrului sunt modificate de utilizator comanda Save variables as
prezentata este folositoare pentru a evita salvarea cu acelasi nume a noi structuri exportate de
filterbuilder. Astfel sunt salvate mai multe filtre (structuri de date) distincte care pot fi apoi
comparate sau folosite în tandem pentru a satisface specificaţiile de proiectare.

79
 Figura 5.4. Fereastra folosită pentru alegerea parametrilor

Fereastra din Figura 5.4 conţine toţi parametrii necesari proiectării tipului de filtru ales,
aceşti parametrii depinzând de topologia filtrului dar oricare ar fi răspunsul ales secţiunile Main,
Data Types şi Code Generation apar în cazul fiecarei topologii de filtre în parte.

Alegerea specificaţiilor filtrului

Alegerea specificaţiilor filtrului se face din secţiunea Maine a ferestrei, în cazul oricarui
tip de filtru dorit trebuie alese obligatoriu următoarele opţiuni:

– Răspunsul la impuls
– Ordinul filtrului
– Tipul filtrului
– Specificaţiile filtrului

80
Se poate regla răspunsul filtrului şi în funcţie de frecvenţă şi magnitudine parametrii care se pot
alege din secţiunea Maine a ferestrei de proiectare a filtrului.

Alegerea algoritmului
Algoritmul filtrului depinde de răspunsul şi parametrii aleşi pentru acesta. De exemplu
pentru un filtru bandpass cu răspunsul în impuls IIR şi cu ordinul filtrului Minimum metodele de
proiectare disponibile sunt Butterworth,Chebyshev I şi II şi Elliptic în timp ce dacă ordinul
filtrului este setat pe Specify metoda sau metodele disponibile pentru IIR diferă de cele
specificate anterior(exemplu în Figura 5.5).

Figura 5.5. Implementarea unui filtru bandpass

81
 Această fereastră conţine de asemenea opţiuni pentru modificarea algoritmului ales în
prealabil cum ar fi în cazul filtrului descris anterior IIR cu metoda Butterworth se poate selecta
opţiunea Match Exactly.
Pentru a analiza răspunsul filtrului se poate selecta opţiunea View Filter Response. Drept
urmare se deschide fereastra Filter Visualization Tool (fvtool) care afişează magnitudinea
răspunsului filtrului în cauza.
FVTool este o interfaţă grafică interactivă care serveşte vizualizării răspunsurilor filtrelor,
în funcţie de specificaţiile acestoara. O sintaxa uzuală pentru apelarea interfeţei este fvtool(B,A)
care afişează răspunsul în magnitudine a filtrului în funcţie de numărătorul şi numitorul constituit
de valorile vectorilor B şi A.
Aceasta interfaţă poate efectua analiza unui singur filtru sau a unei succesiuni de filtre
fvtool(B,A,B1,A1,...). Interfaţă conţine opţiuni privind editarea graficului rezultat, precum şi
posibilitatea de a face zoom pe oricare dintre axe.

Figura 5.6. Răspunsului filtrului

82
 Ultima sectiune din cadrul interfeţei de proiectare a filtrului este Code Generation prin
intermediul căreia poate fi exportat cod VHDL, Verilog, M-Code precum şi modele Simulink
care pot fi utilizate în Simulink.
Pentru generarea de M-Code se face click pe opţiunea Save File iar apoi acest filtru este salvat ca
un program de tip M-File care poate fi apoi editat dupa placul utilizatorului.
Pentru generarea unui model Simulink se face click pe butonul Generate Model, iar apoi acest
filtru va fi exportat ca un model care poate fi folosit apoi în Simulink poate fi editat sau
implementat în structuri complexe, care folosesc mai multe modele Simulink.

Figura 5.7. Fereastra Code Generation

83
 5.2. Interfata SPTool

Introducere

Prin tastarea comenzii sptool în prompterul Matlab se deschide SPTool o interfaţă grafică
care conţine la rândul ei mai multe interfeţe grafice interactive cum ar fi: Signal Browser, Filter
Designer, FVTool şi Spectrum Viewer. Această interfaţă ofera acces la mai multe opţiuni ce ţin
de semnal, filtrare şi analiza spectrală(Figura 5.8).

Fig 5.8. Interfaţa SPTool

Folosind interfaţa SPTool se pot realiza următoarele operaţii:

– Analiza semnalelor din fereastra Signals cu ajutorul Signal Browser;

– Proiectarea şi editarea filtrelor folosind Filter Designer;
– Analiza răspunsului filtrului cu ajutorul FVTool;
– Folosirea filtrelor proiectate în fereastra Filters cărora li se aplică semnale din fereastra
Signals;
– Analiza spectrala a spectrului semnalelor cu ajutorul Spectrum Viewer.

