Curs 9-10

Rezistor bobină și condensator conectate în serie

Deoarece consumatorii reali de energie electrică nu sunt
caracterizați numai printr-un singur
uR uL uC parametru, în continuare vom
i
considera o ramură generală de circuit
R L C
alcătuită prin gruparea în serie a
u elementelor ideale – rezistor, bobină,
condensator. Pentru a obține modele
fizice ale consumatorilor reali frecvent întâlniți în practică - (R și L, R și
C, etc.) se particularizează această ramură.
Să considerăm ramura de circuit din figura de mai sus alcătuită din
trei elemente ideale de circuit conectate în serie, alimentată de la o sursă
de tensiune sinusoidală cu tensiunea la borne u(t). Deoarece curentul prin
toate elementele este acelaşi, poate fi ales drept mărime de referinţă adică
cu faza iniţială nulă:
i (t ) = 2 I sin ωt
Conform celei de a doua teoreme a lui Kirchhoff și ținând cont de
expresiile tensiunilor la bornele unui rezistor, bobină, respectiv
condensator tensiunea totală la bornele ramurii este (v. cursul anterior):
di 1 t
u (t ) = u R (t ) + u L (t ) + uC (t ) = Ri (t ) + L + ∫ i (t )dt .
dt C 0

Aceasta este o ecuaţie integro-diferenţială a cărei rezolvare este relativ

dificilă. De aceea, pentru simplificare se apelează la metoda de
reprezentare simbolică a mărimilor sinusoidale. Astfel mărimilor i(t), u(t)
din domeniul timp li se asociază imaginile complexe – fazori I, U, în
domeniul fazorial :
i (t ) ↔ I = Ie j0 ;
u (t ) ↔ U = Ue jγ u .
2 Partea a II-a

Cu aceste consideraţii şi ţinând cont de transformarea operaţiilor în

metoda simbolică, rezultă:
1  1 
U = R I + jωL I + I =  R + j(ωL − ) I
jωC  ωC 
Așa cum am arătat anterior ramura este caracterizată de impedanța
Z și defazajul φ, care se determină din impedanța complexă a ramurii Z:
U 1
Z= = R + j(ωL − ).
I ωC

Z = R + j( X L − X C ) .

Impedanța Z este un număr complex care poate fi scris în formă

exponențială sau algebrică:

Z = Z e jϕ = R + jX .

în care Z este modulul impedanței complexe, respectiv impedanța ramurii

iar φ este argumentul impedanței complexe, respectiv defazajul dintre
tensiunea la bornele ramurii și curentul prin ramură. R este rezistența iar X
reactanța ramurii, X = XL – XC. Din forma algebrică rezultă expresiile
impedanţei Z şi defazajului φ pentru ramura R,L,C serie:

Z = R 2 + ( X L − X C )2 ;
X L − XC .
ϕ = arctg .
R

Observaţie: Din expresia tensiunii la bornele ramurii în domeniul fazorial:

1  1 
U = R I + jωL I + I =  R + j(ωL − ) I
jωC  ωC 
şi ţinând cont de expresiile imaginilor complexe ale tensiunii la bornele
unui rezistor, bobină şi condensator se poate scrie teorema a doua a lui
Kirchhoff în domeniul fazorial:
U = U R +U L +U C .
În funcţie de ponderea reactanţelor XL şi XC ramura considerată poate fi:
Circuite electrice de c.a. 3

