PULBERI

 Definiție: pulberile sunt preparate

farmaceutice solide, constituite din particule
ale uneia sau ale mai multor s.m. în amestec,
folosite ca atare sau împărțite în doze.
 Obținerea pulberilor:
- pulverizarea
- cernerea
- amestecarea
 Gradul de finețe al pulberii depinde de:
-forțele de coeziune intermoleculare;
-modul de preparare.
GENERALITĂȚI  Importanța pulberilor:
-produse intermediare pt. prepararea altor forme
farmaceutice: comprimate, capsule, supozitoare,
suspensii,etc
-formă de administrare a medicamentelor din cele
mai vechi vremuri
 Cele mai multe pulberi sunt destinate aplicării
topice = pudre.
 Majoritatea substanţelor solide (substanţe
medicamentoase şi substanţe auxiliare) sunt
livrate şi se păstrează în vrac sub formă de
pulbere.
 Avantaje
 multiple posibilități de
asociere a s.m. și o dozare
precisă a acestora;
 formă farmaceutică stabilă,
deoarece reacțiile se produc
f.lent;
 se dizolvă rapid în fluidele
biologice (mici dimensiuni);
 actiune mai prompta decât a
altor forme farmaceutice;
 risc minor de apariție a iritației
mucoaselor tractului
gastrointestinal (trec rapid în
soluție);
 pot fi rapid înghițite, putând fi
amestecate ușor cu alimente și
lichide.
Dezavantaje:
 Suprafața de contact mare =
stabilitate redusa (act. factorilor ext.
este mai mare);
 greu accesibile pt. bolnavi (gust
neplăcut, acț. iritantă);
 timp apreciabil pt. prep. și
condiționare;
 nu se pot administra sub formă de
pulberi substanţe care sunt inactivate
în stomac;
 Soluția: se recomandă comprimatele
sau granulatele acoperite cu înveliș
gastro-rezistent (enteric)
 în cazul pulberilor nedivizate există
pericolul variaţiilor mari în dozarea
substanţelor foarte active, datorită
măsurării dozelor unitare de către
bolnav, cu linguriţa sau vârful de cuţit
(măsuri aproximative).
 Soluția: se trasformă în comprimate
sau drajeuri, când este posibil.
Clasificare
 1.După compoziție:
- pulberi simple
- pulberi compuse
 2.După modul de administrare:
 - pulberi de uz intern
- pulberi de uz extern(pudre)
 3.După modul de dozare:
- pulberi nedivizate
- pulberi divizate.
 4.După gradul de finețe:
-pulberi groscioare (pulvis grossus)-
coresp.sitelor IV si V
-pulberi fine (pulvis subtilis)- coresp.sitei
VII
-pulberi foarte fine (pulvis subtillissimus)-
coresp.sitei VIII
-pulberi coloidale (pulvis impalpabilis)
 5. După origine:
- pulberi provenite din produse naturale
(vegetale, animale, minerale)
- pulberi din produse de sinteza
Proprietatile  - Pulberile = sisteme disperse de solid în gaz, în care faza
pulberilor dispersată este atât de concentrată încât particulele se ating
reciproc, dar acest contact dintre particulele solide este destul de
relativ datorită straturilor de aer absorbite la suprafaţă.
 - Particulele componente ale fazei dispersate pot fi deplasate
relativ usor una faţă de alta, de aceea se vorbeşte despre “curgerea”
pulberilor.
 - Unitatea cea mai mică a unei pulberi se numește particulă.
 Particulele care nu mai pot fi micșorate ulterior decât prin ruperea
legăturilor cristaline sau moleculare se numesc particule primare.
 Particulele pot fi:
- cristale individuale
- subst.amorfe
 În pulberi putem găsi:
- agregate de particule (din particule individuale care iau naștere prin
sinterizare sau creșterea cristalelor)
- aglomerate(din mai multe particule asociate prin adeziune, sarcini
electrice, frecare); pot fi ușor desfăcute prin cernere, agitare sau
triturare;
 Un sistem pulverulent este constituit din paricule primare
agregate și aglomerate.
 Limita maxima a dimensiunilor particulelor este de 100
micrometri.
 Proprietăţile generale ale pulb
pot fi clasificate in 4 categorii:

