ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40-234-588884
www.ub.ro; e-mail: litere@ub.ro

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Coordonator:
Conf. univ. dr. PĂTRUȚ Monica
Studentă: Sărbușcă (Tebeică)
Mădălina-Florentina

2020-2021
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40-234-588884
www.ub.ro; e-mail: litere@ub.ro

Strategii educative pentru protecția drepturilor copiilor în mediul virtual

Coordonator:
Conf. univ. dr. PĂTRUȚ Monica
Studentă: Sărbușcă (Tebeică)
Mădălina-Florentina

2020-2021
 CUPRINS 
Аrgument   
   
Cаpitolul I. IMPORTANȚA DREPTURILOR COPIILOR ÎN MEDIUL SOCIAL/VIRTUAL  
I.1. De la drepturile omului la drepturile copilului – delimitări conceptuale  
I.2. Drepturile copiilor în contextul actual – mediu social  
   
Cаpitolul II. NOI PERSPECTIVE ASUPRA DREPTURILOR COPIILOR ÎN CONTEXTUL  
UTILIZĂRII RESURSELOR ONLINE
II.1. Efecte pozitive și negative a utilizării internetului  
II.2. Drepturile copiilor încălcate în contextual actual – bullying  
II.3. Mediul virtual și drepturi ale copiilor ce pot fi încalcate – cyber-bullying  
 
Cаpitolul III. STUDIU DE CAZ CU REFERIRE LA MODUL DE RESPECTARE A  
DREPTURILOR COPIILOR IN MEDIUL VIRTUAL
III.1. Obiectivele și ipotezele cercetării  
III.2. Metodologiа cercetării  
III.2.1. Operaționalizarea conceptelor și definirea variabilelor  
III.2.2. Grupul de cercetаre  
III.2.3. Metode şi tehnici de cercetаre psihopedаgogică  
III.2.4. Procedura cercetării  
   
Cаpitolul IV. PREZENTАREА, АNАLIZА ŞI INTERPRETАREА REZULTАTELOR  
CERCETĂRII
         
Concluzii  
   
Opisul tabelelor, figurilor, diagramelor și histogramelor  
   
Bibliogrаfie    
   
Аnexe  
Anexa 1.Chestionar părinți  
Anexa 2. Chestionar copii și tineri
Argument

Vizarea temei
Odată cu evoluția umană, tehnologiile moderne s-au dezvoltat si au permis membrilor
societății, îndeosebi tinerilor și copiilor, posibilitatea să „navigheze” prin spațiul virtual în
scopuri diverse (divertisment, socializare, dezvoltare personală, profesională etc.). Odată cu
aceste beneficii, utilizarea mediului virtual reușește să genereze un șir continuu de beneficii, dar
și de riscuri legate de siguranța tinerilor sau a copiilor.
Potențialul și oportunitățile tinerilor și copiilor din România sunt condiționate de
situațiile sociale și deprinderile comportamentale toxice sau antisociale, care limitează
bunăstarea fizică, intelectuală și socială a acestora. Efectele sunt reflectate în societate prin
existența unor tineri și copii excluși sau marginalizați din cauza migrației părinților, sărăciei,
șomajului, problemelor de sănătate, abuzului, exploatării si a neglijenței, la care sunt expuși
acești tineri și copii, inclusiv în mediul virtual.
Tema abordată de mine atrage atenția asupra faptului că tinerii și copiii din societatea
noastră se confruntă cu dificultăți de valorificare a potențialului lor de dezvoltare intelectuală și
emoțională expunându-se pericolele virtuale. Aceste dificultăți sunt condiționate de instabilitatea
tinerilor, care este un rezultat al deficienței investițiilor în pătura socială; accesul limitat la
educație, sănătate, odihnă, petrecere eficace a timpului liber; lipsa unui mediu protector și sigur;
șanse reduse pentru tineri de a lua propriile decizii la nivel personal, social și comunitar; precum
și insuficiența cunoștințelor, abilităților și comportamentelor necesare copiilor și tinerilor de a-și
soluționa propriile problemele cu care se confruntă.
În acest context, mediu virtual este singurul loc în care copiii încearcă să își echivaleze
imaturitatea socială și emoțională prin accesarea excesivă a jocurilor virtuale cu conținut violent
sau aderarea la comunități sau grupuri virtuale antisociale și nocive precum grupările teroriste,
„Balena albastră” etc. Astfel spus , copiii și tinerii pot fi expuși intenționat la manipulare de
anumite grupuri virtuale, numiții triggeri, care pot dezvolta apoi comportamente suicidale la
copii și tineri. Pe lângă acestea, socializarea online nesupravegheată și neinformată a copiilor și
tinerilor cu persoane străine duce la riscul de a fi abuzați.
Prin lucrarea de față se atrage atenţia asupra faptului că acostarea copiilor online rezultă
în comiterea infracțiunilor convenționale, permițând infractorilor să localizeze cu ușurință
potențialele victime prin alți infractori din întreaga lume, iar strategiile educative pentru
combaterea acestor fenomene se impun a fi necesare pemtru siguranța și bunăstarea copiilor
noștri.

