1

2
ANTITUSIVELE

3
 CUPRINS

CAPITOLUL I……………………………………………………….7
INTRODUCERE…………………………………………………….7
Antitusivele………………………………………………………7
Tusea……………………………………………………………..7
CAPITOLUL II……………………………………………………..14
TRATAMENTUL ANTITUSIV…………………………………...15
CLASIFICAREA ANTITUSIVELOR…………………………15
ANTITUSIVE CENTRALE OPIOIDE………………………...15
Morfina………………………………………………………16
Codeina………………………………………………………23
Dextrometorfan……………………………………………....26
Opiu…………………………………………………………..33
ANTITUSIVE CENTRALE NEOPIOIDE………………………36
Oxeladine-Paxeladine………………………………………...36
Glaucina………………………………………………………37
Clobutinol-Tabcin, Tussamed……………………………..…38
Butamirat-Sinecod, Tusosedal………………………………..38
Sinecod, sirop………………………………………………....39
CAPITOLUL III……………………………………………………...41
REMEDII SI TRATAMENTE NATURISTE ANTITUSIVE……….41
TUSEA-PRECAUTII SI RECOMANDARI……………………...42
CONCLUZII……………………………………………………….....46
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………..….47

4
 Argument

Tusea este un simptom determinat de iritatia mucoaselor de la nivelul

tractului respirator care are ca rol eliminarea factorilor iritanti si, in functie
de natura acesteia, trebuie tratata in mod diferit.
Tusea nu este o afectiune in sine ci este un simptom prezent in multe
dintre afectiunile respiratorii, de natura bacteriana sau virala, care apar atat
la copii cat si la adulti.Un alt motiv al aparitiei tusei poate fi si iritatia cailor
respiratorii determinata de alergii.
Tusea este un reflex determinat de iritatia mucoasei cailor respiratorii
(laringe,trahee) si are ca rol curatarea si protejarea acestora si a plamanilor.
Printre afectiunile in care apare tusea se numara raceala, gripa si bolile
acute sau cronice ale tractului respirator inferior asociate cu secretii vascoase
(bronsite acute, traheobronsite, astm bronsic, bronhopneumonie, sinuzite,
etc).
In cazul inflamarii mucoasei tractului respirator, tusea are doua faze:
prima faza iritativa, se manifesta prin tuse seaca si a doua productiva-cu
expectoratie.
Tusea seaca si de intensitate mare poate fi daunatoare, datorita faptului
ca solicita foarte mult aparatul cardiovascular si mai ales pe cel respirator.
In schimb tusea productiva ajuta la curatarea cailor respiratorii de mucus
si infectie.
Datorita rolului important pe care il are tusea pentru curatarea cailor
respiratorii, este important sa nu fie suprimata ci doar diminuata in
intensitate, daca este violenta, cu ajutorul substantelor antitusive, si ca
secretiile sa fie fluidizate pentru a fi eliminate mai usor, cu ajutorul
substantelor cu efecte emoliente si calmante ale iritatiei mucoasei.
Astfel, medicamentele cu efect expectorant si mucolitic, sub forma de
sirop(preferat in cazul copiilor), picaturi sau comprimate, au efecte pozitive
pentru eliberarea cailor respiratorii.Expectorantele ajuta la eliminarea
mucusului facand secretiile bronsice mai fluide si mai usor de
eliminat.Mucoliticele sunt medicamente care reduc grosimea mucusului.
In plus, ca adjuvante, pot fi folosite si o serie de infuzii si siropuri din
plante medicinale cu efecte emoliente si expectorante.
Este important ca la aparitia tusei sa nu se recurga la automedicatie ci,
se consulta medicul pentru a determina cat mai corect cauzele acesteia.

5
Totodata, tratamentul si durata acestuia trebuie stabilite de catre medic, in
functie de tipul si severitatea bolii.

1.Baze fiziopatologice

Tusea este reprezentata de secuse expiratorii rapide, explozive, avand

ca rezultat expulzarea materiilor aflate in caile respiratorii (exsudat, puroi,
sange).
Tusea este un act reflex.
Arcul reflex implicat in tuse:
a) Receptori localizati la nivelul:
- aparatului respirator (nas, faringe, laringe, trahee, bronhii,
plamani, pleura);
- altor organe (inima, tub digestiv, ficat, splina, uter);
Importanta majora o au receptorii din “ zonele tusigene”, situate
la bifurcatia traheei si regiunea aritenoida;
b) Cai centripete, constituite din fibrele eferente sensitive ale nervilor
(trigemen, laringeu superior, glosofaringian, vag, cutanati);
c) Centrul tusei situat in bulbul rahidian;
d) Cai centrifuge, constituite din fibrele eferente motorii ale nervilor
(laringeu inferior pentru glota; frenic pentru diafragm; intercostali pentru
muschii intercostali);
e) Efectorii, reprezentati de muschii striati respectivi, inervati de fibrele
eferente care se contracta, realizand actul tusei.

6
 CAPITOLUL I
INTRODUCERE

Antitusivele
Medicamente utilizate in tratamentul simptomatic al tusei.
- Antitusivele opiacee (codeina, codetilina, folcodina etc.) actioneaza prin
inhibarea centrilor nervosi cerebrali si trateaza tusea uscata, fara
expectoratie. Ele sunt prezentate sub forma da siropuri si de comprimate. Au
un efect sedativ si pot provoca somnolenta.
- Alte antitusive, neopiacee (acetilcisteina, carbocisteina), sunt expectorante,
fluidifiante sau mucolitice. Ele sunt folosite in tratamentul tusei umede.
Asociate uneori cu antispasmodice, ele se gasesc sub forma de sirop sau
pliculete.
Dintre diferitele antitusive disponibile, trebuie sa se selectioneze produsul si
doza care nu vor impiedica eliminarea eventualelor expectoratii, ceea ce ar
risca atunci intarzierea vindecarii, prin suprainfectare. Pe de alta parte,
folosirea de antitusive nu scuteste cautarea cauzei tusei.

Tusea

Tusea este modalitatea prin care organismul nostru raspunde la iritantii

aflati la nivelul cailor respiratorii. La nivelul tractului respirator, iritantul
stimuleaza terminatiile nervoase si transmite, prin intermediul receptorilor,
impulsuri la centrul tusei de la nivelul creierului.Acesta trimite la randul lui
semnale muschilor abdominali si diafragmei sa se contracte si sa
expectoreze in scopul expulzarii iritantului. Tusea care persista timp de
cateva saptamani sau cea insotita de expectoratii cu sange poate indica o
afectiune care sa necesite ingrijirea medicala.

Tipuri de tuse

7
In mod normal, tusea nu trebuie sa va ingrijoreze. Potrivit studiilor, tusea se
amelioreaza in timp, de la sine, fara sa necesite vreun tratament.
Cu toate acestea, in cazul in care tusea este severa, trebuie sa o priviti cu
seriozitate si sa luati masuri pentru a scapa de ea. Fiecarui tip de tuse ii
corespunde un tratament specific; din aceasta cauza este foarte important sa
se stabileasca diagnosticul corect pentru a fi prescris tratamentul potrivit.

Exista mai multe tipuri, distincte, de tuse:

-tusea uscata (seaca sau iritativa)
-tusea umeda (cu expectoratie)
-crupul laringian
-tusea convulsiva sau pertussis
-tusea productiva

Tusea uscata, seaca sau iritativa

Este cauzata de o infectie a tractului respirator superior(nas si gat), cum ar fi
raceala sau gripa. De obicei, acest tip de tuse se accentueaza daca persoana
afectata petrece mult timp intr-o incapere incalzita si noaptea. Totodata,
tusea uscata poate fi si un semn de debut al unei infectii de tract respirator
inferior: bronsiolita-inflamatia cailor respiratorii inferioare, pneumonie-
inflamatia tesutului pulmonar. De asemenea, tusea ar putea provoca aparitia
astmului (al carui prim semn este declansarea unei tuse uscate, persistenta,
pe timp de noapte sau care se manifesta in urma expunerii la fumul de tigara
sau ati factori iritanti similari).

Crupul laringian
Crupul este o boala frecvent intalnita la copiii mici, caracterizata prin tuse
uscata si zgomotoasa. Cauza este o infectie virala, soldata cu inflamatia si
ingustarea laringelui, a traheei si a bronhiilor prin care aerul ajunge la
plamani. Un alt simptom specific al crupului este stridorul-fluierat ascutit,
zgomotos care apare in timpul inspiratiei.

Tusea umeda sau expectoranta

Denumirea acestui tip de tuse provine de la faptul ca este insotita de secretii
si mucus(fluide), aflate la nivelul tractului respirator inferior (trahee si
plamani). Cele mai frecvente cauze ale tusei expectorante sunt infectiile si
astmul. Tusea contribuie, practic, la eliminarea lichidului din tractul
respirator inferior. Copiii mai mari pot scuipa acest mucus, in timp ce copiii
mici ii vor inghiti si va ajunge in stomac. Inghitirea acestor fluide conduce la
aparitia diareei. Mucusul va fi vizibil in scaunul sau in varsaturile copilului.

