BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

- caracterizarea VITORIEI LIPAN -

Cartea re-facerii prin jertfa, Baltagul devenit in viziunea lui Perpessicius „romanul unui suflet de munteanca” este
o capodopera a literaturii romanesti ce dezvolta o filozofie profunda asupra vietii si a mortii, a iubirii si a datoriei,
infatisand lumea patriarhala a satului moldovenesc de munte. Apărut în 1930, romanul Baltagul de Mihail
Sadoveanu reprezintă o veritabilă monografie a satului românesc de la munte, deoarece el evidenţiază trăsături ale
oamenilor acelor locuri, legătura lor strânsă cu mediul în care trăiesc.

Roman al perioadei de maturitate artistică a scriitorului, în cadrul acestuia se regăsesc marile teme sadoveniene:
viaţa pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, înţelepciunea.

Titlul creaţiei este simbolic. În sens profan, baltagul este arma cu care este ucis Nechifor, iar în sens sacru şi
mioritic reprezintă destinul ciobanului moldovean, reintrarea în marele cosmos din care fiinţa umană s-a desprins
prin naştere.

Discursul este susţinut de un narator auctorial, extradiegetic şi omniscient, care reconstituie în mod obiectiv,
prin tehnica detaliului şi prin observaţie, lumea satului de munte şi acţiunile Vitoriei.

Conflictul este puternic si prezent de-a lungul intregii opere. Naratorul contureaza conflicte familiale( Vitoria-
Minodora) si sociale (Vitoria, Gheorghita- criminalii lui Nechifor).

Romanul este alcătuit din 16 capitole, deschise de un prolog cu rol esențial în conturarea viziunii despre lume.
Incipitul preia parcă misiunea de a continua textul biblic al Genezei și de a dezvălui întâmplările care au urmat de la
crearea lumii pe plaiurile dimprejurul nostru. Finalul prezintă ieșirea Vitoriei din împărăția morții și reluarea
ritmurilor firești ale existenței. Se observă că finalul intră în raport de simetrie cu incipitul, prin destinul
exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.

Spaţiul acţiunii romanului este cuprins între munţii şi valea Tarcăului şi regiunea Dornelor - prin urmare zona
centrală a munţilor Moldovei. Numele satului Lipanilor - Măgura - e fictiv, celelalte toponime aparţin însă
geografiei reale. Acţiunea se derulează de toamna, de când Nechifor Lipan pleacă la Dorna după oi, până primăvara
când Vitoria îi descoperă trupul neînsufleţit. Timpul epic este marcat în roman de calendarul popular în care se
încadrează viața pastorală: Sfântul Dumitru, aproape de Sf. Andrei, 10 Martie, în Postul Mare, Sfântul Gheorghe.

Este prezent numarul mare de personaje caracterizate prin diversitate si complexitate. Astfel exista
personaje principale (Vitoria, Nechifor si Ghiorghita), secundare(Minodora, Calistart Bogza si Ilie Cutui) sau
episodice hangii, mos Pricop si subprefectul.

Dintre toate aceste destine se impune puternic figura Vitoriei Lipan, asa incat romanul poate fi socotit cartea
eroinei, care a devenit un tip reprezentativ, dar care se individualizeaza printr-o serie de trasaturi distincte.

 Personaj principal, personaj mitic și personaj-simbol pentru țăranul roman, Vitoria este ca toți eroii centrali
sadovenieni, o locuitoare a paradisului, o nevastă de oier din Arcadia real imaginară.
 Ea se înscrie în psihologia grupului cu atitudini hieratice, cu mentalități arhetipale, temperament fierbinte,
solar, cu reacții repezi, energice, dârze: „Locuitorii aceștia de sub brad sunt niște fapturi de mirare.
 Protagonista acţiunii, Vitoria, are un rol complex în diegeză, este agentul justiţiei, al dreptăţii, joacă rolul
iniţiatorului ce modelează personalitatea unui neiniţiat (Gheorghiţă), este vocea unei gândiri milenare, femeia
ce caută să-şi întregească unitatea pierdută a iubirii.
 În acest sens s-a afirmat că Vitoria Lipan este un altorelief (un personaj sumă) ale cărei trăsături cumulative
sunt un simbol al lumii arhaice în luptă cu civilizaţia.
 Personajul este reliefat prin diverse modalități detaliate: caracterizarea directă și caracterizarea indirectă.
Portretul fizic al eroinei este schiţat chiar la început de narator prin intermediul caracterizării directe.
Vitoria Lipan cucereşte prin frumuseţea şi farmecul ei fizic, căci ,,ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a
părului“, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor în care era adâncită şi o copleşeau. Femeia ,,nu mai
era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor
lungi şi răsfrânte în cârligaşe”.

