ORGANE DE MAŞINI

Capitolul 10

LAGĂRE
/1, 2, 4, 6, 8, 9, 10, 11, 14, 19, 20, 23/

- 173 -
 ORGANE DE MAŞINI

10.1. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE (RULMENŢI)

10.1.1. Generalităţi

a) Clasificare
 După formă, corpurile de rostogolire pot fi:
 bile (v.fig. 1.a);
 role cilindrice:
- normale (v.fig. 1.b);
- ace, dacă l  d (v.fig. 1.c);
- butoiaş (v.fig. 1.e)
 role conice:
- normale (v.fig. 1.d);
- butoiaş (v.fig. 1.f).
 După direcţia reacţiunii de preluat, rulmenţii pot fi:
 radiali (v.fig. 1.g şi k);
 radial-axiali (v.fig. 1.i);
 axiali (v.fig. 1.h şi fig. 1.j);
 axial-radiali.
 După modul de rezemare, rulmenţii pot fi:
 rigizi (v.fig. 1.g, h şi i);
 oscilanţi (v.fig. 1.j şi fig.1.k).
 După numărul de rânduri de corpuri de rulare, rulmenţii pot fi:
 cu un rând de corpuri (fig. 1.g-j);
 cu două rânduri de corpuri (v.fig. 1.k).

Fig.10.1. Tipuri de rulmenţi.

- 174 -
 ORGANE DE MAŞINI

b) Materiale

 Inelele şi corpurile de rulare se confecţionează din oţel aliat cu crom special

pentru rulmenţi (RUL 1, RUL 2).
 Coliviile (care menţin corpurile de rulare echidistante) se fac din:
 tablă din oţel sau din alamă;
 material plastic.

c) Avantaje şi dezavantaje

 Avantaje:
 frecare şi uzare reduse faţă de lagărele cu alunecare cu frecare uscată, limită
sau mixtă;
 ungere economică;
 interschimbabilitate;
 materiale nedeficitare;
 gabarit relativ mic pe una din direcţii.
 Dezavantaje:
 funcţionare limitată la încărcări şi turaţii ridicate;
 sensibilitate la sarcini dinamice şi şocuri;
 zgomot;
 gabarit relativ mare pe cealaltă direcţie;
 nu au plan de separaţie.

10.1.2. Principii de calcul

a) Rulmenţi rotitori (n  10 rot/min)

Funcţionarea rulmenţilor este caracterizată de contacte liniare sau punctiforme

unse, la care solicitările sunt mari şi variabile în timp. De aceea, cauza ieşirii din uz a
rulmenţilor rotitori este pittingul, iar calculul lor constă în compararea “durabilităţii”
în ore cu o valoare admisibilă care depinde de aplicaţie:
12000...15000  reductoare

L h  L ha  20000...30000  masini unelte (10.1)
50000...60000  pompe

Durabilitatea (L) este numărul de milioane de rotaţii de funcţionare corectă
(fără pitting) a cel puţin 90 % din rulmenţii unui lot testat la o încărcare cu forţa
constantă F.
Observaţie – Dacă turaţia n este exprimată în rot/min, atunci relaţia de legătură
dintre Lh şi L este:
10 6
Lh  L (10.2)
60n

- 175 -
 ORGANE DE MAŞINI

Capacitatea dinamică (F) este forţa constantă ca mărime, direcţie şi sens,

pur radială (la rulmenţii radiali sau radial-axiali) sau pur axială (la rulmenţii axiali sau
axial-radiali), pentru care cel puţin 90% din rulmenţii unui lot testat ating
durabilitatea L.
F Dependenţa dintre capacitatea
dinamică şi durabilitate, determinată
experimental, este de tip hiperbolic
(vezi fig. 10.2):
L  F p  ct (10.3)
C Exponentul p din relaţia (10.3)
depinde de tipul contactului dintre
corpurile şi căile de rulare:
3  contact punctiform
1 L p  10 (10.4)
 3  contact liniar
Fig.10.2. Dependenţa experimentală dintre
capacitatea dinamică şi durabilitate. Durabilitatea de un milion de
rotaţii pe minut, L = 1, se numeşte
durabilitate de bază. Capacitatea dina-
mică F corespunzătoare se numeşte capacitate dinamică de bază (C) şi este una
dintre caracteristicile standardizate ale rulmenţilor.
Pentru determinarea durabilităţii L corespunzătoare capacităţii dinamice F
se consideră ecuaţia:
L  Fp  1  C p (10.5)
de unde rezultă:
p
C
L  (10.6)
 F
În general, în timpul funcţionării, un rulment este încărcat atât cu o forţă
radială Fr cât şi cu una axială Fa. În această situaţie, se defineşte sarcina dinamică
echivalentă (Fe), care este forţa constantă ca mărime, direcţie şi sens, pur radială (la
rulmenţii radiali sau radial-axiali) sau pur axială (la rulmenţii axiali sau axial-radiali),
care conduce la aceeaşi durabilitate ca şi încărcarea reală dată de Fr şi Fa.
Forţa Fe se determină prin intermediul a doi coeficienţi X şi Y, ale căror
valori sunt standardizate în funcţie de unghiul contactului dintre corpurile şi căile de
rulare în timpul funcţionării:
Fe  X  Fr  Y  Fa (10.7)
Deci, durabilitatea L corespunzătoare sarcinii dinamice echivalente Fe este:
p
C
L    (10.8)
 Fe 

- 176 -
 ORGANE DE MAŞINI

b) Rulmenţi statici (n  10 rot/min)

Aceşti rulmenţi ies din uz prin “brinelare”, adică prin deformarea plastică a
corpurilor şi căilor de rulare în zonele lor de contact. Practic, rulmenţii statici se aleg
astfel încât:
C0
 fa (10.9)
F0e
 C0 este capacitatea statică de bază, adică forţa constantă ca mărime, direcţie şi
sens, pur radială (pentru rulmenţii radiali sau radial-axiali) sau pur axială (pentru
rulmenţii axiali sau axial-radiali), care produce o deformaţie maximă de 10-4 din
diametrul corpurilor de rulare. Este una dintre caracteristicile standardizate ale
rulmenţilor.
 F0e este sarcina statică echivalentă, adică forţa constantă ca mărime, direcţie şi
sens, pur radială (pentru rulmenţii radiali sau radial-axiali) sau pur axială (pentru
rulmenţii axiali sau axial-radiali), care produce o aceeaşi deformaţie plastică a
corpurilor de rulare, ca şi încărcarea reală dată de forţa radială Fr şi axială Fa.
 f0 = 0,5...2,5 (în funcţie de aplicaţie), este factorul de siguranţă static.
Sarcina statică echivalentă se determină prin intermediul coeficienţilor X0 şi
Y0, standardizaţi în funcţie de unghiul contactului dintre corpurile şi căile de rulare:
F0e  X 0 Fr  Y0 Fa (10.10)

10.1.3. Montajul şi calculul rulmenţilor radiali cu bile

Aceşti rulmenţi standardizaţi, sunt cei mai utilizaţi şi cei mai ieftini.
Centrele de presiune (punctele corespunzătoare reazemelor) sunt plasate pe
axa arborelui în dreptul mijloacelor lăţimilor rulmenţilor. În reazeme sunt concentrate
reacţiunile radiale totale, care se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor
radiale din planurile orizontal şi respectiv vertical:
FrA B   H 2A B   VA2 B  (10.11)
În general, arborele pe care sunt montaţi rulmenţii este încărcat şi cu o forţă
axială Fa. Preluarea acesteia de către reazeme este o problemă static nedeterminată
care se rezolvă prin montajul rulmenţilor. Astfel, se stabilesc reacţiunile axiale FaA(B).
Pe baza reacţiunilor radiale şi axiale se determină sarcinile dinamice
echivalente FeA(B) şi se aleg din standard rulmenţii pentru care:
3
 C  10 6
Lh      L ha (10.12)
 min FeA , FeB  60n

a) Montajul în sistem flotant

Acest montaj, cel mai simplu din punct de vedere constructiv, se utilizează în
două situaţii:

- 177 -
 ORGANE DE MAŞINI

 când nu există încărcare axială (Fa = 0);

 când există încărcare axială (Fa  0) şi reacţiunile radiale totale nu sunt
net diferite între ele, astfel încât nu contează care dintre rulmenţi preia
forţa axială.
Ambii rulmenţi au inelele exterioare “libere” în carcasă, adică neblocate axial
(vezi fig. 10.3). În funcţie de sensul forţei axiale, oricare dintre rulmenţi o poate
prelua prin intermediul capacului de pe partea respectivă.

Fig.10.3. Montajul în sistem flotant.

