CUPRINS

CUPRINS
ARGUMENT
INTRODUCERE
Capitolul 1: Forme farmaceutice parenterale
1.1 Scurt istoric al formelor parenterale
1.2 Clasificarea formelor parenterale
1.3 Avantajele şi dezavantajele căilor parenterale
1.4 Diferenţele între preparatele perfuzabile şi preparatele injectabile
Capitolul 2: Preparate perfuzabile
2.1 Istoric
2.2 Avantajele şi dezavantajele preparatelor perfuzabile
2.3 Prepararea perfuziei
Capitolul 3: Clasificarea perfuziilor
3.1 Perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidro-electrolitic
3.2 Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic
3.3 Perfuzii cu substanţe energetice
3.4 Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant
3.5 Perfuzii înlocuitoare de plasmă
3.6 Perfuzii medicamentoase
3.7 Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă
BIBLIOGRAFIE

1
 Capitolul 1:
FORME FARMACEUTICE PARENTERALE

1.1. Scurt istoric al formelor parenterale

Medicamentele parenterale sunt medicamentele care au marcat secolul XX, deşi

încercările de administrare a unor medicamente sunt menţionate din secolul XVII de către
C.Wren dar care au dus la accidente letale, datorită puţinelor cunoştinţe de fiziologie şi
microbiologie.
Primele administrări prin injectare au fost făcute de Sir Christopher Wren (1632-
1723) care a administrat la câine unele lichide ca: bere, vin, lapte.
Cam în aceeaşi perioadă Johan Daniel Major (1634-1693) a folosit o seringă de
argint gradată pentru a măsura volumul lichidului injectat.
Observaţiile legate de administrarea parenterală au fost făcute cu mult timp în
urmă şi au dus la concluzia că în acest mod pătrund în mediul intern al organismului
unele substanţe cu diferite efecte toxice în urma înţepăturilor unor insecte sau a
muşcăturilor de şarpe.
Acul şi seringa au fost concepute de către Charles Pravaz (chirurg francez) în
1853. În 1856, Alexander Wood, în Scoţia, administrează o soluţie de sulfat de atropină
cu acest nou instrument. În a doua jumătate a secolului XIX s-au efectuat cele mai
importante studii în acest domeniu. Astfel, L.Pasteur studiază tehnica sterilizării, iar
R.Kock este primul care aplică metoda sterilizării cu vapori de apă sub presiune.
C. Chamberland a realizat filtrul de porţelan (care-i poartă şi numele), realizând
sterilizarea microbiologică (filtrare bacteriană) şi eliminarea particulelor în suspensie
(chiar şi microorganismele).
O descoperire marcantă este reprezentată de punerea în evidenţă a substanţelor
pirogene şi metodele de îndepărtare (1923 - Florence Siebert).
La ora actuală, după formele farmaceutice solide unidoză (comprimate),
medicamentele injectabile sunt cele mai utilizate forme farmaceutice.

2
 Medicamentele injectabile pentru prima dată sunt înscrise în Codexul francez în
1908; la noi ăn ţară apar în Farmacopeea Română ediţia a – IV - a din 1926, fiind
menţionate două monografii, cea a serului fiziologic şi a serului gelatinos.
Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de calitate numărul monografiilor de
medicamente parenterale creşte de la o ediţie la alta a farmacopeiei, astfel încât începând
cu FR IX apare pentru prima dată monografie separată pentru perfuzii, Infundibilia şi
sunt menţionate mai multe monografii de soluţii injectabile şi perfuzabile. Acestea se
menţin şi în FR X.
În Farmacopeea Română ediţia a X a sunt menţionate două grupe de medicamente
parenterale:
1) soluţiile injectabile (Iniectabilia);
2) preparatele perfuzabile (Infundibilia).

1.2 Clasificarea preparatelor parenterale

Denumirea de parenteral provine din limba greacă, fiind formată din două
cuvinte: par - în afară de şi enteron - tubul digestiv sau intestinal.
Chiar şi denumirea indică faptul că medicamentele parenterale sunt preparatele
care se administrează în organism, ocolind tubul digestiv.
Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale decât
tubul digestiv. Dat fiind faptul că, în afara injecţiilor, şi alte căi ocolesc tubul digestiv (ex:
calea respiratorie), noţiunea de cale parenterală a fost reconsiderată, păstrând în sfera ei
numai calea injectabilă de administrare a medicamentelor.