a. cu caracter inductiv, dacă XL > XC . În acest caz valoarea efectivă

a tensiunii la bornele bobinei este mai mare decât valoarea efectivă a
tensiunii la bornele condensatorului:
U L = X L I > UC = X C I.
Diagrama fazorială a tensiunii și curentului este ilustrată în figura
de mai jos. Diagrama s-a construit ținând cont de defazajele dintre
tensiune și curent introduse de rezistorul ideal, bobina ideală, respectiv
condensatorul ideal, curentul fiind
+j același prin cele trei elemente conectate
ϕ>0
în serie.
UL>UC
UL Inițial se reprezintă fazorul curentului,
U cu faza inițială 0, deci pe axa reală a
UL+UC
ϕ planului complex (orizontală). Fazorul
+1
0 I UR tensiunii la bornele rezistorului UR se
UC reprezintă, de asemenea, pe axa
orizontală deoarece rezistorul nu
defazează curentul față de tensiune.
Mărimea fazorului este dată de valoarea
Diagrama fazorială
caracter inductiv; efectivă a tensiunii U R = RI .
Fazorul tensiunii la bornele bobinei UL se reprezintă pe axa imaginară,
deoarece bobina defazează curentul în urma tensiunii cu un unghi de 90 ͦ.
Mărimea fazorului este dată de valoarea efectivă a tensiunii, U L = X L I .
Fazorul tensiunii la bornele condensatorului UC se reprezintă de asemenea
pe axa imaginară, dar în sens negativ, deoarece condensatorul defazează
curentul înaintea tensiunii cu un unghi de 90 ͦ. Mărimea fazorului este dată
de valoarea efectivă a tensiunii, U C = X C I .
Fazorul tensiunii la bornele ramurii U se obține prin adunarea vectorială a
celor trei fazori: U = U R + U L + U C . Se adună mai întâi fazorii UL și UC
apoi vectorul sumă rezultat se adună cu fazorul UR.
Se observă defazajul ϕ > 0, respectiv curentul în urma tensiunii, ceea ce
conferă caracter inductiv ramurii.
b. cu caracter capacitiv, dacă XL < XC . În acest caz valoarea
4 Partea a II-a

efectivă a tensiunii la bornele condensatorului este mai mare decât

valoarea efectivă a tensiunii la bornele bobinei:
U L = X L I < UC = X C I.

+j ϕ<0 Diagrama fazorială a

UL<UC tensiunii și curentului este ilustrată
în figura alăturată. Diagrama s-a
UL construit în același mod ca și în
I UR +1 cazul precedent, ținând cont de
0 ϕ relația UL < UC. Fazorul U R se
UL+UC U
trasează coliniar cu fazorul I , U L
b.
UC
în avans cu un unghi de π/2 rad.,
iar U C înapoi cu π/2 rad. Se
Diagrama fazorială
caracter capacitiv; observă că în acest caz Fazorul
tensiunii U se obține prin
adunarea celor trei fazori U R , U L , și U C . Se observă că în acest caz
fazorul U rezultă în cadranul IV, deci defazajul ϕ < 0, respectiv curentul
înaintea tensiunii. Aceasta conferă caracter capacitiv ramurii.

Fenomenul de rezonanţă
Fenomenul de rezonanţă apare în circuitele care conţin cel puţin o
bobină şi un condensator. Prin definiţie se spune că:
Un circuit se află la rezonanţă dacă defazajul dintre tensiunea la
bornele circuitului şi curentul total prin circuit este nul.

ϕ=0 .
Pentru circuitul cu rezistor bobină și condensator conectate în serie,
ţinând cont de expresia defazajului:
X L − XC
ϕ = arctg .
R
se obţine la rezonanţă:
Circuite electrice de c.a. 5

X L0 = X C0 .
Indicele 0 specifică mărimile la rezonanță.
Realizarea acestei condiții are următoarele consecinţe:
- la rezonanță impedanţa circuitului devine minimă, egală cu
rezistenţa:

Z 0 = R 2 + ( X L0 − X C0 ) 2 = R ;
- valoarea efectivă a intensităţii curentului prin circuit devine
maximă:
U U
I0 = = = I max ;
Z0 R
- la rezonanță valorile efective ale căderilor de tensiune UL şi UC
sunt egale:
U L0 = X L0 I 0 = U C0 = X C0 I 0 ;
iar valorile lor instantanee uL şi uC sunt în opoziţie de fază;
- valoarea efectivă a căderii de tensiune UR devine egală cu valoarea
efectivă U a tensiunii la bornele circuitului:
U R0 = RI 0 = Z 0 I 0 = U ;
- prin compararea ultimelor două relații se constată că, pentru
X L0 = X C 0 > R , căderile de tensiune pe bobină și condensator UL0 şi UC0
sunt amplificate, devenind mai mari decât tensiunea la bornele circuitului
U (la bornele bobinei şi condensatorului apar supratensiuni.
Diagrama fazorială pentru
+j ϕ=0
această situație este prezentată în
UL=UC figura alăturată. Se observă că
UL fazorii tensiunilor pe bobină și
condensator au mărimile egale și
I U +1 sensuri opuse, deci suma lor este
0 UR nulă și tensiunea totală U devine
UC egală cu tensiunea la bornele
rezistorului.

