PRINȚESA FĂRĂ GREUTATE

Demult, într-un regat îndepărtat trăiau un rege și o regină care își doreau foarte
mult un copil. După vreo 2 ani, aceștia au fost binecuvântați cu o fetiță minunată.
Avea părul de culoarea soarelui și creț ca niște macaroane iar ochii erau de un verde
de smarald. Au hotărât să o numească Emiliy .
Pentru a sărbători nașterea prințesei, regele a dat un ospăț invitând toate rudele
sale, împărați vecini și vrăjitori cu renume pentru ceremonia de binecuvântare a fiicei
sale. Dar regele a uitat de mai marele vrăjitor, Maleficul Rodbart. Acesta, auzind de
ceremonie se hotărî să meargă oricum, făcând un plan în urma căruia prințesa și-ar fi
pierdut greutatea, pentru a se răzbuna de neglijența regelui. În ziua ceremoniei, regele
n-a fost deloc surprins să-l vadă deoarece nu-și mai amintea numele tuturor invitaților
și a crezut că l-a invitat și pe el. Când ceasul bătu ora douăsprezece, ceremonia începu
și fiecare invitat venea pe rând să rostească binecuvântări pentru prințesă. Curând veni
și rândul Maleficului Rodbart. Dar acesta, în loc să binecuvânteze copila, o blestemă
făcând-o să-și piardă greutatea după care dispăru. Doica, cea care o ținea, s-a speriat
așa de tare încât a scăpat prințesa. Dar aceasta, n-a căzut; a rămas suspendată în aer.
Regele, după ce a recuperat copila, a liniștit invitații spunându-le că vrăjitorul Rodbart
avea să plătească pentru ceea ce făcuse. După ce aceștia și-au luat la revedere de la
rege și au rostit ultimele binecuvântări peste prințesă, au plecat. Deși lipsa greutății ar
putea părea…exagerată, aceasta le-a creat multe probleme prințesei și părinților ei.
Într-o zi, când prințesa dormea liniștită, regina a deschis fereastra pentru a aerisi
camera și a plecat. Curând, o rafală de vânt pătrunse în cameră și o purtă pe prințesă
afară pe geam. Doica, a venit în cameră și a observat că prințesa nu mai era în pătuț.
Se uită prin cameră și văzu fereastra deschisă. După ce se gândi un minut știu exact ce
s-a întâmplat. Dădu veste regelui și reginei despre dispariția fetiței. Regina își aminti
că deschise fereastra din camera copilei. Disperați cu toții de dispariția prințesei au
început să o caute peste tot prin castel. Dar Emiliy era de negăsit. După câteva ore,
grădinarul care tundea un tufiș a auzit plânsete ceva mai departe de locul unde își
făcea treaba. S-a dus să vadă ce e și…prințesa plângea de sub un morman de frunze. A
luat-o în brațe și a dus-o la rege. Din ziua aceea regele și regina au fost atât de
îngrijorați pentru fiica lor! De atunci prințesa a fost ținută sub supraveghere în fiecare
clipă a zilei. Când dormea, învelitoarea era bine strânsă în jurul patului încât abia
putea să se miște. Iar când era trează stătea mereu în brațele cuiva.
Odată, regele și-a luat fiica și a vrut să se joace cu ea aruncând-o în aer așa cum
fac tații puternici. Dar aceasta n-a mai aterizat și a fost nevoie să fie coborâtă din tavan
cu o scară. Când Emiliy a mai crescut abia putea să meargă deoarece în clipa când
atingea pământul, oricât de ușor, tot sărea în aer. Astfel era mereu însoțită de câte 5
servitoare care o țineau de niște panglici bine strânse în jurul taliei prințesei ca să nu
zboare. Și…fiindcă nu avea greutate, nici inima nu putea să-i fie grea, așa că nu era
niciodată tristă. Prin urmare, atunci când nu vorbea nu știa decât să râdă din orice și
de oricine. Atunci când nu putem fi triști nu putem înțelege nici tristețea altora. Iar
când nu putem înțelege tristețea altora nu putem fi blânzi și nu putem înțelege nici
dragostea. Astfel s-a întâmplat într-o zi, pe când servitoarea îi aducea cina: prințesa a
început să râdă de cum a văzut-o iar servitoarea s-a speriat din cauza râsului prințesei
și s-a împiedicat risipind cina pe jos iar Emiliy nu făcea decât să râdă mai tare. Așa că
ea era mereu nepoliticoasă și rea chiar și cu părinții ei. Aceștia încercară de mai multe
ori să vorbească cu ea:
-Draga mea, ne facem griji pentru tine… încercă regele într-o zi să-i explice.
