ANATOMIE

ARTROLOGIE

Șef lucrări dr. med. Cristea COSTACHE

1
 Anul 1 (Curs VIII-XI)
Anatomie – Curs VIII, Artrologie

ARTROLOGIA (Syndesmologia)

Generalităţi

Artrologia sau syndesmologia (to syndesmos = ligament şi to logos = ştiinţă) - este partea
anatomiei care are ca obiect studiul articulaţiilor.
Articulaţiile (Articulationes) - sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se
unesc între ele.

CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR
 Factorul cel mai important ce determină caracteristicile şi structura unei articulaţii este funcţia ei,
adică mişcarea pe care o permite.
 Luându-se în consideraţie, în primul rând, acest factor, la care se mai adaugă formaţiunile de
legătură şi modul de dezvoltare, articulaţiile au fost împărţite în 3 grupe:
I. Articulaţii fibroase ;
II. Articulaţii cartilaginoase ;
III. Articulaţii sinoviale.

I. ARTICULAŢIILE FIBROASE (Articulationes fibrosae)

Sunt articulaţii în care oasele sunt strâns unite între ele prin ţesut fibros dens (membrane sau
ligamente).
Aceste articulaţii nu permit mişcări, sau chiar dacă acestea există sunt foarte reduse.
Distingem 3 varietăţi de articulaţii fibroase:
1. Sindesmozele (Syndesmoses) - sunt articulaţii în care suprafeţele osoase articulare sunt unite prin
ţesut fibros.
2. Suturile (Suturae) - sunt articulaţii pe care le întâlnim numai la oasele craniului.
Se subdivid în:
a) Sutura dinţată (Sutura serrata) - când marginile oaselor se angrenează ca dinţii unui ferăstrău,
de exemplu sutura coronară, sutura sagitală;
b) Sutura scuamoasă (Sutura squamosa) - în care marginile oaselor sunt tăiate oblic şi se
suprapun ca solzii de peşte, de aceea se mai numeşte şi sutură solzoasă; de exemplu sutura parieto-
temporală;
c) Sutura plană (Sutura plana) - la care suprafeţele alăturate sunt netede; de exemplu sutura
internazală sau cea etmoido-lacrimală;
d) Schindileza (Schindylesis) - în care un os prezintă un şanţ iar celălalt o creastă; de exemplu
creasta inferioară a corpului sfenoidului şi şanţul de pe marginea superioară a vomerului.
3. Gomfoza sau articulaţia dento-alveoloră (Gomphosis, Articulatio dento-alveolaris) - uneşte
rădăcina dintelui cu alveola dentară;
2
 II. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE (Articulationes cartilagineae)
La aceste articulaţii, legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj; pericondrul
se continuă nemijlocit cu periostul. Se disting 2 varietăţi în acest grup :
1. Sincondrozele (Synchondroses) - sunt articulaţii în care suprafeţele articulare sunt unite prin
cartilaj hialin foarte aderent la ele. De ex. - articulaţia dintre prima coastă şi stern.
2. Simfizele (Symphyses) - la care ţesutul de legătură este fibrocartilajul El are, de obicei, formă de
disc. De ex. - articulaţiile dintre corpurile vertebrale sau dintre oasele pubiene.

III. ARTICULAŢIILE SINOVIALE (Articulationes synoviales)

Acestea sunt articulaţii complexe, la nivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate.
 Elementele componente ale unei articulaţii sinoviale :
1) Suprafeţele articulare ;
2) Cartilajul articular ;
3) Formaţiunile de asigurare a concordantei articulare unele articulaţii (ca: fibrocartilajele de
mărire,discuri, meniscuri) ;
4) Mijloace de unire (de exemplu - capsula articulară, ligamentele).

1. Suprafeţele articulare - Acestea pot fi: sferice, eliptice, cilindrice şi plane.

 Cunoaşterea formei suprafeţelor articulare este foarte importantă pentru înţelegerea biomecanicii
articulare.
 Ȋn general, aceste suprafeţe, încadrabile geometric, se pot reduce la 2 forme principale: plană şi
curbă.

2. Cartilajul articular (Cartilago articularis) - numit şi cartilaj de încrustare, acoperă suprafeţele

articulare ale oaselor.
 Este un cartilaj hialin de culoare albă-strălucitoare, cu reflexe albăstrui.
 El prezintă 2 feţe: una aderentă de suprafaţa articulară a osului şi alta liberă ce corespunde cavităţii
articulare.
 Marginea lui se continuă cu periostul. La nivelul acestei margini se termină şi membrana sinovială.
 Ȋntinderea acestui cartilaj este proporţională cu întinderea mişcărilor articulare.
 Grosimea lui este variabilă (1-12 mm) fiind în raport cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele
articulare.

3. Formaţiuni ce asigură concordanţa dintre suprafeţele articulare:

a) Labrul articular (Labrum articulare) - cadrul articular, sau fibrocartilajul de mărire.
 Acest gen de formaţiune se întâlneşte în cazul unor articulaţii sinoviale (de exemplu, articulaţia
umărului, articulaţia şoldului).
 El măreşte cavitatea articulară şi prin aceasta face posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă
articulară sferică - cap articular - şi o cavitate articulară mai puţin adâncă.
 Uneori labrul constituie în acelaşi timp şi un mijloc de unire.
b) Fibrocartilaje intra-articulare : discurile şi meniscurile.
 Sunt formaţiuni anatomice ce se găsesc între suprafeţele articulare şi au, de asemenea, rolul să
asigure o cât mai bună concordanţă a acestora. Ele diferă mult ca formă şi dimensiuni.
 Uneori ocupă toată articulaţia, formând un disc (Discus articularis) , alteori partea centrală a
discului lipseşte şi suprafeţele articulare vin direct în contact la acest nivel.
 Există şi fibrocartilaje de forma unei semilune, denumite meniscuri (Meniscus articularis).
 Fibrocartilajele intra-articulare aderă de una din suprafeţele articulare, de obicei de cea mai mobilă,
şi o însoţesc în toate mişcările. Aşa de exemplu, la articulaţia genunchiului ele aderă de tibie.

3
 4. Mijloacele de unire: capsula şi ligamentele .
a) Capsula articulară (Capsula articularis) - este o formaţiune constituită din 2 straturi:
 unul extern - fibros (Membrana fibrosa sau Stratum fibrosum)
 altul intern - membrana sinovială (Membrana synovialis sau Stratum synoviale).
Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unui manşon ce se inseră prin cele 2 extremităţi ale
sale la periferia cartilajelor articulare. El reprezintă o continuare a periostului oaselor.

b) Ligamenţele articu1are (Ligamenta) - sunt benzi fibroase care se inseră pe oasele ce se

articulează între ele, contribuind la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare.
Se deosebesc:
1) Ligamente capsulare (Ligamenta capsularia) - situate în grosimea capsulei (de ex.
ligamentele colaterale ale articulaţiilor degetelor mâinii) ;
2) Ligamente extracapsulare (Ligamenta extracapsularia) - situate la exteriorul capsulei (de ex.
ligamentul colateral al articulaţiei genunchiului) ;
3) Ligamentele intracapsulare (Ligamenta intracapsularia) - situate în interiorul cavităţii
capsulei (de ex. ligamenteli încrucişate ale articulaţiei genunchiului).
Membrana sinovială - constituie stratul profund al capsulei articulare.
 Se prezintă ca o foiţă subţire, netedă şi lucioasă, care aderă intim la suprafaţa interioară a
stratului fibros al capsulei articulare .
 Ea secretă un lichid gălbui, vâscos, unsuros, numit sinovie (Synovia), cu rol important în
biomecanica articulară.

CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE

Se face ţinând seama de: - numărul oaselor ce le compun ;

- forma suprafeţelor articulare ;
- numărul axelor articulare.

A. După numărul oase1or ce intră în alcătuirea lor - se deosebesc :

1) Articulaţii simple (Articulatio simplex) - formate doar prin unirea a 2 oase,
2) Articulaţii compuse (Articulatio composita) - cele formate prin unirea mai multor
oase.

B. După forma suprafeţelor articulare - se deosebesc 7 grupe de articulaţii sinoviale :

1) Articulaţiile plane (Articulatio plana) - au suprafeţe articulare plane;
- permit numai mişcări de alunecare.
Exemple: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului.
2) Ginglimul (Ginglymus) sau articulaţia trohleană.
 Suprafeţele articulare sunt formate la unul din oase de un scripete sau trohlee, iar la osul
opus de o creastă ce corespunde şanţului scripetelui, şi 2 povârnişuri laterale care corespund părţilor
laterale ale scripetelui.
 Ele permit mişcări de flexie - extensie; au şi mişcări foarte reduse de lateralitate.
Exemple: articulaţia humero- ulnară, articulaţiile interfalangiene.
3) Articulaţiile trohoide (Articulatio trochoidea) - au suprafeţele formate dintr-un cilindru
osos conţinut într- un inel osteoflbros.
 Posedă doar mişcări de rotaţie - cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul inelului
osteoflbros.
Exemple: articulaţiile radioulnare proximală şi distală, atlanto-axoidiană mediană.
4) Articulaţiile bicondiliene (Articulatio bicondylaris) - La acestea se observă pe un os 2
suprafeţe articulare rotunjite (segmente de cilindru plin), care sunt primite în 2 depresiuni
corespunzătoare ale celuilalt os.
 Deoarece această varietate de articulaţii prezintă 2 perechi de suprafeţe articulare, ale căror axe sunt
4
 paralele între ele, mişcările pe care le vor permite se vor petrece într-un singur plan.
 In mod secundar sunt posibile şi mişcări limitate în alte planuri.
Exemplu: articulaţia genunchiului.
5) Articulaţia în şa (Articulatio sellaris) - sau prin îmbucătură reciprocă ;
 Are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens si convexe în celalalt sens, astfel că pentru
concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte.
 Posedă mişcări de flexie-extensie, abducţie- adducţie şi circumducţie.
De exemplu, articulaţia carpo- metacarpiană a policelui (trapezo-metacarpiană).
6) Articulaţii elipsoidale (Articulatio ellipsoidea) sau articulaţii condiliene (Articulatio
condylaris).
 Cele 2 suprafeţe articulare sunt astfel conformate: una este de forma unui segment de elipsoid mai
mult sau mai puţin alungit, iar cealaltă de forma unei depresiuni corespunzătoare, puţin adâncită.
 Au mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi circumducţie.
Exemple: articulaţia radiocarpiană, articulaţia metacarpofalangiană.
7) Articulaţiile sferoidale sau cotilice (Articulatio spheroidea sau cotylica).
 Ȋn nomenclatura franceză şi română sunt denumite enartroze.
 Au suprafeţele opozite formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde într- o cavitate în formă
de cupă.
 Prezintă o mare mobilitate permiţând: flexia-extensia, abducţia şi adducţia, circumducţia şi rotaţia.
Exemple: articulaţiile umărului şi şoldului.

C. După numărul axelor - în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii, deosebim:
1. Articulaţii uniaxiale - Acestea permit mişcări opuse, într-un singur plan, ca: flexiunea-
extensiunea (de exemplu, ginglimul), rotaţia “(de exemplu, trohoidele).
Ȋnrudite cu ele sunt articulaţiile bicondiliene ale căror mişcări principale se efectuează în jurul
unui singur ax.
2. Articulaţii cu 2 axe (biaxiale) - perpendiculare unul pe altul: exemple, articulaţiile
elipsoidale şi articulaţiile în şa.
3. Articulaţii cu 3 axe (triaxiale) - care permit mişcări în toate planurile spaţiului.
De exemplu, articulaţiile sferoidale.
Lanţul articular - în mod obişnuit, mişcările corpului nostru nu se execută prin intermediul unei
singure articulaţii, ci prin participarea unui şir de articulaţii, care împreună formează un lanţ
articular. Numai astfel se înţelege cum este posibil să ducem, pe de o parte, degetele mâinii în toate
direcţiile spaţiului şi, pe de altă parte, să ne putem atinge aproape toate părţile corpului.
Prin intermediul lanţului articular se pot executa mişcări variate şi în acelaşi timp, datorită
acestui ansamblu articular, se poate asigura amortizarea loviturilor.

5
 ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR
(Articulationes membri superioris)

Sunt reprezentate de: A. Articulaţiile centurii pectorale ;

B. Articulaţiile membrului superior liber ;
C. Articulaţiile mâinii.

A. ARTICULAŢIILE CENTURII PECTORALE

(Articulationes cinguli pectoralis)

Sunt reprezentate de: I. Articulaţia steno-claviculară ,

II. Articulaţia acromio-claviculară .

I. ARTICULAŢIA STERNO - CLAVICULARĂ (Articulatio sterno-clavicularis)

 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj fibros sunt:

a) Incizura claviculară de pe manubriul sternal,
b) Faţa articulară sternală a claviculei.
 Datorită formei şi dimensiunii inegale a celor 2 feţe articulare, între ele se interpune un disc
articular (Discus articularis), fibrocartilaginos, biconcav.
 Capsula articulară - este strânsă şi se inseră pe marginile feţelor articulare puse in contact.
 Ligamentele :
1) Ligamentul sterno-clavicular anterior şi posterior (Ligamentum sternoclaviculare anterius et
posterius) - pe faţa anterioară şi posterioară a articulaţiei, între extremitatea sternală a claviculei şi
manubriul stemal;
2) Ligamentul costo-clavicular (Ligamentum cosloclaviculare) - între prima coastă şi impresiunea
ce-i poartă numele, de pe faţa inferioară a claviculei;
3) Ligamentul interclavicular (Ligamentum interclaviculare) - situat pe jartea superioară a
articulaţiei şi incizura jugulară a sternului, unind extremităţile stemale ale celor 2 clavicule.
 Biomecanica :
Morfologic nu este o articulaţie tipică (fiind o articulaţie intermediară între cea plană şi cea in
şa); funcţional se comportă ca o enartroză cu următoarele mişcări:
1) Ridicarea (50°) si coborârea (5°) claviculei - în jurul unei axe sagitale care trece prin
extremitatea sternala a claviculei ;
2) Proiecţia înainte şi înapoi a claviculei (30° - 30°) - se face in jurul unui axe verticale, care trece
de asemenea prin extremitatea sternala a osului ;
3) Circumducţia claviculei - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente; clavicula descrie un con
a cărui bază se află la extremitatea stemală a osului.

