Sunteți pe pagina 1din 5

Parintele Justin Parvu: Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor

(Interviu realizat de monahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revistei ATITUDINI) - Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?

- ra!ii mei, e !reu sa dai un ras"uns unui "o"or intre!, "entru ca nu avem decat solutii dureroase, "entru ca aceasta este realitatea in care traim, #oarte, #oarte dureroasa$ %m s"us de la ince"utul anului ca trebuie sa ne "re!atim "entru martira& si mai mult de atat nici nu as mai #i avut de !rait, dar oamenii sunt ne"utinciosi cu duhul si cu mintea ca sa intelea!a$ 'u e usor sa traiesti in ziua de azi$ ar daca omnul asa a binevoit ca noi sa su#erim aceste vremuri, a"oi trebuie sa ne su"unem si sa "rimim cu bucurie toate cele ce vin asu"ra noastra, ca din mana lui umnezeu, si nu a vra&masului$ ( mai !reu acum, "entru ca ne-am invatat cu comoditatea, cu televizorul si cu toate mo#turile si libertatile) ei bine dragii mei abia acum se vede efectul daunator al acestor libertati ! ne"au slabit puterile sufletului. #intea este ingreuiata trupul slabit si datorita alimentatiei otravite cu care ne $ranesc mai marii nostri si nu suntem obisnuiti sa purtam niciun fel de ra%boi nici du$ovnicesc nici trupesc. De aceea va rog sa nu mai cau" tati solutii$ *olutii omenesti nu sunt, dra!ii mei+ *olutia este moartea "entru ,ristos$ -ata "e #iu si mama "e #iica va da la moarte$ Iata ca asistam la im"linirea acestei "roorocii$ Daca mama va lasa copilul sa fie vaccinat este ca si cum l"ar da la moarte. %m s"us de mai multe ori sa luam modelul lui .rancoveanu, care cu marime de su#let "rivea mucenicia #iului sau cel mic, /atei$ Invatati co"iii sa traiasca in le!ea crestineasca, aceste obiceiuri sa le de"rinda mai cu seama) nu mai e nevoie de nicio alta stiinta, de nicio scoala) "rin orice mi&loace co"iii nostri sunt otraviti nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atatea in#ormatii mincinoase la adresa creatiei lui umnezeu, cu calculatorul si cu tot soiul de #ilme, care o#era co"ilului o educatie antihristica$ aca nu aveti unde sa va retra!eti din societatea aceasta "otrivnica lui umnezeu, stati #iecare la locurile dumneavoastra si marturisiti "e ,ristos, o"unandu-va tuturor masurilor viclene de exterminare a omului$ 0entru ca asta tan&este vra&masul sa #aca, sa distru!a #a"tura lui umnezeu$ Invidia lui cea mai mare, aceasta este 1 crearea 2/343I5 e ce il iubeste umnezeu atat de mult "e om? -ocmai de aceea ar trebui sa "rindem "utere si cura&, "entru ca daca suntem asa de tare lu"tati si im"resurati din toate "artile de atatea "rime&dii si nevoi, inseamna ca si invidia vra&masului se mareste datorita dra!ostei lui umnezeu s"orite #ata de noi, chi"ul si asemanarea *a$ ar iata cat de mult ne iubeste umnezeu ca inca mai rabda toate "acatele si #aradele!ile noastre$ Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dumne%eu ca daca ar fi inteles"o cred ca s"ar fi pocait si el. e aceea va zic 1 aveti incredere ca omnul va va da "utere sa marturisiti "entru (l$ -raim intr-o lume anarhica, intrea!a clasa "olitica este vra&masa a lui ,ristos si slu&itoare raului, de aceea numai simpla noastra vietuire fara sa abdicam de la principiile noastre crestine este o marturisire si o mucenicie de %i cu %i. Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de a%i. (vreii conduc lumea si americanii lucreaza "entru ei si cred ca au a&uns sa o sta"aneasca deoarece nu mai au nicio s#iala) totul este la vedere si sunt constienti ca nu mai au niciun adversar de temut si lu"ta "entru exterminarea "o"ulatiei, ca cei "utini care vor ramane sa se inchine lor$ %cum ei studiaza si #ac trierea iar modul "rin care vor distin!e oamenii intre ei sunt ci"urile$ %i sau nu ai ci"? &aci in fond cipul ce este' ( arma impotriva omului. Iar noi nu mai avem arme) tineretul nostru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vra&a in care traieste, nu mai are "utere$ *in!urele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti5 ru!aciunea, smerenia, dra!ostea, dar si marturisirea$ 'u se "oate dra!oste