1) proprietăţi dimensionale

Caracteristicile
2) proprietăţi de suprafaţă
generale ale
pulberilor

3) proprietăţi reologice

4) proprietăţi farmaceutice
 Proprietăţi dimensionale ale pulberilor
 Includ: mărimea particulelor, structura, forma, suprafața
specifică.
 sunt proprietăţi esenţiale ale pulberilor, influențează
calitatea farmaceutică şi terapeutică a medicamentului.
 Mărimea particulelor - câţiva microni până la 1 mm.
 Conform FR X, limita maxima a mărimii particulelor dintr-o
pulbere este 800 m (0,8 mm fiind deschiderea ochiurilor
sitei IV prin care trece pulberea groscioară).
 distribuţia granulometrică (proporţiile în care există
grupele de particule cu dimensiuni apropiate) este foarte
variată; ea se poate modifica în timp prin formarea de
aglomerate datorită unor factori ca:
 umiditatea, căldură, presiune, alte propr, fizico-
chimice;
 tasarea sub propria greutate,
 existenţa unor suprafeţe neregulate.
 Forma particulelor -> variază în funcţie
de:
 natura substanței;
 procedeele de preparare;
 micşorarea dimensiunilor.
CONCLUZIE: Deoarece particulele nu au o
construcţie regulată (de exemplu cubică sau
sferică), ci au diametre diferite în diferite
direcţii, nu este posibilă o evaluare absolută a
mărimii, formei sau a volumului particulelor.
 2.Proprietăţi de suprafaţă:
 - adsorbția
 - compresibilitatea
3.Proprietăţi reologice

 Se referă la comportarea la curgere a pulberilor care este

asemănătoare cu cea a lichidelor ne-newtoniene, prezentând
capacitatea de deformare plastică.
 Această comportare este influenţată de
 forma şi mărimea particulelor,
 forţele de coeziune dintre particule,
 formarea de filme la suprafaţă (de ex. prin adsorbţie de
umiditate)
 alţi factori.

4. Proprietăţi farmaceutice (biofarmaceutice) ale

pulberilor

Sunt legate în special de solubilitatea şi de viteza de

dizolvare a substanţelor incorporate în pulberi caracteristici
care influenţează rezorbţia acestora şi eficacitatea lor.
 Iniţial se considera că micşorarea dimensiunii particulelor şi
uniformitatea gradului de fineţe al pulberilor reprezintă condiţii esenţiale
pentru obţinerea de preparate omogene, riguros dozate.

 În ultimul timp s-a stabilit că în afara acestor avantaje de ordin

tehnologic, reducerea dimensiunii particulelor unei pulberi asigură şi o
cedare rapidă a substanţei medicamentoase în sistemele biologice.

 Concluzie: Mărimea particulelor influenţează solubilitatea, viteza

de dizolvare şi pe cea de absorbţie, care la rândul ei determină
viteza de instalare şi mărimea efectului terapeutic.

Ex: griseofulvina micronizată permite vindecarea unor micoze ale pielii

într-o doza pe jumătate din cea utilizată pentru griseofulvina standard.
 Micronizarea măreşte rezorbţia sulfonamidelor, aspirinei, cortizonului,
acetatului de medroxiprogesteron, spironolactonei şi a altor
medicamente.
 Există însă şi cazuri când nu este indicată o
pulverizare prea avansată, deoarece se măreşte
intoleranţa.
Exemple:
a. nitrofurantoina, care administrată sub formă de
pulbere micronizată (particule de 10 m) produce
ameţeli şi vomismente, de aceea se recomandă o
mărime medie a particulelor de nitrofurantoina de
75-180 m, când este asigurată o rezorbţie bună,
eliminându-se efectele secundare, toxice.

b. Sulfatul de bariu, utilizat ca substanţă de contrast, în

radiologie, sub formă de pulbere foarte fină poate
provoca iritaţii stomacale prin formarea de granuloame
de sulfat de bariu.
  Unele pulberi se administrează pe cale orala
(după prealabila amestecare cu apă, cu alt lichid
sau cu alimente ori prin înghiţire ca atare,
împreună cu învelişul în cazul închiderii lor în
capsule amilacee sau gelatinoase). Cele mai
multe pulberi sunt de uz topic, aplicate pe piele
sau mucoase.
 În compoziţia pulberilor intră diferite
substanţe medicamentoase solide, la care
uneori pot fi asociate proporţii mici de lichide sau
de produse moi.
 Substanţe auxiliare:
Formularea
pulberilor.  în pulberile divizate de uz intern se întâlnesc în
Materii special:
prime  diluanţi (cel mai frecvent lactoza);
 adsorbanţi care uneori pot avea şi rol de
substanţe tampon (oxid sau carbonat de
magneziu, caolin, aerosil, ş.a.).
 în cele nedivizate pentru administrare orală se
pot asocia edulcoranţi, aromatizanţi şi coloranţi.
 Substanțele auxiliare

 În pulberile de uz extern denumite pudre, datorită gradului

avansat de fineţe al particulelor componente, substanţele
auxiliare sunt prezente în formulare (cu foarte mici excepții).