II. ARTICULAŢIA ACROMIO-CLAVICULARĂ (Articulalio acromio-

clavicularis)

 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj fibros (mai rar hialin) sunt formate din:
6
a) Faţa articulară acromială a claviculei,
b) Faţa articulară claviculară de pe acromion.
In o treime din cazuri, între cele 2 feţe articulare se interpune un disc articular fibrocartilaginos
(Discus articularis) .
 Capsula articulară - strânsă, se inseră pe marginile suprafeţelor articulare puse în contact.

 Ligamentele:
1) Ligamentul acromio-clavicular (Ligamentum acromio-claviculare) situat pe faţa superioară a
articulaţiei, între acromion şi claviculă;
2) Ligamentul coraco-clavicular (Ligamentum coraco-claviculare) - întins între procesul coracoid şi
faţa inferioară a extremităţii acromiale a claviculei; este format din 2 părţi şi anume :
a) Ligamentul trapezoid (Ligamentum trapezoideum) - aşezat, antero - lateral
şi inserat pe linia trapezoidă ;
b) Ligamentul conoid (Ligamentum conoideum), aflat postero - medial şi fixat pe tuberculul conoid al
claviculei.
 Biomecanica :
Articulaţie plană, acţionează simultan cu articulaţia stemoclaviculară şi contribuie la efectuarea
mişcărilor centurii pectorale reprezentate prin mişcări ale umărului şi mişcări ale scapulei .
a) Umărul - datorită mişcărilor claviculei şi alunecării scapulei pe peretele toracic, execută mişcări de
proiecţie înainte şi înapoi şi mişcări de circumducţie .
b) Scapula - suspendată de articulaţia acromioclaviculară, este prinsă prin muşchi la peretele toracic şi
execută mişcări de alunecare medială, laterală, în sus şi în jos .
 O mişcare caracteristică a scapulei este cea de basculare a unghiului inferior .
 Ȋn mişcarea de basculă axilară - unghiul inferior se deplasează înainte, îndepărtându-se de coloana
vertebrală, concomitent unghiul lateral proiectându-se în sus.
 Ȋn mişcarea de basculă spinală - deplasările se petrec in sens invers.
Aceste mişcări servesc pentru amplificarea mişcărilor braţului.

B. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

(Articulationes membri superioris liberi)

Sunt reprezentate de: I. Articulaţia umărului ;

II. Articulaţia cotului ;
III. Articulaţiile radio-ulnare ;
IV. Articulaţia radio-carpiană .

I. ARTICULAŢIA UMĂRULUI (Articulatio humeri , Articulatio glenohumeralis)

 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin , sunt:

a) Capul humeral ;
b) Cavitatea glenoidală a scapulei care cuprinde o treime din suprafaţa articulară a capului
humerusului.
Stabilirea unei concordanţe mai bune între feţele articulare se realizează printr-o formaţiune
fibrocartila- ginoasă, inelară, situată la periferia cavităţii glenoidale, numită cadru glenoidal
(Labrum glenoidale) .
 Capsula articulară :
 De forma unui manşon, este laxă, permiţând o îndepărtare de 2 cm a suprafeţelor articulare în
contact.
 Se inseră pe de o parte, pe circumferinţa cavităţii glenoidale (colul anatomic al scapulei şi cadrul
glenoidal), iar pe de alta, pe colul anatomic al humerusului, coboară infero-medial până la colul
7
 chirurgical al acestuia, realizând un repliu sinovial (Frenula capsulae).
 Este formată din fibre longitudinale, superficiale şi circulare, profunde, şi are câteva mici orificii,
prin care ies în spaţiul periarticular prelungiri ale sinovialei.
 Mantaua musculară pericapsulară trimite fascicule ce se inseră pe capsulă şi prin contracţia lor
împiedică prinderea acesteia între suprafeţele articulare în timpul mişcărilor.

 Ligamentele :
1) Ligamentele gleno-humerale (Ligamenta gleno-humeralia) - pot fi considerate îngroşări ale
capsulei, situate pe faţa anterioară a articulaţiei având aceleaşi inserţii ca şi aceasta;
2) Ligamentul cora-cohumeral (Ligamentum coraco-humerale) - situat deasupra articulaţiei se
întinde de la procesul coracoid la tuberculul mare al humerusului.
3) Ligamentul coraco-acromial (Ligamentum coraco-acromiale) - ligament propriu al scapulei,
contribuie la întărirea articulaţid umărului; situat între acromion şi procesul coracoid, formează o
boltă fibroasă (Fomix humeri) deasupra articulaţiei.
 Sinoviala - căptuşeşte faţa internă a capsulei şi dă naştere următoarelor formaţiuni:
a) Teaca sinovială a tendonului capului lung al muşchiului biceps brahial(Vagina tendinis
intertubercularis) - înveleşte tendonul, când acesta traversează articulaţia şi şanţul intertubercular ;
b) Bursele asociate articulaţiei - sunt prelungiri ale sinovialei, situate dedesubtul tendoanelor
periarticulare;
 Ȋn raport cu situaţia lor se numesc:
1) Bursa subscapulară (Bursa subtendinea musculi subscapularis),
2) Bursa muşchiului coracobrahial (Bursa musculi coracobrachialis),
3) Bursa subtendinoasă a muşchiului infraspinos (Bursa subtendinea musculfinfraspinati),
4) Bursa subacromială (Bursa subacromialis),
5) Bursa subdeltoidiană (Bursa subdelloidea).
Inflamaţia lor provoacă dureri ale umărului şi limitarea mişcărilor braţului (periartrita
scapulohumerală).
 Biomecanica :
Este cea mai mobilă enartroză a corpului; în ea braţul execută următoarele mişcări:
1) Flexia - sau proiecţia înainte a braţului (90°- 100°), în jurul unei axe transversale care trece prin
centrul, capului humerusuli;
2) Extensia - sau proiecţia înapoi a braţului ( retroflexia) - mai redusă (35°), în jurul aceleiaşi axe
transversale ;
3) Abducţia - sau îndepărtarea braţului de trunchi , până la orizontală(90°); dincolo de aceasta,
mişcarea este împiedicată de lovirea tuberculului mare de ligamentul coracoacromial şi de
acromion;
4) Adducţia - sau apropierea braţului de trunchi se face până ce acesta atinge corpul; dus în faţa
trunchiului, articulaţia permite o mărire a adducţiei braţului cu 10° (încrucişarea braţelor);
Abducţia şi adducţia se execută în jurul unei axe sagitale ;

5) Rotaţia internă (80°) - se execută în jurul unei axe verticaje, care uneşte centrul capului cu
capitulul humeral;
6) Rotaţia externă (50° - 60°) - se efectuează de-a lungul aceleiaşi axe verticale ;
7) Circumducţia - se realizează prin succesiunea mişcărilor precedente, braţul descriind un con al
cărui vârf priveşte spre cavitatea glenoidală.
 Mişcările centurii pectorale amplifică mişcările braţului astfel încât acestea pot atinge
următoarele amplitudini :
 Flexia şi abducţia pot fi continuate până la ridicarea braţului la verticală (elevaţia) ;
 Extensia (retroflexia) creşte până la 50°;
 Rotaţia internă şi externă ating 90° - 90°.

8
 Anatomie – Curs IX , Artrologie

II. ARTICULAŢIA COTULUI (Articulatio cubiti , Articulatio cubitalis)

Este o articulaţie complexă (Articulatio composita / complexa), formată din următoarele 3

articulaţii :
1) Articulaţia humero-ulnară (Articulatio humero-ulnaris),
2) Articulaţia humero-radială (Articulatio humero-radialis),
3) Articulaţia radio-ulnară proximala (Articulatio radio-ulnaris proximalis).
Sub aspect funcţional articulaţia propriu-zisă a cotului este cea dintre humerus şi oasele
antebraţului, denumită şi articulaţia humero-antebrahială sau humero- ulno-radială .
Articulaţia radio-ulnară proximală va fi descrisă în cadrul articulaţiilor dintre oasele antebra-
ţului.

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

1) Trohleea humerală şi capitulul humeral ;
2) Incizura trohleară a ulnei - care corespunde trohleei humerale ;
3) Foseta capului radial - care răspunde capitulului humeral.

 Capsula articulară - laxă în special posterior, se inseră:

a) Pe humerus : - deasupra fosetelor radială şi coronoidă şi pe marginile fosei olecraniene, care sunt
incluse în cavitatea articulară;
- lateral şi medial, trece la baza epicondililor, pe care îi lasă extracapsular;
b) Pe ulnă : - se fixează pe marginile incizurii trohleare;
- vârful olecranului şi al procesului coronoid sunt incluse în cavitatea articulară;
c) Pe radius : - se inseră în jurul gâtului acestuia.

 Ligamentele:
1) Ligamentul colateral ulnar (Ligamentum collaterale ulnare) - iradiază în formă de evantai de la
epicondilul medial la marginea medială a incizurii trohleare;
2) Ligamentul colateral radial (Ligamentum collaterale radiale) - pleacă de pe epicondilul lateral,
cuprinde capul radiusului ca o chingă şi se fixează pe extremitatea superioară a ulnei şi pe
ligamentul inelar al radiusului (Ligamentum anulare radii) care va fi descris ulterior.

 Biomecanica :
Privită ca o articulaţie humero-antebrahială se comportă ca o trohleartroză (Gynglimus) în care
mişcările de flexie si extensie - desfăşurate în jurul unei axe transversale, ce traversează trohleea
humerusului - sunt imprimate de articulaţia humero-ulnară .
Datorită faptului că această axă de mişcare are o orientare oblică, axa antebraţului nu va
continua axa braţului nici în flexie şi nici în extensie .
1) Flexia - atinge un unghi de 40° . Antebraţul cu ocazia flexiei se deplasează uşor medial de braţ.
Mişcarea este limitată de interpunerea părţilor moi între braţ şi antebraţ şi de pătrunderea procesului
coronoid în fosa omonimă.
2) Extensia - se execută până la 180° antebraţul fiind dus în afară cu ocazia acestei mişcări.
9
 Continuarea mişcării este limitată de pătrunderea olecranului în fosa olecraniană.

III. ARTICULAŢIILE RADIO - ULNARE

(Articulatio radio-ulnaris proximalis et distalis)

Între radius şi ulnă există 2 articulaţii radio- ulnare şi o sindesmoză ligamentoasă (Sindesmosis /
Articulatio /radio-ulnaris), care împreună alcătuiesc o entitate funcţională legată de mişcările de
pronaţie şi supinaţie.

ARTICULAŢIA RADIO - ULNARĂ PROXIMALĂ

(Articulatio radio-ulnaris proximalis )

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

1) Incizura radială a ulnei ;
2) Circumferinţa articulară a capului radial.
Capsula articulară – este comună cu cea a articulaţiei cotului.
 Ligamentele:
1) Ligamentul inelar (Ligamentum anulare radii) - are rolul de a menţine capul radial în incizura
radială a ulnei ;
- pleacă de la capătul anterior al incizurii, înconjoară circumferinţa articulară şi se fixează la capătul
posterior al acesteia;
- majoritatea fibrelor provin din ligamentul colateral radial;
2) Ligamentul pătrat (Ligamentum quadratum) - este o lamă fibroasă patrulateră întinsă între partea
medială a colului radiusului şi marginea inferioară a incizurii radiale.

ARTICULAŢIA RADIO - ULNARĂ DISTALĂ (Articulatio radio-ulnaris

distalis)

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt:

a) Incizura ulnară a rdiusului ;
b) Circumferinţa capului ulnei ;
c) Discul articular - deşi aparţine articulaţiei radiocarpiene, la acest nivel se interpune un mic
fibrocartilai de formă triunghiulară , denumit şi ligament triunghiular , care serveşte la completarea
suprafeţei destinate receptării circumferinţei capului ulnei şi la unirea extremităţilor inferioare ale
celor 2 oase ale antebraţului.
 Capsula articulară - se prinde de marginile feţelor articulare şi se £onfundă cu capsula
articulaţiei radiocarpiene. Este fortificată de fibre transversale, cunoscute sub denumirea de
ligamente radio-ulnare anterioare şi posterioare.
 Sinoviala - trimite în spaţiul dintre extremităţile inferioare ale celor 2 oase, o prelungire
sacciformă (Recessus sacciformis).

SINDESMOZA RADIO - ULNARĂ (Sindesmosis/Articulatio /radio-ulnaris)

Uneşte diafizele celor 2 oase, fiind formată din următoarele elemente fibroase :
a) Membrana interosoasă (Membrana interossea antebrachii) - completează spaţiul dintre
diafize fixându-se pe marginile interosoase ale acestora;
10
 - proximal, membrana se termină dedesubtul tuberozităţii radiale, iar distal, deasupra articulaţiei
radioulnare distale;
- fibrele sale au un aranjament oblic, materializând forţe transmise de la ulnă la radius ;
b) Coarda oblică (Chorda obliqua) - este o bandeletă fibroasă întinsă în partea superioară a
spaţiului interosos, între extremitatea superioară a radiusului şi baza procesului coronoid al ulnei.

