Ceasul cu inimă

În timp ce se plimba la marginea unui oraș, un ceasornicar

bătrân zări un ceas la rădăcina unui stejar. Acest ceas
avea limbi de aur și cifre din pietre prețioase, dar nu
funcționa.
Ce făcu bătrânul? Îl luă acasă pentru a-l repara, dar avuse
o surpriză. În acele vremuri, în fiecare ceas trăia un pitic
care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, tic-tac,
tic-tac. Dar acest ceas nu avea pitic. Bătrânul își aminti de
îndată că avea un pitic luat de la un alt ceas ce fusese
strivit de stăpânul lui din greșeală. Bucuros, bătrânul
repară ceasul și îl așeză în vitrină sperând că vine
proprietarul după el.
Într-o zi, în ceasornicărie intră împăratul și cumpără
ceasul. Îl așeză în sala tronului punând doi ostași să-l
păzească. Dar ce să vezi? Începând din acea zi, se
petrecea ceva curios.

Cum la palat veneau boieri care se plângeau că-i necăjesc

țăranii, împăratul îi invita timp de o oră să povestească ce
suferințe au, dar de când a adus ceasul și boierii începeau
să-și spună păsul, nu trecea un minut și ceasul arăta că
ora pusă la dispoziție de către împărat trecuse.
Și uite așa, boierii plecau tare supărați. În schimb, când
venea o văduvă învinuind boierul că o păcălește și fură de
la ea, împăratul îi permitea să-și plângă oful doar o clipă.
Dar clipa era văzută de ceasul cu limbi de aur ca una
veșnică ce nu se mai termina până când văduva spunea
tot ce avea pe suflet.
Văzând boierii toate acestea, s-au dus la împărat să se
plângă că ceasul nu funcționează bine și că le face viața
amară pentru că nu le dă răgaz să-și spună supărarea. Zis
și făcut!
Împăratul auzind acestea, îl chemă pe ceasornicar să ia
ceasul pentru a-l repara. Ceasornicarul ajuns acasă,
scoase piticul și îl întrebă ce se întâmplă, la care acesta îi
spuse că el are inimă care ține cu oamenii amărâți și nu îi
plac boierii hrăpăreți! Și uite așa în funcție de cine
vorbește în fața împăratului pune ceasul să meargă mai
repede sau mai încet.
Meșterul îl înțelese pe piticul cel inimos de vreme ce și el
avea inimă. Acum ceasornicarul se gândea cum să rezolve
problema. Apelă la alt ceasornicar care construi un pitic
din fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare. Așa că
ceasul a fost dus la palat și așezat în același loc. A
început din nou să bată ca și înainte, bucurându-i pe boieri
și supărându-i pe nevoiași. În final, îmbătrânind piticii din
ceasornice se mutară în țara poveștilor iar locul lor a fost
luat de pitici de fier, fără inimă.
În zilele noastre nu se mai cunosc ceasuri cu pitic sau cu
inimă, ci doar cu arcuri, pendule sau digitale.

Sabia păcii

A fost odată o sabie prețioasă ce aparținea unui rege care

își petrecea tot timpul la palat distrându-se. Într-o zi
izbucni o dispută între acest rege și regele unei țări
vecine, dispută ce se termină într-o declarație de război.
Când auzi sabia prețioasă deveni foarte bucuroasă că
putea să participe la prima ei bătălie adevărată. Astfel ar
fi devenit renumită în toată împărăția, datorită curajului
său.
Pe drumul ei spre frontul de luptă sabia se imagină ca fiind
câștigătoarea multor bătălii. Dar când au ajuns, prima
bătălie deja avusese loc iar sabia nu a putut decât să vadă
rezultatul războiului. Ceea ce vedea nu avea nicio legătură
cu ce își imaginase. Nu tu cavaleri în armuri strălucitoare,
triumfători, nu tu arme strălucind în razele soarelui.
În schimb, toate săbiile erau rupte iar hoardele de bărbați
înfometate și însetate. Aproape că nu mai aveau nimic de
mâncare. Totul era acoperit de mizerie și de un miros
dezgustător. Mulți dintre ei erau pe jumătate morți și
împrăștiați pe pământ sângerând din cauza multor răni.
Văzând asta, sabia realiză că nu-i plac nici războaiele, nici
bătăliile și decide că preferă să trăiască în pace și
petrecând timpul în turnee și competiții. Așa că, în noapte
dinaintea a ceea ce se credea că va fi bătălia finală, sabia
încercă să găsească un mod prin care bătălia să nu mai
aibă loc.

