TEMA :

INSTALAȚII PENTRU
SEMNALIZARE OPTICĂ ȘI
ACUSTICĂ
 Cuprins

pag.

ARGUMENT……………………………………………………………………1

CAPITOLUL I
Instalații de curenți slabi
1.1. Definiție…………………………………………………………………..2
1.2. Clasificare…………………………………………………………….......2
1.3. Lucrări din instalații de curenți slabi…………………………………......2
1.3.1. Relee electromagnetice…………………………………………….3
1.3.2. Releul termic……………………………………………………….4
1.3.3. Relee fotoelectrice………………………………………….............4

CAPITOLUL II
Instalații pentru semnalizare acustică și optică

2.1. Generalități………………………………………………………………......5
2.2. Instalații de semnalizare acustică……………………………………………5
2.2.1. Elementele unei instalații de semnalizare acustică…………………5
2.2.2. Executarea instalațiilor de sonerie………………………………….7
2.3. Instalații de semnalizare optică…………………………………………….10
2.4. Instalații de avertizoare de incendiu……………………………………......12

EXPLOATAREA ȘI ÎNTREȚINEREA INSTALAȚIILOR

DE CURENȚI SLABI……………………………………………………………16

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………....18
 ARGUMENT

Instalațiile electrice de iluminat și de forță consumă, în timpul funcționării

lor, o cantitate apreciabilă de energie electrică, fiind străbătute de curenți
importanți. De aceea, aceste instalații se numesc instalații de curenți slabi.
Dacă însă pentru producerea unei acțiuni oarecare este nevoie de un consum
redus de energie electrică, instalațiile electrice executate în acest scop sunt numite
instalații de curenți slabi. În general aceștia se folosesc la transmiterea de
informații între un post emițător și unul receptor, adică la electrocomunicații.
Printre primele aplicații ale curenților slabi, datând de peste 100 de ani, pot
di menționate: semnalizarea, telegrafia și telefonia cu fir.
În anul 1895, savantul rus M.F. Freidenberg a realizat, în colaborare cu S.
M. Berdicevski – Apostolov, sistemul automat de comunicație telefonică, stabilind
principiile de bază ale unei centrale telefonice automate moderne.
Inventarea radioului de către A. Papov în 1895, a deschis drumul în
domeniul radiocomunicațiilor, iar savanții sovietici Mendelstamn și Papaleksi au
adus contribuții esențiale la realizările telefoniei moderne.
În prezent radiotehnica a căpătat o dezvoltare din ce în ce mai mare. Undele
electromagnetice sunt tot mai mult folosite în diverse domenii (radio,
telemecanică, televiziune, radiolocație etc.).
O aplicație recentă a radiotehnicii o constituie lansarea sateliților artificiali ai
pământului și a rachetelor cosmice, de către Uniunea Sovietică. A fost realizată
pentru prima dată în lume transmisiunea radio de la o depărtare de peste 500 000
km.
Descoperirea celulei fotoelectrice a permis descoperirea principiilor
televiziunii, adică a principiilor de transmitere a imaginilor la distanță.
Aplicațiile recente ale televiziunii cuprind domenii dintre cele mai diverse,
care au început să fie introduse și la noi în țară.
Semnalizările fac parte din domeniul telecomunicații, ramură a tehnicei care
se ocupă de transmiterea la distanță a unei acțiuni mecanice oarecare.
Semnalizările transmit de obicei un semnal optic, acustic sau combinat, atrăgând în
acest mod atenția asupra unui anumit lucru. Semnalizările electrice pot fi:
semnalizări propriu-zise (sonerii, semnalizări pentru circulație, spitale, hoteluri),
semnalizări de avertizare și alarmă care atrag atenția asupra unor pericole
(incendii, furturi etc.)
 CAPITOLUL I
Instalații de curenți slabi

1.1. Definiție

Prin instalații de curenți slabi, se înțeleg deci instalațiile electrice care sunt
parcurse de curenții de intensitate relativ mică în raport cu cei ce parcurg instalații
de lumină sau de forță. intensitatea scăzută a curentului se datorează în special
puterii receptoarelor din astfel de instalații, care este mică. Totuși denumirea este
improprie deoarece și aceste instalații pot fi parcurse de curenți mari, mai ales
atunci când sunt alimentate cu tensiune redusă.

