Soluţii perfuzabile (“Infundibilia” - FR X)

Istoricul acestei forme este comun cu cel al soluţiilor injectabile. Primele perfuzii
au apărut la noi în FR VI dar delimitarea lor de soluţiile injectabile apare în FR VIII supl.
I prin apariţia unei monografii de generalităţi.
În FR X avem o monografie generală ,,Infundibilia" şi 16 monografii de preparate
perfuzabile.
Preparatele perfuzabile sunt soluţii apoase sau emulsii ulei în apă, izotonice,
sterile şi apirogene, care se administrează intravenos, în volume de 100 ml sau mai mari
până la 1-2 l în 24 ore, cu ajutorul unui dispozitiv de perfuzare.
Sunt medicamente parenterale lichide, care conţin electroliţi, substanţe energetice,
substanţe reconstituante, înlocuitori de plasmă şi uneori substanţe medicamentoase, care
se administrează i.v. în cantităţi mari, picătura cu picătură (goutt a goutt) cu ajutorul unui
dispozitiv special, numit perfuzor. Sunt înscrise în Farmacopeea Romana ediţia a X a în
monografia – „Infundibilia”.

Fig. 1 - Perfuzor
 Aceste preparate se utilizează în practica medicală pentru restabilirea echilibrului
hidroelectrolitic a organismului după accidente sau pentru a efectua o alimentare
parenterală când nu este posibilă utilizarea căii digestive. Uneori se pot alege pentru a
administra medicamente a căror viteză de eliminare este mai mare şi necesită realizarea
unei concentraţii constante în sânge, pe toată durata tratamentului.
F.R. X le defineşte ca soluţii sau emulsii U/A, izotonice, sterile şi apirogene, care
se administrează i.v., în volume de 100 ml sau mai mari, cu un dispozitiv de perfuzare.
Tot în această categorie de preparate farmaceutice sunt incluse şi lichidele pentru
dializă peritoneală şi hemodializă.
Înlocuirea căii digestive cu administrarea i.v. a medicamentelor se realizează cu
mare precauţie deoarece această cale de administrare necesită o foarte mare atenţie pe
toata durata tratamentului cu aceste preparate, putând apare o serie de pericole. Din acest
motiv, perfuzia este considerată un mijloc temporar de tratament, pentru readucerea
rapidă a pacientului la starea normală, după care vom administra medicamentul pe o cale
obişnuită, mai accesibilă. Perioada de tratament prin administrare de perfuziei va fi de
numai câteva zile şi doar în cazuri excepţionale, durata tratamentului poate fi săptămâni
sau chiar luni.
Perfuziile cele mai folosite sunt reprezentate de perfuziile cu electroliţi (clorură de
sodiu 0,9%, soluţia Ringer, soluţia molară de clorură de potasiu), perfuzii cu substanţe
energetice (glucoză, sorbitol, aminoacizi, lipide), perfuzii pentru combaterea fenomenelor
de acidoză (bicarbonat sau lactat de sodiu) sau de alcaloză (clorură de aminiu sau
arginină), perfuzii coloide înlocuitoare de plasmă (dextran 40, dextran 70, albumină
umană).
Administrarea perfuziilor se realizează modern prin intermediul unor ace şi
dispozitive de injectare de tip particular:
 branulă (venflon), reprezentată de un cateter de plastic care se inseră în vas cu
ajutorul unui ac interior care ulterior se extrage; prezintă avantajul riscului minim
de lezare a vasului pe parcursul introducerii substanţelor perfuzabile, putând fi
păstrat şi în stand by pentru reperfuzări ulterioare;
 fluturaş, dispozitiv similar precedentului, cu particularitatea că este foarte fin,
fiind rezervat vaselor de calibru mic;
  perfuzor (ac de puncţie venoasă, adaptor din cauciuc, tub de perfuzie, balonaş cu
sită, regulator de flux cu rotiţă, răsuflătoare pentru punga de ser).
Administrarea de perfuzii este o cale administrare " i.v. de urgenţă".
Principalele căi de administrare a perfuziilor: intradermică, hipodermică
(subcutanată), intramusculară, intravenoasă, intraarterială, intracavitară, intraosoasă.
Substanţele uleioase se injectează numai intramuscular şi în profunzimea
ţesutului, soluţiile hipertone se administrează direct în circulaţia sangvină (altfel
produc necroză tisulară), substanţele în cantitate mare necesită administrare
intravasculară. Trebuie avut permanent în vedere posibilul risc al existenţei de
alergii la substanţele de administrat, ce pot merge până la şoc anafilactic; de aceea,
injectarea oricărei substanţe trebuie să fie precedată de chestionarea atentă a
pacientului cu privire la antecedentele sale în acest domeniu.

