Tema 1.

Electrotehnologii cu ozon în păstrarea fructelor şi legumelor

1.1 Esenţa fizică a Electrotehnologiei cu ozon
1.2 Proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale ozonului
1.3 Instalaţii de ozonare a atmosferei
1.4 Dimensionarea instalaţiilor de ozonare
1.5 Prezentarea rezultatelor aplicărilor electrotehnologiilor la păstrarea fructelor şi legumelor
1.6 Alte aplicaţii ale electrotehnologiilor cu ozon în agricultură şi industria alimentară

1.1 Esenţa fizică a Electrotehnologiei cu ozon

Generarea ozonului
Ozonul se formează din oxigen. Există câteva metode de obţinere a ozonului, dintre care cele mai
des folosite sunt:
- electrolitică;
- fotochimică;
- de electrosinteza în plasma cu descărcării de gaze.
Pentru a evita apariţia oxizilor nedoriţi, este binevenită obţinerea ozonului din oxigenul
medical folosind electrosinteza. Concentraţia amestecului de oxigen şi ozon în aşa instalaţii este
uşor de schimbat în diferite moduri.
Metoda electrolitică de sinteză a ozonului se realizează în celule electrolitice speciale. În
calitate de electroliţi sunt folosite soluţiile diferitor acizi şi săruri. Formarea ozonului se petrece din
contul descompunerii apei şi formării oxigenului atomar, care alăturându-se la molecula de oxigen
formează ozon şi moleculă de hidrogen. Această metodă permite obţinerea ozonului concentrat,
însă e foarte costisitor, şi din această cauză n-a găsit o largă aplicaţie.
Metoda fotochimică reprezintă o metodă cu o răspândire mai largă. Formarea ozonului se
petrece la disociaţia moleculei de oxigen sub acţiunea razelor ultraviolete. Această metodă
permite de a obţine ozon de concentraţie mare. Aparatele, funcţionarea cărora se bazează pe
această metodă au găsit o răspândire largă în medicină şi industria alimentară.
Metoda de electrosinteză a ozonului a primit cea mai largă răspândire. Această metodă
combină posibilitatea obţinerii ozonului cu concentraţie mare cu productivitate înaltă şi cheltuieli
de energie relativ mici.
În rezultatul cercetărilor de utilizare a diferitor descărcări de gaze pentru electrosinteza
ozonului au primit răspândire aparatele ce folosesc următoarele forme de descărcări:
Descărcarea de barieră. A primit cea mai largă răspândire, reprezintă un număr de
microdescărcări în spaţiul de 1-3 mm între doi electrozi, despărţiţi de una sau două bariere
dielectrice la alimentarea electrozilor cu curent alternativ de tensiune înaltă cu frecvenţa 50 Hz şi
mai mare. Productivitatea unei instalaţii poate fi de până la 150 kg de ozon pe oră.
Descărcarea pe suprafaţă. Este aproape de cea de barieră, care a primit o răspândire largă în
ultimii zece ani datorită fiabilităţii şi simplităţii sale. La fel reprezintă un număr de micro-
descărcări, ce se dezvoltă de-a lungul suprafeţei dielectricului solid la alimentarea electrozilor cu
tensiune alternativă cu frecvenţa de 50 Hz şi până la 40 GHz.
Descărcare prin impuls. Ca regulă, descărcarea strimer ce apare între doi electrozi la
alimentarea acestora cu tensiune de impuls cu durata de sute nanosecunde şi până la unităţi de
microsecunde.

1
 Fig. 1.1 Generarea ozonului în ozonator

Fig. 1.2 Schema tehnologica de producere/utilizarea a ozonului

(la ozonarea apei)

2
Contactul cu materia tratată
Îmbogăţirea cu ozon a fluxurilor de apă într-o cameră, pentru a permite suficient timp de contact.
În timpul acestui timp de contact, moleculele de ozon degradează pentru a forma molecule de
oxigen şi radicali de hidroxil liberi. Amândoi sînt ozon şi radicali liberi foarte reactivi care oxidează
moleculele organice. Prin această oxidare, erbicidele toxice şi pesticidele , componentele sunt
reduse favorabil din punct de vedere ecologic. Organele non - biodegradabile se va reduce în părţi
mai mici biodegradabile. Reacţia este capabilă să împartă proteine, hidraţi de carbon şi acizi humic
la carburi dublu-depozitate de a deteriora şi a distruge componentele critice ale organismelor
găsite în apă. Având în vedere hidroxilul liber este deci foarte reactiv, timpul de contact necesar
este minim, în comparaţie cu alte dezinfectante.
Distrugerea ozonului
Ozonul are o medie de înjumătăţire de 20 de minute, dacă nu este oxidat de particule. În funcţie
de calitatea apei la un moment dat, o parte din ozonul dizolvat poate trece prin sistemul inoxidat.
Ingestia ozonului este o îngrijorare serioasă datorită capabilităţilor sale puternice de oxidare.
Precauţiile de siguranţă sunt de obicei luate pentru a asigura că restul moleculelor de ozon sunt
distruse înainte de a ajunge la sistemul de distribuţie. Regulamentele necesită rezultatele
concentraţiei de ozon pentru a fi redus la mai puţin de 0.002 mg / l, înainte de apă este eliberat
din plante. Degradarea ozonului poate fi accelerat prin adăugarea de peroxid de hidrogen sau
sistem de trecere care trece printr-un sistem de UVc. Timpul de contact poate fi de asemenea
prelungit pentru a permite continuarea distrugerii.

