ROBERT SORIN BAICU

PSIHOMUZICALITATEA CUVÂNTULUI

MICROCOSMOSUL ARMONIEI

MARIA CRISTINA DONE

2019
 ROBERT SORIN BAICU

PSIHOMUZICALITATEA CUVÂNTULUI

MICROCOSMOSUL ARMONIEI

MARIA CRISTINA DONE

2019
©2019 ROBERT SORIN BAICU
ROBERT SORIN BAICU

PSIHOMUZICALITATEA CUVÂNTULUI
-MICROCOSMOSUL ARMONIEI-

Toate drepturile rezervate. Această carte sau orice fragment din ea nu poate fi reprodusă sau folosită
în niciun fel fără permisiunea scrisă a editorului, cu excepția utilizării unor citate scurte într-o revistă
sau pe internet.

2019
ISBN 978-1-79481-172-0
Editor: Maria Cristina Done
Prefață: Alin Cucuruzan
Copertă: Maria Cristina Done

O înregistrare CIP pentru această carte este disponibilă la Biblioteca Congresului U.S.A.

MARIA CRISTINA DONE

Telefon +40 0729 291 014

Email donecristina80@gmail.com
 Doresc să mulțumesc în mod deosebit scriitorului Alin
Cucuruzan și soției mele Maria-Cristina Done pentru susținerea
acordată.

Robert Sorin Baicu

Cuvânt înainte
 În sfârșit pot spune că am descoperit în mod voit acel univers care și-a făcut
simțită prezența încă din adolescența mea cea plină de dragoste și versuri. Dintotdeauna
am simțit acel ceva care este dincolo de actul vorbirii. Acea energie din energia
primordială care la un moment dat a cerut dreptul de a se naște.
Și iată cum din prea plinul energiei noastre s-a născut cuvântul. Acest act a stat
la baza evoluției noastre. Nu are rost să trec în revistă evoluția și manifestările deoarece le
cunoaștem. În această epocă plină de frământări, cuvântul joacă un rol esențial în cadrul
afirmării sau infirmării noastre indiferent de sfera de manifestare.
Poate că tot ceea ce reprezintă acest tratat ar fi rămas la stadiul de întrebare fără
răspuns dacă evoluția spirituală a umanității în general și a societății în special s-ar fi
derulat armonios, conform unor precepte logice de manifestare. Poate că nu aș fi
aprofundat toate caracteristicile evolutive și mai ales involutive ale literaturii naționale.
De ce spun acest lucru? Deoarece în primă faza am conștientizat această
psihomuzicalitate a cuvântului în cadrul literar, ca mai apoi să ajung la concluzia că nu
pot exista domenii care să nu fie influențate de această caracteristică. Ca scriitor și critic
literar am observat că poezia în special capătă accente care contravin atât principiilor
mele cât și definiției în sine. Dacă în primă fază observațiile erau voalate, am ajuns să cer
dreptul la armonie și luciditate, două lucruri pe care trebuie să le aibă fiecare poet
indiferent dacă se află la început de drum sau nu.
Dincolo de opoziția pe care o am față de derapajele tot mai dese care se
manifestă la ora actuală am simțit nevoia de a explica importanța exprimării în cadrul
relațiilor interumane.
”Psihomuzicalitatea cuvântului” nu este un eseu așa cum s-a afirmat la un
moment dat. Informațiile care provin din alte surse nu au rolul de a completa acest
concept, ci acela de a scoate în evidență diferitele forme de manifestare energetică atât la
nivel micro cât și la nivel macrocosmic dacă considerăm cuvântul un univers.
Chiar dacă în primă fază acest tratat a fost privit cu scepticism am totuși speranța
că cititorul, indiferent dacă este avizat sau nu va conștientiza importanța pe care o are
cuvântul, acest univers care ne poate purta pașii către ”rai” sau ”iad”.

Robert Sorin Baicu

O altă viziune asupra
 psihomuzicalității cuvântului

Apărută sub egida Lulu Press (Lulu.com) în anul 2019, lucrarea scriitorului
Robert Sorin Baicu, aduce în fața cititorului, avizat sau mai puțin avizat, un fenomen
nediscutat până în momentul de față și anume proprietatea „cuvântului” de a fi
„psihomuzical”.

Însuși cuvântul „psihomuzicalitate” (licența autorului), cuvânt compus din psiho

(suflet) și muzicalitate (însușirea de a fi muzical, armonios) ne arată că studiul se referă la
o proprietate, un atribut al cuvântului. Desigur, de-a lungul timpului, s-a vorbit, în diferite
contexte, despre muzicalitate – cu referire la un text sau poem, tot așa cum s-a vorbit și
despre puterea de vindecare a cuvântului (ex: rugăciunile) dar nimeni nu a conexat cei doi
termeni astfel încât, prin interconectare să demonstreze proprietățile curative ale
cuvântului. O face acum, prin acest studiu, Robert Sorin Baicu. Demonstrând logic
evoluția limbajului ca forță motrice și indispensabilă a transformării lui homo erectus în
homo sapiens sapiens (omul contemporan), autorul pune nevoia de comunicare, de
schimb informațional, de dialog, la baza a evoluției umanității. Pornind de la emiterea
sunetelor care reprezintă un cuvânt, următorul pas logic este înregistrarea lor, într-o
anumită formă de scriere – logografică, ideografică, pictografică, hieroglifică sau
modernă – pe măsura dezvoltării capacităților cognitive ale omului. Apariția literaturii a
fost urmarea firească a apariției scrierii. Odată cu apariția scrierii putem vorbi de cultură
înglobând în ea literatura, mai întâi cu valențe sacre, apoi ca expresie particulară și
exclusivă a creativității individului. Ca orice fenomen care își face simțită prezența în
realul înconjurător, psihomuzicalitatea respectă niște principii și se manifestă prin
funcțiile pe care le are. Deoarece apariția literaturii aduce după sine și necesitatea
încadrării creațiilor într-un anumit gen sau specie, autorul demonstrează, și cu ajutorul
unor formule de calcul (nu neapărat matematice), modul de manifestare a principiilor și
funcțiilor psihomuzicalității asupra fiecărui curent literar pornind de la valorile energetice
pozitive, negative sau neutre ale cuvintelor. Într-un capitol separat, distinct, scriitorul face
o aserțiune asupra influenței psihomuzicalității la nivel de fenomen macroscopic negativ
asupra dezvoltării armonioase a literaturii. Penultimul capitol este dedicat scrierii, de la
începuturile ei, cu diferitele forme, în funcție de arealul geografic în care ia naștere, cu
exemplificări și fotografii ale unor tăblițe ceramice (adevărate gravuri antice) pe care apar
texte mai mult sau mai puțin literare. În fine, în ultimul capitol al studiului este prezentată
străvechea cultură și civilizație Cucuteni, civilizația în cadrul căreia apare primul „sistem
de notare grafică cu folosirea de semne convenționale”. Scrierea străveche, primară,
nederivată, folosește simboluri pentru exprimarea mesajelor, într-o primă fază, de cult,
mai apoi, prin complexificare și abstractizare în timp, tot în legătură cu cultul, vor
exprima atribute și însușirii ale zeităților dând naștere scrierii sacre. În loc de concluzie, și
pentru a argumenta demonstrația autorului și anume, influența psihomuzicalității
cuvintelor asupra operelor literare, apelez la vorbele unei bătrâne, evident în context
cultic, „Așa frumos vorbește de te unge pe suflet”.

Alin Cucuruzan

Cluj-Napoca

09.12.2019
 PARTEA I

PSIHOMUZICALITATEA CUVÂNTULUI
 PARTEA I
PSIHOMUZICALITATEA CUVĂNTULUI

Cuvantul, ca unitate vitală a omenirii a stat la baza procesului de comunicare.

O multitudine de cuvinte au alcătuit o frază care a devenit dialog atunci când a existat un
corespondent. Dezvoltarea limbajului în procesul de dezvoltare a individului a dus la o mai
bună comunicare a stărilor, trăirilor, dorințelor. etc.
De la simplul dialog la scriere a fost doar un pas materializat prin diverse documente.
Arta scrisului a dat naștere la textele literare.
Proza, poezia și teatrul sunt manifestări logice și normale care ne arată o continuă
evoluție de la simplu către complex. Se nasc noi tendințe, sensuri, stiluri care au menirea de a
da trăirilor umane o mai mare frumusețe și intensitate.
Indiferent dacă vorbim despre poezie, proză sau teatru, putem constata că piatra de
temelie a umanității, cuvântul, are o energie, conotație și un sens în cadrul unui propoziții sau
text. Energia unui cuvânt poate să fie amplificată de modulația vocii sau așezarea specifică în
text, astfel că putem spune că avem de a face cu psihomuzicalitatea cuvântului.
De ce psihomuzicalitate?
Fiindcă omul participă activ și conștient la procesul de implementare a energiei
vibratoare în cuvânt, fapt care duce la sporirea intensității mesajului la un moment dat.
Primul principiu al Psihomuzicalității cuvântului
Psihomuzicalitatea cuvântului este principiul conform căruia orice cuvânt folosit
într-un anumit context, generează reacții diverse în funcție de ”tăria” definiției sale. S-a
constatat că unele cuvinte pot avea o energie mai mare decât celelalte, fapt pentru care trebuie
folosite doar atunci când situația o cere pentru a nu crea o așa zisă perturbare a mesajului.
Putem spune că există mai multe funcții care pot spori sau micșora psihomuzicalitatea
cuvântului.
Funcția de stare, de loc, timp și capacitate.

1. Funcția de stare poate căpăta înțeles doar dacă ne raportăm la starea psiho-
emoțională a unuia sau mai multor indivizi care participă la un proces creațional sau
simplu dialog. Pentru ca psihomuzicalitatea să poată fii prezentă trebuie ca indivizii
care participă la dialog să aibă stări apropiate ( melancolie, exaltare, bucurie, tristețe
etc).
2. Funcția de loc se referă la locul de desfășurare a dialogului sau a manifestărilor legate
de această activitate. Știm foarte bine că normele sociale sunt stricte astfel că există un
anumit loc unde se pot purta anumite dialoguri sau activități creaționale ce derivă din
acest fapt ( nu putem avem o discuție nonconformistă în biserică deoarece cuvintele
cheie care induc o anumită stare sunt trunchiate ceea ce duce la diminuarea stării de
bine).

3. Funcția de timp poate fi de două feluri–

Timpul ca cronologie sau timpul ca utilitate.

 a) În funcția de timp cronologic ne putem raporta la acel dialog sau activitate care
survine la o oră nepotrivită(dialogul sau recitarea unei poezii la ora 3 dimineața poate să fie
un eșec datorită stării de oboseală a auditoriului)
b) Funcția de timp ca utilitate se poate traduce prin prisma imposibilității
transmiterii unui mesaj relevant din cauza neatenției celuilalt fapt cauzat de necesitatea de a
ajunge în alt loc. Sau mai bine spus , timpul alocat unui dialog este insuficient deoarece există
alte necesități imediate.

