UNIVERISTATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MANAGERIALĂ

FOLOSIREA SURSELOR DE ENERGIE

REGENERABILĂ PENTRU NECESARUL DE CĂLDURĂ
ȘI APĂ MENAJERĂ ÎNTR-O GRĂDINIȚĂ

STUDENT: ȘTEFAN ANDRA GEORGIANA

2021
 CUPRINS

Pag
.

INTRODUCERE.........................................................................................................................4

1 SURSE REGENERABILE DE ENERGIE ŞI ROLUL LOR ÎN COMPLEXUL

ENERGETIC AL ȚĂRII NOASTRE............................................................. .......6

1.1 Starea şi problemele complexului energetic................... ........6

1.1.1 Structura consumului de energie în România............................................ ........6

1.1.2 Problemele complexului energetic......................................................................................7

1.1.3 Rolul SRE în soluţionarea problemelor de bază ale complexului energetic..................

.........8

1.2 Perspectivele utilizării biomasei şi a energiei solare în România............................ .....10

1.2.1 Biomasa ca sursă de energie în România.................................................. .......10

1.2.2 Utilizarea paielor în sectorul energetic..............................................................................12

1.2.3 Valorificarea energiei solare pe teritoriul Țării noastre.................................. .......13

1.2.4 Sarcinile propuse pentru soluţionare. Actualitatea temei tezei de licenţă.........................15

2 SARCINILE TERMICE PENTRU ÎNCĂLZIREA EDIFICIILOR ŞI

ALIMENTAREA CU APĂ CALDĂ MENAJERĂ A GRĂDINIŢEI........................

......16

2.1 Calculul consumatorilor de căldură pentru încălzirea edificiilor..................................16

2.1.1 Descrierea consumatorilor de căldură din satul Moeciu de Jos .......16

2.1.2 Generalităţi privind calculul consumului de căldură a unui edificiu.................................17

2.1.3 Determinarea coeficienţilor transferului de căldură necesari pentru calculul

sarcinii termice a edificiilor..............................................................................................19

2.1.4 Consumul de căldură pentru încălzirea edificiilor administrative.....................................23

2.2 Elaborarea sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră a grădiniţei

satului X.................................................................................................................... .......24

2.2.1 Necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere la grădiniţă.........................24

2.2.2 Dimensionarea sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră a grădiniţei....................25

2.2.3 Selectarea instalaţiilor pentru prepararea apei calde menajere....................................

.......29

2.3 Sistemul de automatizare a instalaţiilor de preparare a apei calde menajere

a grădiniţei.....................................................................................................................
.......30

2.3.1 Schema funcţională a sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră.......................

.......30

2.3.2 Regimuri optime de funcţionare şi siguranţă.....................................................................32

2.3.3 Schema de structură a sistemului de automatizare a colectoarelor solare.........................33

3 PROIECTAREA CENTRALEI TERMICE DIN SATUL Moeciu de Jos .......35

3.1 Sursa de încălzire şi reţelele de distribuţie a energiei termice.......................................35

3.1.1 Alegerea cazanului pentru încălzirea edificiilor administrative.........................................35

3.1.2 Dimensionarea reţelei termice...........................................................................................37

3.1.3 Graficul piezometric al reţelei termice din Moeciu de Jos

3.2 Sistemul de alimentare cu energie electrică a surselor de căldură................................45

3.2.1 Caracteristica receptoarelor electrice.................................................................................45

3.2.2 Calculul sarcinilor electrice a centralei termice.................................................................46

3.2.3 Construcţia schemelor de alimentare cu energie electrică...........................................

.......49

3.2.4 Alegerea întrerupătoarelor automate.................................................................................51

3.2.5 Alegerea secţiunii cablurilor şi a dulapurilor de putere.....................................................52

4 FEZABILITATEA ECONOMICĂ A UTILIZĂRII PAIELOR PENTRU

ALIMENTAREA CU ENERGIE TERMICĂ A SATULUI X........................ .......53

4.1 Compararea opţiunilor de producere a energiei termice produse pe bază de

biomasă solidă şi gaze naturale..................................................................................
.......53

4.1.1 Criterii economice de comparare a variantelor..................................................................53

4.1.2 Producerea energiei termice utilizând biomasa.................................................................55

4.1.3 Calculul cheltuielilor anuale la CT pe paie.......................................................................56

4.1.4 Producerea energiei termice utilizând gazele.....................................................................57

4.1.5 Determinarea cheltuielilor anuale de calcul la CT pe gaz..................................................58

4.2 Calculul preţului de cost la o CT pe paie..........................................................................60

4.2.1 Noţiuni generale privind calculul preţului de cost a energiei termice................................60

4.2.3 Determinarea preţului de cost a energiei termice produsă la o CT pe paie..................

.......61

5 SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE.....................................................................

.......62

5.1 Organizarea protecţiei muncii la centrale termice..........................................................62

5.1.1 Planificarea lucrărilor de protecţie a muncii.....................................................................62

5.1.2 Analiza condiţiilor de muncă la CT...................................................................................63

5.2 Sanităria şi tehnica securităţii la centralele termice........................................................64

5.2.1 Igiena muncii în producţie.................................................................................................64

5.2.2 Tehnica securităţii la CT....................................................................................................65

5.2.3 Aparate de protecţie şi control...........................................................................................66

5.3 Securitatea antiincendiară şi protecţia mediului.............................................................67

5.3.1 Protecţia contra incendiilor la CT......................................................................................67

5.3.2 Protecţia mediului ambiant................................................................................................69

CONCLUZII...............................................................................................................................71

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................72
1 NOŢIUNI ŞI CONSIDERAŢII DESPRE BIOMASĂ ŞI APORTUL LOR ÎN
COMPLEXUL ENERGETIC AL ȚĂRII NOASTRE

1.1 Starea sectorului energetic al țării noastre

1.1.1 Consumul de energie si resursele energetice in România

Energia este factorul dominant ce determină bunăstarea ţării şi a omului, ce influenţează

asupra nivelului de dezvoltare a tuturor segmentelor de activitate ale societăţii. Energia este forţa
motrică în avansarea ţării şi a dezvoltării ei economice pe termen lung. În atingerea unei dezvoltări
economice continue şi durabile este necesar ca sursele de energie să fie adecvate şi sigure, la preţ
rezonabil şi să asigure economiei şi ţării competitivitate. Sectorul energetic este o ramură de bază
a economiei naţionale, care, în mare măsură, determină succesul realizării Programelor de
dezvoltare a economiei naţionale, precum şi stabilitatea în societate, având drept sarcină asigurarea
cu energie a tuturor consumatorilor din ţară.

Potrivit datelor Institutului de Energetică al Academiei de Ştiinţe a României, în prezent

balanţa energetică a ţării este asigurată din contul gazelor naturale (44 la sută), motorinei (17 la
sută), energiei electrice (11 la sută), benzinei (10 la sută), cărbunelui (7 la sută), lemnelor şi gazului
lichefiat (câte 3 la sută), păcurei (1 la sută), altor surse (4 la sută).

De menţionat, că cota surselor energetice locale s-a redus de la 4,56 la sută în anul 2008 până
la 4,49 la sută în 2010, chiar dacă situaţia trebuie să fie diametral opusă. În conformitate cu
Strategia Energetică a Țării noastre până în anul 2020 şi Legea Energiei Regenerabile din
12.07.2007, până în anul 2010 cuantumul de energie din surse regenerabile din volumul energiei
provenite din surse tradiţionale trebuie să constituie 6 la sută, până în anul 2020 – 20 la sută. Astfel,
energia biomasei va trebui să constituie 70 la sută, energia hidraulică – 14 la sută, energia termică
solară – 10 la sută, energia eoliană – 1,5 la sută, energia fotoelectrică solară – 0,1 la sută, altele –
4,4 la sută. Potrivit calculelor savanţilor , în prezent din volumul total de masă verde obţinută pe
câmpurile ţării în diverse scopuri se utilizează doar 11 la sută, iar restul în volum de 1250 mii de
tone se aruncă ca deşeu.
Laboratorul facultăţii de Inginerie Agrară şi Transport Auto, a creat cu susţinerea colegilor
din Cehia, nu doar utilaj pentru producerea peleţilor şi brichetelor energetice, ci şi cazane pentru
arderea acestora.Astfel, brichetele şi peleţii obţinuţi cu ajutorul acestui utilaj au o capacitate
calorică cu 38-60 la sută mai mare comparativ cu lemnul. De asemenea, produsele de ardere sunt
mai uşor de reciclat din cauza dimensiunilor mici, iar producţia este ecologic pură şi nu conţine
chimicale.
 De menţionat, că 10 kg de brichete permit economisirea a 5,5 litri de benzină, iar o tonă
economiseşte 5 m3 de lemn. Reieşind din preţul de 3-4 mii de lei (fără prelucrare), utilizarea
brichetelor va economisi 1000-1500 lei.

1.1.2. Problemele complexului energetic

Misiunea complexului energetic constă în asigurarea cu resurse energetice primare, energie

electrică şi termică a tuturor consumatorilor din ţară [3]. Complexul energetic se confruntă cu
multiple probleme, de exemplu, condiţionate de cota redusă a resurselor energetice primare locale
în balanţa energetică a ţării, cota ridicată a importurilor de resurse energetice şi energie electrică,
care condiţionează o dependenţă puternică de fluctuaţiile preţurilor la resursele energetice de pe
piaţa internaţională.

O altă problemă, ce agravează situaţia în energetică, o constituie îmbătrânirea utilajului şi

utilizarea tehnologiilor învechite. Ca consecinţă, avem un grad avansat al îmbătrânirii
componentelor complexului energetic, ce se estimează la cca. 60-70%, iar eficienţa energetică în
comparaţie cu ţările avansate este de cca. 2,5-3 ori mai redusă. Sporirea eficienţei energetice este
o problemă fundamentală pentru ţară, economie, inclusiv şi pentru complexul energetic.

Distribuirea inechitabilă a valorii adăugate create pe întreg lanţul de furnizare-producere a

energiei electrice cât şi termice: resurse energetice - producere - transport – distribuţie,
prezintă o barieră în soluţionarea problemei de sporire a eficienţei energetice şi dezvoltării
sectorului în ansamblu. Echilibrarea intereselor producătorilor, distribuitorilor şi a consumatorilor
finali este o condiţie esenţială pentru asigurarea dezvoltării durabile a economiei, sporirii eficienţei
de funcţionare a complexului energetic şi crearea condiţiilor tarifare echitabile consumatorilor.

Abordarea complexă ştiinţifică a problemelor energeticii la integru şi în parte pentru

sectoarele ramurii (sectorul electroenergetic, termoenergetic, gaze naturale, combustibili lichizi,
surse regenerabile de energie, cadrului juridic şi instituţional, colaborarea internaţională) este o
necesitate vitală întru identificarea soluţiilor rezonabile, competitive din punct de vedere economic
cu scopul sporirii eficienţei energetice şi a implementării standardelor internaţionale în sector.

Creşterea tarifelor la gazele naturale, preţurilor la produsele petroliere pe piaţa internă, care
adesea depăşesc preţurile respective din ţările vecine, poate afecta securitatea energetică a ţării.
Din aceste considerente, este necesară formularea unor recomandări ştiinţific argumentate pe
termen scurt şi mediu întru luarea măsurilor spre ameliorarea situaţiei în asigurarea cu energie şi
resurse energetice a ţării. Aceste măsuri necesită a fi racordate la direcţia strategică Eficientizarea
complexului energetic şi asigurarea securităţii energetice, inclusiv prin folosirea resurselor
renovabile. Biomasă în prezent este cel mai accesibil component pentru valorificare ca sursă de
energie primară. Evaluarea potenţialului tehnic disponibil şi economic, repartizarea lui în
România, continuarea în baza rezultatelor deja obţinute a activităţilor de cercetare privind
elaborarea şi perfectarea tehnologiilor de producere, recoltare, prelucrare a biomasei, elaborarea
şi confecţionarea echipamentelor, liniilor tehnologice pentru valorificarea biomasei în scopuri
energetice, precum şi crearea bazei normative şi a echipamentului pentru comercializare, de
exemplu, a amestecurilor de combustibil şi a combustibilului solid (brichete şi pelete) constituie
spectrul problemelor de cercetare în acest domeniu.

1.1.3 SRE - modalitate de soluţionare a problemelor energetice

Implementarea măsurilor de eficienţă energetică este în prezent cea mai rezonabilă soluţie
de asigurare a siguranţei alimentării cu energie şi securităţii energetice. În acest context Strategia
energetică stipulează sporirea cu 1,6-1,7 % pe an a eficienţei energetice. Se poate constata, că în
republică există un potenţial bun de sporire a eficienţii energetice fără a fi necesare prea multe
investiţii în realizarea acestor măsuri. De exemplu, studiul efectuat în 2010 de un grup de lucru în
cadrul Ministerului Economiei privind propunerea de politici publice pentru promovarea eficienţei
energetice în sectorul rezidenţial indică, că impactul economic a sporirii eficienţei energetice în
anul 2020 în sectorul rezidenţial poate constitui integral 590-800 mil. lei şi reducerea emisiilor de
CO2 cu 17-20 %. Pe teritoriul Țării noastre sunt disponibile sursele de energie regenerabilă:
biomasa, energie hidraulică, energie solară şi eoliană, sursele cu potenţial termic redus, inclusiv
energie geotermică. În anul 2004 ponderea surselor regenerabile în consumul de resurse
energetice a constituit 110 mii t.c.c, consumul total fiind de 3398 mii t.c.c. Utilizarea acestui
potenţial va contribui la micşorarea importului de resurse energetice [5].

Pentru accelerarea procesului de utilizare a surselor regenerabile de energie s-au elaborat

proiectele Strategiei de valorificare a SRE, Legii cu privire la energia regenerabilă, Programului
naţional de valorificare a SRE până în a. 2010.

Situaţia curentă, sarcinile majore şi modalităţile de valorificare a resurselor regenerabile de

energie sunt stipulate în Strategia şi Programul Naţional de valorificare a surselor regenerabile de
energie până în a.2010. Se preconizează valorificarea potenţialului energetic al biomasei
(producerea biocombustibilului din cereale, sorgul zaharat şi culturile tehnice uleioase - rapiţa,
floarea soarelui, seminţe de struguri din industria de vinificare etc.), energiei solare prin conversia
în energie electrică şi energie termică, eoliană, energie hidraulică, a surselor noi de energie Către
anul 2020 se preconizează majorarea cotei SRE în bilanţul energetic al republicii până la 15-20
%. Costurile estimative ale investiţiilor necesare în anul 2006-2010 se evaluează la 40 mln. Euro
sau circa 8,0 mln. Euro anual. Valorificarea SRE după a. 2010 va necesita investiţii anuale
comparabile cu investiţiile anilor precedenţi. După a.2010 se preconizează asigurarea obţinerii
resurselor energetice de la SRE în volum, a cărui cost se estimează în preţurile curente la nivelul
de 40-60 mln. Euro pe an.

1.1.4 Biomasa-sursa alternativă de energie

Biomasa reprezintă componentul vegetal al naturii. Ca formă de păstrare a energiei Soarelui

în formă chimică, biomasa este unul din cele mai populare şi universale resurse de pe Pământ. Ea
asigură nu doar hrana, ci şi energie, materiale de construcţie, hârtie, ţesături, medicamente şi
substanţe chimice. Biomasa este utilizată în scopuri energetice din momentul descoperirii de către
om a focului. Astăzi combustibilul din biomasă poate fi utilizat în diferite scopuri – de la încălzirea
încăperilor până producerea energiei electrice şi combustibililor pentru automobile. În ultimele
câteva sute de ani, omul a exploatat biomasa mai ales sub formă de cărbune. Acest combustibil
fosil a rezultat în urma unor transformări chimice îndelungate. Combustibilii fosili sunt constituiţi
din aceleaşi elemente chimice (hidrogen şi carbon) ca şi biomasa proaspătă. Cu toate acestea, ei
nu sunt consideraţi surse de energie regenerabilă din cauza timpului îndelungat de care au nevoie
pentru a se forma. Azi, omenirea e obligată să revină la folosirea energiilor regenerabile. Biomasa
cu uşurinţă poate asigura peste 20% din necesităţile energetice a ţării. Altfel spus, resursele
funciare existente şi infrastructura sectorului agrar permite înlocuirea completă a tuturor staţiilor
atomice, fără a influenţa preţurile la produsele alimentare. De asemenea utilizarea biomasei la
producerea etanolului poate micşora importul petrolului cu 50%.

Datorită extinderii utilizării biomasei sub diferite forme pentru producerea de energie
termică se poate spune că, în prezent, în ţările dezvoltate din Europa de Vest există o piaţă pentru
combustibilul de tip biomasă în care preţul este determinat pe baza cererii şi ofertei. Evident,
această piaţă este completată de pieţele locale, unde preţul poate fi reglementat, de exemplu, în
funcţie de cantitatea de biomasă achiziţionată. Centralele energetice bazate pe biomasă produc prin
valorificarea reziduurilor agricole, industriale sau menajere, în arzătoare, alături de cărbune, ţiţei
sau gaze, sau prin convertirea biomasei în gaze combustibile care pot substitui arderea gazelor
naturale.
 Figura 1.1 Sursele de biomasă.

După energia solară, biomasa a fost folosită în scopuri energetice încă de când a fost
descoperit focul, pentru că primii oameni s-au încălzit arzând lemne şi abia mai târziu au descoperit
cărbunii şi petrolul. Biomasa prezintă multe avantaje ca sursă de energie. Ea poate fi folosită atât
pentru producerea de electricitate, cât şi pentru obţinerea de energie termică. Dar aici intervine
problema poluării. Ultimele studii arată că arderea deşeurilor produce mult prea mult dioxid de
carbon şi, prin urmare, ce se economiseşte pe o parte se pierde pe alta. Potenţialul energetic al
biomasei nu se utilizează în România în măsură deplină din cauza utilizării tehnologiilor
neeficiente de prelucrare. Metodele moderne de transformare a biomasei permit de a obţine
combustibil lichid şi solid cu folosirea eficientă a produselor prelucrării ei în calitate de suplimente
nutritive şi materiale pentru pregătirea diferitor preparate, precum şi altă producţie valoroasă.
Biomasa ocupă deja un loc bine determinat în cota SRE utilizate. În condiţiile RM trebuie să i se
acorde în primul rând prioritate şi susţinere anume acestei direcţii[1].