1.2 Descoperirea şi Proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale ozonului

În anul 1785 fizicianul olandez Van Marum, efectuând experienţe cu electricitate, a simţit un
miros specific la formarea scânteilor în maşina electrică şi observat capacităţile de oxidant a
aerului la trecerea prin el a scânteilor.
În anul 1840 savantul german Şeinbein efectuând experienţe asupra hidrolizei apei, a
încercat cu ajutorul arcului electric să o descompună în hidrogen şi oxigen. Atunci el a observat că
s-a format un nou gaz necunoscut până atunci ştiinţei. Numele „ozon” a fost dat gazului de către
Şeinbein din cauza mirosului specific şi provine de la cuvântul „ozien”, ceea ce înseamnă „a
mirosi”.
În anul 1896, la 22 septembrie, inventatorul H. Tesla a brevetat primul generator de ozon.
Aplicarea tehnologică de bază a ozonului este legată de calităţile lui de oxidant. După
calităţile sale de oxidant ozonul ocupă poziţia sa după potasiu, radicalul hidroxil şi oxigenul
atomar. Ozonul, fiind un puternic oxidant, la descompunere formează oxigenul atomar, ale cui
calităţi de oxidant sunt mai evidenţiate. Datorită acestui fapt, ozonul în ultimul timp găseşte o
aplicaţie tot mai largă la prepararea apei potabile, curăţirii apelor de canalizare, prelucrarea apei
în bazinele de înot, curăţirea gazelor, în gospodării agricole.
Ozonul este o formă alotropică a oxigenului cu formula chimică O3. La temperatura şi presiunea
normală acesta prezintă un gaz de culoare azurie cu miros specific. La temperatura de fierbere (-
111,9 oC) ozonul se transformă în lichid de culoare albastră închisă, iar la temperatura de topire
(192,5 oC) se transformă în cristale violete.
Ozonul pur este explozibil, deoarece la descompunere au loc eliminări de căldură enorme ce
sporesc procesul de descompunere a ozonului.
2O3 = 3O2+71 kkal
La concentraţii tehnologice de 200 mg/l ozonul este practic nepericulos, din acest motiv nu
au loc explozii la încălzirea lui, la lovituri.

3
 Ozonul este toxic şi influenţează asupra organelor de respiraţie, şi poate afecta sistemul
nervos central. Valoarea limită a concentraţiei ozonului în aerul încăperii unde muncesc oameni
constituie 0,1 mkg/l.
În acest scop este folosită concentraţia maximă admisibilă.
Cea de-a doua direcţie este legată de combaterea şi nimicirea organismelor dăunătoare sau
purificarea mediului înconjurător. Concentraţia ozonului în acest caz întrece valoarea maximă
admisibilă. Din aceste tehnologii fac parte dezinfectarea încăperilor, cutiilor, curăţirea gazelor
evacuate, fermelor de păsări şi porcine, curăţirea apelor reziduale etc.
Din cele spuse mai sus, constatăm că în cele mai multe cazuri e necesară nu numai obţinerea
ozonului, dar şi aplicarea sa tehnologică efectivă.
Cu alte cuvinte problema globală a tehnologiilor de ozonare este împărţită în două:
- sinteza ozonului – obţinerea amestecului ozon – aer.
- descompunerea (absorbţia) ozonului în apă din starea gazoasă.
Ozonul – un gaz incolor cu un miros puternic şi proprietăţi oxidante. Ozonul este 1,5 ori mai
greu ca oxigenul chimic cu mult mai activ de cât acesta.
Cu mărirea umidităţii comparative a aerului viteza de distrugere se măreşte această ne arată
că are mari proprietăţi de oxidare, viteza de formare a ozonului este egală cu viteza de distrugere
a lui. În rezultatul egalităţii formarea lui şi viteza de distrugere apare o condiţie staţionară.
Mărimea concentraţie staţionare a ozonului depinde de mulţi factori care contribuie la ieşirile
energetice a formării şi deformării lui.
Datorită activităţii sale chimice, ozonul are o concentraţie limită-mică în aer de 0,1 mg/m3,
ceea ce de 10 ori e mai mult decât nivelul de simţ al omului.
Trebuie de evidenţiat principalele două calităţi ale ozonului:
1. Ozonul, spre deosebire de oxigenul atomic, are legătură constantă. El se descompune
de sine stătător la concentraţii mari, astfel încât, cu cît e mai mare concentraţia, cu atât e mai
mare viteza de descompunere. La concentraţia mai mare de 12-15% ozonul se descompune cu
explozie. De evidenţiat faptul că, procesul de descompunere este accelerat la creşterea
temperaturii, iar reacţia de descompunere este exotermică şi au loc mari eliminări de căldură.
2. Ozonul constituie unul din cei mai puternici oxidanţi. Potenţialul de oxidant al ozonului
este de 2,07 V (spre comparare la potasiu 2,4 V, clor 1,7 V).
Ozonul oxidează toate metalele cu excepţia aurului şi platinei, oxidează amoniul cu formarea
oxidului de amoniu. Ozonul intră în reacţie cu toate substanţele aromatice distrugând nucleul
aromatic. În special ozonul interacţionează cu fenol, însoţit de distrugerea nucleului.
Interacţiunea ozonului cu substanţele organice a găsit o largă aplicare în industria chimică şi
în alte industrii aplicate. Reacţia ozonului cu substanţele organice stau la baza tehnologiilor de
deodorare diferitor medii, încăperi şi apelor de drenare.
Cu toate că au fost efectuate multe experimente, mecanismul nu este destul de elucidat. Este
cunoscut că la concentraţii mari ale ozonului sunt atacate căile respiratorii, plămânii. Acţiune
îndelungată a ozonului contribuie la apariţia bolilor cronice ale căilor respiratorii şi plămânilor.
Acţiunea ozonului în cantităţi mici are o influenţă terapeutică şi profilactică, şi este utilizată
în medicină – dermatologie şi cosmetologie.
În afară de capacitatea sporită de distrugere a bacteriilor, ozonul posedă o eficacitate sporită
la distrugerea porilor şi altor microbi patogeni.
Premisele utilizării ozonului la păstrarea fructelor şi legumelor
Acţiunea ozonului. Ozonul posedă o influenţă bactericidă puternică, distrugând astfel toate
tipurile de ciuperci. Ozonul este un insecticid puternic. Dezinfecţia prin ozonare constituie varianta
optimă în cazurile când celelalte metode sunt inutile sau imposibile de aplicat (de exemplu, la