-Hahaha! Ești amuzant.
-Copila mea, nu-ți pasă nici măcar puțin de noi?...nu ne iubești deloc?...încercă și
regina.
-HAHAHA! Râse tare prințesa. Cum adică să vă iubesc?...ești amuzantă când
faci fața asta supărată. Acum vreau să plec.
Emiliy era uneori supărată chiar dacă nu-și dădea seama din cauza lipsei de
greutate. Era și furioasă pentru că nu putea merge niciunde singură. Într-o zi când
picta, cu doi gardieni lângă ea desigur, prințesa, furioasă le spuse:
-Nu puteți să mă lăsați singură?
-Ne pare rău alteță dar avem ordine stricte de la rege să fim cu ochii pe
dumneavoastră ca să nu vă fure….vreo rafală de vânt.
-VĂ ROG! Protestă prințesa. Mă simt ca un câine în lesă!
- Ne pare foarte foarte rău domniță, dar regele și regina își fac griji că veți fi
purtată de vânt și rănită.
Prințesa se simțea ca o prizonieră. Tânjea să fie lăsată singură. Într-un singur loc
putea fi liberă. Castelul era construit lângă un lac mare și strălucitor. Prințesa înota în
el în fiecare zi. Doar aici era fericită și nici nu exista riscul să fie furată de vânt sau să
pășească prea tare și să-și ia zborul. Sigur că până la lac era însoțită de cele 5
servitoare, dar după aceea se putea bucura de libertate. În timp ce înota era lăsată in
pace. Așa, prințesa s-a gândit că ar putea sta acolo mereu. Între timp, la palat au venit
2 călători care i-au spus regelui:
-Măria Ta, s-ar putea să avem o soluție pentru lipsa de greutate a prințesei.
-Te ascult.
-După cum știți, apa pare să o vindece pe prințesă de lipsa de greutate cel puțin
temporar. Adică câtă vreme se află în apă.
 -Și?
-Deci dacă apa care înconjoară corpul prințesei o poate vindeca temporar, atunci
apa care curge din ochii ei poate să o vindece permanent.
-Nu înțeleg.
-Majestate, trebuie să o facem pe prințesă să plângă.
-Am înțeles! Vă mulțumesc!
Regele, fericit că a aflat în sfârșit o soluție a dat de veste în tot regatul că acela
care o va face să plângă va fi recompensat. Mulți au încercat dar nimeni nu a reușit.
Întâmplarea a făcut ca într-o zi un prinț să treacă prin pădurile din jurul regatului.
Auzise de prințesă, dar nu voia să o întâlnească. Când s-a înnoptat, în loc să caute
adăpost la palat, a găsit o peșteră în pădure și a hotărât să petreacă noaptea acolo.
Când s-a dus în să caute lemne pentru foc a văzut pe cineva în lac și a crezut că acea
persoană se îneacă. A fugit și s-a aruncat în apă ca să o salveze. Persoana din apă era
desigur prințesa. În momentul în care a ridicat-o a observat că nu avea greutate și și-a
dat seama că era prințesa vrăjită pe care nu a voit să o întâlnească. Dar prea târziu…
din clipa în care a văzut-o s-a și îndrăgostit de ea. Prințesa, nemulțumită de intervenția
prințului pufni țâfnoasă:
-Cum îndrăznești să mă scoți din lac?
-Am crezut că te îneci.
-Hahaha! Ce prostie! Du-mă înapoi!
-Tu ești prințesa pe care nu o afectează gravitația, ai căzut vreodată?
