CUPRINS

Cinele i tigrul
Un cine se rtcete prin jungl. Plimbandu-se el linistit vede un tigru
indreptandu-se in goana spre el, cu intentia clara sa-l manince.
Cainele se gindeste "Vere, am incurcat-o! Asta ma haleste!" Dar imediat vede
niste oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru.
Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecindu-se pe burta: "Mmmm,
delicios tigru! Oare or mai fi si altii p'aici?"
Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe linga
copaci, luand distanta: "A fost cat p'aci! Cainele aproape ca m-a dat
gata!"
O maimuta care a urmarit scena dintr-un copac, sperind sa se puna bine
cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele
nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata
tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: "Urca in spinarea mea si vei
vedea ce ii voi face nemernicului de caine!"
Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gindeste "Ei, cum o
mai scot la capat de data asta?" Dar in loc sa fuga se intoarce cu
spatele la atacatori prefacindu-se ca nu i-a vazut. Si... cind acestia
au fost destul de aproape zice "Unde palaria mea e maimuta aia?! De juma
de ora am trimis-o sa-mi aduca un tigru si nici acu nu s-a intors!!!"

Broscuta zburatoare
O broscuta sare din varful unui copac. Fal, fal, da ea din labute, insa degeaba deoarece
cade.
Se urca din nou in copac si isi da drumul jos. Fal, fal incearca ea sa zboare. Dar cade din
nou. Si iar urca.
Intre timp doi vulturi se uita la ea. Vulturul ii spune vulturitei:
- Oare n-ar fi bine sa-i spunem ca a fost infiata?

Cei doi lupi
Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata:
"In viata fiecaruie om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila o lupta intre doi lupi. Unul
rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia,
resentimentele.
Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul,
blandetea si mila."
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui:
"Si care dintre ei va invinge?".
Batranul il priveste in ochi:
"Cel pe care il vei hrani!"

Puiul de vultur
Un om a gasit un ou de vultur si l-a pus in cuibarul unei gaini de curte. Puiul de
vultur a iesit din ou odata cu puii de gaina si a crescut impreuna cu ei.
Toata viata lui, vulturul a facut ceea ce au facut si puii de curte. A scurmat
pamantul dupa viermi si insecte. A cloncanit si a cotcodacit. Dadea din aripi si zbura un
pic in aer.
Anii au trecut si vulturul a imbatranit foarte tare. Intr-o zi el a vazut o pasare splendida
deasupra lui, pe cerul fara nori. Aceasta plana intr-o gratioasa maretie printre curentii
puternici, abia batand din aripile sale viguroase.
Batranul vultur privi in sus cu veneratie: "Cine e acesta?" a intrebat el.
"Acesta este vulturul, regele pasarilor", i-a spus vecinul sau. "El apartine Cerului.
Noi apartinem Pamantului - noi suntem gaini."
Si astfel, vulturul a trait si a murit ca o gaina, pentru ca asta a crezut el ca este.

Premiul imparatului
A fost odata un imparat bogat, caruia ii placea foarte mult arta. Si a decis intr-o buna zi
imparatul sa ofere un premiu fabulos pentru cea mai buna pictura care infatiseaza pacea.
Pictori din intreaga tara s-au prezentat la curte, ravnind la premiul fara egal. Zile si nopti
au lucrat cu sarg pana ce fiecare sala, incapere, odaie si coltisor erau arhipline cu tablouri de
toate dimensiunile.
Imparatul s-a uitat la toate cu mare atentie si dupa multe zile de gandire a ramas cu
numai 2 tablouri.
Unul infatisa un lac cu ape linistite, in care se oglindeau cerul si muntii. Totul inspira calm
si armonie. Toti care au vazut acest tablou cazura de acord ca intr-adevar ilustra pacea in cel mai
fericit chip.
Al doilea tablou infatisa o cascada a carui apa se revarsa peste stancile golase ale
muntelui. Tabloul era atat de realist incat puteai sa vezi revarsarea nervoasa de apa si sa auzi
zgomotul agitat al cascadei.
Cum ar putea acest tablou sa infatiseze pacea? se intrebau nedumeriti curtenii, mirati
ca imparatul a luat in consideratie o astfel de reprezentare.
Dar imparatul zarise ceva ce curtenilor le scapase. Intr-un colt al tabloului, in crapatura
stancii, era pitit un cuib: capetele puisorilor erau ocrotite de pasarea mama, care dormea linistita,
la adapostul stancii si apelor repezi.
Aleg acest tablou, spuse imparatul. Pacea nu inseamna a fi intr-un loc unde nu este
agitatie, unde nu exista probleme sau unde nu trebuie sa muncim pentru a trai. Pacea inseamna
a fi inconjurat de toate acestea, si a fi impacat si multumit cu tine insuti.

