Medicamentele sunt produse de origine minerala,vegetala,animala sau chimica

transformate intr-o forma de administrare(preparate solide sau solutii).

Scopul administrarii medicamentelor:
1.Pentru prevenirea imbolnavirilor (vaccinurile).
2.Pentru ameliorarea unor simptome (antialgice=impotriva dureri,algie=durere).
3.Pentru vindecarea bolilor prin actiunea lor locala (solutii,unguente) sau actiunea
generala (pt.tratarea anumitor boli-antibiotice).

Caile de administrare:
1.Calea digestive care poate fi:
- orala: medicamentul este ingerat prin cavitatea bucala.
- sublinguala: medicamentul este tinut sub limba.
- gastrica: direct in stomac.
- intestinala.
- rectala: supozitoare.

http://www.studentie.ro/Cursuri/Medicina/Administrare-
medicamente_i47_c1087_81167.html

Tratamentul medicamentos ramane cel mai important mijloc terapeutic.Medicamentele

sunt destinate uzului extern si intern si se pot introduce pe caile cutanate (frictiuni,
ungere), digestiva (absorbtie, clisma), respiratorie (inhalare - aerosoli) , parenterala
(injectii, perfuzii), rahidiana.
Insa si acest tip de tratament are si unele riscuri, si de aceea este indicat ca asistentii
medicali (si pacientii) sa cunoasca cateva reguli de administrare a medicamentelor
 identificarea prealabila a medicamentelor si verificarea calitatii lor.
 respectarea intocmai a medicamentului prescris.
 respectarea cailor, dozajului si a orarului de administrare.
 respectarea somnului bolnavilor.Exceptie fac medicamentele etiologice
(antibiotice)
 evitarea incompatibilitatilor.Unele medicamente devin ineficace sau chiar
daunatoare prin asociere. Exista incompatibilitati de prescriere, de care trebuie sa
tina seama medicul (sulfamide si acidul paraaminobenzoic, histamnina si
antihistaminicele, asocierea unor medicamente cu antidoturile lor). Exista insa si o
incompatibilitate de asociere, care priveste pe asistentul medical - de exemplu
clorura de calciu si codeina fosforica, luminalul injectabil si alte substante.Unele
incompatibilitati sunt cautate, pentru a obtine efectul terapeutic urmarit - procaina
cu adrenalina, morfina cu atropina, utilizarea antidoturilor.
 administrarea imediata a medicamentelor (al carui flacon a fost deschis)
 luarea medicamentelor in prezenta asistentului medical
 respectarea masurilor de asepsie, pentru a preveni infectii intraspitalicesti
 anuntarea imediata a greselilor savarsite, in administrarea medicamentelor
 www.referat.ro

http://medicalplace.blogspot.com/2011/01/reguli-genereale-de-administrare.html

` Caile de administrare a medicamentelor

Substantele medicamentoase se introduce de obicei in organism prin cavitatea

bucala (per os),prin rect, sub piele-
subcutanat,intravenos,intramuscular,intratraheal.Primele doua cai se numesc
enterale,celelalte parenterale.In afara de caile aratate,in cazuri rare ,medicamentele pot fi
administrate epidural,intraperitoneal,intraarterial,intracardiac.
Alegerea corecta a caii de administrare se realizeaza in functie de forma farmaceutica si
avantajele sau dezavantajele administrarii medicamentelor: gradul de biotransformare la
nivelul primului pasaj intestinal si hepatic, absorbtia, gravitatea bolii (acuta sau cronica),
starea pacientului (constienta, inconstienta sau voma).