4
dezinfectarea cutiilor din polietilenă sau hârtie, instalaţiilor, îmbrăcămintei speciale, etc.). După
utilizarea ozonului nu rămân substanţe toxice.
Dezinfectarea. Suprafaţa legumelor şi fructelor conţine circa 105-107 microorganisme
(saprofitele, proteinele, ciupercile ş.a ), care contribuie la alterarea produselor şi formarea
toxinelor. Ozonul este ecologic compatibil cu toate produsele agricole. Ozonul efectiv distruge
toxinele şi mucigaiul şi asigură totodată sterilizarea mediului.
Detoxicarea. În rezultatul activităţii microorganismelor în produsele agricole se acumulează
toxinele. Cu toate că metodele de prelucrare aplicate în prezent asigură stoparea dezvoltării
microflorei, ele nu distrug toxinele formate. Detoxicarea poate fi realizată cu ajutorul apei
ozonate. Apa ozonată efectiv distruge toate toxinele.
Dezinsecţia. La păstrarea legumelor proaspete foarte des intervin pierderi din cauza
activităţii insectelor ciupercilor şi microorganismelor. Dezinsecţia insectelor cel mai efectiv poate fi
realizată prin ozonare. Metoda dezinsecţiei prin ozonare asigură siguranţa legumelor puse la
păstrare, mai ales în cazul păstrării de lungă durată. În aşa mod se păstrează practic toate calităţile
organoleptice şi fizico – chimice, este exclusă intoxicarea cu resturile chimice.
Prelucrarea legumelor proaspete în scopul măririi termenului de păstrare. Legumele şi
fructele au un aspect exterior mai plăcut dacă sunt proaspete. Însă în rezultatul acţiunii
microorganismelor legumele se pot altera rapid. Pentru mărirea termenului de păstrare produsele
agricole sunt supuse prelucrării cu amestecul „aer – ozon” după împachetarea în cutii. Ozonarea
de asemenea contribuie la îmbunătăţirea calităţilor biologice a legumelor prelucrate. Prelucrarea
cu ozon asigură păstrarea calităţilor legumelor, umidităţii, suculenţei etc.

1.3 Instalaţii de ozonare a atmosferei

Instalaţiile de ozonare (ozonotoarele) fac parte din clasa simplă de instalaţii cu productivitate
şi scopuri diferite, care generează ozon. După productivitate ozonatoarele se împart în câteva
grupuri:
Ozonatorul cu productivitate minimă (până la 2 g/h ) – pentru îmbunătăţirea componenţei
aerozonului în atmosferă, eliminarea mirosului specific în încăperile de prelucrare a producţiei
alimentare, fermelor de porcine, bovine etc., în farmacie şi parfumerie, frizerie şi locuri publice.
Ozonatorul cu productivitate medie (până la 10 g/h ) – pentru ozonarea ouălelor şi
incubatoarelor, seminţelor înainte de semănat şi legumelor în perioada de păstrare.
Ozonatorul cu productivitate înaltă (până la 40 g/h) – cu concentraţia ozonului în mediul de
transportare (gaz) cu concentraţia de până la 80 mg/m3 – pentru dezinfectarea depozitelor.
Până în prezent, regulile de utilizare a ozonatoarelor de aer nu sunt bine determinate.
Generatoarele de ozon cu concentraţie mică erau puse în exploatare fără acordul instanţelor
epidemiologice şi a ocrotirii mediului, iar cele cu concentraţie înaltă – pentru scopuri concrete –
aveau construcţii speciale.
Funcţionarea ozonatorului în condiţii reale de lucru (mişcarea curenţilor de convecţie) ne dă
rezultate neprevăzute. Pentru a realiza o distribuire uniformă şi cantitate necesară pentru
menţinerea conţinutului de ozon în atmosferă sunt necesare aparate cu nivel înalt de producţie şi
transportare a ozonului. În aşa caz, pentru crearea în încăpere a concentraţiei ozonului cu mult
mai joasă decât limita posibil admisibila se cere un ozonator în fluxul căruia concentraţia ozonului
e de 10 ori mai mare.
Pentru a menţine în încăpere o concentraţie de ozon de confort (0.02...0.03 mg/m3) e
necesar de a alege amplasarea şi tipul ozonatorului, iar în caz dacă e necesar un semnalizator de
concentraţie de ozon.
La soluţionarea acestei probleme e necesar de a lua în consideraţie următoarele:

5
 - dimensiunile încăperilor;
- particularităţile formării şi interacţionării substanţelor gazoase cu ozon, umiditatea şi
temperatura în încăpere;
- cauzele formării curenţilor de gaze în încăpere, schema de ventilare;
- amplasarea utilajului de creare a microclimei;
La utilizarea concentraţiei mari de ozon e necesar de a respecta tehnica securităţii şi normele
tehnice (dezinfectarea, ozonarea legumelor etc.).
Pentru soluţionarea acestei probleme e necesar un ozonator cu timpul de lucru programat şi
concentraţia reglabilă.
Principii de funcţionare a instalaţiilor de ozonare
În condiţiile păstrării unor cantităţii mici sau medii de fructe sau legume poate fi utilizată o
instalaţie de ozon descrisă mai jos.
Instalaţie simplă de ozonare poate fi montată conform schema arătată în Fig. 1.1. Instalaţia
include:
Convertor de tensiune din reţea, elementele principale ale cărui sunt lampa cu neon HL şi
simistorul VS1, bobina de inducţie L1, elementul A1 care formează ozon şi ventilatorul cu motorul
M1. La baza convertorului de tensiune este luat regulatorul de putere cu simistoare. La conectarea
ozonatorului la reţea prin bobina de inducţie, rezistenţe R1, R2, R3, şi R4 încarcă condensatorul C1 şi
C2. Când tensiunea la condensatorul C1 atinge nivelul de 60 … 70 V lampa cu neon HL se aprinde şi
conectează simistorul VS1 . În acest moment condensatorul C2 se descarcă prin simistor şi bobină
până la tensiunea din reţea ce aduce la deconectarea simistorului. În aşa fel impulsul de scurtă
durată a curentului formează pe bobina secundară a bobinei de inducţie tensiune înaltă care la
rândul său formează în elementul A1 descărcare în coroană. În următoarea jumătate de perioadă a
tensiunii din reţea condensatorul C1 se încarcă din nou, dar cu altă polaritate, dar aşa cum
condensatorul C2 este deja încărcat în cealaltă perioadă şi polaritatea încărcăturii lui în acest
moment coincide cu polaritatea reţelei, de aceea în momentul următoarei conectări a simistorului
la înfăşurarea primară a bobinei de inducţie apare tensiune sumară a reţelei şi condensatorul C2.
Condensatorul C2 se reîncarcă iar simistorul se deconectează, ciclul de formare a impulsului se
repetă.
Întrebuinţarea în convertor a simistorului permite de a ridica eficacitatea funcţionării bobinei
de inducţie şi aproape de înlăturat magnetizarea ei. Desigur se poate de întrebuinţat şi trinistorul.
În acest caz convertorul ozonatorului trebuie de conectat după schema de pe fig. 3.2.
Confecţionarea bobinei de inducţie necesară este un lucru foarte mare. De aceea funcţia ei în
ozonator o îndeplineşte bobina de inducţie a sistemului de aprindere a automobilului. Ea poate să
fie de orice tip chiar şi de fostă folosinţă, chiar cu contactele şi corpul distrus.
Bobina se prinde în menghină şi în corpul ei se face o fisură nu prea adâncă, după aceea
atent se scoate capacul de masă plastică şi tot cu el se scoate însăşi bobina. Cablurile înfăşurării
atent se taie de la capac cu ajutorul cleştelui, cu ajutorul unui tampon se înlătură surplusul de ulei
de pe înfăşurări după ce se usucă.
Vederea exterioară şi detalierea elementului, care generează ozon sunt prezentate în fig.3.4.
O altă instalaţie destinată prelucrării legumelor cu amestecul „ozon – aer” este produsă de
uzina electrotehnică Harikov în două variante de construcţie:
1. transportarea legumelor în cutii
2. transportarea legumelor fără cutii.
Prin gaura de încărcare amplasată în capacul de sus se încarcă fructele sau legumele în
camera de dezinfectare, în care este suflat amestecul de aer cu ozon. Timpul de dezinfectare
constituie 30 minute. După expirarea timpului generatorul se deconectează şi timp de 10-15 min

6
în cameră este introdus aer curăţit pentru degazarea completă. După suflare cu aer legumele sunt
încărcate în dozator, iar apoi în cutii cu vacuum.
Pentru obţinerea ozonului şi curăţirea aerului, utilizat pentru degazarea camerei este utilizat
generatorul cu lămpi, care funcţionează în două regimuri:
1 – obţinerea ozonului;
2 – curăţirea aerului cu razele ultraviolete.
Aerul este introdus la o presiune de 0,2 atm, iar restul aerului după prelucrare este eliminat
în atmosferă prin tub ieşirea căruia se află mai sus de acoperişul încăperii de producere.
Ozonatorul şi camera de degazare sunt confecţionate din inox.
Descrierea construcţiei sistemul de electrozi ai generatorului de ozon
Sistemul de electrozi ai ozonatorului reprezintă doi electrozi 8 şi 10 despărţiţi unul de altul
de o placă curată 9 din sticlă cu grosimea de 3mm şi dimensiunile 80 x 100 mm. Pe faţă şi pe verso
sunt montate patru garnituri 2, 3, 6, 7 cu dimensiunile 100 x 20 mm., grosimea 2 mm. şi două plăci
izolatoare 1 şi 4 din material izolant sau carton dur cu grosimea 4…8 mm., care după aceea sunt
strânse cu patru şuruburi 5M4 x 12 mm. În rezultat în element, între sticlă şi electrod se formează
două deschizături cu lăţimea 60 şi înălţimea 2 mm. unde se şi formează descărcarea coroanei.
Pentru electrozii cu dimensiunile 70 x70 mm. cu intrările contactoare se întrebuinţează plăci
din aluminiu cu grosimea de 1 mm.
Construcţia unui variant a ozonatorului casnic este arătat în des. 3.4. Placa de montare a
convertizorului de tensiune şi elementul ozonator sunt întărite pe o plată izolantă cu ajutorul
cornierelor, iar bobina de inducţie cu o bridă din aluminiu. Simistorul sau tiristorul e de dorit să fie
montate pe un cornier din duraluminiu. Conductorul care vine de la banda de intrare a bobinei de
inducţie la elementul de ozonare, trebuie să fie după posibilităţi cât mai scurt şi protejat de o
ţeavă din ftoroplast. Axa rezistorului Rt (СП –1) trebuie să iasă din corpul ozonatorului în afară şi
aprovizionată cu un mâner izolator. Condensatoarele C1 – K73 – 11 la tensiunea nominală 160 V şi
C2 – C3 – МБМ la tensiunea nominală 400 V. Pentru circulaţia ozonului în încăpere în el se
montează un ventilator de tipul BH – 2, dar se poate de folosit şi alte ventilatoare obişnuite.
Montarea aparatului de a duce la instalarea diapazonului de reglare a intensificării formării
ozonului. Pentru aceasta motorul rezistorului alternativ R1 se montează în partea de sus din
margine a schemei, iar rezistorul de reglare R2 – în cea de jos. După conectarea în reţea lampa cu
neon trebuie să lumineze.
Cu mărirea lentă a rezistenţei rezistorului R2 obţinem apariţia în elementul de ozonare un
zgomot caracteristic de trăsnet şi o iluminare violetă slabă a descărcăturii. La mărirea de mai
departe a rezistenţei rezistorului, intensificarea acestor fenomene creşte şi după aceea se petrece
ruperea ciclului. În acest moment trebuie puţin de scăzut rezistivitatea rezistorului până la
restabilirea ciclului. Intensificarea ciclului se reglează cu rezistorul R1.
Toate acestea se fac cu o atenţie mare, cu omiterea contactului cu mâinile a părţilor din
metal a elementului şi în deosebi a elementului ozonatorului. Asamblarea ozonatorului se încheie
cu montarea ventilatorului carcasei metalice ecranate şi a părţilor exterioare decorative.
Aparatul descris se referă la ozonatoarele de concentrare mică a ozonului, de aceea pentru
aerisirea aerului în încăperile de locuit trebuie de-l conectat pe un timp de 15…20 minute. În regim
de ventilare permanentă, productivitatea generării ozonului poate fi reglată cu ajutorul
rezistorului R2. Pentru prelucrarea aerului într-o încăpere de păstrare a legumelor trebuie
funcţionarea mai îndelungată a aparatului (câteva ore) la nivelul cel mai înalt de formare a
ozonului.