Diagrama fazorială pentru

ramura R, L, C serie la rezonanță
6 Partea a II-a

Puteri în circuitele electrice de curent alternativ

Am putea spune că, din anumite puncte de vedere puterea electrică
este cea mai importantă mărime din sistemele energetice, electronice de
telecomunicații ș.a. deoarece în aceste sisteme este necesară transmiterea
energiei electrice între diferite puncte.
Puterea electrică este mărimea care exprimă viteza cu care se
transferă energia electrică între diferite elemente sau porțiuni ale unui
circuit.
Așa cum am mai spus puterea absorbită sau furnizată de un element
sau o porțiune de circuit la un moment oarecare de timp, numită putere
instantanee, este produsul dintre tensiunea la borne şi curentul care
străbate elementul considerat, p = ui .
În circuitele de c.c., în care consumatorii de energie electrică sunt
rezistoarele, puterea electrică P = UI se transferă unidirecțional, de la
sursă către consumator unde se transformă în altă formă de putere.
În circuitele de c.a. fenomenele sunt mai complexe. Bobinele și
condensatoarele pot înmagazina energie electrică de la sursă, și ulterior o
pot retroceda sursei, astfel că puterea își poate inversa periodic sensul de
transmitere. Pentru a evidenţia aspecte diferite legate de evoluţia puterii
sunt definite mai multe categorii de putere electrică.

Să considerăm un circuit simplu alcătuit dintr-o sursă cu

i tensiunea la borne alternativ sinusoidală u(t) și un
consumator de impedanţă Z, de exemplu cu caracter
u
Z inductiv - caz frecvent întâlnit în practică, parcurs de
curentul i(t). În acest caz curentul este în urma tensiunii cu
unghiul de defazaj φ.
u = U 2 sin ωt,
i = I 2 sin(ωt − ϕ).
Circuite electrice de c.a. 7

u
Τ/2
i
ωt
t

p(t)
Τ

+
P
ωt
− t

Puteri în c.a.:
puterea instantanee, puterea activă.

Puterea instantanee. Puterea schimbată la un moment oarecare de

timp între consumator și sursă se numeşte putere instantanee:

p (t ) = u (t )i (t )

Înlocuind expresiile tensiunii și curentului și ținând cont de formulele

trigonometrice se obțin două expresii echivalente pentru puterea
instantanee:

 p = 2UI sin ωtsin(ωt − ϕ) = UI cos ϕ − UI cos(2ωt − ϕ);

 p = 2UI sin ωt (sin ωt cos ϕ − sin ϕ cos ωt ) =

 = UI cos ϕ(1 − cos 2ωt ) − UI sin ϕ sin 2ωt,

Reprezentarea grafică a variaţiei p(t) este arătată în figura de mai

sus. Atât din prima expresie a puterii cât şi din reprezentarea grafică se
observă că puterea instantanee este o mărime periodică, cu o componentă
8 Partea a II-a

continuă (independentă de timp) UIcosφ şi o componentă sinusoidală de

pulsaţie dublă. În unele intervale de timp puterea instantanee este
pozitivă, adică sarcina consumă energie din care o parte este transformată
în alte forme de energie - termică, mecanică, radiantă, iar cealaltă parte
este înmagazinată în câmpul magnetic al bobinelor și în câmpul electric al
condensatoarelor. Pe celelalte intervale de timp puterea este negativă,
adică se transferă energie de la consumator către sursă, respectiv energia
acumulată în câmpul magnetic al bobinelor și în câmpul electric al
condensatoarelor este retrocedată sursei.
Din cea de a doua expresie a puterii instantanee se observă că
aceasta are două componente:
- o componentă pulsatorie, permanent pozitivă:
p p = UI cos ϕ(1 − cos 2ωt )
- o componentă oscilantă, cu valoarea medie zero.
po = −UI sin ϕ sin 2ωt
Deoarece variază permanent puterea instantanee este dificil de
apreciat. De aceea pentru a evalua comportamentul energetic al unui
element sau circuit se utilizează următoarele:
Puterea activă.
Puterea activă reprezintă media puterii instantanee și se calculează
în decurs de o perioadă:
T T
P = ∫ p (t )dt = ∫ [UI cos ϕ − UI cos(2ωt − ϕ)]dt = UI cos ϕ
1 1
T0 T0
P = UI cos ϕ, P > 0