 Biomecanica articulaţiilor radioulnare :

 Cele 2 articulaţii radioulnare acţionează simultan şi sinergic, având caracterul unei articulaţii
trohoide (Articulatio trochoidea), în care osul mobil este radiusul. Aceasta execută mişcări de
rotaţie intenă şi externă, care însă la nivelul antebraţului şi mâinii, devin mişcări de pronaţie şi
supinaţie.
 Axa acestor mişcări nu corespunde axei verticale al radiusului ci are o poziţie oblică, unind capul
radiusului de capul ulnei .
 Pentru analizarea mişcărilor de pronaţie şi supinaţie se pleacă de la poziţia fiziologică a antebraţului
care este o poziţie intermediară între aceste 2 mişcări, antebraţul fiind atârnat de-a lungul
trunchiului cu palma spre corp şi cu policele înainte ("poziţia de drepţi").
1) Pronaţia - este mişcarea în care palma priveşte înapoi, iar policele este îndreptat înăuntru.
Cu cotul flectat palma va privi în jos (de ex. ”a încuia uşa”).
Diferitele segmente ale radiusului se deplasează în felul următor :
 Capul se roteşte în incizura radială completată de ligamentul inelar,fără să se deplaseze în spaţiu;
 Extremitatea inferioară se roteşte în jurul capului ulnei, deplasându-se medial faţă de acesta; deci
nu se produce numai o simplă rotaţie ci şi o translaţie (deplasare) a extremităţii inferioare a
radiusului faţa de ulnă;
 Diafiza radiusului încalecă diafiza ulnei, încrucişând-o ;
 Această încrucişare este realizabilă deoarece diafiza radiusului este concavă spre ulnă, dispunând de
aşa-numita "curbură de pronaţie”.
2) Supinaţia - este mişcarea inversă pronaţiei, în care palma priveşte înainte, iar policele este
purtat în afară;
Cu cotul flectat, palma va privi în sus (de ex. "a descuia uşa”) ;
Mişcările segmentelor radiusului sunt inverse celor din pronaţie , cele 2 oase devenind paralele.
 Mişcarea de pronaţie şi supinaţie totalizează împreună 140° (70° - 70°) şi poate fi amplificată
până la 300° prin mişcările de rotaţie internă şi externă a braţului.

IV. ARTICULAŢIA RADIO-CARPIANĂ (Articulatio radio-carpalis)

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt formate din:

a) Faţa articulară carpiană a radiusului şi faţa inferioară a capului ulnei;
aceasta din urmă este completată de fibrocartilajul articular al articulaţiei radioulnare distale =
discul articular, numit şi ligament triunghiular , care se continua şi la acest nivel,interpus între
ulnă şi piramidal;
b) Feţele superioare ale scafoidului , semilunarului şi piramidalului .
Feţele articulare ale antebraţului alcătuiesc împreună o cavitate articulară eliptică, cu axa mare
transversală, in care se aşează suprafaţa convexă semiovalară a masivului carpian.
Faţa articulară carpiană a radiusului reprezintă 2/3 din suprafaţa articulară totală şi vine în
contact cu scafoidul şi semilunarul.
 Capsula articulară - se fixează pe marginile feţelor articulare şi este laxă posterior.
Cavitatea sinovială comunică inconstant cu articulaţia radio-ulnară distală.
 Ligamentele:
1) Ligamentul radio-carpian palmar (Ligamentum radio-carpale palmare) - puternic, pleacă de pe
marginea anterioară a feţei articulare carpiene şi procesul stiloid al radiusului şi se distribuie sub
formă de evantai oaselor carpiene ;
2) Ligamentul ulno-carpian palmar (Ligamentum ulno- carpale palmare) - este întins de la procesul
11
 stiloid al ulnei la piramidal şi semilunar ;
3) Ligamentul colateral radial al carpului (Ligamentum collaterale carpi radiale) - se întinde între
vârful procesului stiloid al radiusului şi scafoid ;
4) Ligamentul colateral ulnar al carpului (Ligamentum collaterale carpi ulnare) - pleacă de la
procesul stiloid al ulnei la piramidal ;
5) Ligamentul radio-carpian dorsal (Ligamentum radio-carpale dorsale) - este aşezat oblic, pe faţa
posterioară a articulaţiei între radius şi piramidal.
 Biomecanica :
Se comportă ca o articulaţie elipsoidă (Articulatio ellipsoidea /condylaris) cu 2 axe de mişcare :
Ȋn jurul axei transversale - se execută flexia şi extensia ;
Ȋn jurul unei axe antero-posterioare - se execută mişcări de abducţie şi adducţie.
1) Flexia - este apropierea palmei de faţa anterioară a antebraţului (flexia palmară) având o
amplitudine de 60° - 90°.
2) Extensia - sau retroflexia, este mişcarea prin care faţa dorsală a mâinii este apropiată de cea
posterioară a antebraţului formând cu aceasta un unghi de 60°- 90°.
3) Abducţia - este mişcarea prin care marginea laterală a mâinii este apropiată de antebraţ;
- datorită poziţiei joase a procesului stiloid a radiusului are o mărime de 20° - 30°.
4) Adducţia sau abducţia ulnară - prin care marginea medială a mâinii este apropiată de antebraţ ;
- are o mărime de 40°.
5) Circumducţia - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente, mâna descriind o elipsă.

C. ARTICULAŢIILE MÂINII (Articulationes manus)

Sunt reprezentate de: I. Articulaţiile carpului ;

II. Articulaţiile carpo-metacarpiene ;
III. Articulaţiile intermetacarpiene ;
IV. Articulaţiile metacarpo-falangiene ;
V. Articulaţiile interfalangiene .

I. ARTICULAŢIILE CARPULUI (Articulationes carpi)

Sunt reprezentate de: a) Articulaţiile intercarpiene ;
b) Articulaţia medio-carpiană ;
a) ARTICULAŢIILE INTERCARPIENE (Articulationes intercarpales)
Sunt articulaţii mici situate între oasele carpiene , dintre care se distinge articulaţia piso-piramidală
(Articulatio ossis pisiformis).
 Capsula articulară - este comună pentru aceste articulaţii, cavitatea fiind însă compartimentată.
Articulaţia piso-piramidală are o cavitate sinovială proprie.
 Ligamentele:
1) Ligamentele palmare (Ligamenta intercarpalia palmaria) - se situează pe faţa palmară a oaselor
învecinate;
2) Ligamentele dorsale (Ligamenta intercarpalia dorsalia) -se află posterior, între oasele vecine;
3) Ligamentele interosoase (Ligamenta intercarpalia interossea) - sunt situate în interiorul
articulaţiilor;
4) Ligamentul piso - metacarpian (Ligamentum piso - metacarpale) se întinde de la osul pisiform la
tuberculul metacarpianului V;
5) Ligamentul piso - hamat (Ligamentum piso - hamatum) - se găseşte între pisiform şi cârligul
hamatului.
 Biomecanica :
Sunt articulaţii plane cu mişcări delicate , de alunecare în toate direcţiile , conferind masivului
carpian oarecare plasticitate şi adaptabilitate cu ocazia mişcărilor mâinii.

12
 b) ARTICULAŢIA MEDIOCARPIANĂ (Articulatio mediocarpalis)
Ȋntre cele 2 rânduri ale oaselor carpiene se interpune articulaţia mediocarpiană.
 Suprafeţele articulare - cuprinse în capsula articulară comună cu cea a articulaţiilor
intercarpiene sunt formate de:
a) Feţele articulare inferioare ale rândului carpian superior;
b) Feţele articulare superioare ale rândului carpian inferior.

 Ligamentele:
1) Ligamentul radiat al carpului (Ligamentum carpi radiatum) - iradiază de pe faţa palmară a osului
capitat la celelalte oase carpiene;
2) Ligamentele colaterale ale carpului (Ligamentum collaterale carpi ulnare et ligamentum
collaterale carpi radiale) - contribuie şi la fortificarea articulaţiei mediocarpiene.
 Biomecanica.
 Această articulaţie, de tipul unei articulaţii elipsoide, unde cavitatea de recepţie este formată de
rândul carpian proximal, alcătuieşte sub aspect biomecanic un complex funcţional cu articulaţia
radiocarpiană ;
 Ȋntregeşte mişcările începute în această articulaţie, participând mai ales la retroflexia mâinii, în care
rândul inferior al oaselor carpiene se deplasează dorsal.

II. ARTICULAŢIILE CARPO - METACARPIENE

(Articulationes carpometacarpales)
Sunt reprezentate de: a) Articulaţia carpo-metacarpiană a policelui ;
b) Articulaţiile carpo-metacarpiene II-V ;

a) ARTICULAŢIA CARPO - METACARPIANĂ A POLICELUI

(Articulatio carpo-metacarpalis pollicis)
 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin sunt formate de faţeta articulară inferioară a
trapezului şi cea de pe baza primului metacarpian (articulaţie trapezo- metacarpiană).
 Capsula - relativ laxă, este întărită de fascicule fibroase care înlocuiesc ligamentele articulare.
 Biomecanica :
 Cele 2 feţe articulare au formă de şa, realizându-se o articulaţie în formă de şa sau prin îmbucătură
reciprocă (Articulatio sellaris).
 Este cea mai diferenţiată articulaţie a mâinii, datorită căreia, policele poate executa mişcări
caracteristic umane legate de prehensiune (prindere).
Articulaţia dispune de 2 axe principale :
a) axa antero-posterioară - trece prin baza primului metacarpian şi permite mişcări de abducţie şi
adducţie ;
b) axa transversală – străbate trapezul ,în jurul ei efectuându-se mişcările de opoziţie şi repoziţie.
1) Abducţia - este mişcarea prin care policele este îndepărtat de celelalte degete, având o mărime de
40° .
2) Adducţia - este apropierea policelui în planul palmei la celelalte degete .
3) Opoziţia - este mişcarea caracteristică omului, prin care în urma flexiunii în articulaţie, policele
părăseşte planul palmei şi este îndreptat spre mijlocul acesteia, faţă în faţă cu celelalte degete .
Amplitudinea opoziţiei permite pulpei policelui să atingă vârful degetului mic.
4) Repoziţia - este mişcarea inversă opoziţiei, realizându- se prin extensiunea articulaţiei, policele fiind
plasat lângă celelalte degete, în planul palmei .
5) Circumducţia policelui - se face prin succesiunea mişcărilor precedente.

b) ARTICULAŢIILE CARPO - METACARPIENE II - V

(Articulaliones carpometacarpales II - V)
Sunt dispuse între suprafeţele articulare ale rândului carpian distal şi baza metacarpienelor II-V.
 Capsula articulară comună pentru aceste articulaţii este întărită de bandelete fibroase, denumite
13
 ligamente carpometacarpiene palmare şi dorsale (Ligamenta carpo-metacarpalia palmaria et
dorsalia) .
 Biomecanica : Acţionează ca articulaţii plane (Articulationes planae), permiţând mici mişcări de
alunecare ale metacarpienelor. modificându-se astfel forma palmei necesară cuprinderii suprafeţelor
plane sau curbe.

III. ARTICULAŢIILE INTERMETACARPIENE

(Articulaliones intermetacarpales)
 Suprafeţele articulare - sunt date de micile suprafeţe articulare ale bazei metacarpienelor II - V,
prin care acestea vin în contact între ele.
 Capsula articulară - comună cu cea a articulaţiilor carpometacarpiene este întărită de ligamente
transversale scurte, aşezate dorsal, palmar şi intraarticular, între metacarpienele învecinate
(Ligamenta metacarpalia dorsalia, palmaria et interossea) .
 Biomecanica : Sunt articulaţii plane cu mişcări reduse, de alunecare a metacarpienelor între ele, cu
ocazia mişcărilor individuale ale degetelor II - V.

IV. ARTICULAŢIILE METACARPO - FALANGIENE

(Articulaliones metacarpo - phalangealis)
 Suprafeţele articulare sunt alcătuite de feţele articulare de pe capul metacarpienelor şi cele
de la baza falangelor proxlmale.
■ Cavitatea articulară a falangei proximale, având dimensiuni mai reduse decât capul
metacarpianului, este adâncită de un fibrocartilaj, numit fibrocartilajul glenoidian, în grosimea
căruia, la unele degete, se află oasele sesamoide.
 Capsula articulară – este subţire .
 Ligamentele - care întăresc capsula articulară, sunt:
1) Ligamentele colaterale (Ligamenta collateralia)- aşezate pe laturile articulaţiilor, cuprind în
formă de evantai baza primei falange;
2) Ligamentul metacarpian transvers profund (Ligamentum metacarpale transversum
profundum), aşezat pe faţa palmară a articulaţiei între baza metacarpienelor II - V, are rolul de a
împiedica îndepărtarea metacarpienelor.
Biomecanica :
Sunt articulaţii elipsoide (Articulationes ellipsoideae /condylares) cu mişcări de flexie şi
extensie, în jurul unei axe transversale plasate prin capul metacarpianului şi mişcări de abducţie şi
adducţie în jurul unei axe antero-posterioare.
Ȋn această articulaţie nu se pot executa decât pasiv mişcări de rotaţie ale degetelor.
1) Flexia - are o amplitudine de 90°.
2) Extensia - poate fi forţată până în hiperextensie cu 10°- 20”.
3) Abducţia - sau îndepărtarea degetelor între ele , se face cu degetele în extensie;
- mărimea abducţiei pentru degetele II - V este de 20°, iar pentru degetul mic de 50°;
- policele în această articulaţie poate fi îndepărtat cu 50°, dar luându-se în consideraţie şi abducţia
executată în articulaţia carpo-metacarpiană, abducţia totală a policelui va fi de 90°.
4) Adducţia - sau apropierea degetelor în planul palmei , se poate realiza până când acestea vin în
contact între ele.
Plasarea degetelor înaintea planului palmei permite o asemenea apropiere încât marginea pulpei
degetului II poate veni în contact cu cea a degetului V (mişcările de încrucişare ale degetelor).
5) Circumducţia - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente, fiind cea mai amplă la degetul arătător.

V. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (Articulationes interphalangeales)

Cu excepţia policelui, fiecare deget dispune de 2 articulaţii interfalangiene, una proximală,
cealaltă distală.
 Suprafeţele articulare - sunt formate de trohlee şi cavitatea articulară a bazei falangei următoare.

