Sunteți pe pagina 1din 50

MIEREA SI PRODUSELE DIN MIERE

LUCRARE DE DIPLOMA
MOTTO:

"Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva decit o raza
de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea dintii... Ea tine loc de
soare si flori pina cind fratele ei mai virstnic, soarele... strecurindusi prin portile intredeschise
primele mingiieri caldute, va trezi la viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si
lucratoarele (albinele) spunindu-le ca ozonul a pus din nou stapinire pe lume si ca cercul
neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."

MAURICE MAETERLINCK

2
MOTIVATIE

Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul


Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape
toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati
terapeutice.
Pentru omul societatii industrializate si automatizate, cel mai cunoscut produs al
stupului (si de multe ori,singurul!) este mierea.Dar mierii i se adauga alte produse cu actiune
nutritiva (polenul,laptisorul de matca, propolisul, larvele de albine) precum si produsele fara
actiune nutritiva (veninul de albine, ceara de albine).Ca sa avem incredere in puterea
vindecatoare a unui produs natural (in cazul de fata, a unui produs al stupului ), e bine sa-i
cunoastem mecanismle de actiune.

3
CUPRINS
1 Mierea…………………………………………... 5
1.1 Introducere……………………………………. 5
1.2 Generalitati……………………………………. 6
1.3 Recoltarea si extractia mierii………………… 7
1.4 Lichefierea mierii cristalizate………………... 9
1.5 Clasificarea mierii…………………………….. 10
1.6 Caracteristicile fizico-chimice ale mierii……. 11
1.7 Utilizari………………………………………... 16
1.8 Sorturi de miere………………………… 19
1.9 Principalele proprietati terapeutice si
curative ale mierii…………………………….. 22
2 Produse apicole………………………………… 26
2.1 Polenul…………………………………………. 26
2.1.1 Studii actuale asupra compozitiei si valorii
nutritive a polenului………………………….. 27
2.1.2 Proprietati terapeutice sau curative ale
polenului………………………………………. 31
2.2 Pastura………………………………………… 33
2.3 Laptisorul de matca……………………………. 34
2.4 Propolisul……………………………………… 36
2.5 Ceara de albine……………………………….. 37
2.6 Veninul de albine……………………………... 38
2.7 Apilarnilul……………………………………... 42
3 Produse apicole in terapie si cosmetica……… 45
Concluzii……………………………………….. 48
Bibliografie……………………………………………. 50

4
1. MIEREA

1.1 INTRODUCERE

De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si
aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor,
preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o
consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la
temperatura de 35-40° C.
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al
plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin
actiunea sucului secretat de glandele acestora.
Viata albinelor este in permanenta interdependenta cu plantele intrucit, spre deosebire
de alte insecte, hrana albinelor se bazeaza exclusiv pe produse de origine vegetala. Astfel,
pentru asigurarea de substante hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar si mana, iar
pentru satisfacerea nevoilor de substante proteice, minerale, grasimi, vitamine, albinele culeg
polenul florilor, vizitind in acest scop flora entomofila existenta in jurul stupinei. Cantitatea
de miere ce se poate produce din nectarul florii depinde de cantitatea totala de nectar secretat
si de concentratia zaharului din nectar. Concentratia zaharului din nectar variaza mult de la o
specie vegetala la alta fiind cuprinsa in general intre 10-50% si chiar mai mult. In zborurile ce
le executa albinele acestea aleg nectarurile cele mai bogate in zahar, iar cind continutul de
zahar in nectar este sub 15%, acestea intrerup in general culesul. Nectarul in general se
compune din diferite zaharuri, alte substante, compusi ai azotului, minerale, acizi organici,
vitamine, pigmenti si substante aromatice. In afara nectarului produs de glandele nectarifere
florale pe care albinele il culeg si transforma in miere florala, se intilnesc si glande nectarifere
extraflorale (localizate in afara florii), care secreta o substanta dulce, limpede si viscoasa ce se
afla in anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinele plantelor si care poarta
denumirea de mana sau roua de miere, substanta pe care albinele o culeg si o transforma in
miere de mana. Mana poate fi de origine animala, cind este produsa prin intermediul unor
insecte producatoare de mana sau de origine vegetala, cind este secretata direct de plante.
Mierea de albine a fost prima substanta dulce folosita in hrana omului fiind
precursoarea zaharului din trestie sau din sfecla. Mierea a fost mult timp pretuita si
considerata ca o substanta magico-religioasa de catre multe popoare. De asemenea, mierea era
folosita la preparaiea unor bauturi alcoolice la care se adauga si efectul polenului si levurilor
din faguri.
In prezent numerosi medici, biologi, chimisti si farmacisti de prestigiu pe plan national
si mondial se intrec in a cauta remedii in natura, contra tuturor bolilor, intensificind cercetarile
asupra marelui rezervor de bogatii alimentare si leacuri : albino, melifera. Asa s-a nascut si
creat sub ochii nostri apiterapia. Astfel medicina populara si apiterapia, bazate pe
intelepciunea si practica multimilenara a stramosilor de pe toate meridianele globului ca si
rezultatele cercetarilor intreprinse de specialisti din diverse tari, atesta ca mierea si celelalte
produse din albinairit au fost si trebuie folosite de oameni tot mai mult ca zaharuri naturale si
- in acelasi timp - ca medicamente naturale.
Mierea, polenul, pastura, ceara, laptisorul de matca, propolisul, veninul de albine si
recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentarii lor stiintifice, in prezent au
depasit utilizarile traditionale terapeutice, intrand astfel intr-o etapa noua. In ultimii 30 de ani
a luat nastere o activitate specifica, de sine statatoare, cunoscuta ca apiterapie, preocupata de
valorificarea resurselor naturale, in scopul ocrotirii sanatatii omului.

5
Studiata, analizata si sintetizata sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al
microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului in mentinerea sanatatii si
pentru inlaturarea unor afectiuni ale omului, apiterapia tinde sa devina un domeniu specific de
activitate, distinct de disciplinele care au generat-o. In consecinta, in prezent, s-a incetatenit
din ce in ce mai mult conceptul de apiterapie, adica terapie cu ajutorul produselor apicole, al
principiilor active pe care le contin acestea. Exista si o tendinta actuala de aplicare a
apiprofilaxiei, ca metoda eficienta de prevenire a unor afectiuni ale organismului uman.

1.2 GENERALITATI

Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al


plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin
actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care
provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere
variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t.
Este o solutie apoasa bogata in substante zaharoase - pina la 80% - reprezentate
indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse,
recoltate de albine si depozitate in faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc in nectar, au
insusirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces
durind ani indelungati. Transformarea nectarului de catre albine in miere este insotita apoi de
preschimbarea si inlocuirea continutului de acizi nefolositori, odata cu eliberarea surplusului
de apa. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizata variaza de la 3-5-5,5, dupa provenienta ei
floristica.
Capacirea mierii cu o pojghita de ceara la suprafata celulelor din fagure contribuie la
mentinerea calitati ei initiale, capacirea avInd rolul de a izola mierea de influenta umezelii din
mediul inconjurator.
Cu ocazia invertirii nectarului in miere sunt incorporate proteine, materii albuminoide,
acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substante minerale (fosfati de calciu,
fier, saruri de aluminiu, strontiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. in
cantitati infinitezimale), substante functionale de origine organica (enzime, catalaza, inulaza,
inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni si polen, mierea neputind fi egalata de nici
un preparat farmaceutic sintetic caci ea este o substanta vie si direct asimilabila.
Mierea de albine rezulta din prelucrarea de catre albinele melifere a nectarului florilor
sau sucurilor dulci recoltate de pe alte parti ale plantelor si este depozitata de acestea in
celulele fagurilor spre a le servi ca hrana energetica. Prin prelucrarea nectarului de catre
albine, continutul de zaharoza se transforma prin invertire in glucoza si fructoza, reducindu-se
totodata si continutul de apa care va ajunge in jurul a 18-20%.
Compozitia mierii de albine este complexa. Ea reuneste grupe de substante anorganice
si organice: glucide, enzime, acizi organici, vitamine, proteine (amino-acizi), toate
solubilizate sau dispersate in apa continuta in miere.
Mierea este mult apreciata pentru calitatile sale avand si intrebuintari terapeutice.
Mierea este un aliment valoros pentru sanatate.
Aliment de o exceptionala valoare nutritiva, mierea este un produs biologic care se
afla in legatura permanenta si indirecta cu starea timpului. Putini stiu poate, ca gustul, aroma
si insasi cantitatea de miere produsa de o familie de albine sunt determinate in foarte mare
masura de vreme. De evolutia vremii depinde direct sau indirect, atat secretia de nectar a
plantelor melifere, cat si recoltarea acestuia de catre albine.

6
1.3 RECOLTAREA SI EXTRACTIA MIERII

Fagurii cu miere se recolteaza din stup in momentul cand aceasta este suficient de
maturata luandu-se drept criteriu practic prezenta coroanei cu miere capacita in partea
superioara. Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substante chimice
(acid fenic, benzaldehida etc.) in stupinele de tip industrial.
Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei de miere fagurii sa fie grupati
dupa culoare, pentru a obtine diferite soiuri de miere in functie si de acest criteriu. Fagurii sau
corpurile cu fagurii cu miere se transporta cu multa grija pentru a se preintampina pierderea
acestui aliment, apoi se introduc intr-o camera cu aer cald pana la 35°C, care favorizeaza
extractia. Se trece apoi la descapacirea fagurilor, urmata de extragerea propriu-zisa a mierii.
Camerele simple de extractie trebuie sa fie bine izolate pentru a impiedica patrunderea
albinelor inauntru si trebuie sa contina: un extractor mecanic sau electric, cutite pentru
descapacire, care se pot incalzi in apa fierbinte sau cu curent electric, un vas descapacitor cu
sita pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii si un zacator pentru
depozitarea ei. Dupa sortare, fagurii se descapacesc cu cutitul bine incalzit, apoi se introduce
in extractor. Turatia acestuia se mareste treptat, pana se percepe fosnetul caracteristic rezultat
din proiectarea mierii pe peretii vasului si, dupa ce se apreciaza ca s-a extras circa jumatate
din mierea de pe o parte, fagurii se schimba pentru a se continua extractia pe partea cealalta.
Operatia se repeta pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. In felul acesta se
previne ruperea fagurilor, incident care cauzeaza multe neajunsuri apicultorilor.
Pentru extragerea centralizata a mierii sau pentru stupinele mari se folosesc sisteme
moderne, in care ramele descapacite raman in caturi si acestea se introduc in extractorul de tip
industrial direct. Aici, intreg procesul tehnologic de la sortare, descapacire, filtrare,
depozitare, ambalare etc. este automat. Randamentul acestor agregate este mare si extractia
mierii se asigura in conditii sanitare corespunzatoare.
Conditionarea mierii
Conditionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice menite sa asigure
purificarea, sortarea si combaterea diverselor tipuri de miere, in conditiile pastrarii optime a
proprietatilor ei fizico-chimice si biologice in perioada conservarii. Initial are loc o filtrare a
impuritatilor mai mari, care se realizeaza odata cu extractia prin sita dispusa la locul de
scurgere a mierii din extractor. Dupa aceea, in maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile
straine se separa de miere, datorita greutatilor specifice diferite, cele mai grele se lasa la
fundul vasului, iar cele mai usoare se ridica la suprafata vasului. Temperatura mediului
influenteaza limpezirea mierii in mod indirect prin modificarea consistentei acesteia. In cazul
cand continutul in apa a mierii este de peste 18% se recomanda deshidratarea fie in faguri,
care se tin intr-o camera cu curenti de aer incalziti (35-40°C), fie ca miere extrasa cu ajutorul
unor instalatii speciale de tipul evaporatorului cu vid. Acest ultim procedeu de inalta
tehnicitate se poate realiza numai in centrele mari de extractie a mierii.
Cristalizarea mierii
Prin caracteristicile lor naturale, toate sorturile de miere de flori din tara noastra , cu
exceptia celei de salcam , cristalizeaza in scurt timp de la extractia din faguri(1-3 luni).
Forma si dimensiunile cristalelor sunt conditionate de viteza instalarii procesului de
cristalizare. Cand cristalele se instaleaza si se desfasoara in scurt timp, cristalele sunt mici iar
mierea are aspect de pasta fina. Cand cristalizarea se desfasoara lent , cristalele sunt grosiere,
rugoase.
Cristalizarea mierii de flori este un proces natural si el se datoreaza faptului ca cele
mai multe sorturi de miere sunt solutii suprasaturate de zaharuri. Principalul factor al
cristalizarii il constituie insa, proportia celor doua zaharuri majoritare, respectiv raportul intre
fructoza ( zahar greu cristalizabil in solutii concentrate) si glucoza (zahar usor cristalizabil).
Limita cristalizarii mierii corespunde raportului fructoza/glucoza de 1,30. La mierea de

7
salcam valoarea acestui raport este mai mare de 1,30 ceea ce explica marea ei rezistenta la
cristalizare. la celelalte sorturi de miere de flori, valoarea raportului este mai mica de 1,30
deci aceste sorturi se vor cristaliza cu atat mai repede cu cat raportul se apropie de 1,00 sau
are o valoare subunitara (mierea de floarea soarelui, de rapita, de pomi fructiferi).
Solubilitatea in apa mult mai mare a fructozei fata de cea a glucozei, conditioneaza
comportarea la cristalizare a solutiei celor doua zaharuri , in functie de proportia lor. Mierea
cu continut de glucoza apropiat sau mai mare decat cel de fructoza este solutie
suprasaturata, deci va cristaliza intotdeauna. Mierea cu continut de fructoza net superior
(cazul mierii de salcam) este solutie subsaturata, desi continutul global de zaharuri este identic
cu cel identic cu al mierii din prima categorie. Aceasta va avea o rezistenta mai mare la
cristalizare.
Cu cat mierea este pastrata la o temperatura mai ridicata cu atat se prelungeste durata
starii fluide. Temperatura intervine prin modificarea gradului de saturare a solutiei (o solutie
saturata la o anumita temperatura devine subsaturata daca temperatura creste sau suprasaturata
daca temperatura scade).
Un factor de influenta semnificativa asupra cristalizarii il constituie intensitatea
miscarii moleculare din masa de miere. Miscarea moleculara intensa favorizeaza
aglomerarea moleculelor de glucoza cu formarea de microcristale care constituie germeni de
cristalizare. In stare de repaus, miscarea moleculara (miscarea browniana) este foarte limitata,
deci ea are influenta redusa asupra cristalizarii. Orice interventie exterioara insa, cum ar fi
agitarea, omogenizarea si in special inglobarea de aer urmata de eliminarea spontana a
bulelor, accelereaza foarte mult miscarea moleculara si favorizeaza instalarea timpurie a
cristalizarii.
Cristalizarea mierii este un proces natural, deci aceasta nu ar trebui socotita ca un
defect , ci din contra ca o garantie a autenticitatii si calitatii ei. Mierea falsificata ramane in
general lichida. Cu toate acestea multi amatori prefera mierea in starea fluida si manifesta
rezerve pentru cumpararea si consumul celei cristalizate.
Cristalizarea survine in urma evaporarii apei, dar mai ales se datoreaza insusirilor glucozei de
a forma cristale. Cristalizarea se produce in functie de raportul dintre glucoza si fructoza, de
prezenta cristalelor primare si de umiditatea mediului inconjurator. Dupa dimensiunile
cristalelor, se pot deosebi mai multe feluri de cristalizare: mare cand depaseste 0,5 mm in
diametru, mica, cand diametrul cristalului este de 0,5 mm si ca o pasta, sub 0,5 mm.
Cristalizarea poate fi dirijata atat in ceea ce priveste dimensiunile, cat si viteza de
realizare, prin adaugarea unei cantitati de miere cristalizata, cu dimensiunile dorite la volumul
de miere destinat cristalizarii si mentinerea acesteia in conditiile de umiditate si temperatura
favorabile acestui proces. Pentru unele sorturi de miere, mai ales cand se cere acest lucru
pentru export, se poate executa o cristalizare dirijata, cu o finete a bobului de cristale dupa
dorinta consumatorului. Procesul cristalizarii are loc mai rapid la unele sorturi de miere ca
cea de floarea-soarelui, de pilda, si cauzeaza o devalorizare comerciala a acestui produs.
Cristalizarea este influentata si de continutul unor fermenti, prezenta unor bacterii, conditiile
igienice in care se conserva si in primul rind, ar merita sa fie amintita temperatura si
umiditatea. Deoarece mierea este ceruta si apreciata mai mult in stare necristalizata de catre
consumatori, se folosesc astazi pe scara larga metode de prevenire a cristalizarii: pasteurizare,
tratare cu ultrasunete, filtrare, ultrafiltrare etc. Metodele fizice de prevenire a cristalizarii au o
oarecare actiune negativa asupra unor constituenti (vitamine, hormoni), precum si asupra
gustului si aromei.