#ara marturisire$ ra!ostea este &ert#itoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce &ert#a mai avem? *au daca nu ne "asa de a"roa"ele nostru care este in nestiinta si noi nu il in#ormam si il lasam sa cada "rada acestui sistem, ce dra!oste mai avem? &ei care se mai lupta asta%i sa tre%easca pe fratele lor care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei )iserici aceia sunt fii ai dragostei lui Dumne%eu care isi pun viata pentru fratii lor. e aceea, mamelor, educati-va crestineste co"iii si nu ii lasati necontrolati+ 'u ii lasati sa isi #aca mendrele lor, nu ii lasati "rada educatiei acestei societati, "entru ca le-ati asi!urat si moartea su#leteasca, dar iata ca si "e cea tru"easca+ /ai de!raba iesiti din mi&locul acestei societati si va cresteti co"iii in dra!oste si sim"litate$ *aracia si !reutatile va vor intari mai mult si mintea, si su#letul, si tru"ul$ 'u vedeti ca "rin atatea libertati si dre"turi ale co"ilului, ei a&un! sa aiba dre"tul de a ti-l ucide, dre"tul de a distru!e o natie? - Sf. Apostol Pavel spune sa ne supunem stapanirilor si mai marilor nostri? In ce masura ne mai putem supune in astfel de conditii? - -ot *#antul 0avel s"une sa ascultam de umnezeu mai mult decat de oameni$ 'u mai avem de cine asculta, dra!ii mei, decat numai de umnezeu$ Diavolul s"a intrupat in acest sistem politic si se lupta cu noi prin ei mai aprig ca niciodata. Iti o#era mai intai toate "ricinile "acatuirii5 carciumi si alcool, dezmat si ima!ini cat mai des#ranate, amuzament si libertati de tot soiul$ %sa se ale!e un conducator5 "rin harul lui umnezeu si vointa natiunii, nu? ar acestia ce har de la umnezeu sa aiba? %cestia sunt lu"i ra"itori, nu mai este o sta"anire aleasa, este o sta"anire antihristica, "otrivnica lui ,ristos$ aca se im"otriveste lui ,ristos, !lasul acelei sta"aniri nu va mai #i unul de ascultat$ &e stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa mancam' &are ne ucid copiii' 'u vedeti ca au ince"ut cu co"iii, cu su#letele acestea nevinovate? e ce? 0entru ca ii ucide nevinovatia co"iilor$ 6u martira&ul co"iilor a ince"ut .iserica lui ,ristos, cu martira&ul "runcilor, iata ca ince"e si "ri!oana acestui veac de "e urma$ ar socotesc ca &ert#a nevinovata a acestor co"ii nu va #i nelucratoare, ci ea va da "utere alesilor .isericii lui ,ristos$ Si cred ca va fi o incununare a crestinismului prin *ertfa copiilor nevinovati$ (ste #oarte "ericulos acum "acatul nestiintei) toti vedem "ericolul in care ne !asim si suntem obli!ati sa ne in#ormam si avem datoria de a in#orma si "e ceilalti #rati ai nostri mai sim"li si nea&utorati$ 'imeni nu va "utea s"une ca nu a stiut ca vaccinul acesta este uci!as7 iar "entru cei care nu au stiut cu adevarat, "entru acestia .iserica, "rin "reotii si slu&itorii ei, este res"onsabila si va ras"unde "entru su#letele lor$ 2mul vine sa se #ormeze in .iserica si ce #ormare ii dam noi, daca "ro"ovaduim aceeasi invatatura cu a statului antihristic? .iserica nu ramane straina #ata de toata con&unctura aceasta "olitica si sociala si este datoare sa se im"lice atat in societate cat si in "olitica, atata tim" cat le!ile "olitice im"iedica "orunca lui umnezeu$ 0reotul, la hirotonie, &ura ca se va su"une lui umnezeu si "oruncilor 4ui, dar si sta"anirii statale$ 0ai cui &uram noi? 0resedintilor si "arlamentarilor care le!alizeaza "rostitutia si actele cu ci"? 0ai rolul "reotului este numai sa cunune si sa inmormanteze? 'u$ (l este sarea "amantului si lumina oamenilor$ 6e lumina mai aduce, daca el se su"une le!ilor intunecate ale acestui veac? Iar daca tace, inseamna ca re#uza sa aduca lumina oamenilor$ 'u ei sunt urmasii a"ostolilor, carora /antuitorul le-a "oruncit5 8/er!eti in toata lumea si "ro"ovaduiti (van!helia la toata #a"tura9(/c$