 Pudrele medicamentoase, preparate care conţin substanţe

active cu rol terapeutic precis, au proporţii variabile de
substanţe auxiliare (de obicei acestea predomină).

 Pudrele cosmetice sunt constituite numai din excipienţi

(substanţe auxiliare, substanţe anodine, baze pentru pudre)
alături de esenţe sau parfumuri şi eventual de coloranţi şi
conservaţi antimicrobieni.
 Excipienţi (baze) pentru pudre
Excipienții au rol:

 de vehicul al substanţelor medicamentoase

 acţiuni farmacologice propria, ce determină alegerea lor în funcţie de

scopul propus (sicativ, calmant, răcoritor, astringent, lubrifiant, etc.).

 Excipienţii influenţează semnificativ calitatea preparatului farmaceutic.

Ei trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici cum ar fi:

 uşurinţă de pulverizare, pentru a avea o suprafaţă mare de contact

cu pielea sau mucoasele,

 Inerție chimică,

 tolerabilitate,

 inocuitate,

 stabilitate,

 posibilitatea de sterilizare,

 prevenirea contaminării cu microorganisme sau formării de cruste.

 Cele mai importante baze pentru pudre sunt:
 compuşi anorganici (silicaţi, oxizi sau
carbonaţi insolubili),
 compuşi organici:
 amidonul, produs natural de origine
vegetală şi
 derivaţi de amidon obtinuţi prin
semisinteză,
 compuşi sintetici: stearaţi,
 compuşi de origine animală: pudră de
mătase (de natură proteică).
 Excipienți anorganici
Denu compozitie prezentare proprietati observatii
mire
1.Talc Silicat de pulbere albă, 1. Îmbunătăţeste aderenţa 1. are
Mg hidratat foarte fină, şi capacitatea de curgere capacitate
purificat si onctuoasă la a pudrelor. redusă de
pulverizat pipăit, inodoră şi 2. acţiune de catifelare a adsorbţie
insipidă, pielii pentru apă.
aderentă, fără 3. de prevenire şi 2. Când se
granulaţii reducere a iritaţiilor şi aplică pe
nisipoase (FR) transpiraţiei pielea
indiferent din 4. putere mai mare de sugarilor
punct de vedere adsorbţie pentru uleiuri şi talcul
chimic grăsimi. trebuie în
5. contraindicat pe plăgi prealabil
deschise -> se pot sterilizat (cu
produce granuloame de aer cald).
talc.
6. pudrarea mănuşilor
chirurgicale (granuloame)
Denumire compozit prezent proprietati observatii
ie are
2.Caolinul Silicat de capacitate de Prezintă dezavantajul că
purificat Al adsorbţie buna are tendinţa de a forma
hidratat pentru apă aglomerate în prezenţa
umidităţii.

3.Bentonita Silicat de Bun adsorbant, în Intră în compoziţia

aluminiu pudre fardurilor
coloidal antisudorifice.

4.Carbo adsoarbe apa, În mediu apos cedează

natul de materii grase şi alcalinitate(5% max.)
magneziu uleiuri esenţiale.

5.Carbona CaCl2+NaCO3
CaCO3
Pulbere Are tendinţa de a
tul de fina usca pielea;se
calciu recomandă pentru
tenul gras
 OXIZI
Denumire Compozi prezentar proprietati observatii
tie e
1. Aerosilul Dioxid de pulbere 1. Putere mare de
siliciu cu grad adsorbţie pentru apă
coloidal înalt de şi uleiuri,
dispersie 2. capacitate de aderare
şi de curgere.