8
Tusea convulsiva – pertussis
In cazul in care pacientul se confrunta cu tuse profunda si severa poate suferi
de pertussis-tuse convulsiva sau tuse magareasca. La debutul bolii,
simptomele sunt asemanatoare cu ale unei raceli banale, dar treptat tusea se
va agrava, mai ales pe timp de noapte. Copilul va tusi de 5-15 ori, in
succesiune rapida, accesul de tuse fiind incheiat de o inspiratie zgomotoasa,
adanca sau chiar apnee prelungita. Acest tip de tuse poate cauza probleme de
respiratie, pacientul poate deveni cianotic din cauza lipsei temporare de
oxigen.

Tusea productiva
Tusea productiva (cu secretii) sau tusea din cosul pieptului este insotita de
flegma (sputa). Intr-un fel, acest tip de tuse este benefic intrucat ajuta
bolnavul sa expectoreze mucusul localizat la nivelul pieptului. Se recomanda
stimularea eliminarii sputei, intrucat stagnarea acesteia ar putea cauza febra
si varsaturi. Medicii specialisti recomanda, in cazul unei astfel de tuse,
administrarea unui expectorant care va fluidiza flegma, ajutand la eliminarea
acesteia.

O tuse ocazionala este normala, deoarece contribuie la eliminarea

substantelor si secretiilor si previne infectiile. Totusi o tuse persistenta poate
semnala o problema importanta de sanatate.
Cauzele tusei ar putea fi:
-sinuzita acuta;
-alergiile;
-astmul;
-bronsiectaziile;
-bronsiolita (in special la copii mici);
-bronsita;
-astmul din copilarie;
-sinuzita cronica;
-raceala comuna;
-bronhopneumopatia obstructiva;
-crupul laringian;
-fibroza chistica;
-emfizemul;
-boala de reflux gastroesofagian;
-febra fanului;

9
-insuficienta cardiaca (congestiva);
-gripa;
-laringita;
-cancerul pulmonar;
-medicamente: inhibitori ai enzimei de conversie;
-pneumonia;
-virusul scintial respirator (in special la copii mici);
-tuberculoza;
-tusea convulsiva;
-scurgeri retronazale.

Consultul medical

Sunati sau mergeti imediat la medic:

-daca prezentati tuse violenta sau care debuteaza brusc;
-daca scoateti sunete ascutite atunci cand inspirati (stridor);
-prezentati febra (poate fi vorba despre o infectie bacteriana care sa necesite
antibiotice);
-mucus urat mirositor, gros, de culoare galben-verzuie (poate indica o
infectie bacteriana);
-esista un istoric de boli cardiovasculare, edeme la nivelul picioarelor sau o
tuse care se agraveaza in pozitie culcata (poate indica insuficienta cardiaca
congestiva);
-tuse care dureaza mai mult de 10-14 zile;
-transpiratii soldate cu pierderea in greutate sau transpiratii nocturne (poate
fi un semn de tuberculoza).
Anuntati medicul si in cazul in care ati luat contact cu o persoana care sufera
de tuberculoza sau daca bebelusul dvs. mai mic de 3 luni, tuseste.

Mergeti la camera de urgenta sau chemati ambulanta in urmatoarele

cazuri:
-daca aveti dificultati de respiratie sau inghitire;
-daca scuipati sau expectorati sange in timp ce tusiti (hemoptizie).

La ce sa va asteptati la consultul medical

In cazuri de urgenta, tratamentul va viza in primul rand stabilizarea starii de

sanatate a pacientului. Dupa ce starea bolnavului este stabila, medicul v-ar
putea pune urmatoarele intrebari:
-Tusiti cu sange? (Cat de mult, cat de des)

10
-Expectorati? Cum este mucusul: este abundent si ingreuneaza tusea? Cat de
multa sputa este produsa pe parcursul unei zile?
-Tusea este severa? Este uscata?
-Ce tip de tuse aveti? Tusea a debutat brusc? S-a amplificat recent? Se
accentueaza pe parcursul noptii? La cat timp dupa trezire tusiti?
-Cat timp persista tusea?
-Tusiti mai mult cand stati culcat pe o parte?
-Aveti accese bruste de tuse, soldate cu varsaturi?
-Ce alte simptome sunt prezente?

Examenul fizic va include consultarea si observatia nasului, gatului,

urechilor si pieptului. Investigatiile care pot fi efectuate:
-Bronhoscopia
-Radiografia plamanilor si a bronhiilor
-Testarea functiei pulmonare
-Analiza de sputa (in cazul tusei productive)

Prevenire
Modalitati de prevenire:
-Nu fumati (activ sau pasiv);
-Daca aveti alergii sezoniere (febra fanului, de exemplu), evitati expunerea
la alergeni in zilele in care alergenii di aer ajung la apogeu. In aceasta
perioada, daca este posibil, tineti ferestrele inchise si utilizati aerul
conditionat. Evitati tipurile de ventilatie cere folosesc aer din natura. Imediat
ce ajungeti in locuinta dumneavoastra faceti dus si schimbati-va hainele;
-Daca aveti alergii pe tot parcursul anului, acoperiti cu o husa perna si
saltelele, utilizati un purificator de aer si evitati animalele de companie sau
alti factori declansatori.

Pentru ameliorarea tusei incercati urmatoarele sfaturi:

-sugeti bomboane dulci: acestea pot facilita tusea uscata si calmeaza un gat
iritat. Nu se recomanda copiilor sub 3 ani, pentru a preveni innecarea sau
sufocarea;
-umidificati aerul: folositi de cateva ori pe zi un vaporizator sau stati in
camera de baie in care ati dat drumul la dusul cu apa calda pentru a forma
aburi;
-consumati lichide: acestea ajuta la eliminarea mucusului subtire din gat.
Lichidele calde, supa, ceaiul, calmeaza durerile de gat.

Sfaturi utile

11
-Puneti cateva picaturi de ulei de eucalipt intr-un vas cu apa calda sau in
umidificator pentru a respira vaporii emanati. Aerul umed va calma caile
respiratorii, va reduce congestia de la nivelul sinusurilor si va fluidiza
secretia di gat si plamani.
-Nu fumati.
-Aspirati in mod constant covoarele, schimbati lenjeria de pat pentru a
preveni tusea alergica declansata de alergeni.
-Daca tusea este cauzata de o boala, beti 8 pahare de apa zilnic (de fapt,
trebuie sa consumati aceasta cantitate de lichid, indiferent de prezenta sau
absenta tusei). Apa este un expectorant fabulos, care va contribui la subtierea
mucusului si calmarea tusei.
-In timpul iernii, in cazul in care aerul din casa este uscat, folositi un
umidificator sau vaporizator in camera in care dormiti noaptea. Astfel,
mucusul va fi fluidizat. Asigurati-va ca umidificatorul este bine curatat
pentru a nu deveni sediul unor bacterii.
-Sugeti bomboane sau pastile speciale, in cazul in care aveti o tuse uscata,
pentru a umezi gatul. Ceaiurile de plante, indulcite au acelasi efect.
-Evitati alimentele care cresc productia de mucus: lactatele, carnea, prajelile.
-Utilizati diverse aplicatii calde pe zona gatului si a pieptului, pentru a calma
simptomele.
-Folositi unguente care contin uleiuri esentiale pe care sa le aplicati pe zona
pieptului. Inhalati uleiuri esentiale de lavanda, eucalipt sau altele cu rol
expectorant. Puteti sa le introduceti si in baia calda pe care o faceti inainte de
culcare.

Alege sa o tratezi prin metode naturiste cu ajutorul unor ingrediente care au

o actiune puternica asupra cailor respiratorii:

-uleiul de eucalipt are efect antiinflamator, antimicrobian, analgezic si de

stimulare a sistemului imunitar;

-radacina de lemn dulce are a actiune expectoranta, antispastica si

antiinflamatoare;

-uleiul de mentol este eficient in cresterea anticorpilor din organism si

combaterea infectiilor; ajuta la reducerea febrei, are efect antispastic,
antiinflamator si de calmare a tusei.

Toate cele trei ingrediente asigura fluidizarea secretiilor bronsice, reduc

inflamatia, ajuta la expectoratie, calmeaza accesele puternice de tuse si

12
intaresc sistemul imunitar in fata complicatiilor asociate maladiilor
respiratorii.
Tratament – Tusea nefiind decat simptomul unei boli, nu este tratata pentru
ea in sine, cu medicamente antitusive, decat daca este uscata si foarte
deranjanta. In schimb, antitusivele sunt contraindicate in caz de tuse umeda,
deoarece, suprimand tusea, ele pot provoca o acumulare de secretii in
bronhii si plamani si pot agrava jena respiratorie.
Abordarea terapeutica consta in primul rand in tratamentul cauzei care a
declansat tusea. Expectorantele au de obicei un beneficiu mai mic, fiind
indicata incurajarea refluxului de tuse la persoanele cu tuse productiva, in
vederea eliminarii secretiilor. Poate cel mai eficient remediu expectorant
este reprezentat de hidratare, minimum doi litri de apa pe zi. In cazul unei
banale raceli, este recomandat ca pacientul sa consume alimente benefice,
care ajuta la vindecarea mai rapida a bolii: hreanul, ridichea neagra,
usturoiul, mierea sau ceapa, alimente cu proprietati antitusive, calmante si
imunostimulatoare, dar si antibiotica naturale. De asemenea, siropurile
continand uleiuri esentiale (cum ar fi cel de eucalipt), patlagina sau grindelia
si-au demonstrat eficienta in tratamentul tusei.