La acest montaj se face un calcul “acoperitor” considerând că rulmentul mai
încărcat radial preia şi forţa axială. Astfel, dacă, de exemplu FrA  FrB , se fac calcule
numai pentru rulmentul din reazemul A, considerându-se că FaA = Fa, în funcţie de
raportul FaA / C0, din standard se determină un coeficient e care se compară cu
raportul FaA / FrA , pentru a stabili coeficienţii X şi Y:
 dacă FaA / FrA  e, atunci X = 1 şi Y = 0;
 dacă FaA / FrA  e, atunci X = 0,56 şi Y se stabileşte în funcţie de
coeficientul e.
În final, se calculează sarcina echivalentă FeA şi durabilitatea LhA corespunzătoare.

b) Montajul cu rulment “conducător” şi rulment liber în carcasă

Acest montaj se utilizează atunci când există încărcare axială (Fa  0) şi

reacţiunile radiale totale sunt net diferite între.
În acest caz, pentru echilibrarea încărcării, este raţional ca forţa axială să fie
preluată de rulmentul mai descărcat radial. Acest rulment se numeşte conducător şi
are inelul exterior blocat axial în carcasă, de exemplu, printr-un inel elastic de arbore
(vezi fig. 10.4) într-o parte şi capac în cealaltă parte. Astfel, indiferent de sens, forţa
axială este preluată de rulmentul conducător, fie prin intermediul inelului elastic, fie
prin intermediul capacului de pe partea respectivă. Celălalt rulment are inelul
exterior liber în carcasă şi va prelua numai încărcare radială mai mare.
La acest montaj, calculele ţin seama de ambii rulmenţi. Dacă, de exemplu,
FrA  FrB, atunci FaA = 0 şi FaB = Fa. Pentru rulmentul din A rezultă FeA = FrA, iar
pentru rulmentul din B se determină FeB pe baza algoritmului prezentat în paragraful
anterior, referitor la montajul în sistem flotant.
În final, se determină durabilitatea rulmentului mai încărcat cu relaţia (10.12).

- 178 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.4. Montajul cu rulment conducător şi rulment liber în carcasă.

10.1.4. Montajul şi calculul rulmenţilor radial-axiali cu role conice

Aceşti rulmenţi standardizaţi, de asemenea foarte utilizaţi, sunt mai portanţi

decât cei radiali cu bile pentru că funcţionarea lor se bazează pe contactele liniare
dintre role şi căile de rulare.
Rulmenţii radial-axiali funcţionează numai “pretensionaţi” pentru că pot
prelua forţă axială numai într-un singur sens.
Liniile de contact nu sunt paralele cu axa arborelui. De aceea, centrele de
presiune nu mai sunt plasate în dreptul mijloacelor lăţimilor rulmenţilor, ci în
punctele de intersecţie cu axa arborelui ale normalelor duse pe mijloacele liniilor de
contact. În plus, înclinarea liniilor de contact faţă de axa arborelui duce la apariţia
unor forţe axiale suplimentare, care depind de reacţiunile radiale totale:
FrA B 
FasA B   (10.13)
2Y
Observaţie – Coeficienţii Y şi e (care se utilizează în mersul de calcul) sunt
precizaţi în standard pentru fiecare rulment radial-axial în parte.
Deci, în reazemele A şi B sunt concentrate atât reacţiunile radiale calculate
cu relaţia (10.11), cât şi cele axiale suplimentare, determinate cu relaţia (10.13).
Arborele poate fi solicitat şi de o forţă axială Fa  0, sau nu (Fa = 0). În
ambele situaţii, distribuirea a trei sau două forţe axiale celor două reazeme reprezintă
o problemă static nedeterminată care se rezolvă în funcţie de montaj prin următoarele
două convenţii:
 fiecare rulment este încărcat de către arbore cu propria forţă axială
suplimentară;
 rulmentul “tensionat” de rezultanta forţelor axiale care încarcă
arborele:
R ax  FasA  FasB  Fa (10.14)
o preia şi pe aceasta.
După stabilirea reacţiunilor axiale FaA(B), se determină sarcinile dinamice
echivalente FeA(B) şi se aleg din standard rulmenţii pentru care:

- 179 -
 ORGANE DE MAŞINI

10
 C 3 10 6
Lh      L ha (10.15)
 minFeA , FeB  60n

a) Montajul în “X”
Normalele pe liniile de contact intersectează axa arborelui între rulmenţi,
sugerând aspectul literei “X” (vezi fig. 10.5).

Fig.10.5. Montajul în "X".

Montajul se aplică la arborii relativ lungi care sunt încărcaţi între reazeme.
Tensionarea rulmenţilor la montaj se face la nivelul inelelor exterioare cu
ajutorul capacelor şi se reglează prin intermediul unor garnituri metalice (deci rigide)
(v.fig. 10.6.a).

Fig.10.6. Şaibă de reglare, piuliţă cu caneluri, şaibă specială.

Considerând, de exemplu, că forţa axială Fa are sensul A  B (ca în fig.

10.5), în funcţie de sensul rezultantei forţelor axiale Rax, sunt două posibilităţi.
 Când Rax = FasA + Fa – FasB  0, sensul este A  B, caz în care se tensionează
rulmentul din B. Prin aplicarea celor două convenţii se obţine:
FaA  FasA
 (10.16)
FaB  FasB  FasA  Fa  FasB   FasA  Fa

- 180 -
 ORGANE DE MAŞINI

 Când Rax = FasB – Fa – FasA  0, sensul este A  B şi se tensionează rulmentul din

A. În acest caz, rezultă:
FaA  FasA  FasB  Fa  FasA   FasB  Fa
 (10.17)
F
 aB  FasB

Pentru stabilirea coeficienţilor XA(B) şi YA(B), necesari pentru calculul

sarcinilor dinamice echivalente FeA(B), se compară rapoartele FaA(B) / FrA(B) cu
coeficientul e (precizat în standard):
 dacă FaA(B) / FrA(B)  e, atunci XA(B) = 1 şi YA(B) = 0;
 dacă FaA(B) / FrA(B)  e, atunci XA(B) = 0,4 şi YA(B) au valoarea din
standard cu care s-au determinat forţele axiale suplimentare.
În final, se calculează forţele FeA(B) şi durabilitatea rulmentului mai încărcat
cu relaţia (10.15).

b) Montajul în “0”

Normalele pe liniile de contact intersectează axa arborelui în afara

rulmenţilor, sugerând aspectul literei “O” (vezi fig. 10.7).
Montajul se utilizează la arborii relativ scurţi încărcaţi în consolă, exemplul
caracteristic fiind chiar lăgăruirea unui arbore-pinion conic, schiţată în fig. 10.7.
Tensionarea rulmenţilor la montaj se face la nivelul inelelor interioare prin
intermediul unei asamblări filetate. Pe porţiunea filetată a arborelui, se înşurubează o
piuliţă cu caneluri, standardizată, care se strânge cu ajutorul unei chei speciale (v. fig.
10.6.b).
Pentru asigurarea piuliţei împotriva autodesfacerii, ca să nu se mărească prea
mult gabaritul axial al subansamblului, se foloseşte şaiba specială, standardizată,
schiţată în fig. 10.6.c.
Subansamblul arbore-rulmenţi se introduce într-o “casetă”, între umărul
casetei spre dreapta şi capacul casetei spre stânga. Poziţionarea subansamblului faţă
de casetă se realizează cu şaibe de reglaj.
Poziţia casetei faţă de carcasă este foarte importantă pentru că determină jocul
din angrenajul conic. Ea se reglează de asemenea cu şaibe.
Considerând ca în fig. 10.7, că forţa axială Fa are sensul A  B, în funcţie
de sensul forţei Rax sunt două posibilităţi.
 Când Rax = FasA + Fa – FasB  0, sensul este A  B şi se tensionează rulmentul
din B. Deci:
FaA  FasA
 (10.18)
FaB  FasB  FasA  Fa  FasB   FasA  Fa
 Când Rax = FasB – Fa – FasA  0, sensul este A  B şi se tensionează rulmentul din
A. Rezultă:
FaA  FasA  FasB  Fa  FasA   FasB  Fa
 (10.19)
F
 aB  FasB

- 181 -
 ORGANE DE MAŞINI

1 - arbore pinion conic 8 - şaibe pentru poziţionarea axială a

2 - piuliţă cu caneluri pentru
pretensionarea rulmenţilor
3 - şaibă specială
4 - capac
5 - şurub pentru fixarea capacului şi
carcasei
6 - şaibe pentru poziţionarea axială
a subansamblului faţă de carcasă
7 - casetă
casetei faţă de carcasă (jocul din
angrenajul conic)
9, 9' - rulmenţi
10 - distanţier pentru montarea
rulmenţilor pe arbore
11 - distanţier pentru fluxul de forţă
12 - carcasă
13 - roata dinţată condusă

Fig.10.7. Montajul în "O".

În continuare, urmând algoritmul prezentat în paragraful anterior referitor la

montajul în “X”, se determină sarcinile dinamice echivalente FeA(B) şi durabilitatea
rulmentului mai încărcat cu relaţia (10.15).

- 182 -
 ORGANE DE MAŞINI

10.2. LAGĂRE CU ALUNECARE

10.2.1. Generalităţi

a) Clasificare

 După regimul de frecare, lagărele pot fi cu frecare:

 uscată;
 limită;
 mixtă;
 fluidă.
Observaţie - După natura fluidului utilizat, lagărele cu frecare fluidă pot fi:
 hidrodinamice sau gazodinamice;
 hibride (HD şi HS; GD şi GS);
 hidrostatice (HS) sau gazostatice (GS).
 După direcţia reacţiunilor, lagărele pot fi, fig.10.8:
 radiale,
 radial-axiale (dacă predomină componenta radială),
 axiale;
 axial-radiale (dacă predomină componenta axială).

Corpul cuzinetului

Fus patină

Căptuşeală antifricţiune Cuzinet

a) Lagăr cu alunecare b) Lagăr cu alunecare c) Lagăr cu alunecare d) Lagăr cu alunecare
radial cilindric axial plan radial-axial cilindric radial-axial conic

Fig.10.8. Clasificarea lagărelor

 După forma suprafeţei de frecare, lagărele pot fi:

 cilindrice;
 plane;
 conice;
 sferice.
 După felul mişcării de rotaţie, lagărele pot fi:
 cu rotaţie completă;
 cu rotaţie incompletă (oscilante).