1.2. Clasificare

Principalele tipuri de instalații care sunt parcurse sub această denumire sunt:

- Instalații pentru semnalizări acustice și optice (ca exemple pot fi date:

instalațiile de sonerii, pentru chemarea și căutarea de persoane, de avertizare
a unei situații anormale în construcții etc.).
- Instalații electrofonice (a exemple pot fi date: instalațiile de telefonie, de
radioficare, de radioamplificare etc.).
- Instalații de ceasuri electrice.

1.3. Lucrări din instalații de curenți slabi

Lucrările de instalații de curenți slabi se execută în general în mod

asemănător instalațiilor electrice interioare de curenți tari (lumină, forță).
La majoritatea instalațiilor de curenți slabi (semnalizare, avertizare,
telefonie) se utilizează relee electrice, care acționează atunci când se stabilește sau
se modifică curentul într-un circuit, comandând anumite modificări în alt circuit.
După principiul lor de funcționare se deosebesc: relee electromagnetice,
relee termice și relee fotoelectrice.
 1.3.1. Relee electromagnetice

Releele electromagnetice sunt dispozitive electrice în care variația curentului

face să fie atrasă sau respinsă o armătură metalică, stabilindu-se sau întrerupându-
se în acest mod unul sau mai multe contacte electrice.
Releele electromagnetice lucrează, fie cu curent continuu, fie cu curent
alternativ și la tensiuni cuprinse de obicei între 5 și 48 V. în instalațiile de
telecomandă se folosesc însă mai des releele electromagnetice de curent continuu.
Uzual, releele se construiesc cu unul până la șase contacte. Releele
electromagnetice folosite la comutarea unor circuite cu curenți relativ mari se mai
numesc și contoare.
Un releu electromagnetic (fig. 1) este compus dintr-un electromagnet 1, care
atrage armătura 2 când circulă prin el un curent, și o eliberează când curentul se
întrerupe. După cum se observă în figură, în momentul când armătura este atrasă,
capătul superior al armăturii apasă clema de contact C, care stabilește contactul C –
C’.

Fig. 1 Releu electromagnetic pentru curent de lucru:

1 – electromagnet 2 – armătura c, c’- cleme de contact.

Deoarece, acest releu atrage armătura numai în cazul când bobina

electromagnetului este parcursă de curent, el este numit releu pentru curent de
lucru sau releu normal deschis.
Atunci când prin poziția sa de repaus (bobina electromagnetului 1 nu este
parcursă de curenți) armătura 2 închide contactul C – C’ (fig. 2), releul se numește
releu pentru curent de repaus sau releu normal închis. În acest caz prin atragerea
armăturii 2 (ceea ce se întâmplă în momentul când bobina 1 este străbătută de
curent), contactul C – C’ se deschide.
 Fig. 2 Releu electromagnetic pentru curent de repaus:
1 – bobină 2 – armătură c, c’- cleme de contact

1.3.2. Releul termic

Un releu termic (fig. 3) se compune dintr-un contact C, constituit dintr-o

lamă (un arc) formată din două lamele metalice cu coeficienți de dilatare diferiți, în
jurul căreia este înfășurat un bobinaj b, de sârmă izolată. Prin bobina b circulă un
curent slab, pentru că rezistența bobinei este mare. După un anumit timp acest
curent încălzește aât de mult bobina, încât lama bimetalică se încovoaie, stabilind
contactul C – C’ și deschizând circuitul.

Fig. 3 Releu termic.

Deoarece, la releul de mai sus, lama bimetalică se încovoaie în sus închizând

contactul C – C’, când bobina b este parcursă de curent, releul se numește releu
termic pentru curent de lucru.

1.3.3. Relee fotoelectrice

Releele fotoelectrice sunt combinații între celulă fotoelectric și un releu

electromagnetic obișnuit. Comanda se face printr-un curent care ia naștere în celula
fotoelectrică, sub acțiunea luminii.
 CAPITOLUL II
Instalații pentru semnalizare acustică și optică

2.1. Generalități

Instalațiile de semnalizare servesc la transmiterea, dintr-un loc, a unui

semnal sau a unui apel (a unei chemări), unor persoane care se găsesc în alt loc.
După acest semnal acustic sau optic, se deosebesc:
- Instalații de semnalizare acustică
- Instalații de semnalizare optică.