Tratamentul corect este individualizat, de la caz la caz:

-la un pacient cu tuse seaca, aflat sub tratament antihipertensiv cu anumiti
inhibitori ce favorizeaza aparitia tusei, este nevoie de inlocuirea acestor
medicamente cu blocanti ai receptorilor de angiotensina, eliminand astfel
tusea neplacuta;
-la un pacient alergic, sunt necesare indepartarea alergenului si tratarea
alergiei;
-la un pacient cu reflux gastroesofagian, se va urmari inhibarea secretiei
gastrice.

Greseli frecvente
Cea mai frecventa greseala se intalneste in cazul hipertensivilor, mai ales
varstnicii, care pot trata tusea ca pe un simptom de boala, ea fiind in realitate
o consecinta a medicatiei specifice. De asemenea, o alta graseala des
intalnita este neprezentarea pacientului la medic, in cazul unei tuse tratate ca
simptom de raceala, dar care nu cedeaza dupa trei-cinci zile de tratament. In
acest caz este nevoie de diagnosticul sigur al medicului.

Tusea nu este o boala, ci reprezinta un simplu simptom care trebuie evaluat

in context clinic, mai exact in raport cu conditiile asociate ale pacientului.

13
Tratamentul corect se adreseaza cauzei care a declansat acest reflex, tusea
fiind doar un element de diagnostic ajutator al bolii de baza.

CAPITOLUL II

TRATAMENTUL ANTITUSIV

Tusea poate aparea in cazul acumularii de secretii traheobronsice dar

si in cazul unor afectiuni respiratorii neinsotite de cresterea secretiilor
traheobronsice sau poate avea cauze nonrespiratorii. In afara antitusivelor
propriu-zise , expectorantele pot contribui la calmarea tusei prin atenuarea
iritatiei zonelor reflexogene endobronsice. Bronhodilatatoarele actioneaza de
asemenea indirect, ca antitusive, impiedicand bronhoconstrictia generatoare
a refluxului de tuse.
Diferitele preparate comerciale sau retete magistrale asociaza
expectorante, antitusive, bronhodilatatoare, vasoconstrictoare –
decongestive, antihistaminice, analgezice antipiretice. Asemenea
medicamente, destinate tratamentului polisimptomatic al unor afectiuni
catarale ale cailor respiratorii superioare, nu au, de multe ori, o
fundamentare farmacodinamica, relatiile de antagonism sau
incompatibilitatile intre diferitele componente sunt frecvente, iar dozele
continute sunt de regula, prea mici. Asocierea expectorantelor cu antitusivele
este irationala, ultimele impiedicand eliminarea secretiilor, crescute sub
influenta primelor.
Tratamentul antitusiv trebuie sa tina seama ca refluxul de tuse are si
caracter de aparare, reprezentand un mecanism important pentru curatirea si
drenarea arborelui traheobronsic. Staza secretiilor, provocata de folosirea
nejudicioasa a antitusivelor, poate fi mai daunatoare decat tusea.
Sunt utile in toate situatiile in care tusea este daunatoare: tusea
neproductiva care oboseste bolnavul, impiedica somnul, accentueaza iritatia
mucoasei laringiene si traheobronsice, favorizeaza bronhospasmul,
contribuie la dezvoltarea emfizemului, poate declansa hemoptizia,
favorizeaza diseminarea aerogena a unor infectii.
In cazul tusei intense sau la tusitorii cronici se recomanda antitusivele
centrale, de preferinta care nu creeaza dependenta.

14
Tusea usoara nu necesita de obicei antitusive. In tusea spastica si la astmatici
sunt suficiente, de regula, bronhodilatatoarele.

CLASIFICAREA ANTITUSIVELOR
ANTITUSIVE OPIOIDE:

■ Codeina;
■ Dextrometorfan;
■ Propoxifen, Dextropropoxifen, Levopropoxifen;

ANTITUSIVE NEOPIOIDE:

■ Oxeladina;
■ Clobutinol;
■ Butamirat;
■ Pentoxiverina, Prenoxdiazina, Levodropropizina, Clofedanol.

ANTITUSIVE CENTRALE OPIOIDE

Opiul si Morfina

Sunt antitusive active. Deprima centrul tusei.

Pot fi utile in situatii speciale, in care este de dorit asocierea actiunii
antitusive cu cea analgezica intensa si cu cea sedativa – la bolnavii cu cancer
pulmonar, fracturi de coasta, pneumotorace, infarct pulmonar, hemoptizii.
Pot produce toleranta si dependenta, pot deprima respiratia, favoriza
bronhospasmul, pot paraliza cilii vibratili.

15
 Morfina
Morfina

Descriere
Morfina este principalul agent activ din opiu, concentratia sa in
extractul de opiu fiind de 8-14%. Dupa extractie se prezinta ca prisme albe
sau usor galbui fiind putin solubila in apa si eter, solubila in alcool amilic,
etanol, benzen, cloroform, apa de var si mai putin solubila in amoniac.
Morfina bruta de pe piata ilicita poate avea diferite concentratii, in functie de
metodele de obtinere si procedeele de purificare.
Morfina este absorbita rapid dupa administrarea parenterala (i.v. si/sau
sc), sau inhalatorie (pulberi). Dupa administrarea orala are loc un prim pasaj
hepatic, cu o biodisponibilitate de 20-30% (potenta fiind mai mica po, doza
orala echianalgezica fiind de 6 ori mai mare decat pe cale injectabila).
Concentratia plasmatica maxima este atinsa la 10-20 minute de la
administrarea iv sau sc. Morfina este legata de proteinele plasmatice in
proportie de 35% si are un timp de injumatatire de 2-3 ore. Absorbtia de la
nivelul intestinului este lenta si se distribuie mult in rinichi, ficat si splina,
fara insa a se acumula in tesuturi. Cantitati mici de morfina trec de bariera
hemato-encefalica si ajung la nivelul sistemului nervos central.
La nivel hepatic, dupa un proces de glucurono si sulfuronoconjugare,
este obtinut 6-glucuronid-morfina, fiind metabolitul activ principal si care
are o potenta de 2 ori mai mare decat cea a morfinei iar la nivel cerebral
chiar de 100 de ori mai mare. 6-glucuronid-morfina este responsabila de
actiunea analgezica in cazul administrarii cronice a morfinei.
In cazul persoanelor cu insuficienta renala cronica, acest metabolit are
tendinta de a se acumula, aceasta fiind si explicatia pentru potenta si durata
de actiune a morfinei in cazul acestor pacienti.

16
 Se elimina in proportie de 90% pe cale renala sub forma de 3-,
6-glucuronid-morfina, si doar intr-o mica masura sub forma netransformata.
10% se elimina digestiv prin fecale (cantitati mici de morfina pot fi detectate
in fecale si urina timp de cateva zile de la ultima doza administrata). 50%
din morfina este eliminata din organism in decursul a 4-5 ore.
Forme de prezentare si comercializare
Se prezinta ca o pulbere granuloasa, alba, bej, maroniu sau roz. Poate fi
intalnita si sub diferite forme farmaceutice (comprimate, solutii injectabile,
supozitoare).

Modalitati de consum

Morfina se administreaza:
-injectabil;
-oral (comprimate);
-prin inhalare (pulberile);
-sub forma de supozitoare.

Actiune toxica
Mecanismele de producere a efectelor toxice grave, pe care
morfinomimeticele le pot genera, sunt asociate actiunilor asupra diferitilor
receptori opioizi.
Actiunile la nivelul receptorilor opioizi sunt:
1. µ - analgezie supraspinala (μ1), depresie respiratorie (μ2), euforie si
dependenta fizica.
2. ҡ - analgezie spinala, mioza, sedare.
3. - disforie, halucinatii (efect psihotomimetice) si stimulare
vasomotorie.
4. δ - analgezie si modificari ale comportamentului afectiv.

In doze terapeutice morfina poate produce:

- somnolenta;
- indiferenta;
- micsorarea performantelor mentale;
- diminuarea mobilitatii spontane;
- senzatie de caldura;
- prurit la nivelul fetei.

17
In 10-20% din cazuri aceste efecte sunt resimtite placut (rar disforie cu
greturi si varsaturi).

1. Morfina, la nivelul SNC determina:

- analgezie – se manifesta prin anularea aspectului de suferinta al senzatiei
dureroase (cresterea pragului la durere este moderata).
- deprimarea respiratiei creste cu doza (la doze toxice poate sa apara
respiratia periodica “Cheyne-Stokes”), bradipneea fiind accentuata pana la
oprirea respiratiei.
- morfina are efect antitusiv marcat (prin deprimarea centrului bulbar al
tusei) – efect putin folosit in terapia moderna datorita pericolului de instalare
a dependentei. Potenta relativa a morfinei este descrescatoare: deprimarea
tusei>deprimarea centrului respirator>actiunea analgezica.
- stimuleaza zone chemoreceptoare declansatoare ale vomei de la nivelul
bulbului determinand greta si aparitia vomei (la doze mici); la doze mari
deprima centrul vomei.
- dozele mari determina hipotermie prin deprimarea centrului
termoregulator;
- la doze mari se produce mioza (semn important pentru morfinomanie).

2. Actiunea morfinei asupra aparatului respirator:

- determina bronhospasm (efect pronuntat la astmatici).

3. Actiunea morfinei asupra aparatului digestiv:

- scade secretia si motilitatea gastrica;
- creste tonusul musculaturii stomacului;
- determina contractura antrului si pilorului;
- creste tonusul si scade peristaltismul intestinului subtire si al colonului;
- determina scaderea secretiei pancreatice si intestinale;
- are efect constipant puternic;
- are actiune spastica biliara.