- 183 -
 ORGANE DE MAŞINI

 După modul de rezemare, lagărele pot fi:

 rigide (au suprafaţa exterioară a cuzinetului cilindrică şi de aceea nu pot
prelua abaterile unghiulare dintre fus şi carcasă);
 oscilante (au suprafaţa exterioară a cuzinetului sferică astfel încât pot prelua
abaterile unghiulare dintre fus şi carcasă).

10.2.2. Lagăre cu frecare uscată, limită sau mixtă

Pentru calculul acestor lagăre se fac trei ipoteze simplificatoare.
 Se consideră că presiunea de contact pc este uniform distribuită pe suprafaţa
portantă, deci se neglijează jocul, erorile de execuţie şi montaj, efectele uzării.
 Coeficientul de frecare de alunecare , se consideră cunoscut şi constant.
 Se consideră că puterea consumată prin frecare Pf este evacuată în întregime prin
corp (Pc), deci se neglijează eventuala răcire a lagărului prin lubrifiant (Pl) sau
arbore (Pa). Există trei calcule specifice lagărelor cu alunecare cu frecare uscată,
limită sau mixtă:
 verificarea presiunii medii de contact;
 verificarea la uzură;
 verificarea temperaturii medii de funcţionare.
Observaţie - Calculul de rezistenţă al arborelui pentru porţiunea fusului nu este
specific lagărului.

a) Lagărul radial

În figura 10.9 este schiţat un lagăr de capăt, la care fusul rotitor cu turaţia n
are diametrul d, iar cuzinetul de lăţime B are diametrul alezajului D.
Observaţie - Diametrele nominale ale fusului şi cuzinetului coincid, dar toleranţele
lor corespund unui ajustaj cu joc.
Încărcarea radială F produce presiunea pc distribuită circumferenţial pe 1800 şi
axial pe toată lăţimea B. Legătura dintre pc şi F şi se poate stabili ca în cazul
şuruburilor păsuite (vezi paragraful 2.6.2). Deci:

Fig.10.9. Lagărul radial cu frecare uscată, limită sau mixtă.

- 184 -
 ORGANE DE MAŞINI

F
pca pc   pa (10.20)
BD
Lh1 Deoarece solicitarea de contact
este însoţită de mişcare relativă,
Lh2 > Lh1 presiunea admisibilă nu depinde numai
de cuplul de materiale, ci şi de viteza
relativă U = Dn şi de durabilitatea în
ore Lh (vezi fig. 10.10).
Uzura volumetrică Uv este
proporţională cu încărcarea radială F şi
U
cu “lungimea parcursă prin frecare” l.
Aceasta din urmă este produsul dintre
Fig.10.10. Dependenţa dintre presiunea de viteza U şi timpul Lh. Astfel se ajunge
contact admisibilă şi viteza relativă. la concluzia că uzura este proporţională
cu produsul presiune-viteză:
U v ~ F  l  p c BD  UL h ~ p c U  (10.21)
De aceea, verificarea lagărului la uzare constă în compararea produsului pcU cu o
valoare admisibilă:
p c U   p c U a (10.22)
Trebuie precizat că produsul presiune-viteză are şi o semnificaţie termică
pentru că poate fi pus în evidenţă şi în expresia puterii consumate prin frecare:
Pf  Ff  U  F  U  p c BD  U ~ p c U  (10.23)
Totuşi, relaţia (10.22) nu trebuie interpretată ca fiind “calculul termic” al lagărului
pentru că în ea nu apare temperatura.
“Adevăratul” calcul termic al lagărului se bazează pe bilanţul puterilor:
Pf  Pc (10.24)
Cele două puteri se calculează cu relaţiile:
Pf  Ff  U  F  U
 (10.25)
 Pc  K  At  t 0 
În expresia puterii evacuate prin corp, K este coeficientul global de transfer de
căldură, A este aria suprafeţei prin care se face schimbul de căldură, iar t0 este
temperatura mediului ambiant.
Înlocuind în (10.24), rezultă temperatura medie de funcţionare a lagărului care nu
trebuie să depăşească o valoare admisibilă:
F  U
t  t0   ta (10.26)
KA

- 185 -
 ORGANE DE MAŞINI

b) Lagărul axial

În figura 10.11 este schiţat un

Fig.10.11. Lagărul radial cu frecare
uscată, limită sau mixtă.
lagăr vertical, axial, intermediar.
Arborele are diametrul da, turaţia n şi
este prevăzut cu un “guler” prin care se
transmite forţa axială F către cuzinet.
Forţa este preluată de o “căptuşeală”,
confecţionată dintr-un material care
împreună cu oţelul arborelui formează
un cuplu antifricţiune. Ea este montată
în partea inferioară, fixă, a lagărului.
Împiedicarea tendinţei de rotire a
căptuşelii se face cu ajutorul unui ştift
de blocare. Pentru îmbunătăţirea
condiţiilor de ungere, căptuşeala are
practicate pe suprafaţa frontală patru
canale radiale de lăţime b.
Suprafaţa de contact dintre guler
şi căptuşeală, pe care este uniform
distribuită presiunea pc, este inelară
fiind caracterizată de diametrele Di la
interior, respectiv De la exterior.

Verificarea presiunii medii de contact se face cu relaţia:

F
pc   p ca (10.27)

4

 2 2
De  Di  
unde   0,6...0,9 este un coeficient care ţine cont de existenţa canalelor de ungere,
care micşorează aria suprafeţei inelare portante. De exemplu, pentru configuraţia
schiţată în figura 10.10, coeficientul  este:

 2
 D  Di
D e  D i2  4b e
8b
 4 2 1 (10.28)
 2
De  Di 2
 D e  D i 
4
Calculele la uzură şi termic sunt asemănătoare cu cele aferente lagărului
radial, prezentate în paragraful anterior. Diferenţa este legată de faptul că viteza
relativă este variabilă cu raza. De aceea, în calcule se consideră viteza medie Um =
Dmn. Diametrul mediu Dm se determină cu relaţia stabilită în paragraful 2.2.2
pentru momentul de frecare cu suprafaţa de reazem:
2 D 3e  D 3i
Dm  (10.29)
3 D e2  D i2

- 186 -
 ORGANE DE MAŞINI

Observaţie – Cele precizate în legătură cu presiunea admisibilă în cazul lagărului

radial sunt valabile şi pentru lagărul axial, numai că în abscisa
graficului din figura 10.9 trebuie considerată viteza medie Um.
Astfel, uzura volumetrică este proporţională cu încărcarea axială F şi cu
lungimea “medie” parcursă prin frecare:




U v ~ F  l m  p c D e2  D i2   U m L h ~ p c U m 
4
(10.30)

Deci, verificarea la uzură este:

p c U m   p c U m a (10.31)
Observaţie – Şi în cazul lagărului axial se poate arăta că produsul (pmUm) are
semnificaţie termică, dar se impune acelaşi comentariu ca la lagărul
radial.
La un lagăr axial, puterea evacuată prin corp se determină tot cu relaţia din
(10.25), iar puterea consumată prin frecare este:
Pf  Ff U m  F  U m (10.32)
Din bilanţul puterilor, similar cu (10.24), rezultă:
FU m
t  t0   ta (10.33)
KA

10.2.3 Lagăre hidrodinamice

Aceste lagăre s-au dezvoltat în paralel şi în competiţie cu rulmenţii. Ele sunt

superioare la viteze relative mari, temperaturi ridicate, sarcini dinamice, vibraţii.
Aşa cum s-a arătat în paragraful 6.7.a, funcţionarea unui lagăr hidrodinamic
necesită îndeplinirea simultană a trei condiţii:
 mişcare relativă între suprafeţele active ale lagărului;
 interstiţiu convergent în sensul mişcării relative;
 cantitate suficientă de lubrifiant astfel încât interstiţiul să fie în
permanenţă plin.
Calculele aferente lagărelor care funcţionează în regim hidrodinamic, sunt net
diferite de cele corespunzătoare lagărelor cu frecare uscată, limită sau mixtă, fiind
bazate pe teoria hidrodinamică a lubrificaţiei cu filme subţiri. Practic, calculele sunt
mai facile sau mai laborioase în funcţie de ipotezele simplificatoare de la care se
porneşte. Astfel, dacă se consideră că:
 mişcarea relativă în direcţia x este de translaţie, una dintre suprafeţe
fiind mobilă cu viteza constantă U, iar cealaltă fixă;
 suprafeţele active sunt perfect rigide şi netede;
 lubrifiantul este un fluid incompresibil (de exemplu ulei mineral);
 funcţionarea este caracterizată de o curgere laminară, izotermă şi
staţionară;
 forţele masice şi inerţiale sunt neglijabile;
 presiunea nu variază pe grosimea filmului (în direcţia y);

