CURS: Comunicarea și orientările de valoare

CONCEPTUL DE VALOARE

Preocupaţi de identificarea temeiului caracterului integrat al culturilor, de

înţelegerea lor drept totalităţi integrate, specifice, coerente şi semnificative,
antropologii au devenit sensibili la problematica valorilor. Mărturie elocventă a
acestei noi stări de spirit sunt cuvintele lui Kroeber, care pot fi receptate drept o
replică fermă dată celor care au condiţionat, multă vreme, studiul ştiinţific al
culturii de excluderea valorilor: “Dacă refuzăm să ne ocupăm de valori refuzăm să
ne ocupăm de ceea ce este cel mai semnificativ atât în culturile particulare cât şi în
cultura umană privită ca întreg” (1960, p.377). Adoptând o perspectivă axiologică
asupra culturii, antropologii culturali s-au preocupat atât de unele aspecte teoretice
referitoare la valoare şi relevanţa sa pentru înţelegerea culturii, cât şi de
elaborarea unor metode care să permită studiul concret al valorilor.
Preocupările care au vizat clarificarea semnificaţiei valorii pentru înţelegerea
culturii au avut drept rezultantă formularea şi argumentarea ideii potrivit căreia
valoarea reprezintă un concept cheie pentru definirea culturii.
Ideea s-a conturat treptat; de la recunoaşterea principială a relevanţei
valorilor pentru cercetarea culturii – “orice ar fi valorile, observă Kroeber, este clar
că ele au anumite relaţii cu cultura” (1963, p.102) --, la considerarea lor drept
“elemente de bază ale unei culturi” (Bidney, 1962, p.28) până la definirea culturii
ca “sistem de valori (simboluri)” (Parsons, p. 162).
Modalităţile de definire a valorilor sunt relativ diferite. “Valorile,
precizează Kroeber, sunt acele lucruri – produse culturale, standarde sau idei – pe
care oamenii care trăiesc în societate le preţuiesc şi consideră că au importanţă
pentru ei, pentru grupul lor şi pentru descendenţii lor dincolo de utilitatea lor
practică. Valorile influenţează comportamentul uman şi constituie … forţă efectivă
în lumea istoriei şi în cea a naturii” (1963, p.102-103).
Valorile “impregnează” întreaga cultură; de altminteri, termenul de cultură,
potrivit lui Sarrayo, se aplică, în ultimă analiză, la ceva care are valoare, este
purtător de valoare, deci are caracter de valoare.
Omul creează o lume proprie, în prelungirea şi prin depăşirea universului
fizic care îi este dat; o lume prin excelenţă a sa, accesibilă doar lui şi existentă doar
atât timp cât el există. Este lumea culturii care se structurează ca un univers de
valori. Omul fiinţează ca om doar în şi prin valori. Forţele esenţiale umane se
obiectivează în valori; sensul vieţii omului precum şi coerenţa convieţuirii
oamenilor în societate sunt asigurate de valori şi prin mijlocirea valorilor. “Fiecare
cultură, luată ca întreg, reprezintă o modalitate specifică de adaptare; culturile sunt
lumi diferite de cunoştinţe şi valori” (Ayoub, p.261).