2.2. Instalații de semnalizare acustică

Aceste instala folosesc, pentru semnalizare, sonerii sau clopote și buzere.

Semnalizarea este produsă de un clopot sonor, iar la buzer, vibrația unei lame de
oțel.

2.2.1. Elementele unei instalații de semnalizare acustică

Elementele unei instalații de semnalizare acustică sunt:sursa de alimentare

cu energie electrică, aparatele de semnalizare (sonerii, buzere), butoanele de
comandă (de apel), conductoarele circuitelor electrice.
Alimentarea cu energie electrică a instalației se face, în curent continuu, de
la o baterie electrică, iar în curent alternativ, de la unul dintre circuitele de lumină
sau de prize monofazate, prin intermediul unui transformator care coboară
tensiunea. Transformatoarele de sonerie sunt executate pentru tensiune primară de
220 V (sau de 120 V) și pentru două sau trei tensiuni secundare de 3,5 și 8 V.
curentul în bobinajul secundar este de 0,5 – 1 A.
Soneriile și buzerele sunt construite pentru tensiuni nominale de 5, 15, 25 V.
cele de 12 V sunt prevăzute cu o priză pentru a putea fi conectate și la tensiunea de
8 V.
Butoanele de comandă sau de apel închid temporar circuitul electric, atunci
când se apasă pe ele. Tensiunea maximă de funcționare a butoanelor de sonerie
este de 36 V, iar intensitatea maximă suportată este de 1,5 A.
 Conductoarele folosite în instalațiile de semnalizare acustică sunt
conductoare de sonerie, de cupru, izolate cu bumbac (T.S.B.) sau cu cauciuc
(T.S.C.). diametrul conductoarelor este în mod obișnuit de 0,8 mm.
Schema de principiu a unei sonerii electrice alimentate în curent alternativ
este reprezentată în figura 4.

Fig. 4 Schema de principiu a soneriei electrice: B – buton; II – înfășurarea secundară; T -

transformator; 1 - electromagnet; 2 – armătură mobilă; 3 - șurubul ruptorului; 4 – lamă
elastică.

Transformatorul de sonerie T are înfășurarea sa primară I legată la rețeaua de

alimentare cu energie electrică. Această înfășurare este formată dintr-un număr
mare de spire. Înfășurarea secundară II are un număr mult mai mic de spire și de
aceea tensiunea ei este mai joasă.
Apăsându-se se butonul B, curentul electric se închide prin următorul circuit:
înfășurarea secundară II – butonul B – bobina electromagnetului 1 – armătura
mobilă 2 - șurubul ruptorului 3 – înfășurarea secundară II. Electromagnetul 1
atrage armătura 2, iar ciocănelul fixat pe ea lovește clopotul soneriei.
Când armătura 2 a fost atrasă, se întrerupe contactul între ea și șurubul
ruptorului 3, astfel încât electromagnetul 1 nu mai este străbătut de curent. Ca
urmare, armătura 2 nu mai este atrasă și este readusă în poziția inițială de lama
elastică 4.
Apoi circuitul electromagnetului se închide din nou, ciocănelul lovește
clopotul și astfel se repetă periodic atât timp cât se apasă butonul B.
În timpul funcționării, soneria produce scântei. Prin efectul lor, aceste
scântei înrăutățesc recepția aparatelor de radio, provocând paraziți. pentru a
înlătura acest neajuns, industria electrotehnică fabrică sonerii care nu produc
scântei. La aceste sonerii curentul electric nu se întrerupe.
Schema de principiu a soneriei care nu produce scântei este reprezentată în
figura 5.
 Fig. 5 Schema de principiu a soneriei care nu produce scântei.

Înfășurarea primară I se conectează la rețea, iar înfășurarea secundară II se

leagă la butonul B. înfășurarea secundară se mai numește și înfășurare la comandă.
Atât timp cât nu se apasă pe butonul B, prin înfășurarea de comandă II nu trece nici
un curent. Fluxul magnetic creat de curentul înfășurării primare se închide prin
miezul din dreapta al circuitului magnetic 1 (fig. 5, b) și foarte puțin prin miezul
din mijloc unde spațiul de aer 2 (întrefierul) introdus în miezul din mijloc opune o
rezistență mare la trecerea fluxului magnetic.
În momentul când se apasă pe butonul b, în înfășurarea secundară apare un
curent care dă naștere unui flux magnetic. Acest flux în miezul 1 este de sens
contrar fluxului înfășurării primare, în miezul din mijloc ambele fluxuri au același
sens (fig. 5, c), astfel că aici acțiunile lor se vor însuma. Deoarece curentul din
rețea este alternativ – adică își schimbă periodic sensul - și fluxul magnetic produs
de acesta își va schimba sensul. Rezultă deci că miezul din miezul din mijloc se
magnetizează periodic, iar plăcuța de oțel elastică 3, care este montată în
apropierea întrefierului, oscilează și pune în mișcare ciocănelul soneriei.