8
1.4 LICHEFIEREA MIERII CRISTALIZATE

Pentru satisfacerea pretentiei consumatorilor s-au incercat numeroase solutii pentru


lichefierea mierii cristalizate si mentinerea ei in aceasta stare o perioada cat mai lunga de
timp. Lichefierea inseamna trecerea cristalelor de zaharuri in solutie, deci aducerea lor din
faza solida in faza lichida.
Dintre toate incercarile efectuate, singura care a dat rezultate satisfacatoare a fost
lichefierea prin incalzire. Procedeul prezinta doua mari neajunsuri:
incalzirea la temperatura moderata pana la lichefierea aparenta nu asigura solubilizarea
microcristalelor de zaharuri. mierea astfel tratata va recristaliza in foarte scurt timp.
incalzirea la temperatura ridicata elimina acest neajuns, dar produce degradarea pronuntata a
mierii. Temperatura ridicata conduce in primul rand la distrugerea enzimelor si a celorlalte
substante biologic active care sunt termolabile. de asemenea o parte din fructoza se
descompune cu formare de produsi furfurolici, in special hidroximetilfurfurolul. Dintre
modificarile organoleptice retin atentia : inchiderea la culoare, contractarea gustului de
caramel si slabirea aromei specifice.
Cel mai utilizat procedeu il constituie incalzirea mierii in camere termostat la
temperatura de 45 °C timp de 24-48 ore. La aceasta temperatura si afectarea caracteristicilor
organoleptice initiale nu sunt semnificative. Totusi procedeul , desi conduce la lichefierea
mierii, nu asigura garantia distrugerii complete a microcristalelor de zaharuri , iar
recristalizarea se instaleaza de cele mai multe ori in timp scurt (1-2 luni).
O alta solutie ar fi pasteurizarea mierii prelichefiate direct in ambalajele de desfacere
(in borcane) , folosind spatii de verificare riguroasa a temperaturii. Incalzirea se opreste dupa
ce temperatura din centrul geometric al borcanului cu miere a atins valoarea de 55°C.
Hidroximetilfurfurolul creste doar cu 0,2-0,4 mg/100g miere, iar starea fluida se mentine
timp de 4 luni la temperatura de 20°C. Modelul de pasteurizare prezentat se realizeaza in
conditii de laborator (deci nu poate fi efectuat de apicultori acasa).Pentru apicultori se
recomanda : este introdusa in vase inchise intr-o incapere care se incalzeste treptat pana la
temperatura de 40°C, apoi de aici se trece intr-o alta incapere unde circula curenti de aer mai
cald (60-70°C), unde se pastreaza in vase deschise. Pe masura ce mierea se lichefiaza, se
scurge din vasele respective si se ambaleaza din nou , in vederea comercializarii.
Lichefierea mierii cristalizate prin incalzire este un proces foarte gingas. Ea trebuie
efectuata numai in unitati specializate si sub control de laborator. Tratamentul termic
efectuat in conditii empirice conduce la degradarea mierii, de aceea este de dorit ca
apicultorii sa valorifice mierea cristalizata ca atare si sa renunte la lichefierea ei prin
incalzire.
Regimul igienico-sanitar de conservare a mierii trebuie respectat cu strictete, deoarece
dupa cum se stie, acest produs este usor alterabil. Vasele in care se pastreaza trebuie sa fie
sterile, emailate, de sticla sau de material plastic, iar temperatura din depozit sa nu depaseasca
14°C, aerul sa fie uscat, cu posibilitati usoare de ventilatie.

9
1.5 CLASIFICAREA MIERII

Se poate face dupa provenienta, modul de obtinere, modul de prezentare, culoare, gust
si miros in modul urmator:
1.Dupa provenienta:
- miere de flori (monoflora sau poliflora) si
- miere de mana;
2.Dupa modul de obtinere:
- miere in faguri (sau in sectiuni);
- miere extrasa prin centrifugarea fagurilor,
- miere obtinuta prin stoarcerea fagurilor,
- miere obtinuta prin scurgerea libera din faguri.
3.Dupa modul de prezentare:
- fluida sau
- cristalizata.
4.Dupa culoare:
sorturile de miere romanesti variaza de la alb incolor pana la chilimbariu-brun.
5.Dupa gust si miros:
- gustul si mirosul sunt caracteristice fiecarui sortiment de miere.
In functie de continutul in apa si de temperatura, mierea fluida are o vascozitate diferita.
Mierea este higroscopica( in conditii de umiditate saturata de 100%, mierea – dupa datele din
literatura - isi ridica in curs de 3 luni de zile umiditatea de la 17,4 la 55,2%).
Greutatea specifica a mierii este in raport direct cu continutul in apa si cu indicele
refractometric.
Proprietatile organoleptice ale mierii.
Miere de Culoare Miros, gust Consistenta
Calitatea I Calitatea II
Salcam aproape galbena placut, dulce, uniforma, fluida sau
incolora; caracteristic vascoasa, fara semne de
galbena- mierii de cristalizare
aurie; salcam
galbena-
deschis
Tei galbena; bruna-inchis aroma uniforma, fluida, vascoasa
portocalie- pronuntata, sau cristalizata
roscata dulce,
caracteristic
mierii de tei
Zmeura galbena- bruna-roscata placut, aroma uniforma, fluida, vascoasa
roscata; specifica, dulce sau cristalizata
galbena-
verzui
Izma roscata bruna-roscata placut, aromat, uniforma, fluida, vascoasa
dulce sau cristalizata
Conifere bruna rubinie placut, putin uniforma, foarte vascoasa,
astringent fara semne de cristalizare;

10
se admite si mai putin
vascoasa
Faneata de galbena bruna placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa
deal sau cristalizata
Floarea- galbena- galbena-inchis placut, dulce, uniforma, fluida, vascoasa
soarelui aurie, pana la brun specific sau cristalizata
galbena-
portocalie
Poliflora galbena bruna placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa
sau cristalizata
Mana galbena-bruna, bruna- aroma uniforma, fluida, vascoasa
deschisa specifica, sau cristalizata
placuta, dulce

1.6 CARACTERISTICILE FIZICO-CHIMICE ALE MIERII

Principalele componente ale mierii de albine sunt zaharurile. Mierea contine cantitati
reduse de substante azotoase reprezentate in principal de enzime care alcatuiesc un
echipament bogat si complex. Substantele minerale sunt moderat reprezentate in mierea de
flori si relativ abundente in cea de mana. Ea contine o gama larga de acizi organici, pigmenti
, uleiuri eterice, substante inhibitoare , vitamine si alte componente insuficient cunoscute.
Initial in miere se gaseste o cantitate foarte redusa de hidroximetilfurfurol, de ordinul
a 0,1-0,2 mg la 100g. Prin pastrare indelungata valoarea acestuia creste treptat, putand ajunge
la 1 mg/100g sau chiar mai mult.

Umiditatea
Continutul maxim de apa reglementat de normele oficiale din tara noastra pentru toate
sorturile de miere este de 20%. Aceasta conditie are la baza faptul ca in momentul incheierii
procesului de prelucrare de catre albine (capacirea celulelor), umiditatea mierii se situeaza in
domeniul 17-19%.
Cand continutul de apa este mai mare de 20% poate fi vorba de una din urmatoarele
situatii:
• extragerea din faguri necapaciti, cand procesul de prelucrare a mierii de catre albine
nu este incheiat;
• pastrarea in spatii umede si in recipiente defectuos inchise;
• falsificarea directa prin adaos de apa sau indirecta prin substituenti cu umiditate
proprie mare.
Continutul depasit de apa reduce proportional valoarea nutritiva a mierii si o predispune la
fermentatie.

Zaharurile
Zaharurile din miere sunt alcatuite din zaharul invertit si din zaharoza. Continutul
minim de zahar invertit (glucoza si fructoza) in mierea de flori trebuie sa fie de 70%, iar in
cea de mana de 60%. Continutul maxim de zaharoza trebuie sa fie de 5% in mierea de flori
si de 10% in cea de mana. Valorile mentionate se refera la mierea cu 20% apa. In cazul in care
umiditatea este mai mica aceste valori trebuie recalculate. Abaterile de la valorile aratate sunt
posibile in urmatoarele situatii:

11
-mierea a fost recoltata din faguri necapaciti;
-miere fermentata;
-miere falsificata.

Substantele azotoase
Cantitativ substantele azotoase , exprimate in echivalent proteina , se gasesc in
proportie foarte redusa si anume sub 1%. Continutul cel mai redus se intalneste in mierea de
salcam si in cea de izma (in medie 0,25%), iar cel mai mare in mierea de mana (0,5-0,6%).
In cazul in care continutul de proteine este mai mare de 1% mierea trebuie suspectata
de falsificare, cum ar fi adaosul de gelatina, de faina de cereale sau chiar de melasa.

Enzimele
Mierea de albine are un continut foarte bogat si variat de enzime. In mierea de flori
ele au o dubla origine: vegetala (din nectar) si animala (din saliva albinelor). Cantitativ,
acestea din urma detin ponderea. Echipamentul enzimatic al mierii de mana este mult mai
bogat decat cel al celei de flori si au o origine mult mai complexa.
Enzimele din miere sunt substante valoroase deoarece ele catalizeaza toate reactiile
chimice care au loc in procesul de elaborare al mierii( de ex. transformarea zaharurilor
complexe in zaharuri simple). Insusirile mierii, compozitia chimica si calitatea ei nutritiva
sunt in mare masura conditionate de continutul in enzime. Prezenta lor face dovada
autenticitatii si calitatii mierii.
Enzimele sunt substante labile, in special sub actiunea temperaturii ridicate care
produce slabirea sau inactivarea ireversibila a lor.
Timpul de injumatatire a amilazei si invertazei din miere, in functie de temperatura de
pastrare
Temperatur Timpul de injumatatire
a Amilaza Invertaza
°C
10 12600 zile 9600 zile
20 1480 zile 820 zile
30 200 zile 83 zile
40 31 zile 9,6 zile
50 5,38 zile 1,28 zile
60 1,05 zile 4,7 ore
70 5,3 ore 47 minute
80 1,2 ore 8,6 minute

Substante minerale
Mierea de flori are un continut foarte redus de substante minerale. Desi normele
oficiale din tara noastra admit un continut de max. 0,5%, in realitate acesta se situeaza in
preajma valorii de 0,1%. In schimb mierea de mana are un continut mult mai bogat care se
poate apropia de limita maxima de 1% acceptata pentru acest sort.

Elementul Miere de culoare foarte deschisa Miere de culoare pronuntata


Media ( mg/kg) Media (mg/kg)
K 205 1676
Cl 52 113
S 58 100
Ca 49 51
Na 18 76
12
P 35 47
Mg 19 35
Si 8,9 14
Fe 2,4 9,4
Mn 0,3 4,09
Cu 0,29 0,56

Depasirea limitelor maximale de substante minerale se poate intalni in urmatoarele


situatii:
cand extractia si /sau pastrarea mierii s-au facut in conditii neglijente, principala forma de
impurificare minerala fiind cea cu praf;
in cazul falsificarii mierii cu sirop de zahar invertit artificial (acidul folosit la invertire
trebuie neutralizat cu substante alcaline sodice);
in cazul contactului prelungit al mierii cu suprafete metalice neacceptate, sarurile acestor
metale pot trece in miere marind valoarea substantelor minerale.
Hidroximetilfurfurolul (HMF)
Prezenta acestui produs in miere isi are originea fie in descompunerea partiala a
fructozei din compozitia ei sub influenta unor factori vitregi, fie de origine exogena in cazul
unor substituiri (falsificari).
In mediu acid si la cald fructoza se descompune cu formarea de produsi furfurolici,
cel mai semnificativ din acestia fiind HMF. Mierea are un continut foarte mare de fructoza
(cel putin jumatate din zaharul invertit). De asemenea, reactia chimica a ei este pronuntat
acida (pH 3,5-4,5). Deci are asigurate conditiile ca in functie de temperatura si de timpul de
pastrare sa se formeze o oarecare cantitate de HMF. Daca mierea este pastrata la temperatura
mai mica de 20ºC cantitatea de fructoza care se descompune este extrem de mica. In primele
luni de la extractia din faguri continutul de HFM se situeaza in domeniul 0,1-0,2 mg la 100g,
dar dupa 1-2 ani de pastrare la temperatura camerei la temperatura moderata poate atinge
valoarea de 1-1,5 mg la 100g.
Atunci cand consumatorii sau apicultorii lichefiaza mierea in mod empiric prin
incalzire prelungita pe baie de apa la fierbere sau pe foc direct , continutul de HFM creste
foarte mult, catre 10 mg la 100 g.
Prin invertirea pe cale chimica a siropului de zahar in scopul falsificarii mierii o
fractiune importanta din fructoza se descompune cu formarea unei cantitati considerabile de
HFM, de ordinul a 100mg la 100g sirop sau chiar mai mult.

Aciditatea mierii
Reactia chimica a mierii este acida datorita continutului bogat in acizi organici.
Valorile normale ale pH-ului mierii se situeaza in domeniul 3,5-4,5, deci caracterul ei chimic
este pronuntat acid.

Densitatea
Densitatea mierii este puternic influentata de continutul ei de apa. Mierea cu umiditate
de 20% are densitatea 1,471 asta inseamna ca un litru de miere (1dm3) la temperatura de
20ºC cantareste 1,471 kg.
Analize fizice si chimice de laborator
Inainte de analiza, proba de miere se omogenizeaza prin agitare cu o bagheta de sticla
sau cu o lingura, iar mierea cristalizata se incalzeste in prealabil la aproximativ 45 grade C
dupa care se amesteca, ca si mierea fluida.
Determinarea continutului in apa :se face cu refractometrul.
Pe prizma inferioara a refractometrului, se aplica o picatura din proba de miere si
imediat se inchide camera. Cu ajutorul oglinzii se orienteaza un fascicul de lumina prin
deplasarea cremalierei pina in momentul in care partea intunecoasa a cimpului vizual ajunge

13
in centrul unde se intersecteaza liniile vizuale. In acest moment, indicele de refractie se citeste
pe scala. In functie de acest indice, cu ajutorul tabelelor care insotesc refractometrul se
stabileste procentul de substanta uscata, respectiv continutul mierii in apa. La unele
refractometre se poate citi direct, pe scala, procentul de apa. La mierea de albine, umiditatea
este admisa pina la 20%.
Greutatea specifica a mierii:se poate determina la nivelul stupinelor astfel:
Intr-un vas de sticla se cantareste exact 1 kg de apa, dupa ce in prealabil i s-a luat tara
si se noteaza nivelul apei. Apoi, vasul se desarta, se usuca si se umple cu miere pina la semn,
dupa care se cantareste. Diferenta dintre greutatea vasului cu miere si tara acestuia reprezinta
tocmai greutatea specifica a mierii.
Determinarea cenusei:
Se face prin calcinarea unei probe de 10 g miere, intr-un creuzet. Mai intai se evapora
pe o baie de apa, se carbonizeaza la o flacara slaba si apoi se calcineaza. Se raceste in exicator
si se intareste treptat, pina se ajunge la masa constanta.
Determinarea aciditatii : ajuta la aprecierea gradului de prospetime a mierii.
Aciditatea mierii se exprima in grade de aciditate, adica numarul de centimetri cubi de
NaOH 0,1N necesari sa neutralizeze aciditatea din 10 g de miere.
Determinarea zaharului invertit (reactia Elser):
Glucoza si fructoza in stare libera au capacitatea de a reduce sulfatul de cupru in
mediu alcalin si cald, pe care-l transforma in oxid cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se
formeaza in conditii de lucru specifice, este proportionala cu concentratia celor doua zaharuri
reducatoare din solutia de cercetat.
Determinarea zaharozei (metoda Elser):
Se determina zaharul direct reducator inainte si dupa invertire (hidroliza acida), iar
prin diferenta se calculeaza zaharoza.
Determinarea indicelui diastazic:
In mierea naturala de albine exista mai multe enzime. Amilaza este enzima cu cea mai
mare rezistenta la tratarea termica, aceasta fiind ultima care se distruge. Pe baza acestei
insusiri, amilaza poate fi folosita ca test general de apreciere (indice enzimatic sau diastazic) a
calitatii mierii naturale. Mierea naturala supusa unui tratament termic brutal va avea indicele
diastazic cu valori reduse sau chiar zero. Acelasi lucru se constata si la mierea falsificata. La
baza determinarii indicelui diastazic sta determinarea activitatii amilazei. Indicele diastazic se
defineste ca numarul de ml dintr-o solutie de amidon 1% care a fost transformat in dextrina in
timp de o ora, la temperatura de 45 grade C si pH optim, de catre amilaza continuta de 1g
miere.
Proprietatile fizice principale ale mierii de calitate sunt continutul de apa si
vascozitate. In mod natural, cand mierea contine sub 20% apa, albinele o capacesc, dand in
felul acesta semnalul ca produsul este finit si poate fi extras. Determinarea continutului in apa
este foarte putin importanta atat pentru aflarea ulterioara a scazamantului mierii, cat si datorita
faptului ca mierea cu un continut mare de apa (peste 18%) fermenteaza.. In functie de
temperatura si umiditatea mediului inconjurator, mierea poate sa piarda sau sa-si ridice
continutul in apa. Conditiile optime de pastrare a mierii se realizeaza la temperatura de 10-
12°C si la o umiditate de circa 60%.
Higroscopicitatea mierii reiese si din datele care atesta faptul ca mentinerea ei timp de 3 luni
in conditii naturale de umezeala (100%), duce la cresterea continutului in apa de la 17 la 52%.
Aroma mierii este determinata de uleiurile eterice prezente in nectarul floral. Acestea
sunt specificate speciei de plante melifere din care provine nectarul si, datorita proprietatilor
lor volatile si termolabile, cu timpul sau prin incalzire se pierd.
Gustul mierii este in general dulce cu nuante diferentiale perceptibile de la un sort de
miere la altul. Mierea este foarte higroscopica (absoarbe apa), motiv pentru care trebuie luate
masuri in timpul conservarii si conditionarii ei. Intr-un mediu cu umiditate mare, procentul de
apa din miere creste si poate dauna sub raport calitativ. Greutatea ei specifica este mai mare

