Sunteți pe pagina 1din 4

I

Există trei legende extrem de importante pe care ori cine trebuie să le știe.

Prima este legenda Lacului Nobilimii. Lacul a fost, până acum puțin timp, un lac normal. Cine trecea
pe acolo, se simțea diferit, în sensul bun. Până când, într-o zi, regele Alfred, alături de fiul său au mers să
viziteze lacul. Benjamin, fiul regelui, a vrut să își vadă reflexia în faimosul Lac al Schimbării. Însâ în
momentul în care s-a privit, singurul lucru pe care l-a văzut a fost corpul acestuia. Un corp cără cap.
Benjamin s-a speriat de moarte, iar regele s-a apropiat de lac pentru a își calma fiul. Benjamin a explicat
faptul că lacul e blestemat sau așa ceva, așa că regele și-a privit chipul în lac. Sau, mă rog, a încercat să își
privească chipul. Dar, spre surprinderea lui, a văzut exact ce văzuse și prințul. Un corp fără cap. Regele
regatului Nopții l-a chemat pe regele Regatului de Aur, alături de fiicele lui să vadă cea ce văzuse el și fiul
său.

Regele Anderson al Regatului de Aur nu și-a văzut chipul. Nici fiica lui cea mai mare, Rina nu și-a văzut
chipul. Când venii rândul prințesei Anastacia, a doua născută, lacul i-a descoperit numai o parte a feței,
acest lucru speriindu-i pe toți cei aflați de față. Cei doi regi au căutat oameni care ar fi putut blestema
lacul acela. După zile de căutări, au găsit o doamnă nespus de frumoasă, care arăta mai mult a zeiță
decât a om. Aceasta a recunoscut faptul că a blestemat lacul. A spus că, numai adevărații moștenitori își
vor vedea chipul în acel lac. Regele Alfred s-a înspăimântat, deoarece el nu își văzuse chipul în lac. Regele
Anderson era și mai îngrozit, nu numai pentru faptul că el nu își văzuse chipul, ci și pentru faptul că fiica
lui cea dea doua născută își vedea jumătate din chip.

Vrăjitoarea, cum o numea lumea, le-a spus celor doi regi să aibă grijă la cuvintele pe care ea le-a spus.
În momentul în care regele Alfred a întrebat-o de ce fiica lui mai mică își vedea o parte a chipului în timp
ce fiica lui mai mare nu, Vrăjitoarea a spus: “ Dacă fiica ta cea mai mare nu își vede chipul, iar cea mai
mică își vede o parte din el, atunci fiica ta mai mare nu este demnă de a stăpâni regatul tău, însă cea
mică, poate doar să locuiască, însă nimic nu o oprește din a conduce Regatul de Aur. “

Regele Alfred, care a fost hotărât să își pună fiica cea mare pe tron, acum își dorea cu disperare ca
aceasta să nu se atingă de tron. ,, Dar cine va conduce Regatul Nopții după moartea mea? ,, a întrebat
Regele Regatului Nopții. ,, Despre asta, depinde doar de tine. Nu mă priveşte pe mine cine o să fie regele
regatului tău.,,

Alfred s-a înfuriat atât de tare, încât a vrut să o omoare pe loc pe Vrăjitoare, al cărei nume este
cunoscut doar de cei doi regi și de copiii care se priviseră în lac. Adică Benjamin, Rina și Anastacia. Alfred
nu a putut să o omoare pe vrăjitoare, fiindcă aceasta a dispărut imediat din fața lui.

Când Benjamin a primit vestea despre faptul că nu putea fi rege, nu l-a afectat prea tare. Era totuși un
puști de 4 ani, dar pe Rina căreia îi fusese promis tronul, a deranjat-o foarte tare. Avea 14 ani când asta s-
a întâmplat. Rina a plecat de la palat spunând că se va mai întoarce numai când părinții ei vor muri sau
când Anaya se va întoarce la palat.

Urmează Legenda prințesei Anaya. Acum aproape 20 de ani, regina Allesa a avut o a treia fiică.
Numele ei a fost Anaya. Prințesa se născuse cu ochii verzi și părul blond de culoarea razelor de soare. Un
blond pe care regina l-a adorat. Deși regina Regatului de Aur era apreciată și cunoscută ca fiind foarte
protectoare cu fiicele ei, în a doua noapte de la nașterea fiicei ei, Anaya a fost răpită. Răpitorul le-a spus
regelui și reginei că fiica lor e moștenitoarea de drept și că ea va reveni în regat numai când ei aveau să
fie morți. Reginei nu i-a plăcut deloc faptul că nu avea să își mai vadă fiica niciodată. A vorbit cu regele
Regatului Nopții pentru ajutor. Regele a format o armată pe care a pus-o la dispoziția reginei. Armata
reginei a căutat fata, dar fără rezultat. La 11 ani de la dispariția prințesei, o echipă, Sunset, s-a revoltat
împotriva reginei. Regina și-a transformat atunci armata, în echipa care să lupte contra lui Sunset.

