14.

Caracterizare Ilie Moromete

1. Tipologie, statut moral, social și psihologic

2. Trasaturi
3. Modalitati de caracterizare
4. Relația cu Niculae

1. Ca personaj simbolic, Ilie Moromete ilustreaza drumul destramarii unei iluzii. El este
un țăran reflexiv, contemplativ, inteligent, ironic, un înțelept de tip socratic, care iubește
libertatea, devenind astfel un nou tip de țăran. Considerat de Mihai Ungheanu „un țăran
filosof”, Moromete este un personaj exponential al carui destin reprezintă soarta unei lumi
(„cel din urma taran”) și conceptia traditionala despre familie și pământ. El devine, în
confruntarea cu istoria, „o victima, dar nu o victima fără glas, ci o constiinta”. (Mihai
Ungheanu)
Ca statut social, Ilie Moromete este un țăran mijlocas posesor al unor loturi de
pământ, însă se confrunta cu probleme financiare. Apreciaza ca valori morale pământul și
familia, iar din punct de vedere psihologic, este o fire reflexiva, în conștiința caruia se
reflecta soarta taranilor și criza satului arhaic.
2. Ilie Moromete este un om respectat în sat, având prieteni, Cocosila și Dumitru lui
Nae, pentru care opinia lui contează. Discutiile despre politica, în poiana lui Iocan, nu
încep decât în prezenta lui, întrucât el este cel care citește ziarele și interpreteaza
evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute iar acest lucru o deranjează pe
Catrina: ”Toata ziua stai de vorba și bei tutun”.
Disimularea este trasatura esentiala a lui Moromete, evidentiata în comedia pe care o
joaca în fata agentilor fiscali, care ii stricasera discuția de duminica. Ironia este o alta
trasatura esentiala a lui Ilie Moromete, sintetizata în răspunsul pe care i-l ofera lui Nila
atunci când îl întreabă de ce vinde salcamul: ”Ca sa se mire prostii!” Atitudinea fata de
pământ este legată de darul contemplatiei, apreciindu-l ca simbol al libertății. Moromete
considera ca timpul este răbdător, ca familia îl înțelege și va rămâne unita, ca băieții vor
continua sa trăiască din munca pământului și ca taxele vor fi amanate.
Atitudinea și modul sau particular de a înțelege lumea determina o serie de conflicte
exterioare în care este implicat protagonistul. Conflictul cu soția sa are la baza
neindeplinirea promisiunii de a trece casa pe numele ei. Căsătoria cu Catrina determina
conflictul cu sora sa, Guica, nemultumita ca nu are ea grija de băieții mai mari. Aceștia, la
rândul lor, se opun tatălui prin conceptia asupra vieții și prin aprecierea banului ca valoare
suprema, în timp ce Moromete considera esentiale, unitatea familiei și pământul care ii
ofera libertate. Un conflict secundar în primul volum, care trece în prim plan în volumul al
doilea, este conflictul cu fiul sau Niculae, declanșat initial de atitudinea fata de invatatura și
transformat apoi în canceptie ideologica.
În volumul al doilea, Ilie Moromete intra într-o zona de umbra. Își pierde prestigiul de
alta data, autoritatea lui în sat se diminueaza, iar familia nu-l mai asculta. Moromete însă,
nu accepta ideea ca rostul lui în lume a fost greșit și ca taranul trebuie „ sa dispara”.
Atitudinea personajului este critica fata de noua societate care se intemeiaza utopic, pe
anularea unei clase sociale, respectiv taranimea, pe distrugerea unei civilizatii și a unui
cod stravechi de comportament și înțelepciune.
3. Personajul este portretizat în mișcare, prin acumularea detaliilor și prin observarea
comportamentului, a vorbirii, a gesturilor și a mimicii, dar și prin analiza interioara a
gândurilor.
Protagonistul este caracterizat direct din perspectiva naratorului în scena cinei:
„Moromete stătea parca deasupra tuturor”. Portretul de ansamblu a lui Moromete este
surprins în incipitul capitolului al X-lea: „Era cu zece ani mai mare decât Catrina și acum
avea acea vârsta intre tinerețe și bătrânețe.”
Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, în discuția cu doctorul, scoate în
evidenta libertatea individului în ciuda constrangerilor istoriei: „Domnule (...) eu totdeauna
am dus o viața independenta”.
Personajul este caracterizat prin antiteza cu Tudor Balosu, vecinul ignorant și
preocupat doar de imbogatire.
Caracterizarea indirecta ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gândurile și
acțiunile la care participa personajul, evidentiaza trasaturile sale.
4. Niculae, „un antimorometian ca filosofie a existentei” (Nicolae Manolescu), este fiul
cel mic din a doua căsătorie a lui Ilie Moromete. Pe parcursul celor doua volume ale
roamnului, statutul sau se schimba. Astfel, în primul volum, Niculae este un copil dornic sa
învețe carte pentru a-si schimba statutul social. În volumul al doilea însă, după ce Ilie
Moromete îl retrage de la școala sub pretextul ca invatatura nu aduce „nici un beneficiu”,
Niculae începe să-și caute sensul existenței și devine adeptul „unei noi religii a binelui și a
raului”, cum crede ca este noua dogma, socialista.
Discutiile dintre tata și fiu din volumul al doilea, au semnificatia unei confruntari dintre
doua conceptii de viața, intre doua civilizatii și intre doua generații.
O secvența semnificativa din primul volum, pentru ilustrarea relațiilor dintre cele doua
personaje, este serbarea scolara, când Niculae ia premiul I. Neinteresat cu adevărat de
preocupările și situația fiului mai mic, el nu știe ca băiatul este bolnav și se așteaptă ca
acesta rămână repetent. Tulburarea lui Niculae, când primește premiul pe scena și criza
de friguri care îl cuprinde în timp ce încearcă sa recite o poezie, ii produc lui Moromete o
emoție puternica.
În volumul al doilea, Ilie Moromete și Niculae apar alături în numeroase secvente
semnificative, întâlnirile și discutiile lor echivaland adesea cu niște confruntari ideologice.
Niculae se inscrie în Partidul Comunist, este trimis la o școala pentru activisti și se
întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea buna funcționare a primelor forme colective
de munca. Ilie Moromete își constientizeaza târziu greșeala de a-l fi retras pe Niculae de la
școala: ”Ar fi trebuit să-l fi ținut pe Niculae mai departe la scoala”.
Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi. La
inmormantarea tatălui sau, Niculae afla de la Ilinca, sora lui, ca Moromete se stinse încet,
fără a suferi de vreo boala, iar impacarea dintre cei doi este simbolica, în visul baiatului.
Consider ca personajul principal, Ilie Moromete, reprezintă un tip aparte de țăran în
literatura romana, având o serie de calități care îl fac memorabil. Construcția personajului
este legată de conceptia neorealista a scriitorului, interesat de relația individului cu istoria.
Construind o proiectie literară a tatalui sau, Tudor Calarasu, Marin Preda considera ca
„omul nu are decât o singura viața de trăit, în timp istoria este inceata și nepasatoare”.
În concluzie, Ilie Moromete este un personaj exponential, prototip al taranului
patriarhal, care se distanteaza de toate personajele rurale intrate în literatura romana
contemporana.