Preda - CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI - Comentariu

Cel mai iubit dintre pământeni este un roman realist, care are ca temă
critica societăţii socialiste sau a dictaturii proletariatului.

Ideea romanului este că o societate construită pe abuz, minciună, asasinat

politic, ateistă, care promovează bestiile la conducerea societăţii, nu poate
exista mult timp şi se autodevorează.

Subiectul romanului este construirea unei fresce sociale a „epocii de aur“

sau a „vârstei de fier“, cum o numeşte Lucian Blaga. Eroul principal,
Victor Petrini, este un intelectual, un asistent la universitate, filosof, se
subînţelege din oraşul Cluj. Orice om, care gândeşte, este într-un regim de
dictatură, un duşman potenţial, care trebuie distrus fizic, moral, social.
Victor Petrini este destituit din postul de asistent universitar, fiindcă şi
profesorul (se sugerează Lucian Blaga) este dat afară din universitate de
imbecilul caloriferist, devenit subit autoritatea care decide.

Victor Petrini este condamnat la muncă silnică printr-o farsă judiciară,

înscenată cu cinism, trimis să muncească într-o mină, unde este chinuit de
un torţionar înrăit. Acesta, ca să-l chinuiască şi să-i provoace moartea, îl
scotea noaptea în frig, dezbrăcat, încât, ca să supravieţuiască, Petrini îl
aruncă în hăul unui puţ de mină părăsit. Se sugerează că singura cale
pentru aceste fiare ucigaşe este moartea, adică să li se aplice legea
talionului.

Imaginea foştilor miniştri, oameni de stat, bancheri, generali, preoţi,

intelectuali, care umplu închisorile prin procesul de distrugere socială
organizată, este urmărită nu numai social, fizic, ci şi psihic, moral. Lupta
pentru supravieţuire în jungla comunistă îl face pe Victor Petrini, dintr-un
om al ideilor pure, un criminal.

Imaginea spectacolului social, dominat de arivişti-marionete ca Mircea,

care-i ia soţia cât este închis, pe arhitecta Matilda, violenţa, promiscuitatea,
lipsa principiilor, falsificarea adevărului social, transformarea instituţiilor
în instrumente în mâna unor persoane dau accentele de virulentă critică
socială. Eroii sunt construiţi atât prin trăsăturile tipice ale unor categorii
sociale, cât şi printr-o subtilă şi nuanţată analiză psihologică. Este împletit
colajul cu eseul, descrierea cu dezbaterea problematizată. Sunt introduse şi
elementele de surpriză în comportamentul eroilor, în crearea situaţiilor
unice. Astfel, pentru a o salva pe Suzy Culala, îl aruncă din teleferic pe
inginerul Pencea, fostul ei soţ.
b) Cel mai iubit dintre pământeni este un roman-eseu, o meditaţie pe tema
destinului. Victor Petrini este locutorul care foloseşte timpul, cât se află în
detenţie, pentru a scrie despre destinul intelectualului într-o societate de
arivişti violenţi.