1.2 Sursele de biomasa

1.2.1 Deşeuri biologice ale animalelor

Deşeurile de origine animală, care nu prezintă riscuri deosebite, pot fi supuse

prelucrării industriale. Biogazul este produs prin descompunerea materiei organice (reziduuri
animale şi vegetale, deşeuri menajere, silozuri, etc.) în absenţa oxigenului, proces care se numeşte
"fermentare anaerobă". În funcţie de materia organică descompusă, concentraţia de metan variază
între 50-75 % iar a dioxidului de carbon între 45-20 %, astfel încât prin captarea lui devine o
importantă sursă de energie regenerabilă. Ne fiind captat, biogazul, contribuie semnificativ la
efectul de seră (metanul este de 21 de ori mai nociv pentru mediu de cât dioxidul de carbon).
Scopul implementării unei instalaţii de biogaz nu este doar obţinerea unui profit financiar din
comercializarea energiei alternative (electrică şi termică) pe care o produce, ci şi rezolvarea
problemelor de protecţia mediu.

În tabelul 1.1. sunt prezentate cantităţile de biogaz care pot fi obţinute din diferite materii
prime.

Tabelul 1.1 - Cantităţile de biogaz care pot fi obţinute din diferite deşeuri biologice ale
animalelor, [1]

Tip dejecţie Volum, m3 Biogaz,m3 Energie Energie

electrică, kWh termică, kWh

Lich. de bovine 1 15,5 27 54

Solide de bovine 1 10,1 18 36

Lich. De suine 1 15,6 28 56

Solide de suine 1 23,5 42 84,6

Avicole lich. 1 44,5 80 160

Avicole solide 1 29,3 52 105

Ovine solide 1 21,1 38 76

Cabaline solide 1 18,9 34 68

1.2.2 Reziduuri agricole

Producţia de biomasă vegetală este rezultatul activităţii fotosintetice a tuturor indivizilor care
alcătuiesc o comunitate de plante (populaţie sau asociaţie). Producţia de biomasă a unui înveliş
vegetal (lan, pajişte, pădure etc.), denumită producţie primară netă, este exprimată prin masa
substanţei organice produsă pe unitatea de teren acoperit cu vegetaţie (g/m 2; t/ha) şi în unitatea de
timp considerată (an; zi) sau este exprimată în echivalent energetic Trebuie reţinut însă că o
eficienţă fotosintetică de 1% corespunde, în absenţa stres-ului hidric, la o producţie de cca. 30-35
t biomasă uscată/ha. În afara energiei solare, obţinerea unor recolte cât mai ridicate de biomasă
primară şi cât mai bune calitativ este condiţionată de numeroşi alţi factori: factori interni – genetici
(specie, soi, hibrid), care au un rol primordial în capacitatea de acumulare a biomasei; factori
externi (factori de mediu, factori tehnologici). Resursele de biomasă care pot fi folosite pentru
producerea de energie sunt foarte diverse. O clasificare poate fi făcută din punct de vedere al
reziduurilor (deşeurilor) primare, secundare şi terţiare, şi biomasa care este special cultivată
pentru scopuri energetice. Biocombustibilii solizi se obţin cel mai simplu, din biomasa vegetala
nevaloroasa. Exista echipamente de producere a brichetelor (peletilor), fixe, sau chiar si mobile,
care convertesc deşeurile celulozice (rumeguş, paie, alte produse vegetale, care nu sunt valorificate
in alt mod, sau pur si simplu sunt arse pe câmp fără a se folosi acea energie degajata) într-o marfă
vîndabilă. Biocombustibilii lichizi sunt biodieselul si bioetanolul. Biodieselul se obţine foarte
simplu din plante oleaginoase. In schimb, bioetanolul de generaţia a doua, (cel care se obţine din
celuloza, si nu din cereale), necesită un proces de fabricaţie mai complex.

Figura 1.2 Biomasa vegetală

Există un potenţial mare de biomasă ce poate fi şi mai mult mărit printr-o utilizare mai bună
a resurselor existente şi prin creşterea productivităţii culturilor. O tehnologie actuală de
valorificare energetică a biomasei este reprezentată de obţinerea de gaz combustibil prin
gazeificarea acesteia. Avantajul acestei tehnologii constă în utilizarea unui combustibil curat la
consumator.

Tabelul 1.2 - Cantităţile de biogaz care pot fi obţinute din diferite reziduuri agricole, [6]
 Conţinut de substanţa Conţinut de substanţă Cantitatea de biogaz
uscata (%) organică (%) m3/t
Siloz de porumb 34 90 350-390
Siloz de ierburi 26-82 67-98 300-500
Paie 85-90 85-89 300-600
Cocini de 86 72 400-650
porumb
Rebuturi 5-20 76-90 350
vegetale

1.2.3. Deşeuri orăşeneşti

Deşeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare şi hârtia, pot fi

valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice.
Rezultatul este compostul, un excelent îngrăşământ agricol. În timpul compostării se
produce biogaz cu un mare conţinut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu
la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalaţii
amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat[7].

Figura 1.3 - Schema de rezolvare a problemei deşeurilor urbane

Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalaţii individuale din gospodării, cât şi în mari
instalaţii industriale (ex. staţii de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât şi
anaerobă. O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din staţiile de epurare a
apelor uzate orăşeneşti sau din staţiile de epurare industriale.

Materiile combustibile pot fi obţinute atât prin prelucrare biologică, cât şi prin procese
de piroliză şi gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate
(gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziţie şi mai bună,
format din monoxid de carbon şi hidrogen.
 Deşeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deşeuri lemnoase din culturi,
deşeuri de prelucrare din industria lemnului şi din demolări), gazul de depozit şi biogazul. Lemnul
are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg iar gazul de depozit şi biogazul au compoziţii asemănătoare
şi puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse în instalaţii menajere, sau în cazane
pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

Posibilitatea producerii biogazului din deşeuri organice transforma această preocupare într-
o soluţie foarte avantajoasă atât la nivel global cât şi la nivel local de producere a energiei din surse
regenerabile. Astfel, astăzi deşeurile organice sunt privite ca surse extrem de valoroase de energie,
şi nu ca nişte grămezi de gunoi ce putrezesc şi produc prejudicii mediului.

Principale deşeuri urbane pentru producerea biogazului conform [1] sunt:

 Nămol şi apele reziduale,

 Deşeurile organice,

 Deşeurile industriale.

Nămolul şi apele reziduale poluate intens cu substanţe organice pot fi valorificate pentru
producerea biogazului. În cele mai frecvente cazuri biogazul produs este utilizat pe loc la staţiile
de epurare la producerea simultană a energiei electrice şi termice.

Deşeurile industriale reprezintă resturile produselor organice rămase în urma procesării

materiei prime. Deşeurile date pot fi sub formă de ape reziduale sau resturi de materie primă
propriu zisă (de la abatoare, prelucrarea fructelor şi legumelor, producerea zahărului, fabricarea
celulozei şi hârtiei etc.). Aceste deşeuri sunt supuse fermentării anaerobe pentru producerea
biogazului.

Deşeurile organice menajere sunt resturile alimentare şi deşeurile de bucătărie, hârtia,

cartonul, textile naturale, gunoiul ecologic din grădină ş.a. Deşeurile colectate sunt transportate
spre staţiile de biogaz unde sunt procesate.

1.3 Modalităţi de valorificare a biomasei

1.3.1 Arderea directa a biomasei

Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din agricultură,

inclusiv substanţele vegetale şi animale, silvicultură şi industriile conexe, precum şi partea
biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane. Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai
abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele
metabolice ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu
descoperirea focului.
 Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode variate, care însă, în cele din urmă,
reprezintă procesul chimic de ardere. Din tot ceea ce include biomasa primară, doar biomasa
solidă, după o uşoară prelucrare reprezintă un combustibil comercializabil care în mod direct poate
fi ars cu scopul producerii căldurii. În rest, toate celelalte componente posibile ale biomasei rămân
a fi transformate în biocombustibili pe o cale directă sau printr-o serie de procedee cu obţinerea
unor produse combustibile intermediare [1]:

 Solidificare a biomasei (producerea peleţilor, brichetelor).

 Gazificare – producerea gazului de sinteză din bioproduse solide.

 Lichefiere-transformarea biocombustibilului gazos în combustibil lichid (biodisel,

bioetanol).

În cadrul unor tehnologii specifice pot fi aplicate mai multe modalităţi de conversie:
conversia termo-chimică include o serie de reacţii complexe de degenerare a biomasei în anumite
condiţii.

 Arderea constituie cea mai răspândită modalitate de producere a energiei din biomasă.
Arderea biomasei reprezintă un proces termochimic, cu degajarea de căldură şi lumină.
Etapele principale ale acestui proces sunt uscarea, formarea manganului prin piroliză,
gazificarea prin arderea manganului şi oxidarea gazelor. Combustia biomasei este folosită
pentru producerea căldurii în instalaţiile de capacitate mică (pîna la 3-5 MW), cum sunt
sobele cu lemne, cazanele cu buşteni, arzătoarele de pelete, cazanele de paie.

 Gazificarea. Tot prin intermediul unor procese termochimice biomasa solidă poate fi
convertită în gaze combustibile obţinându-se gazul de generator (gazul de sinteză sau
singazul). Instalaţia de gazificare a biomasei este numită gazogen. Singazul obţinut poate
fi folosit ca combustibil la producerea căldurii, frigului şi electricităţii, însă poate fi utilizat
şi pentru producerea altor tipuri de combustibili.

 Piroliza. Orice tehnologie de gazificare a biomasei implica piroliza, care reprezintă un

proces termochimic de descompunere a materiei organice la temperaturi şi presiuni înalte,
într-un mediu inert, în lipsa totală sau parţială a agentului de oxidare. În urma acestui proces
se obţin mai multe produse - singaz, ulei de piroliză, mangal. Piroliza este tehnologia de
producere a mangalului folosit pe larg în mai multe scopuri.

1.3.2. Fermentarea anaerobică

 Fermentarea anaerobă folosită pentru producerea şi captarea biogazului este un proces dirijat
de descompunere a materiei organice umede, care se desfăşoară în incinte închise, în condiţii
controlate de mediu, în absenţa oxigenului molecular şi a luminii. Fermentarea anaerobică
reprezintă un proces microbiologic de descompunere a materiei organice în lipsa aerului.
Temperatura optimă pentru realizarea cestui proces este cuprinsă între 20-45 °C. În rezultatul
fermentării anerobe se obţine un produs gazos şi o masă reziduală ce nu mai poate fi supusă
fermentării. Această masă este folosită ca fertilizator pentru sol. Procesul de fermentare anaeroba
decurge la temperaturi medii +30 – 40 oC si înalte +50 – 60 oC. Timpul prelucrării are o mare
influenta asupra procesului de formare a biogazului.

Figura 1.4 Digestor anaerobic

Prin fermentare anaerobă, microorganismele descompun materia organică, eliberând o serie

de metaboliţi dintre care metanul şi dioxidul de carbon.
Spre deosebire de alte procese microbiologice dirijate de către om, fermentarea anaerobă pentru
obţinerea biogazului nu foloseşte culturi pure sau sterile. În sistemele naturale în care se găseşte,
materia organică descompozabilă este purtătoarea unei microflore foarte variate şi active. Această
microfloră mixtă asigură anaerobioza şi compuşii metabolici specifici dezvoltării
metanobacteriilor.
 Figura 1.5 Fermentarea anaerobă

Întreg procesul de fermentare presupune parcurgerea a patru faze principale de

descompunere a biomasei[1]:

 Hidroliza - microorganismele hidrolitice transformă moleculele organice în particule mai

mici cum sunt zaharitele, acizii graşi, aminoacizii, apă.

 Acidogeneza - particulele formate la prima fază sunt destrămate în acizi organici, amoniac,
sulfit de hidrogen şi bioxid de carbon.

 Acetogeneza - formarea hidrogenului şi a bioxidului de carbon în rezultatul transformării

amestecului complex de acizi graşi în acid acetic.

 Metanogeneza - formarea metanului, bioxidului de carbon şi a apei.

Fermentarea anaerobă este considerată ca fiind una dintre cele mai atractive soluţii de
producere a energiei regenerabile din biomasă. Numărul fermierilor şi agricultorilor care produc
biogaz în instalaţii de fermentare este în continuă creştere.

Dezavantajele fermentării anaerobe sunt:

 Necesita separarea deşeurilor la sursa.

 Fracţia fibroasa necesita o compostare adiţionala daca se intenţionează folosirea în
horticultura sau grădinărit.
  Trebuie dezvoltata o piaţa a fertilizanţilor lichizi înainte de stabilirea metodei de tratare, în
afara de cazul în care lichidul are un conţinut foarte scăzut de elemente nutritive si deci
poate fi evacuat în canalizarea publica.
 Emisiile de metan de la staţie si metanul nears din gazele de ardere (1-4%) vor contribui
negativ la efectul de încălzire globala.

1.3.4. Fermentarea etanolică

Acidul acetic joacă un rol esenţial în industria chimică organică. Este utilizat atât ca solvent,
deşi este puternic coroziv, cât şi la prepararea unui număr mare de compuşi importanţi, printre care
acetanimida, anhidrida acetică, cetena, acetat de vinil şi acid acetil salicilic, acetat de celuloză,
esteri utilizaţi în parfumerie, coloranţi.

.Bioetanolul este principalul biocarburant lichid utilizat în lume şi este produs în special în
Brazilia şi Statele Unite. Producţia mondială este de aproximativ 50 miliarde litri anual, din care,
37 miliarde litri provin din cele două Americi. Materiile prime utilizate sunt cerealele şi trestia de
zahăr. Etanolul poate fi produs din orice materie primă de origine biologică care conţine cantităţi
importante de zaharide sau alte substanţe (amidon, celuloză), care pot fi transformate în zahăr prin
intermediul unui proces tehnologic [1]. În SUA şi Europa bioetanolul este produs în mare măsură
din cereale, în special din grâu şi porumb. În acest caz se utilizează doar elementele cu un conţinut
înalt de amidon, cum ar fi grăunţele.

La producerea etanolului din biomasa celulozică, există o mare varietate de plante care pot
fi utilizate ca materie primă. Tot aici se includ şi diferite reziduuri solide municipale, agricole sau
cele provenite din alte procese tehnologice. Din plantele celulozice crescute special pentru
producerea biocombustibililor pot fi menţionaţi: stuful, cânepa, miscanthusul, copacii cu perioadă
de maturitate mică, arbuştii, plopul hibrid, salcia şi alte ierburi cu conţinut înalt de lignoceluloză.

Pentru a transforma celuloza în etanol, aceasta trebuie, în primul rând descompusă în

zaharide printr-un proces de zaharificare. La producerea bioetanolului din cereale şi din materie
lignocelulozică sunt folosite diferite tehnologii, care se deosebesc prin sursele de energie utilizate
în procesele de conversie. În instalaţiile actuale de producere a bioetanolului, toate necesităţile de
energie pentru încălzirea cazanelor şi a instalaţiilor de fermentare sunt satisfăcute prin arderea
combustibililor fosili sau reziduurilor de biomasă.

Bioetanolul cu o concentraţie maximă poate fi obţinut prin introducerea unor etape adiţionale
de deshidratare, utilizând distilarea azeotropică. În calitate de agent azeotropic poate servi benzina,
benzenul sau heptanul, compuşi care elimină apa din soluţie.
 1.3.5 Producerea biocarburanţilor

Biocarburanţii sunt carburanţi utilizaţi în sectorul transporturilor şi produşi pe bază de

biomasă. În prezent, cei mai importanţi biocarburanţi sunt: bioetanolul (produs din zahăr şi culturi
cerealiere;utilizat ca înlocuitor al benzinei) şi biomotorina (produsă în principal din uleiuri
vegetale; utilizată ca înlocuitor al motorinei). În 2008, biocarburanţii deţineau o pondere de 3,4 %
din consumul de carburant în sectorul transporturilor – cu 0,5 % mai mult faţă de ponderea deţinută
cu cinci ani înainte.

Biocarburanţii contribuie la combaterea schimbărilor climatice şi la reducerea cu 20 % a

emisiilor de gaze cu efect de seră şi reprezintă principala alternativă la benzină şi motorină.
Biodiselul este al doilea ca nivel de producţie dar se află într-o continuă dezvoltare.
Principalii producători de biodiesel se află în Uniunea Europeană, ce produce anual peste 4
milioane de tone din totalul mondial de 4,6 milioane tone. Ca materie primă se folosesc în special
uleiul de rapiţa si cel de floarea soarelui.
Biocarburanţii gazoşi sunt folosiţi în special în domeniul casnic şi în transporturi, dar şi în
domeniul industrial. Biogazul este un complex de hidrocarburi uşoare, obţinut prin descompunerea
deşeurilor organice nereciclabile din domeniul menajer, agricol si industrial in medii umede şi
lipsite de oxigen molecular. Acest proces are loc şi în mod natural prin descompunerea materiilor
organice sedimentate pe fundul apelor stătătoare sau în alte locuri unde nu pătrunde aerul.
Constituentul principal al biogazului este metanul.

1.4 Alegerea tipului de biomasa care va fi utilizata pentru producerea energiei termice
necesare alimentării clădirilor sociale şi a gospodăriilor ţărăneşti din Moeciu de Jos
1.4.1. Potenţialul de utilizare a biomasei in RO

Utilizarea energiei din biomasă este larg răspâdită în România. Aroximativ 90 % din această
sursă de energie este utilizată în zonele rurale iar restul în zonele urbane. Majoritatea locuinţelor
din mediul rural utilizează pentru încalzire şi obţinerea apei calde menajere, biomasa. În plus, este
utilizată şi o mică fracţiune din dejecţiile animale pentru prepararea unui combustibil sub forma
unui amestec uscat de balegă animală şi paie. În baza utilizării acestei surse de energie aşezările
rurale îşi acoperă o parte semnificativă din necesităţile de încălzire, iar restul, prin intermediul
cărbunelui şi gazului
 În România, reziduurile din producţia agricolă reprezintă o sursă potenţială de energie din
biomasă de o importanţă specială, deoarece majoritatea terenului este utilizat pentru producţii
agricole, ceea ce generează şi largi cantităţi de reziduuri din sub-produse. Una dintre cele mai
importante surse agricole de biomasă o reprezintă paiele. Paiele sunt un sub-produs rezultat din
cultivarea recoltelor comerciale cum ar fi cerealele. Dejecţiile animale reprezintă un alt exemplu
de sub-produs agricol care poate fi utilizat în scopuri energetice. Tehnologiile de biomasă avansate
îl convertesc, prin fermentare, în biogaz. Biogazul poate apoi fi utilizat pentru a produce energie
utilă. Disponibilitatea dejecţiilor animale depinde atât de condiţiile de creştere a animalelor, cât şi
de cantitatea de dejecţii animale colectată. Brichetele şi peleţii sunt, în mod obişnuit, utilizate
pentru sobe individuale, în timp ce baloturile de paie şi aşchiile de lemn sunt arse în cuptoarele din
sisteme de încălzire centralizată. Colectarea biomasei ca şi conversia şi transportul acesteia sunt
aspecte critice în atingerea viabilităţii economice a tehnologiilor de obţinere a energiei din
biomasă.