4. Funcția de capacitate poate fi de două feluri:

Funcția de capacitate intelectuală și funcția de capacitate psihofiziologică a indivizilor
care poartă un dialog la un moment dat.
a) Funcția de capacitate intelectuală poate face referire la diferențele
informaționale care se pot întâlni la un moment dat. Vom asista la o modificare a dialogului
dacă acesta este inițiat de individul superior din punct de vedere inițial. Acesta va trebui să își
modifice modul de exprimare pentru a fi înțeles.
În caz contrar dialogul suferă sau nu este posibil să aibă rezultatele scontate.
Acest fapt arată încă odată că psihomuzicalitatea poate fi prezentă la toate nivelele
de percepție dacă se respectă o anumită conduită de reciprocitate.
b) Funcția de capacitate psihofiziologică se referă la dialogul purtat între un om
normal și un individ cu tulburări psihice sau care nu este în deplinătatea facultăților mintale.
Acest dialog se poate purta dacă există capacitatea extraordinară de a sincroniza energiile
cuvintelor astfel încât să nu existe riscul de a crea o excitație. Modulația vocii este de o
importanță covârșitoare în acest caz. De altfel conduita de reciprocitate este valabilă și în
acest caz
Conduita de reciprocitate este axioma care se referă la pretenția de dialog chiar
dacă există moduri diferite de exprimare sau înțelegere.
Conduita de reciprocitate dacă este respectată va arăta dorința de comunicare a
indivizilor indiferent de IQ ( capacitate intelectuală).
Dacă rezumăm totul la o singură formulă putem concluziona că:

Fs + Fl + Ft + Fc = 1 P P

Fs – funcția de stare
Fl – funcția de loc
Ft – funcția de timp
Fc – funcția de capacitate
1PP – primul principiu al psihomuzicalității
Psihomuzicalitatea cuvântului poate să fie interpretată ca fiind o subdiviziune a
muzicalității versului în poezie și frază în teatru sau proză chiar dacă există riscul de a fi
confundată cu principiile simboliste enunțate de Mallarme, Macedonski sau Coșbuc.
Psihomuzicalitatea își păstrează unicitatea ea fiind până la urmă ADN-ul unei
structuri( cuvântul) indiferent dacă se află sub incidența unui curent literar sau nu.
După cum am mai spus, orice cuvânt posedă o energie de sine stătătoare care poate fi
dată în primul rând de propria lui definiție și apoi de consoanele și vocalele care fac parte din
construcția vizibilă.
Energia cuvintelor exprimate prin viu grai sau în cadrul unei opere literare
poate să se împartă în patru mari categorii:

A. Cuvinte ce posedă o energie (psihomuzicalitate) moale sunt acele cuvinte care odată
folosite într-o conjunctură favorabilă dă senzația de liniște, de plutire de visare. Se folosesc cu
preponderență în mediul artistic (poeziile de dragoste, literatură erotică și romance) sau în
declarațiile de dragoste atunci când avem un dialog simplu.
Exemple: (moale, nor, inimă, curcubeu, zână, cald, sublim, soare, aripă, zefir, boare, visare
etc)

B. Cuvinte ce posedă o energie (psihomuzicalitate) neutră sunt acele cuvinte care se pot
folosi în majoritatea dialogurilor ele având rol de sprijin sau trecere de la un mod de energie la
celălalt.
Exemple: (anotimp, spațiu, casă, privire. etc.)

C. Cuvinte ce posedă energie (psihomuzicalitate) tare sunt acele cuvinte care prin definiția
lor au capacitatea de a estompa importanța altor cuvinte bineînțeles dacă sunt folosite în mod
necorespunzător. Ele pot de asemenea să sporească mesajul unui text astfel încât să intervină
starea de zbor, exaltare etc.
Folosite cu preponderență în arta oratorică într-o manieră pozitivă ele au menirea de a prinde
la public.
Exemple:(incantație, cântec, divin, etern, dumnezeire, extaz etc)
Există și cuvinte tari care exprimă stări și transmit un mesaj negativ
Exemple: (lentoare, cădere, frânt, ferecat, închis, pericol etc)

D. Cuvinte ce posedă o energie(psihomuzicalitate) dură: sunt acele cuvinte care au la bază

o situație tensionată care degenerează la un moment dat. Acest gen de cuvinte mai sunt
folosite în anumite poezii sau scrieri pentru a scoate în evidență tema urâtului și a grotescului.
Exemple: (vomă, înjurătură, viol, violență, dejecție, latrină, borât. etc). Logica lucrurilor ne
spune că indiferent de categoria în care sunt situate, cuvintele ne pot da o anumită stare,
percepție, senzație sau să dea naștere unei acțiuni prin amplificare sau diminuare.
Amplificarea energiei cuvântului– această noțiune nu se referă la dezvoltarea sa
structurală. Această amplificare ne este dată de înțelesul său definitoriu și de modulația vocii
în crescendo ca element ajutător.
Diminuarea energiei cuvântului– păstrează aceleași principii ca la amplificare
numai că acum avem de a face cu modul de interpretare a cuvintelor la modul silențios.
Atât cuvântul luat ca parte unică cât și multitudinea de cuvinte ce compun un text pot
fi acuzate de relativitate. Cuvântul ucigător - ucigătoare ce posedă o energie tare, poate
schimba percepția asupra cuvântului privire dacă și numai dacă acestea sunt alăturate.
Privire ucigătoare. Pot exista situații în care fenomenul de relativitate să fie independent de
IQ pe care îl posedă un individ.
Poate exista situația în care folosirea neadecvată a unui cuvânt să schimbe percepția
pe care propoziția vrea să o dea la un moment dat.
Exemplu: Te-aș ucide cu mii de săruturi!

Indiferent de modalitatea în care exprimată această propoziție, cuvântul ucide

anulează atât mesajul cât și energia benefică pe care acesta dorește să îl transmită într-un
context afectiv-sentimental.
Dacă persoana căreia îi este transmis acest mesaj este introvertită sau sensibilă
efectul este invers celui scontat, aceasta din urmă nu poate vedea subtilitatea cuvântului care
la nivel subliminal normal poate să exprime pasiune, dragoste, considerație etc.
Acest tip de persoane posedă o sensibilitate ridicată atunci când au de a face cu unele
cuvinte ce posedă note acute. Starea de bine se va diminua sau va dispărea.
 Importanța psihomuzicalității cuvântului

Psihomuzicalitatea este importantă deoarece se conștientizează afectiv energia și

starea cuvântului în cadrul unui mesaj indiferent de stare, loc, timp și capacitate.
Psihomuzicalitatea cuvântului ca și concluzie ne conferă capacitatea de a
conștientiza importanța exprimării noastre în societate indiferent de modul în care alegem să
facem acest lucru.
Deci, folosirea adecvată sau nu a energiei cuvântului poate fi un plus sau un minus la un
moment dat. Putem spune că psihomuzicalitatea ne obligă să învățăm atât pentru noi cât și
pentru ceilalți importanța conștientizării frumosului exprimat prin potențialul energetic ce se
ascunde în fiecare cuvânt.
Pentru a vă dovedi temeinicia psihomuzicalității doresc să vă prezint experimentele pe care
MASARU EMOTO le face cu apa.
Pentru că ”ea transforma energia si informația’’.
Experimentele lui Emoto demonstrează faptul că apa ascultă rugăciunile noastre,
modificându-și structura.
"Eu sunt budhist, nu am crezut niciodată în rugăciune, până când am făcut aceste experimente
care mi-au schimbat viața", a mai spus Masaru Emoto la conferința susținută în România.
Dar, aceleași experimente arată că apa ascultă și muzică, așa cum reproduce structura
emoționala a cuvintelor, precum și forma și structura emoțională a imaginilor. Emoto a
prezentat un eșantion de apă care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum și Lacul
Lebedelor a lui Ceaikovski..
"Când apa din corpul nostru asculta o muzică frumoasă, se schimbă corpul nostru.
Muzica este o formă de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a
inventat specia umana. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzica
vindecătoare", a mai spus Emoto.
Așadar, trebuie să bem mai multă apă, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în
jurul nostru, să ascultăm muzică vindecătoare și să auzim - atât de la propria noastră
conștiință, cât și de la cei din jur - cât mai multe cuvinte vindecătoare.
Fotografiile din articol sunt preluate din această carte și arată clar în ce mod structura
cristalină a apei înghețate reflectă calitatea ei, precum și modificările acesteia datorită
expunerii la diverși factori externi: poluare, cuvinte, muzică, fotografii și chiar rugăciuni.
Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise, sau prin muzică
la care a fost expusă o aceeași probă de apă distilată, aceasta și-a modificat structura în funcție
de energia primită.
Formele de hado pozitiv, de exemplu forța sublim creatoare a artei și a muzicii, au
generat cristale geometrice, hexagonale, armonioase și încântătoare
Cele expuse unui hâdo negativ (cuvinte urâte, poze ale unor ființe malefice
recunoscute, de exemplu:
Hitler, poluare, muzică heavy-metal) au înghețat în forme amorfe, ciudate și
dizarmonioase.
În lucrarea sa doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că
bioenergia umană, energia gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forță și muzica, toate
acestea influențează structura moleculară a apei,
Avem acum dovada și explicația faptului că apa poate vindeca şi poate transforma în
bine viaţa planetei, prin gândurile pe care alegem să le întreținem în mentalul nostru și prin
modurile în care aplicăm aceste gânduri.
 Masaru Emoto evidențiază legătura dintre conștiință și materie ( Epoch Times,
epochtimes- românia.com 07 02 2014)
Deci din acest articol ne dăm seama că psihomuzicalitatea nu numai că influențează
relațiile interumane sau valoarea operelor literare, ci și structura apei. Prin aceste experimente
avem încă o dovadă în plus că psihomuzicalitatea există și își face simțită prezența.
 PARTEA a II a

AMPLIFICAREA
SAU
ATENUAREA ENERGIEI UNUI CUVÂNT
 Partea a II a

Amplificarea
sau
atenuarea energiei unui cuvânt

Dacă în primul capitol am vorbit despre energia pe care o are cuvântul în cadrul unei
fraze, acum vom dezbate modalitățile prin care aceste energii le putem amplifica sau diminua
prin adăugarea unui alt cuvânt ca element ajutător.
Această tehnică devine necesară atunci când se ivesc următoarele situații:
a) cuvântul folosit în cadrul unei fraze este indispensabil ca și valoare din punctul de
vedere a celui care îl folosește în procesul de transmitere a unei informații.
b) conștientizarea valorii energetice favorabile și mai ales nefavorabile pe care
aceasta o declanșează odată ce este folosit. Această conștientizare imediată este dată de
maturitatea psihică a emitentului. Cu cât această maturitate este mai mare cu atât mai mult
emitentul va încerca să găsească soluții pentru a amplifica sau atenua valoarea energetică a
cuvântului folosit. Tehnica prin care reușim să dăm o valoare energetică mai mare sau mai
mică se poate numi energie complementară adăugată. ( ECA)
Această energie complementară adăugată poate fi de trei feluri;
A. Energie complementară adăugată ascendentă ( ECA a)
B. Energie complementară adăugată descendentă (ECA d)
C. Energie complementară adăugată neutră (ECA n)