Administrarea medicamentelor pe cale orala

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor ,acestea putandu-se

resorbi la nivelul mucoasei bucale si a intestinului subtire sau gros.
Majoritatea medicamentelor administrate oral sunt absorbite suficient de repede,
patrunzand in circulatie prin traversarea peretelui intestinal. Viteza si intensitatea
pasajului principiului activ depind de mai multi factori. In primul rand, daca unul sau mai
multe medicamente sunt administrate in acelasi timp si daca in momentul administrarii
persoana are stomacul plin sau gol. Medicamentul administrat oral si pe stomac plin se
absoarbe mult mai greu decat pe un stomac gol. Unele medicamente cum sunt
antiacidele, care neutralizeaza aciditatea gastrica, sunt administrate oral pentru a obtine
un efect direct pe stomac sau pe tractul digestiv. Medicamentele administrate sublingual
trec rapid in sange, traversand mucoasa bucala bogata in vase sangvine. Scopul folosirii
acestei cai este obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
-efecte locale: favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor digestive; protejeaza mucoasa
gastrointestinala ; inlocieste fermentii digestive,secretia gastrica ,in cazul lipsei
acestora ;dezinfecteaza tubul digestive;
-efecte generale : medicamentele administratepe cale orala se resorb la nivelul mucoasei
digestive ,patrund in sange si apoi actioneaza aupra unor organe ,sisteme ,aparate
(antibiotice,vasodilatatoare,cardiotonice ,sedative).
Medicamentele care se administreaza pe cale orala:
-lichidele: siropuri,uleiuri,emulsii;
-solide:
-tabletele,drageurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare .Tabletele
care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aseaza sub limba ;
 -pulberile divizate in casete amilacee ,sau capsule cerate-se inmoaie inainte caseta
in apa si se aseaza pe limba pentru a fi inghitita;
-pulberile nedivizate –se dozeaza cu lingurita sau cu varful de cutit ;
-granulele se masoara cu lingurita ;
-unele pulberi se dizolva in apa,ceai si apoi se administreaza sub forma de solutii
(ex. purgativele saline).

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Calea respiratorie se utilizeaza pentru administrarea (prin inhalatie) anestezicelor

generale volatile si unor gaze ca oxigenul si bioxidul de carbon.Pe cale respiratorie se pot
administra unele substante sub forma de aerosoli (penicilina,etc) sau injectii intratraheale.
Calea respiratorie se preteaza la administrarea medicamentelor avand in vedere suprafata
de peste 100 metri patrati a alveolelor pulmonare si vascularizatia lor bogata.
Pe cale respiratorie se administreaza : gaze sau substante gaze ificate ; lichide fin
pulverizate sau sub forma de vapori ; sau prin injectie intratraheala.
Scopul administrarii medicamentelor pe aceasta cale este: dezinfectia,decongestionarea
mucoasei cailor respiratorii; imbogatirea aerului inspirat in oxigen , pentru combaterea
hipoxiei; fluidificarea sputei ,expectoratia .
Eficienta unui tratament medicamentos depinde, in egala masura, de biodisponibilitatea
preparatului prescris si de aderenta pacientului la regulile de administrare a acestuia.
Utilizarea caii respiratorii permite administrarea unor substante active cu actiune
preponderent locala precum bronhodilatatoare simpatomimetice sau anticolinergice,
antiinflamatoare sau combinatii fixe ale celor amintite.