- 187 -
 ORGANE DE MAŞINI

 grosimea filmului nu variază decât în direcţia x;

atunci ecuaţia diferenţială a presiunilor din film (ecuaţia lui Reynolds), în varianta
cea mai cunoscută şi utilizată, este:
  3 dp    3 dp  dh
h   h   6 U (10.34)
x  dx  z  dz  dx
De multe ori, impunând condiţii la limită specifice unei anumite aplicaţii,
ecuaţia Reynolds se poate integra numai numeric. De aceea, pentru a asigura
rezultatelor un caracter de generalitate cât mai mare, se lucrează cu mărimi
geometrice şi funcţionale adimensionale.
Prin integrarea ecuaţiei (10.34), se obţine distribuţia de presiuni din film în
direcţiile x şi z. În continuare se pot determina toţi parametrii caracteristici ai
lagărului (forţa portantă F, debitul Q, puterea consumată prin frecare Pf etc.) care
depind de vîscozitatea dinamică  a lubrifiantului, fiind deci funcţii de temperatură.
Observaţie - Distribuţia de presiuni este asimetrică (cu un maxim spre sfârşitul zonei
portante) în direcţia mişcării relative, respectiv simetrică în direcţia z.
Presiunea maximă este mult mai mare decât presiunea medie
considerată în calcule la lagărele cu frecare uscată, limită sau mixtă.
Principala problemă a calculelor este stabilirea temperaturii de echilibru pe
baza bilanţului puterilor. În general, se consideră că încălzirea corespunzătoare
puterii consumate prin frecare (Pf) este compensată de răcirea datorată puterilor
evacuate prin corp (Pc), lubrifiant (Pl) şi arbore (Pa):
Pf t   Pc t   Pl t   Pa t  (10.35)
De obicei, răcirea care se produce prin intermediul arborelui nu se ia în calcul.
Mai mult decât atât, în funcţie de sistemul de ungere şi răcire al lagărului, se
consideră că în membrul drept al ecuaţiei (10.35) un singur termen este semnificativ.
Astfel, dacă ungerea este "proprie" şi răcirea se face prin corp (Pc >> Pl), relaţia 10.35
devine:
Pf t   Pc t  (10.36)
În cazul în care ungerea şi răcirea se fac printr-un circuit exterior (Pl >> Pc),
bilanţul puterilor este:
Pf t   Pl t  (10.37)
Puterea Pc se calculează cu relaţia (10.25) ca la lagărele cu frecare uscată,
limită sau mixtă. Deci, este nulă la temperatura mediului ambiant t0 şi creşte liniar cu
temperatura (v.fig. 10.12.a). Puterea Pl este proporţională cu debitul Q, cu densitatea
, cu căldura specifică c şi cu diferenţa dintre temperatura de ieşire te şi cea de intrare
tin:
Pl  Q    ct e  t in  (10.38)
deci, este nulă la temperatura de intrare a lubrifiantului în lagăr tin şi creşte
temperatura (v.fig. 10.12.b). Se consideră că la viteze relative normale t = (te - tin)/2,
adică te - tin = 2(t - tin), iar la viteze relative mari t = te.

- 188 -
 ORGANE DE MAŞINI

P P
Pc Pl

Pf Pf

t0 t tin t
a) b)

Fig.10.12. Variaţia puterilor cu temperatura.

În ambele cazuri de ungere şi răcire, puterea Pf scade cu temperatura. Rezultă
că există câte o singură temperatură care verifică ecuaţiile (10.36) şi respectiv
(10.37). Calculele necesare determinării acestor temperaturi de echilibru au un
caracter iterativ.

a) Lagărul radial
În figura 10.13 sunt schiţate fazele caracteristice funcţionării unui lagăr radial
hidrodinamic (suprafeţele fusului şi cuzinetului sunt schematizate prin două cercuri
cu centrele OF şi respectiv OC).
 Înainte de pornire (n = 0), fusul şi cuzinetul sunt în contact direct după
generatoarea inferioară (v.fig. 10.13.a).
 Imediat după pornire (n  0), chiar dacă aceasta s-a făcut în gol (F = 0) sau în
sarcină (F  0), frecarea este uscată, limită sau mixtă, astfel încât fusul şi cuzinetul
au zone de contact direct. La sensul de rotaţie considerat, axa fusului este în
dreapta axei cuzinetului (v.fig. 10.13.b).
 În regimul normal de funcţionare, fusul este încărcat cu sarcina radială F  0 şi are
turaţia n  0, în timp ce cuzinetul este fix. Apare o mişcare relativă, fusul se
autoaşează excentric faşă de cuzinet (cu axa în stânga axei cuzinetului), deci
jumătate din interstiţiul care le separă complet este convergent în sensul mişcării
relative (v.fig. 10.13.c). Cantitatea suficientă de lubrifiant se asigură fie prin
ungere proprie (cu inel, cu disc, etc.), fie prin circuit exterior. Astfel sunt
îndeplinite simultan cele trei condiţii necesare pentru ca regimul de frecare să fie
hidrodinamic.
 Dacă n   sau F  0, fusul tinde să se autocentreze faţă se cuzinet, ca în ipoteza
Petrov (v.fig. 10.13.d). Dispărând convergenţa interstiţiului (una dintre cele trei
condiţii obligatorii), filmul de lubrifiant îşi pierde autoportanţa. Deci, în astfel de
situaţii funcţionarea lagărului este instabilă.
În figura 10.14 sunt puse în evidenţă principalele elemente necesare calculului
lagărului.

- 189 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.13. Fazele funcţionării unui lagăr radial hidrodinamic.

 Sistemul de axe:
 coordonata circumferenţială , în sensul mişcării relative (x =   D/2);
 coordonata y, orientată pe grosimea filmului;
 coordonata axială z.
Observaţie - originea coordonatei  se consideră secţiunea de început a interstiţiului
convergent, adică secţiunea în care grosimea filmului este maximă
(hM).
 Elementele geometrice:
 diametrul fusului, d;
 diametrul cuzinetului, D (evident D > d, jocul diametral fiind J = D - d);
 lăţimea cuzinetului, B;
 excentricitatea, e (distanţa dintre axele paralele ale fusului şi cuzinetului);
 unghiul de atitudine,  (unghiul dintre linia centrelor şi direcţia forţei
radiale);
 grosimea filmului într-o secţiune oarecare, h();
 grosimea maximă a filmului, hM = h(0);
 grosimea minimă a filmului hm = h().
 Elementele funcţionale:
 sarcina radială, F;
 distribuţia de presiuni pe zona portantă, p(,z), care circumferenţial este
asimetrică şi se întinde pe mai mult de 180 (deci şi în zona divergentă!), iar
axial este simetrică şi se întinde pe toată lăţimea B.
 debitul de intrare, Qin, care trebuie asigurat înainte de secţiunea de început a
zonei portante;
 debitul de "scăpări", Q.
Observaţie - Funcţionarea lagărului mai este caracterizată şi de temperaturi (de
echilibru t, de intrare tin etc.), puterea consumată prin frecare etc.

- 190 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.14. Lagărul radial hidrodinamic.

Pe baza detaliului din figura 10.15.a se poate stabili legea de variaţie

circumferenţială a grosimii filmului, h(). Astfel, conform teoremei generalizate a lui
Pitagora se poate scrie:
2 2
 D 2 d  d 
   e    h   2e  h  cos  (10.39)
2 2  2 
Practic, relaţia (10.39) este o ecuaţie de gradul II cu necunoscuta (h + d/2),
care are o singură soluţie acceptabilă. Deoarece e2sin2 << D2/4, rezultă:
d 2 2 2 D2
 h  e cos   e cos   e  
2 4
(10.40)
2
D D
 e cos    e 2 sin 2   e cos  
4 2
de unde:
Dd J
h    e cos    e cos  (10.41)
2 2
Deci, variaţia grosimii filmului în direcţie circumferenţială este cosinusoidală
(v.fig. 10.15.b).
În cazul lagărului radial, principalele elemente geometrice adimensionale
folosite în calcule sunt:

- 191 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.15. Variaţia grosimii filmului în direcţie circumferenţială.

 excentricitatea relativă,  = 2e/J  [0;1];

 jocul relativ,  = JD = 0,5..3 ‰;
 raportul diametral B/D = 0,3..1.
Înlocuind J şi e în relaţia (10.41), se obţine:
D
h   1   cos  (10.42)
2
Astfel valorile extreme ale grosimii filmului sunt:
 J D
h M  h 0   2  e  2 1   
 (10.43)
J
h  h    e   D
 m 1   
2 2
Pentru efectuarea calculelor se utilizează şi mărimi funcţionale
adimensionale:
 coeficientul de portanţă, CP(, BD), legat de forţa portantă F;
 coeficientul debitului hidrodinamic, C 'Q (, BD), pentru calcului
debitului hidrodinamic Q';
 coeficientul debitului hidrostatic, C"Q (, pin, ...), cu care se determină
debitul hidrostatic Q'' (în cazul ungerii prin circuit exterior);
 coeficientul puterii consumate prin frecare, CF(, BD), legat de puterea
consumată prin frecare Pf;
 unghiul de atitudine (, BD).
Observaţie - Debitul de scăpări este Q = Q' + Q''.
În literatura de specialitate, variaţia acestor mărimi funcţionale cu , BD, pin,
este dată prin grafice, tabele şi relaţii analitice. Mersul de calcul este standardizat şi
are ca scop stabilirea unui ajustaj cu joc care, pe toată întinderea sa (de la jocul minim

- 192 -
 ORGANE DE MAŞINI

la cel maxim), să asigure o funcţionare corectă a lagărului, adică să fie satisfăcute

următoarele condiţii cantitative şi calitative:
 temperatura de echilibru să fie sub valoarea admisibilă, t  ta;
 grosimea minimă a filmului să fie mai mare decât valoarea admisibilă,
hm  ha;
 excentricitatea relativă să fie mai mare decât cea admisibilă,   a;
 debitul de scăpări să fie cât mai mic, Q;
 puterea consumată prin frecare să fie cât mai mică, Pf.

b) Lagărul axial
La un lagăr axial hidrodinamic intermediar, arborele de diametru da, care se
roteşte cu turaţia n fiind încărcat cu forţa axială F, este prevăzut cu un guler, exact
ca în cazul lagărului cu frecare uscată limită sau mixtă (vezi fig. 10.11). În schimb,
partea fixă trebuie să aibă o altă configuraţie (vezi fig. 10.16), pentru că mişcarea
relativă fiind circumferenţială, asigurarea efectului de pană necesită ca interstiţiul să
fie convergent în această direcţie.

