Cel mai iubit dintre pământeni – 1980 – particularitățile de construcție a personajului

Roman scris între 1960-1980

„Cel mai iubit dintre pământeni” este ultima creație literară a lui Marin Preda. Apărut
în anul 1980, romanul este caracterizat drept o frescă a societății române comuniste din
perioada 1940-1960. Conceput sub forma unui jurnal, el a fost scris asemenea unei confesiuni
înainte de condamnarea lui Victor Petrini, protagonistul.

Victor Petrini este un intelectual care ajunge în închisorile comuniste. Acesta are mai
multe iubiri. Ajunge profesor de filosofie, se căsătorește cu Matilda, soția lui Petrică un
prieten de-al său. Este condamnat pe nedrept, ajungând într-o mină, apoi la canal. Ucide în
închisoare pentru a se proteja de un gardian care îi dorea moartea. După ce este eliberat va
ajunge bibliotecar, apoi în echipa de deratizare a orașului și în final, contabil. Petrini este un
spirit lucid și sincer până la durere. Acesta își analizează viața, încercând să-i descopere
greșelile. Se înscrie în tipologia intelectualului neînțeles. Trăiește dragostea cu cele patru
femei la cote inimaginabile. Însă din această cauză și decepțiile pe care le suferă capătă
proporții, lăsându-i răni adânci în suflet. Privit din punct de vedere religios, Victor ne apare ca
un om fără scrupule, o persoana fără principii creștine. Pe parcursul cărții încalcă multe
porunci creștine omorând, fiind desfrânat, negându-l pe Dumnezeu, etc. Nici cu aproapele nu
este în relații foarte bune, din punct de vedere al moralei creștine, căsătorindu-se cu Matilda,
soția prietenului său. Nu își tolerează dușmanii, omorându-l și pe torționar și pe soțul lui
Suzy. Astfel, Petrini reprezintă intelectualul care trăiește o suferință amplă dată de eșecul pe
care îl are în toate iubirile sale. De asemenea, acesta trăiește drama de a fi închis pe nedrept de
un regim autoritar care nu ține cont de suferința oamenilor.

O trăsătură a personajului este suferința dată de eșecul în iubire.