Exista mai multe tipuri de dispositive pentru administrarea medicamentelor prin inhalare
precum spray-urile, inhalerele cu pulberi uscate, nebulizatoarele.
Spray-urile sau inhalerele MDI (metered dose inhaler) contin dispersii fine ale
substantelor terapeutic active conditionate in flacoane speciale, presurizate, care permit
eliberarea unei cantitati determinate (doza) la actionarea declansatorului.
Particulele expulzate din dispozitivul generator sunt inhalate, tranziteaza caile arborelui
bronsic si se fixeaza la nivelul epiteliului bronho-alveolar de unde sunt absorbite.
Pentru a realiza un contact cantitativ optim cu celulele epiteliului bronsic este important
un inspir profund in timpul declansarii dispozitivului, apoi oprirea respiratiei pentru 10-
15 secunde, permitand astfel fixarea particulelor aerosolului la nivelul mucoasei.
Este necesara, de asemenea, adoptarea ulterioara a unui ritm respirator lent care sa
mareasca timpul de tranzit si de retentie al substantei active inhalate. Tehnica in sine nu
este complicata, dar impune sincronizarea precisa a momentului inspirului cu declansarea
dispozitivului.
Atasarea unui spacer creste efectivitatea tratamentului si nu necesita o coordonare
speciala in timpul administrarii. Spacer-ul este practic o camera de retentie a substantei
active din care sa poata fi aspirata lent, in timp, pe gura sau pe nas (spacer-ul este
prevazut cu o piesa bucala si cu o masca). Pentru a exclude posibilitatea de aparitie a
unor efecte secundare locale, precum candidozele orale in cazul administrarii
corticosteroizilor, dupa administrare, gura se clateste bine cu apa.
Daca pentru preparatele orale (solutii, comprimate s.a.) modul de administrare este relativ
simplu si binecunoscut, exista si cazuri in care pacientul trebuie sa primeasca o informare
prealabila si, uneori, chiar o demonstratie practica pentru a deprinde administrarea
corecta a produsului prescris.
Preparatele farmaceutice inhalatorii, larg folosite pentru tratarea simptomelor acute sau
cronice ale bolilor respiratorii (astm bronsic, bronsite cronice) sunt un exemplu sugestiv
in acest sens.

Administrarea medicamentelor pe cale rectala

Calea rectala reprezinta una din caile digestive de administrare a medicamentelor.

Medicamentele sunt administrate pe aceasta cale pacientilor cu tulburari de deglutitie ;
pacientilor operati pe tubul digestiv superior sau cu intoleranta
digestiva(varsaturi,greturi,hemoragii); pacientilor la care se doreste evitarea circulatiei
portale ,trecerea medicamentelor prin ficat.
Scopul administrarii medicamentelor pe cale rectala este obtinerea unor efecte locale sau
generale a medicamentelor:
-efecte locale : golirea rectului;calmarea durerilor ;atenuarea peristaltismului
intestinal;atenuarea proceselor inflamatoare locale;
-efecte generale: prin absorbtia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot actiona
asupra unor organe sau sisteme (inima-ex. supozitoare cu digitala,sistem nervos- ex.
clisma cu cloral hidrat,etc).
Medicamentele se administreaza pe cale rectala sub forma de:
supozitoare si clisme medicamentoase.

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale decât tubul
digestiv. În mod curent se înţelege introducerea în organism a medicamentelor aflate în
stare lichidă, cu ajutorul unor ace care traversează ţesuturile, deci prin injecţii. Dintre
avantajele utilizării acestei căi cităm:
absorbţia uşoară, cea ce determină o instalare rapidă a efectului
ocolirea tubului digestiv în cazul medicamentelor sensibile la acţiunea sucurilor digestive
introducerea medicamentelor în organismul bolnavului inconştient
Aceasta pastreaza in sfera ei numai calea injectabila de administrare a medicamentelor.
Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism , prin
intermediul unor ace care traverseaza tesuturile , acul fiind adaptat la seringa.
Avantajele caii parenterale sunt : dozarea precisa a medicamentelor; obtinerea unui efect
rapid ;posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient ,cu hemoragie
digestiva ,varsaturi.
Scopul injectiilor:
-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
-terapeutic:-administrarea medicamentelor.
Locul injectiilor (ca si scopul ) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:
-grosimea dermului- injectia intradermica;
-sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;
-tesutul muscular- injectia intramusculara;
-in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
-in inima – injectia intracardiaca;
-in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor;
-injectia intraosoasa-in spatiul subarahnoidian.
Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un
efect rapid, fiind folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa
administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau deloc, fie sunt distruse in tubul
digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare de coma sau inconstienta sau in
caz de contraindicatie pentru administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe
aceasta cale, in sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind
extrem de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa.

Injecţia intradermică se face cu scop explorator, anestezic, curativ.