Fig. 2 – Fluturaşi Fig. 3 - Fluturaş cu tub de racordare

Fig. 4 – Ace speciale pentru perfuzie venoasă continuă

 2.2. Avantaje şi dezavantaje ale perfuzabilelor

FR X ca perfuziile să îndeplinească următoarele condiţii generale:

 trebuie să fie limpezi, fără particule în suspensii;
 sunt lichide incolore, iar dacă se indică o culoare ea trebuie să fie corespunzătoare
unui etalon prevăzut de FR X;
 se condiţionează în flacoane de sticlă cu dop de cauciuc sau în recipiente de
material plastic (trebuie să corespundă normelor de calitate);
 trebuie să îndeplinească şi condiţiile generale indicate pentru medicamentele
injectabile.
Perfuziile sunt flosite concomitent sau succesiv cu alte substanţe ca vehicule
pentru dizolvarea substanţelor medicamentoase.
Pentru o utilizare corectă a preparatelor perfuzabile în continuare vom ţine cont şi
de avantajele şi dezavantajele utilizării lor în terapie.

Avantaje:
 au o aplicabilitate multiplă, şi anume, înlocuiesc apa pierdută în organism, pot fi
folosite pentru alimentaţia parenterală sau cu tratament medicamentos;
 deşi au un mod diferit de administrare faţă de perfuzii, în această clasă sunt
incluse şi soluţiile pentru dializă peritoneală şi hemodializă cât şi soluţiile pentru
nutriţie parenterală şi enterală;
 în general sunt soluţii apoase care pot fi vehiculate uşor în aparatul circular şi
asimilate în organism;
 pot fi folosite ca vehicule pentru dizolvarea unor substanţe medicamentoase;
 produc efect sistemic direct, introducând în circuitul sanguin concentraţii ridicate
de medicament;
 reprezintă un mijloc temporar de tratament, indispensabil pentru anumiţi bolnavi
aplicându-se în cazul în care nu se poate folosi o altă cale de administrare a unui
medicament;
 se recurge la perfuzii în mod obligatoriu pentru înlocuirea unor pierderi masive de
sânge;
  conduce la un efect sistemic direct şi asigură nivelul sanguin dorit;
 dau posibilitatea administrării unui număr mare de substanţe şi de volume mult
mai mari de lichid decât prin căile obişnuite de administrare;
 permit administrarea i.v. atât a substanţelor nutritive (glucide, lipide, protide),
electroliţi, vitamine cât şi a celor medicamentoase de urgenţă;
 când organismul nu se poate alimenta normal, necesarul nutritiv este suplinit de
calea parenterală. Astfel, la subiecţii în stare de inconştienţă, însoţită de vomă,
medicamentele vor fi administrate numai sub formă de perfuzii.
În ultimul timp, ponderea preparatelor perfuzabile utilizate în spitale a crescut
foarte mult, ele reprezentând 40% din totalul formelor farmaceutice utilizate în terapie.