2 SARCINILE TERMICE PENTRU ÎNCĂLZIREA EDIFICIILOR ŞI

ALIMENTAREA CU APĂ CALDĂ MENAJERĂ A GRĂDINIŢEI

2.1 Calculul consumatorilor de căldură pentru încălzirea edificiilor

2.1.1 Descrierea consumatorilor de căldură din satul MOECIU DE JOS

Satul MOECIU DE JOS este localizat în zona de centru. Este un sat mic cu 1254 locuitori
şi 434 gospodării. Satul dispune de un gimnaziu, o primărie, o gospodărie agricolă, o casă de
cultură, o gospodărie de gaze, un magazin, o biserică, o grădiniţă şi un punct medical.

Majoritatea venitului populaţiei este asigurat de prelucrarea pământului şi creşterea

animalelor. Astfel, din totalul de pământ arabil anul acesta 310 hectare de pământ au fost semănate
cu grâu şi orz, iar 110 hectare - cu porumb. Satul dispune de 110 ha de vie şi 76 ha de livadă. Cele
310 hectare de grâu şi orz asigură o producţie anuală de 900 tone de paie (conform [2] de pe un
hectar de grâu se obţine 2,9 tone de paie anual). Cele 110 ha de vie asigură o productivitate de
peste 200 tone de crengi de viţă de vie (conform [2] de pe un hectar de vie se obţine 1,9 tone de
crengi anual), iar cele 76 ha de livadă asigură o productivitate de 230 tone de crengi de livadă
(conform [2] de pe un hectar de livadă se obţine 3 tone de crengi anual).
 Gospodarii X deţin în gospodăriile sale personale 310 vaci de lapte, 240 viţei, 250 porci şi
2190 găini. Aceste date au fost oferite de primăria satului MOECIU DE JOS.

De asemenea în componenţa satului mai intră o pădure aflată sub ocrotirea statului, care
permanent se curăţă de uscături de către silvicultorii de stat, deşi foarte des pădurea se „curăţă” şi
ilicit de către locuitorii satului.

Satul este racordat la conducta de gaze naturale, dar din cauza veniturilor foarte mici ale
populaţiei (luând în consideraţie faptul că cea mai mare parte din populaţia din sat este reprezentată
de bătrâni şi copii), majoritatea gospodăriilor nu utilizează gazul natural pentru încălzire. Chiar
dacă practic fiecare gospodărie dispune de un cazan pe gaze naturale, majoritatea gospodăriilor şi-
au construit câte o sobă tradiţională, în care ard lemne, deşeuri lemnoase cît şi diverse reziduuri
agricole – crengi de copaci şi vie, tulpini de porumb şi floarea soarelui. De asemenea, se utilizează
şi tizicul. Dar aceste sobe au o eficienţă destul de modestă de cca. 50 %, şi de obicei cu ajutorul
lor în locuinţă nu se asigură temperatura normală de 18 ˚C. Unii ţărani îşi asigură încălzirea
locuinţei utilizând cazane care pot arde 2 tipuri de combustibil – gaze naturale şi lemn. Unii
locuitori mai înstăriţi totuşi utilizează numai gazele naturale pentru încălzire.

Gimnaziul, primăria, gospodăria agricolă, casa de cultură, gospodăria de gaze, magazinul,

biserica, grădiniţa şi punctul medical dispun fiecare de încălzire autonomă utilizând la fel gaze
naturale, în trecut aceste edificii erau încălzite centralizat de la centrala termică, din care au rămas
numai coşul de fum şi clădirea pentru cazane, restul s-a distrus cu trecerea timpului.

Gimnaziul din satul X poate instrui 200 de şcoleri. Clădirea este construită din cărămidă
de gresie. Gimnaziul are următoarele dimensiuni: lungimea – 60 m; lăţimea – 20 m şi înălţimea –
4 m. În prezent gimnaziul are centrală termică individuală ce funcţionează pe gaz.

Primăria satului are dimensiunile: lungimea – 11 m; lăţimea – 10 m şi înălţimea – 3 m.

Este construită din cărămidă de gresie. În prezent în ea activează 10 persoane. Ca şi la gimnaziu
încălzirea este individuală pe gaz.

Punctul medical are dimensiunile: lungimea – 14 m; lăţimea – 12 m şi înălţimea – 3 m.

Este construită din cărămidă de gresie. Aici activează 5 persoane. Încălzirea este individuală pe
gaz.

Gospodăria agricolă are dimensiunile: lungimea – 30 m; lăţimea – 9 m şi înălţimea – 3 m.

Este construită din cărămidă de gresie. Sistemul de încălzire în această încăpere în prezent lipseşte
dar în trecut în această încăpere erau făcute adunări şi în ea activau oameni şi în perioada de iarnă,
când era încălzirea centralizată.
 Casa de cultură are dimensiunile: lungimea – 26 m; lăţimea – 9 m şi înălţimea – 3 m, şi
este construită din cărămidă de gresie. Ca şi la gospodăria agricolă casa de cultură nu este încălzită.
Aici se dau concerte, se fac serate la sărbători, se fac unele adunări săteşti etc.

Gospodăria de gaz are dimensiunile: lungimea – 12 m; lăţimea – 9 m şi înălţimea – 3 m.

Este construită din cărămidă de gresie. În prezent activează 3 persoane case se încălzesc cu
convectoare de gaz. În trecut acest edificiu era racordat la centrala termică sătească.

Magazinul are dimensiunile: lungimea – 18 m; lăţimea – 9 m şi înălţimea – 3 m. Este

construită din cărămidă de gresie. Aici se vând produse alimentare, haine şi electrocasnice.
Magazinul în prezent se încălzeşte cu rezistenţe electrice, dar el nu se încălzeşte dar creează
condiţii favorabile ca să nu îngheţe produsele alimentare, adică ţine temperatura mai sus de 0 ˚C.

Biserica are dimensiunile: lungimea – 22 m; lăţimea – 12 m şi înălţimea – 5 m. Are o

centrală termică individuală ce funcţionează pe gaz.

Grădiniţa are dimensiunile: lungimea – 42 m; lăţimea – 18 m şi înălţimea – 4 m. Este

construită din cărămidă de gresie. Grădiniţa este proiectată pentru 140 de copii. Pe perioada de
iarnă copii nu frecventează grădiniţa deoarece nu se încălzeşte, iar vara trecută au frecventat 46 de
copii.

Toate clădirile au ferestre standard cu suprafaţa de 2,5 m 2. Primăria şi punctul medical au

câte 5 ferestre fiecare, gimnaziul are 30 ferestre, gospodăria agricolă şi casa de cultură au câte 6
ferestre, gospodăria de gaz şi magazinul au câte 4 ferestre, grădiniţa are 18 ferestre iar biserica are
ferestre puţin mai mari dar suprafaţa totală a acestora fac cât 7 ferestre.

2.1.2 Generalităţi privind calculul consumului de căldură a unui edificiu

Ecuaţia de bază pentru calculul sarcinii termice pentru încălzire rezultă din expresia
bilanţului de căldura al unei incinte încălzită, care ia în consideraţie toate pierderile şi aporturile
de căldură:

Qîc  Qpc  Qinf  Qm  Qd , W (2.1)

unde: Q pc sunt pierderile de căldură prin suprafeţele care mărginesc clădirea, în W;

 Qinf – pierderile de căldură ce reprezintă necesarul de căldură pentru încălzirea aerului

infiltrat prin rosturile (neetanşeităţile) zidăriei clădirii (ferestre, uşi exterioare şi alte), în W;

Qm – consumul de căldură pentru încălzirea materialelor introduse în incintă (pentru

clădirile industriale), în W;

Qd – căldura degajată în incintă (pentru clădirile industriale), în W.

La proiectarea sistemului de încălzire a unui grup de clădiri sau a unui raion, calculul
sarcinii termice pentru încălzire se efectuează prin indici generalizaţi conform relaţiei:

Qîc  (1   ) qî Ve   ti  te  , W (2.2)

în care μ este coeficientul de infiltrare.

Pentru clădirile de locuit, social culturale şi administrative la o exploatare corectă valoarea

maximă a lui μ în majoritatea cazurilor nu depăşeşte 3-6 % de la pierderile de căldură a clădirii, şi
se încadrează în limita admisibilă a erorii calculelor pierderilor de căldură, prin urmare, se poate
de admis pentru un aşa grup, de clădiri μ = 0. În cazul clădirilor industriale pierderile de căldură
prin infiltrare adesea ating valorile de 25-30 % şi de aceea ele trebuie luate în consideraţie; qî –
pierderile specifice de căldură ale clădirii, sau caracteristica termică de încălzire a clădirii în
W/(m3·K); Ve – volumul exterior al clădirii în m3; ti , te – temperatura aerului interior, respectiv,
temperatura exterioară, în ˚C.

Pierderile specifice de căldură pot fi determinate cu ajutorul relaţiei:

P
qî  1.15    k p  d  k f  k p   
 0.6  ktv  0.9  k pd   W
, (2.3)
 S  m  K
2
H

unde: d este cota-parte a geamurilor , în %;

P – perimetrul clădirii în plan, în m;

S - aria clădirii în plan, în m2;

k p , k f , k pd , ktv – coeficientul global de transfer de căldură, respectiv pentru pereţi, ferestre,

pardoseală şi tavan;

H – înălţimea clădirii, în m;

Consumul de căldură anual maxim pentru încălzire se determină cu relaţia:

 Qîmax  Qîc  î , J (2.4)

unde  î este durata de calcul în secunde, pentru România (RM) constituie 166 zile.

Consumul de căldură anual mediu pentru încălzire se calculează cu formula:

Q md
Qmax t a  temd 
, J (2.5)
î î
 t a  ti 
în care temd este temperatura medie a aerului ambiant mediată pe parcursul duratei de calcul  î ,

pentru Republica Moldove este temd = 0,6 ˚C.

2.1.3 Determinarea coeficienţilor transferului de căldură necesari pentru calculul

sarcinii

termice a edificiilor

Coeficientul de transfer de căldură prin perete se determină cu relaţia:

1 W
kp  , (2.6)
1 n
 1 m2  K
 i 
 in i 1 i  ex

W
unde: in este coeficientul de convecţie interior, în ;
m2  K
W
ex coeficientul de convecţie exterior, în ;
m2  K

i grosimea stratului respectiv a peretelui, în m;

W
i coeficientul de conductibilitate termică a stratului respectiv, în ;
m K

Pentru regiunea de centru a Țării noastre coeficientul de convecţie interior este egal cu in
W
= 8.7 , iar cel de convecţie exterior este determinat luând în consideraţie convecţie liberă,
m2  K
W
radiaţie termică şi convecţie forţată, provocată de vânt şi este egal cu ex = 23 .
m2  K

Grosimile straturilor îngrădirii sunt reprezentate în figura 2.1.

 Figura 2.1 Secţiunea transversală a peretelui.

Din [4] determinăm coeficienţii de conductibilitate termică a straturilor respective:

W
tc = 0,58 este coeficient de conductibilitate termică a tencuielii cu ciment;
m K

W
c = 0,7 – coeficient de conductibilitate termică a cărămizii de gresie;
m K

W
tv = 0,7 – coeficient de conductibilitate termică a tencuielii cu var.
m K

Deci, coeficientul global de transfer de căldură prin perete va fi egal cu:

1 W
kp   1.538 2 .
1 0.02 0.3 0.02 1
    m  K
8.7 0.7 0.7 0.58 23

Coeficientul global de transfer de căldură prin fereastră se determină la fel cu relaţia (2.6).
În încăperile date sunt instalate ferestre duble şi rezistenţa termică a lor se ia din [4] şi este egală
m2  K
cu 0.4419 . Deci, coeficientul global de transfer de căldură prin fereastră va fi egal cu:
W

1 W
kf   1.665 .
1
 0.4419 
1 m2  K
8.7 23

Coeficientul global de transfer de căldură prin tavan la fel se determină cu expresia (1.6),
iar grosimile straturilor se iau din figura 2.2.
 Figura 2.2 Secţiunea transversală a tavanului.

Din [4] determinăm coeficienţii de conductibilitate termică a straturilor respective:

W
tv = 0,7 este coeficient de conductibilitate termică a tencuielii cu var;
m K
W
ba = 1,69 – coeficient de conductibilitate termică a betonului armat;
m K
W
bce = 0,35 – coeficient de conductibilitate termică a betonului de ceramzită;
m K
W
ru = 0,175 – coeficient de conductibilitate termică a ruberoidului;
m K
Deci, coeficientul global de transfer de căldură prin tavan va fi egal cu:

1 W
ktv   0.93 .
1 0.025 0.3 0.03 0.004 1
     m2  K
8.7 0.7 1.69 0.35 0.175 23

Transferul de căldură prin podea pe sol este un proces foarte complicat. Pentru
simplificarea calculelor este folosită o metodă de calcul aproximativă a pierderilor de căldură.
Pentru aceasta, suprafaţa pardoselii se divizează în zone paralele cu peretele exterior cu lăţimea
primelor trei zone de 2 m fiecare, iar cea de-a patra zonarestul ariei pardoselii. Zone din
apropierea nemijlocită a peretelui exterior se notează cu numărul 1, următoarele 2 zone cu
numerele 2 şi 3 respectiv, iar restul pardoselii se referă la zona 4. La calcul pierderilor de bază de
căldură, diferenţa dintre temperaturi ( t int-text ) considerată, este egală cu cea pentru pereţi şi nu
variază de la o zonă la alta. Deoarece în realitate această diferenţă de temperaturi este cu totul alta
şi se micşorează odată cu îndepărtarea de la peretele exterior spre interiorul casei, pentru a obţine
aproximativ aceleaşi pierderi de căldură calculate cu ajutorul formulei pentru pierderile principale
de căldură se consideră variabilă rezistenţa termică globală a pardoselii. De aceea, conform SNIP
2.04.05-91 rezistenţele globale termice pentru fiecare zonă pentru pardoseala amplasată pe pământ
se iau astfel:
 m2  K
 pentru prima zonă – RI=2.1 ;
W
m2  K
 pentru zona a doua – RII=4.3 ;
W
m2  K
 pentru zona a treia – RIII=8.6 ;
W
m2  K
 pentru zona a patra – RIV=14.2 .
W
Rezistenţa medie a podelii neizolate se va determina cu relaţia, [4]:

R F i i
R pn  i 1 m2  K
4 , (2.7)
 Fi
i 1
W

m2  K
unde: Ri este rezistenţa termică a zonei i, în ;
W

Fi aria suprafeţei a zonei respective, în m2.

Rezistenţa medie a podelii izolate se va determina cu relaţia, [4]:

n
i
Rtp  R pn   ,
m2  K
(2.8)
i 1 i W

m2  K
unde: Rtp este rezistenţa termică totală a podelei, în ;
W

igrosimea stratului izolant respectiv al podelei, în m;

W
icoeficientul de conductibilitate termică a stratului respectiv, în ;
m2  K

Împărţirea pardoselii grădiniţei în zone este prezentată în figura 2.3.

 Figura 2.3 Împărţirea pardoselii grădiniţei în zone.

Deci, ţinând cont de cele spuse mai sus şi de datele de pe figura 2.3. se poate determina
suprafeţele zonelor respective a pardoselii. Suprafaţa primei zone va fi egală:

FI  42  2  18  2  42  2  18  2  240 m2.

Suprafaţa zonei 2 va fi egală:

FII   42  4  2  18  8  2   42  4   2  18  8  2  192 m2.

Suprafaţa zonei 3 va fi egală:

FIII   42  8  2  18  12   2   42  8  2  18 12   2  160 m2.

Suprafaţa zonei 4 va fi egală:

FIV   42  12  18  12  180 m2.

În continuare se poate determina rezistenţa podelii neizolate, care va fi egală:

2.1 240  4.3 192  8.6 160  14.2 180 m2  K

R pn   6.81 .
240  192  160  180 W

Rezistenţa totală a podelei cu straturi izolante de lemn cu grosimea 2,5 cm şi beton cu petriş
şi piatră spălată cu grosimea de 25 cm, coeficientul de conductibilitate termică a cărora se iau din
[4], se determinată cu relaţia (2.8 )şi va fi egală cu:

0.25 0.025 m2  K
Rtp  6.81    7.12 .
1.51 0.17 W

Şi coeficientul global de transfer de căldură prin podea va fi egal cu:

 1
k pd   0.138 W
.
1 m2  K
Rtp 
8.7

Din caracteristicile încăperilor putem afla perimetrul, aria clădirilor în plan şi volumul
extern al fiecărei clădiri.

Gradul de ocupare a peretelui de către ferestre se va determina cu relaţia:

Ff
d (2.9)
Fp

unde Ff este suprafaţa ocupată de ferestre;

Fp – suprafaţa pereţilor.

Suprafaţa ocupată de ferestre se va determina cu formula:

Ff  n f  f f , m2, (2.10)

unde: nf este numărul ferestrelor în clădire;

ff  aria unei ferestre, în m2.

2.1.4 Consumul de căldură pentru încălzirea edificiilor administrative

Exemplu de calcul al sarcinii termice pentru grădiniţă:

Perimetrul clădirii se va determina ca suma lungimilor tuturor pereţilor a blocului:

P  42  18  42  18  120 m.
Aria clădirii în plan va fi egală cu:
S  42 18  756 m2.
Suprafaţa ferestrelor grădiniţei se va calcula după relaţia (1.10) şi va fi:

Ff  18  2.5  45 m2.

Gradul de ocupare a peretelui de către ferestre se va determina cu relaţia (2.9):

45
d  0.094 .
480
 Pierderile specifice de căldură pentru grădiniţă sunt determinate cu relaţia (2.3):

 120
qî  1.15   1.538  0.094 1.665  1.538  
 0.6  0.93  0.9  0.138   0.479

 756 4 
W
.
m2  K

Sarcina termică pentru încălzirea grădiniţei se calculează după relaţia (2.2):

Qîc  (1  0) 0.479  3024   20  (16)   52145 W.

