Caracterizarea Vitoriei Lipan

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu a aparut in anul 1930, fiind

una dintre creatiile reprezentative ale realismului interbelic romanesc. Aspectele
realiste ale romanului se imbina cu cele legate de mit si simbol, astfel
conturandu-se nu numai o monografie a vietii muntenesti, ci si o poveste despre
maturizare, devotament si ordinea existentei umane. Hipotextul operei este
reprezentat de balada Miorita, acest aspect conferind romanului dimensiunea sa
mitica. Personajele sadoveniene din “Baltagul” sunt construite pe o trasatura
dominanta de caracter, ilustrand asadar o tipologie general-umana. Se poate
observa coerenta acestora, in construirea lor fiind accentuat ceea ce este tipic,
definitoriu. Actiunea urmareste povestea cautarii pe care protagonista Vitoria
Lipan o realizeaza in vederea aflarii adevarului despre sotul ei, Nechifor Lipan,
acesta fiind considerat disparut.
Vitoria este un personaj reprezentativ pentru comunitatea muntenilor,
fiind bine individualizata in cadrul operei. Caracterul acesteia este relevat de
catre narator prin mijloace de caracterizare specifice operei realiste, accentul
cazand pe actiuni si interactiunea cu lumea exterioara, minimizandu-se astfel
analiza psihologica.
Prima imagine a protagonistei este descrisa in incipitul romanului, aceasta
amintindu-si de legenda pe care Nechifor Lipan obisnuia sa o spuna la cumetrii
si nunti: “Si de poveste si de asemenea vorbe iuti, Vitoria, nevasta lui Nechifor
Lipan, isi aducea aminte stand singura pe prispa, in lumina de toamna si
torcand”. Legenda cosmogonica explica viata muntenilor, anticipeaza datele in
care se desfasoara existenta personajelor, dar are si functia de a introduce
personajul absent al romanului.
Aspectul semnificativ care se desprinde din aceasta scena de inceput este
caracterul arhetipal al eroinei, subliniat prin portretul fizic esentializat : “Ochii
ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi
departe”. Asadar, frumusetea sobra si austera a personajului feminin denota
ingrijorarea resimtita “ ochii dusi departe”.
Decizia Vitoriei de a pleca alaturi de fiul sau Gheorghita in cautarea
sotului disparut constituie intriga romanului. Pregatirile pentru calatorie sunt
atat de natura gospodareasca, cat si de natura spirituala. Pregatirile gospodaresti
demonstreaza simtul practic si prevederea Vitoriei, in timp ce pregatirile
spirituale denota credinta acesteia in lumea in care “Dumnezeu a pus randuiala
si semn”. Drumul Vitoriei are in centru atat cautarea adevarului si infaptuirea
dreptatii, dar, mai mult decat atat, este o calatorie de la viata la moarte si de apoi
din nou la viata.
Avand in vedere capacitatea sa de a se descurca si adapta pe parcursul
calatoriei, Vitoria da dovada de inteligenta bazata pe o logica riguroasa, fiind
capabila de a intui psihologia celor din jur (“Mama asta trebuie sa fie
fermecatoare; cunoaste gandurile omului”, cugeta Gheorghita). Tenacitatea si
capacitatea de a disimula sunt calitatile care ajuta personajul feminin sa
reconstituie cu exactitate modul in care Nechifor Lipan a decedat, acestea fiind
vizibile in scena praznicului. In capitolul “O femeie in tara barbatilor” din
studiul “Arca lui Noe” de Nicolae Manolescu, autorul considera ca povestirea
Vitoriei “isi atinge scopul”: scenariul ei contine, pe langa reconstituirea mortii
lui Nechifor, momentul relevarii adevarului. Astfel, povestirea este izbitoare si
prin lipsa de ezitari: “Unii ar putea zice ca venea la vale. Dar eu stiu mai bine ca
se ducea la deal. Dar nu era singur. Avea cu el canele. Si se mai aflau in
preajma lui doi oameni. Unul daduse calcaie calului si se grabise spre pisc, ca sa
bage de seama daca nu s-arata cineva”. Felul de infatisare al intamplarilor
crimei este de o precizie uimitoare.
Descoperind adevarul, Vitoria restabileste ordinea si coerenta lumii pe
care moartea lui Lipan nu a distrus-o (Nicolae Manolescu)”.
De-a lungul romanului, Vitoria este infatisata in mai multe ipostaze.
Prima ipostaza este cea de sotie, fiind un model de statornicie, devotament si
sensibilitate. Dragostea pe care o poarta sotului ei este cea care o motiveaza sa
porneasca in cautarea labirintica : “N-am sa mai am hodina cum n-are paraul
Tarcaului, pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan” , “Dac-a intrat el pe celalalt
taram, oi intra si eu dupa dansul”. Pentru Alexandru Paleologu, cautarea,
respectiv substanta epica a romanului reface mitul lui Isis si Osiris.
Urmatoarea ipostaza a Vitoriei este cea de mama. Grija pe care o poarta
Minodorei si lui Gheorghita marcheaza dorinta ei ca cei doi copii sa creasca in
respect fata de valorile morale si legile nescrise ale pamantului. In relatia cu
Minodora, Vitoria reprezinta o autoritate care se opune iesirii fetei din ordinea
prestabilita : “ Iti arat eu coc, valt si bluza, arda-te para focului sa te arda! Nici
eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea - si-n legea noastra
trebuie sa traiesti si tu!”. Pentru Gheorghita, Vitoria este un mentor si un model
in calatoria initiatica a fiului.
O modalitate de caracterizare indirecta a personajului feminin este
numele. Sonoritatea arhaica a cuvantului de origine latina si semantica lui care
se refera la “cel victorios” sunt in perfect acord cu imaginea femeii justitiare
intalnite si in balade populare precum Dolca si Salga.
In concluzie, Vitoria Lipan este personajul principal al romanului realist
Baltagul, fiind unul dintre cele mai puternice caractere schitate in literatura
romana interbelica. Mihail Sadoveanu reuseste sa surprinda in personajul
Vitoriei curajul, determinarea si dorinta de dreptate a unei femei a carei viata
este schimbata fundamental odata cu moartea sotului ei.