7
Fig. 1.1. Schema electrică cu bobină inductivă a sursei de alimentare a ozonatorului
(explicaţii în text)

8
Fig. 1.2. Schema electrică cu punte redresoare a sursei de alimentare a ozonatorului
(explicaţii în text)

9
Fig. 1.3. Construcţia electrozilor ozonatorului (explicaţii în text)

10
 Ventilator
Placa de
Placa de montare montare

Fig. 1.4 Schema de ansamblu a ozonatorului (explicaţii în text)

11
1.4 Dimensionarea instalaţiilor de ozonare

La alegerea unui ozonator e necesar de a lua în consideraţie următoarele:

- destinaţia încăperii;
- particularităţile tehnologiei de ozonare (concentraţia şi timpul).
- dimensiunile încăperii;
- particularităţile formării şi interacţionării substanţelor gazoase cu ozon, umiditatea şi
temperatura încăperii;
- cauzele formării curenţilor de gaze în încăpere, schema de ventilare;
- amplasarea utilajului şi rezistenţa lui la acţiunea concentraţiilor mari de ozon;
- măsurile tehnico-organizatorice – pentru petrecerea normală a ozonării (prezenţa
alarmei, blocării uşilor).
La formarea ozonului în curentul de aer, distribuirea lui în încăpere este determinată de
caracterul circulaţiei iniţiate şi concentraţiei substanţelor prezente în aer. Având în vedere, că
ozonatoarele de aer se caracterizează prin trei parametri de bază – concentraţia ozonului, viteza şi
consumul de aer, iar injecţia aerului ozonat în mod obligatoriu iniţiază circulaţia lui în volumul
încăperii, chiar şi valorile aproximative ne permit să constatăm că, asigurarea concentraţiei
normale a ozonului în încăpere se petrece mult mai repede decât în timpul convecţiei libere. Acest
fapt trebuie de luat în vedere la alegerea ozonatorului şi amplasarea lui.
În general, utilizarea acestui ozonator pentru deodorarea aerului în încăpere este predifinită,
instalînd-ul în aşa mod încât curentul să fie orientat în partea opusă utilajului din încăpere. În toate
cazurile, ozonarea şi ionizarea aerului cu ajutorul aparatului lui Cijevschii şi celor asemănătoare în
încăpere cu convecţie naturală dă o distribuţie neprevăzută şi neuniformă a dezinfectantului.
Utilizând ozonul pentru dezinfectarea încăperilor sau în alte scopuri, ce necesită o
concentraţie mare de ozon, e necesar de a lua în vedere că, în timpul umplerii încăperii cu ozon, o
parte de aer ce conţine concentraţia lui periculoasă este eliminată, reprezentând pericol. Pentru a
evita aceasta, e necesar:
- ermetizarea încăperii cu indicarea căii de evacuare şi aspirarea asigurată de ventilator;
- trecerea aerului cu ozon prin destructor.
Pentru micşorarea volumului de aer ozonat sunt utilizate ozonatoarele de tipul OPV, iar
pentru instituţiile medicale – OCV.
Este evident, că în încăperile mari viteza convecţiei artificiale poate fi mai mică decât timpul
natural de destrucţie a ozonului, ce duce la neuniformitatea distribuţiei ozonului. Pentru a evita
acest fapt, e necesară instalarea câtorva ozonatoare, amplasându-le în conformitate cu calculele
prealabile.
Dimensionarea sursei de tensiune înaltă pentru instalaţie de ozon
Dimensionarea sursei de tensiune înaltă pentru instalaţia de ozonare se efectuează conform
următoarelor succesiuni.
Exemplu. De calculat tensiunea alternativă maximă pe electrozi ozonatorului, la care se va
forma descărcarea. Ozonatorul reprezintă o sistemă coaxială a electrozilor cu lăţimea de l1 = 4,5
cm; l0 = 3,0 cm ceia ce formează un interval de 1,5 cm.
Câmpul electric în intervalul cu aer se poate considera ca omogen. Pentru acest câmp
valoarea maximală a tensiunii kV este:
U np = 24,5 ⋅ δ ⋅ l + 6,4 δ ⋅ l (3.1)
unde: δ - densitatea relativă a aerului;
l – distanţa dintre electrozi, cm;