In scop diagnostic:injectarea diverselor antigene sau alergene care,in contact cu anticorpii
din organism ,produc o reactie maculo-papuloasa locala (intradermoreactie),direct
proportionala cu gradul de sensibilizare.Citirea reactiei se face intre 30 minute si 72 de
ore ,in functie de antigenul introdus (tuberculina,antigen hidatic,difteric,etc.
In scop terapeutic se introduc substante medicamentoase pentru desensibilizarea sau se
incepe anestezia locala prin infiltrare.
Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor ,fiind mai
accesibila si lipsita de foliculi pilosi.
Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri ,cu bizoul scurt.Dupa dezinfectia
tegumentului ,acesta se intinde usor ,patrunzand cu acul paralel cu suprafata pielii ,strict
intradermic,injectand 0,1-0,3 ml. Daca injectia este corect facuta ,la locul injectarii apare
o papula ,iar pielea ia aspectul unei “coji de portocala”.

Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace folosite in

vederea diagnosticului radiologic.De asemenea ,in situatii de exceptie se pot injecta
regional substante citotoxice sau metaboliti protectori fata de acestea.
Injectiile in seroase se folosesc foarte rar.Injectarea intraperitoneala,de exemplu
,poate servi ,ocazional,pentru introducerea de substante citotoxice sau de radioizotopi la
bolnavii cu tumori abdominale si ascita . Administrarea intraarteriala a medicamentelor
poate cauza reflexe puternice sau poate fi urmata de aparitia unui hematom la locul
injectiei.

Injecţia subcutanată se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea

substantei in hipoderm .In pricipiu injectia se poate efectua pe toata suprafata corpului cu
exceptia zonelor tegumentare care acopera reliefuri osoase ,vase mari sau trunchiuri
nervoase ,fata interna a membrelor ,regiunea gatului si capului si zonele unde se exercita
presiuni .
Totusi ,se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a coapsei,fata
posterioara a bratului,fata laterala a toracelui,fata peretelui antero-lateral al
abdomenului ,unde hipodermul este mai dezvoltat si tegumentul mai mobil pe planurile
subjacente.
Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata ,cu ace mai
lungi si bizoul lung.Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si apoi prindem intre
indexul si policele stang tegumentul pana face o cuta,la baza caruia introduce acul cu o
miscare rapida ,paralel cu suprafata zonei ,apoi dam drumul la cuta .Pin miscari de
lateralitate verificam daca acul este in hipoderm ;aspiram apoi putin pentru a verifica
daca varful acului nu a patruns intr-un vas hipodermic,dupa care injectam lent solutia
pentru a nu produce dureri prin distensia brutala a pielii.

Injecţia intramusculară se efectuează în scop curativ.

Calea intramusculara prezinta unele particularitati.Pe cale intramusculara se
administreaza medicamente in solutii sau suspensii apoase si uleioase.
Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de depozit
(penicilina,hormoni).
O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse ca solutiile
uleioase (relativ dureroase), permite o actiune mai rapida si mai precisa a medicamentului
decat administrarea pe cale orala, dar mai putin rapida si mai putin precisa decat cea pe
cale venoasa.

Pregatire si desfasurare - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii sunt grosi,
in afara traiectului vaselor mari sau al nervilor importanti, cel mai des in fesa. Pentru a
evita nervul sciatic, intepatura trebuie facuta in sfertul superoextern al fesei. Acele, lungi
de la 6 la 8 centimetri - mai mult pentru solutiile uleioase -, sunt fine si cu bizoul lung.
Utilizarea unui material de injectare de unica folosinta a devenit obisnuita. Acul este
infundat perpendicular, cu o lovitura seaca, cu scopul de a evila durerea. Este important
sa se verifice ca nu curge sange si deci ca acul n-a patruns intr-un vas sangvin. Este bine
sa se alterneze locurile de injectare pentru a limita riscul formarii de mici hematoame sau
de mici induratii, susceptibile sa survina in cursul unor serii lungi de injectii, si tratarea
induratiilor prin aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi.