Fig.10.16. Lagărul axial hidrodinamic.

Pentru uniformizarea încărcării şi “echilibrarea” funcţionării, suprafaţa inelară
portantă a părţii fixe (caracterizată de diametrele Di la interior şi respectiv De la
exterior) este sectorizată prin practicarea unor canale radiale. Cele z sectoare pot fi
fixe sau oscilante, ambele soluţii constructive fiind caracterizate de costuri ridicate.
Sectoarele fixe se obţin printr-o prelucrare adecvată a suprafeţei frontale a
părţii fixe a lagărului (deci au raportul hM/hm constant!). Pentru ca în repaos contactul
cu gulerul arborelui să nu se facă numai pe “muchii”, sectoarele pot fi prevăzute cu
paliere a căror suprafeţe sunt perpendiculare pe axa arborelui (vezi fig. 10.17.a şi b).
Astfel, înainte de pornire sau după oprire, aria nominală de contact este nenulă. Dacă
în timpul funcţionării arborele se roteşte mereu în acelaşi sens, atunci sectoarele sunt

- 193 -
 ORGANE DE MAŞINI

asimetrice (vezi fig. 10.17.a). Altfel, sectoarele trebuie să fie simetrice (vezi fig.
10.17.b).

Fig.10.17. Sectoare cu paliere. Înlocuirea unui sector curbiliniu cu unul

dreptunghiular.

La sectoarele oscilante, raportul hM/hm nu este constant, ci se stabileşte prin

autoaşezarea sectoarelor într-o poziţie de echilibru (determinată de condiţiile
funcţionare) faţă de gulerul arborelui.
Asigurarea cantităţii suficiente de lubrifiant se face fie prin ungere proprie
(lagărul funcţionează imersat), fie printr-un circuit exterior.
Calculele se efectuează pentru un singur sector încărcat cu forţa F/z. Pentru
ca ecuaţia Reynolds să poată fi utilizată în forma (10.34), sectorul curbiliniu se
înlocuieşte cu unul dreptunghiular (vezi fig. 10.17.c), care în direcţia x a mişcării
relative are lungimea L. Lăţimea sa este B = (De – Di)/2. Pentru că viteza relativă
este variabilă în direcţie radială, se lucrează cu viteza medie Um = Dmn
corespunzătoare diametrului Dm = (De + Di)/2.
Dacă variaţia grosimii filmului în direcţia x este liniară ca în fig. 10.16 (nu
este singura posibilitate!), atunci se poate scrie:
 x
h x   h m  h M  h m 1   (10.44)
 L
În calcule se folosesc atât elemente geometrice adimensionale:
 raportul grosimilor de film, hM/hm = 2...3;
 lăţimea relativă a sectorului, B/L = 0,5...1,5;
cât şi mărimi funcţionale adimensionale:
 coeficientul de portanţă, CP (hM/hm; B/L), legat de forţa axială F;
 coeficientul debitului circumferenţial, CQx (hM/hm; B/L), cu care se
determină debitul circumferenţial Qx;
 coeficientul debitului radial, CQz (hM/hm; B/L), cu care se calculează
debitul radial Qz;
 coeficientul puterii consumate prin frecare, CF (hM/hm; B/L), legat de
puterea însumată prin frecare Pf.
Variaţia mărimilor funcţionale adimensionale cu hM/hm şi B/L este dată în
literatura de specialitate grafic sau tabelar.

- 194 -
 ORGANE DE MAŞINI

După efectuarea calculelor pentru un sector, se determină parametrii

funcţionali ai lagărului ţinându-se cont de efectul tuturor sectoarelor.
În final se verifică îndeplinirea următoarelor condiţii cantitative şi calitative:
 temperatura de echilibru să fie sub valoarea admisibilă, t  ta ;
 grosimea minimă a filmului de lubrifiant să fie mare decât valoarea
admisibilă, hm  ha ;
 debitele să fie cât mai mici, Qx şi Qz ;
 puterea consumată prin frecare să fie cât mai mică, Pf.
Observaţie – De-a lungul timpului, sectoarele
lagărelor axiale hidrodinamice
au fost modernizate cu scopul de
a îmbunătăţi performanţele de
funcţionare. Astfel, în prezent
cele mai “bune” sunt considerate
sectoarele circulare oscilante
Fig.10.18. Schiţa de principiu a unui (vezi fig. 10.18).
lagăr cu sectoare circulare.

10.2.4. Reazeme şi lagăre hidrostatice

Regimul de frecare hidrostatic diferă substanţial de cel hidrodinamic. Astfel,
la reazemele hidrostatice, ambele suprafeţe ale cuplei sunt fixe, iar la lagăre există
mişcare relativă între ele. Deci mişcarea relativă nu este obligatorie. De obicei, atât la
reazemele cât şi la lagărele hidrostatice, suprafeţele cuplei sunt paralele, astfel încât
nu se pune problema convergenţei interstiţiului.
Funcţionarea unei cuplei hidrostatice poate fi înţeleasă pe baza schiţelor din
figura 10.19. Pentru preluarea unei sarcini F, în zona de contact, pe suprafaţa părţii
fixe la lagăre sau pe una dintre suprafeţe la reazeme, se practică un buzunar
(degajare) în care lubrifiantul este pompat sub presiune. Astfel, în zona respectivă se
crează presiunea pb uniform distribuită pe aria buzunarului Ab. La pornire, suprafeţele
cuplei sunt în contact direct pe prag, şi presiunea pb creşte până când se ajunge la
presiunea de “ridicare” pr = F/Ab (v.fig. 10.19.a). După ridicare, distribuţia de
presiuni se extinde până la exteriorul pragului. Ea se stabilizează la o valoare pb  pr
în dreptul buzunarului şi scade până la zero pe exteriorul pragului. Deci, portanţa
hidrostatică este realizată prin pompare şi necesită o instalaţie de ungere prin circuit
exterior.
Uneori pentru preluarea sarcinii F, se folosesc mai multe buzunare care pot fi
alimentate individual, fiecare cu câte o pompă, sau toate cu aceeaşi pompă. Astfel,
funcţionarea unui reazem sau lagăr hidrostatic poate fi de două feluri:
 la debit constant (fără restrictori), când o pompă alimentează un singur
buzunar şi suprafeţele cuplei sunt paralele;
 la presiune constantă (cu restrictori), când o pompă alimentează un
singur buzunar la care suprafeţele cuplei nu sunt paralele, sau mai multe
buzunare indiferent de paralelismul suprafeţelor active.

- 195 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.19. Etapele funcţionării unui reazem sau lagăr hidrostatic.

Calculele au la bază tot ecuaţia presiunilor (10.34). În cazul reazemelor (U =
0) şi/sau al suprafeţelor active paralele, membrul drept al ecuaţiei este nul.
La cuplele hidrostatice funcţionarea este practic izotermă deoarece ungerea
prin circuit exterior este “abundentă”. La lagăre, existenţa mişcării relative face ca
puterea consumată prin frecare să fie nenulă, astfel încât se pune problema
temperaturii de echilibru. Pentru determinarea acesteia se utilizează ecuaţia (10.37),
deci se consideră că răcirea se face numai prin lubrifiant. Luând t = (te+tin)/2, rezultă:
Pl  2Q    ct  t in  (10.45)
Puterea consumată prin frecare este
semnificativă numai pe aria pragurilor Ap.
În dreptul buzunarelor, grosimea de film
este mult mai mare decât pe praguri, hb =
(50…100)h, astfel încât Pf este neglijabilă.
De obicei, suprafeţele cuplei
hidrostatice sunt paralele. În acest caz,
curgerea lubrifiantului peste prag, dinspre
buzunare (unde presiunea este pb) spre
exterior (unde presiunea este cea
Fig.10.20. Debitul Poiseuille printr-o atmosferică, neglijabilă în raport cu p ) este
b
fantă dreptunghiulară. de tip Poiseuille (v.fig. 10.20).
Debitul corespunzător este:
Bh 3 p1  p 2 Bh 3 p b
QP     (10.46)
12 L 12 L
unde B este lăţimea pragurilor, h este grosimea filmului,  este vîscozitatea dinamică
a lubrifiantului, iar L este lăţimea medie a pragului. La lagăre, debitului de tip
Poiseuille i se adaugă şi debitul Couette datorat mişcării relative cu viteza U:
BUh
QC  (10.47)
2

Componenta de tip Couette a puterii consumate prin frecare datorită curgerii

peste praguri este:

- 196 -
 ORGANE DE MAŞINI

U 2 A p
Pf  (10.48)
h
O altă mărime caracteristică unui reazem sau lagăr hidrostatic, mai precis
lubrifiantului utilizat, este rigiditatea filmului:
dF
S (10.49)
dh
Şi în cazul reazemelor sau lagărelor hidrostatice, în calcule se utilizează
mărimi geometrice şi funcţionale adimensionale. Scopul calculelor este verificarea
satisfacerii unor condiţii cantitative şi calitative:
 presiunea necesară la ridicare să nu depăşească presiunea maximă pe
care o poate asigura pompa, pr  pmax;
 grosimea filmului pe prag să nu fie mai mică decât cea admisibilă, h 
ha ;
 temperatura de echilibru să nu o depăşească pe cea admisibilă, t  ta;
 debitul să fie cât mai mic, Q;
 puterea necesară pentru pompare să fie cât mai mică, Pp = ppQ;
 puterea consumată prin frecare să fie cât mia mică, Pf.