84
Sintaxe
Cu ajutorul prompterului din Matlab se pot face operaţii folosind SPTool fără ca
utilizatorul să fie nevoit să acceseze interfaţa grafică. Aceste operatii constă în importarea şi
exportarea structurilor de date prelucrate cu ajutorul funcţiei sptool.
Comenzi folosite pentru exportarea structurilor de date:
s = sptool('Signals') returnează o structură care include toate semnalele.
f = sptool('Filters') returnează o structură care include toate filtrele.
s = sptool('Spectra') returnează o structură care include toate formele spectrale.
[s,ind] = sptool(...) returnează un vector index care indică elementele lui s care sunt selectate în
SPTool.
s = sptool(...,0) returnează doar elementul care este selectat în momentul tastării comenzii.
Comenzi folosite pentru importarea structurilor de date:
struc = sptool('create',PARAMLIST) creaza o componentă care prin intermediul struct
memorează elementele acesteia în workspace.
sptool('load',struc) încarcă structura creată în sptool unde poate fi folosită pentru crearea de
filtre,prelucrarea de semnale,vizualizarea spectrului acestor semnale.
struc = sptool('load',PARAMLIST) încarcă structura definita de PARAMLIST în SPTool , iar
dacă un parametru aditional este definit atunci această structură poate fi salvată şi în workspace
de asemenea.

Folosirea interfeţelor
Opţiunea Signal Browser permite măsurarea,vizualizarea şi analiza în domeniul timp a
unuia sau mai multor semnale.Pentru activarea Signal Browser se apasă butonul View aflat sub
casuţa care conţine lista de semnale în fereastra SPTool.
Cu ajutorul Filter Designer se poate realiza proiectarea şi editarea filtrelor FIR şi IIR de
diferite lungimi şi tipuri având configuraţii de baza(lowpass, highpass, bandpass, bandstop, and
multiband).Pentru activarea Filter Designer se folosesc butoanele New sau Edit aflate sub căsuţa
Filters din SPTool.

85
 a)

b)

Figura 5.9.Interfeţele a) Filter Designer şi b) Pole/Zero Editor

Filter Visualization Tool (fvtool) ajută utilizatorul să identifice caracteristicile unui filtru,
creat cu Filter Designer sau importat din alta sursă, cum ar fi:răspunsul la impuls (impulse
response),răspunsul în fază (phase response), răspunsul în magnitudine (magnitude
response),intârzierea de grup a filtrului (group delay), întarzierea de faza (phase delay) şi

86
răspunsul la semnalul treaptă (step response).Pentru activarea FVTool se face click pe butonul
View aflat sub căsuţa Filters.
Spectrum Viewer este folosit pentru realizarea unor analize în domeniul frecvenţă
folosind o mare varietate de metode pentru estimarea densitaţii spectrale printre care: metoda
Burg,metoda FFT,metoda multitaper, metoda MUSIC eigenvector,metoda Welch şi metoda
recursivă Yule-Walker.
Spectrum Viewer se utilizează în felul următor:

– Se face click pe butonul Create aflat sub căsuţa Spectra pentru a calcula densitatea
spectrală pentru un semnal selectat din căsuţa Signals în fereastra SPTool.Pentru
vizualizarea spectrului se face click pe butonul Apply;
– Se face click pe butonul View pentru a analiza spectrul rezultat;
– Se poate folosi butonul Update aflat sub căsuţa Spectra în meniul SPTool pentru a
modifica puterea semnalului a cărui densitate spectrală este analizată.

Figura 5.10. Reprezentarea grafica a densitatii spectrale

87
Interfaţa Spectrum Viewer are urmatoarele cracteristici:

– O fereastră de identificare a semnalului care afişeaza informaţii despre semnalul analizat.

– O regiune ce serveşte pentru modificarea parametrilor.
– Graficul care exprimă răspunsul în frecvenţă a filtrului precum şi un buton Options
pentru a modifica caracteristicile graficului.
– Spectrum management controls care conţine opţiunea Inherit from care se referă la
preluarea parametrilor de referinţă de la un filtru utilizat inaintea acestuia, precum şi
butoanele Revert si Apply.

Interfeţele limbajului Matlab sunt preferate în proiectarea şi implementarea filtrelor

digitale deoarece prezintă diferite medii de proiectare precum filterbuilder sau sptool dar şi de
vizualizare ca fvtool, avantajul acestora fiind acela că sunt interconectate fapt pentru care este
posibilă proiectarea şi testarea filtrelor precum şi exportarea acestora.