14
  Capsula articulară - laxă mai ales posterior, se inseră pe marginile suprafeţelor articulare.
Este întărită de ligamentele colaterale (Ligamenta collateralia) aflate pe laturile fiecărei articulaţii.
 Biomecanica - Sunt trohleartroze care permit executarea flexiei şi extensiei falangelor în jurul unor
axe transversale, care străbat trohleea.
Flexia - în articulaţia interfalangiană proximală este de 90° - 120°, iar în cea distală de 65° - 90°
Extensia - în ambele articulaţii este de 130°.
La police se poate realiza o hiperextensie de 15°-20°.

15
 Anatomie – Curs X, Artrologie

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR

(Articulationes membri inferioris)

Sunt reprezentate de:

A. Articulaţiile centurii pelviene ;
B. Articulaţiile membrului inferior liber ;
C. Articulaţiile piciorului.

A. ARTICULAŢIILE CENTURII PELVIENE

(Articulationes cinguli membri inferioris)
Sunt reprezentate de:
I. Articulaţia sacro-iliacă;
II. Simfiza pubiană .

I. ARTICULAŢIA SACRO-ILIACĂ
(Articulatio sacro-iliaca)

 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaje hialine, sunt reprezentate de:

■ Feţele auriculare ale coxalului şi ale sacrului - care se angrenează prin contact direct sau prin
interpunerea unei lame fibrocartilaginoase .
 Capsula articulară:
■ se inseră la marginea suprafeţelor auriculare;
■ este foarte strânsă şi tapetată cu o sinovială subţire care de obicei include o cavitate redusă.
 Ligamentele :
1) Ligamentele sacro-iliace anterioare (Ligamenta sacro-iliaca anteriora) - sunt dispuse pe faţa
anterioară a articulaţiei.
2) Ligamentele sacro-iliace posterioare (Ligamenta sacro-iliaca posteriora) - de lungimi diferite, se
situează în mai multe straturi, între rugozităţile de pe feţele dorsale ale sacrului şi ilionului .
3) Ligamentele sacro-iliace interosoase (Ligamenta sacro-iliaca interoseea) - acoperite de
ligamentele precedente, se dispun între tuberozitatea iliacă şi cea sacrată .
4) Ligamentul sacro-tuberozitar (Ligamentum sacro-tuberale) - de forma unei lame triunghiulare,
pleacă de pe spina iliacă postero-inferioară, marginea laterală a sacrului şi a coccigelui. Fibrele sale
converg şi se inseră cu baza pe marginea medială a tuberozităţii ischiadice.
5) Ligamentul sacro-spinos (Ligamentum sacro-spinale) - triunghiular, se inseră cu baza pe marginea
laterală a sacrului şi coccigelui, iar cu vârful pe spina ischiadică.
Ligamentele sacro-tuberozitar şi sacro-spinos completează posterior scobiturile ischiadice mare şi
mică realizând orificiul ischiadic mare (Foramen ischiadicum majus), respectiv orificiul ischiadic
mic (Foramen ischiadicum minus) .
 Biomecanica :
Articulaţia sacroiliacă reprezintă o articulaţie de tranziţie între diartroză şi sinartroză. Prin
16
 mişcări foarte reduse ale sacrului, contribuie la modificarea diametrelor bazinului. Aceste mişcări
sunt:
1) Nutaţia:
• baza sacrului se înclină înainte şi în jos , iar vârful se deplasează invers.
2) Contranutaţia:
• baza sacrului se îndreaptă înapoi şi în sus, iar vârful în sens contrar .

II. SIMFIZA PUBIANĂ

(Symphysis pubica)

 Suprafeţele articulare:
■ acoperite cu cartilaj fibros sunt date de suprafeţele articulare ale celor 2 oase pubiene.
Ȋntre acestea se interpune un fibrocartilaj de forma unei prisme triunghiulare numit discul
interpubian (Discus interpubicus) .
 Ligamentele :
1) Ligamentul pubian superior (Ligamentum pubicum superius) - întins între cei 2 tuberculi pubieni,
pe partea superioară a simfizei.
2) Ligamentul pubian inferior (Ligamentum arcuatum pubis) - aşezat sub simfiză , se inseră pe
ramura inferioară a celor 2 oase pubiene. Rotunjeşte unghiul dintre cele 2 oase pubiene, formând la
acest nivel arcada pubiană (Arcus pubis).
 Biomecanica :
■ Adaptează prin distanţarea celor 2 oase, diametrele bazinului în timpul sarcinii şi naşterii.

B. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER

(Articulationes membri inferioris liberi)
Sunt reprezentate de:
I. Articulaţia coxo-femurală (articulaţia şoldului) ;
II. Articulaţia genunchiului ;
III. Joncţiunile tibio-fibulare ;
IV. Articulaţia talo-crurală (articulaţia gleznei) ;

I. ARTICULAŢIA COXO-FEMURALĂ (ARTICULAŢIA ŞOLDULUI)

(Articulatio coxae /iliofemoralis)

 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin sunt:

1) Capul femural (Caput femoris) ;
2) Suprafaţa semilunară a acetabulului (Fossa acetabuli / acetabularis) :
• Acetabulul cuprinde jumătate din cap, dar contactul direct se limitează doar la suprafaţa semilunară
(Facies lunata) ;
• Acetabulul este completat şi adâncit de :
a) Ligamentul transvers al acetabulului (Ligamentum transversum acetabuli) - care trece sub
forma unei punţi peste incizura acetabulară;
b) Labrul sau cadrul acetabular (Labrum acetabulare) - fibrocartilaj dispus sub forma unui
inel de jur împrejurul circumferinţei cavităţii cotiloidiene; acesta adânceşte cavitatea, capul fiind
astfel cuprins aproape în întregime în acetabul.
 Capsula articulară :
■ de forma unui manşon strâns şi rezistent, este prinsă la marginea externă a acetabulului;
■ anterior cuprinde în întregime colul femural şi se inseră pe linia intertrohanteriană;
■ posterior se inseră cu 1 cm medial de creasta intertrohanteriană, astfel încât treimea laterală a
17
 feţei posterioare a colului rămâne extracapsular;
■ este formată din fibre:
a) longitudinale superficiale - grupate mai ales pe faţa anterioară a articulaţiei ;
b) circulare profunde - mai abundente posterior ;
Fibrele circulare formează în jurul colului un inel, numit zonă orbiculară (Zona orbicularis) de
care se fixează unele fascicule ale ligamentelor, formându-se astfel un dispozitiv fibros de
menţinere a capului în acetabul, prin susţinerea colului femural.

 Ligamentele :
1) Ligamentul ilio-femural (Ligamentum ilio-femurale).
• în forma de evantai ;
• se îndreaptă de la spina iliacă antero-inferioară la linia intertrohanterică, pe faţa anterioară a
articulaţiei.
2) Ligamentul pubo-femural (Ligamentum pubo-femorale).
• aşezat pe faţa anterioară a articulaţiei ;
• se întinde de la creasta pectineală la baza micului trohanter .
3) Ligamentul ischio-femural (Ligamentum ischio-femora1e) :
• situat pe faţa postero-inferioară a articulaţiei ;
• se întinde de la ischion, postero-inferior de acetabul, la baza marelui trohanter şi fosa trohanterică.
4) Ligamentul rotund (Ligamentum capitis femoris) :
• este aşezat intraarticular, sub forma unei benzi fibroase între:
=> ligamentul transvers şi marginile incizurii acetabulare, pe de o parte şi
=> foseta capului femural pe de alta;
• are un rol trofic în creşterea capului femural, vehiculând vase spre acesta; vasele ajung în ligament
prin orificiul osteofibros delimitat de:
=> incizura acetabulară şi
=> ligamentul transvers al acetabulului.

 Biomecanica :
Articulaţie de tipul enartrozei cotilice, permite mişcări în toate direcţiile, de-a lungul a 3 axe
principale .
1) Mişcările de flexie şi extensie - se fac în jurul unei axe transversale care trece prin colul femural,
unind foseta capului cu trohanterul mare .
• Flexia - sau apropierea feţei anterioare a coapsei de trunchi, are o mărime de 120°.
Peste aceste valori, mişcarea este limitată de întinderea capsulei.
• Extensia - poate fi mărită până la o hiperextensie de15-20°.
Mişcarea este frânată de întinderea ligamentelor ilio- şi pubo-femural.
2) Mişcările de abducţie şi adducţie - se execută în jurul unei axe antero-posterioare, care trece prin
centrul capului femural.
 Abducţia - are o mărime de 40°. Cele 2 coapse pot fi îndepărtate între ele până la 80°.
Abducţia poate fi amplificată odată cu punerea coapsei în flexie, prin aceasta relaxându-se
ligamentele articulare.
 Adductia - sau apropierea coapsei se face până când se întâlneşte coapsa opusă.
Prin flectarea coapsei, mişcarea poate fi mărită, (încrucişarea coapselor).
3) Mişcările de rotaţie - se fac în jurul unei axe verticale, care uneşte centrul capului femural cu
centrul condilului medial.
• Cu coapsa în extensie, rotaţia externă este mai redusă (15°) decât cea internă (35°).
4) Circumducţia - rezultă din succesiunea mişcărilor precedente.
Diafiza femurală descrie un con cu baza situată distal .

 Modificările unghiurilor de înclinaţie şi declinaţie ale colului femural se repercutează asupra

atitudinii membrului inferior.
18
 • Micşorarea unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membrului inferior în adducţie (Coxa
vara), iar mărirea lui imprimă abducţia membrului inferior (Coxa valga) .
• Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie internă. Micşorarea sau reducerea
lui la zero duce membrul inferior în rotaţie externă.

II. ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI (Articulatio genus /genualis)

 Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj hialin relativ gros, sunt formate din :
1) Feţele articulare ale condililor femurali - recurbate şi divergente înapoi ;
2) Faţa patelară a femurului - situată anterior ;
3) Faţa articulată superioară a tibiei - subdivizată în 2 suprafeţe excavate de către eminenţa
intercondiliană;
4) Faţa articulară posterioară a patelei.

Meniscurile intraarticulare :
■ Datorită asimetriei condililor, concordanţa dintre suprafeţele articulare se realizează prin
interpunerea a 2 formaţiuni fibrocartilaginoase numite meniscuri .
■ Acestea au forma unor inele incomplete, situate la periferia suprafeţelor articulare tibiale, acoperind
aproximativ 2/3 din acestea.
■ La periferie meniscurile sunt mai groase, circumferinţa lor fiind aderentă de capsula articulară.
■ Fiecare menise dispune de 2 coame, unul anterior şi altul posterior, care se prind de eminenţa
intercondiliană.
■ Meniscul lateral (Meniscus lateralis) - are formă de inel aproape complet, meniscul având formă
de ”O”.
■ Meniscul medial (Meniscus medialis) - are coarnele mai îndepărtate între ele, având aspectul
literei "C”.
■ Cele 2 meniscuri sunt unite între ele anterior printr-un ligament transvers (Ligamentum
transversum genus / genuale).
 Capsula articulară :
 De forma unui manşon, se întinde de la extremitatea inferioară a femurului la cea superioară a tibiei.
 Anterior este găurită pentru a cuprinde şi suprafaţa articulară a patelei.
 Formată din fibre longitudinale, transversale şi oblice, este subţire şi laxă anterior, densă şi strânsă
posterior.
 Se inseră:
a) Pe femur - de-a lungul marginilor suprafeţelor articulare de pe condili, posterior pătrunde în fosa
intercondiliană; epicondilii femurali rămân extracapsular;
b) Pe tibie - în jurul feţei articulare superioare ;
c) Pe meniscuri - fiind aderentă de suprafaţa externă a acestora.
Ligamentele :
■ Aşezate în jurul articulaţiei şi în cavitatea articulară, sunt în parte expansiuni ale muşchilor
învecinaţi.
1) Ligamentul patelar (Ligamentum patellae) :
• bandeletă lungă de 5-6 cm, lată de 2-3 cm, reprezintă tendonul de inserţie al muşchiului cvadriceps;
• situat pe faţa anterioară a articulaţiei, se inseră pe tuberozitatea tibiei, cuprinzând în prealabil patela
ca pe un os sesamoid.
2) Retinaculele patelei (Retinaculum patellae mediale et laterale) :
• 2 lame fibroase, expansiuni ale cvadricepsului ;
• fixează marginile patelei la condilii femurali corespunzători; între laturile patelei şi condili, se
interpune de fapt un dispozitiv fibros extins, cu rol de frâu, numit în ansamblu "aripioarele
rotulei”.
19
 3) Ligamentul colateral tibial (Ligamentum tibiale) :
• lat şi puternic este ataşat capsulei articulare cu care se confundă ;
• se întinde de la epicondilul medial al femurului la condilul medial al tibiei .
4) Ligamentul colateral fibular (Ligamentum collaterale fibulare) :
• subţire şi rotunjit,
• este întins între epicondilul lateral al femurului şi capul fxbulei, fiind distanţat de capsula articulară.
5) Ligamentul popliteu oblic (Ligamentum popliteum obliquum) :
• situat pe faţa posterioară a articulaţiei ;
• detaşându-se din tendonul de inserţie al muşchiului semimembranos,
• are o poziţie oblică în sus şi în afară.
6) Ligamentul popliteu arcuat (Ligamentum popliteum arcuatum) :
• bandeletă concavă în sus ;
• este aşezat transversal pe faţa posterioară a capsulei articulare.
7) Ligamentele încrucişate (Lisamenta cruciata genus / genualia) :
• deşi sunt aşezate profund, în fosa intercondiliană, se situează în afara cavităţii sinoviale;
• în număr de 2 , se întind de la ariile intercondiliene ale tibiei la condilii femurali, şi anume:
a) Ligamentul încrucişat anterior (Ligamentum cruciatum anterius) - se întinde oblic superior,
posterior şi lateral, între aria intercondiliană anterioară şi suprafaţa intercondiliană a condilului
lateral;
b) Ligamentul încrucişat posterior (Ligamentum cruciatum posterius) - orientat oblic superior şi
antero- medial, porneşte din aria intercondiliană posterioară la condilul medial;
 Ligamentele încrucişate reprezintă cele mai importante mijloace de unire ale articulaţiei
genunchiului menţinând contactul dintre suprafeţele articulare;
Ȋn caz de ruptură a ligamentelor încrucişate, platoul tibiei, fuge de sub presiunea condililor femurali
(dând "mişcările în sertar” ale genunchiului).
8) Ligamentele menisco-femurale - anterior şi posterior (Ligamentum menisco-femurale
anterius et posterius) :
• sunt ataşate ligamentelor încrucişate;
• cel posterior se întinde de la cornul posterior al meniscului lateral la scobitura intercondiliană a
femurului;
• cel anterior se întinde de la cornul anterior al meniscului medial la scobitura intercondiliană a
femurului.