Valoare şi acţiune; conceptul de orientare de valoare

Conectarea valorii la acţiune este prezentă în multiple forme, explicite sau

implicite, la Parsons, Shils şi Clyde Kluckhohn, la Florence Kluckhohn, Strodbeck,
Albert, Vogt şi Hyman. Valoarea reprezintă dezirabilul, cee ace ar trebui să fie.
Adeziunea la o valoare presupune nu doar asumarea declarative a acesteia, ci și
acțiunea în vederea convertirii a ceea ce ar trebui să fie, în ceea ce este. În acest
sens este reliefat potențialul actional al valorii, capacitatea sa de a devein un
imbold pentru acțiune.
Cultura este înţeleasă, prin urmare, drept “ansamblu de valori specifice
antrenând comportamente specifice” (Auge,p.89), iar antropologul vizează
“identificarea valorilor fundamentale sau focale care oferă motivaţii centrale şi
puternice comportamentului” (Keesing,161).
Acestei perspective “acţionaliste” în abordarea şi definirea valorii i se
datorează, în bună măsură, elaborarea de către antropologi a conceptului de
orientare de valoare, concept cu o relevanţă indiscutabilă în considerarea şi
clarificarea raportului dintre valoare şi acţiune. Vom prezenta în cele ce urmează
câteva abordări analitice semnificative ale orientărilor de valoare. Este necesar, în
prealabil, să subliniem că definirea orientării de valoare nu este un scop în sine
pentru antropolog, ci un mijloc pentru clarificarea structurii culturii în general şi a
temeiului specificului diferitelor culturi particulare. Aspecte conexate, dat fiind că
se deduce “caracterul specific, distinct al unei culturi particulare din modalitatea de
distribuire a valorilor într-o anumită ordine” (Bidney,ibidem). Vom găsi, în
consecinţă, la antropologii ale căror concepţii le vom prezenta, abordări unitare în
care, în dependenţă de modul de definire a orientării de valoare şi de înţelegere a
locului său în ansamblul valorilor culturii, se conturează şi o concepţie mai
cuprinzătoare, referitoare la structura axiologică a culturii, cu privire la temeiul
configurării diferitelor culturi ca totalităţi integrate şi specifice şi, în sfârşit, cu
privire la metodele de investigare a culturilor prin mijlocirea studiului valorilor.

Natura valorii şi a orientării de valoare în concepţia lui Parsons

O contribuţie remarcabilă la impunerea perspectivei axiologice în abordarea

şi înţelegerea culturii a avut Talcott Parsons. Cultura, definită drept sistem de
valori, este cercetată în conexiunile sale cu sistemele de acţiune: societatea şi
personalitatea. Interesul pentru descifrarea conexiunilor dintre valoare şi acţiune îl
conduce pe Parsons la considerarea conceptului de orientare de valoare şi la
elaborarea unui model al acestora.
 Cultura este constituită din “căi de orientare şi de acţiune” care sunt
“încorporate în simboluri semnificative”(Parsons,Shils,p.159). Conectarea valorii
şi, implicit, a culturii la acţiune este, în cazul lui Parsons şi Shils, extrem de hotărât
realizată nu numai în definirea culturii, ci şi în identificarea componentelor ei
structurale. Criteriile de clasificare ale acestora sunt căutate în paradigma
fundamentală a acţiunii; fiecare act concret implică componente cognitive, afective
şi evaluative. Conţinutul culturii va fi disociat, prin urmare, în funcţie de primatul
uneia sau alteia dintre cele trei componente fundamentale ale orientării acţiunii, în
următoarele sisteme de simboluri: sistemul de simboluri desemnat prin termenul de
“credinţe”, în care primatul revine funcţiei cognitive: sistemele de simboluri
expresive, având ca primat funcţia afectivă; sisteme de simboluri evaluative,
având ca primat funcţia evaluativă. Acestora din urmă li se acordă o atenţie aparte.
Ele sunt denumite “sisteme de standarde de orientări de valoare” şi sunt definite
drept căi de evaluare şi de rezolvare a conflictelor dintre diferite credinţe
(standarde cognitive), diferite dorinţe (standarde apreciative, cathectice) şi dintre
diferite mecanisme evaluative (standarde morale). Aceste standarde – denumite
simboluri evaluative sau pattern-uri de orientări de valoare – se deosebesc de
simbolurile cognitive şi de cele expresive (care oferă căi de orientare faţă de
obiecte simbolice exterioare) prin faptul că ele sunt căi de orientare ale actorului
faţă de propriile sale orientări. Se subliniază, şi de această dată, faptul că ele sunt o
sinteză între elemente cognitive şi afective. Orientările de valoare sunt organizate
într-un sistem de pattern-uri generalizate, având, în consecinţă, potenţialitatea de a
deveni valori comune pentru membrii unei colectivităţi.
Componentele de bază ale structurii culturii sunt, potrivit lui Parsons şi
Shils, următoarele: 1.tipuri de sisteme de simboluri culturale; a)sisteme de idei
(primat cognitiv); b)sisteme de simboluri apreciative (primat apreciativ);
c)sisteme de standarde de orientări de valoare (primat evaluativ); 2.tipuri de
standarde de orientări de valoare: a)cognitive; b)apreciative; c)morale; 3.tipuri de
orientări de acţiune: a)instrumentale; b)expresive; c)morale (p.167).
Un rol deosebit este atribuit standardelor de orientări de valoare; integrarea,
atât a sistemului de valori al individului, cât şi a sistemului de valori al societăţii,
se realizează printr-un compromis “între imperativele funcţionale ale situaţiei şi
pattern-urile de orientări de valoare dominante” (p.181). Elementele de bază ale
sistemului de valori sunt:
1.Elementul director este pattern-ul de orientări de valoare dominant în
sistem (ethos) caracterizat prin două variabile: universalism – particularism,
atribuire – realizare.
2. Elementul secund este constituit de suborientări, care sunt prezentate prin
combinaţii ale celor două variabile pattern de bază cu celelalte trei: afectivitate –
neutralitate, specificitate – difuziune, orientare către colectivitate – orientare către
sine.
3. Al treilea element este constituit de orientări de valoare adaptative, ca
autoritarismul, tradiţionalismul etc., care joacă adesea un rol în sistemul concret de
valori.
Modelul elaborat de către Parsons conectează sistemul social de valori,
sistemul individual de valori şi pattern-ul orientărilor de valoare conform tabelului
1.