2.2.2. Executarea instalațiilor de sonerie

Procesul tehnologic al unei instalații de sonerie cuprinde următoarele

operații:
- trasarea instalației după planurile de execuție
- montarea aparatajului (sonerie, transformator, butoane etc.)
- montarea conductoarelor și executarea legăturilor
- verificarea instalației.

Operația de trasare se începe prin însemnarea pe pereții încăperilor a locului

unde se urmează să se monteze aparatajul instalației (transformator, sonerie,
tablou etc). Apoi se înseamnă traseul pe care îl vor urma circuitele instalației/
 La însemnarea locului unde va fi montat aparatajul se va ține seamă de
următoarele indicații:

- să nu se monteze transformatoare de sonerie în încăperi în care umezeala

depășește 60% sau în care există praf
- transformatorul și soneria se montează de obicei pe o placă comună de lemn,
care se fixează la o înălțime de 2,20 m de la podea
- butoanele de sonerie se montează la 1,50 m înălțime, la intrările în
apartamente sau în clădiri, iar în dormitoare, birouri etc. se montează rozete
de sonerie la 0,30 m înălțime de la podea. La aceste rozete se leagă apoi
butoane mobile (butoane de birou sau butoane-pară)

Aparatajul de sonerie se fixează pe pereți prin șuruburi prinse în dibluri de

lemn.
Dimensiunile plăcii (ale tabloului) de lemn pe care se montează transformatorul
și soneria sunt: 200 X 200 X 15 mm. Tabloul de lemn se prinde apoi în dibluri, cu
două șuruburi pentru lemn. În cazul când transformatorul de sonerie se montează
separat de sonerie, el se fixează direct pe perete, de asemenea pe un diblu de
construcție.
În montajul îngropat, butoanele se introduc în doze pentru aparat fixare sub
dozele întreruptoarelor. Butoanele pentru montajul aparent pot fi: cu sau fără carte
de vizită, butoane de birou și butoane – pară.
Butoanele de sonerie prevăzute cu carte de vizită se montează individual sau în
grupe de două sau de mai multe butoane, cu ajutorul unor cleme de legătură situate
în spatele fiecărui buton.
Butoanele de birou și butoanele – pară se leagă, prin șuruburi de conductoare
flexibile, la rozetele de sonerie. Pentru fiecare asemenea buton se prevăd circa 2 m
șnur de sonerie.
Montarea aparentă a butoanelor de sonerie și a rozetelor se face prin două
șuruburi, care se fixează în dibluri de lemn.
În camerele de baie se montează butoane de sonerie care funcționează nu prin
apăsare pe buton, ci prin tragerea în afară a acestuia. Ele sunt numite butoane triaj
și se fixează la înălțimea de circa 2,5 m de la podea (pentru a evita accidentele de
electrocutare). Acționarea acestor butoane se face trăgându-se capătul liber al unui
șnur de material izolant, celălalt capăt fiind legat de buton.
În birouri, hoteluri, locuințe cu mai multe camere, se folosesc tablouri de
sonerie cu numere. Ele semnalizează posturile (camerele) care au efectuat
chemarea.
 În figura 6 este reprezentat un tablou de sonerie cu cinci numere, care sunt
marcate pe clapetele tabloului.
Căderea fiecărei clapete este provocată de un declanșator acționat
electromagnetic prin butonul de sonerie respectiv. Ridicarea clapetelor căzute se
poate face prin acționarea unei pârghii.
Tensiunea de acționare a tabloului de sonerie este de 3,5 V, iar curentul este de
0,3 A. tabloul are formă paralelipipedică, având dimensiunile exterioare de 186 X
80 X 65 mm.

Fig. 6 Tablou de sonerie cu cinci numere.

