Curs 8

Elemente ideale de circuit în regim permanent sinusoidal

Trecerea curentului prin circuitele de c.a. este însoțită de degajare
de căldură și de producere de câmp magnetic și electric. Aceste fenomene
pot fi modelate prin intermediul elementelor de circuit – rezistor, bobină,
respectiv condensator.
Constructiv marea majoritate a instalaţiilor electrice este realizată
astfel încât în diferite porţiuni de circuit predomină numai câte unul dintre
aceste fenomene. Astfel un rezistor de rezistenţă R degajă căldură, între
armăturile unui condensator de capacitate C apare câmp electric, iar o
bobină de inductanță L produce câmp magnetic. Considerând aceste
fenomene, o instalație electrică poate fi modelată printr-un circuit electric
prin intermediul parametrilor R, L, C care caracterizează elementele de
circuit corespunzătoare, adică rezistor, bobină, condensator.
Elementele de circuit – rezistoare, bobine, condensatoare –
caracterizate printr-un singur parametru R, L, respectiv C se numesc
ideale.
Elementele reale de circuit nu pot fi caracterizate printr-un singur
parametru. De exemplu, înfăşurarea unei bobine are, în afara parametrului
principal inductanța şi o anumită rezistenţă electrică, în general de valoare
mică. Între diferitele spire ale unei bobine există o capacitate electrică
parazită, de asemenea de valoare mică. Astfel pentru a analiza elemente
reale de circuit este necesar studiul unor grupări ideale de circuit.
Pornind de la simplu la complex, studiul circuitelor de c.a. începe
cu elementele ideale de circuit, urmând ca ulterior să se grupeze
elementele ideale în elemente reale de circuit.

Rezistorul ideal în regim permanent sinusoidal

Rezistorul este elementul de circuit care opune rezistență trecerii
curentului electric la oricare moment de timp. Fenomenul fizic care
Circuite electrice de c.a. 2

caracterizează un rezistor este transformarea energiei electrice în căldură,

fenomen datorat fricțiunii electronilor în rețeaua cristalină. Legea fizică
care descrie funcționarea unui rezistor este legea lui Ohm. Astfel ecuația
caracteristică a rezistorului este:
u R = RiR
care arată că tensiunea și curentul se modifică simultan (proporțional.
Rezistorul ideal este caracterizat doar de parametrul rezistenţă R. Se
neglijează inductanța proprie şi capacitatea sa electrică (L, C ≈ 0).
Să considerăm un rezistor ideal de rezistenţă R, ca în figura
următoare, având la borne tensiunea:
u R = 2U R sin(ωt + γ u ).

Conform legii lui Ohm:

iR u R = RiR
uR R ecuație care arată că la orice moment de timp valoarea
instantanee a curentului este proporțională cu valoarea
instantanee a tensiunii la bornele rezistorului:
uR U
iR = = 2 R sin(ωt + γ u ) .
R R
După cum se știe forma analitică standard a unui curent sinusoidal
este:
i R = 2 I R sin(ωt + γ i ) .
Prin comparație cu relația anterioară rezultă valoarea efectivă şi faza
iniţială a curentului:
U
I R = R ; γi = γu .
R
Dacă tensiunea la bornele unui rezistor liniar ideal este sinusoidală,
curentul prin rezistor este de asemenea sinusoidal şi în fază cu tensiunea.
Circuite electrice de c.a. 3

uR
ωt
t
iR

Variația în timp a tensiunii şi

curentului

De aici se obține legea lui Ohm în valori efective pentru un rezistor:

U R = RI R .
Ca orice element din circuitele de c.a., rezistorul este caracterizat de
impedanța rezistorului și defazajul dintre tensiune și curent, care se
determină din relația de mai sus:
UR
ZR = = R ; ϕR = γ u − γ i = 0
IR

Rezistorul ideal opune trecerii curentului alternativ o

impedanţă egală cu rezistenţa sa electrică și nu defazează
curentul față de tensiune.