-Nu pot să cad. Pot doar să fiu purtată de vânt sau să zbor.
Atunci prințul s-a aruncat cu ea în apă pentru ca aceasta să simtă efectul
gravitației. Și aceea a fost ce mai palpitantă experiență trăită de prințesă până atunci.
Astfel, prințul pe nume James și prințesa Emiliy au început să se întâlnească la lac în
fiecare seară și sa înoate împreună. Prințesa nu putea iubi, dar prințul o iubea așa de
mult încât trăia ca să o audă râzând și înotând fericită lângă el. Ar fi putut să trăiască
așa mereu dar…. destinul avea alte planuri. Vrăjitorul a aflat de pasiunea prințesei
pentru lac așa că a aruncat o vrajă care l-a făcut să sece. Încet încet lacul a început să
moară, și odată cu el, prințesa. Regele și regina erau foarte îngrijorați. Dacă nu puteau
salva lacul n-o puteau salva nici pe ea.
Următoarea zi, când lacul secase aproape de tot cu excepția câtorva bălți, doi
tineri care treceau pe acolo au găsit o placă de aur sub o piatră pe care scria: ,,dacă
lacul trebuie să trăiască de dragul oamenilor trebuie să i se permită să ia viața unui om,
dar omul acela trebuie să-și ofere viața din proprie inițiativă. Trebuie să stea pe fundul
lacului până ce apa v-a ajunge mai sus de creștetul lui. Când a auzit regele a trimis
vorbă în tot regatul dar nimeni nu a vrut să-și ofere viața pentru lac. Când James a
aflat de rugămintea regelui s-a dus imediat la acesta spunându-i:
-Majestate, îmi voi oferi eu viața lacului dar cu o condiție.
-Care anume? întrebă regele.
-Vreau ca prințesa Emiliy să fie acolo și să mă hrănească cu biscuiți ca să nu mor
de foame până va crește apa mai sus de creștetul meu.
-Condiția va fi îndeplinită.
Astfel, prințul s-a așezat pe fundul lacului iar prințesa stătea lângă el într-o barcă.
Când l-a văzut pe prinț nu i-a mulțumit căci nu avea nici dragoste nici bunătate în
suflet.
În timp ce prințul stătea, nivelul apei a început să crească încet. În curând apa i-a
ajuns la genunchi iar când barca s-a clătinat puțin, Emiliy a fost foarte încântată și i-a
spus:
-James, hai să înotăm împreună ca altădată.
-Nu-mi doresc altceva decât să înot împreună cu tine dar nu pot, căci trebuie să
mor ca lacul să trăiască….ca TU să trăiești.
Pentru prima dată în inima prințesei s-a întâmplat ceva. Nu voia ca prințul să
moară. Văzând nivelul apei crescând încet; mai întâi până la talie, apoi până la piept,
până la bărbie și apoi până la ochi, prințesa n-a mai rezistat. S-a aruncat în apă și l-a
scos. Când l-a adus la mal deja nu mai respira. Emiliy s-a panicat și a început să
plângă, iar una din lacrimi a ales să cadă pe obrazul prințului. În acel moment s-a
aprins o lumină argintie și prințul se trezi. Probabil că tot lumina i-a adus acolo pe rege
și regină însoțiți de un doctor și o servitoare. Fiindcă nici prințul nici prințesa nu erau
în formă au fost duși la palat pentru a primi îngrijire. A doua zi când prințesa se dădu
jos din pat nu a mai zburat…a căzut. Doica, cea care o îngrijea, o ajută să se ridice
după care dădu veste în castel că prințesa lor e din nou afectată de gravitație. După ce
s-au adunat toți într-o cameră veni și prințul care o ceru în căsătorie. Imediat începură
pregătirile. Nunta a durat 2 zile iar prințul James și prințesa Emiliy s-au mutat pe
Tărâmul Lunii unde au trăit fericiți pe veci.
Cât despre Rodbart…probabil și-a pierdut puterile când prințesa și-a recăpătat
greutatea. Te las pe tine, drag cititor să-ți imaginezi ce s-a mai întâmplat.

-SFÂRȘIT-