12
 U np = 24,5 ⋅1 ⋅1,5 + 6,4 1 ⋅1,5 = 44,6kV
De calculat cheltuielile de energie la căpătarea ozonului în următorul regim de funcţionare a
ozonului:
Cheltuielile volumetrice – 1 l/min
Concentraţia ozonului - 27 g/m3,
Puterea activă - 15 kW
Cheltuielile de energie la căpătarea ozonului:
P
W = , kWh/kg (3.2)
G
G - productivitatea ozonului , kg
G=Co3·Vr; (3.3)

unde: Co3 - concentraţia ozonului;

Vr - cheltuielile volumetrice; 2,0g/m3=2,0mg/l; 1l/min=6,0l/h

G = 2,0·6,0 = 12mg/l
Astfel
15
W= = 1,2Wh / mg
12

13
1.5 Prezentarea rezultatelor aplicărilor electrotehnologiilor la păstrarea fructelor şi
legumelor

Calitatea păstrării legumelor în dependenţă de durata de tratare cu ozon

În fig. 3.1 este reprezentată ceapa care a fost expusă tratării cu AEI la diferite perioade de
timp, la 0, 5, 10 şi 15 minute după care a urmat depozitarea lor în frigider pe o durată de 168 ore
(7 zile ) la temperatura de 1ºC ... 5 ºC. În rezultat s-a observat şi s-a dovedit că ceapa tratată timp
de 5, 10 şi 15 minute s-a păstrat integritatea şi aspectul fizic cu mult mai bine decât ceapa
netratată (0 min.), pe când aceasta a devenit galbenă având multe cozi uscate. Dar, se constată o
diferenţă destul de evidenţiată şi între perioadele de tratare de 5, 10 şi 15 minute, cel mai bine
păstrându-se ceapa la 15 min. de tratare, apoi 10 min. după care 5 min.
În fig. 3.2 mărarul care a fost expus tratării cu AEI la diferite perioade de timp, la 5, 10 şi 15
min. după care a urmat depozitarea lor în frigider pe o durată de 168 ore la temperatura de 1ºC ...
5 ºC. În rezultat s-a dovedit că mărarul netratat (0 min.) în comparaţie cu cel tratat de 5, 10 şi 15
min. s-a păstrat mult mai bine.
Dintre cele tratate s-a menţinut puţin cel de 5 min. oricum pierzând din calitate şi culoare,
iar cele de 10 şi 15 min. au degradat, dând apariţie mucegaiului cenuşiu.
În fig. 3.3 este arătat cartoful care a fost expus tratării cu AEI la diferite perioade de timp,
la 5, 10 şi 15 minute după care a urmat depozitarea lor în frigider pe o durată de 168 ore (7 zile ) la
temperatura de 1ºC ... 5 ºC. În rezultat s-a dovedit că pe suprafaţa cartoful în toate patru cazuri a
apărut mucegai alb, doar că cantitatea de mucegai diferă de la o durată de timp la alta de tratare
cu AEI a cartofului. Deci, cel mai degradat cartof fiind cel netratat (0 min.) şi cel tratat la durata de
5 min., după care cel de 10 şi 15 min. fiind cu acelaşi grad de păstrare.

14
 0 min. 5 min. 10 min. 15 min.

Fig. 3.1 Starea cepei la păstrarea timp de 168 ore (7 zile) cu diferite perioade de expunere la AEI.

15
 0 min. 5 min. 10 min. 15 min.

Fig. 3.2 Starea mărarului la păstrare, timp de 168 ore (7 zile) cu diferite perioade de expunere la
AEI.

16
 0 min. 5 min. 10 min. 15 min.

Fig. 3.3 Starea cartofului la păstrare, timp de 168 ore (7 zile) cu diferite perioade de expunere la
AEI.

17
3.2 Calitatea păstrării legumelor în dependenţă de concentraţia AEI.

În fig. 3.4 sînt prezentate nişte produse agricole cum ar fi: ceapă, mărar şi cartof care au
fost puse la păstrare într-un mediu cu concentrare de AEI C = 10 mg cu o durată de timp de 168
ore (7 zile) la temperatura de 1ºC ... 5 ºC.
Tragem atenţia primului caz, ceapa (a) . După cum se vede ceapa netratată (0 min.) nu are
o mare deosebire faţă de cea tratată, doar că având cu câteva frunze mai multe uscate şi galbene.
Dacă vorbim de mărar (b) putem concluziona că mărarul netratat s-a păstrat mai bine şi
arată mai proaspăt faţă de cel tratat. Mărarul tratat are frunzele mai ofelite, cu toate că şi-a
păstrat culoarea şi nu a degradat.
În cazul cartofului (c) este un moment petrecut invers celorlalte două (a şi b). Cartoful
netratat a degradat dând apariţie mucegaiului şi a unor pete negre pe partea superficială a lui , pe
când cartoful tratat se află într-o stare mai favorabilă, însă având şi el puţin mucegai.