A. Energia complementară adăugată ascendentă (ECA a)

În acest caz valoarea energetică a cuvântului de bază este amplificată de un alt
cuvânt ” ajutător” care are o energie mai mare decât cuvântul de bază. ( sărut dumnezeiesc,
om înțelept etc)
B. Energia complementară adăugată descendentă( ECA d)
Folosim un cuvânt cu valoare energetică moale atunci când își fac apariția cuvintele
cu valoare energetică tare sau dură. Acestea folosite necorespunzător pot intra în contradicție
cu mesajul în cazul când acesta este mai amplu ca și structură ( discurs, poezie, proză etc)
Chiar dacă exemplele folosite pot fi irelevante, acestea pot sugera modul de operare
pe care trebuie să îl folosim la un moment dat. ( moarte frumoasă, nebunie dulce, infern alb
etc)
C, Energie complementară adăugată neutră (ECA n)
În acest caz situația nu este de sine stătătoare de aceea poate fi folosită ca mijloc
tehnic de evidențiere sau pur și simplu de a da o stabilitate și independență cuvântului în
cadrul frazei. Se pot ivi situații în care apare o ascendență sau descendență dar doar în mod
indirect.( frumoasa- frumoaselor, Zâna- Zânelor etc)
Oricare ar fi tipul de energie complementară adăugată, aceasta intervine doar atunci
când alegem ca acel cuvânt să fie ”ajutat” sau ”ajustat” de valoarea energetică a unui alt
cuvânt.
În cazuri excepționale energiile complementare adăugate se pot manifesta prin unul
sau mai multe cuvinte, prepoziții sau semne de punctuație. Vom vedea în următoarele
exemple mai multe situații în care mai multe cuvinte prepoziții sau semne de punctuație pot
modifica ascendent sau descendent valoarea energetică a unui cuvânt.
a) Dracu ( tare) nu este chiar așa de negru (tare).
b) Sărutul( moale) tău naște visare. ( moale)
c) Te rog !!!

Indiferent de situația cuvântului în cadrul unei fraze trebuie să conștientizăm

importanța psiho- muzicalității atât ca instrument de transmitere a informației verbale cât și ca
amprentă valorică pe care acesta o poate da în cadrul unui text, indiferent de mărimea și
complexitatea acestuia.
 PARTEA a III a

PSIHOMUZICALITATEA ESTETICĂ
 Partea a III a

Psihomuzicalitatea estetică

De la începuturi și până în zilele noastre atât cuvântul ca structură conștientă a

actului vorbirii cât și psihomuzicalitatea ca suport indispensabil și subtil au suferit modificări
la toate nivelele.
Odată cu apariția fenomenului estetic în cadrul operei literare, psihomuzicalitatea a
devenit un factor normal și obligatoriu, astfel că putem vorbi de psihomuzicalitatea estetică.
Pentru a realiza valoarea acestui concept la o nouă etapă de dezvoltare trebuie să
spunem că estetica este ceva capabil de a fi perceput prin intermediul simţurilor.
Opera de artă şi opera literară au fost definite de esteticieni literari ca o aşezare
sufletească.
Prin aceasta, cel care scrie poate deveni exponentul și totodată propriul captiv al
aspiraţiilor, visurilor și năzuinţelor pe care le exprimă prin scris.
Tudor Vianu definea opera de artă astfel: ”Opera este produsul finalist, înzestrat cu
valoare, al unui agent moral, care folosind un material şi integrând o multiplicitate, introduce
în realitate un obiect calitativ nou. Acesta este original și simbolic în cazul operelor de ştiinţă
şi imutabil, original şi ilimitat simbolic în cazul operelor de artă.”
1. Primul principiu al psihomuzicalității estetice
Vorbim de intrarea în vigoare a primului principiu al psihomuzicalități estetice ca
element definitoriu în cadrul unei opere literare doar atunci când aceasta nu mai
suferă nicio transformare creațională ( adăugire, rectificare, eliminare ). Numai în
acest moment putem spune că opera literară poate fi încadrată într-un sistem de
referință estetic. Independent de voința oricărui fenomen exterior asistăm totodată la
nașterea psihomuzicalității estetice.

2. Al doilea principiu al psihomuzicalității estetice

Acest principiu se referă la fenomenul de rezonanță care apare atunci când analizăm
fenomene estetice existente. Pentru a realiza o îmbinare cât mai armonioasă a fenomenului
estetic literar cu psihomuzicalitatea trecem la formarea de grupuri în care unul sau mai multe
fenomene estetice corespund unui anumit tip de rezonanță psihomuzicală.
Deoarece manifestările umane și non umane au o paletă extrem de variată de
manifestare am stabilit pe baza principiilor estetice care guvernează o operă literară patru mari
categorii ale rezonanței psihomuzicalității estetice.

A. Psihomuzicalitatea estetică de rezonanță înaltă (moale) în care intră Frumosul,

Grațiosul, Sublimul. În aceste structuri estetice observăm că acele cuvinte au o
psihomuzicalitate înaltă care determină structura finită a operei literare.
B. Psihomuzicalitatea estetică de rezonanță medie în care intră Comicul și Fantasticul.
Aceste două fenomene estetice folosesc o gamă variată de cuvinte ce au o structură
subtilă ce poate deveni antagonică la un moment dat. Chiar dacă vorbim de opere
literare ale genului comic sau fantastic acestea pot avea rezonanțe înalte și joase care
se suprapun în mod repetat sau nu. ( umor negru, fantastic întunecat etc)

C. Psihomuzicalitatea estetică de rezonanță joasă (tare) în care intră Tragicul,

Absurdul, Urâtul.
Dacă în cazul Tragicului psihomuzicalitatea estetică de rezonanță joasă poate
împrumuta din planul A și B ( tragi-comicul etc) Absurdul și Urâtul au ca mod
percepție a rezonanței tente pasagere de manifestare foarte joasă. Și totuși per
ansamblu aceste două fenomene estetice rămân tributare acestui gen de rezonanță.

D. Psihomuzicalitatea estetică de rezonanță foarte joasă ( dură) în care intră

Grotescul. Conform definiției sale, Grotescul preia doar cuvinte ce au în structura lor
subtilă o psihomuzicalitate dură. Aceasta este refractară în majoritatea cazurilor la
fenomenele de ameliorare din cauza rigidității specifice. Când se realizează intervenția
asupra structurii de rezonanță tare asistăm la fenomenul de așa zisă anulare a
psihomuzicalității cuvântului folosit indiferent de puterea acestuia astfel că asistăm la
adâncirea rezonanței odată cu nașterea cuvântului vid Acest cuvânt nu poate participa
la procesul de creație, datorită noului statut
 Importanța psihomuzicalității estetice în cadrul literaturii

Am observat că psihomuzicalitatea se manifestă și la nivel micro ca ADN al cuvântul

cât si la nivel macro atunci când intră în sfera de manifestare a esteticului.
Aceste două manifestări au un impact perceptiv (emoțional) atât la nivelul criticii de
specialitate cât și asupra publicului larg atunci când opera literară trece de filtrul specialiștilor
în domeniu.
Știm foarte bine care este rolul criticii literare și ce rol joacă în cadrul procesului de
stabilire a valorii.
Dacă până mai ieri psihomuzicalitatea era doar un impuls la nivelul analizei
preliminare asupra unei opere literare acum avem de a face cu o structură bine definită și
conștientă care este percepută coerent de către toți membrii societății, indiferent dacă vorbim
de specialiști sau simpli cititori.
Indiferent de complexitatea pe care o are oricare element al psihomuzicalității putem
spune că aceasta este un punct de referință cât și un instrument menit să analizeze și să
stabilească valoarea unei opere literare.
 PARTEA a IV a

PSIHOMUZICALITATEA LA NIVEL DE FENOMEN

MACROSCOPIC ȘI INFLUENȚA ACESTEIA ASUPRA
CURENTELOR LITERARE
 Partea a IV a

Psihomuzicalitatea la nivel de fenomen macroscopic și influența

acesteia asupra curentelor literare

Dacă pornim de la ideea conform căreia psihomuzicalitatea cuvântului influențează

estetica, aceasta devenind psihomuzicalitate estetică iar această rezultantă poate influența
curentele literare atunci putem vorbi despre fenomenul de macroscopie care a luat ființă
atunci când aria de exprimare a psihomuzicalității și-a dovedit valoarea în toate sferele
literaturii.
Fenomenul macroscopic este rezultatul final al psihomuzicalității din momentul în
care există una sau mai multe influențe generate de cuvânt, estetică și curent literar.
Macroscopia poate fi de două feluri: Macroscopie vie și nevie.

Macroscopia vie - este generată de energii și sisteme logice și coerente acestea fiind
guvernate de reguli ce asigură o dezvoltare armonioasă a literaturii.
Macroscopia nevie - se instaurează atunci când unul sau mai multe sisteme de
referință își pierd identitatea din cauza unei intervenții conștiente care are ca scop anihilarea
regulilor existente și înlocuirea acestora cu alte ” reguli” ce au un caracter egocentric. În
această situație asistăm la o liberalizare a punctului valoric fapt ce duce la instaurarea
haosului. Când toate sistemele de referință își pierd valoarea, energiile capătă o valoare
negativă dacă ne raportăm la principiul fundamental al evoluției.
Pentru a înțelege acest lucru alegem momentul când psihomuzicalitatea capătă un
caracter de sine stătător. În acest stadiu ea este o entitate subtilă a cuvântului dacă privim
acest lucru dintr-o perspectivă microscopică a primei faze de dezvoltare.
Dacă entitatea relațională face posibilă intromisiunea în sfera esteticului iar a doua
etapă evolutivă devine palpabilă avem de a face cu psihomuzicalitatea estetică.
Este dovedit faptul că universul literar este într-o continuă mișcare și transformare
atât la nivel microscopic cât și la nivel macroscopic. Drept urmare se impune indiferent de
starea în care se află sistemele o nouă fază evolutivă de data aceasta la nivel macroscopic.
Acest nivel poate deveni compatibil doar în cazul curentelor literare deoarece doar
acestea se află la acest nivel. Știm că fiecare sistem posedă o energie proprie astfel că
schimburile care au loc între psihomuzicalitate și celelalte sisteme creează o stare de
interdependență.
La nivel de ecuație acest fenomen arată astfel:

T+Pe+Cl= M

T- timpul alocat curentului literar

Pe- psihomuzicalitatea estetică
Cl- curent literar
M- macroscopie
 Dacă într-un curent literar se vor manifesta mai mulți factori ai psihomuzicalității
estetice atunci ecuația va căpăta un grad mai mare de complexitate deoarece pot exista
elemente de psihomuzicalitate estetică de grupe diferite. Pentru a exemplifica corespondența
tuturor factorilor care participă la determinarea macroscopiei vom trece la realizarea ecuațiilor
de corespondență cu grade diferite de exercitare a schimbului de energii.

