AVENTURA CELOR DOUĂ GEMENE

de Maya Raita

A fost o dată ca niciodată o casă unde trăiau două gemene. Pe una o

cheama Suzana, iar pe cealaltă Vaiana. Suzana are 14 ani, ochii albaştri,
părul ca de culoarea aurului şi are foarte mulţi prieteni. Prietenele ei cele
mai bune erau Elia şi Tea. Vaiana are 14 ani, are ochii verzi şi părul şaten,
îi place să gătească şi să îngrijească animale. Are un câine pe nume Fulger.
Este o zi de luni.
– Fetelor! a strigat tatăl lor. Aduceţi imediat o cană cu lapte proaspăt!
– Vaiana! a strigat mama. Du-te de grabă la magazin şi cumpără
biscuiţi!! Haide, haide repede!
– Suzana! a strigat tatal. Haide!
– M-am întors, a zis Vaiana.
– Adu-mi biscuiţii şi aprinde-mi televizorul! Apoi du-te şi mătură în
ogradă! a repezit-o mama.
Aţi observat cu toţii. Era greu.
– Vaiana, haide să plecăm de aici!
– Pai, da... La ce rău se comportă faţă de noi... Accept.
Zis şi făcut! Cele două gemene şi-au făcut bagajul şi au plecat. Au mers
unde au văzut cu ochii, timp de şapte nopţi şi şapte zile în şir. Până la urmă,
obosite cum erau au văzut o căsuţă în depărtare. Aşa că s-au apropiat mai
bine şi înăuntru au zărit o femeie îmbrăcată într-o rochie atât de verde, încât
părea ţesută din safire.
Fetele au bătut la uşă curioase. Femeia în rochie verde şi cu părul roşcat
a deschis uşa şi a zis:
– Bine aţi venit, dragele mele, vă aşteptam.
Gemenele au stat pe loc nedumerite câteva secunde. Apoi au intrat.
– Casa aceasta este încântătoare! i-a zis Vaiana femeii îmbrăcate în
rochie verde.
– Dumneavoastră cum vă numiţi? a întrebat Suzana.
– Numele meu este Erena şi sunt Zâna Animalelor, a răspuns femeia
cu rochie verde. Vă este foame, fetelor?
– Daaa! au spus gemenele în cor.
Erena a aşezat pe masă drept băutură chiar roua dimineţii, drept
mâncare un fagure, miere şi fel de fel de fructe de pădure: afine, căpşune,
zmeură, mure şi multe altele. Fetele s-au aşezat la masă şi au mâncat, şi au
mâncat, şi au mâncat până când s-au săturat.
– A fost delicios! a zis Vaiana.
– Da! a aprobat Suzana.
Apoi au dormit. Dis-de-dimineaţă s-au trezit şi au considerat că este
momentul să plece. Aşa că şi-au făcut bagajul şi erau gata-gata să iasă pe
uşă, dar Zâna Erena le-a oprit.
– Vin şi eu cu voi ca să vă ajut în caz de nevoie, a zis Erena.
– Sigur! au răspuns fetele.
Apoi au pornit la drum. Şi mergând şi mergând au intrat într-un oraş şi
au întâlnit nişte oameni trişti, nervoşi şi rău dispuşi. În acel oraş, totul părea
plictisitor şi fără rost.
– Haide să plecam mai repede de aici! a spus Suzana.
– Haide mai bine să vedem ce se întâmplă acolo, a răspuns Erena. Şi
să vedem de ce toţi oamenii sunt prost dispuşi.
– Bine... au încuviinţat fetele.
Apoi s-au apropiat mai bine. Au mers la un om şi l-au întrebat de ce
este trist.
– Pentru că mă simt singur, a răspuns acesta.
Au continuat să-i întrebe şi pe alţii şi era problema era aceeaşi. Aşa că
s-au gândit că îi pot ajuta. Fetele s-au îndreptat spre un bărbat din apropiere
şi l-au întrebat:
– Tu ai prieteni?
– Nu... a răspuns acesta cu faţa tristă.
– Pot să fiu eu prietena ta, i-a spus Suzana.
În acel moment, locuitorul celui mai trist oraş s-a simţit pentru prima
oară în viaţa lui fericit. Aşa că s-a dus şi şi-a făcut mai mulţi prieteni. Şi în
felul ăsta tot oraşul a ajuns să fie într-o completă armonie! Dar gemenele nu
se simţeau aşa de bine. Acum ele erau cele care se simţeau singure.
– Poţi să ne ajuţi să mergem acasă? au întrebat-o pe Zâna Erena. Ne
simţim prea singure.
– Uitaţi-vă în inimile voastre şi imaginaţi-vă că sunteţi acasă, le-a
răspuns ea, cu o voce blândă.
Fetele au ascultat-o şi în secunda următoare erau acasă la părinţii lor.
Când le-au văzut, părinţii le-au certat că au lipsit. Dar fetele au transmis
pace şi fericire către ei. Amândoi au fost copleşiţi de iubirea lor şi au
devenit mai buni şi mai blânzi.
Şi aşa au trăit mult timp de acum încolo.