Povestea bolovanului
A fost odata un imparat intelept, care a dat porunca sa se puna un bolovan mare drept in
mijlocul drumului principal. Dupa care imparatul s-a ascuns ca sa vada ce se intampla.
Drumul era circulat in principal de comercianti si negutatori. Toti acestia erau insotiti de
slugi si catari cu marfa si cand ajungeau la bolovan incepeau sa se vaite si sa dea vina pe
imparat ca nu avea grija de drum. Dar nu faceau nici un efort sa dea bolovanul din drum si il
ocoleau.
Pe acolo treceau si oamenii bogati, care veneau in capitala pentru a se ploconi in fata
imparatului. Si acestia era insotiti de multi servitori, dar nu facura nimic pentru a muta bolovanul.
Il invinovatira pe imparat si ocololira bolovanul plangandu-se tot drumul.
Zile intregi bolovanul ramase in mijlocul drumului.
Intr-o buna zi trecu pe acolo un taran cu o desaga in spinare. Cand ajunse la bolovan, se
mira sa vada ditamai pietroiul in drum. Lasa desaga jos si se opinti pentru a muta bolovanul.
Dupa multe incercari, reusi si mirarea ii spori cand vazu o punguta care fusese pitita sub bolovan:
punguta era plina cu bani si o scrisoarea cu sigiliul imparatului il informa ca banii apartineau celui
care muta bolovanul din drum.
Si astfel taranul invata in acea zi o lectie importanta: fiecare obstacol din calea vietii
poate fi un mijloc pentru a progresa.

Povestea tamplarului
A fost odata, la curtea imparatului, un tamplar foarte priceput, renumit in intreaga tara
pentru mestesugul sau. Insa timpul a trecut si tamplarul a imbatranit. A venit vremea cand si-a
dorit sa se lase de meserie si sa-si petreaca batranetea in mijlocul familiei, chiar daca nu va mai
castiga bani.
Si astfel l-a anuntat pe imparat ca doreste sa plece de la curte. Imparatului i-a parut
foarte rau ca va pierde un tamplar atat de bun si de aceea i-a pus o conditie inainte de a pleca:
Mai construieste-mi o singura casa. Dupa aia poti sa pleci.
Tamplarului nu-i conveni conditia, dar ii era frica sa-l refuze pe imparat asa ca s-a apucat
de treaba. Insa in inima lui era suparat pe imparat. De aceea folosi materiale mai proaste, se
grabi atat de mult incat usile nu se inchideau bine iar geamurile era strambe. Podelele scartiau si
peretii erau varuiti de mantuiala.
Cand termina casa se duse la imparat sa-l anunte. Si nu mica ii fu mirarea cand
imparatul ii spuse:
Pentru anii in care m-ai slujit, iti fac cadou casa aceasta. Este casa ta si a familiei tale.
Tamplarul pleca capul rusinat. Urma sa locuiasca intr-o casa pe care o facuse de
mantuiala. Si se gandi cu regret cum ar fi putut sa faca casa, daca punea si un pic de inima in
munca lui.

