Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte (2 – 3 pagini), despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ

studiat, aparţinând lui Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict,
relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare a personajului etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul / conflictele textului narativ
studiat;
- relevarea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe narative / situaţii semnificative sau prin citate
comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema textului narativ studiat în
construcţia personajului pentru care ai optat.

Personajul este o categorie fundamentală a tuturor operelor epice şi dramatice; el ocupă locul principal în sistemul operei literare,
alături de alte categorii, precum istoria şi discursul, spaţiul şi timpul. Construcţia personajului se realizează prin asocierea a două
dimensiuni: una socială, exterioară, alta psihologică, interioară.
Personajul poate fi caracterizat în mai multe moduri în textul epic. Caracterizarea directă poate fi realizată de către narator (prin
portretul fizic şi / sau moral, prin comentarii explicite, aluzii ); personajul însuşi (autocaracterizare prin mărturisiri făcute altor
personaje, autoanalize monologate); alte personaje (prin mărturii, descrieri etc.). Caracterizarea indirectă se realizează prin
consemnarea acţiunilor, a atitudinilor şi a opiniilor exprimate de personaj. Tot la caracterizarea indirectă a personajului contribuie
prezentarea mediului în care trăieşte - oraşul, casa, interiorul, familia, grupul sau societatea în care evoluează – şi a limbajului
folosit (de la registru al limbii până la particularităţile stilistice).
În literatura română, Mihail Sadoveanu este un exemplu de „prozator total” (Constantin Ciopraga). Scriitorul a abordat diferite
specii ale genului epic, de la proza scurtă la proza de mare întindere, imprimând operelor sale un stil aparte, caracterizat de
originalitatea compoziţiei şi a limbajului. Hanu Ancuţei este un volum aparte în creaţia scriitorului, care însumează nouă povestiri,
legate prin atmosfera deosebită creată în cadrul unui spaţiu izolat parcă de întreaga lume, unde poposesc oameni de diferite
profesii, dornici însă de comunicare.
Povestirile din Hanu Ancuţei pot fi grupate în serii de câte trei, naratorii respectând, în general, modelul
deschizătorului de serie. Cealaltă Ancuţă este a cincea povestire din volum, dezvoltând tema iubirii . Particularitatea
structurii în ramă asigură, şi în acest caz, relaţia dintre un timp prezent, al relatării, şi un timp trecut, al evocării. Narator este
Ienache coropcarul, care povesteşte o întâmplare la care a fost martor. Firul narativ principal urmăreşte iubirea dintre doi
îndrăgostiţi care provin din medii sociale incompatibile. Ineditul povestirii constă în tehnica folosită de narator pentru a-şi
face mai interesantă relatarea: Ienache Coropcarul adoptă intenţionat o atitudine dezaprobatoare faţă de faptele
haiducului, ceea ce impune ascultătorilor reversul şi lauda faptelor acestuia. Personajul principal al povestirii este
Todiriţă Catană, un răzeş care îndrăzneşte să-şi „ridice ochii” la sora vornicului Bobeică, duduca Varvara. Secvenţele
narative, dispuse linear, reliefează prezenţa unui personaj care atrage atenţia prin tenacitatea cu care îşi apără dreptul la
iubire. Statutul social al protagonistului, fixat prin caracterizare directă – „un răzăş nebun şi nemernic din ţinutul
Vasluiului, în slujba vornicului Bobeică” – pare a-i interzice dreptul de a-şi îndrepta atenţia înspre sora vornicului, duduca
Varvara.
Prima scenă care îi reuneşte pe Todiriţă Catană şi pe Ienache coropcarul este semnificativă pentru caracterizarea
personajului. Aflat la Iaşi pentru negoţ, Ienache e atras de zgomotul făcut de slujitorii domneşti şi se apropie de arnăutul
Costea Căruntu, pentru a afla amănunte despre cel prins. Captivul e încadrat de arnăuţi, care parcă se tem să nu-l
scape. Prin caracterizare directă, se alcătuieşte un portret fizic care evidenţiază aspectul impunător, impresionant pentru
cei care asistă la acţiunea arnăuţilor: „Cel prins era întru adevăr om nalt şi voinic – subţire în mijloc, lat în spate. Avea
mustăţi bălăi şi ochii negri şi se uita fudul în juru-i. Era îmbrăcat cu mitean şi cu ciubote roşii cu tureatca răsfrântă, ca un
răzăş cuprins. Era cu capul gol şi cu buzele sângerate sub mustăţi.”