În domeniul fazorial reprezentând simbolic tensiunea și curentul se

obţine:
u R (t ) ↔ U R = U R e jγ u ;
U R jγ u U R
iR (t ) ↔ I R = I R e jγ i =
e = .
R R
Se obţine, astfel, legea lui Ohm în domeniul fazorial (complex):

U = RI
+j
UR Diagrama fazorială a tensiunii şi curentului
IR
este redată în figura alăturată.
γu=γi
+1
Impedanța complexă a rezistorului în c.a.
Diagrama fazorială
a tensiunii şi curentului
Circuite electrice de c.a. 4

rezultă de forma:
U
Z= =R
I

Bobina ideală
Bobina este elementul de circuit care se opune variației curentului
care o parcurge. Atunci când o bobină este parcursă de curent electric se
produce un câmp magnetic, fenomenul caracteristic fiind de a înmagazina
energie în câmpul magnetic. Bobina ideală este caracterizată numai de
parametrul inductanță L. Rezistența conductorului din care este construită
și capacitatea dintre spire se neglijează.
În general o bobină este construită dintr-un fir conductor înfășurat
pe un suport izolator cu un miez din material feromagnetic cu rol de a
intensifica câmpul magnetic (uneori miezul poate lipsi). Inductanța
depinde numai de proprietățile fizice ale bobinei (geometrie și material):
N 2µS
L=
l
în care N este numărul de spire, S este secțiunea miezului, l este lungimea
bobinei iar µ este permeabilitatea magnetică a miezului.
Unitatea de măsură a inductanței se numește Henry (H).
Să considerăm o bobină ideală de inductanță L, alimentată cu o
tensiune variabilă în timp uL (t). Astfel curentul prin bobină este variabil
în timp, ceea ce determină un câmp magnetic variabil în timp. Se produce
fenomenul de inducție electromagnetică, adică în bobină se induce o
tensiune electromotoare care conform legii inducției electromagnetice are
expresia:
dΨ di
e=− = −L L
dt dt
în care ψ este fluxul magnetic total prin bobină. Tensiunea electromotoare
e echilibrează tensiunea la bornele bobinei u L (t ) = −eL (t ) astfel că ecuația
caracteristică care descrie funcționarea unei bobine este:
Circuite electrice de c.a. 5

di L
u L (t ) = L
dt
diL 1
din care: = u L (t )
dt L
Din această expresie se observă proprietatea bobinei de a se opune
variației curentului care o parcurge prin inductanța L.
Spre deosebire, rezistorul se opune trecerii curentului, conform legii lui
Ohm.
Din ecuația caracteristică rezultă expresia intensităţii curentului
printr-o bobină în regim variabil, de forma:
t t t t
1 1 0 1 1
iL (t ) = ∫ u L (t )dt = ∫ u L (t )dt + ∫ u L (t )dt = ∫ u L (t )dt + i (t0 )
L −∞ L −∞ L t0 L t0
t0 reprezintă originea sistemului de referință, sau momentul de timp la
care se începe observarea funcționării. Se consideră i(-∞)=0.
Ecuația arată că intensitatea curentului prin bobină depinde de
funcționarea anterioară a bobinei, respectiv de curentul anterior i(t0). De
exemplu dacă o bobină ideală care funcționează se deconectează de la
sursă și se pune în scurtcircuit la un moment t0 va fi parcursă de curentul
i(t0) un timp nelimitat. Valoarea i(t0) poartă numele de condiție inițială
pentru bobină.
Energia înmagazinată în câmpul magnetic al unei bobine se
determină plecând de la relația generală cunoscută:
t t t
di Li 2
w= ∫
−∞
p(t )dt = ∫
−∞
u(t )i (t )dt = ∫
−∞
L
dt
idt =
2

Li 2
w=
2
În concluzie:
1. Curentul printr-o bobină nu poate varia instantaneu. O variație
bruscă (instantanee) a curentului reprezintă o derivată infinită a
curentului, ceea ce conform ecuației caracteristice a bobinei ar înseamna o
tensiune infinită.
2. Bobina ideală nu disipă energie. Energia înmagazinată în câmp
Circuite electrice de c.a. 6

magnetic poate fi retrocedată la un moment ulterior de timp.

3. O bobină reală are și o componentă rezistivă datorată
conductorului din care este alcătuită și miezului. De aceea circuitul
echivalent al unei bobine reale este format dintr-o bobină ideală în serie
cu un rezistor.

În regim permanent sinusoidal:

În general regimul permanent (normal sau stabilizat) de
funcționare a unui circuit electric nu se stabilește instantaneu la
conectarea sau modificarea sursei de alimentare ci după un anumit
interval de timp, în care circuitul funcționează în așa numitul regim
tranzitoriu.
Să considerăm o bobină ideală de inductanță L, alimentată cu o
tensiune sinusoidală
u L (t ) = 2U L sin(ωt + γ u )
În regim permanent condiția inițială i(t0) se consideră nulă, astfel că:
1
L∫
iL (t ) = u L (t )dt

1 U U
iL =
L ∫ U 2 sin(ωt + γ u )dt = −
ωL
2 cos(ωt + γ u ) =
ωL
2 sin(ωt + γ u − π / 2)

Se observă că iL este de asemenea sinusoidal. Identificând parametrii săi

cu expresia generală a unui semnal sinusoidal:
iL = 2 I L sin(ωt + γ i )
se obţine:
U π
IL = ; γi = γu −
ωL 2
Dacă tensiunea la bornele unei bobine
π/2 liniare ideale este sinusoidală, curentul prin
uL bobină este de asemenea sinusoidal și
ωt defazat în urma tensiunii cu un unghi de π/2.
t Variaţia în timp a semnalelor uL şi iL
iL

Τ/4
 Circuite electrice de c.a. 7

caracteristice bobinei ideale este redată în figura alăturată.