4. Actiunea morfinei asupra aparatului genito-urinar:

- are actiune apastica urinara, crescand tonusul sfincterului vezical si al
detrusorului determinand retentie urinara;
- determina contractii ale uterului.

5. Actiunea morfinei asupra secretiei endocrine:

- stimuleaza secretia de ADH determinand scaderea diurezei;

18
- este influentata activitatea adenohipofizei (in special in cazul administrarii
prelungite);
- scade secretia de testosteron.

6. Actiunea morfinei la nvel vascular:

- produce vasodilatatie arteriolara si venoasa (prin mecanism endorfinic si
eliberarea de histamina) ducand astfel la hipotensiune arteriala;
- deprima reflexele circulatorii;
- determina o dilatare a vaselor cerebrale (datorita CO2 care se acumuleaza
prin deprimarea centrului respirator);
- creste presiunea LCR;
- vasodilatatie cutanata cu congestia pielii, prurit si transpiratie.

In particular la toxicomani (morfinomania) se manifesta prin leucocitoza,

hiperpirexie, edem pulmonar precum si abcese ale pielii, endocardita,
mioglobinurie, aritmii cardiace si tromboflebite.

Indicatiile administrarii morfinei:

- dureri acute – postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar
acut- in tratament de scurta durata;
- colici rebele (biliare sau renale) in asociere cu antispastice pentru
antagonizarea hipertoniei;
- neoplasme;
- mica chirurgie, preanestezie.

Contraindicatiile administrarii morfinei:

- cazurile cu limitarea functiei respiratorii (emfizem, cord pulmonar cronic,
astm);
- insuficienta hepatica severa (aceasta prelungeste efectul si creste toxicitatea
morfinei);
- hipertiroidie;
- sarcina si alaptare;
- travaliu (provoaca asfixia nou-nascutilor);
- traumatisme craniene (deprima functia si creste presiunea LCR);
- hipertrofie de prostata (produce retentie de urina);
- pancreatita acuta;
- abdomen acut (mascheaza evolutia);
- copii mai mici de 2 ani.

Intoxicatia acuta

19
In intoxicatia subacuta victima prezinta stare letargica cu mioza, scaderea
tensiunii arteriale, scaderea alurii ventriculare, relaxare musculara. La
inceput se instaleaza o faza euforica, apoi una deprimanta cu somn profund
si coma.

La doze mari apare triada specifica opioidelor:

- deprimare SNC pana la coma profunda (copiii pot prezenta convulsii);
- mioza accentuata. Midriaza se poate instala in caz de hipoxie accentuata si
prezinta un semn de gravitate.
- deprimare respiratorie intensa si respiratie Cheyne-Stokes.
Moartea in intoxicatia acuta este aproape intotdeauna cauzata de insuficienta
respiratorie, complicata insa de alti factori ca edemul pulmonar, socul
cardiogen si pneumonia. De obicei survine in 3-12 ore.
Afectarea toxica a bulbului determina – hipotermie, colaps, tahicardie,
dispnee, bradipnee accentuatapana la apnee, cianoza generalizata, piele rece
si vascoasa, hipotonie musculara, scaderea diurezei, constipatie.

Intoxicatia supraacuta evolueaza prin coma convulsiva si moarte in 2-3 ore.

Doza letala de morfina este:

- 0.1 g (parenteral);
- 0.2-0.4 g (po).

Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat – consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult
de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a
drogului;
- preocuparea zilnica – consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii
devin indiferente);
- dependenta – consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog,
neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa
consum isi pierde controlul.

Intoxicatia cronica se instaleaza dupa 5-15 doze (dupa cateva zile, pana la 2
saptamani de administrare continua), ajungandu-se pana la 2-3 g/zi.
Consumatorul prezinta:
- constipatie;
- anorexie;

20
- mioza;
- anemie usoara;
- hiperlactacidemie;
- scaderea functiilor intelectuale, cu aparitia melancoliei, anxietatii si
sentimentului de neincredere.

Intoxicatia cronica evolueaza in mai multe etape:

- etapa 1 – predomina efectele euforice (poate fi precedata de efecte
neplacute);
- etapa 2 – de ezitare (subiectul este constient de comportamentul sau si in
functie de vointa poate renunta sau trece la etapa urmatoare);
- etapa 3 – creste toleranta si se instaleaza dependenta psihica si fizica;
- etapa 4 – declin pe plan psihic si fizic cu scadere ponderala, piele uscata cu
eruptii, secretii scazute, paloare, privire fixa, mioza, comportament
antisocial.

Dependenta de morfina (morfinomania) include:

1. Dependenta psihica – de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta
pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea
insasi pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua
drogul, denumita in terminologia actuala “craving” (dorinta intensa de a
retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa
perioade lungi de abstinenta.
Este favorizata de efectul euforizant si de terenul psihic al subiectului
(anxiosilor le conferea senzatia de siguranta impotriva agresiunilor, precum
si o stare de bine permanenta).
2. Toleranta – caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute
pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat
substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica – implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de
retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a
adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul
sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea
permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in
ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog),
aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme

21
sufera adaptari pentru a ajunge la un nou ecilibru, pe fondul interventiei
repetate a substantei respective.
In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de
adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si
recontroalele generate de organism se echilibreaza de asemenea maniera
incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de
substanta (drog). La oprirea brutala a administrarii, recontroalele nu mai sunt
compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala,
adesea cu manifestari clinice zgomotoase, care pot imbraca aspecte
periculoase, cu risc vital – sindromul de retragere.
4. Sindromul de abstinenta – este caracterizat prin simptomele (incadrare
si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei
unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost
consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze
mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de “sindrom de
abstinenta” cu “sindrom de retragere”. Sindromul de retragere, expresie a
dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.
Apare la 12 ore de la ultima priza, se dezvolta treptat atingand un maxim de
2-3 zile. Mecanismul il reprezinta heteroreglarea “up” cu sensibilizare si
externalizarea unui numar mare de receptori adrenergici si sinapsele
activatoare modulate de heterosinapsele opioid-adrenergice la nivelul carora
actioneaza morfinomimeticul.
Debutul sindromului de abstinenta este caracterizat de:
- anxietate;
- midriaza;
- hipersecretie lacrimala si salivara;
- rinoree.
In continuare se instaleaza agitatia, insomnia, mialgiile, polipnee, tahicardia,
hipertensiunea arteriala, crampele abdominale, voma, deshidratarea marcata,
bufeuri cu sudoratie excesiva alternand cu frisoane cu piloerectie,
dezechilibru acido-bazic. Aceste manifestari se atenueaza si dispar in 7-10
zile, dar simptomele reziduale psihice si vegetative pot persista timp
indelungat.
Copiii nasuti din mame dependente de morfina prezinta simptome ale
abstinentei: iritabilitate, hiperreflexie, cascat, tremor, tahipnee, diaree, voma,
febra.

Tratamentul intoxicatiei acute

In intoxicatia acuta se permeabilizeaza mai intai caile respiratorii pentru
eventuala oxigenoterapie. Ca antidot se foloseste naloxona i.v. 0.4-2 mg

22
pentru antagonizarea deprimarii respiratorii si comei. Daca nu apar semne de
raspuns, se repata administrarea antidotului la 2-3 minute pana la o doza
totala de 10-20 mg. Pacientii trebuie observati cel putin 6-12 ore.
Metodele de decontaminare (in cazul pacientilor constienti si dupa ingerarea
recenta) sunt provocarea vomei sau lavajul gastric. Se poate administra
carbune vegetal sau purgativ salin. Este importanta reechilibrarea acido-
bazica.

Tratamentul intoxicatiei cronice

Pentru tratamentul morfinomaniei (dependentei de morfina) se recomanda
intreruperea brusca a administrarii drogului. Pentru a evita sindromul de
abstinenta se inlocuieste morfina cu metadona, aceasta din urma prezentand
un sindrom de abstinenta mai putin grav atunci cand este intrerupta (dupa
aproximativ 10 zile).

Dupa dezintoxicare se pot administra timp indelugat doze mici de

antagonisti, de tipul naloxonei in vederea protectiei fata de o eventuala
reluare a toxicului, astfel evitand dependenta si sindromul de abstinenta.

Codeina – Codenal, Codeina fosfat

Este derivat metilat al morfinei. Are efect antitusiv marcat. Deprima

respiratia, usuca secretiile bronsice, favorizeaza bronhospasmul, provoaca
constipatie. Potentialul de a dezvolta dependenta este mult mai mic.
Are actiune analgezica de intensitate moderata, pentru care se asociaza
uneori analgezicelor antipiretice, indeosebi acidului acetilsalicilic.
Folosirea la copiii mici impune prudenta (in doze mari poate provoca
convulsii).