Injecţia intravenoasă se efectuează în scop explorator sau curativ şi oferă o

instalare rapidă a efectului dorit, administrarea în totalitate a dozei prescrise.
Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se administreze cantitati mari de
solutii injectabile ,folosind in aceste cazuri perfuzia.Nu se pot administra pe cale
intravenoasa suspensii sau emulsii,substante care produc hemoliza,precipita proteinele
plasmatice,lezeza endoteliul vascular,sunt toxice pentru miocard.
Pe cale intravenoasa pot fi injectate cantitati de 1-500 ml solutie,administrarea durand
intre 1 sau mai multe minute (in cazul injectilor obissnuite) si cateva ore (in cazul
perfuziilor).

O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in circulatia

sangvina, permite o actiune terapeutica difuzata in tot organismul, mai intensa si mai
rapida decat pe alte cai. Ea se utilizeaza atunci cand produsele prescrise sunt iritante si
deci putin adecvate la injectarea intramusculara.

Pregatire si desfasurare - O injectie intravenoasa necesita cunostinte anatomice precise

(deosebirea venelor de artere, localizarea venelor etc.) si nu poate fi practicata decat de
un personal specializat, medici sau asistente medicale cu diploma de specialitate. Injectia
se face de cele mai multe ori in plica cotului, unde venele sunt mai vizibile comparativ cu
alte locuri ale corpului, dar ea poate fi facuta siin venele antebratului sau in cele de
deasupra mainii.
Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in evidenta si se
indeparteaza dupa ce vena a fost punctionata, ceea ce se stie atunci cand intra sange in
seringa. O injectie intravenoasa se face foarte lent cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si
cu ace de 4-5 centimetri lungime, cu bizou scurt. Injectia o data terminata si acul scos, se
dovedeste necesar sa se comprime vena trei-patru minute pentru a evita formarea unei
echimoze.

Ce dezavantaje are administrarea injectabila a medicamentelor?

1. Efecte secundare mai puternice si frecvente decat la administrarea orala

2. Durere la locul injectarii
3. Infectii locale sau sangerari locale
4. Necroza locala a tesuturilor
5. Transmiterea de diferiti agenti patogeni (de exemplu virusuri hepatitice, SIDA,
bacterii)
6. Incarcarea vaselor cu solutiile injectate; la administrarea pe cale orala,
medicamentul este partial transformat de tubul digestiv, care poate sa si elimine o
parte din medicament, care nu mai trece in vasele de sange.
7. Evitarea trecerii medicamentului prin ficat - lucru care se intampla la
administrarea orala, toate substantele din tubul digestiv trecand mai intai prin
ficat, care le si poate metaboliza.
8. Costuri mai mari - medicamentele injectabile sunt mai scumpe, sunt necesare
dezinfectate, seringi, ace, crematorii pentru neutralizarea lor, etc,
9. Necesita mobilizarea personalului medical pentru administrare.
10. Necesita deseori internare, cu costurile aferente
11. Pot fi atinse cu acul structuri vasculare sau nervoase

Administrarea prin aplicarea medicamentelor pe mucoase (sublingual-perlingual,

intranazal, intrarectal etc) sau tegumente (transdermic) este mai rar utilizata (daca se face
abstractie de medicamentele cu actiune locala) si se apeleaza la ea, in general, in cazul
unor medicamente care se metabolizeaza foarte mult la prima trecere prin ficat (ex.
nitroglicerina) sau in cazul unor substante care sunt distruse in tubul digestiv
(catecolamine, vasopresina etc). O absorbtie foarte rapida o realizeaza administrarea pe
cale inhalatorie, cale de administrare de asemenea rar utilizata (in anesteziologie, de
exemplu), cu exceptia unor medicamente antiastmatice inhalatorii (a caror destinatie este
insa sa ramana la locul administrarii, nu sa se absoarba).

Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor

Pe suprafata tegumentelor ,se aplica medicamentele care au efect local la acest nivel.
Medicamentele administrate pe suprafata tegumentelor sunt:
-lichidele se administreaza prin badijonare ,compresa medicamentoasa; pudre,unguente,
paste, mixturi, sapunuri medicinale, creioane caustice, bai medicinale.