a) Lagărul (reazemul) axial fără restrictori

La un astfel de lagăr, care funcţionează la debit constant, mărimile

caracteristice se pot determina cu relaţii foarte simple, dacă se admite ca ipoteză că
variaţia presiunii pe prag este liniară. Astfel:
 forţa axială este "volumul" distribuţiei de presiuni;
 debitul este de tip Poiseuille şi se calculează pentru perimetrul mediu al
pragului;
 la lagăre, puterea consumată prin frecare este de tip Couette.
Practic, calculele depind de forma geometrică a buzunarului. Pentru
exemplificare, în continuare se vor prezenta calculele aferente pentru două dintre cele
mai utilizate configuraţii.
În figura 10.21.a, este schiţat un lagăr axial hidrostatic cu buzunarul circular
de rază Ri. Pragul inelar se întinde până la raza Re. Lăţimea pragului este L = Re - Ri,
iar perimetrul sau mediu este B = 2Rm = 2(Re - Ri)/2 = (Re + Ri). Arborele se
roteşte cu turaţia n şi este încărcat axial cu forţa F.
Distribuţia de presiuni la ridicare (h = 0) este cilindrică, deci:
F  R i2  p r (10.50)
Rezultă că presiunea din buzunar necesară pentru ridicare este:
F
pr   p max (10.51)
R i2
După ridicare (h  0), distribuţia de presiuni este tronconică, deci:

- 197 -
 ORGANE DE MAŞINI

F
  pb 2
3

R i  R e2  R i  R e  (10.52)

Couette

Fig.10.21. Lagăr axial hidrostatic cu buzunar circular.

Rezultă că presiunea din buzunar după ridicare este:
3F
pb   p r  (10.53)

 R i  R e2  R i R e
2

Pompa alimentează buzunarul cu debitul radial constant de tip Poiseuille
(v.fig. 10.21.b):
R e  R i h 3 pb
Q   ct (10.54)
12 Re  Ri
de unde rezultă grosimea filmului pe prag:
12QR e  R i 
h3  ha (10.55)
p b R e  R i 
Eliminând pb între relaţiile (10.53) şi (10.54) se obţine:

Fh  

4Q R 3e  R 3i 1 K1
 3 3
 (10.56)
Re  Ri h h
Deci, forţa F este invers proporţională cu h3, astfel încât rigiditatea filmului
este:
dF  3K1  3K1 1  3F
S     (10.57)
dh h4 h3 h h
Puterea consumată pentru pompare este:
F  p b  h 3 R e  R i 
Pp  p b Q  (10.58)
4R e  R i 

- 198 -
 ORGANE DE MAŞINI

În sfârşit, puterea consumată prin frecare, legată de debitul circumferenţial de

tip Couette (v.fig. 10.21.c), se determină ca în paragraful 6.4.
În figura 10.22.a, este schiţat un lagăr axial hidrostatic cu buzunarul
dreptunghiular de laturi x şi y. Exteriorul celor patru praguri este dreptunghiul de
laturi X şi Y. Perimetrul mediu al pragurilor este B = 2(X + x)/2 + 2(Y + y)/2 =
Y+x+Y+y, iar lăţimea lor este L = (X - x)/2 = (Y - y)/2. Suprafaţa superioară a cuplei,
încărcată cu forţa axială F, este mobilă cu viteza de translalţie U.

Fig.10.22. Lagăr axial hidrostatic cu buzunar dreptunghiular.

La ridicare (h = 0), distribuţia de presiuni este paralelipipedică, deci:
F  x  y  pr (10.59)
Rezultă că presiunea de ridicare necesară este:
F
pr   p max (10.60)
xy
După ridicare (h  0), distribuţia de presiuni este un “trunchi de piramidă
dreptunhiulară”, astfel încât:
p

F  b XY  xy  XYxy
3
 (10.61)

Rezultă că presiunea din buzunar după ridicare este:

3F
pb   p r  (10.62)
XY  xy  XYxy
În direcia mişcării relative, curgerea peste praguri este caracterizată atât de
debite Poiseuille, datorate gradientului de presiune, cât şi de debite Couette, datorate
mişcării relative (v.fig. 10.22.b şi c), care însă se anulează reciproc. Pe cealaltă

- 199 -
 ORGANE DE MAŞINI

direcţie, neexistând mişcare relativă, debitele sunt numai de tip Poiseuille (v.fig.
10.22.d). Deci, debitul constant asigurat de pompă este:

Q
X  x  Y  y h 3

pb
 ct (10.63)
12 X  x  / 2
de unde:
6QX  x 
h3  ha (10.64)
p b X  x  Y  y 
Eliminând pb între relaţiile (10.62) şi (10.63) se obţine:

Fh  

2X  x  XY  xy  XYxy 1 K 2
 3 3
 (10.65)
XxYy h h
astfel încât rigiditatea filmului este:
dF  3K 2  3K 2 1  3F
S     (10.66)
dh h4 h3 h h
Puterea consumată pentru pompare se determină cu relaţia:
F  p b  h 3 X  x  Y  y 
Pp  p b Q  (10.67)

2X  x  XY  xy  XYxy 
Puterea consumată prin frecare este legată de direcţia mişcării relative. De
data aceasta efectul curgerii de tip Poiseuille este nul (v.fig. 10.22 b şi c). Deci:
U 2 A p U 2 xY  xy 
Pf  Ff  U   (10.68)
h h

b) Lagăre (reazeme) axiale cu restrictori

Sunt situaţii în care se doreşte ca două reazeme axiale, încărcate cu forţele

diferite F1 şi F2 (de exemplu F1  F2), să fie alimentate de la o singură pompă. Dacă
funcţionarea ar fi la debit constant (fără restrictori), atunci la pornire (h1 = h2 = 0)
presiunea din circuit creşte până la valoarea corespunzătoare ridicării sarcinii mai
mici (pr2 = F2/Ab2) după care se stabilizează la o valoare pb2  pr2 corespunzătoare
unei funcţionări normale a reazemului 2 (h2  0). Rezultă că nu se ajunge la presiunea
necesară pentru ridicarea sarcinii F1, deci reazemul 1 nu funcţionează.
Soluţia este cea schiţată în figura 10.23, adică utilizarea unor restrictori, care
sunt nişte rezistenţa hidraulice inserate pe conductele de alimentare. Astfel,
funcţionarea este la o presiune de intrare pin (în amonte faţă de restrictori) constantă,
mai mare decât cea necesară ridicării sarcinii F1 (pin  pr1 = F1/Ab1).

- 200 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.23. Lagăre axiale hidrostatice cu restrictori.

Cei mai utilizaţi restrictori sunt tuburile capilare (v.fig. 10.24 a) şi orificiile
calibrate (v.fi. 10.24.b).

Fig.10.24. Restrictori.

c) Lagărul (reazemul) radial

Un astfel de lagăr (reazem), la care uzual se folosesc 3…6 buzunare, este

schiţat schematic în figura 10.25. Distribuţia de presiuni circumferenţială depinde de
condiţiile de funcţionare.
 La un reazem (n = 0) neîncărcat radial (F = 0), distribuţia de presiuni este
simetrică.
 La un reazem (n = 0) încărcat radial (F  0), distribuţia de presiuni este asimetrică.
 La un lagăr (n  0) încărcat (F  0) apar şi efecte hidrodinamice care se suprapun
peste cele hidrostatice.
Rezultă că alimentarea buzunarelor nu se poate face decât prin intermediul
restrictorilor sau cu pompe individuale.

- 201 -
 ORGANE DE MAŞINI

Fig.10.25. Lagăr radial hidrostatic.

10.2.5 Materiale pentru cupla fus-cuzinet

Necesitatea considerării cupla de material cuzinet-fus este justificată de

faptul că ea determină în mod hotărâtor funcţionarea lagărelor cu alunecare sub
aspectul antifricţiunii şi antiuzării, dar şi a altor proprietăţi. Este evidentă importanţa
tribologică a cuplei de materiale la lagărele cu regim de frecare uscată, limită, mixtă
(U,L,M). Dar această importanţă se menţine şi în cazul ungerii fluide, mai ales în
regim hidrodinamic (HD), deşi - în aparenţă – ea nu s-ar manifesta. Într-adevăr,
importanţa cuplei de materiale intervine la lagărele cu regim de ungere HD:
a) în cazul opririi sau pornirii mai ales după opriri îndelungate, când regimul de
ungere devine L, M;
b) când lubrifiantul este impur şi pot să apară contacte directe fus-impurităţi-cuzinet;
c) în cazul sarcinilor dinamice, când pot să apară de asemenea contacte directe între
fus şi cuzinet;
d) în cazul acţiunii corosive a unor substanţe din lubrifiant cu astfel de efecte.

Materialul fusului este, de regulă, identic cu cel al arborelui sau osiei din
care fac parte ca porţiuni de reazem. Sub aspect tribologic, în afara rezistenţei
mecanice, acest material trebuie să aibă:
a) o rezistenţă mare la uzare, pentru ca să se uzeze cuzinetul, mai ieftin şi mai uşor
de înlocuit;
b) o rugozitate corespunzătoare grosimii minime a filmului.