14
ca a apei si variaza in functie de continutul in apa. In prezent sunt o serie de metode fizice, ca
metoda luminii polarizate, a indicelui de refractie etc.,care dau indicatii asupra naturii
zaharurilor si asupra procentului de apa din miere.
Conditii de calitate fizico-chimice si microscopice (spectru polinic) reglementate de
STAS 784/2-1989 pentru mierea de albine din tara noastra. Normele europene pentru miere
sunt ceva mai ingaduitoare cu privire la conditiile fizico-chimice de calitate , asa cum se
constata din acelasi tabel.
Conditii de calitate ale mierii de albine in Romania Normele europene
Parametru Miere de Miere de Celelalte Miere de Miere de
salcam mana Sorturi nectar mana
(superioara) (calitate Calitatea
superiora I
)
Apa % max. 20 20 20 21
Zahar invertit % min. 70 60 70 65 60
Zaharoza % max 5 10 5 5 10
Aciditate 4 5 4 4 4
Indice diastazic, min. 6,5 13,9 10,9 8 8
Substante insolubile in apa % 0,1 0,2 0,1 0,1-0,5 0,1-0,5
max.
Substante minerale(cenusa) % 0,5 1,0 0,5 0,6 1,0
max.
Hidroximetilfurfurol mg/100g 1,5 1,5 1,5 4 4
Agenti de falsificare lipsa lipsa lipsa

Compozitia chimica a mierii variaza in functie de plantele melifere, de intensitatea


culesului, starea timpului etc. In medie, 83% din continutul mierii il formeaza substanta
uscata si 17% apa. Mierea cu un continut mai mare de apa, pastrata la o temperatura mai
ridicata, va avea o vascozitate cu valori micsorate. Vascozitatea sau rezistenta la scurgere
depinde de continutul in apa, de temperatura si de compozitia chimica a mierii. Continutul in
coloizi, dextrine, saruri minerale influenteaza asupra gradului de vascozitate al mierii; asa se
explica faptul ca in aceleasi conditii de temperatura si umiditate mierea de salcam se prezinta
fluida, iar cea de floarea-soarelui sau de tei mai vascoasa. Procentul de apa variaza in
conditiile tarii noastre in limite destul de largi de la 13,3-22,4%. Continutul in apa a mierii
creste de la ses spre munte, acest lucru fiind determinat si de abundenta precipitatiilor. Din
substanta uscata a mierii, 80% o formeaza zaharurile din care, circa 70% il ocupa glucoza si
fructoza. Aceste zaharuri se formeaza prin invertirea enzimatica a zaharozei. Nectarul contine
zaharoza care in urma procesului amintit se inverteste aproape in totalitate. Zaharoza este
admisa in miere pana la 5% si in mierea de mana pana la 10%. Natural, cercetarile care s-au
facut cu privire la compozitia chimica a mierii au identificat prezenta si a altor sorturi de
zaharuri in cantitati mici si, in special, a unor polizaharide. Substantele minerale din miere
sunt: potasiu, fosfor, calciu, clor, sulf, magneziu, fier si altele, in cantitati foarte reduse. In
mierea de mana se gasesc saruri minerale in cantitati mai mari. Este necesar sa subliniem ca
daca acestea depasesc un anumit prag limita, din utile se transforma in nocive. Acest aspect se
produce si in cazul mierii florale, unde sarurile minerale prezentate in cantitati mici sunt
indisponibile, in timp ce prezenta lor in mierea de mana peste limita fiziologica admisa este
daunatoare. Mierea de albine contine si o serie de vitamine din complexul B, vitamina C,
precum si o serie de factori de crestere. Vitaminele se gasesc in cantitati foarte mici in miere,
suficiente insa pentru a-i spori valoarea alimentara, dietetica si terapeutica. Dintre enzimele
prezente in miere amintim: invertaza si diastaza. Primul ferment transforma zaharoza in
glucoza si fructoza, iar al doilea scindeaza polizaharidele in zaharuri simple.

15
In concluzie mierea are in compozitia sa urmatoarele substante:
16-20% apa
0,4-0,8% proteine (din care 12 aminoacizi ca: leucina, alanina,metionina)
81,3% zaharuri
(din care 38,19% fructoza, 31,28% glucoza,
5% zaharoza, 6,83% maltoza,
alte dizaharide)
3,01% vitamine
(B1, B2, B6, C)
0,2% substante minerale
(calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, mangan, zinc, siliciu, sodiu, sulf)
55-105 mcg acid pantotenic
36-110 mcg acid nicotinic
acid folic
fermenti
enzime
hormoni
antioxidanti
factori antibiotici
urme de polen

1.7 UTILIZARI

Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante


bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui
uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici,
fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total
435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului
uman.
Administrata pe cale orala, mierea s-a dovedit eficienta in unele afectiuni ale
stomacului (in aceasta situatie fiind recomandata mierea zaharisita), printre care ulcerul
gastric, a caruia evolutie a fost incetinita si in unele cazuri chiar oprita. Actiunea
binefacatoare a mierii se extinde, asupra intregului tub digestiv, pe care il stimuleaza si il
protejeaza (in75% gastro-duodenal, colite, etc.). Folosita nediluata mierea actioneaza ca
unguent dens, vascos, care protejeaza tubul digestiv de solicitarile mecanice si agenti chimici.
Printre alimentele energetice care furnizeaza organismului combustibilul necesar
functionarii sale, mierea merita fara indoiala primul loc, fiind asimilabila imediat, aproape
fara efort. Studiind comparativ valoarea hidratilor de carbon in alimentatia copiilor, s-a
observat ca dintre toate zaharurile experimentate, cu exceptia glucozei, mierea a fost absorbita
cel mai repede, adica in primele 15 minute si nu a invadat circuitul sanguin cu exces de zahar.
Spre deosebire de toate celelalte alimente care contin hidrati de carbon (paine, fainoase, zahar,
marmelada etc.) in care zaharurile se gasesc in forme complexe (fapt ce necesita o munca de
digestie din partea organismului nostru care nu poate asimila decat zaharurile simple), mierea
contine zaharuri sub forma simpla care sunt absorbite integral si imediat, fara nici o
transformare prealabila. Dextroza este utilizata imediat, in timp ce levuloza este de regula
depozitata in ficat sub forma de glicogen urmand a fi pusa in libertate, treptat, atunci cand este

16
necesar. O lingura de miere aduce organismului 60 de kcal care pot fi transformate in energie
intr-un timp mult mai scurt decat cel necesar in cazul oricarui aliment. Un proces similar se
mai intalneste numai in cazul sucurilor de fructe. De exemplu, se cunoaste ca sucul proaspat
de struguri elimina rapid oboseala, chiar luat in cantitati mici. Actiunea rapida a acestui suc se
datoreaza faptului ca zaharurile pe care le contine intra imediat in circulatie, fara a fi supuse
nici unui proces digestiv. In cursul transformarii nectarului in miere, albinele efectueaza
aceasta scindarea moleculelor de zaharuri superioare, scutind astfel de aceasta munca
aparatul digestiv al omului. De aceea, mierea este alimentul ideal in toate cazurile in care este
necesar sa furnizam organismului un aport energetic mare fara a obosi aparatul digestiv.
Mierea exercita totodata o binefacatoare actiune tonica si stimulatoare ce usureaza asimilarea
altor alimente. Zaharurile din miere - asimilate in organism-sunt arse complet, pana la stadiul
de dioxid de carbon si apa eliberand energie in toate etapele de descompunere prin care trec
(1g zahar elibereaza 4 kcal). Esential este insa faptul ca aceasta cantitate de energie este pusa
in totalitate si imediat la dispozitia organismului. Teoretic, si zaharul comercial (zaharul de
sfecla) elibereaza aceeasi cantitate de energie, dar o buna parte din aceasta este folosita pentru
insasi digestia si asimilarea lui. Astfel, zaharoza (zaharul rafinat din sfecla sau trestie de
zahar) nu poate fi folosit decat dupa ce a fost transformata in glucoza si fructoza la nivelul
tubului digestiv, lucru realizat cu consum semnificativ de energie. Pe de alta parte, zaharurile
complexe din alimente-inclusiv zaharul comercial sunt transformate in tubul digestiv cu
ajutorul enzimelor secretate de glandele anexe lui. In acest fel orice tulburare a functionarii
organelor si glandelor digestive duce la nefolosirea (uneori integrala) acestor zaharuri, deci o
buna parte din ele se elimina din organism chiar in forma in care au fost ingerate. Asa cum se
stie, mierea este alcatuita din minim 75% zaharuri, aportul sau nutritiv in organism fiind in
primul rand energetic. In plus, s-a demonstrat existenta printre oligoelementele din miere
substante (glicutil) capabile sa asigure o mai buna folosire a zaharurilor de catre celulele
musculare si care face ca mierea sa potenteze efort muscular si sa-l sustina in timp. Mierea se
dovedeste astfel alimentul energetic ideal, capabil sa mareasca potentialul fizic si rezistenta
fizica. Marii atleti au utilizat si utilizeaza in mare masura mierea, atat in timpul
antrenamentelor cat si in perioadele de concurs. Dupa proteine, zaharurile constituie partea
cea mai insemnata din materia vie si sursa principala a energiei vitale. Ele alcatuiesc, pe drept
cuvant, principalul carburant vietii. Asa numita lacomie de dulciuri pe care o manifesta
aproape toti copii nu arata altceva decat faptul ca organismul lor are mare nevoie de alimente
energetice. Valoarea calorica a mierii este ridicata: aproximativ 330 kcal/100g provenind mai
ales din glucoza si fructoza( pe care le contine in cantitate mare – cca 40% din totalul pentru
fiecare). Acesti hidrati de carbon sunt monozaharide simple, asimilate direct de aparatul
digestiv, neproducand complicatii precum zaharoza sau alte zaharuri care necesita o anumita
descompunere in tubul digestiv. Prin bogatia ei calorica, mierea prezinta avantajul ca permite
administrarea unui numar mai mare de calorii intr-un volum mai mic de alimente, lucru foarte
important pentru copii lipsiti de pofta de mancare. In cazul prematurilor sanatosi s-au dovedit
ca fiind hraniti cu un supliment de miere, curba greutatii la 70 de zile dupa nastere, atat in
cazul adaugarii lapte de mama, cat si in cazul adaugarii la un lapte maternizat artificial.
Adaugarea mierii in lapte maternizat artificial nu numai ca se recomanda, dar este chiar
absolut necesar sugarilor, mai ales celor debili, datorita bogatiei ei calorice, in anemiile
hipocrome si in caz de icter la noi-nascuti. In alta ordine de idei, pentru atleti sau persoane
care cheltuiesc multa energie, mierea constituie o sursa de refacere rapida a fortelor dupa
efort. Senzatia de oboseala fizica sau intelectuala dispare repede daca bem un pahar cu lapte
cald sau suc de fructe in care am dizolvat cateva linguri de miere. Nici un alt aliment natural
sau artificial nu este capabil sa furnizeze cu atata rapiditate organismului combustibilul
necesar functionarii sale optime. De aceea, mierea poate servi rezerva de carburant si este
utilizabil in toate cazurile in care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. La
toate persoanele care muncesc, intelectual sau fizic se produc adesea in orele dinaintea
pranzurilor, crize de randament scazut datorate asa-numitei foame ascunse, adica saracirii

17
sangelui in combustibil. Una-doua lingurite de miere s-au diluate intr-un ceai de plante in
momentul in care se manifesta criza, duc la eliminarea ei imediata si la mentinerea constanta a
randamentului in cursul intregii perioade de lucru. De altfel, incepand cu Hippocrate si
Avicenna, se recomanda mierea in tratamentul bolilor de rinichi. De asemenea, cura de fructe,
sucuri de fructe sau legume poate fi insotita de consumul de miere sau polen. Mierea este
singurul supliment alimentar dulce care este calmant chiar si pentru cei predispusi la
nervozitate si hipersensibilitate si, in plus, nu este niciodata daunatoare pentru organismul
uman. Chiar si cele mai rebele migrene sunt ameliorate si inlaturate prin folosirea constanta a
mierii. Medicina traditionala populara considera ca cel mai bun remediu pentru producere
somnului este mierea. Daca adormim greu noaptea sau daca dupa ce adormim ne trezim usor
si adormim greu trebuie sa folosim mierea. Daca luam o lingura de miere dupa fiecare cina
vom constata ca incepem sa asteptam cu placere timpul de culcare si uneori ne vine chiar greu
sa alungam senzatia de somn atunci cand, din anumite motive, suntem obligati sa ne culcam
mai tarziu decat de obicei. Vom observa in dimineata urmatoare ca am adormit foarte curand
dupa de am pus capul pe perna. S-a demonstrat experimental, contaminand mierea cu germeni
ai unor din cele mai periculoase boli ca acestea sunt distrusi intr-un timp foarte scurt, gratie
importantelor proprietati bactericide ale mierii. De asemenea, este important sa retinem, ca
datorita acelorasi proprietati bactericide, mierea este un excelent mediu de conservare ale
fructelor.
Inima este motorul masinii umane. Cand lucreaza normal, inima este capabila sa
pompeze in aorta la fiecare bataie cca. 170ml sange. Muschii corpului inclusiv muschiul
inimii, au nevoie de zahar. Urmarind efectul mediului inconjurator, al hranei si al variatiilor
regimului alimentar asupra animalelor si oamenilor, s-a putut constata ca inimii nu-i este
deloc indiferent daca primeste zahar natural, in forma sub care se gaseste in miere, sau zahar
rafinat. Mierea este pentru inima un aliment de mare valoare, constituind o sursa importanta
de energie.
In total, in sange exista cam o lingurita de zaharuri. Aceasta cantitate este foarte
importanta: daca ar scadea la jumatate, ne-am pierde cunostinta iar daca ar spori catusi de
putin, si-ar face aparitia diabetul. Este deci limpede ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce
oferim organismului nostru ca hrana, pentru a asigura constanta acestei cantitati de zaharuri
din sange.
Organismul nostru este alcatuit in asa fel incat avem nevoie de zahar nu numai pentru
uzul imediat al inimii, ci si pentru ca o anumita cantitate, mica, sa traverseze peretii
intestinali. In miere exista in principal doua zaharuri: glucoza, reprezentand 40% din miere si
fructoza in jur de 34%. Glucoza trece cu repeziciune in sange; fructoza, absorbita mai incet,
este cea care mentine concentratia de zahar la un nivel constant. Datorita ei, mierea nu ridica
nivelul de zahar din sange peste cel care poate fi folosit de catre organism.
Mierea este un exceptional aliment pentru toti copii. Ea este suportata foarte bine de
cei mai multi copii: pe langa faptul ca este un bun indulcitor, ea furnizeaza mineralele de care
ei au nevoie pentru dezvoltarea corpului, adaugandu-le celor ce se gasesc in lapte (obisnuit in
alimentatia lor) si, in plus, are o actiune usor laxativa si antiseptica. Knott si altii au aratat ca
administrarea de miere imbunatateste asimilarea calciului si a magneziului, elemente absolut
necesare pentru formarea scheletului. Numerosi autori au semnalat o actiune antianemica
exceptionala a mierii de culoare inchisa si o crestere considerabila a hemoglobinei in sange,
insotita de imbunatatirea starii generale, a apetitului si a greutatii.
In unele spitale de copii din Occident, mierea a fost introdusa cu bune rezultate ca
inlocuitor al edulcolorantilor, pentru alaptarea artificiala a sugarilor. Sugarii nu pot diferentia
usor zaharoza (ca toti oamenii, de altfel), dar utilizeaza foarte bine mierea, ale carei zaharuri
nu necesita transformari. Fructoza din miere este folosita mai bine decat lactoza din lapte, fara
a da nastere fermentatiilor. Mierea faciliteaza digestia proteinelor si a grasimilor si
acidificarea cazeinei din lapte in “fulgi” fini, in asa fel incat alimentul evacueaza stomacul
sugarului intr-un timp minim, constituind astfel un excelent factor antidispeptogen.

18
Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de
git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun
mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea
de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic,
mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune
antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca
leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite
si boli de stomac.
Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi
fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati
deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si
curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic
pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in
mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la 2
ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si
digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se
asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

1.8 SORTURI DE MIERE

Mierea este produsul de baza al albinelor, componenta principala constituind-o


zaharurile, reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral,
extrafloral, mana si alte surse recoltate de albine si depozitate in faguri.
Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora si poliflora din
nectarul florilor si miere de padure.
Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei
specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.).
Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite
specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi
fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc).
Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte
parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure.
In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in:
• miere de fagure;
• miere obtinuta prin scurgere libera;
• miere obtinuta prin centrifugare.