23
 Codeina

Codeina

Descriere
Codeina este un alcaloid natural din subgrupa morfinei, fiind cel mai des
utilizat opioid din lume. Ea se gaseste in opiu in concentratie de 0.3%, dar
cea mai mare parte a codeinei comercializate este obtinuta prin sinteza din
morfina, printr-un proces de metilare.
Codeina se absoarbe bine dupa administrarea pe cale orala,
biodisponibilitatea fiind de 60-70%. Codeina este considerata un prodrog,
fiind metabolizata in vivo in compusii sai activi – morfina si codein-6-
glucuronid. Procentul de codeina nebiotransformata eliminata urinar in
decurs de 24 ore este de aproximativ 6-8% din cantitatea totala si poate
creste la 10% in conditii de pH urinar scazut.
Conversia codeinei in morfina are loc la nivelul ficatului si este catalizata de
enzima CYP2D6 a citocromului P450. Unele medicamente pot inhiba sau
chiar bloca aceasta enzima, blocand astfel conversia codeinei in morfina.
Dintre aceste medicamente enumeram doi dintre cei mai cunoscuti inhibitori
selectivi ai recaptarii serotoninei – paroxetin (Paxil) si fluoxetin (Prozac).
Alte medicamente ca rifampicina sau dexametazona, din contra stimuleaza
activitatea citocromului P450 astfel sporind conversia codeinei in morfina.
Astfel, daca metabolizarea codeinei este crescuta, este nevoie de doze mai
mari pentru a mentine o concentratie plasmatica eficienta din punct de
vedere analgezic. Pe de o alta parte, in cazul unei metabolizari lente a
codeinei, concentratiile plasmatice ale metabolitilor tind sa creasca,
determinand toxicitate.

24
Principala indicatie terapeutica a codeinei este cea antitusiva, riscul mic de
dependenta facand posibila utilizarea larga in acest scop. In doze terapeutice
codeina are efect antitusiv si determina deprimare respiratorie redusa
comparativ cu morfina. Codeina este un analgezic relativ slab, fiind mult
mai putin potenta decat morfina (o doza de 120 mg codeina fiind
ehianalgezica cu o doza de 10 mg morfina).
Deprimarea centrului tusei este mai puternica decat in cazul morfinei
(actiunea antitusiva este superioara morfinei). Codeina este mai putin toxica
decat morfina, dar blocarea grupei fenolice prin radicalul metil mareste
efectul convulsivant, copiii fiind foarte sensibili (doza toxica este de numai 2
mg).

Modalitati de consum
Sus
Modalitati de administrare a codeinei:
- oral;
- intrarectal;
- subcutan;
- intramuscular.

Intoxicatia acuta
In conditiile utilizarii in terapeutica (pentru efectul sau antitusiv central),
codeina poate genera intoxicatii acute accidentale prin supradozare.

Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
-consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat – consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult
de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a
drogului;
- preocuparea zilnica – consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii
devin indiferente);
- dependenta – consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog,
neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa
consum isi pierde controlul.

Consumul cronic de codeina este caracterizat de:

25
1. Dependenta psihica – de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta
pot fi prezente, dar nici una nu este necesara, nici suficienta, prin ea insasi
pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua
drogul, denumita in terminologia actuala “craving” (dorinta intensa de a
retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa
perioade lungi de abstinenta.
2. Toleranta – caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute
pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat
substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica – implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de
retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a
adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul
sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea
permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in
ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog),
aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme
sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei
repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta
fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele
primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se
echilibreaza de asemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in
conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a
administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei,
conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice
zgomotoase – sindromul de retragere.
4. Sindromul de retragere – este caracterizat prin simptomele (incadrare si
grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui
drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost
consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze
mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de “sindrom de
abstinenta” cu “sindrom de retragere”. Sindromul de retragere, expresie a
dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.
5. Euforie.

Desi riscul dependentei in cazul codeinei este scazut la utilizare normala,

sunt semnalate cazuri de abuz. Pe langa utilizarea legitima in preparate

26
farmaceutice antitusive, codeina mai este prezenta in preparate ilicite (in
combinatie cu glutetimida, de ex.), preparate care administrate oral produc
euforie comparabila cu heroina, cu durata de 6-8 ore.
Toleranta se dezvolta mult mai lent comparativ cu morfina, iar riscul de
dependenta este mai mic.

Dextrometorfan – Tussin, Humex

Inhiba centrul bulbar al tusei ca si codeina (activitatea antitusiva fiind

mai slaba decat a codeinei), insa, spre deosebire de aceasta, nu manifesta
actiune analgezica si narcotica. In doza terapeutica nu inhiba centrul
respirator, nu conduce la constipatii.
Actiunea survine la 15-30 minute dupa administrare si dureaza 4-5 ore.
Preparatul se metabolizeaza in ficat si se elimina cu urina. Nu conduce la
dependenta.

Dextrometorfan

Dextrometorfan

Descriere
Dextrometorfanul reprezinta izomerul dextrogir al metil-levorfanolului.
Inhiba centrul bulbar al tusei ca si codeina (activitatea antitusiva fiind mai
slaba decat a codeinei), insa, spre deosebire de aceasta, nu manifesta actiune
analgezica si narcotica.
Dextrometorfanul a fost folosit pentru prima data ca antitusiv in 1960. A
substituit treptat codeina si a devenit, cel putin la nivelul Statelor Unite ale
Americii, medicamentul antitusiv cel mai des folosit.

27
Indicatii: Dextrometorfanul este un antitusiv non-narcotic cu actiune
centrala, utilizat pentru tratamentul simptomatic al tusei uscate datorate unei
iritatii la nivelul laringelui, traheei sau bronhiilor. Mecanismul de actiune
consta in ridicarea pragului de stimulare a centrului tusei, prin inhibarea
stimulilor cailor aferente. Se utilizeaza mai ales in cazul tusei uscate cronice.

In prezent se gaseste pe piata sub forma de sirop. Pentru a prezenta efecte

psihoactive minore ar trebui sa se consume mai mult de 1/2 de sticla (aceste
cantitati ar trebui sa descurajeze consumul in scop recreational). Este foarte
folosit in gimnaziile sau liceele din SUA, adeptilor acestui drog fiindu-le
mai usor sa-l procure decat marijuana sau alcoolul.

Efectele benefice ale dextrometorfanului (in afara efectului antitusiv) sunt:

- prezinta activitate antiepileptica si neuroprotectiva;
- creste efectele analgezice ale morfinei si efectele antiparkinsonienelor tip
L-dopa;
- atenueaza simptomele sindromului de abstinenta al opioidelor si etanolului.

Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat – consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult
de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a
drogului;
- preocuparea zilnica – consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii
devin indiferente);
- dependenta – consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog,
neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa
consum isi pierde controlul.

Efectele dextrometorfanului variaza in functie de doza administrata:

- dozele mici au efecte asemanatoare celor induse de marijuana sau MDMA;
- dozele mai mari au efecte disociative asemanatoare ketaminei.

In “cultura” dextrometorfanului exista patru niveluri ale efectelor, cunoscute

ca “platouri” in functie de doza:
- nivel 1: 1.5-2.5 mg/kg corp;
- nivel 2: 2.5-7.5 mg/kg corp;
- nivel 3: 7.5-15 mg/kg corp;

28
- nivel 4: 15-18 mg/kg corp.

Nivelul 1 se caracterizeaza prin euforie de intensitate medie, dezinhibitie,

modificarea medie a proceselor senzoriale, auditive si a celor motorii. Se
instaleaza un sentiment general de bine si liniste.

Nivelul 2 este caracterizat de o senzatie asemanatoare betiei. Sunetele si

evenimentele vizuale devin “miscatoare”, creste detasarea emotionala, pot
aparea halucinatiile cu ochii inchisi, gandurile introspective si abstracte sunt
comune.

Nivelul 3 este caracterizat printr-un nivel mai mult disociativ, cu

intensificarea senzatiei de detasare fata de lucrurile inconjuratoare si fata de
propriul corp, senzatiile vizuale si auditive devin haotice, apar tulburari
importante de coordonare si miscare. In acest stadiu sunt posibile
halucinatiile, dar au caracter de obicei abstract.

Nivelul 4 se caracterizeaza printr-o experienta disociativa, asemanatoare

anesteziei cu ketamina, creierul nu este “cuplat” senzorial, sunt prezente
halucinatiile petrecute in afara corpului si “excursiile” petrecute in locuri
diferite. La doze mari apar “excursiile” urate, ce asociaza efecte adverse ca
pruritul, transpiratiile, greata si voma.
Orice doza consumata ce depaseste 20 mg/kg corp se finalizeaza fie printr-o
experienta denumita “excursie urata” fie prin supradoza (doza letala este de
35 mg/kg corp) ce se manifesta prin insuficienta respiratorie.

In cazul consumului cronic ca drog recreational pot apare tulburari de

memorie (memoria de scurta durata fiind cea mai afectata).

Consumul cronic de dextrometorfan este caracterizat de:

1. Dependenta psihica – de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta
pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea
insasi pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua
drogul, denumita in terminologia actuala “craving” (dorinta intensa de a
retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa
perioade lungi de abstinenta.
2. Dependenta fizica – implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de
retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a

29
adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul
sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea
permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in
ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog),
aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme
sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei
repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta
fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele
primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se
echilibreaza de asemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in
conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a
administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei,
conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice
zgomotoase care pot imbraca aspecte periculoase, cu risc vital – sindromul
de retragere.
3. Sindromul de abstinenta – este caracterizat prin simptomele (incadrare
si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei
unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost
consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze
mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de “sindrom de
abstinenta” cu “sindrom de retragere”. Sindromul de retragere, expresie a
dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.

Forme de prezentare si comercializare:

- comprimate pentru administrare orala;
- sirop.

