Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ce sunt radiatiile?
Radiaţii ionizante şi radiaţii neionizante
Din punct de vedere al protecţiei împotriva radiaţiei, radiaţiile se împart în 2 categorii: neionizante şi ionizante, pentru a sublinia pericolul
la adresa sănătăţii oamenilor. Radiaţiile electromagnetice: lumina, radiaţiile ultraviolete şi infraroşii, undele radio, microundele,
ultrasunetele aparţin primei categorii.
Când radiaţiile lovesc un atom, îşi transferă o parte din energie asupra acestuia. Dacă energia transferată de radiaţie este suficient de mare, se
produce ionizarea procesul de îndepărtare a unui electron din atom, care lasă în urmă 2 particule încărcate electric – un electron şi un ion
pozitiv. Prezenţa în număr mare a unor astfel de particule încărcate electric pot crea distrugeri ţesuturilor vii. Radiaţiile care pot transfera
suficientă energie pentru a face acest lucru se numesc radiaţii ionizante, iar cele cu un nivel de energie mai scăzut sunt cele neionizante. Deşi
anumite tipuri de radiaţii neionizante pot fi dăunătoare în doze mari, radiaţiile ionizante sunt, de regulă, mult mai periculoase. Atunci când
oamenii vorbesc despre radiaţii, de regulă se referă la radiaţii ionizante.
Materia este formată din atomi, care se combină pentru a forma molecule. Un atom este format dintrun nucleu cu dimensiuni foarte mici
dar cu greutate relativ mare, înconjurat de electroni foarte uşori. Nucleul conţine un anumit număr de protoni, fiecare dintre aceştia cu
sarcină pozitivă, iar numărul electronilor cu sarcină negativă este egal cu numărul protonilor, astfel încât atomul este neutru.
Fiecare atom este caracterizat de 2 numere: Z, numărul atomic care este dat de numărul protonilor (=numărul electronilor) şi A, masa
atomică, care reprezintă numărul total de protoni şi neutroni din nucleu. Z identifică elementul chimic căruia îi aparţine atomul – oxigen,
carbon, fier şi proprietăţile acestuia (de exemplu, oxigenul este gaz, fierul este metal, etc). În natură există 92 de elemente – de la hidrogen
(Z = 1) la uraniu (Z=92) şi mai există un număr de aproximativ 20 de elemente (cu Z de le 93 la peste 110) care au fost obţinute artificial.
Atomul este cea mai mică particulă care păstrează proprietăţile fizice şi chimice ale unui element chimic.
Fig. 1 – prezentarea clasica a atomului, folosind Modelul RutherfordBohr care reprezintă atomul ca cavând
nucleul, încărcat pozitiv, compus din protoni (particule pozitive) şi neutroni (particule neutre), înconjurat de
sarcini negative, elctronii. Numărul electronilor este egal cu cel al protonilor, deci atomul este neutru din
punct de vedre electric.
Fig. 2 prezentare a structurii atomice pentru atomul de heliu. Partea întunecată a norului electronic
corespunde probabilităţii maxime de existenţă a electronului orbital 1s. Structura mărită a nucleului 1/3
http://www.anpm.ro/ro/cesuntradiatiile este
prezentată schematic, cu roz sunt indicaţi protonii, iar cu albastru neutronii. În realitate, nucleul (şi funcţiile de undă ale fiecărui
20.07.2016 Ce sunt radiatiile ANPM
nucleon) este simetric din punct de vedere sferic (cazul nucleilor mai complexi).
Dezintegrarea radioactivă
Radioactivitatea este capacitatea dezintegrării spontane a unui atom. În acest fel se formează un nou atom prin eliberea unei radiaţii. Un
atom poate emite trei tipuri de radiaţie radioactivă: radiaţia alfa pozitivă, radiaţia beta negativă şi radiaţia gama neutră din punct de vedere
electric.
În timpul dezintegrării radioactive un element nu emite toate tipurile de radiaţii în acelaşi timp.
Majoritatea nuclizilor din natură sunt stabili, dar există anumiţi nuclizi existenţi în natură sau produşi de om – care au proprietatea numită
radioactivitate. Aceştia se numesc radionuclizi.
Dezintegrarea este un proces aleatoriu – nu poate fi prevăzut momentul în care un anume nucleu se va dezintegra – dar ritmul mediu de
dezintegrare al nucleului şi tipul de radiaţie pe care o emite sunt caracteristici ale radionuclidului.
Ritmul în care un radionuclid se dezintegrează se numeşte activitate – numărul mediu de dezintegrări pe secundă. Activitatea unei probe
este numărul de atomi din probă înmulţit cu factorul λ (litera grecească lambda), care este o caracteristică constantă a radionuclidului.
Unitatea de activitate este dezintegrare pe secundă şi are un nume special, becquerel (Bq). 1 Bq este o dezintegrare pe secundă.1 Bq este
un nivel foarte redus de activitate, aşa că, adesea, valorile sunt exprimate în kBq (mii de Bq) sau MBq (milioane de Bq) şi chiar GBq
(miliarde de Bq).
Unitatea de activitate tolerată este 1 Ci (Curie) = 3,7 x 1010 dez/s = 3,7 x 1010 Bq.
O unitate de măsură înrudită pentru ritmul cu care un radionuclid se dezintegrează este timpul de înjumătăţire fizică (T1/2 sau Tf), de
asemenea o caracteristică constantă a radionuclidului. Acesta reprezintă intervalul mediu necesar pentru ca o jumătate din atomii dintro
probă de radionuclid să se dezintegreze.
http://www.anpm.ro/ro/cesuntradiatiile 2/3
20.07.2016 Ce sunt radiatiile ANPM
Radiaţia alfa (α), de fapt atomul de heliu, interacţionează cu mulţi atomi pe o distanţă foarte mică. Dau naştere la ioni şi îşi consumă
toată energia pe acea distanţă scurtă. Cele mai multe particule alfa îşi vor consuma întreaga energie la traversarea unei simple foi de
hârtie. Principalul efect asupra sănătatii corelat cu particulele alfa apare când materialele alfaemiţătoare sunt ingerate sau inhalate, iar
energia particulelor alfa afectează ţesuturile interne, cum ar fi plămânii.
Radiaţia beta (β) sunt compuse din electroni – particule uşoare cu sarcină negativă. Acestea se deplasează pe o distanţă puţin mai mare
în aer şi pot trece prin hârtie, dar nu pot penetra prin piele în organismul uman. Efectele asupra sănătăţii asociate particulelor beta se
manifestă în principal atunci când materialele betaemiţătoare sunt ingerate sau inhalate.
Radiaţia gama (γ) se prezintă sub formă de unde electromagnetice sau fotoni emişi din nucleul unui atom. Ei pot traversa complet
corpul uman, putând fi oprite doar de un perete de beton sau de o placă de plumb groasă de 15 cm. Radiaţia gama este oprită de: apă,
beton şi, în special, de materiale dense, precum plumbul, folosit ca protectie impotriva expunerii la acest tip de radiaţie. Efectele asupra
sănătăţii asociate particulelor gama se manifestă în principal atunci când materialele gamaemiţătoare sunt în afara corpului uman.
Razele X sunt radiaţii gama cu energie scăzută. În cazul organismului uman, acestea pot penetra ţesuturile musculare, dar nu pot penetra
oasele, de unde vine şi utilitatea lor în medicină (radiografii).
D upă A N PM B uc ur e s ti
http://www.anpm.ro/ro/cesuntradiatiile 3/3