Fig. 5 – Administrarea de perfuzie intravenoasă

Dezavantaje:
 fabricare şi condiţionare costisitoare;
 timp de administrare îndelungat (zile, luni);
 complicaţii datorită interacţiunilor apărute la asocierea cu diferite medicamente,
în soluţia perfuzabilă;
 riscul apariţiei de septicemie, infecţii fungice, hepatită, prin administrarea
incorectă sau perfuzii contaminate;
  se pot produce modificări în izostructura sângelui, cu o primă consecinţă de
perturbare a constantelor fizice, fenomene secundare ca: tulburări cardiovasculare
şi pulmonare, sclerozarea venelor, apariţia de tromboflebite;
 perfuziile nu pot fi aplicate decât în spital, sau strict sub control medical;
 perfuziile se administrează într-un volum mare (până la 1-2 litri în 24 de ore) şi
administrarea durează de la ½ oră până la 1-2 ore;
 la pacienţii cu ateroscleroză gravă, administrarea de perfuzii duce la
hipertensiune, aritmii cardiace şi insuficienţă cardiacă;
 perfuziile se administrează numai intravenos;
 prin administrare de volume mari de lichid i.v. pot apărea: hipertensiune
pulmonară, edeme pulmonare; reacţii pirogene (febră); reacţii neurogene
(înroşirea pielii, prurit, tahicardie, slăbiciune şi senzaţii subiective) care dispar
după administrarea unui sedativ. Pot da reacţii alergice: urticarie sau edeme;
greutăţi în respiraţie, dureri precordiale sau cianoză;
 perfuziile de multe ori nu conţin substanţe medicamentoase cu acţiune terapeutică
specifică (exemplu: perfuziile nutritive, înlocuitoare de plasmă);
 perfuziile sunt de obicei soluţii apoase (mai rar emulsii ulei/apă);
 instalarea tromboflebitei ce poate fi cauzată mecanic, de acul (cateterul), introdus
în venă sau de iritarea chimică sau bacteriană.
Dificultăţile ce apar la administrarea perfuziilor pot determina şi o serie de efecte
nedorite sau chiar accidente.
Se va ţine seama de faptul că în timpul manipularii în vederea administrării
preparatele pot fi contaminate, cu modificarea calităţilor preparatelor, astfel:
Contaminarea fizică:
a) Prin injectare, contaminarea cu microorganisme se poate produce datorită
modului de administrare a soluţiei care se administrează, a locului de injectare dacă nu
este suficient dezinfectat, sau a personalului. Contaminarea constă în faptul că
microorganismele vin direct în circuitul sanguin, determinând septicemii, îmbolnăviri cu
virusul hepatitei, infecţii fungice dar şi posibilitatea infestarii cu HIV. Pericolul
contaminarii cu microorganisme este determinat: de distrugerea integrităţii recipientului,
dopurile care nu sunt noi şi pot prezenta orificii prin care pot pătrunde microorganismele.
Microorganismele pot pătrunde în momentul introducerii în perfuzie a altor soluţii
injectabile (când se realizează cocktailurile medicamntoase) sau din aerul utilizat pentru a
mări presiunea, dacă acesta n-a fost în prealabil sterilizat.
b) Instalarea emboliei se datorează aerului introdus prin perfuzie ce determină o
complicaţie. Se instalează atunci când perfuziile sunt făcute în venele centrale din
recipient rigid, care necesită introducerea de aer pentru curgerea soluţiei. La pacientul
hipovolemic când cateterul inserat în poziţia semiculcat sau culcat; când presiunea
negativă rezultată în vas, poate introduce un volum de aer fie la introducerea cateterului
în venă fie atunci când setul de perfuzare se poate desprinde numit accident de cateter.
c) Accidentele provocate de impurităţile insolubile sunt foarte rare, perfuziile
fiind controlate vizual şi cele necorespunzătoare sunt indepartate.
d) Fibrele provenite din filtrele de celuloză pot da naştere la granuloame; iar
particulele insolubile la edem pulmonar.
Contaminarea chimică:
Se poate instala atunci când preparatele sunt ambalate în recipiente de material
plastic. În aceste caz plasticizanţii materialelor plastice pot fi cedaţi în soluţie fiind
periculoşi pentru bolnavii ce primesc perfuzii pe termen lung sau transfuzii masive
(exemplu: cedarea di -2- etilhexilftalatul, plasticizant al P.V.P.).
Luând în considerare toate aspectele prezentate mai sus, administrarea
preparatelor perfuzabile trebuie făcută raţional, stabilindu-se debitul şi viteza de absorbţie
a apei din organism astfel încât să se sesizeze apariţia edemelor periferice,
funcţionabilitatea cardiacă şi pulmonară.
Perfuziile sunt utilizate în special în următoarele două cazuri.
 ca terapie de substituţie (înlocuire): pierderea bruscă a lichidului biologic din
diferite motive, necesită înlocuirea rapidă. Restabilirea echilibrelor organismului
se realizează prin administrarea soluţiilor perfuzabile pe cale i.v. în urmatoarele
situatii: hemoragii, pentru lichidele pierdute în stare de vomă; în diaree prelungită;
obstrucţii intestinale sau în faze de redresare a insuficienţei renale acute; pentru
înlocuirea apei extracelulare pierdută în diabetul insipid; transpiraţie excesivă;
comă prelungită;
  în tratamentul de întreţinere (menţinere) când prin administrarea i.v. se asigură
tot necesarul de lichide, electroliţi, substanţe energetice, în cazul când absorbţia
lichidelor pe cale orală este inutilizabilă, datorită unei peritonitei, a unei
intervenţii chirurgicale abdominale sau a unor infecţii sistemice grave.
Utilizarea perfuziilor este esenţială, pentru tratarea unor stări clinice, chiar dacă
nu apar modificări evidente ale echilibrului fiziologice ale organismului.