Cаpitolul I. IMPORTANȚA DREPTURILOR COPILIILOR ÎN MEDIUL SOCIAL

I.1. De la drepturile omului la drepturile copiilor– delimitări conceptuale

Plecând de la o scurtă istorie a ideei de „drept european”, drepturile au fost mai întâi
gândite pentru adulți, iar mai apoi pentru copii. Drepturile omului sunt drepturi fundamentale ce
sunt protejate prin „Declarația Universală a Drepturilor Omului din Paris” în anul 1948 ca reacție
asupra a ceea ce s-a întâmplat în urma Celui De-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului,
momente istorice ce au lăsat cicatrici adânci în societate.
Dreptul natural este un concept ce a fost dezbătut și înainte de a fi recunoscută
„Declarația drepturilor omului”din anul 1948. Filosofii iluminiști ai secolului al XVIII-lea au
scris în „Cartea drepturilor coloniilor americane” despre dreptul natural al omului care se
dovedește a fi un drept primordial. Un aport important în implementarea drepturilor omului este
adus și de „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului” apărută în timpul Revoluției
Franceze.
„Declarația Universală a Drepturilor Omului” este un tratat internațional semnat la Paris
de 58 de țări, fiind un ideal comun asumat de Organizația Națiunilor Unite. Aceasta este formată
dintr-un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane, fiind un
document de referință, si nu un act juridic.
Declarația însumează mai multe drepturi fundamentale, printre care drepturi politice,
economice, procedurale și sociale. Aceasta bazându-se pe respectul universal, având
considerente precum libertate, dreptate și pace. Lipsa acestor drepuri au dus la abuzuri care
revoltă și în zilele noastre conștiința omenirii. Prin aceasta se dorește dezvoltarea și întărirea
relațiilor dintre națiuni, dar mai ales între oameni, care se nasc liberi și egali.
Odată cu trecerea timpului și modernizarea societății, se constată că aceste drepturi
implementate în „Declarația Drepturilor Omului” nu se potrivesc totalmente și nevoilor copiilor
„aceștia fiind titulari de drepturi, și nu doar obiecte ale protecției”. Copiii beneficiază de toate
drepturile omului, dar în același timp sunt obiectul unor reglementări speciale fiind reprezentați
de părinți sau tutori legali.
Interesele și nevoile copiilor trebuie să fie obiect de interes și responsabilitate aât pentru
societate, cât și pentru părinți și responsabilii legali, urmărindu-se în primul rând interesul
superior al copilului, responsabilități ce se exercită de o manieră corespunzătoare capacităților în
continuă dezvoltare ale copilului. (Manual de drept european privind drepturile copilului, p.17)
Pentru a defini noțiunea de „copil” , „Convenția drepturilor copilului” definește în
articolul 1 că „prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani”, dar această
formulare nu apare în tratate, legislație sau jurisprudență în aceeași manieră, aceasta poate varia
în funcție de diferite contexte, creând confuzie sau diferite discriminări.
O mare contribuție la elaborarea Dreptului European al Copilului o au UE și CoE, care
încearcă să protejeze și să implementeze o mentalitate morală în rândul națiunilor ce se confruntă
cu probleme în încălcarea drepturilor copiilor, însă acestea au fost abordate cu timiditate în
trecut, fiind introduse în „Carta drepturilor fundamentale a UE în anul 2000”, urmată nouă ani
mai târziu de Tratatul de la Lisabona.
Primele mențiuni cu referire la drepturile copilului aduse, la nivel constituțional, de UE
în „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” sunt legate de gratuitatea învățământului
obligatoriu, interzicerea discriminării din diferite motive, printre care și vârsta, interzicerea
muncii care exploatează copiii. Carta dispune și de alte trei principii fundamentale privind
drepturile copiilor, și anume, dreptul la libera exprimare în funcție de vârsta și gradul de
maturitate, dreptul de a avea relații și contacte directe cu ambii părinți, drepturi ce ajută copiii să
aibă o dezvoltare armonioasă.(Manual de drept european privind drepturile copilului, p.22-23)
O a doua etapă de implementări a unor noi directive, are loc după mai bine de nouă ani,
prin „Tratatul de la Lisabona”, care întărește Carta menționată. Acesta tratează probleme ce s-au
acutizat de-a lungul anilor, probleme ce afectează copiii direct, atât fizic, cât și psihic: abuzurile
sexuale și traficul de persoane.
A treia etapă, și ultima, de implementare a drepturilor copiilor este una „strategică”,
având ca obiectiv întegrarea acestora în toate activitățile derulate de UE cu statele implicate. Pe
langă aceste trei etape, Uniunea Europeană se antrenează în sprijinirea statelor membre, prin
dezvoltarea în 2011 a unei „ Agendei UE privind drepturile copilului”, care stabilește prioritățile
fundamentale și strategii de sprijinire în procesul de combatere „a sărăciei și excluziunii sociale”
a copiilor, stabilindu-se „o directivă a UE în ceea ce privește drepturile copiilor, chiar dacă nu
sunt obligatorii din punct de vedere juridic.” (pp.18-24)
După cum am putu observa, toți oamenii „se bucură de drepturile și libertățile civile
prevăzute în diverse acte juridice, în special în „Carta drepturilor fundamentale a UE ” și în
„Convenția europeană a Drepturilor Omului” (Convenția), astfel cum sunt interpretate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), înafară de Carta nu mai există niciun alt act concret
ale drepturilor civile aplicat în detaliu în cazul copiilor.”
În rândurile următoare voi detalia principalele drepturi ale copiilor dezvoltate de tratatele
menționate mai sus:
„Dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie” este un subiect delicat,
dezbătut mai ales în școli, unde copiii pot deveni ținte ale discriminării în mediul școlar. dar și
virtual. Statele trebuie să țină cont de convingerile religioase și filozofice ale părinților. „Statul
este responsabil de organizarea și finanțarea învățământului public, stabilirea și planificarea
programei școlare, transmiterea informațiilor sau a cunoștințelor din programă într-o manieră
obiectivă, critică și pluralistă, precum și organizarea mediului școlar, inclusive prezența
crucifixelor în sălile de clasă din școlile de stat.”
Dreptul la „Libertatea de exprimare și de informare” este reprezentat de „libertatea de
opinie și libertatea de a primi și de a transmite informații și idei fără amestecul autorităților
publice și fără a ține seama de frontier (articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE)”.
De asemenea, CEDO încurajează „libertatea de exprimare care constituie una dintre pietrele de
temelie ale unei societăți moderne”.
Opiniile copiilor sunt la fel de importante ca cele ale adulților, acestea trebuie luate în
considerare în problemele care îi privesc, precum alegerea reședinței, dreptul la vizită etc., având
ca reper vârsta și gradul lor de maturitate urmărindu-se scopul final: interesului superior al
acestuia, prin oferirea îndrumărilor și informațiilor necesare luării unei decizii.
Un principiu de bază a unei societăți care se dorește democratică este „Dreptul de a nu fi
discriminat”, acest drept fiind clar trasat de UE și CoE, interzicând „ discriminarea pe criterii de
sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri,
opinii politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere,
dizabilitate, vârstă și orientare sexuală.” Acest drept, dar mai ales problemă cu care se confruntă
majoritatea statelor membre UE, și nu numai, discriminarea este un mostru nevăzut ce afectează
milioane de copii atât direct, cât și în noua rețea virtuală, numită INTERNET, problemă greu de
înlăturat în rândul copiilor care au principii bine ancorate în mediul în care trăiesc.
Trasând o linie prin axa timpului, am putut observa că libertatea ființelor umane a fost
crunt îngrădită prin sclavie, o privare de libertate ce a fost greu câștigată prin lege. Dreptul la un
nume, identitate devine un „must have” într-o eră ce vrea să se numească modernă.
„Dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inculsiv cetățenia, numele și relațiile
familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, sunt protejate împotriva ingerințelor ilegale. Acest
drept asigură „asistența și protecția corespunzătoare în cazul în care un copil este lipsit în mod
ilegal de unele sau de toate elementele identității sale, în vederea restabilirii rapide a identității
respective.” Statele sunt responsabile să asigure copiilor o protecție eficientă în cazul furtului de
identitate. Acestea trebuie să ia măsuri eficiente pentru identificarea și trimiterea în judecată a
autorilor faptei. Exemplu „în cazul K.U./ Finlanda, pe un site de întâlniri s-a plasat un anunț în
numele unui băiat de 12 ani, fiind încălcat articolul 8 din Convenție.”
De asemenea, identitatea „copiilor care aparțin minorităților naționale este protejată prin
introducerea acestei directive în drepturile copilului. Copilul care aparține unei minorități
naționale are dreptul de a se bucura de cultura sa, dreptul de a-și declara apartenența religioasă și
de a-și folosi propria limbă.” (pp. 30-73)
Interesul superior al copilului este un reper ce trebuie luat în considerare de către
autoritățile statului, respectiv familie. Aceste două entități trebuie să colaboreze cât mai eficient
pentru a facilita dezvoltarea armonioasă a copilului. „Dreptul la respectarea vieții de familie”
este un drept ce vizează atât statul, cât si familia, aceștia au obligații pozitive asupra copilului,
asigurând un mediu prielnic dezvoltării acestuia.
„Dreptul copilului la respectarea vieții de familie include o serie de drepturi compuse,
cum ar fi: dreptul copilului de a fi îngrijit de părinții săi (secțiunea 5.2); dreptul de a întreține
relații personale cu ambii părinți (secțiunea 5.3); dreptul de a nu fi separat de părinți cu excepția
cazului în care acest lucru este în inte- resul superior al copilului (secțiunea 5.4 și capitolul 6);
precum și dreptul la reîntregirea familiei (capitolul 9).
Respectarea interesului superior al copilului nu este prevăzută în mod expres în cadrul
Convenției, CEDO încorporează această obligație în jurisprudența sa.”
Implementarea drepturilor copiilor este necesară pe întreg pământul, deoarece cele 42 de
articole regăsite în Convenție se adresează tuturor copiilor care au același drept natural, dreptul
la viață. Combaterea abuzurilor asupra copiilor și apărarea interesului superior al acestora trebuie
să fie un reper al tuturor statelor lumii pentru asigurarea unui viitor mai bun noilor generații,
generații ce sunt vulnerabile nu numai în viața reală, ci și în cea virtuală.
Tehnologia a reușit să ne aducă mai aproape unii de ceilalți într-un mod surprinzător,
mediul virtual. Drepturile omului, respectiv cele ale copiilor se confruntă cu noi abuzuri pe care
Convenția, dar nu numai, ci statele lumii trebuie să le facă față prin implementarea unor noi
strategii de prevenție, strategii ce mențin un echilibru între drept și abuz.
I.2. Drepturile copiilor în contextul actual – aplicabilitate pe teritoriul României
Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (CDC) îşi propune să
rezolve două provocări: ™
Confirmarea statutului copilului ca persoană cu drepturi şi demnitate, nu ca obiect al
bunăvoinţei adulţilor; astfel, din punct de vedere istoric, în 1989 s-a născut un copil „nou”; ™
Cuprinderea universală a tuturor drepturilor ce revin copilului, indiferent de locul unde
trăieşte acesta.
Acest nou statut al copilului, ca titular de drepturi, este foarte bine ilustrat de două dintre
principiile Convenţiei: statutul prioritar al interesului superior al copilului (CDC, art. 3), care
plasează copilul în centrul tuturor deciziilor care îl afectează, şi dreptul copilului de a-şi exprima
liber opinia (CDC, art. 12), bazat pe ideea că acesta este suficient de competent pentru a
influenţa astfel de decizii.
Autorii Convenţiei nu au propus un mecanism universal, dar au prevăzut în articolul 4 că
„Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură
necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie”, ceea ce
lasă Statelor părţi sarcina de a identifica măsurile care pot contribui la realizarea obiectivelor
comune ale Convenţiei
ar trebui să aibă în vedere Statele părţi: analizarea şi modificarea legislaţiei, alocarea de
resurse, coordonarea măsurilor, sensibilizarea, monitorizarea atentă a procesului de
implementare şi luarea măsurilor necesare pentru o evaluare independentă a progreselor
înregistrate. Acestea sunt măsurile cheie pentru ca eforturile promiţătoare să transforme
drepturile substanţiale în realitate pentru copii. Aceste instrumente par a fi foarte îndepărtate de
nevoile şi dorinţele copiilor.
 Principalele rezultate ale cercetării derulate în România şi relevă că, pe fondul măsurilor
anti-criză, strategiile din domeniul drepturilor copilului se confruntă cu reale probleme de
implementare generate, printre altele, de frecventele reorganizări instituţionale, de lipsa
resurselor şi de plecarea voluntară a specialiştilor din sistem.
niciun reprezentant al autorităţilor consultate nu a putut să precizeze cu certitudine cărei
instituţii judeţene sau locale îi revine responsabilitatea de a coordona implementarea şi
respectarea drepturilor copilului
România nu dispune de o instituţie independentă pentru drepturile copilului, aşa cum în
majoritatea ţărilor europene funcţionează instituţia Avocatul Copilului. Mandatul Avocatului
Poporului din ţara noastră este unul limitat care îi permită să intervină doar în cazurile în care
drepturile copilului sunt încălcate de către instituţii publice.
Nu se poate determina dacă România depune sau nu toate eforturile pe care resursele
disponibile le permit pentru asigurarea drepturilor copilului, deoarece modul în care sunt
elaborate bugetul naţional şi bugetele locale nu oferă posibilitatea identificării sumelor alocate şi
cheltuite, direct sau indirect, pentru copii. Astfel, pentru ţara noastră, „bugetul copilului” rămâne
doar o cerinţă a Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, care nu-şi găseşte încă
transpunerea în practică.
Rezultatele mai arată că atât instituţiile publice cât şi organizaţiile neguvernamentale
trebuie să-şi intensifice eforturile de dezvoltare a colaborării dintre ele şi de integrare a
principiului participării copiilor în activitatea pe care o planifică şi derulează.
Convenţia cu privire la drepturile copilului (CDC) a fost adoptată de către Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 şi a introdus o nouă
viziune asupra copiilor care trebuie consideraţi nu doar beneficiari pasivi ai protecţiei, ci şi actori
activi ai societăţii. Textul Convenţiei încorporează drepturile civile, politice, economice şi
sociale care trebuie asigurate copiilor, oferind astfel un cadru extins, pe baza căruia să se
evalueze structurile instituţionale, legislaţia şi politicile publice prezente, precum şi perspectivele
de dezvoltare ale acestora. CDC este instrumentul internaţional care beneficiază de una din cele
mai largi recunoaşteri din partea statelor din întreaga lume, fiind ratificat de 194 de ţări şi
teritorii3 . Acest lucru reflectă perceperea copiilor ca fiind unul din grupurile sociale cele mai
vulnerabile. Se recunoaşte astfel că sprijinirea dezvoltării biologice şi sociale a acestora este
vitală. Concomitent, se răspunde nevoilor resimţite de copii în prezent şi se investeşte în viitorul
lor, implicit în cel al societăţii. România se află printre primele state care au aderat la Convenţie,
ratificând acest document la 28 septembrie 19904 . Progrese importante în vederea încorporării
Convenţiei în legislaţia naţională au fost apoi atinse prin adoptarea Legii nr.272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi a unei părţi din legislaţia secundară.
Respectarea şi aplicarea CDC sunt monitorizate de către Comitetul Naţiunilor Unite
pentru Drepturile Copilului, cu sediul la Geneva. Devenind stat parte la Convenţie, România şi-a
asumat obligaţia de a raporta periodic progresul înregistrat în vederea implementării drepturilor
copilului, iar până în prezent, Guvernul ţării noastre s-a prezentat de trei ori în faţa Comitetului6:
în ianuarie 1994, în cadrul celei de-a 5-a sesiuni a fost prezentat şi analizat raportul iniţial al
României; în ianuarie 2003, în cadrul sesiunii cu numărul 32, Comitetul a analizat cel de-al
doilea raport periodic; în iunie 2021, în sesiunea nr. 51, Comitetul a analizat cel de-al treilea şi al
patrulea raport consolidate.
În urma analizării atât a raportului transmis de Guvern cât şi a rapoartelor alternative,
Comitetul ONU apreciază10 că România a depus eforturi pentru aplicarea unora din
recomandările formulate la sesiunea anterioară, însă constată cu regret că o serie de recomandări
nu au fost pe deplin luate în considerare, punctând: absenţa unui organism independent pentru
promovarea şi implementarea Convenţiei, slaba dezvoltare a sistemului de monitorizare şi
culegere a datelor, insuficienţa resurselor necesare pentru furnizarea serviciilor sociale la nivel
local, în special în comunităţile dezavantajate
Comitetul ONU. Acesta solicită României să asigure bugetarea adecvată implementării în
totalitate a planului şi a strategiei naţionale şi să acorde o atenţie sporită copiilor din categoriile
vulnerabile. Mai mult, Guvernul trebuie să asigure mecanismele de evaluare şi monitorizare
periodică a progresului, pentru a identifica eventualele deficienţe de implementare. Comitetul se
arată îngrijorat cu privire la instituţiile naţionale independente de monitorizare şi implicit de
decizia Parlamentului României de a respinge crearea Avocatului Copilului.
alocarea resurselor, Comitetul ONU observă cu regret că nu există alocări bugetare
specifice destinate copiilor şi că nu se colectează informaţii despre sumele cheltuite de România
pentru îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin în urma ratificării CDC.
Ca urmare, Comitetul solicită statului român să utilizeze o abordare bazată pe drepturile
copilului şi să creeze un mecanism de monitorizare a alocărilor bugetare şi a cheltuielilor din
sfera drepturilor copilului. În procesul de descentralizare trebuie să se asigure că stabilirea
bugetelor se face în manieră transparentă şi participativă (în special prin implicarea copiilor).
Comitetul solicită şi o mai mare claritate a alocării bugetare care are loc, prin intermediul
Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, către nivelul judeţean şi local.
Monitorizare, deoarece în ciuda recomandărilor anterioare ale Comitetului, sistemul
existent este insuficient dezvoltat şi se confruntă cu dificultăţi iar informaţiile culese privesc în
special cazurile severe de încălcare a drepturilor copilului şi doar situaţia copiilor vulnerabili.
Comitetul ONU solicită înfiinţarea unui sistem naţional exhaustiv de colectare a datelor cu
privire la toate aspectele acoperite de CDC,
Comitetul precizează că statul român trebuie să asigure diseminarea şi cunoaşterea
Convenţiei pe scară largă, atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor.
La începutul anilor 1990, România se confrunta cu grave probleme în sfera protecţiei
copilului – situaţia copiilor străzii, condiţiile din instituţiile „mamut” de ocrotire, discuţiile
aprinse generate de adopţiile internaţionale au fost subiecte care au ocupat pentru mult timp
primele pagini ale ziarelor naţionale şi străine. Presiunea exercitată de către mass-media, opinia
publică şi organizaţiile internaţionale au determinat autorităţile române să plaseze rezolvarea
acestor probleme pe primele locuri ale agendei politice. Demersul României de aderare la
Uniunea Europeană a constituit un alt motor al schimbării, dat fiind faptul că protecţia copilului a
reprezentat un punct important al procesului de negociere. Rapoartele de ţară elaborate de către
Comisia Europeană în vederea analizării progreselor înregistrate solicitau găsirea de soluţii
urgente la probleme precum: opţiunile reduse de integrare socială ale copiilor care părăsesc
instituţiile de protecţie,
Sistemul legislativ nu a înregistrat schimbări reale în domeniul protecţiei drepturilor
copilului până în 1997.
2004, violenţa şi tratamentele umilitoare împotriva copilului se interzic prin lege.
Dezvoltări importante au avut loc în privinţa protecţiei copilului, ritmul lent din alte
domenii de reformă şi fluctuaţiile implicate de o societate în tranziţie au condus la o stare de
dezechilibru economic, normativ şi cultural, cu efecte majore asupra familiei şi implicit asupra
copiilor. Resursele insuficiente şi birocraţia reprezintă încă impedimente în aplicarea
corespunzătoare a legislaţiei, a strategiilor şi programelor.
Datele ne arată că sărăcia afectează în cea mai mare măsură familiile cu mai mulţi copii şi
pe cele monoparentale, copiii rămânând grupul social cel mai puternic afectat. Totodată,
România înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii infantile dintre statele membre ale Uniunii
Europene.
Educaţia în mediul rural constituie o problemă reflectată de rezultate şcolare (inclusiv
rate de promovabilitate a diferitelor cicluri şcolare) mai scăzute comparativ cu mediul urban, de
o rată de cuprindere şcolară mai mică şi de o participare mai scăzută a adolescenţilor din mediul
rural la nivelurile superioare de învăţământ. Totodată, accesul la servicii medicale şi de
recuperare este mai dificil pentru copiii din mediul rural, în special din comunităţile izolate.
Perioada comunistă răspunsul la problema copiilor cu dizabilităţi a fost
instituţionalizarea, se observă că eforturile din prezent îşi propun să depăşească acest model. Cu
toate acestea, România este încă nepregătită să răspundă nevoilor complexe ale copiilor cu
dizabilităţi, având de depăşit bariere majore, precum: insuficienţa serviciilor de recuperare,
insuficienta pregătire a şcolilor (clădiri, corp profesoral, programe şcolare adaptate) pentru
incluziunea copiilor cu dizabilităţi, perspectivele reduse de pregătire profesională şi de încadrare,
precum şi slaba dezvoltare a facilităţilor (rampe de acces, mijloace de transport adaptate) care să
sprijine participarea la viaţa socială.
România este statul care are una din cele mai numeroase minorităţi rome şi care nu a
identificat încă măsurile eficiente împotriva discriminărilor.
Accentul acordat protecţiei copiilor a condus la o interpretare a drepturilor copilului
limitată la asigurarea asistenţei sociale. Strategiile locale şi judeţene se construiesc în jurul
copiilor care necesită protecţie sau a celor în risc, lipsind abordarea complexă, integrată, bazată
pe implementarea tuturor drepturilor prevăzute în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului.
Nu există nicio instituţie care să coordoneze în mod real aplicarea Convenţiei sau să
asigure legătura şi comunicarea dintre toate aceste instituţii.
În prezent, datele care reflectă situaţia copilului sunt deţinute de diverse instituţii, iar
centralizarea sau compararea lor este dificilă.
ciuda investiţiilor şi a progreselor înregistrate, unele domenii au suferit stagnări sau chiar
regrese, cele mai multe motivate de insuficienţa resurselor. Un exemplu în acest sens îl constituie
eforturile depuse în ceea ce priveşte asigurarea unui sistem de justiţie juvenil în linie cu
prevederile internaţionale. Strategia de reformă a sistemului judiciar pentru 2005 – 2007
prevedea, la capitolul „Justiţia pentru minori”, că protecţia drepturilor minorilor necesită o
atenţie deosebită din partea societăţii şi în mod special din partea celor care înfăptuiesc justiţia.
 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului a fost ratificată de către România prin
Legea nr. 18/1990. Progrese importante în vederea încorporării CDC în legislaţia naţională au
fost înregistrate odată cu promulgarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului şi prin adoptarea unei părţi a legislaţiei secundare pentru punerea în practică
a prevederilor acestei legi.
legislaţia configurează perspectiva unui sistem care vizează toţi copiii din România,
intervenţiile rămân concentrate pe categoriile vulnerabile de copii, în special pe vulnerabilităţile
„clasice”, adaptându-se cu greutate la noile probleme resimţite de copii.
„Legislaţia are atâtea lacune încât e aproape imposibil de aplicat, nu se bazează pe
realitate.” director DGASPC;
Tot cu privire la interesul superior al copilului a fost adusă în discuţie şi expunerea
copiilor în mass media, în special a copiilor victimă, cu acordul părinţilor.
Se resimte aşadar nevoia revizuirii prevederilor cu privire la drepturile părinteşti astfel
încât principiul interesului superior al copilului să fie asigurat în mod real.
România a efectuat demersuri importante pentru transpunerea CDC în legislaţia internă,
progrese majore fiind realizate prin adoptarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, intrată în vigoare la începutul anului 2005, precum şi a legislaţiei secundare
ce i-a urmat. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte legislaţia din domeniul drepturilor copilului,
specialiştii din România se confruntă cu dificultăţi ce ţin de: ™ Concentrarea pe categoriile
„clasice” de copii vulnerabili şi adaptarea cu greutate la noile probleme resimţite de copii sau la
situaţia tuturor copiilor (copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copiii cu tulburări de
sănătate mintală, copiii în conflict cu legea, educaţia parentală, bunurile copilului pentru care se
instituie tutela etc.); ™ Neaplicarea principiului interesului superior al copilului în toate situaţiile
(cazurile în care drepturile părinteşti prevalează în faţa interesului superior al copilului:
expunerea copiilor victime în mass media cu acordul părinţilor, neglijarea copiilor etc.); ™ Lipsa
de proceduri care să asigure respectarea principiului ascultării copilului, în special în ceea ce
priveşte participarea copilului în proceduri judiciare; ™ Interpretarea şi aplicarea diferită a
legislaţiei, dar şi nevoia de completare a legislaţiei secundare; ™ Puterea redusă de respectare a
unor prevederi ca urmare a lipsei sancţiunilor (sau a superficialităţii acestora) şi a resurselor
financiare şi materiale.
Recomandări
 Revizuirea periodică a legislaţiei ce priveşte drepturile copilului în vederea identificării
şi acoperirii lacunelor legislative (inclusiv în ceea ce priveşte legislaţia secundară), oferirii de
răspunsuri la noile probleme şi realităţi care se răsfrâng asupra vieţii copiilor. Aşa cum reiese din
opiniile specialiştilor, între priorităţile imediate trebuie să se regăsească: legislaţia cu privire la
copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copiii cu tulburări de sănătate mintală (în special
stabilirea unor metodologii de lucru unitare), copiii în conflict cu legea (elaborarea unui sistem
de justiţie juvenilă conform reglementărilor şi instrumentelor internaţionale, asigurarea unui
sistem de asistenţă post-penală pentru copiii care au săvârşit o infracţiune şi, mai ales, pentru
copiii care au ispăşit o pedeapsă sau măsură privativă de libertate), tutela (reglementări cu privire
la bunurile copilului), întărirea puterii de aplicare a principiului interesului superior al copilului
şi a celui privind participarea şi revizuirea sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării
obligaţiilor ce revin instituţiilor şi persoanelor responsabile de asigurarea drepturilor copilului. „
Revizuirea periodică a legislaţiei pentru a se asigura respectarea tuturor prevederilor Convenţiei
cu privire la drepturile copilului. „ Reluarea programelor de formare a specialiştilor din domeniu,
avându-se în vedere înţelegerea şi plicarea unitară a legislaţiei. „ Asigurarea mecanismelor care
să faciliteze participarea societăţii civile la procesul de consultare publică. Un exemplu îl poate
reprezenta crearea şi implementarea unui sistem informatic care să permită actorilor sociali
interesaţi să fie informaţi în timp util despre proiectele şi modificările legislative şi să faciliteze
transmiterea punctelor acestora de vedere.
În Comentariul General nr. 5, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului precizează că
Statele membre trebuie să aibă o strategie naţională unitară (sau un plan naţional de acţiune) în
domeniul drepturilor copilului, care să fie elaborată şi actualizată ţinându-se cont de Observaţiile
finale ale Comitetului, acordând prioritate grupurilor vulnerabile de copii, dar, în acelaşi timp,
raportându-se la toţi copiii din respectiva ţară şi la toate drepturile prevăzute în CDC. Se solicită
totodată ca elaborarea acesteia să se facă prin consultarea reală a copiilor (nu doar prin simpla
facilitare a accesului copiilor la o activitate a adulţilor, ci prin asigurarea unor instrumente şi
materiale adaptate), a tinerilor şi a tuturor celor care au responsabilităţi în ceea ce priveşte
asigurarea drepturilor copilului.
Mai mult, deşi textul strategiei menţionează că implementarea acesteia se va monitoriza
anual şi la finalul fiecărui plan operaţional (primul vizând perioada 2008-2021) în vederea
îmbunătăţirii şi actualizării, în septembrie 2010, nu s-a putut identifica nici un raport de evaluare
sau progres, afirmându-se cu certitudine că cele două documente strategice nu au suferit
actualizări. Se mai constată că elaborarea celor două documente de politică publică nu s-a făcut
prin participarea reală a copiilor şi tinerilor, aşa cum se menţionează în CG nr. 5. Cercetarea de
faţă a arătat că cele mai multe dintre persoanele consultate nu cunoşteau conţinutul strategiei
naţionale, iar unele dintre acestea nu ştiau că un astfel de document există. În rândul copiilor,
nivelul de informare cu privire la strategie este deosebit de redus, niciun copil participant la
focus-grupuri nu cunoştea existenţa acesteia.
Grupul de lucru format pentru definitivarea unei strategii nu funcţionează întotdeauna
eficient. Pot apărea situaţii în care fie nu participă mereu aceiaşi reprezentanţi ai instituţiilor la
întâlniri (fapt ce generează lipsa de continuitate), fie persoanele desemnate pot să nu aibă
suficientă autoritate în cadrul instituţiei reprezentate (poziţia cu privire la documentul dezbătut să
fie adoptată de un superior ierarhic care nu este în temă cu cele discutate). Divergenţa punctelor
de vedere ale instituţiilor poate constitui o altă barieră.
Implementarea strategiilor naţionale depinde şi de capacitatea şi resursele existente la
nivel local, precum şi de comunicarea între autorităţile centrale şi locale:
Se constată aşadar că practica este neunitară şi diferă foarte mult de la un judeţ la altul,
precum şi de la o localitate la alta, existând însă un numitor comun şi anume lipsa comunicării
între instituţii şi a evaluărilor cu privire la implementarea şi impactul strategiilor.
Poţi să gândeşti strategic, pe feliuţe, apoi constaţi că s-a terminat anul şi nu mai ai timp,
iar strategia nu apare reactualizată şi nici evaluată… din păcate improvizăm prea mult în ţara
asta”, şef serviciu SPAS.
Cele mai multe documente strategice sunt de fapt strategiile proprii ale instituţiei
(accentul cazând pe activităţile şi specificul instituţiei) şi nu strategii centrate pe implementarea
drepturilor copilului. Ca urmare, în prezent, una din cele mai importante funcţii ale acestor
documente este aceea de a fi utilizate în acţiunea de atragere de fonduri / scriere de proiecte
(strategia fiind de cele mai multe ori menţionată la capitolul privind justificarea proiectului). „Nu
poţi accesa un fond european fără o strategie la bază, deci sigur că strategiile sunt bune, însă
puterea lor de implementare depinde de puterea de absorbţie a fondurilor europene, de puterea
financiară a fiecărei primarii în parte şi de deschiderea şi voinţa politică a acelei primării”,
director SPAS. ™ Elaborarea strategiei poate reprezenta uneori un proces de lungă durată din
cauza lipsei de personal specializat în cadrul DGASPC, care să analizeze problemele existente în
comunitate şi să elaboreze documentul:
Principala problemă în implementarea strategiilor o reprezintă lipsa resurselor (umane şi
financiare).
La nivel local şi judeţean, gradul de cunoaştere a strategiilor este foarte redus.
Reprezentanţii autorităţilor au menţionat doar existenţa strategiilor propriei instituţii şi nu au
putut afirmă dacă pe plan local mai există şi alte documente strategice cu privire la drepturile
copilului.
reprezentanţii autorităţilor şi ai societăţii civile nu pot afirma cu certitudine care este
instituţia responsabilă de implementarea CDC la nivel judeţean şi nici la nivel local.
Desfiinţarea, la 30 iunie 2010, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a
Drepturilor Copilului şi transferarea atribuţiilor către o direcţie internă a Ministerului Muncii
sunt dezaprobate de majoritatea specialiştilor consultaţi, fiind văzute ca un major pas înspre
trecut.
Comitetul ONU indică Statelor membre că la baza monitorizării şi evaluării
implementării CDC, trebuie să se afle date statistice desegregate dar şi analize calitative care să
confere o imagine completă asupra situaţiei respectării tuturor drepturilor copilului. Totodată
subliniază importanţa implicării copiilor în procesul de culegere a datelor (prin intervievarea
acestora sau prin sprijinirea studiilor conduse de copii) şi apreciază pozitiv eforturile acelor state
care publică anual rapoarte complexe cu privire la situaţia copiilor din respectiva ţară.
Lipsa unei baze de date comună
Discuţiile cu reprezentanţii ONG-urilor a reieşit că acestea îşi aduc un aport important la
aprofundarea cunoaşterii situaţiilor copiilor, prin studiile şi cercetările pe care le realizează sau
prin bunele practici pe care le dezvoltă. Nici o localitate şi nici un judeţ dintre cele analizate nu
publică un raport de stare cu privire la situaţia copiilor din respectiva unitate administrativ
teritorială. Concluzii: Atribuţii privind culegerea şi analiza datelor despre copii au fost acordate
mai multor autorităţi ale administraţiei centrale (inclusiv serviciilor deconcentrate) şi locale (de
la nivelul judeţelor şi localităţilor), însă Ministerul Educaţiei este singurul care prezintă, anual,
prin raportul de stare, o imagine complexă a aplicării unui drept al copilului – acela la educaţie.
România nu asigură vizibilitatea copiilor în bugete
 Din discuţiile purtate cu reprezentanţii instituţiilor publice centrale şi judeţene a reieşit că
identificarea unui astfel de „buget al copilului” este imposibilă în prezent şi că trasarea acestuia
ar necesita o regândire a modului în care se întocmeşte bugetul naţional şi judeţean.
România nu dispune de un buget naţional care să asigure vizibilitatea cheltuielilor
adresate copiilor. „Bugetul copilului” nu există nici la nivel judeţean sau local, deşi o astfel de
abordare este considerată de specialişti ca fiind utilă procesului de asigurare a drepturilor.
Reprezentanţii instituţiilor publice remarcă pozitiv implicarea organizaţiilor
neguvernamentale în domeniul drepturilor copilului, considerându-le promotori ai schimbărilor,
apreciindu-le experienţa şi expertiza profesională şi punctând faptul că, în numeroase situaţii,
organizaţiile sunt cele care reacţionează cel mai rapid la probleme nou apărute, acoperind acele
domenii asupra cărora autorităţile nu şi-au dezvoltat instrumentele de intervenţie. Cu toate
acestea, anumiţi reprezentanţi ai instituţiilor publice menţionează că uneori abordările
autorităţilor şi ale ONG-urilor sunt atât de divergente încât este dificil să se ajungă la un punct de
vedere comun, fapt ce generează reale probleme în colaborare.
Promovarea opiniilor copiilor şi facilitarea dialogului cu principalele autorităţi publice
din domeniu reprezintă principalele obiective ale „Forumului Naţional al Copiilor”67, eveniment
organizat anual de către Salvaţi Copiii. Pe parcursul a două zile, copii din întreaga ţară dezbat
teme referitoare la drepturile lor, pentru ca, mai apoi, să adreseze concluziile şi sugestiile lor
autorităţilor, în cadrul unei dezbateri ce are loc în ultima zi a Forumului.
Interviurile au arătat că participarea copiilor este încă slab dezvoltată. Câteva DGASPC-
uri au înfiinţat recent consilii consultative judeţene ale copiilor, însă acestea cuprind deocamdată
doar copii din centrele de plasament şi nu au derulat şi nici participat la foarte multe acţiuni până
în prezent.
Participarea copiilor reprezintă un concept ce abia începe a fi implementat de către
autorităţile publice centrale şi locale. Lipsa de timp, necunoaştere metodelor de implicare,
considerarea participării copiilor ca un lucru de o importanţă scăzută fac ca cei mai mulţi dintre
copiii participanţi la cercetare să nu fi fost implicaţi în astfel de acţiuni. Complementar
oportunităţilor dezvoltate de ONG-uri, principala structură prin care copiii îşi pot exercita dreptul
la participare este consiliul elevilor (existent la nivel naţional, judeţean, local şi şcolar). Din
păcate nivelul de satisfacţie al copiilor cu privire la funcţionarea acestor structuri este unul redus,
punctându-se caracterul deseori formal al acestora.
 Deşi România participă la eforturile internaţionale de asistenţă pentru dezvoltare, alocând
fonduri şi dezvoltându-şi o strategie naţională proprie, măsurile şi acţiunile sale nu sunt
cunoscute la nivelul persoanelor consultate în cadrul cercetării. Strategia naţională din domeniu
face referire la copii ca beneficiari ai protecţiei şi nu din perspectiva complexă a tuturor
drepturilor lor, aşa cum se solicită în cadrul Comentariului General al Comitetului ONU pentru
Drepturile Copilului.
România nu are o instituţie independentă specializată care să preia atribuţiile menţionate
de Comitetul ONU, aşa cum în ţările europene funcţionează cele peste 40 de instituţii de tipul
Avocatul Copilului77. Deşi atât societatea civilă, cât şi Comitetul ONU au subliniat importanţa
unui Avocat al Copilului specializat, Parlamentul a respins, în 2021, propunerea de lege ce viza
înfiinţarea acestei instituţii, motivând prin faptul că România dispune deja de instituţiile care să
răspundă la încălcarea drepturilor copilului (şi anume Avocatul Poporului şi Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului – desfiinţată între timp), precum şi prin
prevederile Constituţiei României care menţionează doar instituţia Avocatul Poporului78. Astfel
că, în ţara noastră, în cadrul Avocatului Poporului, problemele ce ţin de respectarea drepturilor
copilului revin unui departament semispecializat, cu un număr redus de angajaţi, care are ca
atribuţii ”drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap”.
Asemenea anilor trecuţi, numărul sesizărilor cu privire la copii a rămas deosebit de
scăzut, instituţia înregistrând în total 8.295 de petiţii în 2021, din care doar 53 (0,6% din total) au
vizat domeniul drepturilor copilului (incluzând: solicitarea de informaţii privind încredinţarea
copilului unuia dintre părinţi, drepturile şi obligaţiile părinţilor divorţaţi faţă de copiii rezultaţi
din căsătorie, plata ori majorarea pensiei de întreţinere, drepturile şi obligaţiile tutorelui faţă de
copilul avut în îngrijire sau posibilităţile legale de acordarea a unor forme de ajutor pentru
creşterea copilului).
„Avocatul Poporului trebuie să fie mai mult decât este în prezent, trebuie să aibă
capacitatea de a se implica mai mult, de a fi mai prezent, de a avea chiar şi un instrument
coercitiv dacă este cazul, are nevoie de autoritate, căci acum nu are arme. Nu avem nici măcar
competenţă asupra persoanelor juridice – dacă un ONG ne sesizează, nu putem face nimic.”,
reprezentant birou teritorial Avocatul Poporului;
Vizibilitatea şi puterea reduse ale Avocatului Poporului sunt punctate şi de reprezentanţii
societăţii civile. Cu excepţia unui singur ONG consultat care a încheiat de curând un protocol de
colaborare cu biroul teritorial al instituţiei, toate celelalte ONG-uri participante la discuţii nu
interacţionaseră niciodată cu Avocatul Poporului. Lipsa de informare cu privire la această
instituţie s-a constatat şi în cadrul discuţiilor cu copiii. Cei mai mulţi dintre aceştia nu cunoşteau
existenţa ei, iar cei care au declarat că au auzit despre o astfel de instituţie nu au putut spune cu
ce anume se ocupă şi nici cum poate fi contactată.
Deşi România are o instituţie pentru drepturile omului care este independentă – Avocatul
Poporului – aceasta nu îndeplineşte şi rolul de a monitoriza modul în care statul îşi respectă
obligaţiile, având un mandat redus, ce presupune în principal rezolvarea petiţiilor primite de la
cetăţeni şi referitoare doar la relaţia acestora cu instituţiile statului. Instituţia are birouri locale în
14 zone, însă rămâne slab cunoscută şi accesată. Avocatul Poporului are atribuţii şi în domeniul
drepturilor copilului, dar specializarea personalului este insuficientă la nivel local.
În anul 2006, în urma demersurilor Salvaţi Copiii, drepturile copilului au fost cuprinse, ca
şi curs opţional, în curricula şcolară a clasei a VI-a, organizaţia elaborând materialele didactice
necesare.
Totodată, anual, Salvaţi Copiii organizează cursul acreditat „Drepturile Copilului”
destinat cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Prin activităţile sale curente,
organizaţia se preocupă de creşterea nivelului de informare al copiilor cu privire la drepturile lor,
organizând sesiuni de formare în şcoli, concursuri naţionale, tabere de vară tematice. Pentru a
facilita cunoaşterea Convenţiei, Salvaţi Copiii a realizat o versiune prescurtată a acesteia,
adaptată copiilor, precum şi alte materiale de promovare. De asemenea, sesiuni de formare sunt
adresate specialiştilor, dar şi părinţilor.
Convenția ONU privind Drep - turile Copilului, aprobată de Organizația Națiunilor Unite
în anul 1989, este cel mai important și semnifi ativ instrument juridic pentru apărarea şi
promovarea drepturilor copiilor şi tinerilor. Pune accentul pe nevoile reale, nu numai în termeni
de vulnera - bilitate şi măsuri de protecţie, ci şi în termeni de promovare şi apreciere a abilităților
fi cărui copil şi tânăr.
 Cаpitolul II. NOI PERSPECTIVE ASUPRA DREPTURILOR COPIILOR ÎN
CONTEXTUL UTILIZĂRII RESURSELOR ONLINE
II.1. Efecte pozitive și negative a utilizării internetului

În data fiecărui an de 10 februarie se sărbătoreşte Ziua siguranţei pe Internet fiind un

eveniment de anvergură Europeană. Obiectivul principal aşadar pentru această zi este
conştientizarea de către copii şi tineri a pericolului la care sunt expuşi atunci când navighează
nesupravegheaţi pe Internet. Relaţia copii-părinţi trebuie urmărită, utilizarea în siguranţă a
Internetului în familie devine un subiect care se discută şi se desfăşoară prin diverse proiecte care
au în componenţă activităţi de promovare şi conştientizare a siguranţei online pentru copii.
Discuţiile online cu diferite persoane necunoscute sunt foarte periculoase deoarece nu poţi ştii
niciodată cu ce persoană dialoghezi, ea aflându-se în altă locaţie iar aici ar trebui să intervină
uneori părinţii deoarece au o mare responsabilitate în ceea ce priveşte permisiunea şi siguranţa
acordată copiilor de a folosi Internetul.

Adulţii trebuie să reprezinte pentru copii un punct de sprijin, mereu să îi înveţe pe copii
cum trebuie să se ferească de informaţiile dăunătoare de pe Internet care se află la tot pasul.
Foarte mulţi părinţi din neştiinţă sau pură comoditate nu atrag atenţia copiilor despre capcanele
navigării pe Internet şi cât de periculos poate deveni spaţiul virtual dacă nu este folosit cum
trebuie. Copiii sunt atraşi foarte mult de această tehnologie şi ajung să petreacă foarte multe ore
în faţa calculatorului şi în special pe Internet, se rup de lumea reală şi nu îşi dau seama cum trece
timpul şi foarte mulţi dintre ei imită ceea ce au văzut în spaţiul virtual. Această lume virtuală
poate deveni chiar un „drog” pentru copiii nesupravegheaţi care devin dependenţi de Internet şi
nu numai părinţii ar trebui să educe copiii cum să folosească spaţiul virtual ci şi la şcoală, să fie
predate informaţii cu privire la navigarea pe Internet.

Profesorii dar şi psihologii ar trebui să atragă atenţia adulţilor, căci comunicarea online a
copiilor este mult mai dificilă decât cea directă, se exprimă mai greu, neavând expresiile feţei
interlocutorului. Aşadar în această lume cibernetică este foarte uşor să spui lucruri pe care nu le-
ai spune faţa în faţă, te poţi ascunde de anumite lucruri şi să devii introvertit uneori, să îţi faci din
calculatorul tau un „prieten imaginar”, apar diverse certuri online şi pornesc de la banalele
discuţii despre şcoală şi se ajunge până la un limbaj indecent şi cu ameninţări care se transformă
în realitate uneori.

„Copiii trebuie să ştie regulile comunicării online şi a luării informaţiilor de pe Internet

sau a deschiderii anumitor site-uri. În general copiii asimilează tehnica mult mai uşor, sunt mai
activi în tehnologia informaţiei şi de aceea adulţii sunt foarte uşor de păcălit. Folosirea nedirijată
a Internetului de către copii poate duce la degradarea lor în relaţiile sociale la acte de violenţă,
introvertire şi chiar la sinucidere. Dacă comunicarea între adult-părinte-educator-copil este bună
şi de bun augur şi nu dictatorială, copiii vor accepta eticheta internautică. Societatea trebuie să
tragă un semnal de alarmă, în ceea ce priveşte copiii, iar unele site-uri să fie parolate, jocurile
mai puţin agresive. Programul limitat poate fi o soluţie, având în vedere că tot ce-i mult strică, tot
ce reprezintă abuz nu este sănătos. Cei care găzduiesc site-uri periculoase pentru copii ar trebui
să respecte o lege, fie că le parolează sau să fie contracost. Societatea trebuie să ia atitudine astfel
vom ajunge o lume internautică bolnavă, care se va manifesta tot împotriva noastră. Unul dintre
site-urile care ar putea afecta copiii este Hi5, un site în ultima vreme din ce în ce mai mediatizat,
loc unde şi copii de 10 ani îşi postează poze în diferite forme şi participă la anumite discuţii.
Discuţiile pe cine şi ce am văzut pe Hi5 sunt între copiii de toate vârstele chiar şi în pauză la
şcoala, dar şi pe stradă, la telefon şi online ajungându-se frecvent să acceseze acest site pentru
găsirea anumitor persoane de vârsta lor, având ca scop final întâlnirea cu acestea.” 1 Părinţii
trebuie să fie părinţi, o supraveghere permanentă ar diminua aceste urmări ale folosirii spaţiului
virtual. Copiii trebuie să aibă alte preocupări, dans, muzică, sport şi doar câteva ore în faţa
calculatorului. Ne întrebăm adesea dacă nu cumva ne lăsăm copiii prea mult în faţa
calculatorului şi dacă ştim într-adevăr să le explicăm cum să folosească tehnologia modernă. Dar
cât de serios luăm în calcul problemele de sănătate pe care le poate avea copilul din cauza
acesteia şi cât de bine ştim să-l protejãm de boli?. În condiţiile în care avem din ce în ce mai
puţin timp pentru familie, copilul nostru este înconjurat de televizor, calculator şi telefonul
mobil.