Prin intervenţia lui Costea Căruntu, portretul protagonistului se completează. Faptele şi atitudinea răzeşului provoacă
indignare: a avut neobrăzarea să-şi ridice ochii asupra surorii acestuia, duduca Varvara, iar cei doi au fugit împreună
într-o noapte. Pedeapsa fugarilor este aspră: duduca Varvara este trimisă la mănăstire, iar Todiriţă Catană este supus la
cazne, „ca să înţeleagă” „ce nu se cade să îndrăznească”. Acţiunea boierului e aprobată de ceilalţi negustori, martori la
relatare, dar Todiriţă Catană îi aruncă o privire lui Ienache care îl înspăimântă pe negustor. Scena este semnificativă
pentru ilustrarea altor trăsături: cutezanţa, capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea propriilor fapte.
După rezolvarea treburilor negustoreşti, Ienache se pregăteşte pentru un nou drum. Înainte de a porni în călătorie,
plimbându-se prin Iaşi, află că Todiriţă a evadat de la Golia. Discuţia cu un arnăut bătrân, care îl ştie pe Todiriţă Catană
de când lupta în slujba domniei, contribuie la individualizarea acestuia. Răzeşul e un viteaz capabil să îndeplinească
acţiuni care pot părea nesăbuite. Forţa impresionantă este hiperbolizată: „Aista-i un zălud care a făcut slujbă şi-n oastea
nemţească – şi i-a speriat şi pe nemţi.” Circumstanţele în care evadează din turnul Goliei susţin aceleaşi trăsături.
Din dialogul cu Ienache coropcarul, pe care îl ia în căruţă în drumul spre hanul Ancuţei, rezultă că Todiriţă Catană
este conştient de ceea ce poate şi vrea să realizeze. Antiteza cu negustorul subliniază dorinţa de a fi propriul stăpân şi
puterea de a se înălţa deasupra celorlalţi: „Tu eşti oaie de turmă, îmi întoarse el cuvântul; şi te păstoreşte lupul.”
 Întâlnirea cu „cealaltă Ancuţă”, la han, accentuează tenacitatea, dar şi ingeniozitatea răzeşului, care plănuieşte să o
răpească pe duduca Varvara în timp ce aceasta este dusă la mănăstire de oamenii vornicului. Riscurile pe care şi le
asumă sunt mari, dar curajul de a-şi înfrunta destinul rezultă, indirect, din cuvintele personajului: „Lele Ancuţă, a răspuns
Todiriţă Catană, dacă mi-ar fi scris să mor, oi muri. Pentru o dragoste, pot să-mi dau viaţa şi tinereţile mele.” Inteligenţa
cu care foloseşte informaţiile primite de la Ienache coropcarul, Ancuţa şi Costea Căruntu aduce succesul acţiunii de
răpire a Varvarei.
Todiriţă Catană este un personaj de acţiune, implicat în conflicte exterioare, care se finalizează în favoarea lui.
Strategia narativă adoptată de Ienache coropcarul – care mimează dezaprobarea pentru faptele răzeşului – evidenţiază,
de fapt, trăsăturile unui personaj capabil să sacrifice totul pentru o mare iubire şi, de aceea, demn de respect în lumea
eroilor sadovenieni, în care fabuloasa putere a protagonistului este firească. Ienache coropcarul este înspăimântat de
apariţia lui Todiriţă Catană; privirea celui prins îl înfricoşează; a doua întâlnire este la fel de înspăimântătoare; personajul
principal impune respect prin ţinută, prin hotărâre şi prin legendele care se vehiculează despre el.
Acţiunile lui Todiriţă Catană atrag atenţia asupra lui, indiferent de circumstanţele în care se află. Personajul se
impune prin calităţi (hotărâre, curaj, demnitate). Erou tipic sadovenian, se situează pe poziţii adverse orânduirii sociale;
voinţa îi permite să domine situaţiile critice – ca aceea din scena în care este prins, bătut de Costea Căruntu şi închis în
turnul Goliei – şi să se ridice deasupra obstacolelor. Chiar şi „cealaltă Ancuţă” este subjugată de farmecul dominator al
personajului principal.
Personajul este reprezentativ pentru universul evocat de narator. Fire răzvrătită şi capabilă să-şi asume destinul, răzeşul
„nebun” din ţinutul Vasluiului rămâne o prezenţă memorabilă.