Fiind permanent pozitivă, puterea activă caracterizează procesul

transformării ireversibile a energiei electrice în alte forme de energie
(mecanică, termică, radiantă etc.). Este o măsură a energiei consumate
într-o perioadă și transformate în alte forme de energie, funcție de tipul
consumatorului. Din acest punct de vedere, puterea activă constituie
putere utilă, deoarece, aşa cum se ştie, curentul electric este utilizat pentru
efectele sale. Unitatea de măsură a puterii active este wattul [W]. Datorită
Circuite electrice de c.a. 9

faptului că reprezintă putere electrică care se transformă, puterea activă

face legătura cu celelalte tipuri de putere din fizică având aceeaşi notaţie
şi aceeaşi unitate de măsură.
Din expresia puterii active și a tensiunii pe un consumator de
impedanță Z se obține o altă expresie a puterii active:
 P = UI cos ϕ
 ⇒ P = ZI 2 cos ϕ = RI 2
U = ZI

P = RI 2
în care s-a ținut cont de faptul că rezistența R a unui consumator este
partea reală a impedanței R = Z cos ϕ .

Puterea reactivă.
Așa cum am arătat mai sus, pe intervalele de timp în care puterea
instantanee este pozitivă energia electrică se transferă de la sursă către
sarcină, iar pe cele în care puterea este negativă sensul de transfer al
energiei electrice se inversează – de la consumator către sursă. Aceasta
înseamnă că, pe lângă procesul de transformare ireversibilă a energiei
electrice în alte forme de energie, în circuit mai are loc şi un proces
reversibil periodic, neamortizat, de transfer de energie între sursă şi
consumator. Acest proces este caracterizat de puterea oscilantă po.
Întrucât valoarea medie a acestei puteri este egală cu zero, pentru
aprecierea cantitativă a acestui proces se utilizează amplitudinea puterii
oscilante po, numită putere reactivă Q.
po = −UI sin ϕ sin 2ωt

Q = UI sin ϕ .

Unitatea de măsură a puterii reactive în SI se numeşte voltamper reactiv

(VAR).
Puterea reactivă este o putere electrică, dar nu este legată de
procesul de transformare ireversibilă a energiei electrice în alte forme de
energie. În decurs de o perioadă puterea reactivă este transferată de către
10 Partea a II-a

sursă consumatorului, se înmagazinează (nu se transformă) în câmpul

magnetic al bobinelor sau în cel electric al condensatoarelor, iar după un
timp este returnată sursei. Astfel curentul prin linia de transport crește
deoarece are și o componentă reactivă, ceea ce duce la pierderi de putere.
Deși nu este putere utilă (nu se transformă în alte forme de energie)
puterea reactivă este necesară pentru crearea și susținerea câmpurilor
magnetice și electrice din bobine și condensatoare. Puterea reactivă este
folosită de majoritatea tipurilor de echipamente electrice care utilizează
un câmp magnetic, cum ar fi motoare, generatoare și transformatoare,
încărcând linia de transport a energiei electrice.
Această situație nu este întalnită în circuitele de curent continuu
deoarece acestea nu conțin elemente capabile să înmagazineze energie
electromagnetica. În schimb circuitele de curent alternativ conțin astfel de
elemente respectiv bobine și condensatoare.
Din expresia puterii reactive și a tensiunii pe un consumator de
impedanță Z se obține o altă expresie a puterii reactive:
Q = UI sin ϕ
 ⇒ Q = ZI 2 sin ϕ = XI 2
U = ZI

Q = XI 2
în care s-a ținut cont de faptul că reactanța X a unui consumator este
partea imaginară a impedanței X = Z sin ϕ .
Puterea aparentă.
Pentru valori precizate (nominale) ale tensiunii şi curentului care
caracterizează un anumit circuit sau receptor, valoarea maximă a puterii
active se numeşte putere aparentă:

S = UI = ZI 2 .