Rezultatele calculelor pentru celelalte clădiri sunt prezentate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1 – Rezultatele calculelor sarcinilor termice ale clădirilor

Denumirea clădirii Perimetrul Aria Suprafaţa Gradul de Pierderile Sarcinile

clădirii, clădirii, ferestrelor , ocupare a specifice termice
m m2 m2 peretelui de căldură, pentru
de către W încălzire,
ferestre m2  K W
Grădiniţa 120 756 45 0,094 0,479 52145
Gimnaziul 160 1200 75 0,1172 0,434 75036
Primăria 42 110 12,5 0,0992 0,942 11195
Punctul medical 52 168 12,5 0,0801 0,813 14743
Gospodăria agricolă 78 270 15 0,0641 0,775 22604
Casa de cultură 70 234 15 0,0714 0,794 20059
Gospodăria de gaz 42 108 10 0,0794 0,954 11125
Magazin 54 162 10 0,0617 0,854 14943
Biserica 68 264 17,5 0,0515 0,614 29197
Sarcina termică totală 251056

2.2 Elaborarea sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră a grădiniţei

satului MOECIU DE JOS

2.2.1 Necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere la grădiniţă

Alimentarea cu apă caldă menajeră (ACM) are un caracter de distribuire extrem de

neuniform atât pe perioada diurnă, cît şi pe parcursul săptămânii şi depinde în mare măsură de
destinaţia clădirii. Din acest motiv pentru fiecare tip de clădiri calculele se efectuează aparte.
 Se disting valori de calcul la sarcini orare de căldură maxime pe oră, medii diurne pentru
consumuri pe săptămână maxime şi medii. Corespunzător acestor distingeri în îndreptare se pot
găsi date de consumuri normate de apă caldă pentru fiecare tip de consum de apă.

În cazul nostru trebuie de alimentat grădiniţa cu apă caldă menajeră.

Consumul mediu diurn de apă caldă menajeră poate fi determinat după relaţia:

BACM  N  a , kg/zi (2.11)

unde: N este numărul de copii care frecventează grădiniţa;

a – consumul mediu diurn de apă caldă pentru grădiniţe, în kg/zi.

Din [2] determinăm consumul mediu diurn de apă caldă pentru grădiniţe în care frecvenţa
este la zi şi mâncarea se prepară pe loc este de a = 25 kg/zi.

Numărul mediu de copii care frecventează grădiniţa este de N = 55.

Toate datele pentru a calcula consumul de apă caldă menajeră conform relaţiei (2.11) sunt
prezentate, deci consumul va fi:

BACM  55  25  1375 kg/zi.

Consumul de căldură mediu pe zi , în J pentru necesităţile de alimentare cu ACM se obţine

cu expresia:

QACM , zi  BACM  c p  (tc  trmed ) , J (2.12)

unde: tc este temperatura apei calde menajere, conform [2], tc = 65 ˚C;

trmed – temperatura medie anuală a apei reci în România, care este egală cu:

trmed = 10 ˚C;

J
cp – capacitatea termică specifică a apei, care este egală cu cp = 4187 .
kg  K
După relaţia (2.12) calculăm căldura necesară pe zi pentru prepararea apei calde menajere:

QACM , zi  1375 1487  (65  10)  112,5 106 J.

Sarcina termică pentru prepararea apei calde menajere se calculă după relaţia:

QACM , zi
QACM  ,W (2.13)
 zi
unde  zi este durata de timp în care se consumă apa, în secunde.

Deoarece grădiniţa lucrează de la orele 8 până la orele 17, rezultă că apa este utilizată în
decurs de 9 ore, şi deci  zi =32400 s.

Sarcina termică conform relaţiei (1.13) va fi:

112,5 106
QACM   3472 W.
32400

2.2.2 Dimensionarea sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră a grădiniţei

Pentru alimentarea cu apă caldă menajeră se vor utiliza colectoare solare cu tuburi vidate
cu tub termic a firmei americane Apricus. Aceste colectoare datorită tuburilor vidate funcţionează
şi în perioada rece a anului, numai preîncălzind apa până la 25 ÷ 30 ˚C, făcând astfel o economie
de combustibil de 30 ÷ 40 %. Reprezentarea unui tub vidat cu tub termic este prezentată în figura
2.4.

Figura 2.4 Secţiunea longitudinală a unui tub vidat cu tub termic.

1. Tub din sticlă;

2. Tub din sticlă interior;
3. Table din aluminiu pentru fixare;
4. Garnitură de etanşare;
5. Dop metalic;
6. Spaţiu de condensare;
7. Ţeavă din cupru;
8. Spaţiu de condensare;
 9. Spaţiu vidat;
10. Clamă metalică de centrare;
11. Manşon de protecţie la partea inferioară.
Tubul termic este o ţeavă din cupru, care transferă căldura captată de tubul vidat spre
colector. În interiorul ţevii de încălzire este vid şi apă. Datorită vidului, temperatura de fierbere a
apei, din interiorul ţevii de încălzire, este de 25 ˚C. Îndată ce am expus ţeava de încălzire la căldură,
apa din interior se evaporă transmiţând căldura spre condensator, (vârful ţevii de încălzire) unde
în urma schimbului de căldură cu colectorul, vaporii se condensează şi iarăşi se transformă în apă
coborându-se în jos.

Aspectul exterior al unui colector cu tuburi vidate este reprezentat în figura 2.5.

Tuburile vidate au o acoperire selectivă, ceea ce-i oferă calităţi deosebite în absorbţia
energiei solare, 92-93% din energie este absorbită, iar restul reflectată. Deoarece tuburile sunt
rotunde, ele dispun de o absorbţie mult mai bună atât dimineaţa cît şi seara, în comparaţie cu
colectoarele plate, deoarece razele solare sunt mereu perpendicular pe tuburile cilindrice.

Suprafaţa absorbantă a colectoarelor solare se determină cu relaţia:

QACM , zi
Fabs  , m2 (2.14)
Egl .  3600 c.s.

În această formulă Egl este cantitatea de energie globală ce cade pe un metru pătrat de
colector în decurs de o zi sub un unghi dat, aceasta se ia din tabelul 1.4, iar c.s. – randamentul
colectorului.
 Figura 2.5 Colector solar cu 30 de tuburi vidate a firmei Apricus.

Tabelul 2.2 – Date tehnice ale colectorului vidat cu 30 de tuburi de la firma Apricus
Lungime 1980 mm

Lăţime 2196 mm

Grosime 156 mm

Suprafaţa bruta 4,35 m2

Suprafaţa absorbantă 2,4 m2

Masa 38 kg

Randament colectorului η = 64.5%

Numărul de tuburi 30

tuburi vacuumate din sticlă borosilicat, acoperite cu strat

Absorber
selectiv, având D1/D2 = 47/37 mm

Mediu de transfer lichid solar R1

Presiune de lucru (max) 6 bar

Temperatura la mers în gol 265 °C (conform prevederi DIN4757-3)

 Pentru o eficienţă anuală mai mare din tabelul 2.3 alegem amplasarea colectoarelor solare
sub un unghi de 47 ˚ şi dimensionăm colectoarele solare pentru a acoperi sarcina termică pentru
prepararea apei calde menajere pe perioada caldă anului în totalmente, iar pe perioada rece a anului
colectoarele vor servi ca preîncălzitoare de apă. Deci pentru calcule luăm energia globală medie
ce cade pe un metru pătrat în decurs de o zi în perioada Aprilie – Septembrie, aceasta va fi egală
cu:

Egl = 4,8 kWh/m2/zi.

Conform relaţiei (2.14) calculăm suprafaţa absorbantă a colectorului:

112.5 106
Fabs   10 m2.
4.8 103  3600  0.645
Tabelul 2.3 – Energia globală medie ce cade pe un metru pătrat în decurs de o zi în zona de
centru a României (kWh/m2/zi), conform statisticii efectuate de NASA

Unghiul de

înclinare a Energie
Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noie Dec
colectoarelor anuală

solare

0˚ 1.10 1.94 2.85 3.88 5.24 5.57 5.78 5.08 3.62 2.22 1.23 0.95 3.30

32˚ 1.80 2.85 3.47 4.17 5.18 5.29 5.59 5.36 4.28 3.05 1.91 1.65 3.72

47˚ 1.99 3.05 3.50 4.01 4.80 4.81 5.12 5.08 4.26 3.21 2.08 1.85 3.65

62˚ 2.07 3.08 3.37 3.67 4.21 4.13 4.43 4.56 4.03 3.19 2.14 1.94 3.40

90˚ 1.92 2.71 2.70 2.66 2.82 2.70 2.90 3.15 3.11 2.72 1.95 1.83 2.60

OPTIMAL 2.07 3.09 3.51 4.19 5.35 5.61 5.85 5.40 4.30 3.22 2.14 1.95 3.89

UNGHIUL
65.0 58.0 43.0 27.0 14.0 8.00 11.0 23.0 38.0 53.0 62.0 68.0 39.0
OPTIMAL

Cunoscând suprafaţa de absorbţie a unui tub vidat Fabs  0.08 m2, calculăm numărul de
tub

tuburi vidate necesare:

 Fabs 10
Ntub  tub
  125 .
Fabs 0.08
Schema de principiu a sistemului de alimentare cu ACM este prezentată în figura 2.6.

În figura 2.6:

– valvă de închidere/deschidere;

– filtru;

– contor de apă;

– manometru;

– pompă de circulaţie;

– valvă de siguranţă;

– valvă cu trei căi;

– dezaerator;

– termometru;

VE – vas de expansiune.
 Figura 2.6 Schema de principiu a sistemului de alimentare cu ACM a grădiniţei.

1.3.3 Selectarea instalaţiilor pentru prepararea apei calde menajere

Deoarece sunt colectoare cu 10, 15, 20, 25 şi 30 de tuburi noi vom alege 3 colectoare câte
30 de tuburi, unul de câte 20 de tuburi şi unul câte 15.

Pentru producerea şi acumularea ACM vom utiliza un boiler cu o serpentină din oţel inox.
Reprezentarea în secţiune este prezentată în figura 2.6.

a) b)

Figura 2.7 Boiler Sicc 209 EOPX 1500.

a) reprezentarea generală; b) reprezentarea în secţiune

Pe perioada rece a anului şi în zilele neînsorite apa se va prepara într-un încălzitor

instantaneu pe gaz de la firma Styleboiler de tipul Instant gaz 11 L/min. Preparatorul funcţionează
pe gaz metan sau GLP, au tiraj natural şi camera de ardere deschisă.

Figura 2.8 Preparatorul de ACM Instant gaz 11 L/min de la firma Styleboiler

 Puterea termică utilă a preparatorului este 9,4 ÷ 19,2 kW, randamentul este de 84 ÷ 89 %,
debitul de apă caldă la diferenţa de temperatură de 25 ˚C este de la 5,4 până la 11 l/min, iar la
diferenţa de temperatură de 50 ˚C de la 2,75 până la 5,5 l/min. Dimensiunile aparatului sunt:
660×360×206.

2.3 Sistemul de automatizare a instalaţiilor de preparare a apei calde

menajere a grădiniţei

2.3.1 Schema funcţională a sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră

Sursa principală de energie pentru prepararea apei calde menajere la grădiniţa va fi soarele,
schema de principiu a sistemului de alimentare cu apă caldă menajeră este prezentată în figura 2.6.
Trebuie de ţinut cont că, în decurs de un an undeva 70 – 80 de zile sunt înnorate şi soarele practic
nu se arată de după nori, de aceea în sistemul nostru va fi instalat şi un încălzitor instantaneu pe
gaz, care va asigura cu apă caldă menajeră grădiniţa de-a lungul întregului an.

Pentru a asigura funcţionarea eficientă a instalaţiei şi menţinerea parametrilor la nivelul

prescris al apei calde menajere pentru grădiniţa din X este necesară elaborarea unui sistem de
automatizare care va satisface cerinţele sarcinilor termice. Pentru aceasta vom elabora schema
funcţională a instalaţiei, figura 2.9, care va fi asemănătoare cu schema de principiu numai că va
avea particularităţile ei, dar care va include sistemele de dirijare automată.
 C

1
T

Colect or solar
3
T
De la consumat or
P2
Spre consumat or

2
Boiler cu I ncalzit or
o serpent ina inst ant aneu
pe
gaz

VE P1
VE

Figura 2.9 Schema funcţională a sistemului de preparare a apei calde.

În figura 2.9 este prezentat principiu de funcţionare a sistemului de alimentare cu apă caldă
şi componentele constructive funcţionale a instalaţiei de preparare a apei calde:

 VE – vas de expansiune;
 C – calculator de comandă;
 P1 – pompa pentru circulaţia agentului termic din colectoare;
 P2 – pompa de recirculare a apei calde menajere;
 1, 2, 3 – termocuple.
Circuitul dintre colectoarele solare şi serpentina rezervorului acumulator este un circuit
închis. Prin acest circuit circulă amestecul de etilen-glicol, pentru ca iarna să nu îngheţe şi pentru
a nu se depune crustă în interiorul colectorului solar.

Acest circuit este notat cu linii continui de culoare verde. Lichidul din acest circuit este
circulat de pompa P1, care se pune în funcţiune de către calculatorul de comandă. Calculatorul de
comandă primeşte semnal de la traductorul de temperatură 1. În caz că temperatura este mai mare
sau egală cu cea prescrisă pentru încălzirea apei din rezervorul acumulator, sistemul de comandă
acţionează pompa P1, în caz contrar el nu dă comandă ca pompa să funcţioneze.

Cu linii continue albastre închise s-a marcat circuitul de apă rece, care vine de la sistemul
de fântâni arteziene din sat. Apa rece este admisă în rezervorul acumulator cu o serpentină unde
în decursul zilei se încălzeşte de la soare. În partea de sus al rezervorului acumulator este montat
traductorul de temperatură 2, semnalul căruia este recepţionat de către calculator. În caz că apa
are temperatura mai mică de 50 ˚C, calculatorul comandă încălzitorul instantaneu pe gaz şi apa
trecînd prin el, la consumator ajunge caldă, iar dacă traductorul de temperatură 2 dă semnal
calculatorului că apa are o temperatură mai mare de 50 ˚C, calculatorul deconectează încălzitorul
instantaneu.

Pentru a nu se răci apa prin conductele de apă caldă menajeră, care sunt marcate prin linii
continui roşii, s-a instalat pompa P2, care este amplasată pe returul circuitului de apă caldă
menajeră. Această pompă la fel este dirijată de calculator după indicaţiile traductorului de
temperatură 3.

2.3.2 Regimuri optime de funcţionare şi siguranţă

Sistemul de alimentare cu apă caldă a grădiniţei are două regimuri de funcţionare de bază,
şi regimuri intermediare. Primul regim de funcţionare este cel de vară, când funcţionează numai
colectoarele solare. Regimul secund este cel de iarnă când colectoarele joacă rolul de preîncălzitor
de apă, iar încălzitorul instantaneu de apă este sursa de bază a energiei termice.

În continuare vom analiza fiecare regim în parte, si vom enumera factorii care influenţează
regimurile de funcţionare.

În perioada caldă a anului, cum s-a spus mai sus sursa de bază de energie termică este
energia radiaţiei solare, care prin intermediul colectoarelor solare se transformă în energie termică.
Deoarece în decursul zilei soarele este uneori acoperit de nori, iar uneori este permanent vizibil pe
cer, agentul termic care circulă prin interiorul colectorului este circulat de pompă pe porţiuni, adică
dacă pe cer sunt nori şi agentul care este în interiorul colectorului este de temperatură mai joasă
de 60 ˚C, pompa P1 nu se porneşte iar dacă afară iese soarele şi în colector agentul termic întrece
60 ˚C, pompa se porneşte.

Chiar şi în zilele însorite pompa P1 nu funcţionează în continuu, ea are un regim

intermitent, adică agentul termic din colector şi din ţevile care fac legătura cu rezervor acumulator,
circulă pe porţiuni. Traductorul de temperatură conectat cu calculatorul de comandă este montat
la capătul colectorului solar, iar agentul termic intră în colectorul solar din capătul celălalt. Agentul
termic nu obţine momentan temperatura necesară (efectul de inerţie termică) şi pompa se opreşte
până ce temperatura agentului nu ajunge la 60 ˚C şi apoi pompa iarăşi se porneşte până când din
ţeava care vine de la rezervorul de acumulare nu ajunge agent termic la traductorul de temperatură
1. La atingerea valorii sub 60 ˚C pompa se opreşte din nou.

În timpul nopţii radiaţia solară lipseşte deci temperatura agentului termic din colector nu
se ridică. Ca urmare pompa staţionează. Însă rezervorul acumulator este calculat să aibă aşa un
volum, încât acest volum să fie în de-ajuns pentru a satisface necesarul de apă caldă pe perioada
când soarele nu-i pe cer.

Deci pe perioada caldă a anului încălzitorul instantaneu pe gaz practic nici nu funcţionează.

Pe perioada rece a anului regimul de funcţionare a colectoarelor solare şi a sistemului de

alimentare cu apă caldă se schimbă. De acum temperatura din colector trebuie să fie 30 ˚C, pentru
ca pompa P1 să se pornească, şi deci în rezervorul acumulator de apa se va ridica undeva la 25 ˚C.
Dacă în partea de sus a rezervorului acumulator, în zona de plasare a traductorului de temperatură
2 apa are o temperatură mai mică de 50 ˚C, calculatorul dă semnal încălzitorului instantaneu să se
pornească şi el va încălzi apa mai departe, când aceasta va fi necesară.

Sistemul comandat de către traductorul 3 şi pompa P2 funcţionează anul împrejur. Acest

sistem recepţionează de la traductorul 3 temperatura şi o transmite calculatorului. Dacă
temperatura pe retur este mai mică de 40 ˚C, calculatorul de comandă dă semnal pentru ca să se
pornească pompa P2. Astfel apa în conducte rămâne permanent caldă. Pe perioada de iarnă pentru
a nu se cheltui mult combustibil şi pentru a încălzi acest circuit, conducta retur s-a montat în
rezervorul acumulator puţin mai jos de conducta tur, astfel, încălzindu-se nu tot rezervorul
acumulator, dar numai o parte mică de sus, ceva mai mic de 1/4 din volumul rezervorului
acumulator.

Pentru siguranţă sunt instalate valve de siguranţă în circuitul rezervor acumulator

colectoare şi un vas de expansiune şi în circuitul de apă caldă menajeră la fel o valvă de siguranţă
şi un vas de expansiune. Valva de siguranţă face ca la presiunea mai mare de 6 bar circuitele să se
deschidă, pentru a nu deteriora ţevile sau alte instalaţii termoenetretice din sistema de alimentare
cu ACM pentru grădiniţe.

2.3.3 Schema de structură a sistemului de automatizare a colectoarelor solare

Orice sistem de automatizare are sistem de conducere şi procesul condus, la fel şi la

sistemul de automatizare a colectoarelor solare, procesul condus este procesul de pompare a
agentului termic de la colectoare la rezervorul acumulator. Sistemul de conducere este destinat
pentru ca să dirijeze cu acest proces de pompare.

