Hanu Ancutei,M.

Sadoveanu
"Hanu Ancutei" este un ciclu de noua istorisiri incadrate intr-o "rama"
(marcata de interventia autorului martor; aceasta nu intervine in povestirile
personajelor ci se lirniteaza la rolul unui regizor aflat in spatele scenei). Rama ar
putea constitui cea de-a zecea povestire cu personaj central Hanu Ancutei,
personificat (numarul zece sugereaza perfectiunea - Omul este unitatea - Unul, iar
Dumnezeu este Totul; 1o exprima unitatea dintre Unul si Tot; aici este trecerea spre
o alta lume, momentul unic al marturisirii). Prin cele noua povestiri, volumul se
inscrie in dimensiunea sociala a operei sadoveniene care reflecta viata si conduita
morala din lumea satului moldovenesc (de totdeauna), conflictele sociale, revolta si
haiducia, implinirea dreptatii, dramele omenetsti.
Povestirile din "Hanu Ancutei" sunt de o mare diversitate, avand caracter
umoristic ("Iapa lui Voda"); fantastic ("Balaurul"); istoric ("Orb sarac"); justitiar
("Haralambie"; "Judet al sarmanilor"); memorialistic ("Negustor Lipscan") si
erotic ("Cealalalta Ancuta", "Istorisirea Zahariei Fantanarul").
Este o "povestire in povestire sau o povestire cu cadru", in care istoria
povestirii se pierde intr-un timp mitic ( al istorisirilor orientale: "Halima" sau ,,O
mie si una de nopti" - model pentru povestirile europene de acest gen
"Decameronul" lui Boccaccio, "Povestirile unui vanator" de Turgheniev, "Hanu
Ancutei" si "Divanul persian" de M. Sadoveanu).
Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului (perfectul compos si cu
deosebire imperfectul - ca expresie a duratei, aici benefica rememorarii), iar
modalitatea de relatare este evocarea. (Autorul reinvie o Moldova patriarhala, in a
carei vreme "era pace in tara si intre oameni buna-voire").
Lirismul sadovenian, invaluitor, transpune adunarea de la han, ca si
intamplarile povestite acolo intr-un timp nedeterminat: "Intr-o toamna aurie am
auzit muIte povesti la Hanu Ancutei. Dar asta s-a intamplat intr-o indepartata
vreme, demult, in anul cand au cazut de Sfantul Ilie ploi napraznice si spuneau
oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri, deasupra puhoaielor Moldovei".
"Hanu Ancutei" este o sinteza a universului sadovenian, intrucat aflam aici
toate temele si motivele cultivate de marele prozator (iubirea, natura, divanul si
judecata, istoria si razboiul, destinul si adevarul, negotul si calatoria, satul si
biserica, viata si moartea) si este o sinteza de romantism si realism cu vadite
elemente de clasicism, samanatorism si poporanism.Interesul se centreaza asupra
situatiei neobisnuite relatate(si nu asupra personajelor). De aceea se poate vorbi de
caracterul etic exemplar al povestirilor din "Hanu Ancutei".
Hanul, conturat in "rama" sau "cadrul" povestirilor, reda un mod de viata
romanesc cu parfum patriarhal; hanul are mereu "portile deschise ca la domnie",
"lautarii cantau fara oprire". "Contenea cate un rastimp viersul lautarilor, si porneau