18
 a)

b)

c)

0 min. 168 ore CAEI=10mg

Fig. 3.4 Ceapă, mărar şi cartof păstrate într-un mediu cu concentrare de AEI, CAEI=10mg timp
de 168 ore (7 zile)

19
 Descrierea rezultatelor aplicării AEI la păstrarea fructelor

Expunerea continuă cu ozon la concentraţia de 0,3 mg/l a inhibat dezvoltarea miceliului

aerian şi sporii în cazul piersicilor de soiul Elegant Lady care iniţial au fost inoculate cu Monilinia
fructicola, Botrytis cinerea, Mucor piriformis, or Penicillium expansum şi păstrate 4 săptămîni la
temperatura de 50C. şi umiditatea relativă de 90%. Testele au demonstrat că expunerea la ozon nu a
diminuat esenţial stricăciunile cauzate de substanţele fungice. Totodată pierderile de apă din
piersicii păstraţi nu s-a redus după 5 săptămîni.
Expunerea la ozon cu acesiaşi concentraţie a inhibat complet dezvoltarea mucegaiului
cenuşiu la strugurii de masă de soiul Thompson Seedless care a fost păstrat timp de 7 săptămîni la o
temperatură de 50C, de asemenea pierderile de apă din struguri s-a redus chiar după 4 săptămîni de
păstrare a acestora (Fig. 1.9 )
În fiecare din experienţele efectuate nu s-au înregistrat distrugeri fitotoxice legate de
tratamentul cu ozon a piersicilor sau strugurilor de masă.
Joseph Smilanick. Evaluation of Brief, High Doses of Gaseous Ozone to Control Fruit Decay Fungi
Tratamentul cu ozon a strugurilor de masă a fost utilizat şi pentru fumegarea lor înainte de
păstrare ca procedeu alternativ cu SO2. Astfel strugurii de masă Autumn Seedless Grape au fost
inoculaţi cu spori de mucegai cenuşiu, după care au supuşi fumegării cu diverse concentraţii de
ozon. S-a stabilit experimental că cel mai efectivă este fumegarea strugurilor cu ozon cu
concentraţia de 5000 mg/l tip de o oră (Fig. 1.10).
Aceiasi concentraţie de 5000 mg/l a fost utilizată şi pentru diverse soiuri de masă. Astfel au
fost supuse fumegării soiurile Thomson Seedless, Black Seedless, Redglobe. În rezultatul testelor s-a
demonstrat că fumegarea cu ozon a fost cea mai eficientă în cazul soiului Black Seedless (Fig. 1.11).
Efectul expunerii mucegaiului cenuşiu caracteristic pentru strugurii de masă depozitaţi la
tratamentul cu ozon a fost testat în condiţii controlate.

20
Aer Ozon

Fig. 1.10 Numărul de bobiţe de struguri Thompson Seedless afectate în jurul bobiţelor
inoculate cu spori de mucegai cenuşiu (după PALOU Lluis)

21
Fig. 1. 11 Eficienţa fumegării cu ozon a strugurilor de masă (după Joseph Smilanick)

Fig. 1. 12 Eficienţa fumegării cu ozon a strugurilor de masă (după Joseph Smilanick)

22
 Pentru incidenţa mucegaiuui cenuşiu asupra strugurilor de masă a fost dispersată o
suspensie ce conţinea 2x104 spori ml- de B. cinerea timp de 5 sec. de asupra unor mostre de struguri
de masă Thomson Seedless. Mostrele de struguri au fost depozitate în cutii de lemn, atmosfera
uneia din ele era saturată cu ozon la concentraţia de 300 mg/l, iar alteia 0 300 mg/l. În ambele,
strugurii au fost păstraţi 7 săptămîni la tempertura 50C şi umiditatea de 90%.
După 7 săptămîni incidenţa stricăciunilor a fost de 25% şi 19% respectiv. Numărul de boabe
care înconjurau boabele infestate cu mucegaiul cenuşiu care au fost infestate de la acestea după 7
săptămîni la temperatura de 50C şi umiditatea de 90% a fost respectiv de 65% şi 1%.

1.6 Alte aplicaţii ale electrotehnologiilor cu ozon în agricultură şi industria alimentară

Aplicarea ozonului în agricultură. Gama largă de aplicare a ozonului în gospodăriile agricole:

creşterea bovinelor, legumelor, producerea nutreţurilor, piscicultură presupune variate tehnologii,
care pot fi împărţite în două direcţii. Prima are ca scop stimularea activităţii vitale ale
organismelor.
În ultimii 20 de ani domeniul de aplicare a ozonului a crescut considerabil în toată lumea.
Acest fapt se datorează purităţii ecologice a ozonului. Spre deosebire de alţi oxidanţi, în timpul
reacţiei se descompune în oxigenul molecular şi atomar. Aceste substanţe nu aduc la formarea
substanţelor cancerigene şi sunt ecologic pure.
Curăţirea nutreţurilor. În 1g de nutreţuri se conţin circa 105-107 de microorganisme ce
contribuie la alterarea rapidă şi formarea toxinelor. Folosirea ozonului sporeşte eficacitatea
dezinfectării. Ozonul este ecologic compatibil cu nutreţuri. Ozonul efectiv distruge
microorganismele şi bacteriile, sterilizează insectele. Mortalitatea puilor hrăniţi cu astfel de
nutreţuri scade cu 3-5%.
Dezinsecţia nutreţurilor. La păstrarea îndelungată a seminţelor des intervin pierderi din
cauza insectelor, microorganismelor şi ciupercilor. Pierderile din cauza insectelor constituie circa
3-5%. Pesticidele şi insecticidele folosite pentru dezinsecţia seminţelor contribuie la intoxicarea
lor, iar insectele după o perioadă de timp obţin imunitate la aceste substanţe, ceea ce duce
creşterea dozei preparatului folosit sau înlocuirii lui cu altul mai puternic. Dezinsecţia seminţelor
mai bine de efectuat prin ozonare. Metoda dezinsecţiei prin ozonare este cea mai sigură şi efectivă
metodă de protecţie a grînelor, mai ales pentru perioade lungi de păstrare, astfel încât se
păstrează calităţile organoleptice şi fizico-chimice, fiind exclusă intoxicarea cu resturile
substanţelor chimice.
Dezinfectarea ouălor. În procesul de prelucrare şi păstrare a ouălor şi cărnii de pasăre sub
influenţa acţiunii microorganismelor şi reacţiilor chimice are loc alterarea neprevăzută. Unele
tipuri de microorganisme şi rezultatul activităţii lor sunt foarte periculoase pentru sănătatea
organismului uman. Cea mai efectivă tehnologie de prelucrare a cărnii şi ouălor este prelucrarea
lor cu aer ozonat. Ouăle sunt aranjate în cutii speciale şi sunt amplasate în camera de dezinfectare
în care este suflat aerul ozonat. După prelucrarea ouălor cu aer ozonat, microorganisme pe
suprafaţa lor practic nu sunt observate, iar calităţile alimentare nu se schimbă.
Prelucrarea cărnii în scopul măririi termenului de păstrare în stare necongelată. Este
cunoscut faptul că congelarea cărnii duce la scăderea umidităţii ei şi calităţilor sale alimentare.
Carnea de pasăre ,în special, are un aspect exterior mai plăcut şi un gust mai bun dacă este
proaspătă, însă în rezultatul acţiunii microorganismelor ea se alterează repede, iar cea congelată
îşi pierde calităţile alimentare. Pentru mărirea termenului de păstrare, carnea este supusă
prelucrării sanitare. Cea mai răspândită metodă este prelucrarea cărnii cu soluţie de clor. Însă

23
folosirea clorului contribuie la apariţia unor probleme de caracter tehnologic, de transport, de
păstrare. Carnea prelucrată cu clor un timp îndelungat păstrează mirosul specific. Totodată,
această metodă nu poate fi aplicată la răcirea cu aer, astfel soluţia acestei probleme este
ozonarea.
Prelucrarea cărnii cu amestecul de aer cu ozon în procesul de răcire a ei. Folosirea ozonului la
prelucrarea cărnii de pasăre permite păstrarea ei pentru o perioadă lungă de timp fără congelare.
Ozonarea de asemenea contribuie la îmbunătăţirea calităţilor biologice a cărnii. Procesul
tehnologic de prelucrare a cărnii de pasăre presupune tăierea cărnii, răcirea cu aer în camera
specială, prelucrarea cu aer ozonat şi păstrarea ulterioară a cărnii în frigidere. Prelucrarea cărnii cu
ozon asigură păstrarea calităţilor sale nutritive, biologice şi umidităţii.
Prelucrarea cărnii de pasăre în timpul spălării. Procesul de prelucrare a cărnii prin ozonare
este combinat cu spălarea ei cu apă ozonată. Durata de prelucrare constituie 30 minute. Ozonul
având caracteristici de conservant şi dezinfectant bun, contribuie la păstrarea calităţilor biologice a
cărnii de pui.
Păstrarea îndelungată a cărnii în camera de răcire cu mediul îmbogăţit cu ozon. Termenul de
păstrare în stare răcită şi congelată în aşa caz creşte de 2-3 ori. Efectul de ozonare este determinat
de durata ozonării şi concentraţia ozonului. Păstrarea cărnii de pasăre sub influenţa permanentă
sau periodică a ozonului exclude apariţia mucigaiului şi contribuie la păstrarea mai bună a
calităţilor nutritive .
Curăţirea şi dezinfectarea apei. În anul 1857, cu ajutorul tubului de inducţie magnetică a fost
construită prima instalaţie de ozonare. În 1901 firma „Siemens” a construit prima staţie hidro cu
instalaţie ozonatoare în Visband.
Istoric utilizarea ozonului a pornit de la instalaţiile de preparare a apei potabile, când în 1898
în oraşul San Mor a fost efectuate experienţe cu prima instalaţie de acest gen. Deja în 1907 a fost
construită prima uzină de ozonare a apei în oraşul Bon Voaiaj pentru necesităţile oraşului Niţa. În
1911 a fost pusă în exploatare staţia de ozonare a apei din Sanct-Peterburg.
În prezent 95% de apă potabilă în Europa trece prelucrarea cu ozon. În SUA are loc procesul
de trecere de la clorare la ozonare. În Rusia funcţionează câteva staţii mari.
Curăţirea aerului. Utilizarea ozonului în sistemele de curăţire a apei s-a dovedit a fi
efectivă, însă până în momentul de faţă n-au fost construite sisteme de curăţire a aerului tot atât
de efective şi sigure . Ozonarea nu este curăţire chimică şi din acest motiv este folosită de către
populaţie. Cu toate acestea, influenţa cronică a micro-concentraţiilor ozonului asupra
organismului uman nu este destul studiată.
La o concentraţie mică a ozonului, aerul în încăpere este mai proaspăt, iar mirosurile
neplăcute sunt mai puţin evidenţiate. Cu toate că ozonul este folosit pentru împrospătarea
aerului, în realitate chiar şi în cazul diluării mari ozonul constituie un gaz toxic, periculos şi iritant.
Chiar şi concentraţiile mici de ozon pot condiţiona acţiune iritantă asupra mucoasei şi contribuie la
dereglarea sistemului nervos, ce aduce la apariţia bronşitei şi durerii de cap.

24