Astfel vom avea:

A. Ecuația de corespondență de gradul 1

T1 + Pe(F) + Pe( S) + CL( U) = M1

T1- timpul acordat curentului literar ”umanism”

Pe(F) - psihomuzicalitatea estetică a frumosului
Pe(S) – psihomuzicalitatea estetică a sublimului
CL( U) – curentul literar ” umanism”
M1- macroscopie de gradul 1

Macroscopia de gradul 1 ne arată că toate sistemele care participă la această ecuație

au o stare de coerență și armonie ridicată. Schimbul de energii indiferent de momentul când se
realizează se face cu ușurință. Atât Pe( F) cât și Pe (S) fac parte din aceeași grupă de
rezonanță a esteticului. În momentul în care aceste două elemente intră în rezonanță cu acest
curent literar se realizează compatibilitatea

B. Ecuația de corespondență de gradul 2

T2 + Pe(C) + Pe ( T)+ CL ( Cl) = M2

T2 – este timpul alocat curentului literar ” clasicism”

Pe(C) – psihomuzicalitatea estetică a comediei
Pe(T) – psihomuzicalitatea estetică a Tragicului
CL( Cl) – curentul literar ”clasicism”

Întrucât în capitolele anterioare am arătat că psihomuzicalitatea estetică comediei și

tragicului pot interfera, indiferent dacă sunt situate în planuri energetice diferite.
În macroscopia de grad 2 se observă o ușoară alterare a armoniei energetice ca
urmare a particularităților Tragicului atât asupra psihoesteticului comediei care indubitabil se
reflectă și la nivel de curent literar.
C. Ecuația de corespondență de grad 3

T3 + Pe (U) + Pe (F) + Pe (G) + CL (R) = M3

T3 – timpul alocat curentului literar ”Romantism”

Pe(U) - psihomuzicalitatea estetică a urâtului
Pe(F) – psihomuzicalitatea estetică a fantasticului
Pe(G)- psihomuzicalitatea estetică a grotescului
CL (R) – curent literar ”Romantism”
M3- macroscopie de grad 3
Această macroscopie de grad 3 prezintă o alterare de durată cât și de armonie din ce în ce mai
mare și mai intensă atât din pricina particularităților energetice foarte joase a grotescului cât și
modificărilor de stare extremă a fantasticului care preia atât de la estetica urâtului cât și cea a
grotescului valori energetice joase și foarte joase.
Hiperbolizarea care este caracteristica principală a fantasticului salvează întrucâtva
manifestările virulente ale celorlalte manifesttări estetice la nivel macroscopic. Aici întâlnim
prima dată acele stări de sincopă psiho-energetică care constituie un semnal de alarmă.
După cum observăm din această ultimă ecuație sistemele psiho energetice estetice au
un mod de manifestare tot mai jos astfel că armonia macroscopică tinde spre acel zero care
delimitează viul de neviu.
Atât în modernism cât și în celelalte curente literare ce derivă din el capătă accente
tot mai negative în care instabilitatea legică a armoniei macroscopice începe să dispară.

D. Ecuația de corespondență de grad 4

T4 + Pe(T) + Pe(G) + CL(NM) = M4

T4- Timpul alocat curentului literar ”neomodernism”

Pe(T) - Psihomuzicalitatea estetică a tragicului
Pe(G) - Psihomuzicalitatea estetică a grotescului
CL(NM) - Curentul literar ”neomodernism”
M4 - Macroscopie de grad 4

În acest caz asistăm la destructurări de formă și sens care afectează armonia

psihoenergetică. Atât tragicul cât și grotescul își pun o amprentă atât de ireversibilă încât de la
acest prag putem să spunem că se nasc primele forme ale dizarmoniei. Din acest punct toate
sistemele energetice, indiferent că se manifestă la nivel microscopic sau macroscopic, sunt
puse în imposibilitatea de a se exprima coerent și logic. Amplitudinea acestui fenomen se
intensifică și devine constată atunci când grotescul își exercită influența majoră în curentul
postmodernist. Astfel că avem;

E. Ecuația de corespondență de grad 5

T5 + ( Pe(G) + CL (PM)) la puterea = - M

T5– timpul alocat curentului literar ”postmodernism” (nu are valoare deoarece este doar un
vector relațional)
Pe ( G) – psihomuzicalitatea estetică a grotescului
CL( PM) – curentul literar ”postmodernism”
M – macroscopie negativă
Deoarece psihomuzicalitatea estetică a grotescului nu mai poate fi influențată
deoarece se instaurează vidul la absolut toate sistemele participante vom spune că energia
negativă devine permanentă astfel că viul nu mai poate fi conștientizat la acest nivel nici
măcar periferic. Pentru a putea anula această energie trebuie să eliminăm conștiința
grotescului din curentele literare care se manifestă la ora actuală.
 PARTEA a V a

CAUZELE ȘI EFECTELE MACROSCOPIEI

NEGATIVE ASUPRA DEZVOLTĂRII ARMONIOASE
A LITERATURII
 Partea a V a
Cauzele și efectele macroscopiei negative asupra dezvoltării
armonioase a literaturii

Conform ecuațiilor de corespondență de grad 4 și 5, grotescul prezent în curentele

literare neomodernism și postmodernism determină nașterea dizarmoniei macroscopice astfel
că toate sistemele viului psihomuzical sunt puse în imposibilitatea de a se exprima. Pentru a
înțelege acest fenomen suntem datori să facem o analiză cât mai completă a celor două
curente.

Neomodernism

Parte din modernism acest curent a apărut în perioada postbelică fiind numit și ”al
doilea modernism”. Exponenții neomodernismului doresc ”ruperea cuvintelor și eliberarea
esențelor” (Heidegger). Acești pionieri ai libertății totale de exprimare vor să anuleze critica
ceea ce este imposibil deoarece după cum știm aceasta este un factor de echilibru în procesul
de manifestare literară. Expansiunea imaginativului, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și
ironia, exotismul și confesiunea, ermetismul și diversitatea metaforelor reprezintă trăsăturile
unui neomodernism care proclamă revolta. O revoltă care este predominată de negativism și
contradicții. Având în vedere perioada în care au apărut ororile războiului își pun amprenta pe
termen lung astfel că tragicul este omniprezent în majoritatea creațiilor.

Postmodernism

Dacă plecăm de la ideea că poezia modernă respinge trecutul iar postmodernismul

devine un liant care dorește să înglobeze trecutul (N.Manolescu, Despre poezie) asistăm la
un non sens deoarece postmodernismul prin dorința lui de așa zisă evoluție tinde să perceapă
trecutul ca pe un balast de care dorește să scape. Dorința de eliberare din niște dogme care azi
par demodate duc spre anarhie.
Acest fapt duce inevitabil la o alterare valorică deoarece permisivitatea exprimării
acceptate de către cercurile literare, îngrădește accesul la informație a cititorului neavizat.
Dacă în poezia lui Adrian Păunescu găsim expresia frumosului ca fiind facilă unui game largi
de cititori la Nichita Stănescu asistăm la o exacerbare a limbajului poetic astfel că aria de
percepere a mesajului clar în poezie scade simțitor. Acest prim pas către un post modernism
ambiguu ( nici până astăzi nu i s-au stabilit criteriile de manifestare) pune în drepturi, fără
drept de apel, indivizi care prin ” creațiile” lor aduc un deserviciu literaturii române în special
și culturii în general prin anularea dreptului la cultură a populației.
 Pentru a anula dreptul criticii la replică susținătorii postmodernismului declară acest
gen de poezie fie exclusivist fie neînțeles deoarece cititorul trebuie să facă primul pas în
procesul de înțelegere a mesajului. Acceptarea neologismelor și a libertinismului într-o
pondere tot mai mare a trecut în plan secund valoarea și astfel s-a acceptat libertatea de
exprimare ”en gros”.
Acest fapt a dus la nașterea ”poeziilor de nișă sau sertar”. Poezii care sunt acceptate
sau citite de un număr restrâns de cititori. Pentru a contracara acest fenomen deosebit de
dăunător (rata pierderii interesului pentru poezie este alarmantă) ar trebui să se facă trecere
etapizată pentru a permite cititorului să se acomodeze cu noile tendințe.
Neînțelegerea importanței poeziei ca fiind un factor determinant pentru cultura
română a născut așa zisele ”creații post moderniste” care prin natura lor virulentă și haotică
nasc o stare de disconfort atunci când sunt citite. Indiferent de subiectul abordat acestea nu
pot fi comentate și aprofundate de către cititor sau critica de specialitate. De aici și dorința de
a marginaliza aceste inepții prin denumirea de elucubrații( glume) poetice
Gluma poetică se definește ca fiind înșiruirea de cuvinte care nu au continuitate
logică în cadrul definiției poetice. Acest fenomen capătă accente dramatice asupra cititorului
mai ales când acesta posedă o minimă cunoaștere a fenomenului poetic.
În cazul criticii literare aceasta se transformă într-o tendință subiectivă în care se
creează interpretări false ce au ca instrumente de analiză atât creatorul ca om cât și cuvintele
cheie care sunt inserate în creația acestuia.
Pentru a nu ajunge într-un punct mort în relația cu cititorul, este vital să înțelegem că
poezia trebuie salvată din sfera absurdului deoarece aceasta menită să exprime cele mai nobile
sentimente și trăiri ale omului, indiferent în ce eră ne manifestăm ca specie.
Entropia dihotomică modernistă și noile manifestări de dincolo de
hipermodernism

Studiile de specialitate au ajuns la concluzia conform căreia, Modernismul a dat

naștere Neomodernismului și Postmodernismului. Odată cu acestea s-au activat și alte două
particularități; Entropia și dihotomia care luate împreună ne dau Entropia dihotomică. Acest
nou factor de evidențiere are puterea de a scoate în evidență Macroscopia negativă.
Pare paradoxal dar în urma cercetărilor efectuate am stabilit că Neomodernismul prin
caracteristicile sale intensifică starea energiilor negative până când acestea ajung la un punct
de 0 absolut negativ.
Odată cu atingerea acestui prag apare hipermodernismul care prin condensarea
energiilor negative poate face implozie astfel că există pericolul de a se forma o stare de haos
a haosului ( conceptul de cauză – efect se inversează).
Conform principiilor universale ale evoluției manifestările ciclice au un rol bine
determinat astfel că nu putem spune că hipermodernismul este un punct final al
manifestărilor literaturii.
Există viață după hipermodernism? Se poate spune că psihomuzicalitatea în toate
formele ei își face simțită prezența? Prezentul ne spune Da. Cum s-a realizat acest lucru? În
niciun caz de la sine. Și totuși trebuie să explicăm logic sau să găsim o interpretare logică
asupra acestui eveniment oarecum surprinzător. La ora actuală se manifestă mai multe
influențe literare care nu și-au căpătat un statut de curent literar.
Este vorba de digitalism și metamodernism.
Ce sunt acestea?

Digitalism

În acest context ia naștere un nou concept – digital – care face ca creația literară să
fie integrată în lumea virtuală prin acțiuni specifice. Dacă în primă fază asistăm la un
antagonism între tradițional și digital, poezia reușește să integreze aceste mecanisme. Spațiul
pagini digitale și tradiționalismul scriptural sunt într-o continuă stare de negociere ceea ce
face posibilă o conlucrare armonioasă.