2. Oxidul de 1.Adsoarbe apa şi 1.Prezintă

zinc uleiurile. dezavantajul
2. Are proprietăţi de că astupă
curgere şi este slab porii
aderent. 2. în mediu
3. Acţionează ca un apos dă un
dezinfectant slab, pH alcalin
4.este slab astringent, (7,4).
5. este sicativ,
anticongestiv şi calmant
topic.
Denumire Compoz prezent proprietati observatii
itie are
3.Dioxidul de pulbere 1.puterea de acoperire nu cedează
titan fină albă, şi adezivitatea. alcalinitate
2.Se utilizează în special mediului
în pudre pentru copii. apos.
4.Oxidul de Are o bună adezivitate şi nu are
magneziu. capacitate de absorbţie a proprietăţi de
apei. curgere
 Excipienti organici

Denum Com prezentar proprietati observatii

ire pozit e
ie
Amido Amidonul 1.are o mare 1.în prezenţa umidităţii
nul de capacitate de devine mediu prielnic
orez(gra absorbţie a apei şi dezvoltării
nule mai uleiurilor, microorganismelor
mici) 2.are aderenţă, 2.Umiditatea şi căldura
-de grâu, acţiune răcoritoare favorizează hidroliza
porumb, şi calmantă. (respectiv fermentaţia) şi
cartofi 3.Are capacitate de contaminarea bacteriană şi
curgere şi fungică.
onctuozitate 3.Se sterilizează greu.
4.Este inert din punct
de vedere fiziologic
Denumire Compozitie prezentare proprietati observatii

Amidonuri amidonul de Baze pentru

modificate orez,(are cele pudre în
mai mici cosmetologie
particule)
Amidonuri în În timpul
aerosoli conservării nu
presurizaţi se produce
creşterea
cristalelor
 Excipienți organici de sinteza
Denumire Comp. Prezentare Proprietăți Observații

1.Stearatul (CH3- pulbere albă, 1. capacitate de aderare şi Toti

de zinc (CH2)17- sidefoasă, acţiunea răcoritoare a stearaţii
COO)2Zn uşoară, pudrelor. prin
voluminoasă, 2. acţiune lubrifiantă, hidroliză
insolubilă în astringentă, uşor determina
apă dezinfectantă. un pH
alcalin
2.Undecile (CH3(CH Idem stearatul
natul de 2 )9 - de zinc
zinc COO)2
Zn
3.Stearatul - pulbere fină, sporeste capacitatea de se
de uşoară, aderare şi acţiunea foloseşte în
magneziu onctuoasă, răcoritoare amestec de
albă, inodoră pudre
4.Stearatul 1.putere de adsorbţie pentru
de litiu apă şi uleiuri
5.Stearatul măreste aderenţa şi acţiunea
de Al răcoritoare a pudrelor.
 Excipienti de origine animala