Ca filosof, Victor Petrini vrea să realizeze o revoluţie în gândire,

construind o nouă „gnoză“, adică o nouă teorie a cunoaşterii, care să redea
integritatea conştiinţei umane „în faţa universului“. Principiile enunţate de
el: „Omul este liber în sine şi pentru sine şi singur acest concept este
izvorul dreptului şi al creaţiei spirituale“. Este, astfel spus, o meditaţie pe
tema liberului arbitru de factură iluministă, care intră în contradicţie cu
dictatura proletariatului. Drepturile omului sunt idei periculoase pentru
regimurile de dictatură, de aceea Petrini este închis spre a fi reeducat prin
muncă. Un alt eseu al său, intitulat Era ticăloşilor, este un subtil
rechizitoriu, un atac la adresa principiilor societăţii comuniste, căreia îi
contestă dreptul legitim de a exista. Victor Petrini trece prin viaţă ca printr-
un labirint, cu multe situaţii neprevăzute, cu tipuri umane variate ca
vicleana, versatila şi imorala Matilda, sfioasa Căprioara, Bacaloglu şi
Calistrat, activişti de partid ca Mircea, funcţionarii de la Oraca,
anchetatorii securităţii, calina Suzy Culala şi violentul inginer Pencea,
oportunistul său prieten Ion Micu. Cu acesta din urmă poartă ample
dezbateri în legătură cu legitimitatea regimului de dictatură comunistă.
Este dimensiunea expresionistă a romanului, care devine astfel un roman
de problematică. El caută să găsească un mod de supravieţuire a omului
superior într-o lume absurdă, într-o societate atât de degradată de lipsa de
principii morale, ca urmare a cultivării ateismului satanic, încât capătă
aspectul unui coşmar. Titlul romanului sugerează această ieşire prin
cuvintele: „dacă dragoste nu e, nimic nu e!...“, cuvinte aşezate în finalul
romanului ca o concluzie, care generează nu numai titlul, ci şi mesajul. Ele
sunt o parafrază la definiţia dragostei dată de Sfântul apostol Pavel (I,
Cor.). Cel ce n-a înţeles şi nu face Legea Iubirii îşi iroseşte viaţa, cade din
rău în mai rău şi se osândeşte.

c) Cel mai iubit dintre pământeni poate fi interpretat ca un roman de

dragoste în sensul că urmăreşte drumul sufletului de la dragostea cea
lumească la dragostea faţă de Dumnezeu, aşa cum o spun cuvintele din
finalul romanului: „dacă dragoste nu e, nimic nu e!...“ Definiţia dragostei
este dată de Sfântul apostol Pavel în Epistola I, Către Corinteni, capitolul
13, versetele 4-7, care dau cheia întregului roman: „Dragostea îndelung
rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă,
nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu
se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se
bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,
toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată“. Din această perspectivă, el
devine un roman romantic. 527 Victor Petrini porneşte prin labirintul
social şi primeşte iubirea ca pe un fir al Ariadnei, alcătuit din patru
secvenţe simbolice. Nineta reprezintă dragostea adolescenţei, când eroul
confundă existenţa cu apartenenţa. Capriciul rupe cuplul, fiindcă Nineta îi
impune într-o formă subtilă voinţa ei, să meargă pe strada indicată de ea,
adică să-şi părăsească destinul propriu şi să-l urmeze pe al ei. Refuzul ei de
a-l urma pe drumul lui este cauza despărţirii. Voia proprie este mai tare
decât dragostea care-i leagă. Eroul trăieşte iluzia că are dreptul la opţiune,
la liberul arbitru, la a-şi impune voinţa sa altora. Nu are dragostea care este
binevoitoare, care nu caută ale sale. Cea de a doua iubită, Căprioara, îl
admiră, fiindcă, devenit asistent la Universitate, crede că poate domina
realitatea, ca Ştefan Gheorghidiu din romanul Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război a lui Camil Petrescu. Căprioara a fost sedusă de un
medicinist şi a rămas însărcinată. Victor Petrini, orgolios, nu acceptă
compromisul. Încercând să scape de sarcină, Căprioara moare, el fiind, de
fapt, cel care a împins-o la actul acesta, fiindcă n-a putut s-o ierte, s-o
creadă. Nu are dragostea care toate le crede. Matilda reprezintă a treia
etapă a drumului prin labirint, când el crede, ca filosof, că poate lua în
posesie realitatea prin cunoaştere şi vrea să elaboreze o nouă gnoză.
Realitatea socială este brutală, fără o ordine, incoerentă ca Matilda. Viaţa îi
apare ca un amestec de murdărie şi puritate, păcat şi virtute, minciună şi
adevăr. Matilda, ca şi viaţa socială, este dominată de spiritul răului,
reprezentat în viaţa ei de evreul cu bani sau de omul politic ca Mircea, care
deţine puterea. O astfel de lume, alcătuită din oameni ca Matilda, distruge
valorile. Se exprimă adevărul că lumea, ca şi femeia, sunt ostile spiritului
şi preferă banul, puterea. Este o lume aberantă, absurdă, iraţională. El nu
are dragostea, care toate le rabdă. Al patrulea tronson al labirintului este
parcurs pe firul Suzy. Ea este o victimă a realităţii sociale, care l-a lovit pe
Petrini. Fostul soţ al ei, inginerul Pencea, este o variantă masculină a
Matildei, bestia creată prin lozinca: „şcoala pregăteşte forţa de muncă
pentru industrie“. Omul nu mai este o fiinţă inteligentă, superioară, ci o
vită de muncă. Urmărindu-i într-un teleferic, acesta vrea să-i ucidă, dar
Petrini îl aruncă din teleferic într-o prăpastie. Petrini află că femeia e o
şcoală, cum zicea Eminescu, pentru a afla adevărul, că fără Dumnezeu
lumea devine o junglă, un iad. El nu are dragostea, care nu se aprinde de
mânie.