Metamodernism

Acesta apare ca o reacție firească de reluare și actualizare a câtorva direcții ale

modernismului( romantism, parnasianism, simbolism etc) în care construcțiile post-umane
(Gabi Eftimie) vor să metamorfozeze tragicul, secularul, ironicul prin precepte tipice culturii
electronice. Dacă ne referim la metamorfoză ca la un proces de schimbare a unor precepte sau
valori care se situează dincolo de hipermodernism atunci trebuie să ne punem întrebarea cum
s-a realizat acest lucru, deoarece am stabilit că în zona de manifestare a energiei negative nu
era posibilă viața reprezentată de psihomuzicalitatea macroscopică. Și atunci? Cum a fost
posibil acest proces de înnoire a tuturor conceptelor?
 Din punctul meu de vedere nu există altă variantă decât crearea unui univers paralel
care se manifestă logic și coerent din punct de vedere psihomuzical. Intervenția pe care dorim
să o facem pentru a elimina zona energetică negativă trebuie realizată într-un punct de
tangență cu un flux energetic echilibrat care să disipeze energiile negative. Astfel vom realiza
o trecere prin două puncte a psihomuzicalități.
De ce folosim un punct energetic echilibrat?
Dacă folosim o informație energetică slabă sau prea puternică există riscul de a crea
o implozie sau explozie, care să perpetueze la infinit fie energia negativă fie haosul.
Chiar dacă în zona de impact se va crea o stare de sensibilitate care se va repercuta
asupra sistemelor viitoare această acțiune este singura care ne dă posibilitatea ca
psihomuzicalitatea să se manifeste din nou în planul eliberat de energii negative.
Astfel că avem:

Teorema Normandia

CL(R)+ CL(Pa) + CL(Se) totul supra P2 înmulțit cu PTI supra P2 +P1 = CL(R)
+ CL(Pa) + CL(Se) totul supra P2+ P1 totul la pătrat

CL(R)+CL(Pa)+CL(Se) X PTI = CL(R)+CL(Pa)+CL(Se) 2

P2 P2+P1 P2+P1

Dacă toate curentele literare sunt M3 atunci avem

PTI supra P2+ P1 înmulțit cu M3 = P

Unde P este planul rezultat din intervenția care s-a realizat în punctul tangențial din planul P2
Deci putem spune că:
P= M(Mo) + D totul la pătrat
Unde la pătrat exprimă metamorfoza vechilor sisteme datorită energiei accelerate în punctul
de tangență.

CL( R) – curentul literar ”romantism”

CL( Pa) – curentul literar ” parnasianism”
CL( Se)- curent literar ” semănătorism”
P.T.I – punct tangențial de impact
P1 – plan de manifestare 1
P2 – plan de manifestare 2
P - plan rezultat din P1 și P2
M(Mo) – metamodernism
Di – digitism
M3- macroscopie de grad 3
 PARTEA a VI a

PSIHOMUZICALITATEA ȘI SIMBOLURILE
 Partea a VI a

Psihomuzicalitatea și simbolurile

Din cele mai vechi timpuri, omenirea a căutat o modalitate de a comprima cuvântul
prin simboluri. Dacă pornim de la scrierea cuneiformă, hieroglifică și continuând cu scrierea
popoarelor din Orientul Îndepărtat ( idiogramele) acest gen de scriere are o arie mare de
răspândire. Indiferent dacă vorbim de limbi moarte ( hurta, hitita, urateană, elanită etc) sau
actuale ( chineză, japoneză etc), simbolurile definesc o stare, noțiune, obiecte și chiar numere.
Același semn a fost adoptat sa traducă idei mai dezvoltate decât cea primitivă.
În concluzie acest sistem este expresia cuvântului în forma sa concentrată. Toate
aceste scrieri prin simbol au un numitor comun chiar dacă aria geografică în care s-au
materializat este diferită.

Scrierea cuneiformă

Sumerienii au fost inventatorii scrisului cuneiform (sec IV î. Hr) printr-un ansamblu

de simboluri care au stat la baza mai multor limbi folosite în Siria ( hurta), Turcia( hitita),
Armenia(urateana), Iran (elanita).Scrierea cuneiformă, folosita în Babilon până la apariția
creștinismului, s-a dezvoltat în timp, în sensul de a fi cât mai simplu și totodată uzual. Un
mare număr de texte hitite si harite au fost transcrise, de asemenea, in caractere cuneiforme.
Cele mai vechi simboluri sunt datate în jurul anului 3300 î. Hr care se mai numesc și
logograme.
Ce sunt logogramele?
Logogramele sunt cuvinte cheie ce reprezintă un obiect. Scrierea cuneiformă se va
folosi și în limbile akkadiană, babiloniană, asiriană.

1
Scriere cuneiformă
Scrierea hieroglifică

Hieroglifele sunt un sistem de caractere al sistemului de scriere din Egiptul Antic ce

datează din secolul 23 Î. Hr. Î alcătuirea acestui sistem găsim combinații logogrife,
ideografice și alfabetice.
Potrivit lui Champollion există un sistem complex, o scriere figurativă, simbolică și
fonetică în același text, timp și cuvânt. Inițial exclusiv figurativă având în jur de 700 de
caractere, scrierea hieroglifică s-a îmbogățit în timp, ajungând la nu mai puțin de 5000 de
caractere.
 Sensul de citire a propozițiilor se face de la stânga înspre dreapta. Acest lucru se
poate aplica și cuvintelor separate, dar nu este o regulă definită deoarece sunt cazuri în care
citirea se face și de la dreapta înspre stânga, la fel ca în majoritatea limbilor.
De obicei sensul de citire al cuvintelor se determină in funcție de orientarea
reprezentărilor care alcătuiesc cuvântul, astfel: dacă obiectele, animalele, oamenii sau plantele
sunt orientate cu fața înspre stânga, citirea se va face de la stânga, iar dacă sunt orientate
înspre dreapta citirea se va face de la dreapta.
Dispunerea cuvintelor se poate întâlni si pe coloane, citirea făcându-se de sus în jos
sau invers în funcție de conținut.
2
Hieroglifa egipteană

Idiogramele
 Idiogramele sunt definite ca fiind simboluri grafice care reprezintă cuvinte.
Limbile idiografice au ca reprezentare idiogramele. Dacă luăm ca exemplu scrierea
chineză ca reprezentant al acestui stil de scriere vom spune că aceste caracterele chinezești au
evoluat de-a lungul timpului de la formele primitive de hieroglife. Ideea că toate caracterele
chinezești sunt fie pictografe sau ideografe este una greșită: cele mai multe caractere combină
elementul fonetic, și sunt compuse din componente fonetice și radicali semantici.
Numai cele mai simple caractere, cum ar fi 人 ren (om), 日 ri (soare), 山 shan
(munte), 水 shui (apă), pot fi în întregime considerate pictograme. În anul 100 d. Hr. savantul
renumit Xǚ Shen în perioada Dinastiei Han a clasificat caracterele în șase categorii, și anume:
pictografe, ideografe simple, ideografe compuse, împrumuturi fonetice, compuși din caractere
fonetice și caractere derivate.
Dintre acestea, doar 4% au fost clasificate ca pictografe, iar 80-90% ca și compuși,
constând dintr-un element semantic, care indică sensul, și un element fonetic care indică
pronunția. În general, elementul fonetic este mult mai exact și mai important decât cel
semantic. Există aproximativ 214 radicali înregistrați în Dicționarul Kangxi. Elemente de
fonetică găsite în majoritatea caracterele chinezești oferi indicii pentru pronunția acestora.
Pronunția caracterelor împrumutate din chineză în japoneză, vietnameză și coreeană.
Pentru exemplificare vom arăta că în chineză, un caracter poate constitui o parte
dintr-un alt caracter, cu o semnificaţie complet diferită. Să luăm ca exemplu caracterul 王
（wáng) care înseamnă rege. Adaugând acestui caracter alte ideograme ( 耳 - ureche şi 口 -
gură), se va obţine un nou cuvânt: 聖 （ shèng, care înseamnă sfânt sau sacru şi descrie tot
ceea ce este legat de divinitate.
În antichitate, chinezii aveau unele puncte de vedere interesante. Credeau că
persoanele cu urechi mari (耳 - ureche) erau foarte norocoase. Acesta este motivul pentru care
în general sfinţii 聖人 (聖 - sfânt şi 人 - om) erau renumiţi pentru că aveau urechile mari.
Dar de ce aveau sfinţii urechile mari?
Pentru a auzi mesajele divinităţilor. Ideograma 聖 ne arată că sfinţii nu numai ca
aveau urechi mari, dar şi gură 口(gură) — o gură care spune mereu adevărul.
În fine, ce legătură este între 王 (rege) şi 聖 (sfânt)? 王 este componenta de bază a
ideogramei 聖 şi indică faptul că sfinţii nu sunt persoane obişnuite, ci mesageri divini, regi şi
domni din Cer.”
3
Ideogramă

Exemple de ideograme

三 - trei
人 - om
和 - armonie
心 - inimă
時 - timp
木 - lemn, copac
 PARTEA a VII a

CULTURA CUCUTENI-LEAGĂNUL PRIMORDIAL AL

PSIHOMUZICALITĂȚII CUVÂNTULUI
 Partea a VII a
Cultura Cucuteni -Leagănul primordial al Psihomuzicalității
cuvântului

În capitolele anterioare am dorit să arăt impactul psihomuzicalității asupra scrierilor

antice. Și totuși simțeam că lipsește ceva din toată această expunere. Potrivit studiilor realizate
de cercetători se arată că civilizația umană are o vechime de aproximativ 200 000 ani. Deci
este improbabil ca civilizația sumeriană (cca 3500 î Ch) să fii fost cea care să inventeze
scrisul.
Printre teoriile vehiculate exista și tăblițele de la Tărtăria care deși contestate de unii
cercetători deoarece nu întrunesc normativele necesare acreditări au constituit un punct de
plecare
Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. Au fost descoperite
în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie. Tăblițele, care au fost
datate în jurul anului 5.300 î.Hr., de cercetătorul german Harald Haarmann, au simboluri
similare culturii Vinča, fiind subiectul a numeroase și controversate polemici printre
arheologii de pretutindeni, întrucât (în opinia unora) tăblițele ar prezenta cea mai veche formă
de scriere din lume.
Două dintre ele sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o
modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un
simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne,
despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună
parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice
grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, italică veche, iberică).
Până în ziua de azi aceste tăblițe sunt subiectul unor controverse care din punctul
meu de vedere nu au nicio logică.
Dacă ar fi să dezvolt și mai mult aș înainta ipoteza grupurilor de interese care nu
doresc să se facă cunoscut faptul că zona munților Carpați este de fapt leagănul omenirii. Cu
toate că există mărturii și documente care atestă acest lucru, media și majoritatea mediilor
academice continuă să emită teorii false cu privire la locul de plecare a marilor civilizaț.
Deoarece această formă de scriere nu poate fi susținută din cauza resurselor limitate
de studiu se naște întrebarea normală și logică
”Mai există ceva înainte de Tărtăria? ”
Da!
Civilizația Cucuteni!
4
Tăblițele de la Tărtăria
 Civilizația Cucuteni-Leagănul primordial al psihomuzicalității
cuvântului