Fig. 1 – Administrarea medicamentelor pe cale parenterală

3
 Medicamentele parenterale reprezintă clasa formelor farmaceutice sterile. Se
cunosc mai multe tipuri de forme farmaceutice sterile: soluţii, suspensii, emulsii, pulberi
sau comprimate, destinate a fi administrate prin injectate sau implantate în corpul uman
sau animal, printr-un procedeu de lezare a ţesuturilor.
Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism,
prin intermediul unor ace care traversează ţesuturile, acul fiind adaptat la seringă.
Administrarea lor presupune lezarea temporară a ţesutului prin injectare sau
implantare, deci este obligatoriu ca preparatele să nu conţină microorganisme atât în
formă vegetativă dar nici sub formă sporulată, deci să fie sterile. De asemenea, ele vor fi
condiţionate în recipiente care să le garanteze stabilitatea şi sterilitatea.

Fig. 2 – Încărcarea seringii

Se întâlnesc mai multe categorii de medicamente parenterale:

1. Preparate injectabile (Iniecatbilia) (F.R. X)
a) lichide:
 soluţii;
 suspensii;
 emulsii.
b) solide - pulberi;
c) biopreparate (medicamente biologice) obţinute din specii microbiene vii sau
omorâte (vaccinuri), toxine microbiene modificate prin diverse procedee (seruri),
preparate derivate din sânge, enzime, hormoni obţinuţi prin recombinare genetică;
d) radiofarmaceutice - preparate injectabile ce vor conţine izotopi radioactivi ai
unor elemente, utilizate pentru diagnosticarea şi tratamentul diferitelor forme de
neoplasm.

4
2. Preparate perfuzabile (Infundibilia)
Preparate fluide perfuzabile sub formă de soluţii apoase sau emulsii U/A.
Spre deosebire de soluţiile injectabile, perfuziile se administrează numai i.v., în
cantităţi mai mari de 200 ml, cu ajutorul unui dispozitiv numit perfuzor. Perfuziile vor
îndeplini anumite exigenţe în plus faţă de soluţiile injectabile, respectiv: absenţa
impurităţilor pirogene şi nu vor conţine conservanţi antimicrobieni.

Fig. 3 – Perfuzor cu ac de plastic

3. Implantele
Preparate solide sub formă de comprimate mici, numite pelete. Au un diametru de
2-3 mm şi se prepară în condiţii aseptice pentru a fi sterile. Ele se introduc în ţesuturile
organismului, de obicei prin administrare s.c., printr-o incizie. Odată administrate
substanţele active se resorb de obicei foarte lent, având o acţiune prelungită.

Fig. 4 – Metodă de implant contraceptiv

5
Medicamentele parenterale se pot clasifica după mai multe criterii:
1. după gradul de dispersie:
 soluţii;
 suspensii;
 emulsii;
 pulberi;
 comprimate.
2. după natura vehiculului:
 soluţii, suspensii, emulsii unde mediul de dispersie este apa;
 soluţii, suspensii uleioase;
 soluţii preparate în amestecuri de solvenţi miscibili sau nemiscibili cu apa.
3. după cantitatea care se administrează:
 preparate injectabile: în volume 1-20 ml;
 preparate perfuzabile: în volum de cel puţin 100 ml, de regulă 500 - 1000
ml:
 perfuzii pentru copii (în volum de 20-200 ml);
 perfuzii concentrate (10 - 100 ml care se diluează de 10 ori cu soluţii
izotonice).
 preparate pentru irigarea organelor: peste 1 000 ml.
4. după compoziţie conţin:
 substanţe medicamentoase;
 electroliţi;
 preparate parenterale ce conţin produse biologice (seruri şi vaccinuri).
5. după viteza de eliberare a substanţei active:
 cu eliberare convenţională - imediată;
 cu acţiune retard - depôt, în cazul suspensiilor uleioase sau suspensiile
apoase;
 forme cu eliberare la ţintă, ce conţin lipozomi;
 forme parenterale cu cedare controlată din grupa sistemelor terapeutice;
pompe perfuzoare implantate în organism, cedând controlat substanţa
medicamentoasă.

6
 6. după acţiunea terapeutică, preparate ce conţin substanţe cu acţiune:
 anestezică;
 hipnotică;
 vasodilatatoare,
 vasoconstrictoare.