Tabelul 1.
ORIENTARE DE VALOARE
FOCUSUL SISTEMULUI SOCIAL DE VALORI
 UNIVERSALISM – PARTICULARISM ATRIBUIRE – REALIZARE
ORIENTARE CĂTRE ORIENTARE CĂTRE SINE
COLECTIVITATE
DIFUZIUNE – SPECIFICITATE NEUTRALITATE – AFECTIVITATE
FOCUSUL SISTEMULUI PERSONAL DE VALORI
ORIENTARE MOTIVAŢIONALĂ

Parsons a vizat, în acest model, corelarea orientărilor de valoare cu elementele

structurale ale sistemelor personalităţilor şi ale sistemelor sociale, concepute drept sisteme de
acţiune; el subliniază importanţa crucială a analizei orientărilor de valoare pentru înţelegerea
acţiunii. Conştient de dificultăţile legate de clarificarea acestui raport deosebit de complex, el
precizează că acest model poate oferi doar un punct de plecare pentru o soluţie de fond a
problemei. Să ne oprim, în continuare, la cele mai semnificative dintre contribuţiile la
soluţionarea acestei probleme.

Modelul de orientări de valoare a lui Clyde Kluckhohn

În adoptarea perspectivei acţionaliste asupra valorilor, Clyde Kluckhohn a
avut drept punct de plecare delimitarea de tradiţia intelectuală a disocierii
categorice a faptelor de valori, afirmarea unităţii dintre existenţă şi valoare,
respectiv, între “concepţiile unui individ sau ale unui grup despre ceea ce este şi
ceea ce trebuie să fie” (Kluckhohn,390). Valorile – care implică un cod sau
standard care organizează un sistem de acţiune – integrează aspecte afective,
cognitive şi selective. “O valoare, afirmă Kluckhohn, este o concepţie, explicită
sau implicită, despre ceea ce ceste dezirabil, distinctivă pentru un individ sau
caracteristică pentru un grup; ea influenţează selecţia modurilor, mijloacelor şi
scopurilor acţiunilor posibile” (p.392). Pe fondul unei atare definiri a valorilor şi a
sublinierii pluralităţii valorilor – sunt disociate diverse tipuri de valori în
dependenţă de dimensiunea modalităţii (valori pozitive şi negative), dimensiunea
conţinutului (valori estatice, cognitive, morale), dimensiunea scopului ( valori
modale, instrumentale, valori-scop), dimensiunea intensităţii (valori categorice şi
preferenţiale, centrale şi periferice, ipotetice; acestea din urmă au drept subclase
valorile utopice şi valorile tradiţionale), dimensiunea explicitării ( valori explicite
şi implicite), a extensiunii (valori universale şi particulare) – Kluckhohn
evidenţiază rolul deosebit de semnificativ al orientărilor de valoare. El defineşte
orientarea de valoare drept o concepţie generalizată şi organizată, care influenţează
comportamentul şi care se referă la natură, locul omului în natură, relaţia omului cu
omul (p.407). Termenul de orientări de valoare este convenabil să fie utilizat,
precizează el, pentru acele noţiuni-valoare care sunt: a)generale, b)organizate,
c)includ judecăţi existenţiale categorice. Se insistă, de altfel, asupra naturii
particulare a orientărilor de valoare care includ atât elemente valorice, cât şi
elemente existenţiale, aspecte normative şi aspecte cognitive. Relaţia dintre
normativ şi existenţial este gândită, de către Kluckhohn, din două perspective: pe
de o parte, judecăţile normative trebuie să fie bazate pe concepţiile grupului despre
ceea ce este; pe de altă parte, concepţia grupului despre univers, despre ceea ce
este natural sau evident, va fi, probabil, bazată pe orientări normative anterioare şi
pe interese. Ceea ce “trebuie făcut” este, de obicei, strâns legat de ceea ce este
crezut a fi “natura lucrurilor”; totuşi, credinţele despre “ceea ce este” sunt adesea
supoziţii deghizate despre “ceea ce trebuie să fie”. Mai mult, valorile grupului,
