Caracterizarea personajului principal al romanului

„Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga.

„Cel mai mic dintr-o familie cu nouă copii, Blaga s-a dovedit a fi și

cel mai receptiv. Observarea acestei calități s-a lăsat, însă, așteptată,
întrucât „o nefirească luciditate” se instalase între el și cuvânt.
Așadar, rostirea cuvintelor s-a dovedit a fi cel mai dificil început al
lui Blaga în decursul primilor pași făcuți în existență. Îngrijorată peste
măsură de tăcerea copilului, mama lui l-a dus la doctor, iar acesta a
liniștit-o, declarând că nu era nimic în neregulă cu el.

Pentru Blaga, însă, rostirea cuvântului însemna mult mai mult decât
înseamnă, în mod normal, pentru oricare dintre noi. Aceasta
reprezenta echivalentul pășirii în viață, iar Blaga nu era pregătit să
înfrunte nici existența în forma ei de atunci, ci și-ar fi dorit să se poată
întoarce în pântecele mamei sale. El simțea cuvântul ca pe o
prelungire a sa, oferindu-i o semnificație deosebită. Datorită
profunzimii de care dă dovadă pe tot parcursul existenței sale, Blaga
oferea încă de pe atunci câte o semnificație fiecărui gest sau element
căruia, în mod normal, nimeni nu i-ar fi dat importanță.”

Elaborat de Moscalu Nicolae