În schema de structură a sistemului de automatizare din figura 2.10, sunt prezentate

următoarele:

EP – element de programare, care este inclus în calculatorul de comandă;

EC – element de comparare, care este inclus în calculatorul de comandă şi compară

datele reale cu cele programate;

RA – regulator automat, care dă semnal pentru pornirea sau oprirea pompei de circulaţie
a agentului termic;

P1 – element de execuţie, în cazul nostru pompă de circulaţie;

PT – proces tehnologic, sau procesul de încălzire a agentului termic în colector;

T – traductor sau termocuplă care transmite semnalul de mărime a temperaturii

elementului de comparare;

r(t) – mărimea de referinţă;

e(t) – mărimea erorii sau a dezechilibrului mărimii de ieşire de la valoarea prescrisă;

u(t) – mărimea de comandă;

m(t) – mărimea de comandă a elementului de execuţie;

x(t) – mărimea de intrare;

y(t) – mărimea de ieşire;

yr(t) – mărimea proporţională semnalului de ieşire, care se măsoară în aceleaşi unităţi ca

şi r(t).

EC
EP r(t ) e(t ) RA u(t ) P1 m(t ) PT y(t )

yr (t )
T
 Figura 2.10 Schema de structură a sistemului de automatizare a colectoarelor solare.

Elementele de pe schemă efectuează următoarele acţiuni: elementul de programare ţine în

memorie electronică parametrii de variaţie, elementul de comparare primeşte semnal de la
traductorul de temperatură şi compară cu cel al elementului de programare, regulatorul automat
primeşte semnal de pornire sau oprire de la elementul de comparare şi totodată dă comanda de
pornire, oprire a elementului de execuţie. Procesul tehnologic este controlat şi reglat de tot
ansamblu expus mai sus.

3 DIMENSIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU ENERGIE

TERMICĂ A OBIECTELOR SOCIAL ADMINISTRATIVE ŞI A GOSPODĂRIILOR
ŢĂRĂNEŞTI

3.1 Sursa de alimentare şi reţele de distribuţie a energiei termice către clădirile sociale

3.1.1 Alegerea cazanului pentru încălzirea clădirilor social administrative

Sarcina termică a centralei se va determina după relaţia:

QCT  Qi  Qpierd , W (3.1)

unde Qpierd sunt pierderile de căldură cu transportul agentului termic.

Qi  Qic  QACM
tot
 160  7  167 kW . (3.2)

Vom considera pierderile de căldură cu transportul agentului termic egale cu 10 % din sarcina
pentru încălzire:

Qpierd .  Qic  0,1  167  0.1  16.7 kW . (3.3)

Vom calcula consumul de căldură anual pentru a determina cantitatea de combustibil necesar
pentru un sezon de încălzire. Conform relaţiei de mai jos calculăm consumul maxim anual de
energie:

Qimax  QCT  i  184000 166  24  3600  2,63 1012 J (3.4)

unde 𝑄𝐶𝑇 este puterea centralei calculta cu relaţia (3.1):

 QCT  167  16.7  184 kW .

Sarcina termică anuală pentru încălzire se determină cu relaţia:

ti  tinc. 18  0,6
Qian  Qimax   2,63 1012   1,34 1012 J , (3.5)
ti  te 18   16 

unde tinc.  0,6 oC este temperatura medie a aerului exterior pentru condiţiile R.M., în
perioada de încălzire.

Puterea centralei trebuie sa fie de 184 kW, de aceea vom alege un cazan BIOFIRE HL 150
care are puterea termică de 185 kW.

Cazanele BIOFIRE HL sunt destinate sa functioneze cu peleti, cereale, samburi de fructe,

coji de nuci, lemn de foc, si diverse deseuri rezultate.

Figura 3.1.Cazan BIOFIRE HL 150

 Figura 3.2. Componentele cazanului BIOFIRE HL 150:
1 - sistem de alimentare electric; 2 - motor electric; 3 - uşa de vizitare a ţevilor de fum;
4 - uşa de vizitare a focarului; 5 - uşa cenuşarului; 6 - tablou electric; 7 – vizor; 8 – buncăr;
9 – şnec; 10 - racordul coşului de fum fum.

Caracteristici tehnice ale cazanului:

Ardere optimizată prin sistemul de ardere automatizat compus din:
• 2 alimentatoare automate, ventilator, electromotor, sistem de protecţie antiincendiu, tablou de
comandă.
•Autonomie 8-16 ore.
• Randament - 87%.
• Construcţie compactă din oţel.
• Rezistenţă la şocuri termice.
• Exploatare şi întreţinere uşoara.
• Camera de ardere este de dimensiuni mari pentru arderea unor cantităţi substanţiale de
combustibil.
• Funcţionare ecologică, emisiile de noxe conform standardelor UE.
• Cantitate redusă de cenuşă.

Tabel 3.1 - Dimensiuni şi caracteristici ale cazanului BIOFIRE HL 150

Putere Lungime
termică Volum Uşa de Presiune
Dimensiuni, Volum max. Temp. ma
apă alimentar max de
TIP
(mm) buncăr. lemn de lucru
e lucru
kW litri (l) ( oC )
(mm) BxH, mm ( bar )

HL 1690x1600x16
185 420 1100 370 370×625 2 95
150 50
 3.1.2.Dimensionarea reţelei termice

Dimensionarea reţelei termice se face pe baza sarcinii termice care este calculată în capitolul
2. Apoi vom alege agentul termic, în acest caz va fi apă caldă cu parametrii la conducta tur 90 C
şi la conducta retur 70 C şi de calculat debitele agentului termic la fiecare consumator. După
aceasta vom selecta modul de amplasare a reţelei termice şi tipul ei. Se dimensionează
compensatoarele pentru dilatarea termică a conductelor. Se va face calculul hidraulic pentru
determinarea diametrelor ţevilor şi caracteristicile pompei, se construieşte graficul piezometric se
alege şi se calculă diametrul izolaţiei termice. Pentru a putea efectua calculele hidraulice vom de
reprezentata schematic reţeaua termică cu lungimea tronsoanelor. Reţelele termice vor fi cu
amplasarea aeriană, bitubulară ramificată. Pentru a putea efectua calculele hidraulice trebuie de
reprezentat schematic reţeaua termică şi de cunoscut lungimea tronsoanelor:

Tabelul 3.1. Sarcinile şi lungimea tronsoanelor

Numărul Denumirea clădirii care Sarcinile termice Lungimea
din figură consumă căldură pentru încălzire tronsonului l, m
Q, kW

1 Şcoala 68,91 17

2 Grădiniţa 27,97 85

3 Casa de cultură 61,93 130

4 Primăria 8,23 186

0 Magistrala 160 418

Pentru determinarea diametrelor interioare ale conductelor, este necesar de calculat debitul
masic al agentului termic ce trece prin conductă, debitul agentului termic se calculează cu relaţia:

 Qi
mi  , kg / s (3.5)
c p  tt  tr 

Qi
unde este sarcina transportată de conductă pentru tronsonul i;

tt – temperatura agentului termic din conducta tur;

 tr – temperatura agentului termic din conducta retur;

cp –capacitatea termică specifică a agentului termic.

Cunoscând debitul masic şi acceptând viteza agentului termic 1 m/s, putem calcula diametrul
interior al conductelor cu relaţia:


mi
di  2 , m (3.6)
w   

unde: w este viteza agentului termic, în m/s;

ρ – densitatea agentului termic din conductă la temperatura medie a agentului termic,

în kg/m3.

Pentru porţiunea de magistrală calculăm debitul masic:

 160000
mi  1.91 kg / s
4187  90  70 

Cu ajutorul relaţiei (3.6) determinăm diametrul intern al conductei:

1.91
di  2  0.05 m
1  972  3.14

Rezultatele calculelor pentru toate tronsoanele şi ţevile alese sunt prezentate în tabel.

Tabelul 3.2. Debitele masice şi diametrele interne ale conductelor pentru tronsoane

Numărul tronsonului Debitele masice,𝑚𝑖 Diametrele conductelor

şi grosimea peretelui,𝑑𝑖
kg/s
mm

1 0.78 0.030

2 0.28 0.020

3 0.74 0.031

4 0.11 0.012

0 1.91 0.050
 Pentru alegerea pompelor de circulaţie este necesar de calculat pierderile de presiune.
Pierderile de presiune trebuie să fie mai mici decât presiunea care o creează pompa de circulaţie.
Alegem cea mai lungă ramură a reţelei termice şi efectuăm calculele. Cea mai lungă ramură este
cea de la centrala termică pina la primarie.

Pierderile de presiune se calculă cu relaţia:

∆P = ∆PlinΣ + ∆Ploc , Pa (3.7)

Pentru pierderile liniare vom folosi relaţia:

n
li  wi2
Plin   i  , Pa (3.8)
i 1 di 2

unde:
i este coeficientul de pierderi de presiune liniare;

li- lungimea, m;

di- diametrul, m;

wi- viteza apei în tronsonul, m/s;

Pierderile locale se vor calcula cu relaţia:

 wi2
Ploc   i , Pa (3.9)
2

unde este suma coeficienţilor de pierderi de presiuni locale pe tronson.

Coeficientul de frecare liniară depinde de regimul de curgere a mediului fluid şi

rugozitatea echivalentă a suprafeţei ech, adică o aşa rugozitate uniformă, care fiind calculată ne
dă valoarea egală cu rugozitatea dată .

În cazul curgerii mediului fluid (lichid) prin canale sunt acceptate trei domenii.
 1. Domeniul ţevilor hidraulic netede

Pentru aşa domeniu este valabilă relaţia:

 ech
Re  10, (3.10)
d

unde Re este numărul Reynolds care se determină cu relaţia:

wd
Re  , (3.11)


la Re  2300

64

Re

0,3164

Re≥10000 Re0.25 , (3.12)

2. Domeniul ţevilor hidraulic rugoase.

 ech
Re  500
d , (3.13)

 ech 0, 25
  0,11( )
d (3.14)

3.Domeniul de tranziţie:

 ech
10  Re  500
d (3.15)

 ech 64 0, 25
  0,11(  )
d Re

unde d, w, ν sunt, respectiv, diametrul interior al conductei, viteza şi viscozitatea cinematică

a apei, în m, m/s, m2/s.

Viteza de mişcare a apei în conducte poate fi determinată din ecuaţia de continuitate în

mi fi
dependenţă de debitul apei în tronson, şi aria secţiunii transversale a canalului :
 4  mi
wi 
    d i2 , în m/s (3.16)

unde mi este debitul masic al agentului termic, în kg/s;

d i2 – diametrul interior al conductei pe porţiunea tronson, în m;

 – densitatea agentului termic, în kg/m3.

Vitezele admisibile şi debitele purtătorului de căldură în conductele sistemului de încălzire

cu apă în funcţie de diametrul interior, precum şi vitezele limite de curgere ale apei sunt date în
tabelul 3.10 [10]. Valorile coeficienţilor locali de pierderi de presiune depind numai de caracterul
obstacolului şi sunt date în îndreptare. Unele din valorile coeficienţilor locali de pierderi de
presiune sunt trecute în tabelul 3.12 [10].

Conform relaţiei (3.16) calculăm viteza agentului termic pe porţiunea 0:

4 1.91
wi   5.02 m / s
972  3.14  0.05

Pentru determinarea domeniului de curgere conform (3.11) determinăm criteriul Reynolds:

5.02  0.05
Re  6
 6.8 105
0.365 10

unde – viscozitatea apei la temperatura medie a agentului termic, în m 2/s;

Calculăm Re :

0.09
Re  ech.
  1.8
d 0.05

 ech
Unde = 0,09 mm – pentru conductele noi sudate din oţel.

Coeficientul de pierderi de presiune liniare se calculă după relaţia (3.12):

0.3164
  0.011
6800000.25

Cu relaţia (3.8) calculăm pierderile de presiune liniare pe tronsonul 0:

 518 972  5.022
Plin  0.11   3.6 105
1.91 2

După relaţia (3.9) determinăm pierderile locale:

972  5.022
Ploc  5  6.1103 Pa
2

Tabelul 3.3 – Pierderile de presiune a tronsoanelor

No Viteza CriteCoeficient Coefic Pierderi Pierde
taţia de curgere în riul de pierderi de ient dede presiuneri de
tronsonu tronson,w Reynolds presiune liniare pierderi deliniare, Pa presiune
lui m/s presiune locale, Pa

locale  i


1 0.03 3.7 0.012 8 1183 349

∙10 2
9
2 0.01 4.9 0.011 10 2240 486
∙10 2
0
3 0.03 3.7 0.012 10 1710 437
∙10 2
4
4 0.06 3.4 0.013 32 3425 174
∙10 2
74
0 4.76 6.8 0.11 27 3600 610
∙10 2
00
Suma pierderilor lineare şi locale 1015 877
8 42

Cu ajutorul relaţiei de mai jos calculăm pierderile de presiune pe cea mai lungă ramură:

∆P = ∆PlinΣ + ∆Ploc =10158+87742=97900 Pa (3.17)

Pompa de circulaţie va trebui să asigure diferenţa de presiune şi să poată pompa debitul

maxim de apă.

Puterea pompei se determină după relaţia :

P  m i
N ,W (3.18)
p  
 unde: P sunt pierderi de presiune, Pa;

 - randamentul pompei , se ia din [4], =75;

 - densitatea apei, în kg/m3 ;

mi - debitul agentului termic, kg/s .

Conform relaţiei (3.18) calculăm puterea pompei de reţea:

P  m i 97900  4
N   538 W
p   0, 75  972

După puterea pompei, presiunea şi debitul masic alegem pompa de reţea Wasserkonig
PHF3300-45 care este o electropompa auto-amorsanta cu corpul pompei din fontă turnată, motor
electric asincron cu 2 poli vopsit şi pulberi în camp electrostatic condensator de pornire
încorporat şi protecţie termică autoresetabilă. Difuzorul şi tubul Venturi este armat cu fibra de
sticla, garnitura mecanică este din ceramica,grafit şi NBR, carcasa motorului este confecţionată
din aliaj de aluminiu, corpul pompei este din fontă turnată, iar rotorul este din oţel inox AISI 303.

Figura 3.3 Pompa de reţea Wasserkonig PHF3300-45

Caracteristici tehnice:
Producător WASSERKÖNIG
Tensiune de alimentare 230 V
Material Fonta
Presiunea maxima de lucru 6 bari
Puterea nominală 550 W
 Adancimea maximă de aspiraţie 9 m
Grad de protecţie IP 44
Debit maxim 3300 l/h
Înaltimea maximă de refulare 45 m
Diametrul de aspiraţie / refulare 1"/25.4mm

Pompa poate fi utilizată ca atare sau poate fi parte componentă a unui grup hidrofor din
reţeaua de alimentare cu apa potabilă, transfer de lichide alimentare sau vehiculare lichide
necorozive.

3.2. Dimensionarea unei instalaţii de producere a biogazului pentru asigurarea

necesităţilor termice ale unei gospodării ţărăneşti din s. Mălăieşti r.Rîşcani

3.2.1.Determinarea necesarului de biogaz pentru necesităţile termice ale unei gospodarii

ţărăneşti

Biogazul are o putere calorifică de 20-25 MJ/m3 şi poate înlocui orice tip de combustibil. La un
raport normal de 70/29 conţinut gz metan/bioxid de carbon, 1m 3 de biogz este echivalent cu:

 2.2 lemne uscate de fag;

 0.54 l motorină;
 0.52 l benzină;
 0.6 m3 gaze natural.
În fiecare gospodărie de la sate zilnic se adună deşeuri a căror evacuare, distrugere sau
utilizare constituie o gravă problemă. Utilizarea acestor materii pentru producerea biogazului
prezintă o soluţie a acestei probleme, asigurind atît valorificarea energetică a deşeurilor cit şi
obţinerea îngrăşemintelor din materialul fermentat.

În continuare vom dimensiona volumul util de fermentare al instalţiei individuale de biogaz

pentru o gospodărie din s. Mălăieşti ce cuprinde:

 O famile de 4 persoane;
 O locuinţă bine izolată compusă din 3 camere avind,respectiv, suprafeţele de 9,12,şi
14 m3;
 Iarna se încălzesc 2 camere timp de 6h pe zi;
 Baia este folosită o dată pe săptămînă iar mîncarea se prepară la aragaz.
 Gospodăria dispune de: 2 vaci de lapte, 1 viţel, 2 porci, 50 de găini,resturi vegetale (paie,
frunze,curpeni de cartofi şi de fasole) şi fecale.

Necesarul de biogaz se calculează pentru o zi de iarnă, cînd consumul acestuia este maxim.

Conform ... necesarul zilnic de biogaz (pentru gătit) pentru 4 persoane este de 0,33-0,35 m3/zi
şi persoană.Necesarul de biogaz pentru încălzit locuinţase determină cu aproximaţie ţinînd cont de
datele din tab.3.71 din 11 .

Necesarul de biogaz pentru încălzit apa, inclusiv pentru baie poate fi determinat în
conformitate cu tab.3.72 din.

Astfel, necesarul de biogaz va constitui:

0.34 m3
 Pentru gătit: 4 persoane   1.36 ;
zi
 Pentru încălzit: 14  12  9  2.6  91 m3 volum încălzit ;
3
91 m3  0, 023 m 6 h  12 m3
h zi

3 3
Pentru baie: 1.9 m zi o dată la 7 zile = 0.27 m zi ;

3
Total necesr mediu zilnic:13.63 m zi ;

Disponibilul zilnic de materie primă este conform tabelelor 3.73. şi 3.74. din 11 .

3.2.2.Calculul disponibilului de materie primăpentru producerea biogazului

În tabelul de mai jos se va prezenta disponibilul zilni de materie primă conform componenţei
gospodăriei:

Tabelul 3.3 Disponibilul zilnic de materie primă

Cantitatea Substanţă uscată Substanţă organică

 Sursa de Kg/zi % kg/zi % kg/zi
materie

2 vaci 80 28 11.2 23.2 9.28

1 viţel 25 14 3.5 11.6 2.9

2 porci 2  6.5  13 13.5 1.75 10.9 1.41

50 găini 50  0.2  10 68.75 2.75 50.65 2.05

Paie 8 86.5 6.92 80 6.4

tocate

Curpeni 2 17.5 0.35 14.5 0.29

Fecale 4 1.0  4 26.5 1.06 18.0 0.72

umane

142 26.82 23.05

Conţinutul de substanţă uscată se va calcula astfel:

26.82
100%  18.88 % (3.19)
142

Deci, pentru a atinge un conţinut de substanţă uscată de 10 % materialele trebuie diluate cu

apă. Cantitatea de apă ce trebuie adăugată se calculează astfel:

20.28
A  90( )  1  151.61 kg (3.20)
10

Aşadar, cantitatea totală de amestec ce se va introduce zilnic în fermentator va fi de :

142  151.61  293.2 kg / zi (3.21)

Aceste amestecuri au în general o densitate de 1.1 kg/dm 3. Volumul fiind:

 293.2 / 1.1  266 l / zi (3.22)

3.2.3. Calculul volumului fermentatorului pentru producerea biogazului

Admiţînd că fermentarea va decurge iarna, în condiţii de izolare termică bună, la + 15 în

fermentator, şi considerînd timpul de retenţie optim egal cu 40 zile, cu ajutorul tabelului 3.75 din
[11], obţinem volumul util de fermentare de :

266  40  10640 dm3 sau 10 m3 (3.23)

La temperatura de 15 şi timpul de retenţie 40 de zile producţia specifică de biogaz fiind

de 0.26 m3/kg s.o., obţinem cantitatea totală de biogaz care se va degaja :

0.26  23.05  5.99 m3 / zi (3.24)

Deci alegem un fermentator cu acapacitatea de 10 m 3.