povestile...". Hanul reprezinta in mic, Moldova de totdeauna, Moldova oamenilor

simpli cu obiceiuri arhaice, cu practici savarsite ritualic. Hanul insusi devine
personaj in povestirea cadru: "hanul acela al Ancutei nu era han era cetate. Avea
niste ziduri groase de ici pana colea, si niste porti ferecate cum n-am vazut in zilele
mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute... ", amintind de
cetatea ideala a lui Platon in varianta moldava.
"Aici vine insusi Voda Mihalache Sturza sa vada ochii Ancutei, c-asa-i
datina". Se pastreaza aici, din vremurile de demult, obiceiul de a intemeia sfaturi,
un fel de divan popular (care aminteste de "Divanul san galceava inteleptului cu
lumea..." al lui Dimitrie Cantemir si de "Banchetul" lui Platon, intr-o varianta
rustica). Eroii vin din toate colturile Moldovei sa-si depuna aici, la hanul Ancutei,
comoara lor de intelepciune.
Ancuta (mama si fiica) asculta toate povestile, stie ce se petrece in tara Moldovei,
este o carte vie a vremurilor. Scriitorul insista asupra ochilor ei, spre a sugera rolul
de simbol al constiintei nationale si sociale pe care eroina il are. Ea este viata intr-o
continua trecere (vezi "Cealalta Ancuta"); este vioaie, frumoasa si "c1ipeste domol
ca o mata dezmierdata" cand o apuca de mana capitanul Nicolae Isac. Ea este
confidenta si sfatuitoarea drumetilor.
Hanul este vatra a povestilor: "Noi, aici, de cand tin minte, inca de pe
vremea Ancutei celei de demult, am luat obicei sa intemeiem sfaturi si sa ne
indeletnicim cu vin din Tara de Jos. Gustand bautura buna, ascultam intamplari
care au fost. Socot eu... ca nu se mai gaseste alt han ca acesta cat ai umbla
drumurile pamantului" - spuse cu glasu-i repezit mos Leonte Zodierul (care
povesteste despre moartea boierului Nastase Balomir, casatorit a treia oara cu o
fata de saptespreze ani, mica, firava si foarte frumoasa, Irinuta); hanul este o insula
a unui Paradis pierdut in "negura timpului, in "neagra fantana a trecutului". Aici se
aduna oameni din toata Modova (Tara de Sus si Tara de Jos) si de toate varstele si
profesiile, reprezentand prototipurile umane din aceasta parte a lumii: Comisul
Ionita din Draganesti este prototipul razasului, al taranului indraznet, generos si
perseverent; mos Leonte Zodierul este taranul sfatos, cititorul in zodii; Toderita
Catana este tipul osteanului viteaz, curajos si romantic in acelasi limp; Ancuta este
tipul hangitei inteligente, al negustorului istet si priceput; Zaharia Fantanarul e
tipul taranului cuminte etc. Oamenii descind la han intocmai ca eroii din basmele
romanesti: "Pe sleahul Romanului se vedea venind un calaret invaluit in lumina sin pulbere (. . .), iar calaretul pe cal pag, parca venea spre noi de demult, de pe
departate taramuri", Comisul Ionita a descins la han, "calare pe un cal vrednic de
mirare. Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia de jar (. . .) si cand
rancheaza el si rade, parca ar avea o amintire din alt veac...".
Timpul povestirilor este mitic, nedefinit dar numit printr-o metafora: "intr-o
toamna aurie..." sau evocat prin intamplari nemaipomenite care s-au petrecut

candva "intr-o departata vreme, demult, in anul (s.n.) cand au cazut de Sant Ilie
ploi napraznice... ". Precizarea intamplarii nu lamureste (anul), ci adanceste
misterul ca si in sintagma "din vremea veche", din care curg povesti "care astazi nu
se mai vad". Durata iese din limitele firesti ale vietii si se prelungeste dincolo de
noi prin marea frecventa a constructiilor cu verbe la imperfect (timpul duratei):
"Taberele de cara nu se mai istoveau. Lautarii cantau tara oprire. Cand cadeau
eroii, doborati de truda si de vin, se ridicau altii de prin cotloanele hanului si
porneau povestile".
Prima istorisire ("Iapa lui Voda") este a comisului Ionita de la Draganesti
care-si arata ,.sumetia" mai intai cinstindu-l cu vin pe boierul de rang inalt, sosit la
han (care nu-i altul decat domnitorul Mihalache Sturza) si apoi cerandu-si
drepturile la voievod. Gherman de la Durau transforma o legenda intr-o poveste: el
se duce la Iasi ca sa se inchine la biserica Sfantului Haralambie, ridicata pentru
pomenirea tatalui sau, haiducul Haralambie, ucis de fratele acestuia, Gheorghe
Leondari, la porunca lui Voda ("Tufecci-basa Gheorghie s-a intors la Domnie cu
capul tatalui meu si pentru durerea si ispasirea sa, si pentru iertarea sufletului celui
ratacit a c1adit in targ la Iesi biserica Sfantu Haralambie").Un element de mit
popular devine povestirea lui Mos Leonte Zodierul din "Balaurul" (in care este
descrisa o tornada cu forta ei teribila: I-a smuls pe Nastase Balomir dintre oameni
si l-a cuprins, l-a sucit si l-a izbit amestecandu-i barba cu vartejul- pan' ce l-a
lepadat aproape mort intr-a rapa... ").
Cantecul este pentru romani o amintire esentializata, de aceea si capitanul
Neculai lsac (din "Fantana dintre plopi") ingana "Cantecul cucului" - o meditatie
pe tema "fortuna labilis" - in maniera populara, inainte de a povesti o intamplare
dramatica traita de el in urma cu 25 de ani, cand, in lupta cu niste tigani si-a pierdut
un ochi. Indragostindu-se sincer de o tanara tiganca, Marga, capitanul va fi atacat
de confratii fetei pentru a-l jefui. Pentru ca ea l-a prevenit pe capitan ca va fi atacat,
Marga este omorata si aruncata in fantana strajuita de plopi, uncle cei doi
indragostiti se intalneau pe furis. Acum, batranul capitan Neculai lsac regaseste
amintirea inca vie a chipului celei indragite, care-si daduse viata ca el sa poata trai,
iar despre fantana afla, de la mos Leonte Zodierul, ca "S-a daramat a toate ale
lumii.. . ").
Mesterul Ienache coropcarul, negustor ambulant, isi asuma rolul de
povestitor in "Cealalta Aneuta", relatand despre povestea de dragoste dintre razasul
Todirita Catana din tinutul Vasluiului si Varvara, sora vornicului Bobeica. Todirita
o rapeste pe fata, si, ajutat de cealalta Ancuta, scapa de urmaritori si ajunge in "tara
ungureasca".
Constantin Motoc si Vasile cel Mare (din "Judet al sarmanilor") pornesc o
calatorie "ca doi negustori de treaba" spre satul lui Constantin pentru a judeca si
plati boierului Raducan Chioru (din Fierbinti) nedreptatile facute: "Pentru muiere