Formal puterea aparentă se obţine din puterea activă, pentru

cosφ = 1. De fapt ea nu reprezintă o putere electrică ci este doar o mărime
de calcul care caracterizează limitele de funcţionare ale utilajelor sau ale
reţelelor de distribuţie a energiei electrice - tensiune, curent. Unitatea de
măsură a puterii aparente în SI este voltamperul [VA].
Circuite electrice de c.a. 11

Concluzii:
Puterea activă P caracterizează procesul transformării ireversibile a
energiei electrice în alte forme de energie (mecanică, termică, radiantă
etc.). De aceea reprezintă puterea utilă a unui consumator. Puterea
reactivă Q caracterizează procesul reversibil periodic, de transfer de
energie între sursă şi consumator asigurând funcționarea consumatorilor
care conțin bobine și condensatoare.
Pentru puterile activă şi reactivă se adoptă următoarea convenţie de
semne:
P > 0 , Q > 0 - puterile sunt absorbite; P < 0 , Q < 0 - puterile sunt
cedate;
O analiză a puterilor pentru fiecare element de circuit, rezistor
bobină sau condensator conduce la următoarele rezultate:
- Rezistorul ideal: curentul este în fază cu tensiunea
ϕ R = 0 → cos ϕ R = 1, sin ϕ R = 0 ;
U2
P = UI = RI 2 = > 0 , Q = 0 , S = UI .
R
Puterea reactivă este zero și întreaga putere primită de la sursă se
disipă (se transformă în alte forme de putere).
- Bobina ideală: defazează curentul cu un unghi de π/2 rad în urma
tensiunii
ϕ L = π / 2 → cos ϕ L = 0 , sin ϕ L = 1;
U2
P = 0 , Q = UI = X L I 2 = , S = UI .
XL

Nu se disipă putere (nu se transformă în alte forme de putere), puterea

este alternativ absorbită și returnată sursei.
- Condensatorul ideal: defazează curentul cu un unghi de π/2 rad
înaintea tensiunii
ϕC = −π / 2 → cos ϕC = 0 , sin ϕC = −1;
U2
P = 0 , Q = −UI = − X C I 2 = − , S = UI .
XC
12 Partea a II-a

Ca și bobina ideală, un condensator ideal nu disipă putere, puterea este

alternativ absorbită și returnată sursei.
Rezultatele obţinute sunt centralizate în tabelul următor.

Element
de P Q S cosφ
circuit
R + 0 + 1
L 0 + + 0
C 0 - + 0
Se pot trage următoarele concluzii:
- Puterea activă se dezvoltă numai în rezistoare, neavând legătură cu
bobinele sau condensatoarele.
- Puterea reactivă se dezvoltă numai în elementele reactive de
circuit, bobine şi condensatoare, nu și în rezistoare.
- Puterea reactivă are semne diferite pe bobină şi condensator. În
momentul în care bobina înmagazinează putere electrică în câmpul său
magnetic, condensatorul cedează din ce a înmagazinat anterior în câmpul
său electric iar în etapele următoare procesul se inversează. Pentru a pune
în evidență acest proces bobina este considerată un receptor de putere
reactivă (QL > 0) în timp ce condensatorul este considerat un generator de
putere reactivă (QC < 0).

sursă receptor
linie de transport i
Z
P
R
~ u
e
X
Q

Circulaţia puterilor electrice.

- Puterea aparentă poate fi ataşată oricărui element de circuit, fiind

Circuite electrice de c.a. 13

doar o mărime de calcul.

- Ținând cont de expresiile celor trei puteri electrice:
P = UI cos ϕ, P > 0 , Q = UI sin ϕ , S = UI
se poate stabili uşor relaţia de legătură:
S 2 = P2 + Q2 .

Puterea aparentă complexă

Puterea aparentă complexă este o mărime de calcul utilizată pentru
simplificarea analizei circuitelor de c.a., definită prin relația:
S = U I * = Ue jγ u Ie − jγ i = Se jϕ

I = Ie jγ i , I = Ie − jγ i
*
în care
Deoarece U = Z I din relația de mai sus se obține:
S = U I * = Z I 2 = ( R + jX ) I 2 = P + jQ
S = P + jQ

Factorul de putere.
Factorul de putere al unei instalaţii electrice se defineşte, în general,
prin raportul dintre puterile activă şi aparentă:
P
Kp = .
S
În regim sinusoidal factorul de putere Kp rezultă egal cu cosinusul
defazajului ϕ dintre tensiunea la borne şi curentul prin consumatorul
considerat:
UI cos ϕ
Kp = = cos ϕ
UI
K p = cos ϕ .