Denumi Compoziti Prezentare Proprietăți Observații

re e
Pudra proteine onctuoasa şi 1. putere Se obț. prin
de precipitate mătăsoasă adsorbantă degresarea şi apoi
mătase echivalentă cu a hidroliza parţială a
cărbunelui activ. fibrinei (partea
2.Se utilizează în interioară a firelor
pudre cosmetice, de mătase
având şi rol de
pigment foarte fin.
Excipienți anorganici
 1.Talcul = silicat de magneziu hidratat, purificat şi pulverizat.
 se prezintă sub formă de pulbere albă, foarte fină, onctuoasă la pipăit, inodoră şi insipidă,
aderentă, fără granulaţii nisipoase (FR X);
 este inert din punct de vedere chimic;
 se utilizează pentru a îmbunătăţi aderenţa şi capacitatea de curgere a pudrelor.
 are acţiune de catifelare a pielii, de prevenire şi reducere a iritaţiilor şi a transpiraţiei,
deşi are capacitate redusă de adsorbţie pentru apă. Această calitate se poate ameliora
prin asociere cu alţi excipienţi. Are o putere mai mare de adsorbţie pentru uleiuri şi
grăsimi.
 talcul este contraindicat pe plăgi deschise -> se pot produce granuloame de talc.
 dacă pudra se aplică pe pielea sugarilor talcul trebuie în prealabil sterilizat (cu aer
cald). Talcul sterilizat se foloseşte şi pentru pudrarea mănuşilor chirurgicale (deşi după unii
autori se pot produce granuloame şi prin folosirea mănuşilor pudrate cu talc, în chirurgie
sau ginecologie).
 au fost realizate şi produse cu proprietăţi superioare cum ar fi talcul micronizat şi talcul
acoperit.
2. Caolinul purificat - silicat de aluminiu hidratat
 este o pulbere cu capacitate de adsorbţie în special pentru apă, mai
puţin pentru substanţe grase. Are capacitate mare de acoperire şi de
aderare.
 Prezintă dezavantajul că are tendinţa de a forma aglomerate în
prezenţa umidităţii.
 Trebuie sterilizat înainte de folosire.
3. Bentonita, silicat de aluminiu coloidal
 se foloseşte în special pentru proprietăţile adsorbante, în pudre
antisudorifice.
 Intră în compoziţia fardurilor.
 Produsul trebuie sterilizat în prealabil.
4. Carbonatul de magneziu
 adsoarbe apa, materii grase şi uleiuri esenţiale. Se utilizează în proporţie
mică (5%) deoarece în mediu apos cedează alcalinitate. Are putere de
aderare şi de acoperire reduse.
5. Carbonatul de calciu
 este o pulbere fină obţinută prin precipitare din clorura de calciu şi carbonat
de sodiu,
 Se recomandă pentru tenul gras, deoarece are tendinţa de a usca pielea.
 Oxizi
1. Aerosilul (Dioxid de siliciu coloidal)
 pulbere cu grad înalt de dispersie,
 putere mare de adsorbţie pentru apă şi uleiuri, capacitate bună de aderare şi
de curgere.
2. Oxidul de zinc (albul de zinc),
 pulbere amorfa, care adsoarbe apa şi uleiurile.
 Are proprietăţi de curgere satisfăcătoare şi este slab aderent. Acţionează ca un
dezinfectant slab, este slab astringent, este sicativ, anticongestiv şi calmant topic.
 Prezintă dezavantajul că astupă porii şi în mediu apos dă un pH alcalin (7,4).
3. Dioxidul de titan
 pulbere fină albă, are proprietăţi superioare oxidului de zinc în ceea ce priveşte
puterea de acoperire şi adezivitatea.
 Este inert din punct de vedere chimic şi nu cedează alcalinitate mediului apos. Se
utilizează în special în pudre pentru copii.
4.Oxidul de magneziu
 are o bună adezivitate şi capacitate de absorbţie a apei.
 Nu are proprietăţi de curgere.
 Excipienți organici:
 Amidonul este excipientul natural organic de origine vegetală
cel mai frecvent întâlnit în compoziţia pudrelor.
 Se recomandă în special amidonul de orez, datorită
dimensiunilor mici ale particulelor de amidon, apoi cel de grâu
sau de porumb şi mai puţin cel de cartof.

 Toate sorturile de amidon au o mare capacitate de absorbţie

a apei şi uleiurilor, conferă pudrelor aderenţă, acţiune
răcoritoare şi calmantă. Amidonul are capacitate de curgere şi
onctuozitate şi este inert din punct de vedere fiziologic.
 Dezavantaj: în prezenţa umidităţii devine mediu prielnic
dezvoltării microorganismelor. Umiditatea şi căldura corpului
favorizează hidroliza (respectiv fermentaţia) şi contaminarea
bacteriană şi fungică.
 Amidonul natural se sterilizează greu.

 Prin diferite tratamente s-au obţinut

amidonurile modificate, derivaţi sterilizabili cu
proprietăţi superioare.

 Amidonurile modificate obţinute din amidonul

de orez, sunt folosite ca baze pentru pudre în
cosmetologie.