 Corpurile adipoase ale genunchiului : au un rol de umplutură şi sunt dispuse în felul

următor:
1) Corpul adipos infrapatelar al lui Hoffa (Corpus adiposum infrapatellare) - este aşezat în partea
anterioară a articulaţiei , umplând golul dintre ligamentul patelar şi condilii femurali.
Un cordon adipos al acestuia (Ligamentum adiposum) traversează articulaţia şi se prinde în
scobitura intercondiliană.
2) Corpul adipos posterior - se situează înapoia ligamentelor încrucişate şi umple golul fosei
intercondiliene.
 Sinoviala : căptuşeşte capsula articulară.
■ Anterior tapetează suprafaţa posterioară a corpului adipos infrapatelar, separându-1 astfel de
cavitatea articulară .
■ Posterior trece înaintea ligamentelor încrucişate şi a corpului adipos posterior, excluzându-le din
cavitatea sinovială, împreună cu eminenţa intercondiliană a tibiei .
■ Pe circumferinţa meniscurilor, sinoviala este întreruptă.
■ Are următoarele dependinţe - funduri de sac:
• anterior sinoviala urcă sub forma unei pungi deasupra bazei patelei între muşchiul cvadriceps şi
femur şi comunică cu bursa seroasă suprapatelară (Bursa suprapatellaris),
• posterior fundurile de sac sinoviale comunică cu bursele periarticulare, situate sub muşchii de aici
(Recessus subpopliteus, Bursa musculi semimembranosi).
■ Plicile sinoviale - se formează în partea anterioară a articulaţiei:
20
• cordonul adipos al corpului adipos anterior plicaturează sinoviala, determinând plică sinovială
infrapatelară (Plică sinovialis infrapatellaris)
• de la laturile patelei converg în jos 2 plici numite plicile alare (Plicae alares) care se termină pe
plică precedentă.

 Biomecanica :
■ Deşi formată din 2 condili şi 2 fose articulare, datorită ligamentelor încrucişate, sub aspect
funcţional se comportă ca o singură articulaţie de tip trohleartroză care de-a lungul unei axe
transversale permite executarea mişcărilor de flexie şi extensie ale gambei.
■ Datorită inegalităţilor existente între cei 2 condili, la aceste mişcări se adaugă şi mişcări de rotaţie
pasivă.
1) Mişcările de flexie şi extensie :
■ sunt considerate ca deplasări ale condililor femurali contra platoului tibial;
■ axa transversală a acestor mişcări străbate condilii femurali, fără a avea însă o dispoziţie constantă;
ea se deplasează anterior în flexie şi posterior în extensie;
■ condilii femurali în timpul flexiei şi extensiei fac o mişcare de rulaj şi o a doua mişcare de glisaj,
faţă de platoul tibial;
- aceste 2 categorii de mişcări au sensuri contrare, adică, în flexie condilul femural rulează posterior
simultan alunecând anterior, iar în extensie rotirea se face anterior şi glisajul posterior;
- patela alunecă superior şi inferior în timpul mişcărilor de flexie şi extensie, deplasându-se 5 - 7
cm; în extensie se situează mai sus de nivelul condililor femurali, iar în flexie se aşează înaintea
acestora.

■ Ligamentele articulare - în raport cu mişcarea se comportă diferit, limitând amplitudinea acesteia:

• ghidează flexia şi extensia;
• în extensie se întind ligamentele laterale şi cele posterioare, împiedicând o hiperextensie excesivă;
• ligamentele încrucişate, indiferent de tipul mişcării, au fascicule întinse în permanenţă, asigurând
astfel contactul dintre suprafeţele articulare în ambele mişcări.
■ Extensia - este poziţia de rectitudine a genunchiului, considerată ca poziţie fiziologică.
Gamba vine în prelungirea coapsei, genunchiul având astfel o mare stabilitate pentru suportarea
greutăţii corpului. Poate fi realizată chiar o uşoară hiperextensie, în care, poziţia verticală a corpului
este menţinută cu o forţă musculară minimă.
■ Flexia - este apropierea feţei posterioare a gambei la faţa similară a coapsei.
Mărimea flexiei, se măsoară prin unghiul format de axa gambei şi a coapsei, având 130°.
2) Mişcările de rotatie - sunt pasive şi se petrec la terminarea extensiei şi flexiei.
■ Numite şi "mişcări terminale”, apar în urma inegalităţii lor dintre cei 2 condili femurali şi a
întinderii ligamentelor încrucişate.
■ Inegalitatea condililor impune deplasarea meniscurilor astfel încât se poate considera că, mişcările
de rotaţie ale gambei se petrec în compartimentul "menisco- tibial” al articulaţiei, faţă de mişcările
fundamentale, desfăşurate în compartimentul "menisco-femural”, fără participarea meniscurilor.
■ Mişcările de rotaţie excesivă în articulaţia genunchiului dezinseră sau rup meniscul, mai frecvent pe
cel medial (leziune de menisc).
■ Mişcările de rotaţie se execută în jurul unei axe longitudinale care străbate tibia.
Mişcarea de rotaţie internă apare la capătul unei flexii extreme, iar mişcarea de rotaţie externă la
sfârşitul mişcării de extensie.
Prin rotaţia externă de 5 - 10°, gamba este plasată într-o poziţie statică mai optimă, în care
stabilitatea membrului inferior este crescută.

21
 III. JONCŢIUNILE TIBIO-FIBULARE

 Extremităţile oaselor gambei sunt unite între ele, proximal printr-o articulaţie, distal printr-o
sindesmoză .
 Ȋntre cele 2 diafize, legătura se face prin membrana interosoasă gambieră (Membrana interossea
cruris), care obturează spaţiul interosos de la acest nivel, inserându-se pe crestele interosoase ale
celor două oase.
a) ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ (Articulatio tibiofibularis)

 Suprafeţele articulare : acoperite de cartilaj hialin sunt:

1) Faţa articulară fibulară a condilului lateral al tibiei ;
2) Faţa articulară de pe capul fibulei.
Capsula articulară:
■ se inseră pe marginea suprafeţelor articulare ;
■ nu comunică cu cea a genunchiului;
■ este fortificată de fascicule întinse între capul fibulei şi condilul lateral = ligamentele capului
fibulei – anterior şi posterior (Ligamentum capitis fibulae anterius et posterius).
 Biomecanica - fiind de tipul articulaţiilor plane,
■ permite-mişcări de alunecare limitate ale capului fibular.

b) SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ (Syndesmosis /Articulatio / tibiofibularis)

 Suprafeţele articulare - venite în contact sunt:

1)Scobitura fibulară de pe extremitatea inferioară a tibiei ;
2)Partea superioară a maleolei fibulei.
 Ligamentele:
■ de forma unor fibre oblice, întinse anterior şi posterior între cele 2 oase ;
■ sunt numite ligamente tibio-fibulare (Ligamentum tibio-fibulare anterius et posterius) ;
■ ligamentul interosos - reprezintă partea inferioară a membranei interosoase
 Biomecanica: este o sinartroză,care permite :
■ îndepărtarea şi apropierea maleolei laterale faţă de tibie;
■ adaptează scoaba tibio-peronieră la mişcările talusului.

IV. ARTICULAŢIA TALO-CRURALĂ (ARTICULAŢIA GLEZNEI)

(Articulatio talo-cruralis)

Numită şi articulaţia gleznei, se realizează între cele 2 oase ale gambei şi talus, singurul os
tarsian prin care piciorul se articulează cu gamba.
 Suprafeţele articulare - acoperite de cartilaj hialin sunt :
1) Suprafaţa articulară tibiofibulară - unită prin sindesmoza tibio-fibulară, ce formează o scoabă
alungită transversal cu 3 feţe şi anume:
• faţa articulară inferioară a tibiei ;
• feţele articulare maleolare;
2) Suprafaţa talară - formată din cele 3 feţe articulare de pe trohlea talusului (faţa articulară

22
 superioară, maleolară medială şi laterală);
Trohleea penetrează solid in scoaba gambei, care este formată supero-medial de tibie, completată
lateral de fibulă.
Capsula:
■ se inseră în jurul marginilor suprafeţelor articulare;
■ anterior şi posterior este laxă şi subţire, pe laturi întinsă şi rezistentă;
■ sinoviala trimite uneori un diverticul spre sindesmoza tibiofibulară transformând-o în articulaţie .
Ligamentele :
1) Ligamentul colateral medial sau deltoid (Ligamentum mediale /deltoideum) - puternic, de
formă triunghiulară- pleacă de pe vârful maleolei mediale şi se inseră pe oasele tarsiene cu
următoarele 3 fascicule :
Fasciculul tibio-talar (Pars tibio-talaris anterior et posterior) - pe faţa medială a talusului;
Fasciculul tibio-navicular (Pars tibio-navicularis) - pe faţa medială a navicularului ;
Fasciculul tibio-calcanean (Pars tibio-calcanea) - pe Sustentaculum tali.

2) Ligamentul colateral lateral - este format din 3 fascicule care converg de pe talus şi calcaneu
pe maleola laterală şi anume :
a) Ligamentul talo-fibular anterior (Ligamentum talo-fibulare anterius) - de pe faţa laterală a
colului talusului ;
b) Ligamentul talo-fibular posterior (Ligamentum talo-fibulare posterius) - de la tuberculul lateral al
procesului posterior al talusului ;
c) Ligamentul calcaneo-fibular (Ligamentum calcaneo-fibulare) - de pe faţa laterală a calcaneului.
Biomecanica :
■ De tipul trohleartrozelor, execută mişcări de flexie şi extensie în jurul unui ax transversal, care
străbate cele 2 vârfuri maleolare precum şi trohleea talusului.
1) Extensia (Flexia plantară) - este mişcarea prin care piciorul se îndepărtează de gambă. Călcâiul este
tras în sus, iar degetele îndreptate în jos. Mărimea maximă a extensiei este de 30 - 40° şi este
limitată de fasciculele anterioare ale ligamentelor colaterale şi de atingerea marginii dorsale a
scoabei de către procesul posterior al talusului, precum şi prin tensionarea sindesmozei tibio-
fibulare, de porţiunea posterioară, mai lată, a trohleei talusului .
2) Flexia (Flexia dorsală) - constă în apropierea dosului piciorului de gambă.
Are o amplitudine de 30-40° mişcarea fiind limitată de fasciculele posterioare ale ligamentelor
colaterale şi de atingerea marginii anterioare a scoabei de colul talusului .
 Scoaba tibio-fibulară, datorită sindesmozei de la acest nivel, se adaptează într-un anumit grad
mişcărilor, care sunt dirijate de cele 2 maleole, mai cu seamă de cea laterală, care coboară mai jos.

23
 C. ARTICULAŢIILE PICIORULUI (Articulationes pedis)

Sunt reprezentate de:

I. Articulaţiile inter-tarsiene ;
II. Articulaţiile tarso-metatarsiene ;
III. Articulaţiile inter-metatarsiene ;
IV. Articulaţiile metatarso-falangiene ;
V. Articulaţiile inter-falangiene .

I. ARTICULAŢIILE INTERTARSIENE
Cele 7 oase ale tarsului realizează articulaţii, pe de o parte între oasele primului rând, pe de altă
parte între oasele celui de-al doilea rând şi în sfârşit între cele 2 rânduri tarsiene.
Sunt reprezentate de:
a) Articulaţia subtalară ;
b) Articulaţia talo-calcaneo-naviculară ;
c) Articulaţia calcaneo-cuboidiană ;
d) Articulaţia transversală a tarsului ;
e) Articulaţiile tarsului anterior .

a) ARTICULAŢIA SUBTALARĂ (Articulatio subtalaris/talocalcanea)

Numită şi articulaţia talo-calcaneană posterioară, se formează între feţele articulare posterioare

ale talusului şi calcaneului .
 Capsula articulară - este întărită de următoarele ligamente:
1) Ligamentul talo-calcanean medial (Ligamentum talo-calcaneum mediale) între tuberculul medial
al talusului şi Sustentaculum tali ;
2) Ligamentul talo-calcanean lateral (Ligamentum talo-calcaneum laterale) - între suprafeţele
laterale ale celor 2 oase;
3) Ligamentul talo-calcanean interosos (Ligamentum talo-calcaneum interosseum) - situat în sinusul
tarsian, cel mai important pentru asigurarea conexiunii dintre cele 2 oase.
 Biomecanica :
Articulaţie plană, prin înaintarea înainte şi înapoi a suprafeţelor articulare .
■ completează mişcările de flexie şi extensie ale piciorului, efectuate în articulaţia talo-crurală;
■ de asemenea intervine în mişcările de supinaţie- pronaţie, abducţie şi adducţie ale piciorului.

b) ARTICULAŢIA TALO-CALCANEO-NAVICULARĂ
(Articulaţio talo-calcaneo-navicularis)

 Suprafeţele articulare - ale acestui complex articular sunt:

1) Feţele articulare anterioară şi mijlocie ale talusului şi calcaneului ;
2) Faţa articulară naviculară a capului talusului ;
3) Faţa posterioară concavă a navicularului;
24
4) Ligamentul calcaneo-navicular plantar şi faţa corespunzătoare de pe talus.
 Capsula articulară : - comună pentru piesele osoase articulate, inserată pe marginile suprafeţelor
articulare, este fortificată de următoarele ligamente .
 Ligamente :
1) Ligamentul calcaneo-navicular plantar (Ligamentum calcaneo-naviculare plantare) :
• puternic, întins între Sustentaculum tali şi faţa plantară a navicularului ;
• suportă capul talusului şi contribuie la recepţionarea lui în cavitatea navicularului ;
• partea posterioară a ligamentului are o structură cartilaginoasă (fibrocartilajul calcaneo-navicular
plantar), cu rol deosebit în susţinerea bolţii plantare ;
2) Ligamentul talonavicular (Ligamentum talo-naviculare) - între gâtul talusului şi suprafaţa
dorsală a navicularului;
3) Ligamentul calcaneo-navicular (Ligamentum calcaneo- naviculare) - parte a ligamentului bifurcat
se întinde între suprafeţele dorso-laterale ale celor 2 oase .
 Biomecanica :
Articulaţie atipică, între articulaţia plană şi sferoidală, permite mişcări de alunecare şi rotaţie
ale calcaneului şi navicularului faţă de talus, necesare în mişcările de :
■ inversiune şi eversiune ale piciorului.

c) ARTICULAŢIA CALCANEO-CUBOIDIANĂ (Articulatio calcaneo-cuboidea)

 Formată între suprafaţa anterioară a calcaneului şi cea posterioară a cuboidului ;

 Prevăzută cu o capsulă articulară slab dezvoltata, dispune de următoarele ligamente:
1) Ligamentul calcaneo-cuboidian (Ligamentum calcaneo- cuboideum) - parte a ligamentului
bifurcat, se situează pe suprafeţele dorso-laterale ale celor 2 oase;
2) Ligamentul calcaneo-cuboidian plantar (Ligamentum calcaneo-cuboideum plantare) întins
între cele 2 oase, pe faţa plantară a articulaţiei ;
3) Ligamentul plantar lung (Ligamentum plantare longum) - situat mai superficial decât
precedentul, se întinde de pe faţa plantară a calcaneului la cea a cuboidului.
Contribuie la menţinerea bolţii plantare.
 Biomecanica :
Articulaţie în şa, permite mişcări de:
■ alunecare a cuboidului faţă de calcaneu.

d) ARTICULAŢIA TRANSVERSALĂ A TARSULUI (Articulatio tarsi

transversa)

■ Numită şi articulaţia mediotarsiană a lui Chopart , uneşte cele 2 rânduri de oase tarsiene între ele.
■ Această articulaţie din punct de vedere anatomic, este formată de fapt din:
• partea talo-naviculară a articulaţiei talo-calcaneo-naviculare ;
• articulaţia calcaneo-cuboidiană .
■ Interlinia articulaţiei mediotarsiene, numită linia lui Chopart:
• utilizată în trecut în operaţiile de dezarticulare ale tarsului anterior este dispusă transversal sub forma
unei litere “S”, orizontalizat;
• porţiunea talo-naviculară a liniei este convexă înainte, iar cea calcaneo-cuboidiană concavă înainte.
 Ligamentul principal al complexului articular este ligamentul bifurcat (Ligamentum
bifurcatum):
■ aşezat în partea dorso-laterală a piciorului;
■ se desprinde printr-un singur fascicul de pe partea supero-laterală a calcaneului, apoi se divide în 2
fascicule divergente, orientate anterior:
a) cel medial - Ligamentul calcaneo-navicular (Ligamentum calcaneo-naviculare) - îndreptat spre
navicular ;
b) cel lateral - Ligamentul calcaneo-cuboidian (Ligamentum calcaneo-cuboideum) - spre faţa
25
 dorsală a cuboidului.
 Biomecanica :
Sub aspect funcţional se comportă ca o articulaţie trohoidă, cu :
■ mişcări de rotaţie ale navicularului şicuboidului, cu ocazia mişcărilor de inversiune şi eversiune
ale piciorului.

e) ARTICULAŢIILE TARSULUI ANTERIOR

Piesele osoase ale celui de-al doilea rând tarsian, sunt unite într-un bloc unitar, numit tarsul
anterior, prin următoarele articulaţii :
1) ARTICULAŢIA CUBOIDO-NAVICULARĂ (Articulatio cuboideo-navicularis)
■ între navicular şi cuboid.
2) ARTICULAŢIA CUNEO-NAVICULARĂ (Articulatio cuneo-navicularis)
■ între suprafaţa convexă a navicularului şi cele 3 oase cuneiforme.
3) ARTICULAŢIA CUNEO-CUBOIDIANĂ (Articulatio cuneo-cuboidea)
■ între cuboid şi cel de-al 3- lea cuneiform.
4) ARTICULAŢIILE INTER-CUNEENE (Articulationes inter-cuneiformes)
■ între cele 3 cuneiforme.

 Capsulele articulare - sunt comune, cavităţile articulare sunt compartimentate şi comunică

intre ele.
 Ligamentele - acestor articulaţii, scurte, se grupează în:
1) Ligamente dorsale (Ligamenta tarsi dorsalia) - situate pe faţa dorsală a articulaţiilor :
• Ligamenta inter-cuneiformia dorsalia ,
• Ligamentum cuneo-cuboideum dorsale ,
• Ligamentum cuboideo-naviculare dorsale ,
• Ligamenta cuneo-navicularia dorsalia ,
• Ligamentum calcaneo-cuboideum dorsale .
2) Ligamente plantare (Ligamenta tarsi plantaria) - aşezate pe faţa plantară a articulaţiilor, sunt
acoperite de ligamentul plantar lung (Ligamentum plantare longum) ; acestea sunt:
• Ligamentum calcaneo-cuboideum plantare ,
• Ligamenta cuneo-navicularia plantaria ,
• Ligamenta inter-cuneiformia plantaria ,
• Ligamentum cuneo-cuboideum plantare .

3) Ligamente interosoase (Ligamenta tarsi interossea) - dispuse între suprafeţele nearticulate venite în
contact:
• Ligamentum cuneo-cuboideum interosseum ,
• Ligamenta inter-cuneiformia interossea.
 Biomecanica :
Fiind articulaţii plane, permit :
■ mişcări de alunecare între oasele tarsului anterior , mişcărinecesare adaptării plantei la
neregularităţile solului.

II. ARTICULAŢIILE TARSO-METATARSIENE

(Articulationes tarso-metatarsales)

■ Numite şi articulaţia lui Lisfranc , unesc oasele tarsului anterior cu cele 5 metatarsiene şi anume :
• metatarsianul I, cu cuneiformul medial;
• metatarsianul II, pătrunde în scoaba formată de cele 3 cuneiforme, articulându-se astfel cu toate
acestea;

26
 • metatarsianul III, se articulează cu cuneiformul lateral;
• metatarsianul IV, se articulează cu cuneiformul lateral şi cuboidul;
• metatarsianul V, se articulează cu cuboidul.
■ Interlinia articulaţiei, numită linia lui Lisfranc :
• începe pe marginea medială a piciorului înapoia tuberozităţii primului metatarsian şi se termină,
aproximativ cu 2 cm mai proximal, înapoia bazei metatarsianului V;
• la nivelul metatarsianului II, linia se frânge şi se plasează mai proximal în scoaba cuneiformelor.
 Capsulele articulare - formează 3 compartimente la nivelul acestor articulaţii şi anume:
■ unul pentru articulaţia metatarsianului I,
■ al 2- lea pentru metatarsienele II - III şi
■ cel de-al 3- lea pentru metatarsienele IV -V.
 Ligamentele : de forma unor benzi scurte, se aşează:
■ dorsal (Ligamenta tarso-metatarsea dorsalia),
■ plantar (Ligamenta tarso-metatarsea plantaria) şi
■ între feţele de contact (Ligamenta tarso-metatarsea interossea) ale articulaţiilor .
 Biomecanica :
De tipul unor articulaţii plane, permit :
■ mişcări de alunecare între oasele metatarsiene şi cele tarsiene , cu o mobilitate mai însemnată la
prima şi a 5-a articulaţie.

III. ARTICULAŢIILE INTER-METATARSIENE

(Articulationes inter-metatarsales)

■ Metatarsienele vecine sunt articulate între ele, prin suprafeţele adiacente de la baza lor.
■ Prevăzute cu capsule proprii şi ligamente:
• dorsale, plantare şi interosoase (Ligamenta metatarsalia dorsalia, plantaria, interossea).
Biomecanica :
De tipul articulaţiilor plane, permit mici alunecări între metatarsiene.

IV. ARTICULAŢIILE METATARSO-FALANGIENE

(Articulationes metatarso-phalangeales)

 Se realizază între capetele metatarsienelor şi primele falange .

 Dispun de capsule articulare şi următoarele ligamente:
1) Ligamentele colaterale (Ligamenta collateralia) - plasate pe laturile articulaţiilor;
2) Ligamentele plantare (Ligamenta plantaria) - pe suprataţa plantară a articulaţiilor, conţin oasele
sesamoide;
3) Ligamentul metatarsian transvers profund (Ligamentum metatarsale transversum profundum) -
întins transversal, conectează capatele tuturor metatarsienelor.
 Biomecanica :
Articulaţii elipsoide, permit :
■ mişcări de flexie (30°), extensie (50- 70°) ;
■ mişcări de abducţie-adducţie (îngustarea şi lăţirea antepiciorului).

V. ARTICULAŢIILE INTER-FALANGIENE
(Articulationes inter-phalangeales pedis)

 Se formează între falangele degetelor şi anume o articulaţie la haluce şi câte 2 la celelalte degete –
articulaţiile interfalangiene proximală si distală .
 Sunt prevăzute cu capsule proprii şi ligamente colaterale (Ligamenta collateralia) şi ligamente
plantare (Ligamenta plantaria).
27
  Bimecanica :
Articulaţii de tipul trohleartrozelor, permit :
■ mişcări de flexie şi extensie, care sunt mai ample în articulaţiile interfalangiene proximale.

Anatomie – Curs XI , Artrologie

ARTICULAŢIILE (JONCŢIUNILE) COLOANEI VERTEBRALE

(Juncturae columnae vertebralis)

Articulaţiile coloanei vertebrale sunt următoarele:

I. Sincondrozele coloanei vertebrale ;
II. Sindezmozele coloanei vertebrale ;
III. Articulaţia atlanto-occipitală ;
IV. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană ;
V. Articulaţia atlanto- axoidiană laterală ;
VI. Articulaţiile apofizelor articulare ;
VII. Articulaţia lumbo-sacrală ;
VIII. Articulaţia sacro-coccigiană.

I. Sincondrozele coloanei vertebrale (Synchondroses columnae

vertebralis)
- sunt nişte simfize intervertebrale (symphysis intervertebralis) care realizează unirea corpurilor
vertebrale prin intermediul discurilor intervertebrale.
Discul intervertebral (discus intervertebralis) - are multiple roluri :
1) menţinerea curburilor coloanei vertebrale ;
2) readuce coloana la starea de echilibru, prin elasticitatea lui, după terminarea mişcării ;
3) redistribuie forţele în toată coloana ;
4) amortizează presiunile la care sunt supuse diferitele segmente ale coloanei .
Discurile intervertebrale sunt în număr de 23 , între atlas şi axis neexistând disc intervertebral şi
au o grosime totală de circa 1/4 din lungimea coloanei vertebrale .
Ȋnălţimea discurilor este de 5 mm în regiunea cervicală, 2-3 mm în regiunea toracală şi 10- 18
mm în regiunea lombară.
Discul intervertebral este o structură fibro-cartilaginoasă alcătuită dintr-un inel fibros şi un
nucleu pulpos.
a) Inelul fibros (anulus fibrosus) - este situat periferic şi este alcătuit din fibre
conjunctive, dispuse lamelar, care se inseră profund pe compacta osoasă. Aceste fibre conjunctive
sunt aşezate oblic faţă de vertebre şi se încrucişează între ele. Lamele sunt solidarizate între ele şi
sunt mai numeroase anterior. Lamele externe sunt mai rezistente decât cele interne. Spre interior
lamele se pierd în nucleul pulpos sudându-se cu matricea intercelulară a acestuia.
Rezistenţa la tracţiune a inelului fibros se aseamănă cu cea a tendoanelor şi creşte de la centru
spre periferie. Fibrele inelului fibros se încrucişează între ele sub un anumit unghi, care, atunci când
discul este comprimat, se micşorează, discul micşorându-şi înălţimea şi lăţindu-se .
b) Nucleul pulpos (nucleus pulposus) - este situat central fiind format dintr-o masă cu
aspect gelatinos şi având o formă de lentilă turtită. Conţine infiltrat lichidian 75-90%, celule
asemănătoare condrocitelor, resturi notocordale, ţesut fibros lax. Cu vârsta resturile de notocord se
rarefiază dispărând complet după 55 de ani.
Ȋn regiunea cervicală nucleul pulpos este situat mai anterior, la unirea 1/3 anterioare cu 1/3
28
 mijlocie a corpului vertebral, iar în regiunile toracală şi lombară, ceva mai posterior, la unirea 1/3
mijlocii cu 1/3 posterioară. Practic nucleul pulpos este destul de mobil, deplasându-se în sens
contrar mişcării efectuate de coloana vertebrajă.
Având un mare conţinut de apă nucleul pulpos este deformabil elastic şi expansibil. El este într-
o permanentă presiune, orice lezare a inelului fibros duce la hernierea acestuia. Hernierea nucleului
pulpos se face în special spre posterior .
O coloană vertebrală proaspătă, la care se secţionează ligamentele longitudinale se alungeşte cu
câţiva centimetri, datorită expansiunii nudeului pulpos.