2.3 Preparea perfuziilor

Din punct de vedere tehnologic, prepararea perfuziilor nu diferă de a

medicamentelor injectabile. Se folosesc materiile prime descrise ca la preparatele
injectabile care trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate impuse de FR X sau
normele în vigoare asigurându-se astfel stabilitatea fizico-chimică, biologică şi
microbiologică.
Prepararea se face în spaţii special amenajate, numite blocuri sterile, sau în spaţii
special amenajate, evitându-se contaminarea preparatelor.
In cazul perfuziilor pot apare probleme particulare la preparare datorită volumului
mare de soluţii care se prepară. Ele pot fi obţinute atât în spitale cât şi în industrie. Din
acest considerent se vor folosi la preparare recipiente mari.
Operaţiile se efectuează în flux continuu, fără întreruperi.
Medicamentele perfuzabile se condiţionează în:
1. flacoane din sticlă:
 sticlă neutră (borosilicat sau tip I) acestea putând fi refolosite;
 sticlă sodo-calcică neutralizată la suprafaţă (tip II) dar flacoanele nu se refolosesc,
pentru că în timpul sterilizării, cedează alcalinitatea.
Flacoanele au capacitate mare (100 ml, 250 ml, 300 ml, 500 ml); au pereţii groşi
şi sunt gradate în sens invers, de jos în sus, deoarece la folosire se răstoarnă şi se
urmăreşte volumul de lichid administrat.
 Pentru a mări rezistenţa hidrolitică se siliconează în interior, cu dimetilsilicon, sub
formă de soluţie cloroformică la 3000C timp de 30 minute, când are loc hidrofobizarea
crescând şi rezistenţa.
La prepare se iau precauţiile necesare pentru asigurarea stabilităţii fizico-chimice,
microbiologice şi biologice.
Pregatirea recipientelor se realizează în felul următor:
 flacoanele de sticlă cu capacitate de 100, 250, 500 şi 1000 ml, gradate cu
deschidere mai largă, cu pereţii groşi pentru a rezista la sterilizare, închise cu dop
de cauciuc fixat cu o garnitură metalică sunt pregătite (spălate, uscate, sterilizate);
 recipientele din material plastic au formă de saci, pungi şi flacoane suple, semi-
rigide sau rigide, care pot avea diferite capacităţi: 125, 250, 500, 1000 şi 2000 ml.
2. recipiente din material plastic - rigide sau suple:
Recipientele şi dopurile folosite trebuie să îndeplinească condiţiile prevazute în
normativele de calitate.
Materialele plastice (pot fi sub formă de saci, pungi sau flacoane) suple,
semirigide sau rigide, cu capacitate între 125 - 2000 ml. Sunt recipiente unidoză, soluţiile
nefolosite se aruncă, aruncându-se şi recipientele din material plastic şi dopurile de
cauciuc sau plastic. Împreună cu recipientele se eliberează şi setul de administrare.
Materialele din plastic folostite la fabricarea recipientelor pentru soluţii
perfuzabile sunt: poliamida, polietilena, clorura de polivinil.
Numai flacoanele de sticlă pot fi recuperate şi refolosite, recipientele din
plastomeri fiind pentru utilizare unică.
Perfuziile se condiţionează în flacoane din sticla sau material plastic şi sunt
prevazute cu un dispozitiv de administrare.
Un astfel de dispozitiv de perfuzare este constituit dintr-un flacon rezervor care se
suspendă astfel încât să permită scurgerea lichidului prin tubul de perfuzie care este pus
în legatură cu dopul flaconului.
Tubul de perfuzie este prevazut cu o clemă pentru reglarea vitezei de picurare care
poate fi urmarită în dispozitivul de picurare.
 La partea inferioară tubul este prevazut cu un ac care se introduce în venă. Pentru
introducerea unor soluţii unele tuburi de perfuzie sunt prevazute cu un racord de cauciuc
în care se poate introduce acul unei seringi.