"Conform noilor descoperiri, scrierea danubiană, respectiv vechea scriere europeană

reprezintă cel mai vechi sistem de scriere al lumii"
(Harald Haarmann, Enigma civilizației danubiene- Descoperirea celei mai vechi
culturi de rang înalt din Europa)
Dacă ar fi să luăm ca punct zero această civilizație putem constata pe baza
descoperirilor că vechii europeni ne oferă câteva surprize:
Cele mai vechi așezări urbane de mari dimensiuni din lume, în arealul culturii Cucuteni-
Tripolie: Tallyanky cca. 10.000 oameni, Majdanec'ke cca. 7.500 oameni (de două până la
patru ori mai mari decât cele mai vechi orașe din Mesopotamia);
Cele mai vechi așezări continuu locuite din Europa: Larissa din Tessalia, Varna din
Bulgaria (de două ori mai vechi decât Atena sau Roma)
Case unifamiliale care acopereau suprafețe de peste 100 metri pătrați;
Primele șiruri de case cu două nivele din lume: mega-așezarea Majdanec'ke din
Ucraina;
În Vechea Europă a fost realizată o precursoare a roții olarului, această noutate
tehnică apărând abia mai târziu în Mesopotamia;
Primele sigilii cilindrice rulante din lume;
Primele cuptoare în care temperatura poate fi controlată şi reglată;
Se folosește pentru prima dată tehnologia de turnare a metalului (procedeul de topire
a cuprului) - finele mileniului VI î.e.n.;
Cele mai vechi artefacte din aur: tezaurul de la Varna, cca. 4500 î.e.n.;
În Vechea Europă se producea vin şi ulei de măsline, cu câteva milenii înaintea
grecilor;
Cele mai timpurii sisteme de notare cu folosire de semne convenționale; este vorba
de notare a cifrelor, ca și de un sistem de scriere.
Vechii europeni din Europa central-răsăriteană au dezvoltat un sistem de scriere( cca
550 î. Ch) cu circa două mii de ani înaintea egiptenilor sau a sumerienilor. Scrierea danubiană
aparține categoriei scrierilor primare, deci sistemelor de scriere originale, nederivate. Înainte
de scrierea danubiană n-a mai existat, conform cunoștințelor noastre actuale, niciun alt sistem
de scriere în sud-estul Europei, iar scrierea danubiană n-a fost importată de undeva din afara
zonei Dunării. Pentru acea perioadă (sfârșitul mileniului VI î.e.n.) nu sunt dovedite nicăieri
altundeva în Lumea Veche experimentări cu tehnologii de scriere. Începuturile folosirii
scrierii în Vechiul Egipt și în Mesopotamia au avut loc cu 2000 de ani mai târziu.
Spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri
economice, juridice sau administrative. Simbolurile, care evocau un gând, o judecată de
valoare, o însușire esențială, o atitudine, au fost anume create pentru a transmite mesaje
cultice, fiind apoi grupate pentru a însuma atributele și însușirile zeităților ce tutelau lumea
veche. În alcătuirea repertoriului de semne al scrierii danubiene pot fi luate în calcul motive
naturaliste și abstracte din trepte culturale mai timpurii. Asta denotă concret o continuitate de
motive de bază din paleoliticul târziu și din mezolitic. La început, omul paleoliticului superior
doar le-a repetat în cadrul unor ritualuri magice, pentru ca apoi, odată cu fazele timpurii ale
neoliticului, acestea să ajungă la o abstractizare capabilă să redea distincțiile subtile ale unei
veritabile scrieri sacre.
Cercetări moderne neuro-psihologice referitoare la percepția motivelor vizuale în
stare de transă la șamanii din Africa de Sud și Australia au arătat că tocmai motivele abstracte
de bază joacă un rol central pentru interpretarea interacțiunii simbolice dintre oameni și
spirite.
Unul dintre aceste simboluri, datând din cea mai veche perioadă a culturii Vinča
(mileniile VI-V î.e.n.) este svastica.
Inscripțiile curg, frumos ordonate în șiruri orizontale sau verticale, se rotesc în
cercuri sau sunt grupate aparent haotic. Motivele, incizate sau de multe ori pictate, apar pe
vasele ceramice, pe pieptul, abdomenul ori distribuite în jurul picioarelor figurinelor din lut,
fiind încadrate în compartimente dreptunghiulare, ovale sau circulare.
Nu sunt simple motive ornamentale, executate cu scopul de a înfrumuseța, cu toate
că, se vede bine, sacralitatea are o estetică aparte: estetica dansului constelațiilor pe bolta
cerului, unduirea artistică a apelor curgătoare sau muzicalitatea graiului străbunilor,
recunoscută în sunetele produse de vietățile pădurii. Este vorba despre semne de scriere, a
căror succesiune se orientează în primul rând după conținutul mesajului pe care acestea
trebuie să-l redea, și nu după norme estetice.
Pentru Europa, obiectele neolitice inscripționate indică indubitabil o asociere a scrierii cu
domeniul religiei. Vechii europeni operau cu concepte religios-magice transpuse în inscripții
în majoritate scurte și cu formule fixe, având scopul de a intensifica comunicarea cu
supranaturalul și de a o aduce la un punct de intensitate maximă a efectului magic.
Sistemul scrierii danubiene, ca orice sistem de scriere timpuriu, constă din două
categorii de semne: semne figurative (iconice) și semne non-figurative (aniconice), respectiv
abstracte. Iar în aspectul exterior al imaginii fondului de semne vechi european abstracțiunea
este principiul dominant. În cea mai mare parte, sistemul de semne al scrierii danubiene este
compus din semne abstracte. Doar o mică parte a semnelor vechi europene reprezintă
categoria figurativă și se poate asocia cu ființe vii sau cu artefacte.
Siturile cu descoperiri de scriere se află pe teritoriile următoarelor state actuale:
România, Ungaria sudică, Croația centrală și estică, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru,
Kosovo, Albania, Macedonia, Grecia nordică, Bulgaria. Acest areal a reprezentat nucleul
Vechii Europe, iar folosirea scrierii s-a răspândit în ținuturile de frontieră ale culturii
Cucuteni-Tripolia.
În Vechea Europă, inscripţionarea tabliţelor de lut reprezintă o excepție (cum sunt
tăblițele de la Tărtăria); mult mai bine reprezentate sunt alte categorii de obiecte: figurine,
altare miniaturale, vase de cult şi ustensile folosite la țesut.
 Semnele de scriere (spre deosebire de motivele ornamentelor decorative - care se
supun regulilor stricte ale simetriei) sunt independente de primatul simetriei, fiind aranjate pe
baza semnificației lor, în scopul creării unor fraze cu sens, impresia estetică a formei
exterioare a semnelor nefiind esențială pentru aranjamentul lor.
Chiar dacă nu se pot da date precise despre conținutul inscripțiilor de pe figurine, se
poate considera că acestea dețineau funcții speciale ca rezervoare din care se "revarsă" energia
spirituală.
În cazul inscripțiilor de pe figurinele vechi europene, cele mai multe dintre ele fiind
scurte și astfel mai sărace în informații, fie că este vorba de numele unor persoane importante
de ctitori sau de logograma zeiței, există un singur aspect cu interpretare credibilă a
secvențelor de semne, anume faptul că ele se încadrează în categoria textelor religioase.

Pe baza celor emise până acum putem spune că omul din neolitic folosea semnele
scrierii în ritualuri magice care mai apoi au fost folosite în manifestările religioase.
Dacă ar fi să luăm ca un tot unitar forma, esența și mesajul esenței aceasta ne-ar
conduce la formula simplă a unei așa zise evoluții. Magia a născut două forme care până în
zilele noastre s-au combătut reciproc. Religia și Știința.
Atât magia cât și religia și știința au folosit și folosesc în continuare același mod de
exprimare a informațiilor. Conștiința energetico-informațională a cuvântului prin semn sau
altă reprezentare era de sine stătătoare în cadrul tuturor păturilor sociale.
Nucleul culturii regionale Cucuteni este în Transilvania. Perioada de formare este
reprezentată de treapta culturală Pre-Cucuteni (cca. 5050-4600 î.e.n.). Cultura Cucuteni (cca.
4600-3500 î.e.n.) s-a extins din nucleul iniţial până în Republica Moldova şi sudul Ucrainei,
iar descoperirea unei statuete Pre-Cucuteni la Lipia, Buzău, a dat peste cap teoriile istorice
referitoare la răspândirea culturii Pre-Cucuteni, existând o continuitate a acestei culturi cu cea
preponderent dunăreană, cultura Gumelniţa.
 În civilizaţia Cucuteni, figurinele conţineau un număr redus de semne, acestea fiind
executate deosebit de minuţios prin incizare a motivelor şi semnelor şi de adăugare ulterioară
a unui alb contrastant, cu var de scoici, sau redarea simbolurilor cu un colorant maro, de
nuanţe mai deschise sau mai închise.
Ornamentele abstracte, precum şi
inscripţiile, nu sunt plasate la
întâmplare pe corpul figurinelor, ci
sunt atent selecţionate şi plasate în
anumite locuri, cum ar fi: pe spate şi
şezut, pe piept, pe abdomen şi bazin,
pe picioare, dar şi pe alte părţi ale
corpului.
Specifice culturii Cucuteni
sunt vasele de ceramică dintr-o pastă
deosebit de fină, cu o ornamentaţie artistică foarte rafinată.
Aşa cum subliniază Gheorghe Lazarovici, olarii tradiţiei Cucuteni au creat cele mai
elaborate vase ceramice şi cel mai sofisticat decor în arta ceramică a Vechii Europe. În
privinţa ceramicii bogat ornamentate a culturii Cucuteni, iese în evidenţă "construcţia"
narativă a impresiei generale creată de ornamentaţie: "Aceste combinaţii de elemente
decorative pot fi interpretate ca transcriere grafică a miturilor propriu-zise.
Printre ele Pomul Vieţii, prezentat atât schematic cât şi realist, precum şi
reprezentările de şerpi, care sunt asociate cu fertilitatea şi care exprimă ideea reînoirii ciclice,
a regenerării şi a ocrotirii recoltelor şi a vetrei" (Gheorghe Lazarovici).
În lucrarea "Unele consideraţii asupra vaselor cucuteniene antropomorfe şi
antropomorfizate", Dumitru D. Boghian inserează o centralizare a semnelor decorative
prezente pe ceramica Cucuteni-Tripolia, întocmită de E. K. Cernys şi M. Lazarovici, iar
Dicționarul lui Palmarchuk și Andriyevskyi, cuprinzând simboluri ale culturii Cucuteni-
Tripolia, chiar dacă nu confirmă certitudinea unei exactităţi a interpretării, constituie o
frumoasă colecție a tipurilor de motive prezente pe ceramica cucuteniană.
 Potrivit studiilor realizate de cercetătorii Palmarchuk și Andriyevskyi aceste
pictograme au un sens și o logică astfel că putem spune că această civilizație avea o maturitate
bine definită în ceea ce privește comunicarea prin scris. Cei doi cercetători au reușit să
alcătuiască un dicționar în care explică semnificația fiecărui simbol.