1
Gene, I., Rochiltin, Calculatorul: Binefacere sau blestem?, ed. Curtea veche, Colecţia Prometeu, 2006, pag 123-
124
 Ne dăm seama că tehnologia modernă a intrat atât de mult în viaţa lui, încât nu îl mai
putem priva de aceasta. Însă, din cauză că stă ore întregi în faţa calculatorului, copilul poate avea
probleme de obezitate, dureri de cap, de spate şi de umeri. Studiile arată că un copil care
foloseşte prea mult calculatorul va avea o capacitate scăzută de concentrare, ochii obosiţi şi iritaţi
şi chiar probleme de integrare socială. Încearcă să-i distragi atenţia din jumătate în jumătate de
oră, pentru ca spatele şi ochii să se relaxeze. Mâncaţi împreună un fruct sau roagă-l să te ajute la
treburile casnice. Acest lucru îl va deconecta şi îl va ajuta să-şi relaxeze muşchii oculari şi pe cei
ai spatelui.

„Agresiunea Internetului asupra omului este o realitate întărită prin fapte, mărturii, adevăr
şi prin dovezi medicale incontestabile. La o importantă conferinţă a Asociaţiei psihiatrice
americane desfăşurată la New York, dependenţa de Internet a fost inclusă pe lista bolilor care
necesită acelaşi tip de abordare ca dependenţa de alcool, de droguri sau de jocuri pe calculator.
Un medic specialist psihiatru la dependenţii de calculator, afirma că pot apărea simptome nu
numai psihice chiar şi fizice atunci când utilizatorul nu are la îndemnă Internetul.” 2 Un copil care
foloseşte calculatorul mai mult de două ore pe zi, doarme mai puţin. Imaginile electronice
continuă să rămână în mintea copilului şi să acţioneze asupra creierului lui, influenţându-i astfel
somnul. În plus, lumina monitorului cel mai mult ochii dar şi hormonul somnului. Cu două sau
chiar trei ore înainte de culcare, copilul nu trebuie să folosească calculatorul , să se uite la
televizor sau ar fi foarte indicat să citească o carte. Un copil poate folosi calculatorul chiar de la
4 ani, însă maximum jumătate de oră pe zi. La această vârstă, capacitatea oculară nu este
suficient de bine dezvoltată. Jocurile de desenat, de tip puzzle sau de construit sunt de un real
ajutor, pentru că îi sporesc îndemânarea şi capacitatea de concentrare. Jocurile pe calculator
stimulează acele părţi ale creierului responsabile cu mişcarea şi percepţia vizuală. Copilul intră
într-un adevărat joc al culorilor, învaţă să descopere asemănările şi deosebirile dintre imagini sau
să folosească anumite forme pentru a construi. Începând cu vârsta de 5 ani, puteţi naviga
împreună pe site-uri pentru copii.„Calculatorul constituie un important factor de stres pentru
creier şi înscrierea imaginilor în subconştient. Prin urmare este falsă credinţa că utilizarea
calculatorului îl face pe copil mai inteligent. Această convingere este doar un curent de opinie
întreţinut de cei care câştigă din vânzarea jocurilor, a programelor de calculator, a tehnicii în
general.
2
Cristian Şerban, „Internetul - Tinerii în faţă provocării”, ed. Egumenita 2005, pag. 84
 Jocul şi stresul în faţa calculatorului este datorat şi părinţilor care nu mai au timpul
necesar pentru a-şi educa copiii şi sunt iresponsabili cumpărând un calculator unui copil şi
lăsându-l să-şi petreacă mai tot timpul în faţa lui. Câţi dintre părinţi sunt conştienţi că dezvoltarea
copilului nu depinde de prezenţa calculatorului. Dependenţa de Internet conduce la extenuare şi
tulburări de comportament. Cercetările recent efectuate la licee şi universităţi arată că
performanţele

Urmările folosirii îndelungate a calculatorului

Temerea părinţiilor pe zi ce trece devine foarte mare, deoarece copiii s-ar putea manifesta
violent şi în societate datorită Internetului şi pierderea timpului în faţa calculatorului. Copiii
discută pe Internet cu persoane necunoscute, de diferite vârste care folosesc un vocabular obscen
uneori, discuţii care incită la violenţă. Violenţa apare din ce în ce mai mult iar cei care găzduiesc
site-urile şi nu vor lua măsuri de siguranţă vor avea probleme pe parcurs. Aşadar calculatorul
devine uneori cel mai mare duşman al sentimentelor, este opera supercomunicarii, iar în
momentul în care poţi comunica cu oricine, despre orcine, în orice clipă, oriunde de pe planetă,
comunicarea îşi pierde esenţa şi devine foarte greu să mai comunici cu diferite persoane.

Totul devine monoton, superficial şi nu în ultimul rând cibernetic. Unul dintre pericolele
reale care ameninţă comunicarea este acela că oamenii nu mai sunt atraşi de cărţi. Trecerea
timpului te face să crezi ca nu mai ai nevoie de prieteni cu care să comunici, te închizi în camera
ta şi ai nevoie doar de un calculator pentru a comunica doar cu cine doreşti, astfel cu cât
comunicarea este mai nesfârşită, cu atât eşti mai singur. În modelul tradiţional de viaţă existau
taine fundamentale: ale naşterii, botezului, nunţii, împărtăşaniei, morţii. Aceste taine în timp îşi
pierd esenţa, deoarece ce mai păstrăm din ele, când astăzi se naşte la televizor în direct sau alte
cazuri de violenţă transmise la ore neadecvate copiilor, când tot felul de persoane se folosesc de
Internet pentru a obţine diverse informaţii pentru a profita de neeatenţia persoanelor din jur, dar
mai ales a copiilor, în loc să-l folosească într-un scop util.

„În Japonia trei tineri şi-au înjunghiat părinţii când aceştia au încercat să-i desprindă de
calculator. Un alt caz mediatizat este atunci când trei liceene din România, eleve la un liceu
pedagogic, au lovit şi au ars cu ţigara o colegă cu scopul vădit de a înregistra totul şi a posta pe
Internet. În SUA, poliţia cercetează un grup de adolescente care au sechestrat, înfometat o colegă
de vârstă mai mică pentru acelaşi motiv de a fi văzută pe site-ul youtube. În Spania au loc bătăi
între tinerii care se droghează, care se filmează şi vând apoi pe bani, pentru droguri filmuleţele.
Copiii Emo, o ciudată colecţie de adolescenţi cu probleme emoţionale, uitaţi de părinţi,
abandonaţi de profesori în jungla Internetului se iniţiază într-o mizerabilă metafizică a morţii şi a
suferinţei. Se trăieşte în lumi paralele, copiii într-o lume, profesorii în alta, părinţii în cealaltă şi
nici unul nu are acces în lumea celuilalt. Copiii stau în faţa calculatorului, părinţii nu ştiu nimic
din ce fac ei, se află într-o altă lume, în lumea virtuală în care „Fiinţele mor şi învie după cum
este butonat calculatorul nu ca în lumea reală, când fiinţele mor o singură dată”. Copiii sunt pe
marginea prăpastiei şi se pot prăbuşi. Un alt caz cutremurător în SUA, o tânără de 16 ani îşi
dăruieşte gândurile şi sentimentele unui tânăr cunoscut pe Internet, când aceasta îi cere
necunoscutului să se întâlnească în lumea reală, acesta o refuză, îi sublinează greşelile şi
defectele şi renunţă definitiv la corespondenţă. Băiatul virtual dispare şi fata dezorientată face
gestul fatal. Părinţii apelează la poliţie care descoperă că băiatul virtual era de fapt o vecină de 49
de ani, care s-a jucat cu „mintea” copilului şi i-a dat o lecţie dură.”3

Internetul, această stare cibernetică începe să cuprindă majoritatea tinerilor din România,
cu precădere adolescenţii. Din ce în ce mai mulţi copii încep să fie atraşi de această lume
virtuală, o tehnologie modernă care s-a extins foarte repede şi în România, Internetul. Această
tehnologie apărută are o importanţă enormă în dezvoltarea ştiinţifică, dacă este folosită corect şi
în scopuri precise, însă din păcate de cele mai multe ori începe să se reliefeze o altă întrebuinţare
a Internetului în mod negativ. Tinerii contemporani îşi fac din calculatorul lor personal un
„prieten” de încredere de cele mai multe ori, petrecând astfel ore în şir în faţa monitorului
nereuşind să se mai oprească, navigând pe Internet sau povestind pe Messenger cu diferite
persoane necunoscute sau cu prieteni. Timpul petrecut în faţa calculatorului începe să fie din ce
în ce mai mare şi mirajul Internetului captivează din ce în ce mai mulţi adolescenţi. Acest timp
este în mare parte un timp care trece pe lânga tine foarte repede, atâtea ore pierdute în faţa
calculatorului are efecte negative enorme asupra fizicului, dar şi psihicului. Timpul copiilor era
alocat până nu demult sportului însă acum este un timp „mort” şi din această cauză numărul celor

3
http://www.formula-as.ro/2008/828/spectator-38/internetul-intre-ambrozie-si-otrava-prof-dr-florin-tudose-9904
consultat în data 21.05.2021
care suferă de afecţiuni ale oaselor sau coloanei vertebrale este în creştere. Mai apar şi alte efecte
referitoare la afecţiuni ale ochilor, de asemenea şi psihicul este afectat, deoarece scade puterea de
concentrare şi imaginaţia. Cu toţii ar trebui să ne canalizăm energia în scopuri precise şi
folositoare. În plus întreaga omenire se îndreaptă încet, dar sigur, spre un colaps energetic.
Tinerii ar putea să aleagă în schimbul orelor pierdute în faţa calculatorului să facă sport sau să
întreprindă alte activităţi cu adevărat benefice şi să nu îşi irosească energia în acest scop negativ
uneori. Mă adresez aici tuturor copiilor în mod direct, îndemnându-te să renunţi şi tu la a mai
pierde timpul dacă o făceai până acum.
Copiii din România care au acces la Internet este într-o continuă creştere. Aceşti copii
cunosc însă prea puţin pericolele care îi înconjoară din spatele monitorului. Părinţii se simt deja
depăşiţi de cunoştinţele pe care copiii lor le au despre Internet. Mulţi părinţi au cumpărat de fapt
calculatorul pentru copil, pentru a-l face fericit, ei neştiind nici măcar cum să îl deschidă sau să
îşi de-a seama de anumite programe folosite de copil. Cu timpul au învăţat încetul cu încetul cum
să-l folosească, dar nu se apropie nici pe departe de cunoştinţele pe care le au odraslele lor. Sunt
unii părinţii care folosesc în mod curent calculatorul şi Internetul la serviciu (excepţie fac,
desigur, specialiştii IT) însă nu de puţine ori rămân uimiţi de cât de multe lucruri cunoaşte
copilul lor despre Internet.
Aşadar vedem astăzi din ce în ce mai des copii, care nu ştiu încă să citească deoarece în
loc sa navigheze pe Internet să-şi caute o carte pentru a citi, îşi caută jocul preferat, deschid
calculatorul şi îl închid corect sau ştiu să ajungă la jocurile lor preferate cât mai repede, chiar
dacă ele sunt bine ascunse, iar atunci când merg la şcoala aceşti micuţi au deja cunoştinţe vaste
despre utilizarea spaţiului cibernetic. Pe parcurs ei nu îşi dau seama că acesta este un spaţiu în
care nu doar găseşti informaţii utile ci şi discuţii cu prietenii şi un loc ce poate deveni extrem de
periculos pentru ei şi familiile lor. Aici ar trebui să intervină rolul esenţial al părintelui, care
trebuie să-şi educe copilul astfel încât acesta să fie conştient de cele mai multe ori, de pericolele
cu care se poate întâlni în viaţa de zi cu zi şi să-şi de-a seama foarte repede că sunt similare celor
de pe Internet, practic, un spaţiu nelimitat, în care găseşti orice informaţie necesară şi te poţi
întâlni cu orice locuitor al planetei conectat la un calculator dacă doreşti acest lucru. Atunci când
copilul tău deschide un calculator conectat la Internet, el este o potenţială victimă a unor
infractori ai spaţiului virtual dacă nu este atent cu cine vorbeşte. Pentru a-l putea ajuta şi a-l feri
de pericolele virtuale, care la un moment dat pot deveni reale, tu trebuie să ţii cât de cât pasul cu
informaţiile pe care copilul le are despre Internet şi despre calculator.
În ziua de azi trebuie să ai sigur un prieten care este foarte priceput în domeniul IT şi care
te poate ajuta să ai informaţiile necesare despre utilizarea Internetului sau poţi urma cursuri de
specialitate, unde înveţi şi cum să foloseşti tot felul de programe cu care accesezi spaţiul virtual,
dar şi cum să-ţi protejezi calculatorul de viruşi. Ar fi bine să înveţi şi cum să restricţionezi
accesul la unele site-uri pe care nu vrei ca micuţul tău să le vadă. Apelează la firme specializate
mereu, pentru a-ţi proteja calculatorul şi pentru a restricţiona paginile de Internet ce nu sunt
corespunzătoare vârstei copilului tău şi de câte ori ai ocazia stai împreună cu copilul tău atunci
când este conectat la Internet pentru a vedea ce face, cum îl foloseşte, ce site-uri deschide şi ce
discuţi are cu diferite persoane. Chat-urile sunt locurile virtuale în care oricine poate intra şi
discuta despre orice fel de subiect dorit.
Toţi copiii devin extrem de atraşi de spaţiul virtual, pentru că este o modalitate accesibilă,
în opinia lor, de a dobândi cât mai mulţi prieteni şi de a-şi povesti diferite întâmplări. În ziua de
azi din ce în ce mai multe chat-uri sunt atent monitorizate pentru ca nu toate persoanele să aibă
acces la ele. Administratorii urmăresc discuţiile de pe chat şi oricine îl frecventează poate
reclama un eventual comportament neobişnuit al unui partener de discuţii şi poţi fi exclus dacă
foloseşti un limbaj neadecvat însă apar şi alte chat-uri complet libere şi nerestricţionate în nici un
fel. Toţi folosesc alte nume pentru a nu putea fii recunoscuţi, nu pe cele reale atunci când se
înregistreazã într-un astfel de chat. Ca părinte, trebuie să te asiguri că micuţul tău nu-şi dă
niciodată datele personale în orice discuţie cu oricare persoană cu care povesteşte, fie că e vorba
de numele real, de adresă, de numărul de telefon, de şcoala la care învaţă sau de adresa lui de e-
mail ori de Messenger şi în nici un caz să nu-şi afişeze vreo fotografie pe un astfel de chat,
pentru că acest gen de personaje ştiu foarte bine cum să câştige foarte repede încrederea copiilor,
au foarte multă răbdare şi nu de puţine ori, reuşesc să-i facă pe micuţi să le ascundă adevărul
părinţilor. Dacă totuşi micuţul tău vrea să se întâlnească cu vreun partener de discuţie, asigură-te
mai întâi că discuţiile pe care le are cu el sunt absolut inofensive.

Dacă nu eşti sigur şi crezi altceva decât ceea ce îţi spune copilul tău, atunci te poţi
înregistra şi tu pe acel chat (sub un pseudonim, desigur) şi să-l testezi. Pasul următor ar fi ca la
prima întâlnire să fii şi tu de faţă. Mulţi copii încep de la o anumită vârstă să se ferească de
părinţi atunci când utilizează Internetul şi să ascundă diferite lucruri. Pretind că au nevoie de
intimitate şi le cer părinţilor să nu-i mai supravegheze tot timpul. Totuşi, nu este deloc normal să
nu mai comunice cu ei atunci când vine vorba de conversaţiile lor pe Internet. Părinţii trebuie să
se alarmeze atunci când copiii lor închid pagina de Internet, când ei intră în cameră şi dacă stau
ore întregi în faţa calculatorului, purtând discuţii cu necunoscuţi (se întâmplã mai ales noaptea,
când cred că au scăpat de „stresul” părinţilor). Copilul poate, la un moment dat, să refuze mai
participe la activităţile familiei, se îndepărtează uşor de prieteni şi îşi petrece timpul liber, doar
navigând pe Internet trăind într-o lume doar a lui. Dacă primeşti telefoane de la persoane pe care
nu le cunoşti, atunci ai motive să te îngrijorezi.

Un alt motiv de îngrijorare este atunci când, părinţii nu îşi dau seama ce fac copiii lor pe
Internet petrecând aproape toată noaptea în faţa calculatorului fiind cuprinşi de lumea virtuală în
care se află. Considerând calculatorul un prieten de încredere îi face pe unii copii să nu
recunoască anumite consecinţe la care sunt supuşi şi să se ferească de părinţii lor :

 foarte puţini din părinţi ştiu de copiii lor că îşi dau datele personale pe Internet în timp ce
copiii încearcă să ascundă cât mai mult acest lucru;

 mulţi dintre copii preferă să se întâlnească cu un necunoscut, cu care a vorbit pe Internet

şi preferă să vorbescă regulat cu cel puţin o persoană necunoscută;

 majoritatea dintre copiii cu vârste între 9 şi 18 ani recunosc că şterg paginile de Internet
pe care le-au accesat ultima dată, pentru ca părinţii lor să nu ştie că au intrat pe anumite
site-uri de altă natură îndoielnică.

Eşti sigur că ştii ce face copilul tău când este pe Internet?. Apar unele lucruri simple care îţi
pot da un anumit grad de siguranţă în privinţa modului în care copilul tău foloseşte Internetul.
Cel mai simplu lucru este acela de a încerca să instalezi calculatorul într-un loc vizibil din casă,
pentru a-l putea supraveghea cât mai uşor şi cu siguranţă copilul tău îţi va cere să-l instalezi în
camera lui, încearcă să-l convingi că nu este bine deoarece acolo accesul tău va fi mult mai
limitat. Un alt sfat este acela de a te implica în activităţile pe care le are copilul pe Internet, chiar
de când acesta începe să-l folosească. În acest fel îl poţi învăţa cum să folosească în mod corect
Internetul şi cum să se păzească de potenţialele pericole.
 Accesând Internetul vei fi înconjurat de o adevărată reţea de riscuri, unele conştiente,
altele greu sesizabile. Utilizatorii Internetului dar şi copiii care folosesc calculatorul sunt în
număr din ce în ce mai mare. Despre riscurile la care se supun cei mici ar trebui să vorbim mai
des pentru a preveni potenţialul pericol la care este expus. Un pericol evident poate veni prin
camera de chat. Acolo utilizatorul apare de multe ori în faţa unui alt utilizator, care în spatele
unui nickname, un nume fals poate ascunde o personalitate dubioasă, poate ascunde intenţii de
natură sexuală. Aşadar mulţi dintre copii sunt vulnerabili la lucrurile negative ale Internetului
pentru că reprezintă o categorie uşor de influenţat şi manipulat.

Concluziile psihologilor asupra violenţei Internetului

„Psihologii americani trag un semnal de alarmă, cei mai expuşi la pericole sunt copiii
care petrec mult timp pe Internet, cei care se simt singuri, cei care nu au fraţi şi surori, cei cu
probleme medicale. Aceşti copii se arată dornici să cunoască noi persoane. Prin urmare, ei
trebuie îndrumaţi spre un mod „sănătos” de a-şi alege partenerii de discuţie, chat, jocuri sau
download. Există câteva semnale de avertisment care pot indica părinţilor sau supraveghetorilor
faptul că accesează site-uri interzise minorilor sau nerecomandate. Între aceste semnale, cele mai
comune sunt: statul îndelung în faţa calculatorului, fără pauze, statul pe Internet în timpul nopţii,
închiderea calculatorului brusc atunci când apari în camera lor, telefoane dubioase primite de la
necunoscuţi, cadouri primite prin poştă sau e-mail. Părinţii mai trebuie să ştie că există metode
studiate prin care copilul poate fi controlat şi mai apoi îndrumat dacă a apucat într-o direcţie
greşită. Experţii sunt de acord, în marea lor majoritate că cea mai bună metodă este să urmăreşti
discret şi constant uneori, site-urile pe care cel mic le vizitează, urmând apoi, dacă s-a constatat
ceva nelalocul lui, să i se vorbească copilului despre riscurile existente. De asemenea, pot fi
contactaţi furnizorii de acces Internet pentru a bloca anumite site-uri, canale sau opţiuni.
Blocarea site-urilor cu tentă erotică este mai mult decât recomandată pentru a nu fi un exemplu
ulterior.

Poţi procura de asemenea aşa numitele filtre, ce sunt furnizate de provider, care
blochează unele opţiuni pe baza unor cuvinte cheie. Ca părinte, te poţi interesa ce provider are
astfel de servicii şi poţi face un abonament. Jocurile şi dependenţa de ele constituie de asemenea
un risc al utilizatorului Internetului. În reţea pot fi găsite atât jocuri individuale, cât şi jocuri care
leagă mai mulţi utilizatori. Jocurile în reţea între mai mulţi utilizatori sunt cele care creează cel
mai rapid dependenţă, pentru că au la dispoziţie şi posibilităţi de chat şi cunoaştere a unor
persoane noi. Dependenţa de Internet stă sub imperiul efectului „bulgăre de zăpadă”, căci se
insinuează pe nesimţite, treptat, apoi merge spre definitiv cu consecinţe grave. Când copilul tău
îţi spune: „Hai că mai joc o rundă şi gata!”, avem un semn clar al dependenţei de acel joc şi de
Internet în general.”

Ca părinţi, trebuie să fim circumspecţi în ceea ce priveşte blocarea accesului la unele site-
uri sau urmărirea micuţului, pentru că acesta, dacă va înţelege că un lucru îi este interzis, mai
mult îl va căuta, spre a-şi satisface curiozitatea. Constrângerea nu este o metodă bună de
educaţie. De aceea, copilul trebuie îndrumat cu blândeţe spre site-uri care îi sunt de folos,
precizăm aici că acestea sunt numeroase. Copilul poate să joace şah online, un sport pentru minte
excelent sau alte jocuri dedicate special lui. Poate fi îndrumat spre site-uri şi soft-uri educaţionale
unde să-şi îmbogăţească vocabularul, cultura generală, aptitudinile de comunicare, să înveţe o
limbă străină, să participe la teste de perspicacitate sau de cunoştinţe generale, spre biblioteci
virtuale pentru copii, spre tot ceea ce i-ar putea stârni interesul pentru a-şi contura o personalitate
frumoasă şi sănătoasă.

Dacă are un „prieten virtual”, află ca părinte, în ce stadiu este această prietenie, cine este
acel prieten şi ce intenţii are şi este bine pentru copil să nu răspundă sub nici o formă mesajelor
de ameninţare sau propunerilor indecente, să înveţe să nu facă schimb de fotografii decât în
maximum de siguranţă. Când copilul este singur acasă, nu-i lăsa calculatorul la îndemână. Chiar
dacă ştie să-l închidă sau să-l deschidă, e bine ca părinte, să parolezi accesul şi atunci vei fi sigur
că micuţul nu va intra nesupravegheat pe site-uri dăunătoare. Poţi vedea, cu opţiunea „History”
din Internet Explorer, care au fost site-urile pe care el le-a accesat în ultima vreme. Atunci când
îi dai voie copilului să lucreze la calculator, pentru a nu sta tot timpul lângă el, poţi alege ca
ecranul calculatorului să fie orientat spre intrarea în cameră, asta ca să vezi de la distanţă cu ce se
ocupă cel mic. Este indicat ca biroul pentru computer să fie aşezat în sufragerie, să nu fie
poziţionat în intimitatea camerei copilului, unde acesta ar avea mai multă libertate de mişcare.
Urmăreşte de asemenea facturile de telefon, facturile de la Internet şi dacă acestea cresc, trebuie
să iei măsuri deoarece indică dependenţa. E o realitate că cei mici pot avea un sprijin în
calculator, un profesor virtual bun în conturarea personalităţii. La fel de adevărat este că un copil
poate creşte armonios şi chiar mai sănătos fără calculator. Dezvoltarea, cizelarea unor anumite
aptitudini pot aduce rezultate mult mai bune în conturarea micuţului, ca individ decât cele pe
care le aduce Internetul.

