Soarele

Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape

perfectă din plasmă fierbinte,[15][16] ținută de gravitație și modelată de
un câmp magnetic.[17] Este de departe cea mai importantă sursă de
energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ
1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al Terrei),
iar masa sa este de aproximativ 330.000 de ori mai mare decât a Terrei.
Reprezintă aproximativ 99,86 % din masa totală a Sistemului Solar.
[18]
 Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată
din hidrogen (~ 73 %); restul este în mare parte heliu (~ 25 %), cu
cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[19]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este
denumită în mod informal și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei
este mai aproape de alb decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6
miliarde de ani în urmă[a][11][20] din colapsul gravitațional al materiei într-o
regiune a unui nor molecular mare. Cea mai mare parte a acestei materii
s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a aplatizat într-un disc orbitant
care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de fierbinte și
densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său.
Se crede că aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone
de hidrogen în heliu în fiecare secundă, transformând 4 milioane de tone
de materie în energie. Această energie, care poate dura între 10.000 și
170.000 de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii
Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în
care Soarele nu mai este în echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o
creștere însemnată a densității și temperaturii în timp ce straturile sale
exterioare se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-
o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va deveni suficient de mare
pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va
face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani.
După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens
de stea în răcire cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai
produce energie prin fuziune, dar va continua să strălucească și va
elibera căldură din fuziunea sa anterioară.