5.3. Aplicaţii în MATLAB, proiectarea filtrelor digitale

88
Aplicaţia 1. Să se implementeze unui filtru trece jos (FTJ), cu răspuns finit la impuls, folosind
fereastra de timp Kaiser.
Se aleg cele mai importante specificaţiile ale filtrului în cauză:

– Răspunsul la impuls (în acest caz FIR);

– Ordinul filtrului (în acest caz ordinul minim);
– Tipul filtrului(în acest caz single-rate);
– Algoritmul după care se proiectează (în acest caz fereastra de timp Kaiser a cărei
parametri se regăsesc în tabelul 3.2 din subcapitolul 3.3.2).

Figura 5.11. Interfaţa de proiectare a unui FTJ

Metoda de implementare a filtrului reiese din Figura 5.11 iar răspunsul filtrului este
prezentat în figura următoare:

89
 Figura 5.12. Răspunsul filtrului FTJ

Codul generat în format M-file:

function Hd = b3
%B3 Returns a discrete-time filter object.

%
% M-File generated by MATLAB(R) 7.6 and the Signal Processing Toolbox 6.9.
%
% Generated on: 30-Jun-2009 19:05:58
%
Fpass = 0.45; % Passband Frequency
Fstop = 0.55; % Stopband Frequency
Apass = 1; % Passband Ripple (dB)
Astop = 60; % Stopband Attenuation (dB)

h = fdesign.lowpass('fp,fst,ap,ast', Fpass, Fstop, Apass, Astop);

Hd = design(h, 'kaiserwin');
Aplicaţia 2. Să se implementeze unui filtru opreşte bandă (FOB), cu răspuns infinit la aplicarea
semnalului de tip impuls.

90
 Metoda de implementare a filtrului reiese din Figura 5.13 iar răspunsul filtrului este
prezentat în Figura 5.14.

Figura 5.13. Interfaţa de proiectare a unui FOB

Codul generat în format M-file:

function Hd = b4
%B4 Returns a discrete-time filter object.

%
% M-File generated by MATLAB(R) 7.6 and the Signal Processing Toolbox 6.9.
%
% Generated on: 30-Jun-2009 19:12:13
%

N = 4; % Order
Fstop1 = 0.35; % First Stopband Frequency
Fpass1 = 0.45; % First Passband Frequency
Fpass2 = 0.55; % Second Passband Frequency
Fstop2 = 0.65; % Second Stopband Frequency

91
h = fdesign.bandpass('n,fst1,fp1,fp2,fst2', N, Fstop1, Fpass1, Fpass2, ...
Fstop2);

Hd = design(h, 'iirlpnorm');

Răspunsul filtrului este prezentat în figura următoare:

Figura 5.14. Răspunsul filtrului FOB

Filtrul proiectat la Aplicaţia 1 având caracteristicile din Figura 5.12 poate fi folosit în în
programe software dedicate redării şi editării de fişiare audio. Acesta este folosit în general la
funcţia de egalizator pentru canalele aferente frecvenţelor joase (în general între 70 Hz şi 1KHz).

Bibliografie selectivă

92
1. Lucian Mihet-Popa, „Modelare şi simulare în MATLAB & Simulink cu aplicaţii în
inginerie electrică”, Editura Politehnică Timişoara, 2007.
2. Lucian Mheţ-Popa, „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe laborator)”,
Universitatea Politehnică Timişoara, 2009
3. Samuel D. Stearns, „Digital Signal Processing with Examples in MATLAB”, Editura
CRC Press, 2002

93
 Cap. 6. Concluzii şi contribuţii personale

Concluzii
Filtrele digitale constituie o soluţie optimă în cazul procesării semnalelor discrete având
ca obiectiv înbunătăţirea calităţii semnalului de la ieţirea filtrului. Caracteristicile filtrelor
digitale sunt următoarele:

– Stabilitatea este principalul avantaj al filtrelor digitale deoarece coeficienţii