Până și modul în care vechii europeni își înmormântau morții oferă multe indicii
asupra relației celor vii cu înaintașii lor si se poate spune că oamenii neoliticului nu
despărțeau strict lumea celor vii de cea a morților. Cei din urmă nu erau înmormântați foarte
departe, ci rămâneau de obicei în apropierea celor vii, uneori fiind înmormântați chiar sub
podeaua locuințelor. Cu totul misterioasă este cultura Cucuteni-Tripolia, dintre ale cărei
morminte s-au găsit până acum foarte puține. Unde au fost înmormântate multele mii de
locuitori din mega-așezările care au înflorit pe teritoriul actual al României și Ucrainei în
mileniul IV î.e.n.?
În cazul vaselor ce serveau ca urne nu este vorba, în cele mai multe cazuri, de un vas
de uz comun, ci de o piesă de ceramică valoroasă calitativ, care probabil a fost folosită pe
timpul vieții răposatului cu ocazia festivităților. Ca și în cazul altor inscripții de pe artefacte,
inscripțiile de pe vasele funerare sau de ofrandă pot avea lungimi diferite, însă cele mai multe
conțin un număr restrâns de semne.
Printre caracteristicile cele mai evidente ale formelor artistice din Vechea Europă se
află simțul abstracțiunii de înalt grad, care transpare de la arta plastică, cu a ei sensibilitate
estetică a figurinelor, până la decorarea vaselor ceramice și la simbolurile de cult.
Pentru Cucuteni, simbolul reprezentat de nenumărate ori, mai mult sau mai puțin
abstractizat dar cu siguranță aproape obsesiv, este încolăcirea celor doi șerpi care privesc în
direcții opuse: unul spre trecut iar celălalt spre viitor. Acest simbol reprezintă puntea
prezentului care leagă începutul - aflat în trecutul străbunilor - şi sfârşitul - aflat în viitorul
urmaşilor. Liantul care uneşte trecutul cu viitorul, închizând cercul Timpului, repetabil la
nesfârşit. Este la fel de important şi ceea ce a trecut, şi ceea ce va veni.
Reprezentanţii culturii Cucuteni erau conştienţi de faptul că trecutul poartă seminţele
viitorului. Iar mesajul a fost transmis cu infinită încăpăţânare, până ce a fost înţeles complet
şi corect. Pentru ca amândouă să fie onorate la fel, peste meleaguri şi peste timp.
Aşa cum în paleolitic unele grote reprezentau cealaltă lume şi de asemenea întregul
univers, în neolitic, sanctuarele subterane simbolizau trupul Marii Zeiţe. Pentru a intra sau ieşi
din aceste sanctuare, trebuia să se treacă în mod simbolic prin pântecele sacru.
 În mod similar, altarele în formă de mese pentru ofrande (cele cu trei picioare fiind
cele mai răspândite), cu sau fără figură feminină sculptată deasupra dar având o adâncitură
pentru libaţiuni (ofrande lichide), răspândite în toate provinciile culturale şi deosebit de
numeroase în arealul culturii Cucuteni, pot fi puse în legătură cu Marea Zeiţă. Acestea pot fi
interpretate drept reprezentări ale contururilor bazinului, vulvei şi pântecului Zeiţei; partea
interioară a bazinului (pântecul) şi partea inferioară a altarului (vulva) sunt adesea pictate în
alb, iar această culoare simbolizează moartea rituală, dar şi regenerarea ulterioară, infinită, ca
efect al inepuizabilei energii germinative.
Privite de sus, formele pictate sau incizate pe vasele ceramice sugerează mişcarea de
rotaţie, de vârtej; acelaşi vârtej pictat pe cupola mormântului tumular getic de la Kazanlâk sau
pe care cariatidele din mormântul getic de la Sveştari îl întreţine de mii de ani. Cupolele
mormintelor rituale getice imită cerul nocturn, iar prin orificiul "practicat" în centrul cupolei,
sufletele morților erau prinse în horă și ridicate spre cer. Aşa cum la geţi mormântul
reprezinta cealaltă lume şi de asemenea întregul Univers, vasul ceramic cucutenian era imago
mundi, un univers în miniatură.
Astfel, se poate spune că şi vasele ceramice cucuteniene, pictate sau incizate cu semne
figurative şi/sau non-figurative, de multe ori înlănţuite în vârtejul unei "hore", reprezintă
trupul Zeiţei şi sursă a fertilităţii telurice. Nu valorificarea imediată, "naturală", a interiorului
vasului ritual, ca loc tenebros şi deci subteran este cea care permite sesizarea simbolismului şi
funcţia sa religioasă, cât existenţa în interiorul vasului a unui spaţiu sacru şi, în cele din urmă,
"total", adică constituind o lume-în-sine. Un simbol încă mai esoteric al pântecului regenerării
este capul de taur sau craniul acestuia (bucranium). În cazul peşterilor, acestea au fost pictate
deasupra sau chiar în apropierea intrării, iar la unele chiar intrarea era în formă de cap de taur,
deasupra profilându-se coarnele lungi. Pe ceramica pictată a culturii Cucuteni, motivul
capului de taur apare pe ceramica pictată a culturii Cucuteni, adesea redat în relief pe vase
antropomorfe, ţinând loc de uter.
Astfel de vase, aparţinând civilizaţiei vechi europene, sunt:
Vasul ceramic având reprezentate mâini umane şi, posibil, un ombilic, modelate pe
suprafața exterioară a vasului; această piesă de excepție, descoperită la Boljetin-Djerdap, în
estul Serbiei, pe malul drept al Dunării, aparţine perioadei mezolitice, cultura Lepenski Vir,
fiind datat în perioada 6300-5900 î.e.n. și se află în prezent în colecția Muzeului Național al
Serbiei din Belgrad;
Vasul modelat sub forma unui idol antropomorf - Mare Zeiță, datat în mileniul VI
î.e.n. și descoperit în aşezare neolitică aflată lângă Mursalevo, Bulgaria;
Vasul modelat dintr-un lut fin, de bună calitate, de culoare roşiatică, aparținând
culturii Cucuteni, descoperit la Scânteia și datat în mileniul V î.e.n., ce redă forma corpului
Marii Zeițe, redusă doar la trunchi şi picioare; mâinile sunt sugerate de două tortiţe, perforate,
iar zona inghinală şi picioarele sunt marcate printr-o canelură.
Fiecare vas ceramic era sacru prin aportul celor trei elemente: lutul - trupul fecund al
Marii Zeiţe, apa - întotdeauna germinativă, substanţa primordială din care toate formele se
nasc şi în care toare se reîntorc şi focul - substitut al Soarelui, Suveranul cu rol extraordinar,
atât pe plan cosmic, cât şi pe plan social, în acumularea şi distribuirea "Vieţii".
Ingredientele, odată introduse în vas, primeau de la pământ-Tellus Mater - o parte din
neistovita lui capacitate de rodire, din "maternitatea" lui. Hrana preparată în aceste vase era
sacră, iar prezenţa ornamenticii ce sugerează mişcarea de rotaţie - o svastică primordială - pe
gura vaselor, nu face dacât să confirme faptul că la scoaterea din vas, mâncarea era
sacralizată, fiind trecută prin vârtejul purificator.
O imagine plastică şi sugestivă a acestui vârtej o reprezintă o serie de suporturi
pentru vase ale culturii Cucuteni - "vasele-horă": contururi de femei goale cuprinzându-se cu
braţele pe umeri, prinse în dansul ameţitor. Figurile femeilor care dansează, legate între ele la
umeri, la şolduri şi la picioare, sunt puternic stilizate şi privesc spre interiorul vasului(sursa
energiei purificatoare), aşa încât privitorul le vede spatele şi şezutul.
Schimbarea climei din perioada atlantică (între 4100 şi 3800 î.e.n.) a provocat al
doilea val de migraţie a nomazilor din stepă în teritoriile agricultorilor vechi europeni. Chiar
dacă, în acea perioadă, marile aşezări ale culturii Cucuteni-Tripolia înfloreau, mai jos spre
sud, o serie de vechi aşezări erau abandonate. La prima vedere, s-ar părea că tradiţiile
culturale ale Vechii Europe s-au stins, căci se produsese o ruptură între straturile culturale ale
sfârşitului epocii cuprului şi cele ale bronzului timpuriu. Meşteşugul olăritului, dar şi
prelucrarea cuprului şi aurului, au rămas o vreme abandonate şi nu se pot face decât speculaţii
cu privire la câte din cunoştinţele specifice acelor îndeletniciri au supravieţuit în perioada
schimbărilor. Există regiuni în care instituţiile culturale ale civilizaţiei danubiene s-au păstrat
mai mult timp decât în alte părţi ale Balcanilor.
O astfel de regiune - o oază, înconjurată de un mediu în care modul de viaţă vechi
european era deja modificat după modelele de cultură indo-european - este arealul geografic
al culturii Gârla Mare, care se întinde în ţinuturile istorice ale Olteniei şi Banatului, precum şi
în sudul-Transilvaniei. S-a putut dovedi că în tradiţia orală a acestei regiuni există motive
folclorice străvechi care au supravieţuit până în prezent. De ele aparţine motivul unor arbori
coniferi (brad, chiparos, etc) plasaţi în apropierea unui izvor, în tradiţii funerare.
Întreruperea continuităţii de locuire nu trebuie să semnaleze neapărat şi o ruptură cu
tradiţiile de demult; oamenii care şi-au părăsit locurile natale au ştiut să-şi păstreze în noul
ţinut colonizat simbolistica şi reprezentările lor religioase, tradiţiile, care reprezintă baza
pentru mitologia de mai târziu a vechilor greci.

