Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte (2 - 3 pagini), despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele nuvelei studiate;
- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative şi/ sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema nuvelei în construcţia personajului pentru
care ai optat.
Personajul este o categorie fundamentală a tuturor operelor epice şi dramatice; el ocupă locul principal în sistemul operei literare,
alături de alte categorii, precum istoria şi discursul, spaţiul şi timpul. Construcţia personajului se realizează prin asocierea a două
dimensiuni: una socială, exterioară, alta psihologică, interioară.
Personajul poate fi caracterizat în mai multe moduri în textul epic. Caracterizarea directă poate fi realizată de către narator (prin portretul
fizic şi / sau moral, prin comentarii explicite, aluzii ); personajul însuşi (autocaracterizare prin mărturisiri făcute altor personaje, autoanalize
monologate); alte personaje (prin mărturii, descrieri etc.). Caracterizarea indirectă se realizează prin consemnarea acţiunilor, a atitudinilor
şi a opiniilor exprimate de personaj. Tot la caracterizarea indirectă a personajului contribuie prezentarea mediului în care trăieşte - oraşul,
casa, interiorul, familia, grupul sau societatea în care evoluează – şi a limbajului folosit (de la registru al limbii până la particularităţile
stilistice).
Acţiunea nuvelei Moara cu noroc, de Ioan Slavici, este plasată la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi, ca în orice nuvelă psihologică, este
predominant interioară, prezintă un caz de conştiinţă şi ilustrează convertirea ideii de îmbogăţire a personajului principal în obsesie. Autorul
urmăreşte destinul personajului Ghiţă, un cizmar sărac, care doreşte să-şi schimbe condiţia socială; el ia în arendă o cârciumă, aflată la
răscruce de drumuri, cunoscută sub numele de Moara cu noroc. Deşi este avertizat de soacra sa că omul trebuie să fie mulţumit cu
sărăcia”, dar şi cu „liniştea colibei” pe care le are, Ghiţă crede cu toată puterea că datoria omului este de a-şi face viaţa mai bună, mai ales
când are şi familie. Nuvela se deschide cu un dialog care ilustrează un conflict între generaţii. Discuţia e, însă, ilustrativă pentru
modificarea mentalităţii celor tineri. Bătrâna, exponentă a tradiţiei, optează pentru rămânerea în sat, pentru mulţumirea cu ceea ce i-a oferit
soarta. Pentru ea, schimbarea înseamnă desprinderea din mijlocul unei colectivităţi constituite – satul -, părăsirea unor ritualuri de viaţă şi
adaptarea la mecanisme sociale noi, care nu pot fi controlate. Trecând de la un meşteşug cu un rol precis în viaţa colectivităţii la comerţul
întemeiat pe câştigul uşor, unde banul şi circulaţia lui (valori nesigure) determină totul, capul familiei îşi asumă o decizie curajoasă şi toate
riscurile ei. Înfrângând opoziţia conservatoare a bătrânei, luând hotărâri în numele nevestei, bărbatul devine exponent al eului social, e
omul care hotărăşte în numele celorlalţi, iar prima sa decizie este una gravă. Ghiţă însuşi are iluzia libertăţii de a alege şi se defineşte prin
practicarea acestei libertăţi, care îl caracterizează, pentru început, ca personalitate.
Subiectul restrânge epicul şi relativizează momentele consacrate. Expoziţiunea, amplă, prezintă instalarea lui Ghiţă şi a familiei la
Moara cu noroc. O descriere detaliată a spaţiului în care este situată moara sugerează caracterul malefic al locului, aflat sub stăpânirea lui
Lică Sămădăul: moara părăsită, transformată în cârciumă, se află departe de sat, la răscrucea unor drumuri periculoase şi a unor drumuri
lipsite de primejdie. Părăsind spaţiul familiar, Ghiţă pătrunde într-un spaţiu plin de primejdii, pe care însă nu le sesizează.