odată instituţionalizate, au, pentru membrii acestuia, un fel de realitate existenţială;
ele devin parte a situaţiei existenţiale (p.406). Pe temeiul acestei demonstraţii se
subliniază încă o dată natura complexă a orientărilor de valoare care îmbină
elemente afectiv-cognitive (valoare) şi cognitive strict (orientare); ele includ nu
doar propoziţii normative, ci şi propoziţii existenţiale despre natura a “ceea ce
este”.
 Kluckhohn caracterizează orientările de valoare drept complexe organizate
de valori care corespund unor domenii importante ale vieţii şi reprezintă un factor
cheie în integrarea culturală. Ele exprimă concepţiile unui grup dat cu privire la
structura universului, la relaţiile omului cu universul, atât natural cât şi
supranatural, şi relaţiile omului cu omul; ele reprezintă “filosofia” grupului
respectiv, viziunea sa cu privire la sensul ultim al vieţii umane. În consecinţă,
calitatea distinctivă a fiecărei culturi, specificul său, se bazează, conchide
Kluckhohn, pe sistemul propriu de orientări de valoare care influenţează în mod
semnificativ comportamentul membrilor grupului. Kluckhohn a fost “un pionier în
elaborarea unor modele explicite a sistemelor de valori şi studiul său pilot a fost cel
care referitor la indienii Navaho” (Fried, p.674) şi prezentat în lucrarea “The
Philosophy of the Navaho Indians” Scopul său este dezvăluirea “filosofiei care se
află în spatele modului de viaţă” al oricărui individ şi al oricărui grup. Fiecare mod
de viaţă al unui grup, susţine Kluckhohn, este o “structură – nu o colecţie
întâmplătoare a tuturor pattern-urilor fizic posibile şi efective funcţional de
credinţe şi acţiuni ci un sistem interdependent bazat pe premise şi categorii
interdependente… Fiecare mod de viaţă are la bază propriile sale supoziţii despre
scopurile şi motivaţiile existenţei umane, despre modurile în care poate fi
dobândită cunoaşterea, despre ceea ce au dreptul fiinţele umane să aştepte una de
la cealaltă şi de la divinitate, despre ce este împlinirea sau frustrarea” (Kluckhohn,
1971,p.677). Unele dintre aceste supoziţii sunt explicite, altele sunt tacite şi trebuie
deduse de către observator din tendinţele consistente manifeste în vorbă şi faptă.
Aceste supoziţii reprezintă conţinutul a ceea ce el a numit “orientări de valoare”.
Referindu-se la orientările de valoare ale populaţiei Navaho, Kluckhohn
evidenţiază această forţă de influenţare a orientărilor de valoare; în concepţia
Navaho ordinea naturală este potenţial armonioasă; prin urmare, o componentă de
prim rang a ceremonialului Navaho este menţinerea, favorizarea şi restaurarea
acestei armonii potenţiale.
Dată fiind convingerea în relevanţa studiului orientărilor de valoare pentru
cunoaşterea particularităţilor diverselor culturi, Kluckhohn a elaborat un model al
orientărilor de valoare, care propune 13 dihotomii grupate în trei categorii:
OM ŞI NATURĂ
1.determinat (caracter ordonat al universului) - indeterminat (caracter
haotic)
2.unitate (lumea este unitară) - pluralitate (diversitate)
3. bun (omul este bun de la natură ) - rău (omul este rău de la natură)
OM ŞI OM
4.individ (orientare către sine) - grup (orientare către colectivitate)
5.sine (egocentrism) - altul (devoţiune pentru celălalt)
6. autonomie - dependenţă
7. activ - pasiv
8.disciplină (apolinic) - împlinire (dionisiac)
9.fizic - mental
10.tensiune - relaxare
11.acum (prezent) - atunci (trecut)
NATURĂ ŞI OM ÎMPREUNĂ
12.calitate - cantitate
13.unic - general
În şi prin aceste dihotomii se exprimă atitudini valorice fundamentale;
studiul lor permite, prin urmare, evidenţierea particularităţilor diferitelor culturi.