Parabola Mântuitorului Hristos, despre nevinovăţia pruncului este valabilă şi astăzi,

pentru că dumnezeieştile cuvinte sunt veşnice. Nevinovăţia pruncului este de mare folos tuturor
acelora care ţintesc să aibă un sfârşit creştinesc al vieţii lor, tuturor acelora care vor mântuirea. E
cert că în zilele noastre copiii nu mai sunt chiar aşa nevinovaţi şi asta pentru că accesul la
informaţie le măreşte acestora capacitatea de memorare, le grăbeşte sporirea intelectuală, îi ajută
să capete aptitudini de mici. Tot la fel de adevărat este că de mici, sub influenţa calculatorului şi
mai ales nesupravegheaţi, copiii chiar şi în vârstă de trei sau patru ani o pot apuca pe un drum
greşit. De aceea, părinţilor le este indicată o bună cunoaştere a copiilor lor, o continuă
comunicare şi dacă se poate, o colaborare fructuoasă, asta dacă dorim ca generaţiile de mâine să
nu cadă şi mai rău decât cea actuală.”4

„Mulţi părinţi preferă să cumpere jocuri educative pentru calculator în loc să opteze
pentru jocuri tradiţionale şi cărţi de colorat sau cu imagini în relief. Părinţii lasă procesul de
învăţare în seama calculatorului şi petrec tot mai puţin timp de calitate cu proprii copii. Cea mai
importantă treaptă în procesul de învăţare şi educaţie a copiilor este însă interacţiunea cu cei din
jur. În cazul în care copiii îşi petrec toată ziua în faţa unui monitor, ei nu vor învăţa să-şi împartă
lucrurile, să-şi aştepte rândul şi uneori nu vor cunoaşte lucruri simple, precum bunele maniere.
Copiii au nevoie să interacţioneze cu alţi copii, adulţi, au nevoie să experimenteze lucrurile mai
întâi cu mâna şi nu în faţa unui monitor de calculator. Calculatorul are şi un beneficiu, copiii
care-l folosesc sunt mai inteligenţi sau cel puţin aşa spun statisticile din ultimii ani.

Copiii pot să-şi completeze temele online. În unele părţi ale lumii, dacă un copil pierde o
zi de şcoală, el poate găsi lecţiile şi temele din ziua respectivă publicate pe Internet. Acest lucru
este binevenit când copilul este bolnav, dar oare este normal ca acesta să-şi închipuie că poate să
lipsească de la şcoală, atâta timp cât va găsi informaţiile necesare pe Internet?. Şi să nu uităm
însă de un mare dezavantaj al calculatorului când copiii se autentifică online, inocenţa lor este
uşor de depistat. Copiii devin astfel ţinte uşoare pentru adulţii care se dau drept copii de aceeaşi

4
http://www.nistea.com/media/internet/internet-tinerii/15-riscurile.html consultat în data de 25.05.2021
vârstă. Pe măsură ce creierul evoluează şi îşi îndepărtează atenţia spre noi abilităţi, el se
depărtează de deprinderile sociale. Pericolul de a intrat în contact cu abuzatorii, schimburi de
mesaje (email-uri), care ar putea exploata naivitatea copiilor prin comiterea de abuzuri sau
infracţiuni. Copiii pot fi îndemnaţi să se întâlnească în lumea reală cu infractori, agresori. Comerţ
şi publicitate: copiii devin progresiv , în special adolescenţii, consumatori online. Pot face
cumpărături fără supravegherea părinţiilor, pot da informaţii despre adresele proprii, carduri,
informaţii ce pot fi exploatate de către străini.”5

Reţeaua Internet ascunde uneori riscuri destul de grave pentru copii, ce sunt avertizate de
organizaţiile neguvernamentale în ajun de cea de-a VI-a ediţie a Zilei Siguranţei pe Internet, care
este marcată anual la 10 februarie în peste 50 de ţări din întreaga lume. Această zi a Siguranţei pe
Internet deobicei are urmatorul scop şi anume promovarea cât mai mult a utilizării sigure şi
responsabile a Internetului, sensibilizarea tuturor persoanelor referitor la pericolele navigării
nesupravegheate pe Internet, utilizarea noilor tehnologii online, în special în rândul copiilor şi a
tinerilor.

Siguranţa în ziua de astăzi pe Internet este o problemă destul de mare deoarece este
abordată tot mai frecvent de organizaţiile de protecţie şi promovare a drepturilor copiilor, dar şi
de către şcoli, familii. Riscurile devin din ce în ce mai mari pentru copii şi într-un final se
dovedesc a fi extrem grave. Mesajele necenzurate şi propunerile indecente trebuie anunţate cât
mai urgent profesorului, părintele său, administraţiei Internet şi nu uita că orice informaţie despre
tine dată unei persoane necunoscute, ce o oferi în reţeaua Internet poate fi folosită împotriva ta.

Elevii au nevoie de îndrumare pentru o alegere corectă și sigură a site-urilor utile

procesului instructiv-educativ și pentru a învăța cum trebuie evitate acele site-uri cu conținut
negativ sau ilegal. Pentru ca acest lucru să devină o abilitate permanentă, elevii vor învăța cum să
acceseze site-uri, portaluri interesante sau distractive, urmând reguli simple, prezentate și
explicate prin exerciții de către educatori. Informarea elevilor trebuie să cuprindă sfaturi privind
reacția pe care ar trebui să o aibă la situațiile neplăcute ce pot apărea prin adresarea directă și
imediată unui adult (părinte, educator) sau prin folosirea mijloacelor online sau offline de
raportare. Activitatea ”Fii în siguranță pe Internet!” (ciclul primar). Activitatea propusă are la
bază prezentarea similitudinilor între regulile de siguranță din viața reală și cele din mediul

5
http://www.parinti.com/modules.php?name=News&file=print&sid=319 consultat în data de 27.05.2021
online, folosind ideea semaforului stradal cu cele trei culori ale sale care semnifică grade diferite
de siguranță și concordanță cu vârsta elevului a paginilor web.

II.2. Drepturile copiilor încălcate în contextual actual – bullying

Bullying-ul este un fenomen care s-a născut odata cu primele grupuri de hominide și care a
evoluat cultural odată cu societatea. Dacă în zorii civilizației umane, hărțuirile se limitau la
provocări vocale/verbale sau fizice, odată cu progresul tehnologic, Homo Sapiens a înlocuit
ghioaga cu telefonul mobil sau internetul, păstrând, în schimb, intenționalitatea de a-și domina
adversarul. Este comun în zilele noastre să auzim despre mesaje care au forța de a distruge vise
de adolescenți sau cariere. Poate că, pentru strămoșii noștri, ar fi fost de neconceput ca o simplă
propoziție să poată distruge un om, însă pentru un secol în care informația este motorul
progresului social, arma cea mai eficientă a devenit, în mod ironic, chiar cuvântul.

Deși fenomenul bullying-ului a însoțit precum o umbră omul în evoluția sa, în mod paradoxal,
este dificil de diferențiat de alte forme pe care le îmbracă agresivitatea, fiind asimilat cu violența
fizică sau abuzul.

Termenul de agresivitate provine din limba latină „agressia” ceea ce desemnează „a ataca”și
implică o stare psihofiziologică prin care un individ răspunde printr-un set de conduite ostile cu
scopul distrugerii, degradării, negării, umilirii unei ființe sau lucru investite cu semnificație pe
care agresorul le simte ca fiind amenințătoare sau provocatoare. In sens evolutiv, agresiunea are
rolul de autoconservare a speciei și este reprezentată la nivelul anatomofiziologic de axa
hipotalamus-hipofizo-suprarenaliana care generează reacția „fight-flight/freeze”. Etologul
Konrad Lorenz considera agresivitatea ca „energie instinctuală” acumulată în perioade mari de
timp care se descărca în funcție de factorii conjuncturali. Freud completează conceptul afirmând
că aceasta este „o forță obscură izvorâtă din interior care tinde să distrugă Eu-l (ceea ce
denumește „instinctul morții”), însă, din motive de autoapărare, omul orientează afara direcția
distrugerii”( „instinctul vieții”). In concluzie, agresivitatea reprezintă un tip de catharsis care își
alege obiectul sau subiectul în funcție de interpretările personale în raport cu sentimentul de
insecuritate perceput la nivel subiectiv.

Ca și concept-subspecie al agresivității, violența este un set de conduite care aplică forța fizică,
psihologică în relațiile interumane, în scopul obținerii unui comportament submisiv. Etimologic,
cuvântul „violență” provine din latinescul „vis” (ironic, nu?) care înseamnă „forță”, iar, prin
extensie, de la substantivul „violentia”, din aceeasi limbă veche. In comparație cu agresivitatea
care are rol de autoprotecție, este înnăscută și este inițiată de interpretări subiective, interne,
violența este orientată spre acțiune, țintește spre un obiectiv și produce durere, urmărind de cele
mai multe ori supunerea unui individ. Aceasta este întotdeauna distructivă și, prin aceasta, este
indezirabilă social.

Agresivitatea poate include o serie mai largă de comportamente: violența, impulsivitatea,

propulsivitatea și comportamentul aberant.

Incă din Antichitate, oratorul Demostene obișnuia să spună că deseori îi venea în gând dorința de
a-i vedea morți pe cei răi(!) , însă se temea ca nu cumva după împlinirea acestei dorințe, să facă
cetatea pustie. Așadar, identificată încă din antichitate, tendința omului spre violență a condus
spiritele luminate spre identificarea cauzalității și a modalităților de intervenție.

In anii 70 ai secolului trecut, Dan Olweus, cercetator norvegian, a publicat prima carte detaliat
documentată despre bullying sub titlul „Agresiunea în școli. Agresori și victime”(1973). Astfel,
prima definiție completă a termenului „bullying” caracterizează fenomenul ca fiind un
comportamentul negativ (neplăcut, dureros), repetat al unui individ sau grup, intenționat
îndreptat împotriva unei persoane care are dificultăți în a se apăra, în scopul destructurării
personalității acesteia, a diminuării stimei de sine și a minimalizării rolului în ierarhia socială.
Meritul științific al psihologului norvegian este acela de a fi identificat trăsăturile specifice ale
bullying-ului, termenul în sine având o istorie etimologică ancorată în trecutul medieval târziu.
Primele atestări ale cuvântului „bully” apar la sfârșitul secolului al XVI-lea, în limbile germană
și olandeză, iar explicația semantică era, spre surprinderea cercetătorilor lingviști, una pozitivă
„iubit”, „prieten”. Conform dicționarului Oxford, „bully” desemna „un termen de alint și
familiaritate , originar aplicat indiferent de sex .... Mai târziu, desemna oameni tratați cu
admirație: bun prieten , coleg bun , bărbat galant..”. După anul 1600, semnificația cuvântului a
deprins nuanțe defavorabile, un bully fiind o persoană „gălăgioasă” sau „un protector pentru
prostituate”, apropiindu-se astfel de conotația peiorativă actuală. In 1780, definiția identificată
surprinde caracteristicile esențiale enunțate, mai târziu, de Dan Olweus : „cel mai cuceritor
bătăuș era cel mai inuman inamic când moartea apărea înaintea lui”, conform cronicilor lui
Duncan Mariner.
 In zilele noastre, bullying-ul implică trei criterii cheie: 1. Prezența intentionalității de a
face rău, 2. repetitivitatea acțiunii în timp și 3. Existența unui dezechilibru între puterea reală și
cea percepută. Așadar, intimidarea apare sub forma unei agresivități proactive și evoluează în
timp ca atitudine, stabilizându-se ca trăsătură în structura caracterială a agresorului.
Prin urmare, datorită complexității date de implicarea atât a proceselor cognitive, cât și
a celor afective și volitive, bullying-ul este o atitudine, un „modus operandis” pe care agresorul
îl interpune între el și persoana pe care o percepe vulnerabilă, ușor de „zdrobit psihic”. Allport
definește atitudinea ca fiind „o stare mentală și neurală de pregătire care exercită o influență
directivă sau dinamică asupra răspunsului unui individ la o împrejurare contextuală.” Din această
perspectivă, bullying-ul devine un comportament–răspuns elaborat pe baza unor cogniții și
motivat de vectori afectivi. Pornind de la premisa conform căreia un act de bullying este inițiat
întotdeauna de un agresor, este necesar să fie identificate, în primul rând la nivel teoretic, sursele
care îl generează.
Așadar, în cele ce urmează, vor fi analizate, din punct de vedere științific, componentele
atitudinii „bullying” și modul de construcție al acestora, în scopul înțelegerii mai profunde a
fenomenului analizat.
A. Comportamentul începe să se contureze pornind de la interpretarea unei situații, iar
orice cogniție are la bază experiența anterioară, istoria personală a individului, modelele
de înțelegere a contextelor și schemele de conduită fixate în copilăria mică. Albert
Bandura a demonstrat, pe baza experimentului cu păpușa Bobo – în cadrul căruia copii
preșcolari erau expuși la un model agresiv care trata cu violență o păpușa, observațiile
ulterioare evidențiind că acești subiecți reproduceau aceleași conduite agresive asupra
păpușii, fără niciun fel de întărire sau stimulare din exterior-, ca agresivitatea se învață
prin modelare și întărire prin pedeapsă sau recompensă. Teoria cognitivă a agresivității,
cum a fost numită concepția psihologului american, oferă un prim indiciu asupra istoriei
personale pe care o repetă agresorul prin atitudinea de „bully”. Comportamentul uman
are sursele bine înrădăcinate în învățarea prin imitație din mediul familial, în primii ani
de viață, de aceea schemele de conduită agresivă sunt bine fixate încă din această
perioadă ontologică, ele fiind rafinate în timp prin elemente valorice de suport și susținute
volitiv de „energia instinctuală” acumulată prin frustrările percepute de subiectul agresor.
Așadar, se poate infera faptul că un viitor bully are o experiență anterioară care creează
 background-ul pentru construcția atitudinii de tip „bullying” deoarece, odată transpuse
schemele agresive în structura psihică prin rețele interneuronale, acestea vor prevala
asupra modului de elaborare a cognițiilor, de interpretare a contextelor, întrucât
mecanismele cerebrale implicate în gândire și conduită se afla în zone învecinate, în lobii
frontali, între cele două existând o relație de determinism. Acest aspect este susținut de
cazul celebru în neurologie al lui Phineas Gage care, după ce a suferit un accident care i-a
distrus o parte din lobii frontali, și-a schimbat comportamentul brusc devenind dintr-o
persoană calmă și cumpătată, un monstru violent, incapabil de a lua decizii și de a-și
adapta conduita, demonstrând astfel faptul că alterarea procesării emoțiilor schimbă
personalitatea și capacitatea de a raționa, după cum afirma renumitul neurolog portughez
Antonio Damasio în cartea sa „Eroarea lui Descates”. Prin urmare, violența învățată
determină dinamica gândirii orientând-o spre selecția unor valori agresive de suport,
directionând întrega funcționare hormonală spre identificarea amenințărilor percepute
subiectiv din mediul social care pot stimula/activa schemele de conduită învățate. Se
afirmă de multe ori că agresorii „caută” conflictele, „le crează” dacă acestea nu există. In
fapt, este vorba despre o funcționare în ansamblu a psihicului care caută contexte de
descărcare a energiei prin formele de conduită învățate, fiecare bully având un model în
trecut. Iar aici intervine elementul de distorsionare a interpretării realității, pe care
agresorul o transformă în spațiul subiectiv conform nevoii de acționare.
B. Atitudinea de tip „bullying” este susținută energetic de afectivitate, emoțiile fiind
elementul corelat al cognițiilor. Incă din primii ani de viață, când acestea sunt singurul
mod real de comunicare, înțelegere și adaptare la lumea exterioară, se crează primul
sistem de interpretare a mesajelor din ambient prin asocierea acțiunilor cu reacțiile pe
care acestea le determină în ceilalți: copilul învață repede că plânsul său o aduce pe
mamă lângă el sau ca râsul lui generează energie pozitivă în jur, etc. Iar conform teoriei
behavioriste care susține că orice comportament este întărit prin reușită, aceste asocieri
stabilizate la nivel neuronal devin primele forme de învățare socială. Emoțiile sunt cele
care traduc în plan hormonal adecvarea situației la propriile nevoi și motivații, iar modul
de înțelegere sau „traducere” a semnificației acestora pentru individ provine din copilăria
mică, de la primele interpretări care s-au encodat neuronal în structura cognitivă. Iar în
funcție de modul de interpretare hormonală, se elaborează comportamentul, astfel încât,
 dacă o situație este înteleasă ca fiind amenințătoare, la nivelul funcțional, se activează axa
hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană, generând reacțiile conexe „fight-flight/freeze”.
Așadar, modul de acționare uman este determinat de intepretarea afectivo-cognitivă a
unei situații, în codul personal de semnificații construit prin experiențele relevante
anterioare.
C. Implinirea în plan praxiologic a atitudinii este dată de componenta intențională sau
volitivă care asigură energia necesară transpunerii în practică a conduitei, adaptând
nivelul tonusului acțiunii la interpretarea personală a situației.

In concluzie, atitudinea „bullying” este un construct care polarizează elemente valorice, este
susținută energetic de motivații afective și orientată volitiv spre dominarea și suprimarea unei
persoane percepute ca fiind indezirabile social în mediul agresorului.

Modul în care această atitudine se bazează pe anumite trăsături de personalitate, atunci când
considerăm agresorul și felul în care comportamentul acestuia determină modificări în viața
psihică a victimei vor constitui baza de inițiere a unui program de intervenție eficient.
I. Structura personalitară a agresorului, numit „bully” în termeni saxoni,
reunește trăsături care combin elemente ce aparțin de componenta genetică:
nivel de impulsivitate crescut, cu cele ce țin de experiențele anterioare
relevante sau de învățarea prin modelare sau întărire:
 sunt deseori sfidători și agresivi cu alți adulți
 sunt deseori implicați în acte antisociale, încălcări de regulament, acte de
vadalism, delincvență sau consum de droguri
 dacă sunt băieți, ei sunt mai puternici psihic decât covârstnicii lor, în special
victime
 nevoie puternică de a domina și subjuga alți covârstnici
 arată puțină empatie pentru alții care sunt victimizați.

Desi au existat psihologi care au susținut că agresorii ar avea o stimă de sine scăzută, Dan
Olweus a constatat, în cadrul studiilor sale, ca tocmai nivelul crescut al stimei de sine susține
energetic constanța acțiunii agresive asupra victimei. Iar aceasta observație duce la concluzia ce
originează o posibilă cauză a bullying-ului în dorința agresorului de a-și menține poziția de
leader informal al unui grup prin forța pe care și-o demonstrează supunând victima. Este o
poziție privilegiată a acestuia care apare și în cercul bullying-ului, în formula lui Olweus, unde
se observă că cel puțin trei poziții polarizează în jurul „bully”-ului, suficient de multe pentru a
susține și întări nivelul stimei de sine la cote ridicate. Așadar, agresorul este stimulat de „adeptul
Henchman” care ia parte la bullying, neinițiind acțiuni singulare; de suporterul pasiv care
sprijină hărțuirea, neimplicându-se fizic; de un suporter pasiv, cu veleități de viitor agresor,
căruia îi place să observe scena agresivă, dar care nu se implică. Bineînțeles că numărul
persoanelor care ocupă aceste poziții identificate poate fi mai mare, însă trebuie evidențiat faptul
că „bully”-ul își „hrănește” motivațional tendințele agresive din confirmarea pe care o primește
de la cei care îl susțin mai mult sau mai puțin în fapt, dar care îi asigură poziția de dominanță în
grup.
O a doua cauză posibilă a bullying-ului este, după cum am afirmat mai sus, un comportament
învățat și întărit prin reușită, care are la baza un mod de interpretare distorsionat al situațiilor
contextuale. Din această perspectivă, se poate infera faptul că există o cauză clară -provenind din
decodificarea personală a situației- pentru care agresorul alege o anumită victimă care prezintă
caracteristici ce îl provoacă, îl incită pe acesta în inițierea bullying-ului. Acțiunea de hărțuire pe
care o începe agresorul sancționează în mod repetat acele aspecte pe care acesta le-a identificat la
victimă și care îl intriga și incită. In fapt, bully-ul reduce personalitatea subiectului atacat la
însușirile pe care le lezează în mod constant, hărțuirea având sensul efectului Pygmalion ce
modelează un individ conform asteptărilor, percepțiilor, motivațiilor personale, în cazul bullying-
ului, existând dorința manifestă de a minimaliza persoana vătămată până la anihilarea socială a
acesteia. De aceea, forța bully-ului va crește proporțional cu gradul de retragere socială a
victimei, perceput ca o reușită a acțiunii agresive.
Indiferent de cauza care generează comportamentul de hărțuire, este clar faptul că, dincolo de
motivația de confirmare socială a bully-ului, există anumite caracteristici personalitare ale
victimei care atrag și care au un rol predictor de reușită a bullying-ului în ochii agresorului. De
aici se deduce faptul că este esențial să fie pus un accent mare pe întărirea stimei de sine a
tinerilor care prezintă trăsăturile unei victime, așa cum au fost identificate de Olweus.
II. Prin prisma observațiilor psihologului norvegian, victimele fenomenului de
bullying prezintă următoarele caracteritici:
  sunt precaute, sensibile, tăcute, retrase și timide
 sunt agitate, nesigure, nefericite și au stima de sine scăzută
 sunt deprimate și se angajează în ideații suicidare mai mult decât covârstnicii lor
 deseori nu au prieteni covârstnici ți relaționează mai bine cu adulții
 dacă sunt băieți, sunt mai slabi din punct de vedere psihic decât covarstnicii lor.

Privind cercul bullying-ului din unghiul victimei, prezența suportivă este redusă, fiind
reprezentată de un posibil apărător căruia îi displace hărțuirea dar nu dorește să se implice și de
către un apărător care, pe lângă atitudinea opozantă față de agresiune, se implică și apără
subiectul vătămat. Din inegalitatea susținătorilor ambelor părți ale bullying-ului, se poate deduce
ușor faptul că „trofeul” care decide orientarea celorlalți către una din tabere este influența și
dominanța asupra persoanei hărțuite pe care o obține agresiunea. In concluzie, mobilul real al
bullying-ului este ascendentul pe care agresorul îl dobândește prin hărțuirea victimei.