Trăsăturile de caracter ale protagonistei sunt reliefate prin intermediul caracterizării indirecte, prin fapte,
gesturi, gânduri, prin limbaj sau prin relaţia cu celelalte personaje.

Ordonată, meticuloasă, cu un deosebit simţ practic, Vitoria este o pricepută şi harnică gospodină. Ştie pe
de rost ce produse mai are de vânzare, se tocmeşte cu iscusinţă de negustor cu cei care vin să cumpere sau merge ea
la câmpie unde vinde din produse, se tocmeşte cu negustorul David, acesta din urmă admirându-i curajul şi tăria de
caracter: ,,Dacă n-aş fi ovrei şi însurat aş face nuntă chiar mâne”.

Felul cum uzează de argumentul că muntenii fac întotdeauna tranzacţiile de faţă cu martori, sugestiile pe care
le strecoară anchetatorului fără a-i jigni orgoliu, relaţiile cu cei doi bănuiţi denotă priceperea Vitoriei în descifrarea
sufletului omenesc.

Pe tot parcursul drumului, Vitoria dovedeşte un curaj deosebit şi o hotărâre admirabilă: „N-am să mai am
odihnă cum n-are pârâul Tarcăului pân’ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”.

Mintea ascuţită şi o fantezie pe măsură o ajută la reconstituirea în detaliu a drumului soţului ei. Adevărata
măsură a inteligenţei, a abilităţii şi tactului Vitoriei se manifestă la praznicul de pomenire, când îi determină pe cei
doi criminali să se autodemaşte.

Trăsăturile eroinei reies şi din atitudinea faţă de cei doi copii ai săi. Vitoria transmite copiilor respectul
tradiţiilor şi este refractară la noutăţile civilizaţiei: „În tren eşti olog, mut şi chior”.
Cu fata, cu Minodora, este aspră şi neîndurătoare pentru că vrea s-o educe în spiritul tradiţiei şi, de aceea , o
ceartă atunci când aceasta adoptă influenţe ale vieţii de la oraş: ,,Îţi arăt eu ţie coc, valţ şi bluză!”.
Pe Gheorghiţă îl pregăteşte atât pentru drumul până la Dorna, cât şi pentru viaţă, asumându-şi rolul de iniţiator
în lipsa lui Nechifor.

Caracterizată indirect şi prin nume, Vitoria (cea purtătoare de victorie) hotărăşte să nu se întoarcă
acasă până ce nu va fi găsit osemintele soţului ei:,,Mai ales dacă-i pierit să-l găsesc…”. În sensul acesta,
Vitoria a fost asemănată cu Isis, zeiţa egipteană pornită în căutarea soţului ucis, Osiris.

În opinia mea, Vitoria Lipan reproduce, la dimensiuni individuale, însuşi destinul poporului nostru, trecând
prin încercări grele şi învingându-le, luând viaţa de la început cu chibzuinţă şi înţelepciune strămoşească, cu dârzenie
de necrezut. Ea nu se reprezintă doar pe sine și familia ei, ci o întreagă lume cuprinsă de melancolia apusului.
În opinia lui Perpessicius, Vitoria este o „Antigonă”, capabilă de sacrificiul suprem pentru îndeplinirea
ritualului sacru al înmormântării, în timp ce G. Călinescu o vede ca pe un ,,Hamlet feminin”, iar pentru Constantin
Ciopraga ea este un „Ulise carpatin”.

În concluzie, Vitoria Lipan rămâne un personaj complex, contradictoriu si viu ca însăşi viaţa.