Modelul de orientări de valoare al lui Florence Kluckhohn

 Trebuie remarcat faptul că atât modelul lui Parsons, cât şi cel al lui
Kluckhohn pun accent asupra rolului integrator al orientărilor de valori într-o
cultură dată şi asupra caracterului lor generalizat într-o colectivitate dată;
patternurile orientărilor de valoare sunt invocate pentru a ilustra specificitatea
diverselor culturi particulare. Florence Kluckhohn consideră însă că astfel se
ignoră atât aspectele universale ale orientărilor de valoare, cât şi variabilitatea lor
în interiorul unei culturi date. Or, apreciază ea, “variabilitatea (atât cea
interculturală, cât şi cea intraculturală) poate fi înţeleasă numai într-un cadru de
referinţă care să se raporteze la universalii” (p.346). Trebuie, prin urmare,
identificate “tipurile centrale de orientări de valoare şi registrul posibilei lor
variabilităţi” (p.346); numai pe această bază pot fi făcute “comparaţii sistematice”
fie între orientări de valoare izolate, fie între profilurile de orientări de valoare ale
unor segmente ale societăţii sau ale unor societăţi în întregul lor. Împlinirii acestui
deziderat îi este destinat modelul de orientări de valoare elaborat de către Fl.
Kluckhohn. Supoziţiile fundamentale pe care se întemeiază acest model sunt
următoarele: “există un număr limitat de probleme umane de bază pentru care toţi
oamenii, în toate timpurile şi în toate locurile trebuie să găsească o soluţie”
(p.347).Soluţiile la aceste probleme variază între societăţi şi în cadrul lor; registrul
de variaţii posibile este limitat; scara generală de variaţii se întâlneşte în toate
societăţile, însă ea poate diferi în funcţie de ordinea preferinţelor dominante şi
variante. Orientările de valoare reprezintă răspunsul dat problemelor fundamentale
cu care se confruntă oamenii tuturor societăţilor.
Florence Kluckhohn a ales – pe cale experimentală – cinci probleme umane
comune de importanţă majoră şi le-a expust sub forma unor întrebări:
1.care sunt predispoziţiile înnăscute ale fiinţei umane?
2.care este relaţia dintre om şi natură?
3.care este dimensiunea semnificativă a timpului?
 4.care este personalitatea tip preţuită?
5.care este tipul de relaţie dominant a omului cu alţi oameni? (p.348).
“Conţinutul” soluţiilor la aceste probleme reprezintă orientările de valoare.
Soluţiile prezintă un registru de variaţie cu trei trepte după cum rezultă din
tabelul 2.