In ultimii ani, odată cu evoluția mijloacelor de comunicare, bullying-ul a devenit un

fenomen care atentează la intimitatea victimelor grație facilităților oferite de internet și
dispozitivele electronice care folosesc o tehnologie avansată. Din această cauză, intervenția
specialiștilor este dificilă și, de multe ori, tardivă. Dan Olweus sugerează stabilirea unui set de
principii clare și nonagresive pentru a reglementa relațiile interpersonale în spațiul școlar, vizând
construcția unui mediu social caracterizat prin:
• căldură și pozitivism din partea adulților
• limite clare și sancțiuni pentru agresiuni
• consecvență în aplicarea sancțiunilor non-fizice și non-violente
• adulții - modele pozitive de autoritate.
Aceste trăsături reglementează climatul școlar atât la nivel afectiv cât și cognitiv și volitiv. In
fapt, își propune să creeze baza dezvoltării unor atitudini prosociale, cu rol profilactic.
Intervenția în cazul situațiilor de bullying trebuie să urmarească câteva etape care se subscriu
principiilor de mai sus:
1. stabilirea unui climat sigur, cald de comunicare, prin calmarea subiecților - scăderea
nivelului de cortizol din sânge, după un conflict sau o situație iritantă, asigură
 echilibrarea hormonală și restabilirea stării de relaxare afectivă ce permite desfășurarea
unui demers rațional în condiții optime, evitând distorsiunile afective sau cognitive;
2. analiza contextului bullying-ului, identificând elementele care sunt utilizate de către
agresor ca instrument în hărțuire- acestea pot fi ușor distinse prin caracterul repetitiv-
precum și a indicatorilor care crează impresia succesului bullying-ului și care întăresc
continuarea acțiunii- aceștia pot fi identificați urmărind tendințele de retragere socială
sau autoizolare și reacțiile defensive ale victimei. Trebuie menționat faptul că, deși la
inițierea acțiunii de bullying, victima are tendința de a se apăra, pe măsură ce hărțuirea
devine asiduă, aceasta renunță la comportamentul defensiv și începe să se retragă,
sperând că astfel va stopa chinul. Iar observarea acestor tendințe oferă indici clari asupra
gravității și a stadiului de avansare a fenomenului.
3. Identificarea actorilor sociali ai cercului bullying-ului, pe baza discuțiilor, a percepțiilor
victimei, pe de o parte, și a observației directe sau indirecte.
4. Identificarea gradului de conștientizare a fenomenului de bullying de către grupul-clasă
și, în același timp, a atitudinii generale de implicare/nonimplicare.
După ce se analizează toate datele obținute prin discuții cu victima, cu profesorii clasei, prin
observarea directă și indirectă a cercului bullying-ului și a grupului-clasă, prin activități
frontale la clasă, prin care se identifică cât de multe și care sunt pârghiile pe care le utilizează
agresorul pentru a-și umili subiectul. Aici este esențială notarea tuturor modalităților la care
apelează „bully”-ul în timpul orelor pentru a-și minimaliza victima: jignirile, glumele ironice,
aroganța, tendința de etichetare, învinuirea nejustă, modalitățile de antrenare a întregului
grup-clasă în acțiunea de hărțuire. Este important să fie menționat faptul că existența unei
relații direct proporționale între numărul modalităților de hărțuire și a contextelor sociale prin
care agresorul vizează să atragă cât mai multe persoane în cercul său, denotă atât o susținere
a bully-ului în grup, cât și o tendință de apărare sau retragere a victimei. Observația este
susținută de principiul al treilea al fizicii newtoniene, al acțiunii și reacțiunii, care se aplică
cu pertinență științifică și în domeniul social: „dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o
forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o
forță (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens
contrar”. Aplicând afirmația la contextul bullying-ului, se înțelege mai clar de ce orice formă
 de apărare sau retragere socială a victimei percepută ca succes determină creșterea intensității
comportamentului agresorului.
Cunoscând toate aceste date esențiale, se pot identifica câteva modalități de intervenție la
nivelul grupului-clasă, în prima fază. Se remarcă faptul că bullying-ul este susținut de acel tip
de energie instinctuală care poate fi investită în contexte nonagresive prin „catharsis”
controlat. Filozoful grec Aristotel a introdus termenul „catharsis”, desemnând „curățire”,
„eliberare” si l-a gândit ca o formă de descătușare a frustrărilor, a urii acumulate. In
concepția gânditorului antic, această metodă era echivalentă cu eficiența unui tratament
psihiatric, reușind să consume emoțiile disfuncționale. Sigmund Freud recunoaște valoarea
terapeutică a ideii și o foloseste cu succes în tratarea nevrozelor.
Cum se poate realiza acest catharsis la nivelul clasei de elevi? Considerând faptul că
scopul esențial este de a descătușa energia reziduală a copiilor, se pot organiza:
întreceri și campionate sportive
ore de modelaj în plastilină, de pictură murală (își pot exprima gândurile prin desene,
mesaje pe un colț de perete în clasă sau în altă zonă permisă)
crearea unui „colț al vorbitorului” în care fiecare își poate exprima necritic gândurile,
frustrările (analog cu „Speakers’ Corner” din Hyde Park-Londra)
crearea unei cutii a „gândurilor libere” în care fiecare copil își poate scrie pe un bilet
ceea ce-l doare, ceea ce vrea să schimbe (cu conditia ca aceasta cutie să fie păstrată în
condiții de siguranță și confidențialitate)
intercalarea exercițiilor fizice între secvențele lecțiilor la clasă
utilizarea principiilor „învățării spațiate” care susține introducerea unor jocuri motrice
sau de antrenare a gândirii la intervale de timp în cadrul orelor
introducerea unor exerciții de euritmie în cadrul orelor.
Este importantă această etapă în abordarea fenomenului de bullying întrucât, considerând
personalitatea agresorului care depinde de participația celorlalți la conflict și de confirmarea
primită, există tendința acestuia de a folosi exact această energie reziduală a colegilor spre a o
îndrepta asupra victimei- cum se întamplă în multe cazuri. Filozoful politic italian Niccolo
Machiavelli descrie indirect acest comportament ca fiind una dintre tehnicile cele mai eficiente
de manipulare politică ce recanalizeaza agresivitatea către „un dușman comun”. Pornind de la
necesitatea ca o schimbare să înceapă de la caracteristicile subiectului, se poate utiliza această
capacitate manipulativă a agresorului prin desemnarea unor sarcini de leader în cadrul unor
activități sau cercuri, urmărind astfel creșterea consumului de energie cât și testarea poziției de
dominare în contexte prosociale.
Un exemplu de bună practică în aplicarea sugestiilor prezentate este programul cu titlul „Ai
puterea să oprești bullying-ul” care a fost derulat în anul scolar 2014-2015, la Școala Gimnazială
Prejmer-Brașov, unde managerul a desfășurat un modul de formare cu cadrele didactice pe
această temă, în colaborare cu un psiholog clinician. După etapa de implemetare a noțiunilor
teoretice și de deprindere a tehnicilor de abordare a fenomenului, fiecare profesor a creat
activități cu grupul-clasă, prin care s-au urmărit: conștientizarea bullying-ului, identificarea
caracteristicilor de personalitate a „actorilor”, înțelegerea consecințelor în plan psihic și au
învățat câteva modalități de coping. Elevii au fost receptivi și au înțeles mesajul esențial al
programului, exprimându-și opiniile în manieră artistico-plastică, prin picturi si proiecte în
echipă. Acestea vor fi prezentate în finalul articolului.
Abordarea victimei este etapa cea mai importantă în intervenție, deoarece comportamentele-
răspuns ale acesteia pot stimula acțiunea agresorului. In primul rând, se vor identifica ideile
prevalente care-i orientează psihismul spre izolare și scăderea stimei de sine, se va recunoaște
momentul cronologic care a inițiat bullying-ul –dacă este posibil. De altfel, este esențial ca
victima să-și portretizeze agresorul, să-i afle punctele tari, aspectele pe care dorește să le preia
în structura sa de personalitate- este important să stimulăm victima în demersul de a observa
părțile pozitive ale agresorului, în scopul diminuării emoțiilor disfuncționale generate de
conflictul repetitiv. Aceleași exerciții se aplică în planul autocunoașterii, evidențiindu-se
calitățile care sunt definitorii și pot fi dezvoltate. Scopul discuțiilor trebuie să fie creșterea stimei
de sine. Un element central în abordarea victimei este deprinderea tehnicii de detașare în
contexte de bullying. Teoreticianul rus al teatrului Konstantin Stanislavski propune o metodă
eficientă de deplasare a centrului atenției de la lumea exterioară către un stimul din mediul
proxim subiectului, în scopul detașării de realitatea obiectivă și orientare spre realitatea
subiectivă, construită prin rolul propus de dramă. Metoda este utilizată de actori în cadrul
procesului de identificare cu personajul și de desprindere de public, aceasta putând fi utilizată cu
succes de către victima care își crează un cerc imaginar în jurul său, o zona de securitate
personală în care își dezvoltă sentimentul de siguranță și confort pe care îl poate interpune între
el și agresor. Tehnica este un exercițiu de meditație prin care se învață o modalitate nonagresivă
de coping în situațiile de bullying. Cu siguranță că metoda suscită curiozitate față de reacția
agresorului la atitudinea de detașare a subiectului. Din păcate, nu există modele de
comportament care să poată clasifica anumite tipuri standard de răspuns, însă este cert faptul că
tehnica are un impact pozitiv asupra modului de autoapărare a victimei și conferă un sentiment
de siguranță care întărește atât stima de sine cât și motivația de a se implica în viața socială a
grupului-clasă. Aceeași opinie este prezentată în cartea lui Dan Olweus, care consideră ca cel
mai eficient mod de intervenție în cazurile de bullying este întărirea stimei de sine a victimei, din
cauza dificultății în accesarea și schimbarea personalității agresorului, fiind bine cunoscut faptul
că un conflict se stinge în momentul în care finalitatea nu este atinsă.
Așadar, abordarea pozitivă, nonagresivă a bullying-ului, cultivarea atitudinilor prosociale, a
cunoașterii de sine și a respectului reciproc sunt valori și, în același timp, principii de bază care
sunt promovate prin modele adecvate de dascăli, prin atitudini nonviolente în situații de conflict,
prin emoții pozitive și care pot construi un mediu scolar optim.

II.3. Mediul virtual și drepturi ale copiilor ce pot fi încalcate – cyber-bullying

Hărţuirea, cunoscută drept cyberbullying atunci când are loc pe Internet, implică folosirea
tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, cum ar fi mail-ul, telefoanele mobile, site-urile web
defăimătoare, blog-urile etc., cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat şi ostil un individ sau
un grup de indivizi. Hărţuirea cibernetică poate consta în trimiterea de e-mail-uri unei persoane
care a spus că nu vrea să mai comunice cu expeditorul, email- uri care pot conţine ameninţări,
remarci sexuale, incitări la ură, şicanări ale victimelor precum şi afişarea oricăror declaraţii false
care au ca scop umilirea victimei. Ameninţările pot fi private, sau publice pe forumuri şi grupuri
de discuţie. Agresorii cibernetici pot divulga date reale, cu caracter personal, despre victimile lor
pe site-uri şi forumuri sau pot publica materiale în numele lor cu scopul de a le defăima şi/sau
ridiculiza. De asemenea, unii agresori pot trimite şi e-mail-uri de ameninţare şi hărţuire, în timp
ce alţii publică bârfe şi instigă alte persoane la comportamente răutăcioase împotriva victimelor.

Cyberbullying-ul poate include:

 Batjocora repetată a unei persoane

 Trimiterea de mesaje obscene prin intermediul Internetului
  Ridiculizarea cuiva prin crearea unui profil sau a unui blog fals, conţinând informaţii
umilitoare
 Trimiterea de ameninţări
 Publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fără acordul persoanei în cauza

Cum apare?

Cyberbullying-ul apare de obicei în contextul folosirii aplicaţiilor de mesagerie instante cum ar fi

YahooMessenger, Skype, MSN Messenger, etc. El poate lua proporţii şi mai mari devenind public
atunci când are loc pe bloguri sau reţele sociale cum ar fi MySpace, Facebook, Hi5 sau website-
uri de hostare cum ar fi Youtube. Aplicaţiile telefoanelor mobile cum ar fi SMS-ul sau imagini
video capturate cu camera telefonului pot fi şi ele folosite pentru a hărţui în acest fel.

De ce recurge cineva la această formă de hărțuire?

Se pare că în legătură cu motivațiile și caracteristicile hărțuitorului cibernetic nu există în

momentul de față foarte multe cercetări. Totuși, mai mute trăsături specifice descoperite la
hărțuitorii obișnuiți ar putea aduce la lumină profilul hărțuitorilor cibernetici. Un hărțuitor în
general percepe intenții ostile în acțiunile celorlalți, reacționează mai repede la mânie decât alții,
folosesc forța mai repede ca alții, au credințe rigide, văd în imagine calea spre putere și folosesc
comportamente agresive pentru a-și proteja propria imagine (Hazler, Carney, Green, Powell, &
Jolly, 1997). S-a observat că-I controlează pe ceilalți prin amenințări verbale și fizice și
manifestă puțină empatie pentru problemele victimelor (Hazler, et al., 2006).

Impulsivitatea în timpul adolescenței poate fi un factor care contribuie la incidența hărțuirii

cibernetice. Adolescenții pot acționa fără a lua în considerare în întregime posibilele consecințe
pentru victime. De aceea, prin analiza componentelor impulsivităţii este posibil să înțelegem mai
multe despre de ce apare acest tip de hărțuire.
Efecte

 Scăderea stimei de sine şi a sentimentului de siguranţă

 Sentimente de frică, supărare, ruşine
 Refuzul de a se prezenta la şcoală
 Creşterea anxietăţii
 Creşterea posibilităţii apariţiei tulburărilor de stres
 Evitarea activităţilor de grup, retragerea socială
 Schimbări în starea de spirit, comportament, somn sau apetit
 Alimentarea prejudecăţilor ce ţin de rasă, religie, sexualitate

Totuşi, adesea consecințele pot fi mult mai grave. Este de ajuns o singură privire asupra unor
cazuri reale, pentru a înțelege că această formă de hărțuire poate fi de foarte multe ori fatală.

Exemple

1. Chantell, vârsta 15 ani, a fost rănită într-un accident de mașină în Brisbane. Era victima
unei hărțuiri cibernetice care a constat în SMS-uri pe telefon, date de către o fostă
prietenă din cauza unui conflict pentru un băiat. Violența a escaladat într-o serie de
atacuri fizice care au fost investigate de poliție (Doneman, 2008).
2. În 2003, Ryan Patrick Halligan s-a sinucis la vârsta de 13 ani. Povestea sa, alcătuită de
tatăl său după moartea băiatului descrie dificultățile pe care Ryan a trebuit să le suporte în
lunile de dinainte de sinucidere. Printre acestea, zvonuri că ar fi fost homosexual,
avansuri cu tentă sexuală făcute online din partea unui băiat a cărui identitate era
necunoscută, încurajare a intenției suicidale și ajutor urmat de respingere din partea unei
colege de clasă. Toate aceste incidente evidențiază natura fatală a folosirii greșite a
tehnologiei informației și comunicării (TIC), denumită și cyberbullying.

Cyberbullying-ul în România
România este ţara cu cea mai mare incidenţă a hărţuirilor din Europa. Studiul EU Kids Online II
arată ca 41% dintre copiii români intervievaţi au declarat că au fost hărţuiţi în vreun fel, atât
online cât şi în lumea reală, iar 13% declară că au fost hărţuiţi online. Tot acelaşi studiu arată că
cei mai mulţi dintre cei hărţuiţi au declarat că acest lucru li s-a întâmplat pe o reţea de socializare
sau prin intermediul mesageriei instante. Dintre părinţii europeni, părinţii români sunt cei care
subestimează în cea mai mare măsură expunerea copiilor lor la mesaje sexuale online „sexting”,
doar 6% declarând că acest lucru s-a întâmplat copilului lor în ultimele 12 luni. Luând în calcul
doar părinţii copiilor care au primit astfel de mesaje, 52% dintre aceştia nu au cunoştinţă de acest
lucru.

Definirea obiectivelor

Conștientizarea, informarea și pregătirea elevilor – strategii, programe, soluții

Primul obiectiv constă într-o prezentare aprofundată a problemei, astfel încât ce înseamnă, cum
apare și de ce să nu mai fie niște întrebări fără răspuns.

Conștientizarea, informarea și pregătirea profesorilor, consilierilor școlari și părinților -

strategii, programe, soluții
Misiunea prezentării problemei va fi extinsă și la nivelul persoanelor din jurul copilului, atât din
mediul școlar, cât și din cadrul familiei.

Variante de soluționare: analiză

CONȘTIENTIZAREA, INFORMAREA ȘI PREGĂTIREA ELEVILOR

Educarea elevilor în legătură cu hărțuirea cibernetică și împuternicirea lor să facă ceva împotriva
ei se pare a fi de o importanță tot mai mare, în special dacă luăm în considerare faptul că
cercetările indică faptul că elevii sunt mai predispuși să admită că sunt hărțuiți online prietenilor
decât să discute cu un adult. Patchin și Hinduja (2006) au raportat faptul că 56.6% dintre
participanții lor au răspuns hărțuirii cibernetice prin a spune unui prieten de pe internet, în timp
ce 25.7% au spus unu prieten real. În contrast, doar 19.5% au răspuns prin a le spune părinților și
doar 16.8% le-au spus fraților sau surorilor.

O organizație de top în domeniul educației tinerilor în legătură cu siguranța pe internet și

hărțuirea cibernetică este i-SAFE (http://www.isafe.org/). Programul lor i-Mentor este axat pe
formarea unor mentori în rândul elevilor care să îi educe pe ceilalți despre pericolele din mediul
online. Bullying. No Way! (2004) asigură resurse valoroase pentru a-i face pe studenți conștienți
de hărțuirea cibernetică. Aceste programe de educare pot fi introduse de consilierii școlari pentru
a-i face pe elevi capabili să se mobilizeze și să devină implicați, pentru că astfel aceștia devin o
parte din soluție. Elevii de liceu pregătiți pot deveni o resursă valoroasă în educarea elevilor din
clasele mai mici. De asemenea, programe de recunoaștere pentru elevii care demonstrează că au
calități de leadership în această zonă, pot fi inițiate de către consilierii școlari.

Elevii trebuie educați despre consecințele implicării în hărțuirea cibernetică. Ei trebuie să fie
conștienți că identitatea lor poate fi descoperită chiar dacă au folosit un alt nume online și trebuie
să înțeleagă că anumite legi pot fi folosite împotriva lor.

Eforturi mai mari pentru dezvoltarea unor trăsături de caracter precum empatie și bunătate și
învățarea unor abilități sociale, sunt tot mai necesare și mai importante. Implementarea unor
programe în clasă prin care copiii să-și dezvolte abilitățile social-emoționale, să reducă
impulsivitatea și comportamentul agresiv prin dezvoltarea empatiei utilizând tehnici de
management al furiei, este ceva esenţial. Două astfel de programe, care pot fi adaptate pentru
școlile din România sunt: Second Step: A Violence Prevention Program și Steps to Respect:
A Bullying Prevention Program. De asemenea, folosirea unor situații ipotetice de hărțuire
cibernetică pe care apoi elevii să le discute, poate fi o metodă utilă pentru a le prezenta această
problemă în mod direct.

Sfaturi pentru elevi pentru evitarea hărțuirii online

 Păzeşte-ţi informaţiile personale. Nu da informaţiile tale nimănui online, chiar dacă

vorbeşti cu cineva prin programe de mesagerie instantă sau eşti pe un blog, chat room,
etc.
 Niciodată să nu-ţi divulgi parola! Nici măcar prietenilor.
  Dacă cineva îţi trimite un mesaj ameninţător, nu-i răspunde. Pentru o persoană rău-
voitoare, o reacţie din partea ta înseamnă o victorie. Salvează mesajul şi arata-l părinţilor.
 Nu deschide e-mailuri de la cineva pe care nu-l cunoşti sau de la cineva care ştii că îţi
vrea răul.
 Nu posta nimic pe Internet din ceea ce nu vrei ca alţii să vadă. Odată ce postezi o
informaţie pe Internet, aceasta nu mai este în controlul tău şi poate fi preluată foarte uşor
de oricine
 Nu trimite mesaje atunci când eşti nervos sau supărat. Înainte să apeşi „Send” gândeşte-te
cum te-ai simţi tu dacă ai primi un astfel de mesaj.
 Ajută copiii care sunt hărţuiţi. Nu încuraja aceste comportamente şi arată adulţilor
mesajele pe care le vezi.

Conștientizarea, informarea și pregătirea profesorilor, consilierilor școlari și părinților

Personalul școlilor adesea nu știe cum să abordeze studenții care sunt hărțuiți online din cauza
lipsei unor legi clare legate de acest subiect (Shariff, 2005). Lipsa unei direcții clare poate
reprezenta cauza acțiunilor reduse din partea adulților din școli și duce la refuzul din partea
elevilor de a le cere ajutorul. Protejarea elevilor de orice formă de agresiune relațională verbală,
socială și de hărțuirea cibernetică a devenit o responsabilitate esențială. De aceea ignorarea
plângerilor legate de cyberbullying pe motiv că nu s-a petrecut în școală nu este justificată,
deoarece efectele acestei hărțuiri se manifestă în cadrul școlii.

Furnizorii de tehnologie a informației și comunicării au început să abordeze în mod direct

problema cyberbullying-ului și este datoria consilierilor școlari să se familiarizeze cu acest
subiect. De exemplu, MySpace - https://myspace.com/ - a alcătuit un ghid prin care personalul
școlilor este ajutat să înțeleagă mai bine cum funcționează o rețea socială (MySpace, 2006).
Ghidul conține pași concreți pe care poți să îi urmezi în cazul unei hărțuiri cibernetice pe site-ul
lor.
Prin informarea profesorilor aceștia pot deveni lideri proactivi prin identificarea resurselor
necesare și comunicarea acestor informații comunității școlare, astfel împuternicindu-și elevii să
facă ceva în caz că devin victime.

Rolul de lideri al consilierilor școlari poate fi extrem de util în pregătirea părinților și elevilor
pentru a conștientiza mai bine importanța siguranței pe internet și gravitatea fenomenului de
cyberbullying. Fără o instruire specifică în legătură cu standardele de comportament și etichetele
legate de ciberspațiu, tinerii nu iau întotdeauna cele mai bune decizii. Și părinții nu realizează
efectul pe care tehnologia îl are asupra propriilor copii până când ceva grav nu se întâmplă. În
acest caz consilierul școlar este o resursă valoroasă pentru comunitate prin educarea părinților,
elevilor și a tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre acest fenomen.

Pregătirea și implicarea părinților în confruntarea cu cyberbullying-ul

Este esenţial ca părinții sau cei care au grijă de copiii să înțeleagă hărțuirea digitală și
mecanismele din spatele acesteia. Părinții au obligația să monitorizeze activitatea copilului lor pe
internet (Shariff, 2005), și mulți părinți chiar stabilesc un set de reguli prin care îi interzic
copilului să vorbească cu străini online sau să divulge informații personale. Totuși, foarte rar
părinții vorbesc cu copiii lor despre pericolele care pot apărea sub forma prietenilor sau colegilor
de școală. Consilierii școlari pot oferi părinților informațiile necesare legate de toate pericolele
care pot apărea în ciberspaţiu.

Părinții ar trebui să fie conștienți și să monitorizeze utilizarea tehnologiei informației și

comunicării de către copil și ar trebui să stabilească niște reguli clare legate de internet și
telefonul mobil (Fundația Alannah și Madeline, 2007). O îngrijire și atenție sporite duc la
formarea unor canale de comunicare libere între părinte și copil. Totodată, părinții ar trebui să
conștientizeze rezultatele cercetărilor care arată că doar 10% din tineri apelează la ajutor din
partea părinților (UPI, 2008). Consilierii școlari pot promova importanța existenței unei discuții
libere între părinți și copii în legătură cu unele cazuri de hărțuire cibernetică promovate de mass
media. Tinerii pot opune rezistenţă în a împărtăși propriile experiențe, mai ales din cauză că le
este frică de reacția exagerată pe care ar putea să o aibă părintele, care se poate manifesta prin
interzicerea accesului la internet, smartphone sau altă formă de tehnologie. Aici trebuie să
intervină consilierul școlar care îi poate ajuta pe părinți cu informații legate de cum să abordeze
această problem fără a deveni foarte punitivi.

Sfaturi pentru părinți

Părinţii reprezintă un punct de reper atunci când copiii întâlnesc probleme atât în viaţa reală, cât
şi în mediul online. De cele mai multe ori însă, copiii se feresc de aceştia atunci când vine vorba
de cyberbullying pentru că unii părinţi au tendinţa de a exagera (ex. interzicerea accesului la
Internet, sau chiar la calculator) sau de a minimiza importanţa şi efectul asupra copilului şi de a
nu reacţiona în niciun fel.

Părinţii trebuie să ofere copiilor susţinerea de care aceştia au nevoie, pentru că anumite cuvinte
sau imagini pot avea efecte negative de lungă durată asupra unui copil.

 Poziţionaţi calculatorul într-o cameră comună, nu în propriul dormitor al copilului

 Faceţi împreună cu copilul dumneavoastră conturi de e-mail şi chat. Asiguraţi-vă că ştiţi
adresele şi parolele lor şi aveţi grijă ca aceştia să nu posteze online informaţii personale.
 În mod regulat, verificaţi împreună cu cel mic lista lui de prieteni. Interesaţi-vă de
prietenii lui din mediul virtual aşa cum vă interesaţi de cei din viaţa reală.
 Discutaţi despre cyberbullying cu copilul dumneavoastră şi întrebaţi-l dacă a întâlnit
astfel de experienţe.
 Explicaţi copilului dumneavoastră că nu va fi pedepsit dacă i se întâmplă să fie hărţuit.
Frica de a i se lua telefonul sau de a nu mai putea petrece timp la calculator îi face pe
copii să ascundă astfel de întâmplări faţă de părinţi.

II. Studiu de caz cu referire la impactul utilizării mediului virtual în rândul copiilor și
tinerilor

III.1. Obiectivele și ipotezele cercetării 

 Obiectivul cercetării vizează identificarea perceptiei parintilor si elevilor fata de modul de
utilizare a mediului virtual.
Ipotezele cercetării 
Ipoteza generală 
Aspectele caracteristice ale climatului educațional sunt percepute în mod diferit de către
cadrele didactice din învățământul preșcolar. 
Ipoteza specifică 1  
Prima ipoteză înaintată, conform căreia nivelul limitat de cunoaștere a pericolelor mediului
virtual la copii și tineri este un factor major ce poate duce la creșterea siguranței online a
acestora.

Ipoteza specifică 2 
Pentru fundamentarea demersului empiric, înaintez a doua ipoteză, conform căreia
mecanismul de asigurare a siguranței online a copiilor și tinerilor oferit de politicile publice
necesită intervenții din partea părinților, a elevilor si a cadrelor didactice. 
 
III.2. Metodologiа cercetării  

  Pentru confirmarea primei ipoteze, au fost utilizate următoarele metode:

1. Focus-grup pentru identificarea:
● percepției cu privire la drepturile pe care copiii și tinerii din România le cunosc
și le folosesc în mod conștient în mediul virtual;
● percepției părinților despre pericolele la care pot fi expuși copiii și tinerii și
asigurarea siguranței online a acestora.
2. Două chestionare adresate membrilor comunității (tineri și părinți) pentru identificarea
corelației dintre drepturile copiilor și siguranța online.

Pentru confirmarea celei de-a doua ipoteze, vor fi aplicate următoarele metode:
 1. Analiza documentelor de politici publice care ar asigura siguranța copiilor și
tinerilor în spațiul virtual, în scopul identificării mecanismelor și metodologiilor de
evidență, monitorizare a copiilor/tinerilor din grupul de risc.
2. Chestionarul adresat tinerilor și părinților copiilor minori pentru identificarea:

●gradului de familiarizare a comunității cu politicile publice de asigurare a

siguranței online;
●percepției tinerilor și părinților cu referire la eficiența acestor politici
publice.

3. Studiul de caz, realizat în scopul de a analiza funcționarea practică a politicilor publice de

asigurare a siguranței online. 

III.2.2. Grupul de  cercetаre 

 Ambele chestionare, pentru tineri, respectiv, pentru părinți , au fost administrate în format
online. Chestionarele au fost completate de către ….. de persoane, dintre care …. de părinți și …
de tineri, majoritatea fiind de sex ….. (….%). Vârsta copiilor și tinerilor cuprinsă de către ambele
chestionare a variat între …15.. şi …17.. de ani, ocupația preponderentă fiind cea de elev (…) și
student.