Tablourile de sonerie se montează pe perete cu fereastra în plan vertical.

Fixarea lor se face cu ajutorul a două șuruburi prinse în dibluri de lemn. Înălțimea
de montaj a tabloului față de podea este de 1,80 m.

Montarea conductoarelor și executarea legăturilor. Conductoarele circuitelor

de sonerie se montează fie direct pe pereți, fixându-se cu scoabe, fie trase în tuburi
de protecție, pozate aparent sau îngropat, ca și instalațiile de iluminat din încăperile
respective.
Conductoarele de cupru cu izolație de bumbac (simbol T.S.B.) se folosesc în
locuri uscate și se montează numai aparent, fie în tuburi de protecție îngropate sub
tencuială.
Racordarea transformatorului la circuitul de alimentare cu energie electrică
(circuitul de lumină sau de prize cel mai apropiat) se face prin intermediul unei
prize cu fișe. această priză se montează în majoritatea cazurilor aparent.
Circuitul de sonerie începe de la bornele înfășurării secundare a
transformatorului. La instalațiile simple de sonerie, adică la acelea care folosesc un
circuit format din două conductoare, derivațiile la butoanele de sonerie se fac prin
câte două conductoare pentru fiecare buton (prin urmare, toate butoanele sunt
legate în paralel la circuitul soneriei).
Soneria se leagă în serie cu circuitul de alimentare. În figura 7 este reprezentată
schema instalației simple de sonerie.
 Fig. 7 Schema instalației simple de sonerie.

Dacă instalația este prevăzută cu tablou de sonerie cu numere, atunci

conductorul de întoarcere al fiecărui buton se leagă la borna electromagnetului care
acționează clapeta cu numărul respectiv de pe tablou, așa cum se arată în schema
din figura 8. După cum se vede în această schemă, circuitul de sonerie nu mai este
compus din două conductoare. Numărul lor depinde de numărul electromagneților
tabloului de sonerie sau, cu alte cuvinte, de câte numere are acel tablou. Astfel, în
figura 8, circuitul sonerie are două conductoare până la butonul care acționează
electromagnetul cu numărul1, trei conductoare până la butonul cu numărul 2 și
patru conductoare până la butonul cu numărul 3.

Fig. 8 Schema instalației de sonerie cu tablou.

2.3. Instalații de semnalizare optică

Aceste instalații sunt folosite în birouri, hoteluri, spitale, fabrici etc. De

regulă, instalațiile de semnalizare optică sunt combinate și cu semnalizare acustică,
dublându-se astfel mijloacele de semnalizare.
Procesul tehnologic al instalațiilor de semnalizare optică și acustică este
asemănător. Tensiunea de alimentare a acestor instalații este, în mod obișnuit, de
24 V. în cazul funcționării lor în curent alternativ tensiunea este coborâtă la
valoarea de mai sus de către un transformator de 220/24 V. dacă funcționează în
curent continuu, alimentarea se face de la o baterie de acumulatoare.
O instalație de semnalizare optică și acustică din birouri, spitale, hoteluri
cuprinde, în general, următoarele: butoane de apel, butoane de anulare, lămpi de
semnalizare individuale sau grupate pe un tablou (lămpi de grup), tabloul de
semnalizare, buzerul sau soneria (clopotul), transformatorul și conductoare de
alimentare.
Tabloul de semnalizare, transformatorul și buzerul (sau soneria) se montează
în încăperea în care se află personalul căruia i se transmite apelul (de exemplu
camera surorii de serviciu la un spital, camera oficiului la un hotel etc.).
Din această cameră încep trasarea și apoi pozarea circuitului principal de
alimentare, format din două conductoare de cupru F 500 cu secțiunea de 1,5 mm2
sau de 2,5 mm2 .

Fig.9 Instalație de semnalizare acustică și optică.