Apariţia lui Lică Sămădăul, prevestită de porcarii care trec pe la moară fără a plăti consumaţia, constituie intriga nuvelei şi reprezintă
momentul crucial din evoluţia lui Ghiţă. Ana, soţia lui Ghiţă, intuieşte că Sămădăul este un „om rău şi primejdios”. În sinea lui, Ghiţă îi dă
dreptate, dar el înţelege că „aici, la Moara cu noroc, nu putea să steie nimeni fără voia lui Lică…” De aceea, el devine tovarăşul lui Lică, la
început condiţionat de împrejurări, ulterior regretând că nu e singur ca să poată risca pentru a se îmbogăţi. Prima întâlnire a lui Ghiţă cu
Lică reprezintă o scenă definitorie pentru viitoarele relaţii pe care le vor stabili cele două personaje. Lică are înfăţişarea şi comportamentul
unui stăpân al locurilor. Intuind patima pentru bani a lui Ghiţă ( aceasta este, de altfel, motivaţia ascunsă a cârciumarului, pe care nici el nu
o recunoaşte când ia în arendă cârciuma), Lică îi dă de înţeles că şederea la Moara cu noroc depinde numai de bunul său plac: „Eu voiesc
să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice… Cred că ne-am înţeles?!” Scena este esenţială pentru stabilirea
rolului pe care îl va juca Lică în viaţa lui Ghiţă şi a familiei sale. Voinţa sămădăului se impune şi anulează orice încercare a cârciumarului
de a opune rezistenţă. În acest sens, o altă scenă petrecută la cârciumă subliniază tăria de caracter a lui Lică. Ghiţă crede că poate fi
partenerul lui Lică, cu drepturi egale: „Pe vrăjmaşul pe care nu-l poate birui, tot omul cu minte şi-l face tovarăş.” Gestul pe care îl face
ulterior, însă – îi dă toţi banii câştigaţi lui Lică – demonstrează că el nu va fi niciodată partenerul sămădăului. Lică îl lasă să-şi afirme
independenţa, dar toate faptele şi evenimentele ulterioare susţin ideea că Ghiţă nu poate să se situeze decât pe poziţia învinsului.
Desfăşurarea acţiunii urmăreşte dezumanizarea treptată a lui Ghiţă sub influenţa lui Lică. Povestea acestui personaj este una despre
compromis şi consecinţele lui. Ghiţă descoperă bucuria câştigului şi este conştient de neputinţa sa de a rezista tentaţiei. Lică îl domină prin
puterea voinţei şi prin lipsa de scrupule. Dacă iniţial scopul lui Ghiţă era să ia în arendă moara pentru a strânge bani cât să deschidă un
atelier de cizmărie la oraş, treptat, personajul devine obsedat doar de câştig. Sub influenţa banilor şi a lui Lică Sămădăul, personajul
principal se înstrăinează de propria familie. Acceptând rolul de tăinuitor al crimelor sămădăului, Ghiţă asistă neputincios la nelegiuirile lui
Lică: află că Lică şi oamenii lui l-au jefuit pe arendaş şi că au ucis mai mulţi oameni, printre care o femeie şi un copil. În acelaşi timp însă,
Ghiţă primeşte banii lui Lică şi acceptă să-i schimbe pe aceia obţinuţi din tâlhării şi crime, luând camătă jumătate din sumă. Onestitatea lui
Ghiţă se transformă în lăcomie şi în incapacitatea de a rezista tentaţiei banului; personajul devine din ce în ce mai obsedat de avere, pe
care se teme să nu o piardă ( „Ar fi vrut să nu aibă familie, ca să-şi poată pune capul în primejdie câţiva ani” ). Deşi îi duce lui Pintea banii
primiţi de la sămădău, ca probă a vinovăţiei acestuia, nu pomeneşte de camăta percepută. În cele din urmă, se hotărăşte să-l anunţe pe
jandarm când poate fi prins sămădăul cu dovezi incontestabile asupra sa, cei doi punând la cale un plan pentru prinderea lui Lică. Ghiţă îl
anunţă că vrea să meargă în oraş şi se oferă să-i schimbe acolo galbeni şi alte obiecte, dar merge, de fapt, să-l anunţe pe Pintea. Când se
întoarce, îl vede pe Lică plecând de la cârciumă şi crede că a pierdut orice şansă de a-l da în vileag. Cârciumarul îşi pregăteşte minuţios
lovitura şi îşi sacrifică soţia pentru a nu trezi bănuielile lui Lică. Dezamăgit de eşecul planului său şi lovit în orgoliul de soţ, Ghiţă o ucide pe
Ana, ceea ce conduce acţiunea în punctul culminant.