Ca orice element din circuitele de c.a., bobina este caracterizată de
impedanța Z și defazajul φ dintre tensiune și curent, care se determină
din relația de mai sus:

UL 
not
π
ZL = = ωL = X L ; ϕ L = γ u − γ i =
IL 2

Mărimea XL se numeşte reactanţă inductivă şi se măsoară, ca şi

rezistenţa electrică, în ohmi [Ω].
De aici se obține legea lui Ohm în valori efective pentru o bobină:
UL = ZLI = X LI .
Bobina ideală opune trecerii curentului alternativ o
impedanţă egală cu reactanţa sa inductivă și defazează curentul
în urma tensiunii cu un unghi de π/2 rad.

În domeniul fazorial, în reprezentare simbolică se obţine:

u L ↔ U L = U L e jγ u ,
 π
 jγ i U L j( γ u − π / 2 ) U L jγ u − j 2 U L
i
L ↔ I = I e = e = e e = .
ωL ωL jωL
L L


UL
Deci: I L = din care rezultă legea lui Ohm
jωL
+j
UL
pentru o bobină în domeniul complex:
U L = jωL I
γu +1
.
−π/2
IL
Impedanța complexă a unei bobine rezultă de
Diagrama fazorială forma:
U
ZL = = jωL
I
Circuite electrice de c.a. 8

Condensatorul ideal
Condensatorul este elementul de circuit care se opune variației
tensiunii la bornele sale. Are proprietatea de a înmagazina energie în
câmpul electric care se creează între armăturile sale.
În general un condensator este alcătuit din două plăci metalice sau
armături separate printr-un izolator (ceramică, mică, hârtie...).
Condensatorul ideal este caracterizat numai prin parametrul
capacitate electrică C. Rezistenţa dielectricului şi inductanța proprie a
armăturilor se neglijează. Capacitatea unui condensator depinde numai de
proprietățile fizice, respectiv de geometrie și material:
εS
C=
d
ε este permitivitatea electrică a dielectricului dintre plăci, S este suprafața
unei plăci iar d este distanța dintre ele. Unitatea de măsură a capacității
electrice se numește Farad F.
Dacă un condensator se conectează la o sursă de tensiune, pe
armăturile condensatorului se acumulează sarcini electrice. Sarcina
stocată pe o armătură este:
q = C ⋅ uC
iC Să considerăm un condensator ideal C alimentat cu
C tensiunea uC(t). Dacă tensiunea este variabilă sarcina
uC
care se acumulează pe armături variază, ceea ce
echivalează cu un curent electric care continuă curentul
de conducție prin ramura în care este conectat
condensatorul.
Comportarea condensatorului respectă legea conservării sarcinii
electrice aplicată unei suprafeţe închise care înconjoară o armătură a
condensatorului:
dq du
iC = =C C
dt dt
în care q reprezintă sarcina electrică de pe o armătură.
Aceasta este ecuația caracteristică a condensatorului care descrie
funcționarea condensatorului ideal, din care se observă că un condensator
Circuite electrice de c.a. 9

se opune, prin capacitatea sa, variației tensiunii la bornele sale:

iC duC
=
C dt

Din ecuația caracteristică rezultă expresia tensiunii la bornele unui

condensator:
t t t t
1 1 0 1 1
uC (t ) = ∫ i (t )dt = ∫ i (t )dt + ∫ i (t )dt = ∫ i (t )dt + u(t0 )
C −∞ C −∞ C t0 C −∞
t0 reprezintă originea sistemului de referință, sau momentul de timp la
care se începe observarea funcționării. Se consideră u(-∞)=0.
Ecuația arată că tensiunea la bornele unui condensator depinde de
funcționarea anterioară a acestuia, respectiv de tensiunea anterioară la
bornele sale u(t0). Se consideră astfel că un condensator are memorie,
proprietate intens exploatată. De exemplu dacă un condensator se
deconectează de la sursă și se lasă în gol la un moment t0, va rămâne
încărcat cu tensiunea u(t0) un timp nelimitat. Valoarea u(t0) poartă numele
de condiție inițială pentru condensator.
Energia înmagazinată în câmpul electric al unui condensator se
determină plecând de la relația generală cunoscută:
t t t
du Cu 2
w= ∫
−∞
p(t )dt = ∫
−∞
u(t )i (t )dt = ∫
−∞
Cu(t )
dt
dt =
2