1.3. Avantajele şi dezavantajele căilor parenterale

Avantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sunt următoarele:
 dozarea precisă a substanţelor;
 acţiunea mai rapidă după administrare;
 absorbţia completă;
 administrarea de substanţe care sunt distruse de sucurile digestive;
 se poate folosi atunci când calea orală este inutilizabilă (stenoze esofagiene
sau pilorice, ocluzii intestinale);
 siguranţa administrării medicamentului la pacienţii recalcitranţi sau
inconştienţi;
 se pot introduce şi substanţe în scop explorator sau diagnostic;
 posibilitatea administrării medicamentelor la pacienţii inconştienţi, cu
hemoragie digestivă, vărsături;
 dirijarea timpului de acţiune a medicamentului injectat;
 evitarea unor efecte secundare;
 posibilitatea de acţiune terapeutică localizată prin efectuarea de anestezii
locale;
 posibilitatea administrării unor medicamente care nu sunt absorbite în intestin
şi prin administrare orală au numai acţiune locală;
 terapia parenterală însoţeşte terapia orală;
 prin administrarea de medicamente pe căile parenterale se evită efectul
primului pasaj asupra acestora;

7
  alimentarea organismului pe cale artificială prin introducerea de substanţe
nutritive, pe căile parenterale;
 menţinerea homeostaziei prin asigurare pe cale parenterală a lichidelor
necesare şi a stării de nutriţie a organismului;
 dezintoxicarea organismului prin accentuarea diurezei osmotice cu soluţii
pentru dializă peritoneală.
Dezavantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sunt
următoarele:
 fabricarea şi condiţionarea sunt costisitoare;
 timpul de administrare este îndelungat;
 există riscul apariţiei de septicemie, infecţii fungice, hepatită, prin
administrarea incorectă;
 mod de administrare traumatizant;
 necesită personal calificat;
 presupune costuri suplimentare datorită recipientelor, proceselor tehnologice;
 sterilitatea pe întregul proces de producţie;
 bolnavii acceptă uneori mai greu această medicaţie;
 intoleranţă locală.

1.4. Diferenţele între preparatele perfuzabile şi preparatele

injectabile
CUM E MAI BINE SA FAC AICI????
Între cele două tipuri de preparate există o serie de diferenţe ceea ce explică
existenţa în Farmacopeea Română - ediţia X a două monografii de generalităţi.

Preparate perfuzabile Preparate injectabile

se administrează numai pe cale se pot administra intravenos, intramuscular,
intravenoasă, cu picătura, cu unele excepţii intrarahidian, subcutanat;
(administrarea intraarterială, peritoneală);
pot fi soluţii sau emulsii ulei în apă; pot fi soluţii, suspensii sau emulsii U/A şi

8
 A/U;
trebuie să fie izotonice, cu o compoziţie izotonia nu este obligatorie dacă acestea se
ionică cât mai apropiată de cea a lichidelor administrează în cantităţi sub 5ml, iar pH-
organismului, cu un pH cât mai apropiat de ul poate fi cuprins între 2,5-9,5 deoarece se
neutralitate, dacă din raţiuni terapeutice nu administrează în cantităţi mici;
se prevede altfel (cazul perfuziilor care se
administrează în acidoze, alcaloze);
nu trebuie să conţină conservanţi pot conţine conservanţi antimicrobieni dacă
antimicrobieni; sunt administrate în volume mai mici de 10
ml;
se prepară prin dizolvarea substanţelor în
apa proaspat distilată şi apirogenă. Soluţiile
administrate trebuie să fie izoosmotice,
dacă nu se recomandă altfel. Conţinutul în
substanţă medicamentoasă se exprimă în
g/v, miliechivalenţi (mEg)/l sau milimoli
(mmol)/l. Conţinutul în substanţa
energetică se exprimă şi în calorii (cal);
se filtrează până la îndepărtarea
impurităţilor şi se condiţionează în flacoane
de sticlă sau de material plastic de 100,
250, 500 şi 1000 ml şi se sterilizează;
se administrează într-un volum mare (până
la 1-2 litri în 24 de ore) şi administrarea
durează de la ½ oră până la 1-2 ore;
se administrează numai intravenos;
de multe ori nu conţin substanţe
medicamentoase cu acţiune terapeutică
specifică (exemplu: perfuziile nutritive,
înlocuitoare de pasmă);
sunt de obicei soluţii apoase (mai rar
emulsii ulei/apă);
izotonia, izohidria, lipsa substanţelor
pirogene sunt condiţii obligatorii;

9
nu sunt admişi conservanţi, agenţi pentru
ajustarea pH-ului şi stabilizanţi.

