Lecţia 2: Structura substanței.

Modelul atomului de hidrogen

după Bohr.
Numere cuantice.
Chiriac Tatiana,
Asistent universitar
 Cuprinsul lecţiei

• 1. Modelul atomului lui Bohr.

• 2. Postulatele lui Bohr.
• 3. Energia fotonului de radiație
electromagnetică.
• 4. Atomul sistem cuantic
• 5. Seriile spectrale ale atomului de
hidrogen.

2
 Modelul atomului după
Thomson
• Thomson a presupus că, deoarece electronii sunt încărcați
negativ și atomii sunt încărcați neutru, ar trebui să existe o
sarcină pozitivă în atom pentru a neutraliza sarcina negativă a
electronilor. El a propus modelul în care atomul reprezintă o
structură sferică solidă, încărcată pozitiv, iar electronii sunt
încorporați în acea sferă. Cu toate acestea, această structură a
fost respinsă după descoperirea nucleului atomic.
Dezavantajele modelului Atom de Thomson
• Nu există detalii despre nucleul atomic.
• Nu există detalii despre orbitalii atomici.
• Nici o explicație despre protoni sau
neutroni.
• Afirma că atomul are o distribuție
uniformă a masei, ceea ce este greșit.

3
 Modelul lui Rutherford

• Modelul Rutherford al atomului descrie atomul ca fiind compus dintr-

un nucleu atomic și electroni care înconjoară nucleul. Experimentul cu
folie de aur a permis propunere acest model atomic. În acest
experiment, o folie de aur a fost bombardată cu particulele alfa;
conform modelului lui Thomson era de așteptat ca particulele alfa să
treacă fără deviere prin folia de aur. Dar în loc de penetrare în linie
dreaptă, particulele alfa au fost deviate în direcții diferite.

4
 Modelul lui Rutherford

• Acest experiment a indicat că în mijlocul atomului există un

material solid încărcat pozitiv, în timp ce restul atomului are mai
mult spațiu gol. Conform acestui model, atomul este compus
dintr-un centru încărcat pozitiv, care se numește nucleu. Acest
centru conținea masa atomului. Electronii sunt localizați în afara
nucleului în orbitali la o distanță considerabilă. Numărul de
electroni este egal cu numărul de sarcini pozitive (numite mai
târziu protoni) din nucleu. Volumul nucleului este neglijabil în
comparație cu volumul atomului. Prin urmare, cea mai mare
parte a spațiului din atom este goală.
Dezavantajele modelului Atom Rutherford
• Ulterior, modelul Rutherford a fost de
asemenea respins, deoarece nu a putut
explica de ce nucleul încărcat pozitiv și
electronii nu sunt atrași unul de celălalt.

5
1. Modelul atomului
lui Bohr.

• În 1913: Niels Bohr preia modelul planetar al lui

E. Rutherford, conform căruia electronii orbitează
în jurul nucleului, analogic mișcării planetelor în
sistemul solar, și îi aplică teoria cuantelor.
• Conform fizicii clasice, o sarcină electrică în
mișcarea accelerată, cum este mișcarea
electronilor, emite radiații electromagnetice.
Acest fapt, ar duce la scăderea energiei sistemului,
iar traiectoria electronului ar fi sub formă de
spirală, și astfel electronul ar cădea pe nucleu.
• Pentru a-şi proteja modelul, Bohr a introdus două
postulate conform cărora: electronii orbitează pe
orbite staționare, pe care starea electronului
(energia, raza orbitei, viteza electronului) rămân
constante și starea electronului se schimbă la
tranziția de pe o orbită staționară pe alta.

6
2. Postulatele lui Bohr.

• Modelul atomului, conform Niels Bohr, se bazează pe

două postulate:
• Primul postulat al lui Bohr
Este legat de orbitele atomice şi presupune că
electronul se roteşte în jurul nucleului numai pe anumite
orbite circulare permise, fără a emite sau a absorbi energie
radiantă. Aceste stări se numesc staţionare şi au un timp de
viaţă infinit şi energie constantă, electronul trecând pe alte
nivele energetice doar dacă este perturbat din exterior.
Electronul se menţine pe o orbită staţionară datorită
compensării forţei centrifuge cu forţa de atracţie
coulombiană.
• Al doilea postulat al lui Bohr
Afirmă faptul că un atom emite sau absoarbe radiaţie
electromagnetică doar la trecerea dintr-o stare staţionară în
alta. Energia pe care o primeşte sau o cedează este egală
cu diferenţa dintre energiile celor două nivele între care are
loc tranziţia. Radiaţia emisă sau absorbită are frecvenţa dată
de relaţia obţinută în cadrul teoriei lui Max Planck.
• ΔE=E2 – E1 =hν
• Unde h=6,62·10-34 J·s este constanta lui Planck, sau
ħ=h/2π constanta lui Planck redusă.
7
 3. Energia fotonului de
radiație electromagnetică.