Administrarea medicamentelor pe suprafata mucoaselor

Se pot administra medicamente pe mucoasa nazala, conjunctivala, bucala,in conductul

auditiv extern, pe mucoasa vaginala.
Scopul administrarii este dezinfectia si decongestionarea mucoaselor.
Pe suprafata mucoaselor se pot administra solutii,unguente , pulberi.

Administrarea unguentelor
Se pot aplica unguente in fundul de sac conjunctival ,pe marginea pleoapelor ,in
vestibulul nasal,in conductul auditiv extern.
Executie :
-in sacul conjunctival ,unguentul se pune cu bagheta de sticla acoperita cu tampon;
-in fosa nazala unguentul se aplica cu ajutorul tamponului montat pe sonda butonata;
-unguentul poate fi aplicat pe mucoasele mentionate si cu ajutorul prelungirii tubului in
care se gaseste ,prin apasare pe partea plina a tubului.
Administrarea pulberilor
Pulberile medicamentoase se pot aplica in sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane
de vata montate pe o bagheta de sticla.
Solutiile medicamentoase sau unguentele se aplica pe mucoasa vaginala sub forma
tampoanelor vaginale .Tamponul este confectionat din vata presata ,acoperit de tifon,care
se prelungeste cu 20-25 cm de la tampon.

http://referat.clopotel.ro/Caile_de_administrare_a_medicamentelor-14886.html

Antibiotice Introducere
Antibioticele sunt printre cele mai frecvent prescrise medicamente în medicina modernă.
Antibioticele vindeca boli de uciderea sau rănirea bacterii. Primul antibiotic a fost
penicilina, descoperit accidental de la o cultură de mucegai. Astăzi, peste 100 de
antibiotice diferite sunt disponibile pentru a medicilor de a vindeca discomforts minore,
precum şi infecţii pun viaţa în pericol.
Deşi antibioticele sunt utile într-o mare varietate de infecţii, este important să realizăm
că antibioticele trata doar infecţiilor bacteriene. Antibioticele sunt inutile împotriva
infecţiilor virale (de exemplu, raceala) şi infecţii fungice (cum ar fi impetigo ). Medicul
dumneavoastră poate determina cel mai bine dacă un antibiotic este potrivit pentru starea
dumneavoastră.
Deşi există peste 100 de antibiotice, majoritatea provin din doar câteva tipuri de droguri.
Acestea sunt principalele clase de antibiotice.
← Peniciline, cum ar fi penicilina şi amoxicilina
← Cefalosporine, cum ar fi cefalexin (Keflex)
 ← Macrolide, cum ar fi eritromicina (E-Mycin), claritromicina (Biaxin), şi
azitromicina (Zithromax)
← Fluorochinolone, cum ar fi ciprofloxacina (Cipro), levofloxacina (Levaquin), şi
ofloxacin (Floxin)
← Sulfonamide , cum ar fi co-trimoxazol (Bactrim) şi trimetoprim (Proloprim)
← Tetracicline, cum ar fi tetraciclina (Sumycin, Panmycin) şi doxiciclina
(Vibramycin)
← Aminoglicozide cum ar fi gentamicină (Garamycin) şi tobramicina (Tobrex)
Cele mai multe antibiotice au 2 denumiri, denumirea comercială sau de brand, creat de
firma de medicamente care produce de droguri, şi un nume generic, bazat pe structura de
antibiotic chimice sau clasa de produse chimice. denumiri comerciale, cum ar fi Keflex
şi Zithromax sunt capitalizate. Generice, cum ar fi cefalexin şi azitromicina nu sunt
capitalizate.
Fiecare antibiotic este eficient numai pentru anumite tipuri de infecţii, iar medicul este
cel mai în măsură să compare nevoile dumneavoastra cu medicamente disponibile. De
asemenea, o persoană poate avea alergii care elimină o clasă de antibiotice de la
considerare, cum ar fi o alergie la penicilina prevenirea prescrie medicul dumneavoastră
de la amoxicilină .
În cele mai multe cazuri de utilizarea de antibiotice, un medic trebuie să aleagă un
antibiotic pe baza mai probabilă cauză a infecţiei. De exemplu, dacă aveţi o durere de
urechi , medicul să ştie ce tipuri de bacterii care produc cele mai multe infecţii ale
urechii. El sau ea va alege cel mai bun antibiotic care combate aceste tipuri de bacterii.
Într-un alt exemplu, o bacterie câteva cauzează aproximativ 90% din pneumonii la
persoanele anterior sănătoase. Dacă sunteţi diagnosticat cu pneumonie, medicul va alege
un antibiotic care va ucide aceste bacterii.
Alţi factori pot fi luate în considerare la alegerea unui antibiotic. cost medicaţie, regimul
de dozare, şi reacţii adverse frecvente sunt adesea luate în considerare. Modele de
infecţie din comunitatea dvs. pot fi considerate, de asemenea.
În unele cazuri, laboratoarele pot ajuta un medic face o alegere antibiotic. Tehnici
speciale, cum ar fi pete Gram pot ajuta restrânge specii de bacterii care provoacă infecţia.
Anumite specii bacteriene va lua o pata, iar alţii nu vor. Culturile pot fi, de asemenea,
obţinute. In aceasta tehnica, un eşantion de infecţie bacteriană este permis să crească
într-un laborator. Bacteriile fel creste sau ceea ce arata ca atunci cand cresc pot ajuta la
identificarea speciilor de bacterii. Culturile pot fi, de asemenea, testat pentru a determina
sensibilitatea la antibiotice. O listă de sensibilitate este lista de antibiotice, care ucide un
anumit tip de bacterii. Această listă poate fi folosit pentru a dubla verifica dacă luaţi
dreptul de antibiotic.
Numai medicul poate alege cele mai bune de clasă şi în cele mai bune antibiotice din
clasa pentru nevoile dumneavoastra individuale.