Factorul de putere indică ce parte din puterea aparentă S reprezintă

puterea activă (partea utilă). În cazul unui consumator pur rezistiv factorul
de putere este de valoare 1, deoarece defazajul dintre curent și tensiune
este zero. Pentru un consumator pur reactiv – bobină sau condensator,
14 Partea a II-a

factorul de putere are valoarea zero, deoarece defazajul dintre tensiune și

curent este de ±π/2, iar pentru un consumator oarecare factorul de putere
are o valoare cuprinsă între 0 și 1.
După cum se știe rezistența unui consumator cu o structură oarecare
se determină cu relația: R = Z cos ϕ , din care se obține:
R
cos ϕ =
Z
Se observă că factorul de putere depinde numai de natura consumatorului,
de proprietățile sale fizice, dar nu depinde de regimul de funcționare al
circuitului în care este conectat. Factorul de putere reprezintă una dintre
mărimile nominale ale unui consumator.

Importanţa economică a factorului de putere.

Îmbunătățirea factorului de putere.

După cum s-a arătat, deoarece caracterizează transformarea ireversibilă

a energiei electrice în alte forme de energie, doar puterea activă reprezintă
putere utilă într-un circuit. Funcţionarea normală a diferitelor receptoare
(motoare asincrone, cuptoare electrice de inducţie, transformatoare, etc.)
necesită însă, pe lângă putere activă şi o anumită putere reactivă. Aceasta
determină micşorarea factorului de putere al reţelei la care sunt conectate
receptoarele.
În cazul unui anumit receptor monofazat, cu tensiunea la borne şi
puterea activă constante, curentul absorbit, pierderile de tensiune şi de putere
pe linia de transport a energiei electrice precum şi pierderile de putere în
generator (transformator) sunt cu atât mai mari cu cât factorul de putere al
receptorului este mai mic.
De aceea în practică se iau măsuri pentru aducerea factorului de putere
al instalaţiilor electrice la valori apropiate de unitate, numite măsuri de
ameliorare a factorului de putere. Ele se pot grupa în două categorii:
a - măsuri naturale (tehnico-organizatorice), prin care consumatorii,
utilizaţi raţional, absorb mai puţină putere reactivă din reţea;
b - măsuri artificiale, prin care puterea reactivă necesară receptoarelor
este furnizată la locul de consum de către generatoare de putere reactivă, cum
Circuite electrice de c.a. 15

ar fi compensatoare sincrone sau baterii de condensatoare.

Din prima categorie, care nu necesită investiţii, menţionăm: limitarea
funcţionării în gol a motoarelor asincrone şi utilizarea lor la sarcină
nominală; înlocuirea motoarelor supradimensionate cu motoare adecvate;
utilizarea conexiunii stea sau triunghi la motoarele asincrone în funcţie de
încărcarea la arbore (Y - la sarcină redusă; ∆ - la sarcină nominală);
efectuarea corectă a reparaţiilor motoarelor asincrone etc.
Dintre metodele artificiale, o utilizare largă o are conectarea bateriilor
de condensatoare în paralel cu consumatorul (sau cu un grup de
consumatori). Deoarece majoritatea acestora au caracter inductiv, circulaţia
puterii reactive se realizează astfel local, între inductanţa receptorului (Q>0)
şi condensatorul care este "generator" de putere reactivă(Q<0). În acest mod
linia de transport nu mai este încărcată prin transfer de putere reactivă între
generatorul propriuzis şi receptor; se transferă doar puterea activă, aşa cum
este ilustrat în figura următoare.
linie de transport i
Z
P
R
u
X
Q
a.
linie de transport i
Z
P
R
u C
X
Q
b.

Circulaţia puterilor electrice într-un circuit monofazat:

a – naturală; b – cu baterii de condensatoare.