d) Cel mai iubit dintre pământeni este un roman de idei, având elemente de
expresionism. Morala, virtuţile nu sunt probleme teoretice sociale, ci viaţa
sufletului. Cele patru personaje feminine din viaţa lui Victor Petrini:
Nineta, Căprioara, Matilda, Suzy (Susana), sunt, de fapt, cele patru 528
timpuri ale unui ciclu tipic al vieţii. Făcând voia proprie, şi nu ascultarea
faţă de legea lui Dumnezeu, Victor, ca şi Adam, cade din raiul inocenţei şi
al purităţii reprezentat de Nineta, al cărei nume sugerează cunoaşterea prin
negaţie sau definirea adevărului prin ceea ce nu este, afirmând indirect
ceea ce este. Dragostea este unificatoare. Petrini iese din dimensiunea
dragostei, care este binevoitoare şi care nu caută ale sale. Căprioara de
aceea nu mai este pură, iar el este încercat la dragostea care toate le crede,
toate le iartă. Victor nu-i iartă căderea şi o împinge la o întrerupere de
sarcină, adică să devină ucigaşa propriului copil. De aceea cei ce
legiferează, admit şi fac pruncuciderea, se duc în iad. Drepturile omului
înseamnă, în primul rând, dreptul la viaţă al copilului şi nu dreptul de a
ucide. Un parlament, care legiferează pruncuciderea, este un parlament de
ucigaşi. Ca filosof, Victor Petrini nu are nici o scuză pentru greşelile pe
care le comite, de aceea, ca şi Ştefan Gheorghidiu, va ajunge la puşcărie.
Victor Petrini ratează şi dragostea faţă de aproapele, adică faţă de cei
căzuţi, fiindcă pe Matilda o ia de la prietenul său Petrică Nicolau, aşa cum
şi acesta o luase de la un evreu, şi va fi luată de Mircea, prim-secretarul de
partid al regiunii. Este o evidentă călcare a poruncii a zecea. Matilda a
devenit un obiect, un instrument, un bun de consum, după ideile lui Engels
din Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului. Victor Petrini nu
poate realiza nici porunca de a-şi iubi duşmanii. Pe torţionarul, care-l
agresează, îl aruncă în hăul unei mine, iar pe inginerul Pencea din teleferic.
Este evidentă situaţia sa de legitimă apărare, dar asta în cazul Legii Iubirii
este doar o circumstanţă atenuantă. Din punct de vedere moral, Victor
Petrini este un om fără principii. Din punctul de vedere al moralei creştine,
el este un ucigaş, un om fără Dumnezeu, care devine treptat, prin adaptarea
la jungla socială, o fiară. El încalcă decalogul pe toate cele zece porunci.
Este ucigaş, desfrânat, mincinos, fără Dumnezeu, ia ce nu-i al lui. El
trăieşte, ca şi eroii lui Camil Petrescu, drama intelectualului fără
Dumnezeu. Limitele autorului sunt, ca şi la Camil Petrescu, limitele
filosofiei, incapacitatea ei de a rezolva problemele sufletului. Falimentul
lui Victor Petrini este falimentul filosofiei în confruntarea cu realitatea.