 
III.2.3. Metode şi tehnici de cercetаre psihopedаgogică 
 
Studiul a fost realizat cu ajutorul metodei chestionarului, care selecționează din realitate
elementele pertinente ale conduitelor studiate și ale factorilor sociali. Acesta este „un sistem de
întrebări, elaborat în așa fel încât să obținem date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un
grup social” (Cosmovici, 1996, p. 34). Chestionarul de cercetare se bazează pe o tehnică și un
instrument de investigare reprezentat de un „ansamblu de întrebări scrise și, eventual imagini
grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau
prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi
anchetate în scris” (Chelcea, 2007, p. 212).  
Metoda definită, după Ioan (1996), are o serie de particularitați precum: utilizarea
întrebărilor prefixate, cu răspuns închis sau deschis, dar care poate fi evaluate; realizarea
unei anchete în prealabil pentru grupul țintă, în jurul cărora se stabilesc şi se finalizează
întrebările; formularea în scris a răspunsurilor de către grupul țintă, evitându-se contactul direct
cu cel care anchetează; lipsa intervenţiei anchetatorului pentru a clarifica o întrebare, fapt pentru
care trebuie avut în vedere formularea precisă a întrebărilor.  
Clasificarea chestionarelor se realizează după mai multe criterii. După Chelcea (1998)
acestea sunt clasificate după conținutul informațiilor colectate, vizând calitatea acestora. Chelcea
distinge două tipuri de chestionare: de date factuale (se solicită informații obiective despre
subiect, precum vârstă, sex, studii etc.) și de opinie cu sprijinul cărora se obțin informații
subiective (atitudine, motivație), precum și acuitatea acestora.
Un alt criteriu de clasificare a chestionarelor este cel după conținutul informațiilor, care
face referire la cantitatea informației, astfel sunt chestionare speciale, axate pe o singură temă
(fiind recomandată ancheta și sondajul prin intermediul ziarelor, revistelor) și chestionare
omnibus (specifice cercetării fundamentale în sociologie, având mai multe teme. permitând
utilizarea analizei secundare).
Chestionarele pot avea întrebări închise, întrebări deschise sau mixte, iar după modul de
aplicare, acestea se clasifică în chestionare autoadministrate(adică subiecții investigați aplică și
înregistrează răspunsurile) și administrate (adică aplicate de anchetatori, fiind frecvente în
anchetele și sondajele psihosociale).
       Utilizarea științifică a metodei chestionarului presupune parcurgerea mai multor etape
(Labăr, 2008, p. 724):  
 operaționalizarea conceptelor cercetate (în această etapă conceptul poate fi măsurat și
observat de către anchetator)
 realizarea itemilor  (anchetatorul are în vedere să formuleze întrebări ce descriu aspecte
concrete ale dimensiunii cercetate)
 cu ajutorul metodei experților se verifică validitatea de conținut. Prin această metodă se
vor evalua itemii propuși.
  pretestarea constă în verificarea pe un lot de 10-30 de subiecți a conținutului itemilor.
Dacă conținutul nu este înțeles corect, intemii vor fi reformulați.
 aplicarea este etapa în care chestionarul este aplicat pe subiecții vizați de cercetare.
 analiza itemilor se realizează prin metode statistice, precum calcularea coeficientului alfa
Cronbach, respectiv metoda analizei factoriale.
 stabilirea fidelității se realizează prin calcularea coeficientului de fidelitate alfa
Cronbach (nu trebuie să fie mai mare de 0,70), respectiv validității chestionarului care se
poate realiza prin metoda analizei factoriale.
Metoda chestionarului „ prezintă avantajul că permite investigarea unui număr mare de
subiecți într-un timp relative scurt, oferind posibilități multiple de cunoaștere a preferințelor,
opiniilor, aspirațiilor elevilor, a opțiunilor profesionale, a mentalităților acestora și a modului
de raportare la unele evenimente, situații, comportamente” (Dumitriu, 2011. p.120).
Avantajul acestei metode, chestionarul, este că poate fi aplicat și repetat în timp pentru a
surprinde evoluția opiniilor, atitudinilor, putând fii asociat cu diferite metode în vederea
conturării unei noi perspective.
Două chestionare au fost elaborate și adresate atât tinerilor, cât și părinților minorilor
pentru identificarea problemelor siguranței online a copiilor și tinerilor. Ele reprezintă un întreg
dintre elementele cetățeniei digitale și siguranța online, prin prisma cunoștințelor, abilităților și
atitudinilor, de care subiecții dau dovadă în diferite situații ale vieții virtuale de zi cu zi.
Chestionarele date propun itemi cu răspunsuri multiple și deschise, cu situații problematizate pe
care subiecții trebuie să le soluționeze prin alegerea variantei corecte de răspuns și care identifică
cunoștințe („știu”), aptitudini („pot”) și atitudini („consider”), legate de:
● elementele cetățeniei digitale;
● experiențele anterioare de nesiguranță online trăite de către subiecți și modalitățile de
evitare sau soluționare a acestora;
● gradul de familiarizare a comunității cu politicile publice de asigurare a siguranței online;
● percepția tinerilor și părinților cu privire la eficiența acestor politici publice;
● recomandări cu privire la modalitățile de îmbunătățire a acestora.
Analiza datelor obţinute în urma aplicării chestionarului trebuie să fie riguroasă, astfel încât
rezultatele sunt utile și convingătoare. Analiza de conținut poate fi efectuată de către cercetător
prin parcurgerea următoarelor etape (Fink și Kosecoff, 1996):  
  înregistrarea răspunsurilor;  
 stabilirea unui cadru de codificare pentru descrierea conținutul tematic al comentariilor;  
 alocarea codurilor pentru fiecare răspuns. Cadrul de codificare poate fi aplicat cu ajutorul
software proiectat sau manual.  
 introducerea codurilor cu ajutorul unui program statistic și analiza cantitativă a acestora.  
Validitatea de conţinut a chestionarului  
Pentru validarea itemilor s-a apelat la un grup de experţi, profesori din învăţământul 
preuniversitar și universitar cu experienţă în domeniu. Aceştia au fost rugaţi să analizeze itemii
corespunzători şi să-şi exprime acordul pentru validitatea de conţinut. 
 
III.2.4. Procedura cercetării 

Aplicarea chestionarelor s-a realizat în perioada iunie 2021, pe tineri/elevi și părinți. A fost
solicitat acordul acestora pentru a completa chestionarul. Aplicarea efectivă a chestionarelor a
constat în completarea rubricilor corespunzătoare fiecărei întrebări. A fost acordat timpul necesar
completării în întregime a chestionarelor, ca urmare a analizei detaliate pe care acesta îl implică.
Totodată, s-a încercat eliminarea tendinţei de faţadă, prin sublinierea faptului că nu există
răspunsuri greşite sau corecte. 

Calculatorul îţi poate schimba viaţa foarte repede în momentul în care înveţi să-l foloseşti
având atât avantaje pozitive şi avantaje negative, însă cei mai receptivi sunt copiii. Copilăria lor
este o evoluţie care cere mereu timp, un timp care nu trebuie pierdut şi scurtat. Calculatorul pare
să ducă foarte repede la sfârşitul copilăriei dacă nu este folosit cum trebuie. Copiii au nevoie de o
strânsă legătură atât cu părinţii dar şi cu profesorii pentru a li se atrage atenţia atunci când sunt pe
Internet la anumite lucruri negative.
Interesul principal al prezenţei cercetări a fost acela de a vedea în ce măsură şi în ce
moduri reprezintă Internetul şi calculatorul în viaţa copiilor un factor pozitiv şi nu numai un
obstacol. Am pornit de la premisa că Internetul implică o serie de schimbări majore în viaţa
oricui dar mai ales a copiilor deoarece aceştia devin din ce în ce mai atraşi de această lume
cibernetică. Informaţiile obţinute din interviuri, sondaje au avut ca scop obţinerea de informaţii
privind numărul de ore cât petrece un copil pe Internet, ce activităţi are acesta atunci când este
acasă şi navighează pe Internet, dacă este supravegheat de un părinte atunci când este pe Internet
şi dacă navighează doar pe pagini ce conţin informaţii utile iar atunci când este la şcoală
profesorul îi prezintă atât factorii negativi cât şi pe cei pozitivi ai calculatorului. Pe lângă toate
acestea intervin anumite obstacole în viaţa unui copil atunci când este controlat de un părinte.
Unii părinţi doresc ca soluţie instalarea unor filtre pentru a-şi proteja cât mai mult copiii de
conţinuturile violente care se găsesc la tot pasul pe Internet. Mulţi copii accesează calculatorul
care nu au filtru, cum ar fi în sălile de bibliotecă, sălile de Internet, la prieteni şi de aceea
majoritatea părinţiilor îşi fac griji.
În ziua de astăzi informaţia este vitală pentru a fi în pas cu lumea înconjurătoare, pentru
integrare şi reuşita socială. Oricine accesează Internetul este cuprins la un moment dat de această
„vrajă” a lui, o lume fără frontiere în care poţi să afli orice informaţie doreşti dar şi să comunici
cu oricine, să îţi găseşti prieteni de care nu mai ştiai nimic în ultima vreme. Această lume
virtuală a Internetului a adus mereu lucruri noi pentru copii, profesori, studenţi dar şi pentru
omul obişnuit în viaţa de zi cu zi. Internetul are un viitor „roz” deoarece toate persoanele încă din
şcoala au contact cu el şi îl utilizează în diferite situaţii, astfel putem spune că această lume
cibernetică face parte din viaţa noastră cotidiană. Introducerea în şcoli a Internetului s-a
modernizat foarte mult deoarece predarea se realizează cu ajutorul lui, astfel copiii devin din ce
în ce mai atraşi de lecţiile virtuale şi au acces la informaţii variate.
Am încercat să evidenţiez în această lucrare o serie de schimbări ce se petrec în om atunci
când el utilizează computerul şi navighează pe Internet. Instrumentul folosit şi alcătuirea noii
lumi în care intră Internetul îl schimbă pe acesta, modul lui de funcţionare şi de raportare la cele
existente iar acest fapt are relevanţă morală deoarece omul poate fi determinat să gândească, să
se raporteze la lume şi la semeni sau să funcţioneze într-un mod care este contrar credinţelor sale
morale. Aşadar am încercat să arunc o privire asupra activităţii însăşi de a naviga pe Internet, în
ce constă ea sau, cu alte cuvinte, ce face propriu-zis Internetul. Dacă până acum am analizat actul
navigării pe Internet, din perspectiva unui determinism al acestei activităţi asupra fiinţei umane
(din perspectiva acestei fapte ca una prin care omul se auto-determină), acum vom analiza de ce
este determinat acest act, care sunt cauzele navigării pe Internet. De aceea voi evidenţia câteva
aspecte legate de activităţile cele mai des întâlnite din lumea reţelelor de calculatoare folosite de
copii, părinţi, profesori dar şi de alte persoane. Am amintit faptul că Internetul reprezintă o lume
în sine: este universul nostru reduplicat, este proiecţia electronică a pământului.
 În acest spaţiu cibernetic găseşti deopotrivă lucruri, simple sau super-complexe, frumoase
sau urâte, bune sau rele, ca şi în lumea reală. Într-adevăr, lumea virtuală este o copie a celei reale
dar, iarăşi, trebuie să amintim un lucru important şi anume, că nu toate se pot face şi în lumea
virtuală precum se fac în cea reală iar unele lucruri în lumea virtuală nu pot fi făcute deloc. Şi tot
un fapt important este şi acela că prin configuraţia ei lumea virtuală susţine o serie de fapte care
sunt reprobabile moral. Cel mai rău este când îţi pierzi personalitatea şi imaginaţia. Riscul ca
tinerii şi copiii în ziua de azi să devină dependenţi de Internet şi să trăiască într-o lume doar a lor,
să fie influenţaţi de informaţiile negative ce sunt la tot pasul pe Internet este foarte mare şi îi
atrage din ce în ce mai mult.
Am observat că Internetul devine indispensabil oricărei persoane dar mai ales copiilor
dintre care majoritatea recunosc că sunt dependenţi şi cei mai mulţi îl consideră un prieten virtual
în care au încredere oricând pentru că nu i-au dezamăgit niciodată. Părinţii cât şi profesorii ar
trebui să aibă mai multă grijă atunci când copilul se află pe Internet, să-l îndrume spre lucrurile
pozitive ce sunt pe Internet deoarece cei mici găsesc foarte uşor orice, riscând să acceseze unele
materiale şocante ce se găsesc pe Internet şi să-şi piardă inocenţa vizionând asemenea scene.
Trebuie să discutaţi cu copiii pentru a le explica riscul la care sunt supuşi şi ar trebui să încercaţi
să puneţi calculatorul în camera de zi, asta pentru copiii cu vârste foarte mici. Uneori părinţii pot
deveni confidentul copilului când e vorba de această lume cibernetică. Toţi copiii trebuie
sprijiniţi în ceea ce fac pentru a-şi forma o atitudine responsabilă şi securizată în ceea ce priveşte
utilizarea Internetului chiar şi atunci când sunt la şcoală. Aşadar trebuie să încercăm să-i
protejăm cât mai mult pe copii atunci când intră în această lume cibernetică, profesorii să încerce
să le explice copiilor beneficiile Internetului.
Aş vrea să evidenţiez că vremurile s-au schimbat foarte mult, mulţi părinţi încearcă să fie
părinţi moderni cumpărându-i copilului un calculator pentru a înlocui poveştile de seară,
desenele, jocurile ce ar trebui să le practice împreună scăpând astfel de aceste activităţi mult mai
uşor. Toţi părinţii ar trebui să încerce să-i facă pe copiii lor să aibă parte de aceste activităţi fără
calculator în loc să-şi petreacă jumate din timp în faţa lui. Fiecare activitate atât acasă cât şi în
şcoala determină dezvoltarea creierului iar una dintre aceste activităţi simple creează noi legături
care acordă copilului un avantaj puternic pe toată viaţa. Cel mai important lucru este să încercaţi
să vă creaţi o imagine faţă de copil, o imagine plină de dragoste. Atunci copilul pe parcurs îşi va
da seama că este înconjurat de iubire şi este determinat să facă anumite lucruri pe care nu ar vrea
să le facă, cineva care îl face să se simtă răspunzător pentru deciziile greşite pe care le ia uneori
în viaţă. Apariţia acestei tehnologii atât de repede în viaţa oricui face ca şcoala să se confrunte cu
cele mai mari oportunităţi dar şi cu cele mai mari ameninţări din istoria ei. Pe de altă parte,
învăţarea se poate face, tot mai mult, în afara şcolii. Apare din ce în ce mai multă informaţie pe
Internet decât la scoală, copiii îşi găsesc referatele de care au nevoie foarte repede, iar accesul la
resursele de învăţare este mult mai rapid. Pentru copii învăţarea este esenţială şi necesară.
Această tehnologie modernă reprezintă o posibilitate extraordinară de deschidere spre
lumea largă deoarece poate deveni chiar şi în şcoală un pericol dacă copiii nu accesează paginile
de Internet oferite de profesor însă şi părinţii nu trebuie să rămână indiferenţi şi nepăsători de
cauzele pe care le poate produce Internetul. Din păcate în ziua de astăzi puţini dintre părinţi ştiu
ce fac copiii lor, ce pagini accesează iar în şcoala să fie foarte bine supravegheaţi de profesori.
Ne dăm seama că lumea virtuală pe lângă aceste mari beneficii pe care le are oferind informaţii
la orice oră şi oricând, comunicare cu orice persoană de oriunde, predarea lecţiilor în şcoli
făcându-i pe copii să fie din ce în ce mai atraşi de materiile predate de profesori poate aduce
uneori şi mari probleme în viaţa unui copil, de accea trebuie ca părinţii, profesorii şi nu numai să
fie foarte atenţi atunci când intra în lumea virtuală pentru a nu cădea în tot felul de „capcane” pe
care îl are uneori Internetul.
Apariţia acestei tehnologii informaţionale şi avansarea ei schimbă radical viaţa
tuturor copiilor nu numai în comunicarea ci şi în recepţionarea diferitelor informaţii. Rolul
calculatorului aşadar în viaţa copilului devine din ce în ce mai important, uneori esenţial
deoarece orice elev se pare că trebuie să stăpânească cunoştinţele în ceea ce priveşte
folosirea unui calculator pentru a obţine cu multă uşurinţă ceea ce îşi doreşte. Folosirea
Internetului şi a calculatorului de către copii trebuie supravegheată mereu pentru ca
aceştia să înţeleagă regulile după care funcţionează calculatorul, să distingă ceea ce este
bine şi ceea ce este rău pentru ca lucruriile din viaţa lor să se desfăşoare sub semnul
ordinii. Pentru a nu accesa Internetul în scopuri negative şi pentru a nu folosi calculatorul
doar pentru jocuri este bine ca elevul să beneficeze de calculator în şcoala fiind
supravegheat de profesor pentru a-şi face un viitor cât mai accesibil şi îmbinând utilul cu
plăcutul.
„Încă din 2001 un raport al Comisiei Europene Directoratul General pentru Educaţie şi
Cultură arată că „Incorporarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării în sistemele de
învăţământ Europene este un proces care, pe termen lung, va avea implicaţii majore pentru
organizarea învăţării şi metodele de predare.”6
„Acest sector a devenit o prioritate educaţională şi toate ţările Uniunii Europene fac
eforturi pentru includerea TIC în curriculum şcolar şi în programele de pregătire a cadrelor
didactice. În ceea ce priveşte educaţia formală, are loc o mutare de accent de la competenţele de
bază la competenţele cheie - un set de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare pentru accesul pe
piaţa muncii, incluziune socială, dezvoltarea personală şi învăţare pe parcursul întregii vieţi.
Folosirea tehnologiilor ale informaţiei şi comunicării se regăseşte printre principalele
componente cheie afirmate de Comisia Europeană. ”7

„TIC, regăsindu-se în toate domeniile vieţii sociale şi profesionale, dezvoltarea

componentelor specifice TIC fiind o condiţie necesară pentru integrarea individului pe piaţa
muncii şi în societate. Societatea cunoaşterii a impus utilizarea TIC ca punct de referinţă a
schimbărilor de fond în sistemele de învăţământ, iar provocările s-au conturat la început pe trei
direcţii majore, având ca punct de plecare summit-urile de la Lisabona şi Feira: dotarea şcolilor,
pregătirea cadrelor didactice, asigurarea resurselor necesare.”8

„Ulterior, conjugându-se cu alte direcţii prioritare, cum ar fi asigurarea calităţii în

educaţie, învăţarea pe parcursul întregii vieţi, profesionalizarea meseriei didactice, aceste trei
direcţii au fost detailate şi completate. Acum, se vorbeşte tot mai mult de o accelerare a
procesului, însă premisele se modifică sensibil, prin prisma necesităţii de fundamentare teoretică
psihologică şi pedagogică, spre formarea de componente transferabile şi construirea de structuri
mentale spre o regândire a strategiilor de predare-învăţare şi a sistemului de educaţie în sine.”9

În acest context introducerea în învăţământul românesc a unui soft de protecție, de pildă

AEL, în cadrul programului Sistem Educaţional Informatizat al Ministerului Educaţiei, Cercetării
şi Inovării, constituie un pas important în racordarea învăţământului românesc şi în acest plan al

6
http://www.scribd.com/doc/8066127/Invatamantul-Si-Internetul.ro, consultat în data 30.05.2021

7
European Commission, Directorate – General Form Education and Culture Basic Indicators on the Incorporation
of ICT into European Education Systems Facts and Figures, 2000/01 Annual Report
8
Commission of the European Communities, European benckmarkz in Education and Training Lizbon European
Council, Brussels, 2002
9
Commission of the European Communities, The Concrete Objective of Education System, Brussels, 2002
 dinamicii sociale din Uniunea Europeană. Eșantionul de subiecți este de la Colegiul Tehnic
XX, dn localitatea Bacău.

După cum se știe, Computerul face învăţarea mai eficientă, reduce timpul de lucru,
profesorul poate lucra simultan, dacă calculatoarele sunt legate în reţeaua AEL, elevul este atras
în primul rând de ce face calculatorul, de utilizarea lui şi apoi dorind să afle ce mai poate face
calculatorul, intră în diverse domenii şi vrând nevrând elevul trebuie să citească şi acumulează
noi informaţii. Unele lucruri mai ales la ştiinţele exacte (matematică, fizică, chimie etc.), nu se
pot explica desenând cu creta pe tablă anumite noţiuni, ori într-un sistem al calculatoarelor legate
la reţeaua AEL, pot face acest lucru şi din punct de vedere al înţelegerii, dar şi al timpului, dacă
profesorul stăpâneşte bine sistemul AEL, îi ia mai puţin timp pentru a explica acea noţiune, se
elimină timpii morţi, când elevii ar putea să facă gălăgie de plictiseală. La nivelul întregii clase
curba învăţării se deplasează spre dreapta, efectul nu se vede imediat, nu pot să-ţi dai seama care
e categoria de elevi ce este avantajată mai mult. Unul dintre obiectivele Ministerului Educaţiei
Cercetării şi Inovării este introducerea în Învăţământul Românesc a tehnologiei cunoaşterii, ca în
programa şcolară să existe ca materie obligatorie informatica. Educaţia în şcoala de la vârste cât
mai mici în sensul utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor este foarte importantă.
Numărul mare de elevi care beneficiază de conexiune la Internet atât acasă cât şi la şcoală creşte
anual, permiţându-le astfel informarea rapidă şi dezvoltarea abilitaţilor de comunicare. Începând
din anul şcolar 2006-2007 Internetul a fost adus în şcoli, laboratoarele de informatică au fost
dotate cu softuri educaţionale AEL folosit în activităţi de învăţare-predare. Internetul în şcoala
vine doar cu noutăţi în actul didactic, ajută mult la consolidarea cunoştinţelor. Imaginile sunt
foarte importante, ele nu pot fi redate cu creta pe tablă, se fac experimente virtuale, figuri în
spaţiu etc. În viziunea managerilor şcolari unităţile de învăţământ au nevoie de Internet – AEL
(tabel 1):

Tabelul 1

Eficienţa computerului
1 2 3 4 5
Computerele fac
învăţarea mai eficientă 35 18 20,2 15,2 2,7

Computerul facilitează 20,3 35,5 18,2 16,1 3,7

învăţarea
individualizată

Utilizarea
computerului îi atrage 20,4 13,2 12,5 30,3 20,9
pe elevi la şcoală

Computerul
promovează învăţarea 11,2 13,5
20,1 32,3 18,2
cooperativă

Computerele fac
munca profesorului 8,4 9 6,8 20,1 36,2
mai uşoară

Computerul facilitează învăţarea individuală, pentru că fiecare elev este în spaţiul lui,
doar poate comunica şi cu profesorul (feed-back-ul). Accesul la informare există şi în alte spaţii,
dar prin Internet în şcoală şi reţeaua AEL, informaţia este controlată de profesor, evitându-se
erorile, greşelile, abuzurile la informaţie. Computerul îi atrage pe elevi la şcoală, în raport cu
învăţământul tradiţional, cretă, tablă, materiale didactice clasice, manuale, caiete, trăim o
revoluţie informaţională care se manifestă în toate domeniile de activitate. Faptul că elevul este
adus în faţa calculatorului să vadă exact noţiunile pe care le predă profesorul fără calculator, să
răspundă unor întrebări, să înţeleagă fenomenul în adâncimile sale, este o activitate ce îl atrage,
este ceva nou pentru el, lecţia virtuală. Copilul răspunde foarte uşor în faţa calculatorului.
Trebuie privit calculatorul ca un material didactic pentru orele de curs, nu pentru jocuri şi
divertisment.
Internetul în şcoala să fie utilizat numai sub supravegherea cadrului didactic şi numai
pentru procesul de predare-învaţare. Calculatorul, implicit Internetul trebuie văzut ca o parte
integrantă în realizarea actului didactic. În şcoală Internetul – AEL-ul, vine şi perfecţionează,
cosmetizează activitatea didactică şi face ca şcoala, învăţământul să meargă cu paşi repezi către o
civilizaţie nouă a electronicii şi a informaţiei şi nu în ideea că îi atrage pe copii, pentru că ei sunt
deja familiarizaţi cu calculatorul (tabel 2).
 Tabelul 2

Disciplinele cele mai avantajate de utilizarea AEL

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Biologie 30,2 16 11,2 14 6,1 1,2 4,5 0,2 1,3

Informatic
2,9 3,3 2,4 7 9,3 29,8 10,2 11,9 3,2
ă

Geografie 2,2 2,1 1,0 2,1 1,9 7,5 4,3 7,5 7,9

Română 2,0 1,3 1,1 2,1 3,9 4,5 5,9 5,7 3,3

Matematic
6,1 11,1 9,5 13,9 18,3 11,2 13,9 8,4 7,8
ă

Discipinele avantajate de AEL, biologie 30,2, informatică 29,8, matematică 18,3,

geografie 7,9, română 5,9 sunt discipline şcolare care pot fi prinse uşor în structuri algoritmizate
de lucru faţă de alte discipline cum ar fi desen, muzică etc.

Tabelul 3

Discipinele la care elevii au progresat cel mai mult datorită facilităţilor oferite de AEL

au pus acest
au menţionat acest nu au menţionat
subiect pe primul
subiect acest subiect
loc
Biologie 32,9 70 28

Informatică 23 61,7 40,3

Fizică 17,3 63,5 30,4

 Chimie 16 72,5 25,3

Matematică 9 62 36,3

Geografie 3,1 22,1 78

Istorie 3,1 20,7 79

L. Română 1,3 12,5 85,3

Altele* - 0,5 -

* Alte discipline menţionate: contabilitate, logică, economie, discipline tehnologice.