Legăturile între aparate (lămpi, tablouri butoane etc.) se fac prin conductoare
de sonerie cu diametrul de 0,8 mm. Numărul acestor conductoare, numite și
conductoare secundare, depinde de numărul lămpilor de semnalizare și de numărul
încăperilor în care sunt instalate. Conductoarele secundare se montează în același
tub I.P. în care sunt introduse conductoarele circuitului principal.
Înălțimea de montare a tabloului de semnalizare este de 1,60 m de la
pardoseală,iar a lămpilor individuale de semnalizare este de 0,25 m deasupra ușii
camerei respective (pe culoar). Lămpile de semnalizare grupate pe un tablou
(lămpi de grup) se fixează la 2,25 m de la pardoseală.
Datorită numărului mare de legături care trebuie executate nu se folosesc, de
obicei, doze pentru tuburi I.P., ci se montează în doze speciale, cu dimensiuni mari,
prevăzute cu ușă metalică.
În figura 9 este reprezentată o instalație de semnalizare acustică combinată
cu semnalizare optică. O astfel de instalație este utilizată în spitale, hoteluri etc. În
schema s-au figurat numai instalațiile pentru două camere. Pentru mai multe
camere, schema se completează în mod similar.
 În fața ușilor celor două camere sunt montate releele electromagnetice R1 ș
R2, precum și butoanele de anulare (oprire) T1 și T2. Deasupra ușilor (pe coridor)
se montează lămpile semnalizate (de cameră) Lc1 și Lc2. Pe coridor se mai găsesc
și lămpile de grup Lg1 și Lg2, iar în camera personalului, releul electromagnetic
R3 cu soneria S.
Lămpile de cameră au o culoare diferită de cea a lămpilor de grup iar acestea
sunt colorate diferit, pentru a se recunoaște ușor în ce parte se găsește grupul de
camere de unde s-a sunat.
Apăsându-se pe butonul de apel B1, circuitul de alimentare se închide prin
bobina releului R1, butonul B1 și bobina releului R3. Armătura r1 este atrasă și se
stabilesc celor trei contacte a1, b1 și c1, pe care le menține și după ce nu se mai
apasă pe butonul B1, deoarece armătura este reținută mecanic de o gheară de
fixare.
Ca urmare, lampa de cameră și ceea de grup se aprind prin circuitul închis de
contactul a1, respectiv b1.
Releul R intră de asemenea în funcțiune, iar armătura sa r3 închide circuitul
soneriei S, care sună însă numai atât timp cât se apasă pe butonul B1.
Persoana chemată va recunoaște locul unde s-a sunat după lampa indicatoare
de grup și după lampa de cameră. Intrând în cameră, ea acționează manual butonul
de anulare (de oprire) T1, armătura releului R1 se desprinde din gheara de fixare și
circuitele de semnalizare se întrerup.
Dacă persoana chemată trebuie să rămână mai mult timp în camera 1, ea va
introduce în priza P1o sonerie mobilă Sm, pe care o poartă permanent asupra sa.
Dacă acum se produce un apel de la camera II prin apăsarea butonului de apel B2,
atunci circuitul se va închide prin armătura r2, contactul c, priza P1 și soneria
mobilă Sm, care va suna până ce se va întrerupe circuitul.

2.4. Instalații de avertizoare de incendiu

Instalațiile de avertizoare de incendiu semnalizează electric, formațiunilor de

pompieri, începuturile de incendiu care se declară, eventual în diferite clădiri și
încăperi. Pompierii astfel înștiințați vor putea stinge din timp incendiul, înainte ca
acesta să ia proporții.
O instalație de avertizoare cuprinde: o centrală de comandă montată la postul
de pompieri al întreprinderii, avertizoare de incendiu, aparate de alarmă care
primesc și retransmit semnalele, și circuite de alimentare.
Centrala de comandă este asemănătoare unei centrale telefonice, fiecare
avertizor de incendiu având numărul său în centrală. Când un avertizor
semnalizează, în centrală se aprinde un bec care luminează numărul indicator al
avertizorului. Alimentarea instalațiilor se face, de obicei, de la baterii de
acumulatoare, la o tensiune de 24 V.
După sistemul de conectare a avertizoarelor la centrală se deosebesc: sistemul
de semnalizare radială (fig. 10, a) și sistemul de semnalizare în buclă (fig. 10, b).
În sistemul radial, fiecare avertizor în parte este legat cu centrala printr-un
circuit format din două conductoare. Acest sistem se utilizează în întreprinderile
industriale grupate pe o suprafață mică, unde toate clădirile și încăperile sunt
apropiate, astfel ca să nu fie necesare cabluri prea lungi.
În sistemul în buclă, toate avertizoarele se racordează în serie pe un cablu
comun, formând un circuit închis (o buclă) ale cărui capete sunt legate la centrala
de alarmă C.
După modul în care este acționat avertizorul, instalația de avertizoare poate fi
manuală sau automată. În primul caz, avertizorul este acționat manual cu ajutorul
unui buton, iar în al doilea caz, el este acționat automat de căldura care se degajă la
locul incendiului.
Avertizoarele manuale sunt compuse din butoane și întreruptoare care
acționează mecanisme simple, care întrerup sau restabilesc curentul în rețea.
Un avertizor manual este format, în principiu, dintr-o cutie metalică în
interiorul căreia se montează o rotiță (discul emițător) care este prevăzută cu un
număr de dinți și cu crestături pe circumferință. această rotiță este pusă în mișcare
printr-un mecanism special (o greutate, un arc de ceasornic), atunci când se apasă
(sau se trage) un buton. Cutia avertizorului este prevăzută cu un geam protector,
astfel că nu se poate ajunge la butonul de acționare decât după ce se sparge mai
întâi acest geam.