În acest caz timpul de retenţiereal va fi de :

10000 / 23.05  38 zile (3.25)

Deci producţia specifică de biogazva creşte la 0.25 mc/kg s.o.din [11]. Prin urmare producţia
de biogaz va constitui:

0.25  23.05  5.76 m3 / zi

Constatăm că acest volum de biogaz este mai mic de cît necesarul de biogaz calculat anterior,
de aceea o soluţie ar fi sa luăm dejecţiile de la vecini pentru suplimentarea cantităţii de substanţă
organică în fermentator sau biogazul va fi utilizat doar pentru gătit, încălzirea apei şi a unei cămeri.
Instalţia de acumulare a biogazului va avea formă cilindrică din beton armat cu clopot metalic
plutitor cu dimensiunile prezentate în tabelul 3.4.:
 Tabelul 3.4. Dimensiunile instalaţiei

Capacitatea, Diametrul, Adincimea bazinului, Înălţimea clopotului,

m3 m m m

10 2.0 3.0 1.32

4 FEZABILITATEA ECONOMICĂ A UTILIZĂRII PAIELOR PENTRU

ALIMENTAREA CU ENERGIE TERMICĂ

4.1 Compararea opţiunilor de producere a energiei termice produse pe bază

de biomasă solidă şi gaze naturale

4.1.1 Criterii economice de comparare a variantelor

Efortul financiar ce priveşte implementarea unui proiect investiţional, în fond, este

determinat de doi factori:

 cheltuielile cu investiţia (I), ce cuprinde totalitatea cheltuielelor legate de lucrările de

investiţii;

 cheltuielile operaţionale (C), ce cuprinde totalitatea cheltuielilor suportate pe parcursul

exploatării obiectului.

Cheltuielile anuale de investiţii şi operaţionale de-a lungul perioadei de studiu constituie

un flux de cheltuieli. În figura 4.1 sunt prezentate două fluxuri, care se deosebesc prin modul de
eşalonare a investiţiilor şi modul de evoluare a cheltuielilor operaţionale.
I a) CTA
C

t t
0 1 ... t ... Ts 0 1

b)
I” CTA
I’ C1 C2

t t

-1 0 1 ... t ... Ts 0 1
 Figura 4.1 Fluxul real de cheltuieli substituit de o singură plată:

cheltuielile de producţie constante (a) şi variabile (b).

În caz general, calculul cheltuielilor totale actualizate (CTA) pentru un flux cunoscut se
efectuează cu formula:

tf

CTA   I t  Ct 1  i 
 t
(4.1)
t t i

De menţionat că CTA este o mărime fictivă, nereală, utilă în evaluarea şi compararea

proiectelor.

Cheltuielile de calcul anuale pot fi prezentate ca suma a două componente:

CTA  I act  C act (4.2)

unde: Iact reprezintă valoarea actualizată a investiţiei, iar

Cact – valoarea actualizată a cheltuielilor operaţionale.

Actualizarea tuturor cheltuielilor se efectuează la unul şi acelaşi moment de timp (an), notat
– Θ, care poate fi ales arbitrar , însă este convenabil ca Θ să corespundă anului precedent primului
an de funcţionare a obiectivului (Θ = 0).

Pe de altă parte cheltuelile totale actualizate se mai pot calcula cu relaţia:

CTA  CA  T s (4.3)

unde: T s reprezintă durata actualizată a perioadei de studiu,

CA – cheltuieli totale anuale.

Durata actualizată a perioadei de studiu se determină cu relaţia:

 Ts
Ts   1  i 
 t
(4.4)
t 1

Cheltuielile anuale actualizate CA în caz general cuprind două componente: cheltuielile

cu investiţia I şi cheltuielile de producţie Cprod.

CA = CI + Cprod (4.5)

unde CI sunt cheltuieli anuale cu investiţia, care se calculă cu relaţia:

 CI = Camort + Cîmpr (4.6)

Camort valoarea amortismentelor anuale, constituie investiţia totală nivelată pe durata de

calcul, şi se determină cu relaţia:

Camort = I / T (4.7)

Costul anual al împrumutului investiţional este diferenţa:

I
Cîmpr   Camort  I (Ts  Ts ) /(Ts  Ts ) (4.8)
Ts
Cheltuielile anuale de producţie Cprod cuprind cheltuielile pentru combustibil Ccomb şi
cheltuielile pentru reparaţiile curente şi întreţinere:

Cprod = Ccomb + Cî.r (4.9)

Cheltuielile anuale pentru combustibilul consumat:

Ccomb = Bcomb · ccomb (4.10)

unde: ccomb este preţul specific al combustibilului;

Bcomb – consumul anual de combustibil.

Cheltuielile anuale pentru reparaţiile curente şi întreţinere pot fi exprimate, ca modalitate

generală, prin valoarea investiţiei iniţiale:

Cî.r. = kî.r. · I (4.11)

unde kî.r. reprezintă cota anuală din valoarea investiţiei pentru exploatare, întreţinere şi reparaţii.

4.1.2 Producerea energiei termice utilizând biomasa

Imediat după prima criză a petrolului din anii ’70 ai secolului trecut, biomasa a început a
fi folosită din nou în ţările vest-europene la producerea energiei. Creşterea preţului la ţiţei şi
cărbune, precum şi înăsprirea cerinţelor faţă de emisiile de noxe şi creşterea taxelor la poluare au
condus la folosirea tot mai largă a biomasei solide pentru încălzire, iar mai apoi şi pentru
producerea electricităţii. În majoritatea ţărilor UE, în special în cele nordice, mai multe centrale
electrice de putere mică şi medie au fost adaptate pentru arderea deşeurilor din silvicultură şi
agricultură, ajungându-se ca în prezent biomasa să contribuie cu circa 4 % la aprovizionarea cu
energie. Ponderea biomasei în energia regenerabilă produsă în UE constituie cca. 60 %.
 Utilizarea biomasei în scopul producerii energiei termice este considerată una din cele mai
ieftine soluţii. În anul 2006 producerea energiei primare din biomasă solidă (lemne, deşeuri
lemnoase, paie, alte materiale solide de origine vegetală şi animală) a atins cifra de 62,4 Mtep
(milioane tone echivalent petrol) ceea ce este egal cu 624 Pcal sau 2613 PJ. Structura orientativă
a biomasei folosite în 2006 a fost: buşteni – 42 %, deşeuri lemnoase (aşchii, rumeguş, pelete din
lemn, deşeuri lemnoase etc.) – 29 %, lichiorul negru (reziduu din industria hârtiei) – 21 % şi
celelalte (paie, alte reziduuri agricole) cca. 8 %.

Din calculele efectuate în capitolele precedente şi datele colectate cunoaştem că pentru

alimentarea cu energie termică a încăperilor administrative din satul X este suficient numai
utilizarea paielor recoltate de pe terenurile arabile a acestui sat.

Paiele reprezintă tulpini cilindrice subţiri, neramificate, goale pe dinăuntru, având noduri
pronunţate, caracteristice culturilor cerealiere. De obicei, recolta la plantele cerealiere constituie
părţi egale de paie şi boabe, însă, datorită faptului că în urma recoltării cerealelor o parte din paie
sunt lăsate pe câmp, cantitatea reală de paie recoltate este mai mică decât a boabelor.

Paiele utilizate în calitate de combustibili au o umiditate de aproximativ 14-20 % din masa

iniţială, cu o căldură de ardere inferioară de aproximativ 13-15 MJ/kg, având aproape aceeaşi
valoare calorică ca şi lemnul sau aproape jumătate din cea a cărbunelui, adică 1 tonă de paie în
echivalent energetic substituie 550 kg cărbune şi 350 m3 gaz natural.

Din punct de vedere economic 1 tonă de paie = 25 $US, 550 cărbune = 50 $US, 350 m3
gaz = 80 $US, de unde se vede că energia termică obţinută din gazele naturale iese cu 56 % mai
scumpă decît energia termică obţinută din paie, conform [8].

Cel mai important argument în utilizarea paielor ca sursă energetică este faptul că paiele
au o valoare energetică destul de înaltă şi că sunt neutre la emisiile gazelor cu efect de seră.

4.1.3 Calculul cheltuielilor anuale la CT pe paie

Pentru efectuarea acestui calcul este nevoie de a cunoaşte componenţa sistemului de

încălzire respectiv şi lucrările de montare a utilajului. În continuare vom prezenta costurile
utilajului şi lucrările de montare a sistemului de încălzire a centralei termice pe paie din satul X.

Tabelul 4.1 – Costul utilajului şi lucrărilor de montare a centralei termice pe paie

 Nr Denumirea utilajului Cantitatea Preţ unitar, Suma ,

lei lei

1 Cazanul RAU-2-600 1 (bucată) 550000 550000

2 Pompă de reţea 2 (bucăţi) 6930 13860

3 Pompă de alimentare 2 (bucăţi) 2880 5760

4 Investiţia cu construcţia reţelei termice 400 metri 70 lei/m 21000

5 Izolaţia 400 metri 20 lei/m 8000

6 Lucrările de montare 125000

Total 723620

Datele necesare pentru calculul cheltuielilor anuale şi totale actualizate:

 Volumul anual de energie termică produsă, care este calculat în capitolele precedente
şi este egal cu: Qan  Qîmd  2,13 1012 J sau Qan  508, 7 Gcal;
 Cota anuală din valoarea investiţiei pentru exploatare, întreţinere şi reparaţie a
centralei termice pe paie, este egală cu: kî.r.= 0,024;
 Valoarea medie anuală a randamentului instalaţiei este de η = 76,4 %;
 Căldura inferioară de ardere a paielor este de Qinf = 14 MJ/kg sau Qinf =3,35∙10-3
Gcal/kg;
 Costul unei tone de paie conform [8] este de ccomb = cpaie = 500 lei;
 Investiţia iniţială cu construcţia centralei termice pe paie este: I = 723620 lei;
 Perioada de studiu va fi egală cu durata normată de funcţionare a cazanului pe paie,
care este de T = 15 ani;
 Rata de actualizare o vom lua egală cu i = 10 %.
Cu datele de mai sus efectuăm calculul cheltuielilor anuale actualizate, ghidându-ne de
relaţiile din capitolul 4.1.1, începând calculul de la relaţia (4.11) conform căreia determinăm
cheltuielile anuale pentru reparaţiile curente şi întreţinere:

Cî.r. = kî.r. · I = 0,024 ∙ 723620 = 17360 lei.

Pentru calculul cheltuielilor anuale cu combustibilul este necesar mai întâi de determinat
consumul specific de combustibil (4.12) şi apoi consumul anual de combustibil cu relaţia (4.13):
 1
b (4.12)
  Qinf
Bcomb = b · Qan (4.13)
Cheltuielile anuale cu combustibilul se vor calcula cu ajutorul relaţiilor (4.12), (4.13) şi
(4.10):

1 1
b   390 kg/Gcal;
  Qinf 0, 764  3.35 103

Bcomb = b · Qan= 390 ∙ 508,7 = 198400 kg;

Ccomb = Bcomb · ccomb = 198400 ∙10-3 ∙ 500 = 99200 lei.

Cheltuielile anuale de producţie se vor calcula cu relaţia (4.9):

Cprod = Ccomb + Cî.r.= 99200 + 17360 = 116560 lei.

Cu ajutorul relaţiilor (4.8) vom calcula amortismentele anuale iar cu relaţia (4.7)
calculăm costul anual cu împrumutul:

723620
Camort = I / T =  48241 lei
15

Costul anual al împrumutului investiţional este diferenţa:

I 723620
Cimpr   Camort   48241  46895 lei
Ts 15

Cheltuielile anuale cu investiţia conform relaţiei (4.6) vor fi egale cu:

CI = Camort + Cîmpr = 48241 + 46865 = 95106 lei.

Cheltuielile de calcul anuale conform (4.5) vor fi egale cu suma cheltuielilor anuale cu
investiţia şi cheltuielile anuale de producţie:

CA  CI  C prod  95106  116560  211666 lei.

4.1.4 Producerea energiei termice utilizând gazele

Cantitatea netă de gaz natural exploatată pe tot globul pământesc în anul 2004 a fost de
2.689 miliarde m³, din care 22 % revine Rusiei, 20 % SUA, 6.8 % Canadei, 3,6 % Angliei, 3 %
Algeriei şi 17,2 % Indoneziei, Olandei, Uzbekistanului, Iranului, Argentinei, Mexicului, Arabiei
Saudite, Malaysiei şi Germaniei iar 0,6 % Austriei. Gazul natural acoperă 24 % din necesarul de
energie al lumii, zăcămintele de gaz de regulă sunt sub presiune, fapt ce uşurează exploatarea lui.
Rezervele globale de gaz estimate în anul 2004 sunt de 170,942 miliarde m³, care ar acoperi
necesarul pe o perioadă de 67 de ani. Din această cantitate de gaz 2,830 miliarde m³ aparţin
Orientului Apropiat (Peninsula Arabă, o parte din Nordul Africii), 64,020 miliarde m³ Europei şi
Statelor GUS (Rusiei), 14,210 miliarde m³ Asiei şi Australiei, 14,060 miliarde m³ Africii, 7,320
miliarde m³ Americii de Nord şi 7,100 miliarde m³ Americii de Sud.

Din punct de vedere tehnologic problemele de mediu sunt rezolvate dacă am compara
gazul cu cărbunele, dar rămân cele legate de asigurarea finanţării. Într-o competiţie directă gaz-
cărbune, gazul are avantajul unor investiţii specifice mai reduse faţă de cărbune. Prognoza
resurselor şi evoluţia preţului gazelor naturale nu sunt deloc optimiste, în plus existând şi semne
mari de întrebare privind securitatea alimentării cu combustibil în condiţiile actuale. În acest
context, alternativa evitării unor costuri suplimentare legate de desulfurare prin substituirea
cărbunelui /păcurii cu gaz natural necesită analize tehnico economice detaliate.

Spre deosebire de cărbune, gazul are şi avantajul că poate fi transportat mai ieftin, şi nu
necesită o prelucrare oarecare la centralele termice. Arderea lui fără a provoca funingine a făcut
ca în orice apartament, în orice casă din lumea contemporană să fie utilizat gazul natural.

Instalaţiile pe gaz au un randament relativ mare faţă de alte instalaţii care utilizează alţi
combustibili. De aceea gazul natural este unul din cel mai utilizat combustibil tradiţional în toată
lumea.

Preţul unei mii de metri cub de gaze naturale în România este de 4002 lei.

Pentru a implimenta un proiect de investiţii în domeniul energeticii, având ca combustibil

gazul natural trebuie mai întâi de ţinut cont că gazul este importat în Republică şi, cum a arătat
timpul, livrarea lui poate fi stopată în orice timp, chiar şi în perioada de iarnă.

Dacă vom compara o centrală pe gaz natural şi una pe paie vom vedea că investiţia
specifică a centralei pe paie este mai mare, şi instalaţiile sunt mai voluminoase. Necesită o
deservire mai sofisticată spre deosebire de o centrală pe gaz, unde procesul de dirijare acum se
poate face şi prin internet sau de la un telefon mobil. De aceea în continuare vom analiza aceste
două variante din punct de vedere economic, care vor fi mai rentabile şi la care preţul de cost al
energiei va fi mai ieftin.
 4.1.5 Determinarea cheltuielilor anuale de calcul la CT pe gaz

În continuare vom prezenta costurile utilajului şi lucrările de montare a sistemului de

încălzire pentru Centrala Termică pe cărbuni în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2 – Costul utilajului şi lucrărilor de montare a centralei termice pe gaz

Nr Denumirea utilajului Cantitatea Preţ unitar, Suma ,

lei lei

1 Cazan atmosferic pe gaz Vitogaz 2 (bucăţi) 37880 75760

155 kW

2 Pompă de reţea 2 (bucăţi) 6930 13860

3 Pompă de alimentare 2 (bucăţi) 2880 5760

4 Investiţia cu construcţia reţelei termice 400 metri 70 lei/m 21000

5 Izolaţia 400 metri 20 lei/m 8000

6 Lucrările de montare 125000

Total 249380

Pentru calculul cheltuielilor anuale şi totale actualizate la o centrală termică pe gaz este
necesar de cunoscut toţi indicii necesari arătaţi în capitolul precedent, şi în plus:

 Cota anuală din valoarea investiţiei pentru exploatare, întreţinere şi reparaţie la o

centrală termică pegaz, este egală cu: kî.r.= 0,042;

 Valoarea medie anuală a randamentului instalaţiei este de η = 85 %;

 Căldură inferioară de ardere a gazului este de Qinf =33,5 MJ/m3 sau Qinf = 8∙10-3
Gcal/m3;

 Costul unei mii metri cub de gaz este de ccomb = cgaz = 4002 lei;

 Investiţia iniţială cu construcţia centralei termice pe gaz este: I = 249380 lei.

 Cu datele de mai sus şi cele din capitolul precedent efectuăm calculul preţului de cost a
energiei termice, începând calculele cu relaţia (4.11) conform căreia determinăm cheltuielile
anuale pentru reparaţiile curente şi întreţinere:

Cî.r. = kî.r. · I = 0,042 ∙ 249380 = 10470 lei.

Cheltuielile anuale cu combustibilul se vor calcula cu ajutorul relaţiilor (4.12), (4.13) şi

(4.10):

1 1
b   147 kg/Gcal;
  Qinf 0,85  8 103

Bcomb = b · Qan= 147 ∙ 508,7 = 74808,8 m3;

Ccomb = Bcomb · ccomb = 74808,8 ∙10-3 ∙ 4002 = 299385 lei.

Cheltuielile anuale de producţie se vor calcula cu relaţia (4.9):

Cprod = Ccomb + Cî.r.= 299385 + 10470 = 309855 lei.