Mierea florala
*Mierea de coriandru - de culoare deschisa, asemanatoare cu cea de salcie, in primele
2 saptamani de la extractie are un gust neplacut, dar lasata in maturator descoperita, isi pierde
acest miros ajungand o miere suava excelenta.
*Mierea de crusin - este laxativa.
*Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori pana la
100 %. Datorita continutului mare de glucoza, cristalizarea se declanseaza mult mai repede
fata de celelalte sorturi de miere, uneori chiar in faguri, extractia ei trebuind sa se faca repede.
*Mierea de izma – este recomandata pentru afectiunile de stomac si intestine.
*Mierea de iarba neagra – este buna pentru anemici, clorotici si in afectiunile
sistemului nervos.
19
*Mierea de levantica - este recomandata celor epuizati fizic si nervos.
*Mierea de menta - are aroma mentei si gust dulce, consistenta uniforma, vascoasa,
cristalizeaza in granule marunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roscata si se recolteaza in
cantitati mari in Delta Dunarii si zonele de inundatie ale acesteia. Contine o cantitate mare de
vitamina C si datorita calitatilor nutritive si terapeutice, se cauta pentru consum.
*Mierea de paducel - este foarte buna pentru bolnavii de inima.
*Mierea de pin - mierea de mana a pinului este deschisa la culoare si consistenta,
ramanand transparenta si fluida.
*Mierea de rapita - este de culoare galbena-deschisa, foarte dulce, are un gust si miros
placut, cu o consistenta densa, dizolvandu-se greu in apa. Se cristalizeaza la 10-12 zile de la
extractie, chiar in faguri, luand o culoare albicioasa si usor galbuie. De aceea recoltarea
trebuie facut rapid, la terminarea infloririi.
*Mierea de rozeta - face parte din prima categorie, fiind de o calitate exceptionala -
dupa gust si aroma.
*Mierea de salcam - din cauza unei cantitati mai mari de fructoza cristalizeaza foarte
incet la cativa ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioara, fiind cea mai solicitata
pe piata externa, datorita aromei si gustului placut pe care il are. Imediat dupa recoltare este
transparenta, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizati la recoltarea ei, putandu-
se intalni nuante de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea
de salcam este admisa pana la maximum 18 nm pe scara Phund, peste aceasta limita,
considerandu-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcam are un gust placut, dulce, este
perfect fluida, vascoasa, fara semne de cristalizare. Contine in medie 41,73 % fructoza, 34,8
% glucoza si 10 % zaharoza si maltoza. Are un pH = 4,0 si nu cristalizeaza cel putin 1,5-2 ani
si niciodata total. Aroma pronuntata de flori de salcam, se intalneste la mierea la care s-a
introdus o infuzie de floare de salcam sau cea falsificata.
*Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie si are uneori un gust putin
amarui, avand o savoare deosebita, fiind foarte bogata in vitamine (in special B6 si C).
Zaharisirea se face cu cristale marunte.
*Mierea de tei - este trecuta in categoria celor mai bune si celor mai apreciate sorturi
de miere, bogata in vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), si aminoacizi, in sedimentul
ei granulele de polen ajungand pana la 70-80 % , uneori continand si o cantitate insemnata de
mana. Fiindca aroma mierii de tei este foarte puternica, pentru a-i diminua din gust, se
amesteca cu alte sorturi de miere sau cu miere poliflora. Culoarea mierii de tei este deschisa,
batand usor in galben cateodata chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamna si
are o consistenta untoasa, cristalele avand culoarea alba, mierea capatand un gust si o aparenta
mai atragatoare. Are calitati linistitoare fiind prescrisa in afectiunile sistemului nervos si in
insomnii.
*Mierea de trifoi - este considerata cea mai buna ca savoare si prezentare. Este bogata
in vitamine (B1, B2, C) culoarea variind in functie de specia de la care provine (alba la
trifoiul alb pitic, galben-rosietica la celelalte varietati). Cristalizeaza lent.
*Mierea de verigariu si cea de salba - este buna pentru stomac si intestine, fiind si
laxativa.
*Mierea de zburatoare - este de culoare deschisa, foarte gustoasa dar, cristalizeaza
repede.

Mierea extraflorala
Provine din nectarul secretat de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara,
mazarichea) sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin, mesteacan etc.), unde se
afla glande nectarifere asemanatoare cu cele in interiorul florilor. In noptile racoroase ce
urmeaza unor zile calduroase, spre dimineata, apare aceasta secretie extraflorala, pe frunzele
anumitor arbori, iar albinele se grabesc sa o adune si s-o prelucreze in miere caci, odata cu

20
aparitia soarelui si incalzirea atmosferei, partea apoasa din aceasta exudatie dulce se
evaporeaza, iar albinele nu o mai pot lua.
Mierea extraflorala are o greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar culoarea
sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase ca fructoza si glucoza dar si unele
zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum si saruri minerale in proportii ceva mai
mari ca la mierea florala.

Mierea de mana
Pentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina (un
bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata in saruri minerale
decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai mare interes terapeutic intrucat
organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin
administrarea sintetica.

Dupa arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid
etc. Secretia manei e conditionata de o serie de factori printre care mentionam:
Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecarei specii de insecte producatoare
de mana.
Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozitia insorita, altitudinea etc.
Factorii biotici: (pradatori, daunatori si paraziti). Pradatorii (veveritele, ghionoaiele,
ciocanitoarele, pitigoii, sticletii, viespile, mustele etc.) decimeaza lachnidele in toate stadiile
de existenta. Pe langa acesti aprigi dusmani, insectele producatoare de mana au si prietenii
lor: furnicile de padure - care le protejeaza si le stimuleaza secretia de mana.
Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect,
prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si
lachnidelor, care se hranesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au
nevoie. Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte multa energie la un
asemenea cules si sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori.
Pe langa faptul ca mierea de mana nu este recomandata pentru iernare deoarece
provoaca intoxicatii grave, degenerescenta si necroza, sunt cazuri cand, chiar pe timpul verii
poate provoca multe neajunsuri. Atunci cand mana contine zaharuri neasimilabile si mai ales
in anii secetosi, cand albinele sunt lipsite de pastura, albinele se pot intoxica datorita
consumului sporit de miere de mana. Exceptie face mierea de mana de conifere, care contine
procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obisnuite sa consume o astfel
de hrana chiar si iarna.
Mierea de mana contine, inhibina, substanta cu o puternica actiune bactericida, iar
procentul redus de glucoza si bogatia in dextrine si substante minerale o tin ani de zile in stare
lichida. Totusi, uneori, mierea de mana este atat de vascoasa, incat nici nu mai poate fi extrasa
din celule decat prin topirea fagurilor in cuptor, deasupra unor gratare, ori prin inmuiere cu
apa calda si intercalarea intre acesti faguri a unor faguri goi gata claditi. Albinele iau din
celule aceasta miere diluata si o intind in fagurii goi, dupa care acestia se scot si se extrag.

Mierea de molid si brad


Mierea de molid are culoare verde inchis iar cea de brad - galbena aurie. Ambele
contin 25,68% melezitoza (datorita urmelor de rasina continute). Este mult cautata de bolnavii
de plamani si contine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima
producatoare a inhibinei este o glucozooxidaza care in prezenta aerului produce din fructoza
hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscuta in medicina pentru efectul ei sterilizator. Cand
timpul este calduros mierea de brad se extrage cu usurinta. Pe timpul iernii aceasta miere
cristalizeaza in faguri si de aceea nu trebuie lasata peste iarna (lasa si multe reziduuri).

21
1.9 PRINCIPALELE PROPRIETATI TERAPEUTICE SI CURATIVE
ALE MIERII

Mierea are un efect:

Antibacterian
- mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o
osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii
- bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct
- multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian

Antibiotic
- spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg

Agent anti-oxidant in alimentatie


- mierea are capacitati anti-oxidative; oxidare scazuta in alimente inseamna o nutritie
mai buna; o nutritie mai buna inseamna o sanatate mai buna.

Anti-carii
- mierea este, in general, o substanta antibacteriana nespecifica;
- mierea hraneste gingiile, ajutind la o mai buna hranire a dintilor.

Antiinflamator
- mierea este un bun antioxidant
- contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii
- mierea poate absorbi mult "foc" din aria inflamata, conform Medicinii Traditionale
Chineze

Antimicrobian
- spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg

Bio-stimulator
- mierea este un "aliment viu" cu multa bio-energie;
- furnizeaza cea mai buna energie pentru celule vii

Agent de limpezire pentru sucuri, cidru, vinuri, etc.


- datorita acizilor sai organici

Curativ
- mierea poate vindeca multe boli, chiar daca ea este considerata mai ales un
"adjuvant"!

22
Depurativ
- ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului; mierea contine multa fructoza (in
special mierea de salcim) care ajuta in mod direct mecanismele energetice ale
ficatului; un ficat sanatos inseamna o mai buna detoxifiere biochimica

Emolient
- datorita proprietatilor antiinflamatorii si datorita capacitatii sale de atragere a apei

Energetic
- carbohidratii din miere ard usor si cel mai adesea (cind este prezent suficient oxigen)
pina la apa si CO2, astfel ca nu ramin reziduuri care sa reduca calitatea energiei
- fructoza continuta in miere creste nivelul energiei in principala noastra "baterie" (vezi
ficatul).

Emulsionant al grasimilor
- datorita acizilor continuti

Imunostimulant
- in primul rind furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din singe
- bioflavonoidele actioneaza direct ca imunostimulente

Laxativ
- mierea este higroscopica (atrage apa)
- regleaza flora intestinului gros
- ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze mai bine; aceste organe vor produce atunci mai
multe sucuri digestive

Nutritiv
- carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjunctiv

Protistocid
- mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o
osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii
- bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct
- multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian

Radioactiv
- in mod normal mierea are o radioactivitate specifica zonei din care albinele au cules
nectarul si/sau seva copacilor ( pentru mierea de ambrozie ). Totusi, unele feluri de miere
pot avea un nivel mai crescut de radioactivitate, produsa in mod artificial, de catre oameni

Regenerativ pentru tesutul conjunctiv


- mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale
tesutului conjunctiv

Stimuleaza anabolismul
- mierea este in principal un factor "yin" conform Medicinii Traditionale Chineze si
Medicinii Indiene; calmeaza sistemul nervos, acesta ajuta la regenerarea si/sau crearea
unor tesuturi normale, noi

Stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare

23
- in principal datorita continutului in bioflavonoide

Tonicardiac
- mierea este cea mai buna energie pentru orice muschi, inclusiv pentru inima, care este in
primul rind " pompa musculara"

Indicatiile mierii de albine

Afectiuni ce afecteaza intreg organismul


Afectiunile gurii si a buzelor
Diverse afectiuni ale buzelor
Afectiunile aparatului respirator
Afectiuni inflamatorii ale tractului respirator superior
Afectiunile aparatului cardiovascular
Afectiuni ale singelui
Afectiuni gastrointestinale
Afectiuni hepatice
Afectiuni ale oaselor si articulatiilor ( osteologie)
Afectiuni oculare ( oftalmologie )
Afectiuni ale sistemului nervos
Afectiuni ale pielii
Cosmetica
Mierea, cel mai apreciat produs apicol de catre cea mai mare parte a populatiei, este,
asadar, nu numai un excelent aliment furnizor de energie dar, de asemenea, un excelent
medicament natural. Ca aliment, ea trebuie sa ajunga la toate celulele, fie ca sunt bolnave sau
sanatoase. Ca medicament, trebuie sa ajunga la toate "tintele" sale: celulele, tesuturile,
organele sau sistemele bolnave.

Reguli generale de depozitare:


Nu pastrati mierea la lumina soarelui! Razele soarelui distrug multe din enzimele
prezente in miere.
- Tineti bine inchise recipientele in care mierea este pastrata
- Mierea poate absorbi cu usurinta mirosurile externe (urite); astfel se va distruge aroma
sa.
- Mierea absoarbe de asemenea apa, chiar cind aceasta se gaseste in cantitati foarte mici
in atmosfera; o cantitate excesiva de apa in miere (peste 20-23 %)va permite
dezvoltarea drojdiei, avind ca rezultat inceperea fermentarii mierii.
- Pastrati mierea la rece (la frigider): chiar daca multe tipuri de miere pot sta la
temperatura camerei pentru 1-2 ani fara modificari majore, trebuie sa ne amintim ca
mierea imbatrineste zi de zi, calitatea ei se deterioreaza incet, in special la temperaturi
peste 4 °C.

Tipuri de miere folosite pentru scopuri curative


Pentru a fi folostia in scop curativ, mierea trebuie sa aiba o calitate foarte ridicata: sa fie
proaspata, organica, fara reziduri, sa fie specifica, adaptata bolii care urmeaza a fi tratata:
- Miere de tei pentru probleme ale somnului;
- Miere de eucalipt pentru boli respiratorii;
- Miere de manuka (Leptospermum scoparium) pentru ulcere gastro-duodenale etc.

24
Contraindicatii

Mierea, cel mai folosit produs apicol, a fost creata de Mama Natura sa fie hranitoare,
energizanta, prietenoasa, ajutatoare si curativa. 99,99% din populatie tolereaza acest produs
bine sau foarte bine. Chiar si cei 0,01% dintre oameni care pot prezenta reactii adverse reale
la miere o pot utiliza in conditii specifice.
Cea mai importanta contraindicatie a mierii este diabetul. Exceptii: mierea de acacia (ce
contine maiales fructoza) care poate fi data, in cantitati mici, dimineata si rani ce se vindeca
greu la diabetici (in uz extern). Mierea este dulce deoarece contine peste 70% carbohidrati si
nu poate fi data in cantitati mari acelor persoane ce au singele "dulce" (hiperglicemic).Totusi,
acest "singe dulce" este asa datorita unui continut excesiv in glucoza (dextroza), de peste 120
mg/100 ml de singe. Logic, daca vom gasi o miere cu mai putina dextroza si mai multa
fructoza (levuloza) aceasta va fi mai bine acceptata de catre diabetici. Intr-adevar, diabeticii
tolereaza mierea de acacia mult mai bine, aceasta avind o mare cantitate de fructoza. Orice alt
tip de miere cu o compozitie similara in carbohidrati va fi de asemenea acceptata .
Exista o alta situatie in care mierea nu este indicata: alergia la polen (mai ales cea legata
de tractul digestiv). Mierea contine peste 1% polen in compozitie. Persoanele care sufera de
aceasta afectiune nu pot minca miere deoarece continutul extrem de scazut in polen poate
conduce la alergii specifice digestive sau respiratorii. Pentru a diminua acest risc, este
intotdeauna recomandabil, ca si pentru celelalte produse apicole, sa se inceapa tratamentul cu
miere (apiterapia) sau folosirea mierii, cu doze foarte mici, foarte bine diluate in cantitati mari
de lichide.
O alta contraindicatie mai importanta decit cele de mai sus este: la copiii sub un an.
Copiii sub un an au conditii speciale ( inaltul continut de apa si de proteine, cantitati mici de
oxigen, pH ridicat, putine mecanisme antibacteriene) care pot fi favorabile pentru dezvoltarea
unor bacterii periculoase in intestinele lor (Botulismul poate apare de la mierea ce este
"curier" al bacteriei Clostridium botulinum). Aceasta bacterie este cea mai periculoasa, poate
fi prezenta in miere intr-o stare "dormanta" , in special daca mirea nu a fost recoltata in
conditii igienice perfecte. Mierea contine cantitati mici de apa, proteine aproape deloc,
cantitati mari de oxigen obtinute prin centrifugare, un pH relativ scazut si citeva mecanisme
antibacteriene ce nu vor permite multiplicarea bacteriilor, inclusiv a bacteriei Clostridium
botulinum. Problema consta in faptul ca aceasta bacterie, ca multe altele, poate dormita in
asteptarea unor conditii mai bune.
Totusi, daca mierea este recoltata perfect igienic, si este bine verificata in laboratoare
spre a nu avea nici macar o singura bacterie periculoasa, poate fi administrata copiilor sub un
an, mai ales daca acesti copii au boli grave ce le ameninta viata.
Ca o concluzie generala, se poate spune si in cazul mierii ca aceste contraindicatii sunt
relative. Cu multa atentie, sub control medical si de laborator, si in doze individuale, mierea
poate fi data oricui

25
2. PRODUSE APICOLE

2.1 POLENUL

Din punct de vedere nutritional, polenul - definit ca «super-aliment» - si derivatul sau


natural pastura, precum si laptisorul de matca - cunoscut in multe regiuni ale globului ca
«hiper-aliment» - contribute in mod esential in alimentatie prin ele- mentele nutritive de baza,
care isi dovedesc valoarea in numeroase situatii. Un caz deosebit este reprezentat de
denutritiile proteice si, in general, de toate tipurile de carente nutritionale in care este necesar
sa se utilizeze produse a caror concentratie in elemente nutritive este superioara mierii. Se
stie, de altfel, ca polenul recoltat de albine confine toti aminoacizii esentiali, partial esentiali si
neesentiali in proportii interesante, ce fac ca acest produs sa fie inscris in randul proteinelor
vegetale de ordinul II.
Aceasta inseamna ca polenul (este vorba in general de amestecuri poliflorale de polen)
contine toti aminoacizii esentiali si neesentiali in proportii neechilibrate, in timp ce proteinele
de gradul I sunt cele in a caror compozitie acestia se gasesc in proportii echilibrate. In pastura,
derivatul natural al polenului, gradul de disponibilizare a elementelor nutritive este si mai
ridicat, benefici- indu-se in general de o degradare a exinei (peretele celular al polenului) cu
punerea in libertate a elementelor nutritive.
Cu alte cuvinte, intre produsele stupului, polenul, pastura si laptisorul de mated
reprezinta pentru alimentatie importante surse de proteine si aminoacizi liberi. Mai mult,
valoarea nutritiva a pasturii este mult mai mare acolo unde se creaza dezechilibre nutritionale
printr-o limitare a diversitatii si a cantitatii de hrana. Copiii sunt cei care pot beneficia in mod
cu totul deosebit de administrarea de suplimente cu polen sau pastura in dieta zilnica.
Polenul recoltat de albine are o compozitie chimica foarte complexa, cu predominanta
azotoasa (proteica), dar in care se disting s. i zaharuri reducatoare ?i nereducatoare, lipide
simple si complexe, vitamine, enzime, substante minerale (macro- si microelemente), o serie
de principii cu actiune bactericida si bacteriostatica, substante de tip hormonal, fitohormoni,
pigmenti de natura carotenoida si flavonoida.
Desi prezente in toate sortimentele de polen, grupele de compusi sus-men^ionati si
concentratia lor variaza foarte mult in functie de specia vegetala de la care provine polenul.
Primele incercari de caracterizare a compozitiei chimice generale apolenului recoltat de albine
au fost efectuate inca din 1955, cand Nielsen a studiat comparativ polenurile de porumb, arin
negru si jepi. Principalele elemente determinate au fost: concentratia in azot total, continutul
in proteine, continutul total in zaharuri reducatoare si nereducatoare, continutul de cenusa si
continutul in elementele fosfor si sulf.
Din punct de vedere al valorii calorice, s-a constatat ca si aceasta difera in functie de
specia de polen, dar si de modul de recoltare a acestuia. S-a constatat ca polenul recoltat
manual are o valoare calorica mai mica decat eel recoltat de albine. Exprimata la 100 grame
produs, valoarea calorica medie a polenului este de aproximativ 246 cal.