Materialul cuzinetului trebuie să îndeplinească în special proprietăţi

tribologice (de frecare, uzare) superioare. Materialul cu astfel de proprietăţi

- 202 -
 ORGANE DE MAŞINI

tribologice superioare de antifricţiune şi antiuzare este denumit material antifricţiune.

Comportarea tribologică superioară a materialului antifricţiune se asigură prin:
a) buna adsorbţie (prin onctuozitate ridicată) şi/sau chemisorbţie a lubrifiantului pe
suprafaţa metalică;
b) bună compatibilitate cu materialul fusului, care determină tendinţa mică la sudare
şi, deci, diminuarea uzării de contact sau gripării (altfel spus, materialele cuplei să
nu fie de acelaşi fel);
c) rezistenţă mecanică ridicată statică şi, mai ales, la oboseală şi, în legătură cu
aceasta, şi o duritate ridicată;
d) conformabilitate, adică proprietatea de a se adapta poziţiei fusului prin deformări
plastice locale;
e) microconformabilitate, adică particularitatea de pătrundere a impurităţilor dure în
material;
f) rezistenţă la coroziune.

În afară de aceste proprietăţi care asigură o bună comportare tribologică,

materialele antifricţiune îndeplinesc de asemenea:
a) proprietăţi termice cum sunt:
- rezistenţă termică, adică capacitatea materialului de a-şi menţine
proprietăţile la temperaturi ridicate;
- coeficient de dilatare termică apropiat de cel al fusului, în caz contrar se
modifică în limite largi jocul în cursul funcţionării şi apare instabilitatea
funcţională sub aspectul menţinerii aceleiaşi grosimi a filmului;
b) economicitate, prin eliminarea sau limitarea folosirii de materiale deficitare
cum sunt Sn, Pb, Cu;
c) tehnologicitate, care înseamnă uşurinţa prelucrării sau posibilitatea
refolosirii materialului cuzinetului când acesta devine inutilizabil.
Se constată uşor că unele dintre cerinţele impuse materialelor antifricţiune
sunt contradictorii. Astfel, cerinţa durităţii şi rezistenţei mecanice mari contravine
proprietăţii de macro şi microconformabilitate. Sau, realizarea unor proprietăţi
tribologice superioare se asigură cel mai bine numai prin utilizarea materialelor
deficitare cum sunt Sn, Pb, Cu.
În legătură cu ultimul aspect este de relevat soluţia constructivă modernă de
diminuare a cantităţii de materiale deficitare, prin depunerea acestora în straturi
subţiri. Cuzineţii multistrat bi sau trimetalici (fig. 10.26.) folosiţi la lagărele
motoarelor de automobile sunt realizaţi prin tehnologii speciale. În varianta din fig.
10.26., există o structură compusă de bronz şi material plastic (teflonul asigură un
coeficient de frecare foarte scăzut), care aderă mai bine pe suportul din oţel folosind
un strat intermediar subţire de cupru depus electrolitic pe acest suport.

- 203 -
 ORGANE DE MAŞINI

~ 0,3 mm
Material plastic
Strat rugos din
(polimer sau teflon)
pulbere de bronz
Strat intermediar de cupru
depus electrolitic
Suport (bandă din oţel)

(1...3) mm
Fig. 10.26. Structura unui cuzinet multistrat

Prezentarea principalelor materiale utilizate pentru cupla fus-cuzinet:

Fontele:
a) se utilizează la cuzineţi monolit sau ca element suport la cuzineţii multistrat;
b) la cuzineţii monolit, se folosesc numai la presiuni şi viteze reduse, din cauză că
aceste materiale asigură o macroconformabilitate redusă cu fusul din oţel.
Bronzurile:
a) se utilizează la cuzineţi monolit sau strat subţire în cuzineţii multistrat (fig.
10.26.);
b) la cuzineţii monolit admit presiuni şi viteze mai ridicate, mai ales la lagăre mai
scurte (deoarece macroconformabilitatea este totuşi redusă).
Compoziţia de lagăre pe bază de Sn:
a) se foloseşte ca strat antifricţiune la cuzineţii multistrat;
b) este unul din cele mai bune materiale antifricţiune, prin macro şi
microconformabilitate, rezistenţa la uzarea de contact, rezistenţa la coroziune
datorită Sn;
c) dar - ca dezavantaj – are o rezistenţă mică la oboseală datorită Sn;
d) bunele proprietăţi tribologice permit presiuni şi viteze ridicate, indiferent de
lungimea lagărului.
Aliajele pe bază de Al
a) se folosesc ca strat la cuzineţii multistrat, prin placare la rece, prin laminare a unei
folii subţiri;
b) admit presiuni şi viteze ridicate şi au rezistenţă mare la oboseală.
Pulberile sinterizate:
a) se folosesc la realizarea cuzineţilor poroşi: pulberea este presată şi apoi
sinterizată/legată prin încălzire într-o atmosferă protectoare de gaz;

- 204 -
 ORGANE DE MAŞINI

b) caracteristica principală a cuzineţilor poroşi este structura spongioasă

(capilaritate), care determină funcţionarea lor ca lagăre autolubrifiante. Fenomenul
de autolubrifiere se produce astfel:
- este absorbită în masa cuzinetului prin efect de capilaritate o cantitate de
ulei în 10…40% din volumul său;
- la ridicarea temperaturii din cauze exterioare sau în lipsa ungerii, se produce
dilatarea cuzinetului sinterizat şi se produce o fluidizare mai mare a
uleiului, efecte care determină ca uleiul să fie eliminat din pori;
- la restabilirea temperaturii, uleiul este resorbit în cuzinetul poros;
c) lagărele cu cuzineţi poroşi sunt utilizate atunci când sunt greu accesibile sau când
se cere o întreţinere redusă (alternatoare, aspiratoare, maşini de spălat, industria
alimentară).
Aliajele dure:
a) reprezintă o soluţie tehnică relativ nouă;
b) se aplică de regulă la vârfuri conice (deci la dimensiuni mici, în mecanica fină),
când admit presiuni, viteze şi temperaturi ridicate.
Materiale plastice:
a) sunt folosite pentru cuzineţi masivi sau numai în straturi subţiri, după natura lor;
b) au numeroase avantaje, de exemplu:
 coeficient de frecare redus;
 macro şi microconformabilitate;
 rezistenţă la coroziune;
 nu atacă fusul în caz de supraîncălzire (se topesc cele termoplaste);
 simplificarea ungerii, în sensul că admit multe tipuri de lubrifianţi (ulei,
unsoare, apă), sau lucrează şi fără ungere;
 bună amortizare a şocurilor şi vibraţiilor;
 preţ de cost redus;
c) dezavantaje:
 rezistenţă mecanică redusă;
 slabe proprietăţi termice: coeficient de dilatare termică ridicat (adică
instabilitate dimensională) şi conductivitate termică redusă (adică încălzire
puternică);
 higroscopicitate mare, astfel încât se umflă prin absorbţia apei, determinând o
instabilitate dimensională pronunţată.
Cauciucul:
a) după cum se ştie, cauciucul pur nu se utilizează ca atare în tehnică: el capătă bune
proprietăţi prin vulcanizare (încălzire în prezenţa sulfului, ce conduce la obţinerea
de punţi şi legături între moleculele de cauciuc), iar adaosul de negru de fum
îmbunătăţeşte rezilienţa (rezistenţa la şoc) şi rezistenţa la uzură;
b) se utilizează la cuzineţii multistrat (stratul de cauciuc de grosime 7…20 mm,
rectificat);
c) avantaje:
 coeficient de alunecare scăzut;
 conformabilitate ridicată;

- 205 -
 ORGANE DE MAŞINI

d) dezavantaje:
 rezistenţă mecanică şi termică mică (de aceea admite presiuni şi viteze mici);
 sensibil la acţiunea benzinei şi uleiului;
 îmbătrâneşte rapid (mai repede cu temperatura);
e) de regulă, se unge cu apă.
Grafitul:
a) se utilizează sub formă de bucşe, obţinute prin sinterizare (pulbere din praf de
cărbune şi liant, presată şi încălzită);
b) avantaje:
 coeficient de frecare scăzut;
 conductivitate termică bună.
Ceramica:
a) are bune proprietăţi de rezistenţă mecanică şi la coroziune;
b) dar coeficientul de frecare de alunecare este mare (ce impune încărcări reduse şi
suprafeţe netede);
c) se utilizează în medii corosive sau la ungerea cu gaze (în industria chimică: pompe
pentru acizi, agitatoare etc.).
Sticla şi pietrele semipreţioase (rubin, safir, diamant):
a) asigură rezistenţă mecanică foarte mare şi frecări mici;
b) dar se utilizează la încărcări mici din cauză că nu se comportă bine în lipsa ungerii
sau când apar defecte de ungere;
c) se utilizează în mecanică fină (lagăre pe vârfuri).
Materiale compuse: vezi discuţia pentru cuzineţii multistrat, fig. 10.26.

10.2.6. Forme constructive de cuzineţi

Se prezintă forme de cuzineţi cu pereţi subţiri, utilizaţi la motoarele cu ardere

internă și în industria de automobile.
Cuzineţi radiali, fig. 10.27, 10.28.