Perfuziile se administrează numai pe cale intravenoasă, cu picătura, cu unele

excepţii (administrarea intraarterială, peritoneală), in timp ce preparatele injectabile se
pot administra intravenos, intramuscular, intrarahidian, subcutanat.
Preparatele perfuzabile pot fi soluţii sau emulsii ulei în apă, în timp ce
preparatele injectabile pot fi soluţii, suspensii sau emulsii U/A şi A/U.
Perfuziile trebuie să fie izotonice, cu o compoziţie ionică cât mai apropiată de cea
a lichidelor organismului, cu un pH cât mai apropiat de neutralitate, dacă din raţiuni
terapeutice nu se prevede altfel (cazul perfuziilor care se administrează în acidoze,
alcaloze). La preparatele injectabile izotonia nu este obligatorie dacă acestea se
administrează în cantităţi sub 5ml, iar pH-ul poate fi cuprins între 2,5-9,5 deoarece se
administrează în cantităţi mici.
Perfuziile nu trebuie să conţină conservanţi antimicrobieni, spre deosebire de
preparatele injectabile care pot conţine conservanţi antimicrobieni dacă sunt administrate
în volume mai mici de 10 ml.
Soluţiile perfuzabile se prepară prin dizolvarea substanţelor în apa proaspat
distilată şi apirogenă. Soluţiile administrate trebuie să fie izoosmotice, dacă nu se
recomandă altfel. Conţinutul în substanţă medicamentoasă se exprimă în g/v,
miliechivalenţi (mEg)/l sau milimoli (mmol)/l. Conţinutul în substanţa energetică se
exprimă şi în calorii (cal).
Perfuziile se filtrează până la îndepărtarea impurităţilor şi se condiţionează în
flacoane de sticlă sau de material plastic de 100, 250, 500 şi 1000 ml şi se sterilizează.
Perfuziile se administrează într-un volum mare (până la 1-2 litri în 24 de ore) şi
administrarea durează de la ½ oră până la 1-2 ore;
Perfuziile se administrează numai intravenos;
Perfuziile de multe ori nu conţin substanţe medicamentoase cu acţiune terapeutică
specifică (exemplu: perfuziile nutritive, înlocuitoare de pasmă);
Perfuziile sunt de obicei soluţii apoase (mai rar emulsii ulei/apă);

10
 La perfuzii, izotonia, izohidria, lipsa substanţelor pirogene sunt condiţii
obligatorii;
Nu sunt admişi conservanţi, agenţi pentru ajustarea pH-ului şi stabilizanţi la
prepararea perfuziilor.
Preparate Injectabile
1. preparatele injectabile contin
medicamente active care se administreaza
pe cale parenterala
2.pot avea ca vehicul infara de apa , uleiul
de floarea soarelui , diversi dizolvanti
organici iar substantele active pot fi
dispensate sub forma de suspensii
3.se administreaza in cantitati mici 1-20 ml
4.se administreaza intavenos ,
intramuscular , intradermic , intrarahidian
5.durata de administrare este de cateva
secunde sau minute
6.se prepara in fiole mai putin in flacoane
Preparate Perfuzabile
1. sevesc mai rar ca administrare de
medicament
2. se prepara numai cu apa ca dizolvant iar
substantele medicamentoase trebuie sa se
dizolve mai rar sa emulsioneze .
3.se administreaza in cantitati mari pana la
( cativa litri )
4.se administreaza intravenos
5.durata de administrare este de pana la 30
minute pana la cateva ore
6.se prepara in flacoane din sticla de 100 , 250
, 500 ml sau recipiente din material plastic
care au forma de saci sau pungi si in flacoane
ce capacitate intre 125 , 250 , 500 1000 , 2000
ml din policlorura de vinil , PVC , poliamida
sau polietilena care dupa umplere se inchid
prin termosudare la cald .
11
 BIBLIOGRAFIE:

https://ro.scribd.com/document/166653187/MEDICAMENTE-PARENTERALE
http://muhaz.org/partea-a-ii-a-v2.html?page=8
https://ro.scribd.com/doc/225297015/Administrarea-Medicamentelor-Pe-Cale-Parenterala
http://muhaz.org/partea-a-ii-a-v2.html?page=7
https://vdocuments.mx/preparate-parenterale.html
https://ro.scribd.com/doc/147617815/Preparate-Perfuzabile-2007
https://studfile.net/preview/5749561/page:16/
http://www.qreferat.com/referate/medicina/FORME-FARMACEUTICE-
STERILE214.php

12