Spiritualitatea a rămas intactă,

în esenţă, căci memoria culturală a
oamenilor care au supravieţuit
schimbării a permis mai târziu
renaşterea tradiţiilor vechi europene
datorită unui transfer cultural dinspre
continent spre Marea Egee şi ţărmurile
ei.
O astfel de moştenire este
vârtejul svasticii, simbolistică magico-spirituală a vechilor europeni, care a împânzit ţărmurile
şi insulele Mării Tracice. Este reprezentată într-o multitudine de forme dar, invariabil,
sugerează acelaşi energie germinativă şi regeneratoare a trupului Marii Zeiţe.
Transferul de bunuri de pe continent în Marea Egee implică o reţea de tradiţii şi
tehnologii culturale, care au ajuns prin intermediul curentului cultural de pe continent în
lumea insulară egeeană. Printre cele mai importante concepte ideologico-religioase se
regăsesc: cultul Marii Zeiţe şi al formelor ei de manifestare, sanctuarele şi funcţia lor în
venerarea Marii Zeiţe, simbolismul religios al motivului şarpelui, motivul spiralei ca simbol al
apei cosmice, motivul animalelor din apropierea coloanei vieţii, continuitatea motivelor
folosite în modelele ornamentale (meandrul, spirala, svastica etc.), simbolismul religios al
taurului şi al cultului taurului, simbolismul abstract al forţei şi puterii masculine: coarnele
sacre, bucraniile. Fertilitatea feminina, reprezentată, de exemplu, de către zeiţa însărcinată, se
asociază cu fertilitatea masculină, iar această asociere este reprezentată în iconografia
religioasă de imagini şi ornamente cu coarne duble, sau de bucranii. Minoicii nu au copiat pur
şi simplu modelele vechi europene în arta lor religioasă, ci s-au desprins încetul cu încetul de
tendinţa arhaică de stilizare şi au insistat pe reprezentările mai naturaliste.
Recunoaşterea faptului că dezvoltarea civilizaţiei din sud-estul Europei - de la
începuturile sale din mileniul VI î.e.n. până în perioada antichităţii miceno-greceşti, în special
de foarte asemănătoare reprezentări religioase, i se datorează Marijei Gimbutaş. Se poate face
astfel o paralelă între reprezentările cucuteniene ale Marii Zeiţe şezând şi cele minoico-
miceniene ale zeiţei aflată într-o poziţie similară.
Descoperirile arheologice de la Poduri-Dealul Ghindaru, precum şi cele de la Isaiia,
judeţul Iaşi, ne permit să reconstituim faptul că una dintre practicile religioase importante din
Vechea Europă era dirijarea ritualurilor şi ceremoniilor de pe un tron, probabil de către o
preoteasă. Tronurile au fost confecţionate special pentru personajele care urmau să stea pe ele
în cadrul ceremoniilor religioase iar zeităţii principale îi era rezervat tronul cu spătarul sub
formă de coarne, simbol masculin. Atât în cazul figurinelor feminine, numite "Soborul
zeiţelor", descoprite în cele două sanctuare aparţinând culturii Precucuteni, cât şi în cazul
reprezentărilor Marii Zeiţe şezând, aflate în custodia Muzeului de Arheologie din Chania,
Creta, datate în secolul IV î.e.n., prin aşezarea zeiţei pe tronul cu spătarul supraînălţat se
sugera postura de protecţie masculină a spătarului, cu reprezentarea foarte stilizată a
coarnelor, ca simbol al divinităţii masculine protectoare.
Cuvântul svastika este, în sanscrită, singurul folosit pentru a desemna, în toate
cazurile, același simbol: fie că este vorba de simbolul cu brațele asemenea literei grecești
gamma (denumită "cruce gamată" în Occident), de varianta cu brațele curbate (având
înfățișarea a două S-uri încrucișate), sau de cea numită "clavigeră", pentru că brațele sale sunt
constituite din chei. Termenul sauvastika, pe care unii au intenționat să-l aplice uneia din cele
două forme pentru a o distinge de cealaltă (care singură ar fi în acest caz adevărata svastica),
nu este în realitate decât un adjectiv derivat din svastika, care arată ceea ce se raportează la
acest simbol sau la semnificațiile sale. Rene Guenon a subliniat în lucrarea "Simbolismul
crucii" legătura foarte importantă dintre simbolul svasticii și cel al dublei spirale, și care, pe
de altă parte, este destul de strâns înrudită cu yin-yang.
Acesta, în simbolismul tradițional al Extremului-Orient, figurează "cercul destinului
individual", reprezentarea ciclului individual uman: figura este împărțită în două părți, una
întunecată și cealaltă luminoasă (sau, așa cum se practica în ornamentica Vechii Europe - una
din părți se hașura pentru a se crea efectul de contrast). Aceste două părți, prin comparație
simbolică cu evoluția anterioară și posterioară a stării umane, sugerează unele stari
considerate întunecate, celelalte fiind luminoase - partea întunecată aparținând yin-ului, iar
cea luminoasă yang-ului. Pe de altă parte, yang-ul si yin-ul fiind de asemenea cele două
principii masculin și feminin, se obține reprezentarea "Androginului" primordial, ale cărui
jumătăți sunt diferențiate deja, fără a fi încă separate.
Omul nu este liber nici faţă de naşterea şi nici faţă de moartea sa: naşterea îl aruncă
inevitabil în circuitul unei existenţe pe care n-a cerut-o şi n-a ales-o el; moartea îl retrage din
acest circuit şi îl aruncă inevitabil în altul, fără ca el să poată schimba ceva. Fenomenele
morţii şi naşterii, considerate în ele însele şi în afara ciclurilor, sunt perfect egale; se poate
chiar spune că nu este în realitate decât unul şi acelaşi fenomen considerat sub două feţe
opuse, din punctul de vedere al unuia şi al altuia din cele două cicluri consecutive între care
intervine.
Acest lucru se observă imediat în mesajul scrierii figurative transmis peste milenii de
ornamentica cucuteniană, căci aşa cum sublinia Rene Guenon, sfârşitul unui ciclu oarecare
coincide necesarmente cu începutul altuia. Nu se folosesc cuvintele "naştere/renaştere" şi
"moarte", luându-le în accepţiunea lor cu totul generală, decât pentru a desemna trecerile
dintre cicluri.
Naşterea umană este consecinţa imediată a unei morţii (într-o altă stare), moartea
umană este cauza imediată a unei naşteri (de asemenea într-o altă stare). Niciuna din aceste
circumstanţe nu se produce niciodată fără cealaltă. Iar timpul neexistând aici, se poate spune
că între valoarea intrinsecă a fenomenului naşterii şi cea a fenomenului morţii, există o
identitate abstractă.
Spre sfârşitul epocii cuprului (între cca. 4400 şi 4000 î.e.n), în timp ce în regiunile centrale ale
Balcanilor scrisul ieşea deja din uz, in mediul culturii Cucuteni-Tripolia folosirea scrierii se
continuă chiar şi până în mileniul III î.e.n.
În orice caz, memoria culturală producea şi în epoca bronzului motive vizuale
provenite din sistemele de comunicaţie mai vechi. Arheologul grec Adamantion Sampson
concluziona faptul că numeroase semne de pe piesele de ceramică din perioadele timpurie,
mijlocie şi târzie ale epocii bronzului (3000-1500 î.e.n.) seamănă cu scrierea veche europeană
din Serbia şi România.
Pe la sfârșitul mileniului V î.e.n., în treapta culturală Cucuteni C, au apărut forme de
ceramică diferite, vasele fiind fabricate din lut cu adaos de var de scoici și nisip. Astfel,
acestea au devenit deosebit de flexibile, fiind adaptate pentru a rezista unor exporturi pe
distanțe mult mai mari. Cu timpul s-au intensificat contactele dintre vechii europeni de la
periferiile estice cu oamenii din stepă, iar acest fapt "pare să indice marele interes și puterea
de atracție a bogăției Vechii Europe din era reprezentată de Karanovo VI și Cucuteni".
Transferul de bunuri din arealul civilizației danubiene implică și o rețea de tradiții și
tehnologii culturale, care au ajuns prin intermediul curentului cultural dinspre Vechea Europă
spre ținuturile din est. Această rețea de convergențe vechi europene include multe modele
culturale și trăsături specifice, în special concepte ideologico-religioase și simboluri culturale.
Figurinele şi vasele ceramice rituale au reprezentat mediul comunicativ prin
intermediul căruia cunoştinţele despre simbolurile culturale şi semnele de scriere s-au
răspândit şi au dobândit recunoaştere supra-regională, şi nu numai.
O cu totul altă estetică - estetica formelor naturale - dominase între 6500 şi 3000
î.e.n. creaţia artistică a civilizaţiei danubiene, cu milenii înainte ca estetica clasicismului
grecesc, apoi a celui roman, să-şi poată impune monopolul în lumea antică.
Moştenirea culturală veche europeană şi-a pus amprenta atât asupra elementelor
materiale (vizibilul din cultură), cât mai ales asupra formelor simbolice (invizibilul din
cultură, deci cultura spirituală), acestea fiind adevărata bază a memoriei culturale. Elementele
structurale şi ideile create şi dezvoltate în creuzetul vechii Europe nu implică numai regiunile
fostei civilizaţii danubiene.
Fondul ideatic a avut o largă răspândire, fiind în permanenţă viu, iar continuitatea
formelor revitalizate şi modernizate se întinde mult mai departe, având un surprinzător efect
global.
5
Seimenisatdinneolitic/cucuteni---scrierea-sacră
De ce am dat o așa mare importanță acestei civilizații? Este simplu. Deoarece aceasta
poate reprezenta răspunsul la toate întrebările legate de însăși evoluția cuvântului și
reprezentarea lui în cadrul pictogramelor și idiogramelor. Deși sursele citate afirmă că
Civilizația Cucuteni este prima și singura care a folosit scrisul în perioada neolitică totuși
există posibilitatea ca înainte de anul 9500 î. Ch ( Marele Potop) să fii existat și alte civilizații
poate mult mai dezvoltate din punct de vedere cultural. Cu toate că au rămas unele semne de
întrebare este minunat că în acest material am găsit și explicația importanței cuvântului în
cadrul tuturor manifestărilor umane, indiferent dacă vorbim de sculptură, pictură, etnografie,
etnologie etc Chiar dacă am preluat informațiile din alte surse pot spune că acest lucru nu
alterează în niciun fel conceptul psihomuzicalității. Aceste preluări au darul de a scoate în
evidență puterea energetică a cuvântului încă din zorii civilizației umane.
În concluzie pot spune că această lucrare este răspunsul la întrebarea fundamentală
”Ce poate fi dincolo de cuvânt?” Dacă ne raportăm simplu la universul în care ne aflăm vom
costata că absolut totul se reduce la energie. Noi suntem energie, gândurile noastre sunt
energie. Continuarea o știm cu toți mai ales când intervine interacționăm cu semenii noștri
prin actul vorbirii sau prin scrierea simplă (memorii, scrisori etc) sau complexe( poezii, proză,
teatru etc). Oricare ar fi impactul pe care îl resimțim indiferent ce model de exprimare folosim
această energie face parte din aria noastră de manifestare la nivel de specie. Chiar dacă privim
psihomuzicalitatea microscopic sau macroscopic aceasta ne influențează pozitiv sau negativ
modul de a gândi, de a percepe și de a acționa atât în viața de zi cu zi cât și în acțiunile
particulare specific fiecărui individ.
Dacă merg mai departe pe scara evoluției acestui concept aș putea remarca că
psihomuzicalitatea o regăsim în diferite grade de complexitate și în fizică, matematică,
chimie, astronomie, artă(pictură, sculptură) artă coregrafică (balet).
Chiar dacă această lucrare s-a axat în mare parte pe studierea energiei cuvântului în
cadrul exprimării orale și literare nu îmi permit să cred că am ajuns la o concluzie finală. Se
poate naște oricând o nouă întrebare care așteaptă un răspuns.

Robert Sorin Baicu

 Bibliografie

1
Scriere cuneiformă
2
Hieroglifă egipteană
3
Ideogramă
4
Tăblițele de la Tărtăria
5
Cucuteni---scrierea-sacră
 Cuprins

Cuvânt înainte

Prefață

Partea a-I-a

Psihomuzicalitatea cuvântului

Importanța psihomuzicalității cuvântului

Partea a-II-a

Amplificarea sau atenuarea energiei unui cuvânt prin adăugarea unui cuvânt

Partea a-III-a

Psihomuzicalitatea estetică

Importanța psihomuzicalității în cadrul literaturii române

Partea a-IV-a

Psihomuzicalitatea la nivel de fenomen macroscopic și influența acesteia asupra curentelor

literare

Partea a-V-a

Cauzele și efectele macroscopiei negative asupra dezvoltării armonioase a literaturii

Entropia dihotonică modernistă și noile manifestări de dincolo de hipermodernism

Partea a-VI-a

Psihomuzicalitatea și simbolurile

Scrierea cuneiformă

Scrierea hieroglifică

Idiogramele
Partea a-VII-a

Cultura Cucuteni Leaganul primordial al psihomuzicalității cuvântului

Bibliografie