26
2.1.1 STUDII ACTUALE ASUPRA COMPOZITIEI SI VALORII
NUTRITIVE A POLENULUI

Pornind de la analizele efectuate pentru caracterizarea biologica sj biochimica a


polenului, din ce in ce mai multi specialist! in nutritie, dietetica si terapeutica au luat in studiu
polenul recoltat de albine, ca resursa naturala valoroasa, atribuindu-i acestuia rolul complex
de ,,hrana functionala".
Inca din anil 1970, in Romania, prima tara din lume in care utilizarea produselor
stupului s-a facut pe baze stiintifice, polenul poliflor recoltat de albine a constituit un produs
de mare interes. Studiile stiintifice au pornit desigur de la experienta si traditia apicultorilor
care, asa cum s-a constatat, au organismele mai rezistente si mai sanatoase. De altfel, in forma
traditionala, polenul a fost folosit de medicina populara cu mult succes.
Incercarea de a explica potentialul rol nutritiv si terapeutic al polenului pentru
organismul uman a condus la introducerea sa in largul spectru de resurse naturale accesibile
omului.
IALOMITEANU si colaboratorii sai au studiat valoarea biologica a polenului recoltat
de albine si a indicelui Oser (indicele aminoacizilor esentiali) pentru a vedea daca acest
produs se incadreaza in categoria proteinelor de ordinul I, II sau III. Proteina de referinta
utilizata in aceste experimente a fost ovalbumina.
Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea ca polenul recoltat de albine confine toti
aminoadzii esentiali, dar in concentratii mai mici decat ovalbumina, fapt ce il incadreaza in
randul proteinelor vegetale de ordinul II.
La majoritatea polenurilor studiate, primul aminoacid limitant a fost metionina.
Studiile nutritionale efectuate pornind de la aceste date au aratat ca polenul poate fi consumat
intr-o ratie zilnica de 24 - 58 g /zi. Din punct de vedere strict nutritional, polenul nu poate deci
mlocui nevoia de calorii si de substante nutritive plastice. Aceste considerente nu exclud insa
rolul biostimulent pe care polenul Tl prezinta in cantitati relativ mici, ca supliment nutritiv.
Studiind continutul total in aminoacizi liberi din polenul colectat de albine, GINER
PALLARES si col. (1987) au ajuns la concluzia ca acestia reprezinta procentual in medie un
nivel de 28,69 mg/g polen raportat la greutatea uscata a acestuia, iar prolina, foarte abundenta
in toate speciile de polen, se gaseste in concentrate medie de 19,51 mg/g polen.
Desi clasificati ca aminoacizi neesentiali, se stie ca prolina si hidroxiprolina sunt
component! esentiali ai colagenului, sunt proteogenici si glucogenici.
Asa cum s-a mentionat, polenul recoltat de albine confine proteine in cantitati medii,
de aproximativ 20% din greutatea uscata. Prezenta proteinelor simple si a celor conjugate si
incadrarea polenului in grupa proteinelor vegetale de ordinul II recomanda acest produs
natural ca supliment nutritiv in carentele proteice de diferite etiologii. Polenul este
recomandat in aceste afectiuni si pentru biodisponibilitatea sa crescuta in absorbtia intestinala,
deoarece se stie ca deficientele proteice sunt insotite si de deficiente enzimatice intestinale
care fac greu utilizabile proteinele complexe din alimentele obisnuite.
O alta grupa de compusi intens studiata pentru rolul sau in nutritie este aceea a
lipidelor. Ultimele studii efectuate de IVANOV si col. (1985) au relevat complexitatea acestei
componente prezente in amestecuri poliflorale de polen recoltat de albine. Lipidele din polen
au fost extrase cu eter si apoi cu un amestec 2:1 de cloroform + etanol, iar ulterior analizate
prin cromatografie in strat subtire si gaz-cromatografie, evidentiindu-se concentratii
semnificative de fosfolipide, mono-, di- si trigliceride, steroli, acizi grasi cu catena lunga,
hidrocarburi.
27
Aceleasi studii asupra compozitiei chimice a polenului au fost efectuate si de ECHIGO
si YATSUNAMI (1986), care au evidential printr-un studiu complex prezenta lipidelor si a
acizilor grasi liberi. In Argentina, FERNANDEZ SALOM si col. (1989) au studiat, la randul
lor, calitatea polenului ca supliment nutritiv.
Se stie ca lipidele au un rol metabolic deosebit de important. In afara rolului energetic
de prim rang (9,3 cal/g fata de 4 cal/g la glucide), ele participa activ in metabolismul
glucidelor si proteinelor. Fosfolipidele sunt componente subcelulare ale membranei si detin
un rol plastic si structural dintre cele mai importante. De asemenea, prin prezenta
fosfolipidelor se faciliteaza s. i se permite transportul electronilor de-a lungul trunchiului
nervos, ele participand astfel la transmiterea influxului nervos.
Acizii grasi esentiali (acidul linoleic, linolenic si arahidonic), considerati initial a fi
vitamine, intra in compozitia fosfolipidelor si sunt activatori ai unor enzime care actioneaza
atat in metabolismul lipidic cat si in alte metabolisme. In acelas.i timp, acesti compus.i sunt
considerati precursor! ai prostaglandinelor.
Vitaminele, prezente in polen in concentratii ce justifies utilizarea acestui produs ca supliment
nutritiv, joaca pe langa rolul de cofactori enzimatici si multe alte roluri esentiale in buna
functionare a organismului.
Prezenta vitaminelor hidrosolubile din grupul B (acid nicotinic, pantotenic), a
vitaminei C s. i a vitaminelor liposolubile A si E (prima mai ales sub forma de provitamina -
P - caroten) face din polen un mijloc foarte eficient in reglarea deficientelor de aceasta natura.
Mai mult, s-a constatat ca polenul este o sursa vegetala pura de vitamina Bi2, vitamina al
carui rol este bine cunoscut ca factor proteic de origine animala cu o activitate biologica
extrem de ridicata.
Studii aprofundate asupra continutului biochimic general al polenului poliflor utilizat
ca aliment sau supliment alimentar au fost efectuate si in Italia de SERRA I BONVEHI
(1986), iar in Olanda de KERKVLIET (1989). CALCAGNO si col. (1989) discuta la randul
lor analiza chimica si nutritionala a polenului, iar BALESTRIERI si col. (1987) anticipeaza,
prin efectuarea unor analize cantitative ale substantelor active, rolul polenului utilizat in
suplimente nutritive alaturi de propolis si laptis.or de matca.
Continutul in elemente minerale este un alt argument pentru folosirea polenului
poliflor recolectat de albine, in diferite formule de suplimente nutritive sau ca aliment in dieta
vegetarienilor.
Rolul elementelor minerale in nutritie este binecunoscut. Macroelementele joaca un
rol activ in transportul de membrana (pompe ionice, K si Na), iar clorul (Cl) este un anion
intra- si extracelular si contraion al hidrogenului in producerea de HC1 in stomac. Calciul este
component structural al scheletului si joaca un rol important in procesul de contractie
musculara. Magneziul este necesar pentru activitatea multor enzime, precum si in formarea
tesutului osos.
Microelementele sau micronutrientii detin la randul lor un rol important in organism.
Ele actioneaza catalitic sau sunt componente ale sistemelor catalitice. Lipsa acestor elemente
din organism poate duce la simptome carentiale sau stari patologice. De exemplu, se stie ca
iodul este un component al hormonilor tiroidieni si este esential pentru functionarea glandei
tiroide. Alte microelemente cu rol extrem de important sunt: cromul, cuprul, fluorul,
manganul, nichelul, vanadiul, siliciul, seleniul si zincul.
Cromul este cunoscut ca fund unul dintre constituentii factorului de toleranta la
glucoza (GTF), esential pentru animale si pentru om datorita tolerantei la glucoza. De
remarcat ca numai ionul de crom trivalent este biologic activ.
Cuprul este adeseori implicat in procesele de transport de electron! in membrane si
mitocondrii. Sinteza hemoglobinei este dependents de prezenta ionilor de cupru. desi acest
element nu este prezent in structura sa. Cuprul este componentul unor enzime ca: citocrom
oxidaza, oxidaza acidului ascorbic, tirozinaza, monofenol monooxigenaza.

28
Manganul este un microelement prezent in toate celulele vii. Multe glicozil-transferaze
au nevoie de Mn pentru a fi active (galactozil si N-acetilgalactozaminil transferaza), fapt ce
explica tulburarea metabolismului mucopolizaharidelor asocial cu deficienta de mangan.
Manganul este, de asemenea, necesar in stadiile preliminare de biosinteza a colesterolului,
probabil in aceeasi etapa de conversie a acetatului in mevalonat.
Nichelul pare a fi in mod special asociat acidului ribonucleic. Nichelul protejeaza
structura ribozomilor de denaturarea termica si activeaza unele enzime. Deficienta de nichel
produce modificari in ultrastructura ficatului si altereaza nivelul de colesterol din membranele
hepatice.
Seleniul este un micronutrient esential pentru mamifere. Seleniul este component
esential al enzimei glutathion-peroxidaza, care este necesara in protejarea membranelor
globulelor rosii (hematiilor) si a altor tesuturi, de distrugerile provocate de peroxizi, De
mentionat ca, dupa nuca de Brazilia, polenul este creditat ca a doua sursa naturala de seleniu,
fapt ce explica importantele sale efecte in tratamentul unor afec^iuni (cardiovasculare,
afectiuni de prostata, cancere etc.)
O alta calitate pentru care polenul recoltat de albine este recomandat in nutritie si in
dietetica este continutul sau in fibre, stiut fiind faptul ca lipsa acestora din alimentatie poate
conduce la grave tulburari. Conform opiniei unor cercetatori, continutul in fibre al polenului
este de 0,40 % raportat la greutatea uscata.
Zincul este un bioelement esential pentru cresterea si dezvoltarea organismelor. Zincul
prezinta mare afmitate pentru liganzii pe baza de azot si sulf si se gaseste in celule asociat
diferitelor componente: proteine (insulina), aminoacizi, acizi nucleici. Intrain compozitia
multor metaloenzime si activeaza sinteza enzimatica a triptofanului. In organismul uman,
zincul este necesar pentru activitatea anhidrazei carbonice.
Evaluand continutul mediu in astfel de elemente minerale - macro ?i microelemente
din compozitia polenului, se poate remarca faptul ca majoritatea acestora este prezenta, uneori
atingand necesarul zilnic din nutritie.
Desigur, si in acest caz, polenul colectat de albine, de preferinta eel poliflor, ofera
aceasta larga paleta de compus. i ce explica in mare masura rolul sau ca supliment nutritiv.

Continutul in apa si substante nutritive producatoare de energie din polenul poliflor

Continut in g per 100 g (%)


Continut mediu
Maxim
Substanta in g per 100 g
(%)
Minim
Apa 11,2 7,0 16,2
Proteine 16,8 5,2 25,1
Grasimi 4,4 0,8 12,8
Hidrati de carbon
(glucide)
glucoza 8,8 3,1 15,3
fructoza 16,8 12,6 21,9
oligozaharide 2,2
Energie Kcal/100 g 216
Energie Kjoule/ 100 g 925

29
Continutul vitaminic din polen poliflor fata de necesarul zilnic stabilit de QMS
(dupa Kerkvliet, 1989)

Continut in mg
Valori
sau µ|g per 100 Necesar
Vitamina minime si
g greutate zilnic
maxime
uscata Medie
Vitamine liposolubile 11 mg 0,03 µg 0,63-1,25 1 mg 5 mg 10
Retinol (vitamina A) 3,2 mg mg
Provitamina A (p - Caroten)
Calciferol (vitamina D)
Tocoferol (vitamina E)
Vitamine hidrosolubile l,02mg 1,53 mg 0,63-1,25 l,4mg l,6mg
Tiamina (vitamina Bj) 9,26 mg l,60mg 0,98-2,05 18,0mg 5mg
Riboflavina (B2) 0,32 mg 2,5 mg 5,15-11,0 2,2 mg 0,2
Niacina (B3, PP) 0,91-2,05 mg
Acid pantotenic (B5) 0,24 - 0,39
Piridoxina (B6)
Biotina (B8, H)
Acid folic 0,96 mg 0,83-1,05 0,4 mg
Cianocobalamina (B12) urme . 3 µg
Acid ascorbic (C) 30 mg - -
Rutin (P)µ 560 mg 200 - 800 60 mg

Continutul in elemente minerale alpolenului


(dupa Kerkvliet, 1989)
Elemental mineral Continutul Valori Necesar
mediu minime zilnic
(microelementul) in mg sau µg si maxime
per 100 g
substanta
uscata
Macroelemente:
Potasiu (K) 1329mg 430-756 2000 mg
Sodiu (Na) 161 mg 423-1678
Fosfor (P) 286 mg 83 - 402 800 mg
Calciu (Ca) 321 mg 20-1764 800 mg
Magneziu (Mg) 207 mg 12-583 300mg
Otigoelemente
(microelemente):
Fier (Fe) 17mg 17-18 14mg
Mangan (Mn) 4,5 mg 1,7-11,2 2-3 mg
Cobalt (Co) 14µg 3 µg
Cupru (Cu) 1,1 mg 0,2 - 2,0 2-3 mg
Zinc (Zn) 12,7 mg 3,0-25,1 10 mg
Fluor (F) l,5mg
30
lod (I) 0,7 µg 150µg
Crom (Cr) 24 µg 25-61 200 µg

2.1.2 PROPRIETATI TERAPEUTICE SAU CURATIVE ALE


POLENULUI

Polenul este un produs:

Afrodisiac
Alergic
Anabolizant
Anorexie
Anti-Aterosclerotic
Antibacterian
Antibiotic
Previne cariile
Antidepresiv
Antiinflamator
Antioxidant
Antiparazitar
Antipiretic
Antitoxic
Biostimulant
Dietetic
Polenul este un aliment foarte bun , dupa cum a fost mentionat mai sus ; el este o sursa
vegetala de elemente nutritive foarte bine echilibrata ; astfel se recomanda pentru obezitate,
hipertensiune arteriala, guta, etc.
Polenul hraneste ficatul care produce toti factorii anti-hemoragici necesari ; intareste peretii
capilarelor.
Creste energia singelui si a corpului ; in acord cu Medicina Traditionala Chineza , cind
Qi-ul (bioenergia) e scazut, singerarile apar mai des ; un Qi crescut = fara hemoragii, sau mai
putine
Reduce nivelul tensiunii arteriale ridicate
Imbunatateste fluiditatea singelui deoarece polenul scade nivelul grasimilor din singe ; reduce
microhemoragiile , si astfel incidenta aterosclerozei ; catifeleaza interiorul peretilor arteriali,
capilari si venosi, hraneste musculatura arteriala , facind-o mai flexibila ; hraneste muschii si
nervii cardiaci ; o inima sanatoasa poate controla mai bine variatiile tensiunii sanguine .
Scade nivelul colesterolului sanguin, acizilor grasi liberi (prezenti in inima si in alti muschi ca
surse de energie metabolica) , trigliceridelor (sunt un grup din clasa lipidelor, legaturi (esteri)
ai glicerinei cu acizii grasi) , beta-lipoproteinelor (sunt legaturi macromoleculare intre lipide
si proteine si sunt solubile in apa) si al albuminelor (proteine de dimensiuni relativ mici ce se
gaseste in singe si in alte lichide organice).
Diminueaza efectele negative ale stressului excesiv
Polenul contine toate elementele nutritive necesare functionarii sistemului nervos ; un sistem
nervos mai sanatos inseamna o mai buna adaptabilitate la multi dintre factorii de stress.
Reduce riscul bolilor genetice
Polenul contine in interiorul cromozomilor sai multi acizi nucleici ; aceste substante sunt
extrem de importante pentru regenerarea celulara ; cind lipsesc una sau mai multe dintre
acestea riscul bolilor genetice este crescut

31
Diuretic
continutul relativ ridicat al polenului in carbohidrati creste nivelul apei biologice din
organism.
Energetic
contine toti nutrientii necesari celulelor noastre dinamice (celule musculare si ale sistemului
nervos)
Imbunatateste toate functiile cerebrale
Datorita prezentei unei cantitati incredibil de mari de elemente nutritive diferite ce se gasesc
in polen ; aceste substante hranesc in mod direct , dupa cum s-a mentionat mai sus, toate
celulele neuronale ; efectul indirect este datorat hranirii ficatului, un ficat sanatos produce la
rindul sau alte substante foarte importante pentru functionarea creierului
Imbunatateste producerea de hemoglobina si de hematii
Polenul contine toate substantele necesare pentru regenerarea celulara, inclusiv pe cele
necesare pentru celulele sanguine ; de asemenea contine fier care este foarte important pentru
sinteza hemoglobinei .
Imbunatateste functionarea intestinului gros pentru ca in final hraneste flora
intestinului gros
Imbunatateste nutritia si functiile tuturor muschilor
(inclusiv muschii netezi ai organelor interne) datorita elementelor nutritive din compozitia lui.