Cu ajutorul relaţiilor (4.8) vom calcula amortismentele anuale iar cu relaţia (4.7)
calculăm costul anual cu împrumutul:

249280
Camort = I / T =  16620 lei
15

Costul anual al împrumutului investiţional este diferenţa:

I 249280
Cîmpr   Camort   16620  16154 lei
Ts 15

Cheltuielile anuale cu investiţia conform relaţiei (4.6) vor fi egale cu

CI = Camort + Cîmpr = 16620 + 16154 = 32774 lei.

Cheltuielile de calcul anuale vor fi egale cu suma cheltuielilor anuale cu investiţia şi

cheltuielile anuale de producţie:

CA  CI  C prod  32774  309855  342629 lei.

Concluzie

Deşi investiţia centralei pe gaz este mai mică de aproape trei ori ca acelei pe paie
cheltuielile anuale actualizate la CT pe paie sunt de 1,6 ori mai mici. Ele, în numerar, reprezentând:

- CApaie = 212 mii, lei;

- CAgaz = 343 mii, lei.
 4,9% 4,7% 3%
22,2% 8,2%

22,8% 46,8%
87.4%

a) b)

Figura 4.2 Structura cheltuielilor totale actualizate la:

a) CT pe paie; b) CT pe gaz;

1 – cheltuieli cu întreţinere şi reparaţie; 2 – cheltuieli cu combustibilul;

3 – cheltuieli cu amortismentele; 4 – cheltuieli cu împrumutul.

Din figura 4.2 se vede clar că la centrala termică pe gaz cheltuielile pentru procurarea
gazului constituie mai mult de 87 % din cheltuielile totale, pe când la centrala pe paie cheltuielile
totale sunt constituite din doar 47 % cu cobustibilul.

4.2 Calculul preţului de cost la o CT pe paie

4.2.1 Noţiuni generale privind calculul preţului de cost a energiei termice

În lucrarea dată se propune de a determina preţul de cost al unei Gcal de energie termică

produsă la centrala termică ce foloseşte ca combustibil paiele.

Preţul de cost al energiei livrate este cel mai important indicator de eficienţă economică al
unei surse de energie.

În caz general, pentru un produs dat (i) preţul de cost ci se calculă simplu – prin raportarea
cheltuielilor totale CTi, aferente produsului i, la volumul producţiei Vi :

CTi
ci  , în u.m./Gcal (4.14)
Vi
u.m. – unităţi monetare.
 Preţul de cost al energiei produse, spre exemplificare al energiei termice, mediu pentru
perioada de T ani, se determină prin raportarea cheltuielilor totale actualizate, aferente producerii
de energie, la valoarea actualizată a volumului total de energie produs, la rata i :

CTA
cQ  , u.m./Gcal (4.15)
Qact
unde Qact este valoarea actualizată a volumului total de energie produs care se calculă după relaţia:

Qact  Qan  T s , Gcal (4.16)

unde Qan este volumul de energie termică produsă anual.

Pentru o perioadă de un an, calculul preţului de cost al energiei poate fi efectuat pe baza
valorii cheltuielilor de calcul anuale:

CA
cQ  , u.m./Gcal (4.17)
Qan
unde: Qan este volumul anual de energie termică produs, în Gcal;

CA – cheltuielile de calcul anuale, în u.m..

4.2.2 Determinarea preţului de cost al energiei termice produsă la o CT pe paie

Vom determina preţul de cost al energiei termice produse la o centrală termică pe paie cu
puterea de 300 kW. Pentru aceasta vom utiliza rezultatele obţinute în capitolul 4.1.3.

Utilizând cheltuielile anuale şi volumul producţiei anuale vom determina preţul de cost al
energiei termice.

Cu relaţia (4.17) determinăm preţul de cost, utilizând cheltuielile anuale:

CA 211666
cQ    416 lei/Gcal.
Qan 508, 7

În comparaţie cu tarifele actuale la energia termică, de la Termocom 560 lei/Gcal şi CET

Nord 786 lei/Gcal, preţul de cost a energiei termice la centrala pe paie este destul de mic

5 SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE

5.1 Organizarea protecţiei muncii la centrale termice

5.1.1 Planificarea lucrărilor de protecţie a muncii

 Condiţiile de munca la CT trebuie să corespundă standardelor, normelor si regulilor de
protecţie a muncii. Organizaţia e obligata să asigure:

 siguranţa clădirilor, construcţiilor, traseurilor tehnologice şi al utilajului;

 condiţii sanitaro-igienice şi de protecţia muncii la fiecare loc de munca care să
corespundă normativelor în vigoare;
 organizarea asistenţei sanitaro-sociale curative şi profilactice pentru angajaţi;
 regimuri optime de muncă şi de odihnă.
Procesul de dirijare a protecţiei muncii la CT constă din îndeplinirea unor funcţii de către
organizaţiile respective şi anume:

 organizarea, coordonarea şi reglarea lucrului pentru protecţia muncii;

 planificarea lucrului pentru protecţia muncii;
 controlul asupra protecţiei muncii;
 perfecţionarea lucrului pentru ridicarea nivelului de organizare a protecţiei muncii la
întreprindere.
Organizarea, coordonarea, şi reglarea lucrului în direcţia protecţiei muncii trebuie să
prevadă formarea organelor de dirijare a protecţiei muncii.

Răspunzător de funcţionarea la întreprindere privind protecţia muncii este directorul

întreprinderii şi inginerul şef. Organizarea şi coordonarea activităţii protecţiei muncii este pusă în
faţa unei secţii care este supravegheată de către inginerul pe protecţia muncii şi tehnica securităţii.

Planificarea lucrului de protecţie a muncii se efectuează în baza:

 cerinţelor, standardelor şi altor acte normative;

 ordinelor, deciziilor care sunt emise de către organele de control şi dirijare.
Planul de lucru trebuie să prevadă anumite probleme concrete:

 prognozarea securităţii muncii;

 planul perspectiv complex pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
 evidenţa lunară a activităţii protecţiei muncii şi compararea.
Funcţia evidenţei şi analizei stării protecţiei muncii în secţii constă în generalizarea
cauzelor a traumatismelor de producere, nerespectarea dreptului muncii, standardelor, normelor.
În calitate de materiale de analiză se utilizează materiale de evidenţă a cazurilor periculoase,
îmbolnăvirea cu pierderea temporară a capacităţii de muncă, datele paşapoartelor tehnico-sanitare
în secţii.
 Forma de remunerare morală şi materială se efectuează de către administraţia întreprinderii
împreună cu comitetul sindical.

5.1.2 Analiza condiţiilor de muncă la CT

Funcţionarea cazanelor pe lângă avantajele sale de a produce energie termică are şi unele
neajunsuri. Deoarece procesul de producere a energiei termice are loc la o temperatură înaltă, în
primul rând au loc degajări de căldură şi degajări de impurităţi, în al doilea rând se simte un zgomot
şi vibraţii. La CT vibraţiile sunt cauzate de lucrul motoarelor, pompelor şi de alte mecanisme
rotative. Sub acţiunea fluxurilor gazelor de ardere şi a aerului, combustibilului lichid, apei şi
aburului vibrează construcţiile metalice a conductelor şi dacă nu se iau măsuri, atunci este posibilă
acţiunea vibraţiilor asupra omului.

Zgomotul este o îmbinare haotică de sunete. Acţiunea zgomotului asupra omului depinde
de mai mulţi factori: caracteristicile zgomotului, durata acţiunii, calităţile individuale ale omului
(starea fizică şi starea psihică). Acţiunea negativă a zgomotului influenţează mai întâi de toate
asupra organelor auditive şi se manifestă în trei forme: obosirea auzului, traumă sonoră şi
hipoacuzie profesională.

Zgomotul influenţează negativ asupra proceselor fiziologice provocând, în primul rând

îngustarea capilarelor, mărirea tensiunii arteriale şi dereglarea activităţii cardiovasculare, mărirea
conţinutului de zahăr în sânge; în al doilea rând spasme ale tactului intestinal, micşorarea
contracţiunilor stomacale, eliminării sucului gastric şi salivei ceea ce duce la bolile de gastrită şi
ulcer stomacal. Zgomotul exercită acţiune nemijlocită asupra scoarţei cerebrale. Zgomotul este un
fenomen ce provoacă senzaţii subiective neplăcute care în anumite condiţii poate aduce la boală
profesională.

Conform standardului de stat (GOST 12,1 003−83 ) zgomotul este clasificat după spectru
şi caracteristicile temporare. Normarea zgomotului constă în calcularea şi alegerea valorilor
admise, ce caracterizează zgomotul. Conform standardului de stat (GOST 12.1 003−83)
micşorarea zgomotului poate fi obţinută prin proiectarea tehnicii nezgomotoase, folosirea
mijloacelor şi metodelor de protecţie antizgomot. Conform standardului de stat (GOST 12.1
029−80) mijloacele de protecţie antizgomot se împart în: mijloace individuale de protecţie şi
mijloace de protecţie colectivă antizgomot. Mijloace individuale de protecţie antizgomot includ:
căşti, bucşe, coifuri, costume.

Se deosebesc vibraţii generale şi locale. Vibraţiile generale sunt periculoase, fiindcă pot
provoca leziuni mecanice sau chiar rupturi ale unor organe.
 Acţiunea sistematică a vibraţiilor generale poate fi cauză bolii de vibraţii care se
caracterizează prin dereglări stabile ale funcţiilor organismului provocate în deosebi de acţiunea
vibraţiei asupra sistemului nervos, care se manifestă prin dureri de cap, ameţeli şi dereglări a
activităţii cardiace.

Vibraţia locală provoacă spasme ale vaselor sangvine în rezultatul cărui fapt se dezvoltă
dereglarea troficei; acţionează asupra terminaţiilor nervoase, asupra ţesutului muscular şi nervos,
provocând dereglarea sensibilităţii, osificarea tendoanelor şi a muşchilor, depunerea sărurilor în
articulaţie. Boala de vibraţie este o boală profesională şi tratamentul poate fi eficace numai în
stadiile timpurii ale bolii, în cazuri extrem de grave în organismul omului au loc schimbări
ireversibile care duc la invaliditate conform (STAS 12,10,12−78 ) după modul de emitere asupra
omului vibraţiile se clasifică în: totale care se transmit prin suprafeţele de sprijin ale corpului
omului (care şede sau stă) şi locale care se transmit prin mîni.

Conform STAS−12.1.012−78 condiţiile de protecţie contra vibraţiilor trebuie să fie

asigurate prin: folosirea maşinilor cu protecţie contra vibraţiei; folosirea mijloacelor de protecţie
contra vibraţiei, care micşorează acţiunea vibraţiei asupra muncitorilor; proiectarea proceselor
tehnologice şi încăperilor de producţie, care asigură la locurile de muncă normele igienice de
vibraţie;

Conform STAS−12.4.046−78 este prevăzut de folosit mijloace de protecţie individuale,

care se divizează conform locului de contact al operatorului cu obiectul care vibrează şi anume
pentru mâni (mănuşi, cuzinete şi garnituri), pentru picioare(încălţăminte specială), pentru corp
(pieptare, centuri, costume speciale).

5.2 Sanităria şi tehnica securităţii la centralele termice

5.2.1 Igiena muncii în producţie

Normele optime ale temperaturilor, umidităţii relative şi vitezei de mişcare a aerului în

zonele de lucru ale încăperilor de producţie sunt prezentate în tabelul 5.1

Zona de lucru se consideră spaţiul cu înălţime de 2 m deasupra nivelului podelei sau

terenului, pe care se află locuri de aflare permanentă sau temporară a lucrătorilor.

Perioada caldă se consideră aceea perioadă a anului în care temperatura medie zilnică este
egală sau mai mare de 10 oC. Perioada rece este acea perioadă a anului în care temperatura medie
zilnică este mai mică de 10 oC. Restul anului este perioadă de trecere. Zonă de lucru este spaţiul
cu înălţimea până la 2 metri de la podea asupra căruia sunt aranjate locurile de muncă permanente
sau temporare. Locul permanent de lucru este locul în care angajatul se află partea cea mai mare
al timpului de lucru (mai mult de 50 % sau mai multe de 2 ore permanent). Dacă lucrul se
efectuează în puncte diferite ale zonei de lucru atunci locul de lucru permanent se consideră toată
zona.

Tabelul 5.1 – Normele optime ale temperaturilor, umidităţii relative şi vitezei de mişcare a aerului
în zonele de lucru ale încăperilor de producţie

Temperatura, Umiditatea Viteza

Perioada anului Categoria lucrului
o
C relativă, % aerului, m/s

UşoarăI 2023 6040  0.2

Perioada rece şi de Greutate medieIIa 1820 6040  0.2

trecere
Greutate medieIib 1719 6040  0.3

GreaIII 1618 6040  0.3

UşoarăI 2225 6040  0.2

Greutate medieIIa 2123 6040  0.3

Perioada caldă
Greutate medieIib 2022 6040  0.4

GreaIII 1821 6040  0.5

În continuare sunt aduse temperatura şi umeditatea relativă a aerului în zona de lucru a

încăperilor de producţie.

Tabelul 5.2 – Temperaturile şi umiditatea relativă a aerului în zonele de lucru la CT

Temperatura aerului, ˚C Umiditatea relativă, %

Nr. Încăperea

Perioada rece Perioada caldă Perioada rece Perioada caldă

Secţie de cazane 1022 ≤33 6040 6020

1.

Panoul de comanda termic 1022 1825 6030 6030

2.

Instalaţie de distribuţie 520 ≤33 7030 7030

3.
 Panouri de protecţie prin relee şi
1825 ≤33 6030 6030
4. semnalizare

Terenul de degazoare ≥10 ≤33 6020 6020

5.

5.2.2 Tehnica securităţii la CT

Toate urmate de mai jos sunt extrase din [7]. Este interzisă exploatarea aparatelor de
schimb de căldură după depăşirea termenului de exploatare, sau după depistarea defectelor, care
ameninţă încălcarea lucrului fiabil şi nepericulos, la lipsa şi deteriorarea elementelor de securitate
şi a regulatoarelor de nivel, despre ce trebuie să fie efectuată o înscriere în paşaportul aparatului
de schimb de căldură cu arătarea cauzei de interzicere.

Toate reţelele trebuie să posede în punctele de sus ventile de evacuare a aerului, iar în
punctele de jos şi în zonele de stagnare - o instalaţie de drenare, legată nemijlocit cu atmosfera.

La depistarea fisurilor pe traseele conductelor de abur şeful de tură a secţiei este obligat de
a determina imediat zona de pericol, de a finisa în ea toate lucrările, de a evacua din ea personalul,
a îngrădi această zonă şi de a pune semnele de securitate Trecerea interzisă, Atenţie Zonă de
pericol. Despre măsurile luate trebuie să se raporteze omului de serviciu superior. Pentru evitarea
nimeririi aburului sau apei fierbinţi în sectorul de conductă care trebuie de reparat, trebuie
deconectat cum din partea reţelelor învecinate şi a utilajelor aşa şi din ventilele de drenaj şi de
ocolire. Liniile de drenaj şi ventilele de evacuare a aerului, care se leagă nemijlocit cu atmosfera,
trebuie să fie deschise.

Deconectarea reţelei este necesară de a se efectua prin două vane instalate consecutiv. Între
ele trebuie să fie o instalaţie de drenaj, legată nemijlocit cu atmosfera. În cazuri aparte în schema
cu armătura fără flanşă, când nu se poate de deconectat pentru reparaţie reţeaua prin două vane
consecutive, la fel ca şi în schema cu presiunea până la 6 MPa, se permite de a deconecta sectorul
reparat cu o vană. Cu toate acestea nu pot fi scurgeri prin drenaj în atmosferă, care este deschis pe
durata reparaţiei.

Reţelele deconectate pentru reparaţie trebuie de scos de sub presiune şi de eliberat de abur
şi apă. Toată armatura de deconectare trebuie să fie închisă. Ventilele drenajelor deschise,
conectate nemijlocit cu atmosfera, trebuie să fie deschise. Armatura şi reţelele sistemului de drenaj
trebuie să fie legate cu lanţuri şi puse la lacăt, la fel trebuie de pus semne de prevenire. Deschiderea
şi închiderea ventilelor şi vanelor se efectuează cu instrumente speciale. Aprobarea reţelelor de
apă şi de abur şi strângerea piuliţelor se efectuează la presiunea nu mai sus de 0,5 MPa.

Încălzirea şi pornirea reţelelor se efectuează după instrucţie. În timpul încălzirii reţelelor

mai întâi se deschide sistemul de drenaj, iar apoi încet şi cu atenţie ventilele de abur.

În cazul când apar lovituri hidraulice încălzirea reţelelor trebuie să fie încetată până la
lichidarea lor. Înainte de a încălzi reţeaua de abur la pornirea reţelelor termice, trebuie să fie
deconectate oalele de condensat.

În procesul de încălzire a conductei de abur trebuie să fie efectuat controlul atât asupra
suporturilor şi suspendărilor cât şi dilatările termice a conductei de abur după indicatoarele
dilatărilor termice.

În cazul astupării ştuţului de drenaj în procesul de încălzire a conductei de abur sau ridicării
presiunii în reţea ştuţul trebuie suflat prin închiderea şi deschiderea ventilului. Dacă astuparea nu
poate fi omisă prin suflare, este necesar de deconecta complect conducta şi curăţit ştuţul de drenaj.
Lucrătorul ce efectuează suflarea ştuţului de drenaj trebuie să se afle în partea opusă a evacuării
aburului sau condensatului şi trebuie să efectueze aceste operaţii în mănuşi.

5.2.3 Aparate de protecţie şi control

După presiune vasele se clasifică: cu presiune joasă - până la 0,6 MPa, presiune medie - de
la 0,6 până la 5 MPa, cu presiune înaltă de la 5 MPa. Dacă se provoacă deermetizarea vaselor sub
presiune, atunci ele pot exploda şi duce la traumatizarea angajaţilor cu undă mecanică, cu bucăţi
de metal, etc. Cauzele explodării gazelor vaselor staţionare pot fi din pricina încălcării procesului
tehnologic, defectării aparatelor de control, corodarea pereţilor. Explodarea cazanelor poate fi în
rezultatul variaţiei nivelului de apă, înrăutăţirea calităţii apei, defectarea liniei de sudare,
exploatării incorecte.

Explodări mai pot fi provocate şi din cauză depăşirii termenului de viaţă a utilajului: ţevilor,
mantalelor schimbătoarelor de căldură, etc. Ca acest lucru să nu se întâmple, utilajul trebuie să
treacă controlul stabilit.

Conform regulamentului de exploatare a vaselor sub presiune cazanele de abur obligatoriu

sunt înregistrate în organele de supraveghere care efectuează supravegherea permanentă în
timpul
exploatării. Supravegherea vaselor sub presiune include :

1. controlul vizual odată în 4 ani. Se controlează starea linilor sudate, pereţilor, lucrul
aparatelor de măsură;
2. încercări hidraulice se fac odată în 8 ani cu presiuni majorate în comparaţie cu
presiunea de lucru.
Pentru micşorarea posibilităţii depăşirii presiunii admisibile pe vase se instalează supape
de siguranţă.