Să considerăm un receptor monofazat de impedanţă Z, cu tensiunea la

borne U, caracterizat de puterea activă P şi factorul de putere cosϕ:
16 Partea a II-a

+j

il IC π/2
U +1
i
iC ϕ1
u ϕ
I1
Z
I IC
a. b.

Ameliorarea factorului de putere cu condensatoare:

a – schema electrică; b – diagrama fazorială.

Curentul i absoarbit din reţea are valoarea:

P
I= .
U cos ϕ
Ca urmare a conectării condensatorului C în paralel cu impedanţa Z defazajul
φ1 dintre curentul absorbit din reţea i1 şi tensiune se micşorează, deci factorul
de putere creşte, iar curentul i1 scade la valoarea:
P
I1 = <I,
U cos ϕ1
după cum se observă din diagrama fazorială.
Capacitatea C necesară pentru creşterea factorului de putere de la
valoarea cosϕ la valoarea cosϕ1 se poate calcula utilizând diagrama fazorială:
I I sin ϕ − I1 sin ϕ1 P
C= C = = (tgϕ − tgϕ1 )
ωU ωU ωU 2
P
C= (tgϕ − tgϕ1 ) .
ωU 2
Prin compensarea factorului de putere se asigură:
a - reducerea pierderilor de energie în sistemul electroenergetic;
b - micşorarea pierderilor de tensiune pe liniile de transport;
c - reducerea secţiunii conductoarelor liniei de transport, dat fiind că
aceasta se determină în funcţie de pierderile de putere, de pierderile de
tensiune sau de încălzirea limită;
Circuite electrice de c.a. 17

d - creşterea capacităţii de transport a liniei în ceea ce priveşte puterea

activă, prin reducerea puterii reactive absorbite de receptoare;
e - micşorarea puterii instalate a transformatoarelor din staţiile
coborâtoare de tensiune, ca urmare a reducerii puterii totale aparente
absorbite de consumatori odată cu creşterea factorului de putere.
Toţi beneficiarii de energie electrică sunt obligaţi să aplice măsurile
cele mai adecvate pentru utilizarea raţională a acesteia. Pentru stimularea lor
în acest sens, în practică se aplică tarifarea diferenţiată a energiei (de
exemplu în cazul unui factor de putere real sub cel neutral, fixat prin norme,
costul energiei active este majorat).

Transportul energiei electrice

În cazul transportului energiei electrice pe distanţe lungi tensiunile de

fază sau de linie la receptor diferă de tensiunile omoloage de la generator
(transformator), datorită căderilor de tensiune pe linia de transport. Datorită
lungimii mari rezistența, respectiv inductanța liniei de transport nu poate fi
neglijată. Astfel se consideră impedanța echivalentă Z L = RL + jX L ; RL şi XL
sunt rezistenţa, respectiv reactanţa liniei.
Să considerăm schema echivalentă a unui circuit monofazat, sau a unei
faze a unui circuit trifazat în regim simetric, în care u1 este tensiunea la
generator (transformator), iar u2 este tensiunea la bornele receptorului Z .
Din teorema a II-a a lui Kirchhoff în domeniul fazorial se obţine ecuaţia:
U 1 = U 2 + Z L I = U 2 + ( RL + jX L ) I ,

căreia îi corespunde diagrama fazorială din figura următoare.

18 Partea a II-a

linie de transport
sursă consumator
ZL i

~ u1 u2
e Z

a.

O β U1 C
B’ C’
U2 A
ϕ RLI jXLI
B
b.

Transportul energiei electrice:

a – schema electrică echivalentă; b – diagrama fazorială.

În aplicaţiile practice se pune problema de a determina tensiunea de

alimentare necesară U1 şi secţiunea conductoarelor liniei de transport pentru
alimentarea unui anumit consumator de impedanţă Z. Concret se determină
rezistenţa liniei RL = ρ l/S în care lungimea l se cunoaşte. De asemenea sunt
cunoscute tensiunea la bornele receptorului U2, curentul absorbit de receptor
I, defazajul între tensiune şi curent ϕ (sau puterea activă absorbită P =
U2Icosϕ). Pentru liniile de transport electrice, care pot fi aeriene sau cabluri
subterane, sunt stabilite prin norme pierderile de tensiune admisibile ∆Ua =
U1 - U2. Acestea sunt exprimate în procente din tensiunea nominală Un a
liniei de transport, având valori între (0,05 - 0,1)Un, în funcţie de tipul
receptorului alimentat (iluminat, motoare electrice etc.) şi de regimul de
funcţionare al liniei (normal sau de avarie).
Căderea de tensiune pe linia de transport ∆U poate fi determinată din
diagrama fazorială de mai sus:
∆U = U 1 − U 2 = Z L I .