După un timp, sabia începu să vibreze. Începu cu un bâzâit

ușor, dar care treptat creștea până când deveni un zgomot
metalic asurzitor.
Săbiile și armura celorlalți soldați întrebară sabia regelui
ce se întâmplă.
Aceasta le răspunse:
- ‘Nu vreau să aibă loc bătălia de mâine. Nu-mi place
războiul’.
Una dintre ele o întrebă:
- ‘Nimănui nu-i place, dar ce putem face noi?’
Sabia regelui răspunse:
- ‘Vibrați și voi, la fel ca mine’, Dacă facem zgomot
suficient, nimeni nu va putea dormi.’
Așa că armele începu să vibreze iar zgomotul deveni de
nesuportat. Era atât de tare încât a ajuns pe câmpul
dușmanului, iar armele de acolo cărora nici lor nu le
plăcea războiul s-au alăturat protestului. În diminea ța
următoare, când trebuia să înceapă bătălia, nici măcar un
soldat nu era gata de luptă. Nimeni nu reu șise să închidă
un ochi toată
noaptea nici măcar regele sau generalii. A șa că î și
petrecu întreaga zi dormind.
Spre seară începu să se trezească și să amâne bătălia
pentru a doua zi.
Oricum, armele conduse de sabia regelui și-au petrecut
noaptea repetând cântecul păcii și din nou, niciun soldat
nu reuși să se odihnească. Lupta se amână și în
următoarele șapte zile.
În seara celei de-a șaptea zi, regii celor două armate s-au
întâlnit pentru a discuta despre această situa ție. Amândoi
erau furioși de la disputa anterioară, dar după ce au
petrecut un timp împreună au început să discute despre
nopțile nedormite, surpriza de pe fe țele solda ților,
confuzia dintre zi și noapte și despre situa ția amuzantă
care s-a creat. Nu a durat mult până când amândoi au
început să râdă, precum doi prieteni buni. Din fericire, ei
au uitat de disputele vechi și-au pus capăt războiului,
întorcându-se fiecare în regatul său, bucuro și că nu a avut
loc nicio luptă și că și-au recâștigat prietenia. Acum au
înțeles că lucrurile care i-au apropiat erau mult mai multe
decât cele care i-au despărțit.
Și de atunci, din când în când, regii aveau să se
întâlnească să vorbească despre experien țele lor ca regi...
 Maimuța și crocodilul

Era odată o maimuță isteață care trăia fericită într-un măr

cu fructe roșii și suculente. Într-o zi, un crocodil înotase
spre măr și îi spuse maimuței că a străbătut un drum
foarte lung și că îi este foame. Maimuța i-a oferit câteva
mere. Crocodilul se bucură mult și întrebă maimuța dacă
mai poate primi câteva fructe. Din nou, maimuța
generoasă îi mai oferi câteva mere.
Crocodilul se întoarse a doua zi. Și a treia. Și a patra. În
curând cei doi au devenit foarte buni prieteni, discutând
despre viețile, prietenii și familiile lor, așa cum fac
prietenii. Crocodilul îi povesti maimuței că are o soție și
că trăiesc de cealaltă parte a râului. Așa că maimuța
darnică îi mai oferi câteva mere pentru soția lui.
Soția crocodilului iubea merele, astfel că l-a rugat pe
acesta să-i promită că îi va aduce în fiecare zi. Între timp,
prietenia dintre maimuță și crocodil devenise foarte
puternică pentru că petreceau mult timp împreună. Soția
crocodilului deveni geloasă și își puse în gând să pună
capăt acestei prietenii.
Așa că s-a prefăcut că nu crede în prietenia soțului ei cu o
maimuță, dar crocodilul încercă să o convingă că prietenia
lor era adevărată. Soția crocodilului se gândi că din
moment ce maimuța se hrănea cu mere atât de bune,
carnea ei ar trebui să fie foarte dulce. Așa că l-a pus pe
crocodil să invite maimuța la ei acasă. Dar crocodilul nu a
fost prea încântat, spunându-i soției că ar fi prea dificil să
poarte maimuța pe râu.
Dar cum soția lui era hotărâtă să mănânce carnea
maimuței, s-a gândit la un plan. Într-o zi s-a prefăcut că
este bolnavă, spunându-i crocodilului că își va reveni doar
dacă va mânca o inimă de maimuță, așa cum îi spuse
doctorul. Așadar, dacă soțul ei voia să o salveze trebuia
să-i aducă inima bunului său prieten.
Crocodilul era îngrozit și se afla într-o dilemă. Pe o parte,
își iubea prietenul. Pe de altă parte, nu putea să-și lase
soția să moară. Soția îl amenință spunându-i că dacă nu-i
va aduce inima maimuței, va muri. Așa că acesta plecă să
invite maimuța să facă cunoștință cu soția lui. I-a spus
maimuței că poate să stea pe spatele lui cât traversează
râul. Maimuța a fost de acord.
Când au ajuns pe la jumătatea drumului, crocodilul a
început să se scufunde. Maimuța speriată l-a întrebat de
ce face asta. Crocodilul îi explică că avea să o omoare
pentru a salva viața soției lui. Maimuța isteață i-a spus că
va renunța fericită la inima ei pentru a salva viața soției
lui, doar că și-a uitat inima în spatele mărului. Îi spuse
crocodilului să se grăbească și să se întoarcă ca el să
poată lua inima din spatele mărului. Crocodilul prostuț
înotă înapoi la renumitul măr. Dar maimuța s-a urcat foarte
sus pentru a fi în siguranță și îl rugă pe crocodil să-i spună
soției sale rele că s-a măritat cu cel mai prost crocodil din
lume.