Indicatii generale ale polenului

Boli de nutritie si de metabolism


Bolile aparatului digestiv
Bolile duodenului
Bolile ficatului
Afectiuni ale celulelor hepatice
Bolile veziculei biliare
Afectiunile intestinului subtire
Afectiunile intestinului gros
Afectiuni genitale si sexuale
Afectiunile aparatului urinar
Alergii
Afectiuni hematologice
Afectiuni cardiovasculare
Afectiunile aparatului respirator
Boli canceroase (boli oncologice si de iradiere)
Bolile sistemului imun
Afectiunile sistemului nervos
Afectiuni endocrine
Afectiuni ale ochilor
Afectiuni ale sistemului osteo-muscular
Afectiuni ale pielii
Afectiuni ale parului si unghiilor
Bolile virstei a III-a (afectiuni gerontologice)
Pediatrie

Caile de administrare

Interna
Pe gura, inghitind polenul brut sau amestecul de polen cu miere sau cu alte alimente ca iaurt,

32
cereale, piine etc.
Sublinguala (cazurile de cancere sau chirurgicale)
Alimentatie chirurgicala sau artificiala, cind polenul, mierea, laptisorul de matca, propolisul si
alte alimente usor de digerat pot fi administrate direct in stomac sau in intestinul subtire.
Supozitoare rectale, in cazul pacientilor cu adenom de prostata.
Supozitoare vaginale, pentru diferite afectiuni genitale la femei
Externa
In masti cosmetice, amestecat cu miere sau/si laptisor de matca, extracte florale etc.
In dermatologie, ca adjuvant nutritional pentru celulele pielii.

Posibila prezenta a reactiilor adverse


Unii oameni pot dezvolta alergii la polen sau pur si simplu nu-l pot suporta foarte bine in
stomac sau in sistemul digestiv, plingindu-se de "greutate" in stomac, balonari, diaree etc.
Pentru a evita multe dintre aceste cazuri, este intotdeauna o idee buna sa-I sfatuim pe pacienti
sa inceapa sa consume polen in cantitati foarte mici, chiar granula cu granula.
Daca astfel de persoane vor sa foloseasca polen pentru necesitati cosmetice sau
dermatologice, concentratia initiala de polen in amestecul folosit trebuie sa fie de asemenea
foarte mica.

2.2 PASTURA

Polenul recoltat de albine este depozitat in stup, in celulele fagurilor. Schimbarile ce


intervin in timpul depozitarii, datorita conditiilor de temperatura si umiditate, conduc la
formarea pasturii, cunoscuta si sub denumirea de ..painea albinelor".
Pastura, avind ca si componenta majora polenul, are, desigur, proprietati asemanatoare
acestuia.
Totusi, deoarece pastura contine si mici cantitati de miere si secretii salivare ale
albinelor lucratoare, dar mai ales pentru ca marea majoritate a granulelor de polen sunt
deschise , digestibilitatea pasturei este mai mare decit a polenului .
Din aceasta cauza , din punct de vedere nutritiv , pastura este mai buna decit polenul .
Cum polenul este considerat un nutrient major, putem conclude ca in cele mai multe
cazuri pastura este superioara polenului. Pastura continind mai multa vitamina K si acid folic
decit polenul , are un efect antihemoragic mai bun.
Pastura este un polen pre-digerat, utilizat pentru hranirea intregii colonii de albine, dar
mai ales a "copiilor" albinelor (larvele). De aici putem accepta ca acest extraordinar produs
apicol complex poate fi administrat cu incredere si copiilor nostri .

Indicatiile pasturii

Indicatiile principale ale pasturii sunt in alimentatia copiilor si acelor persoane ce


sufera de una sau de mai multe boli grave din zona tubului digestiv ( ulcere, tumori, ciroza
etc.) si ca rezultat nu pot digera corespunzator polenul.
Pastura are un gust mai acru datorita fermentatiei specifice care are loc in fagurii cu
polen; este mai buna decit polenul in toate bolile legate de ficat si de functionarea lui .
In Medicina Traditionala Chineza, gustul acru stimuleaza energia (Qi) a elementului
"Lemn", care ajuta functionarea urmatoarelor elemente fizice si psihice:
- ficat;
- vezicula biliara;
- muschi (netezi, striati, cardiac) si tendoane;
- ochi
- imaginatia, creativitatea;

33
- energiile de regenerare.

Administrarea pasturii
Pastura este polenul deschis si transformat biochimic. Polenul are acelasi tip de relatie cu
pastura ca laptele cu zerul sau laptele cu iaurtul. Deci, vorbind in general, pastura este mai
nutritiva decit polenul si este mai usor de absorbit de catre celulele noastre. Administrarea ei
este foarte asemanatoare cu cea a polenului. Singura diferenta posibila este cea legata de
dozaj. Pentru efecte similare, pastura este administrata in doze mai mici decit polenul.

Principalele metode de administrare sunt:

Intern:
Pe gura, prin inghitirea pasturei neprelucrate sau amestecarea ei cu miere sau cu alte alimente
ca iaurtul, cereale, piine etc.
Sublingual (amintiti-va cazurile chirurgicale sau legate de tumori)
Prin alimentatie chirurgicala sau artificiala, cind pastura, polenul, mierea, laptisorul de matca,
propolisul si alte alimente usor de digerat pot fi administrate,scurt-circuitind gura, direct in
stomac sau in intestinul subtire.
Supozitoare rectale, in cazul pacientilor cu adenom de prostata
Supozitoare vaginale, in diferite afectiuni genitale la femei

Extern:
In cosmetica, ca si component al mastilor cosmetice, combinat cu miere si/sau laptisor de
matca, extracte florale etc.
In dermatologie, ca adjuvant nutritional pentru celulele pielii.

Contraindicatii
Pentru pastura, contraindicatiile si limitele sunt aproape identice ca si pentru polen.
Din cauza transformarilor suferite in stup (sub actiunea bacteriilor specializate), pastura are
unele contraindicatii si limite diferite de ale polenului.
Pastura este mai "neteda" decit "asprul" polen deoarece este intotdeauna deschisa. Fiind
deschisa, irita mai putin mucoasa tractului digestiv in procesele de digestie si de absorbtie. Ca
rezultat, toleranta tractului digestiv este crescuta.
Ca o concluzie generala, se observa ca pastura are indicatii mai bune decit polenul,
fiind recomandata in tratarea unui spectru larg de afectiuni.

2.3 LAPTISORUL DE MATCA

Compozitie chimica si proprietati nutritionale

Laptisorul de matca este secretat de glandele hipofaringiene (uneori denumite glandele


pentru hrana puietului) ale albinelor lucratoare tinere (albinele doici), pentru a hrani larvele
tinere si matca adulta. Laptis.orul de matca este folosit pentru hranirea directa, imediat dupa
secretie, a matcii si a larvelor. acesta nefiind depozitat. Este motivul pentru care nu constituie
un produs apicol traditional. Singura situatie in care recoltarea devine posibila este in cursul
cresterii matcilor, cand larvele destinate a deveni matci sunt hranite din abundenta cu laptisor
de matca. Larvele de matca nu pot consuma hrana atat de rapid, pe masura ce aceasta le este
oferita si, din acest motiv, laptisorul de matca se acumuleaza in botci. Defmitia exacta a

34
laptisorului de matca comercial este deci legata de metoda de productie: este hrana destinata
larvelor de matca in varsta de patru pana la cinci zile.
Spectaculoasa fertilitate sj viata mult mai lunga a matcii, hranita exclusiv cu laptisor de
matca, sunt cele doua argumente care au condus in mod sugestiv la credinta ca acest produs ar
putea produce efecte similare la om.
Principalii constituent! ai laptisorului de matca sunt apa, proteinele, zaharurile,
lipidele, sarurile minerale. Desi acestea apar cu variatii semnificative de concentratie,
compozitia laptisorului de matca ramane relativ constants, indiferent de colonie sau de rasa de
albine.

Compozitia laptisorului de matca

Compusul Concentratie minima Concentratie maxima


Apa proteine (N x 57% 17% din greutatea 70% 45% din
6,25) Zaharuri uscata 1 8% din greutatea g.u. 52% din
Lipide Minerale uscata 3,5% din greutatea g.u. 19% din
uscata 2% din greutatea g.u. 3% din
uscata g.u.

Continutul in vitamine al laptisorului de matca in µg per gram de greutate proaspata

Vitamina Tiamina Riboflavina Acid Piridoxin Niacina Acid Inozitol Biotina


pantoteic a folic
Minimum 1,44 5 159 1,0 48 0,13 80 1,1
0
Maximum 6,70 25 265 48 88 0,53 350 19,8
0

Compozitia laptisorului de matca cuprinde si substante in ce reduse ce apartin


diferitelor clase chimice. Printre acestea se pot enumara doua substante heterociclice, biopterina
si neopterina, in concentratii de 25 si respectiv 6 mg/g greutate proaspata. De importanta
fiziologica sunt si acetilcolina, cu rol de neurotransmitator (1 mg/g greutate uscata) si acidul
gluconic (0.6% din greutatea proaspata).
In majoritatea articolelor stiintifice, cat si in cele de popularizare, se vorbeste despre o
fractiune a laptisorului de matca definita ca ,,inca necunoscuta". Acest lucru nu
accentueaza numai faptul ca analiza laptisorului de matca nu este definitivata. dar conduce,
bineinteles, si la lipsa de intelegere a activitatilor biologice ce sunt puse pe seama lui. In ciuda
multor eforturi. cea mai mare parte a acestor actiuni nu a lost definitiv elucidata si nici nu a putut
fi atribuita vreunuia dintre componentii sai.

Efectele fiziologice ale laptisorului de matca

Administrat pe cale orala timp de 1-2 luni, prin inghitire sau prin topire sublinguala in
doze cuprinse intre 200 - 500 ing, laptisorul de matca actioneaza ca tonic si stimulant, cu
efecte euforice asupra omului sanatos. Cei ce au consumat acest produs declara ca au trait o
senzatie generala de bine (resimtit la nivelul starii fizice - rezistenta la oboseala, o mai buna
performanta intelectuala - o mai buna capacitate de invatare si o mai buna memorie) si au
inregistrat efecte directe asupra starii mentale (mai multa incredere in propriile forte, stare de
bine si euforie). Cu alte cuvinte, pentru omul sanatos, laptisorul de matca actioneaza ca
stimulent general, imbunatateste raspunsul imun si functiile generate ale organismului.

35
Doza zilnica de laptisor de matca pulbere (liofilizat) se situeaza intre 30 - 100 mg pe
zi. Produsele lichide sunt adeseori recomandate corespunzator unor doze mai ridicate, pentru
a obtine eel putin acest nivel compusului activ.
Trebuie mentionat, si aceasta de mai multe ori, ca produsele apicole sunt
contraindicate persoanelor care sufera de alergii grave la polen sau au hipersensibilitate la
acestea. Laptisorul de matca este de asemenea contraindicat femeilor gravide si mamelor care
alapteaza.
Laptisorul de matca poate provoca reactii alergice la persoanele susceptibile, intre care
eczeme, rinite, urticaria si bronhospasm. Au fost raportate si cazuri de astm acut, anafilaxie si
intr-un caz, moarte, urmare a unei crize de astm produse de consumul de laptisor de matca.

2.4 PROPOLISUL

Dintre toate produsele apicole, propolisul este probabil cel mai "medicinal".
Compozitia sa este un subiect fascinant, proprietatile farmacologice si indicatiile fiind studiate
de mii de cercetatori .
Exista un numar mare de compusi ce pot apare in propolis. Greenaway si colab., 1990, a spus
ca avind in vedere ca exudatele din mugurii diferitelor specii de plop sunt frecvent
asemanatoare in ceea ce priveste compozitia calitativa; pot fi foarte diferite in ceea ce priveste
compozitia cantitativa, iar aceste diferente se reflecta in compozitia propolisului ce include
exudatul din muguri. Aceste variatii in compozitia propolisului pot fi considerabile.
Asemenea diferente majore in compozitia propolisului au efecte considerabile asupra
proprietatilor. Presupunerea ca uneori compozitia polenului este asemanatoare cu originea sa
(sursa) este incorecta si orice experiment asupra propolisului presupus a fi stiintific trebuie sa
fie detaliat asupra constituentilor propolisului.

Compozitia chimica a propolisul

Cantitativ, propolisul contine:


55 % rasini (rasina este un termen folosit pentru substante care sunt in mod obisnuit lipicioase
si insolubile, sau foarte putin solubile, in apa sau in solventi organici; datorita acestei
insolubilitati, par sa fie importante numai pentru proprietatile lor structurale) si balsamuri
(Balsamurile sunt lichide naturale sau substante semi-lichide obtinute uzual din scoarta
copacilor prin metode speciale - Opris, 1990);
7,5 - 35 % ceara (Ushkalova si Topalova (1978) au aratat ca ceara este un component
indispensabil al propolisului, desi proportia sa depinde de regiunea de unde a fost extrasa de
albine, metoda de colectare si de alti factori; ei au gasit de asemenea in mostrele de polen
colectate din trei regiuni ale fostei URSS patru tipuri de ceara, diferite una de alta sub aspectul
greutatii specifice si solubilitatii in alcool etilic-Ivanov, 1981);
10 % uleiuri volatile (Uleiurile volatile sunt compusi ce au in mod uzual mirosuri placute)
5 % polen (Nakashima T. si Nakashima N., 1989, au aratat ca propolisul Brazilian obtinut de
la albinele Africane contin cantitati mai mari de polen decit cel obtinut de la albinele
Europene).
5 % acizi grasi;
4,40 - 19 % impuritati; terpene, substante tip tanin, secretia glandelor salivare ale albinelor si
componente accidentale;

Calitativ, propolisul contine: flavonoide, acizi alifatici si esterii lor, acizi alifatici cu
lant lung, uleiuri volatile cu lanturi scurte, esterii unor uleiuri volatile cu lanturi scurte, acizi
aromatici si esterii lor, acid benzoic si derivati, aldehide, alcooli, acid cinamic si derivati, alti
acizi si derivati, cetone, fenoli si compusi aromatici, terpene, alcooli sesquiterpenici si

36
derivatii lor, terpenoide si alti compusi, compusi volatili, hidrocarburi, hidrocarburi alifatice,
steroli si hidrocarburi steroide, zaharuri, lactone, alfa si beta - amilaze, aminoacizi, derivati ai
acizilor nucleici, vitamine, minerale, transhidrogenaze anaerobe, substante H+ donoare, alte
substante insolubile in apa si solventi organici, poluanti.

Proprietati terapeutice si curative ale propolisului

Propolisul, cel mai "medicinal" produs apicol, cu peste 70 de proprietati farmacologice


dovedite, are sute de indicatii si a fost folosit in scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
In zilele noastre,cercetatori si clinicieni din toata lumea descopera aproape in fiecare luna noi
proprietati si indicatii pentru acest produs natural.
Propolisul, un adevarat "protector al vietii" a fost folosit cu succes in tratamentul unor boli
apartinind urmatoarelor domenii medicale:

Administrarea propolisului

Exista doua cai principale de administrare a propolisului: interna si externa.


Calea de administrare "interna" semnifica faptul ca propolisul patrunde adinc in
organism, pina la nivelul oaselor, rinichilor, inimii si creierului. Administrarea "interna"
inseamna nu numai administrarea orala sau prin nas (inhalatii) a propolisului, dar de
asemenea prin anus sau vulva (ca in cazul supozitoarelor rectale sau vaginale), sau prin
injectii.
Administrarea "externa" semnifica faptul ca propolisul este aplicat pe piele si/sau
"orificiile" superficiale: urechile si ochii (sacul conjunctival).
Cind propolisul este folosit ca protector al membranelor celulare, trebuie sa intelegem ca
este important sa utilizam citeva metode, "vehicule" pentru a atinge "tintele": celulele,
tesuturile, organele, sistemele ce se afla in dizarmonie.