Discipinele din tabelul 3, biologie, geografie, chimie, matematică, au progresat mai mult
în prezent în reţeaua AEL, pentru că există softuri mai multe pentru ele şi mai bine realizate. De
exemplu la limba română sunt softuri puţine, dar cadrele didactice au reuşit să adapteze unele
materiale la lecţiile pe care le predau şi au încercat să arate că şi această disciplină poate fi
predată în reţea. Aşa cum spuneam mai devreme la biologie se găsesc cele mai multe softuri şi
din discuţiile şi interviurile luate elevilor şi cadrelor didactice, reiese că cei care au pus pe primul
loc subiectul privind ordinea disciplinelor la care au progresat sunt: chimie, matematică,
informatică.
În discuţiile mele cu profesorii care sunt interesaţi să predea acest tip de lecţii, reiese că
este mult mai uşor să faci elevul să înţeleagă anumite elemente din lecţie, nu se creează acea
premiză că rolul cadrului didactic ar dispărea, folosind acest tip de lecţii, iar Internetul şi implicit
legarea la reţeaua AEL, face ca prezenţa la ore să fie mai bună, noţiunile să fie înţelese mai bine,
nu se creează puncte moarte între anumite secvenţe de lecţie, clasa este liniştită, lecţiile devin
atractive. Un lucru important în folosirea lecţiilor virtuale, când se termină un capitol sau
întreaga materie se pot face şi alte aplicaţii pe calculator, referitoare la materia predată, chiar şi
din jocuri distractive.
Notarea, evaluarea prin chestionare, interviuri făcute direct pe calculator, nu mai creează
dubii în ceea ce priveşte corectitudinea. Profesorul poate să-şi pregătească chestionarul şi alte
forme de evaluare acasă, fără a lua din timpul elevilor la şcoală, uneori chiar şi momente ale
lecţiilor cu noţiuni dificile. Însăşi prezenţa în faţa calculatorului a copiilor, îi face să fie mai
responsabili, îşi dozează timpul mai bine şi pot şti rezultatul testului de evaluare imediat şi
corect. Evaluarea la sfârşitul unui capitol de studiu şi chiar a unei lecţii se poate concretiza şi în
referate, eseuri sau alte forme de evaluare, care pot fi făcute chiar de către elevi tot pe calculator
şi susţinute cu originalitate în clasă în faţa computerului legat în reţeaua Internet.
Referatul extinde zona studiată în clasă, se aprofundează ca temă acasă, este mai atractiv,
se face totul în faţa computerului, elevii se pot consulta şi cu alţi colegi, ceea ce face ca evaluarea
şi întocmirea portofoliului să nu devină plictiseală sau o povară pentru elevi. Este uşor şi pentru
cadrul didactic, care nu trebuie să ducă tot felul de hârtii acasă, pentru a corecta lucrările şi în
ceea ce priveşte corectitudinea notării, acesta este indubitabilă. Rezultatele acestui mod de
comunicare prin referate, prezentări în clasă, au dat rezultate, nu numai la copiii buni, dar şi la
cei de mijloc şi chiar la cei care înainte de a folosi lecţiile virtuale în predare, Internetul respectiv
AEL-ul fac ca frecvenţa la ore sa fie mai bună. Copiii sunt antrenaţi să lucreze pe grupe, în
echipă, ceea ce face o relaţionare mai bună, toleranţă, învăţarea lucrului în echipă, respect,
impunerea ideilor, o responsabilitate mai mare şi cel mai important, că au un scop anume şi sunt
antrenaţi în anumite activităţi de întocmire a diferitelor proiecte de cercetare, proiecte pentru
concursuri şcolare şi alte materiale didactice.
Pentru realizarea acestor proiecte, folosesc calculatorul şi acasă şi la şcoală. Iată că având
de făcut aceste proiecte, referate, vor folosi şi calculatorul de acasă în mod util, copilul va fi
interesat de folosirea Internetului pentru căutarea informaţiilor. Cadrele didactice cu care am stat
de vorbă, despre folosirea Internetului în şcoală, toate sunt interesate de extinderea reţelei AEL,
a Internetului, care este în folosul copiilor, dacă sunt folosite sub supraveghere şi în mod util.
Profesorul este interesat şi el să atragă copiii la orele de curs, să fie preocupat mai mult ca
disciplina pe care o predă să fie cât mai atractivă, un profesor susţinut de interesul elevilor, poate
scoate o lecţie bună şi dintr-un material slab.
În discuţia mea cu directorul Colegiului despre importanţa Internetului în şcoală, în
folosul copiilor şi despre softurile folosite, răspunsul a fost mai mult decât afirmativ la toate
problemele despre Internet, atacate în discuţie. Internetul a adus la o prezenţă mai mare a elevilor
la orele de curs, mai mulţi participanţi la concursurile şcolare şi un număr mai mare de elevi care
au întocmit proiecte în folosul şcolii. Atât copiii cât şi părinţii, spunea directorul în discuţiile
noastre, sunt din ce în ce mai interesaţi de folosirea tehnicii moderne în şcoală. Dacă până acuma
reticenţa era mult mai mare din partea părinţilor, cu replica „Internet şi la şcoală, Internet şi
acasă, la şcoală profesorul să-şi facă treaba”, acuma lucrurile şi viziunile din partea lor s-au
 schimbat, fiind informaţi de evoluţia societăţii, au constatat că lucrul pe calculator şi Internetul
sunt de neînlocuit în societatea în care trăim şi în evoluţia ei. La întrebarea, care sunt cele mai
bun softuri elaborate folosite în reţeaua AEL, răspunsul a fost dat pe discipline în procente (tabel
4).

Tabelul 4

Softuri bine elaborate (în viziunea directorilor)

Menţionat
1 2 3 4 5
de:

Biologie 60 14,6 12 2,7 2,7 80%

Chimie 12,5 39 18,3 7,2 2,1 81%

Fizică 12 14,7 17,3 16,1 4,7 70%

Matematică 4,7 12 15,3 21,7 11,1 65%

Informatică 6,7 8,9 14 11,5 12 50%

Geografie 2,5 6 6,3 8,1 4,7 25%

Istorie - 1,3 2,5 2,1 0,3 7%

L.Română - - 0,7 0,7 - 3%

Altul - - - - - 9%

Pe primul loc aşa cum menţionam mai sus se află disciplina de biologie cu un procent de
80%, pe ultimul loc limba română cu un procent de 3%, alte discipline cu un procent de 9%. La
disciplina de geografie a cărui soft ocupa 60%, ca fiind bine elaborat, sunt foarte multe lecţii,
iniţiate chiar de profesorii de specialitate (geografie). În discuţiile cu profesorii de geografie de la
acelaşi Colegiu, am constatat că lecţiile virtuale susţinute de aceştia la această disciplină, a mărit
numărul de elevi prezenţi, liniştea la clasă este mult mai bună şi mulţumirea elevilor în ceea ce
priveşte evaluarea s-a mărit considerabil la fel şi corectitudinea notării. Softurile la geografie
sunt foarte bune, aşa cum spunea şi domnul director (60%), cu multe informaţii noi pe care
profesorul nu ar fi putut să le redea la tablă cu creta.
Aria de cuprindere a disciplinei şi tematica sunt probleme pe care ne preocupă. Se
observă direct pe elevi, introducerea în problematică, cum e prezentată exponenţiala, ce efecte au
simulările, dar mai sunt nişte scăpări în soft-uri de la tehnoredactări, dar profesorul de asta este
acolo să explice copiilor, ceea ce nu este complet sau în neregulă, pentru că elevii nu sunt singuri
în faţa calculatorului. Aşadar lecţia virtuală este un proces interactiv şi bidimensional, luând
calculatorul ca o a treia dimensiune, dacă nu chiar şi prima, deci este elevul, profesorul şi
calculatorul într-un permanent dialog. Din discuţiile cu elevii şi cadrele didactice, din
implementarea Internetului, AEL-ului în şcoală este foarte importantă şi are beneficii:

1. Beneficii generale la nivelul unităţilor şcolare:

 Standardul ridicat al informaţiei;
 Crearea de baze de date (despre elevi, profesori, orar etc.);
 Se cheltuiesc mai puţini bani pe materialele didactice;
 Centrarea învăţământului pe elev.
2. Beneficiile pentru elevi:
 Stimulează gândirea;
 Egalitatea şanselor;
 Rol de comunicare;
 Studiul individual dirijat;
 Caracter pronunţat formativ.
3. Beneficiile pentru activitatea cadrelor didactice:
 Optimizarea de desfăşurare a lecţiei;
 Asigurarea unui feedback permanent;
 Abilităţi de lucru cu computerul;
 Adaptează materialul didactic la noile tehnologii.
Eficienţa folosirii Internetului AEL-ului în şcoala de către elevi, se vede şi în fixarea
cunoştinţelor, evaluarea elevilor în înţelegerea proceselor, stimularea curiozităţii, învăţarea
diferenţiată. La o oră tradiţională, profesorul predă până la un moment dat, restul rămâne ca
elevul să studieze singur, să aprofundeze din bibliografie şi apoi să vină să întrebe ce nu a
înţeles, pe când la lecţia virtuală, elevul singur alege dacă vrea sau nu vrea să se ducă în
profunzimea informaţiei. Elevul are mentalitatea, dacă nu-l verifici şi îl laşi liber, la câteva lecţii,
nu mai trece prin materie, nu din cauza lui, ci din cauză că feedback-ul între el şi profesor a
scăzut. Lecţiile virtuale sunt mai atractive pentru unii elevi la o materie, pentru alţii la o alta, dar
per total lecţiile virtuale sunt mult mai atractive decât cele clasice.
Din gama de lecţii la care am participat (fizică, matematică, biologie), cele mai atractive
au fost lecţiile de biologie, frumos prezentate cu multe imagini, pe care profesorul nu ar fi putut
să le redea la tablă cu creta. La fel şi la o lecţie de geografie, unde din discuţiile cu elevii după
încheierea vizionarii, am constatat că prezenţa unei lecţii virtuale este mult mai atractivă, decât
ne închipuim noi, de exemplu în loc de o hartă a României, agăţată în cui la care se uită 25 de
elevi, poate fi cel puţin din punct de vedere al văzului un impediment şi alta este când fiecare
elev are în faţa lui pe calculator, o hartă care poate fi discutată pe fiecare element în parte,
modificată, mărită şi găsirea cu uşurinţă a oricărui element geografic.
Discuţiile s-au încheiat cu concluzia că introducerea Internetului în şcoală, a reţelei AEL,
folosirea acestora de către elevi este un lucru care aduce numai beneficii, un pas extraordinar în
societatea care evoluează.
Discuţia a continuat pe o altă temă, aceea a problemelor de implementare a Internetului
- AEL în şcoli fiind invocate următoarele: insuficienţa calculatoarelor, săli neadecvate,
insuficienţa pregătirii a elevilor şi a cadrelor didactice (recent s-a parcurs un curs de formare în
domeniul TIC şi AEL) lecţii puţine, inexistente la unele discipline, resurse financiare.
Interacţiunea elev – Internet – AEL, în viziunea elevilor:
1. Oportunităţile de utilizare a computerului:
 acasă - 80%;
 Internet Café - 6%;
 prieteni - 3%;
 săli de jocuri - 1%;
 numai la şcoală - 10%;
2. Elevii ar dori:
 să existe un calculator pentru fiecare elev;
  să existe mai multe softuri educaţionale;
 să aibă acces la Internet în laboratoarele de informatică şi în timpul liber pentru
documentare;
 fără caiete, temele pe calculator, cd;
 lecţiile lejere, dar eficiente;
 prea puţine ore petrecute în laboratorul de informatică;
 la toate disciplinele să se predea pe calculator, chiar dacă este unul în clasă, ca să aibă
acces la Internet.
La nivelul unităţilor de învăţământ, trebuie să fie acces la Internet şi legare în reţeaua
AEL, atât în folosul elevilor cât şi a cadrelor didactice, pentru cristalizarea unui nucleu comun
de cultură pedagogică modernă, utilizarea TIC (Tehnologia Informaţiei Computerizate),
respectiv Internetului a reţelei AEL permite o învăţare şi o informare mai performantă datorită
următoarelor caracteristici: elemente, demersuri, stimularea multi senzorială, activităţi de
exploatare, aceste elemente menţionate, reprezintă o bună parte a caracteristicilor unui proces
educaţional centrat pe elev, spre care tinde învăţământul de mâine.
Calitatea vieţii va depinde de implementarea adecvată a societăţii informaţionale. Dacă
modul de implementare este ales corect, există multiple posibilităţi de îmbunătăţire a educaţiei,
sănătăţii şi accesului la informaţie. Calculatorul este foarte util atât elevului cât şi profesorului
însă folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât să îmbunătăţească calitativ procesul
instructiv-educativ, nu să îl îngreuneze. Tehnologiile digitale nu trebuie să reprezinte o simplă
adăugare în planul de învăţământ. Se poate spune deci că utilizarea Internetului şi a tehnologiilor
moderne reprezintă cea mai complexă formă de integrare a educaţiei informale în educaţia
formală iar calculatorul în şcoala nu trebuie să fie limitat doar la un anumit domeniu. Putem
spune că pentru a realiza un învăţământ de calitate şi pentru a obţine cele mai bune rezultate
trebuie să folosim atât metodele clasice de predare-învaţare, evaluare cât şi metodele moderne
din ziua de astăzi.
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Interviu făcut pentru copiii de 8-9 ani

1. Aveţi acasă Internet?

2. Ştiţi să navigaţi pe Internet?

3. De la ce vârstă ştiţi despre Internet?

4. Ce vă place să vedeţi pe Internet?

5. Credeţi că Internetul este folositor?

6. Recomanzi folosirea Internetului în şcoală?

7. Părinţii tăi sunt de acord cu Internetul?

8. Ce discuţi despre Internet cu prietenii, colegii tăi?

Interviul s-a efectuat pe un număr de 20 de copii, aleatoriu, iniţial întâlniţi pe stradă, care
frecventau cursurile învăţământului preuniversitar. La întrebarea 1 şi 2 toţi copiii au avut
răspunsul DA, la întrebarea 3, cinci copii au răspuns de la 6 ani iar restul de la 7, la întrebarea 4,
15 copii au răspuns jocuri şi muzică şi doar 5 şi informaţii. La întrebarea 5 şi 6 toţi au răspuns
afirmativ, cu precizarea de a petrece mai mult timp în laboratorul de informatică.
 La întrebarea 7, au răspuns afirmativ că părinţii lor sunt de acord cu folosirea
Internetului, dar timp limitat şi numai în scopuri utile, informaţii şi jocuri pentru copii, fără
violenţă, 7 au răspuns căci părinţii lor nu sunt de acord în general cu folosirea calculatorului
fiindcă pierd timp în favoarea învăţării şi a altor activităţi mult mai constructive. La ultima
întrebare, răspunsurile au fost cam aceleaşi: jocuri, Hi5, referate, messenger, etc.

Interviu dat elevilor 15-16 ani

1. Ai permisiunea părinţilor să foloseşti Internetul cât doreşti?

2. Ai cont pe facebook?

3. Ţi-ai dat întâlnire pe chat având acordul părinţilor?

4. Ai acces la site-uri pentru adulţi?

5. În şcoala ta sunt suficiente calculatoare şi laboratoare de informatică?

6. Este important ca în şcoală să existe Internet?

7. Îţi plac lecţiile susţinute pe calculator?

Interviul a fost aplicat unui număr de 20 de elevi de la Colegiul, „Laţcu Vodă” Siret-
Suceava. La întrebarea numărul 1, 12 elevi au răspuns afirmativ şi doar 7 negativ cu adăugare la
majoritatea, căci părinţii sunt foarte ocupaţi şi nu-i controlează. La întrebarea numărul 2, toţi au
răspuns afirmativ şi au spus că accesează această pagină de două, trei ori pe zi, la întrebarea
numărul 3, doar 5 au răspuns afirmativ, ceilalţi au avut răspunsuri negative cu precizarea căci
cunosc pericolele acestei situaţii.

La întrebarea 4 toţi au răspuns negativ dar se pare că nu au fost sinceri, concluzie trasă în
urma discuţiilor ulterioare, din cauză să nu afle părinţii sau le-a fost ruşine să recunoască. La
întrebările 5, 6, 7 răspunsurile au fost toate afirmative, cu precizarea să se mărească numărul de
ore petrecute în laboratorul de informatică.
Interviu dat elevilor între 17-18 ani

1. Ce este pentru tine Internetul?

2. Cunoşti cazuri fatale care s-au petrecut datorită folosirii excesive a Internetului?

3. Ce ştii despre curentul Emo?

4. Crezi că poţi să-ţi găseşti fericirea pe Internet?

5. Poate Internetul să te dezumanizeze?

6. Ştii cui trebuie să te adresezi dacă eşti hărţuit pe Internet?

7. Ce ai fi în stare să faci dacă ţi s-ar tăia conexiunea?

Interviul a fost dat unui număr de 23 de elevi, din clasa a-XI-a, de la colegiul, Laţcu
Vodă, Siret-Suceava. La întrebarea numărul 1, 15 elevi au răspuns, un refugiu, 5 un mod de a
petrece timpul liber şi doar 3 Internetul egal informaţie. La întrebarea numărul 2 toţi au răspuns
afirmativ şi când am discutat interviul mi-au relatat cazuri întâlnite, la întrebarea numărul 4, 15
au răspuns că ştiu doar câteva lucruri, 2 au răspuns că ştiu totul şi 6 au răspuns că nu-i
interesează acest subiect.

La întrebarea numărul 4, doar un număr de 2 din 23 au răspuns afirmativ, ceilalţi au

răspuns negativ, la întrebarea numărul 6, toţi au răspuns afirmativ şi au enumerat câteva
instituţii, la întrebarea numărul 7 răspunsurile au fost diverse (nu se poate întâmpla, fac crize de
isterie, provoc scandal, mă împac cu ideea, etc.).

Interviu pentru părinţi

1. Sunteţi de acord cu susţinerea lecţiilor în sistemul AEL, în şcoli?

2. Consideraţi calculatorul periculos pentru copii?

 3. Ce vârstă ar trebui să aibă un copil, când începe să folosească Internetul?

4. Cât timp credeţi că ar trebui să alocaţi copilului pentru Internet?

5. Supravegheaţi copilul când este în faţa calculatorului?

6. Este bine ca Internetul să fie folosit în procesul educaţional?

7. Consideraţi că puteţi acorda siguranţă şi protecţie copilului dumneavoastră când foloseşte

Internetul?

8. Consideraţi oportună, computerizarea şcolilor?

9. Sunteţi de acord cu montarea de filtre pentru site-uri nepermise minorilor?

10. Cunoaşteţi cui să vă adresaţi dacă apar site-uri cu conţinut violent?

La interviu au răspuns un număr de 15 părinţi efectuat la o şedinţă cu părinţii. La

întrebarea numărul 1, toţi au răspuns afirmativ, cu precizarea ca profesorul să-şi aducă cel mai
mare aport, la întrebarea numărul 2, 5 au răspuns afirmativ, 10 au răspuns negativ adăugând căci
dacă este folosit în mod util şi sub supraveghere Internetul poate avea beneficii, la întrebarea
numărul 3, toţi au răspuns, de la orice vârstă, dar sub supraveghere, la întrebarea numărul 4, 4 au
răspuns o oră pe zi, 3 au răspuns 4-5 ore pe zi, 8 au răspuns în funcţie de vârstă.

La întrebarea 5, 4 au răspuns nu, 6 au răspuns când am timp, 5 au răspuns întotdeauna, la

întrebarea cu numărul 6, răspunsurile au fost afirmative, la întrebarea 7, 5 au răspuns că nu, 7 au
răspuns da, dacă este supravegheat, iar 3 nu au răspuns, la întrebarea 8, 10 au răspuns că da, iar 5
nu, pentru că profesorul şi-ar pierde rolul. La întrebarea 9, toţi au răspuns afirmativ, iar la 10
numai 2 au răspuns că ştiu, ceilalţi nu au răspuns nimic.

Interviu adulţi

1. De la ce vârstă poate să acceseze un copil calculatorul?

2. De câte ori accesează copilul dumneavoastră calculatorul?

 O dată pe săptămână
  De 3-4 ori pe săptămână

 Zilnic

3. Sunteţi de acord cu introducerea Internetului în şcoli?

4. Supravegheaţi copiii când accesează Internetul?

5. Sunteţi de acord ca elevii să-şi facă temele pe calculator şi pe cd?

6. Calculatorul poate înlocui profesorul?

7. Sunteţi de acord ca şi acasă şi la şcoală copiii dumneavoastră să folosească Internetul?

Interviul a fost efectuat pe un număr de 10 adulţi, întâlniţi aleatoriu pe stradă (vânzătoare,

casnică, casieră etc., cu un număr de 1-2 copii ce frecventează şcoala). La întrebarea numărul 1,4
din cei chestionaţi au răspuns, după terminarea ciclului gimnazial, iar 6 de la orice vârstă, dar să
fie supravegheat de părinţi. La întrebarea numărul 2, 2 au răspuns o dată pe săptămână, 4 au
răspuns de 3-4 ori pe săptămână şi 4 au răspuns zilnic, la întrebarea numărul 3 toţi au răspuns
afirmativ dar cu completarea să fie folosit pentru luarea informaţiilor, la întrebarea numărul 4,
răspunsul dat de cei 5 participanţi a fost afirmativ şi 5 au răspuns că sunt prea ocupaţi. La
întrebarea numărul 5, toţi au răspuns negativ, cu menţiunea, copiii lor ar deveni roboţi şi s-ar
pierde tradiţia şcolii romaneşti. La întrebarea numărul 6, toţi au răspuns niciodată, iar la ultima
întrebare 4 au răspuns afirmativ şi 6 negativ.

Sondaj online (trimis prin e-mail la copii şi părinţi)

1. Participi la concursuri Safer Internet Day 2021 10 februarie?

2. Consideri că Internetul are mai multe avantaje decât dezavantaje?

3. Îţi faci temele de pe Internet?

4. Care este relaţia ta copil-părinte vizavi de folosirea Internetului?

 5. Câte ore petreci în faţa calculatorului?

6. Eşti supravegheat de un adult când eşti pe Internet?

7. Unde se află aşezat calculatorul tău?

8. Părinţii tăi înţeleg toate lucrurile ce le accesezi pe Internet?

Sondajul s-a adresat celor care accesează frecvent Internetul trimis aleatoriu prin e-mail,
numărul celor care au răspuns a fost 25, timpul 4 zile. La întrebarea numărul 1, 10 au răspuns că
nu ştiu despre ce este vorba, 5 au răspuns afirmativ, 10 au răspuns negativ. La întrebarea
numărul 2, 5 au răspuns că are numai dezavantaje, iar restul că este foarte folositor, cu multe
beneficii, la întrebarea numărul 3, 10 au răspuns afirmativ, cu ajutorul colegilor pe messenger şi
15 au răspuns câteodată.

La întrebarea 15 au răspuns afirmativ, 10 negativ, la întrebarea 5, 15 au răspuns 5 ore, 10

au răspuns 3 ore, la întrebarea 6, 15 au răspuns că nu, 10 au răspuns că da, la întrebarea 7, 20 au
răspuns în dormitor şi 5 în sufragerie fiind folosit de toată familia. La ultima întrebare
răspunsurile au fost negative la 10 persoane şi ceilalţi au răspuns că şi părinţii sunt interesaţi de
ceea ce se poate afla de pe Internet.

Chestionarul pentru elevi

I. Date de identificare

1. Elev (nume, prenume) …....................

2. Liceul (denumire/profil) ...........................

3. Clasa ........................................

4. Ai calculator acasă ? ..............................

II. La următorii itemi vă rugăm să răspundeţi conform indicaţiilor date :

1. Vă rugăm să marcaţi prin 1 afirmaţia pe care o consideraţi că este cea mai

îndreptăţită pe primul loc, prin 2 ce-a de pe locul al doilea ş.a.m.d;
 Şcoala are nevoie de sistem AEL – Internet pentru că :

 computerul îi atrage pe elevi la şcoală .....................;

 computerul face învăţarea mai eficientă …...................;

 computerul facilitează învăţarea individualizată ................;

2. Care dintre soft-urile cu care aţi lucrat v-au plăcut cel mai mult? …….......
……………………………………………….;

3. Care dintre soft-urile cu care aţi lucrat v-au părut cele mai
nereuşite? ........................................................................................;

4. Cum v-ar plăcea să se desfăşoare lecţiile în laboratorul de informatică? …...

…………………………………………………...;

5. Care materie vă place cel mai mult cum este prezentată în soft?
…………………...……………………………………….;

6. Ce vă deranjează la ore când lucraţi în laboratorul de informatică?

………………....……………………………………………….;

Chestionarul a fost dat unui număr de 21 de elevi, de clasa a-IX-a, de la Colegiul, „Laţcu-
Vodă” Siret-Suceava, la ora de informatică, în prezenţa cadrului didactic. Ca o concluzie la ceea
ce au răspuns elevii la acest chestionar, în ceea ce priveşte folosirea calculatorului la şcoală şi
acasă, reiese din răspunsurile date, că aproape toţi cei chestionaţi folosesc cu regularitate
calculatorul şi la şcoală şi acasă, doresc să petreacă cât mai mult timp în laboratorul de
informatică, disciplinele a căror soft-uri sunt agreate, sunt biologia şi geografia, majoritatea au
răspuns la ora de geografie lecţia virtuală este cea mai interesantă, decât tabla, creta şi harta.