Fig. 10 Sistem electrice de avertizare: a – sistemul radial b – sistemul în buclă.

Schema de principiu a unui avertizor manual este reprezentată în figura 11.

Discul emițător D are dinții grupați: mai întâi două crestături și, după un interval,
alte trei crestături, ceea ce înseamnă numărul 23.
 Trăgându-se de butonul de acționare B, zăvorul Z eliberează roata R, care sub
acțiunea greutății G va executa o rotație completă, oprindu-se atunci când zăvorul
Z va reintra în locașul său. O dată cu roata R se va roti și discul emițător D cu care
este angrenat, astfel că în timp ce roata E se rotește o dată, circuitul avertizorului se
întrerupe succesiv de două ori, și apoi de trei ori, corespunzător crestăturilor.
Curentul din rețea variază în același ritm și, astfel, la centrala de recepție se
recunoaște avertizorul care semnalizează.

Fig. 11 Avertizor manual.

Avertizoarele automate de incendiu sunt folosite în încăperi care conțin

materiale ușor inflamabile și nu sunt supravegheate de persoane.
Avertizoarele automate intră în funcțiune la atingerea temperaturii critice.
Astfel, avertizoarele maximale acționează la temperaturi cuprinse între 40o și 90o
C, putând fi reglate din 5 în 5o C.
Avertizoarele maximale cu bimetal (fig. 12) sunt compuse din două fâșii
metalice diferite, sudate împreună. Prin încălzire, ele se dilată diferit și deschid
contactul prin capătul liber.

Fig. 12 Avertizor maximal cu bimetal.

 Temperatura la care trebuie să acționeze bimetalul poate fi reglată printr-un disc
de reglare D.
Avertizoarele manuale se montează în locuri ușor accesibile (culoare, ieșiri din
ateliere, hale industriale etc.). Ele pot fi montate îngropat sau aparent, la o înălțime
de circa 1,50 m de la pardoseală.
Avertizoarele automate se montează lângă uși, ferestre sau pe tavan.
Circuitele instalațiilor de avertizoare se execută cu conductoare de cupru izolate
în cauciuc (F. 500), cu secțiuni de 1,5 – 4 mm2 .
Conductoarele sunt trase în tuburi de protecție de același tip ca acela al
instalației de iluminat din încăperile respective.
Operațiile de trasare a instalației, montarea tuburilor de protecție, introducerea
conductoarelor în tuburi și executarea legăturilor sunt întru totul asemănătoare
celorlalte instalații electrice interioare studiate în capitolele anterioare.
 EXPLOATAREA, ÎNTREȚINEREA ȘI REPARAREA
INSTALAȚIILOR DE CURENȚI SLABI