Frumoasa ciobanita si fiul de imparat
A fost odata un imparat puternic si bogat care avea un fiu. Intr-o zi fiul de imparat se duse
la vanatoare si se rataci in padure. Pe inserate reusi sa-si croiasca drum pana la stana unui
cioban, ca sa ceara indrumare. Ciobanul ii spuse pe unde sa mearga ca sa ajunga la palat, ii
dadu si de mancare, dar inainte de a pleca, fiica ciobanului se intoarse la stana cu oile. Iar fiul de
imparat se indragosti pe loc de ea.
Si astfel, din dragoste pentru frumoasa ciobanita, fiul de imparat vizita stana zilnic. Pana
la urma si ciobanita se indragosti de el si astfel nimic nu parea a sta in calea fericirii lor.
Le-am spus parintilor mei ca vreau sa ma insor cu tine si sunt de acord, ii zise el fetei.
Te voi cere tatalui tau si vom face o nunta ca in povesti.
Ciobanul ii asculta cererea in casatorie, dupa care il intreba:
Bine, bine, o iubesti pe fiica mea. Dar ce vreau eu sa stiu este daca esti in stare sa ai
grija de ea. Deci, ce stii sa faci?
Fiul de imparat ramase buimac la o asemenea intrebare. Eu sunt fiul imparatului.
Da, dar ce stii tu sa faci? Stii sa ai grija de oi? Sa faci branza? Sa construiesti case? Sa
faci caramizi?
Nu. Altii fac chestiile astea pentru mine, spuse fiul de imparat.
Imi pare rau, dar eu fata mea nu o dau cuiva care nu stie sa faca nimic. Du-te mata si
invata sa faci ceva dupa care discutam.
Nimeni si nimic nu putu schimba gandul ciobanului, asa ca pana la urma fiul de imparat,
disperat, se tocmi la un brutar ca sa invete sa faca paine. Dupa un an reveni la stana.
Sunt brutar. Acum imi dai fata? il intreba el pe cioban.
Gateste tu bucatele de la nunta si iti dau fata.
Astfel fiul de imparat se casatori cu frumoasa ciobanita, pe care o duse la palat si o
imbraca in matase si perle.
Dar nu trecu mult timp si regatul intra in razboi cu tara vecina. Imparatul vecin avea o
armata mult mai puternica astfel incat cuceri fara probleme regatul si il izgoni pe imparat, cu
familia si curtenii lor cu tot.
Ce ne facem acum? se vaita imparatul.
Vom muri de foame, se planse imparateasa.
Cine va avea grija de noi? se smiorcaiau curtenii.
Numai fiul de imparat nu zise nimic si se duse in oras pentru a-si cauta de lucru ca
brutar.
Uite ca o meserie e mai de pret decat un tron, gandi el.
Si astfel el si ciobanita lui traira fericiti pana la adanci batraneti, in gospodaria lor,
inconjurati de copii si nepoti.

Povestea soricelului
Un soricel tragea cu ochiul printr-o crapatura a zidului si a vazut taranul si nevasta
deschizand un pachet.
"Interesant de vazut ce mancare este in pachet" s-a gandit soricelul in sinea lui si s-a
cutremurat vazand perechea scotand o capcana de soareci.
A iesit soricelul in curte si a inceput sa strige:
Este o capcana de soareci in casa, este o capcana de soareci !!!!"
Gaina a cotcodacit si-a ridicat capul si i-a zis:
"stimate soricel, eu stiu ca-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are nici o importanta"
Soricelul s-a indreptat catre purcelul din curte, care i-a aratat simpatie si i-a spus:
"imi pare asa de rau domnule soricel, dar nu este nimic de facut decat sa ma rog pentru
tine"
Soricelul s-a indreptat spre vaca, dar ea l-a privit cu dispret: "Poti sa crezi ca sunt in pericol, aa..."
Trist si speriat s-a intors soricelul acasa sa se descurce singur cu capcana de soareci.
Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci cand se inchide o capcana de soareci. Nevasta
taranului a sarit din pat sa vada ce s-a prins in capcana. In intuneric nu a vazut ca era coada unui
sarpe otravitor ce s-a prins in aparat. Sarpele a muscat-o si ea a fost transportata la spital. A fost
tratata si a revenit acasa cu temperatura mare.
Doctorul i-a spus ca cel mai bun tratament in caz de temperatura mare e o supa
proaspata de gaina. A luat taranul gaina si a taiat-o ca sa gateasca supa. Vecini si prieteni au
venit sa viziteze bolnava si stateau cu ea cu schimbul. Ca sa-i hraneasca s-a vazut nevoit taranul
sa taie porcul. Femeia era pe moarte si nu dupa mult timp a murit. Multi cunoscuti au venit si
pentru masa de dupa mormantare a trebuit taranul sa taie vaca.
Morala: Data viitoare cand veti auzi ca cineva are o problema si vi se va parea ca ea nu
va atinge, amintiti-va ca atunci cand cel mai slab e amenintat, toti suntem in pericol!