acestora sunt stocaţi în memoria internă a sistemului pe care sunt implementate.
Spre deosebire de filtrele analogice a căror componente au anumite toleranţe(de
exemplu valoarea rezistenţei are o toleranţă de +/- 5%), filtrele digitale sunt mult
mai stabile deoarece coeficienţii lor ţin locul componentelor ideale de circuit;
– Doar filtrele digitale pot fi folosite în proiectarea filtrelor cu răspuns finit la
aplicarea semnalului de tip impuls(FIR);
– Filtrele digitale au o latenţă fundamentală mai mare decât cele analogice. În cazul
filtrelor analogice latenţa este reprezentată de timpul în care un semnal se propagă
prin circuitul filtrului. În cazul filtrelor digitale latenţa este o funcţie alcătuită din
întârzieri programate;
– Filtrele digitale au o lăţime de bandă mai mică decât cele analogice;
– În cazul filtrelor complexe folosirea filtrelor digitale este recomandată pentru
micşorarea preţului de cost;
– Filtrele numerice pot avea caracteristici imposibil de realizat cu filtrele analogice,
(de exemplu, fază perfect liniară, în cazul filtrelor FIR);
– Spre deosebire de filtrele analogice, performanţele celor digitale nu variază cu
variabilele mediului, de exemplu, temperatura. Aceasta elimină necesitatea
calibrării periodice;
– Diferite semnale de intrare pot fi filtrate de un singur filtru digital, fără
modificarea structurii hard, prin multiplexare;
– Atât datele filtrate cât şi cele nefiltrate pot fi stocate pentru o prelucrare ulterioară.

94
 Interfeţele grafice MATLAB dedicate proiectării filtrelor digitale servesc la uşurarea
muncii de proiectare. Filtrele proiectate cu ajutorul acestor interfeţe pot fi simulate în timp real,
pot fi modificate specificaţiile acestora, sau poate fi urmărit răspunsul apărut la ieşirea filtrelor
respective. Interfeţele grafice interactive sunt folosite în special pentru posibilitatea generarării
de cod în diverse formate având la bază filtrul proiectat, în special în format C, C++ pentru
implementarea pe DSP.
Blocurile aferente interfeţelor Simulink dedicate filtrelor digitale servesc la
implementarea filtrelor prin intermediul modelelor Simulink, modificarea specificaţiilor sau
modificarea structurii filtrelor, precum şi la vizualizarea răspunsului filtrelor în cauză. Analiza şi
implementarea filtrelor în Simulink se face în timp real astfel demersul de proiectare este
simplificat. Ca şi în cazul interfeţelor din MATLAB, Simulink beneficiază de posibilitatea
generării de cod în diverse formate având la bază filtrul proiectat.
Mediul Simulink prezintă o soluţie optimă şi în cazul filtrelor analogice. Filtrele de reţea
proiectate cu ajutorul Simulink reprezintă o alternativă bună pentru înlăturarea poluării armonice.

Contribuţii personale

– Studiul filtrelor filtrelor digitale cu exemple MATLAB pentru filtrele cu răspuns finit la
impuls(Cap. 3.2) şi pentru cele cu răspuns infinit la impuls(Cap. 3.3);
– Modelarea şi implementarea filtrelor digitale cu exemple în Simulink folosind
componentele bibliotecii Singnal Procesing Blockset(Cap. 4.1);
– Descrierea interfeţelor interactive MATLAB, care servesc proiectării filtrelor cu exemple
pentru filtre digitale de frecvenţă selectivă FIR şi IIR (Cap. 5);
– Modelarea şi implementarea unui filtru analogic de reţea utilizat pentru înlăturarea
efectelor create de armonicile impare de ordinul 3, 5, 11, 13(Cap. 4.2).

Bibliografie

1. Allan R. Hanbley, „Electrical engineering principles and applications”, Editura Prentice

Hall, 2004

95
2. Arthur B. Williams & Fred J. Taylor, „Electronic Filter Design Handbook”, McGraw-
Hill, 1995
3. John T. Taylor, Qiuting Huang, „CRC Handbook of Electrical Filters”, Editura CRC
Press, 1997
4. Lucian Mihet-Popa, „Modelare şi simulare în MATLAB & Simulink cu aplicaţii în
inginerie electrică”, Editura Politehnică Timişoara, 2007.
5. Lucian Mheţ-Popa, „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe curs)”, Universitatea
Politehnică din Timişoara, 2009
6. Lucian Mheţ-Popa, „Tehnici de prelucrare a semnalelor(notiţe laborator)”, Universitatea
Politehnică Timişoara, 2009
7. Muhamad H. Rashid, „Power electrinics handbook”, Editura Academic Press, 2001
8. Richard C. Dorf, „The electrical engineering handbook second edition”, Editura CRC
Press, 2000
9. Richard C. Dorf, „The electrical engineering handbook third edition, Circuits, Signals,
Speech and Image proccesing”, Editura CRC Press, 2006
10. R. W. Hamming, „Digital Filters third edition”, Editura Prentice Hall, 1998
11. Samuel D. Stearns, „Digital Signal Processing with Examples in MATLAB”, Editura
CRC Press, 2002
12. Steven T. Karris, „Signals and Systems with MATLAB Computing and Simulink
Modeling third edition”, Orchard Publications, 2006

96