Tratamentul intoxicatiei acute

Spalaturi gastrice si administrare de carbune activ. In caz de depresie
respiratorie se administreaza naloxona.

Tussin, comprimate
Prospect
Compozitie
Un comprimat contine 10 mg bromhidrat de dextrometorfan.
Tussin forte: un comprimat contine 20 mg bromhidrat de dextrometorfan.

Actiune terapeutica

30
Dextrometorfanul este izomerul dextrogir al 3-metoxi-N-metilmorfinanului.
Spre deosebire de izomerul levogir, acest derivat morfinic de sinteza nu
poseda actiune analgezica si nu produce obisnuinta. Dextrometorfanul este
un antitusiv nenarcotic cu actiune centrala, utilizat pentru tratamentul
simptomatic al tusei uscate datorate unei iritatii la nivelul laringelui, traheei
sau bronhiilor.
Mecanismul de actiune constain ridicarea pragului de stimulare a centrului
tusei, prin inhibarea stimulilor cailor aferente. Se utilizeaza mai ales in cazul
tusei uscate cronice. Desi la doze terapeutice dextrometorfanul nu
influenteaza respiratia, la doze masive poate induce o depresie respiratorie.
Farmacocinetica: administrat pe cale orala, dextrometorfanul se resoarbe
rapid si intr-o proportie ridicata. Efectul antitusiv se manifesta dupa 15-30
de minute de la administrare si se mentine timp de 3 pana la 6 ore.
Picul plasmatic apare dupa 30-60 de minute. Este metabolizat la nivelul
ficatului. Metabolitul principal este dextrorfanul (3-hidroxi-metilmorfinan).
Alaturi de dextrorfan mai apar 3-metoxi-morfinanul si 3-hidroxi-morfinanul.
Toti sunt metaboliti activi. Nivelul metabolitilor rezultati variaza de la un
individ la altul datorita capacitatii diferite de demetilare a
dextrometorfanului in dextrorfan. Datorita metabolizarii intense si a
distributiei rapide in tesuturi, nivelele plasmatice pentru dextrometorfanul
nemetabolizat sunt foarte mici sub 1 ng/ml. dupa administrarea a 60 mg,
concentratia plasmatica maxima de 386 ng/ml pentru metabolitul principal
este atinsa dupa 2 ore, timpul de injumatatire biologica fiind 3,3 ore. Nu se
cunoaste gradul de legare de proteinele plasmatice.
Dextrometorfanul se elimina pe cale renala sub forma de glucurono- sau
sulfoconjugati; 80% din doza administrata se regaseste in urina de 48 de ore.

Indicatii
Tuse seaca iritativa. Este eficace in cazurile de tuse iritativa cronica.

Doze si mod de administrare

Adulti: 75-120 mg/zi, divizate in 4-6 prize.
Copii:
- intre 2 si 6 ani : 2,5-5 mg la 4 ore sau 7,5 mg la 6 sau 8 ore. Nu se va
depasi doza maxima de 30 mg/zi. Nu se recomanda la aceasta categorie de
varsta folosirea comprimatelor Tussin forte;
- intre 7 si 12 ani : 5-10 mg la fiecare 4 ore sau 15 mg la 6 sau 8 ore. Nu se
vor administra mai mult de 60 mg dextrometorfan/zi. Se recomanda
utilizarea comprimatelor de Tussin si Tussin forte pe o perioada scurta
(cateva zile) si folosirea dozei celei mai mici care are efect terapeutic. Daca

31
tusea se mentine la dozele terapeutice obisnuite, nu se vor mari dozele ci se
va trece la reexaminarea starii clinice a bolnavului.
La varstnici si la pacientii cu insuficienta renala se va administra initial 50%
din doza obisnuita. Aceasta poate fi crescuta in functie de toleranta si
necesitatile bolnavului.
Nu se recomanda folosirea comprimatelor Tussin forte intre 7 si 12 ani.

Contraindicatii
Alergie la dextrometorfan. Nu se asociaza cu IMAO (risc de hipertermie,
hiperexcitabilitate si colaps) si nu se consuma alcool pe intreaga durata a
tratamentului cu Tussin sau Tussin forte (potentarea depresiei SNC). Nu se
administreaza in tusea productiva si la bolnavii cu astm bronsic, insuficienta
hepatica grava; insuficienta respiratorie. Nu se administreaza la copiii mai
mici de 2 ani si se limiteaza administrarea pana la varsta de 6 ani.

Masuri de precautie
In caz de insuficienta hepatica si la persoanele in varsta, doza terapeutica se
va reduce cu 50%.
Sarcina si alaptare: Dextrometorfanul nu are efect teratogen. Totusi se va
evita administrarea lui pe durata primelor trei luni de sarcina. Daca se
foloseste in ultimele luni de sarcina poate provoca fenomene de depresie
respiratorie le nou-nascut. Nu se va administra pe timpul alaptarii,
nedispunandu-se de date suficiente in ceea ce priveste excretarea laptelui
matern.
Interactiuni:
Poate potenta actiunea deprimantelor SNC. Asocierea cu inhibitori ai MAO,
furazolidona si procarbazina poate duce la aparitia unei crize adrenergice, la
coma, colaps, ameteli, hiperexcitabilitate, hipertensiune, febra, greturi,
spasme sau tremor. Nu se cunoaste mecanismul de actiune pentru aceste
manifestari. Chinidina, prin inhibarea sistemului enzimatic al citocromului
P450, poate provoca o crestere a nivelelor plasmatice pentru dextrometorfan.
Supradozare:
Simptomele supradozarii cu dextrometorfan sunt: starile de ameteala,
confuzie, greata si varsaturi, nervozitate si iritabilitate. Tratament: spalaturi
gastrice si administrare de carbune activ. In caz de depresie respiratorie se
administreaza naloxona.
La adulti: 0,4-2 mg i.v., doza ce se poate repeta, daca este necesar, la
intervale de 2-3 minute, pana la 10 mg.

32
La copii, doza initiala este de 10 mcg/kg corp, urmata, daca este necesar, de
100 mcg/kg corp. Daca apar convulsii se va administra un anticonvulsivant
(o benzodiazepina).

Reactii adverse
Uneori somnolenta, ameteli, confuzie, cefalee, greata, varsaturi si
constipatie. Administrat in doze terapeutice nu afecteaza respiratia, dar la
doze ridicate poate provoca depresia centrului respirator. Au fost semnalate
psihoze, ce apar la ingestia unor doze masive (300 mg sau mai mult).
Dextrometorfanul nu produce dependenta psihica.

Noscapina
Este un alcaloid izochinolinic din opiu, are actiune antitusiva, este slab
bronhodilatator, stimuleaza respiratia. Nu are proprietati analgezice, nu
provoaca dependenta.

Noscapina

Opiu

Descriere
Opiul si preparatele pe baza de opiu sunt cunoscute de aproape patru mii de
ani, fiind folosite ca unele din cele mai vechi remedii ale durerii. In prezent,
preparatele de opiu au o utilizare limitata in terapie, fiind folosite in special
ca analgezice si antidiareice.

33
Practica consumului si toxicomania generata de dependenta de opiu poarta
numele de opiomanie.

Alcaloizii din opiu fac parte din doua grupe structurale diferite:
1. alcaloizii cu nucleu morfinanic (subgrupa morfinei) – morfina, codeina,
tebaina, neopina si oripavina.
2. alcaloizii cu nucleu izochinolinic – papaverina, noscapina.

Papaver somniferum este o planta de cultura care cunoaste mai multe

varietati. Fructele sunt denumite capete de mac; cele imature, prin incizare
secreta la exterior un suc alb si lipicios (latex) care se brunifica in contact cu
aerul. Obtinerea opiului se realizeaza prin scarificarea (incizarea) capsulelor
de mac ajunse la dimensiunea maxima, dar inca verzi. Latexul alb (cateva
picaturi intr-o capsula, pentru obtinerea unui kg de opiu fiind necesara
scarificarea a 20.000 capsule) se coaguleaza in contact cu aerul. A doua zi
perlele de latex se razuiesc de pe suprafata capsulelor, se aglomereaza
manual si se lasa sa se usuce la soare pentru cateva zile. Se obtine opiul brut
(opiul propriu zis), de culoare bruna, cu miros caracteristic si gust amar.
Acesta este prelucrat prin incalzire, coacere si fermentare pentru a obtine
“opiul-preparat” (denumit “chandu”).
Forme de prezentare si comercializare
1. Turte, chifle sau batoane (moi in stare proaspata, prin uscare devin
sfaramicioase). La exterior culoarea variaza de la brun inchis la brun
cenusiu, iar la interior este brun ciocolatie; mirosul este aromat, caracteristic.
2. Pulbere de culoare bruna, aglomerata in bulgari.
3. Opiul “dross” – rezidul ramas in pipa dupa ce opiul preparat se fumeaza.

Pentru a putea fi utilizat in scopuri medicinale, opiul este prelucrat, pentru a

obtine. Modalitati de consum:
- opiul se poate fuma, in pipe speciale (0.2-0.6 g opium preparat- “chandu”);
- poate fi ingerat (opiofagie) in pilule, in amestec cu alte droguri.

Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat – consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult
de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a
drogului;
- preocuparea zilnica – consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii
devin indiferente);

34
- dependenta – consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog,
neaga problema pe care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa
consum isi pierde controlul.
Consumul cronic de opiu este caracterizat de:
1. Dependenta psihica – de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si
suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta
pot fi prezente, dar nici una nu este necesara, nici suficienta, prin ea insasi
pentru a defini dependenta de drog.
Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua
drogul, denumita in terminologia actuala “craving” (dorinta intensa de a
retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa
perioade lungi de abstinenta.
2. Toleranta – caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute
pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat
substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica – implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de
retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a
adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul
sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea
permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in
ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog),
aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme
sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei
repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta
fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele
primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se
echilibreaza de asemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in
conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a
administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei,
conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice
zgomotoase – sindromul de retragere.
4. Sindromul de abstinenta – este caracterizat prin simptomele (incadrare
si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei
unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost
consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze
mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de “sindrom de
abstinenta” cu “sindrom de retragere”. Sindromul de retragere, expresie a
dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.

35
5. Euforie.

Fumatul opiului reprezinta o experienta neplacuta pentru incepatori, din

cauza gretei, a ametelilor si a cefaleei (durerilor de cap).
Adaptarea se face insa repede si fumatorul resimte o vreme euforia (daca nu
depaseste un numar moderat de pipe) care se manifesta printr-o stare de
fericire pasiva, linistita, contemplativa dupa care se instaleaza somnul, cu
vise populate in imagini placute.

Odata cu consumul repetat se instaleaza toleranta, intervalul dintre

administrari scade si dozele sunt crescute.
Fumatul opiului are potential mai mic de a dezvolta dependenta, comparativ
cu folosirea i.v. a morfinei sau heroinei. Durata si fercventa consumului
influenteaza manifestarile de abstinenta. Ingerarea duce la efecte mai grave
decat fumatul pipelor.

Caracteristicile opiomaniei sunt similare cu cele ale toxicomaniei morfinice

in general, insa degradarea fizica si psihica sunt mai lente.

Opiaceele, in general, determina instalarea unui comportament compulsiv de

consum, a tolerantei incrucisate intre morfinomimetice (acest termen
referindu-se la alcaloizii naturali din opiu –m orfina, codeina, tebaina dar, in
mod curent, si la compusii cu profil farmacologic asemanator morfinei,
inclusiv opioide – substantele de semisinteza, sinteza si compusii similari
endogeni). medicinal cu un continut standard in alcaloizi (in special
morfina).

ANTITUSIVE CENTRALE NEOPIOIDE

Oxeladine – Paxeladine

Nu are efect sedativ, nu deprima respiratia, nu produce dependenta.

Paxeladine, capsule cu eliberare prelingita
Prospect
Forma de prezentare:
Capsule cu eliberare prelungita 40 mg; cutie x 1 fl. x 15 capsule.

36
Indicatii :
Tuse seaca si iritativa de diverse etiologii: gripa, rinofaringita, traheita,
laringita, bronhopneumopatie, rujeola, tuse convulsiva. Tuse spasmodica si
reflexa.

Doze si recomandari:
- adulti: 1-3 capsule/zi sau 2-5 lingurite/zi;
- copii: sirop: 1 lingurita/10 kg/24 ore (pana la 4 ani:1-2 lingurite/zi, intre 4-
15 ani:2-3 lingurite/zi).

Atentionari:
In cazul unei administrari masive, monitorizarea functiei respiratorie si
cardiovasculara.

Oxeladina

Glaucina

Este un alcaloid non-opioid obtinut din glaucium flavum, fam.papaveraceae

si din specii de corydalis.

Glaucina bromhidrat, drajeuri

Prospect
Compozitie
Drajeuri continand glaucina bromhidrat 25 mg.

Actiune terapeutica
Antitusiv central cu efect durabil, slab sedativ si analgezic.

37
Indicatii
Tuse iritativa, tuse uscata, tuse in situatii care contraindica fortarea cailor
respiratorii, cresterea presiunii intraabdominale si efortul.

Contraindicatii
Stari de deprimare respiratorie, insuficienta cardiaca grava, infarct acut de
miocard, hipotensiune arteriala, insuficienta renala avansata; prudenta la
bolnavii cu bronhoree (este favorizata retentia secretiei) si insuficienta
respiratorie cronica (deprimare respiratorie); nu se administreaza la copii
mai mici de 5 ani; prudenta cand se foloseste ambulator la soferi sau la alte
persoane cu alte profesii care implica concentrare intensa si durabila a
functiilor psihice.

Reactii adverse
Ocazional greata, ameteli, somnolenta, hipotensiune arteriala.

Mod de administrare
Oral, la adulti cate 1-2 drajeuri de 2-4 ori/zi (dupa mese); la copii (mai mari
de 5 ani), cate 1/2- 1 drajeu de 2-3 ori/zi, dupa varsta.

Glaucina

Antitusiv prin actiune centrala, slab sedativ, analgezic, spasmolitic,

adrenolitic, hipotensiv. Nu produce constipatie, nici farmacodependenta.

Clobutinol –Tabcin, Tussamed

Antitusiv cu actiune centrala indicat in tusea neproductiva, jenanta.

38
 Butamirat – Sinecod, Tusosedal

Indicat in tuse iritativa, bronhoscopie.

Sinecod, sirop

Prospect
Compozitie
Principiu activ: butamirat citric.
Picaturi pentru copii: 1 ml contine butamirat dihidrogenocitrat 5 mg.
Excipienti: sorbitol, zaharina, vanilina, conservanti: E210.
Sirop: 10 ml contin: butamirat dihidrogenocitrat 15 mg. Excipienti: sorbitol,
zaharina, vanilina, conservanti: E210.
Siropul si picaturile contin indulcitori sintetici, motiv pentru care poate fi
utilizat si de diabetici.
Tablete: tablete depot de 50 mg.

Actiune terapeutica
Butamiratul citric, singurul principiu activ al Sinecod este un supresorcentral
al tusei si nu contine alcaloizi de opiu. In plus, Sinecod reduce rezistenta
cailor aeriene, efect evidentiat prin imbunatatirea valorilor spirometrice.

Indicatii
Tuse acuta de cauze variate. Supresia tusei pre- si post-operatorii in
chirurgie si bronhoscopie, tuse convulsiva.

Doze si mod de administrare

39
Picaturi:
- copii intre 2 luni-1 an: 10 picaturi de 4 ori/zi;
- copii 1-3 ani: 15 picaturi de 4 ori/zi;
- copii peste 3 ani: 25 picaturi de 4 ori/zi.
Sirop:
- copii 3-6 ani: 5 ml de 3 ori/zi;
- copii 6-12 ani: 10 ml de 3 ori/zi;
- copii peste 12 ani: 15 ml de 3 ori/zi;
- adulti: 15 ml de 4 ori/zi.
Pe cat posibil, se prefera administrarea inaintea meselor.
Tablete depot:
- copii peste 12 ani: 1-2 tablete zilnic;
- adulti: 2-3 tablete/zi la interval de 12 sau 8 ore (se inghit fara a fi
sfaramate).

Contraindicatii
Hipersensibilitate la principiul activ.

Masuri de precautie
Sarcina si alaptare: in studiile pe animale nu s-a observat nici un fel de efect
advers fetal. Totusi, se recomanda ca Sinecod sa nu fie folosit in primul
trimestru, iar in restul perioadei de sarcina acesta se va administra doar daca
este necesar. In absenta datelor despre posibilitatea eliminarii in lapte a
substantei active, se recomanda evitarea administrarii Sinecod in perioada de
alaptare.

Reactii adverse
Greata, diaree, eritem cutanat, vertij au fost observate intr-o proportie de
circa 1% din cazurile tratate cu Sinecod, simptome care dispar dupa
reducerea dozei sau intreruperea terapiei.

40
 Butamirat

CAPITOLUL III

REMEDII SI TRATAMENTE NATURISTE

ANTITUSIVE

Chiar daca tusea poate fi neplacuta, ea contribuie la starea

noastra de sanatate, caci, tusind, ne curatam caile respiratorii. De
regula, cauza principala a tusei este o raceala. Mai intai ne doare gatul,
apoi se instaleaza o tuse uscata. In primul rand vom apela la remedii
care usureaza tusea si dizolva mucozitatile. De asemenea, este util sa
facem bai fierbinti, sa folosim antitusive naturale si sa bem cat mai
multe lichide de preferinta ceai de plante.

Iata cateva remedii sa scapati de tusea iritanta:

- Din ridiche neagra se prepara un suc de tuse extrem de eficient. Se scobeste

o ridiche pe interior si se umple cu 2-3 lingurite de miere. Partea de jos a
ridichii se perforeaza, se aseaza ridichea pe un borcan si se tine in apropierea
unei surse de caldura (calorifer). Din sucul care se scurge se consuma cate o
lingura la 1-2 ore.

41
- Berea calda alina tusea iritativa. Pentru aceasta, se incalzeste 1/2 l de bere
cu 4 linguri de miere si se bea incet amestecul, seara, inainte de culcare.

- Siropul din muguri de brad alunga tusea suparatoare. Se iau in acest scop
200 g muguri de brad proaspeti, se pun 24 de ore la inmuiat in 1/2 l apa,
apoi se dau in clocot. Se strecoara si se fierbe un sirop cu 500 g zahar. Se iau
cate 2-3 lingurite zilnic.

- Cine isi pune peste noapte o compresa cu nucsoara, scapa repede de tuse.
Se intinde un strat gros de vaselina de la farmacie pe o bucata de panza. Se
imprastie pe deasupra 1/2 lingurita de nucsoara pisata marunt si se
inglobeaza in vaselina. Se pune panza pe piept si se fixeaza cu un fular de
lana.