Tabelul 2

PROBLEMELE UMANE ŞI SOLUŢIILE TIP

PREDISPOZIŢII REA NICI REA BUNĂ
ÎNNĂSCUTE (MODIIFICABIL NICI BUNĂ (MODIFICABIL
(NATURA Ă SAU (MODIFICABIL Ă SAU
UMANĂ ) NEMODIFICABI Ă SAU NEMODIFICABI
LĂ) NEMODIFICABI LĂ)
LĂ)
RELAŢIA OMUL OMUL ÎN OMUL DOMINĂ
OMULUI CU SUBJUGAT DE NATURĂ NATURA
NATURA NATURĂ
DIMENSIUNEA
TEMPORALĂ TRECUT PREZENT VIITOR
PERSONALITAT A FI – ÎN –
EA TIP A FI DEVENIRE A FACE
VALORIZATĂ
MODALITATEA
INTER- LINEALĂ COLATERALĂ INDIVIDUALISTĂ

RELAŢIILOR
UMANE
 NATURA UMANĂ. Orientările în raport cu această problemă fundamentală
se înscriu în următorul registru de variaţie: omul este rău de la natură; omul are o
natură mixtă (nici bună, nici rea); omul este bun de la natură. Fiecare dintre aceste
trei variante prezintă câte două alternative în acord cu considerarea naturii
înnăscute a omului – rea, mixtă sau bună – drept modificabilă sau nemodificabilă.
Astfel, natura umană poate fi considerată rea şi neschimbătoare sau rea şi
perfectibilă, bună şi neschimbătoare sau bună şi coruptibilă.
OM - NATURĂ. Orientările alternative în raport cu această problemă sunt:
omul este subjugat de natură (orientare frecventă, de pildă, potrivit cercetărilor
efectuate de Fl. Kluckhohn, culturii hispano-americane din sud-vestul S.U.A;
pentru crescătorul de oi din această regiune nu este nimic de făcut dacă vreun
uragan distruge turmele; el acceptă inevitabilul drept inevitabil ; aceeaşi atitudine
are faţă de boală şi moarte), omul în armonie cu natura (omul şi forţele naturii sunt
privite drept un tot armonios, omul este extensia naturii; o astfel de atitudine este
proprie, de pildă, tradiţiei chineze), omul domină şi controlează natura (atitudine
caracteristică culturii nord-americane; forţele naturii trebuie dominate şi puse în
slujba omului).
OM - TIMP. Orientările alternative sunt: trecutul (Florence Kluckhohn
invocă drept exemplu de societate orientată către trecut China tradiţională),
prezentul (cultura hispano-americană oferă exemplul trăirii în dimensiunea
prezentă a timpului), viitorul (nord-americanii sunt invocaţi drept exemplu întrucât
ei nu acceptă modurile tradiţionale de a face lucrurile doar în virtutea faptului că
aparţin trecutului şi sunt rareori satisfăcuţi de prezent; accentul este pus pe viitor
anticipat ca fiind “mai mare şi mai bun”, acordându-se, în consecinţă, o mare
importanţă schimbării).
TIPUL DE PERSONALITATE VALORIZAT. Orientările alternative sunt:
a fi, a fi în devenire, a face. Florence Kluckhohn precizează că distincţia dintre cele
trei tipuri de personalitate este conformă, în linii generale, cu clasificarea făcută de
Charles Morris componentelor personalităţii: dionisiac, apolinic, prometeic.
Orientarea către “a fi” corespunde tipului dionisiac de personalitate, orientarea
către “a fi în devenire” corespunde tipului apolinic, iar orientarea către “a face”
corespunde tipului prometeic. Esenţa orientării către fiinţă (a fi) “constă în accentul
pe manifestarea spontană a ceea ce este conceput drept “dat”, a impulsurilor şi
dorinţelor” (Fl. Kluckhohn, p.351). Orientarea către “a fi în devenire” pune
accentul asupra auto-realizării şi autodezvoltării tuturor aspectelor sine-lui ca
întreg integrat, asupra împlinirii şi afirmării personalităţii umane. Orientarea către
“a face” are drept trăsătură distinctivă faptul că autoaprecierea şi aprecierea de
către alţii au drept măsură acţiunea.
OM-OM. Orientările alternative sunt lineală, colaterală, individualistă.
Subliniind ascendenţa sociologică a acestor concepte, Fl. Kluckhohn precizează că
dacă principiul lineal caracterizează relaţiile derivate din diferenţe de vârstă, de
generaţie şi de tradiţie culturală, principiul colateral caracterizează relaţiile laterale,
relaţii imediate în timp şi spaţiu. Atât alternativa lineală, cât şi cea colaterală
favorizează interesele şi scopurile grupului; diferenţa rezultă din faptul că în cazul
celei lineale unul dintre scopurile importante ale grupului este continuitatea în
timp. În cazul orientării individualiste, se manifestă o privilegiere clară a scopurilor
individuale în raport cu cele ale grupului, fie el colateral sau lineal.
Diferite societăţi operează o selecţie diferenţiată în rândul alternativelor
posibile pe care le prezintă diversele orientări de valoare. Dar, avertizează Fl.
Kluckhohn, aceasta nu înseamnă că vreo societate ar putea ignora vreuna dintre
aceste alternative; toate dimensiunile tuturor orientărilor de valoare nu numai că
sunt prezente ci trebuie să fie prezente, în toate timpurile, în structura-pattern a
oricărei societăţi. În consecinţă, într-o societate dată există, alături de orientările de