1;51<)? 'u le-a "oruncit sa taca$ Daca s"ar ridica o elita de preoti si de calugari care intr"adevar sa se anga*e%e in slu*ba Adevarului atunci s"ar mai sc$imba situatia. Iar "rin aceasta schimbare eu nu intele! imbunatatirea conditiilor de viata si nici macar a caracterului celor ce ne conduc, ci intele! o schimbare in su#letele credinciosilor, o intarire a credintei care ne va da #orta sa marturisim im"reuna, ne va da unitatea si dra!ostea &ert#irii$ Im"ortant este sa ne o"unem tuturor antihristilor si sa murim demn) sa nu avem o "ozitie de lasitate$ Iar "o"orul cum sa se mobilizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri? - Poate ca preotii acestia se tem sa nu fie inlaturati din posturile lor si astfel sa nu mai poata catehiza credinciosii pe care ii mai avea. - =e"resalii au #ost dintotdeauna si vor #i$ 'oi nu trebuie sa calculam cat tim" de cateheza avem la dis"ozitie$ 0oate sa #ie si o sa"tamana, dar sa imi #ac datoria cu toata &ert#elnicia #ata de (van!helia lui ,ristos si neamul meu$ %u #ost 12 %"ostoli si "ana si acolo a intrat diviziunea, tradarea$ Si ce cate$i%are este aceea daca taci' 0e mine nu trebuie sa ma in!ri&oreze #a"tul ca ma va schimba si va trimite alt "reot in locul meu, cu mult mai slab si care sa cores"unda baremului$ aca "atimim ceva "entru ,ristos, mai mult #olos vom aduce natiei$ >ert#a naste viata$ 'u este su#icient sa marturisesti un adevar numai celui de sub e"itrahilul tau, ci trebuie sa il "ro"ovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina$ -e mai "oti retra!e din strate!ie, dar cat dureaza aceasta strate!ie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic. Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor$ oar nu suntem #acuti numai "entru zile bune) un razboi cine il mai sustine? *i cine sunt lu"tatorii? 'u noi cei din lumea aceasta de aici? e ce i se zice .iserica lu"tatoare? 4u"tatoare inseamna zi de zi sa sustii un atac im"otriva "uterilor intunericului$ 2 asceza retrasa in individualitatea ei nu mai este un adevar marturisit in "lenitudinea lui$ Foarte #rumos citeam la (vdo?imov mai devreme5 8.iserica nu trebuie sa isi asume treburile concrete ale cetatii, dar constiinta crestina este chemata sa actioneze din "lin "ana si in chestiunile cele mai tehnice$ 0olitica, economia, dezvoltarea sunt s#erele comune in care credinciosii si necredinciosii se intalnesc$ *i ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea "rin sobornicitatea calitativa a tuturora, de a insamanta in cultura lumina -aborului$ Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. /arii duhovnici s"un ca orice asceza li"sita de dra!oste si care nu este un 8sacrament al #raternitatii9 este desarta$ @orbind des"re euharistie, *#$ Ioan Aura de %ur s"une5 Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Maslinilor. Sa plecam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pentru noi Muntele Maslinilor. Intr-adevar, multimea saracilor este asemenea unui codru de maslin sadit in casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, precum fecioarele cele intelepte purtand lampile pline inaintea Mirelui9B1C$ 0roblema noastra cea mai mare acum este ca ne a#lam intr-o bezna a i!norantei si socotim "acatul nestiintei un mare "rivile!iu$ +eneratia aceasta a a*uns la apogeul ni$ilis" mului$ 8*i ce daca #ac lucrul acesta? %+ 'u-i nimic+9 Iei ci"ul 1 8(i, n-are nimica+9) slu&esti cu catolicii5 8(i, n-are nimica9 si tot asa7 toate nu au nimic$ 'ihilismul a nascut acest libertina& si aceasta stare te indre"tateste "e tine cumva sa #aci orice, ce vrei, sa

amesteci lumina cu intunericul, sa mer!i si cu nu mai suntem ucenici al lui ,ristos$

umnezeu si cu mamona$ In acest caz noi

B1C 0aul (vdo?imov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu, "$2:$ sursa5 %titudini$com

<

S-ar putea să vă placă și