Contraindicatii

Exista aproximativ 1-2% din populatie cu alergie la propolis, sau cu reactii alergice la
anumite substante ce intra in compozitia sa, cum este prenil-cafeatul. Ca rezultat al acestor
alergii, propolisul nu este recomandat acelor persoane ce sufera de asemenea alergii.
Iata citeva reactii adverse ce pot apare la persoanele alergice dupa administrarea de propolis
(intern sau/si extern):
Dermatite de contact la propolis (brut sau crema, unguent).
Dermatite cosmetice dupa aplicarea de creme cu propolis, lotiuni etc.
Alergie la inhalarea de propolis cu spasme bronsice.
Mucozitati orale cu ulceratii (tablete cu propolis, propolis de mestecat).
Eczeme ocupationale la apicultori (propolis natural).
Hipotensiune arteriala (propolisul este spasmolitic si astfel scade nivelul presiunii
arteriale).

2.5 CEARA DE ALBINE

Ceara de albine este produsa de albine ca o substanta stabila, care sa nu interactioneze


cu mierea, polenul sau laptisorul de matca si are unele proprietati importante pentru
apiterapeuti.
Dintre indicatiile terapeutice se pot mentiona (pentru uz extern si intern):
Extern:
Dureri lombare (combinat cu propolis)
Artroze

37
Acnee
Uz cosmetic (depilare )
Intern:
Febra finului
Afectiuni gingivale
Constipatie.
Proprietatiile cerii sunt legate in mod direct de substantele continute, dar si de faptul
ca albinele adauga mici cantitati de propolis in interiorul fiecarei celule a fagurelui, in special
in cele construite initial pentru larve. Ceara este are, astfel, proprietati:
- antiseptice;
- emoliente;
- antiinflamatoare;
- cicatrizante.
Ceara ajuta pielea sa aiba o structura neteda si elastica (aspect), de aceea este mult
utilizata in cosmetica, in prepararea diferitelor masti. De asemenea este utilizata pentru
epilare.

Compozitia chimica a cerii

Denumirea % din fractiunea Numarul de component! ai fractiunii


compusului de ceara Minori

Majori
Hidrocarburi 14 10 (5) 66
Monoesteri 35 10(7) 10
Diesteri 14 6(5) 24

Triesteri 5 20
Monoesteri hidroxilati 4 6(1) 20
Poliesteri hidroxilati 8 5 20
Esteri acizi 1 7 20
Poliesteri acizi 2 5 20
Acizi liberi 12 8(3) 10
Alcooli liberi 1 5 ?
1 Neidentificati 6 7 ?
TOTAL 100 74 210

2.6 VENINUL DE ALBINE

Veninul de albine este un compus perfect adaptat/creat pentru functiile sale: apararea
albinelor si a coloniei. El este sintetizat in glandele de venin ale matcii si ale albinelor
lucratoare si pastrat in sacii de venin. In timpul procesului de intepare este eliberat prin ac,
sub forma lichida.
Veninul este un produs biologic propriu al albinei si nu intra in rindul principiilor active
transmise de la plante.
Componentele active din veninul de albine, in mici cantitati (echivalente cu mai putin de
100-300 de intepaturi pentru un adult) pot fi foarte benefice pentru sanatatea oamenilor, daca
sunt administrate de catre persoane specializate, intr-un mod individualizat. Aministrat in
mod gresit, in necunostinta de cauza, veninul de albine poate provoca, la unele persoane,
reactii alergice si iritatii. De aceea se impune, inainte de folosirea lui in scop terapeutic, sa se
38
ia toate masurile de protectie a pacientului (testare la alergie, dozare corecta) si de protectie a
muncii, apiterapeutul trebuind sa se asigure ca manipuleaza in deplina siguranta acest produs.
Veninul de albine poate fi gasit in doua forme principale:
lichid, cum este imediat dupa extractie sau cind este injectat de catre albina prin ac, si
uscat, dupa colectare cu mecanisme speciale (colectoare de venin).
Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar si cu un miros aromat
asemanator bananelor coapte. Este usor acid (pH 5,0 - 5,5); schimba culoarea hirtiei albastre
de turnesol in rosu indicind o reactie acida. Totusi, solutia apoasa din veninul uscat nu mai
prezinta acest efect, sugerind ca responsabili de reactia acida sunt compusii volatili. Veninul
se usuca la temperatura ambientala in mai putin de 20 de minute, pierzind intre 65-70 % din
greutatea originala. Dupa ce lichidul se evapora se poate recolta 0.1 mg. de venin uscat pur
(de la o singura albina).
Veninul uscat pur are o culoare galbena - maronie. Greutatea specifica este de 1,313
g/cm3. Toxicitatea exprimata prin DL50 este de 2,8 mg/kg (i.v. la soarece). DL50 inseamna
ca 50 % dintre soareci vor muri cind le este injectata intravenos doza de 2,8 mg. de venin per
kilogram corp. Veninul este rezistent la frig, iar inghetarea nu pare sa-I reduca toxicitatea.
Cind este uscat este rezistent si la caldura, chiar la 100 oC. Veninul uscat de albine, daca este
ferit de umezeala, isi poate mentine proprietatile toxice citiva ani. El are o structura
policristalina. Examinarile sub microscop au aratat ca veninul de albine, ca picaturi ale
solutiei apoase din venin uscat, isi asuma structura fizica caracteristica, incluzind componente
ce variaza ca forma si marime. Nu este dificil sa determinam rapid clasificarea veninului
(venin de albine, de viespe, de gargaune, de vipera) bazindu-ne pe structura sa fizica.

Compozitia veninului de la albina lucratoare


Clasa de Component* % din venin % din venin
molecule uscata uscatb
Enzime Fosfolipaza A2 10-12 10-12
Hialuronidaza 1-3 1,5-2,0
Fosfomonesteraza 1,0
acida
Lizofosfolipaza 1,0
a-glucozidaza 0,6
Alte proteine si Melittina 50 40-50

peptide Apamina 1-3 3


Peptida degranulatorie 1-2 2
a mastocitelor (MCD) 0,5-2,0 0,5
Secapina 1-2 1,4
Procamina 1,0
Adolapina 0,1 0,8
Inhibitor de proteaza 13-15 0,1
Tertiapina
Peptide mici (cu mai
putin de 5 aminoacizi)
Amine fiziologic Histamina 0,5-2,0 0,5-1,6
active Dopamina 0,2-1,0 0,13-1,0
Noradrenalina 0,1-0,5 0,1-0,7

Proprietati terapeutice si curative ale veninului

39
Veninul de albine, cind e administrat in doze mici, poate fi un medicament natural
excelent, are o serie de proprietati si exercita asupra organismului uman o serie de efecte:

Proprietati antibiotice

Efect bactericid pe : Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Escherischia


coli, Salmonella typhi, Bacilus brevis, Bacilus cereus (Elena Tatu, Apiacta).
Veninul de albine inhiba cresterea bacteriilor si fungilor (Derevici, Dima).
Actiune bacteriostatica pe anumite microorganisme ca : Micobacterium phlei, Vibrio cholerae
(Brangi, Pavan citati de Tatu).
Nu actioneaza pe anumiti fungi ca : Penicillium si Mucor (Tatu).
Antibiotic (Derevici, Dima).
Antibacterian
Antiinflamator (exista o polipeptida numita "peptida de degranulare a mastocitelor"; are o
activitate antiinflamatorie de 100 de ori mai puternica decit hidrocortizonul

Indicatiile veninului
Veninul de albine, un produs apicol legat de loja energetica "foc", este foarte folositor
in toate tipurile de boli legate de "frig" cum ar fi artritele, cancerele, boala Reynaud, bolile
sistemului musculo-scheletic. Este de asemenea benefic in cazurile de functionare incetinita a
diferitelor tesuturi/ organe/ sisteme din organism.
O alta cale de a intelege mai bine indicatiile veninului de albine este calea neuro-
fiziologica. Sistemul nervos vegetativ are doua componente majore :
1. simpatic (este in general un sistem activator);
2. parasimpatic (este un sistem inhibitor, folosit pentru "calmare, somn, mincat si digestie").
Aproape 50% dintre bolile oamenilor si animalelor pot fi considerate ca avind prea
putina activitate simpatica si/sau prea multa parasimpatica . Ca rezultat, corpul devine greu, se
raceste, si devine mai mult sau mai putin inert in intregime sau pe parti componente, cu sau
fara dureri recurente .
Veninul de albine este un excelent simpaticomimetic, sau in terminologie mai simpla,
un excelent activator a componentei simpatice a sistemului nervos vegetativ .
O persoana care practica Terapia cu Venin de Albine (TVA) va simti si va vedea pas
cu pas cum corpul ei devine mai "viu" din nou , mai cald, cu miscari mai rapide si mai usoare,
cu mai putine dureri . Daca boala este localizata, de exemplu o tumoare a pielii sau o
tromboza arteriala sau venoasa, se prea poate ca Terapia cu Venin de Albine ( TVA) sa
modifice echilibrul local si sa vindece, in special daca apiterapistul este competent in meseria
lui .

Administrarea veninului de albine

Principala metoda de administrare a veninului de albine este prin piele.


Exista cel putin 4 metode comune de administrare a veninului:
1. Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine.
2. Solutie de venin de albine, administrata prin injectii.
3. Unguente si alifii cu venin de albine, administrate de obicei prin simpla aplicatie locala,
masaj si/sau acupresura.
4. Solutii de venin de albine, unguente sau alifii administrate prin metode fizioterapice
speciale ca: iontoforeza (introducerea ionilor unei sari solubile in tesuturile organismului cu
ajutorul curentilor electrici, cel mai adesea in scop terapeutic).

40
Alte metode de administrare, neinvestigate suficient de catre oamenii de stiinta si
clinicieni, rareori folosite si practicate in mod obisnuit numai de catre medicii specializati in
apiterapie, sunt:
1. Per os (pe gura): tablete de venin de albine; venin de albine combinat cu miere; venin de
albine in granule homeopatice.
2. Inhalatii (prin sistemul respirator); aceasta metoda este potential foarte periculoasa!
3. Injectii intramusculare, intraarticulare (acestea au fost dovedite in practica ca nefiind la fel
de eficiente ca injectiile intradermice).
4. Intepaturi de albine intravenoase ca in terapia cu venin de albine pentru vene varicoase.
Veninul de albine poate fi administrat singur sau, in mod ideal, in combinatie cu alte
metode de tratament. O simpla intepatura sau injectie cu venin de albine nu va aduce aproape
nici un beneficiu sanatatii noastre daca este folosita singular. Mai intii trebuie sa avem grija
de starea noastra de nutritie, de circulatia singelui si de calitatea sa, de sistemele nervos si
endocrin, de structura generala a corpului, de caracteristicile mentale, emotionale si
psihologice. De aceea, este intotdeauna o idee buna sa studiem si sa folosim alte metode de
vindecare, cit de mult posibil in conjunctie cu terapia cu venin de albine.

Contraindicatii

Veninul de albine are potentialul cel mai periculos dintre toate produsele apicole.
In fiecare an mii de persoane, din toata lumea, mor din cauza intepaturilor accidentale ale
albinelor, adesea intr-un numar mare, ca in cazul albinelor africane, cunoscute de catre mass-
media ca albine "ucigase".Pentru apiterapeuti este extrem de important sa vorbim despre
aceasta si sa furnizam populatiei atitea moduri cite sunt posibile pentru a se proteja de
posibilele reactii negative ale intepaturilor de albine.

Remedii pentru reactiile adverse la veninul de albine:

Reactii Simptome Tratament


Usoare sauRoseata, usoaraAplicati un cub de gheata, comprese reci, amoniac de
Normale tumefactie sicasa sau bicarbonat de sodiu aplicat ca o pasta.
caldura in ariaCrema H preparata - aplicata pe piele in zona intepata.
intepata Lotiune pentru intepaturi de albine - amestecati 100 ml
apa + 5 ml otet + 5 ml sare; aplicati solutia pe zona
afectata; repetati daca este nevoie.
Crema de propolis - aplicata pe piele.
Tinctura de propolis - 5-15 picaturi de 3.4 ori pe zi,
administrata intern, cu miere si o cana de ceai (sau apa
fierbinte).
Moderate Febra, greata,Benadryl lichid - se administreaza oral in functie de
oboseala sauindicatiile producatorului.
simptome gripale Benadryl tablete - 50 mg imediat dupa intepatura de
albina si + de 4 ori cite 25 mg in urmatoarele 24 de ore.
Benadryl crema - se aplica pe piele in zona intepaturii.
Severe Soc anafilactic,Injectii cu Anakit sau Epipen pentru reactii alergice
respiratie severe (tumefactie severa).
dificila, Chemati imediat medicul de familie sau alergologul sau
tumefactie contactati cel mai apropiat cabinet medical.
extrema

41
2.7 APILARNILUL

Apilarnilul este in principal un extract din larvele de trintor, si mai contine mici
cantitati de laptisor de matca, pastura, miere si propolis .
Apilarnilul are o compozitie foarte complexa, asemanatoare cu a laptisorului de matca.
Se poate prezenta sub mai multe forme:
- proaspat recoltat (neomogenizat si nefiltrat);
- omogenizat si filtrat;
- liofilizat.
Examinind compozitia sa, putem conclude usor ca principalele proprietati ale
apilarnilului se afla in zona "nutritiei" . Este deja cunoscut ca multe triburi din Africa folosesc
de secole larvele de albine ale fagurilor salbatici ca o mincare "luxoasa" bogata in proteine .
Deoarece provine in principal de la o structura "barbateasca", apilarnilul are multe
efecte intaritoare barbatesti .

Proprietati terapeutice si curative ale apilarnilului

Stimuleaza anabolismul
- ca si laptisorul de matca ritmul de dezvoltare ale larvelor de trintor este foarte rapid.

Antiviral
- ca si laptisorul de matca.

Biostimulant
- trintorii, vorbind in general, au o foarte puternica forta de viata.

Mareste puterea sistemului imun


- datorita calitatii ridicate a nutrientilor continuti in extract;
- trintorii au o mare energie respiratorie; o buna respiratie inseamna oxigen suficient pentru
intreg organismul, inclusiv pentru celulele albe ale singelui;
- conform MTC, sistemul imun face parte din aceeasi "clasa" cu sistemul respirator.

Imbunatateste memoria
- nutrientii lui de inalta calitate inbunatateste toate procesele memoriei.

Imbunatateste ciclul menstrual la femei


- datorita echilibrului endocrin dat de pre-hormonii naturali existenti in apilarnil.

Mareste performantele intelectuale la copiii din scolile elementare


- nutrientii de inalta calitate ajuta dezvoltarea generala a sistemului nervos.

Imbunatateste neuro-psiho-motricitatea la copii


- nutrientii de inalta calitate ajuta dezvoltarea generala a motricitatii.

Mareste apetitul
- ca in cazul laptisorului de matca sau cu orice alt stimulator al anabolismului.

Mareste energia organismului, vitalitatea si puterea regenerativa


- datorita nutrientilor de inalta calitate si bioenergiei (din forma bruta).

42
Mareste rezistenta generala a organismului la boli
- datorita compusilor activi si nutrientilor care pot ajuta sau hrani fiecare celula din organism.

Maresc masa musculara la barbati


- ca orice alt stimulator natural al anabolismului ( vezi laptisorul de matca).

Rol nutritiv, dietetic


- datorita nutrientilor variati , de inalta calitate.

Psiho-stimulant
- continut ridicat in aminoacizi, vitamine, magneziu etc.

Stimuleaza si intretine energia sexuala la barbati


- trintorii sunt bine cunoscuti ca puternice "masini sexuale" ...

Stimuleaza glandele hipofizo - suprarenale


- datorita continutului relativ ridicat in (pre)hormoni.

Stimuleaza spermatogeneza, imbunatatesc erectia si cresc durata actului sexual la barbati


- datorita continutului ridicat de vitamine, aminoacizi, etc. apilarnilul intervine pozitiv in
dinamica sexuala.

Indicatiile apilarnilului

Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului de matca. Ca


rezultat, indicatiile lor sunt aproape identice.
Totusi sunt citeva diferente in special in ariile genitale, sexuale si endocrine produse de
bogatia apilarnilului in hormoni de tip masculin.
Apilarnilul este indicat sa fie administrat atit intern cit si local, pe cale externa.

Intern

Forme farmacologice pentru aria buco - faringiana:


Solutii
Suspensii
Aerosoli
Spalaturi (apa de gura)
Tablete
Ciocolata cu apilarnil liofilizat (in special pentru copii)
Gargara

Ca produs suplimentar sau medical:


Tablete;
Apilarnil liofilizat;
Apilarnil liofilizat in miere;
Apilarnil liofilizat in miere + polen + laptisor de matca;

Extracte alcoolice;
Ciocolata cu apilarnil liofilizat (pentru copii).

43
Pentru zona genitala la femei:
Tablete vaginale;
Supozitoare vaginale.

Extern

Pentru afectiuni oftalmice:


In solutii oculare (picaturi)
Ca unguent, pentru afectiunile pleoapelor

Pentru afectiuni ale nasului:


Instilatii
Picaturi
Spray
Aerosoli
Inhalatii
Spalaturi (lavaj) cu solutii diluate.