Fig. 6 – Perfuzor cu ac plastic

Subsatanţele active se dizolvă sau se emulsionează în apă şi se completează la

volumul menţionat de Farmacopee în care sunt cerute anumite cantităţi.
Apa folosită trebuie să corespundă prevederilor monografiei, apă distilată pentru
preparatele injectabile din FR X.
Soluţiile perfuzabile se izotonizează.
La preparare nu se admit adaosuri de soluţii tampon pentru ajustarea pH-ului şi
nici conservanţi microbieni.
Conţinutul în substanţa activă se exprimă în unităţi de masă pentru 1000 ml
soluţie (mmol/l) sau în miliechivalenţi pe 1000 ml soluţie (mEq/l). Conţinutul
în substanţe energetice se exprimă în calorii (cal).
Soluţiile perfuzabile se filtrează prin materiale filtrante adegvate până se obţin
soluţii limpezi.
pH - ul preparatelor perfuzabile trebuie să fie apropiat de neutralitate dacă nu se
prevede astfel.
 Soluţiile perfuzabile se filtrează prin materiale filtrante adecvate până când se
obţin soluţii perfect limpezi şi se repartizează în recipiente de sticlă gradată sau din
material plastic.
Preparatele perfuzabile se sterilizează printr-o metodă adecvată conform
prevederilor de la monografia „Sterilizare”.
Soluţiile perfuzabile trebuie să fie limpezi, practic lipsite de particule în
suspensie.
Determinarea se efectuează pe zece recipiente (flacoane din sticlă sau din material
plastic, saci din material plastic). În cazul flacoanelor sau al sacilor din material plastic,
conţinutul acestora se transvazează, în prealabil, în flacoane din sticlă corespunzătoare. În
continuare, se procedează conform prevederilor de la Iniectabilia.
Emulsiile perfuzabile, după agitare, trebuie să aibă un aspect omogen şi nu trebuie
să prezinte nici un semn de separare a fazelor.
Culoarea soluţiilor perfuzabile trebuie să fie incoloră. O eventuală coloraţie nu
trebuie să depăşească coloraţia etalonului de culoare prevăzut în monografia respectivă.