- Inhalatiile au, de asemenea, un efect calmant asupra tusei. Turnati 2-3

picaturi de ulei de eucalipt, de cimbru sau chiparos in apa fierbinte si
inhalati.

Tinctura de violete si iedera

Se recomanda mai ales in crizele de tuse iritativa. Se maruntesc 20 g flori de
violete si 20 g frunze de iedera si se pun intr-o sticla inchisa ermetic, care se
umple cu 0,7 l rachiu sau vodca. Se tine 4 saptamani la macerat, scuturand
amestecul o data pe zi. In final se strecoara si se toarna in sticle sterile,
inchise la culoare. Se iau de 3 ori/zi, cate 15 picaturi cu paine sau zahar.
Pentru diabetici, se recomanda doar painea.

TUSEA – PRECAUTII SI RECOMANDARI

Tusea este o experienta pe care multi dintre noi am vrea sa o

evitam, in pofida faptului ca ea reprezinta de fapt un mecanism de
aparare al organismului.

Episoadele de tuse au scopul de a elibera caile respiratorii si de a proteja

plamanii. Cu toate acestea, crizele de tuse persistente dauneaza grav
sistemului respirator si ar trebui tratate cu remedii naturiste pentru tuse,
leacuri sau medicamente corespunzatoare pentru tuse productiva
(expectoranta) sau uscata (seaca).

42
Tusea productiva este asociata cu excesul de mucus si constituie reactia
organismului fata de corpurile straine din caile respiratorii, prevenind astfel
infectiile virale sau bacteriene.

Tusea uscata este caracterizata prin imposibilitatea de a elimina substantele

din gat, rezultatul fiind un gat extrem de uscat si iritat. De aceea, este foarte
usor de recunoscut, din cauza extenuarii si durerii la care va supune orice
criza de tuse.

Avand aceste lucruri in vedere, puteti clasifica foarte usor tipul de tuse de
care suferiti si mai apoi actiona in conformitate, pentru a o trata cu ajutorul
unor remedii naturiste pentru tuse, leacuri sau sirop si pastile ce se pot
procura foarte usor din farmacii.
Recomandari de baza cand suferiti de tuse:

● Evitati sa iritati tractul respirator prin expunere la fum, praf, gaze si aer
uscat sau prea rece.

● Pastrati camerele bine ventilate si folositi un dispozitiv de umidificare a

aerului pentru a preveni uscarea tractului respirator.

● Odihniti-va suficient si evitati stresul care nu este necesar pentru a ajuta

corpul sa lupte cu boala si pentru a scapa de episoadele de tuse.

● De asemenea, asigurati-va ca sunteti bine inveliti.

● Asigurati-va necesarul de vitamine si minerale direct din hrana si lichide.

Consumati in acest sens multe fructe si legume care sunt usor de digerat si
pline de substante nutritive.

Alimentatia recomandata cand suferiti de tuse:

● Un aport suficient de vitamine este vital pentru a va pastra forma fizica si

starea de sanatate. Vitamina C, de exemplu, este fundamentala in evitarea
crizelor de tuse sau in caz de raceala.

● Atat vitamina C, cat si zincul, produc substante ce lupta activ impotriva

infectiei. Doza zilnica recomandata de vitamina C este de 90 mg/zi pentru

43
barbati si 75 mg/zi pentru femei. Copiii care sufera de tuse ar trebui sa
primeasca intre 15-75 mg/zi, in functie de varsta.

● Alimentele bogate in vitamina C sunt: citricele, afinele, macesele, kiwi,

capsunile, broccoli, varza, spanacul, cartofii si rosiile. Aportul de mancaruri
bogate in zinc, precum ouale, lintea, castanele si orezul, ajuta vitamina C sa
lupte cu infectiile.

● Vitamina B6 poate fi gasita in orezul brun si in legumele verzi, iar

vitamina A este gasita in morcovi, piersici, broccoli si oua. Ambele cresc
capacitatea celulelor albe ale sangelui de a ataca agentii patogeni.

Ceaiuri indicate pentru episoadele de tuse:

● Se recomanda a nu se apela imediat la produsele antitusive din farmacii, ci
mai intai la produsele naturiste pentru a trata tusea. Tusea uscata, seaca,
poate fi tratata cu ajutorul ceaiului din flori de tei. Cele mai bune sunt
infuziile din frunze de patlagina, plamadica, muguri de pin, coada-
soricelului.

● De asemenea, se pot face inhalatii cu musetel, levantica, cimbru,

cimbrisor, izma, rozmarin, frunze si ramuri tinere de pin. Se amesteca in
parti egale si se pun doua linguri din orice planta la 1 l de apa clocotita. Apoi
se tine capul acoperit cu un prosop deasupra vasului timp de 20 minute.

● Dropsurile de tuse pot fi de mare ajutor pentru a calma iritatia gatului, insa
de cele mai multe ori exista riscul ca aceasta sa nu aiba vreun efect pozitiv in
tratarea tusei. Tabletele cu salvie sau gargara cu apa cu sare ajuta la
relaxarea unui gat iritat.

● De asemenea, inainte de a apela la produsele din farmacii, incercati sa

administrati sirop de patlagina, sirop de catina, sirop de extract de iedera, cu
extract de pin, sau sirop ce contine carbocisteina, pentru a pune stop
episoadelor neplacute de tuse.

Tratamentul medicamentos al tusei

Sunt doua tipuri de medicamente care previn tusea: expectorante si
reprimate. Expectorantele actioneaza delicat asupra mucusului si usureaza
eliminarea acestuia, atunci cand nu ai o tuse seaca. Reprimatele controleaza
sau inhiba reflexul de tuse si functioneaza cel mai bine in cazul tusei uscata.

44
Medicamente pentru tuse expectoranta;

Sirop : Tusavit, Robitussin, Rhinathiol, Eurespal, Erdomed, Ambroxol,

Mucosin, Bioflu.

Tablete : Erdomed, Eurespal, ACC (nerecomandat persoanelor cu astm),

Ambroxol, Mucosin, Bioflu.

Medicamente pentru tuse seaca:

Sirop : Robitussin, Humex, Paxeladine.

Tablete : Bioflu, Bioflu+, Tussin Forte, Tussin.

Masuri speciale si contraindicatii

Studiile au demonstrat ca unele medicamente pentru tuse nu functioneaza

foarte bine. Unele dintre aceste medicamente pot cauza probleme de
sanatate, daca le folositi un timp indelungat sau daca luati mai multe decat a
prescris doctorul. Este important sa administrati corect medicamentele si sa
le tineti departe de mana copiilor, prevenind, astfel, administrarea lor
accidentala.

Preperatele pentru tuse pot cauza probleme persoanelor care au deja

probleme de sanatate, cum ar fi astm, insuficienta cardiaca, tensiune arteriala
sau glicemie. Preparatele pentru tuse pot, de asemenea, sa interactioneze cu
alte medicamente, sedative sau calmante si sa se influenteze reciproc
producand reactii adverse in organism.

Cititi cu atentie instructiunile de administrare ale medicamentelor si

consultati farmacistul sau doctorul pentru a va recomanda un tratament
corespunzator.

45
 CONCLUZII

Sistemul respirator necesita o autoaparare eficienta. In fiecare zi,

un adult inspira si expira in medie mai mult de 10.000 litri de aer.
Considerand volumul mare de aer care intra si iese din plamanii nostri, nu
poate fi surprinzator faptul ca o multime de corpuri straine, precum particule
de praf, polen sau germeni, pot ajunge in organism prin caile respiratorii. Un
sistem respirator sanatos se autoprotejeaza si se autocurata cu ajutorul unui
mecanism extrem de eficient – comparabil cu un sistem mecanic al unui
transportor cu banda.

Caile respiratorii sunt captusite cu mucus, o substanta alunecoasa,

gelatinoasa, care functioneaza ca o bariera protectiva si care poate capta

46
corpurile straine inhalate. Apoi cilii (perisorii care captusesc caile
respiratorii) transporta mucusul cu corpuri straine spre faringe (gat), unde
acesta este inghitit, in mod normal. Blocajele de dimensiuni mai mari ale
cailor respiratorii cauzeaza o iritatie ce produce tusea, pentru a expulza
materia obstructiva.

BIBLIOGRAFIE

Dumitru Dobrescu - “Gerantofarmacologia”, editura Mondos ,

Bucuresti 1995

Valentin Carlig - “ Farmacologia, vol I”, editura Aius,

Craiova 1999

Valentin Stroescu – “Bazele farmacologice ale practicii medicale

Editia a 7-a”, editura Medicala,
Bucuresti 2001

Dumitru Dobrescu – “Farmacologia practic, vol”, editura Medicala,

Bucuresti 1989

Critea J. – “Neuroleptanalgezia”, editura Medicala,

Bucuresti 1999

Ciobanu Maria - “Noul ghid de anestezie terapie intensiva”,

editura Medicala, Bucuresti 1992

47
Valentin Stroescu - “Farmacologia si practica medicala”,
editura Medicala, Bucuresti 1995

***Agenda medicala - editura Medicala, Bucuresti 2002

***Farmacopeea Romana editia a X-a, editura medicala,

Bucuresti 1993

Dumitru Dobrescu- ***Memomed 2010 editura Minesan,

Bucuresti 2010

48