valoare dominante, orientări de valoare variante; de remarcat, variantul nu trebuie
confundat cu deviantul (care atrage sancţiuni din partea grupului). Această
disociere se integrează uneia mai generale care îi aparţine lui Fl. Kluckhohn; ea
consideră că toate patternurile culturale pot fi grupate în: dominante – deţinute de
majoritatea grupului sau de elita cea mai puternică; conformarea cu aceste valori
aduce cea mai înaltă aprobare -- , variante – aderenţa la acestea aduce un nivel mai
scăzut de aprobare – şi deviante – aderenţa la acestea este dezaprobată prin
sancţiuni (Clyde Kluckhohn, p. 431).
De pildă, în societatea nord-americană, aceste orientări de valoare variante
sunt, în principal, expresia diferenţelor etnice şi a diferenţierii rolurilor sociale în
funcţie de sex.
Astfel, orientările de valoare dominante în cultura americană sunt: omul
este rău de la natură dar este perfectibil, omul domină natura, este valorizat viitorul
în raport cu prezentul şi trecutul, şi respectiv, individualismul în raport cu
colectivismul şi linealismul şi, în fine, a face în raport cu a fi şi a fi în devenire.
Rata şi gradul de asimilare a unui grup etnic în cultura americană depinde de
gradul de concordanţă al orientărilor de valoare ale respectivului grup cu cele
dominante în cultura americană. În acest context devin explicabile dificultăţile de
integrare ale hispano-americanilor în cultura şi societatea americană; orientările lor
de valoare dominante sunt total diferite de cele americane: natura umană este
mixtă, omul este dominat de natură, prezent, lineal – colateral, a fi.
Din perspectiva considerării raportului dintre dominant şi variant, la nivelul
orientărilor de valoare poate fi clarificată şi problema caracterului ambiguu şi plin
de contradicţii al statutului femeii în societatea americană. Comportamentul
aşteptat de la femeie în calitate de soţie şi mamă este asociat unor orientări de
valoare care sunt vizibil diferite de cele dominante în cultura americană:
subordonarea scopurilor individuale în raport cu cele ale familiei, privilegierea
activităţilor care să contribuie la împlinirea personalităţii sunt expresii ale unor
orientări de valoare -- colateralitate şi linealitate, a fi în devenire – distincte de
orientările de valoare dominante – individualismul şi a face. Problema se complică
cu atât mai mult cu cât educaţia fetelor nu se diferenţiază de cea a băieţilor; ele
sunt modelate în acord cu orientările de valoare dominante, dar, după căsătorie sau
naşterea copiilor, se aşteaptă de la ele un comportament în acord cu orientările de
valoare asociate acestui statut.
Modelul elaborat de către Fl. Kluckhohn a servit conceperii unui instrument
de cercetare a orientărilor de valoare care a fost aplicat în cadrul unui program
extensiv de cercetare comparativă a valorilor în cinci culturi, iniţiat de Laboratorul
de relaţii sociale al Universităţii Harvard şi desfăşurat între anii 1949 –1955.
Ulterior, în 1961, Florence Kluckhohn şi Strodbeck au investigat orientările
de valoare dominante şi variante a cinci comunităţi mici din sud- vestul S.U.A. :
mormoni, texani, hispano-americani, zuni şi navaho. Instrumentul folosit în această
investigaţie a fost un chestionar cu 22 de itemi. Aceştia descriu situaţii pentru care
există soluţii alternative ce acoperă registrul de variaţii corespunzător fiecăreia
dintre cele cinci orientări de valoare. Astfel, de pildă, un item al orientării om -
natură este constituit de afirmaţia: “vite care mor”. Subiectului investigat i se
relatează că un om şi-a pierdut majoritatea vitelor. Sunt prezentate trei modalităţi
de interpretare a unei astfel de întâmplări. Una urmăreşte să reflecte subjugarea
omului de către natură, ce de-a doua, stăpânirea naturii şi, ce de-a treia, armonia
omului cu natura. Subiectului i se cere să precizeze care din cele trei modalităţi de
interpretare i se pare “adevărată”, care, din cele două rămase, i se pare “mai
adevărată” şi care dintre ele este considerată, după opinia lui, drept “adevărată” de
către cei mai mulţi membri din comunitatea sa (Victor Ayoub, p. 256). Texanii au
manifestat, prin răspunsurile lor, opţiunea pentru alternativa “omul domină
natura”, hispano- americanii, pentru alternativa “natura domină omul” iar
mormonii, pentru alternativa “armonie om - natură”.
 Cercetarea orientărilor de valoare dominante şi variante prezintă, din
perspectiva lui Florence Kluckhohn, un interes deosebit: permite să fie identificat
profilul specific al unei culture şi să se evidenţieze variabilitatea intra- şi inter-
culturală.