În general, instalațiile de curenți slabi sunt parcurse de curenți mici. De

aceea și secțiunea conductelor și dimensiunile aparatelor de acționare sau protecție
sunt mici. Aceasta face ca instalațiile de curenți slabi să fie ușor înglobate în
elementele de construcții, iar atunci când se execută aparent, nu ridică probleme
deosebite pentru amplasarea lor.
 În timpul exploatării se va urmări ca instalația să-și îndeplinească întocmai
rolul funcțional. Pentru aceasta seva căuta să se respecte pe tot timpul
exploatării:
- parametrii nominali ai surselor de alimentare, în special ai bateriilor de
acumulatoare. Periodic se va măsura tensiunea elementelor din bateria de
acumulatoare și dacă valoarea acesteia scade sub valoarea prescrisă, bateria
se reîncarcă
- utilizarea instalației în scopul pentru care a fost proiectată. Orice modificare
a acesteia să se facă numai cu acordul proiectantului de specialitate
- manevrarea corectă a aparatelor de acționare, de comutare
- scoaterea de sub tensiune a instalației la apariția unei defecțiuni, a unei
funcționări anormale
Simplitatea și robustețea instalațiilor de curenți slabi ușurează mult sarcina
personalului de exploatare.
 Întreținerea instalațiilor de curenți slabi presupune adoptarea tuturor
măsurilor tehnice și organizatorice, astfel că acestea să fie exploatate tot
timpul cât mai aproape de parametrii lor nominali. Cele mai importante
dintre aceste măsuri sunt:
- controlul periodic al bunei funcționări a instalației, mai ales la instalațiile de
avertizare, care intră în funcțiune mari de timp (instalațiile de avertizare a
depășirii temperaturii, presiunii). Pentru acestea se simulează atingerea
situației anormale și se verifică dacă instalația realizează correct avertizarea.
Pentru celelalte instalații, supravegherea curentă din timpul exploatării este
suficientă
- verificarea periodică a integrității aparatelor din instalațiile de curenți slabi.
Se verifică prinderea aparatelor pe soclul de montaj și integritatea carcaselor
aparatelor. Acolo unde se constată că aparatele nu sunt bine fixate se reface
prinderea. Dacă aparatele sunt deteriorate datorită lovirii sau datorită
 efectului curentului electric (supraîncălzire, scurtcircuit), acestea se
înlocuiesc
- verificarea execuției legăturilor electrice la bornele aparatelor: unde se
constată slăbirea legăturii se strâng șuruburile de fixare.
Măsurile de mai sus sunt măsuri generale ce se pot lua pentru întreținerea
oricărei instalații de curenți slabi. Cum însă aceste instalații se deosebesc foarte
mult între ele atât constructiv cât și funcțional se vor adopta măsuri specifice
întreținerii fiecăreia dintre ele.
În cazul unei instalații de semnalizare a incendiului se adoptă măsuri pentru:
- verificarea detectoarelor
- verificarea centralei
- verificarea circuitelor de legătură
- verificarea general a întregii instalații.
Detectoarele sunt supuse unui test de bază și unui test de încercare. În cadrul
testului de bază se verifică comportarea detectorului la diferite influențe ale
mediului ca: umiditatea, coroziunea, trepidațiile, variația tensiunii de alimentare. În
cadrul testului de încercare detectorul este supus la solicitări reale de incendiu
(incendiu deschis, incendiu mocnit, incendiu cu degajare puternică de fum,
incendiu de degajare puternică de căldură și incendiu de lichide combustibile).
Aceste teste se efectuează atât la punerea în funcțiune, cât și în cadrul unor
controale periodice de întreținere. Ele nu trebuie subapreciate, mai ales datorită
faptului că aceste instalații intră rar în funcțiune și atunci trebuie să funcționeze
ireproșabil.
Centrala este supusă unor verificări periodice care constau în:
- măsurarea tensiunii la baterie și pe fiecare linie de avertizare
- verificarea funcționării lămpilor de semnalizare
- verificarea alarmei sonore.
Cele mai multe defecte apar la baterie datorită descărcării ei în timp. De aceea
centrala mai conține instalații de semnalizare care pun în evidență eventualele
defecte ce apar la instalația de semnalizare a incendiului.
Verificarea circuitelor de legătură se execută pentru fiecare detector în parte, la
darea în funcțiune și prin sondaj la o parte din acestea, în timpul controalelor
periodice.
Verificările întregii instalații se fac simulând o serie de defecte posibile în
instalație și urmărind modul de semnalizare a acestora în centrală. Dacă toate
semnalizările sunt corecte, instalația se află în bună stare. Semnalizările incorecte
dau indicații asupra părților din instalație ce nu funcționează corect. Toate aceste
părți din instalație sunt supuse unui control atent și reparate.
 BIBLIOGRAFIE

 N. Mirea, C. Neguș - „Instalații și echipamente electrice” – editura

Didactică și Pedagogică, București, 1997

 T. Cănescu, V. Rusescu – „Manualul electricianului” – editura de stat

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1961.