Deznodământul este tragic şi ilustrează eşecul personajului principal şi căderea lui morală şi socială. Ghiţă e ucis de oamenii lui Lică,
întors la cârciumă ca să-şi recupereze şerparul în care avea banii furaţi. Tovarăşii lui Lică dau foc morii pentru a ascunde urmele crimei,
dar Lică înţelege că va fi prins de Pintea, care are suficiente dovezi pentru a-l închide. De aceea, sămădăul se sinucide, zdrobindu-şi capul
de un stejar.
Finalul nu coincide cu deznodământul şi este realizat din perspectiva naratorului omniscient, confirmând teza enunţată în incipit, prin
vocea bătrânei: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data!”
Autorul nu este interesat de relatarea evenimentelor, creează câteva nuclee de conflict, mai ales interior, pe care le prezintă minuţios;
evenimentele exterioare sunt puţin numeroase şi interesul prozatorului se îndreaptă înspre sondarea conştiinţei personajului. Slavici îşi
surprinde personajul în procesul derulării contradicţiilor sufleteşti. Primind banii de la Lică, proveniţi din furt, încearcă să-şi explice
slăbiciunea punând-o pe seama firii sale: „Aşa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac, dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?!”
Depunând mărturie falsă la judecarea lui Lică şi a tovarăşilor săi, Ghiţă atinge ultima treaptă a degradării. Din acest moment, el devine
complice la crimă şi un irecuperabil în plan moral. Moartea lui Ghiţă şi a familiei ilustrează perspectiva autorului asupra moralităţii
personajului. Ghiţă este pus în situaţia de a alege între a rămâne onest şi a fi tovarăşul lui Lică, susţinând afacerile necurate ale acestuia;
indecizia personajului, tentaţia câştigului uşor îl conduc înspre moarte.
Ghiţă este un personaj unic prin trăsăturile de caracter şi urmărit în întreaga sa evoluţie; degradarea morală a acestuia se exprimă prin
dependenţa de Lică, de influenţa căruia nu poate scăpa. Evoluţia lui Ghiţă este consemnată obiectiv, minuţios, urmărindu-se reflectarea în
conştiinţă a unor evenimente exterioare; portretul fizic al personajului este foarte puţin conturat, cele mai multe trăsături surprinse fiind de
ordin moral (direct, din perspectiva altor personaje şi, indirect, din acţiuni, gesturi, comportament). Ca în tragedie, conflictul interior al
personajului se dezvoltă gradat, atingând un punct tragic în final. Odată instalat la moară, Ghiţă nu se mai poate sustrage influenţei
mediului în care trăieşte; relaţia sa cu Lică este decisivă pentru degradarea morală a personajului, deoarece Sămădăul îi află slăbiciunile şi
le exploatează. Factorii exteriori acutizează căderea personajului Ghiţă, iar cele mai multe trăsături morale se desprind din caracterizarea
indirectă, realizată prin consemnarea faptelor, a acţiunilor şi a gesturilor.
Ghiţă parcurge câteva etape care îi modifică radical personalitatea şi caracterul. Prima întâlnire cu Lică evidenţiază hotărârea
cârciumarului de a-şi păstra familia departe de intrigi pe care le bănuieşte violente, fie dintr-un reflex al vanităţii, fie din dorinţa de a-şi
apăra, în faţa femeilor, demnitatea, subminată de apariţia dominatoare a lui Lică. După confruntarea cu Lică, Ghiţă se înarmează la
propriu, mai angajează o slugă („un ungur înalt ca un brad”) şi îşi cumpără doi câini. Încordarea, mobilizarea întregii energii spre un scop
nou, care îl concentrează pe o direcţie dată, îi îndepărtează atenţia de la celelalte acţiuni, deşi, până în acel moment, se manifestase ca un
om puternic, echilibrat. Devine „de tot ursuz”, „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el”, iar când
se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ”. Ana are o intuiţie fundamentală: „simţea că de câtva
timp bărbatul ei s-a schimbat şi îi părea că de când are câinii, ţine mai puţin la nevastă şi copii”.