II. Sindezmozele coloanei vertebrale (Syndesmoses columnae

vertebralis)

- Sunt nişte ligamente fibroase sau elastice, care se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale
contribuind la statica şi biomecanica acesteia. Se clasifică în:
a) Ligamentul longitudinal anterior,
b) Ligamentul longitudinal posterior,
c) Ligamentele scurte,
d) Ligamentele galbene.

a) Ligamentul longitudinal anterior (ligametum longitudinale anterius)

- porneşte de la tuberculul faringian spre tuberculul anterior al atlasului şi de la axis coboară pe
feţele anterioare ale corpurilor vertebrale, până la vertebra S2.
- Se termină ca ligament sacrococcigian anterior (ligamentum sacrococcygeum anterius).
- Este situat pe faţa anterioară a corpurilor vertebrale, de care este aderent, trecând ca o punte peste
discurile intervertebrale.
- Acest ligament limitează extensia coloanei vertebrale.
b) Ligamentul longitudinal posterior (ligamentum longitudinale posterius)
- se află în interiorul canalului vertebrale faţa posterioară a corpurilor vertebrale, peste care trece ca
o punte fixându-se de discurile intervertebrale.
- Porneşte de la clivus ca membrana tectoria şi se termină cu ligamentul sacro-cocciaian posterior
profund (ligamentum sacro-coccygeum posterius profundum).
- Acest ligament limitează flexia coloanei vertebrale.
c) Ligamentele scurte sunt :
1) ligamentele supraspinoase (ligamentum supraspinale) - unesc vârfurile apofizelor spinoase.
Porţiunea superioară situată între creasta occipitală externă şi apofizele spinoase cervicale poartă
denumirea de ligament nucal (ligamentum nuchae), iar porţiunea inferioară este ligamentrul
sacro-coccigian posterior superficial (ligamentum sacro-coccygeum posterius superficiale).
2) ligamentele interspinoase (ligamenta interspinalia) - sunt situate între apofizele spinoase
învecinate.
3) ligamentele intertransverse (ligamenta intertransversalia) - sunt situate între apofizele
transverse alăturate.
4) ligamentul sacro-cocigian lateral (ligamentum sacro-coccygeum laterale).
d) Ligamentele galbene (ligamenta flava)
- fac parte din cadrul sinelastozelor.
- se află între lamele arcurilor vertebrale şi sunt denumite aşa din cauza culorii galbene a ţesutului
elastic din care sunt formate.
De formă patrulateră, sunt în permanentă tensiune, contribuie la închiderea canalului rahidian şi
îndeplinesc 2 funcţii:
1) Funcţie statică - de închidere a canalului vertebral şi deci de protejare a măduvei spinării, (în
flexie, ligamentele galbene se întind înmagazinând energie, cu care readuc coloana în poziţia
iniţială după încetarea forţelor care au produs flexia.
Ligamentele galbene contribuie la menţinerea curburilor coloanei, exercitând o tracţiune egală
29
 de 2-5 kgf asupra arcurilor vertebrale pe care se prind.
2) Funcţie dinamică - care constă în faptul că acestea prin tensiunea lor readuc coloana
vertebrală la poziţia normală, lucrând sinergie cu musculatura erectoare a trunchiului, care ar trebui
să fie mult mai voluminoasă fără prezenţa ligamentelor galbene, iar în al doilea rând limitează flexia
şi înclinarea laterală a coloanei.

III. Articulaţia atlanto-occipitală (Articulatio atlanto-occipitalis)

- este o dublă articulaţie ce se realizează între cei 2 condili ai occipitalului (condylus occipitalis) şi
feţele articulare superioare (facies articularis superius) corespunzătoare de pe părţile laterale ale
atlasului (massa lateralis atlantis).
- Capsulele articulare - relativ laxe sunt întărite de ligamente (membrane) anterioare şi posterioare.
- Membranele atlanto-occipitale anterioară şi posterioară (membrana atlanto-occipitalis
anterior et posterior) unesc marginile găurii occipitale mari cu arcul anterior şi posterior ale
atlasului (arcus anterior et posterior atlantis) .

IV. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană

(Articulatio atlanto-axialis mediana)
- se realizează între faţa articulară anterioară (facies articularis anterior) de pe dintele axisului
(dens axis) şi suprafaţa scobită corespunzătoare, de pe arcul anterior al atlasului - fovea dentis -
completată de ligamentul transvers al atlasului (ligamentum transversum atlantis), care este o
parte a ligamentului încrucişat al atlasului (ligamentum cruciforme atlantis), alături de
fasciculele longitudinale (fasciculi longitudinales).
Dintele mai prezintă o faţă articulară posterioară (facies articularis posterior) pentru ligamentul
transvers al atlasului.
Fiind o zonă cu mari necesităţi mecanice mai găsim şi alte ligamente care contribuie la
stabilizarea articulaţiei :
a) Ligamentele alare (ligamenta alaria) - unesc dintele cu condilii occipitali ;
b) Ligamentul vârfului dintelui (ligamentum apicis dentis) - suspendă dintele la
marginea anterioară a găurii mari.
Toate aceste ligamente sunt acoperite de o lamă fibroasă patrulateră - membrana tectoria,
care desparte compartimentul articular de canalul vertebral.

V. Articulaţia atlanto-axoidiană laterală

(Articulatio atlanto-axialis lateralis)
- se realizează între procesele articulare superioare şi inferioare (zygapophisis superior et
inferior) ale atlasului şi respectiv axisului.
- Capsula articulară este strânsă fără elemente specifice.
- Este asemănătoare articulaţiilor zigapofizare.

VI. Articulaţiile apofizelor articulare (Articulationes zygapophisiales)

- se realizează între feţele articulare ale proceselor articulare superioare şi inferioare (processus
articularis - zygapophisis superior et inferior) ale vertebrelor alăturate.

VII. Articulaţia lombo-sacrală (Articulatio lumbo-sacralis)

- este articulaţia dintre ultima vertebră lombară şi osul sacru, având toate elementele celorlalte
articulaţii intervertebrale.
- La acest nivel se realizează anterior unghiul lombo-sacral numit şi promontoriu (promontorium).

30
 - Pe lângă ligamentele menţionate mai sus amintim un ligament la distanţă, care contribuie la
stabilizarea acestei articulaţii. Este vorba de ligamentul ilio-lombar (ligamentum ilio-lumbale),
care uneşte partea posterioară a crestei iliace cu procesele transverse ale vertebrelor L4-L5.

VIII. Articulaţia sacro-coccigiană (Articulatio sacro-coccygea)

- este realizată între sacru şi coccige şi prezintă o capsulă articulară întărită de mai multe ligamente
amintite mai sus.
ANATOMIA FUNCŢIONALĂ

Statica coloanei vertebrale - curburile coloanei

Coloana vertebrală nu este o structură rectilinie şi deci termenul de coloană este impropriu. Ea
are un traiect uşor sinuos, mai ales în plan sagital.
Curburile conferă o rezistenţă la presiunea verticală mai mare decât o coloană rectilinie.
Traiectul coloanei este menţinut de tonusul muscular, elasticitatea ligamentelor şi a discurilor
intervertebrale şi de forma şi poziţia feţelor articulare intervertebrale.

A. Curburile în plan sagital (Curvatura primaria)

1) Lordoza cervicală (lordosis cervicis) - cu maximul de curbură la C3-C 4.
2) Cifoza toracală (kyphosis thoracica) - cu maximul de curbură la T6- T8
3) Lordoza lombară (lordosis lumbalis)- cu maximul de curbură la L3-L 4.
4) escavaţia pelviană a sacrului - Cifoza sacrală (kyphosis sacralis) - cu maximul de curbură la
S3.
Ortostatismul a determinat apariţia unghiului lombo-sacrat sau promontoriu, care este un
element specific uman.

B. Curburile în plan frontal (Curvatura secundaria)

1) Scolioza fiziologică (scoliosis) – dextro-convexă pentru dreptaci - cu maximul de curbură la
T3- T 5.
Ȋn anatomie termenul de scolioză defineşte curburi fiziologice, iar în clinică este utilizat pentru
patologia congenitală sau câştigată a coloanei.
2) Două curburi (cervicală şi lombară) sinistro-convexe compensatorii.
Ȋn ortostatism axul gravitaţional trece înaintea articulaţiei atlanto-occipitale, prin partea
anterioară a umărului, imediat posterior de linia bitrohanteriană, anterior de axul articulaţiei
genunchiului şi posterior de axul articulaţiei tibiotalare.
Datorită curburilor coloanei, diferitele ei segmente se proiectează diferit şi în afara axului
gravitaţional. Gravitaţia tinde să accentueze curburile, această acţiune fiind contracarată de
ligamentele vertebrale longitudinale.
Coloana toracală este situată posterior de axul gravitaţional al corpului şi s-ar prăbuşi înainte
dacă nu ar fi ligamentul longitudinal posterior, ligamentele galbene şi y ligamentele interspinoase.
Coloana cervicală şi lombară sunt situate anterior de axul gravitaţional al corpului şi ele s-ar prăbuşi
posterior dacă nu ar fi ligamentul longitudinal anterior.
Alături de tensiunea ligamentelor longitudinale, la menţinerea poziţiei coloanei vertebrale
contribuie şi discurile intervertebrale, care se află sub presiune.

BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Ȋn mişcările coloanei care sunt complexe, intervin mai multe segmente vertebrale.
Amplitudinea mişcărilor reprezintă suma micilor deplasări dintre 2 vertebre.
Mişcarea este posibilă datorită rolului de rulment al nucleului pulpos. Acesta în timpul mişcării
se deplasează în sens opus acesteia. Mişcarea este limitată de ligamente, forma articulaţiilor
31
intervertebrale şi gradul de compresibilitate al discurilor intervertebrale.
Din punct de vedere biomecanic, coloana vertebrală în ansamblul ei este o articulaţie triaxială.
Sunt permise mişcări de:
- flexie şi extensie ;
- înclinarea laterală ;
- rotaţie (torsiune) ;
- circumducţie .

1) Flexia coloanei - necesită şi participarea centurii scapulare.

Amplitudinea cea mai mare se realizează la nivel cervical şi este de 70°, iar în total flexia este,
medie, de 140-160°.
Mişcarea este iniţiată de m. drept abdominal şi cei 2 mm.oblici abdominali, apoi de m.
iliopsoas, mm. subhioidieni şi m. sternocleidomastoidian.
2) Extensia (retroflexia) - cea mai mare este de asemenea la nivel cervical - cca. 60° şi este
iniţiată de muşchii şanţurilor vertebrale. Extensia este limitată de ajungerea în contact a apofizelor
articulare şi chiar a apofizelor spinoase şi în ultimă instanţă de pierderea echilibrului.
3) Ȋnclinarea laterală - pură, în plan frontal este redusă, dar dacă se face şi o uşoară rotaţie
concomitentă mărimea înclinării laterale creşte mult. Cea mai mare amplitudine a mişcării se
realizează în segmentul lombar. Mişcarea este iniţiată de m. pătratul lombelor, m. iliopsoas, mm
intertransversari şi m. drept lateral al capului.
4) Rotaţia - este maximă în segmentul cervical 75° şi aproape că nu este posibilă în segmentul
lombar. Această mişcare este realizată de mm. intercostali, mm oblici abdominali, m. marele dorsal
şi sistemul spinotransvers al muşchilor profunzi ai spatelui.
5) Circumducţia - este însumarea mişcărilor de mai sus.

BIOMECANICA MIŞCĂRILOR CAPULUI

Capul se mişcă în articulaţiile atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană mediană.
I. Articulaţia atlanto-occipitală - este o articulaţie dublă, elipsoidală, deci cu 2 axe de
mişcare, care permit flexia şi extensia, respectiv înclinarea laterală (abducţie).
a) Mişcarea de flexie-extensie se face în jurul unui ax transversal ce trece prin ambele
articulaţii. Este posibilă o flexie de 20° şi o extensie continuată cu retroflexie de 30°. O mişcare mai
amplă a capului se face cu ajutorul articulaţiilor intervertebrale subiacente.
Muşchii flexori sunt: m. drept anterior al capului (m. rectus capitis anterior) şi m. lung al
capului (m. longus capitis).
Muşchii extensori - mult mai importanţi sunt:
- în plan superficial: m. trapez şi m. sternocleidomastoidian.
- în plan mijlociu: m. semispinalis capitis, m. oblic superior al capului (m. obliquus capitis
superior), m. splenius capitis şi m. longissimus capitis.
- în plan profund: m. marele drept posterior al capului (m. rectus capitis posterior major), m.
micul drept posterior al capului (m. rectus capitis posterior minor) şi chiar pântecele posterior
(venter posterior) al m. digastric (m. digastricus).
b) Mişcarea de înclinare laterală - se face în jurul unui ax sagital ce trece prin condilii
occipitali. Strict în această articulaţie amplitudinea mişcării nu depăşeşte 15°.
La această mişcare participă majoritate muşchilor extensori amintiţi mai sus.

II. Articulaţia atlanto--axoidiană mediană – este o articulaţie trohoidă, cu un singur ax de

mişcare, cel vertical, capul rotindu-se împreună cu atlasul faţă de axis.
Dintele axisului este elementul fix în jurul căruia se roteşte ansamblul atlas-cap.
Amplitudinea mişcărilor de rotaţie este de 30°. O rotaţie mai amplă se realizează cu ajutorul
restului coloanei.

32
 ARTICULAŢIILE OSTEOTORACELUI
(Juncturae thoracis)
Articulaţiile osteo-toracelui pot fi împărţite în:
A. Grupul anterior - articulaţii costo-sternale .
1) Sincondroze sternale,
2) Sincondroze costo-sternale
3) Articulaţii intercondrale,
4) Articulaţii costo-condrale.
B. Grupul posterior - articulatile costo-vertebrale.
1) Articulaţia capului costal ,
2) Articulaţii costo-transversare.