Noroc sau ghinion
A fost odata, intr-un sat, un taran a carui singura avere erau un petic de pamant si un cal
batran. Intr-o buna zi, calul a murit.
Oamenii din sat l-au compatimit pe taran: Saracul, uite ce ghinion a dat peste el!. Dar
spre suprinderea lor taranul nu s-a vaitat si nici nu a plans, ci si-a ingropat calul si si-a vazut mai
departe de treaba, spunand celor care vroiau sa asculte: Noroc sau ghinion, nimeni nu poate sti
ce-i rezerva soarta..
Facandu-li-se mila de taran, oamenii au strans bani si i-au cumparat un alt cal.
Acum oamenii barfeau pe ulita: Uite totusi ce noroc a dat peste omul asta! Are cal nou.
Taranul si-a vazut in continuare de treaba, spunand celor care vroiau sa asculte: Noroc sau
ghinion, nimeni nu poate sti ce-i rezerva soarta..
Dupa mai multe zile, baiatul taranului a cazut de pe cal si si-a rupt piciorul. Lumea din sat
a inceput sa susoteasca: Iata ca iar a dat ghinionul peste vecinul nostru! Saracul de el! Dar
taranul a ramas calm, nu s-a vaitat si nici nu a plans, ci si-a vazut mai departe de treaba si le-a
spus celor care vroiau sa asculte: Noroc sau ghinion, nimeni nu poate sti ce-i rezerva soarta..
Peste cateva zile tara a intrat in razboi cu regatul vecin. Toti tinerii apti de a purta arme
au fost inrolati in armata. Cand oficialitatile au ajuns si in satul unde locuia taranul si au vazut ca
baiatul acestuia avea piciorul rupt, au decis sa nu-l recruteze. Toata lumea atunci a zis: Uite ce
norocos este acest om!
Dar taranul a zambit doar, si-a vazut de treaba si a spus celor care vroiau sa asculte:
Noroc sau ghinion, nimeni nu poate sti ce-i rezerva soarta..

Insula
S-a intamplat odata, demult de tot, sa existe o insula unde traiau laolalta toate
sentimentele si valorile umane: Buna Dispozitie,Tristetea,Intelepciunea, Iubirea si toti ceilalti.
Insa, intr-o buna zi, un cutremur zgudui din temelii insula si astfel sentimentele se vazura
fortate sa-si paraseasca caminul. Ele isi pregatira fiecare barca, sau vasul, sau vaporul si plecara
fara sa se uite in urma. Numai Iubirea nu se putea hotari si ramase pana in ultimul moment. Doar
cand insula era aproape toata sub apa, se decise Iubirea sa ceara ajutor.
Un vas luxos trecu pe langa insula si in el Bogatia statea la carma.
'Bogatie, te rog, ia-ma cu tine', ceru Iubirea.
'Nu te pot lua, caci am mult aur si argint pe vasul meu si nu mai am loc si pentru tine.'
Atunci, Iubirea ceru ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava:
'Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?',
Insa Orgoliul isi intoarse privirea in partea cealalalt si se facu ca nu aude.
O barca mica, cu o singura vela fluturand in vant trecu pe langa insula si in ea Tristetea
privea melancolica in zare.
'Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine ', o ruga Iubirea.
Imi pare rau, Iubire, raspunse Tristetea, insa sunt atat de trista incat am nevoie sa fiu
singura.
Tocmai atunci Buna Dispozitie trecu pe langa insula, dar era atata galagie de la
petrecerea pe care o dadea, incat nu putu sa auda strigatul Iubirii.
Si iata ca Iubirea ramase singura pe insula care se scufunda, parasita de toate suratele
ei. Cum statea ea privind la valurile ce urmau sa inghita insula, auzi o voce:
'Vino cu mine Iubire.
Un batran in straie albe, aflat intr-o mica barcuta cu vasle, ii intindea mana. Astfel, in
ultimul moment, cand apa acoperi cu totul insula, Iubirea putu sa scape cu viata.
Cand ajunse la tarm Iubirea vru sa-i multumeasca batranului, insa acest disparu fara
urma. Iubirea isi dadu seama ca nu-l intrebase pe batran cum se numeste si ca nu stia cum sa-l
gaseasca.
Nevrand sa para nerecunoscatoare, o cauta pe sora ei Cunoasterea ca sa o intrebe:
Cine era batranul care m-a ajutat?
Era Timpul, ii spuse Cunoasterea.
Poti sa-mi spui de ce numai Timpul a vrut sa ma ajute, in timp ce toti ceilalti m-au uitat?
mai intreba Iubirea.
Pentru ca numai Timpul este in stare sa inteleaga cat de importanta este Iubirea in
viata.

Martisorul
Odata, soarele cobori intr-un sat, la hora, luand chipul unui fecior. Un zmeu l-a pandit si l-
a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita.
Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, florile nu mai
infloreau, iar copiii nu mai radeau. Era noapte vesnica insa nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe
zmeu.
Dar intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze soarele. Multi dintre
pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze
soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au
inceput lupta.
S-au infruntat zile intregi pana cand zmeul fu doborat. Slabit de puteri si ranit, tanarul
elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii
s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sangele cald din rani i s-a scurs in
zapada. Pe cand acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pana si ultima
picatura de sange se scurse in zapada imaculata. Iar voinicul muri.
De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care
le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de
culoarea sangelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a
primaverii.