• Atomul trece dintr-o stare staționară în alta, doar

dacă absoarbe sau emite energie.
• Energia fotonului este egală cu E=hν

8
 3. Lumina

• Pentru o mai bună înțelegere a modelului Bohr vom

analiza spectrele de emisie și de absorbție, iar pentru a
analiza spectrele avem nevoie de a cunoaște noțiunea
de radiație electromagnetică (de exemplu lumina).
• Lumina este doar un domeniu foarte îngust din
spectrul larg al radiațiilor electromagnetice. Se
cunoaște că pe lângă faptul că lumina este o undă
electromagnetică, ea mai are și caracteristica
corpusculară (fotonul).
• Lumina poate fi emisă sau radiată de electroni care
gravitează în jurul nucleului atomului lor

9
3. Dispersia luminii

10
 3. Spectrele de
emisie şi de absorbţie

• Un sistem microscopic (atom, moleculă, nucleu etc.) se caracterizează

prin faptul că poate exista numai în anumite stări, numite stări
staționare, corespunzătoare unei mulțimi discrete de valori ale energiei
(nivele de energie). Orice variație a energiei sistemului microscopic se
face printr-o tranziție dintr-o stare staționară în alta. Ne interesează
tranzițiile radiative când sistemul emite sau absoarbe un foton. Astfel la
trecerea sistemului din starea cu energia En în starea cu energia Em
(En>Em) se emite un foton cu energia hν=En-Em.
• Totalitatea radiațiilor emise de un sistem microscopic constituie
spectrul de emisie al sistemului.
• Pentru atomi sunt caracteristice spectrele discrete care sunt formate
din linii (radiații monocromatice) izolate. Denumirea de linie spectrală
vine de la faptul că metodele experimentale duc la observarea
radiațiilor monocromatice ca imagini ale unei fante înguste.
• Dacă printr-o substanță transparenta (gaz, solid sau lichid) lăsam să
treacă lumina la un izvor cu spectru continuu si analizăm apoi lumina
cu ajutorul unui spectroscop. Se observa ca din spectru lipsesc total sau
parțial unele radiații iar în locul acestora apar linii sau benzi negre,
avem un spectru de absorbție.
11
3. Spectrele de
emisie şi de absorbţie

12
3. Energia fotonului
la absorbție și emisie

13
 4. Atomul,
sistem cuantic

• Atomul este format din particule cuantice (sisteme cuantice):

• Nucleul – central (sistem cuantic masiv, de mici dimensiuni cu sarcină
electrică pozitivă), format din protoni și neutroni, ca particule cuantice.
• Electronii din învelișul electronic (particule cuantice – cu comportare
duală de undă sau corpuscul).
• În atomi există mai multe interacțiuni la care sunt supuși electronii:
• Interacțiunea electrostatică principală (coulombiană) electron –
nucleu, care este cea mai puternică;
• Interacțiunea electrică dintre electroni;
• Interacțiunea cu câmpul magnetic sau electric exterior (atunci când
există);
• Interacțiunea de tip magnetic intrinseci (interioare atomului) datorate
mișcării electronului.
• Există necesitatea caracterizării atomului printr-un ansamblu de
numere cuantice

14
 4. Numărul cuantic
principal

• Numărul cuantic principal (n) descrie nivelele

energetice ale electronului în atom: n=1,2,3... ce
corespund nivelelor K, L, M, N, O, P, Q.
• În mecanica cuantică, numărul cuantic
principal (simbolizat n) este unul dintre cele
patru numere cuantice folosite pentru descrierea stării
unui electron dintr-un atom și
cuantifică energia orbitalului. Valoarea sa este mereu
un număr natural nenul, n ≥ 1. Pe măsură ce crește n,
crește și numărul straturilor electronice, ceea ce
înseamnă că electronul se află la o distanță mai mare
de nucleul atomic. Astfel, cu creșterea valorii lui n,
electronul va avea o energie potențială mai mare.