 Se folosesc drept excipienți în aerosoli

presurizaţi, deoarece în timpul conservării nu se
produce creşterea cristalelor, aceste particule
neavând stare cristalină.
 EXCIPIENŢI ORGANICI DE SINTEZĂ
Sărurile unor acizi graşi ca:
 stearaţi (de zinc, magneziu, litiu, aluminiu) sau
 undecilenaţi (de zinc).
1. Stearatul de zinc - (CH3-(CH2)17- COO)2Zn
 pulbere albă, sidefoasă, uşoară, voluminoasă,
insolubilă în apă, cu care se îmbibă.
 crește capacitatea de aderare şi acţiunea răcoritoare
a pudrelor.
 are acţiune lubrifiantă, astringentă, uşor dezinfectantă.
2. Undecilenatul de zinc - (CH3(CH2)9-COO)2 Zn
 proprietăţi asemănatoare stearatului de zinc, în ceea ce
priveşte onctuozitatea, aderenţa şi capacitatea de
acoperire.
3. Stearatul de magneziu (amestecat de obicei cu palmitat)
 pulbere fină, uşoară, onctuoasă, albă, inodoră
 se foloseşte în amestec de pudre pentru a spori capacitatea de aderare şi
acţiunea răcoritoare.
4. Stearatul de litiu
 proprietăţi aderente remarcabile
 putere de adsorbţie pentru apă şi uleiuri.
5. Stearatul de aluminiu
 se utilizează pentru a mări aderenţa şi acţiunea răcoritoare a pudrelor.
 Toţi stearaţii prin hidroliză produc creşterea pH-ului.
PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ
Pudra de mătase - obţinută prin degresarea şi apoi hidroliza parţială a fibrinei
(partea interioară a firelor de mătase). Pudra de mătase este alcătuită din
proteine precipitate printr-o tehnică specială.
 Este o pudră onctuoasa şi mătăsoasă, cu putere adsorbantă echivalentă cu a
cărbunelui activ. Se utilizează în pudre cosmetice, având şi rol de pigment
foarte fin.
 Obținerea pulberilor
1 PULVERIZAREA
2 CERNEREA
3 AMESTECAREA
 Pulverizarea poate fi precedată uneori de tratamente preliminare cum ar fi operația
de uscare.
 După realizarea pulberii omogene, în cazul pulberilor divizate, intervine operaţia de
împărţire în doze unitare, iar pentru toate pulberile, operaţia finală necesară este
condiţionarea (ambalarea).
Operaţiile întâlnite la prepararea pulberilor, în ordinea aplicării lor, sunt:
A. uscarea, dacă este cazul,
B. mărunţirea şi/sau pulverizarea,
C. cernerea,
D. amestecarea (în cazul pulberilor compuse),
E. divizarea (în cazul pulberilor divizate),
F. condiţionarea.
A . Uscarea
 Se aplică ori de câte ori conţinutul în umiditate al materialului din
care se prepară pulberea depăşeşte limitele admise de FR X.
 Limita de umiditate admisă este gradul sau procentul de
umiditate care nu determină schimbări în structura unei
substanţe.
 Uscarea este operaţia prin care se realizează îndepărtarea
parţială sau totală a umidităţii dintr-un material.
 Avantajele uscării:
 ușurarea manipulării şi transportului,
 o bună conservare
 facilitarea operaţiei de pulverizare (umiditatea imprimă
elasticitate, care îngreunează mărunţirea materialului).
 prin uscare se îndepărtează apa liberă precum şi o parte
din apa de constituţie (de cristalizare) în cazul substanţelor
eflorescente. În general, apa de constituție (legată chimic)
este greu de îndepărtat fără denaturarea substanţei.
 Uscarea pp. trecerea apei din stare lichidă în stare
gazoasă (excepție făcând liofilizarea). Viteza acestui proces
depinde de doi factori principali:
 viteza de evaporare a apei la suprafaţa solidului
 viteza de migrare a apei din interiorul solidului spre
exterior.
 Uzual, nu se urmăreşte realizarea unei uscări complete,
care din punct de vedere teoretic nici nu este posibilă, ci doar
atingerea umidităţii de echilibru, a cărei valoare diferă în
funcție de natura substanţei considerate.
Procesul de uscare decurge în 4 etape:
1. perioada de adaptare – AB – se ating
condiţii de echilibru între viteza de
încălzire şi cea de răcire; este perioada de
inducţie sau iniţiere când se pierde
progresiv o cantitate mare de apă;
2. perioada cu viteză constantă – BC –
perioada antecritică, când se evaporă
apa care nu a aderat foarte puternic de
suprafaţa solidului şi apa din capilare;
3. prima perioadă cu viteză
descrescătoare – CD – perioada
postcritică, este o perioadă uniformă
când se reduce viteza de uscare şi se
îndepărtează apa de la suprafaţă şi din
capilare;
4.a doua perioadă cu viteză
descrescătoare – DE – când viteza
continuă să scadă până la un minim, se
îndepărtează apa adsorbită în interior.
 Timpul necesar uscării se determină cu formula:

T = [Gx (U1 – U2)] / [AxUxS]

Unde:

-G =este cantitatea de produs rezultat după uscare (kg),

-A =este coeficientul de uscare,
-U =este viteza de uscare (kg/m2/h),
-S =este suprafaţa produsului uscat (m2),
-U1 – U2 =este diferenţa dintre umiditatea iniţială şi finală a
produsului (kg raportat la 1 kg produs uscat).