Cultura – sistem de valori. Paradigma valorilor culturii

Adoptarea unei perspective axiologice asupra culturii a reprezentat premisa

elaborării unei paradigme a ierarhiei valorilor în sistemul culturii (Ayoub, p259-
260). Printre primele modalități de identificare a modului în care sunt structurate
valorile în cadrul culturii se numără cea propusă de Ethel Albert.
La baza sistemui de valori se află valorile premise. Acestea prezintă o
natură duală: existenţială şi normativă. Cu alte cuvinte, pe de o parte, reprezintă
elemente constitutive ale concepției despre lume și viață, despre problemele
fundamentale ale existenței și, pe de altă parte, include concepţiile cele mai
generale despre modurile, mijloacele şi scopurile dezirabile şi indezirabile ale
acţiunii. Albert include orientările de valoare în clasa valorilor premise, clasă
care, însă, nu se reduce la acestea, fiind mai cuprinzătoare.
La nivelul următor al paradigmei, apar valorile focale; ele sunt valori de
importanţă centrală pentru o colectivitate dată, reprezentând puncte focale pentru
grupurile de valori. Spre deosebire de valorile premise, care trebuie inferate de
către cercetător din comportamentul purtătorilor unei culturi date, valorile focale
sunt prezente explicit în discursul acestora; ele sunt folosite pentru a justifica şi a
explica alte valori din ordinea culturală dată.
Cel de-al treilea nivel al paradigmei este constituit de directive (norme în
sensul general al termenului), care se referă la modurile diferite în care este
reglementat comportamentul, la prescripţiile şi prohibiţiile conţinute în astfel de
concepte ca legi, obligaţii, tabu-uri, drepturi şi privilegii – şi caracter - care se
referă la acele caracteristici ale personalităţii considerate drept “virtuţi” şi “vicii”
într-o cultură şi sunt reglementate în consecinţă. Justificarea conţinutului specific
al valorilor de la acest nivel se află în conţinutul existenţial şi normativ al valorilor
focale şi al valorilor premise.
Cel de-al patrulea nivel al paradigmei ierarhiei valorilor include cele mai
elementare componente ale acesteia: entităţile valorizate şi nevalorizate (valued
and disvalued entities). Ele reprezintă activităţi, obiecte, situaţii şi stări mentale
valorizate în virtutea relaţiei lor cu valorile de ordin superior ale culturii şi servesc
drept mijloace pentru afirmarea acestora din urmă. La acest nivel, contrastele
dintre culturi sunt cel mai uşor de observat.
Se cuvine remarcată natura ambivalentă a orientărilor de valoare, caracterul
de Ianus al orientărilor de valoare, dubla dimensiune: existenţială şi normative.
Orientărilor de valoare le revine un rol special în cadrul sistemului de valori: de
fundamentare şi justificare a celorlalte valori.