te iertam... dar am tremurat eu capu-n gard si cu glesnele-n gheata morii, si eu

picioarele-n butuc si eu ochii-n fum de ardei, stupindu-ne sufIetul si ne-ai ars cu
harapnicul; ne ai rupt unghiile. Ne-ai umplut de otrava viata... ". Dupa ce l-au
omorat pe vinovat "au lasat langa mort punga cu opt galbeni, cata avere aveau,
pentru sfanta biserica".
Damian Cristisor, "negustor lipscan", povesteste despre nemti, despre o alta
lume, cu trenuri, orase cu case cu etaj, ceasuri, oameni eu alte obiceiuri si un alt
mod de viata: "In tot targu, in tot satu scoala si profesori, si toata lumea la carte"
("Negustor lipscan").
Constandin din "Orb sarae" vine de la "targul eel mare a1 Chiului" si este
dus de baba Salomeia la "Cetatea Domniei" ca sa se roage la "Sfanta Cuvioasa
Paraschiva". Nucleul povestirii "Orb sarac" il constituie balada "Miorita"
considerata ,,o bataie de inima a oamenilor care au fost si mai sunt pe aeest
pamant". Versurile, secondate de cimpoi, apartin unei variante create de M.
Sadoveanu.
Tot aici aflam o minunam legenda a perlei: "Cum ii acuma, intr-o noapte de
toarnna, cand marea-i lina, ies anume scoici la mal si se deschid la lumina lunii. si
aceea in care cade o picatura de roua se inchide si intra la adanc. lar din acea
picatura de roua se naste margaritarul". In "lstorisirea Zahariei Fantanarul", duduca
Aglaita si Ilies Ursachi izbutesc sa-si implineasca iubirea in poiana lui Vladica Sas,
datorita unui concurs de imprejurari si stint casatoriti de Voda Calimach, cu toata
opozitia boierului Dimachi Marza, care organizase o vanatoare in cinstea
domnitorului Calimach.
Toate istorisirile se deruleaza in atmosfera de basm creata inca din primele
randuri ale ciclului, pentru a situa planul narativ (cu timp mitic si spatiul de
legendar al Moldovei) intre realitate si mit: "atunci a fost la Hanu Ancutei vremea
petrecerilor si a povestilor", dar si in final, cand prin han isi face prezenta duhul
necurat. Mitizarea devine mai subtila prin numele eroilor. Astfel, comisul lonita
este mereu gata de drum (loan inseamna in textul Evangheliei "inaintemergatorul"). Isac este nume biblic si aminteste de un Eden moldav, iar Zaharia,
care inseamna "sfarsitul" incheie seria povestirilor din "Hanu Ancutei", sugerand
sintagma "de la Cain la Zaharia".