Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut ,,Poemele Luminii”
ale cărui semnificații se concentrează în jurul principiului creator al lumii, forta
primordiala prin care Blaga propune o adevărată cosmologie poetică. Poezia este o artă
poetică moderna și totodată o meditație filozofica ce surprinde atitudinea autorului în
fata misterelor universului, poezia devenind astfel cea care intermediază relația între
poet și lume. Totul se circumscrie în jurul unei problematici fundamentale în creația lui
Blaga, atitudinea în fata cunoașterii. Semnificațiile poetice ale textului sunt dublate și
completate de un plan filozofic secundar .
Astfel, volumul ,,Trilogia cunoașterii” care apare ulterior poeziei, nu face decât sa
lămurească viziunea poetului despre cunoaștere. Considerat de Constantin Noica, un
filozof autentic, singurul cu un sistem filozofic propriu, bine definit, Blaga se oprește
asupra a doua elemente importante, acestea devenind și motive poetice centrale,
misterul și cunoașterea. Într-o lume infinita omul poate aspira la cunoașterea misterului,
Marele Anonim oprind însă acest proces prin ceea ce poetul numește cenzura
transcendenta,dincolo de care omul nu poate trece.
Blaga propune două modalități de cunoaștere: cunoașterea paradisiatica si
cunoașterea luciferica. Prima este o cunoaștere de tip rațional prin care omul, apelând la
instrumentele logice ale gândirii, dorește sa descifreze misterele, nerealizand însă că
frumusețea lumii consta tocmai în păstrarea intactă a acestor taine. Acest proces de
cunoaștere va face ca ,,lumea denudată de misterele ei sa fie la fel de plictisitoare ca o
carte citita de mai multe ori". În schimb, cunoașterea luciferica este de fapt o
noncunoastere, un demers intuitiv, prin care omul accepta existența tuturor misterelor,
neramandu-i decât sa le contemple, sa le accepte existența și sa le sporească prin sine
însuși.
Tema centrală a poeziei rămâne atitudinea poetului în fata acestor taine și problema
cunoașterii, tocmai de aceea, cuvântul poetic nu mai are rolul să numească in mod
concret misterul, ci doar sa il sugereze.
Titlul atrage atenția prin complexitatea lui și prin reluarea primului vers, ceea ce
sugerează o evidențiere a ideii poetice centrale. Ideea exprimata anticipativ prin titlul
metaforic sugerează o anumita cale a cunoașterii asumata responsabil de poet. Prin acest
titlu declarativ, poetul refuza sa strivească, sa distrugă prin rațiune ,, corola de minuni a
lumii", sugestia frumosului absolut, dar și a fragilității, a ușurinței cu care ar putea fi
distrusa .
Deși este o artă poetică, atenția nu se mai concentrează pe procesul creației, ci pe
raportul dintre creator și lume, rolul poeziei fiind cel de a intermedia această relație.
Relația incipit-final este evidențiată printr-un raport de cauzalitate ce surprinde
concluzia întregului text ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Căci ei iubesc/ și flori și
ochi și buze și morminte ".
Modernismul acestei poezii se realizează prin elemente expresioniste cum ar fi :
exacerbarea eului creator, metaforismul, conceptualizarea emoției, spiritualizarea
naturii, sentimentul absolutului reinterpretarea miturilor, fragmentarismul. Discursul
poetic ia forma unui text modernist prin structura astrofica prin eliberarea de rigorile
prozodice și prin folosirea ingambamentului, păstrându-se astfel fluenta ideilor poetice.
 Poezia este structurată în trei secvente distincte , un rol fundamental avându-l
comparația ampla într-un element spiritual abstract și un element concret.
Prima secvență exprima atitudinea eului creator în fata misterelor lumii, idee accentuata
prin reluarea titlului în primul vers. Aceasta opțiune de cunoaștere este evidențiată
puternic prin folosirea unor verbe sugestive cu forma negativa (nu strivesc ,nu ucid ) față
de corola de minuni, atitudinea poetică este delicata încercând sa nu distrugă frumusețea
lumii, în vreme ce cunoașterea paradisiaca este brutala și distruge prin rațiune.
A doua secvență propune relația de opoziție între ,,lumina mea"- cunoaștere luciferica și
,,lumina altora"-cunoașterea paradisiaca. Opoziția este accentuata prin comparația cu
lumina lunii ,,și întocmai cum cu razele ei albe/ Luna nu micșorează/ Ci mărește și mai
tare taina nopții/ Asa îmbogățesc și eu întunecata zare". Poetul nu numai ca accepta
existența misterului ci o sporește prin propria sa existența. Asa cum lumina lunii nu
lămurește conturul elementelor terestre, tot astfel și cunoașterea poetică sporește
tainele lumii. Prin metafore ,,revelatorii" poetul alege câteva taine din aceasta corola,
cărora le conferă ipostaze concrete în enumerația de metafore card se repeta în poezie.
În mod paradoxal tainele ni se arata după un semn concret în spatele căruia se și ascund
totodată. Florile ar putea reprezenta frumusețea naturii și fragilitatea ușor de distrus a
acesteia; ochii simbolizeaza contemplarea și taina cunoașterii; buzele, taina rostirii și a
iubirii, în vreme ce mormintele ar putea sugera moartea și taina eternității.
Ultima secvență poetică ilustrata prin ultimele doua versuri surprind concluzia textului:
poetul alege sa accepte și sa contemple tainele lumii din iubire pentru tot ceea ce exista.
La nivelul limbajului poetic se remarcă termenii din câmpul lexical al cosmicului, șirul
de metafore care creează un omagiu puternic și jocurile lexicale obținute prin asocierile
între concret și abstract .
Prin urmare ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o artă poetică moderna ce
promite o relație tensionata între doi poli simbolici: eul creator și corola de minuni care
încearcă sa se regăsească pana la identificare, după cum aprecia Ion Mincu