http://translate.google.ro/translate?hl=ro&langpair=en
%7Cro&u=http://www.emedicinehealth.com/antibiotics/article_em.htm

Caracteristici si administrare - Fiecare antibiotic poseda mai multe caracteristici.

- Spectrul de actiune este lista bacteriilor asupra carora antibioticul este activ. Spectrul
poate sa fie larg sau ingust dupa numarul de tipuri de germeni sensibili la acest antibiotic.
Alte bacterii se numesc "rezistente" (rezistenta naturala). Dupa necesitati, un prelevat
local continand bacterii este trimis la un laborator, care realizeaza o antibiograma (studiul
eficacitatii alegerii unor antibiotice pentru bacteria in cauza) in scopul adaptarii
tratamentului.
- Caracterul bacteriostatic sau cel bactericid al antibioticului corespunde opririi
proliferarii sau, respectiv, distrugerii bacteriilor.
- Devenirea lui in organism determina caile de administrare posibile (locala, orala,
injectabila) in functie de repartitia preparatului in tesuturi, de puterea sa de penetrare in
celule, de organul prin care se elimina (rinichi sau ficat).
- Toleranta depinde de toxicitatea preparatului si de probabilitatea de alergie a bolnavului
fata de medicament.
Alegerea unui antibiotic depinde, de asemenea, de natura infectiei (localizare, gravitate)
si de starea bolnavului (antecedente de alergie, boala renala sau hepatica). Uneori este
necesar sa se asocieze mai multe preparate in timpul unui tratament, de exemplu in cazul
infectiilor grave.
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/antibiotic_421

Tratament cu AnticoagulantPublicat in Tratament Anticoagulant | August 29th, 2009

Cum se monitorizeaza tratamentul anticoagulant oral:

Tratamentul anticoagulant are ca scop ” fluidifierea” sangelui pentru a impiedica

formarea de cheaguri de sange. Este prescris in situatii specifice precum: tromboflebita,
trombembolismul pulmonar, tulburarile de ritm cardiac( in special fibrilatia atriala), in
anumite situatii si post infarct miocardic si la pacientii purtatori de valve cardiace
artificiale.

