Lucian Blaga – universul liric

Poziţia pe care Eugen Simion se situează în lucrarea sa de critică – Scriitori români de azi, vol. I – cu privire la rolul
jucat de Lucian Blaga în literatura română, este una categorică: Niciun alt mare poet interbelic n-a avut după cel de-al
Doilea Război Mondial o influenţă atât de puternică asupra generaţiilor tinere ca Lucian Blaga.
Opera lui Lucian Baga cuprinde:
1. Poezie: volumele Poemele luminii (1919), Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna
apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte.
2. Teatru: Meşterul Manole, Zamolxe, Tulburarea apelor, Daria, Avram Iancu, Cruciada copiilor, Ivanca,
Înviere.
3. Proză – romanele Luntrea lui Charon şi autobiografia Hronicul şi cântecul vârstelor.
4. Lucrări filosofice: Trilogia culturii, Trilogia cunoaşterii, Pietre pentru templul meu etc.
Ca poet, Lucian Blaga este revendicat de modernişti, datorită inovaţiilor de natură expresionistă, dar şi de
tradiţionalişti, prin înclinaţia spre o viziune de factură mitică, marcată de obsesia originilor, a obârşiilor idealizate
(Ion Pop), aşadar prin puterea de a revitaliza noi mituri.
Poetica lui L. Blaga se caracterizează printr-o doză semnificativă de noutate. Ca elemente de factură modernistă,
reţinem:
- subiectivismul viziunii asupra lumii, realizat prin procedeul stabilirii unei corespondenţe explicite între peisaj
şi o stare afectivă;
- imagismul puternic, inedit şi acuitatea senzorială – poezia se caracterizează printr-un puternic dramatism
interior; trăirile sufleteşti ale eului liric sunt integrate vibraţiei cosmice;
- metaforismul → în studiul Geneza metaforei şi sensul culturii, L. Blaga analizează cele două tipuri de
metafore: metafora plasticizantă şi metafora revelatorie. Cea dintâi, constând în apropierea unui fapt de altul, în
vederea plasticizării unuia dintre ele, nu sporeşte semnificaţia faptelor la care se referă. În schimb, mult mai valoroase
sunt metaforele revelatorii, care sporesc semnificaţia faptelor la care se referă, deci semificaţia concretului; ele sunt
destinate să scoată la iveală ceva ascuns, chiar despre faptele pe care le vizează, creând noi sensuri;
- tehnica poetică - cultivarea versului liber şi a ingambamentului (procedeu poetic ce constă în continuarea unei
idei începute într-un vers, în versul următor, scris cu literă mică, cu scopul de a se accentua anumite cuvinte şi de a se
exprima cât mai bine ideea şi sentimentul poetic).

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Publicată iniţial în ziarul Glasul Bucovinei, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se situează în deschiderea
volumului de debut, Poemele luminii (1919). Semnificaţia plasării la începutul volumului trebuie decriptată ca o
intenţie a scriitorului de a-şi defini, prin intermediul acestui text poetic, concepţia despre rolul poeziei şi al poetului.
Sintetizând crezul liric al autorului, Eu nu strivesc... este o artă poetică, reprezentând, în acelaşi timp, unul dintre cele
mai cunoscute texte programatice din literatura română.
Textul reflectă caracteristica principală a creaţiei blagiene, şi anume interferenţa poeziei cu filosofia. Lirica lui L.
Blaga e secundată de un plan filosofic profund original. Ideile filosofice preluate din propriul sistem de gândire al lui
L. Blaga, ce sunt valorificate în poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, vizează cele două concepte expuse de
poetul-filosof în Trilogia cunoaşterii: cunoaşterea paradisiacă şi cunoaşterea luciferică.
În viziunea lui Blaga, cunoaşterea paradisiacă, de tip logic, raţional încearcă revelarea misterului conţinut de
obiecte. În acest scop, ea operează o numire a obiectelor. Misterul vizat de cunoaşterea paradisiacă este doar parţial
revelat. Cu ajutorul raţiunii, al intelectului, omul nu poate decât să reducă un mister.
Cunoaşterea luciferică, pentru care optează poetul, vizează nu decriptarea misterului, ci potenţarea, intensificarea
acestuia, cu ajutorul imaginaţiei poetice, al trăirii interioare. Acest tip de cunoaştere este unul intuitiv. Poetul optează
pentru sporirea misterului conţinut de obiectul supus cunoaşterii. Tainele lumii nu trebuie descifrate, ci protejate, prin
contemplarea formelor concrete prin care ele se înfăţişează şi trebuie convertite, transfigurate prin intermediul creaţiei,
apelând la mituri şi simboluri: Datoria noastră în faţa unui adevărat msiter nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de
mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare. (L. Blaga, Pietre pentru templul meu)
Textul este conceput ca un monolog liric, având un puternic caracter confesiv. În calitate de poezie de tip confesiune,
lirismul este de un accentuat subiectivism. Caracterul subiectiv este transpus în text prin transmiterea directă a
atitudinilor lirice, iar la nivel formal prin mărcile subiectivităţii: pronumele personal de persoana I, singular eu,
adjectivele pronominale posesive mea, mei, verbele la persoana I singular strivesc, nu ucid, topica afectică (inversiuni
şi dizlocări sintactice: a lumii taină, cum cu razele ei albe luna, ci tremurătoare, întunecata zare), pauza afectivă:
sporesc a lumii taină –, sub ochii mei –.