Cu 2
w=
2
În concluzie:
1. Tensiunea la bornele unui condensator nu poate varia
instantaneu. O variație bruscă (instantanee) a tensiunii reprezintă o
derivată infinită a acesteia, ceea ce, după cum se vede din ecuația
caracteristică a condensatorului ar înseamna curent infinit.
2. Condensatorul ideal nu disipă energie. Energia înmagazinată în
câmp electric poate fi retrocedată la un moment ulterior de timp.
3. Condensatorul real este caracterizat și de o rezistență datorată
dielectricului dintre plăci. De aceea circuitul echivalent al unui
Circuite electrice de c.a. 10

condensator real este format dintr-un condensator ideal în paralel cu un

rezistor de valoare foarte mare.
4. Condensatoarele pot fi grupate în serie sau în paralel:
-n condensatore conectate în serie au o capacitate echivalentă:
n
1 1
=∑
Ce k =1 Re
-n condensatore conectate în paralel au o capacitate echivalentă:
n
Ce = ∑ Ck
k =1

În regim permanent sinusoidal

Se consideră un condensator ideal alimentat de la o tensiune
sinusoidală:
uC (t ) = 2U C sin(ωt + γ u )
În regim permanent conform ecuației caracteristice intensitatea curentului
prin condensator rezultă de forma:
du
iC = C C = 2ωCU cos(ωt + γ u ) = ωCU 2 sin(ωt + γ u + π / 2) .
dt
Se observă că printr-un condensator alimentat cu tensiune sinusoidală
curentul iC este de asemenea sinusoidal.
Prin comparație cu forma generală a unei mărimi sinusoidale:
iC = 2 I C sin(ωt + γ i ) ,
se obține:
π
I C = ωCU C ; γ i = γ u +
π/2 2
uC Formele de variaţie în timp ale tensiunii şi
ωt curentului caracteristice condensatorului
t ideal sunt redate în figura alăturată.
iC

Τ/4

Dacă tensiunea la bornele unui condensator liniar ideal este sinusoidală,

Circuite electrice de c.a. 11

curentul prin condensator este de asemenea sinusoidal și defazat înaintea

tensiunii cu un unghi de π/2.
Impedanța condensatorului și defazajul dintre tensiune și curent rezultă:

1 
not
UC π
ZC = = = X C ; ϕC = γ u − γ i = − .
I C ωC 2

Mărimea XC se numeşte reactanţă capacitivă şi se măsoară, ca şi

reactanţa inductivă, în ohmi [Ω].
De aici se obține legea lui Ohm în valori efective pentru un condensator:
UC = ZC I = X C I .

Condensatorul ideal opune trecerii curentului alternativ o

impedanţă egală cu reactanţa sa capacitivă și defazează
curentul înaintea tensiunii cu un unghi de π/2 rad.

În domeniul fazorial, în reprezentare simbolică se obţine:

uC ↔ U C =U C e jγ u ,
 π
 jγ i U C j( γ u + π / 2 ) jγ u
j
iC ↔ I C = I C e = X e = ωCU C e e 2 = jωCU C .
 C

din care se obține legea lui Ohm în domeniul fazorial (complex) pentru un
condensator de capacitate C:

+j 1
UC = I .
jωC
IC UC
π/2
Impedanța complexă a unui
γu +1 condensator rezultă de forma:
U 1
Z= =
diagrama fazorială I jωC

Observaţie: Analogia dintre reactanţe şi rezistenţe se reduce la

proprietatea lor comună de a limita intensitatea curentului prin circuitele
de c.a., ele având dimensiuni identice. Reactanţele diferă calitativ de
Circuite electrice de c.a. 12

rezistenţe prin faptul că introduc un defazaj egal cu π/2 între semnalele u

şi i. Mai mult, din punct de vedere energetic reactanţele şi rezistenţele se
deosebesc esenţial: în timp ce trecerea curentului prin rezistenţe este
însoţită de transformarea ireversibilă a energiei electrice în căldură,
trecerea curentului prin reactanţe se caracterizează prin înmagazinarea
energiei în câmpurile electromagnetice ale acestora.