Cu îmbinare în V Fără îmbinare

Fig. 10.27. Bucşe înfăşurate cu pereţi subţiri

- 206 -
 ORGANE DE MAŞINI

Bucşele înfăşurate cu pereţi subţiri (fig. 10.27.) sunt realizate din bandă
subţire (de exemplu, de 2,5 mm la un alezaj de 45 mm), îmbinate sau neîmbinate la
capete. Se căptuşesc cu materiale antifricţiune. Evident, nu preiau decât sarcini
radiale.
Semicuzineţii cu pereţi subţiri (fig. 10.28.) se realizează de asemenea, din
suport bandă de oţel mai subţire (grosimea este 2,5 mm la diametrul alezajului de 75
mm).
Pinten de fixare faţă de corp

Canal
de ungere

Orificiu
de ungere

a) b)
Gulere pentru preluarea forţei axiale a fusului

c) d)

Fig. 10.28. Semicuzineţi cu pereţi

subţiri

a) formă guler (fig. 10.28.a,b) şi cu guler (fig. 10.28.c,d, care permit şi preluarea
sarcinilor axiale);

- 207 -
 ORGANE DE MAŞINI

b) fără canal (fig. 10.28.a,c) şi cu canal de ungere şi orificiu de ungere (fig. 10.28.
b,d).
Semicuzineţii cu canal de ungere permit:
a) utilizarea acestora când forţele sunt variabile ca direcţie (lagărele motoarelor cu
ardere internă); aceasta deoarece orificiul de ungere este plasat într-o zonă
importantă (canalul), astfel că el nu distruge distribuţiile de presiuni pe cele două
jumătăţi;
b) distribuirea unei cantităţi suficiente de lubrifiant pe direcţia circumferenţială.
În schimb, canalul realizează două jumătăţi portante cu o portanţă globală mai
redusă. Toţi semicuzineţii au un pinten de fixare faţă de corp, obţinut prin deformare
plastică.

Cuzineţi axiali
Aceşti cuzineţi sunt destinaţi lucrului în regim de frecare mixtă. Variante de
cuzineţi axiali sunt reprezentate în fig. 10.29. Canalele permit circulația uleiului
(când există circuit de ungere), sau permit depozitarea unsorii, de exemplu prin
alveolele din fig. 10.29.e.

a) b)

c) d)
Pinten pentru
fixare

e)
Fig. 10.29. Cuzineţi axiali

- 208 -
 ORGANE DE MAŞINI

Unele variante prezintă proeminenţe de împiedicare a rotirii cuzineţilor în

suport (fig. 10.29. b, c, e). Semicuzineţii axiali reprezentaţi în fig. 10.29.c, d se
utilizează pentru lagărele intermediare.

10.2.7. Sisteme de ungere

Sistemele de ungere au rolul de a alimenta lagărele (cuplele de frecare) cu

lubrifiant. O clasificare a acestora se realizează având la bază criteriul lubrifiantului
utilizat, și anume: sisteme pentru ungerea cu unsoare și sisteme pentru ungerea cu
ulei.

Sisteme pentru ungerea cu unsoare

Ungătoarele cu bilă (fig. 10.30.) sunt închise de o bilă apăsată de un arc pe
un guler realizat prin sertizare la intrarea în ungător. Aceste ungătoare trebuie să fie
alimentate periodic folosind pompe speciale (prese de mână).
Scaun de bilă realizat
prin sertizare

Fig. 10.30. Ungător cu bilă cu cap plat şi

filet cilindric (UB conform STAS 1116-78)

La ungătoarele cu pâlnie (fig. 10.31.), capacul acestora se înşurubează

periodic pentru forţarea pătrunderii lubrifiantului în locul unde este montat.

Capac

Corp cu formă in-

terioară de pâlnie

Fig. 10.31. Ungător cu pâlnie

- 209 -
 ORGANE DE MAŞINI

Ungerea centralizată cu unsoare se realizează, de regulă, automat, folosind o

pompă şi distribuitoare (fig. 10.32.). Acest tip de ungere se recomandă dacă există o
sursă de aer comprimat (cazul vehiculelor) care este necesară pentru acţionarea
pompei.
Pompă Distribuitor Distribuitoare parţiale
principal

Fig. 10.32. Schema unui sistem de ungere centralizată cu

unsoare consistentă

Sisteme pentru ungerea cu ulei

Sisteme de ungere cu ulei la presiunea naturală
În fig. 10.33. se prezintă exemple de sistem de ungere cu ulei folosind o
perniţă, care lucrează prin efect de capilaritate). În varianta din fig. 10.33. a, cuzinetul
este străpuns pentru a permite contactul perniţei cu fusul. În varianta din fig. 10.33.b,
se utilizează un cuzinet poros care nu trebuie străpuns şi care este alimentat
permanent cu ulei de către perniţa cu care este în contact.
Cuzinet Cuzinet poros

Arbore

Gaură de
introducere a
uleiului, închisă
cu un dop filetat

Perniţă (lucrează prin efect

de capilaritate)
a) b)
Fig. 10.33. Sisteme de ungere cu perniţă

- 210 -
 ORGANE DE MAŞINI

În fig. 10.34. se prezintă un sistem de ungere cu exces de ulei. Excesul de

ulei este asigurat cu un inel care este aşezat pe arbore la mijlocul cuzinetului şi care
este cufundat în baia de ulei proprie lagărului. Pentru a se permite această soluţie,
cuzinetul este prevăzut cu o degajare semicilindrică. Există şi alte două degajări în
cuzinet care permit oscilaţia inelului în jurul verticalei.
Orificiu de completare cu ulei
sau de amorsare a ungerii

Capac
Carcasă
superioară 
Cuzinet Arbore (Secţiune parţială)
Degajare semicilindrică
care permite aşezarea
inelului pe arbore
Degajare care
oscilaţii ale
inelului

Carcasă
superioară
Inel de aducere a uleiului
din baie în lagăr

Fig. 10.34. Lagăr cu ungere proprie (cu inel)

Ungerea prin barbotare este specifică roţilor dinţate imersate în baia de ulei
(fig. 10.35.). Acest sistem de ungere este recomandat la viteze periferice limitate, v 
15 m/s, pentru că altfel apar o pierdere mărită de putere şi o încălzire exagerată a
lubrifiantului.

(2...3) înălţimi
ale dintelui

Fig. 10.35. Sistem de ungere prin barbotare

- 211 -
 ORGANE DE MAŞINI

Sisteme de ungere cu ulei cu suprapresiune

Un sistem de ungere cu suprapresiune joasă este redat în fig. 10.36.
Componenţa sistemului este logică dacă se urmăreşte traseul de la sorb până la retur.
S-a dovedit experimental că suprapresiunea de alimentare realizată de pompă pin =
(0,15…0,3) MPa (adică redusă) este suficientă pentru învingerea rezistenţelor
hidraulice de pe circuit.
Reţeaua de ungere
(către punctele de ungere)
Răcitor

Filtru
Pompă volumică
(cu roţi dinţate, piston)
Manometre
Motor Supapă de
electric suprapresiune
Retur
Sorb

Baia de ulei

Fig. 10.36. Sistem de ungere cu suprapresiune joasă

Schematizările motorului, pompei, filtrului, răcitorului şi supapei de
suprapresiune sunt standardizate

Se analizează în continuare şi un sistem de ungere cu suprapresiune înaltă,

utilizat la lagărele hidrostatice fig. 10.37., problemă prezentată principial și în
paragraful 10.2.4., fig.10.22. Se observă la un acelaşi lagăr existenţa unei presiuni de
ridicare (sau liftare) a fusului, p r1 şi p r 2 . În func]ionare, distribu]ai de presiuni se
schimbă, iar presiunea din buzunar devine p b1  p r1 şi, respectiv, p b2  p r 2 . În fig.
10.37 se prezintă varianta de alimentare multiplă a două lagăre hidrostatice axiale, la
care apar presiuni de ridicare diferite, pr 2  pr1 . În aceste condiţii, în sistemul de
ungere apar şi componente necesare -aşa numiţii restrictori (rezistenţe hidraulice) -
faţă de cazul ungerii la suprapresiune joasă. Aceşti restrictori permit ridicarea fiecărui
fus. Într-adevăr, principalul rol al restrictorilor este menţinerea în instalaţia de
alimentare a unei presiuni pin superioare celei mai mari presiuni de ridicare; în cazul
din fig. 10.37., deoarece pr2  pr1 trebuie ca pin  pr2. În lipsa restrictorilor s-ar ridica
numai fusul cel mai descărcat (în fig. 10.37. - fusul 1 cu pr1  pr2), după care s-ar
obţine ca presiune din buzunar pb1 = pin.

- 212 -
 ORGANE DE MAŞINI

pb2 > pb1

pb1 < pr1 Presiunile pb2 < pr2
din buzunar

Presiunile de
pr1 ridicare (sau pr2 > pr1
liftare) a fusului
Fusul 1 Fa1 Fa2 Fusul 2

Cuzinetul 1 Debit de Cuzinetul 2

scăpări

Colector Restrictor Restrictor Colector

p p
in in

Filtru
Pompă volumică
(cu roţi dinţate, piston)
Retur
Motor
electric
Supapă de
Sorb
suprapresiune

Baia de ulei

Fig. 10.37. Instalaţie de alimentare cu aceeaşi pompă a două lagăre

hidrostatice
(se folosesc simboluri standardizate)

Tipurile de restrictori sunt:

a) ace de seringă sau tuburi capilare (fig. 10.38.a);
b) diafragmă cu orificiu calibrat (fig. 10.38.b).

- 213 -
 ORGANE DE MAŞINI

Tub capilar Diafragmă

a) b)

Fig. 10.38. Forme de restrictori

- 214 -