A. Articulaţiile costo-sternale
1) Sincondrozele sternale (Syncondroses sternales).
Cele 3 segmente ale sternului sunt legate prin 2 sincondroze .
a) Cea superioară, situată între manubriu şi corpul sternului se numeşte simfiza manubrio-sternală
(symphysis manubrio-sternalis) şi determină unghiul sternului (angulus sterni);
b) Cea inferioară este situată între corpul şi procesul xifoid al sternului şi este o simfiză xifo-
sternală (symphysis xipho-sternalis).
Suprafeţele articulare sunt acoperite cu cartilaj hialin între carese află un strat de fibrocartilaj.
2) Sincondrozele costo-sternale (Syncondroses costo-sternalis).
Sunt diartroze plane, care se realizează între primele 7 cartilaje costale şi marginea laterală a sternului.
Suprafeţele articulare - sunt incizurile costale de pe stern şi suprafeţele terminale ale cartilajelor
costale.
Capsula articulară – este formată de pericondrul care se continuă cu periostul sternului este
întărită anterior de ligamentele sterno-costale radiate (ligamenta sternocostalia radiata), care
radiază de la cartilajul costal pe faţa externă a sternului.
Toate ligamentele sternocostale radiate, de pe ambele laturi ale sternului se solidarizează
formând membrana sternului (membrana sterni).
La formarea membranei sternale participă pe lângă ligamentele radiate şi expansiunile
tendinoase ale muşchilor pectorali.
Intracapsular se află ligamentul sterno-costal intraarticular (ligamentum sterno-costale
intraarticulare).
Există şi posterior ligamente sterno-costale radiate şi o membrană sternală, care nu sunt
nominalizate în Nomina Anatomică.

3) Articulaţiile intercondrale (Articulationes interchondrales).

Sunt sincondroze realizate între extremităţile anterioare ale cartilajelor coastelor VIII, IX şi
X care se unesc succesiv între ele, formând arcul costal cartilaginos şi apoi se prind de~ cartilajul
costal VII. Se mai realizează articulaţii intercondrale între coastele VI, VII , VIII (eventual şi IX).

33
 4) Articulaţiile costo-condrale (Articulationes costo-chondrales)
Sunt sincondroze care se realizează între coastă (costa) şi cartilajul costal (cartilago costalis)
corespunzător. Coasta XI are un cartilaj rudimentar, iar coasta XII, nu are cartilaj.
Joncţiunea este completată de continuitatea periostului cu pericondrul.

B. Articulaţiile costo-vertebrale (Articulationes costo-vertebrales)

Articulaţiile costo-vertebrale sunt formate din articulaţia dintre capul coastei şi vertebrele
corespunzătoare şi articulaţia dintre tuberculul costal şi apofiza transversă corespunzătoare.

1) Articulaţia capului costal (Articulatio capitis costae)

- Realizează o dublă articulaţie plană.
- Este alcătuită din faţa articulară a capului costal şi fovea costală a 2 vertebre alăturate.
- Capul primei coaste şi al ultimelor 2 coaste se articulează cu o singură vertebră.
- Capsula articulară este întărită de 2 ligamente ;
a) Ligamentul capului costal (ligamentum capitis costae intraarticulare) - care leagă capul costal
(al
coastelor II-IX) de discul intervertebral şi împarte cavitatea articulară în 2 părţi ;
b) Ligamentul radiat al capului costal (ligamentum capitis costae radiatum) - dispus în evantai
dinspre capul coastei spre discul intervertebral şi vertebrele adiacente.
2) Articulaţia costo-transversară (Articulatio costo-transversaria)
- Este o diartroză plană , realizată intre feţele articulare ale tuberculilor costali şi foveele costale
transversale ale apofizelor transverse ale vertebrelor T1- T10.
- Capsula articulară fixată pe marginile suprafeţelor articulare este întărită de ligamentele capsulare:
a) Ligamentul costo-transversar (ligamentum costo-transversarium) care leagă colul costal
cu apofiza transversă corespunzătore, umplând spaţiul costotransversal.
b) Ligamentul costo-transversar superior (ligamentum costo-transversaium superius) uneşte
colul coastei cu apofiza transversă superioară.
c) Ligamentul costo-transversal lateral (ligamentum costo-transversarium laterale),
rudimentar, uneşte colul coastei cu baza apofizei transverse supraiacente.
d) Ligamentul lombo-costal (ligamentum lumbo-costale) - ligamentul Henle - uneşte colul
coastei XII cu vertebrele L1-L2.

Articulaţiile Capului
Oasele capului sunt unite între ele prin articulaţii fibroase sau suturi şi prin articulaţii
cartilaginoase.
Există şi o articulatie sinovială – articulaţia temporo-mandibulară.
La nivelul bolţii craniene, oasele sunt unite printr-unul din genurile de suturi studiate anterior:
sutură dinţată, sutură solzoasă, sutură plană şi prin sincondroze. Suturile craniului au o mare
importanţă în creşterea acestuia, în general, precum şi în determinarea arhitecturii sale. Cele mai
multe din oasele feţei sunt articulate între ele, de asemenea, prin suturi. Dintre acestea cea mai
obişnuită este sutura plană. Ȋn cadrul articulaţiilor dintre oasele feţei cu cele ale capului există:
suturi dinţate şi suturi plane.
Exemple de suturi dinţate: articulaţia oaselor nazale cu frontalul, a osului zigomatic cu procesul
zigomatic al temporalului, a osului zigomatic cu procesul orbitar al frontalului.
Exemple de sutură plană: între procesele pterigoide şi osul palatin, între etmoid şi frontal.

34
 ARTICULATIA TEMPORO-MANDIBULARĂ
(Articulatio temporo-mandibularis)
Articulaţia temporo-mandibulară leagă mandibula de baza craniului. Ea face parte din aparatul
dento-maxilar, un ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcţii cum
sunt: digestia bucală, fonaţia, deglutiţia şi constituirea fizionomiei umane.
In afara articulaţiei temporo-mandibulare, aparatul dento-maxilar mai cuprinde maxila şi
mandibula, muşchii masticatori şi cei orofaciali, dinţii, glandele salivare, buzele şi obrajii.
Articulaţia temporo-mandibulară este o articulaţie condiliană.
SUPRAFEŢELE ARTICULARE
a) De partea temporalului - avem fosa mandibulară şi tuberculul articular.
Fosa mandibulară (Fossa mandibularis) - se prezintă ca o depresiune semi- elipsoidală, având
axul oblic orientat dinainte-înapoi şi dinafară-înăuntru. Ea este împărţită prin fisura lui Glaser în
două porţiuni: una anterioară, articulară, dependentă de scuama temporalului, şi alta posterioară,
extraarticu- lară, dependentă de porţiunea timpanică a temporalului.
Tuberculul articular (Tuberculum articulare) - se prezintă ca o proeminenţă situată înaintea
fosei mandibulare. Acest tubercul este convex dinainte-înapoi şi uşor concav în sens transversal. Pe
o secţiune sagitală, suprafaţa temporală (fosa mandibulară şi tuberculul) are forma literei S culcat.
Tuberculul articular este acoperit de un strat subţire de fibrocartilaj, în timp ce fundul fosei
mandibulare este acoperit numai de periost.
b) De partea mandibulei se găseşte un condil - capul mandibulei (Caput mandibule) de formă
elipsoidală, având axul mic de 9-10 mm şi cel mare de 18-20 mm. Fiecare condil este situat la
partea postero- superioară a ramurii mandibulei de care este unit printr- o porţiune mai îngustă,
numită c o 1 (Collum mandibulae).
Discul articular (Discus articularis).
- Este un fibrocartilaj dezvoltat între suprafeţele articulare cu scopul de a stabili concordanţa
dintre acestea. El este de formă eliptică, mai gros la periferie (2-4 mm) şi mai subţire în partea
centrală. Prezintă o faţă inferioară concavă ce corespunde convexităţii capului mandibular şi una
superioară de forma literei S culcate pe secţiune sagitală.

MIJLOACELE DE UNIRE
-Sunt reprezentate de o capsulă întărită pe partea laterală de un ligament. Lor li se adaugă
ligamentele stilo- şi sfeno- mandibular care sunt 2 bandelete fibroase cu o importanţă redusă.
a) Capsula - Are forma unui manşon dispus împrejurul articulaţiei.
I se descriu 2 circumferinţe de inserţie şi 2 suprafeţe.
Circumferinţa superioară - este comparabilă cu baza mare a unui trunchi de con.
Ea se inseră: - înainte - pe marginea anterioară a tuberculului articular;
- înapoi - pe fundul fosei mandibulare înaintea fisurii petro- timpanice Glaser;
- lateral - pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic;
- medial - pe baza spinei sfenoidului.
Circumferinţa inferioară - comparată cu baza mică a unui trunchi de con, se inseră pe colul
mandibulei. Suprafaţa interioară răspunde articulaţiei.
Ea aderă de disc, ceea ce face ca această cavitate articulară să fie subdivizată în două etaje: unul
superior, sprameniscal, şi altul inferior, inframeniscal.
Capsula articulară este formată din 2 feluri de fibre: unele lungi, întinse de la mandibulă la
35
 temporal, şi altele scurte, de la temporal la periferia discului, sau de la aceasta până la mandibulă.
Pe această portiune a ei, cât şi pe discul articular, se inseră muşchiul Pterigoidian lateral.
Capsula articulară este mai subţire si mai laxă anterior şi mai groasă posterior.
La acest nivel, pe lângă fibrele conjunctive, în structura capsulei intră şi jn număr de fibre
elastice, care formează frâul posterior al capsulei.
Acesta îndeplineşte un dublu rol:
1) de a limita :eplasarea înainte a discului şi a capului mandibulei în şcarea de coborâre;
2) de a le readuce la locul iniţial, când mandibula revine la poziţia normală.
b) Ligamentul lateral (Ligamentum laterale)
- Este un ligament scurt şi gros. El constituie principalul mijloc de întărire capsulei articulare.
- Se inseră în sus pe rădăcina longitudinală a procesului zigomatic şi pe tuberculul de la originea sa,
iar în jos pe partea postero-extemă a colului mandibulei. Prin fibrele sale anterioare el se opune
deplasării inapoi a condilului.
c) Ligamentul medial (Ligamentum mediale) de formă triunghiulară, inconstant şi mult mai
subţire decât precedentul, se inseră în sus lângă spina sfenoidului, iar în jos pe partea antero-
medială a colului mandibular.
Se mai descriu ca ligamente accesorii 2 bandelete fibroase, fară însă a li se atribui vreun rol în
mecanica articulară. Acestea sunt ligamentul sfeno-mandibular şi ligamentul stilo-mandibular.
Ligamentul sfeno-mandibular (Ligamentum spheno-mandibulare) - de la spina osului sfenoid la
lingula mandibulei; el se găseşte în ţesutul celular dintre cei 2 muşchi pterigoidieni.
Ligamentul stilo-mandibular (Ligamentum stylo-mandibulare) – se inseră pe procesul stiloid, apoi
coboară lărgindu-se şi se prinde pe marginea posterioară a ramurii mandibulei, în apropierea unghiului ei.
Articulaţia temporo-mandibulară are 2 membrane sinoviale distincte, una pentru camera
suprameniscală (Membrana synovialis superior) , alta pentru camera inframeniscală (Membrana
synovialis inferior). Sinovialele se fixează la periferia discului articular.

MIŞCĂRILE ARTICULAŢIEI TEMPORO- MANDIBULARE

In articulaţia temporomandibulară se pot executa la om 3 feluri de mişcări:
1) Mişcări de coborâre şi de ridicare a mandibulei,
2) Mişcări de proiecţie înainte şi înapoi,
3) Mişcări de lateralitate sau diducţie.
Starea de repaus trebuie considerată ca o uşoară inocluzie a mandibulei, care constă într-o
îndepărtare minimă a arcadelor dentare. In această situaţie, arcada dentară inferioară se află la o distanţă
de 2-3mm de cea superioară; muşchii masticatori nu sunt complet relaxaţi, ci au o oarecare stare de tonicitate
1) Mişcările de coborâre şi ridicare
Aceste mişcări au ca rezultat deschiderea şi închiderea gurii. Ele se petrec în jurul unui ax
transveral care trece prin cele 2 ramuri ale mandibulei. Locul de trecere (punctul fix al pârghiei) se
află aproape de marginea posterioară ramurii, deasupra mijlocului înălţimii sale.
Sunt mişcări verticale şi sagitale complexe ce rezultă din asocierea a 2 mişcări elementare
diferite, dar care se petrec simultan:
a) O mişcare de translaţie (alunecare) a capului mandibulei împreună cu discul articular,
alunecare ce se face dinapoi înainte pe suprafaţa articulară temporală (fosa mandibulară) în
mişcarea de coborâre a mandibulei; sau dinainte înapoi în mişcarea de ridicare a acesteia. Această
mişcare se petrece în articulaţia disco-temporală.
b) O mişcare de rotaţie a capetelor mandibulei pe faţa inferioară a discului articular.
Rotaţia se petrece în articulaţia disco-mandibulară, fiind însoţită şi de o deplasare înainte a
capului mandibulei. Deplasarea se face pe partea inferioară a discului, deci în etajul subdiscal, iar
discul rămâne pe loc (sub tuberculul temporalului). Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax
care trece prin axul lor de curbură. Mişcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral.
2) Mişcările de proiecţie înainte şi proiecţie înapoi (propulsia şi retropulsia)
Acestea sunt mişcări sagitale care se petrec în etajul discotemporal al articulaţiei. Capetele mandibulei
împreună cu discul articular execută o mişcare de alunecare care, la proiecţia înainte, duce capul mandibulei
împreună cu discul sub tuberculul articular. La mişcarea de proiecţie înapoi capul mandibulei este readus în
36
fosa mandibulară.
Proiecţia înainte este limitată de întinderea frâului posterior al discului.
Proiecţia înapoi este ajutată de elasticitatea frâului posterior al discului, pus în tensiune.
Ȋn mişcările descrise până acum, cele 2 capete ale mandibulei se comportă identic.
3) Mişcările de lateralitate sau de diducţie
Sunt mişcări prin care mandibula este dusă când spre dreapta, când spre stânga.
Ele corespund fazei de măcinare a alimentelor. Mişcările de lateralitate sunt mişcări complexe, care
rezultă din alternarea unor mişcări diferite ale unui cap mandibular faţă de celălalt .
Fiecare cap mandibular joacă alternativ, unul faţă de altul, când rolul de piesă mobilă, când rolul de pivot

37