O scenă aparte pentru caracterizarea personajului este cea în care apare prima
ceartă între Victor și Matilda. La propunerea ei, Victor participă la o manifestare organizată
pentru sărbătoarea zilei de 7 noiembrie. La întoarcerea lui acasă este surprins de răceala
Matildei. Iese să se plimbe şi la întoarcere găseşte casa goală, aflând apoi la telefon de la
Matilda că este aşteptat în vizită la o rudă a ei, Tasia, unde Matilda îl tratează ca pe un
necunoscut, rănindu-i mândria în faţa numeroasei ei familii. Această scenă este
reprezentativă pentru relația celor doi, căci, pe drumul către casă, aceștia îşi fac reproşuri
violente, Petrini simţind că anotimpul cel mai frumos al iubirii lor se închisese într-o lume
absurdă şi lipsită de comunicare, din care răbufneau la suprafaţă gesturi scurte de afecţiune,
umbrite de altele, încărcate de resentimente. Se conturează astfel un conflict exterior, mereu
amplificat, între cei doi, în ciuda iubirii care i-a adus alături. Iubirea stihială a femeii oscilează
între patimă şi ură, cunoscând chiar momente de violenţă, când dragostea coboară „în
subterană". Intelectuală şi ea (arhitectă), dar având o cultură diferită de cea filosofică,
Matilda nu poate crea o comunicare spirituală cu soţul ei. Matilda nu tolerează nicio
preocupare, nicio formă de afecţiune al cărei obiect principal să nu fie exclusiv ea.
Căsătoria lor durează doi ani, timp în care li se naşte o fetiţă, Silvia. Scena botezului
nu este însă un prilej de fericire, dezvăluind degradarea și suferința lui Petrini din pricina unei
iubiri neîmplinite. Este un moment de cumpănă, generat înadins de ieşirile necontrolate ale
Matildei, ce-i aruncă soțului reproșuri lamentabile în fața musafirilor acuzându-l că „a mai
omorât el pe cineva... o fată cu care a trăit”, aruncând spre el o vază grea ce l-ar fi putut
omorî, stârnind instincte violente irepresibile în Victor: „o plesnii peste față”. La finalul
botezului, după ce musafirii pleacă, neînțelegând aceste manifestări, cei doi soți se împacă
printr-un acces de râs eliberator al tensiunii, dar Victor este arestat, iar următorii trei ani şi-i
va petrece în închisoare, în ciuda lipsei de temeinicie a acuzaţiilor. La reîntoarcerea acasă, cei
doi sunt aproape străini, iar lipsa de dorinţă a lui Petrini de a se afirma într-o societate a
falselor valori dominată de factorul politic, precum şi faptul că el acceptă slujba de la
deratizare îi îndepărtează definitiv, mai ales că, aşa cum va înţelege Victor, ea avea deja o
relaţie cu un demnitar al regimului comunist, Mircea, cu care se va căsători ulterior, luând-o
pe Silvia cu ea şi provocându-i lui Victor suferinţă.
Titlul romanului, care se regăseşte într-o declaraţie de dragoste adresată lui Victor
Petrini, la telefon, de Suzy Culala, una dintre femeile iubite de personajul-narator, poate fi
înţeles abia la sfârşit şi constituie o ironie amară: cel mai iubit dintre pământeni n-are parte de
dragostea semenilor; mai mult decât atât, însăşi soarta nu-1 iubeşte, hărăzindu-i înfrângeri şi
umilinţe şi făcând din el un ucigaş fără voie. Sensurile titlului pot fi extinse și asupra evoluției
relației cu Matilda, ce cunoaște apogeul înainte de căsnicie, urmată apoi de o degradare
ineluctabilă. Iubirea dintre Victor Petrini și Matilda este una pasională, bazată pe niște
sentimente profunde. Acesta pare că este unul dintre cei mai iubiți bărbați, însă ironia în
relația cu Matilda este dată de faptul că aceasta îl va părăsi la un moment dat. Iubirea stihială
a femeii va pendula între ură și pasiune, cu accese de violență, când dragostea dispare. Totuși
aceasta îi dăruiește o fiică, Silvia, care îl va face să se considere un om iubit și care iubește în
același timp.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit să-i aducă un statut de învingător, dar acesta se
lasă aşteptat până la sfârşitul cărţii. La fel ca titlul romanului, prenumele este o ironie, Victor
Petrini fiind mereu un mare învins.
Un alt element de structură semnificativ este acțiunea. Romanul este o lungă
confesiune, în care Victor Petrini, personajul principal, aflat în închisoare își rememorează viața.
Spirit lucid și sincer, Petrini încearcă să găsească un sens existenței sale și să-i afle greșelile.
Dupa ce își amintește de părinți, Petrini povestește despre Nineta, prima sa dragoste de
adolescent. Urmează relația cu Căprioara, care eșuează, lăsând însă urme adânci în sufletul
eroului. Având studii de filozofie, Petrini ajunge asistent universitar. Se căsătorește
cu Matilda, fosta soție a prietenului său, Petrică Nicolau. Aceasta va avea o fată cu Victor
care va consolida pentru scurt timp relația. După o perioadă de timp relația între cei doi va
pendula între ură și pasiune, Matilda având adeseori crize de identitate. Acuzat pe nedrept (e
bănuit de o colaborare cu ,,Sumanele negre”), Petrini ajunge la închisoare, apoi într-o mină de
plumb și la canal. Căsătoria celor doi evoluează spre dezastru. Este pus în
libertate, dar Matilda îl părăsește. Se angajează la serviciul de deratizare publică, unde
cunoaște mediul social periferic, și apoi ajunge contabil la Oraca. O întâlnește pe Suzy,
căsătorită cu un inginer. Se îndrăgostește de ea, dar neprevăzutul îl împiedică să fie fericit. În
timpul unei excursii la munte, în urma unei altercații cu inginerul, îl ucide involuntar,
aruncându-l din cabina telefericului. Este acuzat de crimă și ajunge din nou la închisoare.
Avocatul său, Ștefan Pop, îl sfătuiește să povestească în scris ce i s-a întâmplat.
Confesiunea îl eliberează, așa cum recunoaște eroul însuși în final, de ,,barbaria
concretului”, fiind încredințat că altfel despărțirea de tot ceea ce trăise nu era posibilă.
Așadar, urmărind maniera în care se desfășoară problematica iubirii și a familiei în
relație cu celelalte teme, romanul este confesiunea unei dramatice captivităţi şi dezvăluie
frământările interioare ale conştiinţei umane care luptă pentru apărarea principiilor în care
crede cu onestitate, iar relaţia dintre individ şi istorie determină grave consecinţe, care se
reflectă şi în povestea de dragoste dintre Victor Petrini şi Matilda, din perspectiva căreia
romanul devine analiza unui eşec.