15
 4. Numărul cuantic
principal

• Modelul lui Bohr a fost elaborat pentru cel mai simplu atom. Acest
model explică perfect spectrul atomului de hidrogen. Pentru atomul cu
mai mulți electroni acest model nu poate descrie corect efectul de
emisie/absorbţie datorită interacțiunilor electron – electron.
𝑍 2 𝑅𝐸
• Pentru nucleele cu Z protoni, nivelele energetice sunt: 𝐸𝑛 = − 2 .
𝑛
• Unde RE =2,17x10-18 J este energia Rydberg.
2
𝑘𝑒 𝑒 2 𝑚𝑒
• Constanta lui Rydberg se calculează conform 𝑅𝐸 =
2ℏ2

16
4. Numărul cuantic orbital

• Numărul cuantic orbital (l) descrie sub-

nivelele energetice (sub-învelişuri) și
definește forma orbitalei electronice.
• Momentul impulsului (momentul cinetic
orbital) L2 = ħ2 l(l+1)
• l=0, 1, 2, ... n-1
• Simbolurile cuantice speciale asociate
valorilor succesive ale lui l sunt: s, p, d, f...
• Fenomenul prin care se verifică
necesitatea numerelor cuantice “n” și “l”
• Existența spectrelor discrete ale atomului, a
seriilor spectrale și a liniilor spectrale din
seriile spectrale.
• Prin metode de investigație moderne au fost
vizualizați orbitalii și au chiar formele
presupuse de modele matematice. 17
 4. Numărul cuantic orbital

• Numărul maxim de electroni care pot exista pe un

subnivel este dat de relația 2(2l+1). Această relație dă
2 electroni pe subnivelul s, 6 pe subnivelul p, 10 pe
subnivelul d și 14 pe subnivelul f.

18
4. Numărul cuantic orbital

19
 4. Numărul cuantic magnetic
• Numărul cuantic magnetic (ml) descrie sub-nivelele orbitale specifice de energie și este legat
cu proiecția momentului orbital (cinetic) (L2) dea lungul axei sale.
• Mărimea cuantificată – proiecția pe axa Oz a momentului cinetic orbital.
• Interacțiunea cuantificată – interacțiunea magnetică dintre mișcarea orbitală a electronului
(caracterizată printr-un câmp magnetic orbital) și un câmp magnetic exterior de inducție
magnetică B.
• Lz =ml ħ
• ml = -l până la l
• l=0, conține numai o orbitală.
• l=1, conține trei orbitale -1, 0, 1
• l=2, conține -2, -1, 0, 1, 2
• Numărul valorilor lui ml pentru un număr cuantic orbital l, arată numărul orbitalilor de un
anumit tip, precizați de numărul cuantic l și anume 2l+1

20
4. Numărul cuantic magnetic

21
4. Numărul cuantic de spin

• Numărul cuantic de spin (s) descrie

momentul impulsului unui electron.
• Electronul se rotește în jurul unei axe și
are precum un moment unghiular (cinetic
L) așa și un moment unghiular orbital (L2).
• Momentul unghiular este vector, numărul
cuantic de spin (s) are precum valoare
(1/2) așa și direcție (+ sau -). Acest vector
este numit numărul magnetic cuantic de
spin. Sz =ms ħ
• ms =-s, -s+1, -s+2, ....s-2, s-1, s.
• Un electron are spinul s=1/2, respectiv ms
=±1/2
• Interacțiunea cuantificată – interacțiunea
de tip magnetic dintre câmpul magnetic al
rotației proprii a electronului și câmpul
magnetic al mișcării orbitale al
electronului numit interacțiune spin –
orbită.
22
 5. Seriile spectrale
ale atomului de hidrogen

• Când lumina emisă de hidrogen a fost trecută printr-o

prismă se observă un spectru ce constă din patru linii
colorate situate la lungimi de undă caracteristice.
Totalitatea de linii caracteristice unui element chimic se
numește serie spectrală. Teoria lui Bohr pentru atomul de
hidrogen permite de a calcula energia cuantei de lumină
emisă la tranziția electronului de pe orbita cu numărul de
ordine nf pe orbita cu numărul de ordine ni:
1 1 1 1
∆𝐸 = −𝑅ℎ 2 − 𝑛2 = 𝑅ℎ − 𝑛2 = 𝐸𝑓 − 𝐸𝑖 = ℎ𝜈.
𝑛𝑓 𝑖 𝑛𝑖2 𝑓
unde:
• Rh – este energia Rydberg ce are valoarea 2,18·10-18 J, sau
constanta Rydberg R=1,0973·107 m-1.
• h - constanta lui Planck (6,626·1034 J·s).
• ν – este frecvența rediției electromagnetice (în s-1 sau Hz).
• n – este un număr întreg numit numărul cuantic principal.

23
 5. Numărul cuantic principal
și spectrul de radiație

• Emisia de radiație are loc atunci când electronul din

atom efectuează tranziția energetică din starea
energetică superioară în starea energetică inferioară.
• Spectrul de hidrogen:
Lungimea de undă a fotonilor emiși/absorbiţi este dată
de formula lui Rydberg:
1 1 1
= 𝑅𝑍 2 − 2 .
𝜆𝑣𝑎𝑐 𝑛12 𝑛2
R=1,0973·107 m−1.

24
5. Seriile spectrale

25
5. Seriile spectrale

26
5. Spectre de linii

27
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!