Proiect educaţional şi opinii

 Campanie – atenţie copii online

Teme: Conştientizarea cu privire la pericolul pe care copiii sub 18 ani îl pot accesa pe Internet şi
la care sunt expuşi din ce în ce mai mult, precum şi la metodele de educarea în privinţa securităţii
accesului.

Cercetare: 35% sunt copii ce vizitează site-urile neadecvate lor, 28% s-au întâlnit cu diferite
persoane cunoscute pe Internet, 20% sunt solicitaţi sexual online şi doar 14% dintre părinţi cred
în pericolele online şi doar 5% au făcut diverse cumpărături online.

Deschiderea site-urilor pentru părinţi şi copii cu reguli de navigare stricte pe Internet,

explicarea pericolelor, avantaje şi dezavantajele folosirii Internetului.

Public ţintă: părinţi, profesori, copii 9-18 ani.

Obiective:

 crearea premiselor unei educaţii adecvate;

 responsabilizarea adulţilor;

 creşterea numărului de articole în presa centrală care să trateze subiectul;

 emisiuni tv cu acest subiect;

Mesaje:

 Internetul – parte integrantă a vieţii copiilor;

 Internetul premite accesarea de site-uri periculoase;

 există mijloace de restricţionare a site-urilor cu conţinut dăunător;

Purtător de mesaj:

 subsemnatul – colegi, studenţi;

 mesaj central – explorează în siguranţă;

Activităţi specifice:
  pentru părinţi – lansare site-uri, întâlniri cu psihologii, pedagogii, discuţii pe forum,
broşuri, linia Televerde;

 pentru profesori şi părinţi - scrisori personalizate către părinţi, prezentări interactive,

şedinţe cu părinţii, ore de dirigenţie, dotarea şcolilor cu filtre pentru Internet;

Copiii şi tinerii:

 cursuri opţionale în anul şcolar introduse în programa şcolară, workshop-uri. Concursuri

despre Internet – desene „Cum arată Internetul”, eseuri „Prietenii mei pe Internet”,
concurs de creaţie literară despre Internet;

Spoturi:

 concurs „Trânteşte uşa în nas pericolelor de pe Internet”, bannere şi anunţuri despre

textele de conţinut şi pericolele Internetului şi fluturaşi pe clanţa uşilor la şcoli, magazine
cu mesajul „Vă rugăm trântiţi uşa în nas pericolelor online!”.

Evaluare:

 relevanţa temei pentru categoriile de public vizate;

 receptivitatea publicului;

 analiza opiniilor;

 monitorizarea presei centrale;

 dinamica achiziţionării filtrelor;

 numărul de proiecte din şcoli;

 receptivitatea cadrelor didactice, a părinţilor, a copiilor.

Factori de risc:

 exagerarea presei;
  dezinteresul părinţilor şi cadrelor didactice;

 dezinteresul copiilor.

Opiniile unor persoane privind calculatorul şi Internetul

 Opinii (părinţi):

Mulţi copii încep de la o anumită vârstă să se ferească de părinţi atunci când utilizează
Internetul. Cer părinţilor să nu-i mai supravegheze, să nu mai comunice deloc cu ei, atunci
când sunt angrenaţi într-o discuţie pe Internet. Copiii refuză să mai participe la activităţile de
familie, să-şi facă temele, se îndepărtează de colegi, sunt obosiţi la orele de la şcoală.

 Opinii (elevi):

Internetul pentru mine este o sursă de informaţie. Am toate datele cum să-l folosesc. Nu
abuzez de el, îmi iau cantitatea de informaţie necesară, conversez cu colegii, nu îmi place să mă
antrenez în discuţii penibile, nu mă feresc de părinţi, aceştia mi-au spus despre capcanele
Internetului.

 Opinii (cetăţeni):

Foarte puţini părinţi ştiu ce fac de fapt copiii pe Internet. Am citit un studiu israelian unde
au fost interogaţi mai mulţi părinţi şi copii. După prelucrarea datelor, specialiştii au arătat că tot
mai mulţi copii îşi dau datele persoanele pe Internet, îşi dau întâlniri cu persoane necunoscute,
vorbesc regulat cu aceste persoane şi foarte puţini părinţi ştiu de aceste lucruri. Tot aici am
reţinut că aproape toţi copiii şi tinerii şterg pagina de Internet accesată de ei. Părerea mea este că
după acest studiu trebuie să tragem un semnal de alarmă.

 Opinie: Profesor matematică liceu

 Propun câteva reguli, atât pentru părinţi şi copii pe care le-am afişat pe fiecare calculator
folosit de aceştia în laboratorul de informatică. Recomand ca şi adulţii să facă la fel pe
calculatoarele copiilor.

 Opinie: Profesor gimnaziu

La şedinţa cu părinţii în urma unor incidente de violenţă, a scăderii rezultatelor la

învăţătură, am recomandat părinţilor să discute cu copiii despre Internet, despre beneficii şi
pericole, să folosească împreună Internetul pentru a căuta informaţii, calculatorul să fie într-o
cameră unde poate fi folosit de întreaga familie, să se stabilească un orar de folosire, să-şi înveţe
copiii să nu-şi pună date personale pe Internet, să le controleze mereu site-urile pe care le
accesează, să nu divulge parola pe care o au la diverse programe.

 Opinie: Elev 17 ani

Sunt dependent de Internet. Îl folosesc de la vârsta de 10 ani. La început am folosit

jocurile, nu avem conexiune online, îl consider cel mai bun prieten al meu, părinţii mei sunt tot
timpul ocupaţi, abia dacă vorbesc seara câteva ore cu ei. Am discuţii interminabile pe chat cu
necunoscuţi, accesez site-uri pentru adulţi, fac cumpărături online pe banii părinţilor, am cont
Hi5, m-am îndrăgostit de o fată online, dar am avut discernământul să mă informez şi să nu cad
în plasa celor periculoşi.

 Opinie: Lucrător în poliţie:

Reţelele de cartier sunt foarte periculoase. Numărul de calculatoare în România au

crescut foarte mult. Foarte mulţi copii în ziua de astăzi, utilizează reţele care conţin nu numai
documente nerecomandate copiilor, dar şi imagini cu conţinut violent. Sunt multe plângeri făcute
de părinţi în care arată despre copiii lor care au avut probleme cu Internetul şi mai ales cu
violenţa şi cumpărăturile online.

 Opinie: Psiholog
 Avertizez părinţii căci copiii sunt expuşi din ce în ce mai mult pericolelor Internetului.
Petrec ore în şir în faţa calculatorului fără a fi supravegheaţi mai ales cei singuri, cu probleme în
familie, cei dornici de afirmare. Copiii sunt foarte influenţabili, pot da date personale, numere de
card. Trebuie supravegheaţi, trebuie părinţii să comunice cu ei şi să se îngrijoreze atunci când
închid calculatorul, când aceştia intră în camera lor, petrec mult timp noaptea pe Internet,
primesc cadouri şi telefoane de la necunoscuţi, scad rezultatele la învăţătură, sunt irascibili şi
violenţi chiar. Se pare că şi cele două fiice ale mele sunt native digital şi nu concep omniprezenţa
accesului la Internet.

 Opinie: Elev 18 ani

Caut orice informaţie pe Internet, iar la şcoală îmi pare mai uşor, găsesc totul în această
lume virtuală, nu mai trebuie să sun pe cineva, să consult dicţionarul sau textul, accesez şi totul
îmi vine foarte repede. Recunosc că sunt influenţat la maxim de noile tehnologii digitale.

 Opinie: Învăţător

Folosesc calculatorul în procesul de învăţare. Dacă lipseşti o zi de la şcoală, poţi să îţi iei
lecţia de pe Internet sau de la colegul cu care vorbeşti online. Un copil învaţă să scrie şi să
citească cu jocuri de calculator, în loc să fie mai întâi cărţile cu imagini, beţişoarele, cărţile de
colorat, jocurile lego. Unii copii citesc poveştile înainte de culcare online, în loc să o facă părinţii
în pat alături de ei dintr-o carte de poveşti. Dar să nu uităm, copiii se pot bucura de calculator
dacă acesta este folosit cum trebuie.

Părinţii care supraveghează copiii pot transforma minutele petrecute în faţa calculatorului
în ceva benefic. Calculatorul face parte din valul viitorului, dar tehnicile vechi de învăţare şi
educaţie, nu trebuie uitate sau date deoparte. Un copil trebuie să interacţioneze fizic cu alţi
oameni, să nu înveţe totul absolut din calculator. Orele petrecute în faţa calculatorului
influenţează metabolismul, comportamentul şi sănătatea organismului. Apar probleme de
sănătate, nervozitate, probleme comportamentale, oboseală şi violenţă. Problema nu este a
copiilor, este a părinţilor, aceştia s-au născut în era tehnologiei avansate şi trebuie să le
folosească, ei nu au nicio vină că s-au născut în această lume avansată tehnologic, într-o lume
modernă căreia trebuie să îi facă faţă, dar părinţii deţin controlul în totalitate. Dacă părinţii văd
ceva suspect în comportamentul copilului, nu se joacă, devine introvertit, nu-şi face temele,
trebuie să comunice cu el şi dacă nu obţine rezultate să apeleze la un psihoterapeut.

Organizaţia Britanică Child Wise, îşi arată îngrijorarea faţă de faptul că toţi mai mulţi
copii abandonează cărţile în favoarea tehnologiei de ultimă generaţie care le ocupă circa 6 ore pe
zi şi le transformă casele în adevărate centre multimedia. Noua generaţie va avea de luptat pentru
a concura în lumea adulţilor pentru că este lipsită de cultură literară şi capacitatea de a
scrie.Uneori aceste activităţi se desfăşoară simultan cu privitul la TV, jocuri şi muzica. Tinerii
preferă să stea pe Internet înainte de culcare în loc să citească o carte. În plus în loc să facă un joc
de fotbal, un sfert dintre băieţii care au luat parte la studiu preferă să se întâlnească într-un mediu
favorabil jocurilor online. Educaţia a devenit ceva adiacent, tinerii căută informaţii pe Internet,
joacă jocuri online, folosesc Internetul pentru servicii de mesagerie şi accesează reţele de
socializare.

Concluzii

Trăim într-o epocă a comunicării iar Internetul pătrunde din ce în ce mai mult în viaţa
noastră cu sau fără acordul nostru iar calculatorul trebuie să-i ajute pe copii să-şi dezvolte
gândirea, să-şi găsească singur răspunsul de rezolvare a unei probleme astfel îşi poate dezvolta
pe parcurs multe abilităţi pe care poate să le dobândească în timp. Dezvoltarea reţelelor de
calculatoare în şcoli şi în special a Internetului a dus la apariţia unor modalităţi noi de
comunicare interumană şi acces la diferite informaţii de care ai nevoie.
Copilul trebuie atras mereu spre realizarea acestor softuri educaţionale şi pe parcurs i se
dezvoltă creşterea interesului, creativitatea şi îşi dă seama că i se scurtează timpul de învăţare şi
acumulează diferite informaţii pe care le reţine mai uşor. Elevii trebuie să se familiarizeze cu
calculatorul şi lecţiile predate pe calculator. Dacă elevii nu prezintă interes la prezentarea lecţiei
pe calculator sunt tentaţi să caute efectele negative pe care le are calculatorul şi aici trebuie să
intervină profesorul. Dacă lucrează cu o clasă întreagă profesorul trebuie să fie foarte atent
pentru a explica fiecărui elev în parte eventualele neînţelegeri.
 Copiii trebuie motivaţi mereu să înveţe să acceseze calculatorul atunci când o fac
individual pentru a obţine informaţii utile lor. Îşi dau seama cu timpul că nu sunt obligaţi să
reţină toate informaţiile ci trebuie doar să gândească logic şi accesează foarte rapid informaţia
dorită. Utilizarea calculatorului în învăţământ este benefică elevului dar el nu trebuie transformat
într-un „robot” care doar să ştie să acceseze informaţiile pe placul lui, trebuie să realizeze
pericolele care sunt atât pe Internet cât şi pe calculator şi să conştientizeze atunci când e la şcoală
experimentele reale care se fac cu ajutorul calculatorului, deoarece în timp i se dezvoltă spiritul
de observaţie, cel creativ, răbdare mai multă şi nu în ultimul rând capacitatea de concentrare mai
mare.
Calculatorul aduce în şcoala calitatea sa de mijloc de învăţământ intercativ, pe care nu o
aveau celelalte mijloace didactice, aşadar nu trebuie să ne temem că profesorul ar fi înlocuit de
calculator. Nu poate înlocui fluxul emoţional existent între profesor şi elevii săi dar poate înlocui
manualele, caietele aşa cum, la rândul lor, acestea au înlocuit tăbliţa, buretele şi condeiul.

Sfaturi pentru copii

 onestitatea este cea mai bună politică, deşi majoritatea nu cred acest lucru de aceea nu
credeţi tot ceea ce vedeţi online;

 fiţi atenţi la cei care vor să ştie prea multe, nu le spuneţi totul din prima discuţie, dacă
cineva vă face să vă simţiţi inconfortabil pe Internet ignoraţi-l;

 dacă plănuiţi să vă întâlniţi cu cineva cunoscut doar pe Internet luaţi cu voi un prieten sau
unul din părinţi;

 dacă nu aveţi tăria de a vorbi cu părinţii, încercaţi cu un prieten apropiat, este mai bine
decât să vă dezvăluiţi în totalitate unui străin pe chat;

 dacă primiţi pe e-mail materiale care vi se par suspecte nu le deschideţi;

 evitaţi chat-urile, discuţiile interminabile care vi se par uneori deranjante sau

provocatoare. Nu vă lăsaţi angrenaţi în dispute online, lucrurile pot degenera şi pot scăpa
de sub control foarte repede şi este în dezavantajul vostru;
  raportaţi un abuz sau un site cu un conţinut ilegal la adrese create special pentru aceasta
(www.help-singur.info).

„Internetul, drog modern, se poate transforma în boală, copiii îşi pot distruge viaţa fiindcă nu
se dau duşi din faţa calculatorului. Pasiunea lor pentru Internet a devenit dependentă, uită de
şcoală, mâncare, joacă, familie. Cu prilejul unui studiu efectuat la spitalul Charite din Berlin, s-a
constatat că din 323 elevi de clasa a-VI-a chestionaţi, mai mult de 20% aveau o atracţie deosebită
pentru Internet. În loc să alerge după minge cu prietenii, preferă să stea pe tărâmul aventurilor
virtuale. Într-o altă anchetă, cercetătorii au stat de vorbă cu 1600 de elevi din clasa a-IX-a pentru
a afla care este atitudinea lor faţă de Internet, 10% au spus că petrec 7 ore pe zi la calculator iar
restul între 4-5 ore.

Specialiştii îşi pun întrebarea dacă frecventarea excesivă a lumii virtuale este numai o
dependenţă sau poate, o dereglare psihică. Internetul, „caracatiţa periculoasă”, aşa a numit elevul
Markus, când şi-a dat seama la 18 ani ce înseamnă de fapt Internetul. Acasă era în faţa
monitorului 12 ore, când ajungea la şcoala avea accese de furie, când profesorul de informatică
nu îl lasa să intre pe Internet. Acasă stătea din ce în ce mai mult pe Internet, compensând lipsa lui
la şcoală. Părinţii i-au confiscat calculatorul, a urmat ceea ce este mai rău, a ajuns la gestul fatal.
Specialiştii îşi pun întrebarea, e posibil să ne protejăm copiii de acest drog pentru a nu deveni
dependenţi?. Răspuns simplu la această întrebare nu există. Totul stă în puterea de convingere a
părinţiilor şi a şcolii. Soluţii sunt, dar trebuie aplicate corect şi cu răbdare:

 daţi sens fiecărui lucru făcut de copil, arătaţi că poate să reuşească în viaţă şi fără
Internet, aşa cum au făcut-o generaţiile anterioare;
 creaţi situaţii plăcute în jurul copiilor, s-a demonstrat că ei simt situaţiile neplăcute şi
se refugiază, evadează din realitate intrând pe Internet, unde nimeni nu îi ceartă să îi
lase să se exprime cum vor;
 explicaţi copilului, că fără relaţii sociale nu putem trăi, să iasă la joacă să-şi facă
prieteni reali, nu virtuali.”10
Concluzia este că Internetul creează dependenţa comportamentală, izolare socială extremă,
nu putem tăia cablul la calculator sau Internet, dar este necesară o atitudine vigilentă, faţă de
această seducţie. Discuţia ar putea continua pe seama calculatorului şi a Internetului în ceea ce
10
http://www.nistea.com/media/internet/pop_internet/internet_nevoi.htm, consultat în data 07.06.2021
priveşte folosirea lor de către copii, desigur de teama pericolelor pe care le însoţesc care sunt
reale: dispreţ, singurătate, absenţa socială, îndepărtare de realitate. Se pune tot mai des
întrebarea: De când poate avea copilul un calculator propriu?. E greu de stabilit vârsta, dar este
certă folosirea responsabilă a acestuia şi stabilirea regulilor clare de folosire. Nu trebuie să-i
împiedicăm pe copii să folosească Internetul, să aibă acces la informaţie, dar trebuie să-i învăţăm
să respecte regulile de folosire a acestor instrumente, trebuie supravegheaţi, învăţaţi să acceseze
numai site-uri adecvate vârstei lor.
Parlamentul European a alocat 55 mil. Euro începând cu 1 ianuarie 2021, pentru a derula
programe privind protejarea copiilor şi a adolescenţilor ce folosesc Internetul. Iată câteva din
direcţiile programului „Safer-Internet”. Tot aici sunt adăugate:

 puncte naţionale de contact pentru raportarea comportamentului online;

 sisteme de blocare şi filtre pentru site-urile nocive;

 sensibilizarea şi informarea copiilor părinţilor şi profesorilor cu privire la riscurile
existente;
 consolidarea cooperării între autoritatea naţională şi anihilarea infracţiunii pe Internet;
 supravegherea de către părinţi;
 responsabilizarea legală civică şi morală a întregii societăţi.
Am constatat că există un interes real al elevilor să petreacă cât mai mult timp în laboratorul
de informatică, să aibă soft-uri la toate disciplinele, de aceeaşi părere a fost şi cadrul didactic
coordonator la laboratoarelor de informatică existente în instituţia şcolară. Ca o concluzie la toate
sondajele, interviurile şi chestionarele desfăşurate în Colegiul, „Laţcu-Vodă” Siret-Suceava,
putem arăta că elevii cât şi cadrele didactice sunt deschişi la nou, vor tehnologie modernă, sunt
de acord în totalitate cu computerizarea şcolii, cu avantajele şi dezavantajele ei.
În ceea ce priveşte celelalte sondaje a căror rezultate au fost analizate, care au cuprins
persoane de vârste diferite, categorii sociale diferite, putem să spunem că mai mult de jumătate
din cei care au răspuns, fie la chestionar, fie la sondaj, fie la interviu la întrebări asemănătoare
dintr-un motiv sau altul, dar cu aceeaşi temă Internetul şi calculatorul, mai mult de jumătate au
răspuns afirmativ şi sunt de acord că Internetul şi calculatorul să fie folosit în procesul
educaţional.
 „Folosirea excesivă a calculatorului dăunează grav copiilor şi adolescenţilor, tot mai
mulţi tineri cad pradă dependenţei de computer, în ultimii ani din cauza orelor îndelungate pe
care le petrec în faţa „jucăriei” secolului. Ce este de făcut pentru tratarea dependenţei de
computer?. Psihologii şi medicii psihiatri consideră că soluţia este în primul rând în mâna
părinţilor. „Trebuie să-şi supravegheze mult mai atent şi strict copiii. Ambii părinţi trebuie să
cadă de acord asupra unui program pentru copil, pe care acesta să-l respecte. La calculator nu ar
trebui să stea mai mult de două ore”. Nu putem nega importanţa calculatorului. Trăim în era
informaţiei şi copiii noştri e normal să acumuleze mai mult decât generaţia noastră, să fie mai
curioşi. E foarte important să dozăm corect atât jocul, lucrul la computer, cât şi informaţiile pe
care le oferim copiilor. Părinţii trebuie doar să fie mult mai disponibili, mai atenţi la problemele
copilului şi să-i vorbească mai mult, să comunice cu el, să-i găsească şi alte preocupări dar
preocupări care să aibă legătură cu lumea din jur, o lume reală, nu artificială.
Soluţiile trebuie însă găsite pentru fiecare caz în parte. Medicii psihiatri şi psihologii spun
că adolescenţilor trebuie să li se explice ce pericole îi pândesc dacă devin dependenţi de Internet
şi jocurile pe calculator. Trebuie conştientizaţi că pot eşua în plan şcolar sau că îşi pot pierde
prietenii. Apoi să li se explice că un calculator are şi părţile lui utile, cum ar fi tehnoredactarea
unei lucrări sau documentarea pe o anumită temă pe Internet”, de exemplu la clasă, profesorul ar
putea folosi mai mult Internetul şi softurile de predare pe anumite teme, aşa cum se întâmplă în
alte ţări europene, aşa copilul ar recepta şi alte utilităţi ale computerului.”11
Internetul oferă accesul rapid la informaţie (chiar la biblioteci din întreaga lume)
stimulează interesul pentru cunoaştere precum şi încercarea să îl facă pe elev să-şi caute singur
informaţia dorită. Existenţa fiecărui individ în parte, ca şi a întregii societăţi în ansamblul ei,
capătă deci un ritm din ce în ce mai alert. Prin destinaţia şi funcţiile pe care le poate realiza,
calculatorul constituie un mijloc distinct de învăţământ. În esenţă, calculatorul impune o strategie
de interacţiune informaţională dintre profesor şi elevi dar şi în strategia clasică, prezenţa
informaţiei este indispensabilă. Marele dezavantaj al Internetului îl reprezintă costurile ridicate şi
pericolul de a deveni dependent de anumite programe.

Introducerea în şcoala a Internetului şi a tehnologiilor moderne duce la schimbări

importante în procesul de învăţământ. Copiii pot parcurge materia avută la dispoziţie în ritmul
propriu şi nu mai sunt nevoiţi să reţină cantităţi uriaşe de informaţie. Copilul trebuie să ştie doar
11
http://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/dependenti-din-clasa-intii~ni45l9, consultat în data de 13.06.2021
să gândească logic şi să localizeze informaţia de care are nevoie. Astfel se dezvoltă conştiinţa de
sine şi dorinţa de a reuşi. Informatizarea tot mai multor domenii ale activităţii umane impune cu
necesitate informatizarea procesului didactic de la cea mai fragedă vârstă iar utilizarea
calculatorului şi a Internetului permit o înţelegere mai bună a materiei într-un timp mai scurt
dezvoltându-se astfel şi creativitatea copiilor, învaţă să pună întrebări, să cerceteze şi să discute
probleme ştiinţifice care le pot afecta propria viaţă devenind pe parcurs persoane responsabile
capabile să se integreze social.

Bibliografie

1. Cristian Şerban, Internetul - Tinerii în faţă provocării, ed. Egumenita 2005

2. Cerghit, I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucuresti 1980

3. Gh. Virgiliu, Efectele micului ecran asupra mintii copilului, ed. Prodromos 2007

4. Gene, I., Rochiltin, Calculatorul: Binefacere sau blestem?, ed. Curtea veche, Colecţia
Prometeu, 2006

5. Homorodean, M., Iosupescu, I., Internet şi pagini WEB, ed. Niculescu, Bucureşti, 2003

6. Lucian Sârbu, Ghidul Internetului, ed. Rao, categoria Atlase – Enciclopedii 2005

7. Mr. Eliodor Tanislav, Dreptul la intimitate, ascultările clandestine şi captarea

imaginiilor în ascuns, ed. Eminescu, 1997

8. Mihai Dragănescu, Societatea Informaţională şi a Cunoaşterii. Vectorii Societăţii

Cunoaşterii, ed. Tehnică Bucureşti, 2003.

9. Mircea Georgescu, Internetul mediu de afaceri.Comerţul Electronic, ed. Polirom 2001

10. Sabin Buraga, Proiectarea site-urilor web, Design şi funcţionalitate, ed. Polirom, 2005

11. http://jalobean.itim-cj.ro/Cursuri/Istoria_Internet.html, consultat în data 10.03.2021

12. http://www.e-scoala.ro, consultat în data 20.04.2021

13. www.isc.org, consultat în data 25.04.2021

14. http://www.journaldunet.com/chiffres-cles.shtml, consultat în data 30.04.2021

15. http://www.didactic.ro/index.php?
cid=newsletter&newsletter_id=22&what=afiseaza&aid=163, consultat în data 15.05.2021

16. http://www.formula-as.ro/2008/828/spectator-38/internetul-intre-ambrozie-si-otrava-prof-
dr-florin-tudose-9904, consultat în data 21.05.2021

17. http://www.nistea.com/media/internet/internet-tinerii/15-riscurile.html, consultat în data

25.05.2021

18. http://www.parinti.com/modules.php?name=News&file=print&sid=319, consultat în data

de 27.05.2021

19. http://www.scribd.com/doc/8066127/Invatamantul-Si-Internetul.ro, consultat în data

30.05.2021

20. http://www.nistea.com/media/internet/pop_internet/internet_nevoi.htm , consultat în data

07.06.2021

21. http://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/dependenti-din-clasa-intii~ni45l9, consultat în data

13.06.2021