Pentru afectiuni ale urechilor


Sub forma de instilatii auriculare, spalaturi auriculare etc., se pot folosi urmatoarele tipuri de
preparate:
solutii
suspensii
unguente
pudre
supozitoare

Pentru piele:
pentru ingrijirea pielii : creme, lotiuni, sampoane.
pentru afectiuni ale pielii (dermatoze, arsuri, rani, ulcere varicoase cronice), singur sau in
combinatie cu alte remedii (compusi); iata citeva forme farmaceutice care pot fi utilizate:
comprese umede, lotiuni, unguente,
spray.

Apilarnilul, compus activ in produsele cosmetice:


Amestec cu miere, laptisor de matca, polen etc., folosit in masti cosmetice;
Creme, emulsii, lotiuni, sampoane etc.

Dozajul

Pentru adulti, doza zilnica uzuala este de aproximativ 300 mg (600-800 mg. daca este
necesar).
Pentru copii, doza este obisnuit 30-50 % din doza unui adult.
Pentru aria buco- si gastro-intestinala este bine sa se tina sublingual apilarnilul brut, liofilizat
sau in tablete, pina la completa diluare in saliva (minim 2-5 minute), apoi sa se inghita.

Contraindicatii

Pina in prezent nu au fost reportate reactii adverse, toxice sau alergice legate de
folosirea apilarnilului.

44
Totusi, deoarece apilarnilul contine mici cantitati de polen, propolis si miere, putem
presupune ca folosirea lui poate conduce la riscuri similare cu cele asociate compusilor sai.
Apilarnilul este contraindicat in urmatoarele cazuri:
1. Posibile reactii alergice la unii dintre compusii sai. Apilarnilul contine multe proteine.
2. Intoleranta la apilarnil

3. PRODUSE APICOLE IN TERAPIE SI COSMETICA

Gama produselor utilizate ca suplimente nutritive, energovitalizante si apiterapice


devine tot mai complexa, raspunzand astfel atat cerintelor populatiei cat si nevoilor acesteia
de a-si pastra in cat mai bune conditii sanatatea.
Dintre produsele realizate in laboratoarele acestor institutii prezentam urmatoarele:

Produse vitalizante si regeneratoare:

- Tonic royal, drajeuri cu laptisor de matca, preparate din laptisor de matca si glicocol.
Este prezentat in flacoane a 20 drajeuri avand in compozitie 2 g laptisor de matca pur,
respectiv 0,1 g laptisor de matca in fiecare drajeu;
- Melcalcin, produs granulat ce are in compozitle laptisor de matca, cal-
ciu, miere de albine si substante aromatizante
- Laptisor de matca liofilizat in fiole. Se prezinta liofilizat in fiole,
insotit de alte 10 fiole cu Solvent;
- Polen granule, se prezinta in cutii de 100 g si 150 g polen natural
granule;
- Polenapin, produs sub forma de tablete realizate prin comprimarea
polenului recoltat de albine. Ficare tableta conune 0,250 g polen. Se prezinta in
cutii cu 100 tablete;
- Polen drajeuri. granule de polen natural recoltat de albine glazurat
intr-un strat subtire de zahar. Se valorifica in plicuri de celofan cu 10 g fiecare
sau cutii cu cate 100 g;
- Polenolecitin. produs realizat din miere de albine, lecitina vegetala si
polen natural recoltat de albine. Se prezinta in cutii a 100 g;
- Melprosept, este un produs din miere si propolis. Propolisul se prezinta
sub doua forme:
miere propolizata 2 % in borcane de 200 g;
miere propolizata 5 % in borcane de 200 g;
- Vi-fort - supliment nutritiv, produs natural polivitaminic pe baza de
mire, extract de polen, extract de propolis, laptisor de matca, vitamine si saruri
minerale destinat sustinerii efortului fizic si intelectual, precum si sportivilor de
performanta
- VITAMAX-laptisor de matca, polen

- Meltonic - gama de 10 produse tonice pe baza de produse apicole,


- Revipol- tablete; produs realizat pe baza de extract de polen, vitamina
C, arome naturale,are actiune energovitalizantasi hepatoprotectoare

- Royal Tonic - tonice generate care cresc imunitatea organismului. Contin un complex
de substante naturale: proteine incluzand toti aminoacizii esentiali; glucide, lipide - fn
special fosfolipide, saruri minerale si oligoelemente; vitamine; beta-caroten,
riboflavina, acid nicotinic.

45
- Royal Tonic Potent - recomandat ca adjuvant m terapia de cuplu, m cazul tulburarilor
aparute m viata sexuala.
- Royal Tonic Geriatric - recomandat m: prevenirea si cornbaterea tulburarilor trofice,
determinate de maintarea m varsta: dementa senila, secheleAVC ischemic,
ateroscleroza sistemica, osteoporoza.
- Royal Tonic Adulti - recomandat ca tonic general zilnic, imunostimulator,
neurotonic, vitaminizant.
- Royal Tonic Atletic - recomandat in: cresterea performantelor fizice la sportivi
precum si pentru persoanele care depun activitate fizica intensa sau m perioada de
recuperare dupa efortfizic intens (competitii, antrenamente).
- Royal Tonic Prenatal – recomandat in: sarcina.
- Imuno RoyalJunior-imunodeficienta, preventia infectiilorgripale, hipovitaminoze.
- Hepavit-colecistite, cirozehepatice, convalescenta, hepatita cronica, hepatita virala
acuta;
- Giardinofug - giardioze;
- Osteofort - prevenirea si cornbaterea osteoporozei secundare menopauzei fiziologice
complicata cu afectiuni articulare degenerative;
- Osteocalcin - prevenirea si cornbaterea manifestarilor neurovegetative;
- Masculin - disfunctii sexuale masculine si tulburari de dinamica sexuala; Apilarnil &
propolis & polen - vitaminizant si nutritiv Tn perioada de convalescenta si malnutritie,
hepatoprotector;
- Steel Muscle - efort fizic intens, ca aport de vitamine minerale si substante nutritive;
- Hair Tonic - cornbaterea caderii parului, fragilitate si deteriorarea structurii parului;
- Royal Jelly & Ginseng - hepatoprotector, cornbaterea fenomenului de senescenta si
cresterea performantelor la sportivi;
- Polen kids - cresterea si dezvoltarea organismului copilului, afectiuni hepatice si
digestive;
- Otet de mere cu miere si polen - afecftiuni hepatice si digestive, cardiovasculare,
cure de slabire, astenie fizica si psihica;
- Phyto-imun - preventie si adjuvant m terapia infectiilor respiratorii.

Preparate apiterapeutice:

- Laxmel. compus din miere laxativa realizata din miere de albine si extract fluid de
frangula. Se prezinta in borcane de 100 g;
- Proposept. comprimate ce contin fiecare 0,1 g propolis, 0,5 g zaharoza si excipenti.
Se valorifica in cutii a cate 30 comprimate;
- Apireven, unguent si liniment cu venin de albine. Compozitia unguentului venin de
albine, nicotinat de benzil, camfor, extract capsici si extractum prooleumhiasciani;
- Mipropol*. supozitoare si ovule; este un produs natural obtinut din miere, laptisor de
matca, polen si propolis.Se prezinta sub forma de supozitoare sau ovule in cutii cu 30
buc. supozitoare sau ovule;
- Miprosept*. este realizat pe baza de miere de albine, extract moale de propolis,
lanolina si butir cacao sub forma de supozitoare si ovule. Prezentare in cutii de cate 30
supozitoare sau ovule;
- Propodenn. unguent cu propolis, se realizeaza din extract de propolis inglobat intr-o
baza de unguent. Se prezinta in tuburi de 20 g;
- Propolis spray, se realizeaza dintr-o concentrate de 10 % propolis substanta activa
imbuteliat in flacoane tip spray ce contin 100 ml.;
- Tinctura de propolis, confine in compozitie 30 % propolis pur in alcool. Se prezinta
in flacoane de 30 ml.;

46
- Propostamin*. produs realizat pe baza de nystamin, extract de propolis si
polietilenglicol. Este un preparat apiterapeutic pentru uz stomatologic, destinat
tratamentului candidozei bucale. Se prezinta in flacoane de cate 10 g (se elibereaza la
indicatia medicului);
- Propofaringit*. produs realizat sub forma de emulsie pe baza de propolis, miere si
laptisor de matca. Este un produs apiterapeutic folosit in O.R.L., pentru laringite,
faringite si se prezinta in flacoane de 20 ml. (se elibereaza la indicatia medicului);
- Propoheliant* este o solutie uleioasa pentru uz extern ce se foloseste in O.R.L. pentru
tratamentul rinitelor si rinosinuzitelor. Se prezinta sub forma de solutie in flacoane de
30 ml.

Produse cosmetice

- Apidermin. crema de fata cu laptisor de matca. Contine lanolina, ceta-ceu,


colesterina, vitamina A , ceara de albine, latisor de matca si alti ingredienti de uz
curent folositi in cosmetica. Se prezinta in cutii de 25 si 40 g. Varianta APIDERMIN
LUX este o crema mai hidratanta si se prezinta in cutii de 50 g.
- Floral, crema de fata cu extract de propolis. Contine lanolina, ceara de albine, cetaceu,
extract de propolis si altf ingredient! de uz curent. Se prezinta in tuburi de 25 g;
- Floramin. crema de fata cu miere de albine. Contine ceara, cetaceu, stearina, miere de
albine si alti ingredienti de uz cosmetic. Prezentare in cutii de 25 g;
- Matca. este o crema care in afara ingredientelor cosmetice necesare contine laptisor
de matca, baza de unguent constituind-o stearatii. Se prezinta in cutii de 40 g;
- Tenapin. este o lotiune cu actiune demachianta realizata pe baza de laptisor de matca,
extract de plante si polen. Se prezinta sub forma de solutie in flacoane de 100 ml.;
- Antirid. este o emulsie laptoasa ce contine lanolina, cetaceu, ceara de albine, laptisor
de matca precum si alte produse fundamentale pentru regenerarea tesuturilor.
valorifica in flacoane de 100 ml. de emulsie. Se foloseste si ca demachiant. Varianta
Antirid - emulsie - ecran, se foloseste in special impotriva radiatiilor solare.
- Floramin. demachiant realizat pe baza de miere, ceara de albine, lanolina, stearina,
colesterina si alti ingredient! de uz cosmetic. Se prezinta in tuburi a 50 ml.;
- Dermapin. este o lotiune capilara realizata pe baza de laptisor de matca,
polen si alte substance cu rol nutritiv si stimulent in regenerarea parului. In
compozitie intra si rezorcina, colesterina si alcool. Se livreaza in flacoane a 100
ml.;
- Floral, apa de gura este o solutie alcoolica ce se obtine prin macerarea propolisului,
Cortex cimamoni, Fructus cariophylli, ol. menthae si ol. eucalypti. Se prezinta in
flacoane de 50 ml.;
- Depilator practic. produs realizat pe baza de ceara de albine, propolis
si alte ingredinte de uz cosmetic. Produsul este ambalat in cutii a 100 g;
- Sampon cu propolis, se foloseste pentru toate tipurile de par, are actiune
dezinfectanta, antipeliculara si regeneratoare;
- sampon cu polen. are actiune nutritiva si regeneratoare si se foloseste pentru toate
tipurile de par;
- Gelflor - gel pentru protectia mainilor pe baza de miere de albine;
- Acneolprop* - lotiune cosmetica antiacneica, pe baza de propolis si miere de albine.

47
CONCLUZII

Mierea de albine a intrat in alimentatia omului din timpuri stravechi, avind o valoare
nutritiva superioara..
Pe linga puterea sa calorica exceptionala, datorita compozitiei sale chimice, mierea
naturala contine o serie de substante antibiotice, fermenti si vitamine. Aceste componente ii
confera o mare valoare terapeutica ceea ce contribuie la vindecarea ranilor, arsurilor si a mai
multor boli. In special se pot trata cu miere bolile tubului digestiv, bolile de inima, de nervi si
altele.
Hotaritor pentru calitatea mierii si in special in ceea ce priveste continutul in fermenti
al mierii din comert este modul de tratare in timpul extractiei si al conservarii. Uneori sorturi
de miere cu un continut ridicat in fermenti datorita unei actiuni necorespunzatoare a luminii
sau a temperaturii ( incalzite peste 40°C - 45°C) se degradeaza, pierzind substantial din
valoarea lor alimentara si terapeutica.
Din datele si observatiile mai recente rezulta ca mierea din zona montana si in special
mierea de mana de la conifere (mierea de brad) prezinta un continut mai mare de fermenti si
de substante antibiotice.
Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Tarimul
Fagaduintei curg riuri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape
toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atit la gust cit si ca proprietati
terapeutice.
In primul rind mierea trebuie sa fie naturala, adica produsa de albine fara interventia
artificiala a apicultorului. Unii crescatori de albine dau acestora un fel de sirop de zahar care e
prelucrat intr-o miere de proasta calitate. Trebuie ca albinele sa isi ia singure nectarul din flori
si apoi sa transforme zaharoza din nectar in glucoza si fructoza. O miere naturala nu ar trebui
sa aiba mai mult de 20% apa, fiindca albinele "capacesc" celulele fagurilor si pun mierea la
pastrat doar dupa ce apa s-a evaporat in aceasta proportie.
Un alt criteriu al recunoasterii mierii naturale este "zaharisirea". Procesul de zaharisire
sau cristalizare este cit se poate de firesc si nu reprezinta o deteriorare a mierii. Mai mult,
mierea falsificata nu se zahariseste. Este doar o chestiune de gusturi alegerea intre mierea
fluida si cea cristalizata: unele natiuni nordice prefera chiar sa consume numai miere
cristalizata fiindca li se pare mai gustoasa si este sigur naturala. Pe de alta parte, mierea
zaharisita poate fi "dezlegata", adica adusa din nou la starea fluida prin fierberea borcanului
intr-o cratita cu apa. Dar, din pacate, mierea astfel de-cristalizata isi pierde unele din
proprietati.
Exista mai multe feluri de miere. Depinde din ce fel de flori isi iau albinele nectarul (ele
culeg si nectar si polen dar mierea rezulta doar din prelucrarea nectarului). Cea mai cunoscuta
miere e cea de salcam, care este obtinuta pe la sfirsitul lui aprilie sau inceputul lui mai.
Aceasta miere are culoarea albicioasa si aroma specifica. Apoi vine mierea de tei, prin iunie,
dar si aici totul depinde de vreme, de temperatura de afara. Iunie-iulie este perioada in care se
obtine mierea de floarea soarelui, care are virtuti terapeutice foarte mari, fiind buna pentru
cardiaci. Mierea poliflora se face vara din fineata si unii spun ca e cea mai buna la gust. Altii
spun ca cea mai aromata e mierea de izma pe care o obtin numai cei care merg cu stupii in
Delta Dunarii. Mai exista "mierea de mana" provenita de la arbori ca bradul, molidul,
stejarul, fagul. Aceasta este singura miere de culoare inchisa, un brun foarte intunecat.
Orice miere este buna, cu conditia sa fie naturala. Si nicio miere nu poate fi judecata
doar dupa aspect fiindca gustul este cel care diferentiaza pina la urma o miere de alta.

48
Zece lucruri pe care nu v-ati gandit niciodata sa le faceti
cu ajutorul mierii
1. Taiati cateva petale de trandafir In bucati mici, adaugati ceva miere si lasati acest
amestec sa fermenteze cateva zile. Medicamentul care rezulta vindeca toate iritatiile gatului si
tulburarile respiratorii.

2. Tusea de care nu scapati o puteti Inlatura cu un ceai produs din fierberea a doua linguri
de miere In apa cu o ceapa .

3. Un suc proaspat facut din hrean ras si miere este un excelent afrodisiac, ajutand totodata
si la bolile de rinichi.

4. Radeti cativa morcovi, amestecati-i cu miere si apa, iar sucul rezultat aplicati-1 pe
zgarieturi si rani. Procesul de cicatrizare este accelerat.

5. Cand sunteti obositi, o baie calda cu miere, menta si frunze de nuc va reface circulatia.

6. In Rusia, depresiile nervoase si astenia sunt adeseori tratate cu frunze de aloe, lamaie si
miere. Pacientii iau trei linguri din aceasta mixtura In fiecare zi timp de o luna.

7. Polenul proaspat, colectat din urdinis, ajuta la tratarea bolilor de ficat si colite.

8. Laptisorul de matca este un excelent antiseptic care vindeca cele mai multe infectii ale
pielii.

9. O masca facuta cu miere poate ajuta la reducerea numarului zbarciturilor.

10. A mesteca fagure cu miere In fiecare dimineata Inseamna a va mari rezistenta la


boala.

VIVID declara ca toate cele zece recomandari trebuie Insotite de cuvantul "este posibil sa..."

49
BIBLIOGRAFIE

1. C. Antonescu , Albinele si…..noi, Redactia publicatiilor apicole Bucuresti, 1979


2. *** , Cresterea albinelor , Editura Alex-Alex 2001& Leti pres,2001
3. Nicolae Catrina, Din tainele alimentatiei lactovegetariene, Editura Deceneu, 2000
4. D.C. Jarvis, Mierea si alte produse naturale, Editura Apimondia, 1981
5. Nic. N. Mihailescu, Mierea si sanatatea, Editura Ceres, 1977
6. C.Neacsu, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnica, 2002
7. N. Popescu, G.Popa, V.Stanescu, Determinari fizico-chimice de laborator pentru
produsele alimentare de origine animala, Editura Ceres, 1986

50