Cazanele de apă şi de abur, care funcţionează la presiuni până la 0,07 MPa, sunt prevăzute
cu dispozitive de siguranţă, conform instrucţiunilor STAS 3614 – 63.

Dispozitivele de siguranţă fiind formate din ţevi îmbinate prin flanşe sau sudare, fără nici
un robinet, întreţinerea şi reparaţiile se face ca la conductele cu apă. Pentru protejarea supapelor
exterioare împotriva oxidării de către vaporii de apă şi oxigen din atmosferă conductele se vopsesc
cu vopsea anticorozivă, apoi se izolează termic.

Un alt aparat de control este indicatorul de nivel al apei la cazan care este armatură fină şi
este destinat pentru a indica nivelul apei din cazan.

Înzidirea este partea constructivă a cazanului destinată asigurării etanşeităţii focarului şi a

canalelor gazelor de ardere, precum şi izolării termice.

Controlul operativ al modului de funcţionare economică a cazanului se face prin măsurarea

temperaturii a gazelor de ardere la ieşirea din cazan. Temperatura se măsoară cu ajutorul unui
termometru de sticlă cu scara 0250 0 C cu termocuple amplasate în canalul de ieşire a gazelor
din focar.

Cazanele se controlează anual, înaintea începerii sezonului de încălzire. După reparaţie,

cazanele se supun la încercare de presiune la rece, conform instrucţiunii ISCIR C. 3167.

Presiunea la utilaj se măsoară cu ajutorul manometrelor, depresiunea în focar–cu

manovacuummetru. Manometrele instalate sunt indicative cu tubul Buffon pentru vizualizarea
presiunii nemijlocit lângă aparat şi sunt de înregistrare care transmit impulsul electric de la
manometrul diferenţial la un aparat de autoînregistrare.

5.3 Securitatea antiincendiară şi protecţia mediului

5.3.1 Protecţia contra incendiilor la CT

 În centrale sunt instalate şi funcţionează sistema de pregătire şi de instruire a personalului
privind securitatea antiincediară, cu scopul excluderii cazurilor traumatice.

Există un şir de instrucţiuni în care sunt descrise cerinţele conform cărora, cu aparatele de
sudat electrice şi cu gaze, lucrări cu focul deschis. Sunt precizate locurile unde se lucrează cu focul
deschis, timpul în care pot fi reparate instalaţiile, lucrările tehnice şi organizaţionale care asigură
securitatea antiincindiară, respectarea controlului de către organele corespunzătoare, răspunderea
personalului la încălcarea cerinţelor securităţii antiincindiare. Întreg personalul în fiecare an este
obligat să petreacă cursuri privind securitatea antiincindiară. O pregătire bună şi dispunerea de
toate cele necesare , permit personalului în cazuri excepţionale de a lua hotărâri operative până la
venirea grupului operativ de stingere a incendiului.

Cauzele cele mai răspândite ale incendiului sunt:

 nerespectarea cerinţelor la construcţia şi exploatarea utilajului;

 formarea amestecului exploziv în incinta focarului şi în canalele gazelor de ardere;
 deteriorarea utilajului electric, conductoarelor din reţea (formarea scurt circuitelor),
aparatelor de iluminat şi încălcarea regulilor de exploatare a lor;
 aprinderea de la sine a lubrifianţelor şi altor substanţe la nerespectarea regulilor de
păstrare;
 încălcarea regulilor de sudare în locuri de păstrare şi aflare a substanţelor şi materialelor
inflamabile;
 scurgerea gazului prin neetanşietăţi de îmbinări între conducta de gaz şi armatură,
formarea scânteilor de lucru cu instrumente de la lăcătuşerie în încăperile cu exces de
gaze;
 deteriorarea aparatelor de automatizare;
 fumatul şi aruncarea ţigărilor aprinse şi chibriturilor;
 aranjarea incorectă a mijloacelor tehnice de protecţie de electricitate statică şi
descărcărilor electrice în atmosferă.
La exploatarea şi reparaţia în secţii de cazane este necesar strict de respectat, regulile tipice
de securitate antiincendiară pentru întreprinderile de producţie ГОСТ-12.1.004-85.

Secţia de cazane se echipează cu robinete de incendiu. În încăperea la intrare se instalează

scuturi antiincendiare cu set de extectoare cu spumă şi cu CO 2, pânză densă (azbest, pâslă), druc
de fier, cârlig, topor. Alături de scut antiincendiar se instalează lada cu nisip. Scutul antiincendiar
trebuie să fie aşezat în loc vizibil. Folosira utilajului antiincendiar pentru necesităţile de gospodărie
şi de producţie care nu au legătură cu stingerea incendiului este strict interzisă. Pentru evitarea
înflăcărărilor, incendiilor şi exploziilor la întreprindere un rol important are profilaxia corect
organizată, mai ales la efectuarea lucrărilor cu focul deschis.

Instalaţiile pentru ventilarea şi climatizarea aerului nu trebuie să contribuie la extinderea

incendiului. Tot aparatajul electric şi părţile metalice a sistemei de ventilare trebuie să aibă o
legătură suficientă la pământ. În încăperi cu pericol de incendiu şi în depozitele de substanţe
inflamabile este interzisă instalarea aparatelor de încălzire cu temperatura peretelui mai mare de
110 oC. În încăperi este necesar de a se menţine curăţenie. Materialele uşor inflamabile ( benzină,
gaz, uleiuri) de a păstra în interiorul Centralei Termice este interzis. Cantităţile mici de aceste
materiale în limită nu mai mari de consumul săptămânal de exploatare se admite de a se păstra în
magazine speciale în vasuri de metal.

5.3.2 Protecţia mediului ambiant

Conştientizarea în ceea ce priveste aspectele de mediu a fost într-o continuă creştere mai
ales dupa Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1992, unde 120 de state au căzut de acord asupra
unui nou model de dezvoltare durabila. Acest lucru a dus la o schimbare globala în gândire, astfel,
efectul de sera, distrugerea stratului de ozon protector, poluarea mediului, au devenit probleme
prioritare ale omenirii.

Manifestarea la scară globală a impactului activitaţilor antropice asupra atmosferei poate

conduce la consecinţe pe termen lung asupra climei, la încălzirea acesteia, cu întregul cortegiu de
consecinte de la scara globala locala la nivel planetar, la reducerea stratului de ozon. Pe acest fond,
care se manifesta la scară globală cu consecinte pe termen lung, se adaugă fenomenele la scara
regionala, cu consecinţe nu mai puţin periculoase, chiar daca la prima vedere ele nu apar atât de
clar extinse în timp precum schimbările climatice. Acidifierea depunerilor (umede şi uscate) din
atmosfera, care au un impact negativ asupra solului, apelor de suprafaţa şi subterane, asupra florei
şi faunei, mai ales prin reducerea unor suprafeţe întinse de păduri.

Chiar şi cei mai sceptici specialişti recunosc faptul că în ultimul secol s-au produs
schimbări climatice, suprafata Pământului s-a incalzit cu 0,3-0,6 ˚C, iar ultimii ani au fost cei mai
călduroşi din 1860, de când au început să se înregistreze fenomenele meteorologice. În ultimii ani
au fost înregistrate o mulţime de evenimente meteorologice deosebite în întreaga lume, precum:
valuri de caldură, inundaţii, uragane, furtuni.

Efectele schimbărilor climatice au fost observate şi în România, cu precădere în ultimii ani.

De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variaţii
mari de temperatură, iar în anul care tocmai a trecut s-au înregistrat multe fenomene meteorologice
deosebite.

Atmosfera este unua dintre cele mai fragile subsisteme ale mediului datorită capacitaţii sale
limitate de a absorbi şi a neutraliza substanţele eliberate continuu de activitaţile umane.

Creşterea producţiei de energie, industria chimica, metalurgică, de ciment, circulaţia rutiera

şi aeriană, arderea gunoaielor sunt tot atâtea cauze care fac ca în ultimul timp să devină tot mai
acuta poluarea atmosferei. Această poate sa apară fie datorita creşterii concentraţiei în aer a unor
constituenţi normali ai atmosferei (bioxid de carbon, peroxid de azot, ozon etc.), fie pătrunderii în
atmosfera a unor compuşi străini acestui mediu (elemente radioactive, substanţe organice de
sinteza, etc).

O metodă de ameliorare a mediului ambiant ar fi utilizarea resurselor regenerabile de

energie. Astfel de politică duce Uniunea Europeană, resursele alternative de energie (biomasa,
hidro, eoliană, solară, geotermală) s-au majorat în ultimii ani, contribuţia lor la totalul resurselor
energetice ajungând la 6%. Statele membre UE au luat o serie de măsuri pentru încurajarea
cetăţenilor şi a companiilor să investească în energii regenerabile.

În proiectul dat am construit o centrală termică pe biomasă solidă şi anume pe paie, puterea
acestei centrale este de 300 kW. În continuare vom arăta cu cât vom reduce emisiile de CO 2 şi alte
noxe cu centrala proiectată şi cu cât vom reduce noxele în întreaga ţară dacă vom utiliza toate
paiele recoltate, posibile de utilizat în energetică.

Din [8] cunoaştem că la arderea unei mii de metri cubi de gaze naturale, la o centrală
termică se elimină: 2900 kg (CO2), 1200 kg (NOx), 910 kg (CO), 150 kg (HC) şi 70 kg de praf,
putem determina cu cât reducem emisia de gaze poluante în atmosferă lă centrala.

În capitolul 4 am calculat câte gaze vom consuma anual dacă vom construi centrala pe gaz,
anume 74,8 mii m3 anual.

Deci anual noi vom reduce emisiile de noxe cu:

 CO2 – 217 tone;

 NOx – 90 tone;

 CO – 68 tone;

 HC – 11,2 tone;

 Praful – 5,3 tone;

 Deoarece această centrală va funcţiona 15 ani, pe perioada ei de viaţă ea va reduce emisiile
de noxe de: 3255 tone (CO2), 1350 tone (NOx), 1020 tone (CO), 168 tone (HC) şi 79,5 tone de
praf.

Uniunea europeană cumpără aceste economii de bioxid de carbon cu preţul de 5,5

Euro/tonă, deci comercializând acest CO2 noi vom reduce în jumătate preţul centralei noastre.

Ţinând cont de faptul că actualmente anual în România se produce circa un milion de tone
de paie de grâu, dintre care 600 mii tone pot fi folosite în scopuri energetice [8]. Aceste paiele
anterior considerate deşeuri agricole vor deveni un produs comercial, evitând pârjolirea câmpurilor
în urma arderii lor după seceriş.

Cu aceste paie este posibil de construit centrale similare, toate împreună având o putere de
770 MW. Care vor reduce emisiile de CO2 cu 5,5·105 tone anual, şi acestea fiind comercializate
Republica va avea un profit de 3 mln. Euro anual. Până când aceşti bani sunt arşi pe terenurile
agricole, iar securitatea energetică a Țării noastre cât şi starea mediul ambiant în rămân într-o
tendinţă de descreştere.

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI

Sursele fosile posedă proprietăţi foarte folositoare care le-au făcut foarte populare în
ultimul secol.Din nefericire, sursele fosile nu sunt regenerabile. Mai mult decât atât, acestea sunt
responsabile de emisiile de CO2 din atmosferă, care sunt dăunătoare unui climat ecologic.
În anul 2000, ponderea surselor regenerabile în producţia totală de energie primară pe plan
mondial era de 13,8 %. Din analiza ratelor de dezvoltare din ultimele trei decenii se observă că
energia produsă din surse regenerabile a înregistrat o creştere anuală de 2%.
Prin schimbul natural dintre atmosferă, biosferă şi oceane pot fi absorbite circa 11 miliarde
de tone de CO2 din atmosferă (sau 3 miliarde de tone echivalent carbon), ceea ce reprezintă circa
jumătate din emisiile actuale ale omenirii. Aceasta a condus la o creştere permanentă a
concentraţiei de CO2 din atmosferă de la 280 de ppm înainte de dezvoltarea industrială la 360 ppm
în prezent.
Estimând că la sfârşitul acestui secol populaţia globului va atinge circa 10 miliarde de
locuitori, în condiţiile unor drepturi de emisie uniforme pentru intreaga populaţie, pentru a nu
depăşi concentraţia de CO2 de 450 ppm în atmosferă, ar fi necesar ca emisiile pe cap de locuitor
să se limiteze la 0,3 tone C/locuitor, ceea ce pentru ţările dezvoltate reprezintă o reducere de 10
ori a actualelor emisii de gaze cu efect de seră.
Prognoza consumului de energie primară realizată de Consiliul Mondial al Energiei pentru
anul 2050, în ipoteza unei creşteri economice de 3 % pe an, fără o modificare a tendinţelor actuale
de descreştere a intensităţii energetice şi de asimilare a resurselor energetice regenerabile,
evidenţiază un consum de circa 25 Gt de emisii poluante, din care 15 Gt de emisii poluante provin
din combustibilii fosili. Pentru a se păstra o concentraţie de CO2 de 450 ppm, ceea ce reprezintă
circa 6 Gt carbon, cantitatea maximă de combustibili fosili utilizabilă nu trebuie să depăşească 7
Gt de emisii poluante, rezultând un deficit de 18 Gt de emisii poluante care ar trebui acoperit din
surse nucleare şi surse regenerabile. Rezultă că pentru o dezvoltare energetica durabilă nu ar trebui
să se depăşească la nivelul anlui 2050 un consum de 13-18 Gt de emisii poluante, acoperit din
combustibili fosili 7 Gt de emisii poluante, din nuclear 2-3 Gt de emisii poluante şi restul de 4-9
Gt de emisii poluante din resurse regenerabile.
Pentru atingerea acestui obiectiv ambiţios, propus de ţările Uniunii Europene, de a reduce de patru
ori emisiile la orizontul anului 2050, se estimează o puternică “decarbonizare” a sistemului
energetic, prin apelare atât la energia nucleară, dar mai ales la sursele regenerabile de energie.
Este evident că pe termen mediu sursele regenerabile de energie nu pot fi privite ca alternativă
totală la sursele convenţionale, dar este cert că, în măsura potenţialului local, datorită avantajelor
pe care le au (resurse locale abundente, ecologice, ieftine, independente de importuri), acestea
trebuie utilizate în complementaritate cu combustibilii fosili şi energia nucleară.

CONCLUZIE

La final se menţionează un şir de concluzii şi argumente care ar favoriza implementarea în

practică a mai multor proiecte de acest fel.

În cadrul primului paragraf am analizat structura şi problemele complexului energetic şi

am valorificat SRE mondiale şi cele din România. Deoarece, România este o ţară agrară am atras
o mare atenţie biomasei solide, anume paielor de grâu, care sunt destule pentru a crea centrale
termice, similare cu centrala din proiectul respectiv, cu puterea sumară de 770 MW. O altă sursă
de energie regenerabilă care ar putea fi utilizată ar fi energia soarelui pentru a produce energie
termică.

Capitolul doi şi trei sunt capitolele de bază a acestui proiect, în capitolul 2 se calculă
consumul de căldură necesar pentru alimentarea obiectelor sociale şi puterea necesară centralei
termice, care este de 300 kW. Se proiectează sistemul de alimentare cu apă caldă menajeră a
grădiniţei, utilizând colectoare solare, şi se elaborează sistemul de automatizare a colectoarelor
solare. În capitolul trei se dimensionează sursa de energie termică şi reţeaua de distribuţie, alegând
pompele necesare de circulaţie. Se fac calcule pentru a alege echipamentul electric la centrala
termică.

Problemele de rentabilitate sunt abordate în capitolul 4 ,unde se compară două variante,

prima variantă este centrala termică pe paie, iar a doua centrala termică pe gaze naturale. Aceste
variante au fost comparate în baza criteriului cheltuielilor totale anuale, care la prima variantă sunt
CApaie  211666 lei, iar la varianta a doua CAgaz  342630 lei. La prima variantă, unde cheltuielile

totale anuale sunt mai mici s-a calculat preţul de cost a energiei termice care s-a dovedit a fi
cQ  416 lei/Gcal.

În capitolul cinci, se abordează problemele securităţii activităţii vitale şi cele de protecţie

a mediului. Se studiază condiţiile de muncă şi securitatea la centrala termică. Organizarea muncii
este conform normativelor, fără a provoca boli profesionale şi traume de producţie. Un accent
deosebit se pune pe protecţia mediului ambiant, deoarece, această centrală foloseşte un combustibil
care este considerat neutru, din punct de vedere a degajărilor de gaze cu efect de seră.

Rezultatele finale ale acestui proiect permit lărgirea orizontului energiei regenerabile la
momentul actual, ducând la majorarea securităţii energetice a Țării noastre. Paiele disponibile pot
acoperi sarcina termică a republicii cu peste 35 %. În plus duce la mărirea locurilor de muncă şi
sporeşte calitatea mediului ambiant.

BIBLIOGRAFIE
1. Antohi C.M. , Surse de Radiții.Tehnologii de Protecție. Performantica, Iași 2003.
2. Ahlheim, K., (colab.) (1975), Die Unwet des Menschen Meyer Lexikon- verlog,Mannheim
3. Brown R.L. (2001), World Economy Expands, în Worldwatch Institute, Vital Signs, 2001 (N.Y.
W.W. Norton&Company, 2001)
4. Brown R.L., (2006), Planul B 2.0 Salvarea unei planete sub presiune şi a unei civilizaţii în
impas, Editura Tehnică, Bucureşti
5. Duma, S., (2007), Resursele crustale mondiale, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
6. Dunn S., (2000), The Hydrogen Experiment, World Watch, nov/dec 2000
7. Dunn S., (2001), Hydrogens Futures: Toward a Sustainable Energy System, Worldwatch Paper
157, (Washington D.C.: Worldwatch Institute, Aug 2001)
8. Iannucci, (1999), Distributed and Meeting of boar don Energy and Environmental Systems,
Nationa research Council, Washington DC
9. Ion Giurma , Antohi Constantin brevet de invenție nr. a2010 00827 Instalație pentru aerarea
apelor de suprafață.
10. Ion Giurma , Proiect ID-596 , Tehnici inovative de protecție împotriva dezastrelor cauzate de
dezastre climatice.
11. Niac G., naşcu H, (1999), Hidrogenul, vector de energie. Pro şi contra, Revista Energetica
nr.47, Cluj Napoca
12. Paulescu M, Fara, Tulcan-Paulescu, Model for obtaining daily global solar irradiation from air
temperature data Atmosheric Research