Cârciumarul vede, în sămădău, întruchiparea propriului destin. Lică atacă exact acolo unde simte că e punctul de minimă rezistenţă
al individului pe care vrea să-l supună. Sămădăul înţelege că are de-a face cu un om vanitos, sigur de autoritatea sa în faţa obştei şi a
familiei, de aceea îi va contrazice tocmai orgoliul de bun organizator, prevăzător şi loial familiei al cărei şef este. Cârciumarul are
sentimentul că trebuie să se lupte cu un rău necunoscut şi imprevizibil, iar ameninţarea care îl învăluie e puternică, omniprezentă. În
înfruntarea-cheie a nuvelei, dramatismul şi paradoxul situaţiei provin tocmai din dorinţa lui Ghiţă de a se alătura liber lui Lică, fără a fi
constrâns de acesta. El cere condiţii de reciprocitate,renunţarea la regimul de teroare şi de subordonare. („Înţelegerea cu de-a sila nu se
poate. Dacă vrei să te înţelegi cu mine, trebuie să vii pe drum, iară nu pe potecă.”) şi sugerează că are, la rându-I, mijloace de
constrângere. În acest moment al confruntării, Lică îi aplică lovitura de graţie: el îi ia banii adunaţi până atunci, dar nu tâlhărindu-l („n-am să
te prad”), ci „împrumutând”, lăsând-ul astfel dezarmat pe Ghiţă. Ca să-şi recapete banii, Ghiţă trebuie să-i asigure liniştea lui Lică.
Automistificându-se, Ghiţă crede că nu face altceva decât să-şi recapete bunurile luate de Lică. Realitatea e alta. Prins în capcană,
cârciumarul va face nenumărate concesii.
Pentru prima dată în literatura română este urmărit raportul existenţial “călău – victimă”. Prăbuşirea lui Ghiţă nu trebuie explicată
numai prin lipsa tăriei de caracter în faţa lui Lică. Perspectiva îmbogăţirii rapide îl ispiteşte şi autorul surprinde căderea cârciumarului în
mrejele întinse de sămădău. Treptat, setea de bani pune stăpânire pe mintea şi pe acţiunile lui Ghiţă, iar naratorul urmăreşte detaliat
zbuciumul sufletesc al personajului, alunecarea acestuia în obsesie. Ghiţă se înscrie în tipul omului dominat de slăbiciuni, care nu are
consecvenţa acţiunilor întreprinse, ezitant în a adopta hotărâri şi lăsându-se prins adesea de mirajul îmbogăţirii rapide. Slăbiciunile proprii
sunt acelea care îl determină să acopere toate faptele lui Lică, inclusiv crimele, şi să-şi dorească să scape de obligaţiile familiale. Lică nu
este decât un factor care accelerează căderea lui Ghiţă. Germenele obsesiei pentru avere există în sufletul cizmarului, iar Lică intuieşte
această înclinaţie a celui pe care îl transformă în omul cel mai fidel. Ana remarcă, de altfel, relaţia de subordonare şi inferioritatea lui Ghiţă:
„Tu eşti bărbat, Lică, iar nu muiere îmbrăcată în straie bărbăteşti, ca Ghiţă!”
Deznodământul, tragic pentru personajele implicate în conflict, reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la
prăbuşirea sub toate aspectele a celor care o trăiesc. Teza moralizatoare potrivit căreia nerespectarea principiilor etice are consecinţe
grave susţine o structură narativă complexă şi reliefează trăsăturile unor personaje memorabile prin profunzimea zbuciumului interior şi
prin destinul tragic.