Urmează legenda echipei Sunset. Sunset a fost creată, după spusele reginei și al regelui, pentru a îi
omorâ pe moștenitorii familiei King, Regatul de Aur. Regina a dat anunț public că Sunset i-a ucis pe regele
și regina din Regatul Nopții. Întunericul, armata regală, a început să îi atace Sunset. Când nu a existat nici
o victorie, regele a adăugat un nou membru. Datorită lui Darkness, Regatul de Aur are victori egale cu
cele ale lui Sunset. Apus, conducătoarea echipei, era deșteaptă și nu se lăsa învinsă ușor.

Cele doua echipe au făcut un pact. Timp de 5 ani, până în ziua în care prințesa Anaya împlinea 20 de
ani, viictorile să fie numărate. Numărătoarea începea din momentul în care pactul a fost făcut.

Darkness a apărut în Întuneric exact la 2 ani după ce Sunset a fost creată. iar acum, au mai rămas 7
luni până la aniversarea prințesei.
II

Benjamin era exact în locul unde trebuia să ne întâlnim. Se privea în lacul Nobilimii și pot să jur că l-
am văzut plângând. Prințul Regatului Nopții plângea la o simplă privire în lac.

Am făcut un pas spre el, dar nu am spus nimic. A fost un pas silențios, pe care el nu l-a auzit. Oare la
ce se gândea acum, prințul cu părul Nopții și ochii albaștri. De ce își amintea?

Există 5 persoane care mă fac să râd. Sia, prințesa Anastacia, care în fiecare zi are câte o poveste de
spus. Emma, care este o scumpete de copil de 12 ani. Amin, prințul Regatului Nopții, cel din fața mea,
care a reprezentat prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat. Calastir, persoana care a avut grijă de
mine toată viața mea. Lilyam, mama primului meu iubit și, într-un final, eu. Eu, Anaya King, fiica regelui și
a reginei Regatului de Aur. Moștenitoarea de drept a Regatului de Aur și, în același timp, Apus.
Creatoarea echipei Apus.

- Cu ce am greșit? Se auzi o voce dinspre lac. Amin privea lacul și nu cred că a observase. Am fost
un fiu bun. Am fost un prinț bun și am avut grijă de regat și încă o caut pe Anaya. De ce m-ai
blestemat? Trebuie să o găsesc pe prințesă ca să dovedesc că sunt capabil? Până acum nu am
fost? Cât părinții mai au fost pe patul de moarte și după ce au murit am fost cel mai bun fiu și
prinț pe care regatul l-a avut vreodata. Ce trebuie să fac? Să lupt cu Apus? Să aștept până moare
unul dintre membrii din Sunset? Să o găsesc pe Anaya? Să mă căsătoresc cu ea după ce o găsesc?
Să renunț la titlul de prinț al Regatului Nopții? Să mă întâlnesc cu o vrăjitoare? Ce trebuie să fac?
O scurtă pauză, apoi un oftat adânc. Unde ești, prințesă Anaya?

Am tăcut și am așteptat să își întoarcă privirea spre mine. Când a făcut-o, i-am privit ochii plini de
lacrimi. Străluceau în lumina soarelui, și în acel moment, când i-am văzut privirea, de parcă ar fi văzut o
fantomă, m-am gândit că arătam ca Apus. Dar nu m-am panicat. Am stat calmă. L-am privit în ochi. Ochii
care erau pe cale să îzbucnească în lacrimi.

- Anaya?

Ce era? De ce, acum, după 2 ani de când ne întâlnim își dă seama? De ce?

- Poftim? I-am răspuns.

Și-a scuturat capul și m-a privit cu o privire pe care am mai văzut-o la el nimai în ziua în care ne-am
întâlnir prima dată.

- Scuze, nu am dormit bine azi noapte... cât ai auzit? Când a văzut că nu îi răspund, a privit din nou
spre lac. Ai auzit tot, așai?
- Da. Scuze, nu a fost politicos să ascult, dar... Scuze.

Nu a răspuns. Pur și simplu, a privit lacul. A privit apa cristalie a aprei în timp ce ochii lui se umpleau
de lacrimi. M-am apropiat ușor de el și mi-am pus mâna pe umărul lui, având grijă să nu mă văd deloc în
lac.

Corpul lui Amin era cald și musculos. Părul lui mătăsos era cea mai atrăgătoare parte.
- Trebuie să o găsesc, a spus el și i-am simțit tristețea în voce. Trebuie să o găsesc și să o duc la
palat imediat ce o văd. Trebuie să o recunosc și să o duc.

Am tăcut o secundă înainte să vorbesc.

- Dar nu o recunoști. Nu cred că o poți face asta.


- Și dacă aș putea? Dacă aș găsi-o?
- Poate că ai găsit-o deja.

El a tăcut și și-a întors privirea spre mine. Obrajii îi erau umezi de la lacrimi.

- Nu, nu am găsit-o. dar te am pe tine.

Amin s-a lăsat într-un genunchi și și-a dus mâna la spate. Dintr-un buzunar a scos o cutiuță micuță pe
care a deschis-o în fața mea.

- Ana, vrei să fii soția mea?

Da! Asta am vrut să zic. Dar nu cred că pot. Pentru că el nu știe aproape nimic despre mine. Pentru că
eu sunt Anaya și nu știu dacă pot sta cu Amin. Dar, în ciuda tuturor aspectelor, am spus da

S-ar putea să vă placă și