Clase de higroscopicitate în funcţie de umiditate (U):

clasa I – nehigroscopice – U în jur de 20 %;
clasa II – uşor higroscopice – U în jur de 40 %;
clasa III – moderat higroscopice – U în jur de 50 %;
clasa IV – foarte higroscopice – U în jur de 70 %.
Uscarea prin convecție
 foloseste un fluid gazos uscat şi încălzit, capabil să
cedeze căldură substanţei cu care vine în contact.
 1. Uscarea poate fi naturală, prin expunere la aer,
la temperatura de 20o-30oC. Metoda se foloseşte
pentru substanţe care nu se descompun la aer şi
lumină.
 2.Uscarea artificială se face în:
 - dulapuri uscatoare, prevăzute cu rafturi pe care se
aşază materialul, sunt străbătute de aer cald ce
antrenează și evacuează umiditatea pe la partea
superioară a incintei.
-etuve cu temperatură constantă, cu
platouri pe care se aşează produsul de
uscat şi prin care circulă aer cald

-uscătoare în pat fluidizat, în care

pulberea se află într-un recipient al
cărui fund perforat este străbatut de jos
în sus de aer cald. Curentul de aer
provoacă o amestecare a masei
umede, până la uscarea completă
(este un procedeu rapid de uscare).
Tunel de uscare

Uscătoare cu benzi
transportoare
 O variantă a uscării prin convecţie este reprezentată de :
 uscarea prin dispersie sau prin nebulizare care se poate utiliza
pentru obţinerea de pulberi foarte fine din soluţia sau suspensia
unei substanţe. Procedeul denumit incorect şi atomizare, constă în
dispersarea soluţiei sau suspensiei în picături într-un curent de aer
foarte cald, care le transformă instantaneu în particule foarte fine de
pudră.
2.Metodele de uscare în care transmisia căldurii se face prin
conducţie se rezumă la transferul energiei termice prin contactul
direct al materialului cu suprafeţe încălzite. Se folosesc în special:
 uscătoare cu valțuri sau cu cilindri - dispozitivul de uscare
cuprinde doi sau mai mulţi cilindri, încălziţi în interior de obicei cu
aburi pe suprafaţa cărora ajunge materialul sub forma de
suspensie sau pastă.
 stratul subţire de pe suprafaţa cilindrului se usucă în timp scurt,
iar produsul uscat este detaşat cu ajutorul unui cuţit, apoi
pulverizat.
 se aplică pentru uscarea extractelor.
2. Cuptoare sau etuve cu vid

 Construite din material foarte rezistent,

ermetic închise şi în legatură pe de o parte
cu pompa de vid şi pe de alta cu
condensatoare care elimină vaporii de apă
din circuit.
3. Uscarea prin radiaţii
 se realizează cu radiaţii infraroşii (IR)
 se absorb foarte uşor, dar nu au putere de
penetrare uscând doar suprafeţele

4. Uscarea cu microunde
 se realizează datorită mişcării moleculelor
polarizate din interiorul materialului, având marele
avantaj de a nu încălzi produsul.
 reprezintă un procedeu modern de uscare prin
iradiere, introdus cu succes şi în practica
farmaceutică.
 Alte procedee de uscare

1. Uscarea pulberilor în prezenţa subst deshidratante: P2O5,

H2SO4 pur, CaCl2 anh, barita anhidră. Capacitatea de adsorbţie a
deshidratantelor este limitată.
2.Uscarea prin îngheţare (criodesicarea, liofilizarea) - este o
tehnică de uscare prin sublimarea gheţii din soluţii, suspensii sau
ţesuturi vegetale ori animale, în prealabil solidificate prin congelare.
 Procedeul are loc la temp. scăzute şi presiune redusă, iar
produsul uscat obţinut este poros, friabil, cu caracter pronunţat
liofil, avid de apă.
 Liofilizarea se foloseşte ca mijloc de stabilizare şi de
conservare a produselor sensibile, a preparatelor aseptice, a
produselor biologice ș.a.
 Desi în prezent liofilizarea se foloseşte şi pentru
eliminarea altor solvenţi, în principal uscarea prin
sublimare permite trecerea apei din stare solidă
direct în stare de vapori fără faza intermediară
lichidă.

 În aceste condiţii sunt eliminaţi factorii de alterare şi

de denaturare care intervin în celelalte metode de
uscare.

 Printre alte aplicaţii ale acestui procedeu se

evidentiază obţinerea prin liofilizare a produselor
pulverulente sterile.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!