Deoarece tensiunile U1 şi U2 nu trebuie să difere cu mai mult de (5 ... 10)%,

unghiul β este foarte mic, modulul căderii de tensiune poate fi aproximat prin
Circuite electrice de c.a. 19

pierderea de tensiune ∆U:

∆U ≈ ∆U = U1 − U 2 = AC ≈ AC ' = A' B ' + B ' C ' = RL I cos ϕ + X L I sin ϕ .

RL P + X LQ
∆U = U1 − U 2 = ,
U2

în care P şi Q sunt puterile activă, respectiv reactivă, absorbite de receptor.

Dacă reactanţa liniei este neglijabilă (XL << RL), pierderile de tensiune ∆U
devin:
RL P
∆U ≈ RL I cos ϕ = ≤ ∆U a .
U2

În acelaşi timp, pierderile de putere activă pe linia de transport

(monofazată) pot fi exprimate sub forma:

S 2 RL 2
∆p = RL I 2 = RL 2
= 2 (P + Q2 ) .
U1 U1

în care S reprezintă puterea aparentă a receptorului Z. Din aceste relaţii se

poate determina rezistenţa, respectiv secţiunea necesare pentru linia de
transport a energiei electrice.
În cazul circuitelor trifazate în regim simetric, conectate în stea,
pierderea de tensiune pe un conductor de linie este egală cu:
∆U f = U fG − U fR ≈ RL I cos ϕ + X L I sin ϕ .

dacă se lucrează cu tensiunile de fază la generator UfG, respectiv receptor UfR.

Dacă se consideră tensiunile de linie corespunzătoare se obţine expresia:

∆U l = U lG − U lR = 3 (U fG − U fR ) = 3∆U f .

Pierderea relativă (procentuală) de tensiune rezultă de forma:

 ∆U f    U − U fR U − U lR
  =  ∆U l  = fG ⋅ 100 = lG ⋅ 100 .
 U fn  
  %  U ln % U fn U ln

în care: Ufn = 0,5(UfG + UfR) iar Uln = 0,5(UlG + UlR).

Se constată că pierderile de tensiune ∆U şi de putere activă ∆p pe linia
20 Partea a II-a

de transport se pot micşora prin utilizarea unor tensiuni cât mai mari. Se
explică astfel tendinţa actuală de trecere a reţelelor, generatoarelor şi a unor
receptoare la tensiuni superioare.
Calculul secţiunii conductoarelor liniilor de transport se face pe baza
următoarelor criterii:
a - încălzirea conductoarelor ca urmare a trecerii curentului, care nu
trebuie să depăşească anumite limite admisibile; nerespectarea acestei
condiţii duce la deteriorarea izolaţiei conductoarelor;
b - pierderile de tensiune ∆U trebuie să fie mai mici decât valorile
admise prin norme ∆Ua; neasigurarea tensiunii U2 = U1 - ∆U necesară
consumatorului are drept consecinţă o funcţionare anormală a acestuia şi
chiar scoaterea lui din funcţiune;
c - pierderile de putere activă în rezistenţele liniei trebuie să se
menţină în limitele stabilite prin calculele tehnico-economice, pentru a nu
mări costul energiei electrice livrate consumatorilor.
Fiecare dintre aceste criterii poate conduce la valori diferite pentru
secţiunea conductoarelor; totdeauna se adoptă secţiunea cea mai mare, care
satisface toate cele trei condiţii.
În practică se ştie că, pentru reţelele de joasă tensiune, de lungime
mică, secţiunea maximă rezultă din condiţia de încălzire a conductoarelor,
pentru reţelele de joasă şi medie tensiune, de lungime relativ mare - din
condiţia referitoare la pierderile de tensiune, iar în cazul reţelelor de înaltă
tensiune - din condiţia referitoare la pierderile de putere.