Din punct de vedere formal, poezia are o structură compactă, fiind alcătuită dintr-o strofă polimorfă (cu mai multe
versuri), caracterizată prin asimetrie. Măsura versurilor este variată, scopul fiind acela de a sublinia o sintagmă sau un
cuvânt, redând în mod direct ideile şi sentimentele poetice. Sunt cultivate versul liber şi tehnica ingambamentului.
Titlul, reluat în versul I, constituie o metaforă revelatorie, care desemnează ideea cunoaşterii luciferice. Pronumele
personal eu este situat în mod orgolios la începutul poeziei şi, de altfel, în deschiderea volumului de debut, deci a
întregii opere blagiene. Acest lucru corespunde tendinţei expresioniste de exacerbare a eului.
Verbul cu formă negativă nu strivesc exprimă refuzul unei cunoaşteri de tip logic, raţional, cu alte cuvinte, refuzul
cunoaşterii paradisiace. Metafora corola de minuni a lumii, imagine a rotundului, a întregului, simbol al perfecţiunii,
al absolutului, simbolizează misterele lumii, care se oferă cunoaşterii. Atitudinea eului poetic este radicală: el optează
pentru potenţarea misterelor lumii, pentru adâncirea tainelor, fapt ce decurge dintr-o voinţă de mister specific
blagiană, dar şi dintr-o iubire pentru obiectele lumii.
Prima secvenţă poetică, reprezentată de cea dintâi frază a textului, concentrează atitudinea eului poetic faţă de
misterele lumii. Verbele cu formă negativă nu strivesc, nu ucid sugerează refuzul cunoaşterii logice, raţionale. Poziţia
pe care se situează subiectul liric este exprimată cu ajutorul negaţiilor, dar şi al metaforelor cu valoarea simbolică,
reprezentate de flori, ochi, buze, morminte. Acest lanţ metaforic cuprinde temele majore ale creaţiei blagiene: viaţa,
efemeritatea, frumosul – sugerate prin metafora flori –, cunoaşterea, contemplarea poetică a tainelor lumii – ochi –,
iubirea, rostirea poetică – buze –, moartea, eternitatea – morminte.
Cea de-a doua secvenţă lirică se construieşte pe baza unei antiteze, în care ecuaţia poetică se rezumă la eu-alţii
(lumina mea-lumina altora). Metaforă fundamentală a liricii blagiene, situată chiar în titlul volumului de debut,
lumina simbolozează cunoaşterea. Prin analogie, lumina mea desemnează cunoaşterea poetică, de tip intuitiv,
luciferică, în timp ce lumina altora trimite la cunoaşterea paradisiacă, de tip logic, raţional. Din dorinţa de a lua în
poesesie realitatea, alţii apelează la o cunoaştere raţională. Marele Anonim înstituie însă o cenzură transcendentă,
astfel încât omul nu poate descifra tainele Universului. Conştientizând această limitare, aşadar imposibilitatea de a
cunoaşte raţional realitatea, poetul optează pentru sporirea misterelor, prin abordarea acestora cu iubire. Lumina iubirii
este aleasă de poet în detrimentul luminii minţii.
Cunoaşterea poetică este integratoare, căci lumea devine obiect al poeziei prin amplificarea, sporirea misterelor sale.
Poezia nu constituie o încercare de fragmentare a realităţii, ci de integrare a tuturor dimensiunilor sale: şi flori şi ochi
şi buze şi morminte.
Pentru a accentua ideea potenţării misterelor, poetul recurge la o amplă comparaţie, situată între linii de pauză. Versul
anterior comparaţiei, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -, este explicat prin ampla comparaţie: aşa cum lumina
difuză a lunii nu clarifică obiectele pe care le luminează, ci le conferă atribute nebănuite, ciudate, noi, tot astfel eul
liric îmbogăţeşte cunoaşterea lumii printr-o mai mare adâncire a misterelor ei.
Se observă că poezia reuneşte elementele specifice liricii blagiene: luna, noaptea, zarea, misterul, fiorii, justificându-
se astfel constatarea criticului Marin Mincu, ce a catalogat poeziile din volumul de debut drept nişte nocturne.
Secvenţa lirică finală are valoarea conclusivă, deşi este exprimată prin conjuncţia cauzală căci. Sunt reluate
metaforele-simbol din secvenţa I, fiind exprimat sentimentul de iubire al eului liric faţă de acestea, deci faţă de
misterele lumii. Cunoaşterea poetică, luciferică este un act de contemplaţie (tot...se schimbă...sub ochii mei) şi de
iubire (căci eu iubesc).
Se remarcă existenţa a două câmpuri lexico-semantice, acela al misterului şi cel al luminii. Opoziţia lumină-întuneric
evocă relaţia dintre cunoaşterea poetică şi cunoaşterea logică.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o artă poetică, întrucât cuprinde concepţia scriitorului faţă de menirea
poetului şi a poeziei. Viziunea poetului, potrivit căreia actul poetic converteşte misterul, nu îl reduce, iar creaţia
reprezintă un intermediar între eu şi lume, este exprimată într-o manieră sugestivă.