In Romania se comercializeaza doua medicamente anticoagulante: Sintrom si

Trombostop.

Tratamentul cu anticoagulante orale trebuie “echilibrat”: este necesar ca tratamentul sa

fie suficient pentru a imbiedica formarea de cheaguri de sange dar doza nu trebuie sa fie
atat de mare incat sa determine sangerari.

Tratamentul anticoagulant se supravegheaza prin masurarea INR. INR-ul este un examen

de laborator care evalueaza eficacitatea tratamentului anticoagulant oral. Doza de
medicament anticoagulant de stabileste in functie valoarea INR.

INR-ul este un examen obligatoriu in cazul celor care urmeaza tratament anticoagulant
oral. Valoarea optima a INR este intre 2 si 3; In cazul pacientilor cu valve cardiace
artificiale metalice valoarea optima este intre 3 si 3,5.

Daca valoarea INR < 2 tratamentul anticoagulant nu este eficient si trebuie crescute
dozele de medicament.
Daca valoarea INR > 4- 5 exista risc de sangerare si dozele de medicament trebuie
reduse.

La debutul tratamentului anticoagulant : INR-ul se efectueaza mai frecvent la indicatia

medicului care v-a prescris tratamentul( initial se masoara INR la 3-4 zile, ulterior 1 data
pe saptamana) pana cand se atinge INR-ul optim( intre 2-3). De obicei perioada de debut
a tratamentului pana la stabilirea dozelor nu dureaza mai mult de 2 saptamani.

Odata echilibrat tratamentul, adica stabilita o doza zilnica care sa mentina INR-ul la
valoare optima, controlul INR se efectueaza o data pe luna.

De fiecare data cand masurati INR-ul si nu se inscrie in valorile optime stabilite impreuna
cu medicul dvs. este necesar sa aratati rezultatul unui medic pentru a modifica dozele de
medicament si a stabili data urmatoarei determinari a INR.

Medicamentul anticoagulant oral se prescrie de obicei o data pe zi, de preferat seara. In

caz ca ati uitat sa-l luati la ora stabilita, puteti sa luati doza uitata cu o intarziere de 8 ore;
daca ati depasit 8 ore este de preferat sa nu-l mai luati in ziua respectiva si sa continuati
tratamentul de a doua zi cu aceeasi doza stabilita.

Orice modificare de doza se efectueaza de catre un medic nu de dvs.

Riscul de sangerare exista pentru cei care urmeaza tratament anticoagulant de aceea este
necesara vigilenta. O hemoragie poate fi suspectata daca:

•INR>5
•Aparitia de sangerari vizibile: sangerari din gingii, sange in urina, in scaun, aparitia de
echimoze sau hematoame pe piele
•Aparitia de semne care pot indica o sangerare interna: oboseala neexplicata, paloare,
dureri de cap care nu cedeaza la tratament, ameteli.
In toate aceste situatii contactati rapid un medic si masurati INR-ul.

Ce este necesar sa faceti in timpul tratamentului anticoagulant:

•sa respectati doza prescrisa si ora stabilita si sa va controlati INR la intervalul stabilit cu
medicul dvs.
•in caz ca va expuneti la o manevra care poate fi sangeranda sa anuntati ca urmati
tratament anticoagulant( interventii stomatologice, mica chirurgie, pedichiura etc)
• sa fiti atenti la semnele de sangerare
•sa aveti o alimentatie echilibrata si sa consumati alcool moderat. Atentie exista alimente
care scad eficienta tratamentului anticoagulant deoarece contin vitamina
K( medicamentele anticoagulante actioneaza ca antivitamine K) precum: rosiile, brocoli,
spanacul, salata etc. Ele nu trebuie evitate ci doar consumate moderat.
•sa nu luati medicamente in plus fara sa anuntati medicul. exista medicamente care cresc
eficienta tratamentului anticoagulant si apare risc de sangerare.
• sa nu va loviti sau sa practicati sporturi violente.
http://www.e-cardiologie.ro/tratament-cu-anticuagulant